De la FSN la PD-L

1. FSN
2. Fuziuni
3. Isoric (1992-2007)
4. Formarea PD-L

1. FSN
Frontul Salvării Naţionale a fost o formaţiune politică apărută ca rezultat al
exprimării intenţiei membrilor CFSN (Consiliul Frontului Salvarii Nationale) ca
organism provizoriu al puterii de stat. El a fost creat în seara de 22 decembrie 1989 si
urma să se transforme în partid politic. Ca urmare a negocierilor cu partidele de opoziţie
s-a format un nou organism cu rolul de a asigura provizoriu conducerea statului până la
primele alegeri libere, Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională. In registrul partidelor
politice de la Tribunalul Bucuresti , isi face aparitia, la 6 februarie 1990 , un partid care
isi are originea in revolutia anticomunista : Frontul Salvarii Nationale. Crearea lui ca
partid politic a fost asemanatoare cu Forumul Civic din Cehoslovacia , in care era necesar
sa se regaseasca toate orientarile doctrinare si sindicale, Pozitia politica era de centru
stanga iar culorile erau alb-albastru. Adversarii FSN spuneau despre acest partid ca este
urmasul institutional si cultural al PCR. Desi s-ar putea considera ca FSN-ul este
continuatorul intereselor si practicelor de tip comunist, acest lucru nu este totusi dovedit.
La inceput acest partid a fost lipsit de o ideologie, fiind un partid care se ghida dupa
tactica gradualismului in schimbarile politice , din economie, societate in general.La
alegerile din 20 mai 1990 acest partid obtine 66% din voturi.Acest partid se indreapta
spre doua directii: militantismul pentru realizarea unei forme rapide care sa insemne
reducerea rolului statului si, o reforma graduala cu transformari profunde in randul
asteptarilor populatiei: stabilitate, salarii mai mari. FSN era impotriva aplicarii unor
masuri care ar fi insemnat o ruptura radicala fata de trecutul comunist.
Actiunile si mesajele politice ala FSN-ului erau considerate neclare, echivoce.
Gruparea guvernamentala imbratisa o retorica radical-reformista iar, o parte din gruparea
parlamentara , o varianta asemanatoare democratiei care, nu era nici comunista , nici
capitalista.Dupa alegerile din mai 1990 , FSN a ramas fara conducere, pana in martie
1991. Prima incercare de asezare pe baze doctrinare a FSN-ului a fost reprezentata de
Conventia Nationala a FSN la 16-17 martie 1991.
Treptat, în interiorul partidului s-au conturat două grupări cu opinii divergente cu
privire la caracterul viitoarelor reformelor, una susţinătoare a preşedintelui Ion
Iliescu(grupare conservatoare), şi cealaltă a lui Petre Roman(grupare reformista).
2. Fuziuni
· 1992 - Frontul Salvării Naționale fuzionează cu Partidul Democrat (PD), al cărui
nume îl și păstrează
· 1994 - Partidul Democrat fuzionează cu Partidul Democrat al Muncii
 · 1997 - Partidul Democrat fuzionează cu Partidul Unității Social-Democrate și cu
Frontul Democrat Român.
· 2001 - Partidul Democrat fuzionează cu Alianța Națională
· 2007 - Partidul Democrat fuzionează cu Partidul Liberal Democrat, formând
Partidul Democrat Liberal
3. Istoric (1992-2007)
1992-1994
Despărţirea celor două grupări s-a concretizat la Convenţia de la 27/29 martie
1992. Un grup de 65 de deputaţi şi 60 de senatori, 5 miniştri şi 18 prefecţi, susţinători ai
preşedintelui Iliescu, au părăsit FSN, iar o lună mai târziu au fondat o nouă formaţiune
politică intitulată Frontul Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). Printre liderii noii
grupări se numărau Oliviu Gherman, Adrian Năstase, Octav Cozmâncă, Doru Ioan
Tărăcilă, Dan Mircea Popescu.
La aceeaşi Convenţie, s-a adoptat moţiunea „Viitorul-Azi”, dorinta fiind cea de a
construi o noua societate potrivit unei ideologii prin care sa fie diminuat rolul statului in
economie., Petre Roman fiind reales preşedinte al partidului. Printre susţinătorii lui
Roman se numărau: Victor Babiuc, Traian Băsescu, Radu Berceanu, Adrian Severin,
Bogdan Niculescu Duvăz.
Alegerile parlamentare din 27 septembrie 1992 au marcat intrarea FSN în opoziţie.
Partidul s-a situat pe locul trei în alegeri, obţinând 10,2% din voturile pentru Camera
Deputaţilor şi 10,4% din cele pentru Senat (43 deputaţi şi 18 senatori). De asemenea,
candidatul partidului la alegerile prezidenţiale, Caius Traian Dragomir, s-a clasat pe locul
patru, obţinând 4,75% din totalul voturilor valabil exprimate.
Urmare a acestei reconfigurări pe scena politică, FSN s-a comasat prin fuziune cu
Partidul Democrat pe 31 martie 1993, rezultând o persoană juridică nouă, PD-FSN,
oficializată prin decizia nr. 13 a Tribunalului Municipiului Bucureşti din 23 mai 1993. In
urma Conferintei Nationale Extraordinare de la Constanta, din data de 28-29 mai 1993,
este aprobata conducerea partidului
La Convenţia Naţională din 24-25 octombrie 1994, PD îl realege preşedinte pe
Petre Roman şi aprobă moţiunea intitulată „Pentru o nouă Românie, a muncii şi a
dreptăţii". Totodată, este aprobată fuziunea prin absorbţie cu Partidul Democrat al
Muncii.

