O sută de rochii

Dupa Eleanor Estes

WANDA
PEGGY
MADDIE
VICKY
ALMA
THOMAS
NICK
PROFESORUL
TATĂL WANDEI
OLIVIA

Toți cei din clasă, mai puțin Wanda, sunt foarte agitați, râd pe ascuns. Miroase urât, dar nu chiar
insuportabil. Copiii se distrează pe seama mirosului. Se ascund, își pun ceva la gură, ca niște cowboy, se
joacă. Își țin respirația până la epuizare, se fac roșii ca racul... Pufnesc, râd. Numai Wanda stă cu spatele
la public. Nu îi vedem decât spatele. Pe dedesubt, discret, se va auzi vocea actriței care o joacă pe
Wanda cântând Sto lat.

ÎNVĂȚĂTORUL: Bun. Așa. Ia să vedem „O pagina de jurnal”. Cine vrea să citească?

MADDIE: Citesc eu, domnu', dar miroase foarte urât în clasă... (râde toată clasa, pe șest, reținut)

ÎNVĂȚĂTORUL:Ce e de râs? Maddie, tu ai mai citit și data trecută. Deschideți un geam... / Hai să-i mai
lăsăm și pe alții să citească.

PEGGY: Miroase a fum și mucegai...

THOMAS: Miroase de la...Toată clasa se uită înspre Wanda.

ÎNVĂȚĂTORUL:Peggy...te rog....Toată clasa izbucnește în râs. Mai puțin Peggy.

THOMAS: (râde) Nu de la Peggy, domnu'...

PEGGY:(jignită) Domnu'... Wanda a venit cu noroi în clasă.

OLIVIA: Și miroase a fum...

NICK: si a haine mucegăite...

THOMAS: (râde) Și a mâncare...Râde toată clasa.

PEGGY: Domnu', Wanda mereu vine cu noroi.

ALMA: Și mereu doarme la prima oră.

Viki: Și mereu desenează în timpul orelor.

ÎNVĂȚĂTORUL: Copii, liniște, vă rog!... (pauză) Peggy, vrei tu să citești „O pagina de jurnal”?

PEGGY: Nu, domnu'. Mi se face rău de la miros...

ÎNVĂȚĂTORUL:O să deschidem un geam... Vicky, vrei tu să citești?

VICKY: Nu, domnu'.

OLIVIA: Dar serios, miroase a cantină.

ALMA: Și a murături...Toată clasa izbucnește în râs.

ÎNVĂȚĂTORUL: Atunci hai să-și vadă fiecare de treaba lui. Nu vă mai pârâți!

OLIVIA: Să citească Thomas.

THOMAS: Dar de ce eu? Nu vreau eu! Să citească Alma.

ALMA: Domnu', eu mi-am uitat caietul în clasă... ăăăă ... acasă!

NICK: Domnu', lu Alma i-a mâncat hamsterul tema.

OLIVIA:Ce prost esti!

ALMA: N-am hamster, prostule! Am papagal.

ÎNVĂȚĂTORUL: „Almei.” Alma, ai un avertisment! Nick, nu vă mai jigniți!

ALMA: Dar sa primeasca si Nick! Nick-tâmpit!

NICK: Taci ca te traznesc!

ÎNVĂȚĂTORUL: Alma și Nick, amandoi aveti cate un avertisment!

THOMAS: Da-ti-le toata ora avertismente!

ALMA: Taci că-ți sparg capul!

ÎNVĂȚĂTORUL: Încetați! Thomas, ai si tu avertisment! (pauză) Petronski Wanda [vanda], vrei tu să

citești? Toată clasa se uită înspre Wanda.

VICKY:(încet) Wanda mincinoasa...

Alma: Ce-ai zis?

OLIVIA: N-auzi? Wanda mincinoasa

VICKY☹(scrie pe un carton si-l ridica în timp ce profesorul nu este atent) Wanda mincinoasa! Toată clasa
izbucnește în râs. Repetă încet râzând Wanda mincinoasa.

ÎNVĂȚĂTORUL: (îi face semn lui Vicky, aceasta se duce la colț) Copii, vă rog!Nu este posibil așa ceva!

MADDIE: (pretins naivă) Domnu, dar numele ei nu se pronunță „Uanda”?Toată clasa izbucnește în râs.

OLIVIA:(peste) WoodooAnda!

THOMAS: Wodooooooooo anda! Toată clasa izbucnește în râs.

PEGGY: Haideți, domnu', iar pierdem o oră până citește ea o propoziție!

NICK: habar nu are ce scrie !

OLIVIA: Iar noi stam degeaba....

ALMA: Nu e corect... Chiar miroase...

ÎNVĂȚĂTORUL: Peggy! Copii!

MADDIE: Citesc eu, domnu'.

ÎNVĂȚĂTORUL: Maddie, te cheamă „Wanda” și eu nu știu? Hai, Wanda, ai scris?

WANDA:(încet) Da.

ÎNVĂȚĂTORUL: N-am auzit. Ai scris?

MADDIE: A zis „da”, domnu'.

ÎNVĂȚĂTORUL: Maddie, nu mai vorbi în locul altora. Wanda, citește-ne ce-ai scris. Ia să vedem: ”O zi din
viața Wandei”.

MADDIE:(încet) Lu WoodooAnda...
Învățătorul îi face un semn lui Maddie. Aceasta se execută.

MADDIE: Nu mai sunt colțuri... Pot să stau cu Vicky?

ÎNVĂȚĂTORUL: Dacă o să continuați așa, vă chem părinții la școală...

VICKY: Dar ce e vina noastră că miroase urât?

OLIVIA: Miroase a fum.

ALMA: Miroase a mâncare.

NICK: Miroase a mucegai.

