Cursul 8

Continuare competență

Determinarea competentei după valoarea obiectului cererii

Valoarea obiectului litigiului este stabilită de reclamant, prin cererea de chemare în

judecată. Asta rezultă din art. 194, care reglementează forma cererii.

Valoarea stabilită de reclamant poate fi contestată de partea adversă sau de instanța

din oficiu, deoarece competența materială, de ordine publică, poate fi cenzurată de instanță.

Pentru clarificarea obiectului valorii se va acorda un singur termen în cadrul căruia

lămurirea se va face exclusiv pe baza înscrisurilor (în cazul imobilelor neimpozabile, de
exemplu, grilele folosite de notari pentru prețurile orientative) şi a explicațiilor date de părți.
Nu se va face, deci, expertiză. Voința legiuitorului a fost aceea de a tranșa această problemă a
contestației valorii obiectului, într-un termen foarte scurt.

Nu orice valoare poate fi contestată. Probleme apar unde partea are lejeritate să
stabilească valoarea, știind că interesul său real nu îl reprezintă banii, ci natura obiectului. De
exemplu, partea poate propune o valoare mai mică, pentru a se judeca, de exemplu, la
judecătorie și pentru a scăpa, astfel, de recurs, chiar dacă bunul valorează 1 milion. Ori obține
bunul, deci obține milionul, dar în natură, fie nu obține nimic.

1. În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru
stabilirea competenței instanței se va tine seama de valoarea obiectului acestuia sau,
după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății
2. În cazul nulității, anulării, rezoluțiunii sau rezilierii se va stabili competența tot după
valoarea contractului, chiar dacă nu se solicită şi repunerea părților în situația
anterioară, precum şi în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui
drept. Aceasta este o regulă consacrată prin RIL 32/2008, care a stabilit că acel capăt
de cerere privind nulitatea, rezoluțiunea etc. stabilește competența întregii cereri, căci
efectul patrimonial se produce de drept prin pronunțarea hotărârii privitoare la
nulitate, rezoluțiune etc.
3. În ceea ce privește contractele de locațiune sau de leasing, dar se aplică si pentru
contractul de arendă, deoarece sunt contracte cu desfășurare în timp, stabilim
 competența după valoarea anuală a chiriei sau a arendei. Criteriul este cel al anualității.
Ne referim la contractele care au stabilită expres o anumită durată.

4. In cererile care au ca obiect prestatii succesive, daca durata existentei dreptului este
nedeterminata (cazul rentei viagere), valoarea se socotește după valoarea prestației
anuale datorate. Nu se poate determina altfel, căci depinde cât va trăi.
5. Dacă prin cerere se cere plata unei părți dintr-o sumă care este exigibilă în totalitate,
atunci valoarea se va raporta la suma exigibilă, iar nu la suma cerută. De exemplu,
creditorul are o creanță de 500.000, pretinde că acea creanță este scadentă, dar face
acțiune doar pentru 200.000 din cei 500.000. Poți cere 200.000 din 500.000, e problema
ta, ceri cât vrei, dar competența e la tribunal, nu la judecătorie.
- se dorește înlăturarea eludării competenței prin segmentarea creanței, adică
înlăturarea abuzului de drept.
- însă, dacă restul de 300.000 nu este exigibil, regula nu este admisibilă
deoarece, dacă creditorul ar introduce acțiune pentru cei 300.000 neexigibili,
debitorul îi se poate opune excepția prematurității.
- regula este ca întreaga creanța trebuie sa fie exigibilă.
6. În materie de acțiuni reale imobiliare, valoarea se determină după valoarea
impozabilă a bunului imobil. Aceasta valoare se determina pe baza unui certificat
fiscal eliberat de administrația financiară. Această regulă presupune o oarecare
subevaluare, căci valoarea impozabilă actuală este mai mică decât valoarea reală a
bunului. Peste 5 ani e posibil să nu mai fie așa.
- dar nu toate terenurile au o valoare impozabilă. (terenurilor virane, sau
bunurile statului). Pentru acestea, legea nu mai prevede nimic și trimite la regula
generală, adică reclamantul va stabili valoarea, de exemplu tot prin indicarea
grilelor notariale.
- dacă ai valoare impozabilă, ea nu poate fi contestată, căci legea spune asta.
Poți contesta certificatul fiscal, dar nu valoarea stabilită de acesta. Cu toate
astea, in legea privind taxele de timbru, dacă judecătorul apreciază ca valoarea
impozabila este derizorie, se va putea înlătura valoarea impozabilă și se va
raporta la grilele notariale.
- aceasta norma va influenta doar valoarea timbrajului, nu competenta.
 7. În materie de moștenire, competența după valoare se determina fără a se lua în calcul
datoriile și sarcinile. Se ia în calcul doar activul, nu și pasivul. Activele sunt ușor de
numărat, pentru pasiv este necesar un probatoriu mai amplu. Judecătorul ar trebui să
facă scăderea, după care poate constata faptul că restul rămas este foarte mic. Nu vorbim
de partaj, căci aceasta este la judecătorie indiferent de valoare ci, de exemplu, de
anularea unui testament, a unui certificat de moștenitor, o reducțiune a liberalităților
excesive. Acestea nu trebuie sa aibă si un capăt de cerere privind partajul, căci
competenta este la judecătorie.

