Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Efectul Cehov Asupra Ochilor Tăi
Efectul Cehov Asupra Ochilor Tăi
scenariu [ ]
din Trilogia burgundă
-------------------------
de Darie Ducan [darie_ducan ]
2016-04-19 | |
Personajele:
Vanda
Sonia
(Odaie simplă, cu două paturi, în curs de zugrăvire, desparțită de o scară dublă, de gradină, pusă
la întâmplare. Neglijent aruncate, ici-colo, suluri de tapet. Din plafon coboară sumedenie de
genți de damă, care mai de care mai diverse și mai colorate. Pot fi ajunse numai cu scara. O
veioză chioară într-un colț. Un volum gros de Cehov lângă patul Vandei. Noapte. Vanda și Sonia
dorm fiecare în patul ei.)
( Pauză.)
Sonia : Ok. Pigalle ?
Vanda : Nu. Saint Denis.
Sonia : Ai grijă. Vad mare.
Vanda : Știu că ai pățit-o.
Sonia : O să.
Vanda : Și eu o să…
Sonia : …am grijă.
Vanda : …ai grijă.
(Sonia se întinde la capul patului Vandei și găsește o carte mare, groasă. O răsfoiește.)
Vanda : Eu trebuie să plec. Da’ nu stau mult. Am atâta treabă pe câte pastile am în geantă.
Sonia : Tic-tac.
Vanda : Exact.(Își ia geanta de lângă pat.)
Sonia : Că sunt mentolate. D’ aia. Doare plăcut, să anestezieze. Mai bine votcă…
Vanda : Vezi să nu Cola…(Nervoasă.) Merg dincolo să mă îmbrac. (Își pune geanta ei pe umăr.)
Apoi plec. Pa.
(Vanda iese.)
Sonia : Acum nu îmi rămâne decât să îl uit. Să îmi provoc o amnezie. (Zdrăngane geanta cu
solzi.) Da. M-am iubit cu tabula rassa.
- Îmi face un copil !
- Care copil ? (Mișcă geanta în ritmul replicilor ca pe o maracasă.)
- Ăla.
- Să stai mereu treaz. Să îți ajungi.
- Să stai mereu treaz. Ca să o iei.
Să nu te vindeci niciodată. (Plânge, se încruntă, își întinde lacrimile, mucii pe față.) Să le iei
pinurile la toți, să le dai în cărți, să le înmulțesti cu numărul de la pantofi cu câți centimetri are
fiecare si hop, cabală și rahat, să afli când ți s-o naște copilul-lup. Lupoaico. Da’ stai, mama
proștilor e mereu gravidă…(Urcă scara și cotrobăie într-o geantă suspendată. Aruncă de acolo
hârtii, confetti plângând.) Latex. Latex. Când plouă de ce nu se umple un prezervativ. Cu ce să se
umple ? Cu ochii lu’ Cehov ? Sau ce citea Vanda ? Cehov, nu ? Vai de ochii ei. (Divă.) S-ar
rezolva în photoshop dacă s-ar rezolva și pe dinăuntru. (Coboară, mută scara mai mare decât ea
la o altă geantă.) Ce pomi sterpi. Nimic n-au. Numai lucruri. Numai omidă. Și Vanda… Dacă
totuși numai pe ea o am. I-am visat genunchii într-o noapte, erau exact ca niște boabe uriașe de
struguri. I-am visat apoi la bătrânețe, stafide, în cozonaci. Bine. Pâine. (Nervoasă.) Nu. Nu mai
vreau socialiști. Fără pâine. Nici neagră. Îngrașă. Și apoi cine te mai vrea ? Socialiștii ! Păi nu ai
spus că te lași ? De socialiști ? Nu, de fapte rele… De ce ? A fi a tuturor nu e un fapt socialist ?
Hristos ce a făcut ? Știi care era politica liberală a lui Hristos ? Ochii lui Cehov. Unul bătut într-o
palmă, celălalt în cealaltă. (Se întinde pe scară ca pe un crucifix cu mâinile desfăcute și geme.) Și
plângând îl umplu de existență. Îl învie din lacrimi care, evaporându-se, îl ridică la cer…Dacă te
uiți prea mult la cer te dor ochii…exact cum obosesc norii să țină apa prea mult timp în ei.
Dar…toate au o șansă, șansa de a se vindeca. Poate vindecarea e chiar mai bună decât sănătatea
inițială. Ești mai virgină după o mare dragoste decât când ești virgină, periuțo de dinți…Că nu
riști. (Coboară de pe scară, se întinde în pat și ia în brațe cartea lui Cehov, o frunzăreste neutru.