ÎNVĂȚĂTORUL: Copii, vă rog! Nu se cuvine! Wanda, te rugăm, citește-ne „O pagina de jurnal”!

WANDA:(încet, cu accent) „Azi” (pauză) „trezit” (pauză) „la 4” (pauză) „dimineață” (pauză)

THOMAS: La ora 4?

NICK: odată cu găinile...Toată clasa izbucnește în râs. Imită sunete de găini.

PEGGY: „M-am trezit”. Așa se spune corect.

MADDIE: Și „dimineața”, articulat...

ÎNVĂȚĂTORUL: Lăsați-o să citească!... Wanda, te rog să continui!

WANDA: (încet, cu accent) „Azi” (pauză)

VICKY: Păi, hai „azi” odată!

WANDA: „Azi....” (gândurile ei) Pot. Pot. Pot. Pot. Pot. (normal) „Azi m-am –”

OLIVIA: Azi te-ai..?

THOMAS: Ai mai citit o dată!

PEGGY: Pun pariu că n-a scris „m liniuță am”.

OLIVIA:Pun pariu c-a scris legat.

ÎNVĂȚĂTORUL: Peggy, dacă mai spui un singur cuvânt, te dau afară! Hai, Wanda, continuă.

WANDA: (cu accent) „Azi m liniuță am” – (copiii toți râd, o imită: „M linuță AM”) Pot. Pot. Pot. Pot. Pot.

ÎNVĂȚĂTORUL: Hai, Wanda, citește în continuare.

WANDA: „Azi m-am ”-

ÎNVĂȚĂTORUL: Wanda, vrei să-mi dai mie să citesc?Wanda nu se mișcă.

WANDA: „Azi m-am” –

Se aude clopotelul

OLIVIA: Gata pauza

MADDIE: Domnu', s-a sunat.

ALMA: Azi, azi, e pauza WANDA!

PEGGY: Haideți, domnu', că trece și pauza și ea tot: „azi m-am...”, „azi m-am...”

ÎNVĂȚĂTORUL: Peggy, să-i comunici mamei tale că doresc să vorbesc cu dânsa.

Copiii ies în pauză. Wanda rămâne singură. Pe tot monologul se va auzi tema Trompetistul din Cracovia.
Ideal ar fi să fie interpretată live, de către un copil, Elek, fratele Wandei.

WANDA (cu pauze, ca și cum ar vorbi o limbă străină și gândește atent topica, terminațiile, îți alege cu
greu cuvintele, are accent): Azi M liniuță AM trezit devreme. (pauză) M liniuță AM trezit la 4 dimineața.
M-am trezit când tata pleca pe șantier. (pauză) La șantier?... Tata construiește... o... (se corectează) un...
un bloc până la cer. Într-o zi o să locuim și noi într-o... (se corectează) într-un bloc până dincolo de cer și-
o să avem baia noastră cu oglinzi multicolore. Azi m-am trezit și-am făcut Pierogi , un soi de tocăniță de
cartofi cu brânză și ceapă. Era mâncarea preferată a lui mama. (se corectează) A mamei. Și a noastră.
Când Tata o să vină seara acasă, o să mănânce ce-i place lui mai mult și mai mult.
Dup-aia am călcat cămașa lui frati-miu și i-am cusut nasture. Azi l-am lăsat pe frati-miu să doarmă mai
mult. Dup-aia am călcat rochia mea albastră. Rochia cu care mă duc la școală. Rochia de la mama mea.
Mama mea e cu noi chiar dacă nu mai e cu noi. Când mor, oamenii se fac gânduri. Și ni se așează în cap.
Și ne spun povești. Când eram mică, mama mi-a povestit cum e marea. E albastră și uneori verde, și
uneori are valuri care se sparg în clăbuci. Marea e cel mai mare clăbuc din lume. Tata mi-a promis că
într-o zi o să văd marea.

II În curtea școlii

MADDIE:Uau, Peggy, ce rochie frumoasă ai! De unde-o ai?

PEGGY:Mi-a adus-o tata din străinătate! Are 150 și 1, 2, 3... 7 de paiete. 157. Le-am numărat azi-noapte.

OLIVIA:Pot să pun mâna pe ele?

PEGGY:Da, dar nu mult! Să nu cadă!

MADDIE:Și ce fundă mare!

PEGGY:Și uite, uite, tragi și nici nu se desface!

MADDIE:Peggy, te-nvârți puțin?

OLIVIA: Uau, cum se face rochia!

Apare Wanda în rochia ei decolorată albastră. Rochia cu care vine în fiecare zi la școală. Aceeași rochie.
Wanda vorbește cu accent.

PEGGY:Și pot să nu mă opresc! Pot să nu mă opresc!

WANDA:Și eu am.

PEGGY (învârtindu-se): Ce ai?

WANDA (încet, cu accent):100 rochii.

PEGGY:100 de rochii.

WANDA:100 de rochii. Pauză scurtă. Fetele izbucnesc în râs. Peggy ia atitudine de învățătoare.

OLIVIA:Tot n-am auzit. Ce ai?

WANDA:100 de rochii.

PEGGY:Wanda, n-aud, n-aud. Ce ai?

WANDA:100 de rochii.

PEGGY:(o agresează și fizic) Nimeni n-are 100 de rochii.

WANDA:Eu am.

PEGGY:Wanda, tu ai o singură rochie. Asta pe care-o porți în fiecare zi la școală.

OLIVIA: E cea mai urâtă rochie pe care-am văzut-o vreodată.

MADDIE: (timid) Peggy, nu e chiar așa urâtă.

WANDA:Ba am 100 de rochii. Toate aranjat frumos în dulap.

PEGGY:„Aranjate!”... Și de ce nu vii cu ele la școală?

