NUTRIŢIA ŞI ALIMENTAŢIA

NUTRIŢIA
Nutriţia, termen derivat de la cuvântul „nutrire”, este ştiinţa care se ocupă cu
schimburile dintre organismul viu şi mediul înconjurător prin intermediul alimentelor în
strânsă legătură cu factorii socio-economici, condiţiile de igienă şi starea de sănătate sau de
boală.

I. Alimentaţia naturală
1. Definiţie
Alimentaţia naturală reprezintă alimentaţia exclusiv cu lapte de mamă în primele 4 luni
de viaţă. Reprezintă alimentaţia ideală, laptele uman fiind alimentul cel mai fiziologic cu
următoarele calităţi majore:
- asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive şi a unei compoziţii adaptate
posibilităţilor de digestie ale copilului şi necesităţilor sale nutriţionale.
- protecţia antiinfecţioasă şi antialergică.
- consolidarea legăturilor afective între mamă şi copil.
- implicaţii economice importante.

2. Fiziologia lactaţiei - reglarea neurohormonală.

Unul din aspectele majore ale alimentaţiei naturale este interacţiunea şi angrenarea
reflexelor materne cu cele ale nou-născutului.
- în ceea ce priveşte nou-născutul sunt necesare reflexele de orientare, reflexul de supt
şi de deglutiţie. Diminuarea sau absenţa acestor reflexe ca la prematuri sau la cei cu
traumatisme cerebrale la naştere, pot deveni mari obstacole în instalarea lactaţiei şi
iniţierea alimentaţiei naturale.
- reflexele materne sunt cele responsabile de alimentaţia naturală. La om, alăptarea nu
este un fenomen exclusiv instinctiv ca la speciile inferioare de mamifer, ci se bazează
pe comportamentul adoptat în subconştient după naştere. Secreţia de lapte de către
glandele mamare începe în timpul sarcinii şi se datoreşte estrogenilor şi
progesteronului. După eliminarea placentei, care are rol inhibitor asupra lactaţiei,
intervin cele două reflexe principale: reflexul de secreţie şi reflexul de ejecţie a
laptelui.

3. Excreţia medicamentelor prin lapte

Întotdeauna când este posibil, mamele care alăptează nu trebuie să primească
medicamente pentru că multe preparate sunt nocive pentru nou-născut şi multe altele nu sunt
evaluate. Dacă mama necesită efectuarea unei investigaţii cu substanţe radioactive sau trebuie
să primească cloramfenicol, metronidazol, sulfamide, etc. se recomandă întreruperea
temporară a alăptării.

Medicamentele şi alăptarea (Nelson 1992)

Contraindicate Evitate sau administrate cu Probabil sigure, administrate cu
prudenţă prudenţă
Amfetamine Atropină Acetaminofen
Bromocriptină Contraceptive Aldomet
Clemastin Bromuri Antibiotice (nu Tetraciclină)
Cimetidina Dihidrotahisterol Antiepileptice
Cloramfenicol Estrogeni Antihistaminice(x)
Cocaina Etanol Antihipertensive
Ciclofosfamida Fenobarbital(x) Clorpromazina(x)
Ciclosporina Metoclopramid Codeina(x)
Dietil silbestrol Metronidazol Digoxin
Imunosupresoare Narcotice Diuretice
Litiu Primidonă Haloperidol
Meprobamat Psihotrope Hidralazină
Nicotină Rezerpina Indometacin
Substanţe radioactive Sulfasalazina Prednison
Săruri de aur Propanolol
Tetraciclină Relaxante musculare
Tiouracil Sedative(x)
Substanţe iodate Teofilina
Antitiroidiene Varfarina
(x)
Supraveghere: pot da sedare la nou-născut.