Rupe o pagină, atentă să nu fie văzută, o mototolește și o bagă între sâni. Stinge veioza, se culcă.
Pauză.)
(Sonia aprinde veioza, se dă jos din pat și urcă scara. Caută într-o geantă.)
Sonia : Sentimentul e că trebuie să rămânem pe pilot automat mereu, treze tot timpul. Altfel o să
ne vândă de tot. Să nu dormim de tot. Să bem multă cafea și să stăm tot timpul ținându-ne de
vorbă una pe alta, ca la volan, să nu adormim.
Vanda : Multă cola. (În glumă.) : Un biciclist !
Sonia (Sec) : Firește.
Vanda : Scara se urcă tiptil. Încet. (Își suflă pe mână.) Ca răcoarea. Cum vine răcoarea în
momentul în care ești transpirat. Suflă pe mine, Sonia, suflă !
Sonia (Suflă în joacă) : Suflu. Nu vrei un ventilator ? O frunza de palmier ?
Vanda : Vreau doar aer curat, să schimbe stările, centrii nervoși, să mute punctul G.
Sonia : De acolo se aprinde lumina ?
Vanda (Râzând) : Da. De acolo.
Sonia (Țopăind în jurul scării) : Da. De acolo. De acolo se aprinde lumina. ( Se joacă cu veioza.
O stinge. O aprinde. O stinge. O aprinde.) Eu. Tu. Eu. Tu. Eu. Tu. Eu. Tu.
Vanda : Am găsit mai multe tuburi de cremă aici. Esti sigură ca nu e expirată ?
Sonia : Nu are cum. Nu expiră așa repede.
Vanda : Da’ ce ? E ca murăturile ? Ai pus peste iarnă ? O sa se oțetească peste iarnă, o să devină
alcool ?
Sonia : Să o vezi când scapă în aer : nimeni nu te mai scoate din beție.
(Vanda coboară cu încă un tub de cremă.)
Vanda : Nivea. Am adus Nivea. Pune-ți o dorință. Că apoi dispare.
Sonia (Se întinde pe pat tristă) : Vanda, mă gândesc la el. Crema asta mi-l induce.
Vanda : Mai bine te-ai gândi cum scăpăm de matroană, Solzoșia Ta !
Sonia (Mișcă solzii genții) : Pur și simplu o lăsăm baltă, Solzoșia Ta…
Vanda (Râde) : Ce naivă ești, crezi că oamenii ca ea stau cu mâinile în sân ? Ăștia au tot orașul la
mână.
Sonia : Da’ ce, mă, au închiriat aeru’ ?
Vanda : Mai grav, nu numai aeru’. Si moartă ești a lor.
Sonia : Zău ? Și ce-or să facă ?
Vanda (Cu tact) : Or sa te facă, în tranșe mici, carne pentru hamburgeri. Or să te dea la școlari…
Sonia : Io cu mucoși nu mă-ncurc. Să fie clar. ( Nervoasă. Agitată. Își dă pe față cu cremă.) Mi-e
dor de iubitul meu și nimic nu mi-l aduce înapoi. (Fuge prin cameră ca o dementă.) Să fie clar.
Mi-e dor de el ! Mi-e dor de el . Nu vreau să ajung hamburgeri. Nu vreau să ajung hamburgeri…
Vanda : Da’ cheesburgeri ?
Sonia : Nici.
(Râsete.)
Vanda (Serioasă) : Chiria, Sonia. Plus datoria. Întreținerea. Impozitul. Și tu care nu faci nicio
economie. Știi cât mă coști ?
Sonia : Cât te cost ?
Vanda : Da. Exact. (Dură.)
Sonia : Exact cât mă coști și tu.
Vanda : Costăm în funcție de prețul unui scurt…(Râsete cu sughițuri.)
(Pauză.)
(Vanda ia cartea și răsfoiește câteva pagini. Citește o bucată de proză în gând și surâde. Strecoară
cartea sub pernă. Apoi îmbrătișeaza cartea și o privește tandru pe Sonia.)
(Intră Sonia și se așază timid, lângă Vanda, aceasta aproape nebăgând de seamă.)
Vanda :…la o adică aș putea amesteca în această cremă praf de pe pozele părinților mei – morți
amândoi – mi-ar intra în carne fără să simt, fără să irite. I-aș simți aproape.
