IUDAISMUL

Prof. Student

IUDAISMUL
I. INTRODUCERE Istorie si religie

Iudaismul este probabil cea mai veche dintre marile religii ale lumii, care s-a
pastrat, in general, exact asa cum s-a constituit de la inceput, si a fost mereu
legata de istoria poporului evreu. Atunci cand vorbim despre iudaism, avem
in vedere, in primul rand poporul evreu, si apoi istoria acestuia.

J. Eisenberg spune, referitor la originile religiei iudaice ca aceasta "nu a fost produsul
unei singure si unice revelatii (.), ci s-a constituit treptat in decursul migratiilor unui grup de
oameni originari din Mesopotamia (Irakul de azi) -evreii- care se vor transforma intr-un popor
-Israelul- dupa un lung sir de peregrinari"[1].

Conform Vechiului Testament, care e cartea sfanta a iudaismului, e adevarat ca poporulo s-a format in
urma unei peregrinari. Dar vom vorbi mai multe mai departe, despre aceasta "calatorie" a celui care
avea sa devina "Tatal tuturor evreilor".

Un alt element caracteristic poporului evreu, si care are mare legatura cu religia
acestuia, e observat de Mircea Eliade. El afirma ca "politica nationala era una cu activitatea
religioasa"[2]. In mare parte, aceasta afirmatie e adevarata, si ca dovada avem istoria poporului
evreu, care e descrisa in Vechiul Testament. Astfel, de-a lungul istoriei poporului evreu, despre
care se spune ca este o "istorie lunga, framantata si dramatica"[3], avem un moment,
cand poporul cere profetului Samuel, sa desemneze un imparat, peste tara, ca sa fie si ei ca si
celelalte popoare (de unde rezulta, ca ei erau diferiti de celelalte popoare, tocmai la acest aspect,
deoarece peste ei "domnea" Insusi Dumnezeu). Raspunsul lui Samuel, este acelasi pe care l-am
afirmat si eu, el spune poporului ca lor nu le trebuie un imparat, deoarece Dumnezeu indeplinea
pentru ei si aceasta functie. Dar pana la urma, istoria ne arata ca s-a desemnat un imparat care sa
domneasca peste tara, si acesta se numea Saul. Dar, proorocul Samuel, i-a avertizat ca imparatul,
va face unele lucruri, care lor nu le va placea, adica le va lua taze, va chema pe cei tineri la
razbaoi, cu alte cuvinte, Dumnezeu nu va mai interveni direct cand va fi vorba despre politica[4].
De aici, eu cred ca activitatea religioasa, se desparte de viata politica.

Dintre toate popoarele antice din bazinul mediteranean, poporul evreu este singurul
care mai exista cu numele si substanta sa, pe care le-a avut la inceput. De-a lungul istoriei, acest
popor si-a atras din partea celorlalte neamuri, o antipatie, cauzata de atitudinea lor fata de ele.
Astfel, ei se credeau "poporul ales a lui Dumnezeu", care indica o superioritate fata de ceilalti.

Vechiul Testament, descrie cum Dumnezeu a ales acest popor. Astfel ca, incepand cu
capitolul 9 din prima carte a Vechiului Testament, Genesa, avem descrisa inceputul "intrarii lui
Dumnezeu in relatie cu poporul". Se vede intetia lui Dumnezeu de a binecuvanta pe un om, dar
acesta e doar primul pas, deoarece cateva capitole mai inainte, avem din nou o binecuvantare,
adresata lui Avram[5]. Dar aici, deja avem o promisiune a lui Dumnezeu, legata de un neam, de
un popor care vor fi urmasii acestui om.

Analizand acum problema revelatiei, este este religia iudaica revelata, sau nu este? Este
adevarat faptul ca istoria poporului incepe cu venirea lui Avram din Ur, din Mesipotamia,
in spatiul in care mai tarziu s-a format poporul evreu, dar asta nu inseamna ca religia evreilor s-a
constituit in decursul migratiilor sau a aparut asa pur si simplu. Daca stam mai bine sa ne
gandim, divinitatea iudaismului, nu are un semn specific, imaginea lui Dumnezeu, nu e legata de
un anumit lucru, astfel ca, se impune ca divinitatea sa i se fi descoperit lui Avram, si de aici a
inceput totul. De altfel, Avram nu a vrut el sa fie "tatal unui popor", sau cel de la care sa
porneasca o religie, ci initiativa in legamantul dintre divinitate si Avram, si mai tarziu urmasii lui,
a fost a lui Dumnezeu. "Religia lui Israel era o religie revelata. Israelitii stiusera secole de-a
randul ca Dumnezeu incheiase un legamant cu Avraam, cu Isaac [fiul lui Avraam] si Iacov[ fiul
lui Isaac]."[6] Si din afirmatia lui Samuel Schultz reiese ca initiatorul legamantului, a fost
divinitatea: " .Dumnezeu incheiase un legamant cu Avraam,.".

Analiznd mai pe larg tema legamntului ncheiat intre Dumnezeu si Avraam, M.

Eliade considera ca "nu este vorba de un contract [referindu-se la legamnt], Dumnezeu nu ii
impune lui Avraam nici o obligatie: numai El, Dumnezeu e angajeaza".[7] Pe idea relatiei dintre
legamant si contract, merge insa Lucian Blaga, care spune ca "legamantul dintre divinitate si
poporul aleseste religia contractual notariala intre Israel si Iahve".[8] Totusi, chiar daca Vechiul
Testament nu mentioneaza pe paginile lui despre o oarecare angajare a lui Avraam fata de
Dumnezeu, avem dovezi, si la urma urmei motive sa credem ca si Avraam avea ceva de facut in
contextul legamantului dintre el si Dumnezeu.

In primul rand, mai tarziu in istorie avem o reluare a legamantului, si anume legamantul
mozaic, legamant incheiat cu poporul prin Moise. In acest nou legamant, Dumnezeu le impune
iudeilor legi strcte, cunoscute sub numele de "Cele 10 porunci", sau " Decalogul". Daca in acest
legamant, Divinitatea le impunea sa faca anumite lucruri, putem deduce ca si in cazul lui
Avraam, partea umana din legamant, avea ceva de facut. Zic lucrul acesta, pentru ca divinitatea
iudeilor, Dumnezeu, este neschimbator, si daca in cazul lui Moise, legamantul avea anumite
principii, e evident faptul ca si la Avraam avem tot acelasi model de legamant, adica "un
contract", ca si in cazul legamantului mozaic. Insa, recunoastem ca Dumnezeu le cere mai mult
in legamantul lui Moise decat in cel avramic, deoarece pe parcursul istoriei, Dumnezeu tot
completeaza la legamant, anumite aspecte care nu existau inainte. Deci, nu putem zice ca nu
exista un angajament al lui Avraam fata de Dumnezeu, deoarece, ca si in relatarea cu Adam si
Eva[9], omul are libertatea de a alege intre bine si rau, astfel ca Avraam era liber sa nu asculte de
Dumnezeu, in caz ca vroia, dar asta ar fi dus la incetarea binecuvantarilor promise de Dumnezeu.

In al doilea rand, avem relatarea in care Avraam este pus sa-si dovedeasca credinta in
Dumnezeu, prin jertfirea fiului sau, pe un altar, lui Dumnezeu.Daca intr-adevar Dumnezeu nu
astepta nimic de la el, atunci Avraam nu s-ar fi simtit obligat sa faca lucrul acela. Nu spun ca ar fi
fost obligat, ci doar ca s-a simtit asa, datorita legamantului, care, fiindca i-a adus aceasta stare, cu
siguranta continea si un angajament al omului fata de divinitate.

Legamantul dintre divinitate si fiii lui Israel, era si este manifestat si printr-un semn
particular, care este circumcizia. Aceasta, este un rit de initiere, intalnit si la alte popoare, cum ar
fi arabii sau egiptenii[10], dar care "este transformat intr-un semn d 636e43g e legamant intre
Dumnezeu si Israel".[11] Circumcizia, la randul ei, ca si Legamantul, a constituit o tema de
numeroase interpretari. In final, aceasta este semnul sausimbolul legamantului dintre Dumnezeu
si popor.

II. PERIODIZAREA Iudaismul de-a lungul secolelor.

Exista multe structurari ale istoriei iudaismului, in la o structura in doua perioade, pana la structuri
care evidentiaza 5 perioade. Exista si periodizari structurate pe 12 perioade principale, dar sunt
putine, si nu le vom discuta in lucrarea de fata.

