TEST 1

Locul şi rolul geoeconomiei în relaţiile internaţionale la etapa

contemporană.
1.1 Definiţi termenul de geoeconomie şi noţiunile conexe ale
acesteia
Geoeconomia este considerată, pe drept cuvânt, „cheia” cunoaşterii
lumii contemporane în pragul sec. 21 şi a apărut ca un nou curent în ştiinţa
economică şi geografică la finele sec. XX. Baza acestei ştiinţe o constituie
geopolitica. Analiza interacţiunilor economice şi geopolitice dintre
regiunile şi ţările lumii permit de a concluziona că avem o situaţie principal
nouă, asistăm la o restructurare globală a sistemului economic mondial.
Etapa postindustrială a generat formarea în lume a unor noi sisteme
geoeconomice în lume.
În esenţă, geoeconomia constituie o geopolitică economică
contemporană ce are drept scop lichidarea diferenţierelor dintre politica
internă şi externă, dintre hotarele naţionale, politice şi economice.
Geoeconomia analizează politica şi economia într-o strânsă interacţiune cu
caracteristicele mediului geografic. Deci această ştiinţă, tratează nu numai
factorul spaţial, dar şi factorul ce ţine de asigurarea ramurilor economiei cu
resurse naturale şi economice.
În condiţiile economiei de piaţă în pregătirea tinerilor economişti
accentul principal tehnic să fie pus pe disciplinile ce studiază politicile şi
strategiile geoeconomice ce ar pute asigura o sporire a competitivităţii
statelor. Căderea lumii bipolare a demonstrat clar că parametrul determinat
al ordinii mondiale este economia. Iar sistemele geoeconomice sunt
subiecte supranaţionale ale economiei şi politicii mondiale ce a asigura la
rândul lor o stabilitate economică a economiilor naţionale.
Cursul de prelegeri la Geoeconomie destinat studenţilor economişti
include analiza bazelor teoretice ale acestei ştiinţe, structura geospaţială şi
geoeconomică a lumii contemporane, trăsăturile de bază ale marilor spaţii
geoeconomice ale Terrei. Se analizează la fel, conţinutul geoeconomic al
spaţiului determinat de strudturile teritorial – economice (ZEL),
transformările geoeconomice ale sectoarelor economiei mondiale (primar,
secundar şi terţiar). O temă aparte este cansacrată situaţiei geoeconomice
din Republica Moldova
Referitor la conţinutul Geoeconomiei ca ştiinţă există mai multe
interpretări . Din denumirea acestei ştiinţe reiese, că Geoeconomia
studiază legătura dintre activitatea umană (homo economicus ) şi
spaţiul geografic şi influenţa factorului spaţial asupra sferei de
producere şi distribuire a bunurilor materiale şi spirituale. Într-o altă
definiţie se constată că Geoeconomia este ştiinţa despre strategia
economică a statului în atingerea unui nivel înalt de dezvoltare
economică, atât la scara mondială, cât şi regională. Scopul suprem al
strategiei geoeconomice constă în obţinerea unei dominanţe regionale sau
mondiale pe cale economică .

În alt sens, geoeconomia este definită ca ştiinţa ce studiază lupta

concurenţională dintre subiecţii Geoeconomici de diferit rang
(economii naţionale, corporaţii naţionale şi transnaţionale, bănci etc.)
în vederea valorificării şi utilizării resurselor naturale şi economice.

Un mare aport în definirea Geoeconomiei ca ştiinţă a adus-o Edward

N. Luttwark (istoric american), introducând termenul de Geoeconomie. El
afirmă că Geoeconomia studiază politica şi strategia utilizată de
subiecţii geoeconomici pentru a-şi spori capacitatea lor
concurenţională. Premisa de la care pleacă E. Luttwark constă în
reducerea importanţei puterii militare în afacerile internaţionale după
depăşirea " războiului rece ". Conform opiniei sale metodele comerciale
aplicate în promovarea strategiilor economice în viitor vor înlocui pe cele
militare.

Geoeconomia porneşte de la premisa, că spaţiul economic şi piaţa nu

mai corespund limitelor teritoriului statal, iar spaţiul economic mondial nu
mai este delimitat de hotarele naţionale, dar mai mult de hotarele
geoeconomice. Dezvoltarea statelor naţionale depinde în mare măsură, de
gradul de participare la competiţia internaţională şi de integrarea în
sistemul economic mondial.

