UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE AUTOMATICA, CALCULATOARE SI ELECTRONICA

DEPARTAMENTUL DE CALCULATOARE SI TEHNOLOGIA INFORMATIEI

TESTAREA APLICAŢIILOR SOFTWARE

REFERAT
FIABILITATEA

STUDENT PROFESOR
Cristian-Iulian Băciucu Ş.l. dr. ing. Nicolae Enescu

An universitar
2017-2018
Cuprins
1. Introducere .................................................................................................. 3
2. Aplicarea fiabilităţii ..................................................................................... 5
3. Deprecierea fiabilităţii în timp ..................................................................... 8
4. Parametrii de fiabilitate ............................................................................. 11
5. Modele de fiabilitate .................................................................................. 15
5.1. Modelul repartiţiei exponenţiale ......................................................... 15
5.2. Modelul repartiţiei Weibull ................................................................. 16
5.2.1. Repartiţia Weibull biparametrică................................................... 16
5.2.2. Repartiţia Weibull triparametrică .................................................. 16
6. Concluzii .................................................................................................... 18
7. Bibliografie ................................................................................................ 19

2
 1. Introducere
Fiabilitatea reprezintă o caracteristică a aplicaţiilor de folosinţă
îndelungată, care se referă la buna lor funcţionare.

Fiabilitatea poate fi definită calitativ sau cantitativ, după cum urmează:

▪ calitativ: reprezintă capacitatea unei aplicaţii de a funcţiona

fără defecţiuni, într-un interval de timp dat, în condiţii specificate.
▪ cantitativ: este probabilitatea ca o aplicaţie să-şi
îndeplinească funcţiile cu anumite performanţe şi fără defecţiuni, într-un
interval de timp şi în condiţii de exploatare date.

Din cele două definiţii rezultă că problema bunei funcţionări a unei

aplicaţii nu se pune la infinit, ci doar pentru o perioadă finită de timp. De
asemenea, rezultă că fiabilitatea este o funcţie care are ca argument timpul (este
o funcţie dependentă de timp) şi care se poate exprima matematic printr-o
probabilitate. Ca orice probabilitate, fiabilitatea poate avea valori cuprinse în
intervalul [0, 1]. Dacă fiabilitatea unei aplicaţii este 1, înseamnă că probabilitatea
ca aceasta să se afle în stare de bună funcţionare este 1, respectiv şansa sa de a
funcţiona este de 100%.

Acest lucru este adevărat doar la punerea în funcţiune a unei aplicaţii, însă
nu mereu. Sunt cazuri când o aplicaţie este declarată conform, la toate operaţiile
de control efectuate, dar din cauza unor condiţii improprii de depozitare,
transport sau mediul în care trebuie să ruleze, se poate sa ajungă ca la punerea
în funcţionare să nu funcţioneze. Acest fapt este excepţia şi nu regula, din acest
motiv este considerat un accident. Dacă fiabilitatea unei aplicaţii este 0, atunci
probabilitatea ca aceasta să funcţioneze este 0, respectiv şansa de a se afla în
funcţionare este de 0%.

3
 Ambele definiţii adaugă faptul că fiabilitatea descrie buna funcţionare a
aplicaţiei doar în contextul respectării unor condiţii de exploatare specificate.
Acestea trebuie identificate de producător şi apoi comunicate utilizatorului.
Utilizatorul trebuie lămurit că respectarea condiţiilor prescrise pentru exploatare
este necesară în interesul său. Numai aşa se poate bucura de o mai lungă perioadă
până la apariţia stării de defectare.

4
 2. Aplicarea fiabilităţii

Se cunoaşte deja că fiabilitatea este o caracteristică de calitate, care se

referă la exploatarea aplicaţiilor de folosinţă îndelungată. De asemenea, s-a arătat
că atunci când se discută despre calitate nu se poate face referire dacât la calitatea
totală. Calitatea totală vizează toate stadiile de existenţă ale unei aplicaţii. În
consecinţă şi problema fiabilităţii aplicaţiei trebuie pusă în toate aceste stadii de
existenţă; de la studiile de marketing, continuând cu proiectarea, implementarea,
testarea, mentenanţa şi ambalarea, depozitarea, distribuţia, transportul, punerea
în funcţiune, în cazul în care aceasta este distribuită pe un suport fizic. Dintre
toate aceste stadii, unele sunt critice. Aceste stadii sunt: proiectarea, producţia şi
exploatarea.

