Modelul Lambda- CDM

Denumirea acestui model provine de la constanta cosmologica notata cu litera

greceasca lambda in relativitatea generala si de la acronimul termenului Cold Dark
Matter (materia rece si intunecata). Acest model sintetizeaza datele observabile de
ultima generatie ale astrofizicii, potrivit carora in univers exista pe langa materia vizibila
(intelegand prin aceasta materia care este susceptibila de a emite fotoni intr-un spectru
oarecare) si un alt fel de materie, denumita de cosmologi sugestiv “materie intunecata si
rece”, deoarece ar fi alcatuita din particule nerelativiste de joasa energie, deci avand o
viteza mult inferioara vitezei luminii. Ele nu apartin clasei barionilor (particule
reprezentate in principal din protoni si neutroni si intrand in constitutia materiei "vizibile”)
fara disipare radiativa, cu exceptia radiatiei de fond, care corespunde unei temperaturi
extrem de joase de cca 2,7° K. Se crede ca materia intunecata ar fi constituita in
principal dintr-o particula subatomica inca necunoscuta, denumita axion, pentru
decoperirea careia fizica particulelor depune in prezent un efort considerabil
experimental si teoretic. Se presupune ca aceasta particula se aseamana intr-o
oarecare masura cu neutrinul, prin masa de repaus nedetectabila si prin extrem de
slaba interactiune cu materia.
Materiei "intunecate" ii corespunde o energie "intunecata”. Ambii termeni au fost
inventati în 1998 de cosmologul Michael S. Turner, profesor la Universitatea din
Chicago. In lucrarea sa de referinta The Early Universe, Turner intreprinde un demers
interdisciplinar intre cosmologie si fizica particulelor elementare, prin care ajuta la
intelegerea originii si evolutiei universului. Cercetarea sa vizeaza primele momente ale
creatiei universului, avand contributii la cosmologia expansionista, formarea structurala
a universului, teoria Big-Bang-ului, teoria nucleosintezei si natura energiei intunecate.
Se estimeaza ca proportia materiei intunecate din universul actual este de cca
23% in raport cu materia vizibila. Se presupune ca singurele interactiuni la nivelul
materiei intunecate ar fi doar de tipul interactiunilor foarte slabe si gravitationale.
Energia intunecata ar reprezenta cca 73% din densitatea totala de energie a
universului. Restul de cca 4% reprezinta materia-energia corespunzatoare materiei
vizibile din universul actual, adica cea care intra in constitutia stelelor, planetelor, norilor
de gaz si de praf.
 Date observationale care atesta existenta CDM

Existenta CDM a fost postulata pentru prima data de cosmologii Jan Oort in 1932
si de Fritz Zwicky in 1933 pe seama mai multor date observate astrofizic, pe care le
expunem foarte succint:
 conform legilor actuale ale mecanicii, viteza de rotatie a obiectelor care
compun o galaxie ar trebui sa scada cu distanta fata de centrul de rotatie,
dupa o lege aproximativ exponentiala, in timp ce observational se
constata ca viteza de rotatie ramane practic independenta de raza de
rotatie;
 efectul de lentila gravitationala prezis de Einstein ca o consecinta a
deformarii spatiu-timpului in vecinatatea obiectelor cosmice masive.
Refractia gravitationala poate fi inteleasa pana la un punct in termeni de
optica geometrica, in sensul ca au fost observate efecte de marire a
obiectelor cosmice aflate in spatele unei asemenea "lentile" si, in anumite
conditii, formarea de imagini multiple a obiectelor a caror lumina trece
foarte aproape de periferia unui obiect masiv ceresc sau a unui
megasistem (galaxie). In special ultimul efect, crearea de imagini multiple
ale aceluiasi obiect, observat numai in apropierea obiectelor cu mase
foarte mari, a fost folosit pentru determinarea vitezei de expansiune a
universului (constanta Hubble) prin masurarea timpului de intarziere intre
producerea imaginilor.
 distributia temperaturilor gazelor fierbinti de la periferia galaxiilor, care se
manifesta ca niste halouri intunecate puse in evidenta prin
radioastronomia in raze X, distributie care se abate de la teoria cunoscuta
a disipatiei de energie din motive ce nu pot fi puse decat pe seama unei
materii necunoscute intergalactice;
 intarzierea fotonilor care alcatuiesc radiatia de fond cosmic cu un factor
neexplicat de absorbtia normala de catre materia vizibila.
 efectul indepartarii accelerate a galaxiilor, ceea ce nu se poate explica
daca luam in considerare legile mecanicii si existenta doar a materiei
vizibile in univers. Acest efect este pus pe seama unei presiuni negative
create de materia intunecata, care la scara cosmica s-ar manifesta ca o
forta de repulsie mai mare decat atractia gravitationala. Introducerea
 acestei presiuni negative in tensorul forta-energie din relativitatea
generalizata face ca modelul cosmologic al lui Einstein sa devina aplicabil
realitatii observate de astrofizica moderna;
 gauri negre care emit energie, in loc sa o absoarba, contrazicand teoria
potrivit careia asemenea obiecte cosmice doar absorb si nu emit energie
in exterior. Se pare ca densitatea de materie intunecata in vecinatatea
gaurilor negre este foarte mare. Toate aceste date au condus la ideea ca
gravitatia este mijlocul prin care materia intunecata interactioneaza cu
materia vizibila in univers.