Cei care evidentiaza 3 perioade majore in istoria iudaismului, fac in general

urmatoarea impartire: a). De la Avraam pana la Moise ; b). De la Moise pana la daramarea
Ierusalimului (70 d. Hr.), si c). De la daramarea Ierusalimului, cand evreii s-au raspandit in lume,
si pana astazi. Tot trei perioade, dar cu alte semnificatii sunt prezentate de R. Munnich : a).
Perioada biblica din sec. XIII i. Hr., pana in sec. IV d. Hr.; b) diaspora, si c) perioada
contemporana - incepand din sec. al XIX -lea, pana astazi.[12] J. Eisenberg propune patru
perioade : epoca patriarhala, b) creuzetul egiptean c) primirea legii de catre Moise, si d)
intoarcerea in Tara Fagaduintei.[13]. E. Vasilescu, are in vedere doar doua perioade
principale: a) de la Avraam pana la daramarea Ierusalimului, si b) de la daramarea
Ierusalimului, pana in zilele noastre.[14]

Nu ne propunem sa comentam aceste periodizari, deoarece, nu sunt indicate izvoarele

bibliografice, si vom adopta o periodizare mai simpla, pe care am amintit-o si mai sus, in trei
etape: : a). De la Avraam pana la Moise ; b). De la Moise pana la daramarea Ierusalimului (70 d.
Hr.), si c). De la daramarea Ierusalimului, cand evreii s-au raspandit in lume, si pana astazi, etapa
care se caracterizeaza princucerirea romana, diaspora, persecutiile, expulzarile, lagarele de
exterminare, si nu in ultimul rand, intemeierea statului Israel (1948).

1) De la Avraam pana la Moise

Iudaismul, una din religiile cartii (alaturi de islam si de crestinism). Istoricii incep
istoria religiei lui Israel, cu Avraam. " El, (Avraam) este cel care prin traditie a devenit stramosul
iudaismului".[15]

Iahve, ii porunceste lui Avram, sa paraseasca locul sau natal, Ur din Haldeea, si sa
mearga sa locuiasca unde ii va porunc el, adica in spatiul dintre Marea Mediterana, si raul
Iordan., promitandu-i ca va ridica din el un neam mare si va fi o binecuvantare pentru toate
popoarele. (Genesa. 12:1-3). El asculta astfel de divinitae, si se indreapta spre acest taram
necunoscut, impreuna cu toate averile sale.[16]

Patriarhii evrei, erau posesori de turme, si proprietari de oameni, adica aveau robi.In
aceasta dubla calitate, ei aveau atributii de sefi civili si militari, dar in acelasi timp, si preoti si
judecatori. Prin urmare, ei detineau puterea politica, religioasa si chiar si militara. Si acestea le-
au avut, timp de peste o jumatate de mileniu.[17] Numele de "Israel", este dat de Dumnezeu lui
Iacov, nepotul lui Avraam si Fiul lui Isaac, si de aici, este dat numele poporului, deoarece erau
urmasii acestui om.

A urmat apoi robia egipteana, de aproximativ 430 de ani, intre 1700 i. Hr Si 1300 i.Hr.
Aceasta perioada e cunoscuta sub numele de "creuzeul egiptean", sau perioada de gestatie pentru
iudaism.[18]

2). De la Moise pana la daramarea Ierusalimului

Moise si mozaismul
 Etapa a doua a periodizarii pe care am adoptat-o, constituie un moment crucial in
evolutia religiei iudaice, si incepe cu Moise, care este considerat adevaratul intemeietor al
religiei. Dupa numele lui Moise, religia se mai numeste si "mozaism". De asemenea, Moise
este considerat intermediar intre Dumnezeu si popor, si de asemenea, el e eliberatorul poporului
din robia egipteana. Astfel, in acest capitol, vom vorbi si despre legamantul mozaic, si de darea
Legii la Sinai[19], si despre preotie, jertfe, sarbatori, care sunt descrise in Thora, scrisa de Moise.

A). Moise si exodul

Aura lui Moise, oscileaza intre mit si realitate, intre o personalitate istorica, si un erou
legendar. Dupa unii cercetatori, figura lui Moise are un caracter mitologic. Mitul, in general
prezinta copilul de origine nobila, de multe ori chiar regala, care este nedorit de tatal sau, dintr-
un motiv sau altul. El este asezat pe un cos, pe o apa curgatoare, dar este gasit, si este ingrijit de
animale salbatice sau de oameni sarmani. La maturitate se revolta impotriva tatalui sau, il
invinge, este recunoscut de poporul sau, devenind astfel erou al acestui popor. Cei mai
cunoscuti eroi mitologici, sunt : Sargon din Agados, Moise, Cirus si Romulus, la care mai sunt
adaugati si altii, cum ar fi : Oedip, Karna, Paris, Telefos, Hercule, Ghilgames, s.a.[20]

Totusi, cazul lui Moise este diferit. El se naste intr-o familie umila de evrei, este crescut
la curtea lui Faraon, pentru ca la maturitate sa doreasca sa se intoarca in poporul sau,
infruntandu-l pe Faraon, si devenind conducatorul evreilor, pe care il elibereaza din robie.

Chiar si originea lui Moise, ramane o enigma. Dupa S. Freud, Moise este de origine
egipteana. In plus, el ofera evreilor in fruntea corora a ajuns, o alta religie, cea egipteana.[21] O
alta interpretare a originii lui Moise, o gasim si la alti cercetatori, dar la cei mai multi dintre ei,
aceasta se bazeaza pe Biblie. Conform acesteia, Moise se naste intr-o familie de leviti evrei, dar
fiind condamnat la moarte de Faraon (era o lege ca toti baietii care se nasteau, trebuiau omorati)
este ascuns de mama sa, pus intr-un cos de papura si asezat sa pluteasca pe Nil. Este descoperit
de fiica Faraonului si crescut la curtea imperiala[22]

Mircea Eliade se bazeaza pe legenda biblica. Dupa el. " trasaturile si biografia lui
Moise, conduc la o fgura charismatica. El se bucura de o salvare miraculoasa intr-un cos de
papirus pe malul fluviului Nil. Este israelit dar totusi numele de Moise este egiptean"[23]. Pe
aceasi idee merge si R Munnich care arata ca noul " noul faraon, ia masuri represive impotriva
evreilor, care ii duc intr-o crunta robie. Moise, un evreu crescut la curtea faraonului, da semnalul
revoltei, si ii convinge sa paraseasca tara."[24] Similar, dar dupa parerea mea mai bine, il
prezinta pe Moise J. Eisenberg, ca pe " o mare figura charismatica, caruia Dumnezeu ii confirma
legamntul si ii da sarcina sa ii scoata pe evrei din robia egipteana."

Trecnd peste aceste interpretari diferite asupra originii enigmatice , egipteana sau
israelita a lui Moise, cercetatorii si istoricii iudaismului conchid ca Moise a fost intr-adevar o
mare figura charismatica, un erou legendar si o personalitate istorica care a ajuns conducatorul
politic, militar si religios al evreilor.

Am zis mai devreme ca J. Eisenberg, prezinta mai bine personalitatea lui Moise, si
importanta lui in acest eveniment al iesirii din Egipt. El afirma ca : Dumnezeu ii
confirma legamantul, si ca tot El ii spune lui Moise, de fapt il insarcineaza sa ii scoata pe evrei
afara din Egipt. In primul rand, nu a fost planul lui Moise ci Dumnezeu este cel care a scos
poporul, dar folosindu-se de Moise, acesta fiind doar instrumentul prin care Dumnezeu a scos pe
evrei afara din Egipt. Si binenteles ca nu instrumentul este mai important in orice lucru, ci acela
care se foloseste de el, in cazul nostru, Dumnezeu. In al doilea rand in relatarea biblica, il vedem
pe Moise ca pe un fricos, care nu vrea sa mearga inaintea faraonului, asa cum i-a spus
Dumnezeu, recunoscandu-si defectele.[25] Prin urmare, cei mai multi cercetatori, supraestimeaza
personalitatea lui Moise, vazand in el pe cel care face toate lucrurile, neluand in calcul faptul ca
Dumnezeu "tine sforile". Prin aceste afirmatii, nu vreau sa neg importanta pe care a avut-o
Moise, dar se pierde din vedere faptul ca Dumnezeu este cel care face totul.

