Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

Sarcina de lucru 5
Selectează din Codul civil câte o normă juridică aferentă clasificării
prezentate mai sus. Identifică apoi, pentru fiecare caz, structura normei
juridice (ipoteza, dispoziţie, sancţiune).

1.2.2. Normele juridice – izvoare ale dreptului civil

Dreptul izvorăşte din lege. În toate statele cu sistem juridic de inspiraţie
romano-germanică, dreptul civil are ca principal izvor actul normativ scris.
Obiceiul şi jurisprudenţa joacă un rol secund.
Formele specifice de exprimare a normelor de drept civil constituie izvoare ale
dreptului civil. Aceste forme de exprimare a normelor juridice civile se
realizează pe calea actelor normative.
Actele normative sunt acele acte care emană de la organele de stat investite cu
prerogativa legiferării. Sunt astfel izvoare ale dreptului civil: Constituţia, Codul
civil, legile (adoptate de Parlament şi promulgate de Preşedinte), hotărârile şi
ordonanţele Guvernului (inclusiv cele de urgenţă), ordinele şi instrucţiunile
miniştrilor, actele normative emise de autorităţile administraţiei publice locale.
La acestea se adaugă unele acte normative adoptate înainte de 1990, în măsura
în care acestea mai sunt în vigoare (legi, decrete, hotărâri ale Consiliului de
Miniştri, ordine şi instrucţiuni), precum şi reglementări internaţionale
(convenţii, pacte, acorduri etc.) la care România este parte.
Varietatea actelor normative ce reglementează raporturi sociale ce fac obiectul
dreptului civil impune o anumită ierarhizare a acestora ce se stabileşte în
funcţie de caracterul şi ierarhia organului care le edictează.
a) Legile. În conformitate cu prevederile art. 72 din Constituţia României:
„Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi legi ordinare”.
În ierarhia izvoarelor dreptului civil pe primul loc se află Constituţia şi legile
constituţionale, adică cele prin care are loc revizuirea Constituţiei. Deşi
Constituţia reprezintă principalul izvor de drept pentru dreptul constituţional,
totuşi ea prezintă o importanţă deosebită, ca izvor de drept, şi pentru dreptul
civil. Într-adevăr, unele dintre drepturile fundamentale ale cetăţenilor
consacrate în Constituţie sunt şi drepturi subiective civile recunoscute şi
ocrotite de către normele dreptului civil persoanelor fizice. Organele statului
stabilite prin Constituţie sunt în marea lor majoritate şi persoane juridice −
subiecte ale raporturilor juridice de drept civil. De asemenea, unele din
principiile fundamentale ale dreptului civil, cum ar fi principiul garantării
dreptului de proprietate sau principiul egalităţii în faţa legii sunt consacrate şi
în textele constituţionale.

Drept civil. Partea generală 17

Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

În cadrul legilor, principalul izvor al dreptului civil îl constituie Codul civil,

