Sunteți pe pagina 1din 16

ANALIZĂ COMPARATIVĂ BRD G.S.G.

– BANCA TRANSILVANIA

A. PREZENTARE GENERALĂ A BĂNCILOR

BRD – prezentare generală

BRD – Groupe Société Générale SA (“BRD” sau “Banca”), societate pe acţiuni cu capital privat,
şi-a început activitatea ca societate bancară cu capital de stat la sfârşitul anului 1990, prin preluarea
patrimoniului fostei Bănci de Investiţii.
Banca are sediul central în Bucureşti, Bulevardul Ion Mihalache nr. 1-7 şi este înregistrată la Registrul
Comerţului ca societate pe acţiuni.
Ea are 2600 de sucursale în Franţa, şi 600 de sucursale în alte ţări, având un număr de angajaţi de
peste 87.000, din care 29.000 în afară Franţei. Câteva din sucursalele sale reprezentative se află în
Croaţia, Republica Cehă, Polonia, Rusia, Slovacia, Slovenia şi Ucraina. În plus faţă de achiziţionarea
B.R.D., angajamentul Societe Generale în regiune a fost demonstrat şi de investiţia reprezentând 97,95%
din acţiunile Expressbank din Bulgaria.
În România, Societe Generale, este prezentă încă din 1980, ea fiind singura bancă importantă din
Europa de vest care a păstrat o sucursală în România în perioada comunistă. După 1990 S.G. a înfiinţat
Societe Generaleadvisory S.R.L., o societate de consultanţă financiară şi Societe Generale Securities S.A.,
o societate de valori mobiliare, precum şi Societe Generale Corporate Finance Advisory România S.R.L.
Prin contractul de privatizare, S.G. şi-a asumat obligaţia de a fuziona toate activităţile din România cu
cele ale B.R.D. Activitatea sucursalei bancare a S.G. a fost preluată de B.R.D. În septembrie 2000 s-au
finalizat formalităţile de preluare de către B.R.D. a 51% din capitalul social al Societe Generale Corporate
Finance Advisory România S.R.L., iar în prezent se întreprind demersuri pentru transformarea
Societe Generale Securitie România S.A., în filială a B.R.D.
Banca operează ca o entitate unică de afaceri existând un grad ridicat de omogenitate între produsele
şi serviciile Băncii, între riscurile şi beneficiile generate de acestea, între activităţile desfăşurate de Bancă
şi reglementările legale corespunzătoare.
Banca oferă o gamă largă de servicii constând în: depozite la vedere şi la termen, certificate de
depozit, operaţiuni de plată interne şi externe, acordarea de credite, operaţiuni cu carduri şi instrumente
financiare derivate, precum şi alte servicii bancare, atât clienţilor persoane juridice, cât şi persoanelor
fizice.
BRD deţine participaţii la societăţi româneşti, prezentate detaliat în nota 14 din prezentele situaţii
financiare.
În anul 2005, Banca şi-a majorat capitalul social de la 418.140.804 RON (4.181.408.040.000 ROL)
la 696.901.518 RON (6.969.015.180.000 ROL) prin încorporarea de rezerve, majorând totodată şi
valoarea nominală a acţiunilor de la 0,3 RON (3.000 ROL) la 1 RON (10.000 ROL), numărul de acţiuni
diminuându-se corespunzător de la 1.393.802.680 la 696.901.518.
Actionarul principal al BRD este Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri bancare din
Europa. 27 de milioane de clienti din intreaga lume utilizeaza serviciile grupului.
Ulterior majorării capitalului social, în perioada august – decembrie 2005, preţul acţiunii a variat
între un minim de 11,4 RON şi un maxim de 14,7 RON.
Capitalizarea bursieră a BRD la 31.12.2005 a fost de 9.547.550.797 RON.
PRODUSE SI SERVICI BANCARE ALE BANCI BRD

I. CREDITE

1. Credite de consum
1.1 Credite pentru nevoi personale
a) descoperit autorizat de cont : o rezervă de bani ataşată cardului
clienţilor BRD.
b) expresso : credit de consum pentru nevoi personale nenominalizate
în lei sau în valută.
c) expresso non stop : credit de consum pentru nevoi personale
nenominalizate, reîncărcabil, în lei sau în valută, cu garanţie
imobiliară.
d) credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă, destinat
românilor care lucrează în străinătate

1.2 Credite auto

a) credite pentru achiziţionarea unui autoturism Dacia, Renault,


Nissan - cu ajutorul acestui credit clienţii pot achiziţiona un
autoturism nou sau de ocazie ;
b) credite pentru achiziţionarea unui alt model de autovehicul :
permite achiziţionarea oricărui tip de autoturism, nou sau de
ocazie, din producţia internă sau din import.

