Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea: Electronica și Telecomunicații.
Departamentul Telecomunicații

Proiect de an
Tema: Proiectarea sistemului de transmisiune a informaţiei prin fibre optice
(STIFO) în baza interfeței STS-“204”

Disciplina: Sisteme de transmisiuni optoelectronice

A elaborat studentul grupei SOE-141 Jengan Sergiu

Conducatorul conf. univ. Nistiriuc Pavel

Chişinău 2017
Cuprins

4
INTRODUCERE

5
 1. Sistemele de transmisiune a informaţiei prin fibre optice (STIFO)
STIFO reprezintă un ansamblu de mijloace tehnice care asigură organizarea
canalelor de telecomunicaţii prin intermediul circuitului fizic în baza cablului optic
(CO).
Schema de structură a STIFO depinde de destinaţie, lungimea liniei de
transmisiune, tipul informaţiei ce se transmite şi o serie de alţi factori. În STIFO
poate fi utilizată atât modulaţia analogică cît şi cea digitală. În schemele cu modulaţie
analogică comunicarea utilă nemijlocit modulează amplitudinea, frecvenţa sau faza
purtătoarei optice a emiţătorului optic (EO). Performanţele STIFO pe deplin pot fi
realizate în cazul utilizării modulaţiei digitale, după cum este modulaţia impulsurilor
în cod (PCM). Pentru STIFO digitale comunicarea utilă reprezintă o serie de
impulsuri care modulează purtătoarea optică a EO conform intensităţii, amplitudinii,
frecvenţei şi fazei. În prezent, de regulă, se utilizează modulaţia purtătoarei optice
conform intensităţii.
Schema de structură a STIFO este reprezentată în fig.1.1 şi conţine două
complecte de echipament terminal şi traficul liniar optic.
M C
1
. SDH CC OE OD ( ) (
. M CO PR
. ) (
. CC RL (
N OR N-1
C
Utilaj de OD
joncţionare PR
N-2
M C
1
. SDH CC OE OD ( ) (
. M CO PR
. ) (
. CC RL (
N OR N-N
C
ST în punctul OD T
B LO
Fig. 1.1 Schema de structură a STIFO cu PCM.

6
 CC – convertorul de cod;
RL – regeneratorul lineic;
MOE – modulul optoelectronic de emisie;
MOR – modulul optoelectronic de recepţie;
COD – conector optic demontabil;
CO – cablu optic;
PRN – punct de regenerare nedeservit;
ST – staţie terminală;
TLO – traficul liniar optic.
Utilajul terminal, conform schemei reprezentată în fig.1.1 se amplasează în
punctele A şi B şi constă din echipamentul digital standard SDH sau PDH de formare
a canalelor şi grupelor, şi utilajul de joncţionare cu traficul lineic optic. Utilajul de
joncţionare conţine: CC, MOE, MOR şi RL.
Convertorul de cod în punctul A convertează semnalul din codul HDB-3 în
semnal electric unipolar.
MOE convertează impulsurile electrice unipolare în impulsuri optice, care mai
apoi se transmit prin fibrele CO, iar la recepţie în staţia terminală B impulsurile
optice prin intermediul MOR se convertează în impulsuri electrice, care în continuare
sunt prelucrate în regeneratorul lineic (RL) şi convertorul de cod (CC) fiind
convertate în codul HDB-3 pentru a fi transmise în echipamentul SDH (PDH).
Analogic se înfăptuieşte transmisia în direcţia de la B la A.
Traficul lineic optic este constituit din CO care conţine minimum două fibre
optice ce se conectează la echipament prin intermediul COD. Peste anumite lungimi a
traficului lineic se conectează punctele de regenerare deservite (PRD) sau punctele de
regenerare nedeservite (PRN), destinate pentru regenerarea impulsurilor care se
atenuează în rezultatul pierderilor şi se distorsionează datorită dispersiei ce se
manifestă în traficul lineic optic. Lungimea sectorului de regenerare depinde de
valorile pierderilor şi dispersiei în fibrele cablului optic, viteza şi calitatea necesară de
transmisiune a informaţiei şi indicii electrici a MOE şi MOR.

7
 Principiul de funcţionare a PRN poate fi explicat reieşind din schema de
structură reprezentată în fig.1.2:

CO ) CO
(
MO MO
A D

CO CO
D

D
MOE MO
D A
) (
CO CO

Fig.1.2 Schema de structură a PRN.

AC – amplificator corector;
DL – dispozitiv de linie;
DS – dispozitivul de regenerare.
Conform fig.1.2 principiul de funcţionare a PRN este bazat pe convertatrea
dublă a semnalelor – din optic în electric şi din electric în optic. Şi anume,
impulsurile optice atenuante şi distorsionate prin intermediul MOR sunt convertate în
impulsuri electrice care se amplifică, li se restabilesc forma iniţială şi relaţiile în timp,
după ce ele din nou se convertează în impulsuri optice prin intermediul MOE. Pentru
asigurarea comunicaţiilor duplexe din A şi din B către PRN sunt instalate două fibre
optice: una se utilizează pentru transmisiunea semnalului în direcţia de la A la B,
cealaltă de la B la A.
Dacă în cablul optic se utilizează „m” perechi de FO pentru funcţionarea a „m”
sisteme de transmisiune, atunci în punctul de regenerare se instalează „M”
regeneratoare. STIFO pot să funcţioneze în regim multimod, pentru aceasta se
utilizează CO multimod, cât şi în regim monomod, pentru aceasta se utilizează CO
monomod. La fel sunt elaborate STIFO care funcţionează în regim monomod şi în
care este posibilă combaterea dispersiei semnalului optic ce se propagă prin fibra

8
monomod prin alegerea lungimii de undă a purtătoarei optice, parametrilor FO şi
diodei laser. În astfel de STIFO regeneratoarele în traficul lineic optic sunt înlocuite
cu amplificatoare optice (AO) care compensează pierderile şi sunt amplasate peste
anumite sectoare de amplificare (fig.1.3)

AO1 AO2 AOM

( … FTJ

ST în ST în
punct punct
AOM AO2 AO1
( FTJ … )

Fig.1.3 Schema de structură a STIFO cu amplificatoare optice.

