Construcţia delirului erotic.

Apărare psihotică într-un doliu nerezolvat.

Gabriela Constantinescu
Oana Denisa Pierlogea
Simona Trifu

Rezumat:

Motivația alegerii temei: Experiențele extrasenzoriale ale pacientei la care facem

referire și credința acesteia în autenticitatea lor, alături de perfect ancorare în realitate
în afara acestei poveşti fantastice, fac din acest caz unul provocator și demn de analizat
clinic.
Obiective: Lucrarea își propune prezentarea cazului din principalele puncte de
expertiză clinic diagnostică, precum şi emiterea unor prezumţii în ceea ce priveşte
abordarea.
Ipoteză: Presupunem că elementele evidente de coloratură histrionică ale pacientei au
fost cele care, în ciuda vulmerabilităţii ereditare şi psihologice, au protejat-o până la
vârsta de 44 de ani. În acelaşi timp, aceleaşi elemente isterice dictează actualmente
modalitatea inedită de decompensare din aria senzitiv interpretarivă, mergând până la
delir erotic.
Rezultate: Pe fondul unei diateze încărcate, pacienta a dezvoltat o patologie delirantă
de tip erotic. Cu toate că antecedentele heredocolaterale o predispun la manifestări din
aria simptomatologiei depresive, simptomele iniţiale actual prezente tind să fie, mai
degrabă, dintr-un registru somatic sau isteric, în terminologie psihiatrică veche.
Funcționarea socială începe să îi fie afectată de investiția afectivă și energetică în
relația fantasmatică pe care o are, însă în celelalte arii este, am putea spune,
„hiperrealistă”.
Concluzii: Este evidentă structura histrionică de personalitate a pacientei,
funcţionarea marcată pe senzitivism şi interpretativitate, precum şi delirul erotic ce
are particularitatea „dublei contabilităţi”. Cazul ridică provocarea abordării
terapeutice, în condiţiile minimei conştientizări a pacientei, în ceea ce priveşte
decompensarea prezentă în registrul psihotic.
Cuvinte cheie: structură histrionică, senzitivism, mecanism interpretativ, delir erotic,
„dublă contabilitate”.
Date anamnestice relevante
Familia de origine
De la 1 la 15 ani, pacienta a fost crescută de către mamă împreună cu un
tată adoptiv, care a și dorit să o înfieze atunci când aceasta avea 12 ani. De-abia
în momentul în care mama și tatăl vitreg au dorit să divorțeze, a aflat că domnul
respectiv nu este tatăl său adevărat. Acesta a murit de curând, pe neaşteptate, la
câteva şedinţe după ce A s-a decis pentru începerea unei psihoterapii. La 30 de
ani, şi-a dorit să își cunoască tatăl adevărat, au stabilit o întânire într-un
restaurant, A a întârziat, iar întâlnirea nu a mai avut loc, rămânând în urmă
multiple semne de întrebare.
În ceea ce privește mama clientei, aceasta a suferit un accident vascular,
după care a dezvoltat o simptomatologie de ordin depresiv, iar în cele de urmă s-
a sinucis, într-un context tragic pentru A şi care i-a lăsat în urmă multiple regrete
şi vinovăţii. Timp de patru zile, mama (care locuia în Germania) i-a dat fiicei
telefoane însoţite de sentimentul de urgenţă şi disperare că trebuie să facă ceva,
să o ia mai repede în ţară. A nu realizează gravitatea simptomatologiei şi
potenţialul suicidar, amână plecarea pentru două zile, din motive legate de costul
biletelor de avion. În dimineaţa plecării, mama este cea care îi dă un ultim
telefon, cu dorinţa de a o linişti şi de a-i spune că acum totul este în ordine, după
care, în momentul în care A ajunge la destianţie, află că aceasta s-a aruncat în
faţa trenului.
Nivel de socializare și performanță profesională
Clienta funcționează din punct de vedere social, este angajată de mai
mulți ani în aceeași instituție, într-o poziţie cu răspundere, unde lucrează la un
nivel performanţial ridicat. În alte arii, exceptând-o pe cea delirantă, se poate
spune că, de fapt, paradoxal sau nu, A este foarte ancorată în realitate. Cu toate
acestea, simte că experiențele unei relaţii extrasenzoriale de iubire paranormală
sau prin telepatie (cum ea o numeşte) i-a afectat viața de zi cu zi.
Familia actuală
A este căsătorită de 10 ani și are un copil. Din spusele sale, a avut o viață
relativ bună alături de soț: „Îl iubesc ca pe tatăl copilului meu, ca pe omul care
a stat lângă mine atâta timp, dar nu mai simt pasiunea pe care o simte o femeie
pentru un bărbat”. În 2008, soțul a intrat într-un proces și au fost nevoiți să
vândă toate bunurile pe care le aveau, acţiune care nu s-a încheiat nici în
prezent. Cea în cauză susține că nu este supărată din pricina asta, însă situația le-
a cauzat dificultăți de ordin financiar, pe care încă nu le-au putut soluționa.
În prezent, cei doi locuiesc mai mult separat, întrucât soțul stă cu chirie
pentru a fi mai aproape de magazinele pe care le deține. „Nu mai am plăcere cu
soțul meu, nu mi-l mai doresc”, spune A. De altfel, în relația dintre cei doi,
putem vorbi de foarte mulți ani de reprimare sexuală. Pacienta relatează că soțul
său și-a schimbat atitudinea, este destul de critic în ceea ce o privește și îi aduce
acuzații nefondate din punctul ei de vedere, cum ar fi faptul că nu își îngrijește
copilul. De asemenea, simte că îi subminează autoritatea în fața acestuia și că o
subapreciază, ceea ce, potrivit spuselor sale, îi provoacă suferință, deoarece, din
punctul ei de vedere, A este cea care se ocupă realmente de creșterea copilului.
I-a mărturisit soțului ce se întâmplă cu ea, i-a vorbit despre experiențele
extrasenzoriale pe care le trăieşte și crede că acesta simte că ea nu îl mai iubește.
A aflat cu această ocazie că şi soţul a avut mai multe legături extraconjugale de-
a lungul timpului, fapt ce o face actualmente pe A să se gândească să se despartă
oficial.
Istoricul bolii psihice
Pacienta a mai avut un episod oarecum similar în adolescență, când
povestește că era în pat, nu avea stare și simțea nevoia să se elibereze de acea
energie.
La scurt timp după moartea mamei sale, în urmă cu doi ani faţă de
momentul prezent, C., un prieten al soțului, i-a aplicat o tehnică de relaxare,
experienţă despre care A relatează: „Îmi extrăgea din mine, dădeam afară niște
chinuri, suferințe și plângeam în hohote.” După respectiva întânire, a început să
aibă fantezii ce îi induceau o stare de senzualitate aparte. De atunci, acea
senzație a crescut exponențial, potrivit relatărilor ei. Concret, simte parestezii în
diferite zone ale corpului, o presiune în regiunea capului și la nivelul bazinului:
„Simt când mă străbate fluxul de energie, ca o descărcare în tot corpul.”, “Este
o stare de bine, extrem de mare, la care nu aş renunţa pentru nimic în lume.”
Modelul stress – diateză.
Antecedente heredocolaterale (mamă depresivă, care s-a sinucis)
Multiple probleme emoţionale în copilărie, provocate de despărţirile din
familie
Faptul de a fi crescut cu tată vitreg
Problemele legale ale soțului, care au afectat imaginea pacientei şi
veniturile familiei
Pulsiunile sexuale în exces din adolescență
Un accident rutier, în care cea în cauză a lovit o bătrână (soldat cu proces
pentru vătămare corporală din culpă)
Suicidul mamei şi vinovăţia de a nu o fi putut împiedica
Decesul recent al tatălui vitreg
 Dacă ne orientăm atenția asupra vulnerabilității pacientei, putem vorbi
despre o traumă cumulativă. Diateza sa este încărcată prin prisma
antecedentelor heredocolaterale, având în vedere patologia mamei, prin urmare
putem vorbi despre o predispoziție către simptome din spectrul depresiv. Cu
toate acestea, forma clinică de manifestare a lui A nu se înscrie în rândul acestui
tip de simptomatologie. Depresia, însă, poate fi mascată de experiențele
extrasenzoriale, care i-au oferit o altă formă de realitate, în care plăcerea şi
fericirea să fie posibile.
Dificultăţile financiare şi emoţionale cu soțul, nu au făcut decât să
sporească vulnerabilitatea pacientei, acţionând ca trigger, prin prisma factorilor
de instabilitate într-o relaţie oricum deficitară, care înclină mai mult spre
separare decât spre conviețuire. Debutul patologiei a avut loc la scurt timp după
suicidul mamei, iar forma de manifestare ce conține elemente similare cu
episodul avut în adolescență nu este întâmplătoare şi reprezintă modalitatea lui A
de a face faţă unei cantităţi pulsionale în exces, indiferent de coloratura pozitivă
sau negativă a acesteia.

