Universitatea Tehnica Gheorghe Asachi Iasi

Facultatea de Textile Pielarie si Management Industrial

Specializarea: Tehnologie Chimica Textila
Domeniul: Inginerie Chimica

Tema la disciplina:
INGINERIA PROCESELOR IN
TEXTILE-PIELARIE
AN: 2017-2018

Student: NASTASE COSTICA

Grupa: 10206
Anul: II
1. Sistemul MKfS de unități
Sistemul MKfS de unități este un sistem de unități de măsură care a fost mult folosit
în tehnică înainte de a fi adoptat Sistemul internațional de unități. Este cunoscut și sub
denumirea de Sistemul tehnic de unități.
Importanța actuală a sistemului MKfS este înțelegerea și transformarea unităților de măsură
din documentația tehnică dinainte de adoptarea SI, documentație a cărei calitate și utilitate
este și astăzi recunoscută.[1]

Descriere
Denumirea sistemului mecanic restrâns MKfS vine de la unitățile sale
fundamentale: metru, kilogram-forță și secundă, care sunt unitățile
pentru mărimile fundamentale lungime, forțăși timp. Unitatea fundamentală de forță este
definită în modul următor: Kilogramul-forță este forța a cărei valoare e egală cu greutatea
prototipului internațional de masă, măsurată în vid, la accelerația normală a gravitației de
9,80665 m/s2. [2]

Unități ale sistemului MKfS

Unitățile de măsură sunt prezentate în tabelele următoare, care cuprind și relațiile de
echivalență cu unități din SI și CGS.

Unități de măsură MKfS ale unor mărimi mecanice[2]

Simbol
Mărime Simbol Definiție Unitate Relații de transformare
UM

Kilogram-forță:
Forță F - Unitate kgf 1 kgf = 9,80665 N = 9,80665×105 dyn
fundamentală

Masă m m = F/a Kilogram-forță kgf s2/m 1 kgf s2/m = 9,80665 kg = 9,80665×103 g

secundă la pătrat
pe metru
(denumire
alternativă: unitate
a tehnică de masă,
u.t.m.)
Masa (presupusă
punctuală) care,
sub acțiunea
reprezentată de
forța de un
 kilogram-forță,
primește o
accelerație de un
metru pe secundă
la pătrat.

Kilogram-forță pe
metru cub
Greutatea
specifică a unui
Greutate 1 kgf/m3 = 9,80665 N/m3= 0,980665 dyn/c
γ γ = G/V corp omogen, kgf/m3
specifică m3
având greutatea de
un kilogram-forță
și volumul de un
metru cub.

Kilogram-forță pe
metru pătrat
Presiunea
exercitată normal
de o forță de un 1 kgf/m2 = 9,80665 N/m2= 9,80665×10 dyn/
Presiune p p = F/A kgf/m2
kilogram-forță, cm2
uniform
repartizată pe aria
de un metru
pătrat.

Kilogrammetru
Lucrul mecanic
efectuat de o forță
de un kilogram-
Lucru
L forță, al cărei kgm
mecanic E=Fl 1 kgm = 9,80665 J = 9,80665×107 dyn
W, E punct material de (kgf m)
Energie
aplicație se
deplasează cu un
metru în direcția și
în sensul forței.

Putere P P = W/t Kilogrammetru pe kgm/s 1 kgm/s = 9,80665 W

secundă
Puterea care
corespunde unui
schimb de energie
de un
kilogrammetru pe
 secundă.

Metru kilogram-
Moment forță
ul unei Momentul unei
forțe forțe de un
M M=lF m kgf 1 m kgf = 9,80665 m N
sau a kilogram-forță, în
unui raport cu un punct
cuplu situat la distanța
de un metru de ea.

Kilogram-forță
secundă
Percusiunea unei
Percusiu
p p=Ft forțe de un kgf s 1 kgf s = 9,80665 N s
ne
kilogram-forță,
exercitată timp de
o secundă.

În afară de unitățile prezentate se pot folosi și multiplii și submultiplii lor, iar când e cazul și
multiplii unităților de timp. Dintre multipli, unii au denumir i speciale:

Unități de măsură MKfS cu denumiri speciale[2]

Mărime Simbol Unitate Simbol UM Relația cu unitatea principală

Forță F Tonă-forță tf 1 tf = 103 kgf

Presiune p Atmosferă tehnică at, kgf/m2 1 at = 104 kgf/m2 = 1 kgf/cm2

Putere P Cal-putere† CP 1 CP = 75 kgm/s

2a. Presiune atmosferică:

a.)Definitie:
Presiunea atmosferică reprezintă presiunea exercitată
de aerul din atmosferă asupra scoarței terestre. Atmosfera, care înconjoară globul
pământesc, exercită o presiune anumită asupra suprafeței pământului și asupra tuturor
oamenilor, animalelor și obiectelor, care se află pe el. Presiunea se măsoară
cu barometrul și valoarea ei poate fi exprimată în mai multe unități de măsură, cel mai
adesea în milimetri coloană de mercur (torr), dar și în kiloPascali sau atmosfere.
Presiunea atmosferică la nivelul mării este de cca. 760 mm coloană de mercur
(101325 Pa). De la valoarea de 760 mmHg provine denumirea de atmosferă fizică.

b.)Valoarea presiunii atmosferice:

In funcţie de unitatea de măsură utilizată, presiunea atmosferica

normala are următoarele valori:

 1 atm
 101,325 kPa
 760 mm Hg
 1013,25 milibar
 406,795 coloană de apă
 14,6960 PSI

c.)Instrumente si unitati de masura:

Presiunea atmosferică se măsoară cu barometrul.
Presiunea aerului este condiționată de greutatea aerului atmosferic. Presiunea atmosferică
care are capacitatea de a echilibra o coloană de mercur cu înălțimea de 760 mm la
temperatura de 0 °C la nivelul mării și la latitudinea de 45° este considerată normală, egală
cu o atmosferă.
În aceste condiții atmosfera apasă pe 1 cm² de suprafață a pământului cu greutatea unei
mase de aproximativ 1 kg, mai exact de 1.033 g. La stațiile meteorologice se folosește ca
unitate de măsură a presiunii atmosferice milibarul (mb). Un milibar = 0,750 mm Hg (mm
coloană de mercur). O atmosfera (atm) = 1,033 Kg pe 1 cm² = 1,013 bar (b) = 760 mm Hg .
Un bar(b) = 1,019 Kg pe 1 cm² = 0,986 atmosfere (atm) = 750 mm Hg .
Pentru conversia presiunii exprimate în mm Hg în milibari, mărimea dată se înmulțește cu
4/3 și viceversa, pentru convertirea milibarului în mm Hg, se înmulțește prima mărime cu 3/4.
Din anul 1980 a fost introdusă o nouă unitate de măsurare a presiunii - pascalul (Pa).
Mărimea presiunii atmosferice de 750 mm Hg este egală cu 100.000 Pa.
Datele despre presiunea atmosferică sunt comunicate în hectopascali - de 100 de ori mai
mari decât Pa. Atunci 750 mm Hg = 1000 hPa. Pentru recalcularea presiunii atmosferice,
exprimate în mm Hg în hectopascali, este necesar a se înmulți mărimea dată cu 1,333.
Uneori presiunea atmosferică este exprimată în mmHg (presiunea exercitată de o coloană
de mercur cu înălțimea de 1 mm). Deoarece în această definiție intervine densitatea
mercurului – mărime a cărei valoare se putea modifica odată cu creșterea preciziei
mijloacelor de măsurare – prin convenție s-a stabilit că 760 mmHg = 1 atm (atmosferă fizică)
= 101325 Pa. Atmosfera fizică este considerată ca „presiune normală” în definirea multor
proprietăți fizico-chimice și corespunde aproximativ cu presiunea atmosferică la nivelul mării.

