1.

Noţiuni generale

1.1 Aspecte introductive

 Comunicaţii mobile – orice sistem de comunicaţie la care cel

 puţin unul dintre terminale se poate deplasa chiar dacă la un
moment dat nu este în mişcare;
 Interfaţa radio;
 Canalul de comunicaţie – frecvenţa, mediul de transmisiune,
echipamentele;
 Clasificare:
a. după modul de constituire a canalului de comunicaţie:
• diviziune în frecvenţă, FD;
• diviziune în timp, TD;
• diviziune în cod, CD;
 b. după structura legăturii de comunicaţie;
• unilaterală
•  bilaterală
 simplex
 duplex
 semiduplex.
c. după relaţia cu alte sisteme de comunicaţie:
• deschise
• închise
d. după procedeul folosit pentru acoperirea radio a teritoriului:
• celulare
• necelulare

2
  Exemple de sisteme de CM:
• Telefonia f ăr ă cordon
• Radiotelefonia convenţională
• Radiotelefonia dedicată (trunking)
• Radiotelefonia celular ă
• Radioapel selectiv, rdaiopaging.

1.2. Evoluţ
Evoluţia comunicaţ
comunicaţiilor mobile

 3 iunie 1898, Gugliemo Marconi fondatorul companiei Wireless

Teleraph and Signal Co., Ltd, transmite un mesaj RTF la
cererea lui W. Thomson (Lord Kelvin) care a plătit pentru acest
serviciu.
 Acesta este primul serviciu de radiotelegrafie.
 În acelaşi an, (o lună  mai târziu) Marconi asigura transmiterea
mesajelor prin radiotelegrafie între nava Flying Huntress şi nava
 jurnalului Daily Express din Dublin.
  În acest an s-a semnat actul de na ştere al comunica ţ iilor iilor
mobile.
 Legăturile radio – telegrafice cu navele s-a dezvoltat rapid în
mai multe ţări din Europa şi foarte curând şi în America.
 Progresele ştiinţifice care au stimulat dezvoltarea comunicaţiilor
radio mobile: descoperirea electronului, a receptorului coherent
şi a amplificatoarelor cu tuburi electronice.
 Dezvoltarea este stimulată  de cerinţe comerciale dar şi de
obiective militare.
 În primele decenii ale acestui secol centrul a fost America.
 Primele comunicaţii mobile terestre au fost dezvoltate în benzi
de frecvenţă situate la 2MHz ajungându-se în preajma celui de
al doilea r ăzboi mondial în banda de 40MHz.

3
 Serviciile radiomobile publice şi private au folosit la început
canale radio cu banda 60 KHz,
 ulterior, datorită creşterii cerinţelor pentru aceste servicii, printr-
o utilizare mai eficientă, banda a fost redusă  la 25 KHz în
Europa şi 30KHz în SUA.
 Primele legături se f ăceau în modul de lucru simplex cu
operatori umani.
 Principalele momente istorice care marchează  această  perioadă
sunt următoarele:
• 1921 Detroit un serviciu de dispecerat pentru poliţie;
• În 1946 apare primul serviciu radiotelefonic mobil în
St. Louis (Missouri, SUA). La scurt timp serviciile
radiotelefonice mobile se extind şi în Europa.
• Cerinţele de CM în creştere conduc la dezvoltarea
reţelelor de tip dispecer.
• În 1956 se inaugurează  primul dispecer automat în
 banda 150MHz, full-duplex.
• Datorită  cererii pentru astfel de servicii, se constată
 proliferarea CM între anii 1956 – 1969.
• Totuşi posibilităţile de satisfacere a cerinţelor de CM
au r ămas limitate, iar dezvoltarea lor a condus la
deteriorarea calităţii serviciilor.
 Caracteristicile şi limitările primelor sisteme de comunicaţii
mobile pot fi enumerate astfel:
- sistemele erau închise (o celulă);
- operarea era manuală;
- gabaritul şi greutatea erau mari;
-  preţul de cost ridicat;
- folosirea ineficientă a spectrului de frecvenţe radio;
- calitatea redusă  a serviciului (timp de aşteptare: zeci de
minute, chiar ore).

