Minutul 20

Apoi, chitara, schimbată deja, în vioară,

Răsună, plină de dor…

Arcuşu-i se rupe mereu

Dar, chiar şi aşa, rămân celelalte;

Ele, combinând note, firesc, ne-ncetat,

Aduc în lumea interioară certitudinea;

Certitudinea că acolo-n deşert, e loc pentru apă

Deşi natura, e ca o mamă stearpă:

N-are copii, dar are…

Eu sunt deci, copil al ei,

Deşi nu sunt…

Eu sunt prin excelenţă, student al vieţii,

Copil al ei, în acelaşi timp…

©Th3Mirr0r