4. Compoziţia şi rolul fiziologic al laptelui uman

Fiecare mamifer secretă un lapte cu o compoziţie specifică şi perfect adaptată nevoilor
de creştere pentru specia respectivă, verificându-se astfel aforismul lui Pinard: „laptele mamei
aparţine copilului ei”.
Aprecierea compoziţiei chimice a 1aptelui uman (l.u) este destul de dificilă datorită
variaţiilor legate de:
a. stadiul lactaţiei: în primele 5 zile de la instalarea lactaţiei, 1aptele uman poartă
numele de colostru şi are o compoziţie specifică; între ziua a 6-a şi a 10-a, glanda mamară
secretă un lapte de tranziţie. Către sfârşitul primei luni, secreţia lactată se stabilizează
compoziţional.
- colostrul comparat cu laptele matur, este mai vâscos, mai bogat în proteine şi unele
minerale (calciu), mai sărac în lipide, glucide şi unele vitamine. Pe măsură ce se
instalează un flux continuu al secreţiei, colostrul îşi schimbă progresiv compoziţia
prin scăderea concentraţiei de proteine şi săruri minerale. Lipidele, lactoza şi
vitaminele cresc în timpul perioadei de tranziţie.
- laptele de tranziţie are o compoziţie intermediară între colostru şi laptele matur. Deşi
perioada de tranziţie este stabilită arbitrar între ziua a 6-a şi a 10-a, procesul de
tranziţie se definitivează abia la sfârşitul primei luni de viaţă.
b. naşterea prematură: influenţează compoziţia laptelui uman prin imaturitatea
fiziologică, metabolică şi endocrină a glandei mamare. Astfel, în primele 15 zile după naşterea
prematură, laptele conţine proteine cu 15-25% mai mult decât laptele secretat după naşterea la
termen, lipide cu 40-50% mai mult, iar lactoza este cu 15% mai redusă. Aceste diferenţe
dispar la sfârşitul primei luni de lactaţie cu excepţia unor imunoglobuline, care sunt în
cantitate mai mare în laptele prematur şi se menţin cel puţin 3 luni. Cu cât vârsta gestaţională
este mai mare, cu atât diferenţele în compoziţia secreţiei lactate sunt mai reduse.
c. componentele secreţiei lactate variază în timpul zilei şi chiar în cursul aceluiaşi supt.
În cursul aceleiaşi mese, sugarul primeşte laptele iniţial – o secreţie apoasă conţinând globule
lipidice şi proteinice care trec prin dializa pasivă în canalele galactofore, iar ulterior un lapte
cu un conţinut triplu de lipide şi proteine de 1,3 ori mai mare.
d. dieta mamei influenţează în special calitatea lipidelor secretate în lapte şi conţinutul
în vitamine, proteine, glucide şi săruri minerale, provenind în general din sinteza endogenă,
nefiind influenţate remarcabil de ingestie.
e. alţi factori: vârsta mamei, factori individuali sau rasiali, factori socio-economici ca şi
metodele de cercetare au o importanţă secundară.
Compoziţia aproximativă a colostrului, laptelui uman şi a laptelui de vacă (Nelson, 1992)
Componente g/100 ml Lapte uman Colostru uman Lapte de vacă