intrat în vigoare la 1 octombrie 2011.
Codul civil
il român este o lege. Este o lege amplă,
ampl complexă, ă, bine structurat
structurată,
cea mai importantă dintre toate legile civile. Ea nu exclude existenţ
existenţa altor acte
normative în materie civilă.
civil
b) Decretele.. Potrivit art. 99 alin. 1 din Constitu
Constituţie,
ie, în exercitarea atri
atribuţiilor
sale, Preşedintele
şedintele României emite decrete care se publică
publică în Monitorul Oficial
al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
inexisten decretului.
Decretele sunt izvoare ale dreptului civil numai în măsura
m sura în care ele cuprind
dispoziţii
ii cu caracter normativ prin care se reglementeazăă raporturi sociale ce
fac obiectul dreptului civil.
c) Hotărârile
rârile Guvernului României. În conformitate cu prevederile art. 107
din Constituţie,
ţie, Guvernul adoptă
adopt hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile
ărârile sunt emise în
vederea organizării
ării executării legilor, iar ordonanţele
ele se emit în temeiul unei
legi speciale de abilitare, în limitele şi condiţiile prevăzute
zute de aceasta.
În cazuri excepţionale,
ţionale, în temeiul dispoziţiilor
dispozi iilor art. 114 alin. 4 din Constitu
Constituţie,
Guvernul poate adopta ordonanţe
ordonan de urgenţă care intră în vigoare numai dup după
depunerea lor spre aprobare la Parlament, iar dacă dac Parlamentul nu este în
sesiune, el se convoacă
convoac în mod obligatoriu.
d) Alte acte normative, izvoare ale dreptului civil. civil În măăsura în care
conducătorii
torii organelor centrale
cent ale administraţiei de stat şi organele locale
executive emit acte cu caracter normativ prin care se reglementeaz
reglementează relaţii
sociale ce fac obiectul dreptului civil, astfel de acte normative vor constitui
izvoare ale dreptului civil.
În literatura de specialitate
spe s-a discutat pe larg dacă obiceiul, jurispruden
jurisprudenţa şi
doctrina constituie izvoare ale dreptului civil.
Obiceiul reprezintă reguli stabilite printr-un uz îndelungat şi general, fixate în
decursul vremii fără să fie precizate într-o normă juridică.
Izvoarele dreptului civil potrivit Art. 1 din Codul Civil:
„(1) Sunt izvoare ale dreptului
reptului civil legea, uzantele șii principiile generale ale dreptului.
(2) În cazurile neprevăzute
zute de lege se aplică
aplic uzanțele,
ele, iar în lipsa acestora, dispozi
dispozițiile legale
privitoare la situații asemănătoare,
toare, iar când
c nu există asemenea dispozițții, principiile
generale ale dreptului.
(3) În materiile
le reglementate prin lege, uzanțele
uzan se aplică numai înn masura în care legea
trimite în mod expres la acestea.
(4) Numai uzanțele conforme ordinii publice șii bunelor moravuri sunt recunoscute ca izvoare
de drept.
(5) Partea interesată trebuie să facă dovada existentei și a conținutului uzanțelor.
țelor. Uzanțele
Uzan
publicate în
n culegeri elaborate de către
c entitățile sau organismele autorizate îîn domeniu se
prezumă că există, până la proba contrar
contrară.
(6) În
n sensul prezentului cod, prin uzan
uzanțe se înțelege
elege obiceiul (cutuma) și uzurile
profesionale”
Drept civil. Partea generală 18
Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

În principiu, obiceiul nu este izvor de drept. El devine izvor de drept numai în

măsura în care normele dreptului civil fac trimitere expresă la obicei. Astfel,
Codul civil, recunoaşte obiceiul ca izvor de drept, în materie de protecția
mediului vecinătate și distanța minimă pentru arbori (art. 6031, art. 6072 Cod
civil), în materie de răspundere delictuală3 etc. Obiceiul îşi are o largă aplicare
în dreptul comercial în special, în cel maritim, manifestându-se sub forma
uzanţelor portuare în materia contractului de navlosire, de închiriere a navelor
etc.
În ceea ce priveşte jurisprudenţa şi doctrina nu le este recunoscută calitatea de
izvoare ale dreptului civil.
Jurisprudenţa desemnează în denumirea sa clasică ansamblul soluţiilor
cuprinse în hotărârile instanţelor judecătoreşti. Instanţele de judecată au
obligaţia de a soluţiona cauzele deduse spre judecată prin aplicarea normelor
de drept situaţiei de fapt stabilită pe bază de probe şi nu de a edicta norme
juridice. Hotărârile instanţelor de judecată produc efecte numai faţă de
participanţii la procesul civil, soluţiile pronunţate, neavând caracter general şi
impersonal.
În sistemul nostru de drept, practica judiciară nu constituie izvor de drept, nici
în domeniul interpretării legilor, aceasta intrând în atribuţiile legiuitorului. Cu
toate acestea, jurisprudenţa joacă un rol important în asigurarea aplicării
unitare a normelor de drept, precum şi în semnalarea necesităţii adoptării de
noi norme juridice şi perfecţionarea celor existente.
Nici doctrina nu constituie un izvor al dreptului civil. Ea se compune din
lucrările şi studiile autorilor de drept civil cu privire la explicarea Codului civil,
a legilor şi celorlalte acte normative ce reglementează relaţii sociale ce fac
obiectul dreptului civil. Deşi doctrina nu este izvor de drept, totuşi ea are un rol
imens în explicarea instituţiilor dreptului civil, generalizarea practicii
judecătoreşti şi perfecţionarea normelor de drept.

