Tema II: Nomenclatura frecvenţelor şi lungimilor de undă utilizate în TLC

Benzile de frecvenţă, modul de notare, denumirea lungimilor de undă sunt repr. în tabelul 1:
Tabelul 1 Benzile de frecvenţă, modul de notare şi denumirea lungimilor de undă
Banda de frecvenţă(include
Nr. Notare,
Simbol limita de sus şi exclude limita Denumirea undei
benzii lungime, undă
de jos)
-1 0,03 pînă la 0,3 Hz Gigametric Gm
0 ELF 0,3 pînă la 3 Hz Hectomegametric hMm
1 3 pînă la 30 Hz Decamegametric daMm
2 30 pînă la 300 Hz Megametric Mm
3 ULF 300 pînă la 3000 Hz Hectokilometric hkm
4 VLF 3 pînă la 30 kHz Myriametric Mam
5 LF 30 pînă la 300 kHz Kilometric km
6 MF 300 pînă la 3000 kHz Hectometric hm
7 HF 3 pînă la 30 MHz Decametric dam
8 VHF 30 pînă la 300 MHz Metric m
9 UHF 300 pînă la 3000 MHz Decimetric dm
10 SHF 3 pînă la 30 GHz Centimetric cm
11 EHF 30 pînă la 300 GHz Millimetric mm
12 300 pînă la 3000 GHz Decimillimetric dmm
13 3 pînă la 30 THz Centimillimetric cmm
14 30 pînă la 300 THz Micrometric μm
15 300 pînă la 3000 THz decimicrometric dμm

unde: ELF – Extra Low Frequency— frecvenţă extra joasă;

ULF - Ultra Low Frequency — frecvenţă ultra joasă;
VLF - Very Low Frequency — frecvenţă foarte joasă;
LF - Low Frequency — frecvenţă joasă;
MF – Medium Frequency — frecvenţă medie;
HF - High Frequency — frecvenţă înaltă;
VHF- Very High Frequency — frecvenţă foarte înaltă;
UHF – Ultra High Frequency — frecvenţă ultra înaltă;
SHF – Super High Frequency — frecvenţă super înaltă;
EHF – Extra High Frequency — frecvenţă extra înaltă.

Frecvenţele benzilor din tabelul 1 se calculează după formula

Fn  0,3...310 n ,

unde n este numarul benzii de frecvenţă conform tabelului 1.

Benzile de frecvenţe pentru radiodifuziune şi televiziune pe regiuni sunt indicate în tabelul 2.
Tabelul 2 Benzile de frecvenţe utilizate pentru radiodifuziune şi televiziune pe regiuni
Bandă de frecvenţă (MHz)
Notare
Regiunea I Regiunea II Regiunea III
I 47 — 68 54 — 68 54 — 68
II 87,5 — 108 88 —108 87 —108
III 174 —230 174 — 216 174 — 230
IV 470 — 582 470 — 582 470 — 582
V 582 — 960 582 — 960 582 — 960

Pentru comunicaţiile spaţiale şi satelit se utilizează benzi de frecvenţe indicate în tabelul 3.

Tabelul 3 Benzile de frecvenţe utilizate pentru comunicaţiile spaţiale şi satelit
Nr. Simbol Satelit (GHz) Spaţiale
de
ord. Regiune Exemple Frecvenţa Exemple(GHz)
nominală (GHz)
1 L 1—2 1,215 —1,4 banda 1,5 1,525 — 1,71
2 S 2—4 2,3 —2,5 banda 2,5 2,5 — 2,69
2,7 —3,4
3 C 4—8 5,25 —5,85 banda 4/6 3,4 — 4,2
4,5 — 4,8
4 X 8 — 12 8,5 —10,5 — —
5 Ku 12 — 18 13,4 —14,0 banda 11/14 10,7 — 13,25
15,3 —17,3 banda 12/14 14,0 — 14,5
6 K 18 — 27 24,05 —24,25 banda 20 17,7 — 20,2
7 Ka 27 —40 33,4 — 36 banda 30 27,5 — 30
 RUTAREA APELURILOR IN RCM 2G

Rutarea apelurilor in RCM celulare este o procedură importantă deoarece de corectitudinea

şi viteza rutării apelului depinde calitatea comunicaţiei, rapiditatea ei şi chiar faptul, daca
procedura de comunicaţie va avea loc în general.
Pentru ilustrarea procedurii de rutare a apelului în RCM vom analiza un caz mai general şi
anume cazul, cînd abonatul mobil se află in aria de acoperire a unei reţele vizitate, înregisrarea
ME a abonatului mobil dat în această reţea a avut loc cu succes (informaţia despre acest abonat se
află în VLR a reţelei vizitate, care la rîndul său transmite spre HLR a reţelei proprii, că abonatul
dat se află pe teritoriul acoperit de reţeaua corespunzătoare) şi ME se află în regim de aşteptare
(vezi figura de mai jos).
La iniţierea unui apel de către un abonat al teţelei PSTN (sau din oricare altă reţea mobilă
sau de alt tip) apelul iniţial, către abonatul mobil corespunzător, întotdeauna se trimite sub forma
adresei MSISDN (care conţine obligatoriu codul ţării şi codul reţelei în care a fost înregistrat ME
al abonatului apelat) către MSC a Reţelei proprii, unde a fost iniţial înregistrat abonatul şi numărul
căruia îl poartă ME al abonatului, deoarece în HLR al acestei reţele se conţine informaţia totală
despre abonatul apelat, inclusiv şi informaţia despre aria de acoperire în a cărei reţele se află
abonatul apelat în momentul dat (momentul apelării).
După recepţionarea apelului MSC al reţelei proprii trimite sub forma numărului IMSI către
HLR a reţelei proprii o cerere despre necesitatea aflării informaţiei de localizare a abonatului
apelat (adică se află informaţia despre despre aria de acţiune a cărui VLR şi a cărei reţele se află
în prezent abonatul apelat). HLR a reţelei proprii la rîndul său recepţionează numărul IMSI al
abonatului apelat şi îl trimite sub formă de cerere cître VLR al reţelei vizitate de către abonatul
apelat. VLR al reţelei vizitate, la rîndul său, eliberează un număr MSRN liber, dintre cele ce se
află la dispoziţia sa şi acest număr este trimis către HLR al reţelei proprii a abonatului apelat, care
transmite acest număr MSRN către MSC al reţelei proprii. MSC al reţelei proprii adaugă la acest
numar MSRN numărul IMSI al abonatului apelat şi numărul sub forma MSRN+IMSI este
transmis către MSC al reţelei vizitate. MSC al reţelei vizitate efectuiază comutarea şi rutarea
corespunzătoare către VLR al reţelei vizitate, care eliberează pe durata unei convorbiri un număr
temporar TMSI către abonatul apelat şi se efectiază apelul prpriu zis către ME al abonatului
apelat. Abonatul apelat recepţionînd apelul poate efectua conectarea şi realiza convorbirea.
Convorbirea ia sfîrşit atunci, cînd unul din abonaţii, implicaţi în convorbire, întrerupe
comunicarea prin apăsarea tastei corespunzătoare a ME al său.
 PSTN

MSISDN
MSRN+IMSI
MSC MSC
AT

IMSI MSRN MSRN+IMSI

MSRN TMSI
HLR VLR ME
IMSI

RETEA VIZITATA
RETEA PROPRIE
 Tema 2. Echipamente radio. Funcţii specifice RCM: roaming, handover, localizare.

Ca urmare a posibilităţii deplasării abonaţilor a sistemei de comunicaţii mobile se definesc următoarele

funcţii:
1 Rouming (mobilitatea)
2 Localizarea
3 Transferul legăturii (hand over / hand off)

1 Roaming

Roaming – orice telefon mobil care este oprit (adică este deconectată alimentarea) este considerat de către
reţea ca detaşat şi el nu se „vede” în reţea şi nimic nu se ştie despre poziţia lui sau dacă el este sau nu este în reţea.
Cînd telefonul este pornit (adică este conectată alimentarea ) el este considerat de reţea ca ataşat şi în dependenţă
de metoda de localizare poate fi ştiută şi poziţia lui în reţea. Poziţia telefonică în reţea nu înseamnă cunoaşterea
coordonatelor geografice, ci doar grupul de celule în care el se află.
În condiţiile de ataşare a telefonului există 2 regimuri de lucru:
1 Inactiv / pasiv / de aşteptare ( stand by) – în această stare
telefonul în regimul automat efectuează măsurări de nivelul semnalului emiţătoarelor staţiilor de bază pentru a
putea determina semnalul cu o calitate mai bună (adică semnalul la care raportul semnal/zgomot este mai mare) şi a
alege ca staţia de bază la care să se conecteze emiţătorul să aibă cel mai mare semnal.
2 Activ / ocupat – regimul în care se vorbeşte la telefon; aici
telefonul şi staţia de bază măsoară în continuu nivelul semnalului pe canalul de trafic şi nivelul semnalului de la
staţiile de bază vecine pentru a aprecia faptul de a continua legătura în curs de canalul care s-a început sau de a
efectua schimbul legăturii pe alt canal: în cazul cînd nivelul semnalului pe canalul de trafic scade sub un nivel dat.
Posibilitatea de mişcare a abonatului şi schimbarea conectării pe interfaţa radio în starea inactivă a
telefonului mobil se numeşte roaming sau moblilitate.
Noţiunea de mobilitate se referă în caz general la:
a) Mobilitatea terminalelor – permite accesarea de către
abonaţi a reţelei mobile cu ajutorul terminalelor mobile în orice loc şi în orice moment de timp. Se presupune că
abonatul mobil poate deplasa cu el terminalul mobil de telefon. Reţeaua mobilă trebuie să dispună de mijloacele
de localizare, de identificare şi accesare a ei din partea terminalelor mobile.
b) Mobilitatea abonaţilor(persoanelor) –posibilitatea unui
utilizator de a accesa reţeaua de la orice terminal mobil în baza unui cod sau parole (sau ambele).
c) Mobilitatea serviciilor –posibilitatea unui utilizator de a
accesa serviciile reţelei mobile indiferent de locul unde se află şi care sunt reţelele intermediare utilizate.

Gradul de mobilitate poate fi următoarele tipuri:

a) Mobilitatea intrareţea – cînd abonatul mobil se deplasează doar
pe teritoriul unei singure reţele.
b) Mobilitatea intereţea – cînd abonatul poate să se deplaseze pe
teritoriul mai multor reţele mobile din orice loc.
c) Mobilitatea naţională – cînd 2 sau mai multe operatori ale
serviciilor mobile acoperă după înţelegere teritorii diferite ale unei ţări şi abonatul din orice punct al ţării poate
accesa abonaţii de pe tot teritoriul ţării.
În punctele b şi c pentru a efectua convorbiri este necesar ca:
- să existe o înţelegere, între operatori, de deservire reciprocă a abonaţilor
- să existe o interfaţă radio comună
d) Mobilitatea în spaţiu GSM – permite utilizatorului să se
deplaseze pe teritoriul unei sau mai multe ţări unde se utilizează sistemul GSM.

2 Localizarea în reţeaua PSTN

 Localizarea în reţeaua PSTN – abonatul tot timpul este conectat doar la un singur comutător. Apelul adresat
unui abonat concret tot timpul va fi direcţionat către acest comutător.
În reţele mobile abonatul poate fi „conectat” la diferite comutătoare în dependenţă de locul aflării lui la
momentul sosirii apelului şi pentru a putea direcţiona acest apel către abonatul dat este necesar de ştiut poziţia
acestui abonat, adică pe teritoriul cărei celule sau grupului de celule el se află, aceast funcţie se numeşte –
localizare.
Teoretic există 3 tipuri de localizare:
1 Localizarea la nivel de celulă – cînd reţeaua „ştie” în permanenţă
în ce celulă se află abonatul şi la sosirea unui apel direcţionează acest apel în celula dată.
2 Localizarea la nivel de reţea – cînd se „ştie” doar că abonatul se
află în reţea, dar nu se „ştie” pe teritoriul cărei celule şi la apariţia unui apel el este trimis în toată reţeaua.
3 Localizarea la nivelul unui grup de celule – cînd se „ştie” că
abonatul se află într-una din celulele unui grup şi la apariţia apelului el este trimis în grupul dat de celule.
Localizarea la nivel de celulă are următorul dezavantaj: în reţea în permanenţă se ocupă canalele de
semnalizare, deoarece mobilul trebuie să informeze reţeaua în permanenta despre poziţia sa. Dar are avantajul, că
apelul către abonat este trimis direct în celula dată şi nu ocupă alte canale de apel.
Localizarea la nivel de reţea – are următorul dezavantaj: la apariţia unui apel, el se transmite în toată
reţeaua şi aceasta poate duce la multe situaţii de imposibilitate de a forma mai multe apeluri concomitent. Dar are
avantajul, că nu se ocupă canalele de semnalizare în permanenţă şi nu se consumă energie de la sursa telefonului
mobil în starea lui de aşteptare.
Localizarea la nivelul unui grup de celule – reprezintă un compromis între primele două tipuri.

3 Transferul de legătură ( hand off / hand over )

Transferul de legătură ( hand off / hand over ) este o procedură de gestiune a resurselor radio necesare
acestei proceduri, reiesă din posibilitatea de mişcare a abonatului în timpul desfăşurării unei convorbiri. Această
funcţie permite de a menţine legătura pe toată perioada convorbirii, chiar dacă abonatul traversează teritoriul mai
multor celule. Datorită mobilităţii calitatea transmisiei scade pe măsura ce abonatul se îndepărtează de emiţătorul
staţiei de bază şi se apropie de emiţătorul altei staţiei.
Procedura de transfer automat a unei convorbiri dintr-o celulă în alta şi de pe un canal pe altul se numeşte
transferul de legătură ( hand off / hand over ).
Pentru realizarea hand over-ului sunt necesare următoarele condiţii:
a) Monitorizarea permanentă a calităţii transmisiei convorbirii în
curs.
b) Monitorizarea permanentă a calităţii semnalelor recepţionate de la emiţătoarele celulelor vecine.
c) Definirea unei proceduri de decizie de schimbare a legăturii
d) Definirea unei proceduri de comutare rapidă a conexiunii de pe un canal dintr-o celulă pe alt canal în altă
celulă (sau aceeşi celulă).
Tema 4. Canalul radio în sisteme de comunicaţii mobile. Modelarea lui.

§ Noţiuni generale
Canalul în sisteme de comunicaţii mobile reprezintă banda de frecvenţă utilizată pentru
transmiterea semnalului(în ambele direcţii) şi mediu de propagare a semnalelor.
În sisteme clasice de telecomunicaţii sub noţiune de canal se subînţelege totalitate de
echipamente pentru pregătirea şi introducerea semnalelor în mediu de propagare şi echipamente de
recepţie a semnalelor din mediu de propagare.
În sisteme de comunicaţii mobile se utilizează semnale în banda de frecvenţă de 150MHz ÷
3GHz, canalul prezintă un radio canal şi în dependenţă de amplasarea BS şi a abonatului există
următoarele medii de propagare:
1) Plan deschis – cînd între antena de emisie şi recepţie nu există nici un obstacol şi
transmiterea are loc prin unda directă.
2) Zonele rurale – se caracterizează prin faptul că nu există abstacole masive.
3) Zonele suburbane – se caracterizează prin construcţii relativ dense
4) Zonele urbane – se caracterizează prin clădiri înalte şi foarte înalte amplasate foarte des.

§ Unde electromagnetice şi moduri de propagare

Clasificarea undelor electromagnetice poate fi prezentată de următoare schemă

Unde radio

ionosferice terestre troposferice

spaţiale(prin eter) prin suprafaţă

 directe
 reflectate
Unde directe se utilizează în celule cu rază foarte mare şi în picocelule.
 refractate
Unde reflectate se utilizează în zone urbane.
Unde refractate se utilizează într-o mică parte a semnalului din antena telefonului mobil.

§ Propagarea undelor în aer liber(zone deschise). Pierderi de propagare.

Atenuarea semnalului reprezintă fenomenul de micşorare a puterii semnalului în rezultatul

degajării energiei pe elemente parazite.
Sub noţiunea de pierderi (path loss) a nivelului semnalului utilizat, mai ales în semnale radio, se
subînţelege micşorarea puterii semnalului la propagarea lui la o distanţă mare din cauza micşorării
densităţii de forţă a cîmpului de unde.
În cazul general pierderile în canalul radio a sistemelor de comunicaţii mobile pot fi calculate
astfel:
 Pr
L[dB]  10 lg (1)
Pe
La propagarea în aer liber puterea semnalului în antena receptorului poate fi:
C
Pr  Pe * Gr * Ge[ ]2 (2)
4 * f d
Ge, Gr - reprezintă cîştigul antenei de emisie şi recepţie,
Substituim formula (1) în (2) şi obţinem:
L[dB]  10 lg Gr  10 lg Ge  20 lg f [ MHz ]  20 lg d [km]  147.6 (3)

Ge şi Gr nu se schimbă în timpul comunicaţiei , putem constata că pierderile semnalului în aer

liber au pantă de 20dB pe decadă în dependenţă de distanţă.

§ Pierderi prin reflecţie

Deoarece antena telefonului mobil se află în apropierea sdolului, practic în antenă nimeresc unde
refelctate.
În punctul de reflecţie unda suferă o modificare a direcţiei de propagare şi a fazei. În dependenţă
de valoare unghiului de incidenţă faza undei reflectate se schimbă, însă pentru valoarile mici a
unghiului de incidenţă această fază este egală ce -180º. Amplitudinea undei reflectate la fel
depinde de unghiul de incidenţă şi poate lua valorile de la 0÷5÷6 de la unda incidentă.
Modul de propagare prin unde de reflexie este următorul:

d(directă)

he re unda r(reflectată)
unda
incidentă reflec-
tată rr hr
φ φ
Cînd în antena de recepţie nimeresc unde reflectate şi directe calculul pierderilor se face prin
formula (3). d
În cazul lipsei undei directe pierderile se calculează astfel:
he * hr 2
Pr  Pe * Gr * Ge * ( ) (4)
d2
Substituim formula (4) în formula (1), în cazul cînd avem pierderi de propagare în unde de
reflexie, şi obţinem următoare formulă:
L[dB]  10 lg Gr  10 lg Ge  20 lg he  20 lg hr  40 lg d (5)
cînd he şi hr [m] << d [cm] rezultă că pierderile prin reflexie au o bandă de 40dB pe decadă în
dependenţă de distanţă.

§ Pierderi prin difracţie

În zonele urbane foarte des sunt întîlnite cazurile cînd antena receptorului se află în spatele unui
obstacol masiv şi unda directă nu poate nimeri în antena abonatului mobil şi dacă în spatele
obstacolului nu există alte obstacole ce pot forma unde reflectate, atunci în antena ME nimeresc
doar unde refractate sau difractate.

