Sunteți pe pagina 1din 12

Locuri cu puteri magice!

7 dintre cele mai


puternice puncte energetice din lume se află
în România

Pe întreaga planetă se află 15 puncte energetice şi 7 dintre ele, şi cele mai puternice, se găsesc pe
teritoriul României.

Iată care sunt locurile din România cu o încărcătură energetică deosebită:

Munţii Bucegi reprezintă zona cu cea mai mare încărcătură energetică din România. Aici se află
şi cel mai cunoscut triunghi energetic: Omu - Babele - Sfinxul. În jurul acestuia apar, la anumite
intervale, conuri de lumină alb-lăptoasă, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificând
percepţia extrasenzorială. Tot atunci se înregistrează semnale radio venite dinspre interiorul
muntelui.

Şi Vârful Ocolit (Bucura) aflat lângă Omu, numit Vârf al Cerului, constituie un centru energetic
în care se petrec fenomene bizare. Acolo apar curcubee strălucitoare, vizibile chiar săptămâni
uneori, fără să apară după vreo ploaie, ci în plin soare, de asemenea se zăresc lumini ciudate,
fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului.

Teorii ale conspiraţiei susţin că aceşti munţi reprezinta cel mai important punct energetic al
lumii, centrul acestuia fiind situat chiar în apropierea Vârfului Omu.

De asemenea, există mituri şi ipoteze care prezintă posibilitatea ca Munţii Bucegi să fie chiar
Kogayon, muntele sacru al dacilor, notează site-ul 121.ro. Unele legende identifică această zona
cu locul de reculegere al celebrului zeu Zamolxe. De altfel, stânca cea mai înaltă de pe Vârful
Omu poartă numele de Tronul lui Zamolxes.

Există aici o zonă, de aproximativ un kilometru pătrat, cu proprietăţi benefice asupra


organismului, ieşite din comun. Persoanele care se află acolo nu obosesc la efort, iar dacă sosesc
extenuate se revigorează brusc. Acest fenomen a stârnit interes cercetătorilor, astfel că în 1999 o
firmă româno-franceză a încheiat un contract cu un institut din Bucureşti, pentru a studia această
zonă. Astfel, s-a dovedit că aceasta prezintă o anomalie magnetică atipică, cu efecte benefice
uimitoare asupra organismului. Probabil că din această cauză locul a primit numele de Gura de
Rai.

Tot în Bucegi, către răsărit, în Cheile Zănoaga, mai exact între frumosul Lac Bolboci şi
Scropoasa, se găsesc şapte izvoare a căror apă uimeşte ştiinţa şi alimentează mitul.

Apa izvorăşte dintr-o grotă unde se afla un imens lac subteran. Ştiinţific, s-a lansat ipoteza că
puritatea ei ar fi dată de trecerea ei printr-un câmp magnetic, acesta ajutând-o să-şi refacă
structura ideală sau ar fi dată de trecerea acesteia printr-o zonă cu zăcământ de argint. Se ştie că
argintul are proprietatea de a împiedica înmulţirea bacteriilor, astfel, el fiind şi un element
purificator.

Misterioasa sursă de apă, cunoscută ca Apa Vie, a fost studiată încă din perioada 1927-1935, de
cercetători români şi francezi. Testele au evidenţiat faptul că în apa de aici bacteriile sunt
inexistente, adică 0 faţă de limita 5 acceptată, iar poluarea cu azotaţi, azotiţi, este de asemenea
nulă! Citește mai mult...

Gurile de Rai” cu puteri magice! Cele mai


cunoscute puncte energetice din România

 31.07.2014

● Vizualizări: 67067

 

Foto: MediafaxFoto

Conform cercetătorilor, în România există locuri cu o încărcătură energetică extraodinară,


capabilă să declanşeze fenomene aflate la limita înţelegerii.
Poveştile din popor au sugerat întotdeauna că există unele locuri aşa numite “sacre”, în
perimetru cărora se întâmplă fel de fel de lucruri neobişnuite, însă acum specialiştii susţin
aceste poveşti.