Examinarea funcţiilor şi proceselor psihice:

Percepția
La acest nivel, patologia pacientei este evidentă. A are experiențe
extrasenzoriale, în absența unor stimuli reali, simte parestezii, valuri de căldură,
un așa zis “flux de energie”, presiune în zona capului și a bazinului. Potrivit
raportului său subiectiv, simte atingerile lui C, de parcă acesta ar fi într-adevăr
lângă ea, A susținând că a avut și orgasm de la distanță.
Limbajul
Pacienta are o structură organizată la nivelul limbajului, fiind coerentă în
întregul discurs şi exprimându-şi ideile cu sens. De asemenea, limbajul în sine
este fluent și urmărește o secvențialitate cauzală. Atunci când vorbește despre
experiențele sale atipice, A nu își păstrează simțul realității, putându-se remarca
anumite descrieri nerealiste, însă nu profund patologice. Totodată, A are o
intonație constantă, fără porțiuni înalt exclamative.
Gândirea
În acele arii care nu au legătură cu delirul erotic, gândirea sa este realistă,
logică și coerentă. Poate vorbi pertinent despre relația cu soțul și despre toate
celelalte elemente ale lumii sale exterioare, însă nu își menține această ancorare
şi privitor la experienţele trăite de la distanţă cu C. Referitor la aceasta din urmă,
crede că este posibil ca între ei doi să existe un schimb autentic de energii și ca
senzațiile extrasenzoriale trăite îl au drept sursă, neagând ideea de a fi provenite
din ea însăși. Cu toate bărbatul în cauză nu este o persoană fictivă și au într-
adevăr conversații, gândirea lui A conține o doză semnificativă de
interpretativitate, prin faptul că îi atribuie acestuia sentimente pe care el nu le-a
mărturisit, de fapt, niciodată și analizează cu atenție ceea ce își spun sau scriu.
Cu toate că își dă seama și repetă de câteva ori faptul că este imposibil să te
îndrăgostești atât de profund doar din atât, această ancoră în realitate nu este
totuși suficientă încât să îi anihileze trăirile atipice. Faptul că îi simte stările și îi
apar din senin reprezintă un argument al clientei pentru faptul că aceste trăiri
sunt de fapt ale ei, nu ale lui.
Afectivitatea
Toată energia libidinală este concentrată în trăirea fantasmatică din relația
cu C: „Senzațiile sunt atât de puternice, atât de profunde, încât aș fi renunțat la
aproape tot...”, „Simțeam o dorință extraordinară de apropiere.”, “Mă dureau
extrem de tare perioadele de tăcere.”
Trăirile afective ale lui A sa nu sunt deloc orientate către soț. Potrivit
mărturisirilor sale, nu simte pasiune față de acesta și nu și-l dorește în preajmă.
Copilul este amintit sporadic și este prezent mai mult în conflictele dintre cei
doi, dovadă a faptului că energia sa pulsională este canalizată cu preponderență
către înțelegerea relației extrasenzoriale, fapt ce îi sărăceşte toate celelalte sfere
ale vieţii.