4
 deceniul ’60: integrarea pe scar ă  largă şi miniaturizarea, au
contribuit la reducerea preţului de cost, a gabaritului şi a
consumului de energie electrică.
 În anii ‘70 apare o “epuizare a posibilit ăţ 
ăţ ilor
ilor comunica ţ iilor
iilor
mobile” de a satisface solicitările. Pentru acoperirea unor
suprafeţe extinse în care sunt situaţi utilizatorii se cer staţii
centrale de putere tot mai mare.
  Numărul mare de utilizatori creează  o criză  de frecvenţe
disponibile. Pe vehiculele mobile, terminalele r ămân grele,
incomode şi scumpe ceea ce face din comunica ţ iile
iile mobile un
 produs de lux.

 Conceptul de telefonie celular ă ( fig. 1.1) propus  şi introdus de

 Bell Labs a fost revolu ţ ionar
ionar pentru dezvoltarea CM.

  Principiul elei celulare : fiecărei arii hexagonale marcată cu o

re ţ elei
liter ă i se alocă o frecvenţă purtătoare.
 Topologia reţelei face să  nu apar ă  arii vecine funcţionând pe
aceeaşi frecvenţă.
 La trecerea utilizatorului mobil dintr-o celulă  în alta, el este
 preluat de staţia vecină.

Fig. 1 Ilustrarea conceptului

de acoperire celular ă

5
 Emiţătoarele au putere mică şi se poate îmbunătăţi calitatea
convorbirilor.
 Creşte complexitatea staţiilor, a reţelei şi a terminalului mobil şi
întreaga infrastructur ă a reţelei devine foarte complexă.
 Această creştere a complexităţi este compensată  prin utilizarea
noilor tehnologii care reduc preţul de cost al echipamentelor şi
 permit o utilizare eficientă a frecvenţelor purtătoare.
 Tehnicile moderne de control şi protecţie a semnalului asigur ă o
calitate sporită a comunicaţiilor.
 Se poate spune că istoria sistemelor CM celulare începe în anii
‘70.
 Evenimente remarcabile:
• 1979 - primul sistem realizat de AT&T pe baza
 brevetului Bell Labs în Chicago – Illinois în banda
800MHz, operaţional şi astăzi: AMPS ( Advanced  Advanced
Service).
 Mobile Phone Service
• În acelaşi an şi în Japonia, apare un sistem de CM
realizat pe principii asemănătoare;
• 1981 în Europa un consor ţiu din ţările nordice introduce
sistemul: NMT ( Nordic
 Nordic Mobile Telephone) în două
variante pe 450 şi 900MHz.
 Apare astfel  prima genera ţ ie ie a sistemelor CM celulare
analogice cu multiplexare/acces multiplu în frecvenţă (FDMA).

1.3 Dezvoltarea comunicaţ

comunicaţiilor celulare analogice

 Comunicaţiile mobile celulare au depăşit rapid limitările

anterioare şi s-au impus în anii ‘80 cunoscând o dezvoltare
rapidă în toate ţările cu economie dezvoltată.
 Principalele caracteristici ale primei generaţii:
- reţeaua celular ă hexagonală;

6
 - transmisie MF în benzile 450 sau 960 MHz;
-  banda canalului radio: 20/10; 25; 30KHz;
- distanţa duplex între canale: 5 respectiv 45MHz;
- selectivitatea receptoarelor faţă  de canalele adiacente, de
minimum 60 – 70dB;
- standarde definite de producători la nivel naţional,
(excepţie NMT);
- terminalele sunt portabile dar grele;au apărut în 1985;
- din 1990 apar terminalele de buzunar cu preţ  de cost tot
mai redus.
 Parametri care permit aprecierea gradului de dezvoltare a CM:
•  Acoperirea - procentajul din aria ţării (regiunii)
acoperită de serviciul CM celulare.
• Capacitatea - numărul de apeluri satisf ăcute într-o
anumită arie a sistemului, într-un interval dat de timp.
•  Densitatea - procentajul de abonaţi pe 100 de locuitori.
 În majoritatea ţărilor care le-au adoptat acoperirea este
naţională.
 În afara Europei sistemele de CM analogice instalate folosesc în
 principal variante dezvoltate pe baza sistemului AMPS .
 AMPS este instalat în: SUA, Canada, Mexic, Australia,
Taiwan, Coreea de Sud, Hong Kong, Thailanda, Brazilia.
Acoperirea este totală la nivel naţional.
 TACS (Total Access Communication System ), varianta engleză
a AMPS, devine operaţională din 1985 în banda de 900MHz.
 Sistemul a fost adoptat în Emiratele Arabe Unite, Bahrain,
Kuweit, Egipt. În primele 3 ţări acoperire totală.

