Felidele reprezintă o familie de mamifere carnivore digitigrade, cu corpul

zvelt, mlădios, gâtul scurt, capul aproape rotund, botul scurt, cu coada lungă și
cu gheare retractile, din care fac parte pisicile, tigrii, leoparzii și leii. Coada lungă
le ajută să-și mențină echilibrul atunci când aleargă sau sar. Pe labe au pernuțe
moi, care le ajută să se apropie de pradă fără a face zgomot, sau care le ajută la
atenuarea șocului produs de cădere. Au mișcări ușoare, auzul și văzul sunt
dezvoltate, sunt puternice și agere, adaptate pentru a prinde prada vie. Toate, în
afară de leu și ghepard, duc un mod de viață solitar în sălbăticie, dar pot conviețui
în grupuri în captivitate.

Leu (Panthera leo)

Gen Panthera [Ramura 1]
Jaguar (Panthera onca)
FAMILIE FELIDAE[1]

Subfamilie Pantherinae Gen Uncia [Ramura 1] Leopardul zăpezilor (Uncia uncia)

Leopardul pătat (Neofelis nebulosa)

Gen Neofelis [Lineage 1]
Leopardul întunecat sunda (Neofelis diardi)

Gen Pardofelis [Ramura 2] Pisica de marmură (Pardofelis marmorata)

Pisica borneană (Catopuma badia)

Gen Catopuma [Ramura 2]
Pisica aurie asiană (Catopuma temminckii)
Subfamilie Felinae
Gen Leptailurus [Ramura 3] Serval (Leptailurus serval)

Gen Caracal [Ramura 3] Caracal caracal

Gen Profelis [Ramura 3] Pisica aurie africană (Profelis aurata)

Notă: Din Subfamilia Felinae mai fac parte încă șapte genuri
 Leul (Panthera Leo)

Leul (Panthera Leo) este o specie de

mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una
dintre cele patru specii ale genului Panthera,
reprezentant al subfamiliei felinelor mari. Este una
dintre cele mai mari feline și unul dintre cei mai
mari răpitori tereștri (după ursul polar, ursul brun și
tigru).
În sălbăticie, rar ajunge să trăiască 8-10
ani, dar în captivitate ajunge până la vârsta de 35
de ani. Este un animal foarte puternic și vorace
(numit regele animalelor); trăiește în grupuri
(formate din 2-3 masculi și 5-10 femele) în savanele
africane și mai rar în SV Asiei. Se reproduce și în
captivitate (2-4 pui după trei luni de gestație).
Leul mascul poate fi recunoscut ușor datorită coamei sale și poate cântări până la 250 kg. Femelele sunt
mult mai mici, cântărind până la 150 kg. Leii trăiesc în jur de 20 ani.
Leii sunt animale carnivore care trăiesc în grupuri (familii) constând din femele înrudite, pui de ambele
sexe și un mascul neînrudit, care se împerechează cu femelele adulte. Femelele se ocupă cu vânatul, în timp ce
masculii apără și mențin frontierele teritoriului. Puii masculi sunt dați afară din grup când ajung la maturitate.
Cu toate că este cunoscut ca „regele junglei”, leul este un animal care trăiește în câmpii deschise, și
poate fi găsit prin toată Africa. Chiar și așa, este o specie în pericol, populații semnificative găsindu-se doar în
parcurile naționale din Tanzania și Africa de Sud.
Ultimul rămas al subspeciei leului asiatic (Panthera leo
persica), care în vechime trăia din Grecia până în India, trăiește
acum în Pădurea Gir din nord-vestul Indiei. Aproximativ 300 de
lei mai trăiesc într-un sanctuar din statul Gujarat. Leii au dispărut
din Grecia, ultimul loc în care mai trăiau în Europa până în anul
100 d.Hr., dar populații semnificative au rămas în nordul Africii
până la începutul secolului XX. Dacă în anii 1960 existau 450.000
de lei, în anul 2011 mai erau cel mult 20.000. Leii sunt un simbol
care apare des în heraldica familiilor regale și a nobilimii. Apar și
în arta plastică chineză, deși nu au trăit niciodată în China. Niciun
alt animal nu a primit mai multă atenție în artă și literatură. În
Biblie este amintit de 130 de ori. În arta epocii pietrei, în special
în picturile rupestre, se întâlnesc frecvent desene reprezentând
lei.
 Leopardul

