UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Departamentul Drept Penal

Violența sexuală.

Examinator : Şavga Alina

doctor în drept, conferenţiar universitar

Autorul: Moşcin Ştefan

student master gr.3

CHIŞINĂU-2018
Introducere
Timp indelungat, violentele sexuale au fost in general putin cunoscute. Exista victime care
devenind persoane adulte, au avut curajul sa denunte faptele la care au fost supuse. Ele s-au
substituit indiferentei specialistilor din sanatate, justitie sau chiar din autoritatea publica.o
intelegere sprijinita pe ratiune ar permite elaborarea de masuri educative si legislative in scopul
prevenirii agresiunilor sexuale. In peste 50% din cazuri un copil-victima devine la randul sau
agresor, numeroase victime ale violentelor sexuale nu reusesc niciodata sa puna bazele unei
familii sau chiar sa dobandeasca un loc in societate.
Termenul de abuz sexual este preluat din vocabularul anglo-saxon (sexual abuse) si
reprezinta alaturi de abuzul fizic, emotional si neglijarea copilului, una din formele cele mai
grave de violenta impotriva minorilor.
In literatura de specialitate abuzurile sexuale impotriva copiilor constituie „forme de paricipare a
unui copil sau adolescent la activitati necorespunzatoare varstei si dezvoltarii lui sexuale, pe care
nu este in masura sa le inteleaga, activitati la care este supus prin constrangere, violenta sau prin
seductie, ori care incalca tabuurile sociale”.
Centrul American National pentru Protectia Copiilor Abuzati si Neglijati defineste, la
randul sau abuzul sexual asupra copiilor ca fiind „orice contact sau forma de interactiune intre
copil si adult, in care copilul este utilizat prin stimularea placerii sexuale a adultului”.
Specialistii in domeniu definesc in stadiile lor in functie de gravitate, doua forme de abuz sexual:
- Abuz sexual fara contact corporal, in care se includ exhibitionismul, pronografia si incitarea
sexuala verbala;
- Abuz sexual cu contact corporal, care include mangaierile sau atingerile zonelor erogene,
manipularile genitale, anale sau orale.
„Abuzul sexual –sublinia D. Finkelhor- se concretizeaza prin orice fel de molestare de natura
sexuala cu contact corporal (manipulare genitala, intruziune genitala, anala sau orala etc.) sau
fara contact corporal (pornografie, exhibitionism).”
Varsta limita pe care trebuie sa o aiba minorul pentru a fi considerat victima unui abuz
sexual este de 18 ani; exista unii specialisti in criminologie, sociologie sau psihologia copilului
care stabilesc limite mai precise ale varstei victimei: sub 15 ani – Burnam (1985); sub 16 ani –
Finkelhor (1979, 1984) si Fromuth (1983); sub 17 ani- Russell (1983), Seidner si Calhoum
(1984), Wayatt (1985).
 Orice abuz sexual are un impact psihologic sever asupra victimei, declansand de multe
ori sentimente de furie, ostilitate, dorinta de razbunare, teama, rusine, vinovatie, scaderea
pretuirii de sine, sentimente de inferioritate, autoblamare, anxietate, depresie, apatie, autism,
reactii fobice, ticuri nervoase si numeroase efecte somatice: tulburari ale alimentatiei, tulburari
ale somnului. Toate aceste simptome, fizice psihice sau emotionale, sunt grupate si renumite de
psihologi in cadrul „sindromului traumatic de abuz”, similar cu „ sindromul copilului maltratat”.
Desi anumite studii arata ce exista si copii care nu sufera traume emotionale, sindromul
traumatic de abuz fiind specific mai ales victimelor care nu beneficiaza de un sprijin afectiv
adecvat din partea familiei, a parintilor, in special al mamei. Copilul nu are capacitatea de a
depasi singur dificultatile unei crize traumatice. Un rol important in acest sens il are climatul
familial, care trebuie sa-i asigure copilului victimizat un puternic suport afectiv si moral, sa-i
mentina atitudinile de incredere in sine si in ceilalti, sa-l ajute sa depaseasca sentimentele de
autoculpabilizare si rusine, sa-i sporeasca sentimentele de securitate si protectie.
Caracteristicile generale ale unui act de abuz sexual
- Relatia sexuala dintre un minor si un adult nu poate fi decat de natura abuziva, datorita
discrepantelor dintre statusurile lor sociale, experienta, varsta si particularitati biologice sau
psihice.
- Spre deosebire de violul comis asupra femei adulte, unde abuzul este direct si explicit (prin
folosirea fortei si violentei fizice), abuzul sexual comis asupra copilului utilizeaza mijloace
nonviolente (seductia, manipularea, persuasiunea), dar la fel de coercitive, permitand adultului sa
profite de inocenta si credibilitatea minorului.
- Abuzurile sexuale sunt comise atat de persoane din interiorul familiei, cat si din exteriorul
familiei, iar in unele cazuri chiar de catre minori asupra altor minori.
- O mare parte a abuzurilor sexuale comise asupra minorilor este neraportata, trecute sub tacere,
datele oficiale reflectand doar partial amploarea unor asemenea forme de agresiune.
Fata de gravitatea orcarei forme de abuz sexual, sunt necesae masuri de prevenire, protectie si
siguranta.
Abuzul sexual reprezinta una dintre infractiunile cele mai ascunse intrucat adesea se petrece in
spatele usilor inchise, iar cei ce supun copii la astfel de abuzuri nu-si dezvaluie public identitatea.
Acţiuni violente cu caracter sexual
Ceea ce caracterizează infracţiunea prevăzută la art. 172 din CP al RM este că în locul
raportului sexual, care reprezintă manifestarea normală a sexualită- ţii, instinctul sexual caută a fi
satisfăcut prin acte contrare naturii firești a acestora.

Denaturând instinctul genetic de procreare, acţiunile violente cu caracter sexual pot duce
la deformarea personalităţii, la conflicte morale, la bulversarea instituţiei familiei, precum și la
alte grave repercusiuni sociale.

Acestea condiţionează pericolul social major al faptei infracţionale examinate,

determinând reacţia energică a legii penale în vederea prevenirii și combaterii acestei fapte.
Obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM are de cele mai dese
ori, ca și în cazul violului, un caracter complex, deoarece acesta îl constituie:

1) relaţiile sociale cu privire la inviolabilitatea sexuală și libertatea sexuală a persoanei

(obiectul juridic principal);

2) relaţiile sociale cu privire la libertatea psihică, integritatea corporală, sănătatea sau

viaţa persoanei (obiectul juridic secundar).