2. Credite imobiliare

Aceste credite se adresează celor care doresc să-şi cumpere sau să-şi construiască o casă, să
amenajeze sau să renoveze casa pe care o au sau să achiziţioneze un teren.

Avantaje :

 dobânzi avantajoase;
 grad de îndatorare în funcţie de profilul de risc al clientului ;
 documentaţie simplificată şi timp redus de aprobare a creditului.

3. Leasing

II. PACHETE DE PRODUSE ŞI SERVICII

1. BRD CLASIC

Oferă o gamă completă de produse şi servicii bancare la costuri reduse. Prin acest pachet clienţii
beneficiază de un cont curent în lei sau în euro cu card la alegere ataşat, acces gratuit la consultarea
contului prin internet sau telefon şi o gamă diversă de servicii extrabancare.

2. BRD SELECT

Pachetul select oferă toate serviciile de la pachetul clasic, mai multe beneficii extrabancare, şi în
plus un cont curent special cu o dobândă preferenţială de 6 % la PractiCont în lei.
3. BRD PREMIUM

Pachetul premium este primul pachet dedicat clienţilor VIP de pe piaţa bancară. Include o gamă
diversă de servicii bancare şi extrabancare, precum şi posibilitatea de a alege unul dintre cardurile GOLD
. Oferă dobânda de 6,5 % la PractiCont în lei.

III. MULTIPLAN

Multiplan este un program de economisire şi creditare, în lei sau în euro, destinat persoanelor care
doresc să economisească o anumită perioadă de timp, pentru ca apoi să obţină finanţarea necesară pentru
realizarea oricărui tip de proiect la momentul potrivit.

Multiplan combină un produs de economisire progremată, un credit de nevoi personale şi / sau un


credit pentru locuinţă, toate aceste componente fiind în aceeaşi monedă.

Multiplan are o paletă vastă de întrebuinţări datorită integrării a trei produse într-unul singur :
 un plan de economisire progremată remunerat cu o dobândă atractivă ;
 un credit pentru nevoi personale în condiţii preferenţiale ;
 un credit ipotecar sau imobiliar în condiţii standard la care se adaugă un bonus din partea
băncii de până la 3000 de euro sau 12000 de lei.

IV. SPECIAL PENTRU ROMÂNII DIN STRĂINĂTATE

1. Creditul habitat plus dedicat pentru românii din străinătate

Baza de acordare a creditelor o reprezintă veniturile de salariile realizate în străinătate de către


cetăţenii români la care se pot adăuga şi veniturile membrilor familiei. Perioada de creditare este de până
la 30 de ani iar finanţarea poate ajunge până la 100 % din valoarea investiţiei care urmează a se efectua.
Pentru creditele în euro, dobânda este indexabilă în funcţie de indicele monetar EURIBOR la 3 ani.

V. OFERTA PENSIONARI

1. Cardul Maestro
2. Credit de nevoi personale în lei EXPRESSO
3. Depozitul 1000

VI. ECONOMII, PLASAMENTE

1. Produse de economisire

Economisirea înseamnă valorificarea sumelor de care dispun clienţii, în condiţii de siguranţă şi


remunerare garantată. Pentru a economisi nu este nevoie de un capital substanţial, dar este important să se
determine suma şi durata de economisire, astfel încât clienţii să aleagă produsele care li se potrivesc.
Aceştia pot opta pentru un produs de economisire programată, sau pentru un produs cu depuneri libere.

2. Plasamente
Oportunitatea de plasamente apare în momentul în care clienţii dispun de resurse financiare care pot fi
mobilizate, în general, pe termen mediu sau lung. Produsele de investiţii şi plsament oferă posibilitatea
obţinerii unui câştig potenţial important, care este însă în strânsă legătură cu riscul pe care clienţii sunt
dispuşi să şi-l assume.

VII. OPERAŢIUNI CURENTE

Prin intermediul contului curent se pot efectua o gamă largă de operaţiuni :


 transferuri între conturi deschise la BRD ;
 plăţi de facturi de utilităţi, cu ajutorul serviciilor de plată facturi ;
 constituire şi lichidare de depozite ;
 operaţiuni de schimb valutar ;
 depuneri şi retrageri de numerar în funcţie de necesităţi ;
 transferuri către conturi deschise la o altă bancă din România sau din străinătate.