- Apa 88 87 88
- Proteine 1,2 2,7 3,3
- Cazeina 0,4 1,2 2,7
- Lactoalbumina 0,4 0,4
- Lactoglobulina 0,2 1,5 0,2
- Lipide 3,8 2,9 3,8
- % A.G. polinesat. 8 7 2
- Lactoza 7 5,3 4,8
- Reziduu uscat (minerale) 0,2 0,5 0,8
- Calciu mg/100 ml 34 30 117
- Fosfor mg/100 ml 15 5 92
- Sodiu mEq/litru 7 48 22
- Clor mEq/litru 13 74 35
- Potasiu mEq/litru 11 80 29
- Magneziu mEq/litru 4 4 12
- Sulf mg/100 ml 14 22 30
- Crom micrograme/l 10
- Mangan micrograme/l 10 30
- Cupru micrograme/l 400 600 300
- Zinc miligrame/l 4 6 4
- Iod micrograme/l 30 120 47
- Seleniu micrograme/l 30 30
- Fier mg/l 0,5 0,1 0,5
Aminoacizi mg/100 ml
- Histidina 22 95
- Leucina 68 228
- Izoleucina 100 350
- Lisina 73 277
- Metionina 25 88
- Fenilalanina 48 172
- Treonina 50 164
- Triptofan 18 49
- Valina 70 49
- Arginina 45 245
- Alanina 35 129
- Acid aspartic 116 75
- Cistina 22 166
- Acid glutamic 230 32
- Glicina 0 680
- Prolina 80 11
- Serina 69 250
- Tirosina 61 179
Vitamine
- Vitamina A (U.I.) 1891 1025
- Tiamina (microg) 160 440
 - Riboflavina (microg) 350 1750
- Niacina (microg) 1470 940
- Piridoxina (microg) 100 640
- Acid pantoteic (mg) 2 3
- Acid folic (microg) 52 55
- Vitamina B12 (microg) 0,3 4
- Vitamina C (mg) 43 11
- Vitamina D (U.I.) 22 14
- Vitamina E (mg) 2 0,4
- Vitamina K (microg) 15 60
Aport energetic (kcal/l) 680 655
Laptele uman este format deci dintr-un lichid în care se găsesc celule libere, micelii de
cazeină, globule de grăsime şi glucide solubilizate. Laptele matur are un conţinut hidric de
aproximativ 87 %, densitatea = 1030 şi pH = 6,9-7.
A. Proteinele se găsesc în concentraţie medie de 9-10 g/litru şi se diminuează în cursul
suptului. Sunt reprezentate de cazeină şi proteinele lactoserului.
a. Cazeina – reprezintă 40% din proteinele totale, este o fosfoproteină polimorfă
termorezistentă şi precipită la pH = 4,6. Cuprinde 3 fracţiuni: alfa, beta şi kapa. Cantitativ, cea
mai bine reprezentată este beta-cazeina (64%), alfa-cazeina reprezintă 9%, iar kapa-cazeina
20-27%. Cazeina se găseşte dispusă în agregate sferice numite micelii a căror stabilitate
depinde de fracţiunea kapa. Sub acţiunea labfermentului (reninei) se produce ruperea
fracţiunii kapa în paracazeină kapa cu molecula mai mare, insolubilă şi care induce
precipitarea celorlalte fracţiuni ale cazeinei şi cazeinmacropeptida cu molecula mai mică
asimilată de unii autori cu lactofactorul bifidus II (factori ce promovează creşterea
bifidobacteriilor).
În ceea ce priveşte compoziţia în aminoacizi a cazeinei are două caracteristici
principale: raportul între aminoacizi sulfuraţi (metionină/cisteină mai mic ca 1), fiind laptele
cel mai bogat în metionină şi conţinutul relativ scăzut în aminoacizi aromatici (fenilalanină şi
tirozină).
b. proteinele lactoserului sunt în proporţie de 60% şi au rol fiziologic major. Sunt
rezistente la acţiunea enzimelor proteolitice şi se coagulează la căldură.
1. Alfalactalbumina se găseşte în cantitate de 31 g/l. Aminoacizii componenţi (123)
sunt adaptaţi la necesităţile nutriţionale ale nou-născutului. Alfalactalbumină face parte din
sistemul de sinteză enzimatică a lactozei.
2. Lactoferina este o glicoproteină capabilă de a fixa reversibil 2 atomi de fier
trivalent. Lactoferina este saturată cu fier în proporţie de 2-4%. Forma saturată este protejată
de enzimele proteolitice ale sugarului. Ea participă la absorbţia fierului din lapte şi are efect
bacteriostatic fără să fie absorbită. Sub acţiunea ph-ului gastric, lactoferina cedează fierul. La
nivelul jejunului lactoferina fixează din nou fierul pe care îl eliberează receptorilor din
marginea în perie. Lactoferina se leagă strâns de receptorii din jejun, ceea ce explică larga
biodisponibilitate a fierului din laptele umann. De asemenea, prin fixarea fierului sustrage
bacteriilor patogene acest oligoelement esenţial dezvoltării acestora, având astfel efect
bacteriostatic faţă de E.coli, Streptococus mutans, Pseudomonas aeruginosa, vibrionul holeric.
3. Imunoglobulinele au un nivel maxim în colostru. Cele mai bine reprezentate sunt
IgA secretorii.
IgA secretorii au o structură chimică care le conferă oarecare rezistenţă la variaţiile pH-
ului şi la acţiunea enzimelor proteolitice. IgA secretorii nu depăşesc bariera intestinală a
sugarului. Rolul lor este de a tapeta tubul digestiv al sugarului cu un strat de anticorpi care să
împiedice pătrunderea proteinelor străine, bacteriilor, virusurilor în organism.
Celelalte imunoglobuline (IgA seric, IgM, IgG), similare structural cu imunoglobulinele
serice sunt prezente în cantitate mică în laptele uman.
 4. Albuminele serice sunt comparabile cu cele sanguine şi se pare că provin prin
transferul din serul mamei, prin endocitoză.
Conţinutul lor este maxim în colostru. Ele îndeplinesc rol de liganzi. Sunt reprezentate
de: proteinele care leagă folaţii, proteinele care leagă vitamina B12, proteina care leagă
tirozină, proteina care leagă corticosteroizii din lapte, proteina care leagă zincul,
orosomucoidul, galactotermina.

Compoziţia proteinelor din laptele uman (g/l)

Cazeina 2,3
Proteinele lactoserului 6,4
- alfalactalbumina 3
- lactoferina 1-3
- IgA 1
- IgM 0,02
- IgG 0,01
- Albumine serice 0,3
- Lizozim 0,05

5. Enzimele în număr de 20, au rol în digestia componentelor laptelui şi în apărarea

antiinfecţioasă. Principalele enzime din laptele uman sunt: lizozimul, alfaamilaza,
galactoziltransferaza, sulfhidroxilaza, lactoperoxidaza, fosfatazele, ribonucleaza, proteaze şi
inhibitori ai proteazelor.
6. Proteinele din membranele globulelor de grăsimi sunt reprezentate în special de
glicoproteine. Rolul lor fiziologic nu a fost complet elucidat.
Remarcăm absenţa în compoziţia laptelui uman a betagalactoglobulinei, proteină cu
efect alergizant incriminată în determinismul alergiei respiratorii la sugar, proteină bine
reprezentată în laptele de vacă.
Azotul total din laptele uman este în cantitate de 1,93 g/l din care 1,43 g/l îl constituie
azotul proteic, iar restul (17-25%) reprezintă azotul neproteic format din: uree (50%),
creatinină, creatină, acid uric, aminoacizi liberi. Dintre aminoacizii liberi caracteristic laptelui
uman este conţinutul mare de acid glutamic şi taurină. Capacitatea de sinteză a taurinei din
precursori este limitată la nou născuţi, mai ales la prematuri, care sunt dependenţi de
aminoacidul din lapte.
Conţinutul proteic al laptelui de femeie nu perturbă excreţia renală, deoarece încărcarea
osmotică este mică şi excreţia H+ este limitată. Astfel 1 g de proteine furnizează 4 mOsm şi
0,7 mEq H+. Absorbţia unui litru de lapte de mamă va produce presiunea osmotică de 40
mOsm şi excreţia a 7 mEq H+.