Sarcina de lucru 7
Identifică cel puțin câte trei situații în care obiceiului îi este recunoscută
calitatea de izvor de drept atât în vechiul Cod civil, cât și în codul civil în
vigoare.

1
Art. 603 Cod Civil: „Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei
vecinatăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului”.
2
Art. 613 Cod civil: „(1) În lipsa unor dispoziții cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii
trebuie sădiți la o distanță de cel puțin 2 metri de linia de hotar, cu excepția acelora mai mici de 2 metri, a plantațiilor și a
gardurilor vii”.
3
Răspunderea delictuală Art. 1.349:„ (1) Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau
obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale
altor persoane”.
Drept civil. Partea generală 19
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

1.2.3. Aplicarea normelor juridice civile

Normele juridice sunt edictate în vederea aplic
aplicării
rii lor. Prin aplicarea legii civile
se înţelege
elege activitatea practică
practic a organelor de stat care înfăptuiesc
ăptuiesc prevederile
normelor juridice civile, în calitatea lor de titulari ai autorităţii
autorităţii de stat, activitate
ce se desfăşoară
ăş ă în formele oficiale prevăzute
prev de lege.
Normele dreptului civil acţionează
ac într-o anumită perioadăă de timp, pe un
anumit teritoriu şiş cu privire la anumite persoane. Acţiunea
ţiunea normei civile
trebuie deci analizată sub următoarele trei aspecte: a) durata
urata în timp a normei
de drept civil; b) spaţiul
spaţ în care acţionează norma civilă şi c) persoanele ccărora
li se aplicăă normele civile.
Aplicarea legii civile în timp
Legea civilăă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare. Acţiunea
Acţ normei
civile înn timp începe, fie în trei zile de la data publicării
public rii ei în Monitorul Oficial,
fie de la data prevăzută
prevă în cuprinsul ei, dacă legea stabileşteşte o anumit
anumită dată de
intrare în vigoare. Momentul intrării intr rii în vigoare al legii civile prezint
prezintă
importanţă ţă sub următoarele
urm două coordonate: de la această dat dată devine
obligatorie şii se presupune ca din acest moment este cunoscută cunoscut de toate
persoanele, nimeni neputând invoca necunoaşterea
necunoa legii. (Lupulescu, 1998, p.
25)
Ieşirea
irea din vigoare a legii civile are loc pe data abrogării
rii ei. Abrogarea poate fi
expresă atunci când noul act normativ nominalizează
nominalizeaz în conţinutul
ţinutul său
s actul
normativ anterior ce se abrogă
abrog ori numai anumite dispoziţii ţii ale acestuia şi
abrogarea implicită sau tacită când nu este nominalizat un anumit act nnormativ
ori anumite dispoziţii
dispoziţ anterioare, ci se face doar menţiunea căă se abrogă
abrog toate
dispoziţiile
iile din legile ce contravin noului act normativ.
Deşi,
i, în principiu actele normative sunt adoptate pentru a acţiona
acţiona o perioad
perioadă de
timp îndelungată, ă, totuşi
totu există situaţii în care se elaboreazăă acte normative a
căror duratăă în timp este determinată.
determinat Acestea din urmăă se numesc legi
temporare şi adoptarea lor, cel mai adesea, este determinată
determinată de împrejur
împrejurări
excepţionale,
ionale, cum ar fi, inundaţii,
inunda cutremure, etc.
Norma fundamentală ce reglementează aplicarea legii civile în timp este art. 6
din Codul civil potrivit căruia
c „ (1) Legea civilă este aplicabilăă cât timp este în
vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”.
retroactiv
Constituţia
ţia României, în art. 15 alin. 2 prevede că:
c
„Legea
Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia
excep ia legii penale mai favorabile”.
favorabile”
Din aceste prevederi legale se desprind urmurmătoarele două principii cu privire la
aplicarea legii civile în timp: a) principiul neretroactivităţii
neretroactivităţii legii civile noi şi b)
principiul aplicării
ării imediate a legii civile noi.
Principiul neretroactivităţii
neretroactivit legii civile exprimă o regulă juridică
juridic în
conformitate cu care legea civilă
civil se aplică numai raporturilor care au luat
naştere dupăă intrarea ei în vigoare.
Codul Civil în art. 6 din alin (2) prevede:

Drept civil. Partea generală 20

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

„Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în
vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare
la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor”.
Regula neretroactivităţii legii civile are caracter imperativ şi este pe deplin
justificată în dreptul nostru. Într-adevăr, neretroactivitatea legii civile creează
un sentiment de stabilitate şi certitudine raporturilor juridice civile. Pe de altă
parte, subiectele raporturilor juridice de drept civil nu pot fi obligate să-şi
stabilească conduita decât în conformitate cu actele normative în vigoare la
data naşterii raportului juridic şi nu după norme juridice care nu există.
Principiul aplicării imediate a legii civile, deşi nu este expres prevăzut de lege,
rezultă din principiul neretroactivităţii legii civile, fiind o consecinţă firească a
acestuia. Ambele principii se completează în mod reciproc în sensul că trecutul
scapă acţiunii legii noi, legea nouă urmând să se aplice numai faptelor ce s-au
produs după intrarea ei în vigoare.
De la aceste două principii ale aplicării legii civile în timp există două excepţii:
a) retroactivitatea legii civile noi şi b) ultraactivitatea (supravieţuirea) legii
civile vechi.
Retroactivitatea legii civile înseamnă aplicarea legii civile noi raporturilor ce s-
au născut înaintea intrării ei în vigoare. Legea civilă retroactivează numai în
cazurile în care legea nouă prevede expres că ea se aplică şi pentru trecut.
Ultraactivitatea fiind tot o excepţie de la principiul aplicării imediate a legii
civile noi, supravieţuirea legii vechi după ieşirea ei din vigoare trebuie expres
prevăzută de lege. Cu alte cuvinte, aplicarea imediată a legii civile noi
presupune cu necesitate excluderea supravieţuirii legii civile vechi, exceptând
cazurile în care legea nouă dispune că legea veche sau unele dispoziţii ale
acesteia continuă să se aplice o anumită perioadă de timp.
Astfel de dispoziţii cu caracter tranzitoriu, ce menţin o anumită perioadă de
timp stări juridice anterioare „au ca scop să îndulcească trecerea de la o stare
la alta, să atenueze tulburările ce ar rezulta dintr-o schimbare prea bruscă şi
să permită adaptarea la noile reguli” (Hamangiu, Rosetti–Bălănescu, &
Băicoianu, 1996, p. 90). Pe de altă parte, unele legi instituie o serie de
reglementări cu caracter organizatoric pentru a asigura aplicarea lor.

Aplicarea legii civile în spaţiu

Normele dreptului civil acţionează nu numai în timp, ci şi într-un anumit
spaţiu, adică pe un anumit teritoriu. În stabilirea regulilor şi excepţiilor privind
aplicarea legii civile în spaţiu trebuie avute în vedere două aspecte şi anume,
aspectul intern şi aspectul internaţional de aplicare.
Teritorialitatea legii civile este prevăzută în art. 7 din Codul Civil
„(1) Actele normative adoptate de autoritățile și instituțiile publice centrale se aplică pe
întreg teritoriul țării, afară de cazul în care se prevede altfel.
(2) Actele normative adoptate, în condițiile legii, de autoritățile și instituțiile administrației
publice locale se aplică numai în raza lor de competență teritorială”.

Drept civil. Partea generală 21

Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

Sub aspectul său intern aplicarea legii civile nu prezintă dificultăţi în sensul că
teritoriul pe care urmează să se aplice depinde de organul care a adoptat legea.
Astfel, actele normative care emană de la organele centrale de stat se aplică pe
întreg teritoriul ţării, iar cele ce emană de la organele locale se aplică în
limitele teritoriului unităţii administrative−teritoriale a organului de la care
emană. În ceea ce priveşte aspectul internaţional al aplicării legii civile, el are
în vedere raporturile civile care cuprind un element de extraneitate cum ar fi,
cetăţenia sau naţionalitatea străină a unui subiect al raportului juridic, locul de
încheiere sau executare a contractului, locul unde s-a produs delictul civil, etc.
Aplicarea legii civile asupra persoanelor
Deşi destinatarii normelor dreptului civil sunt persoanele fizice şi persoanele
juridice care se află pe poziţii de egalitate juridică în raporturile juridice la care
participă, totuşi sub aspectul sferei subiectelor cărora se aplică normele de
drept civil se pot distinge trei categorii de legi civile şi anume: a) legi civile cu
vocaţie generală de aplicare, atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice;
b) legi civile care se aplică numai persoanelor fizice şi c) legi civile cu vocaţie
de aplicare numai persoanelor juridice.