d.) Efecte asupra organismului uman:

În condiții obișnuite, pe suprafața pământului oscilațiile presiunii atmosferice pot fi extrem de
mici: 10-30 mm și oamenii sănătoși le suportă ușor și nu le percep. Dar unii bolnavi sunt
foarte sensibili chiar și la astfel de oscilații neînsemnate de presiune. În cazuri aparte se
observă devieri considerabile, care pot să apară ca un motiv direct de alterare a sănătății
omului.
Aerul este un amestec de azot în proporție de 78,08%, oxigen 20,93%, dioxid de
carbon 0,03-0,04%, gaze inerte 1% și cantități variabile de vapori de apă.
Schimbările de gaze dintre organism și atmosferă se efectuează în funcție de presiunea
atmosferică la locul respectiv. La variația presiunii, fiecare gaz din acest amestec își va
păstra proporția față de celelalte, însă în același volum de aer, numărul moleculelor se va
mări atunci când presiunea va crește, sau se va micșora - dacă presiunea va scădea.
Modificările presiunii parțiale a diferitelor gaze ce intră în compoziția aerului atmosferic au
consecințe asupra solubilității lor în lichidele și țesuturile organismului și, de rând cu alte
modificări, duc la tulburările care apar la acțiunea presiunii atmosferice crescute și scăzute.
Compoziția chimică a atmosferei, componența gazoasă:

 Azot (N2) - 78,0 %;

 Oxigen (02) - 20,93 %;
 Dioxid de carbon (C02) - 0,03 %;
 Argon (Ar) - 0,937 %;

Activitatea muncitorilor cere în unele cazuri efectuarea unor procese în condiții de presiune
atmosferică ridicată sau scăzută care depășesc cu mult limitele obișnuite la care organismul
este adaptat. Presiuni atmosferice mici se întâlnesc la altitudini mari, astfel că exemple de
persoane afectate de astfel de presiuni sunt aviatorii și alpiniștii. Presiuni atmosferice
superioare celor de la nivelul mării se întâlnesc doar în mine. Un studiu privind presiunea în
minele foarte adânci[1] arată că într-o mină cu adâncimea de 5000 m presiunea este
echivalentă cu cea de la o scufundare în apă la adâncimea de 7 m, ceea ce nu produce
efecte de decompresiune, narcoză sau intoxicație și nu creează nicio problemă pentru o
persoană sănătoasă.
 3a. TEHNOLOGIA ZAHARULUI

Zaharul este un produs alimentar obtinut din trestie de zahar si sfecla

de zahar, prezentat sub forma de cristale, pudra, cubic.

Zaharul cristal destinat depozitarii de lunga durata trebuie sa

indeplineasca urmatoarele conditii de calitate:

- continutul de zaharoza minim 99,8%

- substante reducatoare maxim 0,05%

- umiditate maxim 0,05%

- cenusa conductometrica maxim 0,03%

Marimea cristalelor de zahar este cuprinsa intre 2 - 7 mm, iar

coloratia unei solutii de 50% zahar trebuie sa fie de 0,8 grade
Stammer.

In stare naturala zaharul se gaseste in regnul vegetal In sfecla

de zahar in proportie de 16 – 20 %, tulpina trestiei de zahar in raport
de 14 -20 %, morcovi, pepeni galbeni, zmeura, caise etc.

1.2.Intrebuintari

- aliment pentru om, din un gram de zahar asimilat de organism

se obtin 3,7 – 4,2 kilocalorii;

- materia prima de baza pentru industria produselor

zaharoase si de cofetarie;

- la argintarea globurilor pentru pomul de craciun;

- conservant si adjuvant alimentar.

1.3. Proprietatile fizice si chimice ale zaharozei

Intrucat zaharul este format din minim 99,8% zaharoza

proprietatile lui se confunda cu proprietatile zaharozei.
-Proprietati fizice – stare solida, cristalizeaza in sistemul monoclinic,
solubila in apa, insolubila in alcool.

-este optic activa, rotind in solutie apoasa, planul luminii polarizate

spre dreapta.

-punctul de topire 185sC, zaharul topit la 185sC si racit brusc se

transforma intr-o masa sticloasa. Structura sticloasa se datoreste
deshidratarii partiale care duce la legaturi intre molecule incalcite.
Aceasta” sticla de zahar” se aseamana ca structura, cu sticla de
silicati. Se foloseste la glazuri in cofetarie.

-incalzit peste 185sC se transforma in carbune de zahar:

- Proprietatile chimice – zaharoza este un dizaharid cu formula bruta

C12H22O11compunandu-se din 2 monozaharide: d – glucoza se afla in
configuratia α si d – fructoza in configuratia β legate prin gruparile lor
glucozidice:

zaharoza

Cum ambele monozaharide din structura zaharozei sunt legate

prin gruparile glucozid, zaharoza nu reactioneaza cu solutia Fehlling.

-zaharoza prezinta reactia de hidroliza acida numita si

invertirea zaharului.

glucoza fructoza
 Amestecul obtinut dupa hidroliza, care contine glucoza si
fructoza in cantitati egale, se numeste zahar invertit.

Zaharul invertit, spre deosebire de solutia apoasa de zahar –

reduce azotatul de argint amoniacal (sol Fehlling), reactia se foloseste
la argintare; de asemenea zaharul invertit se foloseste ca inlocuitor de
sirop de glucoza in industria produselor zaharoase.

Zaharul invertit roteste planul luminii polarizate spre stanga

(glucoza este slab dextrogira in timp ce fructoza este mult mai
puternic levogira. De aici si numele de invertire dat hidrolizei
zaharului.

-Hidroliza enzimatica are loc sub actiunea specifica a enzimei,

numita zaharaza sau invertaza care se gaseste in intestinul
animalelor.

-Din cauza grupelor – OH libere, existente in molecula, zaharul

poate da reactii specifice acestora, de esterificare etc.

MODULUL II

Materii prime pentru fabricarea zaharului

Zaharul se obtine prin prelucrarea trestiei de zahar si a sfeclei

de zahar.

2.1. Trestia de zahar

Trestia de zahar este o planta perena din familia gramineelor, cu

denumirea stiintifica Saccharum officinarum, originara din Asia de sud
est. Are o tulpina in interiorul careia se gaseste maduva ce contine
sucul dulce, de 3 – 6 m inaltime si o grosime de 30 – 50 mm, cu
frunze lungi de 1-2 m si late de 5 – 10 cm si inflorescente sub forma
de panicul. Maduva tulpinei contine 13 – 20% zahar, ceea ce
determina cultivarea ei in tarile calde in vederea obtinerii zaharului.

Cultivarea trestiei de zahar se face prin butasi si o cultura

dureaza 5 – 7 ani. Trestia ajunge la maturitatea tehnica in 12 – 16
luni, putandu-se dezvolta numai in anumite conditii climaterice:
temperatura medie anuala 16sC si o umiditate ridicata. Aceste conditii
se intalnesc in zonele tropicale si subtropicale cultivandu-se in special
in India, China, Australia, Mexic, Cuba, Brazilia, Insulele Antile, Java.
 Din trestia de zahar se obtine circa doua treimi din productia
mondiala de zahar.