In ntreaga activitate politica, militara, religioasa, morala si juridica a lui Moise, in

fruntea evreilor, in lupta de eliberare sociala din robia egipteana, in drumul lor spre tara
Fagaduintei, putem puncta urmatoarele trei momente cu semnificatie epocala: 1) revelarea lui
Iahve, dezvaluirea numelui divin si porunca data de Iahve de a scoate poporul sau din robie; 2)
confruntari violente cu armata egipteana, traversarea miraculoasa a Marii Rosii si a desertului
Sinai; 3) primirea Legii si nnoirea legamntului lui Iahve cu poporul Israel.[26]

Pe cand pastea oile socrului sau, Ietro, preot in din desertul Madian, Dumnezeu i se
descopera lui Moise si ii dezvaluie numele Sau: "Eu sunt cel ce sunt", . "Domnul Dumnezeul
parintilor vostri, lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov" , poruncindu-i lui Moise sa scoata poporul din
Egipt.[27]

Numele devin de Iahve, este, asa cum afirma Mircea Eliade, "un anacronism, caci
numele lui Dumnezeu i-a fost dezvaluit lui Moise".[28] Dumnezeu ii dezvaluie lui Moise numele
sau, pentru ca acesta sa stie ca merge in numele acestui Dumnezeu, si ca are in spate o autoritate.
Tot Mircea eliade spune ca "acest nume, propriu, Iahve, pune in evidenta misterul si
transcendenta sa".[29] Dumnezeu avea o relatie speciala cu Moise, daca ii dezvaluie numele Sau,
Moise fiind cel are il reprezenta pe Dumnezeu pe pamant, era intermediarul intre divinitate si
popor, si "purtatorul de cuvant" al lui Dumnezeu.

In aprecierea lui S. Freud, exodul evreilor din Egipt, are loc intre 1358 si 1350 i. Hr.
[30] Apoi au urmat 40 de ani, in care au calatorit prin pustie, drum care trebuia sa tina mai putin,
dar tinand cont de neascultarea poporului, Dumnezeu i-a intors din drum, si au pierdut multi ani
in pustie. In aceasta perioada a exodului s-a intemeiat religia iudaica si s-a constituit poporul
evreu. Moise a avut un rol determinant, prin relatia Sa de intermediar intre Dumnezeu si popor.

Primirea legii de catre popor, este considerata de J. Eisenberg, actul intemeietor al

religiei lui Israel.[31] Legea inseamna in primul rand cele 10 Porunci scrise pe cele doua table
de piatra, dar nu se reduce doar la atat, la Decalog, ci Moise a mai dictat legi, ce constituie
decrete de aplicare a decalogului. Acest ansamblu, Este Thora, al carui inteles este "invatatura",
Lege. "Thora este dezvoltata in cele 5 carti ale lui Moise, Pentateuhul, cuprinzand 613
comandamente, 248 de obligatii si 365 de interdictii (cat zilele unui an), (.) un cod civil, un cod
penal si un ansamblu de principii rituale."[32]

In urma pacatului de idolatrie cu Vitelul de aur, Moise a sfaramat cele 10 porunci scrise
pe tablele de piatra, considerand, probabil, ca evreii nu sunt demni sa primeasca Legea lui
Dumnezeu. Ca semn al ierterii, Dumnezeu l-a chemat pe Moise din nou pe muntele Sinai, si i-a
dat din nou cele 10 Porunci, identice cu cele dinainte, scrise de chiar mana lui Dumnezeu. Ziua
aceasta, va fi considerata mai tarziu, Yom Kipur (ziua iertarii), cea mai importanta sarbatoare la
evrei.

O alta caracteristica a acestei perioade, este innoirea legamantului, apoi facerea "
Cortului Intalnirii", impreuna cu legea ceremoniala.

Dupa moartea lui Moise, intre anii 1200 i. Hr. Cand poporul Israel a cucerit Canaanul
condus de Iosua, pana catre 1020 i. Hr., cand Saul devine rege, este epoca judecatorilor.
Judecatorii erau sefi militari, consilieri si magistrati.[33] Aceasta perioada, e una de decadere
morala in istoria poporului evreu, deoarece in acest timp, ei au inceput sa se inchine la idoli, si au
uitat oe Dumnezeu. Rolul judecatorilor in acest context, era de a readuce poporul la Dumnezeu,
de a-i intoarce de la inchinarea la idoli, la inchinarea la adevaratul lor Dumnezeu.

B). Perioada regilor

Urmeaza epoca celor trei regi: Saul, primul imparat al lui Israel, apoi ginerele sau David, apoi fiul lui
David, Solomon, care a ajuns celebru pentru intelepciunea lui.

Regele era considerat "Unsul Domnului", si asa era, la inceput. Primul imparat al
Israelului, a fost Saul, si a fost desemnat de Dumnezeu, deoarece detinea anumite calitati. Astfel,
fiind Unsul Domnului, cel care imparateste peste Israel, dar gandindu-se ca in ultima instanata,
Dumnezeul lui Israel domneste, el trebuia sa asculte de acest Dumnezeu, si sa-i faca voia sa. Asta
s-a intamplat, doar in cazul catorva regi din Israel. Au existat multi regi, care au parasit pe
Dumnezeu, sau care erau rai de la inceput, si au adus idolatria in tara. In acest caz, mai era regele
"Unsul Domnului"? Asa s-a intamplat si cu Saul. La final, el se departeaza de Dumnezeu, si
apoi, este uns David ca imparat, cu multi ani inainte ca sa fie intr-adevar imparat.

In perioada in care domneste peste Israel David si Solomon, Israerlul devine cea mai
mare, mai puternica si infloritoare natiune din spatiul mediteranean, devansand chiar si
Egiptul. Din cate consemneaza istoria, pe vremea aceea, argintul n-avea nici o valoare.

Dupa David, urmeaza Solomon, care era foarte intelept, asa cum am mai spus, iar
intelepciunea lui a devenit pilduitoare.Solomon a fost cel care a construit un templu Domnului,
pe muntele Sion, " care este considerat Centrul Lumii."[34]

Dupa moartea lui Solomon, intre urmasii lui Israel, a izbucnit o schisma, care a
determinat impartirea tarii, in regatul de Nord, sau Israel, care era compus din 10 din cele 12
semintii ale lui Israel, si regatul de Sud ,sau Iuda care era compus din doua semintii( Iuda si
Beniamin)[35].Mircea Eliade precizeaza ca aceasta s-a intamplat intre 930 i. Hr. Si 722 i.Hr.[36]

Urmeaza o alta perioada in istoria poporului Evreu, cea a pofetilor, dar nu am luat-o separat de
perioada regilor, datorita faptului ca atunci cand au fost profeti in tara, mai erau si regi. Profetii isi fac
lucrarea in timpul domniilor imparatilor.

Amintind de faptul ca au existat si imparati rai, care nu au ascultat de Dumnezeu, si au

tarat si poporul dupa ei, scopul profetilor era acela de a le spune poporului cuvintele lui
Dumnezeu. Ei erau aceia care primeau direct din partea lui Dumnezeu mesajul pe care il aveau
de transmis poporului. Ei vroiau sa produca in popor, o schimbare morala, " profetind" despre ce
se va intampla. Profetii deci, spuneau dinainte ce avea sa se intample, dar cu intentia ca prin
faptul ca aud ce se va intampla, poporul sa se intoarca la Dumnezeu. Tot prin profeti, apare si
nadejdea mesianica, ideea despre un salvator al evreilor. Astfel, secolele care vor urma, sunt
secole de asteptare pentru venirea Salvatorului.

In 722 i. Hr., regatul de nord, este dus in robia babiloneana, din care nu se mai intorc. In
schimb, regatul de Sud, Iuda mai rezista aproape 300 de ani, dar sunt si ei dusi in robie, in 586 i.
Hr., de Nabucodonosor. Templul a fost distrus, si au fost luati ostateci si dusi in Babilon.

In 536 i. Hr., Cirus, regele persilor ia in stapanire Babilonul, si da un edict, prin care
evreii sunt lasati sa se intoartca in tara lor. Ei se intorc in trei valuri.

In 326 i. Hr., Iudeea a fost cucerita de Alexandru Macedon, si devine o provincie a

imperiului macedonian.
 In ultimii 400 de ani, inainte de Hristos, evreii se afla sub diferite ocupatii, de la greci
pana la romani dar au si o perioada de independenta, in care au loc numeroase revolte.

3) De la daramarea Templului, pana astazi.