Sonia : Ca să-mi încapă amintirea lui nici crema nu e atât de încăpătoare, deși e mai mare decât
timpul. Ar trebui să o diluez cu apă. Fă-o șpriț ! O fac ! Zău că o fac ! Ar intra în mine…Ar fi
acolo unde trebuie să fie și nici n-aș mai ști probabil de atâta stat în mine cine e : iubitul meu ?
copilul meu ?
Vanda (Cu ochii pierduți) : Ne-am vindeca de multe. Nu ne-am mai lovi de reproșuri. Nu ne-am
ști de condiție joasă.
Sonia : N-am mai ieși cu socialiști !
Vanda : De ce stăm noi treze tot timpul ?
Sonia (Cu ochii pierduți) : Pe cine așteptăm noi ? Un prinț pe un cal alb ? Iată calul ! Nivea.
Vanda : Nivea. Și un cal ar putea intra în noi. Prin toți porii deodată, împins de vânt.
(Cele două se îmbrățișează, se răstoarnă una pe alta în pat și se sărută pasional atingându-se pe
tot trupul. Urlă cu gurile ocupate una de alta. Apoi izbucnesc în râs și dau cu pernele una în alta.)
(Se cațără amândouă de o parte și de alta a scării și își vorbesc printre treptele ei cu voce tare, ca
și cum ar fi între ele un abis de nestrăbătut.)
Sonia : E o înălțime mare în orice caz. Se termină oxigenul. Vezi, pentru asta e bună crema.
(Sonia îi dă și ea o palmă, ceva mai dură, cele două se sărută prin scară, la fiecare nivel, până
când se sărută cu capetele printre genți și nu se mai văd.)
(Se iau la dans atingându-și fesele cu tandrețe. Dansul e atât de dur și de nespecific menuetului
încât se prăvălesc într-un pat.)
Sonia: Îi vom uda. Nu ne-am mutat demult aici, dar am văzut prin curte o stropitoare, Vanda. Îi
vom uda.
Vanda (Cu ochii închiși, moale): Să nu se usuce numai. Ar fi mare păcat. Aproape ca de carnea
animalelor ce mor de boli. Și trebuie aruncată... E atâta liniște aici. Și păsări, multe păsări. Și
pomi. Care fâlfâie. Ce e cu acel porumbel care intră și iese dintr-un aparat xerox de nu mai știi
care e el? Ce e asta, Sonia?
Sonia (O ia de mână și o așază pe pat): Ce să fie, Vanda? Un film...
Vanda: Ce film? Poate că e o piesă de teatru. Nu știu.
Sonia: Are personaje?
Vanda: Nu are. Avea un birou.
Sonia: Dar?
Vanda: E acoperit tot cu un fel de chestie albă, dispare încet-încet...
Sonia: Te mai dor ochii?
Vanda (Cu ochii permanent închiși): Dar când m-au durut pe mine ochii?
(Sonia o strânge în brațe. O abandonează și merge pe celălalt pat. Scoate dintr-o geantă de lângă
pat o folie de medicamente.)
Sonia (Apasă pe un medicament ca și când ar manevra o telecomandă): Nimic! (Cade o pastilă.)
Nimic de văzut. Numai bărbați.
Vanda: Și un ponei roz.
Sonia: Nu e măgar?
Vanda: Multă verdeață. Multă verdeață.
Sonia (Apasă pe alt medicament din folie. Acesta cade): Pe niciun post. Numai politicieni la
cravată.
Vanda (Privind în gol): Hristos de ce nu avea cravată, Sonia? Nu știa să își facă nodul?
(Pauză.)
Sonia (Plimbându-se ușor nervoasă, făcând gesturi ca și cum ar vorbi singură): Vanda, el ne
privește cu palmele și ne privează cu palmele de ochii noștri...
Vanda (Cu ochii deschiși, mergând spre Sonia și calmând-o) : Cred că îl iubesc. (Plânge ușor. E
nervoasă. Iese fugind. Se împiedică.)
Sonia (Se plimbă): Până la urmă fericirea e să fii tu comod în tine, paradoxal, obosit de atâta
comoditate în tine...ce fel de prostituate suntem noi? (Isterică.) Cine suntem noi? (Ia crema și
începe să ungă scara cu tot tubul, lăsând unul plin pe pat.) Așa. Încetul cu încetul, să dispară. Să
nu te mai doară nimic. (Treaptă cu treaptă, și mai ales în exterior, unge scara.) Să te vindeci. Să
ajungă acolo unde doare. Conține antibiotic. Să stai, să stai aici pe pământ. GPS ai? N-ai. Rămâi
aici. Ai viză pentru dincolo-de-cremă? În Nivea nimeni nu plătește taxe. Căcat! (Nervoasă,
dărâmă scara, o încalecă răsturnată și o unge.) Și căcatul dacă îl ungi cu cremă se vindecă. Nici
nu va fi fost. Nici nu îți va fi fost foame. Anulează cina de ieri. În care tic-tac și bip-bip. Dă și
soarele cu Nivea. (Un urlet.)