Interpretări în registrul psihosomatic

A prezintă o simptomatologie extinsă, bazată pe senzitivism, relatările ei

fiind în mare măsură legate de zonele erotice ale corpului. Fie că sunt emoții și
trăiri proprii, pe care le recunoaște și le acceptă, fie că sunt senzații ce apar în
corp și le atribuie o origine externă, pacienta prezintă un sector din viață imersat
în simțiri de origine erotică. De fapt, funcționarea ei socială și personală este
perturbată doar într-o zonă particulară, putând astfel vorbi de un delir
sistematizat de tip paranoid cu temă erotică (Plagnol, 2009).
Ancorarea pacientei în acest nivel primar de trăire (registrul senzațiilor)
este accentuată de propriile mărturisiri, cum ar fi: „Mă simțeam foarte rău fizic
și psihic, eram copleșită de tot felul de dureri...”, „Ieșeau din mine chinuri
intense și plângeam”. Această conotație negativă a stărilor sale fizice poate
exprima reprimarea emoțiilor și resimțirea lor la nivelul corpului, având în
vedere faptul că de curând mama sa a decedat (în urma unui suicid realizat pe
fondul unei depresii severe).
Tendința de a simți la nivel fiziologic emoţiile reprimate are un istoric
îndelungat, A menționând faptul că acestea au apărut încă din copilărie (mai
exact încă din perioada când dormea cu mama sa). Conform spuselor ei,
conversiile somatice se manifestau prin agitație continuă, „lipsa de stare”, în
prezent ea identificând prezența aceloraşi simptome, ca având drept scop
eliberarea libidoului. Această manifestare a energiilor sexuale încă din copilărie
oferă un indiciu spre continuarea acestora la un nivel mult mai ridicat la vârsta
adultă şi indică o hiperestezie (Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011), ce face ca
A să fie foarte sensibilă la modificările ce apar în corpul său.

Percepțiile extrasenzoriale s-au accentuat, pe măsură ce pacienta s-a

implicat (imaginativ, şi mai puțin real) din ce în ce mai mult în relația
unidirecțională cu C. Astfel, aceasta mărturisește trăiri de intensitate psihotică:
„Noaptea următoare am simțit că era lângă mine, corpurile energetice erau
împreună”, „Făceam dragoste, ca și cum am fi fost amândoi de faţă. Şi asta s-a
întâmplat de mai multe ori după aceea”. Caracterul psihopatologic al
experiențelor sale se intensifică în momentele când afirmă că ceea ce se
întâmplă cu ea este fără îndoială real, iar această credință este întărită de
experiențe asemănătoare relatate de către alte persoane.
În plus, faptul că C a fost inițiat în tehnica Shiatsu, în Japonia, este folosit
ca un punct de sprijin pentru explicitarea experiențelor prezente. Faptul că există
tehnici orientale (chiar dacă mai puțin cunoscute în lumea occidentală și mai
ales în cea științifică, dar recunoscute de mare parte a populației), îi conferă lui
A cadrul securizant de a exprima ceea ce i se întâmplă. Pentru specialişti,
simptomatologia capătă caracter psihotic. Însăşi intenția de a oferi informații
despre tehnica orientală de relaxare, cât și încercările de a preîntâmpina
neîncrederea și suspiciozitatea celorlalți legate de această filozofie, pot fi
interpretate ca semne ale unui mecanism defensiv (raționalizare). A se folosește
de aceste argumentate logice, pentru a se feri să fie considerată ca având
tulburări de natură psihică.

A funcţionează marcat pe interpretativitate (Lindsay & Powell, 2007),

implicând gândirea paranoidă în aria concordantă cu tema delirantă, fapt
dovedit de modalitatea în care receptează intențiile celorlalți. De exemplu, își
crează o întreagă explicație privind faptul că C intra pe o aplicație de convorbire
prin mesaje, din unicul motiv de a-i da ei de înțeles că o caută. Celălalt plan se
referă la felul în care A orientează interpretativitatea celorlalți, în direcția
descoperirii adevărului. De exemplu, nu spune lucrurile clar, ci lasă să se
înțeleagă: soțului îi lasă indicii (pagini de internet deschise la subiectele legate
de telepatie şi comunicarea la acest nivel), reacții de eschivare atunci când este
întrebată diverse lucruri. Având în vedere toate acestea, este posibil ca după
același tipar să procedeze și cu C: vede un joc acolo unde poate nu este, ca
urmare a faptului că ea obișnuiește să recurgă la astfel de jocuri.
Mai departe, A manifestă trăiri din registrul paranoid, concordante cu
credințele xenopatice pe care le posedă (Tudose, Tudose, & Dobranici, 2011):
„S-a creat o legătură între noi, telepatică și empatică”. Însă, aceste trăsături se
dezvoltă și sunt puse în scenă prin mecanisme psihotice, A experimentând
orgasme la distanță.
A poate fi caracterizată, într-o măsură mai mică sau mai mare și de o
disociere urmată de proiecţie (American Psychiatrist Association, 2013) la
nivelul trăirilor emoționale și senzațiilor. Ea nu atribuie cauză internă senzațiilor
care o inundă, ci le plasează în exterior, ca venind dinspre C. Caută justificare
pentru ceea ce simte și găsește explicația în mistic, în transferul de energii,
mărturisind că ceea ce percepe este, de fapt, starea iubitului său, nu propriile
emoții. Astfel, în jurul acestui nucleu mistic, A își construiește ideea delirantă de
natură erotică.