2.2. Sfecla de zahar

La noi in tara zaharul se obtine din sfecla de zahar, care este o

planta tehnica bianuala (Beta vulgaris saccharifera). Este cultivata atat
pentru fabricarea zaharului, cat si pentru hrana animalelor ca nutret.
Se cultiva in zone temperate unde gaseste conditii optime de
dezvoltare.

Pentru fabricarea zaharului se foloseste radacina din primul an

de vegetatie care se compune din urmatoarele parti anatomice:

- capul sfeclei (epicotil) denumit si colet se gaseste la

suprafata solului, are un continut redus de zahar, motiv pentru care se
indeparteaza prin decoletare ;

- gatul sfeclei (hipocotil);

- corpul radacinii este partea cea mai voluminoasa si are

continutul cel mai ridicat in zahar (14-19%);

- codita reprezinta partea cu diametrul mai mic de 1 cm, are

continut redus de zahar si se indeparteaza odata cu coletul si frunzele.

Radacina este formata dintr-o multime de celule cu forme

diferite care se grupeaza in urmatoarele tesuturi de la exterior la
interior:

-epiderma sau scoarta;

-tesutul fibros si fascicolele libero – lemnoase care dau

rezistenta radacinii;

-parenchimul, care este format din celule ce contin zaharul

dizolvat in sucul celular; o celula de parenchim este alcatuita din
membrana, protoplasma si nucleu; membrana este permeabila si se
compune din celuloza, hemiceluloza si substante pectice; protoplasma
este formata in cea mai mare parte din substante de natura proteica
(albuminoide), iar in interiorul ei se gasesc vacuolele cu sucul celular
format dintr-o solutie de zahar si alte substante denumite nezahar,
dizolvate in apa; stratul protoplasmatic este semipermeabil, nu
permite sa treaca decat apa, nu si substantele cu molecule mari
(zaharoza, coloizi etc.); din acest motiv extractia zaharului din sfecla
este posibila numai in urma degradarii protoplasmei.

Repartizarea zaharului in corpul radacinii sfeclei de zahar este

diferita, cantitatea de zahar scazand spre capul si varful radacinii si
spre peretii laterali ai acesteia.

2.3. Compozitia chimica a sfeclei de zahar

Sfecla de zahar, are urmatoarea compozitie chimica medie,

prezentata schematic

100 kg Sfecla de zahar

25 kg Substanta uscata 75 kg Apa

17,5kg Zahar 7,5 kg

Nezahar

5kg
Pulpa (marc) 2,5kg Nezahar din suc

1,1kg 0,9
kg 0,5kg

Subst.organice Subst.organice
Cenusa

azotate neazotate

Sfecla de zahar este compusa in medie din 25% substante

uscate dizolvate in 75% apa. Din totalul de substanta uscata mai putin
de 80% reprezinta zaharul respective 17,5% fata de greutatea sfeclei.
Diferenta de 7,5% reprezinta celelalte substante denumite nezahar,
care la randul lor sunt constituite din marc sau pulpa, circa 5%, format
din celuloza, hemiceluloza, substante pectice, substante proteice
insolubile, saponine, cenusa. De asemenea circa 2,5% reprezinta
nezaharul dizolvat in sucul celular. Nezaharul dizolvat adica solubil
este format din:

- substante organice azotate (1,1%) si se compun din: aminoacizi

(acidul aspargic, acidul glutamic, tirozina), amide (aspargina,
glutamina, acidul oxaminic), baze organice (betaina, colina etc.);
din totalitatea substantelor azotoase ce se gasesc in sfecla, o
parte, care nu se elimina prin operatia de purificare a zemii de
difuzie, poarta numele de azot vatamator, deoarece ramanand in
solutie impiedica cristalizarea zaharului, marind astfel procentul
de zahar al melasei;

- substante organice neazotate (0,9%) care se compun din: zahar

invertit, rafinoza, acizi (oxalic, citric, succinic, malonic, tartric,
malic, lactic), saponine, substante pectice, grasimi;

- cenusa sau substantele minerale (0,5%) constituite din saruri de

potasiu (K), sodiu (Na), calciu (Ca) si magneziu (Mg), ale
acidului sulfuric si fosforic, se mai gasesc urme de bariu (Ba),
plumb (Pb), bor (B), mangan (Mn), siliciu (Si), strontiu (Sr) etc.;
sarurile de K si Na sunt puternic melasigene, adica se opun
cristalizarii zaharului, marind in acest fel continutul de zahar al
melasei.

MODULUL III
PROCESUL TEHNOLOGIC DE OBTINERE A
ZAHARULUI
Procesul tehnologic de obtinere a zaharului se realizeaza dupa
schema tehnologica prezentata in figura 1, care cuprinde urmatoarele
etape principale:

1. Obtinerea solutiei brute de zahar, respectiv a zemii de

difuziune;

2. Purificarea zemii de difuziune;

3. Obtinerea zaharului cristalizat;

 4. Rafinarea zaharului brut.

3.1. Obtinerea solutiei brute de zahar, respectiv a zemii de difuziune

Cuprinde urmatoarele operatii: recoltarea si decoletarea,

receptia, trensportul si depozitarea, spalarea, cantarirea, taierea
sfeclei, difuziunea.

3.1.1. Recoltarea si decoletarea

Recoltarea sfeclei trebuie sa se faca la maturitate, in caz

contrar au loc pierderi de zahar. Acest stadiu al maturitatii se observa
atunci cand frunzele dintr-un verde stralucitor se transforma intr-un
verde deschis, iar frunzele de pe margine se ingalbenesc si cad
ramanand verzi doar cele din mijlocul aparatului foliar.

Incepand cu acest stadiu de vegetatie sfecla nu mai

acumuleaza zahar, iar daca este recoltata dupa aceasta perioada sfecla
incepe sa consume din substantele nutritive inclusiv din zahar. Din
aceasta cauza este important ca sfecla sa se recolteze in acest stadiu
de vegetatie si pana la aparitia primului inghet de toamna.

Recoltarea sfeclei se face manual sau mecanizat cu ajutorul

plugului sau a combinei pentru sfecla. Pe masura ce este recoltata se
indeparteaza pamantul si se decoleteaza (indepartarea coletului
impreuna cu aparatul foliar); totodata se indeparteaza si codita
datorita faptului ca aceste parti anatomice au un continut redus de
zahar si daca ar intra in
Fig.1. Schema tehnologica generala de obtinere a zaharului
procesul tehnologic ar provoca greutati in desfasurarea acestuia, iar pe
de alta parte constituie un furaj valoros pentru animale.

3.1.2. Receptia, transportul, depozitarea

Receptia cantitativa se face prin cantarirea pe cantare pod bascul

auto sau C.F.

Receptia cantitativa: Pentru efectuarea analizelor se

recolteaza o proba de sfecla cat mai reprezentativa, din mijloacele de
transport sau din canalele de depozitare.

Principalele analize care se efectueaza in laboratorul

intreprinderii sunt urmatoarele:

a. Determinarea continutului de impuritati din sfecla;

b. Determinarea zaharului polarizabil (digestia). Digestia este

continutul de zahar al sfeclei exprimat in procente;

c. Determinarea continutului de zahar invertit;

d. Determinarea continutului de marc (pulpa) din sfecla;

e. Determinarea continutului de cenusa solubila;

f. Determinarea substantei uscate (bixul) cu ajutorul

refractometrului exprimata in s Brix.