Astfel, din punct de vedere al etapei de existenţă al unei aplicaţii, se poate

vorbi de:

▪ fiabilitate previzională - în faza de proiectare, atunci când fiabilitatea

este determinată pe baza considerentelor privind concepţia şi proiectarea ei, precum
şi pe baza fiabilităţii componentelor sale în condiţii de exploatare prescrise;
▪ fiabilitate experimentală – determinată experimental, în laboratoare,
standuri de probă, unde au fost create solicitări similare cu cele din exploatare;
▪ fiabilitate operaţională – determinată pe baza rezultatelor privind
comportarea în exploatare pe o anumită perioadă de timp, a unui mare număr de
produse efectiv utilizate de beneficiar.

5
 Aprecierea fiabiliţăţii previzionale şi a celei experimentale revin în sarcina
producătorului. Determinarea fiabilităţii operaţionale interesează deopotrivă
producătorul şi utilizatorul produsului.

Aprecierea fiabilităţii previzionale presupune realizarea unor scheme de

conexiuni funcţionale şi efectuarea unor calcule pe baza fiabilităţilor elementelor
componente ale produsului. Costurile acestor calcule sunt relativ reduse.

Situaţia se schimbă radical în cazul aprecierii fiabilităţii experimentale. De

această dată, costurile cresc considerabil deoarece:

- trebuie realizat un număr de produse care constituie un eşantion de produse care

vor fi supuse încercărilor experimentale;
- încercările de fiabilitate se efectuează până la defectarea produsului, fiind
încercări cu caracter distructiv;
- este necesară proiecarea şi realizarea unor standuri de încercare, care să stimuleze
condiţiile de exploatare a produselor;
- este necesar un spaţiu de amplasare a standurilor de încercări;
- este nevoie de personal calificat care să organizeze încercările, să le

6
 supravegheze, să înregistreze datele, să le prelucreze şi să tragă concluzii;
- se înregistrează consumuri de energie pentru funcţionarea standurilor de
încercări, aparaturii aferente, asigurarea unui ambient adecvat. Determinarea
fiabilităţii operaţionale tranferă o parte din costurile anterior prezentate la
utilizator. Altfel spus, cheltuielile sunt ale utilizatorului, care în acelaşi timp se şi
foloseşte de produs în scopul pentru care l-a achiziţionat. Datele obţinute cu
privire la erorile aplicaţiilor trebuie însă preluate de la utilizatori, existând
pericolul preluării unor date subiective. Există şi posibilitatea ca datele obţinute
privind erorile aplicaţiilor aflate în exploatare să fie mult mai obiective.

7
 3. Deprecierea fiabilităţii în timp

Fiabilitatea este o funcţie descrescătoare care depinde de timp. Acest lucru

este evidenţiat în figura următoare:

Din figură se poate observa că faţă de nivelul de fiabilitate dorit de clienţi

(A), cercetarea de marketing evidenţiază un nivel mai scăzut (B). Proiectul
aplicaţiei conduce la o fiabilitate şi mai scazută (C), pentru ca la sfârşitul fazei de
producţie să se constate un nivel de fiabilitate realizat (D) şi mai scazut. Lucrurile
se complică o dată cu intrarea produsului în exploatare.

Sunt posibile două modalităţi de exploatare:

8
  Fără întreţinere preventivă - după linia frântă D, E, F, G, H – situaţie
în care produsul este lăsat să funcţioneze în limita posibilităţilor(funcţionalităţi
corect implementate sau cu erori, dar care nu sunt critice sau până la trecerea
acestuia pe o nouă platformă), după care acesta trebuie fixat şi îmbunătăţit;
 Cu întreţinere preventivă - după linia frântă cu extremităţile M şi
N – situaţie care presupune ca periodic să fie efectuate activităţi de întreţinere,
în scopul menţinerii unui nivel de fiabilitate cât mai ridicat.

Exploatarea (utilizarea) produsului cu întreţinere preventivă reprezintă o

strategie mai eficientă. Produsul este exploatat mai raţional, deoarece după
aceeaşi perioadă de timp nivelul de calitate este mai ridicat.

În realitate avem de a face cu o depreciere continuă a nivelului de

fiabilitate. Problema prezintă importanţă, mai ales în domeniul exploatării
produsului. Se observă că întreţinerile şi reparaţiile conduc la îmbunătăţirea
fiabilităţii, însă nivelul acesteia nu-l atinge niciodată pe cel de la prima punere în
funcţionare.

