Introducere

Scurt istoric

Boala nu vine la întâmplare.Toate bolile se datoreazǎ încǎlcǎrii legilor

naturii în vreun fel, întro anumitǎ perioadǎ din viaṭa unei persone. Aceastǎ
încǎlcare voitǎ sau accidentalǎ, poate sǎ fi avut loc cu câteva generaṭii în urmǎ, sau
poate sǎ fi fost rezultatul unor calamitǎṭi naturale (radiaṭiile de la Cernobîl). Ar fi
putut cauza mutaṭii genetice, rezultând în vreun fel afecṭiunile curente.Pe lângǎ
radiaṭii, alṭi agenṭi dǎunǎtori cunoscuṭi pentru modificǎrile la nivel cromozomial
sunt alcoolul, tutunul, cafeaua şi bǎuturile de culoare cafenie, îndruditǎ cu ea,
multe medicamente şi droguri. Stilul nostru de viaṭǎ contemporan a atras foarte
mult atenṭia ca fiind producǎtor de boalǎ. Stresul acelereazǎ evoluṭia celor mai
multe boli şi le fac mai dificile şi mai dureroase.Când existǎ stres prelungit, bolile
apar mai timpuriu în viaṭǎ. Cu siguranṭǎ cǎ stresul joacǎ un rol foarte important în
cazul unor boli cum ar fi diabetul şi sindromul hipoglicemic. Diabetul, sindromul
hipoglicemic şi afecṭiunile asociate cu acestea, cum ar fi, hipertensiunea arterialǎ,
cancerul, obezitatea şi bolile colonariene sunt astǎzi cele mai obişnuite.Acestea
sunt boli ale stilului de viaṭǎ şi în mod frecvent, apar împreunǎ la aceşti pacienṭi.
Bolile au apărut odată cu omul, precum şi preocupările pentru tratarea
acestora. O variantă plauzibilă a fost folosirea produselor existente în mediul
înconjurător, dominante fiind plantele, alături de minerale şi produse animale. Prin
utilizări repetate, confirmări şi infirmări, s-au format etnomedicina şi fitoterapia
tradiţională. Până la apariţia medicinei ştiinţifice, produsele naturale au însemnat
un mijloc de tratament al bolilor importante peste tot în lume.
O dată cu începutul dezvoltării chimiei, în ţările avansate s-a pornit cariera

1
spectaculoasă a medicamentelor de sinteză , ponderea acestora ajungând la 80%.
Plantele, cu un procentaj de 20%, nu au putut fi complet înlocuite niciodată.
Totodată, contrar procentajului amintit mai sus, sunt ţări unde predominantă a
rămas medicaţia din plante, printre care un bun exemplu ar fi China, unde
procentajul este de 80% în favoarea medicamentelor de natură vegetală, în ţările
subdezvoltate procentajul ajungând la 90-95%.
Prin existenţa celor două alternative, s-a declanşat o competiţie între
fitoterapie şi chimioterapie,
Abordarea obiectivă a problemei medicamentului conduce la o concluzie şi
anume faptul că atât medicamentele de sinteză cât şi produsele vegetale, oferă
multiple posibilităţi de rezolvare a problemelor terapiei, însă prezintă şi limite
specifice. Singura atitudine corectă este folosirea ambelor mijloace de terapie,
deoarece produsele de sinteză nu pot fi înlocuite niciodată în totalitate de plante,
dar nici nu poate renunţa la ele.
Diabetul zaharat reprezintă cea mai frecventă boală endocrină înregistrată în
ultimii ani. Afecţiunea este caracterizată prin valori crescute ale glucozei la nivel
sangvin, aşa numita hiperglicemie . Sunt doua tipuri de diabet zaharat. Diabet de
tip I, diabet insulin-dependent si diabet de tip II, diabet non-dependent de insulina.
Tratarea diabetului zaharat cu ajutorul plantelor poate fi într-adevăr eficientă atât
în etapele inițiale ale diabetului zaharat de tip II, cât și în forme mai complexe,
numai trebuie respectate ordinea de aplicare, durata și dieta recomandată. Doar
atunci medicina pe bază de plante asigură o recuperare mai rapidă sau cel puțin
stabilizarea bolii.
Fitoterapia trebuie reconsiderată, pentru a se renunţa la tot ce ţine de
perioada emiprică a terapeuticii, care nu rezistă la o analiză ştiinţifică şi a se trece
la aplicarea în studiul produselor vegetale a metodelor ştiinţifice de fitochimie şi
farmacologie, caraceristice medicamenului modern. Condiţiile cerute acestuia,
2
privind calitatea, eficienţa şi siguranţa, trebuie să fie unice.
Plantele medicinale nu trebuie privite la modul general ca un tot unitar. Este
esenţial ca orice abordare să pornească de la dinstincţia a trei categorii de produse :
- plante şi substanţe active biosintetizate de celula vegetală, cu acţiune terapeutică
foarte puternică, chiar drastică (din această grupă fac parte în mod special cele care
conţin alcaloizi, glicozide de tipul cardiotonicelor, peptide toxice sau saponozide
hemolitice)
- plante sau produse vegetale cu acţiune medie sau blândă, care corect
administrate nu produc efecte secundare nocive (valeriană, păducel, anasaon,
anghinare,etc.)
- plante complet lipsite de toxicitate, care pot fi folosite fără nici un risc terapeutic
( muşeţel, nalbă, tei, etc.).

3
 Capitolul 1

Importanţa Fitoterapiei

Fitoterapia este o ramură care se ocupă cu prevenirea şi tratarea bolilor prin

remedii vegetale. Fitoterapia trebuie privită la adevărata ei valoare. Complexitatea
compoziţiei chimice a plantelor de la 2-3 compuşi, până la 30-40 identificaţi în
unele plante, explică eficacitatea uneia şi aceleiaşi plante în diferite afecţiuni.
Deşi pare simplă şi pe înţelesul tuturor, fitoterapia işi are rigorile şi limitele
ei. Ea trebuie practicată cu mult discernamânt şi competenţa medicală. Fitoterapia
nu trebuie interpretată ca o metodă sigură, izolată, de celelalte mijloace terapeutice,
este un bun adjuvant in terapia diverselor boli. Aşadar, leacurile populare se
dovedesc de o valoare incalculabila, deşi, uneori, acestea nu numai că sunt
ignorate, dar luate şi-n derâdere ca "leacuri băbeşti". Numai că la un examen
obiectiv, ştiinţific, experimental, eliberat de prejudecăţi, îşi precizează eficacitatea,
devenind un bun "câştigat" pentru medicina modernă în plină ascensiune, un bun
folositor suferinţelor de pretutindeni.

Subcapitolul 1.1.

Rolul plantelor medicinale în terapia complementară

Plantele medicinale sunt specii vegetale, spontane sau cultivate care au

proprietăţi farmaceutice prin compoziţia lor chimică şi sunt folosite atât în terapia

4
umană cât şi în cea vegetală. Plantele se folosesc atât profilactic, cât şi curativ.
Fitoterapia orientală ne învaţă că nu este atât de importantă compoziţia chimică a
plantelor, cât mai ales calităţile subtile ale lor: există plante reci ori plante calde,
plante tonice ori plante reducătoare etc. Plantele conţin: antioxidanţi, flavonoide,
taninuri, chinone, fitosteroli (hormoni vegetali), saponozide, lipide, glucide,
pectine, mucilagii, numeroase vitamine şi elemente minerale, proteine, acizi
organici, lecitine etc., toate la un loc având efecte bine stabilite asupra
organismului uman.
Plantele medicinale şi produsele vegetale au fost întrebuinţate de oameni din
cele mai vechi timpuri, fără a avea noţiuni elementare cu privire la compoziţia lor
chimică.
Principiile terapiilor alternative şi complementare:

- accentul este pus pe întreaga fiinţă, adică pe omul compus din partea
fizică, cea mentală, cea emoţională şi cea spirituală ;
- prevenirea bolii;
- tratamente individualizate;
- tratamentele vizează mai degraba cauzele bolii decât simptomele
acesteia;
- tratamentele sunt concepute pentru a sprijini procesele naturale de
vindecare ale organismului, autovindecarea.

5
 Subcapitolul 1.2.
Avantajele tratamentului naturist

Avantajele şi dezavantajele medicamentelor naturiste sunt destul de greu de

stabilit pentru fiecare regiune a lumii. În timp ce unele dintre ele sunt bine testate şi
considerate destul de sigure, altele au potenţiale efecte secundare negative. Sunt şi
câteva ce pot interactiona destul de grav cu medicamentele prescrise pentru tratarea
altor boli. Astfel, cele mai importante avantaje sunt:
- accesibilitate -> procurarea medicamentelor naturiste este destul de
simplă; produsele naturiste sunt mai ieftine decât cele alopate; pot fi cumpărate
fără reţetă.
- eficienţă -> medicamentele din plante sunt mai eficiente decât cele
alopate pentru anumite boli şi afecţiuni, iar eventualele efecte secundare sunt mult
mai slabe decât în cazul medicamentelor chimice.
- fără substanţe chimice -> medicamentele din plante, cu excepţia cazului
în care sunt amestecate cu alte ingrediente, în timpul prelucrării, sunt considerate
ca fiind sută la sută natural

- acţiunea blândă şi lipsa efectelor adverse (când se respectă dozele

adecvate şi sunt consumate conform indicaţiilor sau prescripţiilor);

- tratarea bolnavului ca un întreg (plantele au efecte fizice şi

psihoemoţionale şi echilibrează organismul la toate nivelele);
- se poate folosi în paralel cu medicamentele alopate ( cu câteva mici

6
excepţii, la care trebuie să se ţină seama de antagonismul dintre unele medicamente
şi unele plante);

- se adresează oricărei grupe de vârstă, ţinând cont de acţiunea

specifică a plantelor şi efectele lor;

Subcapitolul 1.3.

