Termenul MONITORIZARE

 supravegherea evoluţiei în timp a unui sistem prin măsurarea,

 estimarea sau semnalarea depăşirii valorilor limită a unor indicatori sau parametri
definitorii ai sistemului,
 diagnoza stării prezente şi eventual elaborarea unor prognoze (masuri)

Legea “Protecţiei Mediului” din 29 decembrie 137/1995 specifică înţelesul termenului

monitorizarea mediului:

“sistem de supraveghere, prognoză, avertizare şi intervenţie, care are în vedere

evaluarea sistematică a dinamicii caracteristicilor calitative ale factorilor de mediu, în
scopul cunoaşterii stării de calitate şi semnificaţiei ecologice a acestora, evoluţiei şi
implicaţiilor sociale ale schimbărilor produse, urmate de măsuri care se impun”.
 RADIAŢIILE IONIZANTE

 radiaţiile nucleare şi la cele din domeniul UV-B.

 Dintre efectele poluării radioactive asupra organismului uman menţionăm:
a) leziuni cutanate (radiodermite);
b) leziuni oculare cu opacifierea cristalinului;
c) sterilitate temporară sau definitiva, în funcţie de doză, iar iradierea în primele trei
luni de sarcină duce la malformaţii congenitale, retardare mintală severa;
d) diferite forme de cancer: leucemie, cancer tiroidian, mamar, pulmonar etc.

Subţierea statului de ozon atmosferic este de aşteptat sa aibă influenţă directă asupra
sănătăţii populaţiei. Este vorba în principal de:
a) creşterea incidenţei tuturor formelor de cancer de piele datorită expunerii crescute
la UV-B;
b) scăderea sistemului imunitar ceea ce va determina creşterea prevalenţei bolilor
infecţioase.
POLUAREA FONICĂ

în perioada 2010-2011 s-a efectuat un studiu privind “Impactul poluării sonore asupra
stării de sănătate a populaţiei“, care a urmărit percepţia subiectivă a disconfortului creat
de zgomot, într-o serie de localităţi urbane cu populaţie de peste 250.000 de locuitori
Concluziile studiului:
1)nivelurile crescute de zgomot exterior la care se adaugă şi zgomotul interior determinat
de diverse surse din mediul de locuit - determină dificultăţi în comunicare, precum şi
simptome nespecifice: irascibilitate, cefalee, palpitaţii;
2) în ceea ce priveşte profilul bolilor cronice în care expunerea la zgomotul ambiental a
fost investigată s-a observat că bolile cardiovasculare au cea mai mare frecvenţă (13%),
urmate de bolile psihice care au o frecvenţă de două ori mai mică (6%); hipoacuzia şi
bolile endocrine au frecvenţa asemănătoare (4%).
SCHIMBĂRILE CLIMATICE

Se estimează că schimbările climatice afectează sănătatea umană în

1) mod direct - în relaţie cu efectele fiziologice ale căldurii şi frigului
2) mod indirect, prin modificarea comportamentelor umane (migraţie forţată, mai
mult timp petrecut în exterior), creşterea incidenţei bolilor cu transmitere prin
alimente sau prin vectori sau alte efecte drept consecinţă a schimbărilor
climatice, precum inundaţiile
Comisia Europeana şi-a propus ca în 2013 să finalizeze Strategia EU de Adaptare la
Efectele Schimbărilor climatice. Aceasta va cuprinde recomandări pentru toate sectoarele
vulnerabile de la nivelul EU .
Adaptarea are ca obiective:
a) de a reduce în mod rentabil riscurile şi pagubele provocate de efectele negative
prezente sau viitoare sau de a exploata potenţialele beneficii.
b) utilizarea mai raţională a resurselor limitate de apă,
c) adaptarea podurilor de construcţie existente pentru a face faţă schimbărilor
climatice viitoare şi fenomenelor meteorologice,
d) construcţia de dispozitive de protecţie împotriva inundaţiilor,
e) dezvoltarea de culturi rezistente la secetă, selecţia speciilor şi practicilor
forestiere mai puţin vulnerabile la furtuni şi incendii, ş.a
Strategia ar urma să coordoneze reacţia statelor membre la impactul încălzirii globale
asupra comunităţilor locale, punând accent pe:
a) sprijinirea ţărilor şi localităţilor în elaborarea planurilor de adaptare la
schimbările climatice - prin finanţare sau alte forme de sprijin;
b) includerea de măsuri adecvate în programele UE pentru sectoare economice
critice, cum ar fi agricultura şi pescuitul şi pentru proiecte regionale;
c) încurajarea cercetării având ca obiect efectele potenţiale ale schimbărilor
climatice şi extinderea reţelei europene pentru adaptarea la schimbările climatice
In ceea ce priveşte protejarea sănătăţii populaţiei faţă de schimbările climatice aceasta se
poate face prin:
a) integrarea aspectelor de sănătate în toate măsurile de prevenire a impactului
acestora asupra calităţii vieţii;
b) identificarea şi monitorizarea indicatorilor de sănătate care pot fi influenţaţi de
acestea;
c) implementarea unor programe de informare şi educaţie pentru sănătate legate de
schimbările climatice.
Programul naţional de monitorizare a factorilor determinati din mediul de viaţă şi
muncă