Pe 27 septembrie 1995, PD face alianţă electorală cu Partidul Social-Democrat

Român condus de Sergiu Cunescu. Formaţiunea rezultată, intitulată Uniunea Social-
Democrată (USD), semnează un protocol de susţinere reciprocă şi de alianţă la guvernare
cu Convenţia Democratică din România (formată din PNŢCD, PNL şi PNL).

1996-2000

Alegerile locale din mai 1996 indica o crestere a audientei partidelor aflate in opozitie. In
septembrie 1996 U.S.D. si C.D.R. (Conventia Democrata Romana) semneaza protocolul
de sustinere reciproca in turul 2 al alegerilor prezidentiale si de alianta la guvernare.
U.S.D. a obtinut in alegerile legislative din 3 noiembrie 1996 13% din voturi. P.D. trimite
in Parlament 42 deputati si 21 senatori. Candidatul U.S.D. la Presedintia Romaniei , Petre
Roman,a inregistrat in primul tur de scrutin 20,54% din voturi, situandu-se pe locul 3.
Conform protocolului, in al doilea tur de scrutin pentru Presedintie, U.S.D. a sustinut
candidatul C.D.R., care era plasat pe locul 2. Gratie sprijinului P.D., Emil Constantinescu
devine Presedintele Romaniei.

După câştigarea turului doi al prezidenţialelor de către Emil Constantinescu,

candidatul susţinut de CDR, PD intră la guvernare, alături de CDR, PSDR şi UDMR,
obţinând şase portofolii ministeriale în Guvernul Victor Ciorbea.(11 decembrie 1996-15
aprilie 1998)

La Convenţia Naţională din 29-30 august 1997, PD adoptă moţiunea „Partidul

Democrat - un partid care priveşte spre viitor", iar Petre Roman este reînvestit în funcţia
de preşedinte. Totodată, este aprobată fuziunea prin absorbţie cu Partidul Unităţii Social-
Democrate şi cu Frontul Democrat Român.
Remanierea Guvernului Ciorbea (CDR) operata in decembrie 1997 a constituit o
dezamagire pentru Partidul Democrat, care astepta o remaniere de fond, asumarea
esecurilor din 1997 si un program clar de actiune pentru 1998. La 28 ianuarie 1998,
Presedintele Romaniei anunta demisia ministrilor P.D.
In fata atitudinii categorice a conducerii C.D.R. (o alianță politică și electorală
formată în anul 1991 de partidele care, la fondarea convenției, reprezentau opoziția față
de guvernarea Frontului Salvării Naționale) in a-l mentine pe Victor Ciorbea in fruntea
Guvernului, Biroul Pemanent National al P.D. primeste la 27 martie 1998 mandatul
C.N.C.Consiliul National de Coordonare al PD (pe atunci – C.C.N.) de a actiona pentru o
noua coalitie de guvernare. La 29 martie 1998, P.D. initiaza o motiune de cenzura care,
mai inainte de a fi depusa, determina demisia lui Victor Ciorbea din functia de prim-
ministru. Desi nu era implicita, Victor Ciorbea depune si demisia din functia de Primar
general al Capitalei.Noul prim-ministru devine Radu Vasile, membru PNTCD.
Partidul Democrat reintra in Guvern la 17 aprilie 1998, alaturi de C.D.R., U.D.M.R.
si P.S.D.R. dupa semnarea unui protocol de guvernare care prevede explicit sarcinile
fiecarui ministru. Aceasta revenire in Guvern, cu aceiasi ministri si alaturi de aceiasi
aliati, aduce Partidului Democrat o scadere semnificativa de credibilitate. In consecinta,
candidatul P.D. la functia de Primar general al Capitalei, Alexandru Sassu, obtine
penibilul scor electoral de 3%.
Inlocuirea Prim Ministrului Radu Vasile cu Mugur Isarescu, petrecuta la 21
decembrie 1999, nu aduce nici o modificare in echipa P.D. trimisa in Guvern, cu exceptia
lui Petre Roman, care accepta numirea sa in fruntea Externelor, renuntand la a doua
functie in stat, aceea de Presedinte al Senatului.(functie pe care o avea din noiembrie
1996; a fost ales senator din partea USD).
Conventia Nationala din 18-19 februarie 2000 adopta motiunea “Incredere in fiecare
– sanse pentru toti”, prezentata de Petre Roman. Acesta este reales Presedinte al P.D.

