Empirismul (gr.

εμπειρισμός, "test", "încercare") este doctrina filozofică a testării, a

experimentării, și a luat înțelesul mai specific conform căruia toată cunoașterea umană
provine din simțuri și din experiență. Empirismul respinge ipoteza conform căreia oamenii au
idei cu care s-au născut, sau că orice se poate cunoaște fără referință la experiență.
Empirismul contrastează cu raționalismul continental, lansat de René Descartes. Potrivit
raționaliștilor, filozofarea trebuie să aibă loc prin introspecție și prin raționament deductiv
aprioric. Empiriștii susțin că la naștere intelectul este o tabula rasa, o "foaie albă, fără nici un
fel de semne pe ea" și căruia doar experiența îi poate furniza idei. Problema empiriștilor a
fost răspunsul la întrebarea în ce fel dobândim idei care nu au corespondent în experiență,
cum ar fi ideile matemetice de punct sau de linie.
Nume asociate cu empirismul includ Toma de Aquino, Aristotel, Thomas Hobbes (vezi și
naturalism filozofic), Francis Bacon, John Locke (care a dezvoltat inițial această doctrină în
secolul XVII și începutul de secol XVIII), George Berkeley, și David Hume.