Minutul 40

“Cine eşti? “ o întrebasem din nou;

Ea-mi spunea ceva, însă nu auzeam;

“De ce plângi?” , şoptisem eu,

Dar ea… tăcea…

O parte din ceea ce trăia,

Momentele acelea,

Parcă le simţeam…

Furtuna îşi continua cursul său firesc,

Dar sunetul îi devenise linişte,

Precum clipele în care oamenii cugetă, adânc,

Lângă morminte…

Lumânări, ei aprind…

Şi parcă-i revăd acolo,

Stând ca martori ai timpului

În care cei dragi…

Erau lângă ei;

De parcă prezenţa lor

Devenise precum umbrele,

Răsfrânse pe ţărână,

Ca lumânările, arzând -

Foc veşnic, în ochii lor,

Scântei ale sufletelor…

©Th3Mirr0r