UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

Sfântul Ierarh Iachint de Vicina

Coordonator: Student:

Pr.Prof.Dr.Sergiu Popescu Alecu Remus Adrian

Sfantul Ierarh Iachint, Mitropolitul Tarii Romanesti

Sfantul Iachint de Vicina este prăznuit pe 28 octombrie. Propunerea de canonizare a

Sfântului Iachint a fost înaintată Sfantului Sinod al Bisericii noastre de Mitropolia Munteniei
și Dobrogei pe data de 19 iunie 2008. În Ședința Sfantului Sinod din 8 iulie 2008 s-a făcut
canonizarea sa, iar proclamarea solemnă a sfințeniei sale a avut loc pe 26 octombrie 2008.
Sfântul Iachint de Vicina este trecut în calendar cu cruce neagră, ca sfant cu polieleu.

Vicina a fost o cetate importantă în secolele XIII-XIV, așezata în regiunile de nord ale
Dobrogei, cel mai probabil pe o insula din fața așezarii actuale Isaccea (odinioara orașul
Noviodunum). Astăzi ruinele ei nu sunt cunoscute, poate au dispărut pentru totdeauna în apele
Dunării. Insula se află chiar pe cursul principal al Dunării, înainte de ramificarea ei în brațele
prin care se varsă în Marea Neagră. Vicina a devenit un important port comercial, unde
negustori bizantini, occidentali (in special genovezi), dar și alții din jurul Mării Negre făceau
afaceri profitabile.

În acest centru dependent de Imperiul Bizantin a luat ființă pe la începutul secolului al

XIII-lea o mitropolie, care a avut un rol spiritual major pentru populația românească din zona.
Către mijlocul secolului al XIV-lea, oricum dupa anul 1348, preia scaunul de mitropolit al
Vicinei Iachint. Era o vreme de mare criză politică și economică, fiindcă cetatea Vicina,
protejată până atunci de puterea Bizanțului, rămâne acum fară această protecție. Bizantinii
mult slabiți de razboaie interne nu pot împiedica stabilirea pentru prima oară a turcilor in
Europa, care cuceresc in 1352 fortareata Tzimpe, așezată în strâmtoarea Dardanelelor
(Helespontul), iar doi ani mai tarziu în 1354 în aceeași zonă, cetatea Galipoli. Anul 1352 este
nefast pentru bizantini și pentru faptul că flota lor este distrusă într-un război cu genovezii, iar
apărarea Vicinei și a altor cetăți de la gurile Dunării - Kilia si Lykostmion - nu se putea face
fară ajutorul ei. Puțin mai înainte, prin anii 1337-1338, Vicina fusese cucerită și prădată de
tătari încat mitropoliții și populația, în general, făceau cu greu față acestei situații.

Înainte de Iachint, scaunul mitropolitan al cetății fusese ocupat de personalități de

seamă, al căror nume il cunoaștem parțial: Teodor (1285), Luca (1303), Macarie (1340-1343)
si Kiril (mentionat in anii 1347-1348). Iachint succede acestuia din urmă și putem aprecia
începutul păstoririi lui prin anii 1349-1350. Nu stim cât a putut ramane în scaun, căci dupa
1352 Vicina intră, se pare, sub ocupatie genoveza. Este posibil ca Iachint sa sefi retras la
curtea domnitorului Basarab I (1330-1352) si a fiului sau Alexandru Basarab (1352-1364).
Profitand de slabirea puterii militare a tatarilor, Tara Romaneasca isi largise mult teritoriul
spre rasarit, ajungand sa aiba in stapanire sudul Moldovei pana la Chilia si Marea Neagra.
Teritoriul Basarabiei de astazi isi trage numele de la cei doi basarabi, tata si fiu, adevarati
ctitori ai Tarii Romanesti. In acest vast teritoriu isi exercitau activitatea pastoral-misionara
mitropolitii Vicinei, precum si ai altor centre urbane importante de pe malul drept al Dunarii,
ca Durostorum (Silistra) si Vidinul. In secolul al XIII-lea, populatia romaneasca din vastul
teritoriu nord-dunarean era indrumata spiritual de episcopi si preoti aflati in stransa legatura
cu mitropoliile de pe malul drept al Dunarii. In unele documente papale ei sunt amintiti cu
denumirea de pseudo-episcopi ori de schismatici, denumiri care reflecta conceptia
confesionala a papalitatii. Clerul acesta episcopal si preotesc asigura slujirea religioasa a
populatiei autohtone, ferind-o de atragerea ei spre credinte eterodoxe, ca aceea a cumanilor ori
cea catolica. Este ceea ce rezulta dintr-un document emis de papa Grigorie al IX-lea in
noiembrie 1234 si un altul dat de regele Bela al Ungariei in 1247. Activitatea aceasta pastoral-
misionara condusa la romani din Vicina si alte centre sud-dunarene i-a apropiat pe ierarhii
ortodocsi de sefii formatiunilor politice romanesti, ajutandu-i pe acestia sa-si creeze structuri
organizatorice bisericesti, necesare cultului si statorniciei in credinta.1

Este greu de precizat cata vreme a putut Iachint sa activeze la Vicina, dar in 1359 il
gasim in Tara Romaneasca la curtea voievodului Alexandru Nicolae Basarab, ca mitropolit al
Ungrovlahiei. Actul patriarhal din mai 1359, prin care este aprobata mutarea lui, mentioneaza
ca domnitorul "l-a chemat la sine acum catva timp, pe cel care se afla in vecinatatea lui",
facand aluzie la apropierea teritoriala dintre ei. Din acelasi document reiese ca Iachint era
prieten al domnitorului, fiindca in scrisorile repetate adresate de acesta patriarhului Calist al
Constantinopolului si Sinodului il "cere numai pe el, nu pe altul, cu multe rugaminti, fiind
foarte agreat de marele voievod". Dorinta voievodului era ca Iachint "sa fie arhiereu, pastor si
dascal al locului".2