7
Tabelul 1.1. Principalele sisteme celulare din Europa existente
la începutul acestui deceniu (‘90)
Banda de Banda Numă
Numărul de
Data
Ţara Sistemul frecvenţă
frecvenţă canal radio abonaţ
abonaţi
lansă
lansării
(MHz) (KHz) (mii)
Marea TACS 900 30 1985 1200
Britanie
 Norvegia  NMT 450 25 1981 1300
Suedia; 900 1986
Finlanda;
Danemarca
Franţa Radiocom 450, 900 25 1985 300
2000 450 1989 90
 NMT
Italia RTMS 450 25 1985 60
TACS 900 1989 560
Germania C – 450 450 20/10 1985 600
Elveţia NMT 900 25 1987 180
Olanda NMT 450 25 1985 130
900 1989
Austria NMT 450 25 1984 60
TACS 900 1990 60
Spania NMT 450 25 1982 60
TACS 900 1990 60

 În acest tabel se observă sistemele menţionate anterior la care se

adaugă Radiocom – 2000, RTMS, C450 care reprezintă
adaptări locale ale NMT.
 Cea mai extinsă reţea de CM analogice din Europa există în
Anglia iar, densitatea cea mai mare de abonaţi, 8%, în Suedia.
 Datorită creşterii cererii de servicii mobile la sfâr şitul deceniului
 precedent au apărut limitări insurmontabile prin tehnologii
analogice.
 De aceea s-a trecut la tehnologii digitale;

8
 1.4 Factori care au determinat trecerea de la
sisteme analogice la sisteme digitale

 Se constată că  principalele limitări ale sistemelor analogice

sunt:

1.  Limit ări în cre şterea capacit ăţ 

ăţ ii:
ii:
- spectrul disponibil pentru CM fiind limitat impune o
folosire cât mai eficientă: bandă ocupată de un canal radio
trebuie să fie cât mai îngustă;
- inflexibilitate în refolosirea canalelor radio la transferul
între celule;
- existenţa unor sectoare neacoperite în celulele mari;
- existenţa unor sectoare “supraacoperite” în celulele mici;
- alte dezavantajele legate de multiplexarea căilor în
frecvenţă;
2. Limit ări în asigurarea calit ăţ 
ăţ ii
ii
-  protecţia redusă  a semnalelor analogice în raport cu cele
digitale la perturbaţii, fading, interferenţe;
-  protejarea prin codare şi corecţie a erorilor este mult mai
eficace în cazul folosirii semnalelor digitale;
- rigiditatea în raport cu dezvoltarea unor noi servicii;
- dificultăţi în conlucrarea cu reţelele de telecomunicaţii
digitale.

 Au existat şi factori sociali şi economici care au stimulat

trecerea la CM digitale:
- necesitatea unor standarde naţionale şi internaţionale care
să permită conlucrarea sistemelor CM din diferite ţări;
- interesul producătorilor pentru pieţe mari şi avantajoase
din punct de vedere economic (aspect favorizat de
tehnologiile digitale);
- cerinţele utilizatorilor pentru servicii de calitate, la preţ de
cost redus.

