Piata muncii.

Particularitatile pietei muncii

in economia nationala
CUPRINS
1. Definirea pieţei
2. Structuri concurentiale
3. Cererea si oferta de munca
4. Echilibrul di dezichilibrul pietii muncii

Definirea pietii
Piaţa muncii cuprinde întreaga gamă de acţiuni prin care vânzătorii şi cumpărătorii intră în contact
pentru a schimba bunuri şi servicii, indiferent de locul unde se desfăşoară aceste acţiuni1. Pieţele pot
fi clasificate după o varietate de criterii. După spaţiul geografic de desfăşurare a tranzacţiilor pieţele
sunt: locale, regionale, naţionale, mondială (internaţională). După natura bunurilor tranzacţionate
pieţele se clasifică în: piaţa bunurilor şi a serviciilor, piaţa factorilor de producţie (care cuprinde:
piaţa muncii, piaţa pământului, piaţa capitalului) şi piaţa financiar valutară. Piaţa are următoarele
trăsături:

-este un spaţiu economico-geografic unde acţionează agenţii economici

-este locul de întâlnire al cererii cu oferta, deci al agenţilor economici producători şi consumatori

-este locul unde: se manifestă concurenţa, se formează preţurile, se încheie tranzacţiile.

Piaţa muncii (sau a forţei de muncă) se întemeiază pe întâlnirea şi confruntarea cererii cu oferta.
Nevoia de muncă este prezentă pretutindeni, în orice societate; dar pentru ca nevoia de muncă să
fie considerată în categoria cererii de muncă trebuie îndeplinită o condiţie:
remunerarea/salarizarea muncii. Cererea de muncă reprezintă nevoia de muncă salariată care se
formează la un moment dat într-o economie de piaţă. Oferta de muncă este formată din munca pe
care o pot depune membrii societăţii în condiţii salariale

Iată câteva trăsături fundamentale ale pieţei muncii:

  este o piaţă imperfectă (cauze: dezechilibrul cerere-ofertă în sensul că există un număr mare
de ofertanţi de forţă de muncă şi un număr mic de cumpărători; alte motive: informarea
parţială a indivizilor/firmelor privind cererea şi oferta de locuri de muncă, presiunile salariale
ale sindicatelor)
 este o piaţă contractuală: atât drepturile cât şi obligaţiile părţilor sunt stabilite prin contract
 este o piaţă administrată: fondurile salariale depind de legislaţie dar şi de strategiile firmei
 gradul ridicat de eterogenitate

Piaţa muncii (forţei de muncă)

piaţă a factorilor de producţie (intrărilor)

Asigură:

-cel mai important prodfactor pentru activitatea economică (piaţă derivată)

-principala formă de activitate (ocupaţie) pentru populaţie

-principala formă de venit din economie (salariul)

Piaţa muncii
Individualism, liberalism → concentrare, centralizare, reglementare

Piaţă administrată

Piaţă segmentată profesional şi teritorial:

-profesional: NU piaţa muncii ci PIEŢELE MESERIILOR (oferte neconcurenţiale)

-piaţă locală/regională NU naţională (mobilitate relativ redusă)

Concurenta si structurile de piata

Concurenta este, pe de o parte, o competitie intre producatori, intre consumatori, intre vanzatori si
cumparatori, iar pe de alta parte, o confruntare, o lupta (uneori deosebit de apriga) intre diversi
competitori. Competitia stimuleaza astfel competitivitatea produselor si eficienta utilizarii factorilor,
competenta profesionala si rationalitatea comportamentala