FTJ – filtru „trece-jos”.
STIFO posedă o serie de avantaje care pot fi divizate în două grupe:
Primul grup de avantaje a STIFO se datorează naturii luminii în particularităţilor
fibrei optice. Dintre ele pot fi menţionate următoarele:
1. Atenuarea mică a CO ce asigură o lungime majoră a sectoarelor de regenerare şi,
ca urmare, se reduce numărul de regeneratoare, adică, concomitent se reduce
costul STIFO;
2. Posibilitatea de transmitere a semnalelor într-o bandă largă de frecvenţe, ce
permite să organizăm un număr major de canale de telecomunicaţii printr-o
singură fibră optică (pot fi utilizate până la 107 canale de bază);
3. Nereceptivitatea fibrei optice (ghidului dielectric) şi purtătoarei optice la bruiajul
electromagnetic sau inducerile electromagnetice exterioare. Aceasta contribuie la
sporirea lungimii sectorului de regenerare şi la dezvoltarea comunicaţiilor optice
în interiorul clădirilor, vaselor maritime şi aparatelor de zbor;
4. Diafonie redusă între fibrele vecine ale CO;
5. Izolarea electrică a emiţătorului de receptor şi lipsa necesităţii de a folosi priza de
sol comună între emiţător şi receptor;

9
6. Diametrul mic şi durabilitatea mecanică înaltă a fibrei şi, ca urmare, diametrului şi
masa reduse ale CO sporesc flexibilitatea şi comoditatea de instalare a cablului
optic;
7. Utilizarea CO permite economia materialelor colorate deficitare, şi poate în genere
să nu conţină elemente metalice, fiind un cablu pur dielectric;
8. STIFO se utilizează tot mai larg în acordarea serviciilor de telecomunicaţii, şi
costul lor treptat se reduce.
De rând cu avantajele enumerate ale STIFO urmează să luăm în considerare şi
acel fapt, că dezvoltarea opticii integrate şi tehnicii senzorilor cu fibră optică deschide
perspective de producere a echipamentului de telecomunicaţii pur optic.

2. Selectrarea traseului traficului de linie optic.

10
 În baza studierii hărţii geografice se trasează variantele posibile ale traseelor
traficului lineic de transmisiune al informaţiei prin cablul optic (TLTICO). Apoi se
efectuează caracteristica comparativă a lor şi se alege cel mai optim traseu al
TLTICO. La alegerea traseului TLTICO pot fi utilizate hărţi de diferite scări, pe care
sunt indicate căile ferate, şoselele, drumurile naturale, râurile şi lacurile, podurile de
căi ferate şi peste râuri. Toate variantele posibile ale traseelor TLTICO se compară
conform următorilor indici: lungimea traseului, îndepărtarea de la şosele şi drumuri,
numărul de treceri peste căile ferate, râuri şi şosele, condiţiile solului, comodităţile de
instalare şi exploatare. După ce s-a ales varianta potrivită a traseului TLTICO, se
trasează desenul schemei de amplasare a STIFO, pe care se indică staţiile terminale,
traseul TLTICO cu staţiile intremediare ce reprezintă puncte de tranzit sau puncte de
regenerare deservite (PRD) şi nedeservite (PRN), şoselele de-a lungul cărora se
proiectează instalarea cablului optic cu indicarea distanţei de la şosea până la CO,
localităţile urbane şi rurale, lungimile totale ale traseului şi ale CO, numărul şi
caracterul trecerilor, categoriile solului pe parcursul traseului, volumul lucrărilor de
instalare a CO manual şi de instalare a CO cu ajutorul maşinii de pozare.
Traseul TLTICO se alege luând în consideraţie, volumul minim de lucru şi
posibilităţile de utilizare a mecanismelor şi maşinilor la instalarea CO. În zonele ce se
află în afara localităţilor se recomandă de-a instala CO de-a lungul şoselelor şi
drumurilor naturale cu condiţia că numărul de treceri peste râuri, căi şi şosele să fie
minim. În cazurile când sunt prevăzute treceri peste râuri, ele trebuie să fie amplasate
la distanţe nu mai mici de 1000 m de la podurile căilor ferate şi şoselelor magistrale
şi la distanţe nu mai mici de 200 m pe cursul inferior al râurilor de la podurile
şoselelor şi drumurilor naturale cu destinaţie locală.
Cu sporirea numărului facilităţilor sau serviciilor de telecomunicaţii acordate
populaţiei, sporeşte şi numărul centralelor telefonice automate (CTA) şi totodată
sporeşte distanţa dintre CTA depăşind de zeci şi sute de kilometri. Astfel pentru a
efectua conectarea dintre CTA ce se află la distanţe de zeci şi sute de kilometri cu
respectarea normelor reduse de atenuare, este raţional de-a utiliza STIFO. Utilizarea
CO cu coeficienţi reduşi de atenuare pentru conectările dintre CTA este o soluţie

11
foarte eficientă, luând în considerare coeficienţii sporiţi de atenuare la cablurile
metalice şi deficitul de cupru. Calculul lungimii la instalarea CO este efectuat cu
prevederea unei anumite rezerve, care, conform normativelor stabilite, constituie:
 Pentru CO subteran – 2%
 Pentru CO submarin ce se instalează fără adâncirea în platoul râului – 14%
 Pentru CO instalat în canalizaţie – 5,7%

3. Emiţătoarele optice şi modulul optoelectronic de emisie.

Destinaţia EO constă în convertarea semnalului electric în optic, care apoi se
transmite prin CO al STFO. Specificul de funcţionare a STFO înaintează anumite
cerinţe faţă de EO, dintre care pot fi menţionate următoarele :
12
  corespunderea lungimii de undă a radiaţiei unuia din minimurile
pierderilor în FO;
 nivel înalt al puterii a radiaţiei optice la ieşire;
 existenţa condiţiilor care asigură pierderi minime a radiaţiei optice la
injectarea ei în FO;
 posibilitatea înfăptuirii simple a modulaţiei radiaţiei cu rapiditate înaltă;
 fiabilitate înaltă şi resurse sporite de funcţionare (105 ...106 ore);
 dimensiuni, masă şi putere de consum reduse.
Cerinţelor nominalizate cel mai pe deplin corespund EO semiconductoare:

diodele electroluminiscente (DEL), diodele supraluminiscente (DSL) şi diodele

laser (DL). Cele mai performante pentru EO pentru STFO sunt DL în baza

heterojoncţiunilor cu utilizarea compuşilor GaAs şi InP. DL satisfac toate cerinţele

enumerate mai sus. Însă DEL şi DSL cedează DL conform parametrilor, la fel se

utilizează în STFO pentru asigurarea comunicaţiilor la distanţe reduse posedând un

cost mai mic.

EO posedă o proprietate importantă pentru STFO după cum este posibilitatea

modulaţiei nemijlocite a radiaţiei optice. Modulaţia intensităţii radiaţiei optice se
înfăptuieşte prin modificarea corespunzătoare a curentului de alimentare (pompaj) a
EO.
EO se caracterizează prin intermediul următoarelor caracteristici şi parametri:
1. Caracteristica wat-amperică este dependenţa puterii radiaţiei optice de curentul
de pompaj a sursei la aplicarea tensiunii de polarizare directă. Caracteristicile tipice
sunt reprezentate pe fig.3.1. (pentru DEL şi DSL ele sunt aproximativ liniare, iar
pentru DL – neliniare).

