MARŢI, 28 APRILIE 2009 20:26

Telefonul celular... Nimic nou. Dar ce se numeşte celular? Şi cum

anume funcţionează o reţea de telefonie mobilă? Cum se face că deşi se
folosesc de puterea calculatoarelor moderne, reţelele de telefonie
mobilă se blochează ori de câte ori începe un nou an ori se iveşte câte
un cutremur? Ce este 3G? Au existat 1G şi 2G?

SCURT ISTORIC
În 1945 a apărut generaţia 0, 0G, de telefoane mobile. Acestea nu erau telefoane celulare (după
cum probabil ştiţi, denumirea de telefon celular indică faptul că reţeaua este formată din celule
radio, caracterizate prin staţie radio şi acoperire unică), ci există o singură staţie radio care
acoperea o zonă relativ întinsă, iar fiecare telefon monopoliza un canal atunci când era folosit.

Prima reţea celulară pentru un oraş a fost lansată în Japonia de NTT în 1979. Generaţia 1, 1G,
consta din reţele celulare automate care au intrat în uz începând cu 1980.

În 1980 Motorola a scos primul telefon mobil aprobat de FCC (Federal Communications
Commission - agenţie guvernamentală care reglementează comunicaţiile naţionale şi
internaţionale prin radio, televiziune, cablu, fibră optică şi satelit).

În 1984 Laboratoarele Bell dezvoltau prima tehnologie celulară modernă, constând în multiple
staţii radio, controlate centralizat, fiecare asigurând servicii pentru o zona restrânsă.

Prima reţea modernă de telefonie mobilă de generaţia a doua, 2G, a fost lansată de firma
Radiolinja în 1991 în Finlanda. Prima reţea comercială de generaţia a treia, 3G, a fost lansată în
2001 în Japonia de NTT DoCoMo folosind standardul WCDMA (Wideband Code pision Multiple
Access).

CUM FUNCŢIONEAZĂ O REŢEA DE TELEFONIE MOBILĂ

Telefoanele mobile folosesc undele electromagnetice dintr-o anumită bandă de frecvenţe pentru a
comunica între ele. În parte, un telefon mobil funcţionează ca un radio, în sensul că recepţionează
semnalul radio emis de un turn de telefonie mobilă din apropiere.

O reţea de telefonie mobilă constă, în esenţă, din telefonul mobil, o staţie de bază, un centru de
comutare şi o centrală telefonică. Pentru a iniţia un apel, telefonul mobil trebuie sa comunice
custaţiile radio ale reţelei mobile, adică trebuie să fie în aria de acoperire a uneia dintre staţii.
Fiecarestaţie radio asigură acoperirea pentru o zonă geografică, numita celulă. Staţiile radio sunt
interconectate formând în acest fel o reţea de telefonie mobilă. Celulele sunt în aşa fel stabilite,
încâtzonele de acoperire radio să se întrepătrundă. Atunci când nu aveţi semnal sunteţi în afara
zonei de acţiune a vreunei staţii de bază. Centrala de comunicaţii asigură transferul convorbirii
între celulele reţelei. Sistemul celular necesită transferul convorbirii între celule, pentru a permite
continuarea discuţiei şi la trecerea unui telefon dintr-o celulă în alta.
Centrul de comutare procesează apelurile şi face legătura între echipamente (telefoane) şi centrala
telefonică. De asemenea, ţine datele referitoare la utilizatorii ce folosesc reţeaua, ştie starea şi
poziţia fiecărui abonat, stabileşte modul în care utilizatorii sunt interconectaţi şi contorizează
folosirea reţelei de către echipamente.
Marele avantaj al unei reţele formate din celule constă în faptul că frecvenţele folosite în
interiorul unei celule pot fi refolosite în altă celulă de asemenea. Dacă, de exemplu, staţia de bază
numărul 1, ce poate gestiona 100 de frecvenţe (în realitate pot mai mult, în jur de 830 de
frecvenţe), este folosită de 50 de vorbitori simultan, fiecare conexiune stabilită între oricare doi
utilizatori va folosi 2 frecvenţe, una pentru emisie şi cealaltă pentru recepţie (canal duplex),
epuizând astfel toate frecvenţele disponibile. Asta înseamnă că din punct de vedere al acestei
celule reţeaua este ocupată. În celula vecină utilizatorii pot fi în număr mult mai mic, iar apelul
poate fi efectuat fără probleme. În aceeaşi celulă vecină, frecvenţele folosite de utilizatori pot fi
aceleaşi ca cele folosite în celula numărul 1.
Faptul că există un număr de frecvenţe limitat pentru fiecare celulă explică şi de ce în anumite zile
(31 decembrie, dezastre naturale etc.) reţeaua de telefonie devine inaccesibilă, ceea ce nu
înseamnă neapărat că reţeaua este blocată, ci că sunt mai mulţi doritori să utilizeze reţeaua decât
frecvenţe disponibile la un moment dat. (În realitate, lucrurile sunt un pic mai complicate. De
pildă standardul GSM, utilizat în România, foloseşte tehnologia TDMA (Time pision Multiple
Access) care împarte frecvenţele în sloturi de timp, în aşa fel încât poate utiliza o frecvenţă pentru
mai multe canale de date).

TRANSFERUL UNUI APEL DINTR-O CELULĂ ÎN ALTA

În situaţia în care doi ipotetici vorbitori se află în celule pe care nu le părăsesc pe timpul
conversaţiei, modul în care elementele interacţionează sunt clare: apelant, staţie de bază, centrală,
staţie de bază, apelat. Numai că lucrurile de regulă sunt mai complicate în realitate, oamenii
aflându-se adeseori în mişcare atunci când folosesc telefoanele mobile. Pentru a nu întrerupe
convorbirea la ieşirea dintr-o celulă, reţeaua de telefonie mobilă trebuie să ştie cum să
predea/preia apelul între celule adiacente.

Predarea/preluarea apelului nu este un proces foarte simplu, uneori survenind întreruperea

comunicării. Pentru ca acest proces să aibă loc, sistemul trebuie să decidă când să comute
conexiunea, la ce staţii radio să îi reconecteze pe vorbitori şi pe ce canal, fără a întrerupe discuţia.
Sistemul trebuie să determine puterea semnalului emis de staţia de bază folosită de vorbitor, să o
compare cu acea a staţiilor vecine, să evalueze canelele libere ale staţiilor vecine, să rezerve un
canal liber la o staţie radio disponibilă, pentru ca apoi să transmită semnalul de schimbare către
telefonul mobil. Odată conectat la noua staţie, telefonul mobil transmite un mesaj prin care anunţă
că a recepţionat semnalul, permiţând reţelei să disponibilizeze canalul folosind până de curând de
telefon.