Schema utilizată în acest caz este următoarea:

D
h
0
R
he
hr

de dr

În acest caz pentru calculul pierderilor este necesar de a afla coeficientul Fresnel-Kirghhoff, care
se găseşte prin următoare formulă:
2(d e  d r )
  h (6)
d e d r

0
h
he D
hr

de dr

Ld [dB]  20 lg F (7)
S  0.5
F (8)
2 sin(    /  )
S  0.5 
  arctg ( ) (9)
c  0.5 4


S   sin( x 2 )dx (10) funcţie impară
0
2


C   cos( x 2 )dx (11) funcţie pară
0
2
Modelarea a canalului radio în sisteme de comunicaţii mobile este aflarea nivelului semnalului
într-un punct A dat amplasat la o distanţă d de antena BS sau a pierderilor semnalului în acest
punct. Punctul A poate fi amplasat în orice loc al spaţiului unei celule.
Se mai utilizează noţiunea de dirictivitate sau diagrama de dirictivitate ce se calculează după
formula:
dPu ( ,  )
D( ,  )  4 (10)
Pe
unde Pu este puterea unitară, iar Pe este puterea emisă.

Tema: Metode de predicţie

§ Noţiuni generale

Se utilizează 2 categorii de predicţie a valorii medii a nivelului semnalului(sau a pierderilor) în

orice punct al sistemelor de comunicaţii mobile, şi anume:
1) Impirice(globale)
2) Semiteoretice(locale)
Indiferent de metoda utilizată este necesară cunoaşterea profilului terenului în lungul căii de
propagare pentru determinarea factorilor de corecţie pierderilor de difracţie produse de obstacole.

Predicţie – este calculul sau prognizarea nivelului semnalului sau a pierderilor în punctul
amplasării abonatului mobil.

§ Metode de predicţie locale

Metoda Durkin-Edwards – se utilizează în banda de frecvenţă 80-460MHz, căile de propagare a

semnalului sunt clasificate în:
a) Căi optice sau directe
b) Căi obturate sau indirecte
În ambele cazuri pentru calculul nivelului semnalului pierderilor se calculează hef a emiţătorului
BS, şi anume:
2 he l

h ( d )
he ef  he l  k * e
he l - este înălţimea locală a antenei emiţătorului, prezintă înălţimea antenei emiţătorului fţă de sol
în locul amplasării
h(d ) - este parametrul legăturii de ondulaţie a solului
k - este coeficientul ce depinde de tipul căii de propagare

Pentru căile de propagare optice pierderile semnalului sunt:

Lo  Lsl  Ar
Lo - sunt pierderile prin cale optică
Lsl - sunt pierderile semnalului la propagare în spaţiu liber
Ar - este atenuarea de difracţie din cauza pămîntului care este presupus plan.
Valorile parametrului Ar reprezintă o funcţie tabelată, care depinde de frecvenţa şi înălţimea
locală a antenei emiţătorului.
Pentru calea de propagare obturată se calculează şi alţi parametri suălimentari Ak şi  , şi în
acest caz atenuarea semnalului este:
Lobt  Lsl  (1   ) Ak  Ar
 - este coeficientul de pondere impiric
Ak - sunt pierderile suplimentare datorită difracţiei semnalului de la obstacole dintre BS şi ME.

Particularităţile metodei:
 Diferenţa dintre valorile calculate şi măsurate ale nivelului semnalului(pierderi) poate
ajunge pînă la 3dB, deoarece metode nu consideră unda reflectată
 Pentru distanţa dintre BS şi ME mai mică de 20km nu este necesară considerarea formei
sferice a pămîntului(se consideră plan)
 Pentru frecvenţe mai mari de 85dB este necesar de luat în consideraţie ondulaţiile terenului
mai mari de 1m pentru calcularea coeficientului de corecţie.

Metoda Lee – se utilizează în sistemele cu celule normale (raza cărora este mai mare de 1km) şi
pentru picocelule(10÷20m). Abaterea dintre valorile precise şi cele măsurate ale semnalului nu
depăşesc 2÷3dB.
Metoda utilizată pentru tipuri de profiluri ale căii de propagare a semnalelor diferite componente
ale formulei de calcul.

Calea Pmed Influenţa Factor de

propagării recept. construcţii teren corecţie

Optică Pr= d  he ef 
Pro  10 lg( )  20 lg
do he l
Obturată Pr= Pro  10 lg(
d 
)  Lsl 
do
Peste apă Pr= 4d 
Pro  20 lg

Sol-apă Pr=  49  43.5 lg
d 
do

d o - este distanţa=1km
Pro - este nivelul semnalului la d o =1km de la BS
d - este distanţa de la BS pînă la punctul la care se calculează nivelul semalului
 - este panta de pierderi a semnalului
 - este lingimea de undă
Lsl -sunt pierderi în spaţiu liber
 - este suma factorilor de corecţie datoriţi abaterii lor de la condiţiile de referinţă

Corecţiile rezultante din abaterile faţă de condiţiile de referinţă sunt date de următorul tabel:

Condiţii Corecţie
 Pe  10W Pe
1  10 lg
10
he  30m
' '
h
 2  20 lg e
he
Ge  6dB  3  Ge '  6
hr  3m
' '
h
 4  20 lg r
hr
Gr  0dB  5  Gr '
he , hr - sunt valorile noi sau schimbate faşă de valoarile de referinţă pentru a calcula pierderile în
' '

cazul dat.
Se deosebesc 4 situaţii în dependenţă de profilul şi tipul căii de propagare a semnalului:

Propagarea optică:
Unda directă Unda reflectată

he
hr
he ef

În acest caz se obţine factorul de cîştig de înălţimea antenei de emisie

he ef
g e  20 lg
he

Propagarea obturată:
he
he
h,m
hr
d,km
d1’ d2 ’

În acest caz pierderile semnalului se calculează în dependenţă de un parametru ce ia în

consideraţie distanţa de la BS pînă la obstacol şi de la obstacol pînă la ME.
2 1 1
  h p (  )
 d1 d 2

Propagarea de asupra unei pînze de apă:

În acest caz se consideră următoarlele unde:
1) Unda directă
2) Unda reflectată de la o suprafaţă de apă
3) Unda reflectată de la sol din apropierea abonatului mobil
1)
he 3)
2) hr

Abonatul se află pe apă:

1)
he
2) hr
Tema10. Metode de acces multiplu la interfața radio: FDMA, TDMA, CDMA, PRMA. Particularităţi.
Mecanisme de acces multiplu la interfaţa radio.

§ Noţiuni generale

Organizarea sistemei celulare a comunicaţiilor mobile a fost impusă de necesitatea creşterii numărului de abonaţi
ce pot fi deserviţi simultan, utilizînd doar banda de frecvenţă alocată.
Eficienţa utilizării spectrului de frecvenţă se caracterizează prin numărul de abonaţi simultan deserviţi sau prin
numărul de canale ce pot fi formate în această bandă.
Un rol deosebit în funcţionarea sistemei mobile îl au metodele de acces multiplu a unui canal de comunicaţie.
Sistemele în care pentru schimbul de informaţie dintre abonaţi se utilizează un canal comun de comunicaţie la
care are acces liber fiecare abonat se numeşte – sistem cu acces multiplu.
Se presupune că informaţia fiecărui abonat, fiind introduse într-un loc de acces a canalului, poate fi separată în alt
loc de acces a canalului; cerinţa de bază de către canal este de a transmite informaţia fără a o schimba şi fără a
permite acţiunea altor semnale de perturbaţii.
Forma generală a unui sistem cu acces multiplu este:
U1(t) U '1(t)
S1(t)
SI 1 Ti 1 Rx 1 DI 1
U2(t) U∑(t) U '2(t)
U '∑(t)
S2(t)
Ti 2 Rx Tx Rx 2 DI 2
SI 2
UN(t) Canalul comun de U 'N(t)
SN(t)
SISINN Ti N perturbaţii şi acţiuni externe Rx N DI N

Unde
SI – este sursa de informaţie
Ti – este emiţătorul
Rx – este receptorul
DI – este destinatarul de informaţie

Modul de alocare a canalelor permite de a realiza 2 tipuri de sisteme cu acces multiplu:

1) Necontrolate – cînd fiecărui abonat i se alocă permanent pentru utilizarea un canal de comunicaţie, la
apariţia necesităţii transmiterii informaţiei abonatul transmite informaţia prin canalul alocat fără a acţiona
asupra transmiterii altor informaţii. Neajunsul constă în faptul că spectrul de frecvenţe nu se utilizează
eficient fiind că un abonat nu ocupă tot timpul canalul. Avantajul constă în faptul că abonatul în orice
moment de timp poate transmite informaţia.
2) Controlate – cînd canalele nu sunt fixate, fiecărui abonat, ei sunt gestionate de o sistemă centrală de control,
care duce evidenţa permanentă a stării fiecărui canal şi la apariţia unei cereri de apel(acces) din partea unui
abonat sistema centrală de dirijare alocă unul din canalele libere, abonatul ocupă acest canal pe perioada
comunicaţiei după care canalul se consideră liber şi poate fi din nou alocat altui abonat. Neajunsul constă în
necesitatea utilizării unui sistem central de control cu fiabilitate foarte mare şi cu viteză de lucru crescută.
Avantajul constă în creşterea eficienţii utilizării spectrului de 10-15ori faţă de acces necontrolat.
În sistemele de comunicaţii mobile se utilizează mai mult mecanisme de acces multiplu, cele mai răspîndite sunt:
1. FDMA – Frequency Division Multiple Acces
2. TDMA – Time Division Multiple Acces
3. CDMA – Code Division Multiple Acces
4. PRMA – Pachet Reserve Multiple Acces

§ FDMA – accesul multiplu cu divizare în frecvenţă

 FDMA se caracterizează prin faptul că un canal radio poate fi folosit la un moment dat de un singur utilizator, un
alt utilizator va putea utiliza acelaşi canal radio la eliberarea lui de alt utilizator.
Principiu FDMA poate fi lămurit prin următoare schemă:

F
F2

Canalul 3
Δf3
f4
Canalul 2
f3
f2 Δfc
Canalul 1
F1 f1
t
Dacă unui sistem de comunicaţie mobilă i se alocă o bandă de frecvenţă F1÷F2, această bandă se împarte în
sectoare care se numesc canale cu Δfc, formîndu-se n canale.
Între 2 canale vecine există o bandă de gardă pentru ca semnalul canalelor vecine să nu influenţeze reciproc unul
pe celalt.
Neajunsurile:
1) Necesitatea existenţei benzii de separare duce la micşorarea numărului total de canale
2) Numărul de comunicaţii simultane este redus deoarece o purtătoare poate deservi un singur abonat
Avantajul constă în faptul că se pot defini canalele de bandă îngustă în care fadingul este plat (adică neselectiv în
frecvenţă)
Canalele de comunicaţie trebuie să asigure transmiterea informaţiei în 2 direcţii.

În FDMA există 2 tehnici de organizarea canalului duplex:

1. FDD (Frequency Duplex Division) – este o bandă de frecvenţă alocată de la F1÷F2 ce se divizează în 2
benzi egale, separate între ele, cum este prezentat în următoare figură:
f1 f2 f3 f4
ME→BS BS→ME
1 2 n 1 2 n
F
F1 F2

2 2
F
ΔFd
Fiecare bandă f1, f2 şi f3, f4 se sapară în canalele şi fiecare bandă se uilizează doar pentru semnalul sau informaţia
transmisă într-o singură direcţie. În sisteme de comunicaţii mobile banda de jos se utilizează pentru transmiterea în
direcţia ME→BS, iar cea de sus pentru transmiterea inversă BS→ME. Canalul duplex 2 este prezentat pe aceiaşi
schemă(partea de jos).

ΔFd – este departajarea în frecvenţă a canalului simplex în canalul duplex.

2. TDD (Time Duplex Division) are următoare formă:

F

ME→BS BS→ME
f2

f1
t t+T/2 t+T t+3/2T t+2T
 Funcţionare în timp a unui canal format prin FDMA pentru duplexarea TDD se organizează împărţind timpul de
lucru în nişte intervale mici de timp cu durata T, în şa mod că în prima jumătate a perioadei T se efectuează
transmiterea informaţiei într-o direcţie, de exemplu ME→BS, iar în următoare jumătate a perioadei T se efectuează
transmiterea în direcţia inversă, adică BS→ME, după care ciclul se repetă periodic cu perioada T.

Dacă banda canalului simplex este B, atunci la FDD banda canalului duplex va fi 2B, în cazul TDD banda B a
canalului se împarte în secvenţe egale de timp, iar vitezele de transmitere vor fi de 2 ori mai mici ca în cazul FDD.

§ TDMA – accesul multiplu cu diviziune în timp

Sensul TDMA constă în miltiplexarea în timp a mai multor comunicaţii pe unul şi acelaşi canal(pe una şi aceeaşi
purtătoare de frecvenţă).
Principiul TDMA poate fi lămurit prin următoare figură:
F
F2
T

S1 S2 S3 ....... Si ....... Sn Garda de protecţie

F1
Un cadru TDMA constă din S1...Sn sloturi, in slot de timp are următoare formă: t

S SYN DATA P DATA F G

Canalul i format prin procedura FDMA se se împarte în nişte secvenţe mai mari de timp, numite cadre TDMA,
care la rîndul său se împart în n sloturi(ferestre) de timp Sn (n este diferit pentru diferite sisteme de comunicaţii
mobile).
În fiecare slot de timp poate fi trensmisă sau recepţionată informaţia doar unui singur abonat, iar celelalte sloturi
de timp sunt ocupate de către alţi abonaţi, rezultă că pe acelaşi canal pot lucra concomitent n abonaţi, faptul constă
doar în aceea că acest canal i este alocat fiecăruia din n abonaţi doar pe intervalul de timp Si.
Un slot de timp are constă din:
S – biţi de start
SYN – biţi de sincronizare
DATA – secvenţe pentru transmiterea sau recepţia informaţiei utile
P – secvenţa în timpul căreia se efectuează măsurarea parametrilor canalului
F – secvenţa de finalizare a sloturilor
G – secvenţa de separare între 2 sloturi vecine.
Cel mai mare volum de timp este ocupat de secvenţele DATA, care practic la jumătatea acestor secvenţe se
introduce o procedură de măsurare a calităţii semnalului.
Canalul duplex în TDMA se obţine prin FDD sau TDD(mai rar).

Avantajele TDMA sunt:

1) Cerşterea eficienţii utilizării spectrului
2) Simplificarea echipamentului BS(pentru utilizator se utilizează un receptor sau emiţător)
3) Micşorarea consumului de energie de către staţia mobilă
4) Sloturile în care nu emite staţia mobilă se folosesc pentru măsurarea cîmpului
 Dezavantajele TDMA sunt:
1) Formarea sloturilor de timp presupune referinţa unui segment de timp şi sincronizarea tuturor abonaţilor
2) Datele trebuie transmise prin interfaţa radio de n ori mai repede pentru a avea aceeaşi viteză ca şi în cazul
utilizării unui canal de către un utilizator
3) Într-un moment de timp un slot poate fi accesat de un singur utilizator, în caz contrar apar coliziuni de
accesare şi toţi abonaţi primesc refuz de accesare.

Principalele tehnici de acces ale sloturilor Si în sistemele de comunicaţii mobile sunt:

a) Acces aleator sincron – în acest caz fiecare utilizator emite la momentul apariţiei necesităţii de
transmitere(aleator), dar numai la începutul ferestrei de timp(sincron)
b) Acces de detectarea stării canalului – accesul unui canal de către un utilizator se efectuează doar în
cazul cînd utilizatorul „ascultă” eterul şi detectează un canal liber, dacă nu apar coliziuni se
efectuează transmisia şi acest slot se menţine ocupat atîtea cadre TDMA, cît timp poate dura
transmiterea; după terminarea comunicaţiei sistemul detectează lipsa informaţiei în slotul
corespunzător şi el poate fi ocupat de alt utilizator.

§ PRMA – accesul multiplu cu rezervarea pachetelor

PRMA este utilizat în special în sistemele de comunicaţii mobile pentru transmiterea datelor care sunt orgamizate
în pachete (o consecutivitate de date care conţine informaţia despre destinatar(începutul de pachet), sursa unde
trebuie trimisă informaţia(sfîrşitul pachetului) şi nişte informaţii de servicii despre pachet).
O întrabare importantă este alegerea lungimii pachetului, din punct de vedere al eficienţii transmiterii informaţiei
utile secvenţele cu această informaţie în pachet trebuie să fie cît mai mari, iar secveţele cu informaţia auxiliară
(adresa, sincronizarea, începutul şi sfărşitul) trebuie să fie cît mai mici, din acest punct de vedere pachetul trebuie
să aibă o lungime cît mai mare, însă din cauza necesităţii de retransmitere a pachetelor lungimea lor nu poate fi
foarte mare. Astfel în fiecare segment al pachetelor se găseşte un compromis.
Transmiterea prin pachete permite de a comprima informaţiile utile şi pe unul şi acelaşi canal pot fi transmise
pachetel ale utilizatorului.
În comunicaţie vocală activitatea vocală constituie aproximativ 38% din convorbire, ocuparea unui canal de către
un utilizator indică la o lungime de 38%, în cazul organizării comunicaţiei vocale în pachete se transmit doar
pachetele ce conţin informaţii utile, iar în timpul rămas pot fi transmise pachete de date sau de alţi abonaţi.
Principală caracteristică a PRMA costă în rezervarea unui slot temporal pe durata transmisiei, acesta se efecuează
prin efectuarea unui schimb de informaţii între BS şi utilizatori. BS transmite în regiunea de difuziune(pentru toţi
abonaţii din aria de acoperire) semnale despre sloturi ocupate şi lebere. Abonaţii care au formate pachete pentru
transmitere adresează un apel sau cerere de ocupare a unui pachet într-un slot dat şi dacă nu există alţi abonaţi se
tranmite cîte un pachet în fiecare slot, în caz contrar toţi abonaţi primesc refuz şi în cadrul următor acest pachet
este indicat ca pachetul liber.
Modul de funcţionare a PRMA este prezentat în următoare figură:
Cadrul K

S1 S2 S3 S4 S5 S6 S7 S8
R11 R5 L R3 R1 R8 L R2
Cererile pentru adresări
11 5 4,6 _ 1 8 _ 2

R11 R5 L L R1 R8 L R2 K+1
11 5 _ 4 1 _ 6 2

R11 R5 L R4 R1 L R6 R2 K+2
11 5 12 4 1 _ 6 2
Cadrul constă din 8 sloturi.
 În cazul K+1: S3, S4 sunt libere, abonatul 4 se adresează cu cerere de acces.
În cazul K+2: la S3 se adresează abonatul 12, abonatul 4 primeşte slotul 4.