Mai exact, aceştia au analizat în amănunt zonele despre care se spune că sunt “sfinte” şi au
constatat că acestea au un câmp energetic aparte. Ce înseamnă acest lucru? Din punct de
vedere bioenergetic, Pământul este o formaţiune cu linii geoenergetice care se întretaie, se leagă
în noduri şi se modifică sub influenţa proceselor geofizice şi cosmice. Aceste linii de putere ating
forţa maximă în anumite zone, care emit radiaţii numite "curenţi de inteligenţă".

Deloc întâmplător, în acele zone au apărut nucleele civilizaţiei oamenilor, care au construit
temple, schituri, biserici, mănăstiri, apărând aceste locuri divine.

Pe întreaga planetă se află 15 puncte energetice şi 7 dintre ele, şi cele mai puternice, se
găsesc pe teritoriul României.

Iată care sunt locurile din România cu o încărcătură energetică deosebită:


Foto: MediafaxFoto

Munţii Bucegi reprezintă zona cu cea mai mare încărcătură energetică din România. Aici se află
şi cel mai cunoscut triunghi energetic: Omu - Babele - Sfinxul. În jurul acestuia apar, la anumite
intervale, conuri de lumină alb-lăptoasă, care se rotesc ca un vortex de nori, amplificând
percepţia extrasenzorială. Tot atunci se înregistrează semnale radio venite dinspre interiorul
muntelui.

Şi Vârful Ocolit (Bucura) aflat lângă Omu, numit Vârf al Cerului, constituie un centru energetic
în care se petrec fenomene bizare. Acolo apar curcubee strălucitoare, vizibile chiar săptămâni
uneori, fără să apară după vreo ploaie, ci în plin soare, de asemenea se zăresc lumini ciudate,
fulgere, scântei lungi de un metru în jurul Sfinxului.
Teorii ale conspiraţiei susţin că aceşti munţi reprezinta cel mai important punct energetic al
lumii, centrul acestuia fiind situat chiar în apropierea Vârfului Omu.

De asemenea, există mituri şi ipoteze care prezintă posibilitatea ca Munţii Bucegi să fie chiar
Kogayon, muntele sacru al dacilor, notează site-ul 121.ro. Unele legende identifică această zona
cu locul de reculegere al celebrului zeu Zamolxe. De altfel, stânca cea mai înaltă de pe Vârful
Omu poartă numele de Tronul lui Zamolxes.

Există aici o zonă, de aproximativ un kilometru pătrat, cu proprietăţi benefice asupra


organismului, ieşite din comun. Persoanele care se află acolo nu obosesc la efort, iar dacă sosesc
extenuate se revigorează brusc. Acest fenomen a stârnit interes cercetătorilor, astfel că în 1999 o
firmă româno-franceză a încheiat un contract cu un institut din Bucureşti, pentru a studia această
zonă. Astfel, s-a dovedit că aceasta prezintă o anomalie magnetică atipică, cu efecte benefice
uimitoare asupra organismului. Probabil că din această cauză locul a primit numele de Gura de
Rai.

Foto: amfostacolo.ro

Tot în Bucegi, către răsărit, în Cheile Zănoaga, mai exact între frumosul Lac Bolboci şi
Scropoasa, se găsesc şapte izvoare a căror apă uimeşte ştiinţa şi alimentează mitul.
Apa izvorăşte dintr-o grotă unde se afla un imens lac subteran. Ştiinţific, s-a lansat ipoteza că
puritatea ei ar fi dată de trecerea ei printr-un câmp magnetic, acesta ajutând-o să-şi refacă
structura ideală sau ar fi dată de trecerea acesteia printr-o zonă cu zăcământ de argint. Se ştie că
argintul are proprietatea de a împiedica înmulţirea bacteriilor, astfel, el fiind şi un element
purificator.