Deşi nivelul fiabilităţii se depreciază de-a lungul întregii perioade de

exploatare, se va face ipoteza simplificatoare conform căreia un produs reparat
sau întreţinut se „transformă” într-un produs nou.

Din punct de vedere al modalităţii de exprimare a fiabilităţii, deosebim :

▪ fiabilitate nominală – prescrisă în specificaţii (standarde, norme

tehnice, contracte, etc.) sau inscripţionată pe produs;

▪ fiabilitate estimată – determinată pe baza unor calcule de previziune,

pe baza rezultatelor provenind din încercări în condiţii de testare sau pe baza

informaţiilor din exploatare, informaţii obţinute de la un număr mare de
utilizatori.

9
 Fiabilitatea estimată poate fi previzională, experimentală sau operaţională.
Ea se raportează de fiecare dată la cea nominală. Pentru ca produsele să fie
considerate conforme, fiabilitatea estimată trebuie să fie mai mare sau cel puţin
egală cu cea nominală.

10
 4. Parametrii de fiabilitate

Prin parametru de fiabilitate se înţelege o mărime cu ajutorul căreia se

exprimă cantitativ fiabilitatea sau una din caracteristicile sale. Având în vedere
caracterul statistic al defecţiunilor, rezultă că parametrii de fiabilitate sunt mărimi
statistice. Există un număr mare de parametri de fiabilitate, ceea ce se explică prin
numărul mare de factori de care depinde fiabilitatea unui produs, însă nici unul
dintre aceşti parametri de fiabilitate nu poate măsura complet fiabilitatea, ci doar
estimează una din laturile acesteia.

▪ parametri de bună funcţionare (fiabilitate), cei mai folosiţi în practică

sunt: funcţia de fiabilitate (probabilitatea funcţionării fără defecţiuni); funcţia de
nonfiabilitate (probabilitatea defectării); intensitatea (rata) defectării (ieşirii din
funcţiune); timpul mediu de funcţionare fără defecţiuni.
▪ parametri de reparare (mentenabilitate), cei mai utilizaţi sunt: funcţia
de mentenabilitate (reparare sau restabilire); funcţia de nonmentenabilitate
(probabilitatea nereparării); timpul mediu de reparare (restabilire).
▪ parametri de disponibilitate, aceştia sunt: funcţia de disponibilitate,
disponibilitatea staţionară; indisponibilitatea staţionară.

a) Funcţia de fiabilitate a unui produs. Fie T variabila aleatoare care

reprezintă timpul de funcţionare fără defecţiuni a unui produs şi R(t)
probabilitatea ca produsul să funcţioneze fără defecţiuni în intervalul de timp
(0,t). Rezultă:

Funcţia de fiabilitate a unui produs R(t), împreună cu funcţia nonfiabilitate

F(t) sunt reprezentate grafic mai jos:

11
 b) Funcţia de nonfiabilitate a unui produs. Ştiind că evenimentul

este contrar evenimentului (T>t), se poate deduce că

este probabilitatea de defectare a produsului până la moentul t.

c) Intensitatea de defectare. Fie două intervale de timp (0,t) şi (t,t1).

Presupunând că R(t)=1, adică produsul a funcţionat fără defecţiuni în intervalul
de timp (0,t), probabilitatea ca el să funcţioneze fără defecţiuni în intervalul de
timp este:

d) Media timpului de funcţionare fără defecţiuni este un parametru prin

care se poate aprecia fiabilitatea produselor de acelaşi fel cu durata de funcţionare
până la prima defecţiune.

12
 e) Funcţia de mentenabilitate. Fie T variabila aleatoare care reprezintă
timpul de restabilire a unui produs în caz de defectare şi G(t) probabilitatea ca
produsul să fie restabilit în intervalul de timp (0,t):

f) Intensitatea restabilirii. Fie două intervale e timp (0,t) şi (t,t1). La fel

ca în cazul intensităţii de defectare se obţine:

g) Timpul mediu de restabilire (MTR), definit de relaţia:

h) Funcţia de disponibilitate. Funcţionarea oricărui produs reparabil în

perioada de exploatare normală se caracterizează printr-o succesiune de stări, în
care stările de funcţionare alternează cu stările de defectare sau cu stările de oprire
planificată. Se determină cu relaţia:

i) Funcţia de indisponibilitate – reprezintă probabilitatea ca un produs

să fie indisponibil (în stare de defect) la momentul t:

j) Numărul mediu al restabilirilor într-un interval de timp, n, este un

alt parametru specific produselor reparabile şi se poate calcula fie pe baza funcţiei