1.2 Stabiliți interdependenţa dintre spaţiu, economie şi politică în

relaţiile internaţionale (5 puncte)
2 Geoeconomia, pe drept cuvânt, este considerată „cheia„
cunoaşterii lumii în pragul sec. XXI şi a apărut ca un nou curent în ştiinţa
geografică la finele sec. XX. Această ştiinţă s-a dezvoltat mai intens în
SUA după cel de-al 2-lea război mondial, unde a avut loc transferarea
principalului centru mondial economic şi politic al lumii. Geoeconomia, ca
ştiinţă a apărut şi s-a dezvoltat la intersecţia cu alte ştiinţe, precum sunt:
3 Economia ( din greacă – oikonomia ) – ce înseamnă iscusinţa
de a gospodări; această ştiinţă constituie o activitate fundamentală a
societăţii desfăşurată în scopul satesfacerii necesităţilor umane în bunuri
materiale şi servicii. Economia studiază astfel de categorii precum sunt,
eficienţa producţiei, cheltuielile de producţie, costul producţiei, metodele
de dirijare a ei etc.
4 Geografia economică şi umană, care la fel studiază
activitatea umană, raporturile economice, dar spre deosebire de economie
ea studiază aceste fenomene în altă manieră şi anume în raport cu mediul
înconjurător şi, totodată, sub aspect spaţial (regional), adică abordează
principiile de amplasare a ramurilor producerii şi consumului de bunuri
materiale.
5 Geografia politică (compartiment al geografiei economice)
studiază harta politică a lumii, evoluţia formării teritoriului statelor, a
frontierelor, poziţia politico – geografică (geopolitica) a statelor şi
regiunilor lumii.
6 În baza geografiei politice a apărut o nouă ştiinţă numită
Geopolitica, care a fost considerată de către filozoful german Karl
Haushofer ca o raţiune geografică a statului. Prin „raţiune geografică” se
subînţelege nu numai factorii geografici, dar şi cei politici, adică interesele
politice a ţărilor vis - a - vis de anumite teritorii.

1.3 Geoeconomia în politica externă a RM.

Relaţiile economice externe (REE) au o importanţă foarte mare pentru

economia naţională întrucât R. Moldova este un stat de dimensiuni mici,
iar condiţiile de autarhie sau izolare sunt inadmisibile având şi un potenţial
redus natural, o piaţă de desfacere mică, ceea ce cauzează dependenţă mare
de comerţul exterior. În cadrul REE rolul principal îi revine comerţului
exterior. Până în anii ′90 ai secolului trecut relaţiile economice ale RSSM
erau aproape în exclusivitate cu republicile din fosta URSS. Dezinterarea
URSS şi desfiinţarea CAER-ului a determinat reducerile foarte mari ale
volumului comerţului exterior, fiind însoţite şi de înrăutăţirea situaţiei
social – economice la începutul perioadei de tranziţie. Începând cu anii ′90
ai sec. XX şi până în prezent comerţul exterior a evoluat foarte mult atât
din punct de vedere structural, cât şi spaţial, orientarea geografică
modificând-se esenţial.

În perioada de tranziţie a crescut numărul ţărilor aflate în relaţii de

cooperare şi colaborare economică cu R. Moldova: de la 42 de state în
1992, la peste 140 state in prezent. Cele mai importante grupe de state în
comerţul exterior sunt: Comunitatea Statelor Independente (CSI), ţările
Europei Centrale şi de Est şi Uniunea Europeană.

Ţările comunităţii statelor independente (CSI) au pondera cea mai

mare în comerţul exterior al Republicii Moldova. Pondera comerţului
exterior cu ţările CSI au crescut uşor de la 68,9 % în anul 1992 până la
72,0 % în anul1994 ca apoi să scadă până la 42,5 % în 2000 ( nivelul cel
mai redus cu acest grup de state) după care a crescut uşor la 46,4 % în anul
2003 şi 43,2 în 2004.

Principalii parteneri comercial sunt Federaţia Rusă, Ucraina şi Belarus

care deţin cca. 95-97% din totalul comerţului cu ţările CSI. De altfel,
dependenţa foarte mare de ţările CSI este una dintre trăsăturile de bază ale
comerţului exterior al R. Moldova. Comerţul exterior cu aceste state are
atât avantaje cât şi dezavantaje. Avantajele constau în: specializarea
diferită a R. Moldova comparativ cu majoritatea statelor CSI, condiţiile
tehnice, de producţie şi standardele unice, existenţa unei reţele de transport,
comunicaţii comune cu statele comunitare, păstrarea pieţei de desfacere
tradiţionale, piaţă pe care produsele moldoveneşti sunt cunoscute şi care nu
solicită cheltuieli suplimentare de promovare, piaţă care nu este foarte
exigentă pentru produsele moldoveneşti, care nu întrunesc, în mare parte,
condiţiile standardelor înalte. Dezavantajele constau în: mecanismul
imperfect de reglare a acordurilor interguvernamentale, lipsa garanţiilor
din partea Guvernului privind îndeplinirea lor. Influenţa negativă asupra
nivelului de executare a acordurilor interguvernamentale se manifestă prin
incapacitatea de plată a agenţilor economici, preţurile înalte la materie
primă şi producţie, limitarea cu caracter tarifar şi netarifar în circulaţia
mărfurilor etc. În plus, dependenţa prea mare în desfacerea mărfurilor şi în
importurile materiilor prime şi a energiei reprezintă un factor de risc
economic major. Conform estimărilor făcute o limită acceptabilă pentru
export/importul unui produs pe o piaţă nu trebuie să întreacă 30%.
Republica Moldova exportă între 50-95% din produsele vinicole, băuturile
ţări, tutunuri brute şi neprelucrat, zahăr, produse ale regnului vegetal
majoritatea fiind orientate către piaţa rusă. Şi la import dependenţa foarte
mare de această piaţă, în mod special combustibil şi surse energetice, face
vulnerabilă securitatea economică a R. Moldova. În acest context
reorientarea comerţului exterior rămâne a fi una dintre problemele esenţiale
geoeconomice.

