DEG, Note de curs 2017

Lect. Dr. Snejana SULIMA

Tema I – Prezentare generală

1. Originile integrării europene

Ideea europeană s-a dezvoltat în principal în perioada dintre cele două războaie mondiale
cu scopul de a menține pacea în Europa și de a spori influența europeană în lume. Până la și după
constituirea Comunităților europene în spațiul european au existat și alte organizații de cooperare
(economică, militară sau politică).
În perioada interbelică iniţiativele favorabile unificării se multiplică. Pe când unii
privilegiau ideea de unire culturală, alţii erau interesaţi de unirea economică şi nu în ultimul rând
de o unire politică a ţărilor europene. Majoritatea celor care promovau curentul unificării acestor
ţări în anii 1920 se sprijineau pe convingerea că Europa, dincolo de a fi un spaţiu geografic,
reprezintă o civilizaţia europeană, fundament a unităţii europene.
În 1929, Aristide Briand propunea primul proiect european oficial în fața Societății
Națiunilor. Era vorba despre stabilirea unei legături de tip federal între popoarele europene.
Iniţiativele europeniştilor din acea perioadă nu erau uniforme din punct de vedere al metodei de
integrare: în timp ce unii subliniau necesitatea creării umor structuri supranaţionale, alţii
privilegiau ideea unei cooperări interguvernamentale între state.
După al doilea Război Mondial, dificultățile economice și amenințarea unui Război Rece
au constituit liante puternice pentru statele europene. La 19 septembrie 1946 Winston Churchill,
Primul ministru britanic, pronunța un discurs la Universitatea din Zurich în care invita țările
europene să constituie Statele Unite ale Europei, având ca fundament reconcilierea dintre Franța
și Germania. La 5 iunie 1947, George Marshall, Secretar de stat american în acea perioadă,
propune la Universitatea Harvard un important ajutor economic tuturor țărilor europene slăbite de
război – programul de restabilire europeană, planul Marshall. Pentru coordonarea cheltuielilor de
reconstrucție, țările europene s-au regrupat în 1948 într-o nouă organizație de Cooperare

1
economică europeană unde deciziile erau luate cu unanimitate. Organizația Europeană de
Cooperare Economică este considerată preludiul construcției europene1.

2. Consiliul Europei
În 1948, la Haga este organizat un „Congres european” sub președinția lui Churchill unde
s-a recomandat crearea unei Adunări deliberative europene și a unui Consiliu special european
având sarcina de a pregăti integrarea politică și economică a țărilor europene. Se preconiza, de
asemenea, adoptarea unei Carte a drepturilor Omului, pentru controlul aplicării căreia trebuia
creată o Curte de Justiție. Congresul ajunge la înființarea Consiliului Europei (CoE) cu sediul
permanent la Strasbourg, oraș mult timp disputat între Franța și Germania.
Tratatul de la Londra, din 5 mai 1949, prevedea crearea CoE prin regruparea statelor
europene în jurul valorilor democratice pluraliste și a protecției drepturilor omului. CoE trebuia
să contribuie la armonizarea drepturilor naționale prin intermediul unui dialog politic între liderii
statelor membre. Cu acest titlu el favorizează emergența unui drept regional european fondat pe
convenții.
Conform Preambulului Tratatului de constituire membrii săi își declară „atașamentul la
valorile spirituale și morale care sunt patrimoniul comun al popoarelor lor și la originea
principiilor de libertate individuală, libertate politică, preeminența dreptului, pe care se fondează
orice democrație veritabilă”. În câmpul de competenţe sunt incluse următoarele domenii:
economic, social, cultural, ştiinţific, juridic, administrativ şi mai ales domeniul protecţiei şi
dezvoltării drepturilor omului. Domeniul apărării este exclus expres dintre aceste competenţe (art.
1 d).

