Sunteți pe pagina 1din 2

Bacalaureat 2009: Varianta 12: Particularităţile de construcţie a unui personaj într-o

nuvelă studiată: Alexandru Lăpuşneanul de Costache Negruzzi

Ca specie a genului epic, nuvela are dimensiuni medii, cu o acţune riguros construită în
conflict puternic, punând în evidenţă personaje complexe bine individualizate. Spre deosebire
de povestire, cu care se confundă adeseori, nuvela are următoarele trăsături definitorii:
construcţia subiectului este riguroasă, personajele sunt deja caractere formate, accentul este
pus pe construcţia personajelor, nu pe acţiune, iar timpul şi spaţiul sunt clar delimitate.
În literatura română nuvela a apărut în perioada paşoptistă, prima şi cea mai
importantă fiind nuvela istorică „Alexandru Lăpuşneanul” a lui Costache Negruzzi. Aceasta
este istorică prin temă şi din perspectiva formulei estetice cu elemente clasice.
Titlul nuvelei face referire la personajul principal, anticipând conflictul şi importanţa
personajului în operă.
Opera este împarţită în patru capitole, fiecare având câte un moto semnificativ care
accentuează conflictul dominant. În centrul nuvelei, scriitorul îl aşază pe Alexandru
Lăpuşneanu , domnul Moldovei, acţiunile prezentate cât şi celelalte personaje având rolul de a
reliefa caracterul personajului principal.
„Alexandru Lăpuşneanu, după înfrângerea sa în două rânduri de oştile Despotului,
fugind la Constantinopol, izbutise a lua oşti turceşti şi se întorcea acum să izgonească pre
răpitorul Tomşa şi să-şi ia scaunul pe care nu l-ar fi pierdut de n-ar fi fost vândut de boieri.”
Astfel, Lăpuşneanu „intrase în Moldavia, întovărăşit de şapte mii de spahii şi de vreo trei mii
oaste de strânsură. „
Alexandru Lăpuşneanu este un erou romantic prin calităţi de excepţie şi defecte
extreme, caracter realizat pe baza antitezei romantice. Cu alte cuvinte, Lăpuşneanu este un
personaj excepţional pus în situaţii excepţionale. Spre deosebire de „Letopiseţul Ţării Moldovei”
de Grigore Ureche) din care s-a inspirat Negruzzi), în care este prezentat domnitorul
Lăpuşneanu, în nuvela lui Negruzzi este prezentat personajul cu acelaşi nume. Autorul
păstrează date istorice, cum ar fi anumite scene şi replici (scena ospaţului, piramida). Abaterile
de la documentele istorice sunt intenţionate şi au rol în construirea personajului) boierul Moţoc
murise înainte de întoarcerea in ţară a lui Lăpuşneanu, Spancioc şi Stroici fugiseră din ţară în
Polonia, uciderea lui Moţoc e inspirată din moartea unui domnitor grec linşat de popor).
Dialogul constituie în opera lui Negruzzi o soluţie artistică folosită cu scopul de a
pune în evidenţă evoluţia psihologică a personajului.
Domnitorul este caracterizat direct de catre narator („Lăpuşneanu, a căreia ochi
scânteiară ca un fulger”, „meditează vreo nouă moarte”) şi celelalte personajue, şi indirect, prin
intermediul dialogului, monologului, gestualităţii şi comportamentului.
Faptele domnitorului, ajuns pentru a doua oară pe tronul Molodvei (omorârea
boierilor, „leacul de frică” oferit Domniţtei Ruxanda, aruncarea lui Moţoc in mâinile mulţimii),
pun în evidenţă tiania domnitorului care acţionează pentru întărirea autorităţii domneşti şi
slăbirea puterii boierilor.
Încă din primul capitol putem observa, prin intermediul dialogului, anumite gesturi care
dezvăluie evoluţia psihologică a viitoului tiran. Dialogul din scena în care Lăpuşneanu