R. Moldova după obţinerea independenţei a căutat să-şi diversifice

pieţele de desfacere, una dintre acestea fiind piaţa Uniunii Europene (UE).
În vederea intensificării relaţiilor economice cu statele UE, la 28 noiembrie
1994 a fost semnat Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) între R.
Moldova şi statele UE, intrat în vigoare la 1 iulie 1998. În prezent relaţiile
economice cu această grupare sunt definite de Planul de Acţiuni Republica
Moldova-UE, documentul politic de bază care stabileşte cadrul general de
colaborare şi care are ca prevederi de bază facilitarea investiţiilor şi
comerţului, susţinerea reformelor structurale şi crearea condiţiilor necesare
pentru stabilirea unei Zone de Liber Schimb între UE şi R. Moldova.
Acest plan însă nu are referinţă la preaderare sau aderare la UE, deşi forţele
politice actuale se pronunţă pentru integrarea UE. Toate aceste acorduri au
avut o influenţă benefică asupra evoluţiei comerţului R. Moldova cu UE.
Astfel, ponderea UE s-a majorat în prezent la 32,9,6% din totalul
comerţului exterior (tab.3). Principalii parteneri ai R. Moldova în cadrul
UE sunt: Germania, Italia, Franţa, Austria. R. Moldova exportă în cantităţi
mari în UE articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte fabricate în lohn, piei
de bovine brute şi depilate, seminţe de floarea-soarelui, miez de nucă, orz,
suc de fructe concentrat, textile, porumb, iar importul ţine de produse ale
industriei constructoare de maşini şi Chimică. Exporturile includ un număr
redus de produse cauza fiind competitivitatea redusă a mărfurilor
moldoveneşti, stadartizarea şi certificarea diferită. Comerţul limitat cu
ţările UE este determinat de structura economică a R. Moldova şi
specializarea similară agro-alimentară. Astfel, ratele de aprovizionare ale
UE cu materia primă agricolă depăşesc 100% la majoritatea produsului
care reprezintă structura exportului R. Moldova: grău-112%, zahăr-130%,
vin-106%, toate produsele lactate etc. La unele categorii de produse
agricole piaţa comunitară este deficitară: a seminţelor şi uleiurilor de
floarea-soarelui - respectiv 61% şi 34%, a cărnii de bovine şi caprine –
84%, a porumbului – 98%, a boabelor şi uleiului de soia – respectiv, 7% şi
10%. Din păcate aceste produse sunt şi în atenţia concurenţilor potenţiali ai
R. Moldova – România, Ucraina, Bulgaria, Polonia, din aceste
considerente nu putem să ne aşteptăm la o creştere substanţială a
comerţului cu statele membre UE.

O altă grupă de state cu care R. Moldova întreţine relaţii economice

sunt cele din Europa Centrala şi de Est. În intervalul 1992-2005 valoarea
comerţului exterior al R. Moldova cu ţările Europei Centrale şi de Est a
înregistrat fluctuaţii cu tendinţe de creştere (tab. 4). Principalii parteneri din
această regiune sunt România, Bulgaria, Ungaria, Lituania (ultimele două
devenind din 2003 membri ai UE). În relaţiile cu alte ţări ale lumii se
evidenţiază SUA, care are o pondere de 3,1% în 2003, dar proximitatea
geografică mare face limitat comerţul cu prima putere economică din lume.

Tabela 3.

Orientarea geografică a exportului R. Moldova în anii 1992-2005

(%)

1 1 2 2 2 2 2
992 995 000 001 002 003 004
 1 1 1 1 1 1 1
Total
00 00 00 00 00 00 00

Ţările 6 6 5 6 5 5 4
CSI 4,6 2,6 6,6 1,0 4,5 3,6 3,2

Ţările 2 1 2 2 2 2 3
UE ,3 1,6 1,7 1,3 2,3 3,3 2,9

Ţările
Europei
Centrale şi 2 1 1 1 1 1 1
de Est 8 8,7 3,4 0,9 3,8 5,7 1,3

5 7 6 6 9 7 1
Alte ţări
,1 ,1 ,3 ,8 ,4 ,4 2,6

Sursa: Anuar statistic de comerţ exterior al R. Moldova 1995 –

2000, Anuarul statistic al R. Moldova, 2005.

Un rol important în REE, din care se poate aprecia situaţia

geoeconomică a R. Moldova o reprezintă şi investiţiile străine. Spaţiul
geoeconomic al R. Moldova deocamdată nu este unul atractiv pentru
investiţiile străine, considerate actualmente motorul dezvoltării economice,
din mai multe considerente: dimensiunea mică a pieţii interne, instabilitatea
politică şi economică, structura economică precară, neadecvată
potenţialului ei etc. Nici chiar puţinile avantaje pe care le are, cum ar fi:
poziţia geografică de tranzit avantajoasă, costul mic al forţei de muncă, al
arendei terenurilor, legislaţia atrăgătoare, condiţiile naturale favorabile nu
sunt convingătoare pentru investiţiile mari şi investiţiile strategice.