In sensul obisnuit al notiunii, termenul de concurenta are sensul de competitorii cu care se

confrunta un agent economic. Piata si concurenta constituie mediul economic al firmei; fiecare
intreprindere intervine simultan pe un mare numar de piete: piata input-urilor si piata output-urilor,
piata bunurilor si pietele specifice (piata muncii, piata monetara si valutara, piata financiara).
Firmele sunt antrenate astfel in complexitatea tranzactiilor economice, in sistemul general de
interdependente economice, in cadrul fluxului circular al activitatii economice. Pietele au un rol
covarsitor in alocarea resurselor, lucrand prin fortele cererii si ofertei.
 Analiza concurentei intreprinderilor impune in primul rand luarea in considerare a concurentilor
directi adica a firmelor care ofera bunuri echivalente pe piata bunurilor si serviciilor (sau piata in
aval). Analiza structurii pietei pe care firma isi vinde productia (analiza clientelei, a
comportamentului de consum al acesteia, a firmelor concurente, a evolutiei produsului) este
esentiala si conditioneaza strategia adoptata in materie de concurenta.

Piata intrarilor (piata in amonte) este formata din piata muncii si piata bunurilor de
productie (materii prime, energie, combustibili, echipamente…). Pietele de intermediere (piata
monetara si piata financiara) permit intreprinderilor sa-si procure resursele financiare de care ele au
nevoie, iar piata inovatiei presupune confruntarea intre intreprinderile care au creat inovatiile, sau
care, pentru ameliorarea eficientei lor, doresc sa aplice o noua tehnologie, sau sa experimenteze o
noua forma de organizare

Concurenta pura si perfecta este definita de cinci trasaturi (conditii): atomicitatea,

omogenitatea, libera intrare, transparenta, mobilitatea.

1. Atomicitatea participantilor la piata presupune ca vanzatorii si cumparatorii sa fie suficient

de numerosi pentru ca nici unul sa nu dispuna de o putere de piata care sa-i poata permite sa
exercite in mod individual vreo anumita influenta asupra pretului produsului.

2. Omogenitatea produselor ar insemna identitatea lor calitativa astfel incat cumparatorilor sa

le fie indiferent de la ce vanzator obtin produsul.
3. Intrarea/iesirea libere presupune ca fiecare producator sau cumparator sa fie liber sa intre
sau sa iasa de pe piata, fara nici o restrictie economica, tehnologica, juridica sau politica;
altfel spus, intrarea si iesirea trebuie sa se faca exclusiv pe principii de eficienta (costuri
minime sub nivelul preturilor).
4. Transparenta pietelor exprima faptul ca fiecare participant trebuie sa aiba cunostinta de tot
ceea ce ar putea sa-i influenteze optiunea. Informatia trebuie sa fie perfecta, oportuna si
gratuita.
5. Perfecta mobilitate a bunurilor si a factorilor de productie astfel incat acestea sa fie
elemente perfect adaptabile la cerintele in schimbare ale pietei si fiecare intreprinzator sa
gaseasca in mod liber si nelimitat capitalul si mana de lucru de care are nevoie.

Concurenţă imperfecta:

- Concentrarea cererii şi/sau ofertei (negocieri colective)

- Intervenţia statului (direct: salariu minim, conditii de munca – indirect: ajutoare şomaj)

- Rigiditatea relativă a salariilor

- Eterogenitatea (produce renta de abilitate)

- Informarea imperfecta

Modele concurenţiale:

- Monopolul ofertei de muncă

 - Monopsonul (oligopsonul) cererii de muncă
- Monopolul bilateral

Monopolul ofertei de muncă:

-concentrarea ofertei (sindicat/asociaţie profesională)

-în general pe fondul unui excedent relativ al cererii

-nivel de salarizare mai ridicat = rentă de situaţie

Monopolul cererii de muncă:

-concentrare cerere (firmă unică/asociaţie patronală regională)

-în general (cvasi)unic angajator (vezi cazul oraşelor monoindustriale) + excedent ofertă muncă

-nivel de salarizare inferior

Monopol bilateral:

-ofertă concentrată (sindicat/asociaţie profesională)

-cerere concentrată (firmă gigant/asociaţie patronală)

-negocieri colective (inclusiv multi-teritoriale şi multi-profesionale)

-caracteristică în majoritatea situaţiilor contemporane

Cererea de munca si oferta de munca

Cererea de munca si oferta de munca sunt categorii si marimi dependente, pe de o parte, de

dezvoltarea economico-sociala, de amploarea si structurile activitatilor economice si ale actiunilor
sociale si, pe de alta parte, de fenomenele si procesele social-demografice.