IDENTIFICAREA ECHIPAMENTELOR ŞI A ABONAŢILOR (GSM)

SIM-ul
Telefoanele GSM folosesc un microcip numit Subscriber Identity Module (SIM). SIM-ul este
folosit pentru a stoca date despre configuraţia telefonului, despre abonamentul existent etc.
Fiecare SIM este activat printr-un număr de identificare unic; odată activat, numărul de
identificare este înregistrat, iar cardul este legat de reţeaua în care a fost activat.

După cum probabil ştiţi, există şi reţele de telefonie mobilă care nu au pentru telefoane nevoie de
SIM-uri. Telefoanele care nu folosesc SIM au datele încărcate în memoria telefonului.
IMEI
IMEI (International Mobile Equipment Identity ) este un număr format din 15 cifre folosit de
standardul GSM ce identifică echipamentul, telefonul. Se poate vedea sub bateria telefonului.
Acest număr de identificare este introdus în telefon de către producător, iar atunci când telefonul
încearcă să acceseze o reţea, IMEI-ul este comparat cu datele dintr-o bază de date, în felul acesta
putându-se determina dacă telefonul este sau nu furat.
IMSI
IMSI (International mobile subscriber identity) este un număr format din 15 cifre care este stocat
pe SIM şi care este alocat utilizatorului de către operatorii de telefonie. Acest cod permite
operatorul să identifice abonatul funcţie de numărul de telefon. De asemenea, IMSI conţine un
cod ce identifică ţara în care are contract abonatul.
TMSI
TMSI (Temporary mobile subscriber identity) este un număr repartizat de reţea şi este mai scurt
decât IMSI. TMSI este folosit şi pentru a ascunde adevărata identitate a utilizatorului faţă de cei
care ar încerca să decodeze semnalul conţinând codul IMSI transmis de telefon. Prin transmiterea
regulată şi frecventă a TMSI , IMSI poate fi transmis mai rar.
SID
SID (System Identification Code) este un cod unic de 5 cifre alocat pentru fiecare operator de
telefonie mobilă. La pornirea telefonului mobil se desfăşoară operaţiuni de identificare în reţea pe
un canal de control între telefon şi staţia de bază. Dacă SID-ul primit de telefon de la reţeaua în
raza de acoperire a căreia se găseşte nu se potriveşte cu cel al telefonului, atunci telefonul afişează
lipsa semnalului. Dacă cele două SID-uri se potrivesc, telefonul este integrat în reţea şi poate
efectua apeluri. În procesul de identificare, telefonul mobil transmite o cerere de înregistrare în
reţea, în acest fel centrul de comutare care are în responsabilitate staţia de bază cu care comunică
telefonul ştie exact poziţia echipamentului ce a făcut cererea. Acelaşi centru de
comutare stabileşte o frecvenţă de emisie pentru telefon, în cazul în care efectuează o convorbire.

CUM FUNCŢIONEAZĂ ROAMING-UL?

Serviciul de roaming constă în posibilitatea de a folosi o altă reţea decât cea în care abonatul este
înregistrat. Cei care au părăsit România ştiu că telefonul de acasă se poate folosi bine-mersi în
oricare altă ţară, la costuri superioare celor din ţară.
Tehnic vorbind, telefonul se află în roaming atunci când, pe de o parte, la verificarea centrului de
comutare SID-ul reţelei nu se potriveşte cu SID-ul telefonului, iar pe de altă parte, după
verificarea pe care centrul de comutare al reţelei străine o face cu centrul de comutare al reţelei de
origine a apelantului rezultă validitatea SID-ului.

CUM FUNCŢIONEAZĂ BRUIEREA TELEFOANELOR MOBILE?

Telefoanele mobile au putere de emisie mică. Multe dintre acestea au posibilitatea de a emite
semnale de 0,6 waţi şi 3 waţi. Pentru că puterea este mică, semnalul util nu ajunge prea departe în
afara celulei în care operează la un moment dat telefonul. Acesta este şi secretul care face posibilă
funcţionarea în celule a sistemului de telefonie mobilă.

Un dispozitiv de bruiere a comunicaţiilor nu face alt lucru decât să emită un semnal pe aceleaşi
radiofrecvenţe cu cele ale telefonului mobil. În acest fel comunicarea dintre telefon şi staţia de
bază este întreruptă. Din pricina interferenţelor provocate de dispozitivul de bruiaj, telefonul
devine neutilizabil. Este suficient ca una dintre cele două frecvenţe folosite de telefon pentru
efectuarea convorbirii (una pentru emisie, cealaltă pentru recepţie) să fie bruiată şi comunicarea
devine imposibil de realizat.
Dispozitivul de bruiere poate acţiona pe o rază foarte mică (doar câţiva metri), dar şi pe distanţe
mari. Distanţa la care acesta este eficient depinde şi de mediul în care bruiajul trebuie efectuat
(clădiri, păduri ori câmp deschis). Toate sistemele de telefonie mobilă pot fi bruiate, indiferent de
frecvenţele folosite.

MARII PRODUCĂTORI DE TELEFOANE MOBILE

Marii producatori de telefoane mobile, conform cifrelor disponibile pentru anul 2007 sunt: Nokia,
cu 40% din piata, Samsung 14%, Motorola 14%, Sony Ericsson 9%, LG 7%. În anul 2008 un
succes deosebit l-a avut firma Apple cu faimosul deja iPhone.

