UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AGRONOMIE

MASTER: ANUL I
SPECIALIZAREA: PROTECȚIA MEDIULUI ÎN AGRICULTURĂ

REFERAT LA
BAZELE AGRICULTURII ECOLOGICE I

Masterand:
Știrbu Ilie
 ETAPE DE CONVERSIE DE LA
AGRICULTURA CONVENȚIONALĂ
LA CEA ECOLOGICĂ
 Rolul sistemului de agricultură ecologică este de a produce hrană mai curată, mai potrivită
metabolismului uman, în deplină corelaţie cu conservarea şi dezvoltarea mediului, prin procese create să
respecte natura şi sistemele acesteia.
În etapa de producţie la fermă se interzice utilizarea organismelor modificate genetic a
fertilizanţilor şi pesticidelor de sinteză, a stimulatorilor şi regulatorilor de creştere, hormonilor,
antibioticelor. În etapa de procesare a alimentelor se restricţionează folosirea aditivilor, a substanţelor
complementare şi a substanţelor chimice de sinteză folosite la prepararea alimentelor ecologice.
Agricultura ecologică are o contribuţie majoră la dezvoltarea durabilă, la creşterea activităţilor economice
cu o importantă valoare adăugată şi la sporirea interesului pentru spaţiul rural.
Pentru obţinerea şi comercializarea produselor ecologice care poartă etichetele şi siglele
specifice, producătorii trebuie să parcurgă un proces strict ce trebuie urmat întocmai. Astfel, înainte de a
obţine produse agricole ce pot fi comercializate cu menţiunea „produs ecologic” exploataţia trebuie să
parcurgă o perioadă de trecere, numită perioadă de conversie, perioadă necesară pentru adaptarea
managementului fermei la regulile de producţie ecologică.
Durata perioadei de conversie în producţia vegetală, animalieră şi apicultură este de:
- 2 ani pentru culturile de câmp anuale;
- 3 ani pentru culturile perene şi plantaţii;
- 2 ani pentru pajişti şi culturi furajere;
- 12 luni pentru vite pentru carne;
- 6 luni pentru rumegătoare mici şi porci;
- 6 luni pentru animale de lapte;
- 10 săptămâni pentru păsări pentru producţia de carne, cumpărate la vârsta de 3 zile ;
- 6 săptămâni pentru păsări pentru producţia de ouă ;
- 1 an pentru albine, dacă familia a fost cumpărată din stupine convenţionale.
Trecerea de la agricultura convenţională, intens chimizată, la agricultura ecologică este un proces
biodinamic de creare a unui sistem agricol durabil şi autoreglabil, aşa cum este de exemplu, pădurea.
Primul an în care se aplică principiile şi tehnologiile de agri¬cultură durabilă se numeşte „anul zero” sau
„anul de carenţă”. Perioada de timp (2-5) ani până la obţinerea autorizaţiei de acreditare se numeşte
perioadă de conversie. Nu este necesară o perioadă de conversie atunci când se administrează terenuri
agricole pe care nu s-au administrat produse chimice de sinteză.
În România, controlul şi certificarea produselor ecologice este asigurată în prezent de organisme
de inspecţie şi certificare private. Acestea sunt aprobate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării
Rurale, pe baza criteriilor de independenţă, imparţialitate şi competenţă stabilite în Ordinul nr. 688/ 2007.
Organismele de inspecţie şi certificare pot deţine una sau mai multe din următoarele recunoaşteri
pentru efectuarea certificării conform:
 • Standardului IFOAM: acreditarea conform standardului International Organics
Accreditation Service (IOAS) of CB to IFOAM;
• Standard ISO 65: standard general aplicabil organismelor de certificare a produselor
• Acreditare NOP: în general cerută de piaţa SUA;
• Acreditare JAS: cerută de piaţa Japoneză;
• Regulamentul UE: Regulamentul Consiliului 2092/91 - piaţa Europeană.
Fermierii români beneficiază de subvenţii importante pentru deschiderea unor ferme ecologice