Leopardul (în termeni științifici Panthera pardus) este un

mamifer carnivor de mari dimensiuni din familia felinelor, ce
aparține genului Panthera. El este vestit pentru capacitatea sa de a
se adapta, iar datorită simțurilor sale excelent dezvoltate și a
desenului blănii poate fi cu greu observat. Poate fi întâlnit din zonele
semideșertice și până în zonele reci. Leopardul este una din cele mai
mari feline, cu o greutate cuprinsă între 40–80 kg, o înălțime de 60–
80 cm și cu o lungime a corpului de până la 2 m. Cu toate că are
dimensiuni relativ mari, leopardul este un animal agil. Poate trăi
până la 20 ani și chiar mai mult.
De regulă, blana sa este de culoare galbenă cu pete negre,
cu un desen caracteristic. O varietate a sa, pantera neagră, este
unicul leopard cu blana de culoare neagră în întregime. Acesta
trăiește în Malaysia și are o formă de melanism. Este o varietate
periclitată, dar greu de studiat, deoarece exemplarele nu puteau fi
deosebite prin fotografiere cu camere foto în lumină vizibilă. S-a
constat că fotografiile cu camere foto în infraroșu pun în evidență
pete specifice, invizibile altfel, permițând recenzarea și urmărirea exemplarelor aflate în libertate.[1]
Leopardul își petrece timpul cel mai adesea singur, de obicei în interiorul unui teritoriu bine delimitat -
cu excepția perioadei de împerechere și a perioadei în care femela își crește puii. Dacă în același teritoriu ar locui
prea mulți leoparzi, ar nimici sau ar alunga pentru mult timp viețuitoarele ce-i alcătuiesc prada. Asemeni altor
membri din familia felinelor, și leopardul
își marchează limitele teritoriului cu
urină, iar pe unii copaci „semnează” cu
ghearele. În zonele în care se găsesc
multe animale, teritoriile de vânătoare
ale leoparzilor sunt mai mici decât în
regiunile mai sărace în pradă. De obicei
masculii posedă teritorii mai mari decât
femelele și adesea teritoriul unui mascul
se întretaie cu teritoriul uneia sau al mai
multor femele.
Leopardul este una din cele
mai rapide feline: poate atinge o viteză
de până la 60 km/h sau, în unele cazuri,
chiar mai mult - dar pe distanțe mici
(100–150 m).
 Tigrul (Panthera tigris)

Tigrul (Panthera tigris) este o specie de

mamifere carnivore din familia felidelor, fiind una
dintre cele patru specii ale genului Panthera. Este cel
mai mare reprezentant al subfamiliei Pantherinae și
unul dintre cei mai mari răpitori tereștri (după ursul
polar și cel brun). Dimensiunile unui tigru siberian la
vârsta de 6 luni sunt comparabile cu cele ale unui
leopard adult.
Tigrilor le sunt caracteristice dungile de
culoare închisă, amplasarea cărora variază de la un
individ la altul. Corpul este adaptat pentru vânătoare,
fiind dotat cu colți lungi și maxilare puternice, vedere
nocturnă de șase ori mai bună decât a omului și musculatură dezvoltată, fiind capabil să sară la o înălțime de
până la doi metri cu 50 kg de carne în dinți.
Tigrii se hrănesc îndeosebi cu copitate, dar pot vâna și maimuțe, păsări, pești și chiar alte răpitoare, ca
lupii, leoparzii și crocodilii. Au un comportament solitar și veghează în singurătate teritorii de până la 1.000 km²;
acestea pot cuprinde diferite landșafturi: la sud păduri tropicale și savane, iar la nord semideșerturi și taiga.
Sunt recunoscute 9 subspecii ale tigrului (toate pe teritoriul Asiei), dintre care către începutul secolului
al XXI-lea s-au păstrat doar șase — în total 3.200 indivizi; cea mai numeroasă este a tigrului bengalez, a cărei
populație alcătuiește aprox. 1.700 de specimene. Pe parcursul secolului al XX-lea, populația tigrilor a scăzut cu
93%, astfel încât către sfârșitul secolului, specia a fost inclusă în Lista roșie a IUCN și în documente similare ale
unor țări. În prezent, vânătoarea sau capturarea tigrilor este interzisă în toată lumea.
Tigrul reprezintă un simbol al puterii și
monarhiei în cultura asiatică. Unele zeități indiene
sunt ilustrate călare pe tigri, demonstrându-și
astfel superioritatea. Tigrul este unul dintre cele
12 simboluri de animale din calendarul chinezesc.
Rolul său în cultura mondială este reflectat în
recunoașterea sa ca simbol național al Malaeziei,
Indiei, Bangladeshului și Republicii Coreea și ca cel
mai iubit animal de pe Pământ, în urma unui
sondaj realizat de Animal Planet.
 Ghepardul (Acinonyx jubatus)