VIII .Servici bancare

E-commerce

Acest serviciu se adresează celor care doresc să-şi comercializeze produsele ţi serviciile direct
prin Internet. Acum aceştia au la dispoziţie soluţii complete de acceptare a cardurilor în mediul on-line :
 un terminal electronic de plată adaptat nevoilor clienţilor ;
 o modalitate automatiztă şi securizată de încasare a veniturilor din vânzări ;
 compatibilitate cu standardele 3D-Secure recomandate de Visa şi MasterCard - Verified
by Visa şi MasterCard Secure Code ;
 reducerea riscurilor de fraudă şi neplată a comenzilor ;

Plata salariilor în cont

Optând pentru serviciul de plată a salariilor în conturi curente deschise la BRD, utilizatorii
acestuia au posibilitatea de a oferi angajaţilor companiei posibilitatea accesării salariului lunar prin
intermediul cardurilor Maestro şi Visa Clasic, ataşate conturilor.

Plăţi programate

Prin utilizarea serviciului de plăţi programate, oferit de BRD, clienţii pot realiza transferuri
periodice între conturile deschise la BRD, indiferent de moneda contului, astfel :
 transferul unei sume constante ;
 transferul integral al soldului unui cont curent ;
 transferul excedentului faţă de o anumită limită a soldului unui cont curent.

Simplis Facturi

Simplis Facturi pune la dispoziţia clienţilor modalităţi variate de încasare a facturilor acestora :
 la gişeele băncii dotate cu cititoare de cod de bare prin numerar sau ordin de plată ;
 prin reţeaua de ATM - uri a băncii 24 din 24 ;
 prin POS-urile instalate de comercianţii acceptanţi şi (sau) la unităţile băncii, dotate cu
cititoare de cod de bare ;
 prin serviciul Simplis Debit din contul curent ;
 prin Mobilis ;
 prin BRD-Net ;
 prin Vocalis.

IX. Carduri

Cardul BRD-Isic

Cardul BRD - ISIC este, în primul rând, un card de debit în lei, destinat exclusiv studenţilor la zi,
pe cre poate fi utilizat atât în ţară cât şi în străinătate.
Dar este totodată şi o legitimaţie internaţională de student recunoscută în 120 ţări din toată lumea.

Cardul 10

Cardul 10 este un card de debit în lei, utilizabil atât pe teritoriul României cât şi în străinătate,
adaptat stilului de viaţă al clientului :
 clientul pote primi bursa şi abonamentele direct pe card ;
 are acces oricând la banii din cont pentru cumpărături sau retrageri de numerar oriunde în lume ;
 beneficiază de o ofertă specială de comisioane gratuite

X. BANCA LA DISTANTA
BRD-Net

Prin BRD-NET, serviciul de Internet Banking pe care BRD îl oferă clienţii pot realiza operaţiuni
bancare fără a mai cheltui banii pe benzină până la bancă şi fără a mai pierde timpul necesar deplasării la
bancă sau ghişeele furnizorilor de utilităţi. Simplu şi practic BRD-NET îţi asigură o legătură permanentă
cu banca prin Internet.
Soluţia pe care BRD o propune este complet mobilă, accesul fiind posibil de pe orice calculator,
fără a fi nevoit să realizezi instalarea unor programe suplimentare.

Mobilis

Folosind mobilis, clienţii băncii pot să :


 recepţioneze informaţii privind soldul conturilor lor (suma disponibilă şi limita de credit)
;
 Realizeze transferuri între conturile menţionate în contractul încheiat cu banca ;
 efectueze plăţi de facturi către beneficiarii indicaţi de bancă (Ex: Orange) ;
 plătească contravaloarea bunurilor achiziţionate pe Internet din site-urile de e-commerce ;
 reîncarce conturi Orange Prepay ;
 recepţioneze mesaje de atenţionare care să te avertizeze cu privire la modificările care au
loc în conturile lor ;
 recepţioneze informaţii utile despre produsele şi serviciile lor şi despre cursurile valutare.

Vocalis
Prin intermediul unui simplu apel telefonic, clienţii pot să :
 obţină informaţii complete despre oferta de produse şi servicii a BRD;
 Obţină informaţii despre leul nou ;
 afle detalii despre conturile personale deschise la BRD ;
 interogheze telefonic soldurile conturilor lor curente, 24h din 24, 7 zile din 7 ;
 efectueze viramente sau plăţi de facturi ;
 subscrie la serviciul Mobilis sau îşi vor putea modifica profilul de abonat Mobilis / BRD-
NET ;
 afle dacă se încadrează în condiţiile de acordare a creditului pe care şi-l doresc ;
 obţină confirmarea transferurilor recepţionate prin Western Union ;
 declare pierderea sau furtul cardului .

