Reasezarea lumilor: joaca de-a razboiul si lovituri imprevizibile in tot arealul

conflictelor probabile
Iulian Chifu,

Imprevizibilitatea miscarilor strategice de relevanta ale marilor puteri si ale actorilor relevanti repun in discutie,
in proximitatea noastra, problemele Pacii si a Razboiului in lume.

Acum nici 5 ani, a vorbi despre razboi global, despre razboi conventional pe scara larga, care sa implice marile
puteri ale lumii, fata in fata, parea o ipoteza hazardata, daca nu o provocare pentru a acumula faima prin
predictii apocaliptice. Azi, razboiul e mai prezent si mai aproape ca oricand: nu exista zi sau publicatie
serioasa din intreaga lume unde perspectiva unei confruntari armate de amploare, razboi rece sau razboi
mondial, sa nu se regaseasca drept ipoteza, cu tot mai multe argumente acumulate in acest sens.

Reasezarea lumii se petrece de pe pozitii de incertitudine, imprevizibilitate a marilor puteri si inedit in

abordarea diferendelor si pozitionarilor in diferite teatre de operatiuni. Daca Rusia a socat prin angajamentul sau
direct in Siria in favoarea lui Bahsar al Assad, cu toate costurile acestor aventuri militariste, anexarea Crimeii
poate fi vazuta astazi ca un pas planificat al Rusiei spre proiectarea fortei in Mediterana de Est si mai departe.
Iar SUA au replicat recent prin anuntul facut de Donald Trump privind retragerea trupelor americane din Siria, o
afirmatie care a socat propriul staff de consilieri, Administratia in intregime, nu numai aliatii si partenerii din
diferitele teatre de operatiuni.
Turcia este principalul actor vizat de agresivitatea Rusiei, la Nord si la Sud - Crimeea si Tartus, Hmeinim si
Latakia - insa Ankara a ajuns si cel mai curtat actor prin implicarea in zona. Si unicitatea, exceptionalismul,
specificitatea Turciei trebuie reconsiderate cu atentie in termeni strategici in regiune, dincolo de evaluarile
extrem de atente si omniprezente ale situatiei interne si de respectarea principiilor si valorilor fondatoare ale
NATO, acolo unde Turcia e membru, si ale UE, acolo unde, formal, Turcia incearca inca sa acceada.

Joaca de-a razboiul se desfasoara pe multiple meridiane, mai peste tot pe unde marile puteri sau puterile
regionale au implicari masive. Si daca in Siria a crescut posibilitatea confruntarii directe intre SUA si Rusia,
unde asemenea ciocniri au avut deja loc, tot aici lucrurile pot evolua in scenarii cu confruntari turco-americane,
asa cum cele mai probabile confruntari armate raman in Coreea de Nord, Iran, Orientul Mijlociu si statele
Golfului, de pe pozitii sectariene sustinute de SUA, dar si in Extremul Orient, in varianta sino-americana. O
situatie fara precedent, cand nimeni nu mai exclude razboiul ca instrument prezent in solutionarea diferendelor
si repozitionarilor globale, odata ce am revenit la politica de putere, la realismul dur si pur.

Donald

Trump FOTO Getty Images

Lovitura soc a lui Donald Trump: SUA retrag trupele din Siria
Intr-o intalnire publica in Ohio, presedintele american Donald Trump a anuntat ca trupele americane din Siria
vor fi retrase curand, ,,lasand pe altii sa se ocupe de regiune". Anuntul i-a socat pe principalii consilieri de la
Casa Alba, Pentagonul in intregime si Consiliul National de Securitate, care are o reuniune joi pe aceasta tema.
Pana atunci, Pentagonul a anuntat ca nu are nicio informatie despre o schimbare de politici si continua lupta cu
Daesh-ISIS autointitulat Stat Islamic, alaturi de Fortele Democratice Siriene, o coalitie jumatate kurda, jumatate
araba, dar cu conducere kurda, considerata de Turcia ca fiind alcatuita din teroristi, cu referire la YPG/PYD,
fortele de autoaparare kurde, considerate o prelungire a PKK.