B. Glucidele sunt reprezentate de lactoză (90%) şi oligozaharide (10%). Cantitatea de

glucide din laptele uman (aprox. 70 g/l) este semnificativ mai importantă decât în laptele de
vacă (aprox. 50 g/l). Laptele uman nu conţine fructoză şi nici zaharoză.
a. Lactoza este un dizaharid specific laptelui format dintr-o moleculă de glucoză şi o
moleculă de galactoză. Se sintetizează în glanda mamară, sub control genetic din glucoza
sanguină şi U.D.P.-galactoză sub acţiunea lactosintetazei, enzimă constituită din 2 fracţiuni
proteice disociabile: fracţiunea A şi fracţiunea B (alfalactalbumina). Deci, viteza de sintetizare
a alfalactalbuminei controlează viteza de sinteză a lactozei.
 Nivelul glicemiei şi alimentaţia mamei nu afectează sinteza de lactoză. Lactoza este un
constituent osmotic principal şi condiţionează drenarea apei din celulele alveolare mamare în
aparatul Golgi, determinând volumul laptelui. Canalele galactofore sunt permeabile la apă,
însă laptele rămâne izoosmotic faţă de plasmă, deoarece lactoză nu este reabsorbită. Astfel,
sinteza lactozei determină volumul laptelui secretat.
b. Oligozaharidele se găsesc în cantitate de 10 g/l (absente în laptele de vacă) şi sunt în
număr de 50. Dintre acestea numai la 28 este cunoscută structura chimică. Simplificând,
putem spune că sunt constituite din: galactoză, fructoză, N-acetil-glucozamină. Metabolismul
lor este insuficient cunoscut dar pare a fi în relaţie cu cel al lactozei şi al substanţelor solubile
din grupele sanguine.
Prin secvenţa N-acetil-glucozaminei, oligozaharidele constituie factorul de creştere al
unei varietăţi de lactobacilus bifidus (lactobifidus factor 1), având astfel rol în apărarea
antiinfecţioasă. Menţionăm că factorul 1 lactobifidus nu intervine asupra implantării şi
dezvoltării sursei normale de bacil bifidus în intestinul sugarului alimentat la sân, acest rol
fiind îndeplinit de factorul 2 lactobifidus.
Amintim că există şi un factor 3 lactobifidus (factor Petuely) reprezentat de lactuloză,
care favorizează implantarea lactobacilului bifidus în intestinul sugarului când este adăugat
laptelui industrial.

C. Lipidele sunt în cantitate de 40 g/l (35 g/l în laptele de vacă) şi asigură 50% din
valoarea calorică a laptelui. Lipidele sunt dispuse în formă de globule microscopice cu
diametrul de 3-6 microni, înconjurate de o membrană, realizând o emulsie fină stabilă în
mediul apos al laptelui. Conţinutul în lipide al laptelui uman prezintă variaţii importante de la
o femeie la alta, în funcţie de regimul alimentar şi în raport cu momentul suptului. Niveluri
mai mari ale lipidelor sunt notate între orele 10-14, iar nivelurile cele mai scăzute sunt în
primele ore ale dimineţii. Cantitatea de lipide este mai mică la începutul suptului pentru a
creşte semnificativ (de 3-4 ori) către sfârşitul alăptării, dând senzaţia de satisfacţie şi reglând
astfel apetitul. Acest fapt explică raritatea obezităţii la copiii alimentaţi natural.
Lipidele laptelui uman conţin 98% trigliceride, 1% fosfolipide şi 0,5% colesterol.
a. Trigliceridele conţin un raport AGS/AGN = 1. Acizii graşi saturaţi cu lanţuri medii
sunt sintetizaţi în glanda mamară, iar cei cu lanţuri lungi provin din alimentaţia mamei şi din
depozite. Transportul AGS cu lanţuri lungi de origine alimentară se face sub formă de
chilomicroni-trigliceride, fiind preluaţi de glanda mamară sub controlul lipoproteinlipazei.
Activitatea lipoproteinlipazei din glanda mamară creşte la sfârşitul gestaţiei şi rămâne la nivel
înalt pe tot cursul lactaţiei. Concomitent are loc o scădere a lipoproteinlipazei din ţesutul
adipos al femeii. Reglarea activităţii lipoproteinlipazei din glanda mamară şi ţesutul adipos
este reglată de prolactina care determină dirijarea lipidelor alimentare şi din depozite la
formarea laptelui.
Dintre AGN conţinuţi din lapte, familia acidului oleic şi palmitoleic se sintetizează în
organism. AGN din familia acidului linolenic reprezintă 10-12% din acizii graşi totali, nu sunt
sintetizaţi în organism şi asigură 3,5-5% din aportul caloric total al laptelui, fiind
indispensabili dezvoltării normale a organismului. Din acidul linoleic se realizează sinteza
acidului arahidonic al cărui rol este bine cunoscut în organism.
Carenţa în acizi graşi esenţiali şi în special în acid linoleic antrenează diminuarea
nivelului plasmatic a acidului arahidonic. Compensator se produce creşterea unui derivat de
acid oleic sintetizat de organism – acidul ecosatrienonic sau triena endogenă sau triena oleică.
Raportul triena endogenă/acid arahidonic sau raportul Holman permite depistarea carenţei de
acid linoleic. La nou-născutul alimentat la sân, acest raport este aproximativ 0,04, pragul critic
se situează la 0,4. Dacă raportul este sub 0,2, nevoile minime sunt cu certitudine asigurate.
Absorbţia lipidelor din laptele uman este bună (90%) datorită poziţiei acidului palmitic,
conţinutului redus de calciu şi lipazelor din lapte. Absorbţia lipidelor şi calciului este optimă
datorită raportului acid linoleic/acid oleic = 1/3,5.
 Regimul alimentar al mamei influenţează direct compoziţia în acizi graşi din lipidele
laptelui secretat.
b. Lipidele negliceridice sunt reprezentate de: fosfatidiletanolamină, fosfatidilcolina,
fosfatidilzonitol, sfingomielina, lizolecitină, fosfatidilserina, colesterol, dehidro-7-colesterol,
alfatocoferol, carotenoizi, prostaglandine.
Prostaglandinele din lapte, lipide cu lanţuri formate din 20 de atomi de carbon au rol în
secreţia acidului gastric, enzimelor digestive, reglarea circulaţiei intestinale, peristaltismului şi
absorbţiei zincului. Lipidele legate de cazeină şi lipidele din membranele globulare conţin
cantităţi mari de fosfolipide.