WANDA:Le am pentru petreceri.

PEGGY:(mai agresivă) Pe tine nu te invită nimeni la nicio petrecere.

OLIVIA: N-ai 100 de rochii.

WANDA:Ba am. Toate aranjate frumos în dulap.

MADDIE:Hai să mergem, Peggy.

PEGGY: DA, Pun pariu că-s cu sclipici.

WANDA:Da, toate cu sclipici.

MADDIE:Hai să mergem, Peggy!!!Las-o in pace!

OLIVIA:Și au multe volane, nu?

WANDA:Sute de volane.

PEGGY:Și funde de toate culorile, nu?

WANDA: Și mici, și mari, și mijlocii, și -

MADDIE:S-a sunat, Peggy!

OLIVIA: Întârziem la ore!

PEGGY:Minți, Wanda.

MADDIE:Hai Peggy, te rog!

WANDA:Nu mint.

PEGGY:Minți ca să te dai mare! Dar n-ai nimic! N-ai nici măcar 2 rochii! 100 de rochii în capul tău!Fetele
ies. Rămâne doar Wanda. Treptat, spațiul devine clasa de curs.

WANDA:100 de rochii... Toate frumos aranjate în dulap...

III În clasă.

PEGGY: Minte de-ngheață apele.Dacă nu zice singură: „am mințit, am o singură rochie!”, o s-o fac eu să
zică!

MADDIE: Hai să ne gândim mai bine la concursul de desen. Îmi arăți ce-ai desenat?
Peggy scoate din rucsac un bloc mare de desen și îi arată niște planșe.

MADDIE:Salut fetele! Ati terminat de făcut tema?

OLIVIA: Ce tema?

Alma: Păi, cum altfel!

Vicki: A fost o mare provocare pentru mine!

Maddie:Sunt sigură c-o să câștige, Peggy!(Alma si Vicky vizibil nemultumite)

PEGGY:O să câștig, nu?

OLIVIA: Bineînțeles

MADDIE:Clar.

PEGGY:Sper.

MADDIE:Desenezi cel mai frumos din clasă. Tu câștigi.

PEGGY: Gata, gata, știu. O să-i zic Wandei că e ziua mea și c-o invit și pe ea. Și-o să vezi că zice că nu vine.
OLIVIA: Nu vine că n-are cu ce să se-mbrace.

MADDIE:Dar nu e ziua ta.

PEGGY:tu ții cu mine sau cu ea? (pauză) Te bagi sau nu?

OLIVIA:Ai tu alta idee mai buna, Maddie?

MADDIE:Bine. Da. Sigur. (pauză) Peggy... Dar dacă Wanda are 100 rochii?

PEGGY:N-are, de unde să aibă? Stă la capătul orașului, în cartierul cel mai sărac. Vine mereu cu-aceeași

rochie, cu-aceiași pantofi, cu-același palton. Fratele ei are fesul plin de găuri. Mănâncă amândoi dintr-un

sandviș.

MADDIE: Atunci hai mai bine să ..

PEGGY: Ții cu mine sau cu ea?

Cele două se apropie de Wanda. Aceasta stă retrasă și desenează ceva pe o bucățică de hârtie. Când le
vede, mototolește hârtia și o ascunde.

PEGGY:Hei, Wanda, o să fie ziua mea și vreau să te invit. O să vină toată clasa. Vii?

WANDA:Nu știu dacă pot.

PEGGY:Nu te lasă părinții tăi? O pun pe mama să vorbească cu ei!

WANDA:Nu... Tata lucrează... Iar Mama...

MADDIE: Wanda, suntem atât de curioase să-ți vedem rochiile!

PEGGY:Hai la petrecere, Wanda! Toată lumea o să zică: „Uau, ce tare e rochia Wandei!”

WANDA:Nu știu...

PEGGY:E păcat, vine toată clasa... Ne distrăm...

OLIVIA:Și toate fetele o să venim cu rochii de bal...

PEGGY:Toate o să ne îmbrăcăm în rochii albe, cu paiete...

MADDIE:Dansăm, cântăm, jucăm jocuri...

OLIVIA: O să ne cunoaștem mai bine!

PEGGY:Și totul, totul o să fie numai și numai pe alb, ca într-un ținut al gheții.

MADDIE:Poate facem desenele împreună...

OLIVIA: Ție îți place să desenezi...

PEGGY:Facem concurs de desene...

WANDA:Bine...

PEGGY:După ore, rămânem în curtea școlii să stabilim detaliile!

Intră Învățătorul. Urmează o scenă non verbală: Învățătorul predă o nouă lecție de geografie, folosindu-
se de un glob pâmântesc, iar pe ascuns, printre copii, circulă un bilețel. Învățătorul se retrage, copiii se
ridică și salută, își iau ghiozdanele. Copiii formează un grup compact, se apropie pe ascuns de Wanda.
Vor să-i facă o glumă. Imediat ce gluma s-a produs, suntem deja în curtea școlii.
 IV În curtea școlii. Seara. După ore. Toți

Scena se deschide cu o glumă. Copiii se ascund în spatele Wandei. Unul dintre ei vine în fața Wandei și o
împinge, Wanda cade pe spate, peste copii. Aceștia o ridică, o poartă pe brațe, pare că plutește. E o
glumă, nimic agresiv. Wanda va vorbi în continuare cu accent.

PEGGY:Bun. Deci fetele venim în rochii albe.

OLIVE:Si baietii vin tot in rochii albe

THOMAS:Băieții vin dezbrăcați.

OLIVE :DA, În visele tale!

NICK:(în joc, ca un papagal) Băieții vin dezbrăcați.

ALMA:Pot să vin cu papagalul meu? E alb!