Dupa decoletare sfecla se sorteaza pe trei categorii in functie de

marime si calitate. Pana la transportul la bazele de receptie sfecla se
depoziteaza in gramezi acoperite cu rogojini, frunze pentru a micsora
pierderile de zahar si vestejirea sfeclei. Din camp sfecla este
transportata cu carute, camioane la bazele de receptie, fiecare
intreprindere de prelucrare a sfeclei avand organizate baze de receptie
situate de regula in apropierea liniilor de cale ferata.

La bazele de receptie are loc receptia sfeclei prin cantarire. Se

determina continutul de impuritati care se scade din greutatea sfeclei,
si se verifica modul de decoletare. Daca acesta este necorespunzator
se procedeaza la decoletarea corecta scazandu-se de asemenea din
greutatea sfeclei, procentul mediu de scazaminte fiind de 7%.
Avand in vedere ca sfecla se prelucreaza intr-un timp mai lung decat
are loc recoltarea apare necesitatea depozitarii sfeclei pe perioada mai
lunga. Depozitarea se face la bazele de receptie in gramezi de sectiune
triunghiulara sau trapezoidala, sfecla asezandu-se pe platforme
betonate stropite cu solutie de var. Platformele sunt prevazute cu
canale de scurgere si din loc in loc cu tevi pentru aerisirea sfeclei si
care dau posibilitatea sa se poata masura temperatura din gramada.

Sfecla din gramezi este acoperita de la baza pana la un sfert

din gramada cu pamant, iar restul cu rogojini si diverse folii de
protectie. In

timpul depozitarii au loc procese biochimice de respiratie si transpiratie

care pot sa duca la pierderi in greutate a sfeclei si in zahar. Din

aceasta cauza este necesara verificarea periodica a temperaturii in
siloz, aceasta trebuind sa se situeze intre 0 si max. 5C. La
temperatura mai mare de 4C este necesara aerisirea sfeclei din siloz
prin tevi de aerisire deoarece poate sa apara fenomenul de
fermentare.

De la bazele de receptie, sfecla de zahar se transporta in

camioane sau vagoane la fabrica, unde se depoziteaza in canale de
sfecla a caror capacitate trebuie sa asigure desfasurarea procesului
tehnologic pe 2-3 zile. Descarcarea sfeclei in canale se poate face
manual, cu benzi, macarale cu graifar sau hidraulic cu ajutorul unor
jeturi de apa la presiunea de 4 at. Canalele sunt de suprafata cand
inclinarea peretilor este foarte mica 12-15s sau de adancime cand
peretii au o inclinatie de 45s fata de verticala (fig.2).
 Fig.2.Sectiune transversala printr-un canal de sfecla;

1.-patul silozului; 2-pereti laterali; Prin

canale,
3.-canalul transportor; 4.-gratar sfecla se
transporta
in fabrica
cu ajutorul apei la presiune ridicata, trimisa prin hidranti speciali. In
canalele de adancime sfecla este depozitata pe gratare asezate
deasupra canalului transportor in care se trimite apa. Prin ridicarea
capacelor, sfecla cade in canal si este antrenata de curentul de apa.
Canalele au o inclinare de 10-12 mm/m de lungime, in directia fabricii.

Pe canale sunt montate prinzatoare de pietre (fig.3) si

prinzatoare de paie (fig.4).

Prinzatorul de pietre este format din injectorul de apa 1, care

trimite apa sub presiune in canalul transportor. Impuritatile grele
(pietre, pamant etc.) cad gravitational in registrul 2, iar deschiderea si
inchiderea clapetei registrului se face cu ajutorul contragreutatii 3.

Prinzatorul de paie este alcatuit din lantul cu greble cu partea

ascendenta 1 si partea descendenta 3, cand greblele capata pozitia
verticala antrenand impuritatile in special paie, iar pe partea
ascendenta capata pozitie orizontala realizand astfel transportul paielor
spre evacuare. Lantul este antrenat de tamburul de comanda 2.

Fig.3.Prinzator de pietre;

1.-injector de apa;

2.-registru pt. evacuarea impuritatilor grele; Fig.4.Prinzator de paie;

3.-contragreutate 1,3.-lant cu greble

2.-tambur de actionare

La capatul canalului este fixat un dozator, care regleaza

cantitatea de sfecla ce intra in fabrica.

Din canal pana la intreprindere sfecla este ridicata cu ajutorul

transportoarelor elicoidale inclinate, cu ajutorul rotii elevatoare, a
pompei mamut sau cu pompe centrifuge.
 Transportorul elicoidal ridica sfecla pana la inaltimea de
maximum 3 m. Are o inclinatie de 34-40°, iar turatia axului este de
maximum 30 rot/min, pentru a nu zdrobi sfecla.

Roata elevatoare ridica sfecla pana la inaltimea de 8 m

(fig.5). Se compune dintr-un ax orizontal 1, pe care este prins corpul
rotii 2 fixat pe spite, cu un diametru de 6-10 m. De corpul rotii sunt
fixate prin intermediul profilelor din tabla 5 si a tablelor sudate 3 si 4,
cupele 6 din tabla perforata. Prin invartirea rotii, cuplele se incarca la
partea inferioara din canalul transportor si se descarca la partea
superioara in masina de spalat sfecla .

Fig.5.Roata elevatoare;

1.-ax; 2.-corpul rotii; Pompa

Mamut este
3,4.-table sudate; formata dint-un
tub in forma de U,
5.-profile din tabla; 6.-cupe. cu dimatru de 300
– 500 mm, care
are un brat de doua ori mai lung decat celalalt. Acest brat este
prevazut la partea inferioara cu un manson prin care se introduce aer
comprimat.
 Sfecla impreuna cu apa cad in bratul scurt si se ridica in bratul
lung pe principiul vaselor comunicante si datorita aerului comprimat cu
care formeaza un amestec de densitate mai scazuta decat aceea a
amestecului din primul brat

Pompele centrifuge ridica sfecla pana la o inaltime de 12 m.

Sunt pompe cu dimensiuni mari si turatie mica. Rotorul acestor pompe
are o constructie speciala ca sa nu zdrobeasca sfecla.

Atat pompa mamut cat si centrifuga sunt instalatii costisitoare

avand nevoie de constructii speciale si un consum mare de energie.

3.1.3. Spalarea sfeclei de zahar

Prin spalare se urmareste indepartarea pietrelor si a paielor care nu s-au separat in
canalul transportor, precum si curatirea pamantului aderent la suprafata. Se evita astfel, pe de
o parte, uzura utilajelor (a masinilor de taiat) iar pe de alta parte, odata cu pamantul, se
indeparteaza microorganismele ce pot produce neajunsuri in procesul de fabricatie. Spalarea
se realizeaza cu ajutorul masinilor de spalat. Masina cea mai des folosita este cea cu trei
compartimente (fig.6). Masina se compune dintr-o cuva metalica 1, impartita in trei
compartimente 2,3,4, care se termina la partea inferioara cu cate un colector in forma de
trunchi de piramida.