Metode de obţinere a produselor farmaceutice

Se cunosc mai multe metode oficinale de obţinere a produselor farmaceutice

pe bază de plante, dintre care menţionez: infuzia, decoctul, maceratul, tinctura,
pulberile, sucurile.

Infuzia

Se prepară opărindu-se o linguriţă de plantă sau amestec de plante, cu 200

ml apă clocotită timp de 10 minute, care mai apoi se filtrează.

Decoctul

Se fierbe 15-20 minute o linguriţă de plantă sau amestec de plante in 200 ml

apă, se lasă acoperit 10 minute, iar apoi se filtrează , adăugând pana la 200 ml apă
fiartă în locul celei evaporate.

7
 Maceratul

1-2 linguriţe plantă se pun în 200 ml apă rece, se lasă 7-8 ore, iar apoi se
filtrează.

Tinctura

În 100ml alcool 70%, se adaugă 20g plantă pentru a se macera timp de 8-10
zile, agitându-se zilnic, mai apoi urmând a se filtra amestecul.

Pulberile

Se obţin prin măcinarea sau pisarea plantei uscate şi se administrează cu apă,

după ce s-au ţinut câteva minute sub limbă.

Sucurile
Planta, fructul, leguma, se spală foarte bine, se curăţă, se mărunţeşte şi se
stoarce prin presa manuală, prin tifon, sau cu storcătorul electric. În cazul
plantelor, acestea se vor îmbiba bine cu apă pentru antrenarea sucului acestora. Se
consumă imediat dupa preparare.

8
 Capitolul 2

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat este o boalǎ în care concentraṭia sanguinǎ a glucozei

(glicemia), creşte foarte mult din cauza producṭiei insuficiente de insulinǎ. Este
important de recunoscut faptul cǎ existǎ douǎ tipuri majore de diabet. Ele sunt
similare, dar atât de deosebite încât par a fi douǎ boli diferite. Cândva, erau
cunoscute ca diabetul juvenil şi diabetul de adulṭi. Terminologia este diabetul de
tip I sau dependent de insulinǎşi diabet de tip II sau independent de insulinǎ. Dupǎ
cum sugereazǎşi numele, diabetul de tip I are o deficienṭǎ absoluta de insulinǎşiare
nevoie întotdeauna de injecṭii cu insulinǎ ca parte a tratamentului sǎu. Diabetul
zaharat de tip II( denumit diabet non-insuliono-dependent, sau diabet cu debut la
vârsta adultǎ), se caracterizeazǎ prin faptul cǎ pancreasul continuǎ sǎ producǎ
insulinǎ, uneori chiar mai mult decât în mod normal. Organismul dezvoltǎ
rezistenṭǎ la efectele insulinei, astfel încât în realitate existǎun deficit de insulinǎ.

Subcapitolul 2.1.

Noţiuni generale despre pancreas

Pancreasul este o glanda anexǎ a aparatului digestiv. Este situatǎ in partea

posterioara a abdomenului, în faṭa coloanei vertebrale şi în spatele stomacului, pe
care îl acoperǎ aproape în întregime. Pancreasul are forma alungitǎ, asemǎnǎtor

9
unui deget. Extremitatea dreaptǎ mai voluminoasǎ, se numeşte cap şi este
înconjuratǎ de duoden; corpul central este porţiunea situatǎ în faṭa vertebrelor
lombare, iar extremitatea stângǎ, numitǎ coadǎ, se aflǎ lângǎ splinǎ. La adulṭi, are o
lungime de circa 20cm şi o greutate între 65-165g. Este o glandǎ parṭial cu secreṭie
exocrinǎ şi parṭial cu secreṭie endocrinǎ.

10
 Componenta exocrinǎ, partea cea mai mare a organului, secretǎ sucul
pancreatic care se varsǎ în duoden. Enzimele digestive (amilza, lipaza si tripsina)
sunt eliberate din celulele acinilor si sunt transportate prin canaliculele pancreatice
pana la ductul pancreatic. Ductul pancreatic se uneste cu ductul biliar comun la
nivelul sfincterului Oddi de unde intra direct in duoden. Enzimele sunt selectate in
forma inactiv. Acestea sunt activate numai cand ajung in tractul digestiv. Amilaza
digera carbohidratii, lipaza digera lipidele si tripsina digeră proteinele. Pancreasul
secreta şi cantităţi mari de bicarbonate de sodiu, care protejează duodenul prin
neutralizarea acidităţii conţinutului intestinal evacuate din stomac.
Componenta endocrinǎ, este alcǎtuitǎ din grupuri mici de celule cu
dimensiuni de circa 0.2mm, numite insule Langerhans, rǎspândite difuz, îndeosebi
la nivelul cozii organului. Conṭine celule variate care produc numeroşi hormoni:
celulele beta pentru secreṭia insulinei, celulele alfa pentru secreṭia glucagonului şi
celulele delta pentru secreṭia hormonului somatostatinǎ.

11
 Insulina şi glucagonul secretate de componenta endocrinǎ a pancreasului,
reprezintǎ doi hormoni foarte importanṭi în dizolvarea zaharurilor: insulina reduce
nivelul glucozei din sânge activând sinteza glicogenului în ficat şi în muşchi şi
crescând cantitatea de glucozǎ consumatǎ de celule. De asemenea, inhibǎ formarea
glucozei din proteine şi intervine în metabolismul lipidelor (prin stimularea
lipogenezei şi inhibarea lipolizei şi deci prin creşeterea depozitelor de grǎsime) şi
al proteinelor (utilizarea aminoacizilor şi inhibarea utilizǎrii proteinelor).
Secreṭia insulinei este reglatǎ de nivelul glucozei din sânge.
Glucagonul al cǎrui rol fiziologic nu este total definit, determinǎ creşterea
glucozei din sânge aducându-l la o glicemie normală, pentru cǎ ajutǎ la liza
glicogenului din ficat.
Pancreasul poate fi afectat de diferite procese patologice dintre care cele mai
importante sunt inflamaṭia (pancreatita) şi tumorile. Acestea din urma pot devia din
celule exocrine sau din celulele endocrine. In cazul celulelor endocrine, tumorile
pot genera o dereglare a secretiei a hormonilor glucagonului si insulina. Procesele
patologice pancreatice ii pot cauza glandei insuficiente functionale, insuficienta
activitatii exocrine care duc la tulburari digestive si endocrine care duce la diabetul
zaharat. Exista si boli tumorale (din fericire rar cu prognostic grav), frecvente fiind
formatiunile benigne intinse denumite pseudo chist pancreatic. Trebuie amintite si
bolile căilor excretoare, bolile congenitale si ereditare (fibroza chistica), traumele
şi bolile autoimune.

12
 Subcapitolul 2.2.

Definiţie. Tipuri de diabet. Simptomatologie

Diabetul zaharat este o boală metabolică cu evoluţie cronică, transmisă

genetic sau câştigată în timpul vieţii, caracterizată prin perturbarea metabolismului
giucidic, însoţită sau urmată de perturbarea celorlalte metabolisme (lipidic, proteic,
mineral). Apare datorită unei secreții insuficiente de insulină la nivelul celulelor β
pancreatice.
În 1990 statisticile arată că Diabetul zaharat era prezent în procent de 3%,
azi se înregistrează mai mult de 20% din totalul cazurilor de îmbolnăvire.
După OMS, clasificarea actuală a diabetului zaharat este următoarea:

• diabet zaharat tip I, insulinodependent( juvenil)- 20% din cazuri apar sub
vârsta de 20 de ani; există o predispoziție genetică

• diabet zaharat tip II, insulinoindependent( de maturitate) - apare tardiv,

după vârsta maturității ; -80% din cazuri au răspuns pozitiv la antidiabeticele orale
Diabetul zaharat tip I
- se mai numește insulinodependent deoarece în momentul diagnosticului
producția proprie de insulină este extrem de mică, sau absentă, fiind necesară
administrarea insulinei.
- la apariția acestui tip de diabet contribuie mai mulți factori, în primul rând
există o predispoziție genetică, la aceasta se adaugă anumiți factori ( infecțioși,
toxici, alimentari) a căror acțiune va determina apariția unui răspuns imun
împotriva celulelor β din pancreas.