Ceea ce se observă din relatările ei este o dihotomie între starea de rău

fizic și psihic și starea de bine înainte și după contactele extrasenoriale induse
de C. E posibil ca durerea provocată de suicidul mamei, alături de cea produsă
de consecinţele proceselor soţului şi implicarea lui în multiple probleme la
limita legalităţii, să o facă să își dorească să găsească o scăpare din realitate, iar
întâlnirea cu acel bărbat inițiat în tehnici orientale spirituale să îi fi dat,
inconștient, speranța că totul se poate rezolva. Astfel, a crezut cu multă forță că
starea i se poate îmbunătăți, ceea ce s-a și întâmplat, însă într-o versiune în care
preţul plătit este pierderea testării realităţii. Acest „bine” poate fi modalitatea ei
de a face față și de a continua să funcționeze, fără a se lăsa pradă durerii.
Faptul că nu trăiește în prezent este indicat de relația mai mult platonică pe
care o are cu C, dar și de dorința, neconștientizată pe deplin, de a se împăca /
reuni cu soțul. Ambivalența cu care privește căsnicia poate fi o transpunere a
relației cu tatăl său adevărat, în vreame ce A poate vrea să mai încerce să își
salveze parteneriatul ca pe o modalitate de a retrăi întâlnirea cu tatăl (care nu a
avut loc).

Patologie la graniţa dintre isterie, depresie şi delir erotic.

Eplicitări psihodinamice.

A vorbește de tehnici de armonizare a energiilor, practicate în Japonia. Ne este

greu să o înțelegem pe ea și pe iubitul ei, deoarece lumea orientală se raportează
la o cu totul și cu totul altă filozofie, inclusiv depresia, ca tulburare a minții și a
sufletului este altfel abordată. Noi suntem, cumva, în afara acestui sistem de
gândire și ne putem imagina ceea ce se întâmplă, prin prisma propriei noastre
formări. Vom explicita în consecință, problematica / patologia lui A din
perspectiva psihiatriei psihodinamice, deoarece, spre deosebire de prietenul ei, A
a pierdut controlul asupra acestei lumi fantasmate, pe care singură și pentru
propria-i singurătate și-a creat-o.
Ea descrie un flux de energie, ce vine din afară și o pătrunde. Folosește apoi
cuvântul excitație. Într-o perspectivă mult apropiată de fiziologic, este vorba de
o creștere masivă a intensității senzațiilor, o hipersensibilitate, o vulnerabilitate
senzorială, „pe simțuri”. Cele trei mari arii explicative la care ne gândim,
anterior descrierii unei Tulburări delirante de tip erotic sunt: structuralul (în
perspectivă psihodinamică) / pulsionalul (A fiind o femeie semnificativ mai
încărcată biologic / genetic, așa cum reise și din experiențele similare trăite în
copilărie și adolescență, când era în pat alături de mama sa, dominată fiind de
aceeași stare de excitație difuză, ce nu îi dădea pace). Apoi, suspicionăm o
posibilă patologie cerebrală organică, pentru excludere fiind necesare un
RMN și un EEG computerizat. După care, trebuie investigat registrul
hormonal, A având 44 de ani, moment în care bulversările emoționale ce
domină sfera erotică sunt intricate cu perturbări hormonale (chiar fiziologice) ale
perioade de (pre)menopauză.

A descrie prima ei experiență împreună cu C ca fiind una de exorcizare, în care,

timp de 30 de minute, simte cum ieșeau afară din ea chinuri și suferințe. În
Tulburarea delirantă, deși este vorba de o patologie psihotică, similar
schizofreniei, literatura de specialitate postulează importanța psihotraumelor
copilăriei. Delirul este modalitatea lui A de a face față: „Eram copleșită de tot
felul de dureri. De la starea aia proastă, oribilă, pe care o simțeam, nu am mai
simțit nici un fel de durere sufletească.” Primul cuvânt folosit pentru a-și detalia
ceea ce simte este „fantezii”. Continuă să asocieze liber pe tema senzualității,
erotismului și învăluirii pe simțuri.