Primul compartiment este separat de colector printr-un perete

orizontal perforat. In acest compartiment se separa namolul care trece
prin colector. Al doilea compartiment este prevazut cu un gratar (8).
Acest gratar se poate rabate in plan vertical. Cand gratarul este asezat
orizontal, prin orificiile sale trec pietre de dimensiuni mici. Dupa ce
sfecla este trecuta in al treilea compartiment, gratarul se rabate si cad
pietrele mari in colector. Al treilea compartiment este asemanator cu
primul. Apa de spalare circula in contracurent cu sfecla, asa incat la
iesirea din masina sfecla este spalata mereu cu apa curata.
Transportul si agitarea sfeclei in masina se realizeaza cu ajutorul a
doua axe 5, prevazute cu palete 6, in compartimentele 1 si 3. Axele se
rotesc in sens contrar. Din compartimentul al doilea, sfecla este
transportata in ultimul compartiment cu ajutorul unui curent ascendent
de apa, ce se trimite printr-un dispozitiv special. Namolul, pietrele,
paiele, coditele si alte impuritati care se aduna in colectoare se elimina
prin niste capace 7, actionate pneumatic prin reductorul 9 si motorul
10.
 Sfecla spalata se stropeste cu apa de clor, pentru a preveni
dezvoltarea microorganismelor care mai raman dupa spalare.

Fig.6.Masina de spalat sfecla

Apele de transport si spalare

Apele de la transportul hidraulic si de la spalarea sfeclei sunt

puternic infectate cu microorganisme, continand pe mililitru 1,2 • 10 8 –
9,5 • 108 microorganisme mezofile si 2,0 • 10 4 – 9,0 •
108 microorganisme termofile. Pentru a se recircula in procesul de
trensport hidraulic si spalare, apa se purifica prin decantare si se
dezinfecteaza prin clorinare, doza de clor activ folosita fiind de 5 mg la
litru de apa decantata.

Prin actiunea oxidanta a clorului se elimina circa 90% din

numarul de microorganisme existente.

Ridicarea sfeclei de la masina de spalat la masinile de

taiat
 De la masina de spalat, sfecla este ridicata la o inaltime de 15
– 20 metri, pentru a asigura in operatiile urmatoare un transport prin
cadere libera, fara consum energetic. Ridicarea sfeclei se face cu un
elevator cu cupe prinse in lanturi. Elevatorul de sfecla este o
constructie foarte solida fiind supus la eforturi mari datorita cantitatilor
mari de sfecla transportate. Angenajul fixat pe tamburul superior este
prevazut cu un dispozitiv de siguranta cu clichete, care in cazul opririi
accidentale nu permite miscarea in sens invers al cupelor. Viteza de
inaintare a cupelor este de 0,65 – 1 m/s. Diametrul tamburelor este 1
– 1,5 m.

3.1.4. Cantarirea sfeclei de zahar

Operatia de cantarire a sfeclei ce intra in fabricatie este foarte

importanta. Pe baza cantitatii inregistrate la cantarire se calculeaza
decadal bilantul zaharului. Pentru cantarire se folosesc cantare
automate tip Chronos. Un cantar se compune dintr-un sistem de
parghii si o cupa echilibrata de o contragreutate. Capacitatea cupei
este de 400 kg, 500 kg, 600kg.

Principiul de cantarire este urmatorul: cand cupa este goala,

centrul ei de greutate se gaseste in dreptul punctului de sprijin, iar
cand s-a umplut cu cantitatea de sfecla corespunzatore capacitatii ei,
centrul de greutate al cupei se muta in stanga si se rastoarna. In
momentul rasturnarii se inregistreaza automat pe un contor cantitatea
de sfecla. Dispozitivul deINREGISTRARE are doua scale: una
superioara pe care se inregistreaza cantitatea corespunzatoare
capacitatii cupei si una inferioara, pe care se inregistreaza plusul de
sfecla ce intra in cupa cantarului. Suma celor doua cifre reprezinta
totalul sfeclei cantarite.

Verificarea cantarului se face cel putin o data pe saptamana cu

ajutorul unui cantar decimal. Se compara cantitatea inregistrata la o
rasturnare cu cea gasita la cantarirea sfeclei din cupa plina pe cantarul
decimal. Diferenta inregistrata se raporteaza la 100 kg sfecla rezultand
un coeficient de corectie. Daca acesta este mai mic de 0,97 inseamna
ca exista o defectiune la cantar care trebuie remediata imediat.

3.1.5.Taierea sfeclei de zahar

 In vederea executarii operatiei de difuziune, sfecla se taie in
taitei, care sunt niste fasii cu sectiunea in forma de V. Aceasta forma a
taiteilor permite o buna circulatie a apei si a zemii in interiorul
aparatelor de difuziune, facand posibila extractia zaharului in cantitate
cat mai mare. Taiteii au o latime de 3-5 mm si o grosime de circa 1
mm. Taiteii mai subtiri nu sunt indicati, deoarece se taseaza; din taiteii
prea grosi nu se poate extrage zaharul in cantitate mare.

Cele mai folosite tipuri de masini de taiat sfecla sunt masinile

cu disc si masinile centrifuge.

Masina cu disc (fig.7) se compune dintr-o placa circulara

orizontala prevazuta cu niste alveole 3, dispuse radial, in care se
introduc rame cu cutite speciale. Partea centrala este acoperita cu o
constructie de tabla 4, care dirijeaza sfecla catre cutite. Discul 2 este
montat intr-o manta cilindrica 1, de tabla, in care se introduce sfecla.

Discul trebuie sa fie montat perfect orizontal si sa nu oscileze

in timpul functionarii, deoarece se obtin taitei deformati. Datorita
greutatii stratului de sfecla, aceasta este apasata la suprafata cutitelor
si prin rotirea discului este taiata.

Turatia discului este de 60-107 rot/min. Numarul de alveole

este de 10-22. Productivitatea masinii: 300-800 t/24h. Inaltimea
stratului de sfecla trebuie sa fie de 1,5-2 m, pentru ca sfecla sa fie
imobilizata prin apasare si sa nu se roteasca odata cu discul.
 Fig.7.Schema masinii de taiat cu disc;

1.-manta; 2.-disc; 3.-alveole pentru cutite;

4.-capac de tabla

Masina centrifuga (fig.8), se compune dintr-un cilindru vertical

fix 2 cu diametrul de 1200 mm. La partea inferioara a cilindrului se
gasesc deschideri in care se introduc cutitele in pozitie verticala, in
port cutitele 3. Sfecla se alimenteaza prin palnia de alimentare 4 si
datorita miscarii de rotatie a rotorului 1 (turatia de 1500 rot/min.)
sfecla este proiectata pe partea activa a cutitelor avand loc taierea
acestora sub forma de taitei. Taiteii rezultati se evacueaza prin spatiile
de scurgere 5. Rotorul este actionat in miscarea de rotatie de catre
sistemul de actionare cu roti dintate 6.
 Fig.8.Masina centrifuga de taiat;

1.-rotor; 2.-carcasa verticala; 3.-portcutite; Calitatea

taiteilor se verifica
4.-palnie de alimentare;
cu ajutorul
urmatorilor indici
5.-spatii de scurgere a taiteilor;
de calitate:
6.-sistem de actionare - cifra SILIN are
valori cuprinse intre 7 -
20 si reprezinta lungimea in m, a 100 g de taitei din care s-au indepartat taiteii mai scurti de 1
cm, taiteii foarte subtiri, transparenti etc.

- sfaramaturile se determina prin cantarirea taiteilor

indepartati de la determinarea cifrei Silin si care se raporteaza la
intreaga cantitate de taitei; sfaramaturile trebuie sa se cifreze la mai
putin de 3%.