13
 - vârsta la care apare acest tip de DZ este de până la 40 ani.
- tratamentul se face în exclusivitate cu insulină

Diabetul zaharat tip II

Dezvoltarea diabetului zaharat de tip II are la origine insulinorezistența.
Aceasta se definește ca o lipsă de efect la acțiunea insulinei asupra celulelor
organismului. Drept urmare glicemia va crește, neputând fi utilizată de celule.
Consecința insulinorezistenței este hiperinsulinismul, adică o creștere exagerată a
consecinței insulinei din sânge datorită stimulării puternice a celulelor β din
pancreas de către glicemia crescută
Stimularea în exces a celulelor β de către hiperglicemia permanentă va duce
în timp la o alterare a producției de insulină, mergând până la epuizarea acestor
celule.
Fiecare celulǎ din corpul uman are nevoie de energie pentru a funcṭiona.
Principala sursǎ de energie a organismului este glucoza. O zaharinǎ simplǎ care
rezultǎ din digestia alimentelor care conṭin carbohidraṭi (zaharuri şi amidonuri).
Glucoza din hrana digerata circulǎîn sânge ca o sursǎ de energie necesarǎ pentru
celulele noastre. Insulina, hormonul produs de celulele beta din pancreas, se leagǎ
de un centru receptor de pe exteriorul celulelor şi acṭioneazǎ ca o cheie pentru a
deschide uşa prin care glucoza poate sǎ intre în celulǎ. Când nu s-a produs destulǎ
insulinǎ sau când receptorii membranei celulare nu mai recunosc insulina, glucoza
rǎmâne în sânge în loc sa intre în celulǎ. Aşadar, diabetul înseamnǎ creşterea
nivelului glucozei în fluxul sanguin din pricina unei lipse relative a insulinei care
este responsabilǎ pentru tranferul glucozei din sânge în ṭesuturi sau în celule. Ȋn
mod normal, când mâncǎm şi nivelul glucozei creşte în fluxul sanguin, celulele
producǎtoare de insulinǎ din pancreas percep aceasta creştere si secreta cantitatea
adecvata de insulina pentru a impinge glucoza in celulele corpului si in tesuturi,

14
reducand nivelul in fluxul sanguin intrun interval adecvat.
Când o persoanǎ are diabet de tip II, cantitatea de insulinǎ produsǎ este
insuficientǎ pentru a reduce nivelul glucozei la normal. Nivelul glucozei din sânge
rǎmâne prea ridicat. La diabeticul de tip I (juvenil), celulele beta din pancreas au
fost distruse, corpul nemaiproducand deloc insulina. La diabetul de tip II (debut la
varsta adulta), de obicei organismul nu reactioneaza adecvat la insulin existenta.
Grasimea corporala acopera membranele celulare si impiedica functia insulinica.
Drept reactie pancreasul produce din ce in ce mai multa insulina, dar cu timpul se
extenueaza din cauza suprasolicitarii si in cele din urma devine incapabil sa mai
satisfaca cerintele mereu crescande. In ambele tipuri de diabet, tip I sau tip II,
respective lipsa de insulina sau insensibilitatea la insulina, nivelul glucozei creste
in fluxul sanguin. In cazul in care cresterea este exagerata el se varsa si in urina.
Simptomele initiale ale diabetului includ urinarea frecventa, letargia, setea si
foamea excesiva. Organismul va incerca sa dilueze nivelul periculos de inalt de
glucoza din sange (hiperglicemia), extrǎgând apa din celule si introducand-o in
fluxul sanguin in tentativa de a dilua zaharul (scaderea hiperglicemiei) si al elimina
prin urina. Nu este neobisnuit ca oamenii cu diabet nediagnosticat sa fie permanent
insetati, sa bea cantitati mari de apa si sa urineze frecvent, deoarece organismul
incearca sa scape de glucoza in exces. Acest lucru conduce la niveluri ridicate de
glucozǎ în urinǎ.
Rezistenṭa la insulina este definitǎ ca o dereglare în care celulele rǎspund cu
încetinealǎ la insulinǎ. Se estimeazǎ ca pânǎ la 25% din pacientii fara greutate
corporala in exces mostenesc sau dobandesc rezistenta la insulina ce le constrânge
pancreasul sa elibereze un surplus de insulin pentru a mentine nivelul zaharului in
sange in limite normale. Nivelul ridicat de insulina in sange timp indelungat
deterioreaza inimansi arterele printr-un process necunoscut care are ca rezultat
ateroscleroza. Cei mai multi diabetic de tip II sunt rezistenti la insulina.
15
 Existǎ numai douǎ mecanisme care sǎ explice motivul pentru care o
persoanǎ devine diabeticǎ. Ori nu este produsǎ suficientǎ insulina ori celulele
corpului nu rǎspund la insulina prezentǎ. La persoanele cu diabet de tip I
simptomele debuteaza adeseori brusc si cu intensitate crescuta. Se poate instala
rapid o stare denumita cetoacidoza. In absenta insulinei majoritatea celulelor din
organism nu pot folosi glucoza din sange pentru a supravietui;aceste celule incep
sa utilizeze un mecanism secundar pentru producerea energiei. Celulele adipoase
incep sa metabolizeze grasimile ceea ce conduce la productia unor compusi
denumiti cetone. Cetonele reprezinta o sursa de energie celulara, insa determina
acidifierea sangelui (cetoacidoza).Simptomele initiale ale cetoacidozei diabetice
includ senzatia intensǎ de sete si eliminarea unui volum urinar mare, scadere
ponderala, greata, voma, oboseala si in special la copii dureri abdominale.
Respiratia devine profunda si rapida deoarece organismul incearca sa corecteze
acidoza. Aerul expirat miroase a acetone, mirosul fiind determinat de cetonele
extretate prin respiratie. In absenta tratamentului cetoacidoza diabetica poate
evolua catre coma si deces, uneori in decurs de numai cateva ore.
Persoanele cu diabet zaharat de tip II pot fi asimptomatice timp de multi ani,
sau decade inaintate, inainte de a fi diagnosticate. Simptomele pot fi subtile,
cresterea volumului urinar si setea.In final indivizii prezinta oboseala extrema,
vedere neclara si deshidratare.Uneori in starile precoce ale diabetului, glicemia
scade anormal de mult, manifestare numita hipoglicemie. Deoarece persoanele cu
diabet de tip II produc o cantitate redusa de insulina, cetoacidoza in mod normal nu
apare, insa glicemia poate deveni extrem de ridicatǎ. Valori mari se inregistreaza in
situatii stresante, infectiile sau anumite tratamente medicamentoase. Cand glicemia
creste foarte mult, pacientii prezinta deshidratare severa care poate conduce la
confuzie mentala, somnolenta si crize convulsive, o afectiune care e denumita
coma hiperosmolara sau hiperglicemica noncetozica.
16
 Datorita debutului lent si a faptului ca uneori poate fi controlata cu ajutorul
dietei, tipul II este considerat o forma mai usora a diabetului, uneori dezvoltandu-
se pe parcursul mai multor ani. Consecintele diabetuluide tip II necontrolat si
netratat sunt insa la fel de grave ca si cele ale tipului I. sunt de asemenea posibile
atacuri de cord, infectii, amputatii, orbire si accidente vasculare cerebrale.

Subcapitolul 2.3.

Administrarea insulinei

DEFINIŢIE

Insulina este medicamentatul care asigură supraviețuirea pacienților cu

diabet zaharat tip 1 şi controlul glicemiilor pentru un număr semnificativ (în
creştere) dintre pacienții cu diabet zaharat 2 şi gravide cu diabet gestațional.

OBIECTIVE

- Promovarea şi menținerea stării de bine, clinic şi psihologic al pacienților

- Evitarea hipoglicemiilor severe, a hiperglicemiei simptomatice şi a
cetoacidozei.

INDICAȚII

- Diabet zaharat tip 1 (indicație absolută )

- Diabet zaharat tip 2:

17
• Atunci când cu dozele maxime tolerate ale preparatelor antihiperglicemiante
orale combinate cu dieta nu se ating obiectivele terapeutice

• Episoade de stres metabolic acut (infarct miocardic, AVC, infecții moderate sau
severe)

• Pre- şi intra- şi postoperator când se suspendă medicația orală

• În cazul contraindicațiilor preparatelor orale (insuficiența hepatică şi renal )

• Reacții adverse ale unor preparate orale

- Diabetul zaharat gestațional care nu se rezolvă prin dietă

- Urgențe hiperglicemice (cetoacidoză , hiperglicemie osmolară

TIPURI DE INSULINĂ

- Insuline rapide: Actrapid, Humalog, cu acțiune scurtă sunt singurele care se

folosesc în situații de urgență metabolică pentru că se pot administra intravenous
acționând în mai puțin de 10 min.

- Insuline intermediare (cu acțiune prelungită ): Monotard, Insulatard, Humulin

basal, Insuman basal
- Insuline lente: Ultratard, Humulin lente, Huminsulin Long.
- Insuline premixate (cu acțiune rapidă şi intermediară ). Mixtard.
Humulin.Insuman Comb .

PĂSTRAREA INSULINEI

- Se păstrează de regulă la frigider între 2 - 8°, nu în congelator sau aproape de

acesta.

18
- În vederea administrării flaconul se scoate din frigider cu 60 min înainte. Nu se
încălzeşte înainte de administrare.

- Flaconul integru şi/sau cel din care se face administrarea se poate păstra sub 30°
la întuneric, nu mai mult de 28 de zile. Dacă timpul este depăşit se pierde
valabilitatea.

STABILIREA DOZEI ŞI TIPULUI DE INSULINĂ

- Se face de către medic, individualizat

- Medicul instruieşte pacientul cum să-şi ajusteze dozele în funcție de conținutul

de hidrocarbonați din dietă

- Tipul de insulină este ales în funcție de toleranța pacientului

- Administrarea insulinei se face conform unei scheme stabilite de medic

PRECAUȚII GENERALE

- Se verifică aspectul pentru a observa dacă nu au apărut modificări: insulinele

rapide au aspect limpede, clar, insulinele intermediare sau lente au aspect
lactescent, turbid, fără flocoane; prezența flocoanelor presupune schimbarea
flaconului.

- Insulinele intermediare sau lente se omogenizează prin culcarea flaconului în

poziție orizontală şi rulare blând între palme de 30-40 de ori. Agitația în poziție
verticală produce bule şi imperfecțiuni la dozare. Dacă nu se omogenizează , nu se
administrează .

- Nu se amestecă insuline cu concentrații diferite şi nici tipuri diferite de insulină.

Dacă este necesar, se folosesc seringi separate.

19
PRECAUȚII SPECIALE

- Insulinele rapide sunt singurele insuline care se folosesc în situații de urgență

metabolică , în stări febrile, boli infecțioase, traumatisme, intervenții chirurgicale.

- Insulinele rapide sunt singurele care se pot administra pe cale i.v. intrând în
acțiune în mai puțin de 10 minute. Deasemenea se pot administra pe cale
subcutanata şi intramuscular.