Foarte cuplată cu această dimensiune și concordantă cu ea, A își scade

semnificativ pragul de „recepție” al mesajelor din jur, până ajunge la sesizarea
coincidențelor = „concursul de împrejurări”. C se sperie de ceea ce el și tehnica
lui au stârnit în A, după care, prin proiecție, este primul care îi transmite un
mesaj simbolic care o face să simtă cumva rușine și vinovăție față de pulsiunile
ei sexuale prea mari. Afirmă: „Eu am transformat energia pozitivă pe care el
mi-a dat-o în senzualitate. Pentru că asta a fost dorința mea!”. Faptul în sine, o
provoacă pe A la analiză și gândire, încercând să organizeze cu mintea
derutarea, confuzia și dezorientarea. Starea în cauză este diferită de una de vis și
implică în conturarea Tulburării delirante momentul căutării și alegerii.
Mecenismul princeps este cel anterior descris: „Tu mi-ai provocat asta!”
(„Pulsiunea / dorința nu este în mine, este în tine!”).
Cele trăite în registrul senzorial se amplifică exponențial, așa cum A însăși
descrie, fiind alimentate de intuiții și coincidențe. Sunt descriși: curenți,
furnicături, fluxuri de energie, care într-o încercare explicativă cuplează la
nivelul cogniției cu concepte precum: legătură, conexiune, telepatie, empatie.
Rămâne întrebarea: Ce jalonează disputa dintre sistemul explicativ psihanalitic
și cel cognitivist, în ceea ce privesc perturbările apărute în orice registru? Ce a
fost mai întâi: patologia la nivelul simțurilor sau cea de la nivelul gândirii?

În inteviurile și evaluarea preliminară a lui A, se încearcă întoarcerea la realitate

și măsura în care pacienta face față acesteia. Nu este vorba nici pe departe de
încurajarea unei posibile relații extraconjugale, ci de tentativa de a cupla ceea ce
se întamplă cu o posibilă dorință în acest sens, din inconștientul lui A. Aceasta
folosește automat mecanismul de negare: „Nu ar exista nici un motiv pentru
care eu...”. C este ales, cumva, total opus modelul soțului: nu arată bine și nu
are bani. Ne reîntoarcem la ideea că primele lucruri pe care un client le spune în
prima întâlnire din cabinet sunt de importanță capitală, chiar și peste ani de
terpie. A a intrat și destul de repede a afirmat: „Eu am venit pentru că vreau să
îmi rezolv o problemă: nu mai am plăcere intimă cu soțul, de când s-a născut
copilul...”.

Relatează trăirile plăcute pe care C i le induce, un fel de orgasm în tot corpul.

Senzațiile, stările acestea îi amintesc de copilărie și adolescență, când nu avea
stare și nu putea să stea nemișcată într-un loc. Atunci interdicția era
reprezentată de mama, care îi mai dădea câte una. Se întreabă indirect de ce nu
a fost suficient de frumoasă / atrăgătoare, pentru ca acest „ravagiu” emoțional,
senzorial și sexual (aceste trei mari sfere fiind cuplate) să fie trăit și în corpul,
sufletul și (de ce nu?) și mintea lui C: „Nu știu de ce el nu a fost la fel de
deschis... Se gândește, probabil, că toată lumea l-ar acuza de manipulare...” A
continuă să nege, spunându-și că fenomenul este în celălalt. În planul realității,
ea are niște limite extrem de sensibile la rejecție: „Bunul simț mă face ca, dacă
i-am scris odată un mesaj și el nu mi-a răspuns, hai, poate, mai încerc și cu al
doilea... Dar atât!”. Acesta este un moment cheie în construirea
mecanismului delirului erotic. O structură borderline ar împinge limitele
realității extrem de departe, cu scopul îndeplinirii propriilor dorințe, fără a ține
cont de realitatea internă a celuilalt. Și nu s-ar demoraliza atât de repede, nu s-ar
putea desprinde de concret. Și-ar juca patologia și problematica în celălalt sau,
mai corect, în relație. Dar, oricum, nu în propriul interior. Vulnerabilitatea la
psihoză se dezvăluie în A, ca cea mai la îndemână modalitate de a face față
respingerii. Ea neagă psihotic realitatea rejecției și își construiește cu propriile
pulsiuni (deoarece este „tot ceea ce are la îndemână”) o lume delirantă, paralelă,
în care dorințele proprii își găsesc împlinire: „Pe aceste căi extrasenzoriale,
comunicarea dintre noi nu s-a oprit niciodată!”.

La cea mai mică încercare de a-l aduce în discuție pe soț și problemele acestuia,
la riscul trării vinovăției, A riscă să se prăbușească în depresie. Simbolic, vedem
diferența dintre cei doi bărbați: Și soțul a încercat câteva ședințe de Reiki, după
care a crezut că este mare maestru, în vreme ce C a fost instruit și format în
Japonia... Datorită problemelor financiare și juridice, legale ale soțului, acesta
se mută cu chirie, „dându-i voie” să își trăiească cvasipermanent împlinirea
fantasmată a pulsiunilor.

Încercările lui C de a rupe legătura convențională (nerăspunsul la mesaje pentru

perioade de o lună de zile) constituie proba realității. În trecerea de la realitate
de lumea delirului, putem identifica trei pași: Primul ar fi când, într-un cuplu,
cei doi comunică atât de mult și la un nivel intuitiv atât de profund, încât totul se
instituie într-un simbolic și metaforic. Următorul pas este acela în care totul se
concentrază nu în registrul simțurilor, ci în cel al gândirii. Vorbim aici de o
gândire magică, într-o funcționare primitivă  să îl cunoști atât de bine pe
celălalt, încât să intuiești absolut totul despre el. Cel de al treilea nivel ar fi
acela în care, așa cum A descrie: „Simțeam fizic că era lângă mine...”, fapt care,
de altfel, la primele experiențe în acest sens, o sperie foarte tare, deoarece ele
reprezintă desprinderea autentică de realitate și situarea în fantasmă și, ulterior,
delir.

