Tema 5.

Structura întreprinderii Structura organizatorică integrează într-un ansamblu unitar elemente

umane, compartimente, relații și scheme. Compartimentele pe bază cărora se
1. Structura generală a întreprinderii. identifica conceptual și în detaliu o structură organizatorică sunt cuprinse în
2. Structura de producție a întreprinderii. organigrama întreprinderii.
3. Structura managerială a întreprinderii. Organigrama este o reprezentare schematică formală a structurii
întreprinderii care dă o imagine exactă a diviziunii muncii și indică ce posturi
1. Structura generală a întreprinderii. există, cum sunt grupate pe compartimente și sectoare, cum circulă informația
Întreprinderea, ca celulă de bază a economiei, tinde să se organizeze în între ele.
vederea atingerii scopului pentru care a fost creată, acesta urmărind Manager general
(director general)
supraviețuirea și dezvoltarea sa. Pentru a realiza acest scop întreprinderea
trebuie să desfășoare o activitate eficientă, ceea ce impune o continuă adaptare,
restructurare și definire a locului și rolului tuturor elementelor care o compun în
procesul de organizare. Director Director Director financiar Director de
tehnic comercial (contabil-sef) personal
Structura unei organizații poate fi definita ca o suma totală a mijloacelor
utilizate pentru a repartiza sarcini diferite și pentru a asigura coordonarea
necesară între acestea. Sectii, sectoare, Depozite, Serviciul Serviciul Strategii
ferme etc. magazine etc. financiar contabilitate investitii
Structura generala a întreprinderii cuprinde structura organizatorică și
structura socio-culturală. Formalizarea organizării întreprinderii necesită elaborarea a doua lucrări
1. Structura organizatorică este definită ca reprezentând ansamblul necesare desfășurării normale a activității personalului:
persoanelor, subdiviziunilor organizatorice și a relațiilor dintre acestea, 1. Regulamentul de organizare și funcționare, care cuprinde:
orientate spre realizarea obiectivelor prestabilite ale întreprinderii. • date de identificare;
Structura organizatorica este formata din structura funcțională și structura • obiectivele întreprinderii;
operațională: • sarcinile angajaților;
a. Structura funcțională (verticală) corespunde coordonării pe verticală a • atribuțiile organelor de conducere;
sarcinilor. • atribuțiile compartimentelor funcționale etc.
b. Structura operațională (orizontală), care corespunde diviziunii muncii 2. Fisa postului. Postul este elementul de bază al oricărei structuri
pe orizontală și cuprinde funcțiunile întreprinderii. Structura operațională organizatorice. Postul stabilește obiectivele, sarcinile, competențele și
asigură organizarea întreprinderii în raport cu omogenitatea și complexitatea responsabilitățile fiecărui angajat. Competentele au o natură formală (stabilită
activității. pe baza unei anumite ierarhii) și de natură funcțională (profesională). În
2. Structura socio-culturală a întreprinderii reflectă identitatea definirea unui post un rol important revine stabilirii corecte a responsabilității și
întreprinderii, modul în care aceasta este percepută în mediul său și pe care-l ca urmare asumarea acestora în cunoștința de cauză, ca bază a motivației
poate influența prin acțiunile de comunicare și relațiile publice. personalului.
1
2. Structura de producție a întreprinderii. Prin secția de producție se înțelege o verigă structurală determinată
tehnic-productiv și organizatoric-administrativ, în cadrul căreia se execută un
Structura de producție exprimă forma organizatorică de desfășurare a
produs sau o parte a acestuia sau se desfășoară un anumit stadiu al procesului
procesului de producție și reprezintă numărul și componența verigilor de
tehnologic. Se creează pentru conducerea unitară a activităților legate
producție, control și cercetare, modul de construire și organizare internă și
tehnologic, când volumul de muncă necesită cel puțin trei ateliere de producție.
legăturile de cooperare dintre acestea pe linia realizării procesului de producție.
