Sunteți pe pagina 1din 1

De ce un tânăr doritor de viaţă moare, în vreme ce un bătrân

doritor de moarte trăieşte; de ce cucernicul se chinuie, iar cel fără


de Dumnezeu o duce bine

Greu este câteodată şi pentru cei mai înţelegători să înţeleagă de ce un om este aşa, iar
altul altfel; de ce un tânăr doritor de viaţă moare, în vreme ce un bătrân doritor de moarte
trăieşte; de ce cucernicul se chinuie, iar cel fără de Dumnezeu o duce bine.

Şi cele mai sfinte suflete s-au tulburat câteodată înaintea enigmei celor ce se întâmplă în lume. În
Sfânta predanie este înscrisă următoarea întâmplare: A murit un oarecare bogătaş păcătos, ale
cărui păcate erau învederate fiecăruia, şi înmormântarea lui a fost luminată, cu episcop şi cu
mulţi preoţi. La scurtă vreme după aceea, a tăbărât o hienă asupra unui pustnic şi l-a sfâşiat. Un
oarecare monah, care văzuse atât măreaţa prohodire a păcătosului, cât şi rămăşiţele însângerate
ale dreptului, în tulburarea sa a început să plângă şi a strigat: „Doamne, cum vine asta şi de ce?
Cum se poate ca păcătosul acela să aibă şi viaţă bună, şi moarte bună, iar acest drept şi viaţă
amară, şi moarte amară?” La care i s-a arătat îngerul lui Dumnezeu şi l-a lămurit: „Acel bogătaş
rău avea în viaţa lui o singură faptă bună, iar acel pustnic avea un singur păcat. Prin prohodirea
măreaţă şi cu cinste, Cel Preaînalt a vrut să-i răsplătească bogătaşului rău singura faptă bună, ca
să nu mai aibă nimic de aşteptat pe lumea cealaltă; iar prin moartea cumplită a vrut să-i şteargă
dreptului şi acel singur păcat, ca să-i dea răsplată deplină în ceruri.”

Drept aceea, tu cugetă la judecăţile lui Dumnezeu şi pune-ţi nădejdea în Făcătorul tău. Nu te
râvni celor ce viclenesc, nici urma celor ce fac fărădelege. Aşa scrie înţeleptul împărat David, pe
care îndelung şi mult l-a chinuit ceea ce te chinuie şi pe tine, până ce Dumnezeu i-a descoperit,
prin înţelegere, ca să înţeleagă. Tot el rosteşte şi această mângâietoare trăire a sa: mai tânăr am
fost și am îmbătrânit, şi n-am văzut pe dreptul părăsit, nici sămânţa lui cerând pâine. Citeşte
deseori Psaltirea, şi vei înţelege şi te vei mângâia. Pace ţie şi binecuvântare de la Dumnezeu!

Episcop Nicolae Velimirovici


Extras din Răspunsuri la întrebări ale lumii de astăzi, Vol. 1, Ed. Sophia, Bucureşti, 2002, pag.
164-165

S-ar putea să vă placă și