BANCA TRANSILVANIA – prezentare generală

Povestea de succes a băncii a început în Cluj-Napoca, în 1993, din iniţiativa unor oameni
de afaceri din Cluj. Ideea a fost aceea de a crea o bancă locală, un brand de Cluj. Spiritul
antreprenorial al fondatorilor săi a determinat consolidarea poziţiei Băncii Transilvania, într-o
primă etapă, în Cluj şi, ulterior, la nivel regional. Banca şi-a orientat la început activitatea spre
sectorul IMM şi, datorită cererii pieţei, în scurt timp aceasta a început să se dedice şi domeniului
retail. În anul 1997 Banca Transilvania a devenit prima instituţie bancară din Romania, care a
fost cotată la Bursa de Valori Bucurşti, ceea ce a însemnat recunoaşterea valorii sale pe piaţă şi a
transparenţei acţiunilor băncii.
Banca Transilvania este azi una dintre cele mai importante instituţii financiar – bancare din
România, aflată în top 10 şi una dintre cele mai atractive companii listate la Bursa de Valori
Bucureşti. O prioritate a activităţii sale este perfecţionarea continuă a serviciilor şi a angajaţilor,
astfel încât calitatea să fie cea care face diferenţa. Cu o cotă de piaţă de 4%,Banca Transilvania
este un jucător activ pe piaţă, devenind, datorită accelerării implementarii stategiei de creştere,
o bancă recunoscută la nivel naţional.
În plus, Banca Transilvania înseamnă un grup financiar puternic, Grupul Financiar BANCA
TRANSILVANIA, care oferă pieţei servicii integrate – banking, asigurari, administarea
investiţiilor, finanţarea consumatorilor, leasing si tranzacţii mobiliare şi prin intermediul
subsidiarelor sale: BT Asigurari, BT Asset Management S.A.I. S.A., BT Direct, BT Leasing, BT
Securities. În toate acţiunile sale, Banca Transilvania are suportul Băncii Europene pentru
Reconstrucţie şi Dezvoltare ( BERD ), care este acţionarul sau semnificativ.
Banca Transilvania este structurată pe trei linii de afaceri: retail, IMM şi corporate.
Astfel,banca şi-a format echipe specializate şi un portofoliu complex de produse şi servicii,
pentru a susţine dezvoltarea acestor trei direcţii. Banca Transilvania are peste 750.000 de clienţi,
dintre care aproximativ 100.000 sunt persoane juridice.
Banca Transilvania este prezentă în toate centrele economice importante din România,
deţinând peste 285 de sucursale si agenţii. Creşterea numărului de unităţi a avut un ritm foarte
accentuat mai ales în ultimii doi ani, când au fost deschise aproximativ 150 de entităţi
operaţionale, Banca Transilvania clasându-se, în decembrie 2005, pe poziţia a patra în topul
băncilor din România, din punctul de vedere al numărului de unităţi. Întreaga reţea teritorială
însemnă pentru bancă o importantă carte de vizită şi, bineînţeles, dovada angajamentului său
de a deveni tot mai aproape de clienţi. Banca Transilvania beneficiază de un sistem informatic
performant, centralizat, care oferă clienţilor, ca principal avantaj, posibilitatea accesării contului
curent din oricare unitate din ţară.

PRODUSE SI SERVICI BANCARE OFERITE DE BANCA TRANSILVANIA


Banca Transilvania pune la dispoziţia clienţilor oferta sa variată de credite pentru persoane
fizice. Creditele se disting prin flexibilitate şi dobânzi atractive, adresându-se dorinţelor unui
număr din ce în ce mai mare de clienţi.
Banca Transilvania încearcă să anticipeze nevoile clienţilor şi să le vina în întâmpinare, cu
produse de creditare care să se muleze cât mai bine pe ceea ce işi doresc.

1. Prima casă

Avantaje :

 grad de îndatorare de până la 60 % ;


 flexibilitate în analiza dosarului ;
 costuri foarte avantajoase ;
 nu solicită asigurare de viaţă / deces ;
 evaluarea va fi realizată gratuit de către un evaluator al BT.

2. Credit ipotecar în EURO

Avantaje :
 dobândă fixă, promoţională, de la 8 % / an până la 1 ianuarie 2011 ; după această dată
dobânda anuală va fi variabilă : EURIBOR 6M + 8 % ;
 grad de îndatorare de până la 60 % , printre cele mai ridicate de pe piaţă ;
 nu există comision de rambursare anticipată din surse proprii, după data de 1 ianuarie
2011 ;
 perioadă lungă de creditare – până la 30 de ani ;
 valoarea maximă a creditului 250 000 euro.

