Benito Mussolini

Duce fascist al Italiei

În funcție
2 august 1934 – 30 aprilie 1945

Născut(ă) 29 Iulie 1883

Predappio, Italia

Decedat(ă) 28 aprilie 1945 (61 ani)

Giulino di Mezzegra, Italia

Partid politic Partidul Național Fascist

Soție Ida Dalser

Semnătură

Benito Amilcare Andrea Mussolini (n. 29 iulie, 1883, Predappio lângă Forlì – d. 28 aprilie, 1945,
Giulino di Mezzegra lângă Como) a fost conducătorul fascist al Italiei între anii 1922 și 1943. A creat un
stat fascist utilizând propaganda și teroarea de stat. Folosindu-și carisma, controlul total al mediei și
intimidarea rivalilor politici, a ruinat sistemul democratic de guvernare existent. Intrarea sa în cel de-al
Doilea Război Mondial alături de Germania lui Hitler a făcut din Italia o țintă pentru atacurile Aliaților,
ceea ce a dus în final la căderea dictaturii fasciste mussoliniene și moartea lui. În noiembrie 2004 a fost
votat al 34-lea mare italian într-un sondaj de opinie TV.
 Scurtă trecere în revistă a dictaturii lui Benito Mussolini
Ca prim-ministru al Italiei pentru o perioadă de aproape 21 de ani, și mai apoi președinte al Republicii
Sociale de la Salo (Repubblica Sociale di Salò), Benito Mussolini ar fi vrut să redea Italiei gloria Romei
Antice și strălucirea Renașterii Italiene.
Economic, pe plan intern, a reușit să reducă sensibil șomajul și să îmbunătățească serviciile prestate de
Căile Ferate Italiene, să organizeze Poliția Statului, să înceapă lupta împotriva Mafiei din Sicilia și sudul
Italiei.
Prețul acestor aparente realizări economice deosebite a fost denigrarea practic totală a poporului italian
și a primului său ministru în afara teritoriului țării, în special la Liga Națiunilor Unite.
A invadat Etiopia în 1935 și a participat la Războiul civil din Spania (1936 - 1939) de partea
generalului Francisco Franco, fiind în același timp criticat de Marea Britanie și Franța, ambele puteri
coloniale.
Benito Mussolini nu a fost, în mod evident, nici religios și nici moral. Deși, la începutul anilor 1920 a
interzis organizațiile catolice ale tineretului italian, mai târziu, în 1929, a îmbunătățit - într-un fel -
relațiile cu Biserica Romano-Catolică prin semnarea Concordatului cu Papa Pius XI, la 11 februarie 1929.
Conform documentului, papei este recunoscută suveranitatea Papalității asupra Vaticanului, iar
catolicismul devine religie de stat în Italia. În schimb, Papalitatea recunoștea statul italian. Astfel se
încheia o dispută veche din 1871.
Biografie timpurie
Născut la Dovia, în Italia, în 29 iulie 1883, ca fiu al unei învățătoare de țară și al unui fierar. Școala
elementară o face în Dovia. Natura sa rebelă și indisciplina sa "naturală" se văd încă din timpul
frecventării școlii secundare, la Predappio, pe care a terminat-o cu greu, la 14 ani, fiind de mai multe ori
aproape de exmatriculare. Trimis apoi la Faenza, la un liceu al Călugărilor Silezieni, se revoltă din nou,
contra ordinii și diciplinei impuse, fiind exmatriculat. Trimis în cele din urmă la un liceu public din Forlí,
îl termină cu dificultate datorată, din nou, naturii și comportamentului său anarhice. După terminarea
liceului, pentru o scurtă perioadă de timp, a predat într-o școală elementară. În 1902, pleacă în Elveția
unde trăiește pe apucate, prestând tot felul de munci necalificate. În timpul șederii sale în Elveția, a intrat
deseori în conflicte cu poliția locală pentru vagabondaj și încăiereri. În 1904 se întoarce în Italia pentru
satisfacerea serviciului militar obligatoriu. Predă, din nou, în școli elementare, între 1907 - 1908. În 1909,
se mută în Trent, Austria, astăzi Trento, Italia, unde a lucrat pentru un ziar de orientare socialistă, lucrând,
în același timp, la câteva din scrierile sale timpurii. Din nou, intră în conflict cu autoritățile locale, de data
asta cu cele din Austria, pentru poziția sa public revanșardă față de pretențile teritoriale ale Italiei la
regiunea din jurul orașului Trent. Ca urmare, este expulzat din Austria. După reîntoarcerea în Italia,
editează un ziar socialist în Forlí, și, ulterior, devine editor la un alt ziar socialist, "Avanti!", considerat la
vremea respectivă cel mai important ziar socialist din Italia.
Conflicte cu Mișcarea Socialistă Italiană și anii
primului Război Mondial
La declanșarea Primului Război Mondial, Benito Mussolini intră în conflict deschis cu conducătorii
Partidului Socialist Italian pentru poziția sa deschis și vehement exprimată de intrare a Italiei în război
împotriva Germaniei.
Ca rezultat direct al "nesupunerii" sale față de politica partidului, la 25 noiembrie 1914, Mussolini este
expulzat din Partidul Socialist Italian.
Imediat, Mussolini înfințează propriul său ziar, Il Popolo d'Italia (Poporul Italiei, în limba română), în
care scrie editoriale virulente prin care încerca să determine schimbarea opiniei publice în sensul dorit de
el cu scopul de face ca Italia să intre în război.
 Când Italia a intrat în război, Benito Mussolini s-a încris ca voluntar în armată, devenind caporal,
precum un alt caporal celebru, Adolf Hitler.
În război, a servit efectiv pe câmpul de luptă, din septembrie 1915 până în februarie 1917 când a fost