GSM este prescurtarea de la Global System for Mobile communications. Această denumire a
fost însă primită ulterior, cea iniţială fiind în limba franceză – Groupe Special Mobile. GSM este
cel mai popular standard internaţional de telefonie mobilă. Bazele sale au fost puse în
1982 când la Conferinţa Europeană a serviciilor de Poştă şi Telegraf s-a decis crearea
gruplui menţionat mai sus. Acesta urma să creeze un standard pentru telecomunicaţii mobile din
Europa. În 1987 a fost semnat un memorandum de 13 ţări care se angajau să dezvolte un sistem
de telefonie mobilă comun pe întreg continentul.
 Antenele GSM au devenit
comune in peisajul contemporan
Responsabilităţile grupului GSM au fost transferate în 1989 Institutului European pentru
Standarde de Telecomunicaţii (ETSI), iar prima fază a specificaţiilor standardului GSM au fost
publicate un an mai târziu. Prima reţea GSM a fost lansată în 1991 în Finlanda de către
compania Radiolinja. Infrastructura acesteia a fost parţial realizată de o companie ce se va
remarca de-a lungul timpului în domeniu: Ericsson. Radiolinja a punctat mai multe prime
evenimente importante în istoria reţelelor GSM, cum ar fi primul SMS trimis de la o persoană
la alta în 1993 şi primul ton de apel descărcabil contra cost în 1998.
Din ce este formată o reţea GSM?
Structura unei reţele GSM este destul de complicată. În principiu, există trei elemente
principale:Base Station Subsystem (BSS), Network an Switching Subsystem
(NSS) şi GPRS Core Network. Base Station Subsystem este acea componentă care permite
conectarea telefoanelor mobile la centrala de telefonie mobilă. Ea este formată din staţiile
GSM pe care le vedem la tot pasul în zilele noastre şi care sunt numite Base Transceiver Station
(BTS), precum şi din unităţile de control pentru staţii (BSC). Staţiile GSM sunt de obicei
dotate cu antene unidirecţionale. Zona de acoperire din jurul unei staţii/celule GSM este
împărţită radial în sectoare, pentru fiecare din ele fiind repartizată una sau două antene. Un tip
comun de sectorizare este cea de tip trifoi, cu trei sectoare de 120o fiecare.
 Structura unei retele GSM

O unitate de control pentru staţii (BSC) controlează de obicei zeci sau sute de antene,
direcţionând traficul către NSS. Într-o rehear GSM există mai multe BSC-uri regionale care
concentrează conexiunile dintr-o anumită zonă şi le transmite către MSC, o componentă a NSS. BSC
este considerată cea mai robustă componentă a unei reţele GSM, fiind dotată cu sisteme
redundante pentru a asigura funcţionarea continuă a reţelei.
Network Switching Subsystem (NSS) este acea componentă a unei reţele GSM similară
cucentrala telefonică a unei reţele de telefonie fixă. Ea realizează management convorbirilor din
rehear şi asigură interconectivitatea cualtere reţele de telephony mobilă sau fixă. Cea mai
importantă componentă a NSS este Mobile Switching Center (MSC). Aceasta este responsabilă
în principal cu direcţionarea apelurilor şi a SMS-urilor. De asemenea, prin intermediul MSC-
ului, un utilizator din reţeau GSM poate contacta un utilizator de telefonie fixă. GPRS sau General
Packet Radio Service este un serviciu de telefonie mobilă pentru transmisia de date, bazat pe
trunchierea fluxului de date în pachete. GPRS Core Network, cea de-a treia componentă a unei
reţele GSM, este responsabilă cu management acestui serviciu de date.
 Structura unei retele GSM - o
versiune mai simplificata
Introducere in structura sistemelor de comunicatie radio

Principiul telefoniei celulare

Telefonul fara fir - a aparut din dorinta de mobilitate, in timpul unei convorbiri telefonice.

Se compune din statie de baza si telefon. Statia se conecteaza la linia telefonica, iar telefonul

comunica cu ea printr-un sistem radio de putere mica, activ pana la 100 - 300 m.

Frecventa de emisie poate fi fixa (setata din fabrica) sau se poate alege de catre utilizator.

Creeaza probleme de securitate, cateodata interfereaza cu radioul sau TV. Se pot utiliza in jurul

casei, biroului, etc. A treia generatie, aparuta in 1992 (CT3 in SUA sau DECT in Europa) suporta

distante mai mari fata de statia de baza, iar tehnologia se apropie de cea a telefoanelor celulare.

Telefonul celular analogic

 1946 - primul sistem de telefoane pentru automobile se pune in functiune in SUA - St.

Louis - sistem cu buton de emisie - cu un emitator instalat pe o cladire inalta, un singur canal

pentru emisie - receptie.

1960 - IMTS (Improved Mobile Telephone System) - Sistemul imbunatatit de telefonie

mobila - foloseste emitator de 200W plasat pe o inaltime, cu 2 frecvente: una pentru emisie si

una pentru receptie. Utilizatorii nu se mai aud unii pe altii ca in cazul precedent. IMTS suporta

23 de canale impartite intre 150 MHz si 450 MHz. Rezulta un numar mic de canale, utilizatorii

asteptau mult tonul. Datorita puterii mari a emitatorului, sistemele adiacente trebuiau plasate la

cateva sute de km distanta, pentru a evita interferenta.

1982 - AMPS - Advanced Mobile Phone System - Sistem telefonic mobil avansat -

inventat de Bell Labs.

O regiune geografica este impartita in celule de 10 pana la 20 km latime, fiecare celula

folosind un anumit numar de frecvente. Frecventele de transmisie se refolosesc in celule

apropiate, dar nu adiacente. Poate sa suporte 5-10 apeluri pe fiecare frecventa in celule separate

si indepartate. Celulele de dimensiuni reduse necesita puteri mici, ceea ce inseamna dispozitive

de dimensiuni reduse si ieftine.

Telefoanele de mana emit 0.6 W, cele de masina maxim 3 W.

Celulele au toate aceeasi dimensiune si sunt

aproximativ circulare. Sunt grupate in unitati de 7 celule.

Fiecare litera indica un grup de frecvente. Pentru fiecare set

de frecvente exista o zona tampon de latime aproximativ

egala cu doua celule distanta in care acea frecventa nu este

refolosita, deci avem delimitare buna si interferenta

scazuta. Daca numarul de utilizatori intr-o zona devine foarte mare (supraincarcare), se reduce

puterea si se impart celulele supraincarcate in celule mai mici pentru a permite mai multe

refolosiri de frecvente.

In centrul fiecarei celule se afla o statie de baza, prin intermediul ei transmit toate

telefoanele din celula. Statia are un calculator si un emitator/receptor conectat la o antena.