Caracterul specific al pietei de munca poate fi pus in evidenta prin urmatoarele aspecte :

 cererea de munca este,pe termen scurt, practic, invariabila; crearea de noi locuri de
munca presupune dezvoltarea activitatilor existente si initierea altora noi, probleme
complexe care nu se pot realiza decat in timp;
 b) oferta de munca, la randul ei se formeaza in decursul unui orizont de timp
indelungat, timp in care noua generatie ajunge la varsta legala de munca si se
instruieste;
 c) oferta de munca isi pune amprenta asupra modului de satisfacere a cererii de
munca;
 d) modalitatea redusa a fortei de munca, a posesorului acestuia; oamenii sunt
atasati mediului social-economic in care s-au format si unde traiesc;avantajele
economice oferite de alte zone (localitati) nu isi exercita nelimitat rolul in ceea ce
priveste deplasarile oamenilor spre noi locuri de munca;
Oferta de muncă:
volumul de muncă ce poate fi depus în condiţii salariale de populaţia activă disponibilă (populaţia
matură aptă de muncă), conform disponibilităţilor şi pregătirii sale profesionale

Depinde de:

-volumul şi calitatea resurselor umane (populaţia)

-productivitatea

-salariile reale (câştigurile salariale nominale nete, preţuri)

-alte venituri

Oferta de munca constituie acele resurse de munca, acel potential de munca, care se incadreaza in
categoria de oferta pe baza criteriului salarizarii.Oferta de munca se manifesta prin cerere de locuri
de munca salariata, in angajarea ca salariati.

Dupa cum se stie, trei sunt factorii principali care influenteaza oferta de munca la acest nivel :

 marimea salariului (normal, real);

 raportul dintre utilitatea si dezutilitatea muncii (respectiv, relatia dintre efortul individual si
costul de oportunitate);
 nevoia de a subzista a salariului si a familiei sale.

Particularităţi ale ofertei de munca:

-eterogenitate (abilitate,experienţă,motivatie → diferenţierea salariilor)

-eminamente perisabilă (nu se poate stoca!)

-influentată puternic de factori non-economici

→ mobilitate redusă

-”costul”

Alte particularităţi:

Comportament (evoluţie) contradictoriu:

-efectul de substituţie → muncă suplimentară

-efectul de venit → preferinţă pentru timp liber

Cererea de muncă:
Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata care se formeaza la un moment dat intr-o
economie de piata. Ea se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca. Satisfacerea
nevoii de munca se realizeaza pe seama utilizarii disponibilitatilor de munca existente in societate,
adica a volumului de munca ce poate fi depus de populatia apta de munca a tarii respective, in
perioada data. In acest caz, trebuie avut in vedere faptul ca nu toate disponibilitatile de munca se
constituie in oferta, ci numai acelea care urmeaza sa fie recompensate (salarizate).

Cererea de munca la nivelul firmei se poate modifica sub influenta concomitenta sau separata a doi
factori: pretul produsului si produsul fizic marginal. Vom analiza pe rand fiecare din acesti factori
presupunand de fiecare data pe celalalt constant.

 Daca pretul produsului va spori, curba valorii produsului marginal se va deplasa spre
dreapta si odata cu acesta si curba cererii de munca. In cazul exemplului anterior daca
pretul produsului se dubleaza firma poate angaja si pe cel de al cincilea muncitor.
Invers, scaderea pretului va reduce cererea de munca.