13
 P, mW

DL
1,2

0,8 DSL

0,4 DEL

Ip ,
25 50 75
mA
Fig.3.1. Caracteristicile Wat-Amperice ale DL, DSL şi DEL.
La curenţi de pompaj I p mai mici decât cel de prag, DL funcţionează ca DSL
(sursă de radiaţie necoerentă), iar când curentul devine mai mare decât curentul de
prag, dispozitivul funcţionează în regim de laser şi generează radiaţie coerentă. Cu cît
este mai mare puterea radiaţiei P pentru valoarea dată a curentului de pompaj, cu atât
este mai mare randamentul EO.
2. Lungimea de undă de lucru 1 şi lărgimea caracteristicii spectrale de emisie
    . În fig.3.2 sunt reprezentate caracteristicile spectrale a EO.

1,0
DEL

DSL
∆
0,5
λ
DL

λl λ, µm

Fig.3.2. Caracteristicile spectrale a EO.

14
 Radiaţia EO reale posedă o valoare finită al lărgimii caracteristici spectrale de
emisie, care se determină conform nivelul jumătate din putere.

0.1...3nm  DL

   20...40nm  DSL
50...120nm  DEL


Cu cît valoarea lărgimii caracteristicii spectrale de emisie a EO este mai mică cu

atât este mai mică dispersia semnalului în FO.

3. Frecvenţa maximă de modulaţie a radiaţiei optice a EO este egală cu frecvenţa

pentru care amplitudinea componentei variabile a puterii radiaţiei modulate se reduce
2 ori faţă de puterea radiaţiei nemodulate. Acest parametru este egal cu zeci şi sute de
MHz pentru DEL şi DSL şi până la unităţi de GHz pentru DL.
4. Componenţa modală a radiaţiei optice pentru EO poate fi diferită; DEL şi DSL
sunt EO multimod, iar DL se divizează în monomod şi multimod.
5. Caracteristicile de temperatură. DEL şi DSL sunt nişte elemente destul de
termostabile, iar puterea radiaţiei DL esenţial depinde de temperatură şi la
funcţionarea într-o gamă largă de temperaturi este necesar de a promova circuitul de
termocompensare.
6. Rezerva de funcţionare a DEL şi DSL alcătuieşte 105…106 ore, iar a DL
104…105 ore.
Modulul optoelectronic de emisie (MOE) este un articol al optoelectronicii,
destinat pentru convertarea semnalelor electrice în semnale optice care se transmit
prin traficul lineic optic. MOE tipic conţine:

1. EO (DEL, DSL, DL);

2. Circuitele electronice pentru prelucrarea semnalelor electrice şi stabilizarea
regimurilor de funcţionare a EO;
3. Conectorul optic sau un segment de CO.
MOE se produce sub formă de construcţie unică de modul.

MOE se divizează în analogice şi digitale care corespunzător convertează

semnalele electrice analogice sau digitale în semnale optice.

15
 Pentru MOE digitale se normează următorii parametri:
 lungimea de undă de lucru (m);
 viteza maximală de transmisie a informaţiei (bps);
 formatul semnalului ce se transmite (LTT, LEC);
 puterea medie a impulsului la ieşire (mW);
 puterea radiaţiei de fond (mW);
 diametrul dispozitivului optic de acordare (m);
 apertura numerică la ieşire;
 durata frontului impulsului conform nivelelor 0,1…0,95; în s;
 durata de tăiere a impulsului conform nivelelor 0,1…0,95;în s;
 tensiunea de alimentare (V).
MOE se proiectează conform următoarei consecutivităţii. Iniţial se alege EO. La
alegerea EO urmează de a lua în considerare valoarea puterii, lungimii de undă,
lărgimea caracteristicii spectrale de emisie, şi viteza de transmisiune a informaţiei. În
caz de necesitate urmează de a fi utilizat circuitul de stabilizare a temperaturii EO.

Următoarea etapă este alegerea metodei de modulaţie: analogică sau digitală. La

utilizarea modulaţiei analogice, pe lângă puterea şi lărgimea bandei informaţionale
trebuie să fie luată în considerare şi neliniaritatea caracteristicii Wat-aperice a EO,
care determină valoarea distorsiunilor neliniare. La utilizarea modulaţiei digitale este
necesar de a aprecia rapiditatea de funcţionare a EO şi metoda de codificare. După
alegerea metodei de modulaţie urmează de a fi calculate pierderile radiaţiei la
injectarea ei în FO şi de determinat dacă puterea injectată este de ajuns pentru
funcţionarea sistemului. Dacă puterea injectată este mai mică decât valoarea puterii
necesare, atunci se poate de utilizat alte metode de codificare sau de ales un alt EO.
După alegerea EO şi metodei de modulaţie este necesar de a calcula puterea injectată
şi puterea zgomotul EO, de determinat puterea de consum şi de apreciat influenţa
temperaturii asupra caracteristicilor MOE. Dacă modificările temperaturii esenţial
influenţează asupra nivelului puterii radiaţiei optice, atunci urmează de a întreprinde
măsuri pentru a compensa schimbările de temperatură (răcirea cu ajutorul

16
microfrigiderelor, stabilizarea curenţilor de polarizare sau pompaj a EO, introducerea
circuitului de reacţie conform semnalului optic).
MOE digitale se realizează în baza DL, deoarece caracteristicile wat-amperice
neliniare nu acţionează esenţial asupra parametrilor de funcţionare a STIFO, iar
puterea injectată asigură o valoare sporită a sectorului de regenerare.
DL semiconductoare pot fi alimentate nemijlocit prin intermediul curentului de
pompaj, însă în cazul dat se manifestă întârzieri sporite a impulsului optic faţă de
impulsul electric şi totodată sporeşte lărgimea sectorului de emisie, care la nivelul
jumătate din putere alcătuieşte  100nm, ca şi la dioda luminiscentă. Rezultă că
această metodă de excitare a DL nu poate fi considerată cea mai reuşită.
Mai perfectă este metoda când DL se alimentează cu curentul de polarizare
constant I pol , valoarea căruia se apropie de valoarea curentului de prag I p , şi faţă de
el se aplică impulsurile curentului de pompaj. Avantajele acestei metode sunt:
 reducerea amplitudini necesare a impulsului curentului de pompaj;
 micşorarea de întârzierii de declanşare a DL, reducerea lărgimii spectrului de
emisie până la 0,1 nm.
Avantajele nominalizate se compensează prin sporirea puterii consumate,
sporirea temperaturii de funcţionare a EO şi sporirea radiaţiei de fond la
transmisiunea simbolurilor „0”.
Dacă expunerea la lumina de fond nu se păstrează de o valoare minimală, atunci
zgomotul de alice provocat de ea în dispozitivul de recepţie va reduce calitatea
transmisiuni informaţiei. Prin urmare curentul de polarizare în MOE este necesar de a
fi stabilit prin utilizarea circuitului de reacţie, ce permite de asemenea compensarea
modificării parametrilor dispozitivelor în dependenţă te temperatură şi dereglarea
parametrilor elementelor în timp. În continuare vom analiza schemele de ajustare
automată a puterii optice.
În practică se utilizează 2 scheme de bază: stabilitatea puterii medii a semnalului
în timp şi stabilizarea puterilor minimă şi maximă a semnalului. Schema de structură
pentru stabilizarea puterii medii a semnalului este prezentată în fig. 3.3. Această

