Subiectul 15: Spatiul geoeconomic al Asiei de Sud-Est

1. Caracteristicile spatiului geoeconomic Sud-est Asiatic

În regiunea Asia-Pacific, după cel de al Doilea Război Mondial, s-a pus baza formării unui nou
centru geoeconomic mondial, ce dispune de un mare potenţial economic, tehnologic şi
demografic. Principalele puteri economice şi militare din regiunea dată sunt Japonia şi China, iar
dintre statele mai mici: Coreea de Sud, Taiwan,Singapore, Australia şi Noua Zeelandă. În
perioada postbelică, regiunea dată a înregistrat o creştere economică foarte dinamică. La ora
actuală, ei îi revin 20% din potenţialul economic mondial. Ponderea acestei regiuni în totalul PIB
global a sporit de la 4% în 1950, la 25% în 1995 şi 40-50% în perspectivă (2025) conform
datelor prognozei. Despre dezvoltarea dinamică a economiei acestei regiuni ne demonstrează şi
astfel de indicatori: pentru dublarea PIB/1 locuitor, SUA şi Marea Britanie au avut nevoie de o
perioadă de 50-60 de ani, pe când China şi Coreea de Sud -doar de 10 ani. O particularitate de
dezvoltare economică a acestei regiuni o constituie procesul de integrare regională, la care
participă activ şi SUA. în acest scop, au fost fondate două organizaţii: Asociaţia Naţiunilor Asiei
de Sud-Est (ASEAN) şi I Asociaţia Sud-Asiatică pentru Cooperare Regională (ASCAR). În
majoritatea statelor din această regiune, economia are o specializare orientată spre export şi o
agricultură înalt productivă. În aceste ţări, sunt create condiţii favorabile pentru atragerea
investiţiilor străine, fiind determinate, la rândul lor, de costul mic pentru arenda pământului şi
forţa de muncă ieftină. Un alt factor de dezvoltare economică a regiunii este legat de crearea
marilor centre financiare în care sunt concentrate un important capital investiţional şi comercial
(Hong-Kong, Singapore). Formarea acestor centre financiare internaţionale se datorează, în mare
parte, aşezării geografice şi geopolitice a lor la intersecţia căilor de transport de importanţă
internaţională.
Succesul dezvoltării economice a acestor state se datorează următoarelor împrejurări.
1. Ele au reuşit să cucerească piaţa externă la unele mărfuri şi să sporească brusc producţia de
export.
2. La baza competivităţii producţia acestor state au stat tehnologiile performante, braţele
calificate de muncă, disciplina înaltă de producţie, spiritul inovativ, capacitatea de a produce
mărfuri de calitate înaltă cu cheltuieli minime.
3. Creşterea economică rapidă a acestor state se datorează şi utilizării pe larg a investiţiilor
străine, crearea întreprinderilor cu capital mixt şi a Z.E.L.
Unele din aceste state au şi un „secret" propriu în promovarea politicii geoeconomice.
Astfel,Taiwanul a ales modelul de dezvoltare economică bazat pe businessul de familie, care
asigură un grad înalt de concurenţă în cadrul ţării. Totodată, unele „secrete" ale modelului
taiwanez de dezvoltare se mai datorează şi tradiţiilor seculare ale religiei confucianiste.
La etapa actuală, "tinerii tigri asiatici" şi cîteva ţări latinoamericane formează grupul ţărilor în
dezvoltare cu cele mai mari venituri pe locuitor* (Pînă nu demult, din acest grup făcea parte şi
Coreea de Sud, care, între timp, a fost inclusă în OCDE, ţinîndu-se seama de nivelul
performanţelor sale economice). În aceste ţări ratele anuale de creştere sunt ridicate. Ramurile de
bază ale industriei manufacturiere, dar şi cele de "vîrf, contribuie esenţial la creşterea produsului