Statiile de baza se conecteaza la un singur dispozitiv (MTSO - Mobile Telephone Switching

Office - Oficiu telefonic de comutare mobil). Intr-un sistem de dimensiuni mari sunt necesare

mai multe MTSO. Ele se conecteaza la al doilea nivel de MTSO, s.a.m.d.

MTSO = oficii finale (ca si in sistemul telefonic) si sunt conectate la cel putin un oficiu

final din sistemul telefonic. MTSO comunica cu statiile de baza, intre ele si cu PTSN - statii

telefonice publice, folosind o retea cu comutare de pachete.

In orice moment, orice telefon mobil se afla intr-o celula specifica si sub controlul statiei

de baza a celulei respective. Cand un telefon mobil paraseste o celula, statia de baza sesizeaza o

scadere a semnalului dinspre telefon si intreaba toate statiile de baza inconjuratoare cat de

puternic este semnalul pe care il receptioneaza ele de la respectivul telefon. Statia de baza

transfera apoi proprietatea asupra telefonului catre celula care receptioneaza cel mai puternic

semnal, aceasta fiind si celula in care se afla acum telefonul.

Telefonul este apoi informat despre noul sau sef, iar daca un apel este in derulare in acel

moment, telefonul va fi obligat sa comute pe un canal nou (deoarece canalul vechi nu este

refolosit in nici o celula adiacenta).

Acest proces = timp mort,aproximativ egal cu 300 ms. Atribuirea canalului se face de

MTSO = centrul nervos al sistemului. Statiile de baza = radiorelee.

Canalele
 Sistemul AMPS utilizeaza 832 canale full - duplex, fiecare constand dintr-o pereche de

canale simplex rezultand 832 canale simplex pentru transmisie de la 824 la 849 MHz si 832

canale simplex pentru receptie de la 869 la 894 MHz. Fiecare dintre aceste canale simplex are o

latime de 39 kHz. Din aceasta cauza AMPS foloseste FDM (Frequency Division Multiplexing -

Multiplexare cu divizare in frecventa).

In banda de 800 MHz, undele radio au aproximativ 40 cm lungime si se propaga in linie

dreapta. Ele sunt absorbite de copaci si plante si sunt reflectate de pamant si cladiri. Este posibil

ca un semnal emis de un telefon mobil sa ajunga la statia de baza pe cale directa, dar si mai

tarziu, reflectat de pamant sau alte obiecte. Ia nastere ecoul, care duce la distorsionarea

semnalului.

Cele 832 canale se impart in 4 categorii:

control (baza catre mobil) pentru gestionarea sistemului;

paging (baza catre mobil) pentru a anunta utilizatorii de mobile ca sunt apelati;

acces (bidirectional) pentru stabilirea apelului si alocarea canalului;

date (bidirectional) pentru, voce, fax sau date.

Pentru control sunt rezervate 21 canale si acestea sunt fixate in fiecare telefon intr-un

PROM. Deoarece nu pot fi folosite in celule invecinate aceleasi frecvente, numarul real de canale

vocale disponibile pe celula este mult mai mic decat 832, de obicei 45.

Gestiunea apelului

Fiecare telefon mobil din AMPS are un numar special pe 32 biti si un

numar de telefon de 10 cifre in PROM-ul propriu. Numarul de telefon este

format dintr-un cod al zonei de 3 cifre pe 10 biti si un numar de abonat de 7

cifre pe 24 de biti. Atunci cand este activat, un telefon scaneaza o lista

 programata cu 21 canale de control pentru a descoperi semnalul cel mai

puternic. De pe canalele de control telefoanele determina numerele canalelor

de paging si acces. Apoi, telefonul difuzeaza propriul numar serial de 32 biti

si numarul de telefon de 34 biti.

Ca orice alta informatie de control din AMPS, acest pachet este transmis in forma

digitala, de mai multe ori si cu un cod corector de erori, desi canalele vocale sunt analogice.

Atunci cand statia de baza aude anuntul, sesizeaza MTSO-ul, care inregistreaza existenta

noului sau client si informeaza MTSO-ul clientului asupra pozitiei sale curente.

In timpul unei functionari normale, telefonul mobil se reanregistreaza la aprox. 15

minute.

Pentru a face un apel, un utilizator de mobil actioneaza telefonul, introduce numarul de

apelat si apasa SEND (OK). Telefonul transmite apoi numarul de apelat si identitatea proprie pe

canalul de acces. Daca acolo apare o coliziune el incearca mai tarziu din nou. Cand primeste o

cerere, statia de baza informeaza MTSO-ul. Daca apelantul este un client al MTSO (sau

partener), se cauta un canal liber pentru apel. Daca se gaseste unul, numarul canalului este

transmis inapoi pe canalul de control. Telefonul mobil comuta apoi automat pe canalul vocal

selectat si asteapta pana cand partea apelata raspunde.

Apelurile primite functioneaza diferit. La inceput, toate telefoanele libere asculta

continuu pe canalul de paging pentru a detecta mesajele adresate lor. Atunci cand se face apel

catre un telefon mobil (fie de la un telefon fix, fie de la alt telefon mobil) se transmite un pachet

catre MTSO-ul apelatului pentru a descoperi unde se afla acesta. Se transmite apoi un pachet

catre statia de baza din celula sa curenta, care apoi transmite pe canalul de paging un mesaj de

intrebare catre telefonul mobil. Acesta raspunde cu ,DA" pe canalul de control. Statia de baza ii
spune apoi telefonului ca are un apel pe canalul x. Telefonul comuta pe canalul x si incepe sa

sune.

Probleme de securitate - in general, telefoanele celulare sunt total lipsite de securitate.

Oricine dispune de un receptor de banda larga se poate pozitiona si asculta tot ce se intampla

intr-o celula.

Alta problema - furtul de informatie pe timpul emisiei. Utilizand un receptor pentru

intreaga banda atasat la un calculator, un hot poate monitoriza canalul de control si inregistra

numarul serial de 32 biti si numarul de telefon de 34 biti al tuturor telefoanelor mobile pe care le

asculta. Plimbandu-se prin zona cateva ore el poate foarte usor sa construiasca o baza de date

suficient de mare. El poate apoi sa aleaga un numar de telefon si sa-l foloseasca pentru apelurile

proprii sau sa reprogrameze telefoane pe care sa le vanda apoi ca telefoane cu ,apeluri

netaxabile". Totul dureaza pana la primirea notei de plata de catre proprietarul de drept.