Cererea de munca reprezinta o cerere derivata. Munca este astfel solicitata datorita utilitatii ei
pentru producerea altor bunuri si servicii si nu ca munca in sine. Intr-o situatie similara se afla si
cererea celorlalti factori de productie.

 Cel de al doilea factor de influenta asupra cererii de munca este produsul fizic marginal.
In mod normal, cel putin pe termen lung, acesta marcheaza o tendinta ascendenta
datorita ameliorarii cantitative si calitative a factorilor de productie: educarea si
instruirea fortei de munca, cresterea cantitatii de capital, imbunatatirea tehnologiei.

Perfectionarea tehnologiei poate determina variatia in ambele sensuri a cererii de munca. Intr-
adevar pe termen scurt aceasta se poate traduce printr-o eventuala reducere a cererii de munca insa
pe termen lung cererea de munca inregistreaza o crestere.

Ameliorarea tehnologiei se insoteste, de regula, si de cresterea gradului de instruire si calificare

a fortei de munca.

Cererea de munca depinde de:

-volumul activităţii (şi perspectivele)

-productivitatea

-costurile salariale

Salariul
Salariul real reprezinta salariul nominal ajustat cu nivelul preturilor. El este o expresie a puterii de
cumparare a salariului platit de intreprinzator, masurata in termenii bunurilor si serviciilor posibile
de achizitionat de pe piata.Curba cererii de munca a firmei este data de curba valorii produsului
marginal, care marcheaza tendinta de scadere pe masura cresterii cantitatii de munca utilizate.

Angajarea unui lucrator suplimentar se soldeaza cu o crestere din ce in ce mai lenta a productiei, dar
si a incasarilor firmei (figura 11.1 a si b). Salariul este constant, indiferent de nivelul angajarii, fiind
determinat de piata prin interactiunea dintre cererea si oferta totala de munca. Ultimul lucrator
angajat in conditii de rentabilitate este cel de al patrulea. Daca intreprinzatorul s-ar opri inaintea
acestui punct el ar sacrifica in mod nejustificat profit. Daca, in schimb, ar opta si pentru angajarea
celui de-al cincilea lucrator, el si-ar vedea profiturile diminuate cu diferenta dintre valoarea
produsului marginal (500) si costul marginal al muncii (1000), considerand ca firma ar face fata
doar costurilor salariale.

Exista mai multe tipuri de salarii:

-salariul-venit / salariul-cost

-salariul nominal / salariul real

-salariul brut / salariul net

-salar personal / “salariul” social

-salariul minim

Forme de salarizare:

pachetul salarial (salar bază, salar performanţă, avantaje în natura...)