În cazul modalităţilor de la lit. b) din alin. (2) și de la lit. a) din alin. (3) ale art. 172 din
CP al RM, obiectul juridic principal al infracţiunii analizate este format din relaţiile sociale cu
privire la inviolabilitatea sexuală a minorilor.

Obiectul material al acţiunilor violente cu caracter sexual îl constituie corpul persoanei.

Victima în cazul infracţiunii analizate adoptă o postură sau alta, în funcţie de modalitatea sub
care apare acţiunea principală din cadrul laturii obiective: persoana de sex masculin (în cazul
homosexualismului); persoana de sex feminin (în cazul lesbianismului); persoana de sex
masculin sau feminin (în cazul satisfacerii poftei sexuale în forme perverse).

În cazul primelor două modalităţi enunţate, victima are aceeași apartenenţă sexuală ca și
autorul (sau coautorul care săvârșește actul sexual). Latura obiectivă a infracţiunii de la art. 172
din CP al RM se exprimă în fapta pre judiciabilă, concretizată în acţiuni de două tipuri:

1) acţiunea principală:

a) homo sexualismul;

b) lesbianismul;

c) satisfacerea poftei sexuale în forme perverse;

 2) acţiunea adiacentă:

a) constrângerea fizică;

b) constrângerea psihică;

c) profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-și exprima voinţa.

Luând în consideraţie caracterul alternativ al modalităţilor sub care se exprimă acţiunea

principală și acţiunea adiacentă, la calificare va fi suficient a stabili îmbinarea oricăreia din
modalităţile de la acţiunea principală cu oricare dintre modalităţile de la acţiunea adiacentă.

Referindu-ne la acţiunea principală, este necesar a specifica că, în general, aceasta se

exprimă într-o acţiune constând în imitarea raportului sexual, fie într-o altă acţiune care vizează
organele genitale ale bărbatului sau femeii ori alte părţi ale corpului, săvârșită pentru satisfacerea
poftei (necesităţii) sexuale.

O astfel de acţiune nu se rezumă doar la “penetrarea sexuală”, adică la introducerea

membrului viril în cavităţile naturale ale altei persoane, pentru satisfacerea poftei (necesităţii)
sexuale. Se au în vedere și alte acte sau contacte sexuale care implică organele genitale sau alte
părţi ale corpului.

Acţiunea principală în contextul infracţiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM nu

constituie un raport sexual. De aceea, în legătură cu această acţiune nu poate fi folosită expresia
de tipul “raport sexual nefiresc”.

În caz contrar, vom ajunge la aplicarea legii penale prin analogie, ceea ce ar reprezenta o
gravă încălcare a principiului legalităţii.

Cât privește modalităţile, notele caracteristice sub care se poate prezenta acţiunea
principală, acestea sunt:

• homosexualismul, care reprezintă introducerea membrului viril al unei persoane de sex

masculin în rectul altei persoane de sex masculin;

• lesbianismul, care constituie: contactul dintre organele genitale a două persoane de sex
feminin; manipulările cu aceste organe cu ajutorul degetelor mâinilor; alte asemenea acte și
contacte săvârșite cu ajutorul mâinilor și altor părţi ale corpului;

• satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, reprezentând următoarele genuri de acte și

contacte analo-genitale, analo-digitale, oralo-genitale, oralo-anale, faloimitatoare etc.:
 – introducerea membrului viril sau a altor părţi ale corpului persoanei de sex masculin în
rectul persoanei de sex feminin;

– actele oralo-genitale între bărbaţi, între femei, între bărbat și femeie;

– imitarea raportului sexual prin săvârșirea unor fricţiuni cu membrul viril în spaţiul
dintre mamelele femeii, coapsele, umărul și gâtul ei, ori pe suprafaţa abdomenului acesteia;

– imitarea actului homosexual pe calea introducerii de către o persoană de sex masculin a

unui mulaj al membrului viril în rectul altei persoane de sex masculin;

– imitarea actului de lesbianism pe calea introducerii de către o persoană de sex feminin

a unui mulaj al membrului viril în cavitatea vaginală ori în rectul altei persoane de sex feminin;

– introducerea de către o persoană de sex feminin a unui mulaj al membrului viril sau a
unei părţi a corpului său în rectul unei persoane de sex masculin;

– imitarea “penetrării sexuale” pe calea masturbării unei persoane de sex masculin de

către o persoană de sex feminin (sau viceversa) ori a unei persoane de sex masculin de către o
altă persoană de sex masculin;

– săvârșirea (prin constrângere) a actelor sau a contactelor sus-men ţionate de către două
sau mai multe persoane, când făptuitorul își satisface pofta (necesitatea) sexuală prin
contemplarea celor comise.

Noţiunile “constrângerea fizică”, “constrângerea psihică”, “profitarea de imposibilitatea

victimei de a se apăra sau de a-și exprima voinţa”, care se referă la acţiunea adiacentă în
contextul acţiunilor violente cu caracter sexual, au, în principiu, aceeași semnificaţie ca și
noţiunile similare ce caracterizează acţiunea adiacentă în contextul violului. Infracţiunea
examinată este o infracţiune formală.

Ea se consideră consumată din momentul începerii acţiunilor cu caracter sexual. Nu

putem vorbi despre renunţarea de bunăvoie la săvârșirea infracţiunii analizate dacă s-au traversat
următoarele limite:

a) buzele, care delimitează cavitatea bucală – în cazul actului de felaţie asupra victimei;

b) partea anterioară a membrului viril – în cazul actului de felaţie a victimei;

c) labiile mari (sau mici, în funcţie de particularităţile individuale) – în cazul frontajului sau al
unor penetrări în profunzimea vaginului;
d) sfincterul exterior al rectului – în cazul actelor sau contactelor anale.

Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute la art. 172 din CP al RM se exprimă, în primul

rând, în vinovăţie sub formă de intenţie directă. Pe lângă năzuinţa satisfacerii poftei (necesităţii)
sexuale, motivele infracţiunii se concretizează în: năzuinţa de a înjosi cinstea și demnitatea
victimei; năzuinţa de a impune victima să îndeplinească în viitor cerinţele făptuitorului, prin
ameninţarea de a răspândi despre ea informaţii defăimătoare, legate de săvârșirea acţiunilor
violente cu caracter sexual; răzbunare; intenţii huliganice etc.

Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârșirii

infracţiunii a împlinit vârsta de 14 ani. Trebuie de evidențiat că subiectul infracţiunii analizate
poate avea rolul de partener activ sau de partener pasiv în cadrul actului sau contactului sexual
respectiv. În privinţa circumstanţelor agravante de la alin. (2) și (3) ale art. 172 din CP al RM
este admisă o abordare similară celei referitoare la agravantele corespondente ale violului.
 Tineri agresori sexuali

In anii ’80 institutii de ocrotire a copilului in U.S. recunosteau nevoia de a inlatura riscul
ca unii copii sa abuzeze de alti copii. Procesele si antipublicitatea au marit atentia la acest risc, I-
au determinat pe terapeutii copiilor abuzati sau agresori sexual sa recunoasca necesitatea unor
interventii inainte ca tinerii sa intampine probleme de comportament sexual. Au fost inregistrate
exagerari in unele situatii si lipsa de protectie in alte situatii, ceea ce demonstreaza nevoia de
pregatire profesionala.

Vechile cercetari cu tineri agresori sexuali au scos la iveala multe cazuri de raporturi si
inregistrari unde parintii isi exprimau ingrijorarea cu privire la comportamentul sexual al
tinerilor, in special celor aflati la pubertate. Nu a fost ceva neobisnuit nici pentru cei de 12 sau 14
ani. Unii dintre acestia supusi unui tratament preventiv (lucru hotarat de tribunal) spuneau:
“Stiam eu ca o sa am necazuri pentru comportamentul meu sexual … Dar n-am stiut niciodata ca
este ilegal si inca nu inteleg de ce I se spune abuz.” . Parintii copiilor agresori sexual au raportat
adesea : desene sexuale explicite, limbajul obscen si comportamentul sexual neobisnuit; care au
avut ca rezultat: exmatricularea, probleme pe masura, nevoia de ajutor, totusi copilul pedepsit,
care s-a adresat unui avocat sau a fost identificat ca victima a unui abuz sexual a spus ca adultii
rareori au discutat direct cu ei despre natura sexuala a comportamentului. Similar, parintii au
cerut prea putini ajutorul pedriatilor, consilierilor scolari si psihologilor in vederea elaborarii
unor strategii de modificare a comportamentului copilului, dar n-au pus aproape niciodata
problema abuzului sexual.

In acelasi timp, agentii ale serviciului social au primit din ce in ce mai multe cereri de
investigare a posibilelor abuzuri sexuale , care erau bazate pe comportamentul sexual al copiilor
inofensivi sau nu.

Cand tabuurile care prevenisera recunoasterea incidentei si prevalentei abuzului sexual al

copilului au inceput sa se schimbe (Kempe, 1917), serviciile de protectie ai copilului au
recunoscut ca, comportamentul sexual al copilului poate fi un semn al experientei agresive si
terapeutii au inceput sa se preocupe de modul cum experienta unui abuz sexual ar putea influenta
evolutia copilului si formarea imagini despre sine. Mult din literatura descriptiva s-a referit la
“exteriorizari sexuale ale copiilor care fusesera abuzati sexual (Friederich, Urquiza & Beike,
1986; Yates, 1982; Jampole &Weber, 1987; Wolfe & Wolfe, 1988).
 Cam in aceeasi vreme practicantii care vroiau sa mearga dincolo de a descrie aceste
comportamente, au incercat sa amplifice interventiile in vederea reducerii comportamentelor
sexuale.

Consilierii si profesorii au observat natura rezistenta si cronica a exteriorizari sexuale, a

unora dintre copii si cei care ii tratau pe copii agresiv sexual erau ingrijorati ca nu cumva aceste
comportamente sa nu se converteasca in modele de comportament care erau aparente in
copilarie. Abuzul copiilor de catre alti copii a fost descris in prezentari si reviste de Cavanugh –
Johnson (1988), Cantwell (1988), Isaac (1986) and Stickrod – Gray (1986). Pe la jumatatea
anilor 80 institutiile pentru ajutorul copiilor incepusera sa se ocupe de copilul abuzat de un alt
copil, aflat in grija organizatiei.

Totusi majoritatea institutiilor nu a avut nici o baza pentru proceduri si politie, pentru a
indeparta aceste riscuri.

Chiar daca interventiile au inceput sa fie specifice, in contextul tratamentului copiilor

abuzati si celor ce au agresat sexual alti copii, profesionalistii au incercat sa trateze deviatiile
sexuale fara o intelegere exacta a sanatatii si normalitatii evolutiei sexuale in copilarie (Green,
1985). Nevoia de mai multe cunostinte era clara

Profilul agresorilor constituie un domeniu de studiu si cercetare continuu în rândul

specialistilor. Identificarea unor caracteristici specifice ( fizice, mentale, psihologice, de
personalitate) comune la toti agresorii nu au fost stabilite. Din pacate nu exista nimic din ceea
ce ar putea constitui un profil. Agresorii variaza semnificativ din punct de vedere al vârstei,
etniei si claselor socio-economice. Anumiti agresori pot avea comportamente si caracteristici
similare cu cele ale persoanelor delincvente ( carente educationale, lipsa unei locuinte, consum
excesiv de alcool, consum de droguri ilegale, conflicte frecvente cu familia, rezistenta
împotriva autoritatilor), dar majoritatea dintre ei nu au cazier.

Studiile arata ca la agresorii sexuali, spre deosebire de alte tipuri agresori, nu conteaza
vârsta, ei continuând sa agreseze chiar daca sunt foarte tineri sau foarte batrâni. Totusi,
majoritatea au avut, potrivit acestor studii, un interes sexual aberant înainte de 18 ani.
 Majoritatea agresorilor nu au deficiente mentale deci nu comit agresiunea pentru ca nu
constientizeaza ce fac. Se estimeaza ca 4% - 5% dintre agresori au deficienta mentala severa.
Pot fi personalitati anxioase sau narcisiste.

Motivele care determina agresorii sa abuzeze sunt extrem de complexe, ei însisi argumenteaza
fapta la fel de complex pentru a o justifica sau a o ascunde.

Datorita faptului ca nu exista caracteristici specifice agresorilor putem spune ca profilul

acestora se potriveste tuturor barbatilor dintr-o comunitate.