La ce moment procesual contează evaluarea?

La data introducerii cererii de chemare in judecata. Art. 106 spune că instanța legal
învestită potrivit dispozițiilor referitoare la competență după valoarea obiectului cererii
rămâne competentă să judece chiar dacă, ulterior învestirii, intervin modificări în ceea ce
privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Norma apăra procedura de fluctuațiile care pot
apărea pe piață pe parcursul procesului.

Dar dacă obiectul litigiului crește ca urmare a modificări cererii de chemare in

judecată de către reclamant, textul nu mai e aplicabil. În acest caz, se aplică art. 123 care
spune ca cererile accesorii, adiționale şi incidentale se judecă de instanța competentă
pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competentă materială sau teritorială a altei
instanțe judecătorești, ceea ce duce la efecte asemănătoare.

Totuși, nu orice cerere de modificare este adiționala. Aceasta trebuie sa aibă o

legătura strânsă cu cererea principala. De exemplu, revendic o casa de la X, iar la primul termen
de judecata nu îl mai chem pe X, ci pe Y, si nu mai revendic casa, ci un întreg bloc. In acest
caz, obiectul este total diferit, părțile sunt diferite. Aici cererea nu este adițională.

Daca reduc pretențiile, din 300.000 cer 200.000, instanța investita va rămâne
competentă.

Cum se determina competența după valoare in cazul mai multor cereri?

Dacă cererile sunt în raport de principal-accesoriu, atunci capetele accesorii sunt de

competenta instanței care este competenta să judece cererea principală (exemplu, situația
capitalului și a penalităților, acestea din urmă fiind accesorii). Regula este că accesoriul
urmează principalul.
 Daca capetele de cerere nu au raportul principal-accesoriu, ci sunt competente si
atrag competențe diferite după valoare sau după alte elemente, atunci instanța va disjunge
cererile si va trimite instanței competente cererile in legătura cu care nu are competenta.

Prin excepție, daca între cereri există o strânsă legătura sau se întemeiază pe
aceeași cauză, nu le va disjunge, iar competenta va fi determinata după capătul de cerere care
atrage competența celei mai înalte instanțe.

Art. 100 reglementează coparticiparea procesuala: dacă mai mulţi reclamanți, prin
aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenţii proprii împotriva aceluiași
pârât, invocând raporturi juridice distincte şi neaflate într-o legătură care să facă necesară
judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau,
după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte. Asta înseamnă că se trimite fiecare
capăt de cerere la instanța competentă, dacă au competențe diferite.

Legea nu spune ce se întâmpla daca chem în judecată mai mai mulți debitori solidari si
nici în situația daca raporturile sunt distincte, dar în strânsă legătura. Per a contrario, se deduce
ca in cazul lor se cumulează pretențiile. Dar, interpretând corelat, daca raporturile sunt in
strânsa legătura sau daca este un singur raport, trebuie aplicat art. 99/2.