PEGGY:Sigur, Alma. / Toate accesoriile să fie albe -

NICK:(în joc, ca un papagal) / Pot să vin cu papagalul meu? E alb!

THOMAS: Alma, ia-l pe Nick ca papagal. Are chiloții albi.

VICKY:Eu nu vin dacă vin băieții...

PEGGY:Încetați! (pauză) Cine nu are haine albe, nu vine!Nick îi reproduce ca un papagal Wandei ceea ce
zice Peggy, dar fără să se audă.

MADDIE: Wanda, vii și tu, nu?

NICK:(în joc, ca un papagal) Wanda, vii și tu, nu?

WANDA:(cu accent) Nu știu...

NICK: (în joc, ca un papagal) Nu știu... Nu știu... Nu știu... Nu știu...

OLIVE: Dar taci odata!

THOMAS:Poate n-are chiloți albi...Toți râd. Peggy îl pocnește peste cap pe Nick. Thomas îl pocnește și el.
Toți tac. Se adună în jurul Wandei.

MADDIE:Dar nu ne-ai promis că vii? Acuma de ce dai înapoi?-

WANDA:(cu accent) Nu mai pot...

NICK:(în joc, ca un papagal) Nu mai pot... Nu mai pot... (normal) Nu mai put!... Ba mai put! Toți râd. Nick
continuă jocul ”de-a papagalul”, reproducând ceea ce spune Wanda.

PEGGY:Pentru că n-ai cu ce să te-mbraci, nu?

VICKY:Pentru că singura ta rochie e asta, nu?

OLIVIA: Pentru ca pute, nu?

ALMA: Pentru că ai inventat totul, nu?

MADDIE: Nu... Wanda, zi-ne despre rochii...

PEGGY:Ia mai zi-ne o dată câte rochii ai.

WANDA:(cu accent) Am 100 de rochii, toate frumos aranjate în dulap.Toți râd.

PEGGY:Pe-asta nici n-o zicea corect, io am învățat-o cum să zică...

VICKY:Și câți pantofi?

WANDA:(cu accent) 60.

Peggy: 60 de pantofi sau 60 de perechi de pantofi?

WANDA:(cu accent, cu dificultate) 60 de perechi de pantofi.

ALMA: Ai si pantaloni?Câți pantaloni?

WANDA: (cu accent) Peste 50.

THOMAS:Da, chiloți... Ai chiloți albi?

Nick: are , are...Băieții râd.

OLIVE:Ai verificat tu, nu?

PEGGY:(devine mai agresivă fizic) Numai minciuni! Toată școala știe că ai o sigură rochie decolorată și o
singură pereche de pantofi cu talpa ruptă. Wanda mincinoasa! Copiii reproduc în cor „Wanda
mincinoasa!”. Înițial cu sotto voce, treptat, mai vocal.

MADDIE (încet):Peggy, hai să mergem! Nick continuă jocul ”de-a papagalul” chiar dacă Wanda nu zice
nimic. Imită moacele ei.

PEGGY:O să scriu pe toți pereții școlii: „Wanda Petronski e o mincinoasă!”

Alma. De ce minți, Wanda?

VICKY:Tu n-ai nimic, Wanda.

OLIVE: Tu ești nimic, Wanda.

MADDIE: lasati-o in pace!Peggy începe să o îmbrâncească. Fetele preiau gestul. Wanda e împinsă de

colo-colo.

PEGGY:Recunoaște că n-ai 100 de rochii.

VICKY:Recunoaște că n-ai 60 de perechi de pantofi.

ALMA:Recunoaște că n-ai peste 50 de perechi de pantaloni.

OLIVE: Da, recunoaste!

PEGGY:Spune doar atât: „N-am, n-am, n-am. Am zis așa, doar așa. Dar n-am. N-am nimic. Și nici n-o să
am”.
WANDA:(plângând) Am, am 100 de rochii! Toate frumos aranjate în dulap! Am una albastră cu guler
cireșiu și mai am una verde aprins cu panglică roșie și mai am una mov cu picățele aurii și mai am una

PEGGY:Ai o singură rochie care pute!

VICKY:Pute a cantină!

ALMA: Pute a mucegai!

OLIVE: Pute a fum!

Nick: Wanda pute!

Tommy: Wanda pute!Copiii reproduc în cor ”Wanda pute!”. Înițial cu sotto voce, treptat, mai vocal.

MADDIE (încet):Peggy, linisteste-te,las-o!

WANDA:Ba nu!... Nu pute!

PEGGY:De la mirosul tău, ni se face rău în clasă!

Alma: Trebuie să ne ținem de nas!

VICKY:Din cauza putorii tale, ne pedepsește pe noi!

PEGGY:Ne cheamă părinții la școală!

WANDA:(plângând) O spăl în fiecare seară.

PEGGY:Păi de ce-o speli dacă ai atâtea?

WANDA:Pozostali sa za -

NICK:(contrariat ca papagal) Pozostali sa za... Pozostali sa za... Pozostali sa za...

PEGGY:Da, știu, pentru petrecerile din visul tău!

Tommy: „Petronski! Sconcs-chi! Mincinonschi!”

MADDIE (timid):Lăsați-o!-

COPIII:„Petronski! Sconcs-chi! Mincinonschi!” Wanda fuge.

PEGGY: Unde fugi? Prindeți-o! N-o lăsați să fugă! Să știe toată școala că-i o mincinoasă! „Petronski!
Sconcs-chi! Mincinonschi!” „Petronski! Sconcs-chi! Mincinonschi!”O să scriu pe toate zidurile școlii:
„Petronski! Sconcs-chi! Mincinonschi!”O să scriu pe toate tablele din toate clasele: „Petronski! Sconcs-
chi! Mincinonschi!”O să scriu peste tot: „Petronski! Sconcs-chi! Mincinonschi!” Toți pleacă.