Cu privire la istoria traumatica a agresorilor, John Bergaman si Wiliam Plum terapeuti

la Geese Theatre Company International afirma ca 30% din agresorii sexuali au fost victime
ale abuzurilor sexuale în copilarie, 64% au fost abuzati emotional si psihologic si 6% au
tulburari de atasament.

Majoritatea agresorilor sexuali actioneaza dupa un plan bine stabilit cu o ora , o zi,
saptamâna sau o luna înainte de a comite agresiunea. Execeptînd agresorii cu serioase
deficiente mentale, majoritatea stiu ca acest lucru este împotriva legii, ca intra în conflict cu
normele de comportament si etice cu care sunt familiarizati. Desi stiu ca agresiunea comisa nu
este acceptata de normele sociale ei încearca sa rationalizeze fapta, sa-i dea o motivatie
acceptabila. Ei încearca sa se convinga pe ei ca nu comit cu adevarat un abuz sexual, iar
comportamentul lor este „OK” sau acceptabil.

Pagina de internet www.fpc.net/sites/jay_h/romanifest.html prezinta un manifest

„Manifestul Boylove” în limba româna a unei organizatii straine de pedofili care încearca sa
motiveze si sa justifice comportamentul acestora minimalizând comportamentul abuzator
asupra copilului.

S-a încercat realizarea unei tipologii pentru a clasifica agresorii în functie de

comportamente, victime, motivatie si riscul repetarii agresiunii. Aceste tipologii s-au realizat
pentru a se putea identifica un tratament adecvat, o buna supervizare si un raspuns adecvat din
partea justitiei. Fiecare tipologie este extrem de complexa si empirica. Este important de stiut ca
multi dintre agresori sunt angajati si în alte tipuri de agresiuni orientate catre alte categorii de
victime.
 Prima tipologie a agresorilor a fost facuta în 1979 de catre Dr. Nicholas Groth care si-a
validat diferitele tipologii din punct de vedere statistic.

Autorul împarte barbatii agresori în trei categorii; cei care molesteaza copiii, violatorii si
agresorii fara contact.

Cei care molesteaza copii.

Acestia utilizeaza persuasiunea si manipularea pentru a ajunge la abuzul sexual. De

obicei acestia încep cu un comportament de apropiere fata de copii cu scopul de a face pe
viitoarea victima sa se simta confortabil în prezenta lui si chiar interesat sa interactioneze cu el.
Acest tip de agresor se convinge pe el însusi ca, copilul doreste sa fie implicat într-o relatie
sexuala cu el, nu doreste sa raneasca copilul ci vrea ca si acesta sa se bucure de experienta
sexuala. Agresorul proiecteaza astfel gândurile si sentimentele sale si interpreteaza
raspunsurile pozitive ale copilului la încercarile lui de manipulare ca o acceptare a
comportamentului sau si se convinge pe sine ca acest comportament nu este daunator pentru
copil.

Dr. Groth clasifica molestatorii în doua tipuri:

Pedofilii sau fixatii pe copii

Pedofilia este un diagnostic clinic si reprezinta o preferinta sexuala pentru copii de

obicei de vârsta prepubertara sau pubertara timpurie. Unii pedofili sunt atrasi numai de fetite,
altii numai de baieti iar altii de ambele sexe. (ICD-10, F65.4)

În SUA se considera pedofili sau pubertare relatiile sexuale cu un copil pâna la vârsta
de 12 ani.

Interesul pentru copii este manifestat de catre molestatorii fixati în timpul sau dupa ce
depasesc perioada pubertara de dezvoltare. Victimele sunt de cele mai multe ori baieti tineri
(unii agresorii sunt fixati pe ambele sexe, altii numai pe sexual feminin). Acestia nu actioneaza
impulsiv sau spontan, îsi fac un plan bine pus la punct, de exemplu desfasoara o multitudine de
activitati cu copii care nu au conotatii sexuale. Când actioneaza se focalizeaza pe stimularea
sexuala a copilului cât si a lor. Nu folosesc droguri sau alcool pentru a realiza agresiunea.
 Daca îi ceri unui pedofil fixat sa închida ochii si sa descrie persoana cu care ar vrea cel
mai mult sa aiba o relatie sexuala el va spune ceva de genul ” un baiat mic de 6 ani cu parul
blond si ochi albastri”.

Molestatorii cu regresiune sau situationali.

Tipologia lui Dr. Groth spune ca la acestia atractia sexuala primara o reprezinta femeile
de aceeasi vârsta. Daca sunt întrebati care ar fi pentru ei partenerul sexual ideal ei vor descrie o
persoana apropiata de vârsta lor.

Acest tip de agresori se implica în relatii cu copiii din cauza stresului sau dificultatilor
situationale pe care le traiesc. Ei se orienteaza spre copii pentru a depasi stresul si pentru a se
simti mai bine. Asadar abuzul asupra copiilor poate creste sau descreste în frecventa în functie
de stresul agresorului. Acestia acorda copiilor un statut de pseudo-adult îi vad si îi trateaza ca
pe niste prieteni. Spre deosebire de pedofilii fixati, la agresorii situationali poate trece o luna
sau ani pâna la repetarea agresiunii. În anumite situatii acest tip de agresor înlocuiesc
problemele de relationare aparute cu o femeie adulta începând sa se implice în relatii cu copiii.
De obicei victimele sunt de sex feminin, si putin mai mari în vârsta decât victimile pedofililor
fixati. Molestatorii regresivi, fata de cei fixati utilizeaza alcoolul sau drogurile în timpul
agresiunii.

Violatorii

O alta forma de abuz sexual este violul asupra persoanelor care sunt trecute de perioada
pubertara. Violul este asociat cu gânduri agresive dar nu neaparat si cu fapte agresive. Acest tip
de agresor foloseste atacul, amenintari, ostilitatea sau forta fizica pentru a intimida si a-si
exercita puterea asupra victimei. Când un individ comite un viol priveste victima ca fiind usor
de dominat si este interesat sa obtina controlul total (fizic, psihic, emotional) asupra acesteia.
Daca molestatorii de copii se gândesc la emotiile victimei, violatorii au ca scop obtinerea
sentimentului de dominare si control. O alta diferenta între violatori si molestatori este aceea ca
violatorii dupa ce traumatizeaza o data o persoana se orienteaza catre altcineva, în timp ce
molestatorii îsi retraumatizeaza victimele si prelungesc foarte mult preludiul sexual.