Modelul Big-Bang

Modelul Big-Bang este teoria cel mai larg acceptata astazi privind originea si
evolutia universului. Aceasta teorie postuleaza ca in urma cu 12-14 miliarde de ani,
universul era adunat intr-o sfera de cativa milimetri diametru, alcatuita din particule de
foarte mare energie, care s-a dilatat extrem de rapid, creind in epocile urmatoare
universul pe care il cunoastem astazi. Uriasa energie termica initiala s-a disipat, lasand
ca vestigiu ceea ce se numeste in astrofizica fondul de radiatie cosmica (in literatura
astrofizica notat acronimic CMBR, Cosmic Microwave Background Radiation) care
poate fi detectat sub forma unei radiatii termice de 2,7° K perfect izotrope si omogene,
respectand asadar principiul cosmologic.
Mai intai este necesar sa facem o distinctie intre universul vizibil si universul
observabil (intelegand prin observare si detectarea unor radiatii si campuri de energie
ne-fotonice). Al doilea termen se refera la un univers mai tanar decat cel vizibil cu
aproximativ 3.105 ani, ceea ce ar corespunde unui univers observabil cu raza de circa
46,6.109 ani-lumina, mai vast decat universul vizibil (de aici si distinctia amintita mai
sus). In aceasta epoca a istoriei universului, materia se afla inca intr-o faza amorfa si
omogena, sub forma de particule elementare (protoni si electroni si fotoni) de mare
energie (~ 1015 °K). In aceasta stare, fotonii emisi in urma dezintegrarii barionilor
(protoni si neutroni) erau imediat reabsorbiti, astfel incat materia primordiala era
complet intunecata. Acest efect de ecranare radiativa constituie principalul motiv pentru
care nu putem primi informatii din aceasta epoca a istoriei universului. Deoarece
universul "vizibil" are o varsta de aproximativ 14.10 9 ani, inseamna ca "orizontul" pana
la care putem "vedea" in acest univers este de circa 45,7.10 9 ani-lumina. Inainte de Big-
Bang universul era asadar o sfera de materie extrem de fierbinte, in intuneric total.
Dupa inceperea expansiunii, energia totala si deci temperatura universului primar incep
sa scada, numarul electronilor liberi scade pana la un raport de un electron la 10 9 fotoni
(prin formarea atomilor de hidrogen), ccea ce conduce practic la disparitia efectului de
scattering al fotonilor de catre electroni, sau cu alte cuvinte, pana cand se produce asa-
zisa decuplare fotonica de materie, care marcheaza momentul in care universul
material incepe sa emita lumina. Este cu totul remarcabil faptul ca momentul aparitiei
luminii in univers a fost revelat in principalele religii ale lumii cu mai bine de 3000 de ani
inainte ca cercetarile stiintifice sa o confirme. Astfel Cartea Genezei arata ca la inceput
peste tot "pamantul"(recte, universul primordial) domnea un intuneric absolut, pana
cand Dumnezeu "a poruncit" sa se faca lumina. Crearea luminii a marcat sfarsitul primei
"zile" a creatiei, care a durat, asa cum arata calculele astrofizice moderne, circa
300.000 de ani actuali. Totodata cu decuplarea fotonica apare si fenomenul de
recombinare, in care electronii si protonii se unesc sub forma atomilor de hidrogen,
primul element chimic aparut in univers si principalul combustibil al reactiilor
termonucleare stelare. Se pune desigur intrebarea cum pot fi facute observatii inainte
de momentul decuplarii fotonice, care a aparut la un moment dat dupa inceperea
expansiunii cosmice, intrucat cea mai mare cantitate de date primite prin observare
astrofizica este de natura fotonica. In prezent exista insa si observatoare de radiatie