Totul a început când C îi spune: „Starea ta mi se transmitea mie prin anumite

vibrații energetice”. Această afirmație, ce făcea sens în sistemul explicativ al lui
C, se suprapune peste un înalt grad de sugestibilitate al lui A, care face parte din
filonul isteric al construcției personalității sale.

Ne întrebăm dacă pentru dinamica vinovăției în cuplul dintre A și soțul acesteia,

o „legătură extrasenzorială” ar fi mai ușor de acceptat decât o legătură
extraconjugală, dat fiind faptul că în actuala relație cvasipatologică, forța pe
care A o investește este semnificativ mai mare (!). Sau, poate, tocmai acesta este
jocul prin care ea își pedepsește soțul. A pare că i-ar pune: „Poftim, nu îți dau
nimic din mine, chiar dacă am rămas și sunt non stop cu tine!”. O parte
sanogenă din ea știe că ceva nu este în regulă. A început prin a-i povesti soțului,
în cuvinte de genul: „Eu am anumite senzații. Simt pe cineva...”, la insistențele
acestuia, văzându-i detașarea, nu doar în ceea ce îl privește, ci întreaga detașarea
de realitate.

A nu a avut curajul divorțului sau, mai mult decât atât, a simțit nevoia de a
rămâne alături de soțul ei (datorită multiplelor probleme pe care acesta le are),
dintr-un sentiment al datoriei, care, pentru mulți oameni, transcede iubirea (cel
puțin iubirea în înțelesul ei erotic). Cuvântul pus de noi, cei ce o ascultăm pe A,
peste starea ei, este cel de DOR. Ea este într-o stare de regresie, în care are nevoi
acute de atingere fizică, dorință de apropiere și contact „piele la piele”, metaforă
ce reprezintă „miezul” intimității ființei. Se agață de legătura fantasmată cu o
forță demnă de admirație, care transpune comportamental intensitatea trăirilor
ei. Poate tocmai aceasta este mecanismul para-, prin care Eul cuiva rămâne
slab și fragil, deoarece este sărăcit de investiția eminamente într-o unică
direcție. La proba realității, în care punem explicații simple peste trăirile sale, de
tipul: „V-ați îndrăgostit!”, A răspunde: „Dar nu e logic!”. Are o sensibilitate
marcată de a simți în corporal, care definește cel mai bine senzualitatea. La
respingerea (chiar și fantasmată), ea declară: „Să nu mai facă asta! Măcar
această legătură să o lase! Așa se mai descarcă un pic din tensiunea asta...”

C a fost el însuși ambivalent în raport cu ea, deoarece un schimb de mesaje și

mailuri a existat. De asemenea, cei doi s-au întâlnit de câteva ori și au făcut
dragoste. Ambivalența referitoare la a da sau nu curs acestei legături / relații
extraconjugale s-a jucat în C. În A s-a jucat complementar rușinea de a-l fi dorit
și de a fi mai mult respinsă. Soluția de compromis apare în lumea fantasmată, la
granița dintre prevalențial și delirant: „El îmi dădea de înțeles: ok, și eu simt la
fel, dar...”. Gelozia și posesivitatea s-a exprimat și ea în cineva și, anume, în
prietena lui C. A însăși își dorește ca mecanismul opririi acestei „nebunii” să fie
tot din afară. Își impune să nu păstreze decât legătura extrasenzorială, atunci
câdn prietena lui C descoperă mailurile dintre cei doi. Ea pare a se întreba: „De
ce nu mi-am apărat eu mai bine pulsiunile?”. Funcționeazaă marcat pe
interpretarea oricăror evenimente sau mici coincidențe ale realității: „Când intră
mai des pe wat s up înseamnă că vrea să vorbim!”.

Și-a dezvoltat un senzitivism dus la extremă, dublat de faptul că atribuie către

ceva din afară întregul ei interior. Stările proprii îi sunt date iubitului, în timp
ce ea însăși rămâne goală, în absența a ceea ce își poate lua înapoi de la el, prin
identificare cu ceea ce a proiectat: „Îi simt bucuria și tristețea, schimbările
aceastea frecvente de dispoziție nu sunt din mine, nu îmi aparțin, sunt stările lui
pe care eu le resimt. Și le trăiesc pentru el...”
Rămâne o întrebare legată de succesiunea în timp a ceea ce i se întâmplă și
relația proastă cu soțul. Nemulțumirile lui au venit din problematica sa creată
relațional, din multiplele dificultăți sociale și legale, precum și din implicații lor
asupra familiei și ceea ce comportamentul său a determinat – „Altele erau
motivele și frustrările mele legate de el...”. Căsnicia lui A a fost marcată
(precum și întreaga-i copilărie și adolescență) de un climat cu exprimarea
emoțiilor în exces, climat față de care, în ultimii ani și-a scăzut semnificativ
pragul de toleranță. Cumva corolar, îi scade și toleranța la frustrare, și pragul
senzorial, astfel încat poate recepționa mesaje din alte registre.

Pentru ceea ce A simte, putem folosi cuvântul de pasiune. Acesta descrie exact
apoteozarea simțurilor, precum și ideea că „dragostea este biochimică” (a se
vedea conceptul de „feromoni”), atracția, cuplarea ireversibilă a receptorilor,
care devin „saturați”, astfel încât nu mai rămâne loc pentru un altul / altcineva
sau altceva. Senzația de plutire și amețeală pe care A o simte (și care magistral
este descrisă de poeți) poate fi în ultimă instanță „un spike” serotoninergic, ce
are drept corespondent în lumea reală sentimentul de a fi îndrăgostit.

