A.D.

Xenopol1
Biografie
Alexandru Dimitrie Xenopol s-a născut la Iași, pe data de 23 martie 1847 (după alte
surse, pe 24 martie 1847), fiind fiul lui Dimitrie Xenopol, care ar fi fost de origine
anglo-saxonă. Iată ce spunea chiar Alexandru D. Xenopol:

„Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale
mamei mele... Tatăl meu Dimitrie Xenopol se trăgea din o veche familie anglo-
saxonă, după tată Brunswick, după mamă Smith. El a rătăcit în tinerețe, în urma unei
dureri sufletești, prin Suedia, pe mare până la Constantinopole, de unde venise la
Galați. Aici fu botezat de colonelul Schelety, tatăl generalului Carol Scheleti, care-i
dădu numele de Dimitrie și-i schimbă tot odată și familia din Brunswick în Xenopol,
adică „fiul străinului”.”
—Alexandru D. Xenopol, Istoria ideilor mele[4]
Iacob Negruzzi[5][6] și Neagu Djuvara[7] menționează ipoteza originii evreiești a
tatălui lui Xenopol, Dimitrie Xenopol, care era supus britanic și grec și de religie
protestantă [8][9].

Dimitrie Xenopol a lucrat ca dragoman (traducător) în serviciul Consulatului Prusiei

în Moldova, apoi ca profesor privat al copiilor banului Iordache Ruset la Bacău, ca
administrator al unui internat și director de penitenciar la Iași. Mama istoricului,
Maria (născută Vasiliu), era de origine greco-română.[10].Soții Xenopol au avut șase
copii: Alexandru, Filip, Maria, Nicolae, Lucreția și Adela.

După absolvirea liceului în orașul natal, și-a completat studiile universitare de

filosofie, drept și istorie (1867 - 1871), culminând cu obținerea doctoratului în drept
la Berlin și a celui în filosofie la Giessen, în același an, 1871. În ambele sale lucrări de
susținere a disertației de doctor, Alexandru Xenopol se arată a fi un adept al
modelelor de drept, filozofice și istorice propuse de savanții germani.

Cu ocazia împlinirii a patru secole de la ctitorirea Mănăstirii Putna, s-a hotărât ca

această aniversare să fie marcată de ample acțiuni religioase și culturale. Cu trei
săptămâni înainte de prăznuire (care trebuia să aibă loc la 15 august 1870) a
început războiul franco-prusac, Imperiul Austriac (de care aparținea și Bucovina)
fiind în alertă. Din acest motiv „Comitetul central pentru serbarea de la mormântul
lui Ștefan cel Mare, față cu situațiunea actuală critică, a decis amânarea festivității pe
15/27 august 1871”.[11] La 20 iunie 1871, Comitetul de organizare a serbărilor de
la Putna, întrunit la Viena, a inițiat un concurs pentru cel mai bun discurs festiv care
se va ține, de către un student, la mormântul marelui voievod, cu prilejul serbării.
Discursul trebuia să îndeplinească mai multe condiții: să nu fie prea lung, să fie scris
într-un limbaj accesibil, să se refere în special la „rolul istoric național al lui Ștefan
cel Mare” și „să nu facă aluziuni intenționate la împrejurările politice de azi”. O
comisie formată din Vasile Alecsandri, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi și Vasile
Pogor urma să decidă care era cel mai bun discurs. Concursul a fost câștigat de

1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexandru_D._Xenopol [03.05.2018].
Alexandru D. Xenopol, pe atunci student la Berlin ca stipendiat al Societății
„Junimea” din Iași. La 25 iulie, Xenopol îi scria lui Ioan Slavici că este de acord cu
tipărirea discursului său festiv în broșură și că ar dori ca suma realizată din
vânzarea acesteia să se adauge „la fondul pe care avem de gând a-l aduna pentru
facerea unui monument lui Ștefan cel Mare”.[11]

Reîntors în țară, Alexandru D. Xenopol a intrat în magistratură, fiind, în 1872, prim-

procuror al Tribunalului din Iași. Este acceptat în asociația culturală Junimea, Titu
Maiorescu cunoscându-l încă din timpul studenției. Iacob Negruzzi îl numea pe
Xenopol „cel mai iubit și mai alintat copil al Junimii”.[12]

În 1878, obține, prin concurs, Catedra de istorie a românilor la Universitatea din

Iași, urmând ca din 1883 să renunțe la magistratură integrându-se total, având
preocupări intelectuale multiple, ca profesor, cercetător, editor, istoric, în viața
Universității din Iași.