2.1. Reţeaua de organe pe care se bazează CoE

Cele zece state europene care au semnat tratatul de instituire a CoE devenind astfel state
fondatoare ale acestuia au fost: Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda,
Norvegia, Suedia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord. În prezent, organizația
regrupează un număr de 47 de state europene care respectă democrația pluralistă, statul de drept

1
Creată la 16 aprilie 1948, de către 18 state, OECE este răspunsul la propunerea americană a secretarului de stat
George C. Marshall. La 14 decembrie 1960 este semnată Convenția de la Paris pentru crearea Organizației de
Cooperare și de Dezvoltare Economică (OCDE). Pe plan juridic ea este continuatoarea OECE, integrând în prezent
mai mult de 30 de state printre care Japonia, Australia, Noua Zeelandă, Mexic, Ungaria, Polonia ș.a. România nu
face parte din această organizație.

2
precum și drepturile și libertățile omului. Orice stat care dorește să devină membru al CoE se
angajează să ratifice Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) și să respecte
minoritățile naționale de pe teritoriul său. Organele principale ale Consiliului examinează
calitățile statului candidat și pot impune angajamente speciale2.
Potrivit art. 11 din Statutul CoE (în continuare „Statut”) sediul CoE este la Strasbourg, iar
limbile oficiale sunt franceza și engleza (art. 12 din Statut). În conformitate cu art. 10 din Statut
principalele organe ale CoE sunt Comitetul Miniștrilor și Adunarea Parlamentară Consultativă,
organe asistate de Secretariatul CoE.

A. Comitetul de Miniştri (CM)

Comitetul Miniștrilor este organul de decizie al CoE, compus din miniştrii afacerilor
externe ai statelor membre sau reprezentanţii acestora (art. 14 din Statut) care au reşedinţa
permanentă la Strasbourg. Președinția CM este deținută de unul dintre statele membre, pentru o
perioadă de șase luni. Statele sunt numite la președinție potrivit ordini alfabetice engleze la
începutul fiecărei reuniuni a CM.
CM acționează la recomandarea Adunării Parlamentare sau conform dreptului său de
inițiativă privind realizarea scopului CoE, inclusiv cu privire la „încheierea de convenții și
acorduri și adoptarea de către guverne a unei politici comune referitoare la chestiuni specifice”
(art. 15, a) din Statut). El poate face recomandări guvernelor statelor membre și, drept urmare,
poate cere acestora să-i aducă la cunoștință măsurile luate cu privire la aceste recomandări (art.
15, b) din Statut).
CM poate adopta rezoluții, în funcție de importanța chestiunilor pe care le abordează, cu
unanimitatea voturilor exprimate, cu o majoritate calificată de două treimi din votul
reprezentanților sau cu votul majorității acestora (art. 20 din Statut).
CM se reunește înainte de deschiderea sesiunilor Adunării Parlamentare sau ori de câte ori
va considera necesar pentru dezbateri care nu sunt publice.

2
De exemplu, Rusiei i-a fost sugerată aplicarea unui moratoriu privind pedeapsa cu moartea, Croația s-a angajat să
respecte acordurile de la Dayton (acorduri încheiate între sârbi, croați și bosniaci la 14 decembrie 1995 care aveau
drept scop încetarea confruntărilor interetnice din Bosnia-Herțegovina); Ucraina a trebuit să-și revizuiască
Constituția. Cf. Gautron, Jean-Claude, Droit européen, 13e édition, Dalloz, 2009, p. 27.