Exista si o alta interpretare: soluția diferă daca raporturile dintre reclamanți sunt în
strânsa legătura, caz în care se merge pe instanța cu cel mai înalt grad sau daca este un singur
raport obligațional, caz în care se vor cumula pretențiile, căci asta rezulta per a contrario.

Briciu: practic, când cererea este întemeiata pe un singur raport obligațional, cumularea
este naturala, avem o singură cerere.

Competența teritorială

Separă atribuțiile instanțelor după circumscripția teritorială.

 Competența de drept comun = se aplica atunci când legea nu spune nimic. Este de
ordine privata
 Competența alternativă = presupune ca reclamantul are mai multe instanțe
competente, putând sa aleagă pe oricare dintre ele. Este reglementata de norme de
ordine privata.
 Competenta exclusivă = stabilește competenta doar a unei instanțe. Este de ordine
publica.
 Competenta facultativă = norme de ordine publică
 Competența teritorială de drept comun

Spune ca instanța competenta este cea de la domiciliul/sediul pârâtului. Este o aplicație

a principiului nevinovăției, caci cel chemat in judecata trebuie sa aibă un disconfort cat mai
mic. Părțile se desocotesc in final.

Prin domiciliu, din punct de vedere civil, se înțelege locuința unde pârâtul își
desfășoară activitatea în mod obișnuit și statornic, chiar dacă ea nu se regăsește în
mențiunile din cartea de identitate. Este vorba despre un domiciliu de fapt, căci acolo trebuie
citat pârâtul pentru a afla de proces și pentru a i se putea asigura dreptul la apărare.

Dar, până la proba contrară, reclamantul știe doar informațiile regăsite în mențiunile
din cartea de identitate. Pârâtul, prin întâmpinare, poate face proba contrară, spunând că
domiciliul său procesual este altul decât cel din buletin.

Și în cazul persoanelor juridice situația este aceeași, doar că diferă modalitățile de

publicitate a sediului (prin Registrul Comerțului). Și aici, pârâtul va putea face proba contrară.

Dacă pârâtul are un domiciliu cu totul necunoscut (de exemplu, pârâtul nu are carte de
identitate, nu este cunoscut domiciliul de fapt, domiciliul din C.I. nu mai este același), se va
apela la instanța unde pârâtul își are reședința, iar dacă nu are nici reședință, se va merge la
domiciliul reclamantului.

În cazul persoanei juridice, dacă pârâtul este o societate cu sucursale, agenții,

reprezentanțe (care nu au personalitate juridică) se va putea apela și la instanța de la sediul
dezmembrământului, dar doar pentru:

- executarea contractelor încheiate de dezmembrământul respectiv,

- cererile care au ca obiect contracte neîncheiate de dezmembrământ, dar
executate de către acesta,
- faptele săvârșite de aceste dezmembrăminte.

În cazul entităților fără personalitate juridica, competenta va fi la domiciliul celui

care coordonează societatea, cf actului constitutiv, iar daca nu avem o astfel de persoană,
se va merge la domiciliul oricăruia dintre asociați.

Încălcarea acestor norme = nulitatea relativă.

Pârâtul va putea invoca doar prin întâmpinare încălcarea acestor reguli. Instanța din
oficiu nu va putea ridica aceasta excepție. Singurul care poate invoca excepția este doar pârâtul.
 Competenta alternativă

Art. 111 - cererile îndreptate împotriva statului, autorităților şi instituțiilor

centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la
instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului. Este
vorba fie de domiciliul reclamantului, fie de cel al pârâtului. Textul se aplică la orice procese
contra statului, nu doar celor în materie de contencios.

Art. 112 alin. 1: cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă
la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia. În ipoteza în care, printre pârâţi sunt
şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre
debitorii principali.

Asta înseamnă că pârâţii obligați accesoriu, nu vor putea introduce cererea la instanţa
competentă pentru oricare dintre ei, deci teza I nu li se aplică.