Se rezolva prin criptografie.

Telefoane celulare digitale

In SUA, pe langa AMPS au aparut inca patru sisteme digitale, din care au supravietuit 2 -

IS- 54 si IS-95.

In Europa a aparut GSM (Global Systems for Mobile Comunication) +Australia+ceva din

Asia.

GSM foloseste benzile de 900 MHz si 1.8 GHz (DCS1800 - pentru zone urbane).

Utilizeaza atat FDM cat si TDM (Time Division Multiplexing - Multiplexare cu divizare in

timp).

Spectrul disponibil este impartit in benzi de 50-200 kHz. In interiorul fiecarei benzi se

foloseste TDM pentru a multiplexa mai multi utilizatori. Telefoanele GSM folosesc cartele
inteligente (care contin un procesor). Numarul serial si numarul de telefon se afla pe cartela si nu

in telefon, rezultand un grad mai mare de securitate. Se foloseste si criptarea.

Au inceput eforturile de standardizare a sistemelor mobile de generatia a 3-a - PCS -

Personal Communication Services (servicii de comunicatii personale) - in SUA. Pe langa

serviciul telefonic mobil acesta mai asigura servicii mobile de banda larga ca videotelefonia,

video conferinta, transferul de date la mare viteza. Acelasi sistem PCS, in toate celelalte tari in

afara de SUA se numeste PCNetwork - Retea de comunicatii personale . PCS sau PCN vor folosi

tehnologia celulara, dar cu microcelule intre 50-100 cu latime folosirea unor puteri foarte mici

(1/4 W) telefoane mici si usoare.

Pe de alta parte foarte multe celule, 40000 microcelule intr-o celula clasica, de 20 km

latime. Statiile de baza (care au dimensiunea unui prajitor de paine, se pot instala pe stalpii de

telefon sau in alte locuri asemanatoare).

Reteaua GSM PLMN (Public Land Mobile Network) este operationala si in Romania, de

cativa ani. Aceasta retea de comunicatii mobile ofera ca principal serviciu telefonia mobila si are

la baza sistemul mobil de a doua generatie GSM. GSM-PLMN ofera si transmisii de date la

debite de pana la 9600 bps.

Sistemele GSM sunt considerate retele de acces la retele de telecomunicatii existente.

Pentru apelurile in/din exteriorul retelei se utilizeaza retele fixe.

Din cauza mobilitatii, functiile de comutare sunt mult mai complexe decat in telefonia fixa.

Apare necesitatea implementarii a 2 categorii specifice de functii:

functii de gestiune a mobilitatii - localizarea abonatilor;

 functii de gestiune a resurselor radio - stabilirea si eliberarea conexiunii dintre abonatul

mobil si comutatorul in zona caruia se gaseste acesta. Ele realizeaza gestionarea traficului pe

canalele radio si transferul convorbirilor dintr-o celula in alta (handover).

Datorita miscarii abonatilor definirea a noi concepte:

mobilitatea (roaming = hoinareala, plimbare);

localizarea;

transferul legaturii (handover).

a) Mobilitatea = posibilitatea de miscare si schimbare a conectarii pe interfata radio in

stare inactiva a telefonului mobil.

Telefonul mobil poate fi:

detasat (oprit, inchis)

atasat (pornit)

o inactiv - nu este utilizat

o activ (ocupat) cand se vorbeste de el sau se transmit date

Mobilitatea poate fi:

intraretea - abonatul se misca in zona de serviciu a unei singure retele;

mobilitate nationala - in fiecare tara, de obicei, exista 2 operatori GSM, care, in unele

locuri se suplinesc unul pe altul (d.p.d.v. al acoperirii geografice). Un telefon poate fi comutat

dintr-o retea nationala in alta daca exista intelegere intre cei doi operatori nationali, daca exista o

interfata comuna de acces si daca este posibil transferul diferitelor date (necesare identificarii

abonatului, tarifarii, etc.) intre cele 2 retele GSM;

in spatiul GSM - si in interiorul altor retele GSM din alte tari;

 in alte retele (non - GSM)

o mobilitate personala (a abonatului) - pune cartela SIM (Subscriber Identity

Module) intr-un echipament mobil dotat cu interfata de acces corespunzatoare;

o mobilitatea echipamentului - este limitata de compatibilitatea cu interfata de acces

a retelei PLMN.

b) Localizarea

 la nivel de celula - reteaua stie in permanenta in care celula se afla abonatul si

directioneaza apelul in acea celula - dezavantaj - incarca foarte mult semnalizarile in retea,

deoarece mobilul trebuie sa raporteze retelei orice schimbare de celula;

 la nivel de retea - reteaua nu stie, practic, decat daca abonatul este atasat sau nu. Apelul

se trimite in toata reteaua. Nu necesita localizare, dar incarca foarte mult interfata radio cu

semnale de apel;

 la nivelul unor grupe de celule - compromis intre primele 2 metode, este metoda utilizata

in GSM. Reteaua stie in ce zona (grup de celule) se afla abonatul si transmite apelul in toate

celulele din acel grup.

Arie de localizare - grupul de celule in care se difuzeaza un apel catre un abonat.

Actualizarea localizarii - procedura prin care un telefon mobil comunica retelei fiecare

schimbare a ariei de localizare.

c) Transferul legaturii (handover). In retelele non-GSM = handoff.

Este o procedura de gestiune a resurselor radio si deriva direct din posibilitatea de miscare a

abonatului in timpul desfasurarii unei convorbiri. Datorita mobilitatii, calitatea transmisiei scade
pe masura ce utilizatorul se departeaza de emitatorul care il deserveste si se apropie de emitatorul

unei celule vecine.

Handover = procedura de transfer automat a unei convorbiri dintr-o celula in alta.

Pentru a realiza acest lucru patru elemente:

monitorizarea permanenta a calitatii transmisiei pentru convorbirea in curs;

 monitorizarea permanenta a calitatii receptiei de la emitatoarele celulei invecinate;

 definirea unei proceduri de decizie a schimbarii conexiunii;

 definirea unei proceduri de comutare rapida a legaturii de pe un canal dintr-o celula pe un

alt canal dintr-o alta celula.

