Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Proiect de an
Tema: Proiectarea sistemului de transmisiune a informaţiei prin fibre optice în
baza interfeței STS-“204”
Chişinău 2017
Cuprins
Datele inițiale…..................................................................................................................2
Introducere ……………………………………….............................................................4
1. Sistemele de transmisiuni a informaţiei prin fibre optice(STIFO) ……........................5
2. Alegerea traseului traficului de linie în baza cablului optic ……………….........…...10
3.Emiţătoarele optice şi modulul optoelectronic de emisie ………….............................12
4. Fotoreceptorii şi modulul optoelectronic de recepţie...................................................19
5. Calculul parametrilor fibrei cablului optic monomod..................................................27
6. Determinarea lungimilor sectorului de regenerare pentru STIFO şi amplasarea punctelor
de regenerare.....................................................................................................................30
7. Calculul valorii probabilităţii erorii de regenerare a semnalului ….............................34
Concluzie..........................................................................................................................36
Bibliografie.......................................................................................................................37
3
INTRODUCERE
Telecomunicaţiile reprezintă unul din cele mai dinamice domenii ale economie
mondiale ce se confirmă printr-un ritm sporit de dezvoltare ale reţelelor de
telecomunicaţii cu reutilarea lor în baza celor mai noi realizări tehnico-ştiinţifice, ce
duce la extinderea reţelelor de telecomunicaţii, sporirea numărului de beneficiari
calităţii şi spectrului de servicii. Interesul sporit faţă de sistemele optoelectronice de
comunicaţii şi prelucrarea informaţiei este condiţionat de avantajele lor evidente şi
utilizarea cu succes în organizarea reţelelor de comunicaţii multifuncţionale cu
promovarea celor mai moderne tehnologii şi protocoale de telecomunicaţii.
Elaborarea şi utilizarea sistemelor optoelectronice a primei generaţii s-a începui
din momentul inventării şi producerii laserului la mijlocul anilor 1960. Utilizările lor
de bază se refereau la organizarea telecomunicaţiilor neghidate, adică prin atmosferă
şi cosmos.
Producerea fibrei optice cu coeficientul mic de atenuare în anii 1970 a contribuii
la dezvoltarea sistemelor, optoelectronice de generaţia a doua, în care de acum
informaţia se transmite prin cablul optic cu utilizarea modulaţiei intensităţii radiaţiei
laser şi detectării directe a radiaţiei optice prin intermediul fotodiodei. După eficienţă
sistemele optoelectronice de generaţia a doua sunt mai superioare faţă de sistemele de
transmisiune prin cablul coaxial şi radioreleu, însă în ele se utilizează insuficient
proprietatea coerenţei radiaţiei laser şi capacitatea informaţională a fibrei optice.
La începutul anilor 1980, în legătură cu elaborarea şi producerea fibrei optice
monomod şi a diodei laser monomod, au fost elaborate sistemele optoelectronice de
generaţia a treia. Sistemele optoelectronice coerente de generaţia a treia permit
asigurarea vitezei de transmisiune a informaţiei pînă la 10...40 Gbps prin intermediul
unei purtătoare optice, sporirea sectorului de amplificare pînă la 250..300 km prin
utilizarea fotomixării la recepţie, utilizarea amplificatoarelor optice în linie, realizarea
deplină a capacităţii informaţionale a fibrei optice datorită metodei de multiplexare
spectrală a canalelor.
4
1. Sistemele de transmisiune a informaţiei prin fibre optice (STIFO)
STIFO reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură organizarea
canalelor de telecomunicaţii prin intermediul circuitului fizic în baza cablului optic
(CO).