-salarizarea în regie

-salarizarea în acord

acordul individual / global

acordul direct / progresiv / regresiv

Echilibrul si dezichilibrul pietii muncii

Echilibrul economic si echilibrul ocuparii factorului muncaEconomia reprezinta o realitate
dinamica, aflata in continua miscare. Ea se prezinta ca un sistem integrat de ramuri si activitati
economice, social -; culturale si juridice. “Fara un astfel de sistem -; care sa produca hrana, s-o
prelucreze, s-o ambaleze si s-o distribuie, care sa fabrice stofe si sa confectioneze imbracaminte,
care sa construiasca case si sa le mobileze, sa asigure servicii medicale si de invatamant, sa
legifereze si sa mentina ordinea, sa pregateasca apararea colectivitatii - viata ar fi grea. Iata deci
functia lui. Sistemul economic optim este acela care furnizeaza maximum din ceea ce oamenii au
nevoie.”
Aceste activitati sunt realizate si asigurate de catre agentii economici si ghidate, inainte de toate,
prin mecanismele pietei. La scara intregii economii, ele nu se pot insa desfasura in conditii optime,
fara o anumita stare de concordanta, denumita echilibru macroeconomic, intre componentele
mecanismului economic, componente care desi se afla intr-o anumita interdependenta au o
functionalitate proprie si sunt in miscare.
Scopul activitatii umane indiferent de nivelul la care este exprimat sau cercetat - individual, de grup
ori de societate, in ansamblu - este satisfacerea cererii de bunuri materiale si servicii. Latura
dinamica, activa a acestor entitati, urmarite in continuare, ca factor de productie ajuta la intelegerea
evolutiei economice si sociale.
Cererea si oferta de munca se afla intr-o stransa interdependenta, determinata de un ansamblu
eterogen de factori: economici, tehnici, demografici, ecologici etc. Interactiunea dintre cererea si
oferta de munca are un caracter legic, vizand in principal realizarea unui echilibru, a unei
concordante intre cantitatea, calitatea si structura factorului activ si nevoile de resurse de munca ale
utilizatorilor. Echilibrul dintre cerere si oferta de munca, in spiritul legii obiective, trebuie inteles ca
un echilibru relativ si in sens dinamic.
Echilibrul dintre cele doua categorii corelative ale pietei muncii trebuie sa fie abordat din mai multe
puncte de vedere: a) ca echilibru dinamic, care arata ca zonele de contact ale cererii cu oferta de
munca si invers, ale ofertei cu cererea imbraca manifestari deosebit de complexe si mereu in
schimbare, transformare, iar fluxurile dintre ele se amplifica in timp si spatiu. Trebuintelor de
munca, exprimate prin numarul de locuri de munca, pe de o parte si resurselor de munca pe de alta
parte, le sunt proprii tendintele de crestere, dar momentele la care se produc difera in timp, in special
ca urmare a progresului tehnic, precum si in spatiu, decurgand din logica interna si particularitatile
activitatilor, bunurilor si serviciilor la a caror desfasuarare si obtinere participa. Confruntata cu
cererea, oferta de munca isi modifica dimensiunea, structura si calitatea; b) ca echilibru functional,
care defineste zona de compatibilitate a ocuparii factorului munca si cresterii productivitatii muncii,
in conditii strict determinate de productie. Inseamna ca, necesarul absolut de munca pentru obtinerea
unui volum dat al productiei se afla in raport invers proportional cu cresterea productivitatii muncii.
De aici se desprinde concluzia necesitatii promovarii progresului tehnic, a unor cursuri de
recalificare si a altor perfectionari; c) ca echilibru structural, care exprima modul de repartizare a
factorului munca, pe sectoare, ramuri, activitati, profesii, calificari, teritorial etc., in conditiile date
ale nivelului productiei, tehnicii si productivitatii muncii. Relatia capacitate de productie -
productivitate pune in evidenta, in principal, doua aspecte, si anume:
1) inzestrarea tehnica a muncii este un factor important in cresterea productivitatii muncii;
2) aparitia decalajului dintre nivelul de inzestrare si productivitate, dovedeste insuficienta sporire a
productiei pe unitatea de capital fix. Cum capitalul fix constituie un factor tot mai important al
progresului productiei, rezulta ca valorificarea mai buna a posibilitatilor tehnice se afla in
dependenta directa de cantitatea si calitatea factorului munca. Se remarca deci, ca relatia capital fix -
; factorul munca si optimizarea acesteia se transforma intr-o importanta parghie a cresterii
productivitatii muncii la orice nivel structural.

Echilibrarea raportului dintre cererea si oferta de munca in industrie impune a se actiona