Decizia cu privire la handover este luata de controller-ul statiei de baza. Telefonul mobil

stie de la statia de baza care sunt frecventele de referinta ale tuturor statiilor din celulele

invecinate. Telefonul efectueaza masuratori ale nivelului de semnal receptionat de la aceste statii

de baza. El transmite permanent la transceiver-ul la care este conectat rapoarte cu masuratorile

efectuate. Statia de baza transmite aceste masuratori mai departe la controller-ul sau, impreuna

cu propriile masuratori asupra receptiei de la telefon. Controller-ul mentine pentru fiecare mobil

activ o lista ordonata cu ,cei mai buni vecini". Cand calitatea transmisiei pe canalul curent scade

sub un anumit prag, controllerul statiei de baza ia decizia de transfer a legaturii intr-o anumita

celula (prima din lista). Criteriul de calitate a transmisiei este definit ca o combinatie liniara intre

nivelul semnalului receptionat de telefon, puterea sa maxima de emisie si niste (2) parametrii ce

caracterizeaza celula.

In functie de celula tinta, in care se transfera convorbirea, sunt mai multe tipuri de handover:

 in zona de serviciu a aceluiasi controller al statiei de baza;

  in zona de serviciu a altui controller, dar in aceeasi zona de serviciu a Centrului de

comutatie a serviciilor mobile;

 in zone de serviciu ale altui Centru de comutatie.

Notiuni generale despre GSM

Principiul telefoniei celulare 1

Notiuni generale despre GSM 6

Arhitectura retelei GSM 7

Subsistemele GSM 7

Subsistemul NSS 9

Subsistemul DMS 9

Structura geografica a unei retele GSM 9

Accesul la retea 10

Accesul multiplu 12

Arhitectura retelei GSM

Subsistemele GSM
O retea GSM-PLMN (Global System for Mobile Communications - Public land Mobile

Network - Retea terestra publica mobila) prezinta 3 interfete:

 Interfata cu utilizatorul

Pentru interfata cu utilizatorul este definite interfata radio GSM.

 Interfata cu reteaua fixa

Sunt definite 2 interfete: interfata A si interfata Abis.

 Interfata cu alte retele

 Interfatarea cu retelele de comunicatii fixe sau mobile non-GSM este

realizata de catre functia IWF(Interworking Network Function)

Vezi Figura 1 cu urmatoarele notatii:

ISDN = Integrated Services Digital Network (Retea digitala cu integrarea serviciilor)

PSTN = Public Switched Telephone Network (Retea telefonica publica comutata)

PSPDN = Packet Switched Public Data Network (Retea publica de date cu comutarea

pachetelor)

CSPDN = Circuit Switched Public Data Network (Retea publica de date cu comutarea

circuitelor)

NSS = Network and Switching Subsystem (subsistemul retea si comutatie)

BSS = Base Station Subsystem (statia de baza)

MS= Mobile Station (contine si SIM -> cartela de identitate a abonatului - Subscriber

Identity Module)

BTS = Base Transceiver Station

BSC= Base Station Controller

MSC = Mobile Services Switching Center

VLR = Visitor Location Register

AUC = Authentication Center

EIR = Equipment Identity Register

OMC = Operation and Maintenance Center

Legaturile facute cu linie subtire semnifica schimburi de semnalizari. Transportul

informatiei utile pe canale de comunicatie fixe este figurat cu linie groasa. Interfata radio

reprezinta frontiera dintre partea fixa a retelei si partea mobila.

Figura 1
 Subsistemul BBS

Contine echipamente specifice aspectelor radio ale GSM.

BTS -> include toate echipamentele radio si de interfata cu reteaua fixa.

BSC - > Gestioneaza interfata radio pri comanda de la distanta a BTS (alocarea canalelor,

gestiunea transferului legaturilor si a nivelului semnalului emis de catre MS). Un BSC

controleaza mai multe BTS si are functii de comutare.

Subsistemul NSS
Include principalele functii de comutare ale retelei si bazele de date necesare gestiunii

mobilitatii, autentificarii si gestiunii echipamentelor.

MSC -> deserveste un numar de BSC. Reprezinta principalul echipament de comutatie. Un

singur MSC poate servi un oras mare (1 milion de locuitori).

GMSC -> asigura in plus fata de comutare si interfete cu retelele externe.

VLR -> reprezinta o baza de date ce contine informatii despre localizarea curenta a

abonatilor in zona deservita de un anumit MSC. Pentru reducerea volumului de semnalizari el

este amplasat de obicei in acelasi loc cu echipamentul MSC.

HLR -> este un calculator ce contine baza de date cuprinzand toti abonatii retelei GSM-

PLMN respective. Informatiile sunt de 2 tipuri:

informatii statice (numerotarea, categoria abonatului);

informatii dinamice (localizarea abnatului la nivel de MSC, lista serviciilor suplimentare

cerute de abonat).

AUC - Echipament de calcul ce furnizeaza la HLR parametrii de autentificare si triplete

pentru cifrare.
 EIR -> este o baza de date ce contine identitatea echipamentelor mobile (partea hardware).

Au ca principal scop impiedicarea utilizarii echipamentelor neaprobate, furate, etc.

Subsistemul DMS
Include o serie de echipamente de calcul si periferice conectate la echipamentele NSS si

BSS(mai exact BSC). Realizeaza functiile de operare si intretinere a retelei.

OMC -> este format din retea de echipamente de calcul pentru operarea si intretinerea

retelei GSM. Contine si echipamente de calcul pentru tarifarea si gestiunea abonatilor.

2.Structura geografica a unei retele GSM

Fiecare celula este deservita de un BTS care poate opera pe mai multe frecvente duplex

(pereche de frecvente pe care se realizeaza transmisiunea aval, de la statia radio la telefonul

mobil - banda 935-960MHz , respective amonte - banda 890-915MHz). Mai multe BTS sunt

controlate de un BSC, iar mai multe BSC sunt servite de un MSC. Interfata cu alte retele este

asigurata de GMSC.

Aria de localizare LA (Location Area) reprezinta un grup de cellule in care se face apelul

de catre un MS. Singura constrangere prevazuta de standard este ca toate celulele dintr-o LA sa

fie deservite de acelasi MSC. Uzual, o LA este servita de un singur BSC, dar nu este exclusa

posibilitatea sa contina cellule servite de controlere BSC diferite.