Schema de structură a STIFO depinde de destinaţie, lungimea liniei de
transmisiune, tipul informaţiei ce se transmite şi o serie de alţi factori. În STIFO poate
fi utilizată atât modulaţia analogică cît şi cea digitală. În schemele cu modulaţie
analogică comunicarea utilă nemijlocit modulează amplitudinea, frecvenţa sau faza
purtătoarei optice a emiţătorului optic (EO). Performanţele STIFO pe deplin pot fi
realizate în cazul utilizării modulaţiei digitale, după cum este modulaţia impulsurilor
în cod (PCM). Pentru STIFO digitale comunicarea utilă reprezintă o serie de impulsuri
care modulează purtătoarea optică a EO conform intensităţii, amplitudinii, frecvenţei
şi fazei. În prezent, de regulă, se utilizează modulaţia purtătoarei optice conform
intensităţii.
Schema de structură a STIFO este reprezentată în fig.1.1 şi conţine două
complecte de echipament terminal şi traficul liniar optic.
M C
1
. SDH CC OE OD ( ) (
. M CO PR
. ) (
. CC RL (
N OR N-1
C
Utilaj de OD
joncţionare PR
N-2
M C
1
. SDH CC OE OD ( ) (
. M CO PR
. ) (
. CC RL (
N OR N-N
C
ST în punctul OD T
B LO
Fig. 1.1 Schema de structură a STIFO cu PCM.
CC – convertorul de cod;
RL – regeneratorul lineic;
5
MOE – modulul optoelectronic de emisie;
MOR – modulul optoelectronic de recepţie;
COD – conector optic demontabil;
CO – cablu optic;
PRN – punct de regenerare nedeservit;
ST – staţie terminală;
TLO – traficul liniar optic.
Utilajul terminal, conform schemei reprezentată în fig.1.1 se amplasează în
punctele A şi B şi constă din echipamentul digital standard SDH sau PDH de formare
a canalelor şi grupelor, şi utilajul de joncţionare cu traficul lineic optic. Utilajul de
joncţionare conţine: CC, MOE, MOR şi RL.
Convertorul de cod în punctul A convertează semnalul din codul HDB-3 în
semnal electric unipolar.
MOE convertează impulsurile electrice unipolare în impulsuri optice, care mai
apoi se transmit prin fibrele CO, iar la recepţie în staţia terminală B impulsurile optice
prin intermediul MOR se convertează în impulsuri electrice, care în continuare sunt
prelucrate în regeneratorul lineic (RL) şi convertorul de cod (CC) fiind convertate în
codul HDB-3 pentru a fi transmise în echipamentul SDH (PDH). Analogic se
înfăptuieşte transmisia în direcţia de la B la A.
Traficul lineic optic este constituit din CO care conţine minimum două fibre
optice ce se conectează la echipament prin intermediul COD. Peste anumite lungimi a
traficului lineic se conectează punctele de regenerare deservite (PRD) sau punctele de
regenerare nedeservite (PRN), destinate pentru regenerarea impulsurilor care se
atenuează în rezultatul pierderilor şi se distorsionează datorită dispersiei ce se
manifestă în traficul lineic optic. Lungimea sectorului de regenerare depinde de valorile
pierderilor şi dispersiei în fibrele cablului optic, viteza şi calitatea necesară de
transmisiune a informaţiei şi indicii electrici a MOE şi MOR.
Principiul de funcţionare a PRN poate fi explicat reieşind din schema de structură
reprezentată în fig.1.2:
6
CO ) CO
(
MO MO
A D
CO CO
D
D
MOE MO
D A
) (
CO CO
7
optice (AO) care compensează pierderile şi sunt amplasate peste anumite sectoare de
amplificare (fig.1.3)
ST în ST în
punct punct
AOM AO2 AO1
( FTJ … )
8
6. Diametrul mic şi durabilitatea mecanică înaltă a fibrei şi, ca urmare, diametrului şi
masa reduse ale CO sporesc flexibilitatea şi comoditatea de instalare a cablului
optic;
7. Utilizarea CO permite economia materialelor colorate deficitare, şi poate în genere
să nu conţină elemente metalice, fiind un cablu pur dielectric;
8. STIFO se utilizează tot mai larg în acordarea serviciilor de telecomunicaţii, şi costul
lor treptat se reduce.