- cifra suedeza reprezinta raportul dintre masa taiteilor mai

lungi de 5 cm si masa taiteilor mai scurti de 1 cm alesi dintr-o proba
de 50 g taitei. Cifra suedeza trebuie sa aiba valoarea mai mare de cifra
10. Valoarea cuprinsa intre 15 – 30 este considerata satisfacatoare. La
valori mai reduse scade rapid permeabilitatea masei de taitei.
 3.1.6. Difuziunea

Extragerea zaharului din taitei se face cu ajutorul apei de

difuziune. Zaharul se gaseste dizolvat in sucul celular. Sucul celular la
randul sau se afla in vacuolele celulelor tesutului parenchimatic.
Vacuolele cu suc sunt inconjurate in interiorul celulei de protoplasma,
care este semipermeabila si nu permite moleculelor de zahar sa
treaca. Pentru a face posibila difuzia, taiteii se incalzesc la temperatura
de 70-80sC, temperatura la care protoplasma se strange spre interior
prin coagularea proteinelor, iar sucul vine in contact cu membrana
celulei, care este permeabila si prin care zaharul poate trece.
Difuziunea zaharului in exteriorul celulei este posibila atata timp cat
exista o diferenta de concentratie intre sucul din interiorul celulei si
lichidul din exterior. Pentru realizarea acestei conditii fara a fi nevoie
de o cantitate prea mare de apa, se foloseste procedeul de extractie in
contracurent. In acest fel, taiteii de sfecla cand intra in instalatia de
difuziune vin in contact cu zeama de concentratie cea mai ridicata, iar
cand parasesc instalatia, vin in contact cu apa curata, deci cu
concentratia zero. Silin, interpretand teoria lui Fick referitoare la
difuzie, a dat urmatoarea relatie din care se pot desprinde factorii ce
influenteaza cantitatea de substanta dizolvata ce trece printr-un strat
anumit de dizolvant:

in care:

G = cantitatea de substanta care difuzeaza, in kg;

D = coeficientul de difuziune, in kg /m.s;

S = suprafata stratului, in m2;

C = concentratia solutiei in stratul cu concentratia mai

mare,in %;

c = concentratia solutiei in stratul de concentratie mai

mica, in %;

 = timpul de difuziune, in s;
 x = grosimea stratului, in m.

Coeficientul de difuziune D difera de la o substanta la alta,

marimea lui fiind, in general, invers proportionala cu raza particulei
care difuzeaza. Din aceasta cauza, compusii macromoleculari si coloizii
au un coeficient de difuziune mic, deci difuzeaza greu.

Coeficientul de difuziune creste cu temperatura datorita

faptului ca, odata cu cresterea temperaturii se mareste viteza de
miscare a moleculelor din solutie si scade vascozitatea acesteia.

Dupa Einstein, intre coeficientul de difuziune D, temperatura

de difuziune si vascozitate exista urmatoarea relatie:

in care:

K = constanta ce depinde de marimea particulelor

dizolvate;

sT = temperatura absoluta;

υ = vascozitatea dizolvantului.

Analizand cele doua relatii se pot trage urmatoarele concluzii

in legatura cu difuziunea zaharului:

- cantitatea de zahar care difuzeaza va fi cu atat mai mare, cu

cat suprafata taiteilor va fi mai mare si grosimea lor mai mica, cu cat
va creste temperatura si timpul de difuziune si cu cat sutirajul va fi
mai mare, deci valoarea lui c va fi mai mica (sutirajul reprezinta
cantitatea de zeama de difuziune care se obtine din 100 kg sfecla
prelucrata).

- varierea factorilor in sensul aratat mai sus, nu se poate face

decat in cadrul anumitor limite. Prin depasirea acestor limite se pot
obtine efecte negative. Astfel, daca se mareste prea mult lungimea
taiteilor, pentru a se obtine o suprafata mai mare, taiteii obtinuti se
rup usor si se taseaza impiedicand trecerea zemii. Acelasi efect se
produce daca taiteii sunt prea subtiri. Crescand temperatura peste 80-
90s, in zeama va trece o cantitate mare de substante pectice care
ingreuneaza procesul de productie, iar taiteii se inmoaie si se taseaza.
 - timpul de difuziune nu trebuie sa depaseasca 70-80 min.,
deoarece la o durata mai mare trec in zeama cantitati mari de
nezahar, care influenteaza negativ calitatea si randamentul in zahar
cristalizat.

- un sutiraj prea mare, peste 130%, micsoreaza capacitatea

de prelucrare a fabricii.

Pe langa factorii enumerati mai sus, procesul de difuzie este

influentat si de calitatea sfeclei de zahar, calitatea apei folosite pentru
extractie, gradul de incarcare al difuzoarelor, precum si de prezenta
microorganismelor in instalatia de difuziune.

- calitatea necorespunzatoare a sfeclei duce la scaderea

capacitatii de prelucrare a fabricii, la obtinerea unui produs de calitate
necorespunzatoare, la scaderea randamentului in zahar, ceea ce se
reflecta negativ in pretul de cost.

- calitatea apei are o mare influenta asupra procesului de

difuzie: un continut ridicat de saruri minerale, in special de sodiu si
potasiu, conduc la cresterea continutului de zahar in melasa; pH-ul
apei este de asemenea un factor important care trebuie mentinut la o
valoare cuprinsa intre 5,8 si 6,3 prin tratarea apei cu bioxid de sulf sau
acid sulfuric. Tratarea cu bioxid de sulf prezinta avantajul ca realizeaza
si o sterilizare a apei. Daca pH-ul apei este mai ridicat, in timpul
difuziunii trece in zeama, odata cu zaharul, si o cantitate mare de
substante pectice si alte substante care constituie nezaharul, care
influenteaza negativ calitatea zemii, ingreunind purificarea acesteia.

- gradul de incarcare al aparatelor de difuziune cu taitei

determina viteza de trecere a zemii prin masa de taitei, precum si
valoarea pierderilor de zahar in borhot.

- actiunea microorganismelor conduce la aparitia de pierderi

de zahar nedeterminate la difuziune. Valoarea acestor pierderi poate
ajunge de la 0,1-0,2%, pana la 0,40% zahar, calculat la greutatea
sfeclei. In afara acestor pierderi prezenta microorganismelor produce
greutati in procesul tehnologic cum sunt spumarile abundente,
cresterea vascozitatii zemii, inchiderea la culoare a zemii, obtinerea
unui zahar de calitate inferioara. Pentru reducerea pierderilor
provocate de microorganisme trebuie dusa o lupta sustinuta pe toata
durata campaniei de lucru. In vederea preintampinarii patrunderii
microorganismelor in instalatia de difuziune sfecla trebuie foarte bine
spalata si dezinfectata. Apele de difuziune in special cele care se
recircula de la presele de borhot trebuie tratate corespunzator. Se va
evita ramanerea taiteilor timp mai indelungat pe transportoare sau pe
jgheaburile de alimentare, deoarece se infecteaza si patrund in
instalatie cu microorganisme. Temperaturile sub 70sC in instalatia de
difuzie favorizeaza dezvoltarea microorganismelor. De aceea este
necesar ca cel putin odata pe schimb masinile de taiat sfecla sa se
abureasca si sa se introduca in instalatie preventiv, dezinfectanti.
Pentru detectarea activitatii microbiene in instalatia de difuzie, se
determina cu curba Wemann. Principiul acestei determinari se bazeaza
pe faptul ca, in procesul de difuzie, daca nu se produce nici o
fermentatie aciditatea zemii creste proportional cu cresterea
concentratiei, pH-ul avand o variatie regulata. Daca in instalatie are loc
o activitate microbiana, in punctul in care s-a produs infectia,
aciditatea zemii creste brusc, iar pH-ul scade brusc fata de
concentratie. Variatia acestor factori reprezentati intr-un sistem de
coordonate in care pe ordonata se noteaza aciditatea exprimata in ml
sol.NaOH 1,1 n, iar pe abscisa se noteaza numarul sectoarelor din care
se iau probe, duce la obtinerea unui grafic numit curba Wemann, care
indica variatia aciditatii in instalatie. Daca se constata aparitia unei
infectii, se trateaza instalatia cu o solutie concentrata de formol in
proportie de circa 0,1% fata de cantitatea de zeama de difuziune
sutirata pe ora.