Anuntul vine dupa ce presedintele Trump a blocat un ajutor de 200 mln. dolari pentru infrastructura in Siria,
destinat stabilizarii regiunii eliberate de sub Daesh, pentru a putea bloca o eventuala revenire a organizatiei
teroriste. Presedintele Trump sustinuse, cu cateva saptamani mai devreme, anuntarea strategiei pe Siria de catre
fostul secretar de Stat, Rex Tillerson, strategie care vorbea despre prezenta vitala a trupelor americane, pentru ca
joi sa lanseze bomba privind retragerea in curand. De altfel, Trump mai spusese in cateva randuri ca trupele
americane ajuta la infrangerea ISIS, pentru ca apoi sa revina acasa, insa aceste declaratii nu erau deloc vazute ca
antrenand iminenta retragerii, stiut fiind ca stabilizarea ar dura suficient de mult timp.

Departamentul de Stat a explicat ca SUA lucreaza pe teren, alaturi de comunitatea internationala si de partenerii
din coalitia anti- ISIS, pentru a reconstrui Siria dupa ce tranzitia se va fi incheiat, intr-o forma post-al Assad si
fara liderul sirian. Totusi alarma a fost majora si la Departamentul de Stat, si la Pentagon, si la aliatii SUA, in
primul rand cei de pe teren - SDF, Fortele Democrate Siriene - dar si la partenerii externi. Aceasta
impredictibilitate a lui Trump este deja foarte deranjanta, odata ce multi dintre membrii ponderatori din jurul
sau au fost demisi sau au demisionat, inclusiv sefa comunicarii Casei Albe, Hope Hicks.

Poate cea mai mare problema este mesajul de impredictibilitate la nivel global pe care il transmite noua
administratie Trump.

Deja sunt probleme majore cu ISIS, deoarece interventia turca pe teren a determinat, potrivit comentariilor
Departamentului de Stat, mutarea trupelor SDF in nord, pentru a combate interventia turca in Afrin, dar si o
regrupare a ISIS in sud-estul Siriei.

Orice decizie de retragere merge azi impotriva evaluarilor militare de pe teren. O decizie finala si o clarificare
poate veni joi, dar piatra a fost aruncata si afecteaza fundamental situatia de pe teren. Retragerea celor 2.000 de
militari americani poate insemna revenirea Daesh-ISIS-Stat Islamic, poate duce la un acord intre SDF si trupele
guvernamentale, la fel cum prezenta SUA la Manbij si At Tanf inseamna descurajarea atacurilor turce si ruse in
regiune. Retragerea ar fi in beneficiul Turciei, dar mai ales al Rusiei, Iranului si regimului al-Assad, care ar
prelua resursele petroliere pe deplin si ar impinge opozitia in desert, alaturi de ISIS. Iranul ar avea calea
deschisa spre Damasc si Mediterana, iar Rusia ar juca cartea unicului facilitator si profitor in regiune, actiune ce
ar afecta pe deplin intregul Orient Mijlociu.

Dar poate cea mai mare problema este mesajul de impredictibilitate la nivel global pe care il transmite noua
administratie Trump, schimbata a doua oara fundamental, in doar 14 luni de mandat. Dupa o revenire la o
echipa de continuitate, mult mai aproape de cunoasterea Pentagonului, a institutiilor de securitate si a
Departamentului de Stat, acum ne trezim cu o echipa rarefiata, mult mai inclinata spre voluntarism, mai loiala
lui Trump, mai conformista si care nu-l contrazice, doar aplica vointa sa, indiferent de costuri.