intern brut şi a exporturilor. Gradul de diversificare a activităţii economice este remarcabil,
productivitatea muncii şi calitatea produselor ajungînd la un nivel comparabil cu cel al ţărilor
dezvoltate. În toate ţările din această grupă nu au ajuns însă la aceste performanţe pe aceeaşi
cale. Unele au mers pe calea efortului propriu, altele au deschis larg porţile capitalului străin
(Hong-Kong, Singapore), interesat (mai ales în condiţiile crizei energetice şi de materii prime) în
transferul unor întregi industrii peste graniţă. Acest grup de ţări întruneşte caracteristici esenţiale
ale economiei de piaţă contemporane.
Economiile acestor ţări au alimentat, o perioadă îndelungată, cererea mondială de materie primă
(petrol), urmată de cea de echipamente electronice. Criza asiatică din 1997, urmată de fluctuaţia
capitalurilor străine, a afectat masiv capacitatea de redresare a "tigrilor", astfel că astăzi aceştia
par să fie "o rasă de feline pe cale de dispariţie", după cum a apreciat un economist de la World
Bank.
1. Modelul de dezvoltare economică din Singapore
În caracterizarea metodelor de dezvoltare economică a acestor ţări putem începe cu Singapore
care se înscrie în rândul ţărilor nou industrializate, având o economie bazată pe industria
prelucrătoare (circa 1/4 din populaţia activă şi tot atât din PIB) şi, mai ales, pe servicii. Începând
cu sfârşitul anilor '60, Guvernul din Singapore a investit în întreprinderile cu proprietate de stat şi
a oferit stimulente atrăgând investitorii particulari în anumite sectoare-cheie, dar fără a depune
un efort clar de alegere a anumitor „câştigători". De la mijlocul anilor '70 până la mijlocul anilor
1980, Singapore a încercat, de asemenea, să dirijeze producţia spre domeniile de activitate care
necesitau forţă de muncă mai calificată, mărind salariile prin metode administrative. Spre
deosebire de alţi „tigri" asiatici, Singapore a avut un ritm înalt de creştere (8-10%) chiar şi în a
doua jumătate a ultimului deceniu al sec. 20. constituie una dintre plăcile turnante ale comerţului
internaţional şi unul dintre principalele „antrepozite" ale Asiei de Sud-Est, fiind astfel un
important reexportator. Un factor important care contribuie la menţinerea şi dezvoltarea continuă
a acestei ţări este faptul că aici nu există restricţii asupra transferului de capital, dividende,
dobânzi, drepturi de autor, de inventator, fonduri de valută asiatică sau alte tranzacţii comerciale
şi financiare. O caracteristică originală a sistemului bancar singaporez o consti¬tuie faptul că
încă de acum trei decenii s-a înfăptuit o "etanşeizare" a pieţei locale (cu operaţiuni deslăşurate în
do¬lari singaporezi) de cea off-shore (pe care se tranzacţionează eurodevizele -valute aflate în
afara ţării lor de emisi¬une). Astfel, în 1968, a fost introdus sistemul ACU — Asian
CURRENCY UNIT care prevede contabilizarea separată a tranzacţiilor de pe piaţa off-shore
(adică cele în devize), apărut şi DBU - Domestic Banking Unit, cont corespondent pentru dolarul
singaporez. De asemenea, ca celelalte ţări cu sisteme bancare dezvoltate, în Singapore există pe
lîngă băncile comerciale şi băncile de afaceri. Protejaţi puternic de sistemul licenţelor, autohtonii
şi-au creat şi dezvoltat în linişte băncile. Politica de credit e conservatoare, băncile trebuie să
aibă fonduri proprii obligatorii de 12% (un procent foarte ridicat).