De rând cu avantajele enumerate ale STIFO urmează să luăm în considerare şi
acel fapt, că dezvoltarea opticii integrate şi tehnicii senzorilor cu fibră optică deschide
perspective de producere a echipamentului de telecomunicaţii pur optic.
9
2. Selectrarea traseului traficului de linie optic.
În baza studierii hărţii geografice se trasează variantele posibile ale traseelor
traficului lineic de transmisiune al informaţiei prin cablul optic (TLTICO). Apoi se
efectuează caracteristica comparativă a lor şi se alege cel mai optim traseu al TLTICO.
La alegerea traseului TLTICO pot fi utilizate hărţi de diferite scări, pe care sunt indicate
căile ferate, şoselele, drumurile naturale, râurile şi lacurile, podurile de căi ferate şi
peste râuri. Toate variantele posibile ale traseelor TLTICO se compară conform
următorilor indici: lungimea traseului, îndepărtarea de la şosele şi drumuri, numărul de
treceri peste căile ferate, râuri şi şosele, condiţiile solului, comodităţile de instalare şi
exploatare. După ce s-a ales varianta potrivită a traseului TLTICO, se trasează desenul
schemei de amplasare a STIFO, pe care se indică staţiile terminale, traseul TLTICO cu
staţiile intremediare ce reprezintă puncte de tranzit sau puncte de regenerare deservite
(PRD) şi nedeservite (PRN), şoselele de-a lungul cărora se proiectează instalarea
cablului optic cu indicarea distanţei de la şosea până la CO, localităţile urbane şi rurale,
lungimile totale ale traseului şi ale CO, numărul şi caracterul trecerilor, categoriile
solului pe parcursul traseului, volumul lucrărilor de instalare a CO manual şi de
instalare a CO cu ajutorul maşinii de pozare.
Traseul TLTICO se alege luând în consideraţie, volumul minim de lucru şi
posibilităţile de utilizare a mecanismelor şi maşinilor la instalarea CO. În zonele ce se
află în afara localităţilor se recomandă de-a instala CO de-a lungul şoselelor şi
drumurilor naturale cu condiţia că numărul de treceri peste râuri, căi şi şosele să fie
minim. În cazurile când sunt prevăzute treceri peste râuri, ele trebuie să fie amplasate
la distanţe nu mai mici de 1000 m de la podurile căilor ferate şi şoselelor magistrale şi
la distanţe nu mai mici de 200 m pe cursul inferior al râurilor de la podurile şoselelor
şi drumurilor naturale cu destinaţie locală.
Cu sporirea numărului facilităţilor sau serviciilor de telecomunicaţii acordate
populaţiei, sporeşte şi numărul centralelor telefonice automate (CTA) şi totodată
sporeşte distanţa dintre CTA depăşind de zeci şi sute de kilometri. Astfel pentru a
efectua conectarea dintre CTA ce se află la distanţe de zeci şi sute de kilometri cu
respectarea normelor reduse de atenuare, este raţional de-a utiliza STIFO. Utilizarea
10
CO cu coeficienţi reduşi de atenuare pentru conectările dintre CTA este o soluţie foarte
eficientă, luând în considerare coeficienţii sporiţi de atenuare la cablurile metalice şi
deficitul de cupru. Calculul lungimii la instalarea CO este efectuat cu prevederea unei
anumite rezerve, care, conform normativelor stabilite, constituie:
Pentru CO subteran – 2%
Pentru CO submarin ce se instalează fără adâncirea în platoul râului – 14%
Pentru CO instalat în canalizaţie – 5,7%
11
3. Emiţătoarele optice şi modulul optoelectronic de emisie.
Destinaţia EO constă în convertarea semnalului electric în optic, care apoi se
transmite prin CO al STFO. Specificul de funcţionare a STFO înaintează anumite
cerinţe faţă de EO, dintre care pot fi menţionate următoarele :
corespunderea lungimii de undă a radiaţiei unuia din minimurile pierderilor în
FO;
nivel înalt al puterii a radiaţiei optice la ieşire;
existenţa condiţiilor care asigură pierderi minime a radiaţiei optice la injectarea
ei în FO;
posibilitatea înfăptuirii simple a modulaţiei radiaţiei cu rapiditate înaltă;
fiabilitate înaltă şi resurse sporite de funcţionare (105 ...106 ore);
dimensiuni, masă şi putere de consum reduse.