3
 B. Adunarea Parlamentară a CoE (APCE)
Adunarea Consultativă, denumită de la sfârșitul anilor 1970 Adunare Parlamentară a CoE
(APCE), este organul deliberativ al CoE membrii căruia sunt desemnaţi de către Parlamentele
naţionale fiind compusă în prezent din 318 membri şi tot atâția supleanţi.
Competențele APCE sunt limitate având în principal caracter consultativ. Chiar dacă
Adunarea încearcă să se impună adresând CM recomandări pentru rezoluții, ea nu a ajuns să
împartă puterea de decizie cu acesta.
Adunarea dispune și de o funcție electivă având competență pentru posturi cheie în unele
dintre instituțiile CoE (cele de judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sau de
secretar general al CoE).
APCE se reunește la Strasbourg pentru sesiuni ordinare o dată pe an, iar dezbaterile sunt
în mod normal publice (art. 32-35 din Statut).
Adunarea alege un Secretar General al CoE pentru o perioadă de 5 ani. Acesta este
responsabil de planificarea strategică, de orientarea programului de activităţi şi de bugetul CoE.
El este asistat de in Secretariat cu funcții administrative, care reunește în jur de două mii de
funcționari europeni. Misiunea principală a Secretariatului constă în pregătirea bugetului
organizației precum și alte programe de activitate interguvernamentală. Agenții europeni provin
din cele 47 de state membre și își desfășoară activitatea în principal la Strasbourg, dar și în alte
orașe europene.

C. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO)

CtEDO este un organ instituit de CoE ca urmare a adoptării Convenției Europene a
Drepturilor Omului și are un rol deosebit de important în arhitectura juridică europeană. Având
ca principală competență interpretarea Convenției această instanță europeană veghează la
respectarea angajamentelor pe care și le-au asumat statele părți prin semnarea acesteia. Curtea
este în prezent un organ judiciar permanent care garantează tuturor persoanelor aflate sub
jurisdicţia sa drepturile înscrise în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

La nivelul CoE a fost instituită de asemenea funcția de Comisar pentru drepturile omului
titularul căreia are drept misiune promovarea educației şi sensibilizarea privind drepturile omului
precum și respectarea acestora în statele membre.

4
 Pe lângă aceste instituții principale, CoE mai găzduiește câteva organe specializate
precum:
- Congresul puterilor locale şi regionale este un organ consultativ care reprezintă
colectivităţile teritoriale.
- Conferinţa organizaţiilor internaţionale nonguvernamentale (OING) numără mai mult
de 400 de ONG-uri cu care dialoghează CoE şi cărora acesta le-a acordat statut consultativ.
- Comisia europeană împotriva rasismului și intoleranței (ECRI) este un mecanism
independent cu rol de observator al situației drepturilor omului. Ea este compusă din experți care
vin din fiecare stat membru. Rolul său este de a combate rasismul, ostilitatea împotriva străinilor,
antisemitismul și intoleranța.
- Comitetul European pentru prevenirea torturii (CPT) este un mecanism non-judiciar
cu caracter preventiv, având menirea de a proteja persoanele private de libertate împotriva torturii
și a altor forme de rele tratamente.
Puterea decizională la nivelul CoE aparține Comitetului de Miniștri. Totuși, statele
membre își păstrează rolul în cadrul organizației având în vedere faptul că deciziile Comitetului
sunt adoptate în mod normal cu unanimitate. Celelalte organe nu dispun decât de o putere
consultativă. Convențiile adoptate de CoE, potrivit statutului acestuia, sunt ulterior ratificate de
statele părți.

2.2. Funcțiile și obiectivele CoE

Deși APCE a încercat să lanseze numeroase inițiative pentru unificarea europeană în
diverse domenii (sănătate publică, transporturi, producție agricolă, cooperare economică etc.)
recomandările evocate nu ajung să mobilizeze statele în chestiune. Astfel, utilitatea CoE este
limitată din cauza modalității de conlucrare prin metoda interguvernamentală care cere acordul
tuturor statelor membre pentru adoptarea unor decizii. Prin urmare, fiecare stat membru dispune
de un drept de veto în caz de opunere.
Activitatea legislativă a CoE este consistentă, el contribuie la elaborarea unor convenții și
tratate prin intermediul unor grupuri de experți care acționează în numele Comitetului de
Miniștri. La nivelul organizației au fost încheiate mai mult de 200 de convenții în diverse
domenii precum: cooperare judiciară, imunitatea de jurisdicție, protecția mediului, dreptul
umanitar, brevete, drepturi civile, responsabilitatea persoanelor, prevenirea terorismului, tratarea