Utilizarea PRMA are un neajuns şi anume: laun trafic intens un pachet poate aştepta in timp foarte îndelungat
pentru şi dacă el ar fi transmis cu o reţinere mare în comunicaţiile vocale ar apărea un discomfort legat cu apariţia
unor intervale nedorite de lipse de semnal, de aceea pachetele cu o întîrziere mai mare de 0,01ms sunt excluse de
emisie de către sistem, ce duce la pierderea unei părţi a unui sunet sau a sunetului întreg ce este mai suportabil în
comunicaţiile mobile.
Transmiterea prin PRMA are un avantaj ce constă în faptul că hand over-ul în interiorul unei celule sau dintr-o
celulă în alta devine mult mai simplu şi se efectuează daor în intervalele în transmiterea dintre 2 pachete, adică la
finalizarea unui slot, dar mai multe cazuri la finalizarea unui cadru.

§ CDMA – accesul multiplu cu divizarea în cod

În lume există peste 270mln. de abonaţi CDMA, 68% din ei au acces la serviciile 3G, semestrial aproximativ
17mln. de abonaţi devin abonaţii CDMA. În Asia penetrarea CDMA atinge nivelul de 43% din toţi abonaţii
telefoniei mobile, din ei 79% au acces la servicile CDMA(datele anului 2000) Numărul total de abonaţi în Asia
este aproximativ de 120mln.

Tehnica CDMA face parte din familia mai generală a transmisiilor cu spectrul extins. Principiul sistemului cu
spectrul extins poste fi lămurit prin următoarea figură:

| D(f) |
E/Δf Δf

E/ΔF
Idea principală a sistemului cu spectrul exstins constă în faptul că semnalul
f util ce poate fi transmis într-o bandă
ΔF
de frecvenţă cu lăţimea Δf şi avînd energia E, iar E/ Δf (densitatea spectrală a energiei) se extinde în banda cu
frecvenţa ΔF, care este mult mai largă decît Δf cu condiţia păstrării invariabile a nivelului de energie E a
semnalului. Acesta duce la faptul că nivelul total al semnalului în spectrul extins se află la nivelul zgomotului şi nu
poate fi interceptat de oarecare abonat, doar dacă nu se cunosc procedurile de „extragere” a acestui semnal din
semnalul de zgomot.
Metoda de extindere a spectrului permite de a exclude bruiajul semnalului util.
Metodele de extindere a spectrelor de frecvenţă urmăresc:
 Extinderea în conformitate cu un cod
 Necesitatea sinconizării transmisiunilor între abonaţi
 Necesitatea utilizării unui dispozitiv ce ar exclude „înecarea” unui semnal mai slab de către un semnal mai
puternic
 Necesitatea efectuării codificării informaţiei şi a canalului de transmisie pentru optimizarea performanţei
globale şi maximizărea cantităţii de informaţie transmisă în sistem.
Există 2 metode de bază de extindere a spectrului în sistemele de comunicaţii mobile:
1) FH/SS – Frequency Hopping / Speed Spectrum (extinderea spectrului prin salt de frecvenţă)
2) DS/SS – Direct Sequence / Speed Spectrum (extinderea spectrului prin secvenţa directă)

În cazul FH/SS comunicaţia este comutată succesi pe toate canalele sistemului extins prin saltul de frecvenţă.
Consecutivitatea salturilor de frecvenţă trebuie să fie aceeaşi cît la emisie, atît şi la recepţie.
| D(f) |
Δf
 Se cunosc 2 variante ale metodei FH/SS: lentă şi rapidă
În varianta rapidă se realizează 2 sau mai multe salturi de frecvenţe pentru fiecare simbol transmis.
În varianta lentă fiecare simbol transmis ocupă 2 sau mai multe salturi de frecvenţă.
În metoda FH/SS condiţia de canal de bandă îngustă din punct de vedere al interferenţei intersimbol se reduce la
micşorarea benzii de modulaţie faţă de banda de coerenţă, acesata duce la o distribuire neuniformă a puterii în
banda de emisie(ΔF), însă are dezavantajul că emiţătorul şi receptorul ME şiBS să efectueze salturi sau comutări
sincrone conform aceluiaşi cod la viteză mărită.
FH/SS are 3 variante de implimentare:
1. ortogonală
2. aleatorie
3. combinată
La varianta ortogonală fiecărui utilizator i se repartizează o secvenţă din V salturi de frecvenţă în aşa mod ca în
fiecare moment de timp dat fiecare utilizator(abonat) utilizează salturi de frecvenţe diferite; capacitatea totală a
sistemei creşte în comparaţie cu tehnicile FDMA şi TDMA aproximativ de 3÷4 ori, însă este limitată de numărul N
de salturi.
La varianta aleatorie fiecare utilizator activ are de asemenea un set de salturi de frecvenţă, însă aceste seturi nu
sunt corelate între ele şi în aşa mod într-un moment de timpdat 2 sau mai mulţi abonaţi pot utiliza concomitent
acelaşi salt de frecvenţe. Acest fapt duce la apariţia interfeţei dintre semnalele diferitor abonaţi, însă în rezultat
poate fi brusc mărită capacitatea sistemei.
Există metode de restabilire a semnalului perturbat sau bitul de informaţie perturbat poate fi aruncat(ignorat)
aceasta poate duce la apariţia unor erori în comunicaţie, doar nivelul lor este foarte mic.
În varianta combinată fiecărei celule îi este repartizat un set de secvenţe ortogonale, acelaşi set utilizîndu-se doar
în celulele aflate la o distanţă foarte mare decît distanţa de realizare. Specefic este faptul că nu se efectuează
sincronizarea secvenţelor în sistem şi aceste secvenţe sunt necorelate.
Interfaţa izocanal apare numai în celule amplasate mai departe decît distanţa de reutilizare(D). Suplimentar
această interfaţă se micşorează datorită necorelării secvenţelor, adică saltul de frecvenţe se efectuează în diferite
celule în timp diferit. Statistica arată că ecvenţele identice din celulele diferite pot avea aceeaşi purtătoare de
frecvenţă, doar o singură dată pe perioada secvenţei.

Metoda DS/SS constă în multiplicarea fiecărui bit de informaţie cu o consecutivitate de cod foarte lungă (64 biţi).
Aceste consecutivităţi prezintă aşa numitele funcţii Walsh(succesiuni de „0” şi „1”). La aceeaşi viteză de
transmiterea informaţiei este necesară o viteză de bit mult mai mare şi un canal cu o bandă mult mai largă. Acest
principiu se utilizează pe larg în sistemele de comunicaţii mobile şi constă în faptul că informaţia utilă se transmite
în eter fiind multiplexată cu una sau cîteva secvenţe ortogonale; este important faptul că emiţătorul şi receptorul să
fiu sincronizaţi.
Schema-bloc a principiului DS/SS este:
x+A+B+C
SI x+A x+A+B x+A+B x+A DI

+ + + + + +
Semnalul util x Destinatar de
informaţie
A B C C B A sau sursa de
informaţie
 2G. Retea de comunicaţii mobile GSM-Global System for
Tema 12 Reteaua
Mobile Communication
§ Noţiuni de bază. Caractreristicile tehnice de bază.
Sistemul GSM a fost elaborat ca un sistem pan-european, dar în ziua de azi se utilizează larg în
toată lumea. Reprezintă un sistem de generaţia a 2-a digital, a fost implementat în 1991.
GSM are o capacitate de pînă la 10 ori mai mare decît sistemele de comunicaţii mobile analogice
din următoarele cauze:
1) Înlocuirea transmisiunii semnalului vocal, ce efectuează o modulaţie analogică purtătoare
cu modulaţia digitală a purtătoarei canalului, aceasta a permis de a micşora relaţia
semnal/zgomot pentru transmiterea calitativă a semnalului şi de asemenea a permis de a
micşora cu mult distanţa de reutilizare a frecvenţei
2) Introducerea controlului puterii de emisie la ME şi BS, transmisiunea discontinue a
semnalului, utilizarea saltului de frecvenţe
3) Utilizarea metodei de acces TDMA, ce presupune iniţial divizarea benzii alocate de
frecvenţe în benzile de canal şi divizarea funcţionării acesteia , de obicei fiecare slot este
acordat pentru comunicaţie într-un singur sens unui singur abonat.

GSM extinde funcţia de mibilitate la nivelul abonatului şi efectuează cîteva etape de securizare a
informaţiei.
1 etapă – cifrarea informaţiei pe canalul radio după un algoritm şi o cheie specială
2 etapă – utilizarea obligatorie în reţelele GSM a cartelei SIM(modul de identificare a abonatului)
accesul la care se face printr-un cod PIN(numărul de identificare a abonatului).

În GSM se efectuează controlul echipamentelor mobile utilizate în reţea pentru aceasta la fiecare
acces al reţelei reţeaua controlează IMEI (Interntional Mobile Equipmrnt Identity).

Sistemul GSM este realizat în 2 variante: GSM 900 şi GSM 1800.

Pentru GSM 900 sunt utilizate următoarele benzi de frecvenţe:

ΔF1 = 890÷915MHz
ΔF2 = 935÷960MHz
ΔF = 25MHZ
Δfc = 200kHz = 0,2MHz

În fiecare bandă se utilizează 2 benzi de protecţie, fiecare din această bandă are o lăţime de Δf c/2
= 100kHz la extremele benzii.

Numărul de canale este N = ΔF1/ Δfc = 125-1 =124 canale

Sitemul GSM 900 poate deserve zeci÷sute mii de abonaţi.
 Planul de frecvenţe are următoare formă:
ME→BS
1 2 123 124 f,MHz
890 915

BS→ME
1 2 123 124 f,MHz
935 960
canal
duplex 1
1 1 f,MHz
ΔFd = 45MHz

§ Arhitectura reţelei GSM

Arhitectura reţelei GSM are următoare structură:

OMS
OMC NMC PSTN
ISDN
X.25 NSS
RSS
EIR VLR HLR
ME Um BTS Abis F B
BSC MSC AuC
SIM BTS XC IWF EC
A E
BTS BSS MSC
XC IWF EC
BSS

BSS

Sistemul GSM constă din 3 subsisteme:

1. RSS – Radio Subsystem
2. NSS – Network and Switching Subsystem
3. OMS – Operating and Switching Mentinance Subsystem

La rîndul său RSS conţine următoarele elemente:

1) ME – obligatoriu trebuie să aibă cartela SIM
 2) BTS – Base Transiever System (sistem de emisie/recepţie de bază)
3) BSC – Base Station Controler (controlerul BS)

La rîndul său NSS conţine următoarele elemente:

1) MSC – la care se conectează
a) XC – transcoderul ce efectuează conversia semnalului radio
b) IWF – Interworking Function – funcţie de interconectare
c) EC – EchoCanceler – suprimator de ecou
2) EIR – Equipment Identity Register
3) VLR – Visitor Locaton Regiter (registru de localizare a vizitatorilor)
4) HLR – Home Location Register (registru de localizare a abonaţilor proprii)
5) AuC – Autentification Center (centru de autentificare)

La rîndul său OMC conţine următoarele elemente:

1) OMC – Operating and Mentinance Center
2) NMC – Network Management Center

§ Subsistemul radio RSS

RSS constă din 2 elemente de bază: ME şi BSS.
Echipamentul mobil - Sistemul GSM face destincţie între abonatul mobil şi echipamentul
mobil.
Echipamentul mobil este identificat prin IMEI, iar abonatul mobil. De obicei, este identificat de
cartela SIM utilizată în acest ME. IMEI este un număr internaţional înregistrat într-o memorie de
tip ROM a echipamentului mobil.
Pentru ca în reţea să fie admise doar echipamentele ce corespund cerinţelor tehnice a reţelei sau
pentru prevenirea utilizării echipamentelor furate de fiecare dată cînd se efectuează înregistrarea în
reţea a abonatului cu echipamentul dat se efectuează şi procedura de autentificare a abonatului şi
echipamentului.(Abonatul prin numărul de pe cartela SIM, iar echipamentul prin IMEI care este
transmis automat către BS)
Cartela SIM conţine informaţii necesare pentru conectarea unui abonat la reţeaua şi o parte din
informaţii poate fi modificată, iar pe altă parte rămîne constant pe toată perioada utilizării cartelei
SIM. Accesul la echipamentele se face printr-un număr pin(parolă).
Cartela SIM este implicată în funcţiile de autorizare, secretizare a informaţiei(se conţine o cheie
de descifrare), administrarea apelurilor în reţea de origine şi cea vizitată se utilizează ca baza de
date.
În cartela SIM se mai înscrie numărul TSME(Temporaly Subscible Mobile Equipment). În
cartela SIM se înscriu informaţii despre aria de localizare în care se află abonatul.

BSS – reprezintă interacţiunea dintre 2 elemente de bază: BTS şi BSC.

BTS funcţionează în radiofrecvenţă şi efectuează legătura directă cu echipamentul mobil prin
intermediul semnalelor prelucrate în TDMA şi FDMA.
BSC reprezintă o unitate de control, care efectuează managementul resurselor radio la toate BRS
subordonate.
 BTS conţine cîte o unitate de emisie/recepţie pentru fiecare canal alocat. Capacitatea maximă a
BTS este de 16 purtătoare. O configuraţie a BTS pentru zonele urbane conţine 4 purtătoare ceea ce
permite conectarea simultană.
În sistemul GSM nu există o alocare fixă a canalelor radio utilizate de BS, însă se utilizează o
alocare hibridă.
În BSC se conţine uncomutător care efectuează comutarea liniilor de abonat dsin afara reţelei
mobile cu canalele radio, de aceea BSC trebuie să susţină 2 interfeţe.
În interiorul BSS legătura între echipamentele se face prin linii PCM cu viteză de 2Mbps.
BTS se conectează la BSC prin protocolul Abis, însă arhitectura de conectare poate fi foarte
diversă şi anume: magistrala, stea, ierarhică, etc.

§ Subsistemul reţea NSS

Subsistemul reţea conţine o diversitate largă de echipamente ca funcţie realizate.
MSC – prezintă un centru de comutaţie abonaţilor mobili, este un echipament ce realizează
legătura dintre abonaţii mobili şi alte reţele, interacţionează cu celelalte echipamente prin 5
interfeţe diferite.
MSC supraveghează stabilirea apelurilor şi procedurile de rutare a apelurilor în interiorul reţelei,
efectuează funcţii de taxare, toate statisticile în reţea, conversia numerotării la efectuarea
apelurilor.
MSC efectuează următoarele funcţii tipice pentru reţeaua celulară:
1) Lista tuturor angajaţi în momentul dat într-o comunicaţie(apelaţi şi apelanţi)
2) Procedura de protecţie contra utilizatorilor neînregistraţi utilizînd pentru aceasta secretizarea
informaţiei şi identificarea abontului
3) Iniţierea şi supravegherea procedurilor de transfer, localizare pentru apelurile cu abonaţii
din alte reţele
Un MSC cu VLR alocat poate deservi cîteva zeci de mii de abonaţi cu un trafic mediu de
0,025Erlangi.
AuC – este responsabil de procesul de autorizare a unui abonat la conectarea lui la reţea.
Procesul de identificare a autencităţii abonatului se face de fiecare dată cănd echipamentul mobil
este pornit la reţea. În acest caz BTS recepţionează semnalele ME şi transmite în direcţia ME un
semnal RAND. ME recepţionează semnalul RAND, îl multiplică cu cheia de discifrare din SIM
obţine semnalul SRES care se transmite în direcţia BTS fiind prelucrat cu un algoritm A 5 aceleaşi
calcule şi prelucrări se fac în BTS asupra RAND. Dacă rezultatele obţinute la prelucrarea RAND
în BTS coincid se consideră că audentificarea este corectă şi abonatul are acces la servicii
corespunzătoare. Audentificarea se face printr-un canal de semnalizare.

§ Baze de date – registrele

În sistemul GSM există 3 baze de date:

1. HLR
2. VLR
3. EIR
 Aceste baze reprezintă nişte noduri de prelucrare specială a datelor în rezultatul cărora se
efectuează administrarea informaţiilor de abonat şi urmărirea localizării abonaţilor şi
echipamentelor mobili.

HLR – baza de date pentru parametrii abonaţilor înregistraţi în partea dată de reţea. Unele
informaţii în această bază sunt introduse doar pentru prima dată în momentul înregistrării, nu se
modifică şi nu se pot şterge. Alte date sunt dinamice şi se modifică pe parcursul deplasării
abonatului în reţea. O reţea poate avea mai multe HLR fiecare din ele deţinînd o parte din
informaţii despre abonaţi. Întotdeauna un abonat va aparţine doar unui HLR. Fiecare abonat în
momentul apelării va fi înregistrat şi în VLR corespunzător. Totdeauna la efectuarea unui apel de
către un abonat mobil informaţia despre acest abonat este citită din HLR corespunzător şi orice
apel către abonatul mobil dat este dericţionat iniţial către HLR, unde a fost înregistrat pentru a afla
poziţia lui dată.
În cazul cînd abonatul se află pe teritoriul deservit de către alt MSC rutarea apelului către abonat
se face prin acel MSC în care a fost înregistrat abonatul şi este indicat numărul VLR deservit de alt
MSC al reţelei.

VLR – conţine o copie a informaţiei HLR despre toţi abonaţii care la momentul dat se află pe
teritoriul deservit de VLR coresăunzător. VLR este un registru, ce iniţiază procesul de acordare a
unui număr temporar unui abonat, pe care îl trimite spre HLR, acest număr temporar pe periade
reduse de timp poate fi modificat periodic.GSM oferă opţiunea de a modifica numărul la oarecare
apel.
În GSM celulele sunt grupate după arie de localizare şi această arie poate conţine pînă la 30 de
celule. Un VLR poate gestiona mai multe arii de localizare. La deplasarea abonatului dintr-o arie
de localizare în alta VLR corespunzător transmite spre HLR informaţia despre modificarea ariei de
localizare a abonatului, cînd abonatul iese din aria de origine reţeaua alocă abonatului dat un
număr flotant(MSRN). MSRN este utilizat pentru a putea direcţiona apelurile în reţea şi se alocă
pentru a putea deosebi abonatul reţelei de origine deabonatul altei reţele.