13
de disponibilitate A(t) şi a intensităţii de defectare, fie pe baza funcţiei de
indisponibilitate U(t) şi a intensităţii de restabilire u:

14
 5. Modele de fiabilitate

Pentru modelarea matematică a fiabilitătii produselor, se folosesc diferite

modele ale funcţiei densitate de probabilitate. Această funcţie statistică de tip
densitate de probabilitate descrie încetarea bunei funcţionări a acestuia.

Modelele de fiabilitate se referă, de fapt, la modelele matematice ale

funcţiei densitate de probabilitate. Deşi produsele sunt de foarte multe feluri şi
ieşirea lor din funcţionare se produce diferenţiat, există câteva modele
matematice de funcţii densitate de probabilitate care sunt folosite mai frecvent.
Aceste modele sunt:

 modelul repartiţiei exponenţiale (foarte des folosit, când λ ≈ const.) ;

 modelul repatiţiei normale (folosit mai rar);

 modelul repartiţiei Weibull (folosit când λ != const.) .

Alegerea modelului de fiabilitate – operaţie extrem de dificilă, dar foarte

importantă – se face pe baza unor informaţii obiective, culese sistematic.

5.1. Modelul repartiţiei exponenţiale

O variabilă aleatoare continuă X urmează repartiţia exponenţială dacă

repartiţia sa de probabilitate este definită prin:

Probabilitatea:

15
 reprezintă probabilitatea ca evenimentul dat să nu se producă în intervalul
de timp (0,t); ea exprimă fiabilitatea unui produs, respectiv probabilitatea ca
aceasta să funcţioneze fără defecte în intervalul de timp (0,t), dat, adică
R(x)=P(X).

5.2. Modelul repartiţiei Weibull

Este necesar deoarece în realitate nu toate produsele au o intensitate de

defectare constantă. Unele produse prezintă o intensitate de defectare variabilă (
 const.). În acest caz, cele mai bune rezultate se obţin prin utilizarea modelului
repartiţiei Weibull. Acesat model de repartiţie se întâlneşte sub două forme:
modelul biparametric al repertiţiei Weibul şi modelul triparametric al repertiţiei
Weibul. Repartiţia Weibul se bucură de o mare flexibilitate, cea de tip
triparametric având gradul cel mai mare de universalitate.

5.2.1. Repartiţia Weibull biparametrică

Asigură legătura cu repartiţia exponenţială, fiind considerată chiar o

generalizare a acesteia. Densitatea de probabilitate a legii Weibull, sub formă
biparametrică, are forma:

5.2.2. Repartiţia Weibull triparametrică

Reprezintă varianta completă a acestei legi de repartiţie, având gradul de

16
generalitate cel mai înalt. Probabilitatea supravieţuirii, sau funcţia de fiabilitate,
este conform acestei legi:

17
 6. Concluzii

Managementul ne pune la dispoziţie o multitudine de metode care au ca

obiectiv ameliorarea continuă a fiabilităţii. Cum managementul este şi artă, şi
ştiinţă în acelaşi timp, creativitatea conduce la preluarea de metode din domenii
conexe şi aplicarea acestora, ba chiar mai mult, extinderea aplicabilităţii unora
dintre ele din domeniile de înaltă tehnologie către întreprinderile mici şi mijlocii.

Aplicarea unei singure metode de management a fiabilităţii nu este

suficientă. Opţiunea unui rezultat punctual nu poate să încânte decât pe moment
un mentenor sau un şef de serviciu. Panoplia de metode descrisă are în vedere
orientarea opţiunii managerilor spre o abordare strategică a mentenanţei şi
urmărirea obţinerii de rezultate la nivel global.

18
7. Bibliografie

I. https://ro.wikipedia.org/wiki/Fiabilitate
II. http://www.afahc.ro/ro/facultate/cursuri/luculescu/5.%20Fiabilitatea%20siste
melor.pdf
III. http://www.timsoft.ro/ejournal/fiabilitate-info.html
IV. http://informatica.hyperion.ro/wp-content/uploads/2015/02/Modul-de-curs-
FIABILITATEA-SISTEMELOR-INFORMATICE-Floarea-Baicu.pdf

19