CURS 13

SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE

Principiile menţinerii pe locaţie.

Cazul ancorării - Dinamica
 DINAMICA LINIILOR DE ANCORARE
Aproximarea forţelor din liniile de ancorare prin utilizarea
caracteristicii statice, după procedura expusă anterior
este, în general, valabilă pentru cazul în care structura
plutitoare are o comportare în valuri foarte apropiată de
cazul static (mişcări lente).
În procesul de proiectare se urmăreşte realizarea acestei
condiţii care presupune că perioadele naturale ale
oscilaţiilor structurii să fie cât mai departe de perioadele
valurilor specifice locaţiei unde urmează să fie
amplasată. Acest lucru se poate reliza şi prin ajustarea
parametrului care leagă deplasarea de “rigiditatea
sistemului” şi care se poate defini ca fiind
pretensionarea (pentru toate sistemele de menţinere pe
locaţie).
Revenind la problema generală a menţinerii pe
locaţie, reamintim faptul că, în ecuaţiile generale de
mişcare, forţa de redresare datorată acestuia poate
fi inclusă în termenul redresare cu condiţia ca
dependenţa acestei faţă de deplasare să fie liniară,
după cum rezultă din relaţia cunoscută:

După cum a fost menţionat, dat fiind aspectul

nelinear al curbei forţă exterioară – deplasare, de la
o anumită valoare acestă procedură nu mai poate fi
aplicată pentru determinarea mişcărilor corpului.
Din aceste motive, a apărut o diversitate de soluţii
de menţinere pe locaţie, toate având ca scop
reducerea „dinamicităţii” oscilaţiilor structurilor,
adaptate la condiţiile specifice zonei de exploatare
din punctul de vedere al regimului valurilor,
vânturilor şi curenţilor marini.

Nevoia de exploatare a resurselor mari de petrol

şi gaze naturale, a condus la migrarea spre
adâncimi din ce în ce mai mari, în mare deschisă
sau în ocean. În consecinţă, datorită condiţiilor
dure de exploatare într-o gamă largă de înălţimi şi
frecvenţe ale valului, modelele simplificate,
prezentate anterior, nu mai pot fi aplicate.
 Necesitatea adaptării soluţiilor constructive şi a
conceptelor de menţinere pe locaţie la specificul
acesteia a condus la o mare diversitate de variante
constructive, neexistând practic un model teoretic
general aplicabil tuturor cazurilor.
Din aceste motive, evaluarea sarcinilor dinamice
care apar în elementele de ancorare necesită atat o
abordare teoretică şi dar mai ales o abordare
experimentală sistematică.
Abordarea analitică a dinamicii liniilor de ancorare
(lanţuri sau cabluri) se realizează prin două grupe de
metode: utilizând metoda elementului finit (FEM) sau
aşa numita metodă a maselor concentrate (LMM).
 În esenţă, modelul analitic de rezolvare consideră
schema din figură, în care lanţul este considerat ca o
distribuţie de mase discrete interconectate cu
resoarte.

Schema de calcul utilizată în cazul metodei maselor discrete distribuite

Ecuaţiile diferenţiale de mişcare pentru masa „j” sunt:

[M j Anj sin 2 j Atj cos2 j ] xj [ Atj Anj ] zj sin j cos j Fxj

[M j Anj cos2 j Atj sin 2 j ] zj [ Atj Anj ] xj sin j cos j Fzj

în care, j = 2,3…N
Mj, Anj, Atj - masa elementului „j” şi masele adiţionale
normale şi tangenţiale ale acestuia;

x j, z j - acceleraţiile elementului „j” după direcţia x şi

respectiv j.
Componentele din noduri ale forţelor exterioare Fxj şi Fzj din
ecuaţiile:
Fxj T j cos j Tj 1 cos j 1 f dxj
Fzj T j sin j T j 1 sin j 1 f dzj i

unde,
Tj - tensiunea din segmentul cuprins între masele j şi
j-1;
j - masele în apă ale maselor considerate;
fdxj, fdzj - forţele de frecare care acţionează asupra
liniei de ancorare şi se consideră
proporţionale cu pătratul vitezei fluidului relativă
la linia de ancorare.
 Este important de remarcat faptul că modelul
prezentat este aplicabil şi pentru cazul liniilor
compozite care presupun intercalarea unor greutăţi
sau flotabilităţi în geometria liniei de ancorare, luând
de asemenea în considerare şi deformarea elastică a
liniei. Cu toate acestea, este dificil de integrat în
modelul teoretic general de comportare a unei
structuri plutitoare ancorate în valuri.
 STUDIUL EXPERIMENTAL AL STATICII ŞI DINAMICII
LINIEI DE ANCORARE
Lanţul de bază, ales ca prototip, are calibrul =
100 mm şi o masă pe metru liniar în aer de 219
kg/m. Adâncimea apei la natură a fost considerată
de 52,5 m, reprezentând adâncimea la care este
amplasat în Marea Neagră sistemul de tip SBM
(single buoy mooring), geamandură – tanc de
stocare.