neutrinica si de unde gravitationale, care folosesc deci o informatie mai veche decat cea
fotonica, dar datele furnizate de aceste observatoare sunt inca in curs de interpretare.
In lumina ultimelor cercetari atat teoretice cat si observationale, fenomenul Big-
Bang nu mai este conceput ca o enorma explozie initiala, din care s-au format apoi
toate corpurile ceresti, ci doar aparitia brusca a unei expansiuni a spatiu-timpului cu o
rata de aproximativ 1027 (o scara de neconceput pentru intuitia stiintifica actuala) si
dupa un timp extrem de scurt, de cca 10-49 sec. Pe fondul acestei teorii, efectul Hubble
apare ca un vestigiu observabil in prezent al acestei uriase dilatari initiale.
Efectul de indepartare reciproca a galaxiilor face ca vitezele relative ale corpurilor
ceresti din aceste galaxii sa depaseasca viteza luminii, ceea ce un efect paradoxal care
fara sa contrazica neaparat principiul lui Einstein, pune in discutie universalitatea legii
cauzalitatii.
Einstein si-a publicat rezultatele cercetarilor sale legate de relativitatea generala
in 1915. Modelul de univers propus de el era unul stationar. Insa in 1929 Edwin Hubble
descopera pe baza observarii efectului de deviere spre rosu a spectrului de emisie a
galaxiilor indepartate legea dilatarii universului, ceea ce a necesitat introducerea unui
nou termen in ecuatia lui Einstein pentru a face ca teoria sa sa corespunda realitatii
stiintifice. Einstein nu si-a iertat niciodata faptul ca nu a reusit sa prezica pe cale
teoretica dilatarea universului. Este interesant de mentionat ca in 1927, cu doi ani
inainte de descoperirea legii lui Hubble, un fizician amator, Georges Lemaitre, scria un
articol despre formarea universului. Aceasta a fost prima schita a modelului Big-Bang,
confirmata apoi de observaiile astronomice legate de expansiunea universului. Modelul
Big-Bang nu-si propune sa investigheze ce s-a petrecut inainte de momentul
expansiunii, deoarece spatiu-timpul putea fi foarte diferit fata de tot ce cunoastem in
prezent.
Conform teoriei relativitatii generalizate, gravitatia este o proprietate a spatiu-
timpului si apare ca fiind dependenta de curbura acestui spatiu, cu atat mai accentuata
cu cat masa in raport cu care se face observatia este mai mare. Apar astfel doua
consecinte extrem de importante: universul are o varsta si o intindere finita. Conform
Principiului Cosmologic, materia este distribuita uniform in univers, iar densitatea ei nu
poate scadea mai mult de o anumita valoare, pentru ca conditia finitudinii spatio-
temporale sa fie respectata. Aceasta densitate este extrem de mica, de numai 6 atomi
de hidrogen pe metrul cub, ceea ce corespunde unui vid aproape perfect pentru
standardele noastre.
Exista doua ipoteze privitoare la viitorul universului. Daca masa totala din univers
depaseste o anumita valoare (pe care evident nu o putem cunoaste decat extrem de
aproximativ), atunci viteza de expansiune va scadea cu timpul, ajungand la zero, dupa
care va incepe o miscare in sens invers, ajungandu-se din nou la o singuraritate, la fel
ca cea initiala (procesul este numit Big Crunch, prin antioteza cu Big Bang). Aceasta
ipoteza pare sa fie contrazisa de observatia ca miscarea de expansiune nu incetineste,
ci dimpotriva, se accelereaza. A doua ipoteza, in care masa totala din univers nu
depaseste valoarea necesara pentru ca gravitatia totala sa invinga in cele din urma
miscarea de expansiune, ar conduce la dilatarea universului la infinit, ceea ce iarasi nu
poate fi acceptat, intrucat s-ar apropia de ipoteza mortii termice a universului, emisa de
Kelvin acum 160 de ani.