În anul 1891 obține, tot prin concurs, și Catedra de istorie universală, la aceeași
Universitate, devenind astfel unul dintre acei intelectuali de forță, capabili de a
susține multiple cariere intelectuale.

În calitatea sa de istoric, filozof al istoriei, economist, literat, pedagog, jurist,

sociolog, profesor, pedagog, Alexandru D. Xenopol a fost ales în 1893 membru
titular al Academiei Române.[13] Între 1898 - 1901 devine rector al Universității din
Iași.

Între anii 1894 - 1903 și, respectiv 1906 - 1908, a editat revista „Arhiva”, care
apărea la Iași.

Ca om de știință, cu deosebire pentru meritele sale excepționale în domeniul istoriei,

începând cu anul 1900, Xenopol a devenit membru de onoare al Societății de
Arheologie din Bruxelles, apoi a primit același titlu de la Societatea Academică din
Cernăuți, în 1901, a fost ales membru al Institutului Internațional de Sociologie
(1903) și, respectiv, membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din
Paris (1914) și vicepreședinte al Societății de Sociologie din Paris (1916).

S-a aflat întotdeauna într-un fertil dialog cu învățații renumiți ai Europei, prin
intermediul forurilor științifice istorice, care i-au acordat adeseori premii de
excelență, alături de Academia Română.

A murit la 27 februarie 1920 în București, unde se mutase din anul 1915. În ultimii
ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. În anii de
ocupație germană 1917-1918 a fost evacuat la Iași. El și soția sa au apelat de mai
multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat
acordarea unei pensii exact în ziua în care, după câteva ore, a decedat.[14]
Dintre frații mai tineri ai istoricului, Filip a devenit un cunoscut arhitect, iar Nicolae
Xenopol a fost politician și diplomat, a ocupat în 1912-1913 postul de ministru al
industriei și comerțului în Guvernul Take Ionescu, și a fost cel dintâi ambasador al
României în Japonia. Lucreția Xenopol a fost profesoară de liceu și membră a
Societății de Geografie, iar Adela Xenopol s-a distins ca femeie de cultură și militantă
feministă.

Opera
O analiză a operelor lui Alexandru D. Xenopol
Încă din anii de început ai activității sale științifice, Alexandru D. Xenopol s-a
remarcat prin analize istorice, cu valoare incontestabilă, publicate în revista
Convorbiri literare. Dintre acestea se impune scrierea Teoria lui Röesler. Studiu
asupra stăruinței românilor din Dacia Traiană, apărută în 1884 într-un format de
300 de pagini. Pe aceeași temă a publicat la Paris, în 1885, lucrarea O enigmă
istorică. Românii în Evul Mediu. Sunt demonstrații veridice privind temeinicia, pe
baza criticii moderne, a autohtoniei și continuității românilor în spațiul românesc
tradițional, carpato-danubiano-pontic.

Istoria Românilor din Dacia Traiană

În perioada 1888 - 1893, Alexandru D. Xenopol a tipărit la Iași opera sa
fundamentală, Istoria Românilor din Dacia Traiană, având șase volume și totalizând
aproape 4000 de pagini. Este prima prezentare sistematizată, analitică și complexă a
istoriei românilor, din toate provinciile tradiționale, începând tratarea problematicii
din cele mai vechi timpuri până la unirea din anul 1859. În scopul finalizării acestei
sinteze, autorul a realizat cercetări îndelungate în arhive și biblioteci din țară ori din
străinătate, publicând anticipat diverse studii referitoare mai ales la izvoarele și
instituțiile istorice românești.

În elaborările sale surprinde structurile societății românești, dinamica

evenimentelor, cauzalitatea și finalitatea acestora. De asemenea, prezintă aspecte
fundamentale proprii vieții sociale, economice, politice, administrative, culturale și
religioase, definitorii pentru români, urmărește evoluția activității umane,
producțiile și bogățiile acestui spațiu geo-istoric, reliefează categoriile sociale, starea
și evoluția țăranilor, meșteșugarilor, breslașilor, târgoveților, orășenilor sau a
marilor proprietari funciari.