EIR – este o bază de date pentru validarea ME prin IMEI, această bază conţine date despre
echipamente ce sunt grupate în 3 liste:
1) Lista albă – în care se conţine informaţia despre IMEI care sunt acceptate să lucreze în reţea.
2) Lista neagră – în care se conţin toate IMEI care nu sunt acceptate în reţea
3) Lista gri – în care se conţin toate IMEI a echipamentelor care au probleme

§ Module funcţionale ale NSS

Pentru interacţiunea tuturor componentelor reţelei mobile în NSS se utilizează 3 module:
1. XC
2. IWF
3. EC

Transcoderul – modulul XC se utilizează pentru efectuarea conversiei semnalelor PCM cu viteza

de 64kbps în semnalul pentru transmisiunea pe interfaţa radio cu viteza de 13kbps.
 Pentru efectuarea conversiei semnalului transmis în canalul GSM cu viteza de 13 kbps se
completează cu aşa numitele biţii albi(fără informaţie) pînă la 16kbps, aceasta permite de a grupa
pe o linie telefonică 4 canale radio şi de a obţine sumar vităza de 64kbps(adică viteaza utilizată
pentru transmiterea datelor în afara reţelei GSM).
În acest caz pentru realizarea vitezei de 2Mbps, care este utilizată pe canalele PCM se grupează
30 canale cu viteza de 64kbps sau 120 canale cu viteza de 16kbps. Interconectarea transcoderului
cu alte unităţi a reţelei mobile este are următoarea structură:
MSC 30*64kbps XC 120*64kbps BSS

Modulul IWF este utilizat pentru accesul abonatului la funcţii de conversia protocolului de
prelucrare şi conversie de viteză de transmitere, aparţinănd echipamentelor terminale mobil şi fix.
Modulul IWF conţine un anumit număr de modeme şi la apariţia unui ape către abonat mobil IWF
selectează un modem concret prin care se efectuează transmiterea corespunzătoare. Acest modul
asigură diverse interfeţe pentru interconectare cu echipamentele reţelei.

Modulul EC este utilizat în sistemul GSM la diferite nivele la care se efectuează diverse codări şi
decodări de informaţie ce duce la apariţia unui timp de reţinere/întîrziere ce poate ajunge la
80msec maximum, această întîrziere a semnalului vocal realizează un efect neplăcut ce seamănă
cu un defect al reţelei PSTN. De asemenea la trecerea semnalului din reţele mobile în fixă se
efectuează trecerea de transmitere de la 4 la 2 fire.

Schema de structură de conexiunea modulului EC şi acţiunea lui este următoarea:

PLMN

PSTN

BSS MSC EC SD

EC poate elimina un ecou cu o întîrziere de pînă la 68msec şi funcţional EC reprezintă un

defazor cu o întrecere, adică permite de a mişca faza semnalului înainte.

§ Subsistemul OMS

Subsitemul OMS conţine 2 elemente de bază:

1. OMC – care poate fi unul sau mai multe
2. NMC – care poate fi doar singur
OMC reprezintă echipamente de comandă şi supervizare pentru toate celelalte unităţi ale reţelei,
urmărindu-se concomitent şi calitatea tuturor serviciilor în reţeaua OMC este conectat cu toate
unităţile reţelei prin X.25. OMC efectuează următoarele funcţii principale:
1) Funcţii de prelucrare – ce constau în culegerea informaţiei de la toate unităţile reţelei,
memorarea acestor informaţii şi prelucrarea lor, în rezultat poate fi realizată o funcţie
 de comandă sau control asupra oarecarei intetăţi sau informaţia dată poate fi
transmisă spre NMC
2) Funcţii de gestionare a defectelor – în depistarea intetăţilor defecte şi repunerea lor
manuală sau automată în funcţiune
3) Funcţii de întîrziere – ce permit controlul volumului de trafic
4) Funcţii degestionare a performanţelor – permit efectuarea statisticelor şi analizei lor
5) Funcţii de gestiune a programelor – pot fi mai multe variante de programe şi se
selectează una din ele
6) Funcţii de gestionare de informaţii configurate – în cazul dat OMC poate efectua
funcţia de citire a configuraţiei fiecărei unutăţi funcţionale şi mai poate efectua
reconfigura unitaţilor şi reţelei.
NMC – reprezintă nivelul ierarhic superior de dirijare şi întreţinere în stare funcţională a tuturor
elementelor sau unităţilor. NMC efectuează realizări de semnal de dirijare în rezultatul analizei
informaţiei recepţionate de la OMC. Funcţiile NMC sunt echivalente celor OMC, însă pentru
reţeaua dată reprezintă funcţii globale.
Cele mai importante funcţii sunt:
a) Gestiunea traficului la nivelul de reţea, în acest caz NMC depistează cu supratrafic şi
poate efectua deservirea apelurilor cu prioritate sau poate efectua refuzul unui număr de
apeluri mai mare ca cel stabilit.
b) Supravegherea trunchiurilor de canale şi liniilor de semnalizare
c) Controlul traficului la nivelul local; în cazuri extreme NMC prin intermediul OMC poate
efectua dirijarea deservirei traficului prin redistribuirea canalelor în celulă
NMC poate realiza funcţiile de sinteză a reţelei şi de aceea este foarte des utilizată la dezvoltarea
reţelei sau la reconfigurarea ei.

§ Numerotarea în sistemul GSM

În sistemul GSM există 4 metode de adresare către abonatul mobil în dependenţă de segmentul
reţelei pe care se efectuează adresarea către abonatul mobil.
Adresarea utilizează următoarele numere:
1. IMSI – International Mobile Subscrible Identity – numărul internaţional a abonatului mobil
– are semnificaţie doar în interiorul reţelei, nu se modifică niciodată.
2. TMSI – Temporary Mobile Subscrible Identity – numărul temporar a abonatului mobil – se
utilizează doar pe segmentul transmiterii de la BS spre ME
3. MSISDN – Mobile Subscrible ISDN – se utilizează pentru identificarea abonatului în
exteriorul reţelei mobile
4. MSRN – Mobile Subscrible Rouming Number – numărul flotant al abonatului mobil – se
atribuie doar pe durata unei conexiuni al abonatului mobil şi are funcţie de a dirija apelul
prin centrul de comunicaţie

IMSI – este transmis foarte rar prin reţea din cauza menţinerii nivelului secretizării informaţiei,
este folosit în unele cazuri pentru apelarea abonatului mobil cînd în reţeaua nu se utilizează TMSI.
IMSI constă din cel mult 15 cifre şi are următoare structură:

3b 2b 1b 1b 10b
Unde MCC – Mobile Country Code – codul mobil al ţării
MNC – Mobile Network Code – codul mobil al reţelei
MSIN – Mobile Subscrible Identity Number – numărul de identificare a abonatului mobil
h1,h2 - numere HLR unde a fost înregistrat abonatul mobil

De obice, HLR unde a fosz înreistrat abonatul mobil primeşte iniţial orice apel către acest abonat
şi transmitere spre poarta de intrare a reţelei, aria de localizare a abonatului mobil în momentul dat
(VLR corespunzător).
Tema7. Proiectarea reţelelor celulare de comunicaţii mobile. Principii generale.
§ Scopurile proiectării

La proiectarea unei reţelei de comunicaţii mobile este necesar de efectuat următoarele proceduri:
1) divizarea teritoriului care este necesar de „acoperit” şi aflarea locului amplasării staţiilor de bază a
fiecării celule
2) repartizarea canalelor sistemei între celulele
3) optimizarea parametrilor sistemei în timpul proiectării şi expluatării
4) calculul infrastructurii reţelei
Etapele proiectării unei reţelei de comunicaţii mobile pot fi prezentate astfel:

1
3 4

2
1. – Planificarea acoperirii
2. – Planificarea capacităţii
3. – Planul de frecvenţe
4. – Analiza şi optimizarea
La planificarea acoperirii se efectuează calculul cîmpului pe teritoriul fiecărei celule, posibilitatea interferenţei pe
celule şi posibilitatea înlăturării lor.
La planificarea capacităţii se efectuează calculul numărului de celule şi posibilitatea realizării canalelor reeşind
din numărul total de abonaţi, traficul prognozat şi probabilitatea de refuz a chemării a sistemei(în sisteme de
comunicaţii mobile probabilitatea de refuz de obicei nu depăşeşte 2%).

§ Repartizarea seturilor de canale între celulele sistemului

Set de canal utilizat într-o celulă reprezintă un număr de canale nevecine(nu sunt amplasate pe frecvenţe alături).
Vom studia procedura de repartizare a seturilor de canale în celule de forma hexagonală utilizînd 2 factori: i şi j,
care se mai numesc factori(parametri) de deplasare.
Procedura constă din:
1. Se alege o celulă oarecare de pe teritoriul ce trebuie acoperit şi acestei celule iniţiale i se atribuie un
oarecare set de canale.
2. Cele mai apropiate 6 celule care vor utiliza acelaşi set de canale se determină deplasîndu-se din centru
celulei iniţiale perpendicular pe fiecare din laturile celulei iniţiale cu i unităţi (sub unitate se subînţelege
distanţa dintre 2 celule vecine).
3. Sub un unghi pozitiv în sens geometric(de la o linie contra acelor de ceasornic) de 60º se deplasează cu j
celule. Celulei obţinute i se atribui setul iniţial de canale 1.
4. Se alege o oarecare celulă ce se află între celulele ce au primit deja un set de canale şi se repetă 1÷3.
5. Procedura se termină atunci cînd toate celulele cuprinse între celulele cu setului 1 au primit cîte 1 set de
canale (toate seturile trebuie să fie diferite; diferite seturi de canale nu pot utiliza unul şi acelaşi canal).
2
7 3 2
De exemplu: i=2; j=1 (i≠j; i>j) 1 7 3
6 4 1
2 5 6 4
7 3 2 5
1 7 3 2
6 4 1 7 3
5 6 4 1
2 5 6 4
7 3 2 5
1 7 3
 Pe teritoriul acoperit se formează grupul de celule numite clustere (ce constă din 7 celule, şi se indică cu o linie
mai groasă)
Numărul de celule în cluster se calculează conform următoarei formuleŞ
k= i2 + ij + j2 = 22 + 2*1 + 12 = 7 (pentru cazul dat)
Distanţa minimă dintre centrele a 2 celule ce utilizează acelaşi set de canale este numită distanţa de reutilizare şi
se notează prin D, se calculează conform formulei:
D  R 3k
Unde R este raza celulei
Distanţa de reutilizare D dintre celulele ce utilizează acelaşi set de canale mai poate fi calculată după formula:
DR 3 ( ( x1  x 2) 2  ( x1  x 2)( y1  y 2)  ( y1  y 2) 2 )
x1, x 2, y1, y 2 - sunt coordonatele punctelor între care dorim să aflăm distanţa de reutilizare.
Cel mai des utilizate sunt valorile k = 4, 7, 12 şi D = 3,46R; 4,58R; 6R.
Valorile mici a lui k se utilizează în zonele rurale şi posibil suburbane, iar k cu valorile mari(12,19) în zonele
urbane cu trafic intens.
Dacă toate celulele emit semnale de aceeaşi putere în timp ce creşterea lui k dice la creşterea D, pe de altă parte
creşterea luui k reduce probabilitatea apariţiei interferenţei izocanal.
Pentru mărirea valorii D este necesar de a minimiza distanţa de reutilizare a frecvenţei din acest punct de vedere
se cere găsirea celei mai mici valori lui k ce corespunde cerinţelor de capacitate în lipsa interferenţei.

§ Algoritme de repartizarea a canalelor între staţiile de bază

Există un număr mare de algoritme de repartizare a canalelor în calulele sau BS; cele mai des aplicate sunt
următoarele:
1. Algoritmul de alocare fixă a canalelor între BS – în acest caz numărul total de canale se calculează după
formula:
M  F / f c
F este spectrul de frecvenţe alocat sistemei
f c este banda unui canal(cînd nu există benzi de gardă între canale)
Toate acestea canalese reparizează uniform între toate BS.
Pentru aceasta nimărul total de canale se împarte la numărul total de celule din cluster şi se află numărul de
canale ce revine fiecărei BS.
M
 n BS
k
Cînd n BS nu este un număr întreg primile celule din BS vor avea cu un canal mai mult
De exemplu: dacă în sistem se utilizează 50 canale: M=50, k=9 atunci repartizarea canalelor este dată de
următorul tabel:

1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 2 3 4 5 6 7 8 9
10 11 12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25 26 27
28 29 30 31 32 33 34 35 36
37 38 39 40 41 42 43 44 45
46 47 48 49 50

M / k  50 / 9  5.55
 La prima celulă se referă setul ce constă din canalele 1,10,19,28,37,46
  La a doua celulă se referă setul ce constă din canalele 2,11,20,29,38,47
 La a treia, a patra şi a cincea celulele se refer seturile ce conţin cîte 6 canale
 La a şasa, a şaptea, a opta şi a noua celule se refer seturile ce conţin cîte 5 canale
Neajunsul algoritmului constă în faptul că banda de frecvenţă a canalelor nu se utilizează efectiv.
De exemplu, dacă într-o celulă sunt ocupate toate canalele şi mai apare un apel, acest apel ve primi un refuz
necătînd la faptul că în celule vecine există canale libere.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că alocarea canaului la apariţia apelului este cea mai rapidă.

2. Distribuirea dinamică a canalelor – constă în faptul că toate canalele se află într-un fond de rezervă a
sistemei şi la apariţia unui apel în orice celulă se alocă un canal din fondul de canale după terminarea comunicaţiei
cu canalul dat el este returnat în fondul de canale şi poate fi utilizat pentru convorbiri la alte celule.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că se utilizează efectiv canalele, însă alocarea unui canal pentru un
apel necesită un timp mai mare.
Pentru a mări eficienţa utilizării canalelor şi posibilităţii apariţiei între canale, această procedură utilizează un
mecanism de comutare permanentă a convorbirilor de pe un canal pe altu pentru a respecta valoarea D.

3. Algoritmul de repartizare impusă a canalelor – aici fiecare celulă utilizează 2 tipuri de canale:
a) Canale de bază(nominale) şi la apariţia apelului în celulă se utilizează la început toate canalele
nominale
b) Canale secundare care pot fi utilizate doar cînd sunt ocupate cele nominale

B(A,C) A – canale nominale (se utilizează prioritar)

A(B,C) B,C – canale secundare (se utilizează cînd sunt
C(A,B) C(A,B) utilizate toate canalele nominale)
B(A,C)
Alocarea canalelor secundare în celula dată se efectuează controlînd lipsa apariţiei interferenţei între canaşeşe
secundare şi cele nominale(din celula dată secundară şi celula vecină nominală)
În cazul utilizării canalelor la apariţia canalelor nominale libere se efectuează transferul legătura de pe canal
secundar ocupat pe cel nominal liber.

4. Algoritmul de repartizare hibridă – fiecare celulă are cîte un număr mic de canale repartizate fix şi aceste
canale pot fi utilizate dar în celula dată şi există o rezervă de canale, fiecare din aceste canale poate fi utilizată în
orice celulă.
Tema11. RCM 1G. Rețele analogice de RCM mobile: NMT şi AMPS. Caracteristici tehnice.

Sitemul de telefonie celulară AMPS - Advanced Mobile Phone System

§ Noţiuni generale. Caracteristicile tehnice.

AMPS – este unul din sistemele analogice de telefonie mobilă, ce a fost inventat în SUA şi a devenit fucţionabil
în 1983 în Chicago, împreună cu NMT şi sistemul C a fost unul din primele sisteme de telefonie celulară.

AMPS are următoarele parametrii:

ΔF1 = 825÷845MHz (ME→BS)
ΔF2 = 870÷890MHz (BS→ME)
ΔF1 = ΔF2 = 20MHz
Δfc = 30kHz = 0,03MHz
N = ΔF1/Δfc = 666

Planul de frecvenţe a sistemului AMPS este următor:

ME→BS BS→ME
fp1 = 825,015MHz fp2 = 870,015MHz
1 2 ....... 666 1 2 666 MHz
825 845 870 890

Canal duplex 1
1 1 MHz
ΔFd = 45MHz
Iniţial AMPS a fost proiectat pentru un număr nu prea mare de utilizatori de aceea clusterul pentru sistemul
AMPS era preconizat să fie format din 7 celule, din aceste considerente şi din perspectiva dezvoltării sistemului
seturile de canale pentru fiecare celulă au fost formate după următorul principiu:
a) au fost formate 7 grupe de seturi
b) au fost formate 3 tipuri de seturi pentru fiecare celulă, de aceea repartizarea seturilor de canale pentru
fiecare celulă se efectuează prin următorul tabel:

1A 2A 3A 4A 5A 6A 7A 1B 2B 3B 4B 5B 6B 7B 1C 2 3 4 5 6 7
C C C C C C
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 .....
43
.....
63
1
65 65 65 65 65 65 65 65 66 66 66 66 66 66 66
2 3 4 5 6 7 8 9 0 1 2 3 4 5 6

În fiecare celulă iniţial se utilizau seturile de canale ale grupeiA,iar în continuate în aceeaşi celulă puteu fi
utilizate seturile de canale corespunzătoare grupelor B şi C.

§ Structura sistemului AMPS şi funcţionarea lui.

 Schema de structură simplificată a sistemului AMPS este următoarea:

BS
BS

…
LE MTX
PSTN

BS BS
LE TE MTX …

Elementele de bază a sistemului AMPS sunt:

MTX – Mobile Telephone Exchange – reperzintă o centrală telefonică pentru abonaţii mobili, ce are legătură cu
abonaţii PSTN prin LE – Local Exchange – care la rîndul său reprezintă o centrală locală şi utilizînd TE – Transit
Exchange – care reprezintă o centrală de tranzit. BS care pot fi conectate la MTX printr-o linie individuală sau
comună. ME – echipament mobil.
MTX reprezintă o centrală telefonică pentru abonaţii mobili şi efectuează comutarea corespunzătoare.
Funcţionarea sistemului se efectuează sub controlul unui procesor central a MTX.
Schema de structură a mtx şi legăturii BS este următoarea:

MTX
PC

PSTN SC TD

BS
SL UC
Elementele componente ale schemei sunt:
PC- procesorul central
Ar1 Ar2 Î/T TDP Aen
SC – sistem de comutaţie Ae2
TD – terminal de date ... Ae1
SL – supervizarea liniilor E/R1 E/R2 ..... E/Rn
UC – unitatea centrală a BS
Î/T – întîrzierea / testarea
TDP – transmiterea datelor pozitive
E/R – emisie/recepţie

Fiecare BS utilizează 2 antene de recepţie pentru înlăturarea efectului fading şi n antene de emisie.
În sistem de telefonie mobilă se observă fenomenul de scădere a nivelului recepţionat a ME, care se numeşte
efectul fading.
Există 2 tipuri de efect fading:
a) fading rapid – se datorează faptului că semnalul sumar în antena ME este format semnale ce parcurg
diverse căi
b) fading lent – este legat de fptul că ME nimereşte în „umbre” unui obstacol.