MADDIE: Wanda e o fată ca noi. Nu mai râdeți de ea! Nu vă mai bateți joc de ea. Oprește-te, Peggy!
Opriți-vă! Lăsați-o-n pace! Nu vă mai luați de numele ei. De ce un nume să facă alt nume să se simtă cel
mai trist nume din lume? Eu te cred, Wanda, eu te cred că ai 100 de rochii. Toate frumos aranjate în
dulapul tău. Eu te cred. Și mi-e frică. Mi-e frică să fiu de partea ta, pentru că mâine o să fiu eu o...
„Wanda”... Mâine o să se ia de mine. Mâine o să fiu eu mincinoasă. Mâine o să-mi găsească mie o
poreclă. Mâine o să scrie numele meu pe toți pereții școlii. Mâine o să-mi zică:„Știm că porți rochiile
rămase de la soră-ta. Știm că mama ta primește rochii de la mamele altor fete care nu le mai poartă.
Știm că mama ta n-are bani să-ți cumpere haine”.Știm. Știm. Știm. Mi-e frică, Wanda, mi-e tare frică.

V Acasă la Wanda

Se aude o temă la trompetă, aceeași temă muzicală, Trompetistul din Caracovia. Olek, fratele Wandei,
repetă la trompetă.

TATĂL: Wanda, sunat învățător la mine. Zis că e ceva la tine. Că tu nu citit. Ce e, Wanda, ce e la tine?
Olek nu zis nimic... cântă...Wanda tace.

TATĂL:Wanda, ce e la tine?Wanda tace.

TATĂL:Wanda, tu promis zis tot. Tu nu vorbit cu eu, Olek nu vorbit cu eu... Wanda, ce e la tine?

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „... ce e cu tine?” (tare, răspicat) Nu mai vreau la școală.
Toți râd de mine. Nu le fac nimic, ei se iau de mine. Nu le zic nimic, ei strigă după mine. Wanda nu-i
Wanda. Wanda e-un petec. Wanda e decolorată. Wanda e o rochie ruptă. Wanda n-o să mai fie
niciodată Wanda. Wanda nu se vede.

TATĂL:Wanda vede. Olek vede... Olek cânta bine... Wanda desena bine...

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „cântă”, „desenează”... Nu-nțelegi nimic, tată!

TATĂL:Înțeleg ce poți.

WANDA:(Îl corectează evident.) Înțeleg ce „pot”...Pauză.

TATĂL:Cine râde Wanda?

WANDA:Cine poate. Toată lumea râde. Toată lumea poate. Numai Wanda nu poate nimic. Wanda nu
poate să citească.

TATĂL:Olek poate, Wanda poate... Olek mers la școală! Wanda mers la școală!... Copii mers la școală!

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Olek merge...” „Wanda merge...” „Copiii...”

(tare, răspicat) Nu, tată! Nu! Pe Olek nu-l mai duc la școală de vreo lună! Nu la trompetă și-a spart
dintele. Băieții din clasă i-au spart dintele. Și, da, cântă mai bine că de o lună nu mai iese din casă!

TATĂL:Ce spui la tine Wanda? Cum-

WANDA:Nu mai mergem la școală!

TATĂL:De ce?

WANDA:De frică să nu greșim. De frică să n-auzim: „Nu așa se zice, Wanda! Nu așa e corect,
Wanda!”Corect.„Tu nu ești de-aici, Wanda. Tu n-ai ce căuta aici, Wanda. Nici tu, nici tatăl tău, nici fratele
tău. ”

TATĂL:Aici e pentru toți, Wanda.

WANDA:Vreau înapoi, tată.

TATĂL:Nu poate. Mama murit acolo, eu pierde loc de muncă acolo, acolo nu e locul nostru.
WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Nu se poate”... „.... a murit...” „... am pierdut...”(tare,
răspicat) Dar unde e?Sunetul de trompetă nu se mai aude. Apare și Olek. Tace.

TATĂL:Încet, încet găsim loc.

WANDA:Nu aici. Vreau să plecăm de-aici. Și io, și Olek!

TATĂL:Unde?

WANDA:Oriunde. Te rugăm, tată, te rugăm!

TATĂL:Nu lăsa, nu lăsa să pună Wanda la pământ.

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Nu-i lăsa...” „Nu-i lăsa...” (tare, răspicat) Wanda e deja la
pământ.

TATĂL:Wanda meu ridică și citește frumos.

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Wanda mea... se ridică... ”

TATĂL:Wanda meu scris frumos.

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Wanda mea scrie frumos!”

TATĂL: Wanda meu desena frumos.

WANDA:(îl corectează, discret, ca pentru sine) „Wanda mea desenează - ”(tare, răspicat) Ba nu, tată!
Wanda nu face nimic frumos!

TATĂL:Așa rochii nu mai văzut!

WANDA:(Îl corectează evident.) „Nu am mai văzut!”.... NU, Tată, NU! Sunt urâte! Sunt cele mai urâte! Le
arunc. Chiar acum, chiar acum le arunc! Nu-ncap în niciun dulap!

TATĂL:O să-ncapă, o să vezi, o să-ncapă!

WANDA:Minți, tată. Mereu ne minți „că o să, că o să... că o să fie bine”. Dar niciodată nu e bine!

Vreau să plec și să nu mă mai întorc niciodată aici! Promite-mi că plecăm. Te rog, promite-mi că plecăm.
Olek începe să cânte la trompetă. Tata plânge. Wanda îl îmbrățișează pe Tata.

VI La școală.Locul unde stătea Wanda este gol.

