Sunteți pe pagina 1din 13

CAPITOLUL I:

IMPORTANTA SI ACTUALITATEA TEMEI

CAPITOLUL II:
NEVOI SI PROBLEME SOCIALE

CAPITOLUL III:
INSTITUTIONALIZAREA COPIILOR

CAPITOLUL IV: STUDIU DE CAZ


CAPITOLUL I: IMPORTANTA SI ACTUALITATEA TEMEI

Dupa aprox. 15 ani de la ratificarea conventiei ONU, cu privire la respectarea drepturilor


copilului, nu se mai poate lucra cu jumatati de masura in cadul sistemului de protectie
al copilului institutionalizat, fapt ce a plasat Romania, actual, in raport cu cerintele si
standardele comunitatii europene.
Lucrarea “Institutionalizarea copiilor – O solutie a unei probleme sociale?”, este o lucrare care vizeaza
copilul institutionalizat si societatea. In acelasi timp, cand intalnim un astfel de copil institutionalizat,
acesta nu trebuie marginalizat, ci din contra trebuie integrat in viata sociala, de catre noi oamenii,
pentru a-i crea copilului si mai tarziu tanarului siguranta si incredere in fortele sale.
Problema socială
„Pentru fiecare problemă majoră a
naţiunii există o soluţie simplă şi este
greşită”
H.L.Menken

Problema socială - o situaţie care


intervine în dinamica unui sistem
social, perturbându-i funcţionarea
normală.

-„Ocarenţă obiectivă în raport cu


normele sociale!”

(De Robertis)