- Alegerea locului în funcție de tipul de insulina:

• Pentru insulinele rapide - abdominal - cu excepția a 5 cm în jurul ombilicului,

zonă în care absorbția e cea mai rapidă

• Insuline intermediare: coapsă , fesă

• Pentru pacienții slabi, normoponderali, copii, injectarea se face în zona

deltoidiană şi coapsă , într-un unghi de 45°

• În regiunea abdominală sau fesieră injectarea se face începând sub un unghi de

90°

- Exercițiul fizic creşte rata absorbției prin creşterea fluxului sanguin

- Deasemenea expunerea la căldură (baie, masarea zonelor, plajă ) favorizează

absorbția mai rapidă şi glucidele se administrează cu câteva minute mai devreme

- Expunerea la frig încetineşte absorbția, alimentele fiind administrate cu câteva

minute mai târziu.

- Rotația locului de injecție (în aceeaşi arie ținând seama de timpul de absorbție al
insulinei) este important pentru prevenirea complicațiilor (lipohipertrofia -
depunere excesivă de grăsime sau lipoatrofia - topirea țesutului grăsos subcutanat).

20
- Dacă sângerează sau iese lichid se aplică un tampon pentru 5-8 secunde fără să se
maseze pentru a nu grăbi absorbția insulinei

- Reducerea durerii este posibilă dacă:

• Soluția se injectează la temperatura camerei

• Aerul se elimină corect

• Zona se spală sau se dă cu alcool şi se aşteaptă evaporarea

• Zona trebuie să fie relaxată

• Pătrunderea în piele se face rapid

• Nu se schimbă direcția acului

• Se folosesc ace adecvate (6, 8,12,16 mm) în funcție de regiune

SUPRAVEGHEREA PACIENTULUI

- Pot apare complicații:

• Hipoglicemia - pacientul trebuie să aibă asupra lui 15 gr hidrocarbonați (3bucăți

de zahăr)

• Edemul insulinei - apare la pacienții nou descoperiți din cauza retenției

hidrosaline la începutul inițierii tratamentului cu insulină

• Lipodistrofia hipertrofică - creşterea în volum a țesutului adipos nevascularizat

ceea ce încetineşte mult absorbția insulinei

• Lipodistrofia atrofică - diminuarea țesutului adipos subcutanat la locul

administrării insulinei, mai frecvent la femeile tinere

21
• Alergia locală - edem, noduli, eritem pruriginos sau dureros

• Alergia generalizată - de la urticarie până la şocul anafilactic

- Cu excepția hipoglicemiei pe care o sesizează bolnavul, celelalte vor fi

interpretate şi evaluate de medicul specialist.

22
 Capitolul 3

Fitoterapia diabetului zaharat

Fitoterapia se referă la terapeutica cu ajutorul substanţelor active

biosintetizate de celula vegetală. Noţiunea de fitoterapie s-a extins de la clasicele
“ceaiuri medicinale” la toate produsele farmaceutice în formula cărora intră plante
medicinale ca atare, substanţe extractive sau substanţe active pure, obţinute din
regnul vegetal.
Cele mai bune rezultate în tratamentul diabetului zaharat prin mijloace
terapeutice au fost obţinute asociind extractele selective din mai multe plante sau
plante ca atare, neprelucrate prin procedee chimice. Aceste plante conţin glicozide
sterolice şi flavonozide. La unele specii efectul hipoglicemiant dispare prin uscarea
plantei la temperature de peste 40°C sau prin infuzare, iar în alte cazuri, efectele
hipoglicemiale depind de starea de maturizare a fructului (în cazul bananelor unde
fructele verzi au acţiune hipoglicemiantă, în timp ce fructele coapte sunt
hiperglicemiante).

Subcapitolul 3.1.

Plante cu efect antiglicemic

În rândurile ce urmează, voi prezenta plante ce au un efect antiglicemic; vom

călători aşadar, prin lumea leacurilor tămăduitoare prin sfaturile privind culegerea,

23
păstrarea, prepararea şi modul de folosire al fructelor, legumelor şi cerealelor, prin
procedure naturiste.

Afinul

Vaccinium myrtillus L.

Fam. Ericaceae

Alte denumiri: afene, afenele, afin de munte, afin negru, afine negre
(Moldova), afinele, afinghi, asine, coacaze, cucuize, pomuşoare.

Este un arbust spontan, creşte în etajul montan şi subalpin, prin poieni şi

goluri de munte, adesea alcătuind tufişuri întinse.
Se recunoaşte după rădăcinile dese, superficiale; tulpinile foarte ramificate
cu lujeri verzi, mugurii alterni mici, alipiţi de lujeri; frunzele de culoare verde
dechis, peţiolate scurt, rotund-ovate până la eliptice; flori palid-rozee. Înfloreşte în
mai-iunie, fructele sunt bace sferice, negre-albăstrui, brune, cu gust dulce-acrişor,
comestibile. Ajung la maturitate fizioloică în iulie-august.
24
 Compoziţie chimică: frunzele-tanini, arbutina, hidrochinona, mirtilina,
ericolina, neomistilina, fructele-tanini, zaharuri, pectine, β-caroten, vitamina C,
vitamine din complexul B, mirtilina A şi B, acizii, citric, malic, oxalic, lactic,
chinic, săruri minerale.
Frunzele şi lăstarii soiurilor cultivate: tianina, riboflavin, vaccinina, arbutina,
aricolina, acizii-chininic, miristic, palmitic, alcoalii-cerilic, miricilic, etc.
Fructele soiurilor cultivate: zaharuri, zaharoza, proteine, acid malic,
substanţe pectice, taninuri, vitaminele C, A, PP, B1, B2, E, săruri minerale – K,
Ca,P, S, Mg, Cl Mn, Fe.
Frunzele conţin principii active cu rol hipoglicemiant. Acţiunea
hipoglicemianta este asigurată de neomirtilină care este o glicozidă a acidului
galic.
Fructele conţin principii active cu rol adjuvant în tratamentul de bază a
diabetului fără eficacitate în diabetul juvenil.
Mod de folosire:
Pentru tratarea diabetului se recomandă o infuzie care se prepară din o
linguriţă de frunze uscate mărunţite de afin sau pulbere de frunze de afin peste care
se toarnă o cană de 200ml cu apă clocotită. Se acoperă şi se lasă 20-30 de minute
să infuzeze, iar apoi se strecoară. Se vor bea 2-3 căni pe zi.
De asemenea, se recomandă în cazul diabetului şi o cură de fructe de afin,
300-500g fructe proaspete, sau 100g de fructe uscate zilnic.
Se recomandă un decoct care se prepară din o linguriţă de fructe de afine
uscate la o cană cu 200ml apă. Se fierbe la foc mic 5 minute, se acoperă şi se mai
lasă 15 minute la răcit. Se bea 2 căni pe zi.
Se mai recomandă şi macerat la rece, se lasă timp de 8 ore o linguriţă de
afine uscate la 200ml apă la macerat, se vor bea 2 căni pe zi.
Tot în cazul diabetului zaharat, se mai recomndă şi o infuzie, din o linguriţă
25
de frunze de afin peste care s-au adăugat 250ml apă clocotită, se lasă acoperit timp
de 20 minute la infuzat, se strecoară şi se vor bea 2-3 căni pe zi, timp de 40 de zile.
Se face o pauză de 14 zile, dupa care se repeată cura.

Aloe

Aloe arborescens Mill.

Fam. Liliaceae

Alte denumiri: -
Este o plantă arbustivă, perenă, cultivată ornamental şi medicinal.
Se recunoaşte după tulpina înaltă, neramificată cu internodii dese, frunze
cărnoase dispuse în spirală, suculente, lungi pe margini cu spini moi; florile sunt
roşii, infloresc iarna, iar frunctul este o capsulă biloculară, cu numeroase seminţe.
Compoziţie chimică: substanţe minerale – Ca, Na, K, Cl, Mn, substanţe
organice – aloină, răşină, aloesonă, aloesină, aloenină (glicozidă amară), urme de

26
ulei eteric.
Principiile active pe care le conţine au un efect extraordinar de detoxifiere,
atât de puternic şi de complex ca acţiune, încat este recomandat cu succes, de la
diabet şi de la bolile tumorale, până la curele de slăbire unde are o eficienţă
fenomenală.
Mod de folosire:
În diabet se recomanda gelul de aloe pentru uz intern, câte 50-100ml pe zi,
între mese, pentru stabilizarea glicemiei, pentru evitarea suprasolicitării
pancreasului.
Marii consumatori ai acestei plante, sunt practic imuni la diabet.

Brustur
Arctium lappa L.
Fam. Asteraceae/Compositae

27
 Alte denumiri: bluster, bruscălan, brusculan, brustan, brustulan, brustur
mare, brusture negru, brustur amar, caftalan, calcoceni, captalan, capul călugarului,
capcalan, ciulin, ciulină, carcei, clococean, ghimpoasă, iarba boierului, lapuc,
lipan, lipean, nădai, scai, scai mărunt, scaiul oii, scaete, scaete mare, sgae, sgaice.
Este o plantă erbacee, buruiană comună care creşte prin locuri necultivate,
maidane, pe lângă drumuri, căi ferate, pe lângă garduri, zăvoaie inundabile.
Se recunoaşte după rădăcina pivotantă, puternică, ramificată, tulpină erectă,
cilindrică, păroasă, ramificată, înaltă. Frunzele în primul an sunt dispuse sub formă
de rozetă, foarte mari cu limb de până la 50cm, lat-triunghiular sau ovat, coloare
verde-închis cu peţiol lung de circa 30cm, compact. În al doilea an, cele tulpinale
au aceleaşi caractere care descresc ca dimensiune cu înălţimea. Florile sunt
purpurii cu corola tubuloasă; înfloreşte în iulie-august, iar fructele sunt achene,
negre. Primăvara, martie-aprilie, se recoltează rădăcinile, Bardanae radix sau
Arctiumae lappae radix, pentru plantele de 2 ani, iar toamna, octombrie-noiembrie
pentru cele de un an.
Frunzele, Bardanae folium sau Arctiumae lappae folium se recoltează fără
peţiol în mai-iunie, înaite de înflorire.
Compoziţie chimică: rădăcină (insulină, sitosterol, stigmasterol, acid cafenic,
ulei volatile, vitamine din complexul B, săruri de potasiu), frunzele (substanţe
atibiotice, studiante insuficient însă), fructele (artcina).
Au acţiune hipoglicemica,scade concentraţia glucozei din sânge.
Pentru tratarea diabetului zaharat se recomandă o infuzie ce se prepară din o
linguriţă de brustur mărunţită, peste care se toarnă o cană de 250 ml cu apă
clocotită. Se acoperă şi se lasă la infuzat timp de 15 minute, după care se strecoară
şi se bea 2-3 căni pe zi.