Sinodul Constantinopolitan, patriarhul Calist si imparatul Ioan al V-lea Paleologul

aproba cererea voievodului Nicolae Alexandru Basarab, numindu-l pe Iachint "pastor legiuit a
toata Ungrovlahia cu rangul de mitropolit preacinstit (hypertimos), spre binecuvantarea si
indreptarea duhovniceasca a domnitorului, copiilor lui si a intregii sale domnii". Aluzia la
indreptarea duhovniceasca a domnitorului si a casei lui sugereaza influentele eterodoxe care
se exercitau asupra lui de catre regele maghiar Ludovic cel Mare (1342-1382), cunoscut ca
zelos slujitor al prozelitismului catolic. Acelasi lucru il indica referirea la grija pe care trebuia
s-o aiba mitropolitul de a indruma poporul nu numai spre "implinirea preceptelor mantuitoare
ale lui Hristos, tinandu-l departe de faptele cele neingaduite ale pacatului, ci si de la orice
dogma dinafara si straina Bisericii luiHristos, intru pastrarea ferma a credintei noastre".3

1
Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, Bucuresti, 1982, p.200
2
Joh, Koder-Marin Hinterberger, Otto Kresten, p.67
3
Das Register des Patriarhats von Konstantinopel, vol. III, Wien, 2001, p. 416-417
 Cand patriarhul se adreseaza direct domnitorului intr-o scrisoare din luna mai 1359, el
nu uita sa-i recomande "sa se pazeasca de adunarile eretice si de dogmele dinafara si straine
credintei". Referirile constante la pericolul ereziilor si al dogmelor straine de credinta
ortodoxa trebuie intelese in contextul istoric al timpului, cand romanii de la oamenii simpli
pana la capetele incoronate si la nobili erau supusi unor presiuni prozelitiste puternice.

Consider ca Iachint a avut un rol hotarator in orientarea religioasa spre Constantinopol

a domnitorului Nicolae Alexandru Basarab, iar legamantul facut in scris si cu juramant fata de
patriarh, Sfantul Sinod si imparatul bizantin si apoi respectat, a asezat pentru vecie
crestinismul romanesc in vatra Bisericii Ortodoxe a Rasaritului. Mitropolia nou infiintata a
contribuit la unificarea si centralizarea statului din punct de vedere bisericesc, dar si politic,
constituind un fel de proclamare a independentei politice fata de Ungaria catolica. De altfel,
voievodul roman este numit in actele constantinopolitane cu titluri care reflecta noua stare de
lucruri: "Preanobilul, preainteleptul, prea-viteazul, mare voievod si domn de sine statator
(independent) a toata Ungrovlahia ". Patriarhul Calist spune in scrisoarea catre Alexandru ca
"Domnitorul ca fiu legitim al Sfintei Biserici a lui Hristos ortodoxa si apostolica, trebuie sa
tina dogmele din Marturisirea de credinta transmisa de Sfintii Parinti, precum si Dum-
nezeiestile si Sfintele canoane si Legile iubitoare de credinta".4

Informatii despre profilul spiritual-moral al lui Iachint sunt foarte putine. Actul sinodal
si scrisoarea patriarhului Calist catre voievodul Alexandru il numesc "Preasfintitul mitropolit
a toata Ungrovlahia, preacinstit (hypertimos), frate iubit in Domnul si coliturghisitor al nostru
".

Ultimii ani din viata i-au fost grei din cauza bolilor si a supararilor provocate de unii
rauvoitori. Faptul ca nu a putut participa la sedintele Sinodului Patriarhal, al carui membru era
de drept, nu s-a datorat orgoliului si relei vointe, ci slabiciunilor batranetii. Intr-o scrisoare de
justificare catre patriarh din anul 1370 scrie: "O slabiciune grozava m-a cuprins si sufar cele
multe", "sufar si sunt jignit tocmai la batranetile mele"... fiind considerat "profanator si
dispretuitor al Bisericii lui Dumnezeu ". Ca nu a venit la sinod s-a datorat si faptului ca
"voievodul l-a oprit de la aceasta, pretextand lungimea drumului si teama de ceva neasteptat",
"iar in vremea din urma, datorita slabiciunii peste masura de care sunt cuprins, sunt
neputincios cu totul si fara vlaga". Ultimele cuvinte adresate patriarhului sunt: "sa nu treci cu
vederea batranetea mea inaintata si asprimea bolii mele, iar rugaciunile preasfintiei tale sa-mi

4
V. Iorgulescu, Le sud-est europeen entre Byzance et occident, X - XIV siecle. Le cas des
Roumains, Trinitas, Iasi, 2005, p.90
fie pavaza pentru totdeauna". Iachint a murit la Arges intre octombrie 1370 si august 1372,
dupa ce a pastorit cu ravna, a sfatuit cu intelepciune si a patimit cu rabdare si smerenie. Pentru
credinta sa ortodoxa, viata sa sfanta si dragostea sa fata de Biserica si neam, Iachint merita sa
devina sfant!

Bibliografie

1.Fontes Historiae Daco-Romanae, IV, Bucuresti, 1982, p. 197-211

2.Joh, Koder-Marin Hinterberger, Otto Kresten
3.Das Register des Patriarhats von Konstantinopel, vol. III, Wien, 2001, p. 409-425.
4.V. Iorgulescu, Le sud-est europeen entre Byzance et occident, X - XIV siecle. Le cas des
Roumains, Trinitas, Iasi, 2005.