ME AMPS conţine următoarele părţi componente:

Ae-r Ar
IU UL

E/R
IU – interfaţa utilizatorului (tastatura, LED-uri, ecran, etc.)
UL – unitatea logică
E/R – emiţător/receptor
Schema de structură a unui echipament mobil în forma mai detaliată este:

Ar Ae-r

FTBR SD2 FTBR C FTBE ARF CP

MF
M6 MX
ARF
SF1 M6
45MHz SC/6
(666)
AFI1bandă de recepţie MNS
FTBR – filtru trece
SD 2 – selector SF2
de diversitate 2 OL UL
C – circulator 34,3MHz
ARF – amplificator de radiofrecvenţă Ext
SF 1,2 – Mixer de frecvenţă Mute
AFI 1,2 – amplificator
AFI2 de frecvenţă DMF DMx
OL – oscilator local Rx date
DMF – demultiplexor de fază
10,7MH
MNS – măsurător nivelului
z de semnal
DMx – demultiplexor
Ext – extensor
M6 – multiplicator de frecvenţă la 6
FTBE – filtru trece bandp de emisie
ARFP – amplificator de radiofrecvenţă de putere
MF – multiplexor de fază
SC/6 – sintezator de canale
CP – copmresor
Mx – multiplexor
UL – unitatea logică
Mute – acordarea fără zgomot la canal
Rx date linia de transmisiune de date

Calea de emisie – semnalul vocal nimereşte în microfon, unde este trasnsformat în semnalul electric după ce este
compresat în blocul CP, multiplexat cu datele de la UL în Mx şi transferat în blocurile M6 şi MF, unde se
efectuează o modulaţie în frecvenţă a purtătoarei canalului simplex de emisie, apoi semnalul se amplifică în ARFP,
care are 4 trepte de reglare a semnalului. Acest semnal de reglare a puterii de emisie este generat de către UL în
rezultatul analizei nivelului de semnal recepţionat de blocul MNS. Semnalul de emisie nimereşte în FTB emisie şi
prin circulator trece în antena de emisie.

Calea de recepţie – în ME pentru AMPS se utilizeazăpentru recepţie 2 antene diferite: una lucrează permanent la
recepţie (cea din stînga) şi a doua lucrează şi la emisie şi la recepţie. Unul şi acelaşi semnal de recepţie nimereşte la
antena de recepţie şi prin FTBR se aplică la selector de diversificare SD2. În SD2 se selectează semnalul cel mai
puternic care este aplicat la ARF, care la rîndul său îl amplifică, iar apoi nimereşte în primul multiplexor, în
rezultatul căruia se obţine prima frecvenţă intermediară egală cu 45MHz, care este amplificată de AFI 1 şi ca
rezultat frecvenţa serveşte pentru măsurarea nivelului semnalului recepţionat. La SF2 se aplică un semnal al
oscilatorului loca cu frecvenţa de 34,3MHz şi se obţine a doua frecvenţă intermediară egală cu 10,7MHz, care este
amplificată de AFI 2. Frecvenţa intermediară se aplică la DMF, iar după ceea la DMx, unde se face separarea
semnalului vocal de semnalul de date. Semnalul vocal prin EXT se aplică difuzorului, iar datele la UL. Pentru
acordul fără zgomot pe un canal, cît şi pentru trecerea de pe un canal pe altul se utilizează legătura Mute, ce
deconectează pe această perioadă semnalul sonor.

Funcţionarea: în AMPS se utilizează un număr de canale doar pentru efectuarea procesului de căutare şi acces,
cît şi pentru semnalizarea, aceste canale se umesc S canale şi, de obicei, se utilizează ultimele 21 de canale din
666(cîte un canal S pentru fiecare set de canale ca minimum), aceste canale se utilizează în ambele sensuri şi doar
pe un timp foarte scurt pînă la atribuirea canalului de trafic liber.
Pentru utilizarea eficientă a spectrului de frecvenţe utilizarea canalelor S în ambele sensuri, şi anume în cazul
iniţierii unui apel de către ME pe canalul S din calula dată, se transmite un semnal special. Această procedură se
numeşte porcedură de acces. Şi la apariţia a două sau mai multe proceduri de acces de către abonaţii aceleeaşi BS
se utilizează o procedură specială pentru evitarea apariţiei conflictelor la acăpărarea unui cana liber. Această
procedură constă în următoarele: cînd ME transmite spre BS semnal de iniţiere a unei convorbiri pe canalul S
iniţial BS nu eliberează mimental un canal liber de trafic, doar la apariţia peste un timp aleator de timp aceluiaşi
semnal de la ME la BS, BS eliberează un canal de trafic şi în acest moment eliberează şi un canal S. Dacă doi sau
cîţiva abonaţi iniţiază un apel în acelaşi moment de tmip, datorită faptului că fiecare ME repetă acest semnal peste
un timp aleator primul va primi canalul de trafic ME care are timpul repetare mai mic. În AMPS procedura de
acces şi căutare se efectuează pe acelaşi canal.
Procedura de căutare este o procedură prin care o BS iniţiază o legătură cu unul din abonaţii mobili aflaţi pe
teritoriul calulei pe durata legăturii BS şi MTx supraveghează calitatea comunicaţiei şi dacă este necesar se
declanşează procedura de hand over intra sau inter celulară. La închierea convorbirii ME semnalizează acest lucru
cu un semnal special şi BS consideră în continuare canalul de trafic utilizat în convorbire ca canali liber.
În regimul de aşteptare (stand by) ME se află permanent pe un canal S deservit de altă BS. ME schimbă acest
canal S. Există cazuri cînd ME recepţionează de la BS comenzi de a se transfera necondiţionat de pe un canal S pe
altul, aceasta are loc cînd într-o celulă este depistat un număr mare de abonaţi, care dacă ar iniţia o convorbire sau
ar fi apelaţi BS nu ar face faţă acestui trafic.
Distanţa între BS ţi ME poate varia de la 0 la cîţiva zeci de km, de aici rezultă o variaţie în limitele foarte mari a
nivelului semnalului recepţionat. La o scădere a cestui nivel sub nivelul limită BS şi ME întreprind măsuri legate
de ridicarea calităţii prin mărirea în 4 trepte a puterii de emisie. Această procedură se utilizează pentru a exclude
posibilitatea apariţăei interfeţelor în cazul utilizării semnalului maxim de emisie.
§ Supervizarea şi controlul reţelei AMPS
Supervizarea reţelei AMPS urmăreşte următoarele:
1. controlul permanent al calităţii legăturii
2. efectuarea procedurii de căutare ME
3. accesul ME în reţea
4. rezolvarea conflictelor la acăpărarea unui canal

Supervizarea calităţii legăturii: în PSTN sub noţiune de supervizarea calităţii lagăturii se subînţelege procesul de
aflare a stării terminalului aparatului(dacă receptorul este în furcă sau nu).
În AMPS noţiunea de supervizare cuprinde:
 urmărirea stării abonatului
 menţinerea cîmpului semnaluli de recepţie la un nivel corespunzător
Pentru aceasta AMPS utilizează 2 tipuri de semnal:
a) semnalul SAT – Supervisory Audio Tone
b) semnalul ST – Signalization Tone

Pentru semnalul SAT sunt alocate 3 frecvenţe:

SAT 1 SAT 2 SAT 3

5600Hz 6000Hz 6400Hz

 Acest semnal este în afara benzii canalului tonal şi se separă uşor de această bandă printr-un filtru trece sus.
Fiecare BS poate utiliza doar unul din aceste semnale SAT şi ME recepţionînd aceste semnale poate concluziona
pe teritoriul a cărei BS se află şi care este următoarea BS cea mai apropiată.
Fiecare ME recepţionaeză semnalul SAT corespunzător şi fără prelucrări suplimentare îl transmitespre BS, iar BS
recepţionînd semnalul SAT de la ME efectuează următoarele:
 hotărăşte că legătura cu abonatul mobil are o buclă închisă (canalu este controlat)
 apreciază distanţa relativă de la BS la ME

Sistemul AMPS a fost primul sistem de telefonie celulară cu extinderea pe arii mari. În acest sistem s-au depistat
nişte neajunsuri legată de dirijarea prea centralizată a funcţionării sistemului, aceasta a dus la:
a. imposibilitatea utilizării celulelor cu raza mai mică de o milă, acesat s-a întîmplat din cauza că la
deplasarea abonaţilor mobili era necesar de a efectua foarte des procedurile hand over, ce se
primeau la nivelul MTx
b. neamplasarea BS în locul găsit conform calculului a condus la apariţia unor situaţii cînd o parte din
abonaţi nu puteau efectua o legătură calitativă de la BS pe teritoriul căreia celule erau amplasaţi şi
erau deserviţi de BS vecine, care nu întodeauna efectuau o comunicaţie calitativă. Însă în majoritate
cazurilor BS era amplasată la o distanţă de 20÷25% de la cea care era calculată.

Tema: Sistemul de telefonie celulară NMT- Nordic Mobile Telephone

§ Noţiuni generale. Caracteristicile de bază ale sistemului NMT.

Există 2 variante de realizare a sistemului NMT: NMT 450 şi NMT 900.

Sistemul NMT este primul sistem complet automatizat în care a fost efectuată decentralizarea parţială a funcţiilor
de bază.
NMT – este un sistem analogic cu utilizarea tehnologiei de acces FDMA.

Caracteristicile tehnice de bază a NMT 450 sunt:

ΔF1 = 453÷457,5 MHz
ΔF2 = 463÷467,5 MHz
ΔF = 4,5MHz
ΔFd = 10MHz
Δfc = 25(20)kHz
N1 = ΔF1 / Δfc = 180 canale
N2 = ΔF2 / Δfc = 225 canale

Caracteristicile tehnice de bază a NMT 900 sunt:

ΔF1 = 890÷915 MHz = 25MHz
ΔF2 = 935÷960 MHz = 25MHz
ΔFd = 45MHz
Δfc = 25(12,5)kHz
N1 = ΔF1 / Δfc = 1000 canale
N2 = ΔF2 / Δfc = 2000 canale

Iniţial sistemul NMT a fost implimentat şi inventat în 1978, însă din cauza creşterii mari a numărului de abonaţi
acest sistem s-a „săturat” foarte repede şi de aceea în 1986 a fost implimentat sistemul NMT 900, care în afară de
numărul mărit de canale permitea de a realză şi o parte de funcţii noi.
§ Structura sistemului NMT. Principalele unităţi şi funcţiile lor

Schema bloc simplificată a sistemului NMT este:

ME
PSTN PLMN BS1
BS2 BS3
 Elementele componente ale schemei sunt:
CT – centrala de tranzit
CL – centrala locală
I – interfaţa
MSC – centrul de comutaţie a abonaţilor mobili
AT – arie de trafic

Sistemul NMT constă din:

1) MSC
2) BS
3) ME
4) Linii de legătură:
a. între MSC şi PSTN, care sunt realizate prin cablu
b. între MSC şi BS în care se utilizează semnalul de frecvenţă înaltă, care se realizează prin cablu
alectric sau fibră optică
Schema bloc a MSC simplificată este următoare:

PSNT TSS GSS MTS PLMN

CP

care constă din:

TSS – Telephony Subsystem
GSS – Group Switched Subsystem
MTS – Mobile Telephone Subsytem

Funcţia de bază a MSC o efectuează GSS, unde se realizeată comutaţiile necesare. Blocurile TSS şi MTS
reprezintă interfeţe TSS cu PSTN, MTS cu PLMN.
În TSS (şi din TSS) sunt aplicate semnale de frecvenţă joasă ale reţelei PSTN.
În MTS (şi din MTS) se aplică semnale de frecvenţă înaltă pe purtătoare utilizate şi de BS.
BS asigură comunicarea radio cu ME, subcoordonarea MSC, efectuează modularea semnalelor primite de la
MSC şi emiterea lor în eter; demodularea semnalelor primite de la ME şi transmiterea lor spre MSC, căutarea ME,
alocarea canalelor de trafic, subcoordonarea de către MSC.
Fiecare BS poate utiliza 1÷40 canale de trafic şi unul sau două canale de căutare. Teritoriul deservit în sistemul
NMT se împarte în arii de trafic, fiecare din ele poate coţine 4÷64 BS. Un MSC poate deservi 1÷8 arii de trafic.
Pentru fiecare canal radio BS conţine emiţător/receptor ce funcţionează la o antenă comună. BS conţine
echipamente de supraveghere şi control parţial al funcţionării. O BS poate acoperi celule cu razele între 1÷40km
pentru NMT 450 şi 0,5÷20km pentru NMT 900.

Se pot utiliza următoarele tipuri de ME:

 care funcţionează în regim normal
 ce funcţionează cu priorităţi
 portabile
 în regim de telefon public

§ Funcţionarea sistemului NMT

Tipuri de canale radio utilizate.

 Legătura abonaţilor mobili cu BS se efectuează pe canalele radio alocate. În dependenţă de funcţiile realizate
aceste canale se clasifică în:
1. Canale de trafic – sunt canalele ce se utilizează pentru transmiterea informaţiei utile după realizarea
legăturii. Întotdeauna într-o celulă trebuie să existe un canal de trafic ce este marcat ca un canal liber.
2. Canale de căutare – sunt acelea pe care BS transmite un semnal de apel către abonatul mobil. Pentru
urmărirea poziţiei abonatului mobil în reţea în starea lui de aşteptare şi pentru comunicaţii de trafic în
cazurile unui trafic intens, sunt markate cu un semnal special de canale de căutare.
3. Canale de acces – (numai la NMT 900) sunt canalecare au rolul de a transmite un apel de la ME spre BS
pentru obţinerea unui canal de trafic după recepţia semnalului MSC. Selectează canalul de trafic îl transmite
la BS care-l ordonă pe ce canal să se acordeze.
4. Canale combinate de trafic şi căutare – se utilizează pentru transmiterea apelului de la BS la ME la regim
de trafic intens se utilizează ca canale de trafic.

Canalel de căutare şi acces formează canal de apel.

Legătura între BS şi MSC poate fi realizată prin fire electrice, fibra optică, unde radio.

Realizarea legăturilor de comunicaţie.

Dirijarea funcţionării sistemului NMT se efectuează de către MSC. În NMT există 2 tipuri de MSC:
1) MSC-H(Home) – MSC de apartenenţă – reprezintă acele MSC în care se realizează înregistrarea abonaţilor
daţi.
2) MSC-V(Visited) – MSC vizitat – reprezintă acel MSC pe teritoriul căreia se află într-un moment dat
abonaţii înregitraţi la alt MSC.
În MSC-H se păstrează toate informaţiile despre abonaţii înregistraţi în această arie şi toate apelurile ce sunt
adresate abonaţilor adresaţi în MSC-H iniţial nimeresc aici.
În MSC-V conţine informaţia temporară despre abonaţii ce se află pe o perioadă de timp pe teritoriul dat.

AT AT
MSC-H

MSC-V AT
Modul de stabilire şi funcţionare a legăturii în NMT poate fi reprezentat prin următoare schemă:

ON OFF

Standby ME-MSC Conversaţie Sfîrşt de

§ Supervizarea şi controlul reţelei convorbire

Supervizarea calităţii legăturii: se efectuează pe parcursul derulării conversaţiei şi consată din 2 proceduri:
1. măsurarea MSC →
la BS a nivelului
Urmarirea Hand de la ME Întreruperia
semnalului recepţionat
→ME
2. măsurarea raportului semnal/zgomot un semnal specialforţată
pentruover transmis de la BS spre ME şi iîntors de la
ME spre BS pe canalul de trafic. convorbirei
În ambele cazuri în dependenţă de rezultatele măsurărilor există 3 variante:
1) Conversaţia contiunuă (nivelul semnalului normal în ambele cazuri)
2) Cînd se caută un canal de trafic „mai bun”, în acest caz BS transmite către MSC un semnal de
alarmă în care se identifică canalul pe care se efectuează o convorbire curentă a abonatului mobil
dat şi se cere de a se găsi un canal pentru hand over, asemenea canal poate fi sau în celula dată, sau
în alta şi în rezultat se efectuează hand over-ul
3) Nu se ia nici o măsură şi convorbirea continue pînă la întreruperea forţată

Semnalul special transmis pe canalul de trafic de către BS spre ME este unic pentru BS dată, însă diferit pentru
BS vecine, semnalul dat este Δφ şi are următoare valori:
 Δφ1 Δφ2 Δφ3 Δφ4
3955Hz 3985Hz 4015Hz 4045Hz

Transferul legăturii(hand over): în NMT transferul de legătură are un specific ce constă în faptul că hand over-ul
se face în 2 nivele de alarmă:
1) Nivelul 1 – la care se stabileşte necesitatea efectuării hand over prin analiza rezultatelor măsurării
semnalului de trafic sau Δφ, în acest caz BS transmite către MSC semnalul de alarmă. Nivelul 1 reprezintă
o fază pregătitoare pentru hand over.
2) Nivelul 2 – la care MSC realizează căutarea unui canal liber de trafic mai bun şi dacă un aşa canal este găsit
se realizează hand over-ul, astfel convorbirea continue pînă la pierderea lagăturii sau întreruperea ei.

Accesul şi căutare în NMT:

Accesul – reprezintă obţinerea unui canal de trafic cînd apelul este iniţiat de abonatul mobil.
Căutarea – reprezintă obţinerea unui canal de trafic pentru comunicaţie cînd apelul este adresat către un abonat
mobil.
În reţeaua NMT se desting 2 situaţii de iniţiere al apelului către un abonat mobil şi anume:
 Cînd apelul este iniţiat de către un abonat al reţelei PSTN
 Cînd apelul este iniţiat de către un abonat al reţelei PLMN
În primul caz sunt posibile 2 variante:
1) Semnalul de apel de la abonatul fix se transmite prin centrala locală şi de tranzit şi nimereşte-n
MSC-H, care dirijează apelul către MSC-V a reţelei date sau altei reţele pe teritoriul căreia se
află în momentul dat abonatul mobil.
2) Semnalul de apel de la abonatul PSTN se transmite prin centrala locală şi de tranzit şi nimereşte
în PLMN prin orice MSC, şi anume prin MSC-G(MSC-Gateway-de intrare), MSC-G
contactează cu MSC-H şi află în acest moment abonatul apelat, după ce transmite către MSC-V
şi mai departe către abonat.
În cazul apelului de la PLMN la ME abonatul mobil formează numărul necesar , se declanşează procedura de
proces în care se efectuează identificarea ME şi dacă ME are posibilitate de accesare a serviciului, şi se eliberează
un canal de trafic după care procedura de apel este transmisă sau spre PSTN, sau spre PLMN. În cazul legăturii cu
abonatul PLMN preventiv se află poziţia lui pentru a determina aria de trafic în care va fi transmis apelul.