D. Sărurile minerale şi oligoelementele

Sărurile minerale sunt în cantitate globală de 2,5 g/l şi situează laptele uman ca fiind cel
mai hipomineralizat lapte. Conţinutul redus de săruri minerale şi de proteine din lapte
determină o încărcare osmotică doar de 80 mOsm/l. Nivelul sărurilor minerale din lapte este
puţin influenţat de regimul alimentar al mamei, glandele mamare recurgând la mobilizarea
rezervelor corporale.
a. Sodiul are concentraţia în lapte de aproximativ 100-200 mg/l. Nivelul redus al
sodiului evită solicitarea funcţiei de concentrare renală, deficitară în primul trimestru de viaţă
şi previne riscul hipertensiunii arteriale la sugarul alimentat la sân.
b. Calciul şi Fosforul au o concentraţie scăzută în laptele uman. Fosforul se găseşte în
miceliile de cazeină sub două forme: ca fosfoserina si fosfotreonina, forma mai greu
absorbabilă şi ca pirofosfaţi, forma uşor absorbabilă de către intestinul sugarului. Calciul se
găseşte sub formă legată de cazeină (40%), iar restul sub formă ionizată, ceea ce îi măreşte
absorbţia. Absorbţia calciului este favorizată de raportul acid linoleic/acid oleic = 1/3,5 din
lapte şi de raportul Ca/P = 2-2,2.
c. Fierul se găseşte în laptele de mamă în cantitate de aproximativ 0,5-1 mg./l, nivelul
său diminuând în cursul lactaţiei. Suplimentarea cu fier a alimentaţiei mamei nu creşte
conţinutul în fier al laptelui. Absorbţia fierului din laptele de mamă şi încorporarea sa în
hemoglobină este bună, aceasta datorându-se concentraţiei mari a lactoferinei şi bunei
disponibilităţi din fosfolipidele cazeinei, care îl cedează mai uşor.
d. Zincul este bine reprezentat în laptele de mamă: 3 mg/l şi se găseşte legat de o
proteină cu greutate moleculară mică. Nivelul zincului în lapte este maxim în primele 3 zile
de lactaţie, scade rapid în primele 4 luni şi apoi mai lent cu durata lactaţiei. Absorbţia zincului
din laptele uman este bună datorită prezenţei liganzilor, a proteinei serice specifice şi a
lactoferinei, precum şi raportului convenabil Zn/Cu din lapte. Diminuarea concentraţiei
zincului din lapte pe durata lactaţiei se însoţeşte de creşterea absorbţiei lui la sugarul alimentat
la sân. Conţinutul mare al liganzilor lui explică rolul laptelui uman în prevenirea
acrodermatitei enteropatice.
e. Cuprul este bine reprezentat în laptele uman (0,7 mg/l) şi scade în cursul lactaţiei.
Absorbţia sa este bună datorită prezenţei liganzilor şi raportului adecvat cu Zn.
Biodisponibilitatea Cu şi Fe din lapte explică incidenţa redusă a anemiilor la sugarii alimentaţi
natural.
f. Magneziul prezintă oscilaţii nesemnificative în cursul lactaţiei (30-28 mg/l).
g. Seleniul este mai bine reprezentat în colostru şi în laptele de tranziţie decât în laptele
matur, nivelul său fiind în corelaţie cu al proteinelor din lapte, fiind legat de acizii aminaţi
sulfuraţi.
Sărăcia în minerale şi în proteine a laptelui uman condiţionează sarcina osmotică redusă
a sugarilor alimentaţi sân. De aceea, aceşti sugari au rezerve mai mari de apă în caz de nevoie
(pierderi crescute). Conţinutul în minerale al laptelui uman este puţin influenţat de aportul
matern, el fiind asigurat de depozitele mamei. Astfel, dacă fosforul şi calciul sunt insuficiente
în dieta maternă, ele sunt obţinute prin mobilizare din depozitele osoase.