Ghepardul (Acinonyx jubatus) este o felină

mare (familia Felidae, subfamilia Felinae) care poate
fi întâlnită în aproape toată Africa și Asia de Sud-Est
până în India. Ghepardul este un cățărător modest,
vânând prada prin viteza alergării sale și nu prin
agilitatea săriturii. Ca atare, este plasat în propriul
său gen, Acinonyx. Ghepardul este, de departe, cel
mai rapid animal terestru, putând atinge o viteză de
112–120 km/h.De asemenea, ghepardul poate
dezvolta o accelerație de la zero la 100 km/h în doar
3 secunde.La acest record contribuie și faptul că,
spre deosebire de restul felidelor, ghepardul are
ghearele semiretractibile.
Pieptul unui ghepard este adânc, iar talia îngustă. Blana scurtă a animalului este galben-închisă cu pete
negre, de diametrul 2–3 cm., permițându-i să se camufleze în timp ce vânează. Nu sunt pete pe blana albă de pe
abdomen și torace, dar există pe coadă. La unii gheparzi, o genă recesivă produce un model pătat cu dungi. Acest
tip de ghepard se numește ghepard regal. Capul ghepardului este mic, cu urechi ascuțite și două dungi negre, ce
încep la colțurile ochilor, de-o parte și de alta a nasului, și se termină la gură. Acestea ajută la vânătoare prin
faptul că țin razele solare departe d e ochi, și astfel poate să vadă de la distanțe mari. Ghepardul adult cântărește
între 40 și 70 kg. Lungimea totală corpului este de 1,50-1,70 m, în timp ce coada variază până la 84 cm. Masculii
tind să f ie mai mari ca femelele, dar nu este o variație mare și este dificil a separa masculii de femele doar prin
aparență. Gheparzii au existat pe Pământ timp de 3,5 - 4 milioane de ani, cu mult timp înaintea celorlalte feline
mari. Acum 20.000 de ani, gheparzii erau comuni prin Africa și Asia, Europa și Nord America. Prin datele luate de
la fosile, se știe că aceștia au existat și în SUA, mai exact în actualele state Texas, Nevada și Wyoming.
Aproximativ în urmă 10.000 de ani, la sfârșitul erei
Pleistocene, numită și „Marea epocă de gheață”, mediul terestru a
suferit schimbări drastice în climat, iar peste câteva mii de ani, 75%
din speciile de mamifere din Europa și America de Nord au murit,
printre care și gheparzii. Este probabil ca ei să fi migrat spre medii mai
potrivite, căci gheața acoperise mare parte din emisfera nordică, iar
nivelul mărilor a scăzut. Ghepardul a supravietuit Epocii Pleistocene,
dar numărul său a fost grav redus. În secolul al V-lea, ei erau folosiți
de către nobilii italieni la vânătoare. Gheparzii adulți erau prinși în
sălbăticie și închiși în cuști pentru câteva luni.
Numărul de gheparzi a descrescut de la 100.000, la sfârșitul
secolului al XIX-lea, până la aproximativ 12.600 astăzi.
Ghepardul nu este doar cea mai rapidă felină de pe Pământ,
ci și cel mai bun sprinter din regnul animal. Toate cele patru membre
ale sale se încrucișează pentru a obține o distanță maximă a pasului.
Cu o coloana vertebrală deosebit de flexibilă, ghepardul se poate
întinde foarte mult. Ghearele ghepardului se comportă precum
crampoanele de pe un pantof de alergare, ajutându-l să-și mărească
aderența atunci când sprintează, ele nefiind retractile, ca la celelalte
feline
 Pisica de casă

Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis

catus sau Felis silvestris catus) este un mamifer din ordinul
carnivorelor, familia Felidae, subfamilia Felinae. Este alături
de oameni de peste 9500 ani[4] și în prezent este cel mai
cunoscut animal domestic în toată lumea.[5] Pisica
domestică este foarte apropiată de pisica sălbatică
europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică
africană (Felis silvestris libyca), împreună formând o specie
unică: Felis silvestris.
Pisica trăiește în strânsă legătură cu oamenii de cel
puțin 3500 de ani, fiind folosită de către egipteni[6] pentru a
ține departe șoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a
pierdut abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează
colonii. Conform unui studiu din mai 2012, pisicile au fost
domesticite în anul 2200 î.Hr.[7] Potrivit studiului publicat în
Journal of Archaeological Science, egiptenii au fost cei care au transformat pisicile în animale domestice. Mai
nou, se pare că pisica a fost domesticită mult mai devreme, fiind alături de om de la sfârșitul Neoliticului.
Un studiu genetic din 2007 a arătat însă că pisicile provin din pisica sălbatică africană (Felis silvestris
lybica), divergența producându-se în jurul anului 8000 î.Hr., în Asia de Sud-Est. (Wade, Nicholas (29 June 2007).
"Study Traces Cat's Ancestry to Middle East". New York Times (New York: NYTC). Retrieved 2 April 2008.)
Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal nesociabil. Acest concept
este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din
Marea Britanie. Studiul a indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o
alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă și către partea masculină,
indiferent de proveniența genetică a acestora.
Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o modalitate de demonstrare
a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De asemenea, este și modul stabilirii unei ierarhii într-un grup
de pisici sau o cale de atenționare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite, pisicilor
trebuie să li se atragă atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie separate în încăperi separate, până când
nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat
sau mușcat serios. Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale
țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii, încheieturile și tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care să își ascută ghearele.
Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în
locuri cu cel mai mare interes pentru pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria
sau mușca oamenii, comportament care poate
apărea când pisica nu are chef de alintări și
mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu trebuie
retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii,
provocându-se astfel rănile mai grave. Pisica nu
trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece
ea nu va înțelege de ce este bătută, ci doar că
oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive
necunoscute.
CUPRINS