întâlneşte solia formată din Moţoc, Veveriţei, Spancioc şi Stroici, conturează foate bine
conflictul puternic dintre domn şi boierii trădători. Acest conflict evidenţiază trăsătura
fundamentală a lui Lăpuşneanu, şi anume, voinţa de a avea putere deplină asupra Moldovei,
impunându-şi ferm autoritatea.
Lăpuşneanu îi primeşte pe boieri rezervat, „silindu-se a zâmbi”. Atitudinea boierilor, la
început, este una oarecum detaşată, deoarece „se înclinară până la pământ, fără a-i săruta
poala după obicei”. Schimbul de replici reflectă siguranţa de sine şi atitudinea provocatoare a
domnului, care-i determină pe boieri să-şi dezvăluie ostilitatea şi adevăratele intenţii: „Am auzit,
urmă Alexandru, de bântuielile ţării şi am venit să o mântui; ştiu că ţara mă aşteaptă cu
bucurie.”
Ultima parte a acestui dialog dezvăluie furia şi ura abia stăpânită a lui Lăpuşneanu,
ca răspuns la vicleniile lui Moţoc. Prin aceste replici tăioase sunt evidenţiate impulsivitatea,
lipsa de scrupule şi violenţa domnitorului în înfruntarea cu boierii: „Dacă voi nu mă vreţi eu vă
vreu [...] şi dacă voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi şi voi merge şi cu voia, ori fără voia
voastră.”
Observaţiile asupra fizionomiei personajului, făcute de Negruzzi, reflectă trăirile
interioare ale eroului : „răspunse Lăpuşneanu, a căruia ochi scânteiară ca un fulger.”
Fiind un bun cunoscător al firii umane, Lăpuşneanu îl cruţă pe Moţoc pentru
încercarea de a-l înşela din nou, deoarece avea nevoie de acesta „ca să mai uşureze
blăstemurile norodului”. Această scenă reflectă duritatea, luciditatea şi ironia necruţătoare a
domnului.
Partea a III-a a nuvelei („Capul lui Moţoc vrem”) este cea mai dramatică şi începe
printr-o linişte şi o atmosferă de sărbatoare, unde domnul şi boierii se adunaseră la biserică.
Scena este prezentată minuţios, pregătindu-se antiteza romantică şi contrastul din scena
uciderii celor 47 de boieri.
Dismularea şi ipocrizia, precum şi ateismul sunt trăsături specifice personajului romantic şi
sunt foarte bine evidenţiate în această scenă: „Împotriva obiceiului său, Lăpuşneanul, în ziua
aceea era îmbrăcat cu toată pompa domnească”, „Dar după ce a ascultat Sfânta Slujbă, s-a
coborât din strană, s-a închinat pe la icoane, şi, apropiindu-se de racla Sfântului Ioan cel Nou,
s-a aplecat cu mare smerenie şi a sărutat moaştele sfântului”, „Spun că în minutul acela, el era
foarte galben la faţă, şi ca racla sfântului ar fi tresărit.”
În episodul uciderii celor 47 de boieri, se poate observa antiteza dintre cinismul lui
Lăpuşneanu („El râdea”) şi groaza lui Moţoc care „se silea a râde ca să placă
stăpânului, simţind părul zburlindu-i-se pe cap şi dinţii săi clănţănind.”
În scena finală a bolii şi a otrăvirii sale, personajul principal trăieşte cu intensitate atât
umilinţa, cât şi revolta împotriva celor ce l-au călugărit, după care urmează groaza în faţa
morţii.
Deşi naratorul este obiectiv, apar scurte intervenţii subiective prin care naratorul îşi
trădează atitudinea faţă de personaj: „această deşănţată cuvântare”, „era groază a privi
această scenă sângeroasă”.
În realizarea operei sale, Negruzzi interpretează cronicile lui Grigore Ureche şi Miron
Costin, schimbând destinul unor personaje. Astfel, creează o operă de ficţiune care se
îndepărtează de spiritul cronicilor, o nuvelă „care ar fi putut sta alături de Hamlet dacă ar fi avut
prestigiul unei limbi internaţionale”. (G. Călinescu).

S-ar putea să vă placă și