9
 1.5 Căi de trecere la comunica ţiile mobile digitale

 Calea americană  - caracterizată  prin menţinerea şi

 perfecţionarea AMPS cu adaptare la tehnologiile digitale.
 Aici:
- industria concepe şi produce sistemul;
- urmează standardizarea locală şi naţională.
 Specific: elaborarea de sisteme cu căile radio analogice
multiplexate cu diviziune în timp.
 Standardul IS-54 - sistemul D-AMPS sau ADC ( American American
 Digital Cellular ),
), sistem cu căi radio analogice duplex cu
multiplexare/acces multiplu în timp TDMA (Time Division
 Multiple Access).
 Standardul IS-95, variantă mai recentă, sistemul: N-CDMA – cu
căi radio analogice duplex CDMA (Code Division Multiple
 Access).

 Calea europeană - mai multe state care trebuie să colaboreze.

 Etape:
- se creează  organisme internaţionale ale Comunităţii
Europene, constituite din operatori naţionali, cercetători,
industrie;
- elaborarea standardelor (internaţionale);
- se trece la realizarea sistemului.
 Cerinţele majore impuse în Europa:
- acoperire pe arii cât mai extinse;
- servire a regiunilor cu populaţie densă dar şi rar ă;
- servire a “mobilelor” cu viteze de deplasare diferite
(automobile, dar şi pietoni!);
- servirea pietonilor în interiorul
interiorul unor microcelule cu trafic
mare;
- funcţionare în interiorul unor clădiri cu condiţii de
 propagare dificile (blocuri, parking-uri, aeroporturi).
aeropor turi).

10
  A rezultat sistem digital   de CM cu cea mai largă r ăspândire –
GSM.

 Calea asiatică, pacifică - mult mai diversificată:

• Japonia care poseda CM analogice (foarte dezvoltate) a
urmat calea americană. Varianta japoneză a sistemelor CM
digitale este: JDC ( Japanese
 Japanese Digital Cellular ) şi a
cunoscut o dezvoltare explozivă.
• În Pacific şi Asia coexistă sistemele AMPS, TACS, NMT
şi în ultimi ani pătrunde energic GSM (China).

  Restul lumii  adoptă  sistemele menţionate în funcţie de

relaţiile politice şi economice cu furnizorii din alte ţări.

1.5 Tendinţe generale în CM la început de mileniu

Fig. 2 Creşterea numărului de abonaţi mobili la

CM analogici şi digitali

11
 Fi ura 3
 Analizând datele care au stat la baza predicţiei realizate în
2001 (figura 3) se constată că  previziunile anterioare
(280.000.000 utilizatori la nivelul anului 2000 au fost
depăşite 700.000.000 utilizatori).
 A fost introdusă  o componentă  importantă –  serviciul de
transmitere de date.
 Acesta capătă  contur odată  cu standardizarea GPRS în
sistemul GSM ( genera ia 2.5) şi apoi creşte mult ca pondere
 genera ţ ia
în sistemele de generaţia 3 (IMT 2000).
 Un studiu statistic realizat la nivelul anului 2001 a evidenţiat
interesul de care se bucur ă transmisiunile mobile de date
• iunie 2000 – 8 miliarde SMS.
• un provider TDM- MOBITEX - a crescut în 1999 cu
acelaşi procent ca în precedenţii trei ani.
• Japonia – abonaţi la i-mobile: 17 milioane şi rata de
creştere de cca 1 milion /an;
• WAP – 10.000 site-uri în 95 ţări, şi peste 50 milioane
de echipamente.
 Pe această bază  s-a prognozat o evoluţie interesantă  pentru
Internet-mobil.

12
  În următorii ani traficul de date urma să depăşască traficul de
voce (figura 3).

 Se estima că  pentru SUA timpul de conectare urma să

crească de la 200 min (lună/utilizator) la 600 (lună/utilizator).
 Orientarea noilor servicii:
- comunicare social ă  şi siguran ţă: videotelefoane,
transmisiuni foto, mesaje, alarme, localizări de urgenţă.
- economisirea timpului utilizatorului : cumpăr ături, bancă,
căutare pe internet;
- divertisment : jocuri, muzică, informaţii sportive.