Dr. Groth identifica mai multe tipuri de violatori:

Violatorii furiosi

Acestia sunt furiosi pe femei în general, însa pot fi furiosi si pe alte persoane sau lucruri
din viata lor. Singurul mod de a-si rezolva problemele este prin intermediul furiei. Folosesc un
limbaj dur si exploziv. Folosesc forta fizica, uneori mai mult decât este necesar pentru a
imobiliza victima în vederea penetrarii. De cele mai multe ori lasa semne pe corpul victimelor
în diferite locuri. Actioneaza impulsiv si spontan pentru a avea avantajul surprizei.
Aproximativ 25-45% din violatori sunt furiosi.

Violatorii care utilizeaza puterea.

Aceste persoane vor sa se simta puternici si sa aiba controlul. Nu-si descarca furia în
timpul agresiunii, folosesc numai forta fizica necesara penetrarii. Ei apeleaza mai degraba la
coercitie si amenintari psihice decât la forta fizica. Tind sa puna întrebari si sa dea ordine
victimelor. Nu sunt atât de ostili verbal ca violatorii furiosi. Aceasta categorie de agresori este
inclusa în violenta domestica. Atât violatorii care utilizeaza puterea, cât si violatorii furiosi
prefera victime vulnerabile fizic si psihic care sunt usor de intimidat. De cele mai multe ori
aceasta categorie de violatori îsi planuiesc atacul si îsi imagineaza satisfactia înainte de a abuza.

Ambele categorii de violatori, furiosi si cei care utilizeaza puterea, pot folosi arma în
timpul agresiunii, statisticile mentioneaza ca violatorii furiosi utilizeaza mai des arma pentru a
rani victima ceea ce scade nevoia de a folosi forta fizica.

Aproximativ 60-70% din violatori utilizeaza puterea în comiterea agresiunii.

Violatorii sadici.

Aceasta categorie de violatori au o atractie erotica spre putere, furie si violenta. Acestia
se angajeaza în atacuri compulsive, realizând ritualuri ale violului. Deoarece au un raspuns
erotic la putere si control, atacurile lor sunt caracterizate prin tortura si violenta. Cea mai mare
parte a victimelor sunt omorâte. Violatorii sadici au afectiuni psihiatrice grave care sunt în
strânsa legatura cu comportamentul lor agresiv. Între 2-5% din violatori sunt sadici.
Agresorii fara contact.

Tipologia lui Groth nu include agresorii care nu ajung la penetrare (voyoristii si

exhibitionistii). Rata de recidiva a acestora este foarte mare si multi ajung la un atac mai serios
asupra victimei în cele din urma.

Trebuie retinut ca preferintele specifice a fiecarui tip de agresor nu-i împiedica sa se

orienteze si spre celelalte tipuri de victime. În anul 1987, Gene Habel a studiat si a gasit ca 50%
din subiecti sunt angajati si în alte tipuri de agresiuni sexuale.

A. Copiii care au comis agresiuni sexuale ( 3 ani -12 ani)

- În cazuistica au fost întâlniti si copii de 3-4 ani care au comis agresiuni sexuale asupra
unor copii mai mici sau de aceeasi vârsta,

- Frecventa de vârsta cea mai întâlnita la care încep sa comita agresiuni este între 6 si 9
ani,

- Fetele din cadrul acestei vârste manifesta un procent mai ridicat de comportamente
agresive sexual si sunt la fel de agresive ca si baietii,

- Victimele copiilor agresori sunt foarte tinere, de cele mai multe ori de sex feminin si
sunt rude, prieteni sau cunostinte,

- Copiii agresori au relatii dificile, conflictuale când se afla în grupuri cu copii de

aceeasi vârsta sau vârste apropiate.

Caracteristicile familiilor din care provin copiii agresori:

- Haos emotional în mediul familial,

- Parintii nu pot raspunde la nevoile copiilor,

- Abuz emotional, sexual sau violenta domestica,

- Mama sau tatal au numerosi parteneri sexuali,

- Familia are atitudini rigide fata de sexualitate,

- Copiii au fost expusi la pornografie,

- Expunerea continua a copiilor la discutii despre sex în casa,

- Prezenta unui parinte cu probleme de sanatate mentala,

- Un parinte care a fost abuzat sexual,

- Frecvente schimbari de domiciliu,

- Frecvente pasari în centre de plasament.

Dezvoltare sexuala inadecvata a copiilor de cu vârsta între 0 si 5 ani.

- Jocuri sexuale cu papusile în care se realizeaza penetrarea acestora,

- Pândesc pentru a surprinde activitati sexuale,

* dupa John Bergman

- Atingere continua a zonelor genitale,

- Folosirea fortei asupra altor copii în scopul atingerii organelor sexuale sau a
penetrarii,

- Actiuni care au ca rezultat ranirea fizica,

- Emotii si actiuni de genul secretomanie, furie, dezgust.

Dezvoltarea sexuala inadecvata a copiilor cu vârsta între 6 si 10 ani.

- Autopenetrare sau penetrarea altor persoane,

- Atingerea altor persoane în zonele sexuale,

- Hipersexualitate,

- Masturbare persistenta, compulsiva

- Amenintari folosite asupra altor persoane în scopuri sexuale,

 - Nu respecta regulile sau observatiile aduse de parinti, educatori.

Adolescentii care au comis agresiuni sexuale.(13-18 ani)

Istoria personala:

- Cei mai multi dintre acestia au fost abuzati fizic în familie sau mediul
extrafamilial,

- Au fost neglijati în mediul familial,

- Au fost expusi la violenta în familie,

- Prezenta tulburari de atasament – au fost separati fizic sau emotional de unul sau
ambii parinti.

- Majoritatea sunt cu 3 ani în urma dezvoltati emotional fata de adolescentii de

aceeasi vârsta neagresori.

Abilitati sociale si interpersoanle:

- Abilitati sociale insuficiente ( frustrati, timizi, anxiosi),

- Impulsivitate si depresie

- Relatii limitate cu persoane de aceeasi vârsta

- Izolati social

- Se masturbeaza compulsiv

- Un sfert dintre acestia au tulburari neurologice,

- Empatie redusa

- Lipsa de întelegere a efectelor traumatizante ale actiunilor lor asupra victimelor,

- Abilitati reduse de rezolvarea conflictelor,

- Personalitati de tipul schizoid/dependent, obsesiv/compulsiv

 - Tendinta de abandon scolar,

- Rezista scazuta la frustrare,

- Slabe atitudini heterosociale.