Cerinţelor nominalizate cel mai pe deplin corespund EO semiconductoare:
diodele electroluminiscente (DEL), diodele supraluminiscente (DSL) şi diodele
laser (DL). Cele mai performante pentru EO pentru STFO sunt DL în baza
heterojoncţiunilor cu utilizarea compuşilor GaAs şi InP. DL satisfac toate cerinţele
enumerate mai sus. Însă DEL şi DSL cedează DL conform parametrilor, la fel se
utilizează în STFO pentru asigurarea comunicaţiilor la distanţe reduse posedând un
cost mai mic.
EO posedă o proprietate importantă pentru STFO după cum este posibilitatea
modulaţiei nemijlocite a radiaţiei optice. Modulaţia intensităţii radiaţiei optice se
înfăptuieşte prin modificarea corespunzătoare a curentului de alimentare (pompaj) a
EO.
EO se caracterizează prin intermediul următoarelor caracteristici şi parametri:
1. Caracteristica wat-amperică este dependenţa puterii radiaţiei optice de curentul
de pompaj a sursei la aplicarea tensiunii de polarizare directă. Caracteristicile tipice
sunt reprezentate pe fig.3.1. (pentru DEL şi DSL ele sunt aproximativ liniare, iar pentru
DL – neliniare).
12
P, mW
DL
1,2
0,8 DSL
0,4 DEL
Ip, mA
25 50 75
1,0
DEL
DSL
∆
0,5
λ
DL
λl λ, µm
13
Radiaţia EO reale posedă o valoare finită al lărgimii caracteristici spectrale de
emisie, care se determină conform nivelul jumătate din putere.
0.1...3nm DL
20...40nm DSL
50...120nm DEL
14
Pentru MOE digitale se normează următorii parametri:
lungimea de undă de lucru (m);
viteza maximală de transmisie a informaţiei (bps);
formatul semnalului ce se transmite (LTT, LEC);
puterea medie a impulsului la ieşire (mW);
puterea radiaţiei de fond (mW);
diametrul dispozitivului optic de acordare (m);
apertura numerică la ieşire;
durata frontului impulsului conform nivelelor 0,1…0,95; în s;
durata de tăiere a impulsului conform nivelelor 0,1…0,95;în s;
tensiunea de alimentare (V).
MOE se proiectează conform următoarei consecutivităţii. Iniţial se alege EO. La
alegerea EO urmează de a lua în considerare valoarea puterii, lungimii de undă,
lărgimea caracteristicii spectrale de emisie, şi viteza de transmisiune a informaţiei. În
caz de necesitate urmează de a fi utilizat circuitul de stabilizare a temperaturii EO.
Următoarea etapă este alegerea metodei de modulaţie: analogică sau digitală. La
utilizarea modulaţiei analogice, pe lângă puterea şi lărgimea bandei informaţionale
trebuie să fie luată în considerare şi neliniaritatea caracteristicii Wat-aperice a EO, care
determină valoarea distorsiunilor neliniare. La utilizarea modulaţiei digitale este
necesar de a aprecia rapiditatea de funcţionare a EO şi metoda de codificare. După
alegerea metodei de modulaţie urmează de a fi calculate pierderile radiaţiei la injectarea
ei în FO şi de determinat dacă puterea injectată este de ajuns pentru funcţionarea
sistemului. Dacă puterea injectată este mai mică decât valoarea puterii necesare, atunci
se poate de utilizat alte metode de codificare sau de ales un alt EO. După alegerea EO
şi metodei de modulaţie este necesar de a calcula puterea injectată şi puterea zgomotul
EO, de determinat puterea de consum şi de apreciat influenţa temperaturii asupra
caracteristicilor MOE. Dacă modificările temperaturii esenţial influenţează asupra
nivelului puterii radiaţiei optice, atunci urmează de a întreprinde măsuri pentru a
compensa schimbările de temperatură (răcirea cu ajutorul microfrigiderelor,
15
stabilizarea curenţilor de polarizare sau pompaj a EO, introducerea circuitului de
reacţie conform semnalului optic).