2000-2004
 Alegerile locale si generale din anul 2000 gasesc Partidul Democrat in cea mai
mare pierdere de imagine. Uzura datorata guvernarii este cu atat mai adanca cu cat toti
membrii Consiliului Politic au ocupat posturi de ministri. Nu trebuie neglijat nici efectul
demoralizator al inlaturarii din fruntea partidului a unui numar semnificativ de
vicepresedinti (Adrian Severin, Victor Babiuc, Stelian Dutu). Daca partidul reuseste un
7% in alegerile parlamentare, Petre Roman abia aduna 3% din voturile exprimate pentru
Presedintie. Partidul Democrat trece in opozitie. Petre Roman initiaza demersurile pentru
“Alternativa 2004″, alianta electorala PD – PNL – ApR.(Alianta pt Romania, partid
politic infiintat in 1997 , fiind condus de Teodor Melescanu pana in 2002 cand a fuzionat
cu PNL).
Petre Roman fiind parasit de vicepresedintii de forta ai partidului, se retrage si se
considera ca fiind un lider foarte bun Traian Basescu. Traian Basescu a adus cu sine o
noua generatie de politiceini , cel mai vizibil fiind deputatul Emil Boc.Traian Basescu
aduce in prim plan un partid centrat pe persoana liderului.Partidul a devenit dependent de
Traian Basescu , fluctuand in sondaje in functie de prestatia si vizibilitatea acestuia.
Initiativa lui Traian Basescu de a candida pentru presedintia P.D. a fost singura
modalitate de a relansa partidul. Victoria in alegerile pentru Primaria Capitalei il
legitimeaza pe Traian Basescu drept cel mai popular personaj al Partidului Democrat.
Convenţia Naţională extraordinară a PD din 18-19 mai 2001 adoptă moţiunea „România
puternică - România Social Democrată", susţinută de Traian Băsescu.
În septembrie 2003, se formează Alianţa „Dreptate şi Adevăr", între PD şi Partidul
Naţional Liberal condus de Theodor Stolojan. Propunându-şi să coalizeze forţele dreptei
împotriva guvernării PSD, Alianţa îşi construieşte campania în jurul unui mesaj
anticorupţie şi anti-PSD, acuzat de blocarea reformelor în România.

2004-2007

La alegerile prezidentiale din noiembrie-decembrie 2004 , liderul Partidului

Democrat, Traian Basescu a fost ales Presedinte al Romaniei, in turul al doilea de scrutin,
invingindu-l pe presedintele PSD, Adrian Nastase. Emil Boc, presedintele executiv al PD
a devenit presedinte interimar al partidului, pina la Conventia Nationala Extraordinara.
Acest for de conducere, format din 4000 de delegati, a ales la data de 25 iunie 2005
presedintele Partidului Democrat, in persoana lui Emil Boc si presedintele executiv, in
persoana lui Adriean Videanu. Din postura de preşedinte al ţării, Traian Băsescu îl
desemnează premier pe Călin Popescu Tăriceanu.

Cum Alianţa DA (a fost o alianță politică în România între Partidul Național Liberal
(PNL) și Partidul Democrat (PD) ) obţinuse doar puţin peste 31% din voturi (PD avea 48
de deputaţi şi 20 de senatori), la guvernare sunt cooptate UDMR şi Partidul Umanist
Român (actual Partid Conservator). PD primeşte şase portofolii ministeriale.

4. Formarea PD-L

În urma refuzului premierului Călin Popescu Tăriceanu de a demisiona în vederea

declanşării de alegeri anticipate şi de a realiza o fuziune între cele două partide, situaţia în
Alianţa DA devine extrem de tensionată şi culminează, pe 3 aprilie 2007, cu scoaterea
miniştrilor PD din Guvern.
Din opoziţie şi după suspendarea preşedintelui Traian Băsescu prin votul
Parlamentului, PD fuzionează, în decembrie 2007, cu Partidul Liberal-Democrat,
desprins din PNL şi condus de Theodor Stolojan. Noua formaţiune, intitulată Partidul
Democrat Liberal, este condusă tot de Emil Boc.