Un loc important se acordă structurilor instituționale, proprii statelor românești,

cum au fost cele integrate activităților juridice, financiare, școlare, cutumiare,
militare, intelectuale, și se fac referiri la știință, biserică, la politica internă și
externă.

Abordând importanța teoriei în istorie, considerată ca una din principalele

caracteristici ale acesteia, Alexandru D. Xenopol a insistat asupra perioadei când a
apărut ideea unității naționale în conștiința poporului român. Pornind de la
asemenea filozofie, prezintă, în esență, factorii favorabili ce au călăuzit unitatea
genezei românești, traversând vremurile și ajungând la oportunitatea unității
politice în timpul vieții sale.

Direcțiile operei lui A. D. Xenopol

Opera lui Alexandru D. Xenopol, deși unitară ca sens, se structurează pe câteva
secțiuni distincte.

Marile sinteze
Prima dintre acestea o constituie marile sinteze, în care pot fi cuprinse:

Istoria românilor din Dacia Traiană, editată la Iași, între 1888 - 1893, având:
volumul I, 623 de pagini, volumul II, 590 de pagini, volumul III, 680 de pagini,
volumul IV, 663 de pagini, volumul V, 770 de pagini și volumul VI, 668 de pagini, la
care sunt adăugate un număr de șapte hărți.
Lucrarea a fost reeditată și completată, apărând cu același titlu (Istoria românilor
din Dacia Traiană) în 1925, la Editura Cartea Românească București, în 14 volume,
sub îngrijirea lui I. Vlădescu.
Histoire des Roumains de la Dacie Trajane depuis les origines jusqu’a l’Union des
Principautés en 1859, apărută la Paris în 1896, două volume, însumând 1132 de
pagini și trei hărți, cu o prefață a intelectualului liberal Alfred Rambaud (1842 -
1905), cel ce a coordonat elaborarea lucrării Istoria generală din secolul IV până în
zilele noastre, 12 volume, la care a colaborat inclusiv Alexandru D. Xenopol.
Filosofia istoriei
Cea de a doua secțiune a operei lui Alexandru D. Xenopol reprezintă subiectele ce
abordează filozofia istoriei. Printre acestea se pot enumera:

Studii economice, culegere de diferite texte pe teme economice tipărită la Iași în

1879.
Les principes fondamentaux de l’histoire, lucrare apărută la Paris în 1899;
Principiile fundamentale ale istoriei, volum editat la Iași în 1900 și
La thėorie de l’histoire, lucrare publicată la Paris în 1908.
Scrieri istorice polemice și documentare
Secțiunea a treia din discursul istoriografic al lui Alexandru D. Xenopol are tentă
polemică și documentară. Aici se pot încadra:

Teoria lui Röesler. Studii asupra stăruinței românilor în Dacia Traiană, Iași, 1884,
scrisă ca replică la lucrarea Romänische Studien, elaborată de istoricul german
Robert Röesler (1840 - 1881), apărută la Viena în 1871;
Une énigme historique. Les Roumains au moyen âge, Paris, 1885;
Etudes historique sur le peuple roumain, Iassy, 1887;
Românii și Austro-Ungaria, Iași, 1914, precum și numeroasele articole sau luări de
poziție în reuniuni științifice naționale ori internaționale pe aceeași temă.
Scrieri pe tematică diversificată istoric
Există, de asemenea, cea de a patra secțiune a scrierilor lui Alexandru D. Xenopol,
cuprinzând o tematică diversificată, referitoare, de exemplu, la domniile lui: Ștefan
cel Mare (1871), Constantin Brâncoveanu și Dimitrie Cantemir (1886), Scarlat
Callimachi (1897), Alexandru Ioan Cuza (1903) sau despre Nicolae Kretzulescu
(1915); amplele referiri la confruntările militare dintre ruși și turci, prezentându-se
urmările acestora pentru Țările Române (1880); luptele politice interne între
Drăculești și Dănești (1907) sau Istoria partidelor politice în România (1910).