În ceea ce o privește pe A, separarea nu îi produce depresie (cum ar fi la

îndemâna normalității), ci produce o imersie în lumea delirului, prin negarea
realității și împlinire fantasmată. Cu o anumită parte din ea însăși, A se
consideră bolnavă și i-a explicat soțului ceea ce trăiește, drept o problemă. În
alte arii de funcționare (exact așa cum se întâmplă în Tulburarea delirantă), mai
ales în cea referitoare la a-l spre a ieși din hăișul problemelor legale și judiciare
pe care le are, A posedă un fel de hipervigilență și hiperrealitate. Reușește să fie
activă social și profesional și să strângă banii de care împreună au nevoie pentru
a depăși situația grea cu care se confruntă. Ne întrebăm în ce măsură tot
mecanismul delirant pus în joc nu are ca scop decât să se răzbune pe partenerul
de viață, pentru iresponsabilitatea lui. La întrebarea directă dacă este supărată pe
el pentru multiplele necazuri pe care i le-a făcut, A continuă să nege.
Acualmente încearcă să se pună la adăpost, izolându-se.

Binecunoscuta reprimare este situația în care energia libidinală se duce în altă

parte. Mecanismul în sine presupune un anumit travaliu de doliu. Derivarea în
această pasiune (de intensitate delirantă în cazul de față) este o altă direcție, care
face fenomenul cumva închis. O cale la îndemână de a ieși de aici ar putea fi
aceea de a-l determina pe soț să îi ofere „ceva de nerefuzat”. Ceva care să vină
din afară și anume de la el, o investiție echivalentă energetic și de sens contrar
cu aceea pe care A actualmente o face. Și soțul lui A a fost cu mintea și sufletul
în altă parte, în toți acei ani, în care a făcut cheltuieli necugetate și s-a lansat în
ipostaze sociale periculoase. În forme diferite, nici unul din cei doi nu a fost în
familie, ci într-o lume paralelă. În ceea ce îl privește pe el - mai mult atitudinal
și compormantental (distructiv pentru cei din jur), iar pentru A - mai mult
delirant (autodistructiv).

Diagnostic principal. Diagnostice diferețiale.

Pentru orientare, în cazul de faţă, ne putem îndrepta atenția asupra a două
arii diagnostice mari, dintre care, primul este cel de structura de personalitate
de tip isteric, iar celălat este diagnosticul de axă I şi anume cel de Tulburare
delirantă.
Plecând de la episodul din adolescență, în care A a simțit acel flux de
energie la nivel somatic, am putea fi înclinați să credem că pacienta ar fi putut
avea, ceea ce în termeni psihiatrici mai vechi se numea „isterie”. Având în
vedere însă faptul că simptomele nu au un caracter diferențiat și nu pot fi
încadrate cu precădere în spectrul de manifestări al unei tulburări din registrul
somatic este de presupus că toate acestea s-au concretizat, de fapt, într-o
Tulburare delirantă de tip erotic, instalată după vârsta de 35 de ani. Acest
delir, în cazul pacientei, este persistent și îmbracă forme de manifestare tot mai
variate și mai ample, cea în cauză ajungând să aibă orgasm de la distanță. În
această sferă de manifestare, A își pierde simțul realității, considerând plauzibilă
o astfel de experiență. Mai mult decât atât, este convinsă că senzațiile corporale
vin dinspre C, bărbatul de care este îndrăgostită și căruia i le atribuie, fiind vorba
deci, de o experienţă xenopatică.
Construcția delirantă pe care A și-a format-o are scopul de a prezerva
unitatea psihică de bază, amenințată de fragmentare. Structura psihică a
pacientei este una fragilă, erodată în timp de multiplele traume familiale și
personale. Astfel, delirul se manifestă „coerent și în acord cu afectivitatea și
comportamentul” (Ionescu & Blanchet, 2009)  tema vizată este una singură și
este susținută de la un capăt la altul prin logica celor argumentate (nu apar
modificări de conținut sau contradicții în cele spuse de A și ideea principală își
păstrează consistența).
Cu toate acestea, în spatele funcționării pacientei este o construcție de tip
psihotic, „asociind angoasa de fragmentare, negare și modul de relație
fuzională” (Ionescu & Blanchet, 2009), A dezvoltând un delir sistematizat
interpretativ pasional pe fondul unei personalităţi isterice.
În literatura de specialitate, printre tulburările de la nivelul gândirii, într-un
astfel de caz, se regăsesc, idei ce se întind pe un palier de la prevalenţial la
delirant  denumite în acest fel de Wernike şi ilustrând idei care „se impun
gândirii ca nucleu al unui sistem delirant” (Ionescu & Blanchet, 2009). A
prezintă idei prevalente legată de experiențele extrasenzoriale, iar acestea capătă
valențe delirante erotomane. Erotomania a fost atribuită de către Kraepelin
categoriei generale de paranoia (Munro, 2004), însă autorul al cărui nume se
leagă cel mai mult de descrierea erotomaniei este G de Clerambault.
Erotomania este un tip de idee delirantă, în care persoana afectată crede
că o altă persoană, de obicei un străin, cineva cu un statut social înalt sau faimos,
este îndrăgostit(ă) de cel în cauză. Tulburarea debutează, de obicei, ca psihoză,
la pacienții cu Schizofrenie, Tulburare delirantă sau Tulburare afectivă bipolară
(Remington & Jefferies, 1994). A marturisește că cel de care se simte atrasă nu
este unul oarecare, ci este un bărbat inițiat în tehnici orientale (fapt care îi dă
caracterul de superioritate și statut înalt).
Persoana în cauză poate experimenta, de asemenea, alte tipuri de iluzii,
concomitent cu erotomania, cum ar fi iluzia de referință, în care „admiratorul”
comunică în secret prin metode subtile, gen postura corpului sau acte
considerate a fi mascate. În cazul lui A, sunt menținute aceste tipuri de
interacţiune subtilă, ce iau forma unei legături extrasenzoriale, cu valențe
psihotice. Certitudinea legată de pasiunea pe care o stârnește în celălalt este
exprimată clar în mesajele pe care i le transmite.
Patologia pe care A o afișează este întreținută de stilul evitant al lui C.
Acesta, pe lângă faptul că se sustrage de la a exprima direct un refuz sau un
accept, îi alimentează pacientei credințele, în special pe cele de tip halucinatoriu
(experiențele extrasenzoriale), dar și pe cele de tip sentimente împărtășite.