17
schemă conţine comparatorul (1), sursa de ajustare a curentului de polarizare I pol (2),
amplificatorul de pompaj (3) şi de curent continuu (4).
Circuitul reacţiei optice conţine fotodioda de control FD, amplificatorul 4 şi
comparatorul, ce dirijează sursa I pol . Fotodioda de control detectează radiaţia emisă
de pe o faţă a cristalului DL.

U
Instala 1 2
C 3
rea
I
I
I Is
+ eş.
k (t)
U
UF D
L

Fig.3.3. Schema de structură pentru stabilizarea puterii medii a semnalului de

emisie.
Tensiunea fotosemnalului U f , proporţională cu puterea radiaţiei, se mediază în
timp pe calea alegerii Rs cu valoare mare, se amplifică în amplificatorul (4) şi în
comparator se compară tensiunea de referinţă U ref . Dacă kU F  U ref . , unde k -
coeficientul de tensiune a amplificatorului a curentului continuu, atunci la ieşirea
comparatorului se creează un semnal ce dirijează curentul de polarizare a DL.
Necesitatea de mediere (dictată de semnalul fotodiodei de control) se explică
prin aceea că nivelul al impulsurilor informaţionale consecutive ce se transmit poate
fluctua în intervalele de timp finite (consecutivitatea aleatoare de simboluri „0” şi
„1”). Într-un MOE real de asemenea se prevăd scheme de protecţie contra depăşirilor
de curent la conectarea/deconectarea alimentării şi contra curenţilor nestaţionari, care
pot apărea când din unele motive se întrerupe fluxul de date.
În fig. 3.4. este prezentată o schemă mai complicată în care nivelele puterii
optice minime şi maxime se ajustează separat. Pentru aceasta avem nevoie de o
fotodiodă de control rapidă şi două conturi cu reacţie de dirijare. Unul dintre ele, ce

18
constă din amplificatorul curentului continuu (5), amplificatorul diferenţial (6),
comparatorul (1) şi sursa de dirijare a curentului de polarizare (2) ce reglează
curentul de polarizare I pol . Al doilea contur, ce constă din amplificatorul de bandă
largă (4), detectorul de vârf DV, comparatorul (1), amplificatorul de dirijare a
curentului de pompaj (3), ce ajustează amplitudinea curentului de pompaj. Sunt
necesare măsuri pentru ambele conturi să nu interacţioneze unul cu altul. Schema
analizată asigură stabilitatea puterii de ieşire pe tot parcursul timpului de funcţionare
a DL, însă se consumă mai multă putere, deoarece în această schemă se utilizează
amplificatoare şi comparatoare rapide.

U
Instalarea
Pinter
Det 1
3 Ieş

U
Instalarea Cp
P0
2
1 Is
I
 (t)
I
+
6
5 U

FD LD
4

Fig.3.4. Schema structurală de stabilizare a temperaturii la emisia puterilor de

valorii minime şi maxime a semnalului optic.

4. Fotoreceptorii şi modulul optoelectronic de recepţie.

Definiţia fotoreceptorului (fotodetectorului) constă în convertarea semnalului
optic în semnal electric, care apoi se prelucrează de circuitele electronice.
Fotoreceptorul în caz ideal trebuie să satisfacă următoarele cerinţe:

19
  să reproducă precis forma semnalului recepţionat;
 să nu introducă zgomot adăugător în semnalul informaţional;
 să asigure puterea maximă a semnalului electric în sarcina fotoreceptorului
pentru puterea dată a semnalului optic;
 să posede diapazon dinamic şi rapiditate de funcţionare sporite;
 să posede dimensiuni mici, fiabilitate înaltă, cost şi tensiuni de alimentare
reduse.
Cel mai pe deplin acestor cerinţe corespund fotoreceptorii semiconductori. În
sistemele care funcţionează la   0.85m se utilizează fotoreceptorii produşi din Si,
iar pentru sistemele care funcţionează la   1.3m şi   1.55m se utilizează
fotoreceptori produşi din Ge şi InGaAs. Dintre fotoreceptorii semiconductori în
STFO se utilizează fotodiodele semiconductoare (FD) de două tipuri:
 FD cu structura p-i-n, care posedă o sensibilitate mai bună decât FD obişnuite cu
structura p-n;
 FD cu avalanşă (FDA), care posedă mecanismul interior de amplificare a
fotocurentului şi prin urmare sensibilitatea la ele este mai bună decât la FD cu
structura p-i-n;
Dacă pe FD cade puterea optică P , atunci în circuitul sarcinii ei circulă
fotocurentul I f .
I f  qP / hv  Ri P

unde  este randamentul cuantic;

q – sarcina electronului;

Ri – sensibilitatea conform curentului a FD.

Ri  q / hv  0.8.
unde  este lungimea de undă a semnalului optic.
Analizăm caracteristicile şi parametrii de bază a FD.
1. Sensibilitatea conform curentului Ri care reprezintă eficacitatea de convertare
de către fotodiodă a puterii optice în curent electric. Cu cît este mai mare valoarea

20
 lui Ri cu atât este mai bun FD. De exemplu pentru FD ideal   1 şi sensibilitatea
alcătuieşte:
0.68 A / W    0.85m;

Ri  1.04 A / W    1.3m;
1.24 A / W    1.55m;


Pentru FD reale   1 şi Ri = 0,4…0,8 A/W. În circuitele reale puterea

semnalului optic recepţionată de către fotodiodă alcătuieşte aproximativ de la 1 până
la 10nW, iar fotocurentul în sarcina FD alcătuieşte I f  0.5...5nA . Astfel de valori mici
a curentului sunt dificile pentru a fi înregistrate şi prelucrate de circuitele electronice.
În unele cazuri pot fi utilizate FDA care posedă mecanism interior de amplificare a
fotocurentului ce se determină conform formulei:
I f  q M P / hv  Ri M P

unde M este valoarea medie în timp a coeficientului de multiplicare prin

avalanşă a purtătorilor de sarcină, egal cu 100 pentru Si şi cu 10 pentru Ge. În aşa
mod, sensibilitatea conform curentului pentru FDA este de 10…100 ori este mai
mare decât la FD cu structura p-i-n. La utilizarea FDA se reduc cerinţele
amplificatorul curentului electric ce urmează după FD.
2. Curentul la întuneric a FD - I înt. este curentul ce circulă în circuitul sarcinii
diodei în lipsa semnalului optic. Curentul la întuneric este un parametru parazitar,
deoarece creează zgomotul de alice şi limitează sensibilitatea FD. Valorile tipice a
curentului la întuneric alcătuiesc I înt  1nA pentru FD din Si şi I înt  100nA pentru FD
din Ge.
3. Caracteristicile spectrale ale fotodiodelor reprezintă dependenţa sensibilităţii
conform curentului de lungimea de undă a radiaţiei optice (fig.4.1.)