3. Credite de nevoi personale

Creditele pentru nevoi personale au fost concepute pentru acoperirea nevoilor clienţilor
de disponibilităţi băneşti fără a condiţiona destinaţia acestor bani. Aceste credite se acordă rapid
şi au o documentaţie redusă pentru aplicare

3.1 Credit de nevoi personale în euro


Avantaje :
 dobândă fixă promoţională, de la 8,5 % pe an până la 1 ianuarie 2011 după această dată
dobânda anuală va fi variabilă : EURIBOR 6M + 8 % ;
 grad de îndatorare de până la 65 %, printre cele mai ridicate de pe piaţă ;
 nu există comision de rambursare anticipată din surse proprii, după data de 1 ianuarie
2011 ;
 perioadă lungă de creditare – până la 30 de ani ;
 valoarea maximă a creditului – 250 000 euro.

3.2 Credit de nevoi personale cu garanţii

Banca Transilvania oferă Oferta BT si Soluţia BT, două produse flexibile şi moderne
pentru obţinerea căruia nu este necesară precizarea destinaţiei. Prin Oferta BT /Solutia BT
clienţii pot să efectueze cheltuieli diverse - de la plata taxelor până la cumpărarea unor piese de
mobilier, dar şi achitarea unor lucrări dentare.

3.3 Creditul de nevoi curente – Practic BT

Banca Transilvania oferă Practic BT, un produs flexibil si modern pentru obţinerea căruia
nu este necesară precizarea destinaţiei. Prin Practic BT poţi să efectuezi cheltuieli diverse.

4. Credite imobiliare – ipotecare

Se adresează celor care doresc să cumpe un teren, o casa sau un apartament precum şi să
finanţeze construcţia sau modernizarea unei locuinţe.

Banca Transilvania oferă creditul imobiliar, prin care clienţii poti finanţa 85% din
valoarea terenului/ imobilului/investiţiei propuse, iar perioada de rambursare maximă este de 30
de ani.

5. Credit auto

Pentru achiziţia unui autoturism nou, sau second hand Banca Transilvania oferă creditul
auto Formula BT, fară avans şi cu perioada maximă de rambursare de 10 ani.

6. Diverse credite

6.1 Creditul turistic

6.2 Creditul pentru studii


II. DEPOZITE

1. Depozite în EURO

1.1 Depozit la termen, cu acumulare, în euro


Este un produs care oferă multă flexibilitate, acces permanent la banii economisiţi, dar şi
o dobândă foarte avantajoasă pentru economiile în euro.

1.2 Depozit în euro pe 77 de zile cu o dobândă de 4 %

Principala caracteristică a produsului derivă din perioada de constituire diferită faţă


depozitele clasice.

1.3 Contul curent MĂRIT în euro

Avantaje :
 accesibilitate permanentă la banii din cont ;
 posibilitatea retragerii de numerar ;
 nu se plăteşte impozit pe venit ;
 dobânda se bonifică lunar şi se capitalizează în contul curent MĂRIT
 dobânda creşte progresiv în funcţie de sumele economisite ;
 sunt permise alimentările pe toate canalele ( depunere, numerar, încasare, BT 24 ) ;
 retragerile sunt permise doar în numerar şi prin transfer către cont curent.

2. Depozite în lei

2.1 Depozitul ACTIV

Este un produs de economisire cu competenţă investiţională în lei pe care banca îl pune la


dispoziţia celor interesaţi.

2.2 Economii la vedere

Un produs de economisire special care preia beneficiile unui cont curent şi beneficiile
unui cont de deposit.

2.3 Depozitul anotimpuri


Este destinat persoanelor fizice şi juridice, în vederea fructificării economiilor băneşti pe
termen de 45 de zile.

2.4 Depozitul 111 zile

Acest produs este oferit persoanelor fizice şi juridice, în vederea fructificării economiilor
băneşti pe termen de 111 zile. Principala caracteristică a produsului derivă din perioada de
constituire diferită faţă de depozitele clasice.

2.5 Depozitul 210 zile

Acest produs este oferit persoanelor fizice şi juridice, în vederea fructificării economiilor
băneşti pe termen de 210 zile. Principala caracteristică a produsului derivă din perioada de
constituire diferită faţă de depozitele clasice.