Misterioasa sursă de apă, cunoscută ca Apa Vie, a fost studiată încă din perioada 1927-1935, de
cercetători români şi francezi. Testele au evidenţiat faptul că în apa de aici bacteriile sunt
inexistente, adică 0 faţă de limita 5 acceptată, iar poluarea cu azotaţi, azotiţi, este de asemenea
nulă!

Foto: MediafaxFoto

Sarmizegetusa Regia din inima Munţilor Orăştiei, capitala Daciei preromane, este comparabilă
cu Stonehenge sau cu Acropole, ca reper şi simbol cultural-religos, iar cetatea a fost inclusă pe
lista UNESCO ce cuprinde monumente aflate în patrimoniul universal al lumii. Acolo, pe un
platou aproape inaccesibil, împrejmuit pe trei părţi de prăpăstii adînci, se află un altar megalitic
pe care sînt inscripţii într-o limbă nedescifrată. Se zice că ar fi limba de la începutul omenirii,
limba Lemuriei, continentul pierdut pentru vecie...

Pentru bioenergoterapeuţi, Sarmizegetusa este o zonă ce activează creativitatea şi aptitudinile


pentru educaţie. Potrivit măsurătorilor radiestezice, câmpul energetic al locurilor acestea din
munţii Orăştiei este extrem de puternic. Tocmai de aceea, fosta fortăreaţă este unul dintre
locurile care trebuie vizitate măcar o dată în viaţă.
Foto: worldwideromania.com

Mulţi turişti vin anual să viziteze unul dintre cei mai ciudaţi munţi din Valea Jiului, dar care este
recomandat doar celor care nu sunt slabi de înger. Este vorba despre Muntele Gugu, sau Vârful
Gugu, cum este cunoscut, un masiv înconjurat de mistere încă neelucidate, scrie
worldwideromania.com.

Legenda spune că pe Muntele Gugu şi-ar fi avut sălaşul Zamolxe şi din acest motiv, muntele era
considerat un loc sfânt de către daci. Tot aici, se spune că Decebal şi-a ascuns o mare parte din
comoară, fiind convins că spiritul Înaltului Preot o va păzi de urgiile vremurilor. Mulţi dintre
turiştii veniţi în zonă pot să jure că au văzut vârful dispărând sau că au văzut explozii de lumină
ţâşnind chiar din munte.

La începutul anilor 90, au aflat şi cercetătorii despre misterele Gugului şi au venit în zonă. La
finalul expediţiei, au declarat că au văzut luminile (de fapt, nişte fulgere globulare), care „au
furat” vârful spre cer şi nu au putut dormi deloc din cauza unor „energii inexplicabile”, spun
pasionaţii de misterul vârfului.
Un alt loc geoenergetic este Polovragi, Târgu Jiu, cu a sa "peşteră fără capăt", unde se crede că
Zamolxis îi învăţa pe vraci tehnici de tămăduire a sufletului şi trupului. Aceştia prelucrau aici o
plantă rară, numită povragă, polvragă sau polovragă (de unde şi numele), întrebuinţată în popor
ca remediu împotriva bolilor.

Peştera are o vechime de peste şapte milioane de ani, aici găsindu-se desene rupestre, dar şi texte
cu scriere cuneiforma săpate în piatră. În interior îţi atrage atenţia “scaunul lui Zalmoxis” – piatra
pe care se spune că stătea zeul, cuptoarele – unde ardeau dacii planta polvraga sau pictura
realizată de către un călugăr în tehnica negru de fum, reprezentând simbolul morţii.