Aproximativ prin anul 70 d Hr., este distrus al doilea templu, si se desfinteaza statul
Israel, iar Ierusalimul este daramat. De aici, incepe diaspora, procesul de raspandire a evreilor in
lume, care asa cum afirma si Al. Suciu, "se defasoara pe doua coordonate majore: Europa si
occident ; Asia si Orient"[37].

Istoria diasporei mai este marcata si de doua aspecte principale, care pot fi numite
pozitive si negative. Cel pozitiv se refera la pastrarea culturii evreilor prin intermediul religiei
iudaice, iar cel negativ (chiar dramatic), vizeaza persecutiile, expulzari, ajungand pana la
antisemitismul european, si in special nazismul intre 1933 si 1945, culminand cu lagarele de
exterminare (Holocaustul), intre 1942 si 1945.

In secolul al XVIII-lea incepe ascensiunea spre emanciparea evreilor. De-a lungul

veacurilor de dispersare in lume, evreii nu si-au pierdut nadejdea de a se intoarce acasa. In mai
1948, s-a proclamat statul Israel. Dar de atunci pana in prezent, au avut loc mai multe conflicte
intre Israel si tarile arabe vecine.[38] Desi s-e inceput "reintoarcerea in tara sfanta", instaurarea
pacii, ramane o speranta.

III DOCTRINA MOZAICA

1) Vechiul Testament

Biblia evreiasca, pe care crestinii o numesc Vechiul Testament, este cartea cu cele mai
multe traduceri, si cea mai citita din lume, si cea mai raspandita. Desi Vechiul Testament este
cartea istoriei poporului Israel, de la facerea lumii si pana la aparitia lui Mesia, ea este cartea cea
mai universala.[39]

Cuvantul " Biblie" este de origine iudeo-helenistica, si inseamna "carte". Cuvantul

ebraic "sefarim", (carti) apare la Daniel, si desemneaza ansamblul cartilor sfinte.[40]

Vechiul Testament, a fost elaborat intre secolele al XIII-lea si al II-lea i. Hr. Cele 24 de
carti care il compun, au trei sectiuni: Thora (Torah), Profetii (8) si Hagiografe(11).

I. Thora, numita si Pentateuhul ( in limba greaca, 5 carti), este atribuita lui Moise. Ea
reglementeaza viata evreilor din fiecare clipa. Aceste carti sunt :

1. Genesa (Facerea), incepe cu " La inceput Dumnezeu a facut cerul si

pamantul"[41] Povestirea biblica din Genesa, se refera la creatie, si apoi viata lui Cain, Abel,
Set, fiii lui Adam si ai Evei( primii oameni de pe pamant), apoi relatarea potopului, si apoi viata
patriarhilor, Avraam, Isaac, Iacov si Iosif.

2. Exodul (Iesirea) nareaza robia evreilor in Egipt, iesirea lor de acolo, drumul prin desert si primirea
Decalogului..

3.Leviticul, se refera la tribul lui Levi, si la statutul preotilor, insarcinati cu pastrarea

normelor etice si religioase. Este un apendice al cartii Exod, deoarece este manualul Cortului
Intalnirii.
 4. Numeri are in vedere numaratoarea, recensamantul evreilor dupa iesirea din Egipt si
peregrinarile lor prin pustia Sinai.

5. Deuteronomul. ( A doua lege) contine o repetare sumara a evenimentelor din timpul

lui Moise, incheindu-se cu moartea lui Moise.

II. Profetii se impart in doua serii. Prima parte se refera la 4 carti istorice, cuprinzand
cucerirea Tarii Fagaduintei (Canaan), infruntarile celor12 triburi ale lui Israel cu vecinii lor,
domnia regilor, ( Saul David si Solomon) si impartirea regatului lui Solomon in doua state, in
Israel (la nord ) si Iuda (la sud). A doua serie, cuprinde carti specific profetice (Iosua, Judecatori,
I si II Samuel, I si II Imparati, Isaia, Ieremia, Ezechiel, si alti 12 profeti).

III. Hegiografele, din limba greaca = scrieri sfinte, includ Psalmii, Pildele lui
Solomon, Cartea lui Iov, opuscule istorico-poetice si filosofice.[42]Acestea sunt: Psalmi, Iov,
Provrbe, Rut, Cantarea Cantarilor, Eclesiastul, Plangerile, Estera, Daniel, Ezra-Neemia(inclusiv
Estera), si I si II Cronici.

In interpretarea Bibliei, se confrunta doua curente(scoli) imporante: fideist si stiintific.

Curentul fideist, este cel care considera ca sursa cartilor, este de inspiratie divina, pe cand cel
stiintific cerceteaza critic Biblia. Cercetarea critica a Bibliei, incepe in prioada Renasterii, si s-a
dezvoltat in sec al XIX-lea in Germania.[43]

Nu ne propunem sa explicam foarte mult curentele, ci, vreau doar sa il afirm din nou pe
primul, care sustine ca intr-adevar Dumnezeu este cel care a inspirat pe autorii Bibliei. De
ce? Pentru ca desi Biblia a fost scrisa in jurul a circa 1400 de ani, de aproximativ 40 de persoane
diferite (daca punem si Noul Testament) in ea avem un tot unitar, principiile lui Dumnezeu, se
regasesc in toate cartile, si nici o carte nu se exclude pe cealalta. Mentionez ca autorii nu s-au
intalnit intre ei, doar cei din Noul Testament, cnosteau scrierile vechiului Testament. Dar nu vom
mai vorbi despre Noul Testament, decat atunci cand vom mai vorbi de nadejdea mesianica si de
venirea lui Mesia.

Pe langa cele trei sectiuni ale Vechiului Testament, doctrina mozaica include si
Talmudulcare este Torah orala, invatatura primita direct de Moise de la Dumnezeu, si apoi
transmisa poporului. Dupa alte interpretari, Talmudul este o culegere de comentarii rabinice ale
Torei, intocmita in sec. VI si V i. Hr., referitoare la normele religioase si social juridiceale
mozaismului, alcatuita din doua parti: Misna (Repetarea Legii), care explica Torah, si8
Ghemara(Completarea Legii), care interpreteaza Misna.[44]

2). Dumnezeu

Dumnezeul lui Israel, s-a evidentiat de la incheierea legamantului cu Israel, ca un Dumnezeu exclusiv
national.

F. Comte se refera la doua semnificatii diferite in iudaism, iahvista si elohista.

Povestirea iahvista, il numeste pe Dumnezeu Iahve (sau Yahweh): "Yahve este zeul nationalcare i
se arata lui Avraam, face legamant cu el si fagaduieste ca toate familiile vor fi mantuite prin
el."[45]

Pe cand documentul Iahvist, are un caracter religios, documentul elohist, are un

caracter cu precadere moral-juridic. Acest document il numeste pe Dumnezeu Elohim, pluralul
de la EL. Orice reprezentare a lui Elohim este interzisa. Scopul documentului elohist, este
prezentarea indatoririlorfata de Dumnezeu, si greselile care trebuie evitate.[46]
 Mircea Eliade, il prezinta pe Iahve ca pe o zeitate care si-a pastrat puterea asupra
cosmosului, si asupra fenomenelor meteorologice exprimate prin fulgere si tunete, dar totodata
este si garant al ordinii universale si ordinii in cetate, pentru ca a evoluat pe linia Suveranitatii si
a intruparii Legii.[47]

Conform Scripturii, Dumnezeu a creat lumea prin vointa Sa, El a vrut sa existe
lucrurile, si a spus si s-au realizat.In Biblie, Dumnezeu este omnipotent (sau atotputernic),
omniscient (sau atoatestiutor), si omniprezent (adica se afla peste tot, in acelasi timp).
Dumnezeu, totusi simtindu-se raspunzator pentru soarta omului, vegheaza asupra creaturii sale,
deoarece o considera valoroasa, si ca dovada, avem relatia foarte stransa care a avut-o cu cateva
din personajele din Vechiul Testament( Avraam, Noe, Moise si alti profeti).

Daca vorbim despre doctrina, si despre legi, trebuie sa ne intoarcem in Pentateuh, si

mai ale in exod si levitic, pentru a vedea ce e caracteristic acestei religii, care a fost atunci, dar
care totusi a ramas de-a lungul timpului in mintea evreului.

3). Decalogul.