In al doilea rand, daca un asemenea gest se traduce in fapt si constatam o retragere intempestiva din Siria, cu
toate consecintele aferente, intrebarea nerostita a oricaror aliati va fi cat de definitiva si credibila este orice
prezenta americana in lume in epoca Trump, fie ca vorbim despre Afganistan, Asia de Sud- Est sau de flancul
estic al NATO, deopotriva. Deja la Washington se vorbeste despre sanctiuni dure la adresa Rusiei, dar, totodata,
despre cedarea Siriei si a Orientului Mijlociu catre Moscova, daca anuntul presedintelui american se transforma
in act. Un avantaj nesperat, pe care unii apropiati ai lui Trump il explica prin tentativa de a evita confruntarea
directa cu Rusia, foarte probabila dupa ce a avut loc in vreo trei reprize pe teren, in Siria. In orice caz, un gest
imprevizibil, inexplicabil si cu impact major, daca devine fapt in viitorul apropiat.
 Recep

Tayyip Erdogan si Vladimir Putin FOTO Arhiva

Turcia si-a crecut exponential relevanta in Orientul Mijlociu si in NATO, fiind curtata din toate partile
Turcia a avut si are un spatiu de manevra mult mai larg decat oricare stat din cadrul NATO. Cu a doua armata
in Alianta ca dimensiune, cu pozitia sa de pavaza impotriva revarsarii Orientului Mijlociu catre Europa si
Occident - cu toata instabilitatea, migratia si soldatii diferitelor organizatii islamiste si teroriste - cu un rol de
prim respondent si stat de varf in fata Iranului si Rusiei, Turcia a beneficiat in timp de cea mai mare bunavointa
in cadrul Aliantei. Ca a fost vorba despre interventia in Cipru, ca a fost vorba despre mana libera pentru
negocieri separate si jocuri mai complexe cu vecinii sai, Turcia a fost intotdeauna un aliat loial al Aliantei, cu
valoare adaugata inestimabila, dar cu formule de exceptionalism niciodata tolerate altor state aliate.

Si astazi Turcia joaca un joc complex si inedit. Pe de o parte, ramane un aliat loial si prezent al Aliantei, cu
participare in fiecare exercitiu aliat, chiar daca nu neaparat vizibil si in prim-plan. Un aliat care are propriile
evolutii interne, criticabile prin prisma valorilor comune ale Aliantei, care are propriile interpretari si abordari
ale terorismului - alaturi de ISIS - Daesh, autointitulata Stat Islamic, asezand pe pozitii de organizatii teroriste
PYD-YPG, fortele de autoaparare kurde din Siria, parte a Fortelor Democratice Siriene sustinute de SUA si
principalul instrument impotriva Deash, dar si FETO - organizatia clericului Feitullah Gulen, altadata aliat,
ulterior devenit dusman dupa implicarea clamata de Ankara in tentative de lovitura de stat din 15 iulie 2016,
cand s-a incercat asasinarea presedintelui Erdogan. Fara a i se ierta vreodata abordarile voluntariste si arestarile
in masa, presedintele Erdogan beneficiaza in continuare de o deschidere speciala si o atentie distincta in cadrul
NATO, cu precadere din partea SUA, pentru rolul sau in regiune.

Turcia este, evident, o prioritate pentru Rusia care, dupa momentul doborarii avionului de lupta rus care traversa
teritoriul turc, in noiembrie 2015, a abordat-o separat, printr-o politica de seductie care a dublat pozitionarea de
conflict care o viza.

Pe de alta parte, Erdogan este pe deplin curtat si de Rusia, care si-a dezvoltat trupele intr-o forma care
vizeaza invariabil Turcia - atat prin anexarea si militarizarea Crimeii, cat si prin amplificarea capabilitatilor in
Estul Mediteranei. Vizata, in primul rand, este Turcia, apoi UE, careia i s-ar interzice accesul la gazul din
regiune, din Estul Mediteranei, iar, in al treilea rand, SUA si NATO ar fi vizate de o dominatie rusa in Orientul
Mijlociu sau de o extindere a sistemului de baze ruse pe coastele Mediteranei, mai departe, spre Libia, Egipt,
Algeria sau catre Marea Rosie si Golful Aden.

De aceea, devine tot mai credibila tema imposibilitatii Rusiei de a-si proiecta fortele in Estul Mediteranei, in
Siria si Orientul Mijlociu, daca nu ar fi anexat mai intai Crimeea. Tot la fel cum rolul Turciei creste substantial
in cazul unei eventuale fortari si a unui posibil conflict sau chiar razboi deschis SUA-Iran in regiune, sau in
cazul unei pozitionari americane favorabile sunnitilor in batalia sectara din Orientul Mijlociu si statele Golfului.