21
 1

0,8
InGaAs
Si
0,6
Ge
0,4

0,2

1,0 1,2 1,4 1,6 1,8 λ, mkm

Fig.4.1. Caracteristicile spectrale ale fotodetectorulu.i

4. Frecvenţa de limită f lim a benzii de transfer a semnalului optic recepţionat de
FD reprezintă frecvenţa pentru care sensibilitatea conform curentului se reduce de 2
ori faţă de valoarea la recepţia radiaţiei nemodulate. Frecvenţa de limită a FD
moderne alcătuieşte până la unităţi, zeci şi sute de GHz.
5. Tensiunea de polarizaţie şi capacitatea de joncţiuni FD. FD funcţionează în
STFO în regim fotodiodic (tensiunea de polarizaţie inversă). În acest caz se reduce
capacitatea joncţiunii şi sporeşte frecvenţa de limită în comparaţie cu regimul
fotodiodic de conectare a FD. Reducerea capacităţii FD este importantă pentru
crearea MOR cu banda largă şi micşorarea nivelului puterii zgomotului sumar.
Valoarea tensiunii de polarizare pentru FD cu structura p-i-n alcătuieşte 5 şi 20 V,
iar pentru FDA alcătuieşte 30 şi 300V corespunzător produse din Ge şi Si.
6. Diapazonul dinamic a FD caracterizează capacitatea lui de a converta atât cele
mai mici cît şi cele mai mari nivele a semnalului optic. Valoarea minimă a
diapazonului dinamic este limitată de zgomotul de alice a FD, iar valoarea maximă
a diapazonului dinamic este limitată de distorsiunile neliniare şi alcătuieşte
50…60dB, (conform puterii) în dependenţă de materialul semiconductor.
7. Caracteristicile de zgomot. Practic principala sursă de zgomot a FD este
zgomotul de alice a curentului la întuneric care se descrie conform formulei:
I 2g  2qI înt F

22
 unde I 2g este valoarea medie pătratică a curentului de zgomot;
I înt. – curentul la întuneric;

F – lăţimea benzii de transfer a FD.

Raportul semnal/zgomot (RSZ) în sarcina ideală se determină conform formulei:

I 2f PRi 2
 
I 2g 2qI întF

Dacă   1 , atunci I 2f = I zg2 şi PRi 2  2qI înt F

Puterea semnalului optic pentru care se asigură   1 se numeşte puterea de
limită sau sensibilitatea de limită. Într-o bandă de transfer arbitrară F într-o bandă
de transfer unitară (1Hz) puterile de limită corespunzător sunt egale:
P0  2qI int F / Ri

P0/  P0 / F  2qI int / Ri

Analizăm caracteristicile de zgomot a FDA. Curentul la întuneric ce creează

zgomotul de alice în banda F pentru FDA este egal:
2 2
I  gFDA  2qI M K F
int .v g
2
unde I  gFDA este valoarea medie pătratică a curentului de zgomot;
I int .v - curentul la întuneric în volumul materialului de multiplicare a purtătorilor

de sarcină;
K g - coeficientul de zgomot în urma procesului haotic de multiplicare
purtătorilor de sarcină prin avalanşă, care este egal:
 0,5
 M pentru Si
K g 

M pentru Ge

Raportul semnalului/zgomot a FDA este egal:


I 2f

PR M  i
2

2 2 
I  gFDA 2qI int .v M F

de unde
2 
P0  2qI int.v M F / Ri M

23
 2 
P0/  P0 / F  2qI int.v M F / Ri M

unde   0,5 pentru Si şi   1,0 pentru Ge.

Modulul optoelectronic de recepţie (MOR) este un articol al optoelectronicii
destinat pentru convertarea semnalelor optice transmise prin STIFO în semnale
electrice. MOR tipic conţine: conectorul optic sau segmentul de CO; fotodioda (cu
structura p-i-n sau cu avalanşă), circuitele electronice pentru prelucrarea semnalului
electric şi stabilizarea regimurilor de funcţionare. MOR se produce sub formă de
construcţie unică de modul. Pe fig.4.2. este reprezentată schema de structură a MOR.

Parametrul de baza MOR este sensibilitatea care reprezintă puterea minimă la

intrarea modulului pentru care se asigură valoarea necesară a RSZ sau a
coeficientului de erori. Sensibilitatea MOR depinde de parametrii FD şi indicii de
zgomot a amplificatorului preliminar. Din această cauză către circuitele de intrare a
MOR se înaintează cerinţe contradictorii: nivel minim al puterii zgomotului în banda
de transfer a semnalului pentru un diapazon dinamic sporit. În legătură cu aceasta
amplificatoarele preliminare cu zgomot redus pentru MOR se produc conform două
scheme de bază:

 cu impedanţa de intrare mare Rint   (fig.4.3,a)

 cu reacţie negativă (fig.4.3,b)

3

1 2
4

6
7 5
24
 Fig.4.2. Schema de structură a MOR.
1. FD cu structura p-i-n sau avalanşă
2. Amplificatorul preliminar
3. Amplificatorul de bază
4. Filtru
5. Detectorul de vârf
6. Amplificatorul de dirijare automată a nivelului
7. Sursa de polarizare.
În amplificatorul cu Rint   pentru reducerea nivelului zgomotului se măreşte
impedanţa de intrare. Aceasta aduce nemijlocit la micşorarea diapazonului dinamic şi
la micşorarea diapazonului dinamic şi la micşorarea benzii de transfer a
amplificatorului. Pentru restabilirea benzii de transfer se utilizează corectorul CAF,
care în sistemele digitale este numit nivelator. În schema a doua pentru mărirea benzii
de transfer se utilizează reacţia circuitul cu reacţie. Banda de transfer sporeşte datorită
reducerii impedanţei dinamice de intrare a amplificatorului care este egală:
Rr
Rint.din. 
Ku

unde K u  10 2...10 3 este coeficientul de amplificare a amplificatorului conform

tensiunii.
Intrare +Up Intrare +Up

FD FD Rr

Ku Ku
Iesire Iesire
Cor.CAF

Fig.4.3. Amplificatoarele preliminare cu zgomot mic pentru MOR a) cu

impedanţa de intrare mare, b) cu reacţie negativă.