Astfel, la 1 ianuarie 2005 investiţiile străine directe au însumat 790,4

mil. $. Principalele ţări investitoare care îşi manifestă interesul în
R. Moldova sunt Federaţia Rusă, Spania, SUA etc. (tab. 5).

Tabela 5.

Primele zece state investitoare în economia R. Moldova (până în

2005)

N m Pond
Ţara
r. il.$ erea

1
1 F.Rusă 24,9
58,2

1
2 Spania 16,1
02,7

1
3 SUA 15,9
01,2

4 Olanda 5 8,0
 0,6

3
5 Elveţia 5,3
3,7

Germa 2
6 3,8
nia 4,1

Român 1
7 3,0
ia 8,8

1
8 Franţa 2,8
8

M.Brit 1
9 1,9
anie 2,4

1 Luxem 1
1,6
0 burg 0,2

Sursa: BNS

Pe lângă volumul restrâns al investiţiilor, tabloul geografic al acestora

atestă prezenţa majoră a F. Ruse cu circa 1/4 din total, investitorii ruşi
deseori fiind favorizaţi prin crearea unor condiţii mai avantajoase în cadrul
tenderelor internaţionale ca instrument de atragere al investiţiilor. Spania
cu investitorul strategic „Iunion Fenosa” se află printre satele cu cele mai
mari investiţii, precum şi SUA - care se remarcă printr-o politica
investiţională de expansiune în lume. Un rol modest îl are România cu doar
3% din totalul investiţiilor, pondere parţial justificată dacă ţinem cont de
puterea economică a acesteea. În prezent numărul întreprinderilor cu
capital mixt (joint ventures) este de peste 100, unele dintre ele fac parte din
principalii contribuabili la bugetul de stat: Vitanta Intravest, Fabrica de
lactate Hînceşti „Alba”, societăţile „Voxtel”, „Moldcell” etc.

2.1 Definiţi noţiunile de ,,doctrine liber-schimbistă şi cea

mercantilistă’’

Mercantilismul : MERCANTILISMUL - primul curent de gandire

economica. Mercantilismul s-a manifestat in perioada descompunerii
feudalismului intre anii 1450-1750, cand o noua structura sociala era
interesata in accelerarea procesului acumularii primitive a capitalului.
Aceasta structura, in special negustorimea, era animata de dezvoltarea fara
precedent a schimbului de marfuri, dorinta descatusarii de ideile economice
crestine. Cel care sub raport final a dat prima data sens notiunii
de mercantilism a fost Adam Smith . Acesta era preocupat de cunoasterea
principalelor doctrine economice care pot conduce spre progres si in
lucrarea sa „Avutia Natiunilor” tinea sa precizeze ca pana la aceea data,
doua sisteme sunt cunoscute ca esentiale: „sistemul comertului sau
sistemul mercantilist” si „sistemul agriculturii sau sistemul fiziocrat”
(Ciulbea Titi – „ Doctrine economice ”, vol. I, pagina 20).
 Termenul de mercantilism deriva din cuvintele
italienesti: mercato care inseamna „piata”, mercante care inseamna
negustor si mercantile cuvant legat de castigul banesc. Termenul a fost
folosit cu precadere de criticii ganditorilor din secolele XV – XVII care s-
au ocupat de caile sporirii avutiei statelor nationale ce se constituiau pe
atunci, deci la mult timp dupa geneza acestei literaturi atat de diverse in
forma, dar subordonata castigului din afaceri, mai ales din comert si
convingerii ca sporirea acestuia depinde foarte mult de sprijinul dat de stat
oamenilor de afaceri.

Termenul de mercantilism are o dubla semnificatie. Pe de o

parte, el indica un ansamblu coerent de idei privind natura avutiei
individuale si sociale (nationale) si caile sporirii ei, adica reprezinta
gandire economica, mai ales o doctrina economica. Pe de alta parte,
termenul respectiv arata un ansamblu demasuri practice care trebuie
adoptate pentru atingerea scopului economic urmarit, adica o politica
economica interna si externa adaptata acelei doctrine. Insa pentru M. A.
Dupois el este „ Teoria imbogatirii natiunilor prin acumularea metalelor
pretioase ” dupa Ingram el este de conceptia dupa care „ bogatia se
identifica cu banii”, iar dupa Rene Gonnard este „ sistemul de gandire
economica si politica al reprezentantilor Renasterii, ci un ansamblu de
teorii si practici care pune accent pe metalele pretioase”. ( Virgil Madgearu
– Curs de economie politica, pag. 48-49). Astfel prin mercantilism
intelegem „acea doctrina economica, elaborata astfel in sec. XVI-XVII,
indeosebi in urma descoperirii, in America a minelor de aur si argint, care
considera ca pentru un stat, bogatia consista in posedarea metalelor
pretioase si indica masurile (companiile de comert, protectionistul,
interventionismul de stat) de a le procura ti de a le face sa fructifice”.
(Encyclopedie alphabetiques Larousse , Omnis, Librairie Larousse – pag.
1202).
 Exista trei mari idei care caracterizeaza esenta doctrinei
economice mercantiliste:

Ø Conceptia despre bogatie sau avutie (individuala sau nationala)