2. ASEAN

Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est (ASEAN)

Asociaţia Ţărilor din Asia de Sud-Est – ASEAN (Association of South-East Asian Nations) –
este una dintre cele mai vechi şi mai importante formule de integrare economică din Asia şi chiar
din lume. Asociaţia a fost infiinţată pe 8 august 1967, ca un for de cooperare economică şi
politică intre statele Asiei de Sud-Est. Printre membrii fondatori s-au numărat: Indonezia,
Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda.
Incă de la crearea sa, ASEAN s-a declarat a fi o grupare căreia i se poate alătura orice ţară
doritoare din sud-estul asiatic, care ar fi gata să respecte principiile care stau la baza existenţei
sale. Tensiunile politice din zonă au blocat acest deziderat. Ameninţarea pe care o reprezenta
Vietnamul, puternic susţinut de colosul sovietic, a făcut ca statele ASEAN să incerce să menţină
un oarecare echilibru politic in regiune, deşi suspiciunile le erau alimentate de elemente cat se
poate de reale, precum conflictul dintre Vietnam si Cambogia.
Răbdarea de care statele membre ASEAN au dat dovadă in incercarea lor de a neutraliza
influenţa negativă potenţială a Vietnamului in regiune a dat roade şi, in 1994, toate ţările din
grupare au reuşit să ajungă, după 20 de ani, la o normalizare a relaţiilor cu acest stat.
Astfel incat, ţara care cu 22 de ani in urmă (in 1973) se opusese ferm lărgirii ASEAN, grupare pe
care o considera un bastion anti-comunist, devine, in iulie 1995, in urma summit-ului ASEAN
din Vietnam, cel de-al 7 membru al acestei grupări. Acum, din ASEAN mai fac parte, alături de
cele cinci state fondatoare (Indonezia, Malaezia, Filipine, Singapore şi Thailanda) şi Brunei,
Cambogia, Myanmar, Laos şi Vietnam.
Populaţia celor 10 ţări care intră in prezent in componenţa ASEAN este de circa 500 milioane de
persoane, ceea ce transformă, potenţial, zona, intr-una din cele mai mari pieţe ale lumii. Alte
atuuri ale ţărilor din regiune se referă la faptul că posedă resurse naturale bogate, se intind pe o
suprafaţă considerabilă şi se afla in apropierea rutelor strategice care leagă Oceanul Pacific de
Orientul Mijlociu, Africa şi Europa.
In ultimii ani ai deceniului al 9-lea al secolului trecut, a inceput să se dezvolte ideea unor “zone
economice subregionale”, care ar fi putut, după opinia autorităţilor de atunci din statele ASEAN,
să contribuie la adancirea integrării economice in zonă, fără a necesita modificarea radicală a
politicilor comerciale naţionale. Au apărut astfel, o serie de mini-grupări, ”triunghiuri ale
creşterii”, care insă au avut un impact minor.
Constatand lipsa de consistenţă a tuturor incercărilor de pană atunci, ţările membre ASEAN şi-
au legat speranţele de crearea unei zone de liber schimb (AFTA). Ţările membre au stabilit un
calendar de reducere a protecţiei tarifare in interiorul zonei, pană la nivelul de 0-5% la produsele
manufacturate in următorii 15 ani, incepand cu 1 ianuarie 1993.
Criza financiară din anii 1997-1998 a incetinit dezvoltarea impetuoasă a ţărilor din Asia de sud-
est. Statutul de cea mai dinamică regiune a lumii a fost pus sub semnul intrebării. S-a spus că
miracolul asiatic a fost suprasolicitat, că rapida creştere economică a “ipotecat” viitorul acestor
economii. Multe ţări s-au incărcat de datorii, au recurs la măsuri de restructurare pentru a deveni
viabile din punct de vedere financiar, au urmat concedieri, perioade de instabilitate politică si
socială.
Oricum, partea bună, dacă se poate vorbi de aşa ceva, a crizei asiatice a fost, din punctul de
vedere al statelor ASEAN, conştientizarea vulnerabilităţilor comune, a necesitaţii unui efort
stăruitor pentru consolidarea pieţei comune alcătuite din pieţele economiilor respective.
Pornită la drum cu ambiţii mari, ASEAN nu a reuşit să aibă rezultate convingătoare, in
ciuda succesului individual al majorităţii membrilor săi. Lipsa unui „motor” al grupării a
atarnat greu in balanţă, o posibilă soluţie fiind sporirea importanţei altei grupări – APEC – care
include, pe langă majoritatea ţărilor ASEAN, puteri economice de prim rang, capabile să
contribuie la dezvoltarea economică şi socială a regiunii.
3. Japonia ca pol de influenta geoeconomica
Japonia-putere internaţională
În cartea sa, Marea tablă de şah, Brzezinski vorbeşte despre situaţia Japoniei actuală la nivel
internaţional, dar din punctul de vedere al SUA. Astfel că opinia autorului este că Japonia
necesită alianţe strategice cu SUA, alianţe îndeosebi militare. Cât timp a deveni o putere
dominantă în regiune nu este un obiectiv viabil, iar fără o bază regională recunoaşterea ca putere
mondială autentică este nerealistă, rezultă că Japonia poate cel mai bine dobândi statutul de lider
mondial prin implicare active în menţinerea păcii şi dezvoltarea economică în întreaga lume.
Profitând de alianţa militară SUA – Japonia pentru a asigura stabilitatea Orientului Îndepartat,
Japonia işi poate croi liniştita o misiune mondială, influentă şi distinctă, ca putere ce promovează
apariţia unei cooperări autentice internaţionale şi instituţionalizate într-un mod mai eficient.

