1

Wanda

100 de rochii

(5 personaje)

,,ca cei care au murit nu vor fi murit in van, ca tara va naste intru libertate, cu voia lui
Dumnezeu, iar carmuirea poporului de catre popor si pentru popor nu va pieri de pe Pamant.’’

- Wanda, te rog sa ne citesti tema pentru acasa. Care este citatul preferat?

Wanda, timida:

,,Lumea nu este numai soare şi curcubeu, şi oricât de dur o sa fii, ea o sa te loveasca. Şi durerea o
să fie mai puternică decât am să te lovesc eu. Depinde de tine cât o să suporţi, cât o să iei ca să
mergi mai departe.’’

-Mama zice ca strainii sunt mai prosti decat noi.

-Mama crede ca trebuie sa ne ferim de ei…

- Mie mi-e frica de straini.

-Copii, va rog…Si bunicii sau bunicii bunicilor vostri au fost candva straini. As vrea sa
discutam astazi despre principii. Știe cineva ce înseamnă un principiu?

Prof: Principiile, dragi copii, sunt lucruri cu adevărat importante. Ce este cu adevărat
important?
Copii: Familia , părinții, temele, mediul, lumea noastră, Dumnezeu
Wanda Cine suntem?
Prof: Ce fel de oameni suntem? Nu este acesta cel mai important lucru dintre toate? Nu
asta este întrebarea pe care trebuie sa ne- o punem mereu? Ce fel de oameni suntem? A
observat cineva placa de lângă intrarea școlii? Pe ea scrie “Cunoaste- te pe tine însuți”. De
asta sunteți aici, sa învățați cine sunteți.
Copil: Credeam ca suntem aici sa învățam romana.
Prof: Sigur, învățam și asta. Principiul lunii Septembrie este: când ai de ales între a fi
corect și a fi bun, alege sa fii bun. Acum mergeți in pauza, dragii mei. Va reamintesc ca
maine vom anunta castigatorii concursului de desene.
 2

- Sigur vei castiga. Desenezi cel mai bine din clasa.

- Sper! (nerabdatoare)

Wanda: ,,Desenez in cap linii lungi. Nu-ncep undeva. Nu se termina undeva. Isi cauta loc. Linii
largi. Uneori se frang. Atunci o iau de la capat. Iar, si iar de la capat.’’

- Buna, Ana!
- Buna, Maria!
- Ia uite-te la Cristina. Ce rochie frumoasa!
- Stii ce? Ziua asta de mai ma face sa ma gandesc la expresia ,,un albastru infinit’’.
- E minunata!
- Da, eu am o rochie albastra, dar nu e asa de frumoasa ca asta.
- Eu am o rochie noua pentru orele de dans.
- O s-o pun pe mama sa-mi ia si mie una exact ca a Cristinei.
VORBESC TARE, ENTUZIASMATE. Se aude Wanda, soptit.
- Eu am o suta de rochii acasa.
- Poftim?
- Eu am o suta de rochii acasa.
- Asta mi s-a parut si mie ca ai spus. O suta de rochii. O suta!
Liniste, se uita la Wanda cu atentie, apoi cu suspiciune.
- O suta de rochii? Nimeni nu poate avea o suta de rochii.
- Eu am totusi.
- Wanda are 100 de rochii acasa.
- Si atunci, unde sunt?
- La mine in dulap.
- A, nu vii cu ele la scoala.
- Nu. Sunt pentru petreceri.
- A, deci…vrei sa spui ca tu nu ai rochii de zi?
- Ba da, am tot felul de rochii.
- De ce nu le porti la scoala?
 3

Tacere, apoi spune mecanic:

- O suta. Toate aranjate frumos in dulap.
- Aha, ea are o suta de rochii, dar nu le poarte la scoala. Poate isi face griji ca o sa le
murdareasca cu cerneala sau cu praf de creta.
- Toti incep sa rada si sa vorbeasca in acelasi timp.
Ies
Intra, joaca sotron, Wanda deseneaza.
-Wanda, ia zi-ne, cate rochii spuneai ca ai in dulap?
- O suta.
- O suta!
-Da, o suta. Toate aranjate frumos in dulap.
-Si cum sunt? Toate numai matase, pun pariu.
-Da, toate de matase, de toate culorile.
-Si de catifea?
- Da, si de catifea. Am una rosie cu garnitura verde.
- Cred ca arati ca un brad de Craciun.
RAD
- O suta de rochii.! Este evident ca singura rochie pe care Wanda o are este cea albastra, pe
care o poarta zilnic. Si atunci, de ce ar spune ca are o suta de rochii? O sa-i scriu un bilet
Wandei. O sa-i explic ca, desi si eu sunt saraca, poate nu la fel de saraca ca ea, n-as face
niciodata greseala sa spun ca am 100 de rochii.

Isi ascuteste creionul, incepe sa scrie….se opreste

- Daca Ana si-ar da seama singura ca trebuie sa inceteze sa mai rada de Wanda……..Ana e
cea mai buna prietena a mea si e preferata colegilor. Wanda e doar o fata orfana, care
locuieste in Ferentari si sta singura in curtea scolii.

In sala de clasa

-Crezi ca domnul invatator chiar o sa anunte astazi castigatorii?

-Da, sper sa anunte din secunda in care intram. Bineinteles ca o sa castigi.

Intra in clasa, sunt expuse 100 de desene.

 4

Le admira, sunt f incantati.

- Copii, asa cum v-am promis, astazi vom anunta castigatorii concursului de desene.
Desi aproape toti ati trimis una sau doua schite, o colega de-a voastra, extrem de
talentata, a desenat 100 de modele.
- Cor: 100 de modele?
- Oricare dintre desenele ei ar fi meritat sa castige premiul. Aplauze pentru Wanda.
Din pacate, Wanda lipseste de la scoala pentru cateva zile si nu poate primi premiul.
Sper sa se intoarca maine. Acum, copii, puteti sa va plimbati prin sala in liniste si
sa-i admirati desenele.
- Uite, Ana, aia e rochia albastra despre care ne-a spus. Nu-i asa ca e frumoasa?
- Ba da, Maria. Uite-o si pe aia verde. Doamne, si eu care credeam ca ma pricep la
desen….

Invatatorul primeste un mesaj.

- Copii, intoarceti-va la locurile voastre. Tatal Wandei ne-a trimis un mesaj pe care as
dori sa-l ascultati si voi.
- Draga domnule invatator, Wanda a mea n-o sa mai vina la scoala dumitale. Nici Jake,
fratele ei. Acum plecam in oras mare. Acolo copiii n-o sa mai rada de noi pentru ca
suntem ,,poloneji’’. Nici nu ne vor mai intreba de ce avem nume ciudate. Al dumitale,
Jan Petronski.
LINISTE, COPIII SUNT RUSINATI.

ISI SCOATE OCHELARII, II STERGE, SPUNE CU O VOCE GRAVA:

- Sunt sigur ca niciunul dintre baietii si fetele mele din clasa n-ar jigni intentionat pe
nimeni doar pentru ca are un nume mai neobisnuit. Prefer sa cred ca ceea ce s-a
spus s-a spus din nechibzuinta. Stiu ca si voi toti simtiti la fel ca mine, si anume, ca
s-a intamplat ceva nefericit. Nefericit si trist deopotriva. Si vreau sa va ganditi la
asta…
- Imi pare rau pentru tot.
- Nu mi-a facut placere sa te ascult cand o intrebai pe Wanda cate rochii are in dulap, dar
nici n-am spus nimic. Asta ma face la fel de vinovata. M-am pus de multe ori in locul ei.
 5

Dar, stand deoparte si nezicand nimic, am contribuit la fel de mult ca tine la aceasta
situatie. Wanda s-a simtit atat de prost, incat a plecat din oras.
- Dumnezeule! Nu mai putem face nimic?
- Macar daca am putea sa-i spun ca nu am vrut sa o ranim.
- Sa mergem sa vedem daca mai este in oras.
- N-am crezut niciodata ca are atata minte incat sa-si dea seama ca radem de ea, oricum.
Credeam ca e prea proasta. Si, Doamne, priveste cum deseneaza! Si eu care credeam ca
ma pricep la desen!
- Sper sa o gasim pe Wanda. Sa-i pot spune cat de rau imi pare. Si ca toata scoala crede ca
e minunata.
- Ma voi purta mereu frumos cu toti colegii si voi infrunta pe oricine va rade de cineva care
arata diferit sau care are nume ciudat. Chiar daca asta presupune sa pierd cateva prietenii.