Ø Conceptia despre originalitatea si rolul profitului

Ø Conceptia despre bani si relatiile lor u produsele aduse pe piata

spre vanzare

Forma ideala a bogatiei consta, in viziunea mercantilistilor, in bani,

respectiv in metale pretioase din care erau confectionati acestia. Sporirea
bogatiei sub aceasta forma a fost considerata de ei preocuparea
centrala atat pentru indivizi cat si pentru stat, prezentat ca exponent al
binelui public. Fascinatia acestui deziderat a fost asa de mare incat orice
mijloc era considerat acceptabil pentru atingerea lui, mergand pana la
jefuirea unor tezaure apartinand altor popoare. Preocupati de imbogatirea
imediata, mercantilistii nu si-au pus intrebarea care ar putea sa fie
consecintele pe termen lung ale acestei avut, dupa cum se cunoaste in
istorie, consecinte tragice pentru avutia si chiar destinul unor popoare
intregi din alte continente, mai ales din cele doua Americi.

Izvorul profitului si deci al cumularii de bogatie, de capital, era,

dupa aceiasi apreciere, comertul, circulatia marfurilor, mijlocite de
bani si in mod deosebit, comertul exterior. Fara sa intre in prea multe
detalii privind mecanismul de functionare a economiei de piata,
mercantilistii au considerat ca sporul de bani pe care-l incasa negustorul,
comparativ cu cheltuielile facute pentru a aduce produsele respective pe
piata, rezulta din diferenta de pret , din faptul ca acestea erau vandute la
un pres mai mare decat pretul la care au fost achizitionate. Astfel, s-a ajuns
la concluzia ca sfera economica in care se creeaza si se realizeaza profitul
ar fi circulatia marfurilor, comertul, pierzand din vedere faptul ca daca
lucrurile sunt privite, nu in mod individual, ci la scara intregii societati,
atunci fiecare negustor apare pe piata in dubla ipostaza, atat de vanzator, cit
si in calitate de cumparator, ceea ce nu mai poate explica surplusul de
valoare obtinut, deci nici profitul, nici sporirea avutie nationale. Aceasta
slabiciunii teoretica a mercantilistilor va fi explorata din plin de adversarii
si criticii lor de mai tarziu, economistii liberali clasici.

Inceputurile economiei moderne pe piata au fost insotite de o

ampla revolutie a preturilor, de cresterea lor considerabila, indeosebi in
legatura cu afluxul masiv de metale pretioase in Europa din cele doua
Americi, dupa descoperirile geografice de la sfarsitul secolului XV. In
aceste conditii, mercantilistii au cercetat atat natura pretului marfurilor,
cat mai ales relatia cantitativadintre volumul marfurilor aduse pe piata si
volumul banilor care mijloceau tranzactiile de pe piata. Majoritatea
covarsitoare a mercantilistilor s-au interesat de ultima problema. A ramas
celebra, din acest punct de vedere, „ polemica (1566-1568) dintre
economistii francezi Jean Bodin (1530-1596) si J.CH. de Malestroict (a
doua jumatate a secolului XVI ) in legatura cu principala cauza a cresterii
preturilor marfurilor ”. (Selejeanu Suta – Doctrine si curente in gandirea
economica, pag. 69). In acest context gasim una dintre cele mai vechi
formulari a teoriei cantitative asupra banilor in opera lui J. Bodin,
respectiv ideea ca puterea de cumpararea a fiecarei unitati monetare
depinde, la un moment dat, de cantitatea de moneda care circula pe piata in
momentul respectiv. Acei mercantilisti care au insistat asupra primei
probleme (natura preturilor si cauzele modificarii lor) au fost nevoiti sa
depaseasca domeniul circulatiei marfurilor, sa cerceteze o serie de procese
economice din domeniu productiei (de ex. W. Petty), contribuind, pe la
mijlocul secolului XVII, la tranzactia de la mercantilism spre o forma mai
evoluata si mai matura de gandire economica, plasata din punct de vedere
doctrinar la antipodul mercantilismului, anuntand importante schimbari
calitative in gandirea economica moderna. (in metoda de cercetare, in
teoria economica, precum si in politica economica).
 Mercantilistii au fost ganditori pragmatici. In centrul atentiei lor au stat
problemele economice practice, cu precadere masurile de politica
economica pe care trebuia sa le ia statul pentru desfasurarea eficienta a
afacerilor, cresterea profitului oamenilor de afaceri si sporirea avutiei
nationale. Temelia politicii economice mercantiliste este ideea
prezentei si interventiei active a statului in economie, atat ca agent
economic de sine statator, cat si, mai ales, pe plan extern, printr-o
minutioasa si severa politica protectionista in favoarea intreprinzatorilor
nationali, limitand concurenta intreprinzatorilor straini.