Monografie de familie
Alexandru D. Xenopol a manifestat interes și pentru genealogie, elaborând
monografia de familie intitulată Istoria și genealogia casei Callimachi[15], carte ce
reprezintă prima monografie românească de familie[16]. Cartea lui Xenopol a
fost scrisă la solicitarea lui Alexandru Callimachi, proprietarul moșiei și al conacului
de la Stâncești (jud. Botoșani). După ce stabilește originea familiei Callimachi,
Xenopol consacră câte un capitol fiecăruia dintre domnitorii Moldovei din familia
Callimachi: Ioan, Grigore, Alexandru și Scarlat Callimachi. Un capitol tratează despre
mitropolitul Moldovei. În carte este prezentat și arborele genealogic al familiei
Callimachi, despre care autorul scrie în Precuvântare: „Am urmat cu arborele
genealogic, punând în dreptul fiecărui nume, un număr care se rapoartă (sic) la
datele, mai mult sau mai puțin cunoscute asupra membrului respectiv”. Așadar,
istoria acestei familii este încadrată în istoria Moldovei, cu atât mai mult cu cât
familia Callimachi a fost îndeaproape implicată în istoria politică și culturală a
Moldovei din veacurile XVIII-XIX.

Filozofie istorică

Alexandru D. Xenopol
Originală este teoria "scrierilor istorice", argumentată în lucrările amintite mai sus
Les principes fondamentaux de l’histoire, publicată la Paris în 1899, și La thėorie de
l’histoire, apărută tot în capitala Franței, în 1908.

Conform acestei teorii, faptele istorice decurg unele din altele și, prin legăturile
cauzale dintre ele, se înlănțuie în "serii istorice", ceea ce constituie esența
conținutului și derulării existenței umanității. Ca modalitate concretă, Alexandru D.
Xenopol aduce în prim-plan evoluția poporului român cu domenii esențiale pentru o
națiune: etnogeneza, stabilitatea, unitatea, instituționalitatea, demografia, economia,
viața politică, științifică, religioasă și relațiile internaționale.

În elaborarea concepției sale asupra istoriei, Xenopol pleacă de la distincția dintre

faptele coexistente, care se raportează la spațiu și faptele de succesiune, care se
dezvoltă în timp, distincție pe care el o considera piatra unghiulară a teoriei sale.
Faptele coexistente se repetă, fără a se schimba și constituie obiectul de studiu al
științelor teoretice, iar faptele de succesiune se schimbă permanent, dar nu se
repetă și ele dau specificul științelor istorice.

În cazul faptelor de coexistență, scurgerea timpului nu modifică fenomenele, în

vreme ce în faptele de succesiune timpul intervine ca un element modificator
esențial. Deși distincția amintită determină deosebirea dintre științele teoretice și
cele istorice, între cele două genuri de fapte nu există, după Xenopol, un zid
despărțitor. Faptele de coexistență repetându‑ se, se pot transforma până la urmă în
fapte de succesiune, precum revărsările reluate ale unui fluviu dau naștere în final
deltei sale, care-i o nouă formațiune geologică și geografică.

Alexandru D. Xenopol socotește că științele istorice se referă și la fenomene

materiale și la cele spirituale. Vorbind de istorie, el nu o consideră o știință
particulară oarecare, precum fizica sau chimia sau psihologia, ci un mod de
concepție a lumei, modul succesiv, în opoziție cu modul coexistent. Istoria se
îndeletnicește astfel cu fenomenele care sunt ceea ce sunt prin cursul timpului și
acestea se referă și la societate și la natură și la spirit și la lumea materială.

Lucrări fundamentale
1888 - 1893—Publică monumentala lucrare Istoria românilor din Dacia Traiană, în
6 volume, prima istorie completă a românilor scrisă vreodată până la el.
1899 și, respectiv 1908 - Publică, de pe poziția de filosof al istoriei Les principes
fondamentaux de l'histoire în 1899 și La théorie de l'histoire în 1908.
Aceste două lucrări, scrise și publicate în limba franceză i-au adus o faimă mondială
de filosof al istoriei, recunoaștere universală și au cântărit decisiv în alegerea sa ca
membru titular al Academiei de Științe Morale și Politice din Paris.

Alte lucrări
Cauzalitatea în succesiune;
Domnia lui Cuza Vodă;
Istoria partidelor politice din România;
L'hipotese dans l'Histoire (original publicată în franceză);
Noțiunea valorii în istorie;
Principiile fundamentale ale istoriei;
Războaiele dintre ruși și turci și înrîurirea lor asupra Țărilor Române;
Sociologia e istoria (original publicată în italiană);
Studii asupra stăruinței românilor în Dacia traiană;
Teoria lui Roesler;
Zur Logik der Geschichte (original publicată în germană) ...
Ecoul operei lui Xenopol în Europa
Asiduitatea și profunzimea analizei lui Alexandru D. Xenopol în explicarea
evenimentele istorice, investigând noi modalități care să structureze istoria și
filozofia istoriei, îl plasează printre cei mai importanți gânditori europeni ai
perioadei respective.