Bioenergoterapeuţii de azi spun că Polovragiul este cea mai bună zonă pentru tonifierea generală
a organismului. Drept urmare, la “Galeria Ispăşirii” este ceva obişnuit să simti furnicături pe
mâini, chiar în dreptul “Tronului lui Zamolxis”. Ghidul spune că detectoarele de biocurenţi o iau
razna, învârtindu-se făra noimă, ca în prezenţa unei fiinţe vii, extrem de încărcate cu energie.
Foto: MediafaxFoto

În judeţul Hunedoara, lângă oraşul Haţeg, în patria zimbrilor, se află una dintre cele mai vechi şi
mai renumite aşezări monahale din Transilvania. Călugării se adunau aici încă de la sfârşitul
secolului al XIII-lea şi începutul secolului al XIV-lea, venind fie de la mănăstirea Râmeţ, din
Munţii Apuseni, fie de la mănăstirea Hodos Bodrog.

Mănăstirea Prisilop are o singura turlă şi un plan triconic, fiind alcătuita din pronaos, naos şi
altar. Construcţia din piatră păstrează fragmente din pictură realizată în 1759, dar adăposteşte şi o
icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, biserica fiind un loc de reculegere. Lângă
biserică este cimitirul unde este înmormântat părintele Arsenie Boca, mormântul acestuia fiind
loc de pelerinaj.

Se spune că părintele avea darul de a citi trecutul, prezentul şi viitorul oamenilor, dar şi de a
vindeca prin puterea lui Dumnezeu. Sunt multe mărturii despre oameni cu boli grave care au fost
vindecaţi de părintele Arsenie atunci când trăia, însă şi după moartea acestuia atingerea crucii de
la mormântul său şi credinţa în puterile părintelui continuă să facă minuni.

Foto: MediafaxFoto

La câţiva kilometri de localitatea Perşani, judeţul Braşov, se află o grotă unde se pare că există
un loc magic. Se spune că aici este locul unde pătrund energiile pozitive, unde oamenilor cu
suflet curat li se îndeplinesc dorinţele şi, mai ales, sunt tămăduiţi de cele mai grele boli. Templul
Dorinţelor sau Grota de la Şinca Veche are origini dacice, având peste 7.000 de ani vechime.
Este format din cinci încăperi, are două altare şi un turn prin a cărui deschidere se poate vedea
cerul.

Pe filmele aparatelor de fotografiat apar uneori imagini luminoase - care în momentul


fotografierii nu erau vizibile cu ochiul liber - sub forma unor globuri strălucitoare, de dimensiuni
diferite, cu un centru alb intens şi cu margini translucide. Nu se poate spune prin ce fenomen
apar aceste sfere de lumină, dar ele nu fac decât să demonstreze că aici se produc într-adevăr - în
anumite momente - fenomene energetice încă necunoscute, comparabile cu cele din celebra
pădure Baciu, de lângă Cluj.

Foto: realitatea.net

Pădurea Hoia-Baciu uimeşte prin neobişnuitul fenomenelor care se petrec aici – apariţii OZN,
sfere luminoase, forme geometrice zburătoare, lumini nocturne sau diurne colorate, apariţii
umanoide stranii, forme nebuloase ciudate, materializari şi dematerializări, contorsionari de
copaci în intervale de zeci de secunde, câmpuri mobile radioactive şi multe alte lucruri care
sfidează înţelegerea umană...

Oamenii sunt sfătuiţi să nu pătrundă printre copacii ce au forme ciudate, pentru că, după
legendele locului, nu se vor mai întoarce. Majoritatea sătenilor care s-au aventurat în pădure au
mărturisit că au avut stări de rău fizic şi de spaimă. Alţii spun că au văzut sfere de lumină, umbre
şi siluete inexplicabile. Turiştii au mai declarat că vedeau în jurul lor urme pe pământ sau
zăpadă, dar ei nu se mişcau de pe loc, iar plante şi copaci prezintă urme de arsuri şi necroze
inexplicabile. Până şi cei mai sceptici oameni care au pătruns în această padure s-au întors cu
părerea total schimbată.

S-ar putea să vă placă și