Minutul 43

Aştept aici şi nu voi pleca nicăieri…

Mă uit cu poftă în zare, către oază,

Însetat, gândindu-mă să beau apă,

Apoi, să îmi odihnesc sufletul neliniştit

La umbra unor palmieri,

Dar… cum să fac eu toate acestea?!

Cum?! Oare, cum,

Daca însăşi soarta, fost-a împotriva mea?!

Împotriva mea, împotriva ei,

Fost-a mereu, cu nedreptatea.

Vor râde cu poftă, poate, oamenii răi,

De cei ca mine;

Ne vor numi nebuni şi proşti,

Însă ştiu uneori prea bine

Că timpul va veni…

Să râd şi eu,

La rândul meu,
 Fiindcă eu voi putea fi mereu ca ei,

Însă ei, niciodată… nu vor fi ca mine…

Iar acesta e un bun motiv

De a fi vesel, mereu…

©Th3Mirr0r