Decalogul mai este numit si " cele 10 porunci", si sut scrise in exod, cap 20. Primele 4 din aceste
porunci, se refera la relatia poporului cu Dumnezeu, si sunt porunci care ajuta la pastrarea in mintea si
in inima israelitului, a unei atitudini corecte fata de Dum nezeu. Dar atitudinea potrivita fata de
Dumnezeu, trebuie sa te duca la un anumit fel de trai, imreuna cu aproapele tau. Tocmai de aceea,
urmatoarele porunci, se refra la relatia lor, a poporului, unii cu altii, si cu alte popoare. Ei, fiind poporul
ales a lui Dumnezeu, lucru cu care ei se laudau, trebuiau sa fie diferiti de celelalte popoare. Fiind
poporul ales al unui Dumnezeu sfant, care le-a cerut si lor sa fie sfinti, aveau nevoie de anumite
porunci pentru a putea sa fie asa cum Dumnezeu vroia.

Multe din porunci, care au fost date dupa Decalog, de-a lungul calatoriei lor prin pustie,
au fost date ca sa ii fereasca de obiceiurile celorlalte popoare, care ar fi dus la acceptarea acelor
culturi, pagane, in mijlocul lor.

Pe masura ce devin disponibile mai multe cunostinte referitoare la mediul religios

contemporan al Egiptului si Canaanului, multe din restrictiileisraelitilor, vor parea mai dgraba
rezonabile mintii moderne.[48] Sau invers. Exista unii, care cred ca poruncile date atunci, au
fost pentru atunci si acolo, in contextul lor, si ca pentru noi nu sunt valabile. Binenteles ca a
existat un context pentru primirea poruncilor, dar conteaza cu ce scop a dat Dumnezeu poruncile,
si daca se poate aplica si in contextul nostru prezent.

Legile morale erau permanente, dar multe din legile civile si ceremoniale, erau de
natura temporara. Un exemplu, este legea care limita sacrificarea animalelor pentru hrana numai
in sanctuarul central, a fost abrogata cand Israel a intrat in Canaan.[49]

4). Calea spre Dumnezeu

In iudaism, sunt mentionate 4 cai spre Dumnezeu:

1. Binecuvantarea, care se rosteste in toate experientele din viata, fericite sau nefericite.
Avraam i-a invatat semnificatia recunostintei pentru hrana, iar Moise, a instituit obligatia
rostirii binecuvantarii dupa fiecare masa, astfel: "Binecuvantat esti Tu, Domnul Dumnezeul
nostru, Regele lumii."[50]

2. Rugaciunea. Este continuta in toate cartile Vechiului Testament. Ea exprima o relatie directa
intre om si Dumnezeu. Ea este atat personala cat si comunitara, exprimand, in primul caz
 relatia personala dintre om si Dumnezeu, si in al doilea caz, relatia pe care o are Dumnezeu
cu intreg poporul ales, cu Israelul.

3. Studiul. Inca din timpul fariseilor (i. Hr.) a fost elaborat un program de invatamant al
Bibliei iudaice. Orice om, era obligat sa studieze Totah, fie el sarac sau bogat, tanar sau
batran. Acest obicei a ramas pana astazi.

4. Practicarea poruncilor. Pentru evrei, intreaga viata era dominata de precepte afirmative si
de interdictii. Ei trebuiau sa respecte legile pe care Dumnezeu le-a dat prin Moise. Ceea ce
era important, este ca nu trebuiau sa priveasca poruncile, ca pe ceva ce, le ingradeste
libertatea, ci, cred ca, trebuiau sa se obisnuiasca asa de mult cu ele( de aceea le accentuau asa
de mult), incat sa faca de la o vreme, pur si simlu ca le-a intrat in reflex.

5). Mesianismul

Alta problema care apartine doctrinei religioase, este mesianismul. Termenul de

"Mesia", in limba ebraica "meshiab"= Unsul, inseamna a unge cu mir, a mirui. In povestirea
biblica, se ungeau cu mir, persoane consacrate, cu functii importante in viata sociala si
religioasa. Astefel, era uns si imparatul, preotul si profetii. M. Eliade, afirma : " unsul lui Iahve
la inceput era aplicat regelui. Mesia nu era o fiinta aupranaturala care ar fi avut rolul sa-i
rascumpere pe oameni. Rascumpararea era numai opera lui Iahve. Mesia era considerat un
muritor din tulpina davidica (regala), ce va domni cu dreptate."[51] Exista si versete in Pentateuh
care fac referire la Mesia.[52] Ideea mesianica, e reluata si in profeti.

Daca luam in considerare Noul Testament, ca si continuare a Vechiului Testament, desi

evreii nu il recunosc, acolo avem prezentata venirea lui Mesia. SI nu a fost un om oarecare, ci, a
fost Fiul lui Dumnezeu. Exista textebiblice in Vechiul Testament, care ne arata ca Mesia, nu
trebuia sa fie un om simplu, ci mult mai mult de atat. Nu excludem umanitatea lui Mesia prin
aceste afirmatii. Astfel, avem o promisiune a lui Dumnezeu, care mai e cunoscuta si sub numele
de legamantul davidic, pentru ca i-a fost adresata lui David. In aceasta promisiune, Dumnezeu
afirma ca va ridica pe cineva din poporul lui Israel, ba mai mult, din samanta lui David (regala),
care va avea parte de trei lucruri: a) o casa vesnica, b), un scaun de domnie vesnic (adica va
domni pe vecie), si c) o imparatie vesnica[53]. Aceste promisiuni, s-au implinit partial in fiul lui
David care a urmat la tron, Solomon, care i-a construit lui Dumnezeu un templu (casa), care a
domnit, a avut o imparatie mare si puternica, dar nu au avut nici una din aceste elemente un
caracter vesnic. Trebuia sa vina cineva are le va implini. Mentionez ca acest text, aduce in
lumina pe Mesia, adevaratul Uns al Domnului. In acest caz, acest Mesia, nu mai era un simplu
om. Acest Mesia, trebuia sa faca astfel o casa vesnica sau un templu vesnic.[54] Apoi, trebuia sa
aiba o imparatie vesnica, si daca e vesnica, cu siguranta nu poate fi legata de acest pamant, si un
tron vesnic, adica sa domneasca vesnic.

Daca dam crezare Noului Testament, atunci, Mesia este Isus Hristos. Crestinismul, a
gasit solutia pe care iudeii o tot asteapta, si anume in persoana Domnului Isus Hristos, pe care ei
il numesc Fiul lui Dumnezeu, Mesia si implinitorul tuturor fagaduintelor mesianice.

Iudaismul, nu se bazeaza si pe noul testament, astfel ca observatia noastra anterioara, si

paralela noastra de mai sus, nu prea are mare valoare in contextul doctrinei iudaice.

Referintele mesianice din Vechiul Testament, au modelat constiinta poporului lui Israel.
Fiind poporul ales, iudeii asteapta ca din randurile lui sa iasa Mesia. Pe Isus Hristos, nu l-au
recunoscut ca Mesia, si L-au rastignit, crestinii sustinand ca tocmai acela e momentul in care
Dumnezeu "darama"templul cel vechi, iar la inviere, "ridica" un templu nou, care va avea acel
caracter vesnic.

Iudeii, inca il mai asteapta pe Mesia. Dupa emanciparea evreilor, accentul s-a pus pe
caracterul universal al ideii mesianice, si pe intoarcerea in Ierusalim, fapt partial realizat, prin
proclamarea statului Israel.[55]

6). Sanctuarul. Locasul de cult.

In aceasta sectiune vom vorbi in primul rand despre Cortul intalnirii, initiat la Sinai, dupa care, vom
poposi langa templu, care inlocuieste Cortul Intalnirii. Acese elemente sunt foarte importante,
deoarece tin de locul lor de inchinaciune, si de activitatea religioasa a poporului.

A) Cortul Intalnirii.

Relatarea despre construirea corului intalnirii, o avem tot in Exod. Dumnezeu ii

porunceste lui Moise sa construiasca un cort, astfel ca Dumnezeu sa poata "locui in mijlocul lor".
[56] Astefl, Cortul era locul prezentei lui Dumnezeu intre ei.

Cortul era inconjurat de o curte, cu perimetrul de 300 de coti (137 de metri), aceasta
imprejmuire era marcata printr-o perdea de in subtire, rasucit, atarnata pe stalpi de bronz cu
carlige de argint. Acest stalpi aveau inaltimea de 1, 30 de metri, iar distanta dintre ei era tot de 2,
30 metri.Singura intrare, cu latimea de 9 metri, se afle la extremitatea estica. Jumatatea estica,
eera locul unde puteau intra inchinatorii. Aici israelitii isi aduceau jertfele pe altarul arderii de
tot. Acest altar, era de arama, iar in fata lui, era un lighean unde preotii isi spalau picioarele,
pregatindu-se pentru a oficia la altarul e jertfa sau in cort.