Sarcina de lucru 8
Care sunt principiile care guvernează aplicarea legii civile în timp?
Identifică și analizează dispoziţiile referitoare la aplicarea legii civile
prevăzute de Codul civil în vigoare.

1.2.4. Interpretarea normelor de drept civil

Noţiunea de interpretare
Prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege o operaţiune logico-
raţională prin care se urmăreşte stabilirea deplină şi exactă a conţinutului şi
sensului normelor juridice de drept civil în vederea aplicării lor unitare pe
întreg cuprinsul ţării.
Din această definiţie rezultă următoarele trăsături caracteristice ce sunt de
esenţă interpretării: a) interpretarea este o etapă în procesul de aplicare a legii
civile; b) conţinutul acestei operaţiuni constă în explicarea voinţei legiuitorului
cu privire la o anumită normă juridică de drept civil; c) prin interpretare se
urmăreşte încadrarea corectă a diferitelor situaţii practice la ipoteza normei de
drept civil.
Constituind o etapă importantă în procesul de aplicare a legii civile, prin
interpretare se determină persoanele fizice şi juridice cărora urmează să li se
aplice legea, drepturile şi obligaţiile ce formează conţinutul raporturilor
juridice civile, sancţiunile ce se aplică în caz de nerespectare a drepturilor şi
obligaţiilor şi se stabilesc cele mai potrivite mijloace de realizare a prescripţiei
Drept civil. Partea generală 22
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

normei juridice, atunci când norma juridică

juridic interpretatăă lasăă organelor de
aplicare o astfel de libertate.
În practica aplică
aplicării dreptului, necesitatea interpretării
ării legii civile este
determinatăă de mai multe considerente, dintre care, cele mai importante sunt
următoarele:
toarele: norma juridică
juridic de drept civil are un caracter general, abstract şi nu
se poate, oricât de perfectă
perfect ar fi această normă să cuprindăă toate situa situaţiile
practice concrete cărora
că urmează a see aplica, ceea ce impune cu necesitate
interpretarea ei pentru a şti dacă se aplică cazului concret supus solu soluţionării;
unele norme juridice de drept civil sunt depăşite,
dep ite, în timp, de realit
realităţile vieţii
sociale, ceea ce impune a se determina în mod obligatoriu,
obligatoriu, dacă noile situaţii
ivite pot fi sau nu încadrate în aceste norme juridice; normele juridice de drept
civil utilizeazăă termeni tehnico-juridici
tehnico care nu au înţelesul
elesul din vorbirea curent
curentă
obişnuită,
ă, ceea ce reclamă
reclam lămuriri şi explicaţii de specialitate;; interpretarea
legii civile se mai impune şi pentru lămurirea
murirea unor eventuale contradic
contradicţii, fie
ele chiar, aparente, existente între normele dreptului civil ori între aceste norme
şii normele juridice ale altor ramuri de drept.
Formele interpretării normelorr de drept civil
Formele de interpretare a normelor de drept civil sunt în funcţie
funcţie de urm
următoarele
criterii: a) în funcţie
funcţ de subiectul care face interpretarea şi forţ forţa juridică a
acesteia, interpretarea poate fi oficial
oficială şi neoficială; b) în funcţie
ţie de rezultatul
interpretării
ării se disting, interpretarea literală,
literal extensivă şi restrictiv
restrictivă; c) după
metoda folosită, ă, interpretarea poate fi: gramaticală,
gramaticală, logică, sistematic
sistematică,
teleologicăă şi istorică.
istorică