Obiectivele abordării cazului:

1) Obiective generale
Se porneşte de la recomandarea un control medical de specialitate, pentru
clarificarea cauzelor simptomatologiei pe care A o prezintă  trebuie depistat
dacă acestea sunt de natură medicală (fapt pentru care trebuie făcute analize
uzuale, EEG, RMN, precum și recoltări specifice, care vizează dezechilibrele
hormonale cauzate de perioada de premenopauzei) sau de natură psihică (și în
acest caz am avea un indiciu clar că avem de a face cu halucinații tactile şi
ideaţia delirantă de tip erotic, fapt ce ar determina începerea unui tratament
medicamentos).
În al doilea rând, se va urmări reconectarea pacientei la realitatea
palpabilă  desprinderea de imaginar și conștientizarea lucrurilor reale ce i se
întâmplă și care o afectează. Dat fiind faptul că ea trăiește mult în plan ideatic,
este foarte probabil să se fi refugiat de realitate și, astfel, contactul cu lumea
fizică să se fi diminuat.
În al treilea rând, clarificarea trăirilor proprii și a emoțiilor va fi necesară
pentru „recuperarea” identității celei în cauză, pentru a decela ceea ce face
parte din ea de ceea ce preia inconștient din alţii.
 2) Obiective specifice
Trebuie luată în calcul intervenția asupra relației cu soţul, care va fi
necesară la un moment dat. Un prim motiv îl reprezintă faptul că situația
conflictuală dintre ei o afectează pe pacienta (A nu se poate despărți de el, dar
nici nu continua în armonie alături de el, situându-se într-o stare de graniță), dar
și pe copilul lor.
În al doilea rând, trăirea doliului o va ajuta să scape de suferințele din
trecut, dar să le și accepte. Acesta va fi un doliu resimţit în multiple planuri 
pentru mama care s-a sinucis, pentru tatăl său biologic care nu i-a fost alături,
dar şi pentru tatăl vitreg care a murit de curând. Totodată, este vorba şi de
pierderea partenerului imaginar dorit / visat / aşteptat / construit fantasmat,
deoarece A a mizat iniţial pe o relaţie extraconjugală reală, menită să o
împlinească în registrul feminităţii şi să o repare / să o încarce emoţional.
În al treilea rând, gestionarea energiei sexuale și îndreptarea ei către un
corespondent real este necesară pentru funcționarea optimă în concret. Având în
vedere faptul că acest delir erotic poate fi realizat în baza unui mecanism de
apărare, chiar dacă suntem în faţa unei patologii psihotice, considerăm că lucrul
pe dimensiunea familială și a pierderii o va determina pe pacientă să își
conștientizeze propriile nevoi și îi va determina desprinderea de trăirea în
ideatic.

Concluzii

Având în vedere istoria de viață a pacientei și ținând cont de mecanismele

pe care aceasta le pune în joc, pentru a face față problemelor existenţiale, A este
un caz complex, ce suscită interesul prin simptomatologia pe care o prezintă, la
limita dintre normalitate și patologie, datorită caracterului de „dublă
contabilitate”.
Pe un fundal transgenerațional încărcat, pacienta a pus în joc ca mecanism
de apărare expulzia / proiecţia tensiunilor psihice prin manifestări corporale.
Când acest tablou clinic nu a fost suficient, A a deviat spre extrema psihotică,
lăsându-se cuprinsă de ideea comunicării telepatice. Având în vedere semnele pe
care le prezintă, clienta poate beneficia de pe urma unei psihoterapii, îmbinată în
doze mai mici sau mai mari cu medicamentația antipsihotică.

Bibliografie

Association, A. P. (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental

Disorders. Fifth Edition. London: American Psychiatric Publishing.
Ionescu, Ș., & Blanchet, A. (2009). Trata de psihologie clinică și
psihopatologie. București: Editura Trei.
Lindsay, S., & Powell, G. (2007). The Handbook of Clinical Adult Psychology.
London: Routledge.
Munro, A. (2004). Delusional Disorder: Paranoia and Related Illnesses.
Cambridge University Press.
Plagnol, A. (2009). Semiologia în psihopatologia adultului. În Ș. Ionescu, & A.
Blanchet, Tratat de psihologie clinică și psihopatologie (pg. 136-191).
București: Editura Trei.
Remington, G. J., & Jefferies, J. J. (1994). Erotomanic Delusions and
Electroconvulsive Therapy: A Case Series. Journal of Clinical Psychiatry ,
55(7):306-308.
Tudose, F., Tudose, C., & Dobranici, L. (2011). Tratat de psihopatologie și
psihiatrie pentru psihologi. București: Editura Trei.