De asemenea, dacă reclamantul nu poate dovedi ca acel pârât nu are calitate procesuala
sau reclamantul renunța la judecata fata de el, operează o prorogare de competență. Odată ce
operează prorogarea, ea este ireversibilă.

Însă, în ipoteza în care reclamantul cheamă în judecată un pârât exclusiv pentru a

atrage o anumită competență (nu pentru ipoteza în care, din greșeală, reclamantul nu poate
dovedi ca pârâtul are competență), oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la
primul termen la care părțile sunt legal citate. Este ipoteza alin. 2 de la art. 112. Pârâtul va
putea invoca și lipsa calității sale pasive, care va atrage și lipsa competenței. În acest caz,
prorogarea de competență nu se aplică. Aceasta este o aplicare a principiului cf căruia
drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credință.

Art. 113 vizează cazurile de competență alternativă. Toate aceste ipoteze fixează alte
competențe teritoriale, alternativ cu cea a instanței domiciliului pârâtului.

 Alin. 1 - instanţa domiciliului reclamantului, în cererile privitoare la stabilirea

filiaţiei:
o nu intră și tăgada paternității pentru ca este vorba despre norme
privind stabilirea filiației, este o norma de protejare a minorului, deci nu
se poate aplica daca se dorește contestarea filiației).
o textul se aplică și în ipoteza in care acțiunea este făcută chiar de
copilul major.
 Alin. 2 - instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază creditorul reclamant, în
cererile referitoare la obligaţia de întreţinere, inclusiv cele privind alocaţiile
de stat pentru copii;
o legiuitorul a dorit sa creeze o facilitate pentru minor,
o textul se va aplica și daca se dorește majorarea obligației de
întreținere, dar si atunci când titularul formulează acțiunea nu
împotriva debitorului, ci împotriva părintelui care a primit
obligația de întreținere de la tata, dar nu o folosește in scopul pentru
care a fost instituită. Aici tot minorul poate cere, la un moment dat, de
la părinte, banii datorați. Însă nu intră aici acțiunile prin care debitorul
obligației cere sistarea plății sau diminuarea ei pt ca protecția este a
debitorului, nu a creditorului,
o ne referim aici doar la obligațiile legale de întreținere, nu și pentru cele
contractuale.
 Alin. 3 - instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în
parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea,
rezoluțiunea sau rezilierea unui contract;
o ca să atragă aplicarea acestui text, trebuie sa avem mentionat expres in
contract un loc al executării.
o nu este cazul in care deducem din Codul civil locul executării, când
contractul nu spune nimic. Important este ca acel contract sa prevadă
locul executării.
o nu este vorba despre orice obligație din contract, ci trebuie să fie una
litigioasă, care să genereze procesul și să stea la baza lui.
 Alin. 4 - instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile ce izvorăsc dintr-
un raport de locaţiune a imobilului
o ne referim la cererile privind plata chiriei din locațiune, despăgubirile
cerute de locator pentru daunele aduse imobilului, cererile făcute de
locatar pentru restituirea cheltuielilor cu îmbunătățirile făcute.
 Alin. 5 - instanţa locului unde se află imobilul, pentru cererile în prestaţie
tabulară, în justificare tabulară sau în rectificare tabulară;
o Textul se aplică doar în ipoteza în care acțiunea reprezintă un capăt
principal de cerere, nu unul accesoriu.
  Alin. 8 – instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect
executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea
sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în
cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor;
 Alin. 9 - instanța în a cărei circumscripție s-a săvârșit fapta ilicită sau s-a produs
prejudiciul, pentru cererile privind obligațiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
o în cazul răspunderii delictuale, sunt 3 posibile instanțe competente:
cea de la domiciliul pârâtului, locul unde s-a produs prejudiciul sau
unde s-a săvârșit fapta.
 Altele materii: în materie de asigurări avem 3 competențe alternative:
domiciliul sau sediul asiguratului, locul unde sunt bunurile asigurate sau locul
unde s-a produs riscul asigurat, plus instanța de la domiciliul/sediul pârâtului.
o aceste norme nu se aplica asigurărilor maritime/fluviale sau aeriene
o alegerea competenței uneia dintre aceste instanțe nu poate avea loc
înainte de nașterea dreptului la despăgubire. Dacă se face înainte,
adică prin contract, clauza este considerată nescrisă. Este o normă care
îl protejează pe cel care încheie contractul cu asigurătorul.
 Alt caz: in materia cererilor privind ocrotirea persoanelor fizice, care sunt
de competența instanței de tutelă unde își are domiciliul/reședinta persoana
ocrotită. Când se cere autorizarea încheierii unor acte, iar actul privește un
imobil, mai este competenta si instanța de la locul situării imobilului.