In cealalta jumatate a curtii, in cea vestica, se afla cortul propriu zis. Cortul avea o
lungime de 14 metri si o latime de 4, 5 metri. Cortul era impartit in doua, in prima parte, care se
numea "Sfanta", si avea lungimea de aproximativ 9 metri, se afla in fata un altar, pentru tamaie,
exact in fata celeilalte incaperi. Mai era o masa pentru punerea mainilor, pe care, la fiecare
Sabat, se puneau 12 paini, dupa numarul semintiilor lui Israel. Aceasta era inspre Nord.

Inspre sud, se afla un sfesnic cu 7 brate., care ardea toata noaptea.

In ultima incapere, care se numea " Sfanta Sfintelor" , era Chivotul Legamantului,
obiectul cel mai sacru din religia Israelului. Era din lemn de salcam, acoperit cu aur, lung de 114
cm, si o inaltime si latime de 68, 5 cm.Capacul acestui sipet, era numit Capacul Ispasirii. Pe
capac erau doi heruvimi de aur, fata in fata. In chivot, era decalogul, un vas cu mana, si toiagul
inflorit a lui Aaron. In acest loc (care avea 4,5x4,5m) intra marele preot, odata pe an, in ziua de
Yom Kipur (Ziua ispasirii), ca sa faca ispasire oentru intregul popor.[57]

B). Templul

Templul a fost cel care a inlocuit Cortul Intalnirii, de la construirea lui. Cel care zideste
un templu, este Solomon (templu care va fi daramat, si se va reconstrui, in timpul lui Neemia).

Templul propriu-zis, avea o suprafata de doua ori mai mare decat cea a Cortului
Intalnirii. Era o constructie permanenta, in consecinta, era mai complicat si mai spatios, cu
anexe adecvate si o curte mai spatioasa. Era indreptat spre rasarit, avand o intrare de 4, 5 m. O
poarta dubla de 4, 5 m, se deschidea spre locul Sfant.aceasta camera, era lata de 9 metri, inalta de
14 m si lunga de 18 m. Se aflau de fiecare parte a camerei, 5 mese aurite pentru punera painii, si
5 sfesnice de aur curat. La capatul cel mai indepartat, se afla altarul pentru tamaiere.
 Dincolo de altarul pentru tamaie, se aflau doua usi, cu doua canaturi care se deschidea
spre sfanta Sfintelor, care avea 9m lungime, 9 m latime, si 9 m inaltime.

De fiecare parte a intrarii in Templu, se inalta cate un stalp urias, unul numit Boaz, iar
celalalt Iachin. Conform Scripturii, acesti stalpi, aveau inaltimea de 7,30 m, si circumferinta de
5,50 m.[58] In fata templului, erau doua curti, una era curtea preotilor, iar cealalta, era curtea
exterioara sau curtea cea mare.In curtea preotilor, era altarul de arama, si ligheanul pentru spalat.

Problema influentei contemporane in construirea Templului, a fost reconsiderata in

ultimele decenii. Au fost atent examinate relatarile biblice, si, daca pana la un moment dat s-a
crezut ca planul si proiectul templului erau ebraice, astazi, consensul general al arheologiei, este
ca arta si arhitectura sunt feniciene. In scriptuea, scrie ca David a folosit arhitecti si tehnicieni ai
lui Hiram, imparatul Tirului.[59]

Dupa cum, prezennta lui Dumnezeu in Israel la Sinaise manifestase vizibil prin stalpul
de nor aflat deasupra cortului, la fel slava lui Dumnezeu plana deasupra templului, semnificand
binecuvantarea divina.[60]

7). Preotia.

Functia oficiala de preot, nu mai este mentionata decat in perioada exodului.Dumnezeu a dorit ca
Israel sa fie o natiune sfanta, si pentru o slujire sistematica, l-a ales pe Aaron in slujba de Mare Preot,
in timpul sederii lor in pustie.

Preotii aveau mai multe functii. Principala lo responsabilitate, era de a media

intre Dumnezeu si om. Aducand jertfele prescrise, ei conduceau poporul, asigurandu-i astfel
ispasirea pentru pacat. Fiin cei care aveau legea, ei aveau si obligatia de ai indruma pe cei laici,
sa-i invete idn legea lui Dumnezeu. Levitii, ii ajutau pe preoti in implinirea multelor atribute pe
care le aveau.Preotii, aveau restrictii insemnate, si puteau fi demisi din functia lor, daca nu
indeplineau intotdeauna conditiile, care Dumnezeu le-a pus.

Preotul purtta o haina, un brau, o scufie si pantaloni, toate lucrate din in subtire.

Marele preot, se distingea prin imbracaminte suplimentaraconstand intr-o mantie, un

efod, un pieptar si o mitra speciala.La mantie avea legati niste clopotei, si niste rodii. Clopoteii,
aveau scopul de ai instiinta pe cei ce asteptau afara, in ziua ispasirii, cand marele preot intra in
Sfanta Sfintelor. Semnificativa este si mitra, sau turbanul, pe care era scris, in aur, "Sfantul
Domnului".[61]

Printr-o ceremonie minutioasa de consacrare, preotii erau separati in vederea slujirii lor.
( Exod 29:1-37; 40:12-15 ; Levitic 8:1-36.)

.Conceptul de preotie, nu se restrangea doar la preoti, ci era, aplicat intr-o oarecare

masura, intregului popor. Fiind " poporul ales", dintre celelalte popoare, asa cum levitii erau
alesi dinre celelalte semintii, pentru slujba preotiei, erau un fel de mijlocitori intre Dumnezeu si
celelalte natiuni,sau asa trebuiau sa fie. Dumnezeu, s-a gandit la acest popor, ca atunci cand vor
vedea neamurile faptele lor, si binanteles a Dumnezeului lor, sa ramana uimiti, si sa "il
slaveasaca pe Dumnezeul lui Israel".

8). Sectele iudaice

Ca si in pricare alta religie, si in iudaism, avem grupari de invatati, care accentuau anumite nuante ale
iudaismului, sau aveau un anumit fel de viata, care ii deosebea de ceilalti. Astfel, erau fariseii,
saducheii, Carturarii (scribii), esenienii, sialtii.
Fariseii, se crede ca a fost infiintata in sec III I. Hr., in zilele dinainea razboaielor macabee( din perioada
de dupa Vechiul Testament, cunoscuta sub numele de perioada de independenta) cand era tendinta de
elenizare. Astfel, au existat aceasta categorie, care s-au opus acestei tendinte. Tinta lor, era de a
pastra intergritatea nationala si conformismul la legea mozaica.

Saducheii, ce crede ca au fost infiintati, cam in aceeasi vreme cu fariseii. Ei au fost in favoarea
adoptarii abiceiurilor grecesti. Desi faceau parte din conducerea religioasa, erau in relitate lipsiti de
religiozitate. Erau rationalisti.

Carturarii, erau copistii Scripturii. Ei aveau datoria sa interpreteze si sa copieze Scripturile.

[62] Esenienii, in schimb, nu credeau in viata dupa moarte, sustinand materianismul.

O alta grupare care apar in timpul in care nu exista templu, si in lipsa acestuia, era sinagoga, erau
rabinii. Acestia erau invatatori, sau " intelepti", si aveau indatorirea de a invata pe popor, legea lui
Dumnezeu.

IV. VIATA RELIGIOASA

Pentru evreii practicanti, viata religioasa, era marcata de indeplinirea poruncilor.Viata

lor religioasa, se desfasura in familiea si apoi in comunitate.

Trecand prin doua mari robii, evreii au invatat sa se ajute intre ei pentru a supravietui.
In cadrul comunitatilor evreiesti din toata lumea, se organizeaza servicii socialepentru batrani,
vaduve, orfani, handicapati si bolnavi.

Totusi, in continuare, vom vorbi despre jertfe, ceremonial intalnit la iudei, inca de pe
vremea lui Moise, cand de fapt s-au constituit. Daca vorbim asadar de jertfe, ne intoarcem la
Moise, si la perioada exodului.

1). Jertfele

Intrucat Israel era acum o natiune libera, si se gasea intr-o relatie de legamant cu Dumnezeu, a primit
instructiuni specifice referitoare la diverse tipuri de jertfe. Aducand aceste jertfe, puteau sa Il
slujeasca pe Dumnezeu intr-un mod acceptabil. (Leviticul cap. 1-7.)