CAPITOLUL II:
NEVOI SI PROBLEME SOCIALE

Pentru o dezvoltare armonioasă şi


normală a copilului este necesară
satisfacerea nevoilor acestuia. Nevoile
psihologice nu pot fi satisfacute decât
prin cunoaştere şi dragoste:
•Nevoia de dragoste şi securitate;
•Nevoia de încurajare şi apreciere;
•Nevoia de noi experienţe;
•Nevoia de responsabilitate;
•Consecinţe ale neîmplinirii nevoilor
copilului;
În Europa Evului Mediu, cele mai joase locuri din ierarhia socială erau ocupate de cei cărora le
lipseau identitatea şi minimum de siguranţă oferită de numele cunoscut şi onest al părinţilor, de o
reşedinţă stabilă, de buna reputaţie în comunitate. Aceasta categorie era reprezentată în special de
cei orfani sau abandonaţi: copii ai căror părinţi nu erau cunoscuţi, cei ai unor mame necăsătorite
care au murit la naştere, copii ai căror părinţi au părăsit regiunea pentru a scăpa de sancţiuni
sociale sau pedeapsa legii..
Comparativ cu Europa Occidentală, în România exista un procent ridicat de copii aflaţi în îngrijire
rezidenţială, majoritatea în instituţii de mari dimensiuni.. Aceasta a fost şi scopul noii reforme
începute prin Ordonanţa de Urgenţă nr.26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, care
urmăreşte transformarea leagănelor şi caselor de copii în centre de plasament de tip familial.
În România , cazuri de copii abandonaţi se întâlnesc în maternitate, unde copilul este părăsit
imediat după naştere, în spital, unde a fost internat din motive de sănătate, în instituţii rezidenţiale
de ocrotire sau în stradă.
Principalele instituţii de asistenţă socială în Biserica veche au fost brefatrofiile (leagănele de copii
mici) şi orfanotrofiile (orfelinatele)
Deprivarea maternă sau sindromul de separare – este resimţită de copil mai profund în
perioada momentului iinstituţionalizării, dar poate şi pe perioada instituţionalizării.
Sindromul de hospitalism (instituţionalizare) – copilul hospitalizat trece, treptat printr-o
serie de etape: apatie, dezinteres de ceea ce se întâmplă în jurul lui.
Carenţe de îngrijire, stimulare, socializare şi educare a copilului – în condiţiile
instituţionalizării copiilor, a numărului insuficient de personal angajat, a neimplicării şi a
neglijării acestuia în raport cu copiii, se creează o reducere semnificativă a contactelor
dintre adulţi şi copii.
Sindromul de dezorganizare structurală – acest sindrom este considerat ca fiind
consecinţa insuficienţei cronice de ataşament.
Disfuncţionalităţi ale stării de sănătate a copilului instituţionalizat – printre bolile care
apar datorită despărţirii definitive de părinţi şi a instituţionalizării pot fi amintite:
malnutriţia, tulburări somato-forme, tulburări digestive, tulburări de eliminare şi
consistenţă sfincteriană.
Deprivarea afectivă şi tulburări emoţionale – în plan comportamental apar o serie de
nevoi, cerinţe precum şi tulburări afectiv-emoţionale.
Tulburări de personalitate – în rândul copiilor instituţionalizaţi se înregistrează
numeroase tulburări de personlitate, cum ar fi, de pildă, incapacitatea de conceptualizare,
tendinţa de a oferi răspunsuri arbitrare.
Tulburări de comportament – tulburările de comportament ale copiilor instituţionalizaţi
sunt indisolubil legate de tulburările afectiv-emoţionale şi de personalitate.
Deprivarea socială şi distorsiuni de relaţionare socială – copiii abandonaţi şi
instituţionalizaţi sunt, totuşi, capabili să se angajeze în relaţii semnificative de
dependenţă cu alte persoane.
•Plasamentul familial constă în încredinţarea unui copil, unei persoane sau familii, alta decât părinţii
biologici, cu sau fără consimţământul acestora
•Instituţiile rezidenţiale pentru ocrotirea copilului - acestea au fost organizate pe criteriul vârstei.
•Instituţionalizarea mascată a copiilor în spitale/secţii de spital
•Căminul spital- acesta era singurul centru rezidenţial pentru copii în vârstă de 3 - 18 ani cu handicap
motor asociat cu deficienţă mintală profundă
•Instituţii private de ocrotire a copilului – asigurarea legalităţii înfiinţării şi funcţionării acestor instituţii s-
a bazat pe încheierea unor contracte de asociere cu autorităţile judeţene sau locale ori pe contracte
similare, încheiate direct cu structuri ale guvernului.
•Adopţia - este unul dintre instrumentele esenţiale de protecţie a drepturilor copilului, în perspectiva
asigurării unei familii pentru fiecare copil.
Date de identificare
Nume şi prenume: “Crizantema”
Vârsta: 14 ani
Sex: feminin
Religia: ortodoxă
Etnia: rromă
Studii: elevă în clasa a VII-a
Cauzele instituţionalizării
A fost instituţionalizată întru-un centru de plasament de la vârsta de
6 ani, ca urmare a abandonului de către mamă şi a lipsei condiţiilor de
creştere, îngrijire şi educare în familia naturală şi lărgită.
Istoricul instituţionalizării
Acest caz s-a petrecut la jumătatea anul 2002, întru-un centru de
plasament de tip clasic cu copii normali din mediu urban.
Identificarea cazului
Autorul acestui tip de abuz (exploatare sexuala) , avea legături cu
centrul de plasament încă din anul 1994, deoarece făcea parte dintr-o
organizaţie non-guvernamentală care desfăşura activităţi de caritate.
Persoana agresor avea 7 copii pe care îi numea “fini” instituţionalizaţi, le
oferea cadouri, bani şi în fiecare vară îi invita în ţara sa de origine.
• Modalităţi de investigare a cazului.
Echipa de intervenţie a DGASPC (asistent social, psiholog, jurist, medic) a venit la faţa locului
pentru a analiza şi elucida cazul copilului supus exploatării, precum şi alte aspecte colaterale care să
întregească analiza acestui caz.