Turcia este, evident, o prioritate pentru Rusia care, dupa momentul doborarii avionului de lupta rus care traversa
teritoriul turc, in noiembrie 2015, a abordat-o separat, printr-o politica de seductie care a dublat pozitionarea de
conflict care o viza. Moscova a folosit toate instrumentele de seductie si presiune subtila pentru a transforma
Turcia dintr-un inamic regional intr-o fel de partener, profitand de relativa neglijenta sau chiar ostilitatea
formala a doua administratii americane consecutive si de relativa izolare a Ankarei de catre partenerii europeni
ai NATO, post- iulie 2016.

Rusia stie ca iesirea sa spre marile calde, actiunile in Estul Mediteranei si proiectarea fortei mai departe nu pot
avea loc fara acordul Turciei, caci prin stramtori trec vasele flotei la marile calde, daca nu doresc sa ocoleasca
Europa in mars, prin apele Marii Baltice sau ale Oceanului Inghetat, Marii Norvegiei sau prin triunghiul
strategic din nord-estul Atlanticului, situat intre Norvegia, Marea Britanie si Islanda, o prioritate actuala a
NATO si statelor din regiune spre a fi intarit. Pe de alta parte, si statele membre ale UE, si NATO insusi ar
trebui sa-si nuanteze relatiile si sa stabileasca prioritati pragmatice care sa nu respinga valorile fondatoare, din
contra, sa le reafirme si sa le consolideze, dar sa evalueze la justa valoare nevoia de Turcia ca partener solid si
implacabil in regiune.

Cat despre situatia din Marea Neagra, rolul Turciei este preeminent in orice moment. Nu numai ca iesirea
pentru comertul global este asigurata exclusiv prin stramtori - pana la o justa valorizare a Dunarii si a drumului
pe ape curgatoare prin centrul Europei, pe Dunare-Main-Rin - dar si comertul Est-Vest si accesul spre Asia
Centrala si Caucazul de Sud se poate realiza doar cu o formula agreata si sustinuta international de catre Ankara.
Un spatiu de reflectie necesar si complementar studiilor aprofundate extrem de amanuntite asupra situatiei
interne din Turcia.
 FOTO

EPA-EFE/Aref Tammawi

Joaca de-a razboiul: unde incepe viitoarea conflagratie, pe baza unul conflict militar deschis
Acum nici 5 ani, a vorbi despre razboi global, despre razboi conventional pe scara larga, care sa implice marile
puteri ale lumii, fata in fata, parea o ipoteza hazardata, daca nu o provocare pentru a acumula faima prin
predictii apocaliptice. Azi razboiul e mai prezent si mai aproape ca oricand: nu exista zi sau publicatie serioasa
din intreaga lume unde perspectiva unei confruntari armate de amploare, razboi rece sau razboi mondial, sa nu
se regaseasca drept ipoteza, cu tot mai multe argumente acumulate in acest sens.

Astazi nici macar loviturile nucleare si perspectiva unui razboi de aceasta factura nu mai sunt ignorate, oricat
ar parea de desuet sa te joci de-a armele nucleare intr-o lume post-moderna si pe deplin inclinata spre alte
preocupari si cu alte instrumente. Insa ultimele anunturi ale lui Vladimir Putin vizand accesul la noi arme
supersonice pe baza de motoare nucleare, proiecte abandonate in anii 50-60, renasc dezbaterea privind
perspectiva conflagratiei inclusiv cu dimensiunea nucleara, chiar daca, in acest caz, nu se pune problema
vreunui invingator, daca cineva apasa pe buton, iar calculul privind supravietuirea unei parti a populatiei mai
relevanta de o parte a lumii e de un cinism inacceptabil. Peste toate dainuie afirmatia lui Vladimir Putin:

,,De ce ar mai exista lumea, daca nu ar mai fi Rusia<"