Localizarea, actualizarea poziţiei, rouming, controlul identităţii ME:

Localizarea – este procedura de aflare a pozoţiei ME pentru a determina aria de transmitere a paelului. Pentru
localizare se transmite un apel special cu un identificator al ME apelate pe aria de trafic în care se află ME. Dacă
informaţia despre aria de trafic lipeşte, atunci apelul este transmis în aria MSC. ME recepţionează apelul cu un
număr de identificare al său ce răspunde către BS, dacă peste un timp oarecare către MSC nu provine nici un
răspuns de la ME prin BS corespunzătoare apelul se repetă. Această procedură poate avea 3÷5 încercări. Dacă
răspunsul nu apare apelul este refuzat.
Actualizarea poziţiei – constă în menţinerea informaţiilor despre schimbarea actuală a poziţiei ME în reţeaua
PLMN. Această procedură se efectuează automat în regimul stad by al ME.
Rouming – toate datele dspre abonatul înregistrat în reţeaua se păstrează în MSC-H. ME se poate deplasa pe
teritoriul întregii reţele şi în cazul cînd nimereşte pe o arie deservită de MSC-V oarecare prin schimbul de
informaţie cu cea mai apropiată BS permite la MSC-V să primească informaţia despre acest ME de la MSC-H. În
acest caz la apariţia apelului, care iniţial permanent nimereşte la MSC-H, la apariţia apelului MSC-H va transmite
apelul la MSC-V. La deplasarea MSC pe teritoriul unui nou MSC-V se va efectua înregistrarea ME pe acest nou
teritoriul, informaţia va fi salvată în MSC-H şi el va transmite comanda de ştregere a infdormaţiei despre ME dat
din MSC precedent.
Apelul de la abonatul mobil – pentru a iniţia o convorbire sau a avea acces la un serviciul reţelei NMT abonatul
mobil formează numărul corespunzător. Apelul este transmis pe un canal de acces către BS. BS recepţionînd apelul
analizează categoria abonatului şi află dacă el are acces la serviciul dat. După aceea BS solocită o parolă de acces
şi dacă ME transmite automat parola corectă, atunci BS începe procedura de alocare a unui canal de trafic liber şi
pe care se efectuează conectarea, apelul rămîne în reţeaua mobilă sau este transmis în PSTN în dependenţă de
numărul format de abonatul mobil. Comutarea legăturii se efectuează prin MSC-V sau MSC-H. În cazul cînd
apelul este destinat altui abonat mobil se efectuează procedura de localizare a ME chemat.
Capacitatrea reţelei NMT – sub noţiunea de capacitate se subînţelege numărul de abonaţi ce pot fi deserviţi cu
o probabilitate de blocare(2%) a apelului dat.
În sistemul NMT capacitatea este limitată de 2 factori:
1) Capacitatea sistemului de comutare
2) Capacitatea de trafic a subsistemului radio (numărul total de canale radio utilizate în sistem, numărul de
canale repartizat fiecărei celule, principiu de alocare a canalelor de apel şi acces, numărul de celule,
dimensiunile celulelor, posibilitatea de reutilizare a frecvenţei, timpii de acces, conectarea şi distrugerea
conexiunii)

Pentru o utilizarea mai eficientă a spectrului radio sistemul NMT sunt realizate:
 În zonele urbane – sistemul NMT 900 ce permite realizarea celulelor cu dimensiunile mai mici şi de
deservire a unui număr de abonaţi mai mare
 În zonele ruralr – sistemul NMT 450, din cauza că poate realiza celule de rază mai mare, acoperi
teritorii mai mari cu un trafic mai mic.
O importanţă deosebită o au :
a. Timpul de realizare al apelului de la BS spre ME cce 1sec
b. Timpul de apelare de la ME spre BS care constă din transmiterea informaţiei pe canalul de
apel cu durata de aproximativ 1sec şi timpul de alocare a canalelor liber de trafic
c. Timpul realizării procedurii hand over pentru NMT 450 este de 1sec, iar pentru NMT 900
de 0,3sec
d. Distrugerea legăturii este aproximativ de 0,75sec

Serviciile în sistemul NMT sunt de 2 tipuri:

1) Servicii pentru abonat, care sunt:
 Codarea apelului
 Direcţionarea apelului către un alt număr
 Transferul legăturii sub controlul abonatului apelat către un lat partener
 Interceptarea apelului pentru urmărirea apelurilor rău voitare
 Respectarea unei cereri de a nu fi deranjat
 Informarea unui abonat ce se află într-o convorbire în desfăşurarea despre sosirea unui nou apel şi
posibilitatea manipulării lui
 Dezactivarea tuturor serviciilor
2) Servicii ce se referă la organizarea şi gestionarea funcţionării reţelei:
 Măsurarea puterii semnalului de la ME pentru efectuarea hand over-ului
 Redirecţionarea apelului către un alt număr în cazul lipsei canalelor radio(de trafic) libere
 Urmărirea permanentă a ME
 Divizarea abonaţilor pe categorii
 Rezerve de canale pentru abonaţii cu priorităţi

§ Traficul în reţele NMT

Numerele telefoanelor mobile NMT: Pentru a pute fi apelat fiecare abonat mobil trebuie să aibă un număr unic şi
acest număr este format la apelarea lui şi serveşte ca identificator pentru calculul timpului utilizat în reţea.
În sistemul NMT numărul abonaţilor are următoare structură:
PNM1M2X1X2X3X4X5X6

unde: PN – este aria MSC-H; M1,M2 – sunt numerile ariei de trafic; X1...X6 – sunt numerile al abonatului.

Pentru apelarea unui abonat mobil de la alt abonat din reţea PSTN trebuie formate următoarele numere:

CL CT PLMN ME
PSTN
Profilul traficului: Intensitatea traficului variază în dependenţă de amplasarea celulei, anotimpului anului, pe durata
zilei.
Profilul operaţional a sistemei NMT reprezintă durata de utilizare de echipament a sistemei, din acest punct de
vedere pot fi caracterizate următoarele echipamente:
a) MSC – funcţionează practic 100% din durata unei zile, se află sub sarcina de control şi întreţine legătura cu
BS la un nivel calitativ şi împre3ună cu ele efectuează urmărirea fără întrerupere a tuturor ME,
funcţionează la tensiune relativ stabilă şi în condiţii termice stabile.
b) BS – funcţionează 100% din durata unei zile, dar nivelurile de ieşire ale BS cresc pe perioada apariţiei
semnalelor utile; de regulă, canalul radio se află în funcţiune aproximativ de 50% din timp(2 vorbitori)
c) Staţia mobilă – timpul de funcţionare este foarte mic, depinde de necesităţile şi posibilităţile abonatului, de
obicei funcţionează aproximativ pe 40% la emisie în timpul unei convorbiri
d) Linie de transmisiune – între MSC şi BS funcţionează 100%, între BS şi ME doar la apelarea într-o direcţie
sau alta
Fenomenul da FADING în RCM
Fading este un fenomen care apare din cauza
parametrilor și condițiilor variabile ale canalului în
timpul propagării fără fir. Pentru a înțelege și a elimina
mai bine efectele adverse ale decolorării, acesta este
împărțit în diferite tipuri. Să ne uităm la ele în detaliu.
Fading reprezintă fenomenul de schimbare a amplitudinei
şi fazei semnalului transmis de antena de emisie către
antena de recepţie şi care se propagă pe mai multe căi din
cauza mişcării emiţătorului, receptorului sau obiectelor
înconjurătoare în RCM şi/sau propagarea semnaluluiprin
mediu neomogen şi care în antenna de recepţie reprezintă
suma a multe semnale, transmise prin: unde directe, unde
reflectate ţi unde refractate.
 Tema 1 NOŢIUNI GENERALE ŞI PARTICULARITAŢILE
RCM
§ 1.1 Reţele de comunicaţii (telecomunicaţii). Definiţii.
Terminologie şi abrevieri despre RCM celulare.
Definiţie. Totalitatea de Noduri (N – se notează prin cerculeţ)
(centre de comutare, rutere, centrale telefonice) şi Linii de
legătura (LL- se notează prin linii unidirectionale sau
bidirecâionale) (canale de comunicaţie) dintre ele în care
informaţia poate fi transmisă de la un nod la altele prin
intermediul mai multor LL poartă denumirea de Reţea de
Comunicaţii (RC) sau Reţea de Telecomunicaţii (RTC),
dacă informaţia se transmite la distanţe mari.
Informaţia poate fi transmisă în diferite forme:
1. Semnal electric cu purtătoare modulată,
2. Semnal optic,
3. Unde electromagnetice,
4. Mesaj,
5. Pachet.
În fiecare nod informaţia este direcţionată pe o LL
concretă în dependenţă de Destinaţia unde trebuie să fie
transmisă.
În LL informaţia este transmisă între noduri fără
modificarea formei şi conţinutului.
 Figura 1.1 Forma generala a unei RTC cu 5 noduri

Prima reţea de telecomunicaţii din lume a fost reţeaua destinată transmisiunii semnalelor telegrafice şi
începe să se dezvolte aproximativ în anul 1840.
A doua reţea de telecomunicaţii din lume a fost reţeaua de generaţia “0”
destinată doar convorbirilor telefonice şi începe să se dezvolte aproximativ după anul 1880 şi funcţionează şi
astăzi, fiind modificată pe parcurs in reţeaua telefonica de generaţia “1”. În lumea întreaga aceste reţele poartă
denumirea de PSTN – Public Switced Telephone Network (Reţea publică Comutabilă Telefonică) , sau mai pe
scurt Reţea de Telefonie Fixă. Cel mai bun exemplu de reţea PSTN în RM serveşte Reţeaua SA Moldtelecom.
§ 1.2 Particularităţile reţelelor PSTN
Reţelele PSTN au următoarele particularităţi de bază:
1. Legătura finală cu abonatul individual se realizează tradiţional printr-o pereche de fire torsadate, care au
legătura terminală la aparatul de telefon fix instalat acasă, în birou sau în oricare alt loc.

2. Aparatul telefonic este fix, de aceea comunicaţia prin acest aparat telefonic se numeşte comunicaţie fixă.
3. Pentru efectuarea comunicaţiei abonatul în timpul comunicaţiei trebuie să se afle in imediata apropiere a
aparatului telefonic fix.
4. Abonatul în reţelele PSTN în timpul comunicaţiei este de asemenea fix şi se poate deplasa doar în raza
lungimii firului cu care receptorul se conectează la aparatul telefonic fix.
5. Vocea abonatului pentru transmitere în timpul comunicaţiei se transformă în semnal electric de către un
microfon simplu. Semnalul electric, recepţionat de către aparatul telefonic, se transformă în semnal sonor de către
un difuzor simplu (Figura 1.2).
Figura 1.2 Schema bloc generala a unui telefon fix

Necesitatea de comunicaţie oriunde cu oricine şi în orice timp a oamenlior a rezultat în apariţia şi

dezvoltarea reţelelor şi sistemelor de comunicaţii mobile. Realizarea scopului „comunicaţie cu oricine, oriunde şi
în orice timp” presupune posibilitatea de deplasare a abonatului şi de a efectua concomitent comunicaţii.
Asemanea fapt nu poate fi realizat în reţelele de comunicaţii fixe, fiindcă aparatul telefonic este fix şi abonatul
trebuie să se afle lîngă acest aparat telefonic. Acest lucru poate fi uşor realizat în reţelele de telefonie mobilă, în
care abonatul are posibilitatea deplasării globale cu facilitatea comunicaţiei continue.
§ 1.3 Particularităţile reţelelor de comunicaţii mobile
Reţelele RCM au următoarele particularităţi de bază:
1. Legătura finală cu abonatul individual se realizează prin intermediul interfeţei radio.
2. Abonatul nu mai este fix, ci are posibilitatea deplasării globale cu facilitatea comunicaţiei continue.
3. Pentru efectuarea comunicaţiilor în RCM apare necesitatea utilizării unui spectru de frecvenţă şi dirijarea
resurselor radio ( putere, bandă, număr de canale de trafic, etc.) .
4 Pentru efectuarea comunicaţiilor elementele rRCM crează canale de trafic simplex şi duplex şi le alocă la
cerere pentru o comunicaţie, după care canalele se consideră din nou libere şi pot fi alocate la cerere pentru altă
comunicaţie.

1.5 Clasificarea RCM în dependenţă de amplasarea abonaţilor

În dependenţa de amplasarea abonaţilor şi a componentelor RCM ultimele pot fi:
• Terestre – cînd toţi abonaţii şi componentele RCM sunt instalate pe sol.
• Maritime – cînd cel puţin o parte a RCM este amplasată pe apă.
• Satelite – dacă cel puţin unul din abonaţi este plasat pe obiecte zburătoare.
• Cosmice/spaţiale –dacă cel puţin unul din abonaţi este amplasat în spaţiul cosmic.

1.6 Funcţii specifice în RCM

 Ca urmare a posibilităţii deplasării abonaţilor pe tot teritoriul RCM şi în timpul comunicaţiilor în RCM se
definesc următoarele funcţii specifice (care nu există în alte reţele):
• Roaming (mobilitate),
• Localizarea,
• Transferul legăturii (hand over / hand off).
1.7 Roaming
Definiţie. Posibilitatea de mişcare a abonatului pe teritoriul RCM, împreună cu ME şi schimbarea conexiunii
ME CU RCM prin interfaţa radio în starea inactivă a ME se numeşte – roaming sau moblilitate.
Noţiunea de mobilitate se referă în caz general la:

1. Mobilitatea terminalelor – permite accesarea de către abonaţi a reţelei mobile cu ajutorul terminalelor
mobile în orice loc şi în orice moment de timp. Se presupune că abonatul mobil se poate deplasa avînd cu el
terminalul mobil. RCM trebuie să dispună de mijloacele de localizare, de identificare şi accesare a ei din
partea terminalelor mobile.
2. Mobilitatea abonaţilor(persoanelor) – reprezintă posibilitatea unui utilizator de a accesa RCM de la orice
terminal mobil în baza unui cod sau parole (sau ambele)
3. Mobilitatea serviciilor – reprezintă posibilitatea unui utilizator de a ccesa serviciile RCM indiferent de
locul unde se află şi care sunt reţelele intermediare utilizate.

Gradul de mobilitate al abonaţilor RCM poate fi de următoarele tipuri:

a) Mobilitatea intrareţea – cînd abonatul mobil se deplasează doar pe teritoriul unei singure reţele;
b) Mobilitatea interreţea– cînd abonatul poate să se deplaseze pe teritoriul mai multor reţele mobile;
c) Mobilitatea naţională – cînd 2 sau mai multe operatori ai serviciilor mobile acoperă după
înţelegere teritorii diferite ale unei ţări şi abonatul din orice punct al ţării poate accesa abonaţii de pe
tot teritoriul ţării.
d) Mobilitatea în spaţiul GSM – permite utilizatorului să se deplaseze pe teritoriul unei sau mai multe
ţări unde se utilizează sistemul GSM.
e) În punctele b) şi c) pentru a efectua convorbiri este necesar ca:
• Să existe o înţeşegere între operatori de deservire reciprocă a abonaţilor
• Să se utilizeze o interfaţă radio comună

1.8 Localizarea
În teţeaua PSTN fiecare abonat al reţelei are conectat aparatul telefonic la unul şi acelaşi comutator
(centrală telefonică) şi indiferent din ce loc al Pamîntului li din ce reţea ar fi apelat un abonat acest apel
ÎNTOTDEAUNA va nimeri la aceiaşi centrală telefonică, la care este conectat aparatul telefonic. Din acest motiv
în reţelele PSTN nu este necesară procedura de localizare fiindcă aparatul telefonic se află întotdeauna în acelaşi
loc.
În RCM fiecare abonat mobil în diferite momente de timp poate fi conectat la diferite comutatoare.
Deaceia în RCM este necesară cunoaşterea amplasării fiecărui abonat în fiecare moment de timp pentru a putea
transmite momentat orice apel către orice abonat al RCM.
DEFINIŢIE: Procedura automată de stabilire a locului amplasării abonatului pe teritoriul RCM, adică pe
teritoriul cărei celule sau grupului de celule el se află, fără calcularea coordonatelor geografice ale lui se numeşte
LOCALIZARE a abonatului.

Se utilizează 3 tipuri de localizare:

1. Localizarea la nivel de celulă – cînd reţeaua „ştie” în permanenţă în ce celulă se află abonatul şi la sosirea
unui apel direcţionează acest apel în celula dată.
Avantaj. Apelul către abonat este cel mai rapid şi este trimis direct în celula dată şi nu ocupă alte canale de
apel.
 Dezavantaj. În reţea în permanenţă se ocupă canalele de semnalizare, deoarece ME trebuie să informeze
reţeaua în permanent despre poziţia sa.
2. Localizarea la nivel de reţea – cînd reţeaua „ştie” doar că abonatul se află în reţea, dar nu se „ştie” pe teritoriul
cărei celule se află în momentul de timp dat şi la apariţia unui apel, apelul este trimis în toată reţeaua.
Avantaj. Nu se ocupă canalele de semnalizare în permanenţă şi nu se consumă energie de la sursa telefonului
mobil în starea lui de aşteptare.
Dezavantaj. La apariţia unui apel el se transmite în toată reţeaua şi aceasta poate duce la multe situaţii de
imposibilitate de a forma mai multe apeluri concomitent.

3. Localizarea la nivelul unui grup de celule – cînd RCM „ştie” că abonatul se află într-una din celulele unui
grup, dar nu se „ştie” anume în care celulă, şi la apariţia apelului el este trimis în grupul dat de celule.
Reprezintă un compromis între primele două tipuri de localizare.

1.9 Transfer de legătură (handover /hand off)

Definiţie. Procedura de transfer automat a unei convorbiri în curs dintr-o celulă în alta şi de pe un canal pe altul
se numeşte transfer de legătură (hand off/ hand over ).
Procedura dată reese din posibilitatea de mişcare a abonatului în timpul desfăşurării unei convorbiri. Această
funcţie permite de a menţine legătura pe toată perioada convorbirii, chiar dacă abonatul traversează teritoriul mai
multor celule. Datorită mobilităţii abonatului calitatea transmisiei scade pe măsura ce abonatul se îndepărtează de
emiţătorul staţiei de bază şi se apropie de emiţătorul altei staţiei.
19.1 Tipuri de handover
În RCM se folosesc următoarele tipuri de handover:
a) Handover intracelular – cînd convorbirea ăn curs se transferă de pe un canal de trafic al unei celule pe alt
canal de trafic al aceleiaşi celule;
b) Handover intercelular - cînd convorbirea ăn curs se transferă de pe un canal de trafic al unei celule pe alt
canal de trafic al unei celule vecine;
c) Handover intern – este un Handover intercelular - cînd celula din care se face transferul şi celula în care
se face transferul sunt dirjate de un singur MSC.
d) Handover extern – este un Handover intercelular - cînd celula din care se face transferul şi celula în
care se face transferul sunt dirjate de diferite MSC.
MSC – Mobile Switching center – Centru Mobil de Comutaţie.

