Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen

Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 3 octombrie 1893, Sinaia - 3

aprilie 1953, Estoril, Portugalia), rege al României, membru de onoare al
Academiei Române din 17 mai 1921. Carol al II-lea a fost cel mai
controversat rege al României, actele sale politice şi din viaţa personală
generând numeroase dispute în opinia publică şi pe scena politică. A
renunţat de trei ori la prerogativele sale de moştenitor al Coroanei, timp în
care relaţiile sale amoroase au devenit subiect de controversă publică. Carol
a ştiut cu foarte mare abilitate să folosească lipsa de autoritate a Regenţei şi
divergenţele dintre partidele politice pentru a reveni pe tronul României.

Deşi în perioada domniei sale România a cunoscut cel mai mare avânt
economic din perioada interbelică, aceasta s-a caracterizat prin
permanentul conflict dintre rege şi clasa politică. Carol dorea ca instituţia
monarhică să joace rolul principal în stat şi s-a lăsat influenţat în actele sale
de camarila regală, încercând constant să discrediteze în ochii opiniei
publice formaţiunile politice democratice. Cu inteligenţă a folosit momentul
alegerilor din decembrie 1937 pentru a instaura în România un regim
monarhic autoritar, de altfel, autoritarismul fiind o caracteristică a
majoritatăţii statelor europene din această perioadă.

Izolată pe plan diplomatic, România a trebuit să cedeze în faţa presiunilor şi

să accepte pretenţiile teritoriale revizioniste din vara anului 1940.
Dezordinea generală din ţară l-a determinat pe Carol să îl cheme la putere
pe generalul Ion Antonescu, considerat singura persoană capabilă să
conducă ţara în tot acest context intern şi internaţional. Noul prim-ministru
a fost învestit cu puteri depline în stat, iar pe 6 septembrie 1940 Carol al II-
lea a abdicat în favoarea fiului său Mihai I. Ultimii ani ani din viaţă i-a
petrecut prin călătorii în străinătate alături de Elena Lupescu şi în cele din
urmă s-a stabilit la Estoril, în Portugalia, unde a decedat pe 3 aprilie 1953.