MOE digitale se realizează în baza DL, deoarece caracteristicile wat-amperice
neliniare nu acţionează esenţial asupra parametrilor de funcţionare a STIFO, iar puterea
injectată asigură o valoare sporită a sectorului de regenerare.
DL semiconductoare pot fi alimentate nemijlocit prin intermediul curentului de
pompaj, însă în cazul dat se manifestă întârzieri sporite a impulsului optic faţă de
impulsul electric şi totodată sporeşte lărgimea sectorului de emisie, care la nivelul
jumătate din putere alcătuieşte 100nm, ca şi la dioda luminiscentă. Rezultă că această
metodă de excitare a DL nu poate fi considerată cea mai reuşită.
Mai perfectă este metoda când DL se alimentează cu curentul de polarizare
constant I pol , valoarea căruia se apropie de valoarea curentului de prag I p , şi faţă de el
se aplică impulsurile curentului de pompaj. Avantajele acestei metode sunt:
reducerea amplitudini necesare a impulsului curentului de pompaj;
micşorarea de întârzierii de declanşare a DL, reducerea lărgimii spectrului de
emisie până la 0,1 nm.
Avantajele nominalizate se compensează prin sporirea puterii consumate, sporirea
temperaturii de funcţionare a EO şi sporirea radiaţiei de fond la transmisiunea
simbolurilor „0”.
Dacă expunerea la lumina de fond nu se păstrează de o valoare minimală, atunci
zgomotul de alice provocat de ea în dispozitivul de recepţie va reduce calitatea
transmisiuni informaţiei. Prin urmare curentul de polarizare în MOE este necesar de a
fi stabilit prin utilizarea circuitului de reacţie, ce permite de asemenea compensarea
modificării parametrilor dispozitivelor în dependenţă te temperatură şi dereglarea
parametrilor elementelor în timp. În continuare vom analiza schemele de ajustare
automată a puterii optice.
În practică se utilizează 2 scheme de bază: stabilitatea puterii medii a semnalului
în timp şi stabilizarea puterilor minimă şi maximă a semnalului. Schema de structură
pentru stabilizarea puterii medii a semnalului este prezentată în fig. 3.3. Această
16
schemă conţine comparatorul (1), sursa de ajustare a curentului de polarizare I pol (2),
amplificatorul de pompaj (3) şi de curent continuu (4).
Circuitul reacţiei optice conţine fotodioda de control FD, amplificatorul 4 şi
comparatorul, ce dirijează sursa I pol . Fotodioda de control detectează radiaţia emisă de
pe o faţă a cristalului DL.
U
Instala 1 2
C 3
rea
I
I
I Is
+ eş.
k (t)
U
UF D
L
U
Instalarea
Pinter
Det 1
3 Ieş
U
Instalarea Cp
P0
2
1 Is
I
(t)
I
+
6
5 U
FD LD
4
18
4. Fotoreceptorii şi modulul optoelectronic de recepţie.
Definiţia fotoreceptorului (fotodetectorului) constă în convertarea semnalului
optic în semnal electric, care apoi se prelucrează de circuitele electronice.