Pentru a imbogatii natiunea, mercantilisti se adresau direct celui care o

incarneaza: printului, regelui etc. Asa se face ca Antoine de Montchrestien
inchina, prin titlu, Tratatul de economie politica, regelui si reginei. Dupa
Montchrestien, care a facut din stat un domeniu predilect al preocuparilor
sale, interventionismul statal viza in primul rand ordinea publica, cadrul
juridico-legislativ si garantarea proprietatii si a bunei functionari a pietei.
Statul trebuia, de asemenea sa vegheze asupra comertului si industriei; sa
protejeze inventiile, sa acorde facilitati constructiilor navale, sa se ocupe de
formarea cadrelor si asigurarea ocuparii fortei de munca. El trebui sa
intervina cu taxe de protectie la produsele realizate in tara, dar sa se
manifeste liber- schimbist pentru produsele ce puteau fi fabricate doar in
exterior. Statul mercantilist, de la cel spaniol, portughez, francez, englez
etc. pana la cel al lui Petru cel Mare, era un stat cuceritor; el trebuia sa
incurajeze si sa sustina colonizarea pentru ca, pe aceasta cale, sa asigure
resorbtia unui eventual excedent de populatie, noi surse de materii prime
sau noi debusee.

Natiunea „mercantilista” se administreaza ca si afacerile negustoresti.

Ea este formata dintr-o suma de indivizi pe care, mai mult ca orice, il leaga
solidaritatea economica. Daca Machiavelli era de parere ca bogatia statului
se intemeia pe saracia cetatenilor, mercantilistii socoteau, dimpotriva, ca un
stat nu se poate fortifica decat prin inavutirea cetatenilor; sigur, nu a tuturor
si nu in mod egal. Cei vizati erau, in principal, negustorii, camatarii,
industriasii. Intreaga reteta de masuri va viza acest obiectiv.

Putem distinge doua mari etape de gandire economica si ale politicii

economice mercantiliste:

Ø Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar

Ø Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei comerciale

Mercantilismul timpuriu sau sistemul monetar urmarea sporirea

rezervei de bani a tarii respective pe orice cale, recurgand la masuri foarte
drastice, incepand cu restrictii severe impotriva negustorilor din alte tari pe
care ii obligau sa lase o parte din banii incasati din vanzarea marfurilor lor
in tara gazda (sub forma de taxe sau obligandu-i sa achizitioneze unele
marfuri autohtone ) si terminand cu jaful direct al unor tezaure din tarile
celor doua Americi cotropite de conchistadorii spanioli si portughezi, mai
ales in secolul XVI. Tipica pentru aceasta forma de mercantilism este atat
politica externa practicata in Spania, Portugalia si Anglia in secolele XVI si
XVII, cat si gandirea economica a englezului William Stafford (sec. XVI),
expusa in lucrarea „Analiza critica a unor plangeri ale compatriotilor
nostri” (1581). Specificul mercantilismului timpuriu este atragerea si
retragerea unei cantitati cat mai mari de bani, respectiv de metale pretioase
in tara respectiva.

Mercantilismul dezvoltat sau sistemul balantei

comerciale a fost o forma mai evoluata a politicii mercantiliste in sensul
ca a relaxat considerabil comertul international. a renuntat la masurile
rigide de atragere unilaterala a metalelor pretioase intr-o anumita tara,
admitand fluxuri multidirectionale ale acestora acestora pentru a stimula
dezvoltarea tranzactiilor comerciale intre tarile lumii, cu conditia ca soldul
operatiunilor de import si export ale unei tari sa fie activ, adica, in favoarea
tarii respective (valoarea exportului sa fia mai mare decat valoarea
importului). Principalul instrument analitic si de politica economica
preconizat si folosit de catre mercantilismul dezvoltat a fost balanta
comerciala care arata raportul dintre importul si exportul unei tari, inclusiv
daca soldul operatiunilor de comert international era in favoarea (activ) sau
in detrimentul (pasiv) tarii respective. In aceasta situatie nu se mai punea
problema retinerii cu orice pret a metalelor pretioase intrate in tara
respectiva, ci problema mai complexa a impulsionarii comertului exterior
al acestuia, astfel incat soldul balantei comerciale sa fie activ, adica
exportul tarii date sp fie mult mai mare decat importul ei, ceea ce asigura in
final, sporirea in continuare a rezervei de bani, de metale pretioase a tarii
date.

Desigur au existat si alte clasificari ale mercantilismului, cum

sunt:

- mercantilismul metalist - o doctrina laicizata care trata

fenomenele economice, nu numai din punct de vedere strict economic, ci
politic, prin prisma aducerii in granitele statului respectiv de cat mai
mult aur si argint; aceasta forma de mercantilism a existat in toate tarile,
sub diferite forme;

- mercantilismul protoindustrialist - numit si neomercantilism,

avand conditia de a avea suficiente cantitati de aur ti argint si mai ales de a
le spori necontenit.

- Mercantilsimul fiduciar - care conta in eliberarea monedelor de

hartie in limita cantitatii de metale pretioase de care dispune statul
respectiv.