§ 6.1 Scopurile proiectării

La proiectarea unei RCM este necesar de efectuat următoarele proceduri:
1. Divizarea teritoriului care este necesar de „acoperit” şi aflarea locului amplasării staţiilor de bază a fiecării
celule;
2. Repartizarea canalelor de trafic ale RCM între celulele clusterului;
3. Optimizarea parametrilor RCM în timpul proiectării şi expluatării;
4. Calculul si implementarea infrastructurii RCM.
 1. Planificarea acoperirii teritoriului.
2. Planificarea capacităţii RCM proiectate.
3. Construire plan frecvenţe al RCM proiectate.
4. Analiza şi optimizarea RCM proiectate.

La planificarea acoperirii se efectuează calculul cîmpului pe teritoriul fiecărei celule, posibilitatea

interferenţei intre canalele de trafic ale celulor vecine şi posibilitatea înlăturării lor.
La planificarea capacităţii se efectuează calculul numărului de celule şi posibilitatea realizării canalelor
reeşind din numărul total de abonaţi, traficul prognozat şi probabilitatea de refuz a chemării a sistemei(în sisteme
de comunicaţii mobile probabilitatea de refuz de obicei nu depăşeşte 2%).
La construire plan frecvenţe se formează canale de trafic simplex în ambele direcţii şi se construiesc
canalele duplex ale RCM.
La analiza şi optimizarea RCM proiectate în timpul implementării şi în prima perioadă a exploatării
RCM se efectuiază modificări ele RCM, a seturilor de canale, razelor celulelor ş.a. P3entru creşterea eficienţei
funcţionării RCM.

Tema 6 PROIECTAREA RCM

§ 6.3 Repartizarea seturilor de canale între celulele RCM

CONSTRUIRE A 7 CLUSTERE VECINE şi calculul distanţei de reutilizare a frecvenţei D dupa 2 formule,

rezultatele cărora trebuie să coincidă.
 Există un număr mare de algoritme de repartizare a canalelor în calulele sau BS; cele mai des aplicate sunt
următoarele:
1. Algoritmul de alocare fixă a canalelor între BS,
Neajunsul algoritmului constă în faptul că banda de frecvenţă a canalelor nu se utilizează efectiv.
De exemplu, dacă într-o celulă sunt ocupate toate canalele şi mai apare un apel, acest apel ve primi un
refuz necătînd la faptul că în celule vecine există canale libere.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că alocarea canaului la apariţia apelului este cea mai rapidă.

2. Distribuirea dinamică a canalelor – constă în faptul că toate canalele de trafic libere se află într-un fond
de rezervă a RCM şi la apariţia unui apel în orice celulă se alocă un canal din fondul de canale libere. După
terminarea comunicaţiei prin canalul dat el este returnat în fondul de canale libere şi poate fi utilizat pentru
convorbiri în alte celule.
Avantajul acestui algoritm constă în faptul că se utilizează efectiv canalele, însă alocarea unui canal
pentru un apel necesită un timp mai mare.
Pentru a mări eficienţa utilizării canalelor şi posibilităţii apariţiei între canale, această procedură utilizează
un mecanism de comutare permanentă a convorbirilor de pe un canal pe altul pentru a respecta valoarea D.
Dezavantajul acestui algoritm constă în faptul că alocarea canaului de trafic liber la apariţia apelului este
mai lentă.

2. . Algoritmul de repartizare impusă a canalelor – aici fiecare celulă utilizează 2 tipuri de canale:
Canale de bază (nominale) şi la apariţia apelului în celulă se utilizează la început toate canalele nominale
Canale secundare care pot fi utilizate doar cînd sunt ocupate toate canalele de trafic nominale.

Alocarea canalelor secundare în celula dată se efectuează controlînd lipsa apariţiei interferenţei între
canalele secundare şi cele nominale (din celula dată canale secundare şi din celula vecină canale nominale)
În cazul utilizării canalelor la apariţia canalelor nominale libere se efectuează transferul de legătura de pe
un canal secundar ocupat pe un canal nominal liber.

4. Algoritmul de repartizare hibridă – fiecare celulă are cîte un număr mic de canale repartizate fix şi
aceste canale pot fi utilizate dar în celula dată şi există o rezervă de canale de trafic, fiecare din aceste canale poate
fi utilizată în orice celulă.
 § 8.1 Noţiuni generale despre generaţiile RCM
Dezvoltarea RCM se efectuiază continuu. Conducătorii şi inginerii marilor companii de TLC
elaborează permanent noi aplicatii si functii, ce permit să mărească viteza şi fiabilitatea comunicaţiilor. În
dezvoltarea sa permanentă toate RCM suportă îmbunătăţiri evidente de viteză şi calitate a comunicaţiilor. A fost
luată hotărîrea de a diviza istoria dezvoltării RCM în nişte etape strict evidente, care să fie numite GENERAŢII
(G) ale RCM, care se deosebesc de cele precedente prin parametri concreţi şi evidenţi. Fiecare nouă G ale RCM
este strict legată de creștere semnificativă a oportunităților RCM şi apariția unor servicii calitativ noi.

§ 8.2 Reţele de radiopaging (RRP)

Radiopaging - este o RCM unilaterală pentru transmiterea unor mesaje scurte.
RCM unilaterală înseamnă că ME a abonatului, care se mai numeşte pager, conţine doar partea de recepţie
(n-are parte de emisie), iar BS conţine doar partea de emisie (n-are parte de recepţie).
RRP pot tranmsite următoarele tipuri de mesaje:
 Mesaje sonore,
 Succesiune de simboluri numerice,
 Succesiune de simboluri alfanumerice,
 Informaţie vizuală,
 Combinaţie de mesaje menţionate anterior.
O RRP are următoare structură:

C – colector
T – tastatura
MD – modulator
DM – demodulator
LT – linie de transmisiune
RR – radioreleu

§ 8.3 Performanţele RRP

Cea mai mare performanţă a RRP constă în faptul că banda de frecvenţe se utilizează foarte efectiv, de
obicei, un singur canal de transmisiune paging poate deservi pînă la 10 000 de abonaţi. În restul RCM pe un canal
se deswervesc maximum 200 abonaţi.
RRP mai prezintă şi alte avantaje cum sunt:
 Echipamentele de emisie si receptie sunt foarte simple,
 Mesajele pot fi transmise în timp real, cît şi la un moment stabilit de timp,
 Mesajele pot fi repetate in timp,
  Timpul necesar pentru transmitere este relativ scurt,
 Banda de frecvenţe utilizata este mult mai îngustă.
Luînd în consideraţie faptul că RRP au fost printre primele RCM şi au fost ieftine ele au căpătat o
dezvoltare mare în primii ani după aparitie.
În prezent RRP sunt utilizate cel mai frecvent în Asia (China, Japonia) şi se consideră că un abonat
mobil este obligatoriu să aibă şi un pager.
Avantajele menţionate din alt punct de vedere se consideră dazavantaje.

§ 8.4 Reţele de telefonie fără fir (RTFF) – cordless telephony (CT)

§ 8.4.1 Noţiuni generale
În ultimul timp au apărut sisteme şi RC, ce permit realizarea unor facilităţi de mobilitate limitată
pentru abonaţii reţelei PSTN. RTFF fac parte anume din această clasă.
Principiul funcţionării RTFF poate fi lămurit după următoare schemă de structură:

În această schemă Baza reprezintă un echipament ce permite de a efectua comunicaţie cu abonenţii

reţelei PSTN pe de o parte - la frecvenţă joasă şi pe de altă parte - de a efectua comunicaţie cu ME prin interfaţa
radio la frecvenţă înaltă. Există o mare deosebire între reţelele fără fir (cordless) şi RCM şi anume:
 În reţelele cordless se utilizează doar picocelule,
 Numărul de abonaţi deserviţi de Bază este mic – de la 5-6 pînă la 25 abonaţi la o distanţă de pîna la cîteva
sute de m,
• Puterile de emisie ale Bazei şi ME sunt destul de mici – pînă la cîţiva mW.
Cele mai răspîndite reţelele cordless sunt CT2, DECT (Digital Enhanced CT), PHS (Personal
Handyphone System) ş.a.

§ 9.1 Noţiuni generale despre RCM 1G

Prima generatie de RCM 1G nu a fost standardizata in aspect global si includea mai multe tipuri de retele:
AMPS (Advanced Mobile Phone System) – Sistem Avansat de telefonie Mobila in banda 800 MHz,
utilizat pe larg in SUA, Kanada, America Centrala si de sud si in Australia.
NMT-450 si NMT 900 (Nordic Mobile Telephone) – Telefonie Mobila a Tarilor Europene de Nord.
Retele de telefonie Mobila in benzile de 450 MHz si corespunzator 900 MHz. S-a utilizat in tarile din Scandinavia
si multe alte tari inclusiv Romania si Rusia.
TACS (Total Access Communications System) – Sistem de Comunicatii cu Acces Total in banda de 900
MHz, utilizat mai ales in Anglia, Italia, Spania, Austria, Irlanda.
C-450 (banda 450 MHz) — a fost utilizata in Germania si Portugalia,
RTMS (Radio Telephone Mobile System (Sistem Radio de Telefonie Mobila),
Radiocom 2000 (Benzile 170, 200, 400 MHz) – a fost utilizata in Franta,
NTT (Nippon Telephone and Telegraph system) – Sistem de Telefonie si Telegrafie Japonez in benzile
800…900 MHz sa utilizat in trei variante in Japonia.

§ 9.2 Caracteristici tehnice ale RCM 1G

 Semnalul util – doar vocea,
 Puterea de emisie mare a BS – 20…100 W
 Puterea de emisie a ME 3…5 W,
 Metoda de acces multiplu – FDMA,
 Banda canal simplex trafic 12,5…30 kHz.
 Martin Cooper (Motorola) efectuează prima convorbire cu
primul telefon mobil Motorola DynaTAC 8000 X în 1973

§ 9.3 RCM celulară AMPS

§ 9.4 Particularitati AMPS

Iniţial AMPS a fost proiectat pentru un număr nu prea mare de utilizatori de aceea clusterul pentru
sistemul AMPS era preconizat să fie format din 7 celule, din aceste considerente şi din perspectiva dezvoltării
sistemului seturile de canale pentru fiecare celulă au fost formate după următorul principiu:
1. Au fost formate 7 grupe de seturi,
2. Au fost formate 3 tipuri de seturi (A, B, C) pentru fiecare celulă, de aceea repartizarea seturilor de canale
pentru fiecare celulă se efectuează conform următorului tabel

§ 9.4 Particularitati AMPS

 Initial în fiecare celulă se utilizau seturile de
canale ale grupei A,iar în continuate în aceeaşi
celulă puteu fi utilizate seturile de canale
corespunzătoare grupelor B şi dupa aceasta si C.

§ 9.5 Supervizarea calităţii legăturii

În AMPS noţiunea de supervizare cuprinde:
urmărirea stării abonatului – liber sau ocupat,
menţinere nivel semnal de recepţie la nivel dat.
Pentru aceasta AMPS utilizează 2 tipuri de semnale:
semnalul SAT – Supervisory Audio Tone
semnalul ST – Signalization Tone
Pentru semnalul SAT sunt alocate 3 frecvenţe:

§ 9.5 Supervizarea calităţii legăturii

§ 9.5 Supervizarea calităţii legăturii

Fiecare BS poate utiliza doar unul din aceste semnale SAT şi ME recepţionînd aceste semnale poate
concluziona pe teritoriul a cărei BS se află şi care este următoarea BS cea mai apropiată.
Fiecare ME recepţionaeză semnalul SAT corespunzător şi fără prelucrări suplimentare îl transmite spre
BS, iar BS recepţionînd semnalul SAT de la ME efectuează următoarele:
1. hotărăşte că legătura cu ME are o buclă închisă (canalul este controlat),
2. apreciază distanţa aproximativă de la BS la ME şi poate modifica puterea de emisie a BS pentru efectuarea
comunicaţiei calitative.

§ 9.6 RCM de telefonie celulară NMT

Sistemul NMT este primul sistem complet automatizat în care a fost efectuată decentralizarea parţială a
funcţiilor de bază.
Există 2 variante de realizare a sistemului NMT: NMT 450 şi NMT 900.
 § 9.6.1 Tipuri de canale radio utilizate.
Legătura ME cu BS se efectuează prun canalele radio alocate. În dependenţă de funcţiile realizate aceste
canale se clasifică în:
a. Canale de trafic – sunt canalele ce se utilizează pentru transmiterea informaţiei utile după realizarea
legăturii. Întotdeauna într-o celulă trebuie să existe un canal de trafic ce este marcat ca un canal liber.
b. Canale de căutare – sunt acelea pe care BS transmite un semnal de apel către abonatul mobil. Pentru
urmărirea poziţiei abonatului mobil în reţea în starea lui de aşteptare şi pentru comunicaţii de trafic în
cazurile unui trafic intens, sunt markate cu un semnal special de canale de căutare.
c. Canale de acces – (numai la NMT 900) sunt canalecare au rolul de a transmite un apel de la ME spre BS
pentru obţinerea unui canal de trafic după recepţia semnalului MSC. Selectează canalul de trafic îl transmite
la BS care-l ordonă pe ce canal să se acordeze.
d. Canale combinate de trafic şi căutare – se utilizează pentru transmiterea apelului de la BS la ME la regim
de trafic intens se utilizează ca canale de trafic.
Canalel de căutare şi acces formează canal de apel.

§ 9.6.2 Supervizarea şi controlul reţelei

Supervizarea calităţii legăturii: se efectuează pe parcursul derulării conversaţiei şi consată din 2
proceduri:
 măsurarea la BS a nivelului semnalului recepţionat de la ME,
 măsurarea raportului semnal/zgomot pentru un semnal special transmis de la BS spre ME şi iîntors de la
ME spre BS pe canalul de trafic.
În ambele cazuri în dependenţă de rezultatele măsurărilor există 3 variante:
1. Conversaţia contiunuă (nivelul semnalului este normal în ambele ditrcţii)
2. Cînd se caută un canal de trafic „mai bun”, în acest caz BS transmite către MSC un semnal de
alarmă în care se identifică canalul pe care se efectuează o convorbire curentă a abonatului mobil
dat şi se cere de a se găsi un canal pentru hand over, asemenea canal poate fi sau în celula dată, sau
în alta şi în rezultat se efectuează hand over-ul
3. Nu se ia nici o măsură şi convorbirea continuă pînă la întreruperea forţată.

§ 9.6.2 Supervizarea şi controlul reţelei (cont.)

Semnalul special transmis pe canalul de trafic de către BS spre ME este unic pentru BS dată, însă diferit
pentru BS vecine, semnalul dat este sau “semnalul zero” şi are următoare valori:
 § 10.1 Noţiuni generale despre RCM 2G
De ce a fost nevoie de a cauta si elabora noi sisteme si RCM la existenta RCM 1G?
FIINDCA la RCM 1G :
 Se ocupau benzi de frecvente destul de largi;
 Calitatea comunicatiilor scadea la cresterea numarului de abonati activi;
 Apareau multe erori pe calea de transmisie;
 Comunicatiile nu erau nicicum securizate si puteau fi usor ascultate de alte persoane;
 se transmitea doar semnalul vocal.
Particularitatile si caracteristicile de baza ale RCM 2G sunt:
1. Comunicatii doar cu semnal digital.
2. Creste considerabil capacitatea de trafic din cauza utlizarii metodei de acces multiplu mai performant si mai
efectiv.
3. Semnalul transmis poate fi codat si cifrat, eliminând posibilitatea receptării ei de persoane neautorizate.
4. la recepție se pot utiliza coduri detectoare și corectoare de erori.
5. accesul utilizatorilor în sistem poate fi permis numai dacă aceștia trec cu succes un proces de autentificare
6. se pot defini și alte servicii de transmisii de date SMS si MMS.

§ 10.2 Familia de standarde RCM din 2G

Include, în principal:
1. GSM (Global System for Mobile communications),
2. D-AMPS (Digital AMPS),
3. cdmaOne
4. PDC (Personal Digital System).
Comunicațiile sunt digitale atât pentru traficul de utilizator (semnal vocal, în principal), cât și între
diversele entități din sistem (traficul de control). Elaborarea acestor standarde s-a făcut cu obiectivul unei
acoperiri globale (transfrontaliere) a RCM, în contrast cu filozofia standardelor din prima generație care urmăreau
acoperiri zonale, cel mult teritoriul unei țări.

§ 10.3 Standardul GSM

A fost elaborat în anii 1980 la nivelul UE și actualizat continuu de un institut specializat – ETSI
(European Telecommunication Standards Institute). Prima RCM GSM a fost implementata în 1991, dar numărul
acestora a crescut vertiginos în următorii ani. În anul 2000, RCM GSM ocupau cca 75 % din piața de RCM,
fiindca RCM GSM aigură transmisia (digitală) a semnalului vocal, dar și transmisii de text, permite roaming
internațional, oferă servicii fără abonament (servicii preplătite) etc., toate la costuri foarte scăzute. Canalul de
radio are lățimea de 200 kHz și pe el sunt definite cadre de timp de câte 8 ferestre. Deci, accesul multiplu este o
combinație FDMA/TDMA, un utilizator având dreptul să utilizeze o fereastră de timp dintr-un cadru pe un canal
de trafic. Duplexul este FDD. Dimensiunea celulelor variază într-un domeniu extrem de larg: câteva zeci de metri
și pînă la 35 km, motiv pentru care celulele GSM se denumesc suplimentar ca fiind macrocelule, microcelule,
picocelule, femtocelule.