Cunostinte si experienta sociala

- 33% vad relatiile sexuale abuzive ca o modalitate de a-si manifesta iubirea fata
de cineva,

- 23% considera ca relatiile sexuale abuzive sunt o cale de a simti putere si control,

- 10% vad sexul ca pe o cale de a-si reduce nivelul furiei

- 8% vad relatiile sexuale abuzive ca pe o cale de a rani sau pedepsi pe cineva.

Pornografie

- 42% dintre minorii agresori sexual au fost sau sunt consumatori de pornografie.
Violența în familie
Definiția violenței Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât și în practică,
grade diferite de vizibilitate și de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele
ce afectează starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situația ei socială sau stima de
sine.

O privire de ansamblu asupra percepției și a încadrării formale sau informale a

conceptelor si atitudinilor în registrul violenței arată o recunoaștere diferențiată a
comportamentelorși atitudinilor, de la formele de violență fizică la formele de violență sexuală,
verbală sau psihologică.

Definițiile apar în definirea termenului de violență și în raport cu persoana care este

victimă a violenței; astfel este diferențiată violența asupra femeii, asupra tânarului sa asupra
persoanei vârstnice.

1 Definiţia violenţei în familie Definiţia pe care o dă legea nr. 217/2003 pentru prevenirea
şi combaterea violenţei în familie este următoarea: „(1) Violenţa în familie reprezintă orice
acţiune fizică sau verbală săvârşită cu intenţie de către un membru de familie împotriva altui
membru al aceleiaşi familii, care provoacă o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu
material. Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita
drepturile şi libertăţile fundamentale.

În sensul legii, prin membru de familie se înţelege soţul, ruda apropiată şi persoanele care
au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copil, dovedite pe baza
anchetei sociale.” Conceptul de „violenţă în familie” este amplu şi cuprinde violenţa domestică
(înţeleasă ca violenţă ceapare între parteneri, fie ei soţi sau concubini), dar şi violenţa asupra
copiilor, bătrânilor sau altor rude. În ce priveşte violenţa domestică, potrivit unor organizaţii
guvernamentale care au efectuat studii privind acest fenomen în România, aceasta reprezintă o
serie repetată de comportamente coercitive şi de atac fizic, sexual şi psihic pe care o persoană le
manifestă faţă de partener, în scopul controlării şi dominării acestuia, utilizând forţa şi/sau
profitând de incapacitatea de apărare a victimei, ce apare în cadrul unei relaţii de cuplu. Aceasta
include şi abuzurile de tip economic şi social.

Este considerată violenţă domestică şi cea făptuită asupra fostei soţii/partenere şi în

relaţiile consensuale.
 Definiţia violenţei împotriva femeilor Conform Platformei de acţiune de la Beijing
adoptată la a patra Conferinţă Mondială asupra Problemelor Femeilor din 1995, termenul de
„violenţă împotriva femeilor” înseamnă orice act de violenţă fundamentat pe diferenţa de gen,
care rezultă sau care poate rezulta într-o vătămare sau suferinţă fizică, sexuală sau psihologică a
femeilor, inclusiv ameninţările cu asemenea acte, coerciţia sau privarea arbitrară de libertăţi,
indiferent dacă acestea apar în viaţa publică sau privată.

Prin urmare, violenţa împotriva femeilor cuprinde următoarele, fără a fi limitată la

acestea: (i) Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce are loc în familie, inclusiv bătăile, abuzul
sexual al 1 Violența în familie note de curs, Maria Pescaru, Craiova 2012, p. 3 2 Ciochină
Bogdan-Vasile copiilor de sex feminin în cadrul casnic, violenţa legată de zestre, violul marital,
mutilarea genitală a femeilor, violenţa extra-maritală şi violenţa care decurge din exploatare; (ii)
Violenţa fizică, sexuală şi psihologică ce apare în comunitate, inclusiv violul, abuzul sexual,
hărţuirea sexuală şi intimidarea la locul de muncă, în instituţiile de educaţie şi în altă parte,
traficul cu femei şi prostituţia forţată; (iii) Violenţa fizică, sexuală şi psihologică comisă sau
trecută cu vederea de către stat, oriunde apare aceasta2 Violența asupra copiilor Abuzul asupra
copiilor este reprezentat de orice formă de violență fizică sau emoțională la care sunt supuși sau
expuși copii. În România, Legea 272/2004 privind protecția copiilor încearcă să clarifice aceste
aspecte și să ofere suportul legal pentru a identifica cazurile de abuz.

Departe de a fi perfectă oferă un cadru care poate fi folosit stoparea comportamentelor

abuzatoare asupra copiilor. O dezvoltare a legii ar trebui să permită evoluția de la acțiuni reactive
în caz de abuz către acțiuni preventive care să evite apariția abuzurilor asupra copiilor.

Conform acestei legi instituțiile statului sunt obligate să prevină și să protejeze copiii de
orice act de violență, abuz fizic, psihic sau sexual împotriva lor.

Legea interzice orice fel de pedeapsă fizică sau umilitoare, acasă sau într-o instituție care
ar trebui să se ocupe de protejarea sau educația copiilor. Plângerile și sesizările cu privire la
abuzuri împotriva copiilor pot fi depuse atât de către copil cât și de către oricare persoană din
apropierea copilului care observă semnele unor abuzuri asupra acestora.

Săvârșirea abuzului implică acțiunea voluntară a abuzatorului, care periclitează existența

și dezvoltarea copilului, indiferent de existența unui posibil consimțământ al copilului.

Există diverse tipuri de abuz: fizic (orice formă de pedeapsă corporală, imobilizarea
fizică, reducerea alimentației), emoțional (rejectarea, intimidarea verbală prin diverse amenințări,
abuzul verbal prin adresarea unor injurii sau cuvinte umilitoare, izolarea, interzicerea contactului
cu propria familie etc.), sexual (act sexual cu copii, implicarea copiilor în producția,
răspândirea,distribuirea unor materiale pornografice, expunerea organelor sexuale ale copiilor în
scopuri sexuale, prezentarea unor materiale pornografice copiilor, realizarea unor acte sexuale în
prezența copiilor).