Astfel că, Japonia poate fi considerată o putere atât regională, cât şi internaţională, datorită
factorilor economici, militari, educaţionali şi politici. Această dezvoltare pe care a cunoscut-o, a
făcut din Japonia o putere demnă de luat în seamă, o putere care are un mare potenţial pe care şi-
l afirmă pe toate planurile, de la tehnologie la domeniul politic şi militar.

Japonia a profitat de ce iniţial părea un dezavantaj pentru ea şi a reuşit să îşi dezvolte

capacităţile economice şi tehnologice, şi nu numai, pentru a se impune ca o mare putere.

La ora actuală, Japonia este o naţiune în continuă ascensiune, un stat de care marile puteri ţin
seama, şi, de asemenea, un stat care are un cuvânt de spus pe plan regional, cât şi international.

4. China- mare putere geoeconomica

Economia Chinei este cea mai mare economie la nivel mondial. Totodată, aceasta este economia
majoră cu cea mai rapidă creștere, cu o medie a procentului de creștere de 10% pe parcursul
ultimilor 30 de ani.

Dezvoltarea economică în China are loc sub conducerea Partidului Comunist Chinez în baza
planurilor cincinale. În urma tempourilor de creștere ecomonică rapidă, guvernul a hotărât să
mențină creșterea în jurul a 8-9 % pe an. Cu ajutorul investițiilor externe, din care aproximativ
80% sunt investițiile chinezilor cu trai permanent peste hotare.

În primele etape creștererea economică s-a datorat agriculturii, care a fost scutită de multe
limitări impuse în epoca Mao. Partidul încuraja producția, manufactura la scară largă. Astfel în
țară au apărut numeroase manufacturi, care creau un deficit de resurse datorită utilizării
iraționale. Intreprinderile de stat rămâneau adesea falimentare. Ca să facă față schimbărilor de
structură, guvernul reformează sistemul educațional, trimite studenții peste hotare, în special
Japonia și SUA, favorizează importul de tehnologii. Are loc dezvoltarea tehnologiilor
informaționale, telecomunicațiilor, biotehnologiilor, sectorului medical. În districtul Haidian, la
nord de Beijing a fost creată Silicon Valley chineză. Dezvoltarea economică are și efecte
secundare, în zonele rurale, nivelul șomajului depășește de 2 ori indicii oficiali de 4,6 %.
Neoficial, China favorizează emigrația.

Industria energetică
Baza energetică a Chinei o constitue cărbunii, cărora le revin 3/4 din balnța energetică a țării.
Cele mai importante bazine sînt: Datong, Fushin, Fushun, Baotou, Kailuan. Centralele
termoelectrice produc 4/5 din energia electrică totală și sunt amplasate în apropierea bazinelor
carbonifere sau a marilor aglomerații urbane. Cea mai mare centrală hidroelectrică din China
este Barajul celor Trei Defileuri de pe rîul Yangtze.

În anul 2009, China a devenit cel mai mare consumator de energie din lume, depășind Statele
Unite, cu un consum total de 2,170 milioane tone echivalent petrol (tep). Prin comparație,
România consumă anual aproximativ 40 tep. China este al doilea stat consumator de petrol din
lume după SUA.
De asemenea, în anul 2007, China a preluat de la SUA postura de cel mai mare poluator cu
dioxid de carbon.

Industria constructoare de masini

Vânzările de autoturisme din China, cea mai mai mare piață auto din lume, au crescut cu 33,2%
în anul 2010, la nivelul record de 13,8 milioane de unități. În anul 2011, creșterea vânzărilor a
fost de 5,1%, ajungând la 14,5 milioane de autoturisme.

Producția și vânzările de mașini au atins recordul de 13,5 milioane unități în 2009, înregistrând
un avans de 43% față de nivelul din 2008, când au fost vandute 9,38 milioane mașini.

Piața auto chineză a devenit lider la nivel mondial de la începutul anului 2009, depășind-o pe cea
a SUA (care a scăzut la 10,4 milioane de unități), după ce vânzarile din China au crescut puternic
datorită măsurilor fiscale de încurajare a consumului din acest sector.

Infrastructură
Rețeaua de autostrăzi a Chinei a evoluat de la 100 de kilometri în 1988 și 574 de kilometri în
1992 la 16.300 de kilometri în 2000, ajungând, în ianuarie 2010, la 65.000 de kilometri. Din
aceștia, 4.719 kilometri de autostradă au fost dați în folosință în anul 2009. La sfârșitul anului
2010, rețeaua de autostrăzi a ajuns la de 76.000 de kilometri. Statul chinez și-a propus să dețină
100.000 de kilometri de autostradă, până în 2020, o rețea comparabilă cu aceea existentă, în
prezent, în Statele Unite ale Americii.