In aceste cazuri de competenta alternativa, reclamantul are dreptul discreționar de a

alege competenta instanței.

Normele de competenta alternativă sunt norme dispozitive. Pot fi invocate doar de

pârât și doar prin întâmpinare, iar daca ea nu este obligatorie, la primul termen.

Instanța și reclamantul nu pot invoca necompetența, căci norma protejează pârâtul.

Competența teritorială exclusivă

Acțiunile reale imobiliare (art. 117) sunt de competența instanței locului situării
imobilului. Este vorba de acțiuni posesorii, acțiuni in grănițuire, acțiunea în revendicare, acțiuni
privind limitarea dreptului de proprietate (nu cazul clauzei de inalienabilitate), ci acelea care
tin de limite de vecinătate, acțiunea de partaj, daca masa partajabila cuprinde cel puțin un
imobil.
 Daca imobilul se întinde pe teritoriul mai multor instanțe, vom avea o competenta
alternativa in cadrul unei competente exclusive.

Daca in masa partajabila avem mai multe imobile in localități diferite, se aplică
regula anterioara: va fi competenta instanța de la locul fiecărui imobil.

RIL: acțiunea privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care sa tina loc de
contract nu este o acțiune reala, ci una personala, deci nu se aplică regulile de mai sus. Această
acțiune vizează apărarea unui drept de creanță, nu a unui drept real.

Cererile în materie de moșteniri sunt de competența ultimului domiciliu al

defunctului.

 Alin 1 - intră acțiunile in anularea testatului sau cele in constatarea calității de

moștenitor testamentar, când se contesta testamentul,
 Alin 2 - cererile privind reducțiunea liberalităților excesive, cereri privind
desocotirile intre moștenitori cu privire la spezele moștenirii, partajul
succesoral, petiția de ereditate,
 Alin 3 - acțiunile făcute de legatari sau de creditorii defunctului împotriva unui
moștenitor sau a executorului testamentar - intra cererea de predare a legatului
făcută de legatarul cu titlu particular, cea prin care creditorii urmăresc creanțele
lor împotriva moștenitorilor, dar nu intră cererile prin care moștenitorii
valorifica creanțele lor împotriva terților și nici revendicările intentate de terți.
dar intra și creanțele nascute după deschiderea succesiunii, dar in legătura cu
moștenirea (de exemplu, cheltuielile de înmormântare). Aici creditorii isi vor
recupera creantele, nu dand in judecata si urmarind fiecare dintre mostenitori la
domiciliul lor, ci ii pot chema pe toti la instanta de la domiciliul defunctului

Daca un tert revendica un bun care a fost in posesia defunctului si aceasta posesie e
continuata de mostenitorii lui, se aplica art. 117 NCPC.