3.1.6.1.Instalatii de difuziune

Pentru extragerea zaharului din sfecla se folosesc 2 tipuri de

instalatii de difuziune:

-cu functionare discontinua – sistem Robert;

-cu functionare continua.

3.1.6.1.1.Instalatia de difuziune cu functionare

discontinua este formata dintr-o baterie cuprinzand 8-16 difuzoare
(fig.9).
 Fig 9.Schema bateriei de difuziune

Difuzorul este un recipient vertical de forma cilindrica 1(fig.10), terminat la partea

superioara si la cea inferioara cu cate o portiune tronconica 2 s si 2 i, inchisa cu capac.
Capacul superior 3 este captusit in interior cu o sita 5 si este prevazut cu o garnitura de
etansare si cu un robinet pentru evacuarea gazelor 7. Capacul de jos 4 este basculant. Pentru
etansare este prevazut cu un furtun circular 8, in care se introduce apa la presiunea de 3,5-4
at.

Partea tronconica inferioara este captusita cu tabla perforata 6. Fiecare difuzor este
prevazut cu trei ventile, prin care se asigura legatura sa cu conducta de apa, cu celelalte
difuzoare si cu vasul masurator de zeama. Intre difuzoare se gasesc calorizatoarele
(preancalzitoare tubulare), care mentin temperatura zemii la nivelul indicat. Bateria este
deservita de doua conducte principale, una de apa si alta de zeama, care au legatura cu
fiecare difuzor. Zeama de difuziune extrasa din baterie (sutirata) se colecteaza prin conducta
principala de zeama intr-un vas masurator.
 Fig.10.Difuzor

3.1.6.1.2.Instalatii de difuziune cu functionare continua.

Aceste instalatii prezinta o serie de avantaje:

- in instalatie circula in sens contrar atat apa cat si taiteii;

- eliminarea borhotului se face fara apa de golire deci consumul

de apa este mai mic ;

- pierderile de zahar sunt mai mici;

- exploatarea instalatiei este mai simpla si se poate

automatiza.

3.1.6.1.2.1.Instalatia de difuziune RT. Schema acestei

instalatii este reprezentata in figura 11. De pe banda 1, taiteii cad in
oparitorul 2, unde sunt incalziti la ts = 75sC cu zeama de circulatie din
rezervorul 5. Aceasta zeama este trimisa in oparitor cu pompa 6 si prin
conducta 3, prin colorizatoarele 9, unde este incalzita la ts = 85sC.
Amestecul de zeama si taitei intra in capul difuzorului, unde zeama se
separa si se scurge prin conducta 4 in rezervorul 5. Din acest rezervor,
cantitatea de zeama corespunzatoare sutirajului fixat este trimisa in
prinzatorul de pulpa 7 si de aici la purificare. Resturile de pulpa se
introduc in difuzor prin conducta 8. Taiteii strabat difuzorul 11, in
contracurent cu apa, care se introduce pe la capatul opus prin
dozatoarele 16 si sistemul de alimentare 15. Instalatia este prevazuta
cu dispozitive de injectare a aburului direct in tambur, pentru a se
mentine ts = 74sC. Difuzorul se compune dintr-un tambur orizontal,
prevazut in exterior cu 2 bandaje 12, sprijinite pe rolele 13 si cu o
coroana dintata 14, care antreneaza tamburul in miscare de rotatie. Pe
peretele interior al tamburului sunt sudate 2 spire cu inceputurile
decalate la 180sC (fig.12). Sectiunea centrala a tamburului are o
forma de patrat pe toata lungimea, tamburul este impartit in 2 parti
printr-un perete de tabla de otel, compacta in partea centrala si
perforata in portiunea dintre spire, 5. De partea compacta sunt prinse
table inclinate 7, care dirijeaza taiteii la trecerea dintr-un
compartiment in altul. Prin rotirea cilindrului zeama trece dintr-un
compartiment in altul datorita spirelor, iar taiteii trec in sens contrar,
datorita inclinatiei tablelor sudate pe peretele despartitor. Capatul prin
care se introduc taiteii este prevazut cu o manta perforata, prin care
se elimina zeama concentrata.

Fig.11.Instalatia de difuziune RT.

 Durata de deplasare a taiteilor este de 100 min., iar a zemii de
50 min. Turatia tamburului este de 18- 20 rot/h. Sutirajul este de 110-
115%, iar capacitatea de prelucrare de la 600 - 6500 tone sfecla in 24
h.

In functionarea instalatiei se regleaza automat viteza de rotatie a tamburului, nivelul

zemii in rezervorul de circulatie, temperatura zemii si a apei, debitul de apa calda si apa rece.

3.1.6.1.2.2.Instalatia de difuziune B.M.A. Schema de functionare a

acestei instalatii este redata in fig.13. Aparatul de difuziune este o
coloana cu melc, ale carui spire, fixate pe axul central, sunt strabatute
de canalele radiale pentru trecerea zemii. Durata de difuziune in
aceasta instalatie este de 80 min. Sutirajul zemii este de 120-130%.
Productivitatea este in functie de diametrul aparatului.
Fig.13.Instalatia de difuziune B.M.A.;

1.-alimentarea cu taitei a preancalzitorului;

2.-sita; 3.-preancalzitor de taitei; 4.-oparitor;

5.-pompa; 6.-melc; 7,8.-conducte de apa;

9.-snec pentru evacuarea borhotului;

10.-zeama pentru prelucrare;

11.-zeama de recirculatie.

Acest aparat prezinta unele dezavantaje: este constructie

complexa cu elemente in miscare, care necesita o coaxialitate perfecta
intre coloana si melc, in aparat exista zone in care taiteii circula cu
viteza mica, din care cauza trebuie mentinuta o temperatura ridicata,
pentru a se evita cresterea aciditatii zemii.