Tot în perioada 1988 – 2010, chinezii au 30.000 de kilometri de cale ferată și nu mai puțin de
220.000 de kilometri de șosele.

Forța de muncă
În ultimii cinci ani, salariul mediu a crescut în China cu cel puțin 15% anual. Salariul mediu din
zonele de coastă ale Chinei a crescut de la 240 de euro în 2005 la 400 de euro în 2011.

5. Relatiile commercial-economice ale Republicii Moldova cu Japonia si China

China:
Într-un context internaţional tot mai tensionat ca urmare a crizei economice-financiare, a
tensiunilor politice şi a problemelor incontrolabile generate de însăşi natura, China rămâne un
factor de stabilitate şi coerenţă la nivel planetar. Politica externă, construită cu predilecţie în zona
economică, devoalează intenţia clară a unei evoluţii de parteneriat, de consens, prin care China
construişete relaţii pe termen lung. Între aceste pertaneriate se numără şi cel cu Republica
Moldova, micuţa şi tânăra republică din Estul Europei, aflată la confluenţa a două mari curente şi
forţe europene: Rusia şi Uniunea Europeană.
Cu o istorie de aproape 20 de ani, relaţiile parteneriale chino-moldovene s-au intensificat şi
consolidat în ultimii ani atingând în 2010 un vârf de forţă cu precădere în zona economică.
Astfel, China a urcat pe locul patru (locul 7 în anul 2009) în lista ţărilor partenere comerciale ale
Republicii Moldova, cu 130,6 milioane USD. China este precedată de Federaţia Rusă (272,4 mil.
USD), Ucraina (215,9 mil. USD) şi România (164,8 mil. USD).
Fără îndoială, privind ansamblul proiectelor şi discuţiilor aflate în derulare, China va ajunge în
perioada următoare principalul partener commercial al R. Moldova, unde livrează articole textile,
maşini şi aparate electrice, materiale plastice, cauciuc şi produse agricole. După deschidrea în
anul 2008 a unui mare deposit chinezesc în capitala republicii, Chişinău, importurile chinezeşti
sau ajuns în doi ani la 325 mil. USD.
Pe de altă parte, în anul 2010, Republica Moldova a crescut de şase ori exporturile de vinuri cu
destinaţia China. Într-un articol publicat de cotidianul Adevărul din România, ambasadorul
Chinei la Chişinău, Fang Li, a explicat acestă creştere prin “promovarea mai activă a producţiei
alcoolice moldoveneşti pe piaţa chineză”.
Conform datelor Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) din R. Moldova, dacă
în anul 2009, în China, au fost comercializate produse alcoolice modoveneşti în valoare de
aproape 380 mii USD, în 2010 acestea au ajuns la 2,2 milioane USD. Promovarea şi importul
vinurilor moldoveneşti pe piaţa chineză este asigurată de compania Beijing Kindsku Trading
Company, aflată în strânsă legătură cu Ministerul Comerţului din China.
Pe de altă parte, potrivit agenţiei de presă Mediafax, interesul manifestat de China pentru
Republica Moldova este un mister pentru majoritatea analiştilor, presupusele “ţinte” ale
guvernului de la Beijing variind de la asigurarea unei „monede de schimb” în relaţiile cu Rusia,
la exploatarea potenţialului comercial dat de localizarea geografică. China a decis să acorde
Republicii Moldova un împrumut de un miliard USD, egal cu circa 10% din Produsul Intern Brut
(PIB) al republicii. Fără îndoială acesta este cel mai mare credit obţinut vreodată de mica
republică est-europeană. Potrivit autorităţilor moldovene, fondurile promise de China se vor
îndrepta cel mai probabil către construcţii, infrastructură şi probabil spre dezvoltarea industriei
high-tech. Iată de ce, analiştii economici apreciază că împrumutul acordat Moldovei nu este lipsit
de potenţial comercial şi ar putea stabili în favoarea Chinei un avanpost către accesarea pieţelor
din zonele de influenţă ale Uniunii Europene şi Rusiei. „Există sinergii între interesele de export
ale Chinei şi specificul industriei moldovene”, a declarat Franklin Steves, consilier politic la
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). China se va concentra probabil pe
agricultura din Moldova, dar şi pe vinificaţie şi industria textilă, apreciază acesta.
În aceste condiţii, sprijinul de un milliard USD promis de China, eclipsează atât ajutorul
financiar al UE de 210 mil. euro, cât şi cel al Fondului Monetar Internaţional de 574 mil. USD.