28
 Căpşun
Fragaria moschata Duch
Fam. Rosaceae

Alte denumiri: căpşuni de grădina, fraga, fragi, fragi de grădină, fragi de

câmp, pomnite (Transilvania, Maramures).
Este o plantă erbacee, perena, viguroasă.
Se întâlneşte prin păduri rare, tufărişuri, margini de pădure, fâneţe umede,
stâncării umede, marginea şanţurilor, parcuri, grădini, cultivate prin numeroase
soiuri.
Compoziţie chimică: apă, protide, hidraţi de carbon, săruri de K, P, Na, Ca,
Fe, substanţe uleioase, acid salicilic, zaharuri.
Pentru tratarea diabeticilor se recomandă o cură cu căpşuni primăvara; se
consumă în stare proaspătă, până la 300g de căpşuni zilnic.

29
 Ceapă
Allium cepa L.
Fam. Liliaceae

Alte denumiri: arpagic (bulbii mici), caba (ceapă de toamnă – Tecuci),

cebula, ceapă bulgărească (Moldova), ceapă de apă, ceapa de arpagic, ceapă de
grădină, ceapă hasma, cepşoară de vară, cioclama, hagima, hajma, orceag.
Este o plantă erbacee, perena, în cultura este bianuală sau trianuală.
Modul de recunoaştere nu este greu, are în pământ un bulb alcătuit din foi
cărnoase care se îmbracă unele pe altele, iar la suprafaţă este protejată de foi
uscate. Frunzele aeriene sunt fistuloase, goale în interior. Din mijlocul bulbului se
ridică tulpina care este goală şi are în mijloc o umflătură, în vârful tulpinii se află
flori albe-verzui care sunt unite într-o inflorescenţă globuloasă. Are un miros
caracteristic, dulceag la început, urmând un miros iute. Este cultivat pentru nevoi
alimentare, dar şi pentru nevoi medicinale.

30
 Compoziţie chimică: protide, hidraţi de carbon, lipide, Na, K, Ca, P Fe, I, Si,
vitaminele A, B1, B2, B6, C, E, acid nicotinic, acid fosforic, acid acetic, uleiuri
volatile, enzime, fitohormoni (auxide, gibereline), glucide (zaharoză, glucoză,
fructoză, rafinoză, etc), aminoacizi liberi (arginină, asparagină, lizină, acid
glutamic), acizi organic neazotaţi (acizi alcoolici, fenolici, malic, citric, oxalic,etc),
acizi fenolici p-hidroxibenzoic, ptotocatehic, banilic.
Consumul semnificativ de ceapă crudă, câte 140g pe zi, scade glicemia,
prevenind şi chiar tratând diabetul. Este de remarcat faptul că ceapa nu reduce
nivelul glicemiei la persoanele care nu suferă de diabet.

Dovlecel

Cucurbita pepo

Fam. Cucurbitaceae

31
 Alte denumiri: Berbenite, bolovan, bostan domnesc, bostan porcesc, buba,
cucurbete, dolofan, duvleac, cucurbetele de nutreţ, harbuzi albi, buroasa.
Este o planta erbacee, anuală, cultivată.
Se recunoaşte după frunzele mari, florile mari şi galbene, tulpina târâtoare
ramificată, rădăcina pivotantă ramificată şi fructul o melonidă alungită. Înfloreşte
din iunie până în septembrie.
Compoziţie chimică: în funcţie de partea recoltată distingem în fructe:
protide, hidraţi de carbon, mici cantităţi de grăsimi, sodium, potasiu, calciu, fosfor,
fier, arsen, cadmiu, plumb, mercur, vitamina B2, niacin şi vitamina C, iar în
seminţe găsimi: ulei gras, fitosterine, cucurbitol, lecitina, zaharuri, enzime, rezine.
În diabet se recomandă consumarea dovlecelului în preparate culinare
obişnuite sau dietetice.

Fasole

Phaseolus vulgaris L.

Fam. Fabacea/Leguminosae

32
 Alte denumiri: baclău (Macedoania), baghi (Somova, jud. Tulcea), bob, bob
turcesc, broancă, colţuroasă, fajola (Istria), fansola, fansule, fasole agăţătoare (Olt),
fasoi, ţucăr galbie, fasole cu stâlpi, fasole popească, etc.
Este o plantă erabacee, anuală, cultivată.
Se recunoaşte după rădăcina fusiformă, fibroasă, ramificată, cu nodozităţi
mici. Tulpina poate fi erectă, ramificată, volubilă, urcătoare. Frunzele mari
trifoliate cu frunzele primare simple, opuse, ovale. Florile sunt albe, albe-verzui,
roz, roşii sau violete, grupate cate 2-8 in raceme laxe. Înfloreşte din iulie-
semptembrie, iar fructul ei este păstaia.
Compoziţa chimică: protein, hidraţi d ecarbon, K, Ca, P, Fe, Ni, Cu, Co,
vitamina A, B1, B2, niacin, C.
Tecile uscate de fasole au acţiune antidiabetică, dupa îndepărtarea
seminţelor.
Pentru tratarea diabetului zaharat, se recomandă un decoct, care se prepară
din 3 linguri de teci uscate şi mărunţite de fasole la 750 ml apă rece. Se fierbe la
foc mic timp de 20 de minute. Se acoperă şi se lasă la racit, după care se strecoară,
iar de băut se bea pe parcursul unei zile toată cantitatea, dimineaţa, la prânz şi
seara, , fără a se îndulci.
Se mai recomandă în cazul diabetului zaharat un decoct preparat din o
lingură de teci uscate şi mărunţite de fasole la o cană de 250 ml de apă rece; se
fierbe la foc mic 20-25 de minute, se acoperă, se lasă la răcit, se strecoară ş se vor
bea 2-3 căni pe zi, neîndulcite.
Deasemenea se mai recomandă o extracţie dublă, care se prepară din 4
linguri de teci uscate şi mărunţite la un litru de apă rece. Se lasă la macerat o
noapte, iar dimineaţa în jurul orelor 8-9 se fierbe la foc domol pâă ce volumul de
lichid este redus la jumătate, iar decoctul rezultat se be ape parcursul zilei.

33
 Fragi de câmp

Fragaria viridis Duch

Fam. Rosaceae

Alte denumiri: caprina, caproana, căpşună mare, căpşun de câmp, căpşun de

deal, căpşun de pădure, fragă de pădure, fragi, fragi de câmp, frăguţe, pomiţele.
Este o plantă erbacee, perenă, care creşte pe coline însorite, pante stâncoase,
pietrişuri, fanete uscate, margini de păduri, tufărişuri.
Se recunoaşte după rizomul oblic cilindric, numeroasele rădăcini adventive,
fibroase, stoloni supraterestrii, ramificaţi, tulpini erecte, frunzele bazale acoperite
de păr, iar foliola terminală este scurt peţiolată, ovate, rombică sau obovată. Florile
sunt albe, grupate în inflorescenţa cimoasă, înfloresc din aprilie, mai, iunie. Fructul
are un receptacol păros, globule, obovat, cu gust aromat. Se pot recolta atât
frunzele cât şi fructele.
Compoziţie chimică: fraga conţine apă, proteine, hidraţi de carbon, săruri de
potasiu, fosor, sodium, calciu, fier, substanţe uleioase, acid salicilic, sulf, siliciu,
brom, vitamine (A, B1, B2, C) şi levuloza. Frunzele conţin tanin elagic, fragarol,

34
cvercitina, cvercitrina, citrol, zaharuri, urme de ulei volatile, vitamina C şi săruri
minerale.
Principiile active conţinute sprijină activitatea pancreasului în secreţia de
insulină cu efect antidiabetic.
În tratamentul diabetului zaharat se recomandă infuzarea a două linguriţe de
frunze mărunţite de fragi de câmp, cu o cană de 200 ml apă clocotită. Se lasă 15
minute la infuzat, se strecoară şi se beau două căni pe zi neîndulcite. Se poate
consuma până la 300 g de fragi zilnic, în caz de diabet zaharat ca o cură de
primavară.

Lupin alb

Lupinus albus

Fam. Fabaceae

Alte denumiri: cafea, cafele, cafeluţe, niprală.