De la masinile de taiat sfecla, taiteii trec pe o banda

transportoare 1, prin cantarul banda, cad in preoparitorul 3
(preincalzitor), unde sunt preincalziti in zeama provenita din turn
(rezervorul 11) in proportie de 120% fata de greutatea taiteilor pentru
a ridica temperatura amestecului la temperatura de 45sC. Din
preoparitor, zeama folosita pentru preincalzirea taiteilor se separa prin
intermediul unei site 2 si patrunde in rezervorul de zeama 10. Din
acest rezervor zeama este pompata prin separatorul de nisip la un
separator de pulpa si intra in fabricatie. Din preoparitor taiteii cu 45sC
sunt trecuti in oparitorul 4. Aici taiteii se oparesc cu zeama recirculata
in proportie de 230 – 250% fata de greutatea taiteilor. Inainte de a
patrunde in oparitor zeama de recirculare se incalzeste in
preincalzitoare la 85 – 90sC. In oparitor are loc plasmoliza, adica
coagularea proteinelor si strangerea membranei celulare facand astfel
posibila difuzia zaharului in exteriorul celulei. Timpul de stationare a
amestecului in oparitor este de trei minute. Amestecul de taitei zeama
din oparitor ajunge la temperatura de 70 - 80sC si cu pompa speciala
5 se introduce in turn. Cu ajutorul unor prize amplasate la baza
turnului se extrage zeama de difuzie in rezervorul 10. Aceasta trece
prin prinzatorul de nisip, de unde o parte se trimite la preoparire
constituind zeama sutirata iar o parte trece prin preincalzitoare unde
se aduce la temperatura de 85 – 90sC si apoi se trimite la oparitor. O
parte din zeama de la oparire se intoarce in preincalzitor.

Amestecul de taitei si zeama din oparitor contine un procent

de zeama care-i permite sa fie pompat la baza turnului, deasupra sitei.

Taiteii intrati in turn sunt preluati de paletele 6 montate

elicoidal pe arborele aparatului si transportati pe verticala, in sus. Apa
de difuzie se introduce pe la partea de sus a turnului si circula in
sensul de miscare invers taiteilor. In momentul cand taiteii au ajuns la
partea superioara a turnului sunt epuizati in zahar si sunt evacuati din
aparat prin intermediul a doua snecuri 9 de unde sunt distribuiti la
presele de borhot.

Pentru extractie se foloseste apa proaspata alimentata prin

prizele 8 si apa provenita de la presarea borhotului prin prizele 7.

Apa proaspata este pompata dintr-un rezervor prin

preincalzitor unde i se aduce temperatura la valoarea necesara.
Aceasta apa se introduce la partea superioara a turnului de difuzie in
interiorul lui la distanta de 50 cm sub punctul de evacuare al
borhotului, printr-un dispozitiv special care o repartizeaza pe toata
sectiunea aparatului.
 Apa rezultata de la presarea borhotului impreuna cu apa ce se
separa din transportorul de borhot, se depulpeaza in depulpator, iar de
aici intra intr-un rezervor si este dezinfectata cu clor sau bioxid de sulf.
Cu o pompa din acest rezervor se trece printr-un preincalzitor unde i
se ridica temperatura la valoarea necesara si se introduce in turn in
punctul unde concentratia in zahar a zemii din turn este egala cu cea a
apei de presa. Aceasta pozitie se gaseste de obicei la 1,5 m sub gura
de evacuare a borhotului, unde se introduce prin patru ramificatii, cu
dispozitive speciale, care o distribuie uniform pe toata sectiunea
aparatului de difuzie.

Temperatura apei proaspete si apei de presa ca si cantitatea

ce se adauga, se aleg in asa fel incat sa asigure in turn o temperatura
de 70 – 74sC. Apa de difuzie trebuie sa aiba un PH de 5,8 – 6,4.

3.1.6.1.2.3. Aparatul de difuzie D.d.s. este format dintr-un

jgheab inclinat 1 (fig.14), format din doi semicilindri si inclinat cu 8°
fata de orizontala. La capatul de jos al jgheabului se afla gura de
alimentare 2, o sita pentru separarea zemii de taitei 3 si conducta de
evacuare a zemii de difuzie 4. In interior se afla doua transportoare
elicoidale 5, ai caror arbori sunt sustinuti pe palierele 7, iar in peretii
laterali sunt prinsi prin intermediul cuzinetilor de etansare 6. La
capatul de sus se afla roata elevatoare pentru evacuarea borhotului 8,
plasata in carcasa 9. Tot aici se afla priza de apa rece 10 si priza de
apa de la presele de borhot 11. In partea inferioara a jgheabului se
afla mantalele duble 12, in care se trimite abur pentru incalzire.
Functionarea difuzorului este in intregime automata.
 3.1.6.2. Produsele si controlul operatiei de
difuziune

Produsele operatiei de difuziune sunt:

- zeama de difuziune care este egala cu sutirajul si reprezinta

intre 110 - 130% fata de sfecla prelucrata;

- borhotul reprezinta taiteii epuizati in zahar, cantitativ

reprezentand circa 80 - 90% din greutatea sfeclei prelucrate;

- apele de golire, numai in cazul instalatiei cu functionare

discontinua, reprezinta circa 120%.

Compozitia acestor produse se prezinta in tabelul urmator:

Substante Sfecla Zeama de Borhot Apa de

componente difuziune golire
Zaharoza, % 17,5 15 0,2 0,14
Substante pectice, % 2,5 0,1 2,6 -
Celuloza si hemiceluloza, % 2,5 - 2,5 0,04
Substante azotoase, % 1,1 0,7 0,6 0,01

Substante neazotoase, % 0,9 0,8 0,1 0,01

Cenusa (pura), % 0,5 0,4 0,2 0,01

Total s.u., % 25 17 6,2 0,21
Apa, % 75 83 93,8 99,79

Controlul analitic al operatiei de difuziune

Analiza produselor care intra si ies din procesul de difuziune da indicatii asupra
modului in care se desfasoara procesul in instalatie, asupra pierderilor de zahar ce se produc
prin borhot si in apele de golire si ajuta la determinarea conditiilor de reglare a procesului de
purificare.

La controlul operatiei de difuziune se fac urmatoarele analize:

a) controlul taiteilor proaspeti prin indicii de calitate (cifra SILIN, sfarmaturile cifra
suedeza) si se mai determina continutul de zahar polarizabil din taitei pentru a putea avea o
evidenta a cantitatii de zahar ce intra in procesul de productie.
 Continutul de zahar, se determina prin metoda digestiei care consta
in modul de pregatire a probei pentru citirea la polarimetru, la
zaharimetru a continutului de zahar polarizabil.

b) analiza apei care intra la difuziune, prin determinarea pH-ul

apei (5,8-6) cu ajutorul hartiei indicatoare de pH sau pe cale
potentiometrica.

c) analiza zemii de difuziune la care se determina:

- continutul in substanta uscata cu ajutorul refractometrului

sau la etuva, in grade Brix (Bx):

- continutul de zahar respectiv polarizatia (P) prin metoda

polarimetrica, in procente (%);

- puritatea (Q) se determina pe baza rezultatelor obtinute de la

polarizatie si substanta uscata.

[%]

- continutul de nezahar ca fiind diferenta intre Brix (Bx) si

polarizatie (P)

- continutul de substante coloidale si aciditatea zemii de

difuziune. Aciditatea zemii de difuziune se determina prin
titrare cu o solutie de NaOH;

- pH –ul cu hartia indicatoare de pH sau pe cale

potentiometrica.
d) analiza borhotului presat (la difuziunea continua) se determina:

- continutul de zahar pentru a stabili pierderile de zahar in

borhot;
- continutul de substanta uscata prin metoda uscarii la etuva la
temperatura de 105 - 110C timp de 6 - 8 ore.

In cazul instalatiei cu functionare discontinua de tip Robert se face

analiza borhotului umed si analiza apei de golire, cand se determina:

- continutul de zahar pentru stabilirea pierderilor in borhot,

respectiv ape de golire, folosind metoda polarizatiei;