(Vanda se apropie de ea tiptil, cu un zâmbet naiv prelingându-i-se, ferm, pe față. E într-un șort
alb și într-un maiou care îi acoperă puțin din trup. E desculță.)
(Vanda se îndreaptă spre pat și se întinde. Sonia o învelește. După un minut, Vanda dă la o parte
cearșaful de pe ea și dă din picioare.)
(Sonia se apropie de patul ei și îi unge spatele, îngânând un cântec lent. Vanda dă din picioare, în
joacă, și râde. Sonia i le prinde.)
(Cele două se sărută pasional, stingând și aprinzând veioza în intervale foarte scurte de timp.)
Sonia (Ridicându-se și aranjând scara mai la perete) : Până la urmă ne avem una pe alta. E ceva.
(Privește straniu.) Nu ? Vanda, mă asculți ? Cu tine vorbesc.
(Vanda doarme.)
Sonia : A, ai adormit. Foarte bine. După crema aia a intrat și somnul în tine. Dar eu ce fac cu al
meu, cu el, cu unsul lui Dumnezeu. Nimic, ce să fac ? (Se plimbă.) Aș fuma și n-am ce. Nici nu
vreau să fumez. Dacă cumva trece pe aici, pâș-pâș! unsul lui Dumnezeu și vede fum ieșind din
mine, crede că e suflet și chiar mi-l ia. Ia să rămână el pe pământ aici cu mine. Și știi ce îi fac ?
Ce vrea el îi fac. Și cum vrea el îi fac. A lui sunt cu fiecare por. Cu fiecare terminație nervoasă.
Mă întreb uneori dacă nu e cumva un pixel, o ființă virtuală. Cade curentul, piere. Dai priza cu
cremă, dispare și ea. Se vindecă și cauza și efectul. Pun pariu că are ca parolă numele meu. Jur.
Pe roșu. Pe ochii ei. (Arată către Vanda.) Uite-o pe ea, micuța, a adormit citind. A adormit în
cuplu. În concubinaj. Cu iubitul ei. Le e bine împreună. Lasă-i. Se iubesc. Se merită unul pe
altul. El cu mustața lui, cu ochii de culoarea cafelei (Ton neutru.) – cu zahăr și lapte, vă rog !
(Se îmbrățișeză. Sonia găsește pe jos un medicament și îl încapsulează în folie, la loc. Pauză.)
Vanda: Să pui și tu la chirie puțin mai mult, Sonia. Nu pot numai eu. Pe cuvânt că nu e normal...
Sonia: Poate că totuși bărbații nu sunt răi. Poate că am avut noi numai brute.
Vanda (Accentuând): Dă-te mai la dreapta puțin. Și o să îți fie bine.
Sonia (Nervoasă): Auzi, știi ce ești tu? O curvă high-class. O curvă Business-Class! Putain!
(Vanda se enervează. Strânge din dinți, își încruntă fălcile. Devine, brusc, ironic-blândă.)
Vanda (Plimbându-se): Deci erați pe plajă. Soare. Răcoritoare. Muzică. Nisip etc. etc.
Sonia (Iritată): Și?
Vanda: Vă plimbați voi de mânuță. (Se joacă cu propriile degete.)
Sonia (Iritată, ton agresiv): Și?
Vanda (Calmă): Și l-ai dat. L-ai uns. L-ai făcut unsul tău. Rege, cică!
Sonia (Explodând): Curvo! Pentru ironia asta n-o să apuci dimineața. (Sare cu mâinile în părul ei
și sfîrșește prin a i-l aranja la distanță de câteva secunde, hipercalmă.)
Vanda (Calmă, neutră): ...
Sonia (Jenată, ipocrită, zâmbind) : ...chiar crezi că?
Vanda: Ți-e dor de el?
Sonia (Se întoarce cu spatele): Da. Dar știi asta deja.
Vanda: De care parte ți-e mai dor din el?
Sonia (Râde) : ...
Vanda: Aha..