Este o planta erbacee, anuală. Cultivată ca plantă ornamentală şi de nutreţ.
35
 Poate fi recunoscută după rădăcina pivotantă viguroasă, ramificată, tulpina
este erectă, înaltă, ramificată în partea superioară cu peri alipiţi argintii-viloşi,
frunzele sunt palmat compuse cu 5-7 foliole alungit ovale, iar florile sunt albe cu
vârful petalelor albăstrui, dispuse în raceme. Înfloreşte din iunie-iulie, iar fructul
este o păstaie. Se pot recolta seminţele.
Compoziţia chimică: protide, substanţe extractive neazotate, grăsimi,
celuloză, alcaloizi, lupine, lupanina, lupinidina si hidroxilupanina (dă gustul amar).
Semintele au efect hipoglicemiant. Extractul fluid de seminţe de lupin alb
împiedică creşterea glicemiei şi glicozuriei. Acţiunea se datorează alcaloidului
lupanina, însă trebuie avută grijă cu toxicitatea acestuia. Extractul fluid se prepară
prin fierbera seminţelor în apă.
În cazul formelor uşoare de diabet se consumă câte o linguriţă de 2-3 ori pe
zi după mese.

Năpraznic

Geranium robertianum

Fam. Geraniaceae

36
 Alte denumiri: banat, buruiene de roşeaţă, buruiană de săgetură, ciocul
berzei, iarba parciului, priboi, priboi căpresc, şovârf.
Este o plantă erbacee cu miros neplăcut de ţap.

Creşte in locuri umbroase, umede, în păduri, lângă ziduri.

Se recunoaşte după rădăcina pivotantă, tulpina cilindrica, frageda, ingrosata
la noduri, iar frunzele sunt segmeentate cu cate 3-5 segmente dublu-penat-sectate,
glandulos-paroase pe ambele fete, petiolate, opuse, rosietice. Florile au culoare roz
cu nuanţe violacee, câte două pe un peduncul, pe care sunt peri glandular lungi.
Fructele sunt capsule cu cioc şi semintele sunt fin punctate.
Înfloreşte din mai până în septembrie.
Se pot recolta părţile aeriene, la începutul înfloririi (se taie de la bază).
Compoziţie chimică: geraniina, ulei volatile, acid elagic, tanoizi şi rezine.
În tratarea diabetului zaharat se foloseşte un macerat sau decoct. Maceratul
se prepară seara, dintr-o cană de 250 ml cu apă rece în care se adaugă o mână de
flori şi frunze uscate şi măruţite şi se lasă până dimineaţa. Se strecoară şi lichidul
obţinut se păstrează. Apoi se toarnă o cană cu 250 ml apă peste planta strecurată şi
se fierbe la foc domol 3 minute, se acoperă şi se lasă 30 de minute, se strecoară.
Decoctul obţinut se va amesteca cu maceratul. Se consumă 3-4 căni pe zi, pe
stomacul gol, înghiţitură cu înghiţitură.

37
Măr

Malus domestica Borkh.

Fam. Rosaceae

38
 Alte denumiri: mere brune, poame
Este un arbore cultivat, cu valoare alimentară, medicinal, apicolă şi
industrială.
Se recunoaşte după tulpina înaltă cu coroană largă, puternic ramificată,
caracteristică fiecărui soi. Frunzele sunt ovate, eliptice, lat-eliptice, obovate sau
alungit-obovate, pe margini crenat-serate sau dublu serate. Florile sunt albe-roz şi
înfloresc în aprilie-mai. Fructele sunt poame globuloase, de diverse mărimi şi
culori. Recoltarea se face eşalonat din iunie-iulie, până în decembrie.
Compoziţia chimică: apa, zaharuri, acizi organic, substanţe pectice, protide,
taninuri lignine, materii grase, vitaminele C, A, B, PP, săruri de Ca, Na, Fe, K, P.
În coaja fructului este de două ori mai multă vitamina C decât în pulpă.
În diabetul zaharat se recomandă a se consuma zilnic cate 1 kg de mere, în
cura de lungă durată.
Decoct ce se prepară dintr-un măr tăiat în bucăţele la 500 ml apă, se fierbe la
foc mic până ajunge apa la jumătate şi se bea seara, înainte de culcare.
Diabetul poate fi prevenit cu ajutorul merelor.
Polifenolii din mere au un efect de normalizare eficient a nivelului zaharului
din sânge. Aceste substanţe ce se află mai ales în coaja mărului, reglează secreţia
pancreasului prevenind atât hiperglicemia cât şi hipoglicemia. Au un efect unic
care vor putea evoluţiona tratamentele de prevenire a diabetului.
Persoanele care au predispoziţie genetică spre diabet, sau o alimentaţie
precară, ar trebui să consume câte un măr cu 15 minute înaintea meselor, pentru a
evita apariţia bolii.

39
 Nuc

Juglans regia

Fam. Juglandaceae

Alte denumiri: nucar, nuc costeliv.

Este un arbore înalt cu o coroană largă. Se cultivă fie în asociaţii mai mari
(nucete), fie în livezi, grădini, margini de drum, vii, curţi.
Se poate recunoaşte după rădăcina pivotantă puternică, tulpina este dreaptă,
cu scoarţa netedă, argintie-cenuşie, la bătrâneţe cu crăpături netede. Coroana este
masivă, largă, globuloasă cu ramificaţii puternice. Lujerii sunt viguroşi, bruni-
verzui, lucitori, cu miros aromat. Mugurii sunt cenuşii, tomentoşi, des grupaţi câte
2. Au frunzele imparipenat compuse, cu 5-9 foliole, obovate, mari, asimetrice.
Florile sunt unisexuat monice, cele mascule în amenţi negricioşi, pendent, iar cele
femele terminale sesile cu stigmată purpurii, răsfrânte. Fructele sunt drupe
globuloase mari.

40
 Perioada de înflorile este luna mai.
Se pot recolta frunzele (doar foliolele) şi coaja verde a fructelor.
Compoziţia chimică variază, astfel seminţele conţin puţină apă, protide,
grăsimi, hidraţi de carbon, săruri de sodium, potasiu, calciu, fosfor şi fier şi
vitamine (A, B1, B2, niacin şi C). Fructele au conţinut de tannin, acid galic şi
elagic, inozitol, inglona, cantităţi mici de ulei volatile, vitamina C şi tirozina.
Pericarpul (cojile verzi) contin iuglona, taninuri, ulei eteric, vitamine, clorofile,
amidon, pectin, acizi organic, aminoacizi liberi şi multe substanţe minerale (arsen,
bariu, calciu, clor, cobalt, fier, potasiu, magneziu, mangan, sodium, nichle, fosfor,
sulf şi zinc).
Principiile active acţioneaza ca hipoglicemiante, scăzânad concentraţia de
glucoză din sânge.
Se recomandă în diabet o infuzie obţinută dintr-o linguriţă de frunze
mărunţite şi 200 ml de apă clocotită. Pentru combaterea hiperglicemie se
recomandă o infuzie din 2-3 linguri de pulbere de frunze de nuc uscate, peste care
se toarnă o cană de 200 ml de apă clocotită. Ca adjuvant se ia o linguriţă de pulbere
de frunze de nuc de 4 ori pe zi în cure de 3 luni cu o lună pauză.
Frunzele de nuc au o acţiune hipoglicemiantă puternică, sunt diuretice, ajută
metabolismul zaharurilor şi grăsimilor. Se recomandă şi tinctura din membranele
uscate tocate mărunt.

41
 Orz

Hodeum vulgare L.

Fam. Poaceae/Gramineae

Alte denumiri: icimie, orz de primavară, orz de toamnă, orz tuns, orz ţepos,
orzoaică de primavară.
Este o plantă cultivată, graminee erbacee, anuală.
Se recunoaşte după faptul că are paiul mai scund decât al grâului, boabele
sunt aşezate în spic pe câte două rânduri (mai rar câte patru sau şase randuri).
Pleava se despinde greu de boboul care are o formă ovală. Înfloreşte în iunie-iulie.
Se recoltează cariopsele de orz – Hordeami semen, în faza maturităţii galbene,
orzul verde – Hordeui herba, în faza tânără până la înspicare.
Compoziţie chimică: boabele conţin apă, proteină brută, grăsimi, substanţe
extractive neazotate, celuloză, substanţe minerale cu P, K, Si, Mg, Ca, Fe.

42
 Pentru tratarea diabetului se recomandă a se consuma orz încolţit, 1-2 linguri
pe zi. Se pun boabele de orz pe o farfurie, se îmbibă cu apa şi se lasă 1-2 zile în
bucătărie.
Sucul de orz verde se prepară din plante imediat recoltate. Se îndepărtează
impurităţile, se verifică fir cu fir, se spală şi se introduc în storcător. Pasta rezultată
se pune într-un borcan, peste care se toarnă apă rece cu puţin peste nivelul ei şi se
păstrează la frigider. Dimineaţa se introduce în storcător €i sucul care se obţine, se
va bea fără a mai fi diluat.
Maceratul se prepară din o linguriţă de pudră de orz verde la 100 ml apă
rece. Se lasă 2-3 ore, se strecoară şi se va bea cu 30 minute înainte de masă.

Subcapitolul 3.2.

Probleme de nutriţie

Alimentaţia incorectã este una din principalele cauze ale apariţiei bolilor.

a) Supraalimentaţia şi malnutriţia

Cantitatea de hranã consumatã trebuie sã fie adaptatã nevoilor organismului.

Dacă aportul de hranã este fie exagerat, fie insuficient, el poate cauza
îmbolnãvirea.
Consumul exagerat de alimente – când este depãşit necesarul de elemente
nutritive vor fi afectate splina şi stomacul, se va acumula flegma şi vor stagna
elementele nutritive în interiorul corpului.

43
 Vor apãrea urmãtoarele simptome: eructaţii însoţite de regurgitãri, dureri în
epigastru şi în tot abdomenul, diaree, vãrsãturi.

