Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Details
Category: Expertiza Merceologica
Last Updated: 23 September 2017
Clasificarea mărcilor
După destinaţie, mărcile se împart în mărci de fabrică şi mărci de comerţ.
Mărcile de fabrică se înregistrează la cererea intreprinderilor producătoare şi se aplică de acestea
pe produsele lor. Aşa sunt, de exemplu, Coca-Cola, Pepsi-Cola, Ford, Fiat, Škoda, Whirlpool etc.
Mărcile de comerţ se înregistrează la cerera intreprinderilor de comerţ şi se aplică de acestea pe
produsele pe care le comercializează, de exemplu, Quelle, Metro, Billa, Privileg, Profi etc. Dacă
producătorul comercializează propriile sale produse, poate folosi în acelaşi timp marca de
fabrică şi marca comercială.
După obiectul lor , mărcile pot fi mărci de produse şi mărci de servicii.
Mărcile de produse pot avea, la rândul lor, mai multe tipuri de relaţii cu produsul, astfel:
mărci individuale de produs atunci când producătorul are câte o marcă înregistrată pentru
fiecare produs. De exemplu gama de mărci înregistrată pentru produsele unui producător de
cosmetice sau de agenţi de spălare (Ariel, Lenor ale producătorului Procter & Gamble);
singură marcă pentru toate produsele unui producător, de exemplu BMW;
mărci distincte pentru diferite linii de produse ale producătorului, de exemplu Kenmore
pentru produse electrocasnice, Homart pentru instalaţii sanitare ambele produse de firma
Sears.
mărci structurate pe mai multe niveluri prin combinarea, de exemplu, a mărcii de fabrică
cu mărcile individuale de produs pentru automobile – VW-Golf, VW-Polo, VW-Bora etc, sau
Renault Clio, Renault Megané etc.
Mărcile de servicii se pot aplica pe produse pentru servicii prestate în legătură cu acestea (de
exemplu vopsitorii, spălătorii etc), sau pot indica servicii nelegate de anumite produse (de exemplu
servicii bancare, de asigurări, de emisiuni radio sau TV, turistice etc).
După titularul lor, mărcile pot fi individuale şi colective.
Mărcile individuale aparţin unei persoane fizice sau juridice determinate.
Mărcile colective aparţin unor asociaţii de producători, comercianţi sau prestatori de servicii.
Alte criterii de clasificare a mărcilor sunt compoziţia lor (simple sau compuse) şi natura lor (verbale,
figurative, sonore).
Se foloseşte expresia de marcă notorie pentru marca larg cunoscută, de un renume deosebit în
rândul consumatorilor (aşa cum sunt astăzi Kodak, McDonald’s, Coca-Cola, Nestlé, Sony, Disney,
IBM etc).
Datorită caracterului lor specific, trebuie să se facă distincţie între marca de conformitate cu
standardele şi marca de calitate, pe de o parte şi mărcile de fabrică şi de comerţ, sau de serviciu,
în sensul celor de mai înainte, pe pe de altă parte.
Marca de fabrică, de comerţ sau de serviciu se înregistrează la organismul competent, la cererea
titularului şi contribuie la menţinerea calităţii produselor respective prin efortul titularului de a
satisface cerinţele cumpărătorilor care, datorită mărcii cunosc şi deosebesc produsul său de altele
similare.
Marca de calitate este acordată de organizaţii de certificare a calităţii şi are rolul de a atesta
existenta unui anumit nivel de calitate; ea poate să apară pe produsele identice sau similare ale mai
multor titulari. Marca de fabrică şi comerţ acţionează asupra cumpărătorului printr-o prezumţie a
calităţii, marca de calitate ca o atestare a calităţii.
Protecţia mărcilor
Protecţia internaţională a mărcilor
La baza protecţiei internaţionale a mărcilor stă Convenţia de la Paris (1884). În cadrul Convenţiei au
fost încheiate aranjamente privind aspecte speciale ale protecţiei proprietăţii industriale. Dintre
acestea, Aranjamentul de la Madrid (1891) se referă direct la protecţia internaţională a mărcilor.
Aranjamenrul de la Madrid a înlocuit înregistrările naţionale cu o singură înregistrare internaţională,
care conform Convenţiei de la Paris, au fost o condiţie prealabilă a protecţiei mărcilor în ţările
membre,.
Potrivit Aranjamentului de la Madrid, înregistrare internaţională a unei mărci la OMPI se face cu
condiţia înregistrării prealabile în ţara membră a Aranjamentului în care solicitantul are domiciliul sau
întreprinderea.
Durata protecţiei internaţionale este de 20 de ani, dar în primii 5 ani protecţia este dependentă de
menţinerea ei în ţara de origine.
O marcă ce face obiectul înregistrării internaţionale este supusă în fiecare ţară desemnată aceluiaşi
regim ca şi o marcă depusă direct la organismul naţional cu atribuţii în domeniul protecţiei mărcilor.
România este, alături de alte 42 de ţări, parte la Aranjamentul de la Madrid. Aranjamentul a fost
perfecţionat printr-un Protocol (Madrid, 1989), la care România este, de asemenea, parte.
În Uniunea Europeană, armonizarea legislaţiilor referitoare la mărcile naţionale se limitează la
aspecte juridice de fond cu impact asupra funcţionării pieţei interne: definirea semnelor care pot fi
protejate ca mărci, drepturile acordate de mărci, motivele de respingere sau de anulare a mărcilor,
mărcile colective şi de certificare.
În uniunea Europeană coexistă regimurile naţionale ale mărcilor şi cel comunitar, agenţii economici
fiind cei care aleg mărcile naţionale sau mărcile comunitare.
Printr-un Regulament al Uniunii, a fost interzis importul produselor cu mărci contrafăcute şi în paralel
au fost adoptate norme specifice privind măsurile de la frontierele comunitare