25
 Amplificatorul cu reacţie îi cedează neesenţial amplificatorului cu impedanţa de
intrare mare conform zgomotului, însă posedă un diapazon dinamic mai sporit.
Schema de principiu a MOR cu amplificator preliminar cu reacţie este reprezentată în
fig.4.4.

MOR se proiectează conform următoarei consecutivităţi. Iniţial se analizează

cerinţele şi limitările sistemului de transmisie. La etapa a doua se alege metoda de
modulaţie (analogică sau digitală), care trebuie să corespundă cu metoda de
modulaţie a EO. Următoarea etapă după alegerea metodei de modulaţie se calculează
puterea echivalentă a zgomotului (PEZ) al MOR. PEZ pentru banda de transfer dată
se sumează din zgomotele FD, rezistenţei sarcinii FD sau rezistenţei circuitul cu
reacţie şi amplificatorului. După calculul PEZ se calculează sensibilitatea necesară şi
de limită, valoarea RSZ şi valoarea probabilităţii erorii Per .
R1
+U
VT2
VT3

FD
R2 R3

VT1
C1

Rr R4 R5 R6
C2

-U

Fig.4.4. Modulul optoelectronic de recepţie.

Următoarea etapă în procesul de proiectare este alegerea FD maximumului
sensibilităţii spectrale a căruia trebuie să corespundă cu lungimea de undă emisă de
EO. În continuare urmează să ne determinăm cu tipul amplificatorului preliminar şi
tipul tranzistorului din primul etaj al amplificatorului. Dacă valoarea obţinută a
sensibilităţii este insuficientă pentru îndeplinirea cerinţelor sistemului, atunci
urmează să alegem o FD mai bun sau să reducem lăţimea benzii de transfer (dacă
aceasta e posibil).
După alegerea elementelor, care satisfac cerinţei după sensibilitate, este necesar
de a analiza mărimea diapazonului dinamic. Valoarea diapazonului dinamic este
importat datorită schimbării unei serii de factori, care influenţează asupra funcţionării
normale a sistemului după cum sunt schimbarea condiţiilor exterioare (în particular
26
temperatura), limitele diferite a sectoarelor de regenerare şi degradarea parametrilor
elementelor în timp.
Prin urmare la proiectarea MOR urmează să analizăm cea mai dificilă variantă
de schimbare a parametrilor elementelor sistemului, în particular al MOE şi MOR, şi
la fel schimbările de temperatură ale mediului ambiant. Dacă schimbările de
temperatură influenţează esenţial asupra MOR, atunci trebuie să utilizăm circuitul de
compensare a temperaturii.
La etapa finală de montaj a MOR este necesar de a lua în considerare factorii
mediului ambiant: temperatura, umiditatea, posibilitatea pătrunderii undelor
electromagnetice şi expunerii FD la lumina de fond.

5) Determinarea parametrilor fibrei optice monomod.

5.1) Parametrii fibrei cablului optic monomod
𝑛1 − 𝑛2 1,5320−1,5165
Δ= = = 0,0101
𝑛1 1,5320

5.2) Apertura numerică și unghiul aperturic

2 2
NA = sin θA = √𝑛12 − 𝑛22 = √1,5320 − 1,5165 =0.217374

θA = arcsin Na = arcsin 0.217374 =12.33°

5.3) Frecvența normală

27
 d=2a; a= 10/2 = 5 µm
2𝜋𝑎𝑁𝐴 2∗3,14∗µm∗0.045702
𝑉1 = = = 0.220775
λ1 1,3µm
2𝜋𝑎𝑁𝐴 2∗3,14∗µm∗0.045702
𝑉2 = = = 0,185166
λ2 1,55µm

5.4) Frecvența critică

𝑃𝑚𝑛 ∗𝐶
fcr = Pmn = 2,405
𝜋∗𝑑∗𝑁𝐴

C = 3*108 m/s

2,405∗3∗108 𝑚/𝑠
fcr = = 50,25 *1014 Hz
3,14∗10∗10−6 𝑚∗0.045702

5.5) Lungimea de unda critică

𝜋∗𝑑∗𝑁𝐴 3,14∗10∗0.045702
Λcr = = = 0,3899 µm
𝑃𝑚𝑛 ∗ 𝑛1 2,405∗1,5309

5.6) Coeficientul de atenuare cauzat de polaritatea materialului miezuluioptic al

fibrei

αp = 2,55*10−3 exp(4,63/λ)

dB
α𝑝1 = 2,55*10−3 exp (4,63/1,3 µm) = 2,55*10−3 𝑒 3,56 =0,089658
Km

dB
𝛼𝑝2 = 2,55*10−3 exp (4,63/1,5 µm) = 2,55*10−3 𝑒 2,987 = 0,050541
Km

5.7) Coeficientul de atenuare cauzat de absorbția căilor metalelor intermediare

28
 48.5
αa = 7,81 * 1011 exp (− )
λ

αa = 7,81*1011exp(-48,5/1,3µm) = 49,367 ∗ 10−6 dBm/Km

αa = 7,81*1011 exp (-48,5/1,55 µm) = 20,11*10−3 dBm/Km

5.8) Coeficientul de atenuare cauzat de absorbția grupei de hiroxil OH

0,05dB / km pentru λ = 1,3µm

αOH= { }
0,05dB / km pentru λ = 1,55µm

5.9) Coeficientul de atenuare cauzat de dispersia semnalului

dB
Kd 0,7(µm4 ) dB
αd1 = = Km
=0,245
λ4 (1,3µm)4 Km
dB
Kd 0,7(µm4 ) dB
αd2 = = Km
=0,121
λ4 (1,55µm)4 Km

5.10) Coeficientul de atenuare sumar

α = αp + αa + αOH +αd

dB
α1 = 0,089658 + 49,367 ∗ 10−6 + 0,05 + 0,245 =0,3847
Km
dB
α2 = 0,050541 + 20,11*10−3 + 0,03 + 0,121= 0,2216
Km

5.11) Dispersia kilometrică materială

τm = Δ λ M(λ)
τm1 = 0,018nm *(-5ps/km*nm) = -0,09*10-12 S/km

29
 τm2 = 0,018nm *(-18ps/km*nm) = -0,324*10-12 S/km

5.12) Dispersia kilometrică ghid de undă

τg = Δ λ B(λ)
τg = 0,018nm *8 ps/km*nm = 0,144*10-12 S/km
τg = 0,018nm *8 ps/km*nm = 0,216*10-12 S/km