acreditate de Ministerul Agriculturii. Produsele obţinute în cadrul acestor ferme trebuie să respecte
anumite reguli, atât din punct de vedere legislativ, cât şi al normelor europene impuse de agricultura
ecologică. Fermierii care doresc să facă trecerea de la agricultură convenţională la cea ecologică trebuie
să parcurgă anumite etape specifice. Pe lângă investiţiile necesare în echipamente, seminţe sau/şi animale,
fermierii trebuie să realizeze o reorganizare a terenurilor, a grajdurilor şi spaţiilor anexe. Cei mai
importanţi paşi pentru înfiinţarea unei ferme ecologice sunt informarea şi asigurarea banilor necesari
pentru investiţii.
Pe scurt, etapele parcurse de către un agricultor român, hotărât să practice agricultura
ecologică sunt:
- înscrierea într-o asociaţie regională de agricultură biologică. Un element esenţial în reuşita
tehnică şi economică a unei ferme care trece în conversie la agricultura ecologică este aderarea
agricultorului la un grup naţional de producători, pe această cale fermierul fiind reprezentat în faţa
instituţiilor publice în vederea accesării programelor de subvenţii, programelor europene, creditelor
bancare, etc. De asemenea, structura de care aparţine oferă servicii de informare periodică, formare
permanentă, consultanţă (de exemplu, programele SAPARD şi FIDA);
- însuşirea cunoştinţelor teoretice minime privind agricultura ecologică, dat fiind faptul că un
bioagricultor trebuie să fie mult mai pregătit decât un agricultor tradiţional. Fermierul trebuie să se
informeze asupra sistemului de agricultură ecologică de la următoarele structuri: ANPE - Autoritatea
Naţională a Produselor Ecologice (referitor la cadrul legislativ): FNAE - Federaţia Naţională de
Agricultură Ecologică (referitor la sistemul de producţie, transformare, certificare, conversie) prin
intermediul publicaţiilor EURONEWS ECO, BIOTERRA, respectiv prin intermediul departamentului de
consultanţă;
- Participarea la cursuri de iniţiere în agricultura ecologică. Pentru reuşita pasului de conversie,
fermierul trebuie să urmeze cursuri de formare adecvate pe fiecare sector de producţie sau transformare a
unui produs agricol (cultura mare, pomicultură, viticultură, transformarea laptelui, etc.). Cursurile sunt
organizate de către FNAE prin programe naţionale sau internaţionale;
- Conversia la agricultura ecologică. Pentru aceasta, potrivit Legii nr. 38/2001, operatorul este
obligat să-şi certifice activitatea prin intermediul uneia dintre structurile de certificare şi control care au
notificată activitatea în România. Certificarea face obiectul unui acord comercial între agricultor şi
structura de certificare aleasă.
Pe durata întregului lanţ de obţinere a unui produs ecologic, operatorii trebuie să respecte
permanent regulile stabilite în legislaţia comunitară şi naţională. Ei trebuie să-şi supună activitatea unor
vizite de inspecţie, realizate de organisme de inspecţie şi certificare, în scopul controlului conformităţii
cu prevederile legislaţiei în vigoare privind producţia ecologică. În România, controlul şi certificarea
produselor ecologice este asigurată în prezent de Organisme de inspecţie şi certificare private.
În România există în prezent mai multe structuri de certificare şi control din UE, precum şi din
alte ţări:
o ECOCERT (Vegetal + Animal), Franţa;
o LACON (V + A), Austria;
o BIOINSPECTA (V + A), Elveţia;
o SKAL (V + A), Olanda;
o EKOGARANTIE (V + A), Germania;
o Q & D (V + A), Germania;
o ICEO (V + A), Italia;
o BIOKONTROL (V), Ungaria.
În anul 2004 a fost acreditat şi primul organism românesc de control şi certificare -
ECOINSPECT, cu sediul în Cluj-Napoca.
