Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
IndexMedicamente
Medicamentele antineoplazice
Medicamentele antineoplazice fac parte din mai multe clase farmaceutice care au drept
scop eliminarea celulelor canceroase din organism. Numită în mod curent chimioterapie,
această medicație poate fi utilizată pentru a eradica tumora complet, a o micșora pentru
a interveni cu altă terapie (chirurgie, radioterapie) sau a ameliora simptomele, atunci
când cancerul este incurabil.
Medicamentele antineoplazice pot fi administrate sub formă de pilulă sau injecție ori
perfuzie intravenoasă, în funcție de preparat, scopul terapuetic și starea pacientului.
Există medicamente specifice pentru anumite tipuri de cancer și unele cu utilizare foarte
largă în malignitățile umane.
Clasificare
După clasa farmaceutică și structura chimică, medicamentele antineoplazice se clasifică
în:
1. Agenți alchilanți
• Derivați de azot muștar: clorambucil, estramustin
• Oxazofosforine: ciclofosfamida, ifosfamida
• Alchil sulfonați: busulfan
• Triazene: dacarbazina
• Derivați de etilen-amine: trietilenthiofosfamidă
• Săruri de platină: cisplatin, carboplatin
• Nitrozureice: carmustin, streptozocin
2. Antimetaboliți
• Analogi purinici: mercaptopurina, pentostatin, tioguanina, azatioprina
• Analogi pirimidinici: 5-fluorouracil, citarabina, floxuridina
• Antagoniști ai acidului folic: metotrexat
3. Antibiotice
• Antracicline: doxorubicina, idarubicina, daunorubicina
• Altele: Mitomicina, bleomicina, mitramicina, actinomicina
7. Anticorpi monoclonali
8. Agenți imunomodulatori
• Interferoni: IFN alfa-2a, IFN alfa-2b
• Levamisol
• Interleukine [2, 3]
Mecanism de acțiune
Agenți alchilanți: Sunt cea mai mare clasă de medicamente antineoplazice. Aceștia
interferă cu celulele canceroase în orice stadiu al dezvoltării lor, modificând structura
ADN-ului și prevenind multiplicarea celulelor tumorale. Realizează acest lucru prin
introducerea unei grupări alchil la nivelul unei grupări nucleofile (amino, fosfat, hidroxil,
carboxil) din celula malignă. În funcție de punctul de legare, compușii din această clasă
pot determina în celula-țintă: producerea de proteine aberante, întreruperea lanțului
ADN, inhibarea sintezei și transcripției ADN. Aceste consecințe intracelulare pot avea loc
și în interiorul celulelor sănătoase.
Antimetaboliți: Aceștia sunt agenți cu o structură chimică foarte apropiată de cea a unor
compuși utilizați de către celula tumorală (nucleotide, vitamine, aminoacizi). Sunt
introduse în celulă în faza de sinteză („S”) a vieții celulare. Pot fi integrate în ADN sau
utilizate pentru activitatea enzimatică, dar neavând activitate biologică, vor bloca funcțiile
celulare.
Antibiotice: Antraciclinele funcționează prin intercalarea între perechile de baze ale ADN-
ului tumoral. Rezultatul este ruperea unui lanț de ADN și inhibiția sintezei de ADN și
ARN. În plus, doxorubicina formează radicali activi care atacă macromoleculele din
țesutul-țintă. Acest lucru ar putea explica și cardio-toxicitatea crescută a antraciclinelor.
Alte antibiotice antineoplazice acționează într-un mod similar (idarubicina), ca și agenți
alchilanți (mitomicina) sau prin alte mecanisme. Bleomicina atacă ADN-ul în fazele
celulare G2 și M prin radicalii liberi hidroxil și superoxid. Mithramicina (plicamicina) este
utilizată pentru hipercalcemiile maligne amenințătoare de viață, întrucât este un compus
foarte toxic.
Agenți biologici: Folosirea de molecule țintite împotriva unor particule specifice celulelor
tumorale a permis reducerea efectelor secundare ale chimioterapicelor. Anticorpii
(imatinib, gefitinib) sunt compuși sintetici direcționați împotriva unor proteine specifice
(receptorul pentru factorul de creștere epidermal, enzime, etc). În terapia cancerului, pot
fi folosiți și agenți imunomodulatori precum talidomida sau lenalidomida. [2, 3]
Farmacocinetică
Medicamentele antineoplazice au o farmacocinetică foarte variată, făcând parte din clase
farmaceutice foarte diverse.
Unele pot fi administrate pe cale orală (ciclofosfamida, clorambucil, nitrozureice,
busulfan, metotrexat, unii analogi nucelotidici), iar altele nu se absorb din tractul
gastrointestinal (antraciclinele). Pentru unii compuși, biodisponibilitatea limitată sau
variabilă în cazul administrării enterale recomandă această cale doar pentru tumorile de
dimensiuni mici sau pentru tratamentul paleativ al cancerului. Distribuțiainsuficientă a
anumitor chimioterapice în țesuturi precum creierul sau testiculele poate fi o cauză de
recidivă tumorală.