Dar dimensiunea cea mai probabila legata de proliferare si accesul la arme nucleare ramane la nivelul Coreei de
Nord si a Iranului. In primul caz, lucrurile au intrat pe o curba de conciliere si negociere, dupa reluarea de
catre Beijing a rolului sau de principal partener strategic al Phenianului, prin convingere, constrangere si
limitare a voluntarismului, in perspectiva negocierilor americano-nord-coreene de dupa un asteptat summit inter-
coreean. In cazul Iranului, noile numiri la Casa Alba anunta mai degraba nori de furtuna si iesirea
Washingtonului din acordul nuclear, chiar cu mentinerea Europei ca parte a acordului. Insa cu perspectiva unor
confruntari pe teren in Orientul Mijlociu si statele Golfului care sa implice sustinerea partii sunnite in
confruntarea intersectara sunniti-siiti si anti-iraniana in confruntarea geopolitica cu Arabia Saudita.

Dar poate cea mai periculoasa evolutie este cea a perspectivei escaladarii confruntarilor si a unor ciocniri ruso-
americane. Nu e o ipoteza de neglijat, odata ce fortele americane si ruse sunt fata in fata, ochi in ochi, pe tot
Flancul Estic, mergand de la Marele Nord, statele nordice - Norvegia, Suedia, Finlanda - la statele Baltice,
Polonia, Ucraina, Romania, Turcia, pana la Estul Mediteranei. Siria a fost locul in care trupele americane si ruse
s-au ciocnit, deja fara intermediari. Extinderea arealului de acces si control al fortelor speciale ruse si a celor
private sub control si comanda GRU a dus la o situatie fara precedent si extrem de dificila.

Am avut trei episoade in confruntarile ruso-americane in Siria. Primul este atacul cu rachete Tomahawk, acolo
unde rusii au fost avertizati si au reusit doar evacuarea bazei, nicidecum apararea ei sau interceptarea rachetelor
americane cu celebrul A2AD- anti-Access Area Denial - de la Tartus-Latakia (chiar daca exista date despre GPS
spoofing si GPS jamming care ar fi dus la ,,ratacirea" unora dintre rachete). Apoi a fost doborarea de catre
fortele americane de pe teren a bombardierului rus care a atacat Fortele Democratice Siriene care luptau
impotriva Daesh, autointitulata Stat Islamic. In fine, cea mai puternica confruntare a fost recent, la Est de Eufrat,
acolo unde trupele speciale ruse si voluntarii/militarii din trupele private Wasgner au incercat o ofensiva si
au fost maturati de tirurile si bombardamentele SUA, peste 300 de soldati rusi pierzandu-si viata.

Simplul fapt ca vorbim despre perspectiva razboiului, care implica marile puteri sau puterile regionale, arata ca
lumea e bolnava si aluneca, totusi, invariabil, spre conflict.

Impactul acestei ultime confruntari e major. Daca in Donbas trupele speciale ruse si Wagner erau subordonate
operational GRU - serviciului de informatii militare rus -, in Siria Putin coordoneaza direct actiunile trupelor
sale de toate culorile prin intermediul consilierului Surkov, deci printr-o subordonare directa la Kremlin, nu la
Statului Major General al Apararii. Daca azi am avut deja confruntare directa si asumata intre SUA si Rusia,
o asemenea confruntare poate avea loc oricand. Si ea poate escalada oricat de departe.

Tot astfel, SUA pot sa intre in ciocniri mai putin scontate cu trupele turce, daca inaintarea spre Manbij continua,
dupa preluarea Afrinului. Perspectiva unei asemenea confruntari este limitata de negocierile Washington-
Ankara, dar sa nu uitam ca principalul artizan, fostul Secretar de Stat, Rex Tillerson, nu mai este in functie, iar
cel nou, Mike Pompeo, nu a fost inca audiat de Congres, iar consilierul pe Securitate, H.R. McMaster, a fost si
el schimbat. De aici si interpretarea unora ca formula de retragere a trupelor americane din Siria ar putea fi si
rezultatul dorintei de a evita asemenea evolutii, desi explicatia e marginala si copilareasca. Simplul fapt ca
vorbim despre perspectiva razboiului, care implica marile puteri sau puterile regionale, arata ca lumea e bolnava
si aluneca, totusi, invariabil, spre conflict.