Aceste forme de abuz pot fi asociate și cu neglijarea copilului (vezi declarația martorei
Stoica) sau cu diverse forme de exploatare a acestuia. Abuzul se referă la orice formă de violența
intenționată împotriva copilului sau orice tratament dăunător care nu implică întotdeauna
violentă. 2 Violența în familie în România: legislația și sistemul judiciar – Asociația Baroului
American. Inițiativa juridică pentru Eupopa centrala și Eurasia, p. 6 3 Ciochină Bogdan-Vasile
Tipuri de abuz asupra copilului:

Prin abuz asupra copilului se înțelege „orice acțiune voluntară a unei persoane care se
afla într-o relație de răspundere, încredere sau de autoritate față de acesta, prin care este
periclitată viața, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială, integritatea corporală,
sănătatea fizică sau psihică a copilului”.

Abuzul asupra copilului presupune existența unor relații prin care abuzatorul deține
controlul sau poate influența/manipula acțiunile copilului și, în contextul realizării acestor relații,
pune în pericol, în mod voit și conștient, integritatea, dezvoltarea, sănătatea sau viața copilului.
Abuz fizis (violență fizică) care constă în atingeri sau contacte fizice dureroase ne-accidentale,
inclusiv în intimidarea fizică îndreptată asupra copilului (de exemplu gestul cuiva de a ridica
mâna asupra unui copil).

Abuzul fizic este reprezentat de acele traaume fizice (vânătăi, fracturi). Abuzul în scop
educativ sunt acele bătăi primite când copilul nu obține rezltatul dorit. Textul Legii 272/2004
interzice în mod explicit aplicarea oricăror pedepse fizice precum și privarea copilului de
drepturi care îi pot pune în pericol viața și dezvoltarea, oriunde și în orice context se află copilul.

Articolul stabilește dreptul copilului de a-i fi respectată demnitatea și integritatea ca

persoană, de a fi protejat împotriva oricăror forme de abuz fizic sau alte acte care îl pot pune în
pericol în familie (naturală sau substitutivă) sau în orice instituție în care se află copilul (creșă,
grădiniță, școala, centru de plasament etc.).

Abuzul sexual deși conține elemente de abuz fizic și emoțional, este o categorie aparte de
rele tratamente acordate minorului.

Acesta constă în hărțuirea sexuală, atingeri sau aluzii neplăcute, diverse injurii, propuneri
indecente, atingerea sau mângâierea organelor genitale ale copilului, penetrearea sexului sau
anusului copilului, expunerea organelor sexuale ale abuzatorului în fața copilului, obligarea sau
încurajarea copilului să mângâie organele sexuale ale abuzatorului, obligarea minorului de a
viziona materiale care conțin pornografie; forțarea minorilor sub 18 ani să aibă contacte sexuale
cu alte persoane indiferent dacă este vorba de alți minori sau de adulți sau mutilarea organelor
genitale ale copiilor.

Câteva categorii de abuz sexual sunt: violul (actul sexual împotriva voinței copilului),
pedofilia (atracția sexuală a unui adult față de copii) și respectiv incestul (legătura sexuală între
părinți și copii sau între frați și surori). Abuzul emoțional, Garbarino et al. (1986 p. 8) îl
consideră ca fiind „atacul concentrat al uni adult asupra dezvoltării și cunoașterii de sine și a
concepției sociale a copilului”.

Formele de abuz mai des întâlnite sunt cele la care recurg părinții sub forma a diverse
pedepse: izolarea copilului (legarea, închiderea lui în diferite spații închise) neacordarea
răspunsurilor emoționaleț, terorizarea copilului, refuzul de a-l ajuta etc. Abuzul verbal (numit și
violență verbală) reprezintă o formă de abuz emoțional și respectiv de tratament umilitor în care
adulți sau grupuri de copii și adulți folosesc cu privire la minor apelative care îl desconsideră și
care îl umilesc.

Conform legii 272/2004 „Sunt interzise tratamentele umilitoare, poreclele, catalogările

privarea de hrană etc. Prin urmare, în familie și în toate instituțiile publice și private care au în
îngrijire copii sunt interzise pedepsele corporale și tratamentele umilitoare. Înjurăturile la adresa
copilului sau folosirea unui limbaj obscen la adresa lui reprezintă, de asemenea, tot forme de
violență verbală și sunt extrem de dăunător, putând lăsa traume psihice asupra copilului. 3 3
http://ro.wikipedia.org/wiki/Abuz_asupra_copilului 4 Ciochină Bogdan-Vasile Formele violenţei
sunt conturate clar în cadrul cercetărilor. Astfel, potrivit Cercetarii Naţionale privind Violenţa în
Familie şi la Locul de Muncă formele violenţei sunt : § Violenţa psihologică (agresiuni verbale,
intimidare, batjocură, umilire) § Violenţa fizică (vătămări produse prin pălmuire, lovire cu sau
fără obiecte sau bătaie) § Violenţa socială (izolarea faţă de familie şi prieteni, monitorizarea
activităţilor, restrângerea accesului la informaţie) § Violenţa economică (oprirea accesului la
resurse financiare sau alte mijloace economice) § Violenţa sexuală (forţarea victimei pentru
activităţi sexuale nedorite) Dacă specialiştii în sociologie, criminologie, psihologie, medicină şi
asistenţă socială susţin ca fiind grave consecinţele şi mari costurile sociale ale violenţei asupra
femeii şi copiilor acesteia, în conştiinţa publică existe grade diferite de acceptare a violenţei. În
Europa, potrivit Eurobarometrului, 62% dintre europeni consideră violenţa asupra femeii
inacceptabilă în orice condiţii, în timp ce 2% apreciază violenţa acceptabilă în anumite condiţii şi
0,7% apreciază violenţa acceptabilă în orice circumstaţiale. 4 3,3 3,4 3,5 3,6 3,7 3,8 3,9 4
violenta sexuala violeta psihologica violenta fizica restrictionarea libertatii am enintarea Bar 1
3,9 3,62 3,86 3,58 3,52 violenta sexuala violeta psihologica violenta fizica restrictionarea
libertatii amenintarea Sursa: Eurobarometru 51.0 Europeans and their views on domestic
violence against women (1999) Date colectate vizează ţările membre al Uniunii Europene
Studiul panel realizat de National Research Council (SUA) ca şi Raportului Mondial al Sănătăţii
arată că deşi studiile realizate până acum, privind violenţa în familie, au fost focalizate cu
precădere asupra violenţei fizice, continuă să existe lipsa unui acord al specialiştilor asupra
definiţiei şi modalităţilor de măsurare a violenţei fizice.