- Brr….ce mohorat si tris teste acest cartier!

- Cred ca acolo sta Wanda, casuta mica cu cotetele langa ea.
- Wanda. (Striga in cor)
- Crezi ca aia e pisica lor si au uitat-o?
- Wanda…domnule PETROVSCHI……
- Familia P a plecat din oras.
- Acum ce facem?
- Ce putem face? Macar am ajutat-o sa castige concursul, de fiecare data cand o intrebam
de rochii, probabil ca-i veneau idei bune pentru desene.
- Nu stiu, ma simt atat de vinovata….
- Cred ca ar trebui sa-i scriem o scrisoare.
- -Este o idee buna.

Draga Wanda,

Vrem sa te anuntam ca esti castigatoarea concursului de desene. Ne-au placut foarte mult rochiile
tale. Acum invatam la scoala despre Picasso.
 6

- Intreab-o daca ii place la scoala unde s-a mutat si daca invatatoarea e buna cu ea.
- Sa-i spunem ca ne pare rau?
- Nu, mai bine ii scriem ca si cum am fi prietene bune.

Ii pun inimioare la sfarsit.

- Ma gandeam mereu ca-i sta rochia asa de caraghios pe ea si ma intrebam de ce poarta

pantofii aia inalti, cu sireturi, atat de ciudati.
- Stiam ca nu are mama, dar nu m-am gandit ca trebuie sa calce si sa spele singura. Nu
avea decat rochia albastra pe care, probabil, era nevoita sa o spele si sa o calce noaptea.
Sigur era ramasa de la mama ei.
- Poate uneori nici nu era uscata cand trebuia s-o imbrace dimineata. Dar era mereu curata.
- Mi-as dori sa ne raspunda la scrisoare.

Craciunul

Copiii fac bradul, asculta colinde….

- Am o surpriza pentru voi. Ia ghiciti de la cine este. O mai tineti minte pe Wanda
Petrovschi? Artista care a castigat concursul de desene.
- Cum am putea sa o uitam? (vinovata)
- Ei bine, mi-a scris.
- ,,Stimate domnule Popescu

Ce mai faceti dumneavoastra si dragii mei colegi? Va rog sa le spuneti fetelor ca pot pastra
cele 100 de rochii, pentru ca in noua mea casa am o suta de rochii noi, toate asezate frumos
in dulap. Mi-ar placea ca Ana sa primeasca desenul cu rochia rosie cu garniture verde, iar
prietenele ei, Maria si Cristina, pe cele albastre. Cadou de Craciun. Mi-e dor de scoala aceea,
noua mea invatatoate nu se compara cu dumneavoastra.

PS Poate ca daca am sti ce gandesc ceilati, am sti ca nimeni nu e obisnuit, si ca toti

meritam aplauze in picioare, macar o data in viata. Prietenii mei merita, profesorii
merita. Tatal meu le merita. E ca ultimul principiu pe care ni l-ati predate, domnule
 7

profesor: ,,Fiti buni, pentru ca oricine duce o lupta grea.’’ Si daca vreti cu adevarat
sa vedeti cum sunt oamenii, tot ce trebuie sa faceti este sa...priviti.

Craciun fericit tuturor!

A dvs, W.P.’’

Dau scrisoarea din mana in mana, fetele primesc desenele, se uita cu atentie la ele.

- Ana, da-mi sa vad desenul tau.

- Ce s-a intamplat?
- Culorile rochiilor sunt atat de vii incat nu am observant ca ne-a desenat pe noi. Uite, asta
esti tu. Si asta e Cristina.
- Probabil pana la urma chiar i-a placut de noi.
- Da, probabil ca da.
- Raman inghetati.
- Se aude Wanda, inregistrata:
,,Desenez in cap linii………………………………
8