E. Vitaminele
Laptele uman conţine atât vitamine liposolubile cât vitamine hidrosolubile, în proporţii
variabile, în raport cu aportul matern (vezi tab.)
a. Vitamina A prezintă nivelul maxim în colostru şi în laptele de tranziţie, asigurând
protecţia nou-născutului faţă de infecţiile cutanate.
b. Vitamina E este bine reprezentată în laptele uman. Nivelul ei este în corelaţie
inversă cu conţinutul de lipide din lapte, fiind maxim în primele zile de lactaţie. Ea previne
acumularea peroxizilor lipidici la nivelul membranei hematiilor, ce provoacă hemoliza.
c. Vitamina D din laptele uman nu asigură necesităţile sugarului în condiţii corecte de
expunere solară. O proporţie de 10-15% din vitamina D a laptelui este 25-OH-colecalciferol şi
1, 25(OH)2 colecalciferol, fapt ce explică incidenţa mai mică a rahitismului la sugarul
alimentat natural.

F. Factorii de protecţie antiinfecţioasă

Laptele uman conţine un dispozitiv de factori imunologici şi hiologici care asigură
protecţia faţă de bacteriile, virusurile şi levurile din mediul înconjurător, până ce sugarul îşi
dezvoltă imunitatea proprie.
a. Imunoglobulinele. În laptele uman predomină IgA secretorie cu rol în împiedicarea
aderării bacteriilor, virusurilor şi antigenelor alimentare de mucoasa intestinală a sugarului,
acţionând sinergie cu macrofagele. Ele sunt specifice antigenului din intestinul mamei, sunt
rezistente la pH-ul gastric şi enzimele proteolitice. Rolul fiziologic al IgA secretor este de a
compensa absenţa tranzitorie a sintezei lor autonome la nivelul plasmocitelor submucoasei
intestinale la nou-născut şi sugar. S-au identificat în laptele uman, IgA secretor
antistafilococice, antistreptococice, anti-Shigella, anti-Salmonella, anti-E.coli enteropatogen,
antivirusuri, anti vibrion holeric.
IgM şi IgG sunt în cantitate mică în lapte. IgM este în concentraţie mai mare în colostru
faţă de laptele matur.
b. Lactoferina nesaturată – are rol bacteriostatic sustrăgând fierul indispensabil pentru
multiplicarea unor bacterii. S-a demonstrat în vitro acţiune bacteriostatică a lactoferinei
asupra unor germeni: E.coli, candida albicans, pseudomonas aeruginosa, klebsiella, vibrionul
holeric.
c. Lizozimul (neuraminidaza), catalizează hidroliza peptidoglicanilor din peretele
bacterian şi potenţează acţiuni anticorpilor. Are deci un efect bactericid direct şi indirect.

5. Contraindicaţiile alimentaţiei naturale

Pot fi de cauză maternă sau infantilă, temporare sau permanente.

Contraindicaţii Mama Sugar

Temporare - Infecţii acute tratate cu antibiotice - hiperbilirubinemie
(cloramfenicol, tetraciclină, sulfamide, neonatală neconjugată prin
 etc.) inhibitori ai conjugării din
- ragade mamelonare sângerânde laptele matern
- mastită
- mameloane ombilicate
Permanente - septicemie, nefrită, eclampsie, - galactozemie
tuberculoză activă, febră tifoidă, - intoleranţă congenitală la
malarie lactoză
- insuficienţă cardiacă - fenilcetonurie
- insuficienţă renală
- boli neoplazice
- caşexie
- boli psihice
- scleroză în plăci
- sarcină peste 20 săptămâni
- anticoncepţionale orale
- antineoplazice
- diazepam, litiu
- substanţe radioizotopice folosite:
pentru diagnostic
- diabet zaharat dezechilibrat
- tireotoxină
- mame cu AgHBs (din prudenţă)