Fotoreceptorul în caz ideal trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:
să reproducă precis forma semnalului recepţionat;
să nu introducă zgomot adăugător în semnalul informaţional;
să asigure puterea maximă a semnalului electric în sarcina fotoreceptorului
pentru puterea dată a semnalului optic;
să posede diapazon dinamic şi rapiditate de funcţionare sporite;
să posede dimensiuni mici, fiabilitate înaltă, cost şi tensiuni de alimentare
reduse.
Cel mai pe deplin acestor cerinţe corespund fotoreceptorii semiconductori. În
sistemele care funcţionează la 0.85m se utilizează fotoreceptorii produşi din Si, iar
pentru sistemele care funcţionează la 1.3m şi 1.55m se utilizează fotoreceptori
produşi din Ge şi InGaAs. Dintre fotoreceptorii semiconductori în STFO se utilizează
fotodiodele semiconductoare (FD) de două tipuri:
FD cu structura p-i-n, care posedă o sensibilitate mai bună decât FD obişnuite cu
structura p-n;
FD cu avalanşă (FDA), care posedă mecanismul interior de amplificare a
fotocurentului şi prin urmare sensibilitatea la ele este mai bună decât la FD cu
structura p-i-n;
Dacă pe FD cade puterea optică P , atunci în circuitul sarcinii ei circulă
fotocurentul I f .
I f qP / hv Ri P
Ri q / hv 0.8.
alcătuieşte:
0.68 A / W 0.85m;
Ri 1.04 A / W 1.3m;
1.24 A / W 1.55m;
20
1
0,8
InGaAs
Si
0,6
Ge
0,4
0,2
21
I 2g 2qI înt F
de sarcină;
K g - coeficientul de zgomot în urma procesului haotic de multiplicare purtătorilor
I 2f
PR M i
2
2 2
I gFDA 2qI int .v M F
de unde
22
2
P0 2qI int.v M F / Ri M
2
P0/ P0 / F 2qI int.v M F / Ri M
3
1 2
4
6
7 5
FD FD Rr
Ku Ku
Iesire Iesire
Cor.CAF
FD
R2 R3
VT1
C1
Rr R4 R5 R6
C2
-U
25
La etapa finală de montaj a MOR este necesar de a lua în considerare factorii
mediului ambiant: temperatura, umiditatea, posibilitatea pătrunderii undelor
electromagnetice şi expunerii FD la lumina de fond.
26
5. Calcularea parametrilor fibrei optice monomod
5.1 Parametrii fibrei cablului optic monomod:
𝑛1 −𝑛2
Δ= , (1.1)
𝑛1
𝑛1 −𝑛2 1,5320−1,5165
Δ= = = 0,0101
𝑛1 1,5320
27
5.7 Coeficientul de atenuare cauzat de absorbția căilor metalelor intermediare:
48,5
αa=7,81*1011exp(− ) (1.7)
𝜆
48,5
αa1=7,81*1011exp(− ) = 7,81*1011*6,321*10-17=49,367*10-6 (dBm/km)
𝜆1
48,5
αa2=7,81*1011exp(− ) = 20,11*10-3 (dBm/km)
𝜆2
µ𝑚4 𝑑𝐵𝑚