MADDIE: N-a mai venit.

PEGGY: Cine?

MADDIE: Wanda. N-a mai venit de două zile la școală.

PEGGY:Și?

MADDIE:Crezi că e ceva cu ea?

PEGGY:De parcă ți-ar păsa...

MADDIE:Crezi că noi -

PEGGY:Noi ce?

MADDIE:Tu ai mai veni la școală dacă ai auzi mereu: mincinoasa, mincinoasa?

PEGGY:N-am cum s-aud că eu nu mint.

MADDIE:Dar dacă s-ar râde de tine, ai mai veni?

PEGGY:De mine n-o să se râdă niciodată! (pauză) Și-acuma dacă nu mai e Wanda, de cine să ne luăm?

MADDIE:De ce trebuie să te iei mereu de cineva?

PEGGY:Wanda a mințit, de-asta m-am luat de ea.

MADDIE:Dacă eu aș minți, te-ai lua de mine?

PEGGY:Tu ești prietena mea.

MADDIE:Dar dac-aș minți?

PEGGY:Tu nu minți, Maddie. Tu ca și mine, nu minți. N-ai de ce să minți...

MADDIE:Dar dacă -

PEGGY:Dacă ce? Dacă ai mirosi urât? Ți-aș spune să te speli! Asta face o prietenă adevărată!

MADDIE:Dar dacă nu aș avea bani -

PEGGY:Dacă ai tăi muncesc, au bani! Și dacă te iubesc, nu te lasă să vii la școală ca o cerșetoare!

MADDIE:Mai știi Cenușăreasa...

PEGGY:Mai lasă-mă! Astea-s povești! Nimeni nu ar sta nici cu mine dacă aș fi săracă!

MADDIE:Eu aș sta-

PEGGY:Da. Sigur. Ce colegi săraci sunt la noi în clasă? (pauză) / Nimeni.

MADDIE:Poate...

PEGGY:Mai bine că nu mai vine! N-avea ce căuta aici, cu noi! Nu era de aici!

MADDIE:Bine, dar ce i-am făcut...

PEGGY:Pe toți îi deranja! Nu numai pe noi! Mai știi cum mirosea în clasă de la ea? Mai știi cum pierdeam
din oră ca să silabisească ea?

MADDIE:Dar și frații mai mici învață greu... Eu cu soră-mea-

PEGGY:Nu-i același lucru! Să se fi dus în clasă cu soră-ta! Nu era de clasa a V a, cel mult de-a II a.

MADDIE:Avea tot 11 ani...

PEGGY:Dar nu era la nivelul nostru!

MADDIE:Dar încerca...
PEGGY:Auzi? Tu ții cu mine sau cu ea?

VII

WANDA : Tata dreapta. Olek stânga. Sunt mijloc. Tata dreapta. Olek stânga. Sunt mijloc. Ne ținem strâns
de mână. Palma lu tata e fierbinte ca un cartof copt. Palma lui Olek e frig ca dimineața-n zori, iarna. Olek
zice: „n-am chef de nimic”. Tata zice: „Azi a fi o zi frumoasă” (pauză) Eu tac. Desenez în cap linii lungi.
Nu-ncep undeva. Nu se termină undeva. Își caută loc. Linii lungi. Uneori se frâng. Atunci o iau de la
capăt. Și iar, și iar de la capăt. Am obosit. Tata mă ia în brațe. Mă țin toată de gâtul lui și-i șoptesc: „ești
cel mai bun tată din lume!”. Tata îmi închide ochii. E jocul nostru de când eram mică, mică. Tata mă-
ntreabă: „ce vede?” (pauză)Eu zic: „... eu... vede... pământul liniat multicolor și noi, acolo, mici, pe
undeva”. Brațele mele se fac colac. Îmi pun capul pe umărul lu tata. Umărul e moale. Capul meu se
topește cald. Visele sunt linii lungi care nu se mai întorc niciodată.

VIII La școală.

ÎNVĂȚĂTORUL:Gata, gata, avem câștigătorii concursului nostru de desen. Vreți să-i aflați?

PEGGY:Vrem, vrem!

NICK:Sigur n-am câștigat. Dar la ce-mi trebuie desenu?

ÎNVĂȚĂTORUL:Ca să construiești clădiri... Ca să croiești haine...

THOMAS:Ca să faci mașini, trebuie să desenzi?

ÎNVĂȚĂTORUL:Și ca să faci mașini...

ALMA:Ziceți, domnu, ziceți!

MADDIE:Peggy a câștigat!

ALMA:Da, mereu Peggy câștigă.

ÎNVĂȚĂTORUL: Gata, vă rog. / Desenul e foarte important... Din cele mai vechi timpuri, omul a desenat.
Desenatul a ajutat omenirea...

PEGGY:Te oftici?

VICKY: Tu, tu te oftici dacă nu câștigi numai tu. Tocilaro!

PEGGY:Cine vorbește?! Vicky care plânge când nu ia foarte bine!

ÎNVĂȚĂTORUL:Am zis: gata! Vicky...

VICKY:Da! În picioare, la colț... Cinci minute? Zece minute?

NICK: O viață la colț...

ÎNVĂȚĂTORUL: Nick... Cine vorbește neîntrebat...Nick se ridică și se duce în celălalt colț.

ALMA:Domnu, pot să mă duc și eu lângă ea?

ÎNVĂȚĂTORUL:Alma... (Îi arată celălalt colț. Alma se duce. Își face semne cu Vicky. Se amuză.)La băieți,
juriul a decis: Jack Beggles a desenat cea mai frumoasă barcă cu motor. / Jack lipsește...Urale, bătut din
picioare. Cumva mecanice și formale.

NICK: Mare chestie! Și eu puteam!