Subalimentarea – duce la imposibilitatea creãrii bazei necesare pentru

producerea sângelui şi a energiei. Dupã un timp se ajunge la diminuarea energiei
de apãrare.
Încercarea de a slãbi prin “înfometare” duce la slãbirea energiei splinei. Din
cauza faptului cã splina nu mai are o funcţionare foarte bunã, ea nu va mai putea
sã-şi exercite cu succes funcţiile de transport şi de transformare a fluidelor, ceea ce
va provoca stagnarea acestora şi creşterea în greutate.

b) Consumul preferenţial al unui singur tip de alimente

Necesitãţile organismului pot fi satisfãcute doar atunci când acesta primeşte

o alimentaţie echilibratã. Consumul unui singur tip de alimente poate duce la
malnutriţie sau la alte boli.
Locuitorii teritoriilor unde apa nu are iod în cantitate corespunzãtoare suferã
de tulburãri ale glandei tiroide.
Excesul de vegetale crude, de salate sau de fructe slãbeşte energia splinei,
ele fiind contraindicate persoanelor ce au o slãbiciune a acesteia.
Când în alimentaţie predominã hrana rece va fi slãbitã energia splinei
putându-se dezvolta rãceala şi umezeala interioarã. Simptomele caracteristice
acestei situaţii sunt: dureri abdominal şi diaree.
Alimentele extrem de fierbinţi vor duce la eliberarea cãtre exterior a energiei
vitale, afectând energia şi sângele corpului.
Cãldura excesivã, în special cea provenitã din fumat şi din consumul
bãuturilor alcoolice, va consuma Yin-ul (fluidele) corpului, provocând uneori chiar
şi stagnarea sângelui.

44
 De asemenea, consumul exagerat de dulciuri sau fãinoase, grãsimi, produce
cãldurã umedã în corp, cauzând stagnarea energiei şi a sângelui.
Simptome: senzaţia de greutate în piept, ameţeli, hemoroizi sângerânzi,
furuncule.
Dacã mâncarea este limitatã doar la câteva feluri, energia internã va avea de
suferit.
Gustul picant este absorbit de cãtre plãmâni. Energia din mâncarea
condimentatã este uşor absorbitã prin canalul plãmânului.
Dacã mâncarea este condimentatã într-o manierã moderatã atunci fiziologia
aparatului respirator va fi îmbunãtãţitã.
Excesul de condimente va afecta însã energia plãmânilor.
Gustul amar este legat de inimã, de sânge şi de fluidele corpului (Jingye).
Excesul de alimente amare va creşte focul de la nivelul inimii, conducând la
consumul fluidelor.
Gustul sãrat influenţeazã rinichii şi oasele. Persoanele ce au probleme cu
oasele sau cu rinichii nu vor avea voie sã consume decât alimente ce sunt uşor
sãrate.
Gustul acru guverneazã ficatul şi tendoanele. Excesul alimentelor acre va
afecta ficatul, provocând rigidizarea tendoanelor şi a articulaţiilor.
Gustul dulce corespunde splinei şi musculaturii. Persoanele ce suferã de
afecţiuni ale stomacului şi ale splinei vor consuma cât mai puţine dulciuri.

c) Consumul de mâncare alteratã, toxicã sau în condiţii neigienice

Aceste situaţii vor duce la afectarea splinei şi a stomacului. Semne clinice:

greţuri, vãrsãturi, diaree, dureri în epigastru şi abdomen

45
Dieta

În medicină și nutriție, termenul dietă se referă la un regim alimentar special,

recomandat fie în cazul unei maladii fie, mai curent, pentru menținerea stării de
sănătate, pentru păstrarea sau atingerea unei anumite greutăți corporale etc. O dietă
constă practic într-un set de reguli alimentare, reguli care impun consumul de
nutrienți în anumite cantități și din anumite grupuri de alimente. Aceste reguli sunt
dependente de datele biologice ale individului care urmează dieta și variază de la o
dietă la alta.

Grupe de alimente • Proteinele,

• Glucidele,

• Lipidele,

• Vitaminele si

• Mineralele

Nu se găsesc ca atare în natura ci sunt incluse, în cantităţi variabile în

compoziţia diverselor alimente. Nici un aliment nu conţine singur toate substanţele
nutritive in cantităţile de care avem nevoie. În aceste condiţii, pentru a avea o
alimentaţie echilibrată, omul trebuie sa consume o largaă varietate de alimente.
Alimentele pot fi împărţite în opt grupe, astfel:

1. Lapte şi produse lactate

2. Carne şi peste

3. Ouă

4. Legume şi fructe

46
 5. Cereale, derivate din cereale şi leguminoase uscate

6. Zahăr şi produse zaharoase

7. Grăsimi alimentare

8. Apa, băuturile alcoolice şi nealcoolice

O alimentaţie echilibrată permite menţinerea unei bune stări de sănătate şi

scade posibilitatea de a face unele boli. Este bine să se consume o mare diversitate
de alimente pentru a obţine energia, proteinele, vitaminele şi fibrele necesare unei
sănătăţi optime. Pentru a menţine sau îmbunătăţi greutatea corporala, pentru a
scădea riscul hipertensiunii arteriale, al bolilor de inima, al accidentelor cerebrale,
al unor forme de cancer sau al diabetului zaharat este foarte important ca ingestia
de alimente să fie în echilibru cu activitatea fizica efectuată. Din pacate actualul stil
de viata predispune la sedentarism.

47
 Capitolul 4
Produse tipizate şi naturiste

Înaintea începerii tratamentului se încearcă corectarea glicemiei cu dietă,

efort fizic, plante medicinale.
În tratarea diabetului se utilizeaza o medicaţie diversă, atât medicaţia alopată
cât şi medicaţia pe bază de plante. Acestea au mecanism de acţiune diferit, fie prin
scăderea glicemiei, fie prin menţinerea nivelului de insulină normal sau fie ca
adjuvante. În cele ce urmează voi prezenta câteva exemple de medicamente tipizate
şi naturiste folosite în tratarea diabetului.
Produse tipizate reprezentative în tratamentul diabetului zaharat ar fi:

Glimepiridum (Amaryl)

Amaryl este indicat pentru tratamentul diabetului zaharat de tip 2, atunci

cand numai dieta, exercitiile fizice regulate si reducerea greutatii corporale nu
realizeaza un control adecvat al glicemiei.

48
Clorhidrat de metformină (Glibomet, Glucophage, Meguan, Metfogamma, Siofor)

49
 Medicamente ce aparţin unei grupe de medicamente destinate tratamentului
diabetului non- insulinodependent la adulti (tipul II de diabet zaharat).

Gliclazidă (Diaprel, Esquel, Glyclada)

Utilizate la adulţi în tratamentul anumitor tipuri de diabet zaharat (diabet

zaharat tip II) atunci când numai măsurile dietetice, exerciţiul fizic şi scăderea în
greutate nu sunt suficiente pentru menţinerea glicemiei la valori normale.

50
Glibenclamidum (Glibomet, Glucovance, Maninil)

Indicat în diabetul zaharat tip II (de tip adult) insulino-independent, cand

dieta este insuficienta, dar nu se impune instituirea tratamentului cu insulina. Se
poate incerca un tratament simultan cu insulina in cazul unui esec terapeutic. În
cazul sistării complete a secretiei endogene de insulina in diabetul zaharat de tipul
II, combinatia glibenclamid-insulina nu asigura un efect terapeutic de durata.

51
Gliquidona (Glurenorm)

Indicat în tratamentul diabetului zaharat de tip 2 (non-insulino-dependent) la

pacientii de varsta mijlocie si inaintata, cand metabolismul glucidelor nu mai poate
fi controlat in mod satisfacator numai prin dietă.

Sitagliptina (Januvia, Janumet)

52
 Se utilizează la tratarea pacientilor cu diabet de tip 2, pentru a imbunatati
controlul concentratiei de glucoza (zahar) in sange. Se utilizeaza în asociere cu
regim alimentar si exerciţiu fizic.

Produse naturiste, ce predomină în compoziţia lor vegetalele.

Doppelherz® aktiv Diabetiker Vitamine + Minerale

Influențează activitatea insulinei şi acționează asupra concentrației de

glucoză din sânge. Este indicat persoanelor cu diabet zaharat ajutându-le să-și
controleze glicemia, intervine, prin intermediul cromului, în menținerea
concentrațiilor normale ale glucozei din sânge, prin acțiunea directă asupra
metabolismului carbohidraților (de ex: dulciuri, paste făinoase, pâine, etc). De
asemenea, potențează activitatea insulinei, scăzând cantitatea necesară pentru
metabolizarea glucozei și protejând astfel pancreasul. Suplimentul alimentar
Doppelherz® aktiv Diabetiker Vitamine + Minerale sprijină organismul pentru a
preveni complicațiile grave ale diabetului: bolile cardiovasculare, boli ale nervilor
periferici (neuropatie diabetică), boli de ochi (retinopatie diabetică), prin:
funcționarea normală a inimii (Vitamina B1 și Magneziul) funcționarea normală a
sistemului nervos (Magneziul, Vitaminele B1, B2, B6, B12, Niacina, Vitamina C),
menținerea vederii normale (Zincul și Vitamina B2).

53
Himalaya - Diabecon

Diabecon tablete are efect favorabil asupra starii de sănătate prin menţinerea
unui nivel optim al glucozei din sânge. Ajută la reducerea nivelului glucozei din
sânge la persoanele cu diabet non-insulinodependent în acelaşi timp diminuează
complicaţiile renale, cardiovasculare şi retiniene asociate diabetului. Se poate
asocia dietei sau madicaţiei cu hipoglicemiante orale in diabetul non-
insulinodependent si doar la recomandarea medicului in diabetul
insulinodependent, în ambele cazuri, ca adjuvant.