concomitent in mai multe directii si anume:
1) determinarea corecta a necesarului de munca de catre fiecare unitate economica, ca premisa de
baza a folosirii eficiente a tuturor resurselor din economie, tinand cont de cadrul legislativ creat,
astfel incat angajarea si concedierea de persoane sa devina o componenta esentiala a
managementului industrial;
2) crearea de noi locuri de munca fie prin extinderea activitatii in unele ramuri industriale mai
putin dezvoltate (industria alimentara, industria usoara etc.), fie prin dezvoltarea sectorului
serviciilor, in concordanta cu o politica investitionala corespunzatoare, capabila sa determine
relansarea intregii economii romanesti;
3) remodelarea structurii profesionale a populatiei prin restructurarea intregului sistem de
invatamant, astfel incat oferta de munca sa se adapteze permanent si operativ la evolutia cererii;
4) conceperea unui sistem modern si eficient pentru reorientarea, recalificarea si reincadrarea
lucratorilor eliberati din industrie sau din alte activitati. Astfel, trebuie sa se asigure cresterea
mobilitatii profesionale a factorului munca, tinand seama de numarul mare de someri, de numarul
persoanelor cuprinse in sistemul de recalificare (cu mult sub nevoile de reintegrare a somerilor in
activitatea economica), cat si de faptul ca multi indivizi considera ca nu au facut cea mai buna
alegere a meseriei etc., si ca nu se gasesc pe drumul cel mai bun al afirmarii lor profesionale, toate
cu efecte negative asupra productivitatii muncii;
5) utilizarea si largirea relatiilor in plan international pentru valorificarea, in alte tari, a unei parti a
populatiei ocupate eliberata din industrie, inclusiv specializarea unor persoane in tarile respective.
Actionandu-se astfel este posibila depasirea dezechilibrului actual dintre cererea si oferta de
munca din industria Moldovei ca si dintre celelalte ramuri si activitati economico - sociale. Acest
lucru este cu atat mai mult posibil cu cat tendinta obiectiva de realizare a echilibrului pe piata
muncii trece prin stari de dezechilibre, concretizate fie printr-un exces de oferta, fie de cerere de
munca. Depasirea dezechilibrelor necesita atat la nivelul agentilor economici cat si la nivelul
economiei nationale strategii adecvate.
Echilibrul sau dezechilibrele pe piata muncii trebuie judecate nu numai prin prisma mecanismelor
proprii acesteia, a proceselor ce au loc in cadrul ei, dar si ca efect propagat a ceea ce se intampla
pe celelalte piete la nivel local, national, international.