§ 10.3 Standardul GSM (cont)

§ 10.3.1 Noţiuni de bază. Caractreristicile tehnice de bază.
Sistemul GSM a fost elaborat ca un sistem pan-european, dar în ziua de azi se utilizează larg în toată
lumea.
GSM are o capacitate de pînă la 10 ori mai mare decît RCM analogice din următoarele cauze:
1. Înlocuirea transmisiunii semnalului vocal în RCM 1G, ce efectuează o modulaţie analogică purtătoare cu
modulaţia digitală a purtătoarei canalului. Aceasta a permis de a micşora relaţia semnal/zgomot pentru
transmiterea calitativă a semnalului şi de asemenea a permis de a micşora cu mult distanţa de reutilizare a
frecvenţei
2. Introducerea controlului puterii de emisie la ME şi BS, transmisiunea discontinue a semnalului, utilizarea
saltului de frecvenţe
3. Utilizarea metodei de acces TDMA, ce presupune iniţial divizarea benzii alocate de frecvenţe în benzile de
canal şi divizarea funcţionării acesteia , de obicei fiecare slot este acordat pentru comunicaţie într-un singur
sens unui singur abonat.

§ 10.3 Standardul GSM (cont)

§ 10.3.1 Noţiuni de bază. Caractreristicile tehnice de bază.
GSM extinde funcţia de mobilitate la nivelul abonatului şi efectuează cîteva etape de securizare a
informaţiei.
1 etapă – cifrarea informaţiei pe canalul radio după un algoritm şi o cheie specială,
2 etapă – utilizarea obligatorie în reţelele GSM a cartelei SIM (modul de identificare a abonatului) accesul
la care se face printr-un cod PIN (numărul de identificare a abonatului).

În GSM se efectuează controlul echipamentelor mobile utilizate în reţea pentru aceasta la fiecare acces al
reţelei reţeaua controlează IMEI (Interntional Mobile Equipment Identity) a fiecarui ME in parte.
 § 10.3.2 Arhitectura reţelei GSM

§ 10.3.2 Subsistemele reţelei GSM

Sistemul GSM constă din 3 subsisteme:
RSS – Radio Subsystem,
NSS – Network and Switching Subsystem,
OMS – Operating and Mentinance Subsystem.

§ 10.3.2 Componentele subsistemelor reţelei GSM

RSS conţine următoarele elemente:
 ME – obligatoriu trebuie să aibă cartela SIM,
 BTS – Base Transiever System (sistem de emisie/recepţie de bază),
 BSC – Base Station Controler (controlorul BS).

NSS conţine următoarele elemente:

MSC –Mobile Switching Center, la care se conectează:
 XC – transcodorul, ce efectuează conversia semnalului radio,
 IWF – Interworking Function – funcţie de interconectare,
 EC – EchoCanceler – suprimator de ecou.
EIR – Equipment Identity Register,
VLR – Visitor Location Register (registru de localizare a vizitatorilor),
HLR – Home Location Register (registru de localizare a abonaţilor proprii),
AuC – Autentification Center (centru de autentificare).
OMS conţine următoarele elemente:
OMC – Operating and Mentinance Center,
NMC – Network Management Center.

BSS – reprezintă interacţiunea dintre 2 elemente de bază: BTS şi BSC.

BTS - Base transceiver Subsistem - funcţionează în radiofrecvenţă şi efectuează legătura directă cu ME prin
intermediul semnalelor prelucrate în TDMA şi FDMA.
BSC reprezintă o unitate de control, care efectuează managementul resurselor radio la toate BTS subordonate.
BTS conţine cîte o unitate de emisie/recepţie pentru fiecare canal alocat. Capacitatea maximă a BTS este de 16
purtătoare. O configuraţie a BTS pentru zonele urbane conţine 4 purtătoare, ceea ce permite conectarea simultană a
32 de abonaţi concomitent pe o singură frecvenţă purtătoare.
În sistemul GSM nu există o alocare fixă a canalelor radio utilizate de BTS, însă se utilizează o alocare hibridă.
În BSC se conţine un comutător,care efectuează comutarea liniilor de abonat din afara RCM cu canalele radio
ale reţelei date, de aceea BSC trebuie să susţină 2 tipuri de interfeţe.
În interiorul BSS legătura între echipamente se face prin linii PCM cu viteză de 2Mbps.
BTS se conectează la BSC prin protocolul Abis, însă arhitectura de conectare poate fi foarte diversă şi anume:
magistrala, stea, ierarhică, etc.

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

Subsistemul NSS conţine o diversitate largă de echipamente ca funcţii realizate. Cele mai importante sunt:
MSC – Mobile Switching Center, prezintă un centru de comutaţie al abonaţilor mobili, este un echipament
ce realizează legătura dintre abonaţii mobili şi alte reţele, interacţionează cu celelalte echipamente prin 5 interfeţe
diferite.
MSC supraveghează stabilirea apelurilor şi procedurile de rutare a apelurilor în interiorul reţelei, efectuează
funcţii de taxare, toate statisticile în reţea, conversia numerotării la efectuarea apelurilor.
MSC efectuează următoarele funcţii tipice pentru RCM celulară:
 Lista tuturor abonaţilor angajaţi în momentul dat într-o comunicaţie (apelaţi şi apelanţi),
 Procedura de protecţie contra utilizatorilor neînregistraţi, utilizînd pentru aceasta secretizarea informaţiei şi
identificarea abontului,
 Iniţierea şi supravegherea procedurilor de transfer, localizare pentru apelurile cu abonaţii din alte reţele.
Un MSC poate deservi cîteva zeci de mii de abonaţi cu un trafic mediu de 0,025 Erlangi.
AuC – este responsabil de procesul de autorizare a unui abonat la conectarea lui la reţea.

Procesul de identificare a autencităţii abonatului se face de fiecare dată cănd ME este solicitat de reţea. În acest
caz BTS recepţionează semnalele ME şi transmite în direcţia ME un semnal RAND. ME recepţionează semnalul
RAND, îl multiplică cu cheia de discifrare K din SIM obţine semnalul SRES, care se transmite în direcţia BTS
fiind prelucrat cu un algoritm A5 aceleaşi calcule şi prelucrări se fac în BTS asupra RAND. Dacă rezultatele
obţinute la prelucrarea RAND în BTS coincid cu rezultatele, obţinute în ME se consideră că autentificarea este
corectă şi abonatul are acces la serviciile corespunzătoare. Autentificarea se face printr-un canal de semnalizare.
§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS
§ 10.4.1 Baze de date – registrele

În RCM GSM există 3 baze de date:

1. HLR – Home Location Register,
2. VLR – Visitor Location Register,
3. EIR – Equipment Identity Register.

Aceste baze reprezintă nişte noduri de prelucrare specială a datelor în rezultatul cărora se efectuează
administrarea informaţiilor abonaţilor şi urmărirea localizării abonaţilor şi echipamentelor mobili pe teritoriul
RCM.

HLR – baza de date pentru abonaţii proprii, înregistraţi în reţeaua dată. Unele informaţii în această bază sunt
introduse pentru prima dată în momentul înregistrării, nu se modifică pe parcursul utilizării şi nu se pot şterge. Alte
date sunt dinamice şi se modifică pe parcursul deplasării abonatului în reţea. O reţea poate avea mai multe HLR,
fiecare din ele deţinînd informaţii despre o parte din abonaţi. Întotdeauna un abonat va aparţine doar unui singur
HLR, unde a fost înregistrat pentru prima dată.

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.1 Baze de date – registrele (cont)
Fiecare abonat în momentul apelării va fi înregistrat şi în VLR corespunzător. Totdeauna la efectuarea unui
apel de către un abonat mobil informaţia despre acest abonat este citită din HLR corespunzător şi orice apel către
abonatul mobil dat este dericţionat iniţial către HLR, unde a fost înregistrat pentru a afla poziţia lui în momentul de
timp dat.
În cazul cînd abonatul se află pe teritoriul deservit de către alt MSC rutarea apelului către abonat se face prin
acel MSC în care a fost înregistrat abonatul şi este indicat numărul VLR deservit de alt MSC al reţelei.

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.1 Baze de date – registrele (cont)
EIR – este o bază de date pentru validarea ME prin IMEI. Această bază conţine date despre echipamente ce sunt
grupate în 3 liste:
1. Lista albă – în care se conţine informaţia despre IMEI care sunt acceptate să lucreze în reţea.
2. Lista neagră – în care se conţin toate IMEI care nu sunt acceptate în reţea.
3. Lista gri – în care se conţin toate IMEI a echipamentelor care au probleme.

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.2 Module funcţionale ale NSS

Pentru interacţiunea tuturor componentelor reţelei mobile în NSS se utilizează 3 module funcţionalem de bază:
XC – transcodorul,
IWF – Inter Wirking Functions,
EC – Ecco Canceler (Suprimator de ecou).
Transcodorul – modulul XC se utilizează pentru efectuarea conversiei semnalelor PCM cu viteza de 64 kbps
în semnalul pentru transmisiunea pe interfaţa radio cu viteza de 13 kbps.
Pentru efectuarea conversiei semnalului transmis în canalul GSM cu viteza de 13 kbps se completează cu aşa
numiţii biţii albi (fără informaţie) pînă la 16 kbps, aceasta permite de a grupa pe o linie telefonică a PSTN 4 canale
radio a RCM GSM şi de a obţine sumar vităza de 64 kbps (adică viteaza utilizată pentru transmiterea datelor în
afara reţelei GSM).
În acest caz pentru realizarea vitezei de 2 Mbps, care este utilizată pe canalele PCM se grupează 30 canale cu
viteza de 64 kbps sau 120 canale cu viteza de 16 kbps.
 Interconectarea transcoderului cu alte unităţi a reţelei mobile este are următoarea structură:

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.2 Module funcţionale ale NSS

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.2 Module funcţionale ale NSS
Modulul IWF este utilizat pentru accesul abonatului la funcţii de conversia protocolului de prelucrare şi
conversie de viteză de transmitere, aparţinănd echipamentelor terminale mobil şi fix. Modulul IWF conţine un
anumit număr de modeme şi la apariţia unui apel către abonat mobil IWF selectează un modem concret prin care
se efectuează transmiterea corespunzătoare. Acest modul asigură diverse interfeţe pentru interconectare cu
echipamentele reţelei.
Modulul EC este utilizat în sistemul GSM la diferite nivele la care se efectuează diverse codări şi decodări de
informaţie ce duce la apariţia unui timp de reţinere/întîrziere ce poate ajunge la 80 msec maximum, această
întîrziere a semnalului vocal realizează un efect neplăcut ce seamănă cu un defect al reţelei PSTN. De asemenea la
trecerea semnalului din reţele mobile în fixă se efectuează trecerea de transmitere de la 4 la 2 fire.

§ 10.4 Subsistemul reţea şi comutaţie NSS

§ 10.4.2 Module funcţionale ale NSS
§ Subsistemul OMS
Subsitemul OMS conţine 2 elemente de bază:
OMC – care poate fi unul sau mai multe
NMC – care poate fi doar singur
OMC reprezintă echipamente de comandă şi supervizare pentru toate celelalte unităţi ale reţelei, urmărindu-se
concomitent şi calitatea tuturor serviciilor în reţeaua OMC este conectat cu toate unităţile reţelei prin X.25. OMC
efectuează următoarele funcţii principale:
Funcţii de prelucrare – ce constau în culegerea informaţiei de la toate unităţile reţelei, memorarea acestor
informaţii şi prelucrarea lor, în rezultat poate fi realizată o funcţie de comandă sau control asupra oarecarei intetăţi
sau informaţia dată poate fi transmisă spre NMC
Funcţii de gestionare a defectelor – în depistarea intetăţilor defecte şi repunerea lor manuală sau automată în
funcţiune
Funcţii de întîrziere – ce permit controlul volumului de trafic
Funcţii degestionare a performanţelor – permit efectuarea statisticelor şi analizei lor
Funcţii de gestiune a programelor – pot fi mai multe variante de programe şi se selectează una din ele
Funcţii de gestionare de informaţii configurate – în cazul dat OMC poate efectua funcţia de citire a configuraţiei
fiecărei unutăţi funcţionale şi mai poate efectua reconfigura unitaţilor şi reţelei.

§ 10.5 Rutare apel în RCM 2G

IMSI – International Mobile Subscriber Identity – 15 cifre,

MSRN -Mobile Station Roaming Number,
TMSI – Temporarz Mobile Subscriber Identity

NECESITATE ELABORARE 3G
RCM 2G au prezentat un pas innainte faţă de RCM 1G, însă aveau urmatoarele neajunsuri:
1 Aveau o capacitate scăzută,
2 Calitatea comunicaţiei era joasă,
3 Serviciul de bază era comunicaţii vocale,
4 Comunicaţiile de date aveau viteză mica,
5 Accesul la Internet imposibil.
6 Lipseau comunicaţii MMS, video ş.a.
Evoluţia de la 2G către 3G
 Pentru creşterea vitezei comunicaţiilor de date în reţeaua 2G GSM (RCM a fost numită 2,5G) în anul 1997
a fost introdus un nou serviciu GPRS – General Packed Radio Service, care permitea CONECTAREA LA
Internet şi transmisiunea continuă şi neîntreruptă a informaţiei prin pachete de date. Scema de structura a
arhitecturii RCM GSM modificate este urmatoarea:

 GSS - GPRS Sub-System

 GGSN- Gateway GPRS support node
 SGSN-Serving GPRS support node
 VAS - A value-added service
  EDGE - Enhanced Data GSM Evolution
 GERAN - GSM EDGE Radio Access Network

Introducere în 3G
 A fost creat de NTT DOCOMO (înseamnă ORIUNDE în japoneză )- Nippon Telegraph and Telephone
"Do Communications Over The Mobile Network".
 Lansat comercial în Oct 1, 2001 in Japonia.
 Bazat pe standardele ITU, în primul rînd pe standardul IMT-2000.

PERFORMANŢE 3G
 Comunicaţii concomitente de voce şi date
 Viteze crescute transmisiuni date de:
• 144 kbps - pentru abonaţii ce se deplasează cu viteza de pînă la 120 км/h,
• 384 kbps – pentru abonaţii ce se deplasează cu viteza de pînă la 3 км/h,
• 2048 kbps pentru abonaţii ficşi sau pedeştri.

Sisteme si standarde 3G
 3G este un standard de comunicaţii digitale mobile celulare ce include 5 tehnologii de bază:
1. IMT - 2000
2. W-CDMA – Wideband CDMA
3. CDMA 2000
4. TD-CDMA/TD-SCDMA
5. DECT – Digital Enhanced Cordless Telephone,
6. WiMax - Worldwide Interoperability for Microwave Access
Doar primele 4 tehnologii se referă direct la 3G.
DECT reprezintă reţele fără fir ce se pot conecta la 3G.
Componenţa Reţelelor 3G
 Nivele reţea 3G
• Nivel de sus: nivel Servicii
• Nivel mediu: nivel de Control,
• Nivel de jos: nivel de Connexiuni.

Benzi frecvenţe RCM 3G

RCM 4G
1 Ce este 4G si pntru ce a fost elaborat?
2 Parametri tehnici RCM 4G.
3 Avantaje RCM 4G.
4 RCM 4G în RM

LIMITE posibilităti 3G
1. Creşterea vitezei transmisiunii de date în 3G duce la creşterea interferenţei comunicaţiilor diverşilor
abonaţi, ceia ce duce la micşorarea calităţii comunicaţiilor,
2. Este dificil de a susţine calitatea diferitor servicii, fiecare cu diverse viteze si corespunzator cu diferite
valori ale QoS.

1 Ce este 4G si pntru ce a fost elaborat?

Definitie 4G
4G reprezintă generaţia 4 a RCM şi este succesoarea generaţiilor 1G, 2G şi 3G de RCM
4G nu este un standard sau o tehnologie strict definită, ci mai degrabă prezintă o colecție de tehnologii pentru
crearea de RCM cu comutare de pachete, optimizate pentru transmisiuni de date cu viteze mari.

Caracteristici tehnice RCM 4G

 Vuteză de comunicaţie este mai mare de 100 Mb/s,
 Cost mai mic decât în generațiile anterioare,
 Sistem wireless multi-standard Bluetooth,
 Comunicaţii acesibile cu fir, fără fir,
 Rețea ad-hoc IPv6 Core OFDM folosit în loc de CDMA,
 Potențial standardul IEEE 802.11n este prioritar pentru majoritatea informațiilor.

Arhitectura comunicaţiilor în RCM 4G

• Nivel de difuziune:
• Punct de acces fix, adică celula este conectată permanent prin
• Fibră optică,
• Microunde,
• Comunicaţii satelit.
• Nivel Ad-hoc:
• Reţele wireless LANs (Internet orice tip),
• Nivel oersonal de conexiune
• Telefon mobil,
• Fax,
• Modem date,
• MP3 Player ş.a
• Nivel fibră optică
• Viteză mare prin fibră ci repetoare în linie
Evoluţie generaţii RCM

4G
ISTORIA 4G

CARACTERISTICI TEHNICE 4G-SERVICII, VITEZE, FRECVENTE

Ad Hoc (Reţele speciale create pentru 4G)
 Autoorganizarea spontană a rețelelor de diferite dispozitive pentru comunicaţii,
 Nu neapărat conectat la Internet ,
 4G va crea rețele wireless hibride utilizând rețele Ad Hoc,
 Formă de rețea MESH (conexiune fiecare cu fiecare) - Foarte fiabilă

Îmbunătăţire funcţionare jocuri mobile

 4G îmbunătățește capabilitățile comunicaţiilor şi jocurilor fără fir care oferă interacțiuni de jocuri mobile în
mai puțin de cinci secunde
 Abonatul poate juca jocuri online cu mai mulți jucători concomitent în timp ce călătorşte în vehicule, ce se
deplasează cu viteză mare sau stă oriunde pe teritoriul acoperit.

Acces în bandă largă în locație la distanță

 4G oferă o alternativă wireless pentru accesul în bandă largă şi cu viteză crescută a divrselor tipuri de date,
organizate în pachete,
 4G oferă prima oportunitate pentru accesul în bandă largă în locații îndepărtate, fără o infrastructură, care
să susțină accesul prin cablu sau DSL.

AVANTAGE 4G
 Viteză înnaltă transmisiuni de date de 100 Mb/s pentru abonaţii în mişcare şi 1 Gb/s pentru abonatii
staţionari,
 Este de 10 ori mai rapid decat 3G,
 Accesare rapidă – tehnologiile, serviciile şi aplicaţiile pot fi uşor accesate utilizănd doar adresa IP a
dispozitivului corespunzător.

DEZAVANTAGE 4G
 Noile tehnologii sunt destul de scumpe,
 Serviciile nu sunt accesibile in multe localitati din lume.

APLICAŢII 4G
 4G sunt aplicabile în diverse RCM cum ar fi:
1. LTE – Long Term Evolution,
2. Wi-FI ş.a.

RCM 4G în RM
 Prima reţea 4G în RM a fost implementată de către ORANGE-MOLDOVA la 11 iulie 2010
 A doua reţea 4G în RM a fost implementată de către ERICSON-MOLDOVA şi compania MOLDCELL la
14 iunie 2011