Se mai pot defini urmatoarele zone (arii) de serviciu:

 MSC SA (MSC Service Area) -> aria deservita de un MSC;

 PLMN SA (PLMN Service Area) -> aria acoperita de catre un operator GSM;

GSM SA -> aria acoperita de toate retelele GSM PLMN din Europa sau pe alte continente.
 Deoarece spectrul de frecvente disponibil este redus, numarul comunicatiilor simultane

posibile pe o frecventa duplex este redus (max. 8 la rata intreaga si 16 la rata 1/2), iar numarul de

frecvente este si el limitat.

Reutilizarea frecventelor presupune utilizarea acelorasi frecvente in zone geografice

diferite, situate la sufficient de mare distanta pentru ca interferenta co-canal sau intre canale

adiacente sa fie sub o limita admisibila.

In proiectarea configuratiilor geografice a retelelor celulare se tine seama, pe de o parte, de

diferite constrangeri de natura radio ca interferentele de diverse tipuri, atenuari, putere de emisie,

iar pe de alta parte de elemente cum ar fi configuratia terenului si masuratorile de traffic.

Intensitatea traficului se calculeaza ca raport dintre durata medie de servire T (durata medie a

convorbirilor) si durata medie intre doua serviri consecutive.

A= = , n = numarul mediu de apeluri servite intr-o ora.

In functie de probabilitatea de blocare admisa se determina numarul de canale necesar.

3. Accesul la retea
Datorita accesului radio apar 4 tipuri de probleme fundamentale care trebuie rezolvate la

nivelul interfetei radio:

Atenuarea si fadingul

Dispersia temporala

Nealinierea canalelor

Interceptarea
 Atenuarea si fadingul

Propagarea in spatiile deschise sau in cele interioare este un fenomen foarte complex, cu o

modelare a sa extrem de dificila. Atenuarea creste cu patratul distantei in spatiile plane si cu dn in

spatiile reale (cu obstacole).

Din punct de vedere al comunicatiei aval (de la BTS la MS) atenuarea este combatuta prin

amplasarea BTS la distante corespunzatoare si prin realizarea procedurilor de handover.

In afara de aceasta, in echipamentul mobil se efectueaza masuratori periodice ale nivelului

semnalului receptionat de la BTS, iar rezultatele acestor masuratori sunt transmise si la BTS. La

unele echipamente este posibil ca BTS sa poata controla puterea proprie de emisie. Daca statia de

baza constata ca nivelul semnalului receptionat de un anumit MS este prea mic, ea poate creste

puterea de emisie pe legatura cu acel MS.

Din punctual de vedere al comuncatiei amonte (de la MS la BTS) variatia atenuarii este

compensata prin controlarea de catre BTS a puterii de emisie a MS. Astfel, pe masura ce mobilul

se indeparteaza de BTS si nivelul de receptie scade, BTS va comanda telefonului cresterea

puterii de emisie. Puterea de emisie este controlata de cuante de 2dB.

Fadingul:

 de umbrire -> datorita obstacolelor ce pot aparea intre MS si BTS, variaza atenuarea

(cladiri, dealuri);

multicale -> variaza atenuarea datorita undelor reflectate de obstacolele din jurul

mobilului.

Efectele ambelor pot fi reduse prin utilizarea receptiei diverse, care consta in asigurarea

unor legaturi duble si comutarea pe receptorul care asigura la iesire cel mai bun raport S/Z.
 Receptia diversa:

 diversitatea in spatiu -> in care cele 2 receptoare (antene) se amplaseaza la o anumita

distanta intre ele (~15);

 diversitatea in frecventa -> la emisie, pe aceeasi antena se utilizeaza 2 frecvente, iar

receptorul este pe rand, acordat pe fiecare;

 diversitatea unghiulara -> se utilizeaza 2 antene alaturate cu elevatii unghiulare diferite

(se utilizeaza atunci cand diversitatea in spatiu este impracticabila).

Dispersia temporala

In afara de fadingul multicale, reflexiile pot produce si interferenta intersimbol (IIS).

Datorita reflexiilor, semnalul transmis de la BTS va sosi la MS pe diferite cai. Fiecare cale are

propria lungime => semnalele reflectate vor sosi la momente diferite. Dispersia temporala

(dispersia intarzierilor) depinde de lungimea cailor secundare (reflectate) deci de distanta dintre

obstacole si BTS, respectiv MS. Datorita reflexiilor, un semnal transmis de la BTS va fi

receptionat de mai multe ori la MS, la momente de timp diferite.

Interferenta simbol devine semnificativa atunci cand dispersia temporala este mare (de

ordinul duratei unuia sau a mai multor biti). IIS devine deci semnificativa atunci cand este

produsa de obstacole aflate la distante mai mari de 50-0m de MS. Pentru eliminare se utilizeaza

egalizatoare Viteli, care lucreaza pe principiul corelatiei. Deoarece caracteristicile canalului se

modifica in timp datorita mobilitatii => egalizatorul isi construieste un model al canalului (o data

la 148 biti). In fluxul binar se insereaza o secventa de biti cunoscuta = secventa de antrenament.

Egalizatorul detecteaza aceasta secventa intr-o maniera similara detectarii secventelor de

sincronizare. Cunoscand pe de o parte forma semnalului emis, rezultat prin modularea secventei
de antrenament si pe de alta parte, semnalul receptionat corespunzator secventei, egalizatorul

poate determina functia de transfer a canalului, incluzand efectele reflexiilor, ale distorsiunilor de

atenuare si ale zgomotului. Cunoscand functia de transfer va putea determina apoi semnalele

corecte. In egalizator, egalizarea se realizeaza simultan cu demodularea.

Alinierea canalelor

Deoarece mai multe MS acceseaza aceeasi BTS este nevoie sa se utilizeze o tehnica de

acces multiplu. Tehnica aleasa pentru GSM este TDMA (acces multiplu cu diviziune in timp).

Pentru a evita coliziunea semnalelor sosite de la diferite MS servite, este necesar ca acestea sa

soseasca la BTS la momente de timp bine determinate, corespunzatoare canalelor temporale din

multiplexul TDM. In cazul MS care se apropie de BTS, semnalele vor sosi din ce in ce mai

devreme si exista pericolul suprapunerii cu semnalele din canalul TDM anterior. Daca se

indeparteaza, datorita cresterii timpului de propagare, va exista pericolul suprapunerii peste

canalul temporal urmator.