2.6 Depozitul Kid Cont

Este un depozit de acumulare şi cu capitalizarea anuală a dobânzii, constituit în numele


minorilor cu vârsta cuprinsă între o zi şi 17 ani fără o zi, pe o perioadă de minim un an şi maxim
17 ani, în funcţie de vârsta minorului.
2.7 Alte tipuri de depozite
a. Depozitul de tip revolving
b. Depozitul ESCROW
c. Depozitul colateral

III. CARDURI

1. Carduri de credit

1.1 MasterCard Fort

Poate fi utilizat atât în ţară cât şi în străinătate oriunde apare afişată sigla Mastercard,
pentru retrageri de numerar şi plăţi la comercianţi. Datorită tehnologiei cip incorporate, cardul
conferă o siguranţă sporită a tranzacţiilor efectuate.
Cardul este emis pe o perioadă de 2 ani .

1.2 MasterCard Forte pentru medici

Divizia pentru medici Cardul Mastercard Forte - Divizia pentru Medici este un mijloc de
plată flexibil şi eficient, graţie liniei de credit oferite, care poate să ajungă până la 5.000 EUR.

1.3 Visa Gold


Visa Gold este un card de credit cu cont în lei, care poate fi folosit în ţară şi în străinătate,
oriunde apare afişată sigla Visa, atât pentru a retrage numerar cât şi pentru a face cumpărături
direct de la comercianţi.
Cu acest tip de card de credit se pot efectua tranzacţii on-line, off-line şi pe Internet.
Cardul are o perioadă de graţie de maxim 55 de zile.Cardul este emis pe o perioadă de 2
ani.

1.4 Visa Platinum

Visa Platinum este un card de credit cu cont în lei, care poate fi folosit în ţară şi în
străinătate, oriunde apare afişată sigla Visa, atât pentru a retrage numerar cât şi pentru a face
cumpărături direct de la comercianţi.

2. Carduri de debit

2.1 Visa Electron

Banca Transilvania oferă Visa Electron, un card de debit cu cont în lei şi utilizare
internaţională destinat persoanelor fizice.
Cardul poate fi utilizat atat pe teritoriul Romaniei cât şi în afara ţării, oriunde apare
afişată sigla Visa/Visa Electron atât pentru retrageri de numerar cât si pentru plăţi la comercianţi.

2.2 MasterCard Mondo

Mastercard Mondo este un card de debit cu cont în lei, cu utilizare internaţională destinat
persoanelor fizice.
Cardul se poate tilize atât în ţară cât şi în străinătate oriunde apare afişată sigla
Mastercard, pentru retrageri de numerar şi pentru plăţi la comercianţi
Cardul poate fi folosit şi pentru încasarea salariilor. Întrucât este legat direct la contul
curent al clientului, acesta va avea acces on-line la banii viraţi în cont.

2.3 MasterCard Direct

3. Carduri Co-branded

Asocierile de branduri conduc, la diverse tipuri de beneficii acordate deţinătorilor acestor


carduri.
Cardurile co-branded se adresează persoanelor de diferite vârste şi profesii.
3.1 Euro < 26

Visa Electron Euro < 26 este un card de debit cu cont în lei şi utilizare internaţională emis
sub sigla Visa Electron , în regim co-branded. Cardul este destinat tuturor tinerilor cu vârste între
15 şi 25 de ani , în special studenţilor.