Ancheta derulată de echipa de intervenţie s-a bazat pe observaţie, convorbire, interviu,
administrarea unor teste psihologice, consiliere şi terapie copilului abuzat.
• Istoricul familiei.
Copilul provine dintr-o familie de concubinaj, alături de alţi patru copii. A fost internată de la
vârsta de 1 an la cererea mamei, aşa cum a făcut-o şi pentru ceilalţi copii.
Mama, în vârstă de 30 de ani, este de etnie rromă, absolventă a opt clase, tatăl biologic are tot
vârsta de 30 de ani, este de etnie rromă, absolvent a opt clase şi câteva luni de şcoală profesională
specială pentru persoanele cu handicap motor.
Ambii părinţii locuiesc într-un cartier situat la periferia oraşului, într-un bloc de garsoniere
confort IV lipsit de cele mai elementare condiţii de viaţă şi de igienă.
Mama şi tatăl refuză să-şi viziteze copii din centrul de plasament motivând că nu dispune de
condiţii socio-economice confirmate de astfel de anchetele sociale efectuate de a lungul timpului, la fel
ca şi rudele copiilor până la gradul IV inclusiv.
• Relaţia copilului cu familia naturală
Din anchetele sociale efectuate de a lungul timpului de către asistentul social al centrului de
plasament la domiciliul copilului, a rezultat că mai are fraţi şi că provine dintr-o familie de rromi.
Mama copilului nu prea stă la domiciliu, fiind mai mult plecată prin ţară şi ocupându-se de
prostituţie pentru a-şi câştiga existenţa, iar tatăl este de aceeaşi etnie, convieţuind cu mama acestuia
în relaţie de concubinaj.
• Relaţia copilului cu şcoala şi centrul de plasament
Potrivit celor relatate de către profesorii din şcoală şi educatorii din centrul de plasament,
copilul creează unele probleme de comportament şcolar şi educaţional, nerespectând regulile şi
normele promovate în colectivul şcolar şi cel de provenienţă. Absentează nemotivat de la orele de
curs, nu prea participă şi nu se implică la activităţiile şcoalare şi extraşcolare.
• Planul de intervenţie asupra copilului şi măsuri luate împotriva celor implicaţi.
DGASPC, împreună cu o organizaţie neguvernamentală ce activează în domeniul protecţiei
copilului, care va identifica, vor elabora un proiect personalizat de integrare pentru viaţa
independentă ulterioară, respectiv se vor implica în vederea găsirii unui loc de muncă compatibil cu
pregătirea sa profesională.
• Situaţia actuală a cazului.
Copilul se află în prezent cu măsura de plasament la un centru de tip familial în aceeaşi localitate, fiindu-i
asigurate toate condiţiile optime de îngrijire, creştere, dezvoltare şi educare.
• Concluzie:
Acest caz ar fi putut fi prevenit dacă personalul de îngrijire/educaţie, şeful de centru şi foşti conducători ai
centrului de plasament nu s-ar fi lăsat, poate, copleşiţi de mirajul avantajelor materiale şi financiare.
Pornind de la analiza şi descrierea celor de mai sus,putem conchide în final, că şi acest caz de exploatare
sexuală, prin cunoaşterea acestuia, complicitatea voluntară sau involutară, indiferenţa, comoditatea, apatia, etc. a
personalului centrului de plasament şi a altor instituţii menite să elucideze acest caz şi care au refuzat, se circumscrie
abuzului instituţional.
Instituţionalizarea îşi lasă amprenta asupra dezvoltării
copiilor. Copii instituţionalizaţi sunt dezavantajaţi în
dezvoltarea propriei personalităţi, demonstrând nivelul
scăzut de adaptare şcoalară, comportament neadecvat,
limbaj nesatisfăcător, instabilitate emotivă, lipsă a
deprinderilor de viaţă de iniţiativă, instabilitate a atenţiei,
autocontrol nedezvoltat, tempou scăzut al cititului,
morbiditate înaltă.
După 1989, copiii au fost trataţi în astfel de moduri, a crescut
până în 2000 numărul copiilor adoptaţi atât pe plan
CONCLUZII I: internaţional cât şi pe plan naţional şi astfel a fost creat
Serviciul de Monitorizare, Pregătire şi Evaluare a
Asistenţiilor Maternali Profesionişti, tocmai pentru
transferarea copiilor din instituţiile de ocrotire de stat în
familii pentru a creşte într-o aşa zisă familie de împrumut şi
a cunoaşte astfel o familie adevărată şi a se dezvolta fizic şi
psihic.
Numărul copiilor din 2000 şi până în prezent nu a scăzut
foarte mult, chiar dacă în unele judeţe este destul de mare, se
pare ca una din cauzele creşterii numărului de copii
abandonaţi este situaţia economică precară a tinerelor
mame, a lipsei de educaţie chiar şi sexuală (începerea de
timpuriu a vieţii sexuale, când ea nu este pregătită pentru
aşa ceva
CONCLUZII II:

Instituţionalizarea copiilor pânâ în prezent este o problemă socială, atâta vreme


cât există lipsuri în educaţie, în concepţia de procreere de vârsta fragedă a
mamelor. În toată această situaţie trebuie implicată şi societatea, respectiv
oamenii, printr-o serie de programe care să cuprindă educaţia, atât în ce priveşte
ridicarea nivelului de cultură cât şi educaţia sexuală, respectiv vârsta uneori prea
mică, atunci când viitoarea mamă nu ştie prea multe sau deloc despre procreere.
Rezolvarea acestei probleme se poate remedia prin realizare a mai multor
întâlniri în şcoli şi în comunităţi cu persoanele vulnerabile şi discutarea despre
problemele cu care se confruntă. Aceste întâlniri trebuie realizate cât mai des
pentru a duce la apropierea persoanelor din comunităţi de cei cărora le vor binele,
prin realizare, poate a relaţiilor de prietenie, amiciţie şi respect pentru persoana
implicată în rezolvarea pe termen lung a acestei probleme cu care se confruntă
societatea.
Prin realizarea acestor întâlniri, se poate ajunge foarte uşor la rezolvarea
problemelor legate de abandonul copiilor şi respectiv instituţionalizarea acestora.