Interpretarea oficială şi interpretarea neoficial

neoficială
Interpretarea oficială
oficial este făcută de un organ al statului, în exercitarea
atribuţiilor ce-ii revin, potrivit legii. Interpretarea oficialăă poate fi general
generală şi
judiciară.
Dacă interpretarea oficială
oficial este făcută de către tre organul care a adoptat legea
interpretată,
ă, ea este autentic
autentică şii are caracter general obligatoriu, la fel ca actul
normativ interpretat. Actul normativ prin care se interpretează
interpreteaz un alt act
normativ, adoptat anterior, are caracter retroactiv, el aplicându
aplicându-se situaţiilor
juridice ce s-au
au născu
născut odată cu adoptarea actului normativ interpretat.
Interpretarea judiciar
judiciară sau cazuală este făcută de instanţele
ţele judecătoreşti
judec cu
ocazia soluţionării
rii diferitelor litigii concrete deduse spre judecat
ţ ării judecată. Această
interpretare are putere juridic
juridică obligatorie numai
umai la cazul concret soluţionat
solu de
instanţele judecătoreş
ătoreşti, îmbrăcând forma puterii lucrului judecat.
Interpretarea neoficială
neoficial denumită şi doctrinară este făcută
ă ă de teoreticienii
dreptului în articole, cursuri, monografii şi de către avocaţi
ţi în pledoarii
pledoariile lor, în
faţa instanţelor
ţelor judecătoreşti.
judec Această interpretare deşii nu are forţ
forţa obligatorie,
totuşi prezintăă o importanţă
importan deosebită în dezvoltarea dreptului civil.
Interpretarea literală,, extensivă şi
ş restrictivă
Interpretarea literală se caracterizează prin acea considerare căă între con
conţinutul
real al normei juridice pe care o interpretăm
interpret şii textul în care este formulată
formulat
această normăă există o concordanţă deplină.. O astfel de interpretare intervine în
Drept civil. Partea generală 23
Andy Puşcă Caracterizarea generală a dreptului civil

cazurile în care textele de lege cuprind formulări clare, ori enumerări

limitative, ceea ce este de natură să nu extindă sau să restrângă aplicarea
normei interpretate.
Interpretarea este extensivă atunci când se ajunge la concluzia că norma
interpretată nu are o sferă destul de largă pentru a cuprinde toate situaţiile pe
care legiuitorul le-a avut în atenţie când a adoptat această normă. Cu alte
cuvinte, se dă conţinutului normei interpretate un înţeles mai larg decât cel ce
rezultă din formularea textului. Interpretarea extensivă nu este admisă atunci
când normele juridice cuprind enumerări limitative, excepţii şi prezumţii.
Interpretarea este restrictivă atunci când se constată că înţelesul literal al
normei juridice este mai larg decât conţinutul ei real, formularea normei fiind
prea largă faţă de situaţiile ce ar trebui să se încadreze în acest text de lege.1
Interpretarea gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică
Interpretarea gramaticală implică lămurirea înţelesului unei norme de drept
civil folosind analiza gramaticală a textului, atât din punct de vedere
morfologic, cât şi sintactic. Altfel spus, interpretarea gramaticală înseamnă
lămurirea înţelesului unei norme juridice cu ajutorul regulilor de gramatică.
Printr-o astfel de interpretare se urmăreşte analiza cuvintelor folosite de
legiuitor stabilindu-se înţelesul lor obişnuit şi înţelesul lor juridic. În cazul în
care legiuitorul vrea să dea un alt înţeles unui cuvânt folosit într-un text de
lege, decât cel din vorbirea curentă, trebuie în mod obligatoriu să-i explice
acest înţeles.
Interpretarea logică presupune folosirea legilor logicii formale şi a sistemului
de argumente pe care se sprijină în vederea stabilirii înţelesului unei norme
juridice de drept civil. Această metodă de interpretare se întemeiază pe
raţionamente (silogisme) logice, inductive şi deductive.
În procesul interpretării logice a normelor de drept civil au fost stabilite unele
reguli, considerate tradiţionale, pe care literatura de specialitate şi practica
judecătorească le-a considerat a fi următoarele: a) excepţiile sunt de strictă
interpretare; b) unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă şi
c) legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei, iar nu în cel al
neaplicării.
Pe lângă aceste reguli de interpretare logică, o importanţă deosebită în
stabilirea conţinutului şi înţelesului normelor de drept civil o au argumentele,
dintre care cele mai importante sunt: argumentul per a contrario, argumentul
de analogie, argumentul a fortiori şi argumentul reducerii la absurd. Aceste
argumente sau procedee de demonstraţie se înfăţişează ca o adaptare a legilor
logicii formale la nevoile operaţiei logico-raţionale a interpretării normelor
juridice de drept civil şi se exprimă prin adagii în limba latină.
Argumentul per a contrario se întemeiază pe legea terţului exclus a logicii
formale potrivit căreia atunci când se afirmă ceva se neagă contrariul (qui dicit
1
În literatura de specialitate, ca şi în practica judecătorească, s-a ajuns la concluzia că dispoziţiile art. 1000 alin. 3 din Codul
civil abrogat la 1 octombrie 2011 privind răspunderea comitentului pentru fapta prepusului trebuie interpretate restrictiv. Într-
adevăr, formularea cuprinsă în text, că săvârşirea de către prepus a faptei „în funcţiile încredinţate” s-a considerat că este
prea largă pentru angajarea răspunderii comitentului, răspundere ce trebuie să fie restrânsă numai la cazurile la care fapta
prepusului are o legătură directă de cauzalitate cu funcţia încredinţată de către comitent şi nu o legătură ocazională.
Drept civil. Partea generală 24
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