Dezvoltarea unor instrumente de măsurare a violenţei fizice se impun în special din

cauza dezacordului asupra conţinutului definiţiei violenţei; multe 4 Violenţa în familie suport de
curs pentru învăţământul la distanţă, Drd. Ana RADULESCU, p .8, 9, 10 5 Ciochină Bogdan-
Vasile dintre definiţiile utilizate de către cercetători, ca şi definiţiile întâlnite în legislaţie,
cuprind o gamă largă de comportamente; violenţa fizică poate fi încadrată de la forme relative
minore, cum ar fi pălmuirea, la forme extreme care produc moartea.

De asemenea, încadrarea culturală a violenţei impune claritate asupra actelor violente

accidentale sau intenţionate. Violența asupra bărbaților Violența asupra bărbaților este studiată în
literatura de specialitate ca reacție a violenței realizată asupra femeii și copiilor, la
comportamentul violent al bărbatului. A. Browne (1878), întrun studiu realizat pe 250 de femei
bătute, dintre acestea 42 si-au ucis soțul sau iubitul, prezintă factorii care favorizează apariția
violenței feminine: − frecvența actelor de violență ale bărbatului; − abuzul de alcool și alte
substante; − severitatea abuzului produs asupra femeii; − abuzuri sexuale asupra femeii; −
abuzuri repetate asupra copiilor; − tendința de suicid a femeii; Cazurile în care femeia agresează
bărbatul sunt sub 10%.

De regulă acest lucru se întămplă când femeia se apară de partenet.

Constituţia României Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii

şi a autorităţilor publice fără privilegii sau discriminări (articolul 16), precum şi drepturile şi
libertăţile tuturor persoanelor. De asemenea, prevede că nici o persoană nu poate fi supusă
torturii sau oricărui alt fel de pedeapsă sau tratament degradant sau inuman.

Articolul 23 declară drept inviolabile libertatea individuală şi siguranţa persoanei, iar

dreptul la apărare al persoanei este de asemenea garantat (articolul 24). Consacrarea prin
Constituţie a acestor drepturi înseamnă, implicit, şi respectarea libertăţilor şi drepturilor femeii şi
interzicerea supunerii acesteia la orice act de violenţă sau tratament degradant de natură să
atenteze la siguranţa sa fizică sau psihică. În cazul încălcării unuia sau altuia dintre aceste
drepturi sau libertăţi, femeia poate şi trebuie să beneficieze de protecţia legii.

Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie Legea nr.
217/2003 defineşte violenţa în familie ca fiind orice acţiune fizică sau verbală săvârşită cu
intenţie de către un membru al familiei împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă
o suferinţă fizică, psihică, sexuală sau un prejudiciu material.

De asemenea, împiedicarea femeii de aşi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale se

încadrează tot în conceptul de violenţă în familie. 5 Asistența socială Studii și aplicații. Violența
în familie și metodologia intervenției, G. Neamțu si Dumitru Stan, p 106, editura Polirom 2005 6
Ciochină Bogdan-Vasile Astfel, această lege extinde conceptul de violenţă în familie şi la alte
forme de violenţă decât cea fizică. În sensul acestei legi, prin membru de familie se înţelege soţul
sau ruda apropiată, aşa cum este definit în articolul 149 din Codul penal, însă de efectele acestei
legi beneficiază şi persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre
părinţi şi copil, dovedite pe baza anchetei sociale (articolele 3 şi 4).

De asemenea, legea instituie obligaţia ministerelor şi a celorlalte autorităţi centrale de

specialitate de a desemna personal specializat în vederea instrumentării cazurilor de violenţă în
familie (articolele 5 şi 6). Legea prevede colaborarea dintre autorităţile locale şi organizaţiile
neguvernamentale, precum şi implicarea întregii comunităţi locale în sprijinirea acţiunilor de
combatere şi prevenire a acestui fenomen (articolul 7).

Legea creează la nivel naţional o instituţie denumită Agenţia Naţională pentru Protecţia
Familiei, cu atribuţii în elaborarea, implementarea şi aplicarea unei strategii naţionale în
domeniul violenţei în familie. Agenţia trebuie să finanţeze sau să cofinanţeze programe specifice
în domeniul apărării şi consolidării familiei, precum şi al îngrijirii şi protecţiei victimelor
violenţei în familie (articolul 9 alineat 1 litera c).

Constituţia României Constituţia României garantează egalitatea cetăţenilor în faţa legii

şi a autorităţilor publice fără privilegii sau discriminări (articolul 16), precum şi drepturile şi
libertăţile tuturor persoanelor. De asemenea, prevede că nici o persoană nu poate fi supusă
torturii sau oricărui alt fel de pedeapsă sau tratament degradant sau inuman.

Articolul 23 declară drept inviolabile libertatea individuală şi siguranţa persoanei, iar

dreptul la apărare al persoanei este de asemenea garantat (articolul 24). Consacrarea prin
Constituţie a acestor drepturi înseamnă, implicit, şi respectarea libertăţilor şi drepturilor femeii şi
interzicerea supunerii acesteia la orice act de violenţă sau tratament degradant de natură să
atenteze la siguranţa sa fizică sau psihică. În cazul încălcării unuia sau altuia dintre aceste
drepturi sau libertăţi, femeia poate şi trebuie să beneficieze de protecţia legii. Codul penal Codul
penal a fost modificat prin legea nr. 197/2000 care stabileşte măsurile şi sancţiunile aplicate
persoanelor care săvârşesc acte de violenţă împotriva membrilor familiei cauzatoare de suferinţă
fizică sau psihică. În caz de viol comis asupra unui membru al familiei, pedeapsa stabilită este
cea cu închisoarea între 5 şi 15 ani.
 Bibliografie

Violența în familie note de curs, Maria Pescaru, Craiova 2012

Violența în familie în România: legislația și sistemul judiciar – Asociația Baroului

American. Inițiativa juridică pentru Eupopa centrala și Eurasia

Asistența socială Studii și aplicații. Violența în familie și metodologia intervenției, G.

Neamțu si Dumitru Stan, editura Polirom 2005

Violenţa în familie suport de curs pentru învăţământul la distanţă, Drd. Ana

RADULESCU