Dezichilibrul pietii muncii

Subutilizarea fortei de munca
Crearea structurilor economice viabile, a mecanismului de piata si a mediului concurential, a
organizarii agentilor economici, crearii de institutii specializate, a legislatiei si informatiei, a
mentalitatilor si comportamentelor, intr-o etapa de tranzitie de la un model de ocupare la altul,
necesita un ansamblu de masuri si actiuni concertate si, pe cat posibil, concomitente.
Aceleasi imperative sunt absolut necesare si pietei muncii. Aflata in stare de grav dezechilibru,
aceasta reprezinta o sursa suplimentara de tensiuni sociale. Momentul care a marcat accentuarea
dezechilibrelor mostenite din economia romaneasca se confunda cu timpul in care s-au derulat
evenimentele.
Ulterior acestui moment, pe fondul vidului legislativ, au fost initiate de factorii guvernamentali sau
impuse de miscarea revendicativa necontrolata, masuri care au exacerbat dezechilibrele existente in
domeniul ocuparii si utilizarii factorului munca, grabind astfel aparitia si dezvoltarea unor procese
cu efecte negative, pe termen lung, dificil de absorbit: a) reducerea duratei saptamanii de lucru,
oficial cu 6 ore, in realitate cu 8 ore, intr-un moment in care aceasta masura nu avea nici o acoperire
economica. Numai in trimestrul I 1998 fata de 1990, in industria republicana timpul maxim
disponibil a scazut cu 92 milioane ore - om. La aceasta mare pierdere se adauga timpul neutilizat din
diferite motive, care a crescut cu mai mult de 96 milioane om - ore, fara a mai lua in considerare
pierderile de timp de munca din cursul zilei de munca. Efectul imediat a fost scaderea productiei cu
peste 20% fata de perioada corespunzatoare din anul 1989, reducerea productivitatii muncii, sporirea
costului salarial, o stare generalizata de indisciplina in interiorul intreprinderilor si in relatiile cu
partenerii; b) aplicarea unor masuri cu caracter “reparatoriu”, in favoarea unor largi categorii de
salariati care au constat in reacordarea unor drepturi salariale cuvenite in vechiul regim, in conditiile
in care productia si productivitatea muncii au scazut, in care relatiile dintre productie si fondul de
salarii si, respectiv, productivitate si salariul mediu au fost total ignorate. Astfel, au aparut doua mai
grupe de efecte: sporirea inflatiei si distorsionarea raporturilor dintre salarii pe ramuri, categorii
profesionale si escaladarea miscarii revendicative cu un puternic impact inflationist; c) accentuarea
procesului de supraocupare a factorului munca prin obligarea intreprinderilor de a angaja pe cei ce
veneau cu repartitii de la Oficiile de forta de munca (Decret nr. 33/1990). In consecinta,
supraocuparea deja existenta in productie a sporit si odata cu ea subutilizarea celor ocupati, in
conditiile in care calitatea normarii muncii s-a inrautatit sensibil; d) adancirea si aparitia unor noi
dezechilibre in ocuparea factorului munca pe teritoriu, ramuri, profesii, ca urmare, pe de o parte, a
eliminarii unor practici administrative - birocratice, ineficiente de acoperire a cererii de munca -
militari in termen, elevi, studenti, salariati din ramurile neagricole, obligativitatea repartitiei si
stagiului etc., iar pe de alta parte a desfiintarii unor frane ale mobilitatii factorului munca, in special
pentru unele categorii de profesiuni: personal didactic, personal medical si de asistenta sanitara. In
consecinta, in conditiile excedentului global al ofertei de munca in industria extractiva, multe
domenii din sectorul de servicii - invatamantul preuniversitar si asistenta sanitara din mediul rural si
din orasele mici - se confrunta in continuare cu o acuta lipsa de oferta de munca; e) sporirea
subutilizarii factorului munca: salariatii au fost platiti cu 50% din salariu pentru perioadele in care,
din diferite cauze, nu au avut de lucru. Salariile acestora, fara echivalent in productie, au depasit cu
mult posibilitatile de salarizare normala a intreprinderilor.
Prin urmare, fenomenele si procesele mentionate la care se pot adauga si altele, se sintetizeaza intr-
unul singur, respectiv in adancirea decalajului dintre cererea si oferta de munca, dintre gradul de
ocupare si cel de utilizare eficienta a factorului munca.
 Concluzii
Situația pe piața muncii, precum și rezultatele chestionării agenților economici privind evaluarea
cererii și ofertei forței de muncă inclusiv compartimentul competenţe conduc la următoarele
concluzii:

 Economia Republicii Moldova chiar dacă a dat primele semne de revigorare, continuă
să fie vulnerabilă, în faţa unui şir de factori atât interni precum şi externi. Ca rezultat,
activitatea sectorului industrial a stagnat, investiţiile s-au diminuat semnificativ.
Totodată, datorită condiţiilor climaterice favorabile, volumul producţiei agricole s-a
majorat considerabil. De asemenea apar primele semne de ameliorare în comerţul
exterior.
 În situația în care populația aptă de muncă este concentrată mai mult în mediul rural,
locurile noi de muncă se creează, primordial în mediul urban.
 Formarea profesională realizată de școlile profesional - tehnice nu întotdeauna
corelează cu exigențele contemporane ale pieței muncii.
 Competențele sociale și comportamentale sunt la fel de importante pentru capacitatea
de angajare ca și competențele profesionale/specifice locului de muncă, însă acestea
deseori lipsesc tineri.
 În scopul abordării decalajului critic de competențe, sistemele de învățământ și formare
profesională trebuie să acorde mai multă importantă dezvoltării competențelor sociale și
comportamentale.