Pentru aceste date, considerate date de intrare, s-a

realizat transpunerea la scară utilizând criteriul de
similitudine Froude, având în vedere preponderenţa
forţelor de natură masică.
 Generarea unui program experimental sistematic a
avut în vedere următorii parametri:
a. Adâncimea apei care conţine implicit, ca parametru
intern, lungimea ramurei active a lanţului şi deci şi a
proiecţiei pe verticală acesteia.
b. Calibrul lanţului. Acest parametru a rezultat direct
din transpunerea la cinci scări a lanţului prototip având
calibrul 100 mm.
c. Pretensionarea lanţului apare ca parametru
important în aprecierea comportării dinamice.
d. Amplitudinea oscilaţiei capătului liber al lanţului
se defineşte ca mişcare în planul determinat de curba
lănţişorului.
e. Frecvenţa excitaţiei capătului liber al lanţului
trebuie de asemenea să reproducă valori identice la
natură şi în acelaşi timp să asigure o gamă de valori
suficientă pentru trasarea diagramelor de comportare.
Scara de modelare nu apare ca parametru explicit
în analiza comportării dinamice a liniei dar
interesează în aprecierea efectelor asupra preciziei
de estimare a valorilor de răspuns obţinute.
Sinteza programului experimental realizat privind
corelarea parametrilor caracteristici ancorării este
prezentată în figură, cu precizarea că pentru fiecare
punct s-au efectuat teste pentru minimum cinci
frecvenţe şi cinci amplitudini, ceea ce a condus la un
volum de peste 1500 de teste distincte.
STUDIUL EXPERIMENTAL AL STATICII ŞI DINAMICII LINIEI DE ANCORARE

Masa pe metru liniar Calibrul Adâncimea

Scara de
lanţului, apei,
Modelare în aer realizat abatere în apă q h
[kg/m] [kg/m] [%] [kg/m] [mm] [m]
52,50 q1=0,079 0,0785 -0,6 0,071 1,9 h1 = 1,00

45,00 q2=0,108 0,1050 -2,8 0,097 2,2 h2 = 1,17

35,00 q3=0,178 0,1740 -2,9 0,160 2,9 h3 = 1,50

26,25 q4=0,318 0,3090 -2,3 0,283 3,8 h4 = 2,00

17,50 q5=0,715 0,7120 -0,4 0,641 5,7 h5 = 3,00

Generarea unui program experimental sistematic a avut în vedere
următorii parametri: adâncimea apei, calibrul lanţului, pretensionarea
lanţului, amplitudinea oscilaţiei, frecvenţa excitaţiei, scara de modelare.
 Schema generală a experimentului

Dinamometrul cu două componente cuplat la tija oscilantă

La capătul tijei, care impune mişcarea capătului liber al
lanţului, este fixat un dinamometru cu două componente
care permite măsurarea componentei verticale a tensiunii
şi respectiv a celei orizontale. Forţa totală rezultantă şi
unghiul Φs se obţin pe baza valorilor forţei orizontale si
respectiv ale forţei verticale. Pentru acoperirea gamei de
experimentare necesare au fost proiectate şi executate
trei seturi de dinamometre în vederea realizării de
măsurători experimentale în domeniile 0 4,5 Kgf, 0 10
Kgf şi respectiv 0 60 Kgf.

Cele trei dinamometre au fost etalonate pe stand,

efectuându-se încercări în trepte pentru cele două
componente, forţa verticală şi respectiv forţa orizontală.
Pe baza acestor rezultate s-au stabilit cifrele de
etalonare. În figură sunt prezentate rezultatele pentru
primul dinamometru din gamă.
Concomitent s-au măsurat şi valorile induse de încărcarea
după direcţia verticală în cea orizontală şi invers. Aceste
interdependenţe reprezintă în fapt imperfecţiuni în
execuţia fizică a dinamometrului.
Se constată că valoarea acestor interdependenţe este
sub 2,5%. Cu toate acestea ele sunt luate în consideraţie
şi sunt aplicate corecţii în modulul de achiziţie şi
prelucrare a datelor experimentale. În fapt, această
procedură s-a aplicat numai în cazul primului
dinamometru, pentru celelalte două dinamometre
interdependenţele fiind practic nule.
 4500 0.16
4000 0.14 Th indus de Tv
3500 Tv 0.12 Tv indus de Th

Tvi, Thi [kgf]

3000 Th
Tv, Th [mV]

0.1
2500
0.08
2000
0.06
1500
1000 0.04
500 0.02
0 0
0 1 2 3 4 5 0 1 2 3 4 5
F [kgf] F [kgf]