rănit și apoi demobilizat.
Dictatorul Fascist Mussolini, "Il Duce"
În martie 1919, mai exact la 23 martie, Mussolini fondează la Milano primul grup politic de orientare
fascistă (a se vedea Fascism), fasci di combattimento ['fa:ʃʃi di kombat:i'me:nto ].
Inițial programul grupului său politic avea o orientare strict naționalistă, căutând să atragă categoria
largă a veteranilor Primului Război Mondial. Ca un laitmotiv, Mussolini insista pe refacerea gloriei
Romei antice.
Mai târziu, realizând că grupul său țintă de veterani de război nu este suficient pentru realizarea
țelurilor sale politice, Mussolini adaugă o altă componentă programului său fascist, care se adresa specific
italienilor bogați, proprietari de companii și terenuri.
În octombrie 1922, Mussolini organizează "Marșul asupra Romei" (Marcia su Roma). La ordinul său,
mii de fasciști se îndreaptă spre Roma pentru a prelua puterea. Intimidat și temându-se de un război civil,
regele Victor Emanuel III îl desemnează pe Mussolini drept prim-ministru. În anii următori, Mussolini
preia treptat întreaga putere, luându-și titlul de "Il Duce" și impunând în Italia cultul propriei personalități.
Intervențiile armate în Etiopia, Spania
În 1935 și 1936, având ca bază de operații militare Somalia, care era deja o colonie italiană la acea
vreme, forțele militare italiene invadează (la 3 octombrie 1935) și cuceresc cu ușurință Etiopia, țară
pașnică, practic lipsită de forțe armate.
Absolut fără nici o glorie, folosind armament dintre cel mai modern pentru acea vreme (tancuri, tunuri,
mitraliere, mortiere, puști, pistoale, gaze de lupta, etc.), armata italiană măcelărește, în maniera clară a
unui genocid atât populația pașnică cât și pe acei care s-au încumetat cu vitejie să opună agresorilor doar
arcuri cu săgeți și sulițe.
Cu aceeași ocazie, armata italiană cucerește cu ușurină evidentă și restul rămas necucerit al Somaliei,
cât și teritoriile pe care se găsesc astăzi Djibouti și Eritreea.
În 1936, când Războiul Civil din Spania a izbucnit cu furie, divizând națiunea spaniolă în două, atât
Adolf Hitler cât și Benito Mussolini hotăresc, de comun acord, să sprijine prin toate modurile posibile
liderul rebel spaniol, generalul Francisco Franco. Printre alte ajutoare militare, așa cum ar fi armament,
muniție și bani, Mussolini trimite trupe italiene (circa 70.000 soldati intre 1936-1938), care participă în
lupte, în mod deschis, de partea naționaliștilor generalului Francisco Franco.
Al Doilea Război Mondial
După ce germanii invadaseră și ocupaseră aproape total Franța, trupele fasciste italiene invadează
sudul Franței. Câteva zile mai târziu, Franța capitulează.
Cu excepția acestei "victorii de paie", trupele italiene au avut parte doar de dezastre oriunde s-au aflat:
în Africa de Nord, în Grecia și, la sfârșitul războiului, chiar în Italia. De fapt, pentru o bună bucată de
vreme, trupele germane au susținut puternic trupele italiene chiar pe teritoriul italian salvându-le de la un
dezastru mai timpuriu. Evident, dezastrul, soldat cu colapsarea totală a funcționalității armatei italiene s-a
produs odată cu deschiderea celui de-al doilea front de luptă în Italia în 1944 și înaintarea inexorabilă a
aliaților de la sud spre nord.
Marele Consiliu Fascist s-a întors împotriva sa în iulie 1943 acuzându-l, pe bună dreptate, de toate
dezastrele militare italiene, retrăgându-i toate prerogativele de conducător. Mussolini a fost apoi arestat
din ordinul regelui Victor Emanuel III, care îl desemnează drept prim-ministru pe mareșalul Badoglio.
Noul guvern trece de partea Aliaților.
Mussolini e eliberat de un comando german condus de Otto Skorzeny și pus în fruntea unui stat-
marionetă în nordul Italiei, așa-numita Republică de la Salo.
 Moartea lui Benito Mussolini
În primăvara lui 1945, când era clar că Axa a pierdut războiul, după înfrângerea totală a armatelor
germane din nordul Italiei, Benito Mussolini, împreună cu amanta sa, Clara Petacci, fuge în Elveția.
Cei doi se ascund într-o vilă, pe malul lacului Como, vilă ce fusese pregătită de mult ca refugiu în caz
de dezastru. Partizanii italieni comuniști îi recunosc și îi capturează la Dongo, lângă lacul Como, și, fără
nici o judecată, doar invocând motivul vag „pentru crime împotriva poporului italian” îi execută prin
împușcare. Cadavrele lor sunt aduse la Milano și atârnate cu capul în jos, agățate de călcâie de o bară de
acoperiș, împreună cu cadavrele altor câtorva demnitari fasciști, în fața unei benzinării mari a companiei
Esso din Piazzale Loreto. La spectacol au asistat mii de italieni și numeroși militari ai armatei americane.
Înainte de aninare, cadavrele au fost lăsate un răstimp pe jos, în piațeta Loreto, înconjurate de mulțime
(unii loveau cadavrele cu picioarele). Craniul lui Mussolini a fost strivit . din jurnalele cinematografice
ale timpului (îndeosebi ale studiourilor Universal).
Mai târziu, rămășițele pământești ale lui „Il Duce”, au fost înmormântate în taină, de teama unor
demostrații ale credincioșilor săi suporteri și/sau epigoni. În 1957-1958, la cererea văduvei sale, Benito
Mussolini a fost deshumat și înmormântat lângă Predappio.