In scopul diminuării riscurilor pentru sănătatea oamenilor au fost elaborate în decursul
timpului programe de sănătate legate de acţiunea factorilor de mediu.
Priorităţile de acţiune ale programului naţional pentru sănătate şi mediu au în vedere
reducerea riscului impactului factori de mediu asupra sănătăţii populaţiei.
Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate pentru anii 2011 şi
2012, anexă a HG nr. 1388/2010 (denumite în continuare Norme), conţin în secţiunea
programe naţionale de sănătate de evaluare, profilactice şi cu scop curativ, finanţate din
bugetul ministerului sănătăţii”, la capitolul II, Programul naţional de monitorizare a
factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă.
 Coordonare tehnică revine Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP).
De interes este „Subprogramul privind protejarea sănătăţii publice prin prevenirea
îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi muncă” care
prevede acţiunile derulate:
a) la nivelul Ministerului Sănătăţii,
b) la nivelul Institutului Naţional de Sănătate Publică prin Centrul Naţional de
Monitorizare a Riscului din Mediul Comunitar şi Centrele Regionale de Sănătate
Publică Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara şi Tg.Mureş
c) la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene şi a Municipiului Bucureşti.
 Evaluarea stării mediului natural reprezintă elementul principal al unui sistem de
monitorizare şi constă în:
- selectarea indicilor;
- a caracteristicilor factorilor de mediu (apă, aer, sol, ecosisteme);
- măsurarea lor directă.
 Complexul parametrilor respectivi trebuie să caracterizeze exact starea mediului
natural.
 Elaborarea unei prognoze presupune
- cunoaşterea legităţilor privind modificarea nivelurilor de poluare şi starea mediului
natural,
- disponibilitatea unor modele şi posibilităţi de calcul numeric.
 O atenţie deosebită trebuie acordată transferului de substanţe poluante dintr-un factor
de mediu în altul
 O importanţă deosebită revine observaţiilor vizând impactul mediului ambiant asupra
omului
 Sunt luate sub observare atât modificărilre antropogene cât şi cele fenomenologice
naturale, fapt necesar evaluării componenţei antropogene a schimbărilor aflate sub
observare. De regulă, impactul antropogen se suprapune peste modificările naturale şi o
eventuală separare a acestora nu reuşeşte întotdeauna.
 Evaluarea stării mediului natural reprezintă elementul principal al unui sistem de
monitorizare.

 Analizele de mediu - în scopul obtinerii de informatii obiective despre mediul

înconjurator, colectarea corecta a probelor pentru îndeplinirea obiectivelor privind
examinarea mediului - cheia obtinerii unor date precise.