1.6 Locul noilor genera ţii de CM

 A doua generaţie de CM a fost introdusă în jurul anului 1991.
 Aşa cum am menţionat, generaţia digitală  (2) a asigurat:
creşterea capacităţii, reducerea costului (pentru operatori), au
fost introduse noi servicii pentru utilizatori: SMS şi date de
viteză redusă.
 GSM care există  practic pe tot globul (excepţie Japonia) a
introdus roaming-ul pe arii extinse.
 Trecerea spre o nouă generaţie a fost marcată de introducerea
GPRS.
 Operatorul – face investiţii suplimentare pentru a crea o reţea
 – nucleu orientată pe comutare de pachete.
 La nivelul reţelei de acces radio –se face numai un up-grade
soft.
 Pentru utilizatori: GPRS asigur ă  conectarea permanentă on-
line şi plata pentru datele transferate.

13
 Rata de transmisie cca 20kb/s per segment temporal utilizat.
 In prezent asistăm la trecerea spre generaţia a III-a de CM
 prin:
•Japonia şi apoi Europa - WCDMA;
•SUA – GSM + TDMA a evoluat spre EDGE; respectiv
CDMA-one care a evolueat spre CDMA 2000;
 WCDMA aşa cum a fost specificat de proiectul pentru SCM
din generaţia III (3GDP):
• este un sistem care lucrează într-o bandă de 5MHz;
• poate lucra cu rată  variabilă  (384kb/s pe arii largi şi
2Mb/s pe arii locale);
• poate suporta o mare varietate de servicii;
 EDGE – o evoluţie a GPRS – 60kb/s şi o eficienţă spectrală
ameliorată – foloseşte tehnici de modulaţie de ordin superior.

 In paralel au fost concepute şi sunt foarte r ăspândite sisteme

de CM având transmiterea de date ca funcţie principală.

14
 Prima soluţie – standardizată: IEEE 802.11- în banda ISM -
2,4GHz- rata de (1/2)Mb/s.
  Noi soluţii: IEEE 802.11 – OFDM – 54Mb/s.
 IEEE 802-16 - HIPERLAN – HIPERLAN II – încorporează
o abordare mai consistentă a mobilităţii şi a QOS.
 Au fost concepute şi sisteme de foarte mică putere cu arie de
acoperire redusă  (metri-zeci de metri cum este BLUE-
TOOTH)
 Acestea pot fi folosite ca reţele locale de acces la reţele cu
arie mai largă de acoperire.

Structura cursului Reţele de Radiocomunicaţii

1. Aspecte generale: propagare, teoria reţelelor celulare, tehnici
de acces multiplu.
2. Descrierea unor sisteme de CR : radiotelefonie trunking,
radiotelefonie cordless, radiotelefonie celular ă GSM.
 Structura cursului: 3C+2l+1P
 Distribuţia punctelor: 20P+15L+15EP+50Ex=100p

 Bibliografie:

1. I.Marghescu, N.Coţanis, St. Nicolaescu, Comunica ţ ii

ii Mobile
Terestre, Ed. Tehnică, 1989.

2. Ad. Mateescu şi colaboratorii,  Re ţ ele

ele  şi Sisteme GSM , Ed.
Tehnică.

15
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

1. Noţiuni şi procedee de lucru în comunicaţiile celulare

 Reutilizarea
Reutilizarea frecvenţelor.
-  principi
 principiul
ul reutiliz ării frecven ţ elor 
elor  (canalelor
 (canalelor radio)
-  perturba
 perturbaţiile care apar între sta ţiile care folosesc acest canal (interferen ţa
cu acelaşi canal = interferenţă co-canal, Co-channel Interference, (CI) să
fie sub o valoare impusă.
 Împărţirea în celule.
- celula - zonă acoperită din punct de vedere radio de către o staţie de
 bază (sau mai multe);
- fiecărei celule i se alocă  un număr de canale radio (un set de canale
radio).
- Celule vecine folosesc seturi diferite.
Zona de acoperire Zone de acoperire

Figura 1

  Amplasam
 Amplasament
ent (site
(site))
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

  Perturba
 Perturba ţ ii
ii în sistemele celulare de comunica ţ ie.
ie.
- perturbaţii co-canal (CI);
- perturbaţii datorate interferen ţei cu un canal vecin;
- perturbaţii datorate intermodulaţiilor (de ordinul trei)