6. Obstacole şi incidente în alimentaţia naturală

Obstacolele şi incidentele din alimentaţia naturală pot surveni în orice parte a perioadei
de lactaţie din diverse motive şi pot compromite alăptarea. Ele pot avea, fie o cauză legată
de mamă, fie o cauză legată de sugar.
a. incidente legate de mamă
1. Angorjarea sânilor: apare cel mai frecvent la începutul lactaţiei în zilele a 2-a - a
5-a după naştere. Se manifestă prin sâni grei şi dureroşi şi se datoreşte golirii
incomplete sau tardive a sânilor. Alveolele suprapline determină obstrucţie
vasculară şi limfatică. Se recomandă evacuarea laptelui prin muls manual sau cu
pompa, comprese pe zonele edematoase şi dureroase, eventual administrarea de
ocitocină.
2. Ragadele mamelonului sunt mai frecvente la începutul lactaţiei. Pot fi rezultatul
tehnicii incorecte de alăptare sau deficienţelor în igiena sânilor. Îngrijirea sânilor
prin expunerea mameloanelor la aer, evitarea săpunului şi alcoolului, spălarea cu
apă, uscarea cu un prosop moale, trebuie instituită înainte de a apărea fisurile şi
ragadele care produc dureri severe. Dacă au apărut, se întrerupe temporar suptul,
se evacuează manual laptele şi se oferă sugarului din biberon până la vindecarea
leziunilor, iar mameloanele se acoperă cu un unguent cu lanolină anhidră şi apoi
cu compresă sterilă.
3. Mastita şi galactoforita au incidenţa de 5%. Mastitaj puerperală este o celulită a
ţesutului conjunctiv interlobar produsă cel mai frecvent de stafilococul auriu. Se
manifestă prin febră, frisoane, dureri şi eritem inflamator. Se recomandă tratament
antiinfecţios şi evacuarea completă a laptelui pentru a preveni formarea abceselor.
4. Malformaţiile mameloanelor (mamelon ombilicat, mamelon scurt), reprezintă
cauze frecvente de abandonare a alăptării. Mamelonul trebuie pregătit pentru supt
prin masaj cu 1-2 luni înainte de naştere. Masarea mamelonului scurt înainte de
supt pentru a-i produce erecţia şi introducerea lui împreună cu areola în gura
sugarului, poate fi urmată de succes. Dacă nu se reuşeşte, se mulge laptele şi se
administrează din biberon.
 5. Hipogalactia este în majoritatea cazurilor rezultatul greşelilor în iniţierea alăptării,
erorilor de tehnică alimentară şi a diferitelor stări patologice ale mamei sau
sugarului care duc la golirea incompletă a sânilor. În aceste situaţii, sugarul
stagnează ponderal, creşte anxietatea mamei şi se ajunge la alimentaţia
complementară. Simptomatologia variază, în funcţie de gradul hipogalactiei. Dacă
deficitul de lapte este discret, sugarul este liniştit dar creşte nesatisfăcător în
greutate. La o hipogalactie moderată, sugarul plânge după ce a terminat suptul sau
cu mult înainte de masa următoare. În hipogalactiile severe curba ponderală este
deficitară, apar semne clinice de malnutriţie şi modificări ale scaunelor (scaune de
foame: rare, verzi, mucoase). Pentru aprecierea hipogalactiei se efectuează proba
suptului prin cântărirea sugarului înainte şi după supt cu evaluarea cantităţii de
lapte ingerată în decursul a 24 ore.
6. Tratamentul hipogalactiei presupune în primul rând golirea completă a sânilor.
Administrarea de doze mici de clordelazin poate avea efecte benefice prin
reducerea anxietăţii mamei şi stimularea secreţiei de prolactină.
7. Lactoreea reprezintă curgerea laptelui dintr-un sân în timp ce sugarul suge la sânul
opus sau din ambii sâni în afara supturilor. Ea se produce printr-un reflex
condiţionat de ejecţie sau prin hipersecreţie de prolactină. De asemenea, lactoreea
poate fi secundară administrării de rezerpină, fenotiazină sau întreruperii
administrării anticoncepţionalelor orale.