Probele pentru analiza de mediu sunt colectate din apa, materiale solide si aer.

 probele de apa sunt colectate din râuri, lacuri, mari si oceane, ape subterane, ape
uzate industriale care sunt evacuate din industrie si activitatile casnice.
 probele solide sunt colectate din sol, sediment, namoluri si deseuri solide.
 probele gazoase includ pulberile si gazele toxice din atmosfera, pulberile evacuate din
activitatile industriale si gazele de esapament si de asemenea de prelevarea la surse.
 Monitoringul elementelor şi factorilor de mediu vizează următoarele
domenii/componente care fac obiectul monitorizării:
1. aerul atmosferic (calitate, emisii de poluanţi, acidifiere, stratul de ozon)
2. schimbări climatice (inclusiv emisii de gaze cu efect de seră)
3. apa (dulce)
4. solul (inclusiv utilizarea terenurilor)
5. biodiversitatea şi biosecuritatea (incluzând pădurile, mediul marin şi costier şi
zonele umede dar şi organismele modificate genetic )
6. deşeurile, substanţele şi preparatele chimice periculoase
7. radioactivitatea
8. mediul, sănătatea şi calitatea vieţii
Pentru fiecare din domeniile enumerate, obiectivele activităţii de monitorizare pot fi
sintetizate astfel:
- cunoaşterea condiţiilor de mediu existente la nivelul fiecărui sector ca şi legăturile
dintre diferitele sectoare;
- asigurarea comparabilităţii datelor prin utilizarea unor indicatori relevanţi şi
standarde de mediu;
- crearea, administrarea unei baze de date ca şi asigurarea accesului la aceasta pentru
fundamentarea concluziilor privind starea mediului şi luarea de decizii în situaţia
degradării acesteia.
 Sintetic, monitorizarea mediului poate fi definită ca o activitate sistematică, de
lungă durată, bazată pe reţele de măsură dimensionate spaţial şi temporal, astfel încât să
poată asigura controlul poluării.
 În prezenta expunere sunt definite următoarele noţiuni:
Companie = orice societate comercială, întreprindere, firmă, organizaţie
guvernamentală sau neguvernamentală, regie autonomă, ce are preocupări legate de
protecţia mediului, în calitate de poluator, utilizator sau gestionar al unor resurse de
mediu.
Resurse de mediu (resurse) = factori de mediu, indiferent de natura şi utilizarea
curentă a acestora.
Indicatori de calitate = orice informaţie referitoare la starea calităţii mediului:
concentraţii ale unor specii chimice, nivelul de zgomot etc.
Poluator = orice activitate antropică generatoare de impact negativ asupra mediului.
Impact de mediu = efectele, pozitive sau negative, asupra mediului, cauzate de
activităţile antropice.
Zonă de impact = aria geografică afectată de un poluator.
 MONITORIZAREA MEDIULUI –
INSTRUMENT AL MANAGEMENTUL DE MEDIU

Cu toate că abordarea problematicii de mediu este un proces demarat cu mult timp în
urmă, înţelegerea proceselor din mediu şi a efectelor perturbaţiilor produse este departe
de a fi completă.
Necesitatea identificării interacţiunilor care influenţează dinamica ecosistemelor a
condus la dezvoltarea unor sisteme de monitorizare a calităţii mediului din ce în ce mai
sofisticate.
Cu toate acestea, datele oferite de aceste sisteme sunt de cele mai multe ori insuficiente
pentru a acoperi totalitatea parametrilor a căror variaţie trebuie prezisă la adoptarea
multitudinii de opţiuni decizionale.
În altă ordine de idei, apariţia unor noi probleme de mediu îngreunează înţelegerea
corelaţiei cauze-efecte.
Din acest motiv, este dificil a defini managementul de mediu printr-o succesiune de
paşi, care conduc la un rezultat cert.
Principii generale privind managementul de mediu