Diagrama de etalonare a Valorile forţelor induse la etalonarea

dinamometrului cu două componente dinamometrului cu două componente
 Componentele semnalului achiziţionat
T0 - valoarea pretensionării impuse;
Tc - componenta continuă rezultată prin transformarea
semnalului achiziţionat în semnal de medie nulă,
obţinută prin utilizarea modulului FFT, reprezentând
componenta de frecvenţă zero. Această valoare este
similară celei obţinute din caracteristica statică
corespunzătoare deplasării capătului liber al lanţului cu
valoarea amplitudinii impuse a oscilaţiei;
Tct - valoarea totală a componentei continue (statică),
similară valorii de referinţă utilizate în calculul
coeficientului de amplificare dinamică;
Tdyn - valoarea componentei dinamice datorate oscilării forţate.
1- element de prindere tip “vârtej” pentru evitarea torsiunilor;
2 - za puntită;
3 - za terminală nepuntită;
4 - za de cuplare la ancoră;
5 - element de cuplare al ancorei la lanţ;
6 - ancoră.

Compoziţia liniei de ancorare la prototip

În cadrul programului experimental au fost efectuate încercări
experimentale pentru determinarea caracteristicilor de
elasticitate ale celor cinci lanţuri model în Laboratorul de
Rezistenţa materialelor.
Utilitatea acestor cercetări constă în faptul că, în
acest mod, este posibilă determinarea influenţei
scării de modelare asupra elasticităţii liniei de
ancorare la model, evaluându-se corecţiile
necesare, funcţie de tipul experimentului realizat.
Datorită transpunerii la scară prin utilizarea criteriului Froude,
aceste proprietăţi nu sunt reproduse corect deoarece
execuţia lanţurilor model s-a făcut din acelaşi material ca la
prototip, având deci acelaşi modul de rezistenţă, E. În
consecinţa, rigiditatea lanţului model este întotdeauna mai
mare decât a lanţului prototip.
 Metodologia de compensare a acestor diferenţe a constat în:
-realizarea modelelor de lanţ cu za de tip deschis comparativ
cu prototipul, la care zaua este de tip închis şi puntită, după
cum rezulta din figură;
-introducerea unor elemente elastice între punctul de prindere
la dinamometrul cu două componente şi capătul superior al
lanţului.

Definirea lungimii de referinţă

Geometria zalei la prototip şi la model Tipul de lanţ cu za puntită (stud chain)

 100
εr =(Δl/Lr )10-4 90
q1
80
q2
70 q3
60 q4
50 q5
40
30
20
10
0
0 100 200 300 400 500 600
Forţa de tracţiune la natură F tN , [tf]

3,5 (q1)

5,0 (q2)
9,0 (q3)
30,0 (q4)
70,0 (q5)

Gamele de experimentare pentru forţele de tracţiune, Ftm la model, [kgf]

 2

Tensiunea din linia de ancorare

teoretic
experimental

Th [kgf]
1

0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110
Deplasarea, [cm]

Fig. 6.18 Caracteristica statică pentru lanţul q1

4
Tensiunea din linia de ancorare

3
teoretic
Th [kgf]

experimental
2

0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 110
Deplasarea [cm]

Fig. 6.22 Caracteristica statică pentru lanţul q5

Aprecierea „dinamicităţii” forţei din liniile de ancorare s-a făcut pe baza unui
coeficient adimensional, Kd, cu relaţia:

Tdin
Kd
Tsta

Fig. 6.23 Definirea Tdin şi Tsta

 3.0 3.5
Tdin /Tst T1=0.356 kgf Tdin /Tst T=0.356 Kgf
T2=0.635 kgf T=0.635 Kgf
T3=0.844 kgf 3.0
2.5 T=0.844 Kgf
T4=1.024 kgf T=1.024 Kgf
T5=1.200 kgf 2.5 T=1.200 Kgf
T6=1.350 kgf T=1.350 Kgf
2.0
2.0

1.5
1.5

a=2.5 cm a=5.0 cm
1.0 1.0
0.3 0.5 0.7 0.9 1.1 1.3 0.3 0.5 0.7 0.9 1.1 1.3
f [Hz] f [Hz]

Influenţa pretensionării; a = 2.5 cm Influenţa pretensionării; a = 5.0 cm

lanţ q3; h=1,5 m lanţ q3; h=1,5 m
 3.5 4.0
Tdin /Tst a1=2.50 cm
Tdin /Tst a1=2.5 cm
a2=3.75 cm
a2=5.0 cm
a3=5.00 cm 3.5
3.0 a3=7.5 cm
a4=6.50 cm
a4=10.0 cm
a5=7.50 cm
3.0
a6=8.50 cm
2.5
a7=10.00 cm h=2.0 m
2.5

2.0 h=1.5 m
2.0

1.5
1.5

1.0 1.0
0.3 0.5 0.7 0.9 1.1 1.3 0.3 0.5 0.7 0.9 1.1 f [Hz]1.3
f [Hz]

Influenţa amplitudinii oscilaţiei forţate; Influenţa amplitudinii oscilaţiei forţate;

Lanţ q3; T=1,024 Kgf; h = 1.5 m Lanţ q3; T=1,024 Kgf; h = 2.0 m