Moldova inveşteşte în promovarea vinurilor

Stimulată de interesul pentru producţia proprie viticolă, Republica Moldova este gata să intre în
piaţa de desfacere. Pentru asta, în anul 2011, producătorii de vinuri din Republica Moldova
vizează pieţele-ţintă din Cehia, Germania, Polonia, Ucraina şi evident China. Aici vor fi derulate
campanii de promovare a produselor vinicole, dar şi în în România, Ţările Baltice şi Belarus.
Suma prevăzută de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Asociaţiile din Republica
moldova pentru realizarea obiectivelor propuse este de 200 mii Euro, o sumă relative mică, însă
suficientă pentru dimensiunea şi forţa republicii.
Agenţia de presă Unimedia din Republica Moldova notează că, în anul 2010, Moldova a exportat
în Federaţia Rusă peste 117 mil. litri de vin, 34 mil. litri coniac şi 157 mil. litri vin brut.

Relaţiile diplomatice China – Republica Moldova

Înfiinţată în anul 1991, Republica Moldova a fost recunoscută de Republica Populară Chineză la
5 luni după declararea independenţei sale, la 30 ianuarie 1992. La aproape trei ani, China îşi
deschide ambasadă la Chişinău (21 octombrie 1994), primul ambassador chinez acreditat în R.
Moldova fiind Li Fengli. La rândul său, R. Moldova deschide ambasadă la Beijing în martie
1996. În acelaşi an, la Beijing, vor fi puse bazele unei comisii mixte interguvernamentale pentru
cooperare economică, comercială şi tehnico-ştiinţifică, intrată efectiv în activitate în august
1999.
Cel mai important eveniment al relaţiilor diplomatice chino-moldovene a fost înregistrat în iulie
2001 când preşedintele chinez, Jiang Zemin, a efectuat o vizită de stat la Chişinău. Vizita a
marcat un moment de cotitură în dezvoltarea relaţiilor bilaterale.
În prezent, ambasadorii acreditaţi ai celor două ţări sunt Fang Li din partea chineză şi Anatolie
Urecheanu din partea moldoveană.

Japonia:
Cadrul juridic bilateral
Actualmente cadrul juridic al relaţiilor moldo-nipone cuprinde 37 acorduri încheiate între
Guvernul Republica Moldova şi Guvernul Japoniei (dintre care 23 sunt tratate internaţionale) şi 4
proiecte, în proces de negociere.
Relaţii economice
Conform datelor BNS, comerţul extern cu Japonia pentru anul 2015 a înregistrat exporturi – 1,29
milioane dolari SUA, importuri – 42,05 milioane dolari SUA (1,05% din total).
Categorii de mărfuri exportate (2015): vinuri (883,3 mii dolari SUA), covoare şi textile (769,6
mii dolari SUA), articole de ambalare (45 mii dolari SUA).
Categorii de mărfuri importate (2015): aparate electrice şi electronice, anvelope, cabluri electrice
şi întrerupătoare, instrumente şi mobilier medical, circuite electronice, ceasuri, piese izolante,
etc.
Asistența oficială de dezvoltare
Până în anul 2016, volumul total al asistenţei din partea Japoniei pentru Republica Moldova,
oferită inclusiv prin intermediul Agenţiei japoneze pentru cooperare internaţională (JICA), a
constituit: 150 mln. de dolari SUA. În aspect bilateral, Japonia este al treilea donator al
Republicii Moldova (după SUA şi UE). Aceasta s-a manifestat prin diverse granturi în domeniul
agricol (proiectul 2KR, de asistenţă tehnică pentru creşterea producţiei agricole, cu valoarea
totală de cca. 26,54 mil. de dolari SUA), social/ÎMM (KUSANONE, instalarea cazanelor în bază
de biocombustibil în instituţiile publice, dotarea instituţiilor medicale cu echipament
performant), dar şi în domeniul culturii.
De asemenea, Japonia organizează cursuri de instruire pentru experţi moldoveni în diverse
domenii (economia de piaţă, protecţia sănătăţii şi medicina, ocrotirea mediului înconjurător,
micul business, managementul apelor etc.), precum şi delegarea experţilor niponi în ţara noastră
prin intermediul stagierilor finanțate de către JICA.