Existau astfel jertfe care cereau varsare de sange, si acestea erau: arderea de tot, jertfa de pace (de
multumire)jertfa de ispasire pentru pacat, si jertfa pentru vina sau faradelege. Animalele acceptate
pentru jertfa, erau oi, capre, boi, masculi sau femele, batrane sau tinere. In caz de saracie, erau
acceptati si porumbei. Existau niste reguli pentru aducerea jertfei:

1. aducerea animalului la altar

2. mana celui ce aduce jertfa, asezata pe victima

3. omorarea animalului

4. stropirea sangelui pe altar

5. arderea jertfei.

Arderea de tot

Trasatura distinctiva a acestei jertfe, era ca se ardea in intregima. In aceasta jertfa, era
intruchipata consacrarea totala fata de Dumnezeu, a celui care jertfea, sau daruirea totala a
acestuia lui Dumnezeu.
 Jertfa de pace (de multumire, dupa traducerea D. Cornilescu)

Aceasta jertfa era in intregime voluntara. Aceasta reprezenta comuniunea si partasia

vie dintre om si Dumnezeu. Ce ramanea din aceasta jertfa, constituia praznicul celui care jertfea
si al oaspetilor sai. Voioasa partasie semnifica legatura de prietenie dintre om si Dumnezeu.

Jertfa de ispasire.

Aceasta era pentru pacatele comise din nestiinta, din greseala. Aceasta jertfa varia in
functie de functia celui care o aducea, de la conucator religios, la omul de rand.

Jertfa pentru vina

Nerecunoasterea lui Dumnezeu, prin neglijarea aducerii primelor roade, a zeciuielii, sau
a altor jertfe cerute, necesita un sacrificiu, pe langa restituirea , pe care o platea plus inca sase
cincimi din lucrurile datorate. Asta avea ca scop sa il faca mai constient de plata pacatului.

Jertfa de mncare.

Aceasta jertfa, nu implica viata unui animal, ci consta inprodusele solului, ce

reprezentau rodul muncii omului.. Aceasta simboliza dedicarea darurilor celui ce aducea jertfa,
lui Dumnezeu.[63]

2) Sarbatori

Prin intermediul sarbatorilor si anilor praznuiti, li se aducea aminte poporului evreu, ca sunt "poporul
ales de Dumnezeu". Respectarea sarbatorilor, era o parte din indatoririle lor. (Exod 20-24).

1. Sabatul. Cea mai respectata si cea mai frecventa sarbatoare, dar si cea
mai discutata este Sabatul. Era cu scopul de a se odihni, asa cum Dumnezeu s-a
odihnit in ziua a saptea, si pentru a-si aduce aminte de eliberarea din robia egipteana. Erau
prevazute pedepse aspre fata de oricine ar fi nesocotit deliberat Sabatul.

2. Anul Nou. (sau Luna Noua). Aceasta sarbatoare, era sarbatorita prin arderi de tot
si jertfe de ispasire, dar si cu sunete de trompeta care proclamau oficial sarbatoarea.
Desemna inceputul anului civil.

3. Anul Sabatic. Era strans legat de sabat, se aplica dupa principiul

acestuia. Respectandu-l ca an de odihna, la fiecare 7 ani, ei lasau campul
nesemanat si via netaiata. In aceasta perioada, creditorii erau obligatisa anuleze
datoriilecontractate de saraci, in timpul celor 6 ani. Acesta era si anul eliberarii
sclavilor.

4. Anul Jubileului, sau anul de veselie, in acest an, le fel nu se lucra, ca si in anul
Sabatic, dar se tinea o data la 50 de ani. Astfel, cansiderand anul al 49-lea, al
saptelea an sabatic, urmatorul an, era anul de vaselie, si observam ca erau doi ani in
care nu se4 cultova nimic, pentru a invata, si a-si aminti ca Dumnezeu le poarta de
grija

Sarbatori anuale: Cele trei sarbatori anuale celebrate ca praznic, erau: 1. Pastele si Sarbatoarea
azimilor, 2. Praznicul Saptamanilor, Primele roade sau Secerisul, si 3. Praznicul Corturilor sau
Sarbatoarea Roadelor.
 Pastele, a fost din punct de vedere istoric, celebrat in atunci cand familiile Egiptului au fost lovite de
urgia a 10-a, moartea intailor nascuti, dar in cazul lor, cineva i-a substituit in aceasta moarte, de aceea
a trebuit sa aduca un miel si sa il taie, si sa unga usiorii usii caselor lor, cu sangele acestui animal.
Astfel, scopul Pastelui, era de a le aminti de interventia miraculoasa a lui Dumnezeu, in noapte iesirii
lor din Egipt.

Praznicul saptamanilor.[64] Acesta avea loc, dupa 50 de zile de la recoltarea graului,

spre deosebire de Paste si Sarbatoarea azimilor, care erau sarbatorite la inceputul recoltarii
orzului. Sarbatoarea tinea o singura zi. Cu aceasta ocazie israelitul nu trebuia sa il uite pe cel
sarac.

Praznicul Corturilor[65]. Era o perioada de 7 zile, cand israelitii locuiau in corturi. Prin
aceasta, vroia sa se reaminteasca, dupa sederea lor in Canaan, de drumul facut in pustie, si de
timpul cat au stat in corturi.

Ziua ispasirii, (Yom Kipur), era cea mai solemna zi a intregului an.era sarbatorita in a
10-a zi din Tishri, prin adunare sfanta si post. Nu era permis lucrul in aceasta zi. In aceasta zi,
Marele Preot, intra in Sfanta Sfintelor, pentru a face ispasire pentru intregul popor. Apoi,
marturisea pacatele poporului, tinand mainile pe untap, pe care apoi il trimitea in pustie.[66]

3). Calendarul anual.

Anul, era compus din 12 luni, care erau: Abib (Nisan), Iyyar(Ziv), Sivan, Tammuz, Ab,
Elul, Tishri, Heshvan, Kislev, Tebeth, Dhebat, si Adar. ( pentru mai multe detalii, vezi anexa I )

O mare atentie se acorda, momentelor importante ale vietii. A avea copii, este fericire pentru un evreu.
Baiatul primeste numele, odata cu circumcizia, iar fata, intr-o slujba la sinagoga. Majoratul la baieti e la
13 ani, iar la fete la 12. ( majoratul religios)

Csatoria, se consacra printr-un consimtamant material. Sotii trebuie sa fie din poporil
evreu. Daca nu se mai inteleg, pot sa divorteze.

Inainte de a muri, bolnavul e incurajat sa isi marturiseasca pacatele, iar ritualul de

inmormantare, exprima credinta intr-o viata dincolo de moarte..[67]

IV. CONCLUZII

Aruncand o retrospectiva asupra religiei iudaice si asupra istoriei poporului evreu,

cxanstatam caprincipalele sarbatori ale evreilor, se impletesc cu istoria lor, pe care as putea-o
numi dramatica.

Dintre toate popoarele care au trait in acest spatiu, mediteranean, poporul evreu este
singurul care si-a pastrat numele si substanta sa, dar mai important, religia iudaica.

Religia aceasta, a fost de la inceput o religie monoteista, si este si astazi. Au existat

momente totusi in istoria poporului, cand au abandonat pe Dumnezeu, si au trecut, pentru o
vreme la politeism, acceptand niste zei ai unor popoare din jur.

Prin normele sale de viata, si prin poruncile stricte, dar mult mai mult prin ideea
mesianica, s-a pastrat vie in mintea lor, asteptarea lui Mesia, Mantuitorul.

Desi iudaismul pregateste terenul pentru aparitia crestinismului, sau altfel spus, este
baza pe care ser construieste crestinismul, totusi exista o ruptura principala intre iudaism si
crestinism.
 In primul rand, iudeii nu recunosc ca Mesia pe Isus Hristos, , si ideea unui Dumnezeu
om, care a venit sa sufere pentru pactele lor, deoarece nu se potrivea cu ideea lor despre4 acest
Salvator, care trebuia sa fie un Eliberator si un pacificator.

In al doilea rand, este accentul iudaismului pe Legea lui Dumnezeu. Raportul dintre
iudeu si Dumnezeu e mijlocit de Torah, iar in crestinism, de Hristos.[68]

O insemnatate speciala, o are inlumea contemporana, in Occident, si Europa,

influentele, care se numesc ":iudeo-crestine". In acest context, principiile iudaismuluii sunt
alaturate celor din crestinism.[69]

ANEXE
Anexa I. Lunile si Sarbatorile la evrei
 Anexa II.