Pentru mentinerea alinierii in timp a canalelor, BTS realizeaza masuratori ale intarzierii

semnalelor receptionate de la fiecare MS. Referinta = timpul de propagare minim (MS situat

langa BTS). Pe masura ce distanta dintre MS si BTS creste, statia de baza comanda statiei mobile

sa emita semnale mai devreme. Procedura = avansare temporala (time advance).

Asigurarea securitatii comunicatiei

Informatia utila (semnal vocal, date, semnalizari) este transmisa pe interfata radio cifrat.

Cifrarea se realizeaza prin insumarea modulo 2 a informatiei utile cu o secventa pseudoaleatoare.

Aceasta secventa se obtine printr-un algoritm numit A5 (care foloseste o cheie de cifrare Kc, ce
variaza de la abonat la abonat si de la apel la apel si numarul curent al cadrului TDMA).

Algoritmul nu este public.

4.Accesul multiplu

Transmisia pe fiecare purtatoare este divizata in 8 intervale de timp care formeaza un

cadru TDMA. Fiecarui mobil i se atribuie de catre retea un interval de timp. MS va

emite/receptiona numai pe perioada intervalului de timp respectiv, corespunzator fiecarui cadru.

Intre cadrele de pe frecventa utilizata pentru transmisia aval si cele de pe frecventa utilizata

amonte esxista un decalaj temporal de 3 intrevale de timp. Acest decalaj se reduce daca exista o

comanda de avansare temporala datorita indepartarii de BTS.

Faptul ca practic, transmisia nu este full duplex este avantajos din punct de vedere al

complexitatii echhipamentului MS si, implicit, al costului. Aceasta tehnica de asigurare a

bidirectionalitatii comunicatiei = duplex cu diviziune in timp.

 Cazul unei convorbiri careia ii este alocat canalul temporal nr. 4. Intre cele 2 purtatoare

exista un ecart de frecventa de 45MHz.

Definitii:

Canal fizic -> un canal temporal din structura cadrului multiplex TDMA.

Salva -> semnal transmis pe un canal intr-un cadru TDMA.

Canal logic -> succesiunea de salve corespunzatoare unei anumite comunicatii.

Pentru a se realiza transmisia propriu-zisa, fiecarui canal logic i se pune in corespundenta

un canal fizic.

In functie de tipul informatiei ce se transmite pe canalele logice, avem :

 canale de trafic;

 canale de control.

Canalele(logice) de trafic trasporta semnalul vocal sau datele. Canalele de

control trasporta semnalizari sau informatie de sincronizare.

Salva -> reprezinta continutul unui interval de timp dintr-un cadru multiplex TDM (are

~0,577=15/26 msecunde). Pe interfata radio se transmit 4 tipuri de salve:

salve normale;

salve de access;

salve de sincronizare (salve S);

salve de corectie a frecventei (salve F);

Salva normala MS<---> BTS

 Cei trei biti situati la extremitatile salvei formeaza un ecart de reserva (guard time) si sunt

setati intotdeauna pe 0. Necesitatea ca MS sa transmita numai o salva (0,577ms) si apoi sa devina

inactiv pe durata urmatoarelor 7 intervale de timp, impune o foarte rapida comutare (pornit/oprit)

a echipamentului de radiofrecventa. Pentru ca mobilele sa nu se perturbe unele pe altele => profil

putere/timp standard.

Ecartul temporal 8,25biti (~30s) de la sfarsitul salvei (guard period) acopera intervalul

necesar cresterii, respective scaderii nivelului de semnal din figura.

 Pe durata acestui interval, statii MS carora li s-au alocat canale adiacente isi vor suprapune

semnalele, una fiind in process de dezactivare, iar cealalta in activare. Deoarece nu se transmite

informatie utila, aceasta suprapunere nu conduce la erori.

Secventa de antrenare este limitata de 2 biti cu rol de indicator (flag). Ei indeca

receptorului daca in salva se transporta informatie utila sau semnalizari. Pe durata unei

convorbiri au loc schimburi de semnalizari intre retea si MS (ex. Pentru handover). Aceste

semnalizari sunt transmise pe canalul de traffic "furand" salve de la convorbire. Setarea pe 1 a

indicatorului din stanga indica furtul bitilor pari, iar a celui din dreapta, furtul bitilor impair.

Salvele normale transporta 2 blocuri de informatie utila (voce, date) fiecare avand 57 de

biti. Blocul din stanga = blocul bitilor pari ai salvei, iar cel din dreapta = blocul bitilor impari.

Aceste blocuri rezulta dupa codarea canalului si intretesere.

Salva de acces MS ---> BTS

Este transmisa de catre MS catre BTS atunci cand doreste sa acceseze reteaua. In

momentul emiterii unei salve de access, reteaua nu cunoaste pozitia statiei in celula => nu exista

o comanda prealabila de avansare temporala => e posibil ca salve de acces emise de MS situate

in extremitatile celulei (timp lung de propagare) sa se suprapuna peste urmatorul canal temporal.

Pentru a evita acest fenomen, salva de acces este mai scurta decat celelalte tipuri de salve GSM.
 ecartul temporal ~252s -> permite ca MS situate la maxim 35Km de BTS sa poata accesa

statia de baza, fara a iesi din fereastra de receptie.

Salva de sincronizare (S) BTS ---> MS

Are aceeasi lungime ca si salva normala. Este prima salva pe care o primeste MS de la

BTS dupa emisia unei salve de acces. Furnizeaza MS o serie de informatii necesare in

desfasurarea comunicatiei: Identificatorul statiei de baza BSIC (Base Statio Identity Code) -

continand informatii despre identitatea operatorului si a statiei de baza - si numarul cadrului

TDMA curent => MS poate determina secventa de antrenare utilizata in salvele normale,

operatorul, etc.

Secventa de antrenare este mai lunga decat in cadrele normale pentru a permite

receptorului din MS sa-si creeze un prim model de canal adecvat.

 Salva de corectie a frecventei (BTS --->MS)

Consta din 148 biti de 0. Are rolul de a permite MS sa se sincronizeze cu frecventa celulei

respective. BTS transmite periodic in celula astfel de salve, care sunt cautate si receptionate de

MS. Datorita faptului ca este formata doar din biti de 0, dupa modulare rezulta o unda

sinusoidala a carei frecventa este cu 67,7KHz mai mare decat frecventa centrala a purtatoarei din

celula respectiva.