5.13) Dispersia kilometrică sumară

τ = τm + τg
τ1 = -0,09*10-12 + 0,144*10-12 = 0.054 *10-12 S/km
τ2 = -0,324*10-12 + 0,216*10-12 = -0,108 *10-12 S/km

5.14) Banda de transfer kilometrică pentru fibra optică monomod

1 1
ΔFt1 = Bt1 = = = 18,5 *1012 Hz*Km
|τ1| |0,054 ∗10−12 |
1 1
ΔFt2 = Bt2 = = = 9,3 *1012 Hz*Km
|τ2| |−0,108 ∗10−12 |

6) Determinarea lungimii sectorului de regenerare pentru STIFO şi

amplasarea punctelor de regenerare pe traseul traficului de linie
6.1)Determinarea vitezei de transmisiune critică a schimburilor de linie

W = Q- aef - afr = 31,6 - 4,9 - 1,4 = 25,3 dBm

30
 𝛼1 0,3847
Bcr1 = = = 70,3 Gbps
4τW 4∗0.054 ∗10−12 ∗25,3
𝛼2 0,2216
Bcr2 = = = 20,2 Gbps
4τW 4∗(−0,108) ∗10−12 ∗25,3

Bcr1 ≥ Bcr1
B = 64*58,32 Mbps =3732,48 Mbps

6.2) Determinarea lungimii maximă si lungimii minimă a sectorului de

regenerare.

Cazul 1.
lc = 0,7*lc1+0.3*lc2;(lc1=2km,lc2=1km)
lc = 0,7*2 + 0,3*1 = 1,7 km

𝑄−𝑎𝑟 −𝑎𝑒𝑓+𝑎𝑓𝑓 −𝑎𝑓𝑟

Lrmax =
𝑎1 (𝑎𝑓𝑓 /𝑙𝑐 )

31,6−4−4,9+0,1−1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmax1 = 0,1𝑑𝐵𝑚 =48.25 km
0,3847𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
1,7𝑘𝑚

31,6−4−4,9+0,1−1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmax2 = 0,1𝑑𝐵𝑚 =76,31 km
0,2216𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
1,7𝑘𝑚

𝑄−𝐴−𝑎𝑟 −𝑎𝑒𝑓+𝑎𝑓𝑓+𝑎𝑓𝑟
Lrmin =
𝑎1 (𝑎𝑓𝑓 /𝑙𝑐 )

31,6−20−4−4,9+0,1+1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmin1 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 9,47 km
0,3847𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
1,7𝑘𝑚

31,6−20−4−4,9+0,1+1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmin2 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 14,97 km
0,2216𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
1,7𝑘𝑚

Cazul 2.
lc = 0,7*lc1+0.3*lc2;(lc1=6km,lc2=4km)
lc = 0,7*6 + 0,3*4 = 5,4 km

𝑄−𝑎𝑟 −𝑎𝑒𝑓+𝑎𝑓𝑓 −𝑎𝑓𝑟

Lrmax =
𝑎1 (𝑎𝑓𝑓 /𝑙𝑐 )

31,6−4−4,9+0,1−1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmax1 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 53,07km
0,3847𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
5,4𝑘𝑚

31
 31,6−4−4,9+0,1−1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmax2 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 89.12 km
0,2216𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
5,4𝑘𝑚

𝑄−𝐴−𝑎𝑟 −𝑎𝑒𝑓+𝑎𝑓𝑓+𝑎𝑓𝑟
Lrmin =
𝑎1 (𝑎𝑓𝑓 /𝑙𝑐 )

31,6−20−4−4,9+0,1+1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmin1 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 10.41 km
0,3847𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
5,4𝑘𝑚

31,6−20−4−4,9+0,1+1,4𝑑𝐵𝑚
Lrmin2 = 0,1𝑑𝐵𝑚 = 17,49 km
0,2216𝑑𝐵𝑚/𝑘𝑚 +
5,4𝑘𝑚

6.3) Determinarea duratei frontului impulsului la ieșirea modelului optoelectronic

de emisie

440 440
τe = = = 0,0651 ns
𝐹𝑚𝑎𝑥 6750∗106 𝐻𝑧

6.4) Determinarea duratei frontului impulsului la propagarea semnalului prin

fibrele cablului optic
τf = τ * Lrmax
Cazul 1
λ = 1,3; lc = 1,7 km: τf1 * Lrmax1 = 0,054*10−12 *48.25 km = 0,00260 ns
λ = 1,3; lc = 5,4 km: τf1 * Lrmax1 = 0,054*10−12 *53,07 km = 0,00287 ns
Cazul 2
λ = 1,55; lc = 1,7 km: τf2 * Lrmax2 = 0,108 *10−12 *76,31 km = 0,0082 ns
λ = 1,55; lc = 5,4 km: τf2 * Lrmax2 = 0,108 *10−12 *89.12 km = 0.0096 ns

6.5) Determinarea duratei frontului impulsului la intrare în modelul optoelectronic

de recepție

350 350
τr = = = 0,054 ns
𝐹0.5 6380

32
 6.6) Determinarea duratei frontului impulsului la sfirsitul sectorului de regenerare

τi = √τ2𝑒 + τ𝑓2 + τ2𝑟

Cazul 1.

λ =1,3; lc = 1,7 km: τi = √0,06512 + 0,00260 2

+ 0,0542 = 0,0846 ns

λ = 1,3; lc = 5,4 km: τi = √0,06512 + 0,00287 2

+ 0,0542 = 0,0850 ns

Cazul 2

λ = 1,55; lc = 1,7 km: τi = √0,06512 + 0,0082 2

+ 0,0542 = 0,0849 ns

λ = 1,55; lc = 5,4 km τi = √0,06512 + 0.0096 2

+ 0,0542 = 0,0851 ns

6.7) Verificarea condiției ca durata impulsului la sfărsitul lungimei sectorului de

regenerare, nu trebuie să depășească valoarea admisibilă.
1 1
T= = = 1,004*102 s
𝐵 9953,28

0,7 ∗ 𝑇 = 0.28𝑛𝑠, 𝑁𝑅𝑍

τi ≤ τadm ={ }
0,35 ∗ 𝑇 = 0.14𝑛𝑠, 𝑅𝑍

𝑅𝑍
τ𝑎𝑑𝑚𝑁𝑅𝑍 = τ ≥ τi

6.8) Determinarea numarului punctelor de regenerare pe parcursul traseului

traficului de linie.
33
 L
m= -1
Lr max

Cazul 1
612
m1 = − 1 = 12 puncte de regenerare
48,25
612
m2 = − 1 = 7 puncte de regenerare
76,31

A m1= Distansța între pucte de regerare 51 km B

A

L=612km
A m2 = Distansța între pucte de regerare 87,5 km B
A

L=612km

Cazul 2
612
m1 = − 1 = 10 puncte de regenerare
53,07
612
m2 = − 1 = 6 puncte de regenerare
89,12

A m1= Distansța între pucte de regerare 11,54 km B

A

L=612km

A m2 = Distansța între pucte de regerare 102 km B

A

34
 L=612km

La lungime de unda λ = 1,55 avem nevoie de mai puține puncte de regenerare în

comparație cu λ = 1,3.
Acesta înseamnă că atenuare în primul caz e mai mare și respectiv vom avea nevoie
de mai multe regeneratoare, ceia ce va mări costul proectului.