THOMAS:Dacă lipsește, dați-mi mie premiul că i-l dau eu!

COPIII:Sigur...

ÎNVĂȚĂTORUL: iar la fete e marea surpriză. Cele mai multe dintre voi au desenat o rochie sau două. Ei
bine, e cineva care a desenat 100 de rochii. Toate diferite. Toate frumoase. Oricare dintre aceste rochii
ar fi putut câștiga. Ei bine, Wanda Petronski e câștigătoare la fete.

PEGGY:Ce?

MADDIE:Sunteți sigur?

ÎNVĂȚĂTORUL:”Cine...” Foarte sigur.

PEGGY:Dar eu desenez cel mai frumos! Eu meritam să câștig!

ALMA:Mereu tu, mereu tu!

VICKY:Hai, oftică-te! Oftică-te!

ÎNVĂȚĂTORUL:Nu poți să câștigi numai tu, Peggy! Data viitoare când o să câștigi, o să te bucuri mai mult
pentru că poate n-o să te aștepți!

PEGGY: Pe naiba!

ÎNVĂȚĂTORUL: Peggy, te rog sa te adresezi politicos! Atenționată de Învățător, Peggy se duce în celălalt
colț.

PEGGY:Wanda nici nu-i de-aici! Wanda e din altă țară. Mama zice că străinii sunt mai proști decât noi!
Străinii nu pot să câștige!Reacții de uimire din partea clasei. ”Oouuu!” ”Touché!”

ÎNVĂȚĂTORUL: Mama ta greșește, Peggy.

PEGGY:Mama nu greșește niciodată!Pauză.

THOMAS:Domnu, pot să mă mut lângă Maddie?

NICK:Ca să facă chestii...

THOMAS: Taci că te sparg!

ÎNVĂȚĂTORUL:Thomas...

THOMAS:(Se ridică în picioare. Se duce spre unul dintre colțuri.) Să nu se mai ia de mine domnu!

ÎNVĂȚĂTORUL:Da... Ne supără când cineva se ia de noi... Ne doare... Peggy, dacă tu mâine te-ai muta
într-o altă țară și n-ai ști să citești sau să scrii la fel de bine ca oamenii din țara aia, ți-ar plăcea să ți se
spună că ești mai... proastă... decât ei? Când se aude cuvântul ”proastă”, reacții de uimire din partea
clasei. ”Oouuu!” ”Touché!”
NICK:Mie nu mi-ar plăcea domnu.

ALMA:Nici mie, domnu.Nu mi-ar placea...

ÎNVĂȚĂTORUL:Ți-ar plăcea, Peggy?Peggy tace. Pauză. Copiii, în cor, au același joc ca până acum:
”Mhmm... mhmm... Năă-ăă!” ”Mhmm... mhmm... Năă-ăă!”

ÎNVĂȚĂTORUL:Copii, vă rog!... (treptat, copiii amuțesc) Wanda a desenat 100 de rochii și ne-a uimit pe
toți. Din păcate, Wanda lipsește de câteva zile și nu e aici ca să primească aplauzele pe care le merită.
Tatăl ei mi-a lăsat în cancelarie o scrisoare.

„Dragă domnule învățător,

Wanda a mea n-o să mai vină la școala dumitale. Nici Olek. Acum plecăm în oraș mare. Aici nu bine la
noi. Aici simțit mereu ultimii oameni. Aici simțit mereu străini. Poate acolo nu mai bate nimeni joc de
Wanda. Poate acolo nu sparge nimeni dinții lui Olek. Poate acolo nu mai zice nimeni Petronski
Mincinonschi. Poate acolo nu mai face nimeni să sufere Wanda a mea. Poate acolo nu mai face nimeni
să plângă Wanda a mea. Poate acolo Wanda a mea găsit prieteni. Poate acolo Wanda mea nu mai stat
mereu singură. Poate acolo nimeni nu mai strigă la noi străinii. Într-un oraș mare, oamenii se pierd mai
ușor.

Al dumitale, Jan Petronski”

PEGGY:Domnu, pot să merg puțin la toaletă? Pot? Vă rog. Vă rog, domnu, pot? Pot? Vă rog mult.

ÎNVĂȚĂTORUL:O să te rog să mai rămâi puțin, Peggy.

MADDIE (gândurile ei):De ce-am tăcut? De ce n-am zis: nu ești singură, Wanda?
Gândurile lui Maddie, gândurile copiilor, regretele lor, apar proiectate scrise de mână, cu greșeli, cu litere
mâncate, cu despărțiri în silabe greșite...

ALMA:Domnu, Wanda nu mai vine niciodată la școală?

ÎNVĂȚĂTORUL:Așa se pare...

NICK:Dar ce i-am făcut, domnu?

ÎNVĂȚĂTORUL:Nick?... V-ați bătut joc de ea.

MADDIE (gândurile ei):De ce-am tăcut? Dacă nu tăceam, poate Wanda nu pleca.N-o să mai stau
deoparte. Niciodată. N-o să mai stau să nu zic nimic. Niciodată.N-o să mai tac. Niciodată. N-o să mai fac
pe nimeni trist. Niciodată.

PEGGY:A mințit.A zis că are 100 de rochii și n-avea decât una. De ce ne-a mințit?

ÎNVĂȚĂTORUL:Păi chiar avea 100 de rochii.

PEGGY:În capul ei!

ÎNVĂȚĂTORUL:Chiar acolo, Peggy. Chiar acolo.

VICKY:Dar și ea era ciudată, domnu.

ALMA:Nu vorbea cu nimeni.

THOMAS:Și mirosea, domnu...

PEGGY:Și când vorbea, mințea.

ÎNVĂȚĂTORUL:Nu mințea, Peggy, inventa. Și tu inventezi.