STUDIU DE CAZ
1.MISIUNEA BANCILOR
Misiunea Băncii Transilvania este aceea de a sprijini dezvoltarea mediului de afaceri cu
activitaţi dedicate clienţilor de IMM-urilor prin produse şi servicii inovatoare oferite cu
profesionalism şi implicare în mediul social.
BRD urmăreşte acapararea de noi teritorii şi o cotă de piaţa cât mai mare, precum şi
responsabilitatea socială aceea ce ar face ca banca să fie lider de piaţă bancară în România.
Asemănări: Principala misiune a entităţilor bancare este aceea de a deveni lider pe
piaţă,aceasta fiind comună şi băncilor analizate în cadrul acestui proiect. Ambele băncii
utilizează mijloace asemănătoare pentru a-şi atinge misiunea ,şi anume implicarea în
responsabilitatea socială ce presupune sponsorizarea unor proiecte care să asigure o dezvoltare
durabilă a societăţii româneşti. Programele sociale BT cuprind atât acţiuni de marketing
comunitar, voluntariat, donaţii, sponsorizări, cât şi activităţi desfăşurate prin trei fundaţii
corporative: "Transilvania", "Clujul Are Suflet", respectiv "Caritate BT". Bugetul de
sponsorizare al BRD-ului este alocat în cea mai mare parte parteneriatelor din domeniul:
sportului, culturii , proiectelor de sprijinire a educaţiei şi proiectelor umanitare.
Deosebiri: Misiunea BT se remarcă prin manifestarea unui interes real pentru nevoile
IMM-urilor, dezvoltând o relaţie directă cu aceştia, prin intermediul unei echipe profesioniste de
specialişti IMM. BT a lansat în anul 2005 produsul "Creditul în 1 ORĂ fară garanţii şi fară aport
propriu",a fost desemnat cel mai bun produs bancar devenind "Banca nr.1 pentru IMM-uri", în
prezent fiind singurul abonament bancar din ţara noastră. Comparativ cu BRD, care deşii deţine
soluţii de finanţare pentru IMM-uri nu s-a ridicat la un nivel atât de avansat.
Valorile
Un motto reprezentativ al Băncii BT legat de valorile acestora este “Suntem o companie
cu suflet pentru că Banca Transilvania înseamnă oameni”, astfel se remarcă urmatoarele valori :
Suflet, Energie şi Idei Noi.
2. Strategii bancare
În cadrul strategiei bancare, obiectivele se referă la totalitatea activităţilor bancare sau la
principalele componente şi individualizează pilonii activităţii bancare, politicile, managementul,
indicatorii şi elementele de bază ale strategiei. Obiectivele pot fi de natură economică, financiară,
politică sau socială şi au un orizont de 3-5 ani!
Strategii BT
Datorită strategiilor adoptate de Banca Transilvania, pentru aceasta criza a devenit cea
mai bună oportunitate de creştere pe piaţa bancară, atunci când celelalte entităţi se retrag
deliberat din finanţări sau "pierd sânge" purtând povara unor credite neperformante greu de
digerat.La aproape patru ani de la izbucnirea celei mai dure crize financiare şi economice din
ultimul deceniu, Transilvania pare să fie câştigătoarea crizei. De pe locul şapte la finalul lui
2008, cu o cotă de piaţă de 5,4%, acum a ajuns pe locul trei, cu o cotă de 7,27%, în condiţiile în
care tot sistemul a bătut pasul pe loc, a încetinit creditarea sau nu s-a mai angajat în susţinerea
companiilor.
Strategia “preţului tactic” este utilizată în anumite perioade de timp în care se doreşte
promovarea unor anumite produse banacare şi stimularea cererii. În present, BT are mai multe
promoţii dintre care am ales să vă prezentăm Depozitul de 111 zile în lei şi euro. Suma minimă a
depozitului este de 100 lei, respective 250 euro. Depozitul este atipic datorită duratei pentru care
este utilizat. Totodată rata dobânzii (6,35% pentru lei şi 1.4 % pentru euro) este destul de mare
mai ales dacă ne gândim la perioada destul de scurtă pentru care este consituit depozitul. Un alt
element care trebuie precizat este că dobanda rămâne aceeaşi pe toată durata economisirii. În
momentul constituirii sau în cel al desfinţării depozitului înainte de scadenţă nu se plătesc
comisone. Prin această strategia banca atrage disponibilităţi, ea fiind una dintre cele mai lichide
societăţi de la bursă, asigurând astfel posibilitatea ieşirii în orice moment din această investiţie.
Strategia de promovare
Băncile se promovează la tv, în ziare şi reviste, la radio, pe internet, outdoor, prin pliante
distribuite pe stradă şi în cutiile poştale, în autobuze, în metrou şi în subteran în general, prin
prezenţa la târguri de profil şi lista mai poate continua, în funcţie de ingeniozitatea agenţiilor de
publicitate ce gestionează respectivele conturi.
Banca Transilvania a ales publicitatea outdoor (inclusiv în metrou ăn Bucureşti) şi cea pe
internet(pe canalul de socializare Facebook) , însă prin operaţiuni realizate direct în colaborare
cu site-uri şi publisheri şi mai puţin prin agenţii de specialitate (deci fără campanii extinse).
Strategii BRD