Sub îndrumarea consultanţilor asociaţiei, agricultorul va întocmi o serie de documente
obligatorii: contractele cu asociaţia regională de agricultură ecologică; jurnalul întreprinderii, combinat
cu registrul de control; planul de conversie al fermei.
Planul de conversie la agricultura ecologică al întreprinderii se referă, în principal, la următoarele
aspecte:
 diagnoza întreprinderii la început de conversie;
 măsuri de ameliorare a solului;
 stabilirea raportului optim între culturile de câmp şi încărcătura cu animale;
 structura culturilor şi asolamente;
 managementul îngrăşămintelor;
 protejarea apelor de suprafaţă şi a celor subterane;
 alegerea speciilor şi a soiurilor;
 maşini pentru lucrarea proiectivă a solului;
 sămânţa şi materialul săditor;
 controlul bolilor şi dăunătorilor;
  controlul poluării, protejarea mediului din zona de amplasament a întreprinderii, organizarea
ecologică a terenului;
Consumatorii care cumpără produse care poartă sigla naţională şi logoul comunitar pot avea
încrederea că cel puţin 95% din ingredientele produsului au fost obţinute în conformitate cu metoda de
producţie ecologică şi produsul respectă regulile de producţie ecologică. În plus, produsul poartă numele
producătorului, procesatorului sau vânzătorului şi numele sau codul organismului de inspecţie şi
certificare.
Înainte ca producătorii să înceapă desfăşurarea unei activităţi în acest domeniu au obligaţia să se
înregistreze la M.A.D.R. înregistrarea producătorilor în agricultura ecologică este obligatorie, în fiecare
an, prin completarea Fişelor de înregistrare în agricultura ecologică, disponibile la Direcţiile pentru
Agricultură Judeţene şi a Municipiului Bucureşti, în perimetrul căreia producătorul îşi desfăşoară
activitatea, la responsabilii judeţeni pentru agricultura ecologică. Procedura de înregistrare a
producătorilor în agricultura ecologică este reglementată prin Ordinul nr. 219/2007 pentru aprobarea
Regulilor privind înregistrarea operatorilor în agricultura ecologică, cu completările şi modificările
ulterioare. Urmare a procesului de înregistrare, MADR elaborează în fiecare an Lista operatorilor din
agricultura ecologică, listă care este pusă la dispoziţia celor interesaţi.
Agricultura ecologică este un sector dinamic în România care a cunoscut în ultimii ani o evoluţie
ascendentă, atât în sectorul vegetal cât şi în sectorul de producţie animalieră. Organizarea comercializării
produselor constituie un element important din filiera de agricultură ecologică. Comercializarea
produselor ecologice se face numai de comercianţi înregistraţi la MADR, prin diferite canale de piaţă:
vânzări de la poarta fermei, vânzări prin magazine en-gros, vânzări prin magazine specializate, vânzări
prin bursa on-line pentru produse ecologice vânzări prin pieţe sezoniere.
Una din condiţiile esenţiale pentru dezvoltarea agriculturii ecologice o reprezintă promovarea
conceptului de agricultură ecologică în vederea conştientizării consumatorilor de avantajele consumului
de produse ecologice, astfel încât aceştia să ofere un preţ mai mare pentru produse „curate”, a căror calitate
este garantată de un sistem de inspecţie şi certificare. Acţiunile de informare a producătorilor, de instruire
şi de promovare a conceptului de agricultură ecologică sunt realizate de către organizaţii de stat şi private.
Educaţia în agricultura ecologică, în vederea formării de specialişti pentru acest domeniu constituie o
preocupare a instituţiilor de profil din învăţământul superior.
 Bibliografie

Bonciu Elena, Soare Marin – Agricultura ecologică și protecția agroecosisemelor, editura

Universitaria Craiova, 2013