𝑘𝑑 0,7
αd2 = = 𝑘𝑚
= 0,121 dBm/km
𝜆4 (1,55µ𝑚)4
29
6. Determinarea lungimii sectorului de regenerare pentru STIFO și amplasarea
punctelor de regenerare pe traseul traficului de linie
6.1 Determinarea vitezei de transmisiune critică a schimburilor de linie:
W=Q-aef-afr (6.1.1)
W= Q-aef-afr=33,8dBm-4dBm-1,1dBm=28,7dBm
𝛼1 0,3847𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚
Bcr1= = 10−12 𝑠
= 41,37 Gbps
4𝜏𝑊 4∗0,081∗ ∗28,7𝑑𝐵𝑚
𝑘𝑚
𝛼2 0,2216𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚
Bcr2= = 10−12 𝑠
= 11,91 Gbps
4𝜏𝑊 4∗|−0,162∗ |∗28,7𝑑𝐵𝑚
𝑘𝑚
Bcr1>Bcr2
B=165,2Mbps*64=10575,36 Mbps
𝛼
Bcr= (6.1.2)
4𝜏𝑊
B≥Bcr
Cazul 1
lc=0,7*lc1+0,3*lc2; (lc1=6km, lc2=4km)
lc=0,7*6+0,3*4=5,4 km
Cazul 2
lc=0,7*lc1+0,3*lc2; (lc1=2km, lc2=1km)
lc=0,7*2+0,3*1=1,7 km
Cazul 1
33,8−4−4+0,1−1,1𝑑𝐵𝑚 24,8
Lr max1= 0,3847𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 61,5079 𝑘𝑚
+ 0,4032
𝑘𝑚 5,4𝑘𝑚
33,8−4−4+0,1−1,1𝑑𝐵𝑚 24,8
Lr max2= 0,2216𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 103,2902 𝑘𝑚
+ 0,2401
𝑘𝑚 5,4𝑘𝑚
33,8−20−4−4+0,1+1,1𝑑𝐵𝑚 7
Lr min1= 0,3847𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 17,3611 𝑘𝑚
+ 0,4032
𝑘𝑚 5,4𝑘𝑚
30
33,8−20−4−4+0,1+1,1𝑑𝐵𝑚 7
Lr min2= 0,2216𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 29,1545 𝑘𝑚
+ 0,2401
𝑘𝑚 5,4𝑘𝑚
Cazul 2
𝑄−𝑎𝑟 −𝑎𝑒𝑓 +𝑎𝑓𝑓 −𝑎𝑓𝑟
Lr max= 𝑎𝑓𝑓
𝛼1 +( )
𝑙𝑐
33,8−4−4+0,1−1,1𝑑𝐵𝑚 24,8
Lr max1= 0,3847𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 55,9188 𝑘𝑚
+ 0,4435
𝑘𝑚 1,7𝑘𝑚
33,8−4−4+0,1−1,1𝑑𝐵𝑚 24,8
Lr max2= 0,2216𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 88,4450 𝑘𝑚
+ 0,2804
𝑘𝑚 1,7𝑘𝑚
33,8−20−4−4+0,1+1,1𝑑𝐵𝑚 7
Lr min1= 0,3847𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 15,7835 𝑘𝑚
+ 0,4435
𝑘𝑚 1,7𝑘𝑚
33,8−20−4−4+0,1+1,1𝑑𝐵𝑚 7
Lr min2= 0,2216𝑑𝐵𝑚 0,1𝑑𝐵𝑚 = = 24,9643 𝑘𝑚
+ 0,2804
𝑘𝑚 1,7𝑘𝑚
31
350
τr = = 0,0167 ns
20950
Cazul 1
λ=1,33 µm, lc=5,4 km
Cazul 1 λ=1,3 µm
𝐿 492
m1= – 1= – 1=6,99≈7 puncte de regenerare
𝐿𝑟𝑚𝑎𝑥1 61,5079
32
𝐿 492
m2= – 1= – 1=3,76≈4 puncte de regenerare
𝐿𝑟𝑚𝑎𝑥2 103,2902
A B
A
L=492 km
A B
A
L=492 km
Cazul 2 λ=1,55µm
𝐿 492
m1= – 1= – 1=7,79≈8 puncte de regenerare
𝐿𝑟𝑚𝑎𝑥1 55,9188
𝐿 492
m2= – 1= – 1=4,56≈5 puncte de regenerare
𝐿𝑟𝑚𝑎𝑥2 88,4450
A B
A
L=492 km
A B
A
L=492 km
33
7 Determinarea valorii probabilităţii erorii de regenerare semnalului
la recepţie.