b. incidente din partea sugarului

1. Malformaţiile cavităţii bucale: cheiloschizis şi palatoschizis care nu permit
etanşeizarea cavităţii bucale şi fac parte dificil sau chiar imposibil suptul. Se
administrează laptele muls din biberon sau cu linguriţa.
2. Prematuritatea – prin lipsa reflexului de sucţiune sau prin forţa slabă, în acest caz
sugarul neputând goli sânii. Se recomandă golirea manuală a sânului şi
administrarea laptelui cu linguriţa, biberonul sau prin gavaj.
3. Regurgitaţiile sunt eliminări de cantităţi mici de lapte nemodificat şi fără efort
imediat după supt. Apar la sugarii mici care înghit aer, la sugarii flămânzi care sug
foarte repede sau când mama prezintă un flux continuu de lapte în cursul suptului
prin hipercontractibilitatea celulelor mioepiteliale în cursul suptului. Eliminarea
prin eructaţie a aerului înghiţit antrenează şi o mică cantitate de lapte rezultând
regurgitaţia.
4. Vărsăturile constau în eliminarea cu efort a laptelui cu cazeina coagulată, ca
urmare a acţiunii labfermentului. Vărsăturile habituale apar datorită aerofagiei
prin supt lacom şi a cantităţii mari de lapte ingerat, care produc distensia
stomacului şi stimularea reflexului de vărsătură. Acestea apar în decurs de o oră
după supt. Diagnosticul lor se pune după excluderea vărsăturilor din malformaţiile
tubului digestiv, tulburări acute de nutriţie, infecţii acute, boli metabolice. Se
corectează tehnica de alimentare şi raţia alimentară.
5. Refuzul sânului poate apare în caz de anorexie nervoasă la sugarii cu
encefalopatie infantilă, după administrarea de ceai sau lapte din biberon când
sugarul face diferenţieri între forţa necesară suptului la sân şi uşurinţa obţinerii
laptelui din biberon sau dacă laptele are un gust neplăcut ca urmare a alimentaţiei
mamei (usturoi, ceapă, varză).
6. Colicile abdominale apar în primele 10 zile şi se manifestă până la vârsta de 3
luni, prin dureri abdominale ce survin brusc, ţipăt strident, congestia feţei,
frecarea picioarelor şi emisia de gaze. Simptomatologia durează 10-20 min, se
repetă şi are o incidenţă vesperală şi nocturnă.
Etiopatogenia colicilor este neelucidată încă, iar orarul este inexplicat. S-a incriminat:
aerocolia, greşelile de tehnica alimentaţiei, componentele laptelui uman, imaturitatea
controlului nervos asupra peristaltismului intestinal, beta-lactoglobulina din laptele de vacă
consumat de mama care alăptează. Nici unul din aceşti factori nu s-a dovedit a fi cauza
colicilor.
Tratamentul este simptomatic: aplicarea de comprese calde pe abdomen, masarea
abdomenului pentru favorizarea, emisiei de gaze, poţiuni sedative.

7. Avantajele alimentaţiei naturale

„Laptele de mamă este alimentul ideal pentru sugari, reprezintă un dar unic al naturii,
care a fost decisiv pentru supravieţuirea omenirii. El este încă decisiv pentru cei aproape
120.000.000 de copii ce se nasc anual în lume. El este absolut fel pentru toţi, fie săraci, fie
bogaţi, în afară de câteva excepţii, el este cel mai valoros aliment din punct de vedere
calitativ. În decursul timpului nu s-a schimbat nimic din capacitatea biologică a mamelor de a
alăpta. Este o tragedie şi unul din cele mai rele efecte ale culturii apusene asupra societăţilor
tradiţionale, faptul că prin contactul cu cultura apuseană, sunt periclitate bazele existenţei unui
obicei milenar, apărător al vieţii” (Vahlquist, 1977).
Avantajele alimentaţiei naturale decurg din calităţile majore ale laptelui uman:
- asigurarea unei raţii echilibrate în principii nutritive necesare unei creşteri somatice şi
cerebrale corecte (echilibru perfect între principiile nutritive)
- compoziţie variabilă (colostru, lapte de tranziţie, lapte matur), perfect adaptată
posiblităţilor de digestie şi de absorbţie ale nou-născutului şi sugarului, atât cantitativ
cât şi calitativ
- laptele uman este un aliment „viu” (conţine fermenţi, anticorpi, vitamine)
- asigură o protecţie antiinfecţioasă prin prezenţa factorilor de protecţie - factori celulari,
imunoglobuline, lactoferina, lizozime, fracţiunile C3-C4 ale complementului, factorii
bifidus şi protecţie faţă de E.U.N.
- asigură o protecţie antialergică prin:
- lipsa beta-lactoglobulinei din laptele uman, (cel mai comun alergen la sugar)
- cooperarea macrofagelor cu IgA secretorii la nivelul mucoasei intestinale
- alimentaţia la sân înseamnă evitarea introducerii semisolidelor până la 4-6 luni
(efect antialergic), (Jeliffe).
- laptele uman este steril, de aceea tulburările digestive sunt mai rare decât în cazul
folosirii altui tip de lapte
- alăptarea consolidează legăturile psiho-afective dintre mamă şi copil
- în ceea ce priveşte aspectul matern, alimentaţia este mult mai comodă şi mai puţin
obositoare pentru mamă, deoarece nu necesită echipament special, sterilizare,
conservare şi timp de preparare
- alăptarea conferă mamei o protecţie faţă de cancerul de sân şi are acţiune
contraceptivă (amenoreea de lactaţie)
- achiziţiile informaţionale recente se referă şi la incidenţa mai mică a unor boli de
nutriţie ca diabetul zaharat, ateroscleroza şi obezitatea la adulţii care au fost alimentaţi
natural în perioada de sugari. De asemenea, din cauze încă neelucidate, moartea subită
este mai puţin frecventă la sugarii alimentaţi natural
- implicaţii socio-economice: alăptarea reprezintă cea mai bună profilaxie a M.P.C., a
obezităţii, tetaniei, infecţiilor. De asemenea oferă importante avantaje economice atât
la nivel social cât şi la nivel familial.