de uno, negat de altero).

altero Valoarea acestui argument este relativă, deoarece nu
întotdeauna când legea tace înseamnă
înseamn că a fost admisă soluţia
ţia contrară.
contrar
Argumentul analogiei (ubi
ubi eadem est ratio, eadem lex esse debet
debet) înseamnă că
unde existăă aceeaşi
aceeaş raţiune a legii, acolo trebuie să se aplice aceleaş
aceleaşi dispoziţii
ale legii. Aceasta înseamnă
înseamn că aceeaşi cauză trebuie săă produc producă aceleaşi
consecinţe.
Prin acest argument se permite ca norma juridică juridic de drept civil aplicabil
aplicabilă unei
situaţii săă fie extinsă şi la alte situaţii identice sau asemănătoare.
Argumentul a fortiori are la bază ideea extinderii aplicării
ării unei norme juridice
de drept civil la un caz pe care aceasta nu-l
nu prevede pentru căă raţiunile
raţ ce au
fost avute în vedere la adoptarea acelei norme se regăsesc
reg sesc cu mai mult
multă putere
urmeaz a se aplica.1
în cazul la care urmează
Argumentul reducerii la absurd (reductio ad absurdum)) se întemeiaz
întemeiază pe ideea
că, raţional,
ional, o anumită
anumit soluţie propusă prin interpretare este singura posibil
posibilă,
fiindcă altfel s-ar
ar ajunge la consecinţe
consecin inadmisibile, absurde.
Interpretarea sistematic
sistematică constă în lămurirea conţinutului
inutului unei norme juridice
de drept civil prin raportarea ei la actul normativ în care se află,
află
afl la normele
instituţiei
iei de drept din care face parte, precum şii ale legislaţ
legislaţiei civile, în
general.
Interpretarea teleologic
teleologică constă în lămurirea înţelesului
elesului normei juridice de
drept civil prin stabilirea scopului urmărit
urm rit de legiuitor la adoptarea normei
juridice respective. O astfel de interpretare necesită
necesit cunoaşterea
şterea lucr
lucrărilor
pregătitoare şi a expunerilor de motive la actul normativ
normativ ce se interpreteaz
interpretează.
Interpretarea istorică
istoric presupune stabilirea înţelesului
elesului normei juridice de drept
civil în contextul condi
condiţiilor
iilor istorice concrete care au determinat adoptarea
acestei norme juridice. Şi această metodă de interpretare necesit necesită analiza
lucrărilor pregătitoare,
ătitoare, a expunerii de motive şii dezbaterilor parlamentare ce au
avut loc cu ocazia adoptării
adopt actului normativ supus interpretării.

Sarcina de lucru 9
Explicăă sensul noţiunii
noţ de interpretare generală (normativă)
ă) în raport
cu acela de interpretare
terpretare oficială
oficial (obligatorie).