Conform seriei de standarde ISO 14000, managementul de mediu se defineşte ca un

instrument prin care o companie îşi poate stabili propriile emisii de poluanţi, astfel încât
să asigure un control strict al impactului produs de propria activitate asupra mediului.
Această serie de standarde nu are un caracter obligatoriu şi nu impune criterii de
performanţă în domeniul managementului de mediu, acestea din urmă fiind stabilite prin
reglementări la nivel naţional.
Aplicarea prevederilor ISO 14000 este voluntară, dar pentru a fi eficientă nu trebuie să
constituie o iniţiativă solitară, ci trebuie adoptată la nivel cel puţin zonal.
Considerarea managementului de mediu ca management al resurselor necesită o
supraveghere continuă a factorilor de mediu afectaţi, în vederea reactualizării înţelegerii
funcţiunilor ecosistemelor, ceea ce permite cuantificarea exactă a impactului deciziilor
adoptate.
Deciziile manageriale viitoare pot fi astfel adaptate pentru a valorifica avantajele
oferite de ecosistemele vizate.
Din acest motiv, monitorizarea mediului este considerată drept un instrument de bază
în managementul de mediu
Prin standardul ISO 14004 sunt enunţate o serie de principii privind sistemele de
management de mediu, şi anume (figura 1.):

1.Politica de mediu. O companie trebuie să-şi stabilească propria politică de mediu şi să

asigure obligativitatea propriului sistem de management de mediu.
2.Planificarea. Compania trebuie să-şi elaboreze un plan de asigurare a propriei politici de
mediu.
3.Implementarea. Pentru o implementare eficientă, compania trebuie să-şi dezvolte
capacitatea şi mecanismele-suport pentru a-şi realiza politica de mediu, în vederea atingerii
obiectivelor acesteia.
4.Măsurare şi evaluare. Odată adoptat sistemul de management de mediu de către o
companie, aceasta trebuie să măsoare, să supravegheze şi să-şi evalueze performanţele
propriei politici de mediu. Acest principiu poate fi pus în practică prin verificarea periodică
a eficienţei deciziilor care sunt adoptate în vederea protecţiei mediului, prin asigurarea unui
program de monitorizare a mediului.
5.Revizuirea managementului de mediu. Compania (organizaţia) trebuie să revizuiască şi să
îmbunătăţească continuu propriul sistem de management de mediu, în scopul îmbunătăţirii
performanţelor globale ale politicii de mediu.
 Figura 1. Etapele adoptării şi funcţionării unui
sistem de management de mediu

Politici de mediu

Politica de mediu reprezintă sistemul priorităţilor şi obiectivelor de mediu, al metodelor

şi instrumentelor necesare atingerii acestora
Ea este realizată de către organisme internaţionale, europene şi naţionale, concretizându-
se printr-o serie de acţiuni specifice.
Principii ale politicilor de mediu

Politicile de mediu au plecat de la adoptarea unei serii de măsuri de protecţie a mediului

care aveau în vedere limitarea poluării, identificarea cauzelor acestora şi instituirea
responsabilităţii financiare pentru daunele cauzate mediului. Aceasta a condus la
stabilirea unor principii de acţiune din care cele mai importante sunt:
1.Principiul „Poluatorul plăteşte”: are în vedere suportarea, de către poluator, a
cheltuielilor legate de măsurile de combatere a poluării stabilite de autorităţile publice.
2.Principiul acţiunii preventive: se bazează pe regula „e mai bine să previi decât să
combaţi”.
3.Principiul precauţiei: prevede luarea de măsuri de precauţie atunci când o activitate
ameninţă să afecteze mediul sau sănătatea umană, chiar dacă o relaţie cauză-efect nu este
deplin dovedită ştiinţific.
4.Principiul integrării: prevede ca cerinţele de protecţie a mediului să fie prezente în
definirea şi implementarea altor politici cum ar fi cele comunitare.
5.Principiul proximităţii: are drept scop încurajarea comunităţilor locale în asumarea
responsabilităţii pentru deşeurile şi poluarea produsă.
 Politici globale

 Principalul organism internaţional care are în sfera de preocupări şi problemele de