După rolul pe care îl au în procesul de fabricație a produselor finite într-o
Verigi ale structurii de producție sunt considerate:
întreprindere, verigile de producție pot fi:
• locul de muncă;
• de bază;
• sectoare de producție;
• auxiliare;
• ateliere de producție;
• de servire.
• secții de producții;
Verigile de bază sunt acelea, în cadrul cărora se desfășoară procesul de
• laboratoare de analiză, control și cercetare etc.
producție, din care rezultă produse și lucrări ce formează obiectul specific de
În cadrul organizării unităților de producție veriga structurală de bază o
activitate al unei întreprinderi.
constituie locul de muncă.
În verigile auxiliare se desfășoară procese de producție finalizate în
Locul de muncă este acea parte a suprafeței de producție a unui atelier,
produse și lucrări care nu constituie obiectul activității specializate a
sector sau a unei secții, dotate cu utilaj și echipament tehnic corespunzător,
întreprinderii, dar sunt indispensabile desfășurării activității în verigile de bază:
destinate executării anumitor operații în vederea obținerii producției sau a
producția sculelor, diferitelor forme de energie ș.a..
deservirii procesului de producție.
În unitățile de servire se desfășoară procese ce au ca obiect prestarea
Un loc de muncă poate fi universal - când în cadrul lui se execută un tip
unor servicii necesare desfășurării producției de bază auxiliare, transportul ș.a.
de operație la o mare varietate de produse sau specializat - când se execută o
În structura de producție a unor întreprinderi se constituie și laboratoare
operație la un fel de produs sau piesă în mod repetat.
de control și cercetare, dacă volumul de muncă al acestora necesită cel puțin
În cadrul secțiilor de producție sau atelierelor se pot constitui sectoare de
cinci persoane. În cadrul acestor unități structurale se execută analiză, probe,
producție, care reprezintă acea subunitate delimitată sub raport teritorial unde
măsurători pentru determinarea calității materiilor prime, produselor, sau
se execută un anumit tip de operație tehnologică sau o succesiune de operații
diferite lucrări cu caracter de studiu sau cercetare.
legate de fabricația unei piese sau părți de produs.
În dependență de principiul adoptat de organizare a verigii de producție
Atelierul de producție poate fi constituit ca verigă independentă sau ca
de bază ale unei întreprinderi se cunosc 3 tipuri de structură de producție:
parte componentă a unei secții. Ca verigă independentă, caracteristicile tehnico-
• structură de tip tehnologic;
productive și cele organizatorico-administrative sunt similare secției, diferind
• structură de tip pe obiecte;
volumul de muncă. Atelierul ca verigă componentă a secției reprezintă acea
• structură de tip mixt.
verigă structurală, în cadrul căreia se execută fie aceeași activitate sub raport
Structura tehnologică, având la baza organizării verigilor structurale
tehnologic, fie anumite operații succesive necesitate de executarea unui produs
principiul tehnologic, se caracterizează prin specializarea secțiilor și
sau a unei piese.
întreprinderilor în executarea unor faze ale procesului tehnologic. Produsul finit

2
se obține ca urmare a prelucrării succesive în mai multe secții de producție. Se
folosește la întreprinderile cu producție individuală și de serie mică.
Avantajele: a) Asigură fabricarea unei nomenclaturi variate de produse, b)
Permite o folosire rațională a utilajelor printr-o încărcare completă, c) Creează
condiții pentru folosirea optimă a muncitorilor care au o astfel de calificare
încât să poată executa un tip de operație la o diversitate de produse.
Dezavantajele: a) Necesită un volum sporit de transporturi interne ca
urmare a amplasării utilajelor pe grupe omogene de mașini; b) Cresc
întreruperile în funcționarea utilajelor pe seama timpilor de reglare și
necesitatea trecerii de la fabricarea unui produs la fabricarea altui produs; c) Nu
permite organizarea producției în flux.