1
Aşa de exemplu, dacă prin uzucapiune poate fi dobândit dreptul de proprietate asupra unui bun imobil prin efectul posesiei
neîntrerupte, într-un
un anumit termen stabilit de lege, cu atât mai mult poate fi dobândit prin uzucapiune şi un dezmembrământ
dezmemb
al dreptului de proprietate (un drept de uzufruct, uz etc.).
Drept civil. Partea generală 25
Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

Rezumat
Dreptul civil reprezint
reprezintă principala ramură a dreptului privat. Dreptul civil
este ansamblul normelor juridice care reglementează
reglementeaz raporturile patrimoniale
şii nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şii persoane juridice aflate pe
poziţii
ii de egalitate juridică.. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt
acele idei călăuzitoare
ă ăuzitoare care se aplică
aplic legislaţiei civile.
Dreptul izvorăşte te din lege. În toate statele cu sistem juridic de inspira
ăşte inspiraţie
romano-germanică
germanică, dreptul civil are ca principal izvor actull normativ scris.
Obiceiul şi jurisprudenţa
jurispruden joacă un rol secundar. Sunt astfel izvoare ale
dreptului civil: Constitu
Constituţia;
ia; Codul civil; legile (adoptate de Parlament şi
promulgate de Preşedinte);
Pre hotărârile şi ordonanţeleele Guvernului (inclusiv
cele de urgenţă); ); ordinele şi instrucţiunile miniştrilor;
trilor; actele normative emise
de autorităţile
ăţile administraţiei
administra iei publice locale. Normele juridice sunt edictate în
vederea aplicării
ării lor. Prin aplicarea legii civile se înţelege
în elege activitatea practic
practică
a organelor de stat care înfăptuiesc
ptuiesc prevederile normelor juridice civile, în
calitatea lor de titulari ai autorit
autorităţii
ii de stat, activitate ce se desf
desfăşoară în
formele oficiale prevăzute
prev zute de lege. Normele dreptului civil acţioneaz
acţionează într-o
anumităă perioadă de timp, pe un anumit teritoriu şii cu privire la anumite
persoane. Prin interpretarea normelor de drept civil se înţelege înţelege o opera
operaţiune
logico-raţională
ţională prin care se urmăreşte
urm stabilirea deplinăă şşi exactă a
conţinutului şii sensului normelor juridice de drept civil în vederea aplic aplicării
lor unitare pe întreg cuprinsul ţării.

Teste de autoevaluare
1) Prin drept pozitiv se înţelege:
în
a) posibilitatea recunoscut
recunoscută de lege subiectului activ al raportului juridic
civil;
b) totalitatea regulilor de conduită
conduit care reglementeazăă relaţiile
ţiile sociale;
c) ramura ştiinţelor
ştiinţ juridice care se ocupă cu cercetarea sistemului juridic.

2) Legea civilăă intră

intr în vigoare:
a) la data publicării
public în Monitorul Oficial;
b) la data promulgării;
promulg
c) la 3 zile de la publicare sau la data prevăzută
prev în textul ei.

3) Legea civilăă nouă

nou se aplică:
a) situaţiilor
ţiilor juridice care apar din momentul intrării
intr rii ei în vigoare;
b) situaţiilor
ţiilor juridice născute
n anterior intrării ei în vigoare şi care nu şi-au
produs încăă toate efectele;
c) situaţiilor
ţiilor juridice născute
n anterior intrării
rii ei în vigoare, care şşi-au
produs în întregime efectele.

4) Sunt izvoare ale dreptului civil:

a) practica judiciară;
judiciar

Drept civil. Partea generală 26

Andy Puşcă Caracterizarea generalăă a dreptului civil

b) doctrina juridică;
juridic
c) legile, ca acte normativa emise de puterea legislativă.
legislativ

5) Are caracter general obligatoriu:

a) interpretarea autentică;
autentic
b) interpretarea judiciară;
judiciar
c) interpretarea neoficială.
neoficial

Bibliografie minimală
minimal
Beleiu, Gheorghe (2003). Drept civil român. Introducere în dreptul civil.
Subiectele dreptului civil. Ediţia a VIII-a. Bucureşti:
ti: Universul Juridic, pp. 11
11-
61.
Boroi, Gabriel (2010).
(2 Drept civil. Partea generală.. Persoanele. Ediţia 4,
Bucureşti:
ti: Hamangiu, pp. 1-42.
Lupulescu, D. (2000). Drept civil. Introducere în dreptul civil. Galaţi:
Gala s.e., pp.
5-36.
10). Drept civil. Partea generală, Bucureşti: Pro Universitaria
Puşcă, Andy (2010 Universitaria,
pp. 9-35.
Ungureanu, Ovidiu
diu (2007). Drept civil. Introducere. Ediţia
ia a 88-a. București:
C.H. Beck, pp. 1-70.
70.

Drept civil. Partea generală 27