TERMENI IUDAICI

Evrei care, dupa captivitatea babiloniana, s-au raspndit prin

Diaspora
lumea andica

Ghemara Comentariu bazat pe Misna

Sarbatoarea ebraica a "Consacrarii". Celebreaza victoria

Hanukkah
Macabeilor asupra grecilor

Doctrina religioasa a evreilor. Se poate referi de asemenea si

Iudaism
la sistemul religios al evreilor n general

Midras Expunerea Scripturilor ebraice sau a unei parti din ele

Doctrina iudaica traditionala, asa cum s-a dezvoltat ea prin

Misna intermediul hotarrilor rabinilor nainte de secolul al III-le
d.Hr.

Sarbatoare anuala a evreilor amintind iesirea evreilor din

Pasha (Pesah)
Egipt, cnd au fost omorti ntii nascuti ai egiptenilor

Pentateuh Primele cinci carti ale Vechiului Testament

Pentecost Sarbatoare iudaica solemna tinuta n a cincizecea zi, dupa a

(Cincizecime) doua zi de Pasti, la sapte saptamni

Sarbatoare iudaica amintind de interventia Esterei n

Purim
ajutorul Evreilor din Persia
Ros Hasana Anul Nou evreiesc

Sarbatoare tinuta n casele evreilor n prima noapte de Pasti.

Seder Scopul principal al acesteia este sa comemoreze iesirea din
Egipt

Printre evreii moderni, termenul se refera la o miscare de

Sionism
colonizare a evreilor n Palestina

Sarbatoare a evreilor numita si Sarbatoarea Saptamnilor

Sabuoth
(Cincizecimea)

Sarbatoarea ebraica zisa a "Corturilor", sarbatoare a

Sukkoth
secerisului

Legea civila si canonica evreiasca, asa cum s-a papstrat de

Talmud
evrei. Ea consta din misna si Ghemara

Urim si Tumim erau niste obiecte mentionate n Vechiul

Testament si folosite ca instrumente de a dezvalui voia lui
Thumim
Dumnezeu poporului Sau. n anumite ocazii arhiereii le
purtau n pieptarele lor

Tora Pentateuhul, Legea lui Moise

Urim Vezi mai sus la "Tumim"

Iahve Transliterare (corecta, n.t.) a cuvntului Iehova

Yom Kipur Ziua "Rascumpararii" la evrei

Carte cabalistica ebraica scrisa n forma de comentar la

Zohar
Pentateuh

[1] Josy Eisenberg, Iudaismul, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, p.7

[2] Mircea Eliade, Istoria credintelor si ideilor religioase, vol. II, Ed. Stiintifica si
Enciclopedica, Bucuresti, 1986, p. 251.

[3] Alexandru Suciu, Filosofia si Istoria religiilor, Ed. Didactica si Pedagogica,

R.A., Bucuresti, 2003, p.171.

[4] vezi: Vechiul Testament, I Samuel, cap. 8

[5] Vechiul Tetament, Genesa, cap. 12, vs 1-3

[6] Samuel Schultz, The Old Testament Speaks (Calatorie prin Vechiul Testament),
Harper and Row Publishers, Inc.,aparitia in lb. romana la Oradea, 1992, p.77.

[7] Mircea Eliade, op.cit., vol I, p.183.

[8] Lucian Blaga, Curs de filosofia religiei, Ed. Fronde, Alba-Iulia - Paris, 1994, p.
85.

[9] Vezi Vecgiul Testament, Genesa(Facerea), cap.3.

[10] Alexandru Suciu, op.cit, p.172.

[11] Emilian Vasilescu, Istoria religiilor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti,

1998, p.360.

[12] Robert Munnich, O privire de ansamblu asupra istoriei evreiesti, in Marile

religii, coord. Philippe Gaudin, Ed. Orizonturi, Bucuresti, 1995, p.37.

[13] Josy Eisenberg, op.cit., p.8.

[14] Emilian Vasilescu, op.cit., p. 355.

[15] Alexandru Suciu, op.cit., p. 174.

[16] Vechiul Testament, Genesa 12:1-2, si 13:1-3.

[17] Vezi Alexandru Suciu, op.cit., p.174.

[18] Alexandru Babes, Drama religiasa a omului, Ed. Stiintifica si Enciclopedica,

Bucuresti, 1975, p.139-154.

[19] Vechiul Testament, Exodul (Iesirea), cap. 20.

[20] Sigmund Freud, Moise si monoteismul, in Opere I, Ed. Stiintifica, Bucuresti,

1991, p. 170-174.

[21] Ibidem, p.177-178.

[22] Vechiul Testament, Exodul(Iesirea) 1:8-22 ; 2: 1-10.

[23] Mircea Eliade, op.cit., p. 185-187.

[24] Robert Munnich, op.cit., p.38.

[25] Vechiul Testament, Exodul, cap. 3.

[26] Alexandru Suciu, op.cit., p.176.

[27] Vechiul Testament, Exodul(Iesirea), 3:1-15 ; 6:2-3.

[28] Mircea Eliade, op.cit., p.179

[29] Ibidem, p.189.

[30] Sigmund Freud, op.cit., p.191.

[31] Josy Eisenberg, op.cit., p.10.

[32] Josy Eisenberg, op.cit., p.10

[33] Mircea Eliade, op.cit., p. 185, 192.

[34] Ibidem, p.352.

[35] Israelul, avea o forma administrativa, impartita pe semintii, dupa numaraul

copiilor lui Israel (Iacov), si dupa numele acestora.

[36] Mircea Eliade, op.cit., p.353 ; vezi si Robert Munnich, op.cit., p. 39.

[37] Alexandru Suciu, op.cit., p. 180.

[38] Robert Munnich, op.cit., p. 42-50.

[39] Robert Munnich, op.cit., p. 55.

[40] Vechiul Testament, Daniel 9:2.

[41] Vechiul Testament, Genesa 1:1.

[42] Vezi Alexandru Suciu, op.cit., p.181.

[43] vezi Josy Eisenberg, op.cit., p.28-33.

[44] Vezi Alexandru Suciu, op.cit., p.182.

[45] Fernand Comte, Cartile Sfinte, Ed. Enciclopedica, Bucuresti, 1994, p.123.

[46] Ibidem, p.123-124.

[47] Mircea Eliade, Tratat de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995,
p.84-85.

[48] Samuel Schultz, op.cit., p.82.

[49] Vechiul Testament, Levitic, cap.17; si Deuteronom 12: 20-24.

[50] Alexandru Suciu, op.cit., p.183.

[51] Mircea Eliade, Istora credintelor si ideilor religioase, vol. II., Ed. Stiintifica si
Enciclopedica , Bucuresti, 1995, .p.247.

[52] Vechiul Testament, Genesa (Facerea), 49:10 ; Numeri, 24: 17-19.

[53] Vechiul Testament, I Cronici, cap.17.

[54] Templul era locul unde evreii isi rezolvau calcarile de lege, prin jertfe, si erau
iertati de Dumnezeu. Mesia ar fi trebuit sa aduca un templu vesnic, sau mai bine
zis un templu care va rezolva odata pentru totdeauna aceste incalcari ale legii.

[55] Alexandru Suciu, op.cit., p.184.

[56] Vechiul Testament, Exodul (Iesirea), 25:8.

[57] Samuel Schultz, op.cit., p. 82-85.

[58] Vechiul Testament, I Imparati( Regi), 7:15.

[59] Samuel Schultz, op.cit., p.188-192.

[60] Ibidem., p.193.

[61] Samuel Schultz, op.cit., 85-87.

[62] Henry H. Halley, Manual Biblic, Ed. Door Of Hope, Traducere din liba
englrza, 1983, p.411.

[63] Samuel Schultz, op.cit., p.88-92.

[64] Aceasta mai era cunoscuta si sub numele de Sarbatoarea primelor roade,
( Numeri 28:26) ori sarbatoarea secerisului ( Exod 23:16 ). Pe baza cuvantului
grecesc pentru "cincizeci", ea a fost numita mai tarziu, in vremea Noului
Testament, " Pentecost" sau sarbatoarea cincizecimii.

[65] Cunoscuta si drept "sarbatoarea secerisului" Era tinuta in a 15-a zi din Tishri,
cand se incheia recolta maslinilor.

[66] Samuel Schultz, op.cit., p. 93-98.

[67] Alexandru Suciu, op.cit., p.185.

[68] vezi Josy Eisenberg, op.cit., p.69-70..

[69] Ibidem, p. 152.