Metode de evaluare tradiţionale

Evaluarea orală este cea mai veche şi frecventă metodă de evaluare utilizată în activitatea
instructiv-educatică. Aceasta constă într-un dialog purtat între profesor şi elev, prin care
primul urmăreşte să obţină informaţii cu privire la cantitatea şi calitatea cunoştinţelor pe care
le posedă elevul precum şi capacitatea acestuia de a opera cu ele.[11] Cu prilejul examinării
orale, profesorul îi poate cere elevului să-şi motiveze răspunsul la o anumită întrebare şi să-l
argumenteze, după cum tot el îl poate ajuta cu întrebări suplimentare atunci când se află în
impas.
Această metodă este utilizată în special la disciplinele socio-umane care au ca obiectiv
formarea unor capacităţi şi abilităţi dificil de surprins prin intermediul altor metode de
evaluare.[12]
Acestă metodă prezintă următoarele avantaje[13]:
· oferă un feed-back rapid elevului, acesta putând să îşi corecteze imediat eventualele
neînţelegeri;
· dezvoltă capacitatea de comunicare a elevului;
· permite cunoaşterea capacităţii de exprimare a elevului şi siguranţa cu care acesta
operează cu noţiunile asimilate;
· intensifică interacţiunea dintre profesor şi elev;
· oferă posibilitatea profesorului de a alterna tipul întrebărilor şi gradul lor de dificultate
în funcţie de calitatea răspunsurilor date de elev.
Metoda are însă şi unele dezavantaje: necesită mult timp pentru evaluarea întregului colectiv
de elevi, are un grad scăzut de obiectivitate putând fi influenţată de starea examniatorului, de
gradul diferit de dificultate ale întrebărilor de la un elev la altul.
Evaluarea scrisă este o metodă de evaluare ce le oferă posibilitatea elevilor de a se exprima
în scris, fără intervenţia profesorului, cunoştiinţele dobândite. Această metodă se
concretizează prin: lucrări de control curent, a lucrărilor de control date la încheierea unei
unităţi de învăţare, a unui semestru (teze).
Această metodă permite evaluarea unui număr mare de elevi într-un timp relativ mic, iar
comparativ cu evaluarea orală prezintă un grad mai mare de obiectivitate, deoarece
rezultatele sunt raportate la criterii unice de evaluare. Prin această metodă se asigură
uniformitatea evaluării. Din păcate feed-back-ul activităţii nu este atât de rapid ca cel de la
evaluare, nu este posibilă orientarea elevilor prin întrebări ajutătoare către un răspuns
corect în cazul neînţelegerii cerinţei, corectarea probelor scrise solicită resurse mari de
timp.[14] Totodată, în cazul unor răspunsuri formulate ambiguu, profesorul nu poate cere
lămuriri suplimentare elevului, pentru a aprecia corect răspunsul.
Evaluarea prin probe practice vizează să identifice capacitatea elevului de a aplica practic
cunoştinţele teoretice dobândite. Această metodă reprezintă liantul între „a ştii” şi „a face” şi
se aplică atunci când se evaluează conţinutul practic şi experimental al instruirii, oferind
informaţii de asemenea cu privire la însuşirea conţinutului conceptual, fiind utilizată în
special la disciplinele: educaţie tehnologică, educaţie plastică, educaţie muzicală, educaţie
fizică, matematică, fizică, chimie, biologie, informatică.[15]. Evaluarea prin intermediul
probelor practice oferă un grad ridicat de obiectivitate deoarece produsele realizate pot fi
analizate prin raportare la criterii obiective precise.