  Zona de reutil
reutilizare (cluster).
izare (cluster)
- număr de celule , N .
- dimensiunile
dimensiunile zonei de reutilizare - capacitatea de trafic;

 Transferul (Handover, Handoff) şi circula ţ ia

ia liber ă (roaming)
• Aspect specific comunicaţiilor mobile - mobilitatea .....
• Preluarea unui apel în desf ăş
ăşurare de către o altă staţie de bază atunci când
este cazul;
• Variante:
- transfer între celule diferite;
- transfer intracelular,

Figura 2

 Strategii de transfer:
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE
ea.
a. Transfer controlat de re ţ ea
- Staţiile de bază fac măsur ători, centrala decide;
- staţiile mobile nu intervin; se pierde influen ţa condiţiilor locale;
b. Transfer asistat de mobil.
- Staţia mobilă măsoar ă; centrala ia decizia;
- în acest caz reţeaua păstrează controlul legăturilor;
ia mobil ă.
c. Transfer controlat de sta ţ ia
- Măsur ători - staţia mobilă şi staţia de bază,
- Decizia de transfer o ia staţia mobilă;
• Ultimele două strategii - transferul se face mai rapid.
 Circulaţia liberă sau roaming-ul extindere la reţele diferite;
 convenţie între operatori;
 existenţa unor baze de date unde se stochează  informaţii cu privire la
activitatea staţiei mobile; etc.

 Alocarea canalelor radio către staţiile de bază.

• canal radio = frecvenţa purtătoare + banda alocată + echipamente;
•  Alocarea
 Alocarea canalelo radio  = repartizarea canalelor radio disponibile c ătre
canalelorr radio
staţiile de bază din reţea.
• Variante :
-  Alocare
 Alocare fix
fixă (statică )
-  Alocare
 Alocare dinami
dinamiccă
-  Alocare
 Alocare hibrid 
hibrid ă
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

2 Analiza geometrică a reţelelor celulare

2.1 Aspecte generale cu privire la abordarea reţelelor celulare
 Caracteristicile
Caracteristicile sistemelor celulare:
• teritoriul în care lucreaz ă reţeaua de comunicaţie este integral acoperit
cu un număr oarecare de celule.
• o celulă reală nu trebuie să aibă o formă regulată.
•  pentru
 pentru proiec
proiectare
tare se prefer 
prefer ă o formă geometrică simplă.

 Proiectarea reţelelor celulare:

1. Conceperea unei reţele teoretice de bază;
2. Analiza factorilor care determin ă corecţii sau măsuri de protecţie;
3. Efectuarea unor corecţii în structura reţelei ca urmare a unor
măsur ători şi observaţii efectuate asupra unei prime variante.

1. Conceperea reţelei teoretice de acoperire:

 Ipoteze:
- suprafaţa plană, f ăr ă forme de relief, construcţii, vegetaţie;
- celulele: de acelaşi tip şi cu dimensiuni identice;
- acoperire f ăr ă suprapuneri (suprapuneri minime);
- caracteristica de radiaţie a antenelor omnidirec
omnidirecţională;
-  puterea
 puterea aparen
aparentt radiat
radiată = o constantă a reţelei.

 Pe reţeaua teoretică se atribuie canale (seturi de canale) radio către celule;

 în acest scop este necesar ă alegerea unor reguli de reutilizare a canalelor radio
(grupurilor de canale radio);
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE
 Etapa 2 se desf ăş
ăşoar ă pe baza unor hăr ţi ridicate la o scar ă adecvată şi a altor
observaţii şi măsur ători;

 Etapa 3: se realizează o reţea de acoperire cât de aproape posibil de cea

teoretic ă;
 se efectuează măsur ători şi apoi corecţiile care se impun;

 Forma celulei: cerc sau poligoane inscriptibile

inscriptibile în cerc;
 cea mai convenabilă soluţie: hexagonul.