54
Fiecare tableta de Diabecon contine:

Commiphora wightii (Balsamodendron mukul) purificata 30mg , Shilajeet

purificata 30mg

Extracte: Gymnema sylvestre 30mg ;Pterocarpus marsupium 20mg ;Casearia

esculenta 20mg;Eugenia jambolana 20mg ;Asparagus racemosus 20mg
;Boerhaavia diffusa 20mg ;Sphaeranthus indicus 10mg ;Tinospora cordifolia
10mg; Swertia chirata 10mg ;Tribulus terrestris 10mg ;Phyllanthus amarus 10mg
;Gmelina arborea 10mg ;Gossypium herbaceum 10mg ;Berberis aristata 5mg ;Aloe
vera 5mg ;Triphala 3mg.

55
Pudre: Momordica charantia 20mg ;Piper nigrum 10mg ;Ocimum sanctum 10mg
;Abutilon indicum 10mg ;Curcuma longa 10mg Rumex maritimus 5mg ;Vidangadi
lauham 27mg ;Vang bhasma 5mg ;Abhrak bhasma 10mg ;Praval bhasma 10mg
;Akik pishti 5mg ;Shingraf 5mg ;Yashad bhasma 5mg ;Trikatu 5mg

Fitodiab

Produsul are acțiune hipoglicemiantă, hipolipemiantă, antioxidantă. Poate fi

folosit ca adjuvant în diabet zaharat de tip II (noninsulino-dependent) cu sau fără
exces ponderal. Prin acţiunea sa preponderent periferică, produsul poate fi asociat
insulinoterapiei în diabetul zaharat de tip I (insulino-dependent), inducând o mai
bună echilibrare a bolii, fără ca insulinoterapia să fie întreruptă. Trebuie sa se tina
cont ca utilizarea produsului în asociere cu medicaţia antidiabetică convenţională
impune un control medical şi de laborator periodic. Produsul este bine tolerat, dar
la bolnavii cu ulcer gastric sau duodenal, pentru a evita eventualele iritaţii gastro-
duodenale, comprimatele se vor administra în timpul mesei.

Compoziţie: 1 comprimat conţine 100 mg pulbere din fructe de afin, Myrtilli

fructus, 75 mg pulbere din frunză de dud, Morus alba folium, 50 mg pulbere din
56
teci de fasole fără seminţe, Phaseoli fructus sine seminibus, 25 mg pulbere din
frunză de mesteacăn, Betulae folium şi excipienţi până la 450 mg.

Glicemonorm

Glicemonorm comprimate este un produs obtinut prin asocierea a doua

extracte din plante medicinale si o sare organica a cromului, care favorizeaza
mentinerea concentratiei serice a glucozei in limitele normale.
Contribuie la mentinerea concentratiei glucozei din sange in limite normale
si la sustinerea secretiei de insulina la nivelul pancreasului.

Compoziție: extract fructe de afin - 100 mg ; extract momordica charantia - 150

mg ; extract de gymnema sylvestre - 100 mg ; lactoza ; celuloza microcristalină .

57
Glucolin Forte

Acţioneazaă in principal in direcţia mentinerii valorilor normale ale

glicemiei, dar are şi alte acţiuni benefice precum: mentţine metabolismul lipidic
normal, controlează apetitul, asigura un tranzit intestinal optim, ajuta procesul de
digestie şi menţine funcţia hepatică normală.

GLUCOLIN este un supliment alimentar care contine extracte din plantele:

Gymnema Syvestre, momordica Charantia, trigonella Foenum-graecum, curcuma
Longa.

Polygemma 19 Glicemie – PlantExtrakt

Ajută la menţinerea nivelului normal al glucozei în sânge.

Acţiune hipoglicemiantă. Îmbunatăţesşte funcţionarea pancreasului.
Adjuvant în complicaţiile vasculare ale diabetului.

58
 Combinaţie de extracte gemoterapice din muguri de Dud negru, Nuc şi
mlădiţe de afin.

Obecon Diab

Aliatul Pacienilor Diabetici in reducerea greutăţii

Un complex de principii active care acţionează prin 3 mecanisme sinergice:
-reduce pofta de mâncare
-conferă senzația de sațietate
-asigură un control glicemic optim

59
 Conţine Extract de coffea Arabica şi extract de Phaseolus Vulgaris.

Ceai glicostat

Plantele din compoziţia acestui ceai au proprietăţi hipoglicemiante (scad

glicemia) şi de stimulare a funcţiilor pancreasului. Frunzele de dud conţin alcaloizi
glicomimetici (cu structură asemănătoare glucozei) care potenţează secreţia de
insulină şi inhibă enzimele care transformă alte zaharuri în glucoză. Taninurile din
frunzele de afin, salvie şi dud scad absorbţia glucidelor introduse prin alimentaţie.
Adjuvant în tratamentul diabetului zaharat.

60
 Ingrediente: frunze de dud (Mori folium), salvie (Salviae herba), urzică
(Urticae herba), frunze de afin (Myrtilli folium), frunze de nuc (Juglandis folium),
rădăcină de brusture (Bardanae radix), teci de fasole (Phaseoli fructus s. sem.),
scorţişoară (Cinnamomi cortex), fructe de schinduf (Trigonellae foenugraeci
semen), îndulcitor natural: glicozide steviolice extrase din frunze de Stevia
rebaudiana.

Ceai de afin

Afinul face parte din familia Ericaceae, fiind un arbust mic, cu tulpini
târâtoare, de culoare verde. Frunzele sunt rotund-ovate până la eliptice iar florile,
de culoare roz-palide au petalele unite în partea de sus sub formă de clopoţel.
Fructele, de culoare negru-albăstrui au formă sferică, fiind zemoase, cu suc
violaceu şi gust plăcut dulce-acrişor. Creşte în regiunile alpine, la altitudini de până
la 2000-2500m, pe versanţii umbriţi şi umezi, în pădurile de conifere, pe stânci şi
pajişti montane.

61
Ceai din teci de fasole

Ceaiul din teci de fasole este un remediu foarte bun pentru diabetici. Se
prepară în două moduri, prin fierbere ori macerare, existând posibilitatea ca fiecare
să opteze pentru forma care i se pare mai comodă sau accesibilă.

Conţine tecile plantei Phaseolus vulgaris L., fam. Fabaceae, contin peptide,
aminoacizi liberi, hemiceluloza, pectine, vitamine, alantoina, acid salicilic, acid
fosforic, săruri minerale.

62
 Concluzii

Evoluţia societăţii, dezvoltarea tehnologiei au dus la descoperiri majore în

medicină. Scopul practicii medicale a fost dintotdeauna de a vindeca sau cel puţin
a uşura suferinţa omului. Se ştie că este mai uşor să previ decât să vindeci boala,
adeseori apărând agravări şi chiar invalidităţi cu consecinţe importante pentru
individ, familie şi colectivitate. Prevenirea bolilor este idealul spre care tinde
medicina.
Scopul medicinei îl constituie prevenirea şi vindecarea bolilor, cunoaşterea
şi diagnosticarea acestora. Unele boli nu pot fi prevenite, nici tratate, dar aceasta
nu înseamnă că medicina nu ar fi neputincioasă. Când nu se poate obţine o
vindecare completă sau definitivă se poate reda organismului o parte sau întreaga
sa capacitate de munca pentru o anumită perioadă de timp. Medicina are datoria şi
poate să aline durerea bolnavului.
Tratamentul diabeticului este bun doar atunci când bolnavul coopereaza şi îl
respecta. Asta presupune ca bolnavul să fie instruit si să aibă cunoştinte solide
despre boala sa. Orice medicament antidiabetic nu are nicio valoare fără
respectarea regimului. Un diabetic este bine tratat când are o stare generală bună,
glicemia pe nemâncate este 115-120 mg/dl, glicozuria şi cetouria absente şi
greutatea corporala este apropiată de cea ideala.
Dieta reprezintă elementul terapeutic constant în diabetul zaharat, la unii
pacienţi fiind chiar singura terapie. Dieta pacientului diabetic trebuie să se apropie
cât mai mult de recomandările nutriţionale pentru persoane nediabetice şi trebuie
individualizată în funcţie de: vârstă, sex, activitate fizică, preferinţe alimentare,
disponibilităţi financiare, caracteristici biologice ale diabetului (prezenţa obezităţii,

63
dislipidemiei, HTA, afectării renale). Ţinând seama de aceşti factori, medicul
trebuie să stabilească un regim cântărit în cadrul căruia să stabilească frecvenţa şi
orele de masă, cantitatea de alimente la fiecare masă şi tipul alimentelor ce pot fi
consumate ca şi a celor ce trebuie evitate sau sunt interzise. La pacienţii
supraponderali, scăderea în greutate poate reprezenta un mijloc important de
normalizare a nivelului glicemiei.
Indiferent de tipul de diabet,exerciţiul fizic creşte sensibilitatea la insulină şi
astfel tinde să scadă glicemia. Tabletele se folosesc în terapia diabetului de tip 2,
fiind eficiente atât timp cât pancreasul poate produce suficientă insulină. Există
însă perioade – cum ar fi bolile acute – când tratamentul cu antidiabetice orale
trebuie să fie temporar înlocuit cu tratament cu insulină. În plus, la un număr
considerabil de diabetici de tip 2 tabletele devin gradat, în timp, fără efect şi
insulina devine principalul tratament eficace. Insulina – tratamentul de substituţie
al diabetului zaharat de tip 1 – poate fi administrată doar sub formă de injecţii
deoarece administrarea pe cale bucală este urmată de distrugerea sa în stomac.
Există mai multe tipuri de preparate insulinice, medicul recomandând cel mai
eficient tratament şi numărul de injecţii necesar fiecărui diabetic.
În concluzie, putem spune că diabetul zaharat reprezintă o afecţiune
redutabilă prin implicaţiile sale pe termen lung dar că supravegherea corectă şi
tratamentul eficient duc la creşterea speranţei de viaţă şi a calităţii vieţii la pacienţii
afectaţi.

64
65