5
ființelor umane, prevenirea torturii, criminalitatea cibernetică, lupta împotriva corupției,
cooperare culturală. Un alt domeniu care s-a bucurat de o atenție deosebită din partea CoE este
cel al drepturilor sociale așa cum sunt reglementate și protejate în Carta socială europeană
(adoptată în 1961, revizuită în 1996).
CoE are drept obiective de a promova și de a apăra principiile democrației pluraliste, a
preeminenței dreptului și a protecției drepturilor omului. El încearcă să favorizeze conştientizarea
şi punerea în valoare a identităţii culturale europene. Alături de statele membre și împreună cu ele
Consiliul caută soluţii comune la problemele societăţilor europene precum: discriminarea
minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, bioetica şi clonajul, terorismul, traficul de fiinţe umane,
crima organizată şi corupţia, criminalitatea cibernetică, violenţa împotriva femeilor și copiilor.
Susținând punerea în aplicare a unor reforme politice, legislative și constituționale în statele
membre CoE sprijină dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa.
Cu toate criticile care i se aduc CoE a contribuit de la înfiinţarea sa la construirea unui
continent unde conflictele sunt reglate prin dialog, injustiţiile sunt reparate prin intermediul unor
norme şi proceduri comune, apte să garanteze drepturile individului.3

2.3. Comisia de la Veneția

În 1990 cele 18 state membre ale CoE de atunci au creat Comisia Europeană pentru
democrație prin drept (Comisia de la Veneția) în calitate de organ consultativ pe lângă CoE cu
scopul de a ajuta țările din Europa de Est să-și alinieze legislația la exigențele unui stat de drept
democratic. Competența principală a Comisiei de la Veneția este consultanța oferită statelor cu
privire la chestiuni constituționale. Misiunea Comisiei este de a acorda avize juridice statelor
membre și, mai ales, de a ajuta pe cei care doresc să-și conformeze structurile juridice și
instituționale cu normele și experiența internaționale în materia democrației, drepturilor omului și
a preeminenței dreptului. Ea contribuie, de asemenea, la difuzarea și dezvoltarea unui patrimoniu
constituțional comun.
În prezent, Comisia de la Veneția cuprinde 61 de state: cele 47 membre ale CoE plus alte
14 state (Algeria, Brazilia, Cili, Coreea de Sud, Costa Rica, Israelul, Kazahstanul, Kârghâzstanul,

3
Cf. Alocuţiunea lui Thomas Hammarberg, Comisarul pentru drepturile omului, cu ocazia celebrării celei de a 60a
aniversare a Consiliului Europei, 1 octombrie 2009.

6
Kosovo, Marocul, Mexic, Peru, Statele Unite, Tunisia). Ea colaborează strâns cu Uniunea
Europeană și cu Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
Membrii provin din statele membre ale Comisiei şi sunt „experţi independenţi eminenţa
cărora emană din experienţa acestora în cadrul instituţiilor democratice sau a contribuţiei lor la
dezvoltarea dreptului şi a ştiinţelor politice” (art. 2 din Statut). De cele mai multe ori este vorba
despre profesori universitari de drept public sau internaţional, despre judecători ai curţilor
supreme sau constituţionale, sau despre membri ai parlamentelor naţionale. Ei sunt desemnaţi
pentru un mandat de 4 ani de către statele membre, dar acţionează în nume propriu.
Comisia îşi desfăşoară activitatea în trei domenii:
1) Instituţii democratice şi drepturi fundamentale.
2) Justiţie constituţională şi justiţie ordinară.
3) Alegeri, referendumuri şi partide politice.
Secretariatul permanent al Comisiei este situat la Strasbourg (Franţa), la sediul Consiliului
Europei. Sesiunile plenare se ţin de 4 ori pe an, la Veneţia (în martie, iunie, octombrie şi
decembrie).