Pentru a forma cea mai bună planificare strategicp, banca are nevoie de obiective clare
cum ar fi faptul ca se străduieşte să ajungă lider de piaţă, nu outsider vizând să introducă în
fabricaţie noi produse financiare şi face cheltuieli de 6-7% din veniturile brute pentru cercetare,
obţinerea unui profit anual de minim 10%,stabileşte exact câte noi sedii se vor deschide în noul
trimestru şi mai urmăreşte utilizarea celor mai durabile, mentenabile şi apreciate produse
comparativ cu cele ale concurenţilor.
BRD, a doua bancă de pe piaţă, a început anul prin lansarea mai multor produse de tipul
"gadget", în principal în domeniul instrumentelor de plată. Inovarea este una dintre liniile
strategice ale BRD, miza noilor produse fiind obţinerea de comisioane suplimentare, atragerea de
noi clienţi din segmente-ţintă şi fidelizarea celor existenţi. Guy Poupet spune că strategia
generală pe termen mediu este ca BRD să se poziţioneze drept banca universală care acoperă
toate sectoarele şi toate regiunile. Reţeaua teritorială este prevăzută să se oprească la circa 1.000
de unităţi în următorii ani, trecându-se de la o creştere extensivă la una bazată pe inovaţie.
De asemenea, BRD se arată gata să participe la toate proiectele mari care ar putea fi
lansate în infrastructură sau în energie. Prin urmare, aceste proiecte pot să aducă venituri
considerabile băncii.
Strategiile folosite de BRD sunt cele de creştere, în special cele de
concentrare,dezvoltarea pieţei extinzându-se pe noi teritorii, dezvoltarea produsului- investind
foarte mult în cercetare şi integrala orizontală- orice absorbţie de noi sedii sau societăţi similare.
Strategia de personal a băncii BRD Groupe Société Générale
Una dintre valoriile caracteristicii băncii BRD este profesionalismul, aşadar se aplică
strategia de personal, prin care se Promovează calitatea sistemului de educaţie şi formarea
profesională, băncii sunt trimişi la internship-uri, cursuri specializate şi tot felul de pregătiri
profesionale pentru ca ulterior angajaţii băncii sa fie capabili să aducă şi să menţină cât mai mulţi
clienţi. Această strategie are ca urmare încrederea clienţilor în serviciile prestate de angajaţii
băncii, clientul băncii simţind o oarecare siguranţă deoarece se află pe mâinile unor specialişti,
care au pregătiri superioare.
Strategia BRD Groupe Societe Generale se va axa în anul 2012 pe un control riguros al
costurilor, în condiţiile în care se estimează o reducere a veniturilor în sistemul bancar, şi pe
stabilizarea sau chiar majorarea cotei de piaţă, a declarat Guy Poupet, preşedinte-director general
al băncii.
Strategia concurenţială BRD este recunoscută în special prin dominarea globală, costuri
scăzute, cu ajutorul căreia firma işi propune să comercializeze produsele şi serviciile sale, să
aplică costuri mai mici decât cele ale concurenţilor.
La începutul crizei, BRD a reacţionat în raport cu urgenţele, s-au axat pe strategia
diversificării, în ceea ce priveşte depozitele într-un moment de tensiune asupra lichidităţii pe
piaţă şi pe de altă parte dezvoltând posibilităţile de restructurare şi de refinanţare oferite
clienţilor noştri, atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, pentru a-i ajuta să traverseze
această perioadă dificilă.
Atât BRD cât şi BT aplică cu success strategia focalizată pe anumite segmente de piaţă, cum ar
fi studenţii, cărora le este adresat cardul Visa Electron Euro<26 de la BT şi Creditul 10 de la
BRD, diferenţa dintre ele find cea a comisionelor de administrare,practicând costuri extreme de
reduse, sau practic inexistente. Cardurile acestea sunt condiţionate de carta beneficiarului, aşadar
la BT vârsta maximă de deţinere a cardului este de 25 de ani, iar la BRD de 30 ani, banca
recurgând la aceasta strategia pentru ca apoi clienţii care depăşesc vârsta permisă să rămână
clienti fideli ai băncii şi să opteze pentru un card adecvat nevoilor sale, dar cu costuri ceva mai
ridicate.

BRD - Groupe Société Générale doreşte să fie banca de referinţă a României prin valori
precum profesionalism, spiritul de echipă şi inovaţie, care constituie pentru noi temelia creşterii
durabile. Ele fac parte din cultura organizaţională a firmei.
În sistemul de valori al instituţiilor bancare menţionate mai sus remarcăm “Inovaţia ” ca
element comun. Un punct forte al valorilor bănci BT îl reprezintă dăruirea de care dă dovadă în
relaţiile cu clienţii precum şi în proiectele umanitare. Profesionalismul reprezintă cea mai de preţ
valoare al BRD-ului această idee fiind preluată de la Grupul Societe General.
În opinia noastră este foarte important ca bancile să câştige încrederea clienţilor ca apoi aceştia
să devină clienţi fideli iar prin valorile sale umanizate BT îndeplineşte pe deplin misiunea
băncii de success

S-ar putea să vă placă și