Figura 3
2.2 Zona de reutilizare (cluster); caracteristici
caracteristici
 În fiecare celulă se amplasează o staţie de bază;
 canalele se alocă pe principiul reutilizării frecvenţelor;
  perturba
 perturbaţiile sunt minime dacă  se asigur ă  echidistanţa între amplasamentele
care folosesc acelaşi canal;
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE
 Rezultă că centrele zonelor de reutilizare formează hexagoane.
 se va parcurge o primă faz ă  de studiu: determinarea rela ţ iei
iei existente între
distan ţ a de reutilizare, d şi numărul de celule pe cluster, N .
 reţeaua are caracteristicile puse în evidenţă în figurile 5 şi 6.

 A6

 A5  A1

Figura 5
 A4
 A2

 A3

y
A6

h1

A1 m n

d
nh2

h2
x
A00 mh1

A2

F i u ra 6
 Se observă că:
h1=r √3/2; h2=3r /2,
/2,
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE
2 2
d  = (m h1 ) + (n h 2 )
2
  (1)
 Aria unui hexagon elementar este:

6r h1 3 3 r 2
S 1 = =   (2)
2 2

3  N  3 3 r 2
S  AA1 A2 = d  =
2
  (3)
4 4

d = r  3N    (7)

 Înlocuind în relaţia (1) rezultă

3 m 2 r 2 9 n 2 r 2
2
3N  r  = +   (8)
4 4

 de unde:
2 2
m +3n
 N =   (9)
4

 numerele N, m, n trebuie să fie întregi.

 deci m şi n  sunt fie ambele pare, fie impare astfel c ă  suma m+n  este
întotdeauna un număr par.

m + n = 2υ    (10)
 Se deduce:

(2υ  - n )2 + 3 n 2
 N = = υ 2 - nυ + n 2
4
2
  (11)
2
m + 3(2υ  - m )
 N = = 3υ 2 - 3υ m + m 2
4
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE
Tabelul 2 Determinarea valorilor posibile pentru N 

m 1 3 2 5 4 3 6 2 7 5 4 1 8 7
 N 1 1 2 1 2 3 2 4 1 3 4 5 2 3

Q 1 2 2 3 3 3 4 3 4 4 4 3 5 5
 N 1 3 4 7 7 9 12 13 13 13 16 19 19 19

Figura 8 Exemple de reţele hexagonale

 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

3 Administrarea canalelor radio în re ţelele celulare

3.1 Aspecte generale
 Trebuie concepuţi algoritmi pentru:
• repetarea în reţea a unui canal (grup de canale);
• distribuirea în reţea a canalelor radio disponibile;
disponibile;
• gruparea mai multor (canale) în vederea form ării unui grup care va fi
utilizat în acelaşi amplasament.
 criteriu de bază: realizarea de perturbaţii minime în reţea.
 În prima etapă se determină numărul de celule,  N , care formează o zonă de
reutilizare;

 Obiective:
• utilizarea eficientă a spectrului;
• minimizarea perturbaţiilor co-canal;

 Ipoteze simplificatoare:
• spectrul atribuit este o bandă continuă de frecvenţe.
• canalele au benzi alocate egale,
• canalul poate fi luat în evidenţă prin numărul de ordine (figura 9).
• δ f = lărgimea de bandă a unui canal .
•  M= numărul de canale radio care se pot constitui în banda alocată;
 REŢELE CELULARE DE COMUNICAŢII MOBILE

Fig. 4.9 Constituirea canalelor radio: a) simplex, b) duplex.

 compatibilitatea între canale = compatibilitatea între numerele de ordine

corespunz ătoare.

3.2 Stabilirea numărului N de celule care formeaz ă  o zonă de

reutilizare.
 Ipotezele simplificatoare menţionate la început:
• emiţătoare amplasate în centrele celulelor elementare;
• antene de emisie omnidirecţionale;
•  puteri
 puteri aparen
aparentt radiate
radiate egale între
între ele;
ele;
• teritoriul perfect plan;
• toate celulele hexagonale au aceleaşi dimensiuni.
• staţia perturbată ... staţiile perturbatoare (figura 10).
• sunt analizate numai perturbaţiile co-canal.