Pe masura maturizarii mercantilismului s-au conturat unele contributii

teoretice originale care prefigurau amplificarea analizei teoretice a
fenomenelor economice din cadrul productiei moderne de marfuri , cu
deplasarea accentului spre sfera productiei, ceea ce va crea premise pentru
schimbari calitative in nivelul teoretic al opiniilor economice si va
impulsiona considerabil mai ale microanaliza economica, pregatind
termenul pentru constituirea celei mai importante megatendinte din
gandirea economica moderna – liberalismul.
Destinul istoric al mercantilismului pe termen lung este plin de
invataminte pentru posteritate, inclusiv economistii din zilele noastre.
Au fost formulate mai multe doctrine mercantiliste, cum ar fi:
- proprietatea de tip privat si de forma burgheza;
- munca si renumerarea care se imparte in arte posesive
(agricultura, industria, administratia), arte achizitive (de comert), si arte
pecuniative (banii din metal, negotul, schimbul si dobanda );
- capitalul ti dobanda:
- fenomenele si circulatia monetara.
Mercantilismul a insemnat pentru teoria, dar mai ales pentru
practica comuna:
Ø chrysohedonism;
Ø etatismul (concentrarea puterii in mainile statului, care sa
detina in exclusivitate metalele pretioase)
Ø exploatarea minelor, scoaterea din ele a metalelor pretioase si
favorizarea prelucrarii lor;
Ø organizarea comertului si a industriei (masuri populationiste,
maxim legal de salarii, regim de munca fortata, manufacturi regale,
incurajand capitalismul, favorizarea exportului, industria nationala,
colonizarea, hegemonismul tarilor dezvoltate);
Ø opozitia intereselor nationale intre ele.
 Stabilind clar ca bogatia este valoarea suprema pentru oameni,
mercantilistii au fost foarte preocupati sa invete in ce consta natura
procesului chemat sa antreneze dezvoltarea acesteia . Cu alte cuvinte, ei
sunt primii economisti care au creat si au pus in opera o doctrina a cresterii
economice - cu imperfectiuni, cu mari si multe contradictii si lacune
metodologice. Pentru timpul cand a fost gandita, ea a insemnat. Insa o
mare realizare. Aceasta si nu numai daca avem in vedere doua motive:
intai, ea a declansat si sustinut procesul de imbogatire a Europei
occidentale; al doilea, pentru ca apus in evidenta cu o claritate desavarsita
conditiile dezvoltarii, cat si caile acesteia.
In marea lor majoritate, mercantilistii au fost populationisti, in
sensul ca s-au pronuntat pentru cresterea numerica a populatiei unui stat.
Argumentele invocate in sprijinul acestei sustineri sunt de ordin politic,
economic, militar. Pentru ei populatia reprezenta una din dimensiunile
principale ale puterii nationale iar argumentul economic cel mai puternic
sustinut de ei este ca o populatie numeroasa face abundenta oferta de forta
de munca si reduce, astfel, salariile si, deci, costurile.
Mercantilismul n-a insemnat, in primul rand, un efort stiintific,
de cunoastere propriu-zisa, ci un efort de rezolvare a unor probleme
practice. Si, daca practica ramane un criteriu esential de validare a unei
doctrine, atunci mercantilismul a adus mult tarilor care l-au practicat. Pe
parcursul celor tei secole de existenta mercantilismul a evoluat teoretic si
practic; din ambele puncte de vedere, sensul a fost spre liberalism.
Mercantilistii au meritul de a fi abordat pentru prima oara categoria
economica de profit, insa o priveau ca un surplus de bani care aparea in
procesul circulatiei, adica numai ca profit normal.

Cei mai de seama reprezentanti ai mercantilismului au fost;

Thomas Mun si William Stafford in Anglia, Giovani Botero, Antonio
Serra, Gaspard Scaruffi si Antonio Beccaria in Italia, Jean Bodin, Antoine
de Montchretien si Jean Baptiste Colbert in Franta, Ortiz si Damian de
Olivares in Spania si Portugalia, Petru cel Mre si I. T. Pososkov in Rusia si
Dimitrie Cantemir in Romania.

Liber-schimbismul

Manifestul curentului fiziocrat îl constituie “Tabloul economic”,

elaborat de Fr. Quesnay, în care se prezintă pentru prima dată un model
cantitativ al circuitului economic şi al fluxurilor dintre ramurile economice
naţionale. Ideile şcolii: bogăţia societăţii este munca oamenilor în
agricultură; existenţa unei ordini naturale a societăţii umane; neintervenţia
statului în viaţa economică.
Şcoala clasică a economiei politice, momentul de vîrf în evoluţia
teoriei economice, a pus bazele curentului de gîndire şi politică economică
denumit liberalismul economic (A. Smit, D. Ricardo, Thomas Maltus, J.B.
Say).
Ideea promovată de clasici o reprezintă liberschimbismul, ca sistem, în
cadrul căruia schimbul economic între naţiuni nu trebuie să fie supus
controlului statului. A. Smith în lucrarea “Avuţia naţiunilor”
fundamentează teze care întregesc conţinutul teoretic şi metodologic
al teoriei economice: defineşte mai riguros noţiunea de muncă productivă
şi neproductivă; îmbogăţeşte cu iei noi teoria obiectivă a valorii; explică
noţiunea de salariu, profit, rentă, capital; pun e bazele comerţului
internaţional.
D. Ricardo a proclamat drept principiu de bază al economiei politice
valoarea creată numai de munca umană; a dezvoltat teoria repartiţiei
Venitului Naţional.
T. Maltus a fost inclus în categoria economiştilor clasici pesimişti,
deoarece el a elaborat mult controversata teză privind creşterea în progresie
geometrică a populaţiei şi în progresie aritmetică a mijloacelor de existenţă
a acesteia, ceea ce are consecinţe dezolante pentru omenire.
J.-B. Say a introdus în teoria economiei politice noţiunea de
“întreprinzător”; a elaborat teoria factorilor de producţie; a descoperit legea
debuşeelor.
2.3
 1) Școala Americană, apare odată cu sf. Războiului rece ca
răspuns la noile schimbări din economia mondială. Dar în special, la
provocările la adresa noului statut SUA în lume.
Fondatorul acestei școli este considerat, Edward Luttwark, care într-un
șir de lucrări ale sale menționează faptul că SUA, conbinând politicul cu
forța militară, riscă să cedeze pozițiile sale de supraputere în condițiile
accelerării procesului de globalizare.
Din acest punct de vedere Luttwark, consideră că SUA trebuie să
combine elementul economic cu cel politic. Dat fiind faptul că doar o
economie puternică este în stare să atribuie statului un statut de mare putere
în Relațiile Internaționale.
Totodată Edard Luttwark, menționează că principalele confruntări
dintre state pe arena internațională, se va da în zona economicului, iar
principala competiție se va desfășura în domeniul comercial.
Pentru ca SUA să-și fortifice statutul de supraputere, guvernul
american trebuie să:
- promoveze activ interesele companiilor americane;
- să investească masiv în capitalul uman prin instruirea unor cadre
profesioniste și să investească masiv în dezvoltarea tehnologiilor de vârf.