2.2 Metode de evaluarea moderne/alternative

Metodele alternative de evaluare cel mai frecvent folosite la ora actual în învăţământul
românesc sunt:
Ø Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor
didactice;
Ø Referatul;
Ø Portofoliul;
Ø Proiectul;
Ø Autoevaluarea.
Observarea sistematică a activităţii şi comportamentului elevilor în timpul activităţilor
didactice furnizează o serie de informaţii utile, greu de obţinut pe alte căi constând în
consemnarea metodică, fidelă şi intenţionată a diferitelor manifestări de comportament
individual aşa cum se prezintă ele în fluxul lor natural de manifestare şi are la bază motivaţia
de a cunoaşte personalitatea elevului, a intereselor şi preocupărilor lui vis-a vi de activitatea
şcolară, atitudinile sociale şi comportamentul lui în public.[16] Datele observate pot fi
colectate în jurnalul sau caietul profesorului şi pot fi utilizate prin asociere cu alte
metode de evaluare.
Avantajul acestei metode e de natură psihopedagogică, determinând comportamentele
reale din clasă, evidenţiindu-se ca foarte utilăîn situaţia elevilor cu cerinţe speciale, însăare şi
dezavantajul căeste mult subiectivă, cere mult timp şi necesită folosirea şi a altor metode de
evaluare.
Referatul reprezintă o modalitate de evaluare a gradului în care elevii sau studenţii şi-au
însuşit un anumit segment al programei, cum ar fi o temă sau o problemă mai complexă dintr-
o temă. Acesta permite abordarea unor domenii noi şi realizarea unor conexiuni
intercurriculare şi transcurriculare, având un caracter integrator.[17] El este întocmit fie pe
baza unei bibliografii minimale, recomandate de profesor, fie pe baza unei investigaţii
prealabile efectuată de elev. Referatul trebuie să cuprindă atât opiniile autorilor studiaţi cât si
opinia elevului cu privire la probema analizată.
Portofoliul este metoda de evaluare ce urmăreşte progresiv, pe durate mari de timp, nivelul
performanţelor şcolare ale elevilor obţinute în urma unor activităţi la care se folosesc
metodele şi tehnicile uzuale de evaluare: probele scrise, observaţia sistematică, proiectul,
autoevaluarea, etc.[18] Deoarece aceasta conţine rezultatele obţinute prin alte metode de
evaluare, putem spune ca portofoliul reprezintă cartea de vizită a elevului.
Este o modalitate eficientă de comunicare a rezultatelor şcolare şi a progreselor înregistrate de
elev, uşurând astfel urmarirea evoluţiei elevului de la un semestru la altu, de la un an la altu
sau chiar de la un ciclu de învăţământ la altu.
Proiectul reprezintă o metodă complexă de evaluarea, deoarece implică abordarea completă a
unei teme şi cuprinde de obicei şi o parte practică experimentală.[19] Proiectul poate fi
realizat atât individual cât şi în grup şi necesită o perioadă mare de tip pentru realizare.
 Această formă de evaluare este preferată în ultimii anii de elevi deoarece aceştia au
posibilitatea să conceapă un proiect pe un subiect care îi interesează, astfel aceştia sunt foarte
motivaţi să realizeze un proiect bun şi nu percep această metodă ca fiind una de evaluare.
Proiectul permite astfel evaluarea unor capacităţi superioare ale elevilor, atitudini, aptitudini,
deprinderi[19]:
Ø capacitatea de a selecta informaţiile utile în vederea realizării proiectului;
Ø capacitatea de identifica şi utiliza metode de lucru adecvate îndeplinirii obiectivelor;
Ø abilitatea de a utiliza corespunzător echipamentele şi instrumentele necesare conceperii
proiectului;
Ø abilitatea de a finaliza un produs;
Ø lucru în echipă (în cazul proiectelor în echipă);
Ø capacitatea de a susţine proiectul realizat, evidenţând aspectele relevante.
Printre avantajele utilizării proiectului ca modalitate de evaluare se numără faptul că
stimulează creativitatea, creşte încrederea elevului în forţele proprii, dezvoltă abilităţi de
gestionare a timpului, a emoţiilor (prin suţinerea repetă a proiectelor în faţa clasei), dezvolta
capacitatea de a lucra în echipă. Faptul că necesită mult timp pentru organizare, desfăşurare şi
evaluare, existând astfel riscul ca interesul elevului faţă de proiect să scadă, reprezintă cel mai
mare dezavantaj al acestei metode.
Autoevaluarea reareprezintă o metodă de evaluare cu un grad formativ ridicat, prin
implicarea elevilor în aprecierea propriilor rezultate, pe baza unor criterii de evaluare stabilite
şi comunicate anterior de către profesor în colaborare sau nu cu ei.[20] Această metodă îi
responsabilizează pe elevii faţă de activitatea şcolară şi le dezvoltă capacitatea de
autocunoaştere. Autoevaluarea se poate realiza prin: autocorectare, autonotare controlată,
notarea reciprocă între elevi, metoda de apreciere obiectivă a personalităţii.

Capitolul 3. Utilizarea proiectului ca metoda de evaluare la disciplina Mediul

concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a)

Proiectul este o metodă complexă de evaluare, individuală sau de grup careeste foarte
eficientă în special în cazul abordării temelor interdisciplinare, tocmai pentru că, prin natura
sarcinilor pe care le propune, solicită transferul de cunoştinţe şi competenţe dobîndite în
cadrul altor discipline şi valorifică foarte mult competenţele transverale precum: competenţele
de comunicare, negociere, planificare, organizare.Această metodă permite aprecierea unor
capacităţi şi cunoştinţe superioare şi indentificarea unor calităţi individuale ale elevilor.[21]
Din aceste motive am ales să utilizez metoda proiectului pentru evaluarea formativă la
disciplina Mediul concurenţial al afacerilor (filiera tehnologică, profil Servicii, clasa a XII-a ).

Tema: Analiza mediului concurenţial al unei firme

Obiectivele evaluării:
O1. Să identifice concurenţii firmei.
O2. Să determine punctele tari şi slabe ale ofertei proprii prin compararea cu cea a
concurenţilor.
O3. Să identifice modalităţile de creştere a eficienţei economice la nivel de firmă.
Planificarea activităţii:
· Stabilirea obiectivelor proiectului şi a criteriilor de evaluare;
· Formarea grupelor;
· Stabilirea temei proiectului (pe ce firma vor efectua cercetarea) – profesorul poate face
propuneri, dar elevii sunt cei care aleg tema proiectului;
· Distribuirea responsabilităţilor în cadrul grupului şi efectuarea diagramei Gantt;
· Identificarea surselor de informare (profesorul poate îndruma elevul în identificarea
surselor bibliografice necesare);
3. Cercetarea propriu-zisă
4. Realizarea materialelor
5. Prezentarea proiectului în faţa clasei
6. Evaluarea

BIBLIOGRAFIE:
1. LICHIARDOPOL, Gabriela, Profesor–evaluator decompetenţe profesionale, 2012
2. NICU, Adriana, Teoria şi metodologia evaluării, 2014
3. POTOLEA, Dan, Teoria şi practica evaluării educaţionale, 2005
4. STAN, Adrian, Metode şi tehnici în asigurarea calităţii evaluării la matematică în
gimnaziu şi liceu, Editura Rafet, 2009