mediu este Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). În cadrul ONU există Programe (aici
în sens de Organizaţii), Comisii, precum şi Organisme cu atribuţii în domeniul dezvoltării
durabile şi mediului. Dintre acestea menţionăm:
 Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu (UNEP — United Nation Environment
Programme ) care acoperă următoarele domenii:
• evaluarea stării mediului,
• conservarea şi protecţia biodiversităţii,
• protecţia apelor,
• protecţia zonelor de coastă,
• protecţia solurilor,
• protecţia stratului de ozon,
• schimbări climatice,
• poluare urbană,
• controlul poluării industriale, ş.a.
UNEP coordonează implementarea mai multor convenţii, cele mai importate fiind
Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite pentru Schimbări Climatice, Convenţia de la Basel
privind controlul transportului peste frontiere a deşeurilor periculoase şi a eliminării
acestora, Convenţia pentru Diversitatea Biologică şi Convenţia privind Comerţul
Internaţional cu Specii pe cale de Dispariţie (CITES - the Convention on International
Trade in Endangered Species of Wild Fauna and Flora).
Comisia pentru Dezvoltare Durabilă a Naţiunilor Unite (CSD - Commission on
Sustainable Development) care are rolul de a:
monitoriza la nivel internaţional, naţional şi regional implementarea
recomandărilor şi angajamentelor conţinute în documentele adoptate la UNCED, în
principal Agenda 21 şi Declaraţia de la Rio asupra Mediului şi Dezvoltării;
elabora liniile politice directoare ale implementării documentelor UNCED şi
Summit-ului Mondial pentru Dezvoltare Durabilă de la Johannesburg (WSSD -
World Summit on Sustainable Development) din 2002;
promovarea dialogului şi crearea parteneriatelor pentru dezvoltare durabilă între
guverne, comunitatea internaţională şi grupurile majore identificate în Agenda 21 ca
fiind factori cheie în drumul către dezvoltare durabilă.
Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare PNUD (UNDP - United Nation
Development Programme) - care pledează pentru schimbări şi oferă statelor acces liber la
cunoştinţe, experienţe şi resurse.
Comisia Economică a Naţiunilor Unite pentru Europa (UNECE - UN Economic
Commission for Europe); activităţile desfăşurate de UNECE în domeniul mediului au ca
obiectiv protecţia acestuia şi a sănătăţii umane şi promovarea dezvoltării durabile în ţările
membre, conform principiilor Agendei 21.
 Organizaţia ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO)
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO)
 Organizaţia Meteorologică Mondială (WMO).
 Acestora li se adaugă Organizaţii autonome cum este de exemplu Agenţia
Internaţională a Energiei Atomice (IAEA)

Acţiuni şi programe la nivel global

In 1992 la Rio de Janeiro s-a desfăşurat Conferinţa Mondială asupra Mediului şi
Dezvoltării, cunoscută şi ca întâlnirea la Vârf a Pământului. La Conferinţă au fost
adoptate cinci documente:
1.Declaraţia de la Rio asupra mediului şi dezvoltării - care stabileşte drepturile şi
responsabilităţile fiecărei naţiuni în protejarea şi conservarea mediului, în realizarea
dezvoltării şi bunăstării umane.
2.Declaraţia de principii pentru îndrumarea gospodăririi, conservării şi dezvoltării
durabile a tuturor tipurilor de păduri.
3.Convenţia cadru a Naţiunilor Unite referitoare la schimbarea climei (ratificată de
Parlamentul României prin Legea 24/1994) - cu rol principal în controlul emisiilor
gazelor cu efect de seră.
4. Convenţia privind diversitatea biologică (ratificată de Parlamentul României prin
Legea 58/1994) - care recunoaşte rolul biodiversităţii în asigurarea nevoilor de
hrană, sănătate şi a altor necesităţi pentru populaţia globului.
5. Agenda 21 - cel mai important document - care se referă la cooperarea statelor
semnatare în domeniul protecţiei mediului, al dezvoltării economice şi sociale
precum şi al gospodăririi resurselor naturale. Printre directivele stabilite de acest
program amintim:
 protecţia atmosferei care înseamnă şi elaborarea de metode precise de
determinare a nivelului poluanţilor în atmosferă,
 combaterea deşertificării şi a secetei, conservarea diversităţii biologice,
protecţia şi gospodărirea apelor dulci,
 gospodărirea deşeurilor periculoase,
 educaţia, instruirea şi conştientizarea populaţiei în problemele de mediu ca şi
dezvoltarea şi revizuirea legislaţiei de mediu.
 In acelaşi timp, pentru înţelegerea modului de funcţionare şi de reacţie a sistemelor
terestre la factorii externi au fost dezvoltate o serie de programe ştiinţifice ca de
exemplu Programul Internaţional Geosferă - Biosferă (IGPB - International
Geosphere - Biosphere Programme) etc.
 Politici europene

