UNIREA DIN 1859 – O ALTĂ ABORDARE

În anul 1859 s-a realizat un prim pas spre unirea românilor într-un singur stat. Atunci,
românii din cele două Principate Moldova și Țara Românească (Valahia) au înfăptuit ceea ce în
istoria românilor se numește „mica unire”. Dincolo de voința de unire a românilor, foarte
importantă a fost conjuctura internațională ce a permis realizarea acestei uniri.

Cele două Principate se aflau sub suzeranitatea Imperiului Otoman și, mult mai rău, sub un
așa-zis protectorat al Rusiei. Însă, între anii 1853-1856 a avut loc războiul Crimeei, în care Rusia
a fost învinsă de o coaliție formată din Anglia, Franța, Imperiul Otoman. Astfel, în urma acestui
război va avea loc un Congres de Pace la Paris în urma căruia Principatele vor fi scoase de sub
protectoratul Rusiei.

În urma mai multor serii de negocieri între Marile Puteri, s-a ajuns la un acord privitor la
unirea celor două Principate într-un singur stat.

În cele două țări românești au avut loc alegeri pentru domnitori. Acum lucrurile devin
interesante! În Moldova erau peste 30 de candidați la domnie. Printre aceștia nu se afla
Alexandru Ioan Cuza! Este greu de găsit o explicație viabilă pentru acest fapt! Între susținătorii
celor peste 30 de candidați au intervenit mari neînțelegeri încât, se părea, că alegerile vor fi
compromise. Dar, surpriză! Se anunță brusc candidatura lui A.I.Cuza, care va fi ales cu
UNANIMITATE de voturi!! Cu alte cuvinte, neînțelegerile au dispărut pe nepusă masă!
Explicația acestui fapt o putem găsi în intervenția personală a lui Napoleon al III-lea, împăratul
Franței. Franța susținea puternic unirea Principatelor, văzând în aceasta o barieră naturală
împotriva expansiunii Rusiei în Balcani! Avea, de asemenea, tot interesul să-și impună pe tronul
noului stat omul său. Într-adevăr, A.I.Cuza era omul Franței sau mai corect spus era omul lui
Napoleon al III-lea. Cei doi făcuseră parte din aceeași lojă masonică! Mai trebuie adăugat faptul
că, inițial românii doriseră să aleagă un domnitor străin, considerând că doar un astfel de
conducător putea avea sprijinul diplomatic și militar necesar pentru obținerea independenței față
de Turcia. Conjunctura internațională n-a fost favorabilă atunci unei astfel de solicitări. Totuși,
lidrii politici au considerat că alegându-l pe Cuza, de fapt obțineau sprijinul indirect al Franței
pentru independența Principatelor!

Și-n Țara Românească au fost mai mulți candidați la tron, ba chiar se dădea și-un câștigător
sigur – Gheorghe Bibescu! Dar, liderii politici, la propunerea lui Vasile Boerescu, vor fi de acord
cu alegerea tot a lui A.I.Cuza, din aceleași considerente ca și-n cazul Moldovei. Putem
concluziona că, A:I.Cuza a fost omul momentului! În nici un caz, nu a fost el făuritorul Unirii,
așa cum s-a susținut în istoriografia comunistă, și încă se mai susține de către unii istorici
naționaliști, mai ales de către cei care nu vor să audă de Francmasonerie!
 Domnia lui A.I: Cuza a fost marcată de unele încercări da a impune importante reforme.
Rezultatele acestora nu trebuie exagerate. Astfel, Cuza a secularizat averile Bisericii. Aceasta
deținea 25% din pământul României! Absolut condamnabil și de neacceptat o asemenea situație
pentru „urmașii lui Hristos”, mai ales în situația în care peste 500 000 de țărani nu aveau deloc
pământ! Această măsură, deși a stârnit ura Bisericii, a fost salutară și a reprezentat, în fapt,
singura reformă a lui Cuza care a reușit!

El a elaborat și alte reforme cu rezultate slabe în aplicarea lor concretă. Astfel a fost
promovată o reformă agrară care, pe moment, rezolva problema lipsei de pământ pentru țărani.
În principiu, fiecare cap de familie primea cam 10 hectare de pământ. Aparent a fost bine. În
timp a fost dezastros! Pe atunci o familie de țărani români avea, în medie, cam 10 copii! Nu este
locul să explicăm acest comportment demografic al țăranilor români. Să ne imaginăm că din
acești 10 copii, 5 erau băieți! La moarte, tatăl lăsa moștenire averea/pământul băieților, fetele
neavând, datorită mentalității românilor din acele vremuri, dreptul la moștenire! Cât pământ
putea moșteni un băiat din cele 10 hectare!? Iată de ce, în timp se va ajunge la acutizarea extremă
a problemei agrare! În 1907, de pildă, a avut loc o mare răscoală sub lozinca: „Noi vrem
pământ”! Dacă A.I.Cuza a rezolvat, cum se susține de către unii istorici, problema agrară, ce rost
a mai avut această răscoală!?

Altă reformă mult lăudată a fost cea a introducerii învățământului primar gratuit și obligatoriu!
Această reformă este exemplul tipic a ceea ce Titu Maiorescu avea să numească mai târziu
„formă fără fond”! Într-adevăr, așa este! România devenea prima țară din lume (SIC!) unde se
introducea această reformă! Anglia a introdus învățământul primar gratuit și obligatoriu după
anul 1890, Franța cam tot pe atunci! România le-a luat-o mult înainte! Să fim serioși! A fost o
reformă pe hârtie! Aplicarea ei practică va fi posibilă mult mai târziu, începând cu Spiru Haret
care a început să de a formă acelei reforme. În timpul lui Cuza România avea foarte puține școli,
foarte puțini profesori, dar îi lipsea, nu-i așa, învățământul primar gratuit și obligatoriu!

Exemplele pot continua, dar ne oprim aici!

Cuza a reușit să provoace, treptat, o profundă animozitate oamenilor politici, mai ales, că
începând cu anul 1864, a instaurat regimul de guvernare personală, pe motiv că Parlamentul îl
împiedica să rezlizeze reformele! Mai mult, a avut o legătură extraconjugală cu prințesa Serbiei
Maria Obrenovici, fapt ce a provocat marea tulburare în epocă!

Pe plan extern se schimbă situația și echilibrul de forțe. Prusia începe să domine în raporturile
cu alte Mari Puteri. Revine pe tapet problema prințului străin ca soluție pentru a obține
independența României! Această schimbare de atmosferă precum și nemulțumirile clasei politice
față de Cuza, determină pe liberali să se coalizeze cu conservatorii, în ceea ce istoriografia
comunistă a numit „monstroasa coaliție”. Nu este vorba nici pe departe de așa ceva! Se coalizau
două partide de dreapta, lucru absolut firesc într-o democrație parlamentară! Astfel, Cuza va fi
înlăturat de la tron și trimis în exil! Interesant este că n-a protestat și nici nu s-a opus, semn că
înțelegea situația, lucru evident din ceea ce a declarat cu acest prilej: „Să dea Dumnezeu să-i
meargă țării mele mai bine fără mine! Să trăiască România!”

Factorii politici îl vor aduce pe tronul României pe prințul german Carol. Nu era o alegere
întâmplătoare! Dimpotrivă! Oamenii politici români începeau să sesizeze mutarea de forțe în
favoarea Prusiei, astfel că s-au orientat spre un prinț german din familia Hohenzollern, familie
care conducea Prusia! A fost o alegere foarte bună, confirmată, ulterior, de mersul istoriei!