Structura pe obiect este caracteristică întreprinderilor la care secțiile și
atelierele de producție sunt specializate în executarea unor produse, părți
componente sau grupe de produse în totalitatea operațiilor de fabricare a lor, iar
organizarea este făcută după principiul pe obiect sau pe produs.
Acest tip de structură este caracteristic întreprinderilor cu producție de
serie mare și de masă.
Avantajele: a) asigură organizarea producției în flux în cadrul secțiilor de
producție; b) permite o adâncire continuă a specializării producției; c) creează
condițiile necesare pentru introducerea tehnicii noi prin folosirea unor
tehnologii perfecționate, introducerea mecanizării și automatizării; d) permite
specializarea cadrelor și creșterea calificării lor; e) asigura creșterea
productivității muncii, reducerea ciclului de producție și a costurilor de
producție.
Dezavantajele: a) are o flexibilitate redusă, schimbarea structurii
sortimentului necesitând reorganizarea secțiilor de producție, ceea ce determină
întreruperi în folosirea utilajelor, a forței de muncă ș.a.; b) schimbarea structurii
sortimentului poate duce la folosirea unor utilaje în mod incomplet
Structura de producție de tip mixt se caracterizează prin faptul că
organizarea secțiilor de producție se face după principiu mixt, o parte a
unităților de producție organizându-se după principiul pe obiecte, iar altă parte
după principiul tehnologic.
Acest tip de structură este folosit în mod eficient la întreprinderile care
fabrică o producție de serie mică și mijlocie.
Avantajele: a) permite fabricarea unei nomenclaturi variate de produse, în
condițiile folosirii organizării producției în flux; b) asigură o flexibilitate sporită
a întreprinderilor în trecerea la fabricarea unor noi produse; c) creează condiții
pentru specializarea unor secții în fabricarea anumitor produse, asigurând prin
aceasta creșterea productivității muncii și reducerea costurilor de producție.
Dezavantajele: datorită organizării secțiilor de producție după principiul
tehnologic, volumul transportului în aceste secții se menține ridicat, având loc
întreruperi în fabricația produselor și mărind astfel durata ciclului de producție.
3. Structura managerială a întreprinderii.
Un grup de persoane care realizează o activitate sau o acțiune comună sub
conducerea unui șef, constituie un grup de muncă.
Grupul formează o entitate distinctă, deși în ansamblu este influențat de
calitățile individuale ale fiecărei persoane în parte. Relațiile dintre membrii
grupului sunt relații de dependență. Ei execută sarcini prestabilite pentru
atingerea unui scop comun.
Caracteristicile grupului de muncă
» Grupul de muncă este principalul element care transformă resursele în
produse;
» Între membrii există relații socio-afective ce pot frâna sau accelera realizarea
obiectivelor;
» Toți membrii grupului respectă anumite reguli de comportament și norme de
conduită;
» Fiecare membru are o anumită atitudine față de membrii ceilalți și față de
grup.
Grupul își influențează membrii modificându-le atitudinile și chiar
personalitatea (după unii autori). Astfel, există colective ce se caracterizează
prin cooperare, înțelegere și încredere, și colective dominate de tensiuni și
conflicte interne. Unele colective stimulează performanța în muncă, iar altele
sunt indiferente sau chiar inhibante pentru performanță.
3
 În comportamentul oricărui grup se identifică trei elemente:
» activitățile (ceea ce realizează grupul);
» interacțiunile (comunicațiile verbale și nonverbale);
» sentimentele (stările interne ale indivizilor).
Numărul membrilor grupului variază în funcție de scopul activității de la
2-3 persoane până la 40-50 sau chiar mai mult. Numărul relațiilor
interpersonale ce se formează în cadrul grupului și a canalelor de comunicații
depind de numărul de membrii ai grupului.