PEGGY:Ba nu.

MADDIE: Ba da.

PEGGY:Ce, ce-ai zis?! (pauză) Ce, Maddie, ce inventez?

ALMA:Că ai văzut 10 țări.

PEGGY:Le-am văzut!

ALMA: Ba nu le-ai văzut!Minti!

PEGGY:Ba da, ba da!

VICKY:Tu tot timpul vrei să fii mai tare decât noi. Dar nu ești. N-ai văzut 10 țări și gata!

PEGGY:(aproape plângând) În vacanță merg la mare în Spania și-n Italia. Și-am fost și-n Grecia.

ALMA:Trei țări nu sunt 10 țări! N-ai fost în 10 țări. Mincinoaso!

PEGGY:Am fost, am fost! Dacă eu zic c-am fost, am fost.

ÎNVĂȚĂTORUL:Așa cum tu zici c-ai fost în 10 țări, așa și Wanda zicea că are 100 de rochii. Se închidea în
dulapul din mintea ei. Fiecare copil are un dulap al lui și numai al lui. Dacă i-l spargi, îi faci țăndări lumea.
Sunt sigur că nu v-ați dat seama.Sunt sigur că n-ați jigni intenționat pe nimeni pentru că are un nume
mai ciudat. Sau pentru că vine îmbrăcat în fiecare zi cu aceleași lucruri. Dacă am fi toți la fel, lumea ar fi
mai mică. Și mai tristă. Și noi ne-am plictisi de noi. De fețele noastre oglindite în fețele noastre. Diferit
nu-nseamnă mai puțin. Sunt sigur că a fost o scăpare și că ne pare rău că Wanda a suferit.

Nick: Imi pare rau ca poate-am râs de ea.

Tommy: si mie ca poate-am făcut-o să se simtă prost...

Alma: Poate n-am observat ce i se-ntâmplă.

Vicky:Poate ne-am prefăcut că e ok. Poate-am tăcut.

Nick: Poate ne-a fost mai ușor să fim de partea celor care-și bat joc.

Vicky: Poate ne-a fost frică să-i luăm apărarea.

Alma: Poate ne-a fost frică s-o privim în ochi și să-i spunem: Wanda, sunt cu tine.

Vicky: Ea era singură. Într-o zi fiecare dintre noi poate să fie singur.

IX

WANDA:Dragă Maddie, Îți scriu pe adresa școlii noastre... voastre. L-am rugat pe domnu să-ți dea aceste
rânduri... Nu-ți port pică... Nimănui... Așa a fost să fie... M-am apucat de scris scrisori ca să învăț mai
ușor limba asta nouă pentru mine... Când scriu, vocea mea se aude clar, se aude tare, când vorbesc ezit,
mi-e teamă să nu greșesc... Și de-asta scriu... Așa mi-a zis doamna: ”să scriu scrisori imaginare unor
prieteni imaginari!... Așa a zis: «imaginari»...” E corect, cred... Dacă nu vrei să mă auzi scriind, nu-mi
răspunde, arde scrisoarea...

Eu, tata și Olek am ajuns cu bine într-un oraș mare. Sunt lumini peste tot, Maddie. Zici că tot orașul e un
bec imens. Oameni sunt eleganți și grăbiți. Doamnele poartă rochii tare frumoase. Cred că au dulapuri
multe în caselor lor lungi. Eu sunt bine. Tu ești bine? Noua mea învățătoare e drăguță. Și colegii mei sunt
buni cu mine. Uneori mi-e dor de domnul nostru profesor. Spune-le tuturor că... e ok.

Cu drag, WoodooAnda

MADDIE:

Dragă WoodooAnda,

Mă bucur tare că mi-ai scris. Scrii foarte bine!... Îmi pare atât de rău că... n-am apucat să fim prietene. Fii
atentă. Mai știi concursul nostru de desene? Tu ai câștigat. Tu ai luat premiu. Wanda, ce rochii
frumoase ai făcut! Chiar 100. Chiar toate acolo frumos aranjate. Și mie, și lui Peggy, și tuturor ne-au
plăcut. O să-ți trimit desenele și premiul. Ce bine că ești bine!

Cu drag, Maddie

P.S.: M + W = prietene

WANDA:Dragă Maddie,

N-am mai desenat de când am plecat. Nu m-am mai gândit la liniile mele. Am uitat de rochiile mele.
Spune-le tuturor că le mulțumesc pentru premiu. Wanda Petronski n-a câștigat niciodată nimic. Păstrați
voi desenele. Poate o să fac altele. Poate o să-mi iau un dulap nou în care o să pun 100 de rochii noi.
Maddie, ia tu desenul cu rochia albastră și dă-i lui Peggy desenul cu rochia verde. Cadou de Crăciun.

Cu drag, Wanda

P.S.: W + M = linii neîntrerupte

MADDIE: Dragă Wanda,

Mulțumesc mult pentru desen. Și Peggy îți mulțumește. Ne-am uitat amândouă atent și ne-am dat
seama că noi două suntem în acele desene. Pe noi ne-ai desenat în rochii atât de frumoase, cum numai
tu știi să faci! Promite-mi c-o să desenezi mereu. Promite-mi c-o să faci alte și alte rochii. Promite-mi c-o
să-mi trimiți o rochie pe care-o să desenezi orașul tău. Și eu îți promit c-o s-o port mereu. Mereu aceeași
rochie. Și toți copiii o să mă-ntrebe: „Uau, Maddie, de unde ai rochia asta? ” Și eu o să le spun: „De la
Wanda. De la Wanda Petronski. De la Wanda. De la Wanda Petronski. De la Wanda. De la Wanda
Petronski...”

Sfârșit.