Lucrarea Les principes fondamentaux de l’histoire s‑ a bucurat de o călduroasă

primire în multe țări europene unde erau în curs acute dezbateri a problematicilor
de filosofie a istoriei. Neokantienii Rickert și Windelband vedeau în filosofia istoriei
un teren de revigorare a filosofiei în genere, iar Dilthey considera și el că
întemeierea rațiunii istorice este o cale de rezolvare a crizei în care intrase filosofia.
În raport cu alți filosofi ai istoriei din acea vreme, Xenopol avea marele avantaj că
opera sa în acest domeniu venea din partea unui mare și recunoscut istoric pe plan
național, dar și internațional, cunoscut în Europa prin traducerile scrierilor sale
istorice, ca și prin studiile publicate în reviste străine de specialitate. Așa se explică
și ecoul lucrării lui Xenopol de teoria istoriei, precum și prestigiul statornic de care
s‑ a bucurat de atunci încoace savantul român.

Rolul lui Alexandru D. Xenopol în epocă și în istoria României

Alexandru D. Xenopol a avut meritul absolut unic de a scrie prima sinteză sau istorie
completă a poporului român, Istoria românilor din Dacia Traiană, și de a o face larg
cunoscută întregii lumi, deziderat formulat anterior cu extremă claritate atât de
Mihail Kogălniceanu cât și de Nicolae Bălcescu, încă de pe vremea când aceste idei
erau parte esențială a programului viitoarei revoluții de la 1848.
În plan educațional, ca profesor universitar, și ca titular simultan al catedrei de
istorie a românilor, respectiv al celei de istorie universală, Alexandru Xenopol a
contribuit la educarea și modelarea a multor generații de profesori de istorie și
istorici români.
Simultan cu obligațiile didactice a desfășurat și o susținută și bogată activitate
științifică, atât ca autor, publicând numeroase lucrări și studii în presa științifică a
vremii, cât și ca editor, redactor și director al Revistei "Arhiva", apărută la Iași.
Xenopol a fost unul din cei mai aprigi susținători ai înlăturarii înapoierii economice
și culturale a României, militând pentru continuarea dezvoltarii învățământului la
toate nivelele, începută atât de dinamic în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza
(1859 - 1866).
De asemenea, în toate studiile sale economice, Alexandru D. Xenopol preconiza
crearea unei puternice și diversificate industrii naționale, începută, de asemenea în
timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Ambele direcții, învățământul și industria,
le vedea ca făcând parte din drumul spre realizarea unei independențe nu doar
politice, ci și a uneia economice. Ca atare, marele istoric Alexandru D. Xenopol
opunea concepțiilor liber schimbiste oficiale concepția protecționismului economic
intern menit să asigure crearea unei industrii românești puternice care să permită,
la rândul ei, dezvoltarea celorlalte compartimente ale economiei naționale:
comerțul, finanțele, agricultura, etc.
Pe plan internațional, remarcabilul om de cultură român a adus contribuții dintre
cele mai importante la filosofia istoriei, așa după cum o dovedește lista de lucrări
publicate atât în limba franceză cât și în limba germană și limba italiană, limbi pe
care le stăpânea la nivelul unui vorbitor nativ elevat.
Prin întreaga sa activitate creatoare ca autor, eseist, filosof al istoriei, istoric,
pedagog, sociolog și scriitor, Alexandru D. Xenopol a evidențiat cu pregnanță rolul
său cel mai meritoriu în cultura română, prin faptul că a fost primul intelectual
român de orientare universală care, utilizând principii metodologice moderne, a
scos istoria din tiparele sale tradiționale și tradiționaliste, împletind-o strâns într-o
documentație amplă, într-o viziune critică de ansamblu care să prezinte realist
multitudinea formelor de manifestare a vieții sociale a oamenilor - economică,
socială, politică, culturală, ideologică etc.
Cinstirea memoriei
Un prestigios premiu acordat anual de Academia Română pentru cea mai bună
cercetare de istorie modernă și contemporană poartă numele renumitului
savant.[17] De asemenea, numele său a fost dat și unui institut de cercetare al
Academiei Române (Filiala Iași): „Institutul de Istorie A. D. Xenopol”.[18]

În București există Colegiul Economic „A. D. Xenopol”.[19]

Sunt străzi care îi poartă numele în mai multe orașe din România: București
(sectorul 1), Cluj, Iași, Lugoj, Oradea, Pitești, Sibiu, Timișoara.