Modalități de administrare
Per total, medicamentele antineoplazice pot fi administrate:
• Oral
• Parenteral: intravenos, intramuscular, subcutanat
• Intracavitar (pleură, peritoneu): cisplatin, bleomicină, etoposid (efuziuni tumorale,
cancer ovarian)
• Intratecal: metrotrexat (meningită carcinomatoasă)
• Topic: 5-fluorouracil (cancer de piele)
Unii agenți chimioterapici sunt mai eficienți dacă sunt administrați în flux continuu
(perfuzie intravenoasă) sau în doze foarte frecvente. Acest lucru este în special valabil
pentru medicamentele care sunt mai potente într-o fază a vieții celulare și/sau a celor cu
semi-viață scurtă (citarabina, bleomicina). La polul opus, unele medicamente (cum este
ciclofosfamida) ating maximul de eficiență atunci când sunt administrate în cicluri
intermitente cu doze mari. [3]
Indicații
Există medicamente antineoplazice aprobate pentru utilizarea în numeroase tipuri de
malignități. Cele mai frecvente cancere și medicamentele care pot fi folosite în
tratamentul lor sunt:
• Cancer pulmonar: metrotrexat, cisplatin, carboplatin, gemcitabină, paclitaxel,
bevacizumab, crizotinib, afatinib (cancer non-microcelular); metotrexat, etoposid,
topotecan (cancer microcelular)
• Cancer de sân: metrotrexat, doxorubicină, fluorouracil, paclitaxel, gemcitabină,
ciclofosfamidă, tamoxifen
• Cancer de prostată: prednison, cabazitaxel, docetaxel, abiratenon, leuprolid acetat,
sipuleucel-T, enzalutamid
• Cancer de colon: fluorouracil, irinotecan, bevacizumab, oxaliplatin, regorafenib
• Cancer testicular:bleomicină, cisplatină, etoposid, ifosfamidă, vinblastină,
dactinomicină
• Cancer de ovar: bleomicină, doxorubicină, ciclofosfamidă, cisplatină, carboplatină,
gemcitabină, paclitaxel, topotecan
• Melanom malign:dacarbazină, trametinib, dabrafenib, aldesleukin, interferoni
• Cancer osos: metrotrexat, doxorubicină
• Leucemie acută limfoblastică: citarabină, ciclofosfamidă, daunorubicină, doxorubicină,
metrotrexat, mercaptopurină, vincristină, imatinib, ponatinib
• Leucemie acută mieloblastică:doxorubicină, citarabină, trioxid de arsenic,
daunorubicină, vincristină
• Leucemie cronică limfocitică: clorambucil, ciclofosfamidă, fludarabină, alemtuzumab,
ofatumumab
• Leucemie cronică mieloidă:ciclofosfamidă, citarabină, imatinib, nilotinib, bosutinib
• Cancerul capului sau al gâtului: metrotrexat, fluorouracil, cisplatin, docetaxel,
bleomicină
Contraindicații și precauții
Medicamentele antineoplazice au o multitudine de contraindicații specifice fiecărei
substanțe în parte, datorită toxicității lor severe. Acestea sunt luate în considerare de
către medic atunci când sunt evaluate potențialele beneficii și riscuri pentru pacient.
Efecte adverse
Chimioterapia este, per total, un tratament medicamentos toxic, însoțit de numeroase
efecte adverse. Acestea sunt specifice fiecărui preparat și, datorită frecvenței lor, trebuie
explicate în detaliu pacientului ce urmează un regim antineoplazic.
Sarcina și alăptarea
În general, chimioterapia administrată în primul trimestru de sarcină are consecințe
mai nefaste asupra fătului decât în restul sarcinii. Din acest motiv, diagnosticarea unei
malignități în primul trimestru de sarcină poate indica întreruperea sarcinii. Pentru
cancerele diagnosticare în ultimele două trimestre de sarcină, regimurile
medicamentoase antineoplazice individualizate pot reduce riscul asupra fătului; totuși, și
în acest caz se poate practica întreruperea sarcinii. Pentru unele cancere diagnosticate
în ultimul trimestru de sarcină, inducerea nașterii înainte de termen și amânarea cu o
perioada scurtă a chimioterapiei pare a oferi șanse bune atât mamei, cât și fătului.
Interacțiuni
Medicamentele antineoplazice au interactiuni multiple și specifice fiecărei clasă
farmaceutică și substanțelor active în parte. Cunoașterea interacțiunilor specifice este
foarte importantă pentru evaluarea eficienței și toxicității unui preparat oncologic.
Atunci când sunt în plasmă, drogurile antineoplazice care circulă preponderent legate de
proteinele plasmatice pot interfera cu alte medicamente transportate în aceeași manieră
(de exemplu warfarina).