Baza legală
 Din punct de vedere legal, conform Ghidul Politicilor Uniunii Europene, la baza
politicii de mediu a Uniunii Europene stau Articolele 174-176 ale Tratatului Comunităţii
Europene (TCE) şi Articolele 2, 6 şi 95.
 Articolul 174 trasează obiectivele cu privire la mediu stipulând că:
 “politica comunitară în domeniul mediului va contribui la urmărirea
următoarelor obiective: conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului;
protecţia sănătăţii umane; utilizarea raţională şi prudentă a resurselor naturale;
promovarea de măsuri la nivel internaţional care să se adreseze problemelor de
mediu din lume”
 Articolul 175 stabileşte procesul decizional cu privire la politica de mediu şi
clarifică atribuţiile fiecărei instituţii europene care abordează probleme legate de
protecţia mediului.
 Articolul 176 prevede ca statele membre să adopte „măsuri de protecţie mai
stringente”, însă cu condiţia ca acestea să fie compatibile cu textul Tratatului şi Comisia
să fie avizată cu privire la acestea.
 Articolul 6 al Tratatului menţionează explicit nevoia integrării protecţiei mediului în
definirea şi implementarea tuturor celorlalte politici comunitare.
Cadrul instituţional

Politicile europene de mediu constituie o preocupare importantă a Uniunii Europene

prin intermediul:

Comisiei Europene, Direcţia Generală (DG) de Mediu - direct responsabilă pentru

elaborarea şi asigurarea implementării politicii de mediu; rolul său este de a iniţia şi
definitiva noi acte legislative în domeniu şi de a se asigura că măsurile astfel adoptate
vor fi implementate de Statele Membre.
Consiliului Miniştrilor Mediului - parte a Consiliului Uniunii Europene care are ca
scop coordonării politicilor de mediu ale Statelor Membre.
Parlamentului European, Comitetul de mediu, sănătate publică şi politică a
consumatorului - format din specialişti şi responsabil pentru iniţiativele legislative
privind protecţia mediului şi protecţia consumatorului.
Comitetului economic şi social - cu rol consultativ în procesul de decizie în protecţia
mediului ambiant.
Comitetului Regiunilor - cu rol consultativ şi care asigură implicarea autorităţilor
regionale şi locale în procesul de decizie la nivel comunitar.
Comisiei 4 - responsabilă de planificarea spaţială şi de politica urbană şi de energie.
Agenţiei Europene de Mediu
Agenţia Europeană de Mediu (AEM)
Este instituţia publică consacrată elaborării de informaţii pertinente şi fiabile pentru
factorii care întocmesc strategii şi pentru public, în vederea dezvoltării durabile şi pentru
a ajuta la realizarea unei îmbunătăţiri semnificative a mediului înconjurător din Europa.
Acest lucru se realizează prin:
- activităţi permanente de monitorizare a mediului şi semnalarea în timp util a
problemelor pe cale de apariţie;
- furnizarea de informaţii pe baza cărora sunt întemeiate deciziile politice;
promovarea celor mai bune practici în domeniul tehnologiilor şi protecţiei mediului;
- sprijinirea Comisiei Europene în diseminarea rezultatelor cercetărilor în domeniul
mediului.
Activitatea agenţiei include şi coordonarea reţelei EIONET (European Environment
Observation and Information Network) - Reţeaua europeană de observare şi informaţii
de mediu formată din instituţii şi organizaţii prin care statele membre lucrează cu Agenţia
Europeană de Mediu, atât pentru
- promovarea informaţiilor de calitate în vederea sprijinirii politicilor de mediu şi
dezvoltării durabile,
- cât şi pentru evaluarea realizărilor şi rezultatelor în domeniul protecţiei mediului.
EIONET reuneşte experţi provenind din circa 300 de agenţii naţionale de mediu şi din
alte organisme care se ocupă cu informaţiile cu privire la mediu din 37 de state europene.