Sonia: Nu, de ochii lui...
Vanda: Așa, doar de ochii lui? Dacă i-ai vedea într-un borcan i-ai recunoaște? (Se joacă cu o
șuviță din părul Soniei, ținându-i cealaltă mână pe umăr.)
Sonia: Ochii în context...se înțelege. (Se face mică.)
Vanda: Mda. Altfel par greșeli de tipar...știi că sunt specii de pești care se mănâncă cu tot cu
ochi?
Sonia: Și te privesc din interior? (Speriată duios.) Halal cinema! Singur n-ai subtitrare. În cuplu e
altceva.
Vanda: Poți întreține un pește viu dându-l cu cremă. Trăiește, să știi... (Ton de falsă-divă.) Ceea
ce fondul de ten închide, crema deschide. Ele sunt toate cheile. Tuborg are cheia! (Râde.)
Sonia (Râde): Cheia e de lacăt sau de poartă?
Vanda (Sieși, pierdută): Asta depinde de altceva... (Se pipăie.) Nu pot să cred că e în mine. (Se
așază turcește și își răsfiră părul.) Calcă pe creierul meu ca pe o accelerație. (Își mușcă buza.)
Sonia (Masându-i umerii): Și nu simți răcoare? Ceva fresh? Nimic?
Vanda (După o pauză): E în mine cum n-a fost nimeni. Înțelegi? Nimeni atât de puternic. Atât de
definitiv. Am un milion de ochi în interior care privesc în mine dar... știi cum? Ah, la dracu’,
căcat! Parcă devin străvezie. Parcă privesc în afară, parcă îmi anulează pielea. Sunt un film.
(Vanda, veselă brusc, ia perna sub care e cartea de Cehov și dă cu ea, în joacă, în Sonia. Sonia
vede cartea.)
(Sonia și Vanda își scot fiecare portofelul și se îndreaptă cu el în mână către cartea de pe pat.
Perfect sincronizate, lasă portofelele jos și apucă în mâini cartea. Vanda o invită pe Sonia să se
servească. Sonia o deschide atent, pedant, apoi animalic, rupe un teanc de pagini, pe rând, cât
mai multe. O invită pe Vanda să facă același lucru. Vanda face. Mai lasă pagini în cartea care,
între coperțile groase, arată ca o carcasă. Numără paginile ca pe bani. Din cinci în cinci,
scuipându-și între degete, pedant și cu o anumită duioșie cinică. Pun banii de o parte. Sonia ia
tubul de cremă, își pune pe deget și unge pielea portmoneului.O invită, fluierând, pe Vanda, să
facă același lucru. Vanda face.)
Sonia: Încă puțin și intră. Pielea asta acceptă mai greu, dar acceptă.
Vanda: Până la urmă, da...
Sonia: Bine că mai e Nivea-n pomii ăștia!
Vanda: Vezi ce face moda din oameni?
(Perfect sincronizate, numără încă o dată paginile ca pe bani, trăgând cu ochiul una la alta, să nu
aibă mai mult. Apoi, automat, își îndeasă banii în portmoneu. Se îndreaptă spre gențile de lângă
pat și își pun portmoneele înăuntru, perfect sincronizate.)
Vanda: Mă simt mai ușurată că nu mă zgârie cu cotorul în interior. Îl văd aici...deși el e în mine.
Totuși, singurul meu bărbat...
Sonia: Fizic? (Râde mocnit.)
Vanda: Numai el contează. Ceilalți n-au inimă decât să le pompeze sânge-n sex. Atât.
Sonia: Poate că inima lor pompează căcat. Sau ponei roz.
(Vanda apucă crema, îi dezvelește umerii Soniei, o sărută pe frunte, o îmbrățișează. Sonia îi face
la fel Vandei, ca într-un ritual. Cele două rămân în sutien. Își ung umerii și brațele cu cremă, una
alteia, în mijlocul scenei.)
(Cele două se îmbrățișează și se sărută, cu restul de cremă de pe mâini, mânjindu-și fețele, părul.)
(Cele două se sărută languros, Sonia merge către geanta ei cu solzi și vine, timid, cu un ghem de
lână roșie.)
(Sonia o înfășoară pe Vanda de câteva ori cu firul roșu în partea bustului, apoi îi dă Vandei
ghemul, ea face același lucru. Apoi lasă ghemul să cadă. Acesta se rostogolește către public.)
(Vanda și Sonia trec în primele rânduri ale spectatorilor, punându-le acestora câte puțină cremă
în palmă.)