7) Determinarea valorii probabilităţii erorii de regenerare semnalului

la recepţie.
7.1) Determinarea puterii și nivelului puterii zgomotului termic.
Pzg.t = 103 kTΔF
Pzg.t=103kTΔF=103*1,38*10-23J/K*300K*3732,48*106Hz=154,5246*10-10mW
k=1,38*10-23 J/K –constanta lui Boltzman, T= 300K – temperatura absolută
ΔF =B
Pzg.t = 10lg(Pzg)
Pzg.t = 10lg(154,5246*10-10mW) = -78,11dBm

7.2) Determinarea puterii și nivelului zgomotului de alice.

𝐶
Pzg.a = 103 * 2hνΔF =103h2( 0 )ΔF
𝜆
3∗108 𝑚/𝑠
Pzg.a1 = 103*2*6,6*10-34J/Hz( )* 3732,48*106Hz =113697,083*10-11 mW
1,3∗10−6 𝑚

3∗108 𝑚/𝑠
Pzg.a2=103*2*6,6*10-34J/Hz( )*3732,48*106Hz = 95358,8439*10-11 mW
1,55∗10−6 𝑚

h=6,6*10-34 J/Hz –constanta Plank; ν – frecvența purtătoarei optice;

C0 =3*108 m/s –viteza luminii în vid; 𝜆 – lungimea de undă a purtătoarei
optice.

35
 Pzg.a = 10lg Pzg.a
Pzg.a1 = 10lg Pzg.a1 = 10lg(113697,083*10-11mW) = -59,44 dBm
Pzg.a2 = 10lg Pzg.a2 = 10lg(95358,8439*10-11 mW) = -60,20 dBm

7.3) Determinarea nivelului puterii zgomotului sumar.

Pzg∑ = Pzg.t +10lg D = Pzg.t + Fzg
Pzg∑ = -78,11 dBm +18,4 dBm = -59,71dBm

7.4) Determinarea nivelului puterii semnalului injectat în traficul de linii.

𝑃𝑒 𝑚𝑊 4,4𝑚𝑊
pe =10lg( ) =10lg ( ) = 0,41dBm
4 4

7.5) Determinarea pierderilor în traficul de linie.

αtl = Lr [α+(aff/lc)] + 2acd = Lrα‫ ׳‬+2acd
α‫[ = ׳‬α+(aff/lc)]

Cazul 1.
λ=1,3µm; lc=1,7 km
αtl1 = 48.25 km[0,3847/km +0,05882dBm/km]+2*0,5dBm = 22,39 dBm

λ=1,3µm; lc= 5,4 km

αtl1 = 53,07km[0,2216/km +0,01581dBm/km]+ 2*0,5dBm = 13,59 dBm

Cazul 2.

λ=1,55µm; lc=1,7 km
αtl1 = 76,31 km[0,3847/km +0,05882dBm/km]+ 2*0,5dBm = 34,84 dBm
36
λ=1,5µm; lc=5,4 km
αtl1 = 89.12 km[0,2216/km +0,01581dBm/km]+ 2*0,5 dBm = 19,11 dBm

7.6) Determinarea valorii de protecție a semnalului informațional de zgomot

sau a raportului seman zgomot.
Apr =pe – αef – αtl – αfr –ar – azg∑
Apr1 = 0,41dBm -4,9dBm -22,39 dBm -1,4 dBm -4 dBm -(-59,71)= 27,43 dBm
Apr2 = 0,41dBm -4,9dBm -13,59 dBm -1,4 dBm -4 dBm -(-59,71)= 36,23 dBm
Apr3 = 0,41dBm -4,9dBm -34,84 dBm -1,4 dBm -4 dBm -(-59,71)= 14,98 dBm
Apr4 = 0,41dBm -4,9dBm -19,11 dBm -1,4 dBm -4 dBm -(-59,71)= 30,71 dBm

S-a ales cea mai mare valoare raportului seman/zgomot 36,23 dBm pentru
determinarea probabilității erorii de regenerare a semnalui de receptie.

7.7) Determinarea probabilității erorii de regenerare a semnalui de receptie.

[(𝐴𝑝𝑟−10,65)/11,43]
Per = 10-x = 10−10
[(𝐴𝑝𝑟−10,65)/11,43] [(36,23 −10,65)/11.43]
Per = 10-x = 10−10 = 10−10 = 10-22.94

37
Concluzie

38
Bibliografie

1. Фриман Р. Волоконно-оптические системы связи . –М., Мир:2003.

2. Ершов В. А., Кузнецов И.А. Мультисенрвисные телекоммукационые сети.
-М., Радио и связь: 2003.
3. Шмалько В. И. Цифровые сети связи . –М., Эко-Тренз: 2001.
4. Слепов Н. Н. Современные технологии цифровы оптоволоконных сетей
связи. –М., Радио и связь: 2000.
5. Волоконно-оптическая техника: историа, достижения, перспективы. \Под
ред. С. А. Дмитриева и Н.Н. Слепова. –М., Connect: 2000.
6. Убайдулаев Р.Р. Волоконно-оптические сети. –М., Эко-Тренз: 2000.
7. Корнейчук В.И., Лессовой И.П. Волоконно-оптические изменения. –Киев,
Наукова думка: 1999.
8. Слепов Н.Н. Синхронные цифровые сети SDH. –М., Эко-Тренз: 1998.
9. Doicaru V.,Părvulescu M. Transmisiuni prin fibre optice.-Bucureşti,
Ed.Militară: 1994.
10. Nistiriuc P., Bejan N. Electrodinamica tehnică.Unde şi structuri ghidante.
Ciclu de prelegeri.-Chişinău, UTM: 1998.
11. Корнейчук В.И., Макаров Т.В., Панфилов И.П.
Оптические системы передачи.- Киев, Техника: 1994.
12.Волоконно-оптические системы передачи и кабели. /Под ред.
И.И.Гроднева. –М., Радио и связи: 1993.

39
40