Structurile oficiale ale agenților economici, cele impuse prin legi și
regulamente se numesc structuri formale. Fiecare angajat trebuie să cunoască
aceste structuri și să le respecte.
Structurile formale sunt fundamentate pe relații prestabilite, tratează
oamenii ca mulțime și sunt deliberat impersonale. Prin caracterul lor impersonal
și rațional structurile formale au rolul de a proteja oamenii contra abuzului de
autoritate, de a reduce conflictele, de a stabili relații oficiale între oameni.
Structura formală a unei organizații se prezintă sub o formă grafică
numită organigramă.
În urma funcționării depersonalizate, se creează un nou tip de structură,
„informală”, neoficială, psihologică, drept urmare a interacțiunii indivizilor
într-o situație de grup.
Orice conducător, de pe orice nivel ierarhic, trebuie să admită că unei
organizații formale îi este asociată o organizație informală și că trebuie să
încerce să canalizeze obiectivele organizării informale în cele ale organizării
formale, oficiale.
Autoritatea neformală reprezintă influența pe care o are un angajat asupra
colaboratorilor, subordonaților sau șefilor săi, datorită cunoștințelor și
experienței pe care le posedă. Se manifestă sub forma sugestiilor, informațiilor,
sfaturilor pe care persoana respectivă le furnizează.
Grupuri formale Grupuri informale
Se constituie pe bază de acte Se constituie spontan, pe baza unor interese și
și norme oficiale preocupări comune, a nemulțumirilor
resimțite în comun față de șefi, a vechimii în
muncă etc.
Au scop lucrativ Urmăresc sprijinirea propriului interes,
promovarea unei idei etc.
Aparțin structurii Aparțin structurii neformale, neoficiale
organizatorice
Regulamentul de funcționare Se conduce după regulamente neobligatorii
este oficial și obligatoriu
Se modifică o dată cu Rămân neschimbate și după modificarea
restructurarea organizatorică structurilor oficiale
Sunt conduse de un șef Sunt conduse de un lider, ales datorită
ierarhic investit oficial cu competenței și autorității sale.
autoritate
În legătură cu procesul de formare a grupurilor există în principal două
teorii:
1. Teoria sociometrică, elaborată de J.Moreno. Conform acestei teorii,
rolul de bază în formarea grupurilor trebuie să-l aibă relațiile de atracție și
simpatie dintre persoane, presupunând spirit de colaborare și climat plăcut în
muncă.
Dezavantajul formării în această modalitate a grupurilor îl reprezintă
posibilitatea plafonării potențialului grupului ca urmare a unei afectivități prea
mari între membri.
2. Teoria dinamicii de grup, elaborată de K.Lewin, care se bazează pe
tendința de evoluție continuă și dinamism.
Conform acestei teorii, în cadrul grupului trebuie să existe tensiuni,
dezacorduri și conflicte. Grupul se formează în general în jurul unei persoane

4
dinamice, energice, cu personalitate puternică, capabilă să întrețină dezacorduri
și stări conflictuale, care determină progresul.
Avantajul acestei modalități de formare rezidă în spiritul de emulație creat
și afirmarea rolului stimulator al unor personalități puternice; dezavantajul este
reprezentat de pericolul divizării grupului în subgrupe, riscul unei atmosfere
încordate.
Ca instrument de studiere a relațiilor dintre membrii grupurilor se
folosesc sociogramele. Studiul se face cu ajutorul unui chestionar, care, prin
întrebări de tipul: cu care dintre membrii grupului doriți să colaborați?; care
dintre membrii grupului credeți că v-ar alege pentru a lucra împreună?; cu care
ați evita să lucrați? etc., relațiile dintre membrii se pot grupa în relații de:
simpatie, antipatie și indiferență.
Dacă organigrama este reprezentarea grafică a structurii formale,
sociogramele sunt reprezentări grafice ale structurii neformale, prin care se
indică poziția fiecărui individ în grup, natura relațiilor ce le întreține aici.