7.1) Determinarea puterii și nivelului puterii zgomotului termic:
Pzg.t = 103 kTΔF (7.1)
Pzg.t=103kTΔF=103*1,38*10-23J/K*300K*10575,36*106Hz=437,8199*10-10mW
k=1,38*10-23 J/K – constanta lui Boltzman, T= 300K – temperatura absolută
ΔF =B
Pzg.t = 10lg(Pzg)
Pzg.t = 10lg(437,8199*10-10mW) = -73,5871 dBm
7.2) Determinarea puterii și nivelului zgomotului de alice:
𝐶
Pzg.a = 103 * 2hνΔF =103h2( 0 )ΔF (7.2)
𝜆
3∗108 𝑚/𝑠
Pzg.a1 = 103*2*6,6*10-34J/Hz( )* 10575,36*106Hz =322141,7357*10-11 mW
1,3∗10−6 𝑚
3∗108 𝑚/𝑠
Pzg.a2=103*2*6,6*10-34J/Hz( )*10575,36*106Hz = 270183,3908*10-11 mW
1,55∗10−6 𝑚
34
Cazul 1.
λ=1,3µm; lc=1,7 km
0,1
αtl1 = 55,9188 km[0,3847 dBm/km +( )]+2*0,5dBm = 25,8011 dBm
1,7
Cazul 2.
λ=1,55µm; lc=1,7 km
0,1
αtl1 = 88,4450 km[0,2216 dBm/km +( )]+ 2*0,5dBm = 25,8020 dBm
1,7
λ=1,5µm; lc=5,4 km
0,1
αtl2 = 103,2902 km[0,2216 dBm/km +( )]+ 2*0,5 dBm = 25,8018 dBm
5,4
35
Concluzie
Aplicaţii ale tehnicilor de prelucrare a semnalelor apar aproape în jurul fiecărui
ungher din labirintul de metode recent elaborate pentru rezolvarea pretenţioaselor
probleme tehnologice care se pun în proiectarea sistemelor moderne de
telecomunicaţii.
În acest sens, STIFO prezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură
organizarea canalelor de comunicaţii prin mediul fizic după cum este cablul optic.
În cazul nostru, realizarea practică a proiectului dat, ce vizează sistemele de
transmisiune a informaţiei prin fibrele optice, ne permite să realizăm o analiză conform
calculelor efectuate. Astfel, în cadrul calculului parametrilor fibrei cablului optic
monomod, s-a obţinut valoarea coeficientului de atenuare a = 0.384 (dBm/km) care în
corespondenţă cu valoarea lungimii de undă a purtătoarei optice λ=1.3μm iar pentru
a=0.221(dBm/km) pentru lungimii de undă a purtătoarei optice λ=1.55 μm sunt
satisfăcătoare pentru ambele lungimi de unde. Ţinând cont de aportul real al fiecărui
tip de dispersie mărimea duratei impulsurilor este determinată pentru CO multimod de
dispersia modală, iar pentru CO monomod – de dispersia materială şi ghid de undă.
Corespunzător cu mărimea lungimii de undă λ =1.55μm si λ=1.3μm se micşorează,
iarcreşte. După atenuare lungimea de undă λ =1.55μm este mai preferată.Comparând
caracteristicile dispersionale ale celor două tipuri de CO, anterior calculate, putem
menţiona că cele mai bune caracteristici le posedă CO monomod, în care lipseşte
dispersia modală şi se manifestă numai dispersia materială şi ghid de undă.
36
Bibliografie:
1. Фриман Р. “Волоконно – оптические системы связи”, - М. Мир: 2003.
2. Ершов В.А., Кузнецов И.А Мультисервисные телекоммуникационные сети, -
М. Радио и связь: 2003.
3. Шмалько В.И. Цифровые сети связи, - М. Эко-Тренз: 2001ю
4. Doicaru V., Părvulescu M. “Transmisiuni prin fibre optice”, - București, Ed.
Militară: 1994.
5. Nistiriuc P., Bejan N. “Electrodinamica tehnică. Unde și structure ghidante. Ciclu
de prelegeri”, - Chișinău - UTM: 1998.
37