În incinta Universității din Iași se află un bust al lui Alexandru D. Xenopol, operă a
sculptorului Richard Hette.

Note
^ a b "Alexandru D. Xenopol", data.bnf.fr, accesat în 10 octombrie 2015
^ a b Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)
^ Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)
^ I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, vol. IV - Junimea, București, Inst. Arte
grafice Bucovina, 1933, pp. 368-428
^ P. Hiemstra
^ Iacob Negruzzi - Amintiri de la Junimea', în Școala Noastră, Nr. 6/1940, p.259
(Universitatea Babeș-Bolyai Transsylvanica Online Library)
^ Neagu Djuvara Mari români de origine evreiască 2014
^ George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, Editura
Minerva, București, 1986, p. 441
^ Numele Brunswick este denumirea în engleză a regiunii germane Braunschweig
^ Constantin Cubleșan, "Începuturile romanului realist românesc: N. Xenopol",
Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia Philologica Yearbook, 2008 (Vol. I), p. 19-
26
^ a b Mănăstirea Putna: Cronologie, accesat 8 aprilie 2014.
^ Constantin Schifirneț, A. D. Xenopol în spațiul public, Revista Atheneum,
08/02/2008
^ Academia Română - membrii Academiei din 1866 până în prezent, accesat 8
octombrie 2017
^ P. A. Hiemstra, 1987, p. 4
^ A. D. Xenopol, Istoria și genealogia casei Callimachi, București, 1897
^ Mihai Sorin Rădulescu, Genealogia românească. Istoric și bibliografie, Brăila, Ed.
Istros, 2000, p.37
^ Premiile Academiei Române: Premiul „Alexandru D. Xenopol”, accesat 16
octombrie 2016
^ Academia Română - Filiala Iași: Institutul de Istorie A. D. Xenopol, accesat 17
octombrie 2016
^ Colegiul Economic „A. D. Xenopol” din București, accesat 17 octombrie 2016
Bibliografie
Neagu Djuvara - Mari români de origine evreiască, în volumul Contribuția etniei
iudaice la dezvoltarea României, sesiune de comunicări realizată în cadrul
Proiectului European Podurile Toleranței, Hasefer 2014, p. 67
en Paul A. Hiemstra, Alexandru D. Xenopol and the Development of Romanian
Historiography, Routledge, 1987. ISBN 978-1138643727.
Eugen Lovinescu, Titu Maiorescu și contemporanii lui, vol. 1: V. Alecsandri, M.
Eminescu, A. D. Xenopol, București, Casa Școalelor, 1943
Adrian Pop, O fenomenologie a gândirii istorice românești. Teoria și filosofia istoriei
de la Hasdeu și Xenopol la Iorga și Blaga, București, All Educational, 1999
Mihai Popa, Universal și particular în „seria istorică” la A. D. Xenopol (I), Revista de
filosofie, vol. 52, ian-apr., 2005
Dimitrie R. Rosetti, Dicționarul contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populara”,
1897
Gheorghe Toma, Xenopol despre logica istoriei, București, Editura Politică, 1971
Alexandru Zub, A .D. Xenopol, 1847-1920. Biobibliografie, Ed. Enciclopedică Română
/ Ed. Militară, București, 1973
Alexandru Zub, Junimea, implicații istoriografice, Ed. Junimea, Iași, 1976
fr Alexandru Zub, L’Historiographie roumaine à l’âge de la synthèse: A. D. Xenopol,
Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1983
Alexandru Zub, Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol, Ed. Institutul
European, Iași, 2004
Alexandru Zub, De la istoria critică la criticism. Istoriografia română la finele
secolului XIX și începutul secolului XX, Ed. Academiei, București, 1985 (ediția a II-a,
cu subtitlul Istoriografia română sub semnul modernității, Ed. Enciclopedică,
București, 2000)