Un al reprezentant al școlii geoeconomice americane Bruce Stokes,

menționează că geopolitica, așa precum a fost definită pe timpul războiului
rece ca o artă și practică a politicii externe și de securitate, reprezintă o
paradigmă ce nu mai oferă soluții viabile problemelor cu care se confrută
SUA pe arena politică internațională.

Paradigma geoeconomică – ca o politică economică externă, discret

concepută pentru deschiderea piețelor externe – este acum necesară pentru
a face față provocărilor create de dependența sporită a economiei naționale
americane față de piețele globale.
 Aceste viziuni și-au regăsit o expresie în așa numita doctrină Klinton,
care era concentrată asupra promovării comerțului liber, eliminării
barierelor din calea investițiilor americane dar și utilizarea diverselor
instrumente cu caracter normativ și instituțional pentru promovarea
intereselor naționale americane.

Școala geoeconomică franceză

La rândul său apare ca o reacție la noile schimbări din economia

mondială, dar în special la creșterea hegemonismului american și a puterii
economice a Germaniei.
Cele mai importante lucrări ale fancezilor, de altfel reprezintă niște
studii ale comportamentului american în relațiile economice internaționale.
Se strage atenția la metodele, instrumentele, și mijloacele de acțiune ale
corporațiilor americane.
Școala geoeconomică franceză se desosebește de celelalte școli printr-
o diversitate de probleme și domenii pe care le înglobează.
Spre exemplu există centre dedicate studierii răboiului economic.
Școli dedicate războiului informațional. ( tehnologii despre
dezlănțuire, mijloace de apărare).
Centre de analiză și inteligență economică.
Centre de studiere a piețelor regionale.
Monitorizare a tehnologiilor de vârf.
Principalii exponenți ai acestei școli, Ignasio Ramone, Pascal Lareau,
Philif Beaumar.

Școala geoeonomică italian㸠Carl Ojan și Paola... puen accentul pe

impactul schimbărilor din economia mondială asupra funcționării
instituțiilor de stat dar și asupra nivelului de trai al populației. Ei încearcă
să găsească răspunsul și soluții pentru problema fragilității instituțiilor
statale apărută în urma presiunilor condiționată de circulația finanțelor
globale și a noilor tehnologii de vârf. Unele din aceste efecte care sunt
studiate au fost formulate prin prisma conceptului de oazelor de
prosperitate și insulele de sărăcie.
Una din problemele centrale în studiile lor reprezintă
Suveranitatea națională în condițiile globalizării.
Ei argumentând necesitatea întăririi statului, minimalizarea efectelor
negative ale globalizării dar și menținerii unui nivel de trai acceptabil.
În fosta URSS geopolitica ca disciplină ştiinţifică era strict interzisă,
fiind înlocuită la practică de o politică dictactorială de tip stalinist
promovată de către conducerea Partidului Comunist. Spre deosebire de
geopolitică, geoeconomia în URSS nici nu exista. În Rusia contemporană
(după anii 1990) există un interes major vis – a vis de problemele
geoeconomice actuale. Savanţii şcolii ruse E. Kocetov şi V. Dergaciov au
formulat conceptul despre spaţiile geoeconomice conform criteriului de
creare a unor condiţii mai favorabile de formare şi redistribuire a
veniturilor la nivel global. Geoeconomia şcolii ruse se bazează pe aşa
numita „balanţa intereselor geostrategice”. Savantul rus E. Kocetov a
expus conceptul referitor la unitatea sistemului economic mondial, care s-a
consolidat în baza a 3 procese:

1. Internaţionalizării, adică interacţiunea economiilor naţionale prin

prizma pieţei mondiale;

2. Mondializării, care presupune legături integraţioniste de reproducere

a bunurilor materiale;
 3. Globalizării, care presupune interacţiunea economiei globale cu
geoecologia.

Bilet NR.2