Confrom art. 118 alin. 2 – cererile care privesc mai multe moşteniri deschise
succesiv sunt de competenţa exclusivă a instanţei ultimului domiciliu al oricăruia dintre
defuncţi. Exemplu: moare bunuicul, iar apoi moare si tatal si nepotii trebuie sa dezbata ambele
mosteniri. În acest caz, nepotul degeaba face procedura cu tatăl decedat, întâi trebuie sa se faca
procedura intre tata si bunic, si pui la el. Deci, în acest caz, se vor dezbate 2 succesiuni. NCPC
stabilește regula cf căreia oricare dintre domiciliile defuncților succesivi sunt competente. În
VCPC, se prevedea doar instanța de la domiciliul ultimului defunct.
 Daca in masa partajabila sunt si imobile, avem concurs intre art. 117 si art, 118, care
vizeaza competenta de la domiciliul defunctului. Va avea prevalenta art, 118 si pricina va fi
dedusa instanței de la ultimul domiciliu al defunctului, considerându-se ca art. 118 este o normă
specială față de art. 118. Aceasta regula funcționează pana la ieșirea din indiviziune, dupa acest
moment art 118 nu se mai aplica.

In materie de acțiuni societare, va fi competentă instanța de la sediul principal al

societății. Nu contează dacă sunt societăți cu sau fără personalitate juridică.

Sunt fie acțiuni intre asociați fie acțiuni intre societate si asociați. In concret, este vorba
de acțiuni in anularea hotărârilor AGA, acțiuni privind retragerea/excluderea unui asociat,
acțiuni privind plata dividendelor, acțiuni privind despăgubirea pe care un asociat o datorează
societății pentru proasta administrare cat a fost administrator. Nu intră aici cererile prin care
terții dau in judecată societatea sau prin care societatea revendica de la terți diferite drepturi.

Competenta se mentine pana la radierea/ lichidarea societatii.

Art. 120 vizează cererile in materie de insolventa sau de prevenire a insolventei.

Aici competenta este de la sediul debitorului.

Art. 121 – cererile împotriva unui consumator. Este vorba de cererile făcute de
profesioniști contra consumatori. Este o norma de ordine publica, care vizează protecția tuturor
consumatorilor, nu o protecție individuală. Instanța va putea să invoce din oficiu această normă.

Dacă profesionistul încalcă norma, dar consumatorul spune că este de acord cu această
încălcare, deoarece poate cunoaște practica instanței respective. În acest caz, instanța ar trebui
să păstreze competența, chiar dacă este de ordine publică. Aici nu este vorba de administrarea
probelor, ca in alte cazuri, ci protecția consumatorului. Asta este elementul care generează
norma și care ar fi înfrânt chiar de norma care îl protejează. Trebuie să existe o exprimare
clară, neechivocă, a pârâtului, nu simpla tăcere. De aceea, se spune in final că art ... rămâne
aplicabil.

Art. 126 vorbind despre alegerea de competenta (părțile convin sa aleagă o anumita
instanță) spune ca părțile pot sa aleagă o instanța, prin derogare, cu unele limite. Nu se poate
face decât in cauze privitoare la bunuri si doar daca nu exista o competenta teritoriala exclusivă.
Tot ce înseamnă rudenia, filiația, ocrotirea persoanei fizice vizează drepturi de care părțile nu
pot dispune si nu privesc bunuri sunt reglementate de norme de ordine publica.
 La fel, in materie de contravenție, normele sunt de ordine publică, iar competența este
teritorială, exclusivă.

Competența facultativă

Este instituită pentru ipoteza în care una dintre părți este judecător chiar acolo unde este
competența.

Dacă reclamantul este chiar reclamant, el va trebui sa formuleze cererea la o alta

instanță egala in grad competenta de la curțile de apel învecinate.

Dacă pârâtul este judecător, reclamantul poate să formuleze cererea la o instanță egala
in grad, dar învecinată.

Textul se aplică și procurorilor, dacă una dintre părți este procurorilor sau asistenților
judiciari ori grefierilor.

ICCJ RIL 7/2013 – prin noțiunea de instanță la care își desfășoară activitatea se înțelege
doar acea instanță unde judecătorul își desfășoară efectiv activitatea. Soluția este corectă, dar
apărea un blocaj la nivelul ICCJ.

A doua interpretare este aceea că noțiunea de grefier se înțelege și auxiliarul care e

încadrat ca grefier al parchetului de la instanță, chiar dacă poartă o altă denumire, atâta timp
cât el este încadrat ca grefier.