OMRAAM MIKHAIL AIVANHOV

Maestru al Frăţiei Albe

SCURTĂ PREZENTARE

"Oamenii nu se vor putea transforma citind cărţi dintr-o bibliotecă. Ca să

se transforme, ei au nevoie de cărţi vii care să-i stimuleze, să-i antreneze
şi să-i orienteze pe drumurile vieţii."

Născut în Macedonia în 1900, Omraam Mikhael Aivanhov devine, de la

vârsta de 17 ani, discipolul Maestrului Peter Deunov în Bulgaria,
fondatorul mişcării spirituale Fraternitatea Albă Universală. În 1937, Peter
Deunov îl trimite în Franţa unde ţine conferinţe publice vreme de aproape
50 de ani, până la moartea sa în 1986. La ora actuală, mii de oameni din
întreaga lume se consideră discipolii săi şi se străduiesc să-i pună în
practică învăţătura.

„De la naştere, am avut o înclinare spre foc; mai târziu, am înţeles că nu

trebuia să mă ocup atât de mult de focul exterior, ci trebuia să aprind mai
întâi inima mea, apoi pe cea a altora.”

Din copilăria petrecută într-un sat sărac din Macedonia îi rămâne în special
în amintire descoperirea pe care a făcut-o la 4-5 ani într-un loc apropiat de
casă: apa limpede şi curată a unui mic izvor care îl fascina şi lângă care
privea ore întregi. Mai existau şi copaci foarte înalţi în care îi plăcea să se
caţere cât mai sus şi să privească zările. La vârsta de 16 ani, ca urmare a
meditaţiilor şi a exerciţiilor de respiraţie, tânărul Mihail Ivanov trăieşte o
experienţă mistică ce îl marchează profund: el aude Muzica Sferelor.

"Există o lume a armoniei, o lume a veşniciei de unde au ieşit toate

formele, toate culorile, întreaga muzică, iar eu am pătruns în această
lume. Cu mulţi ani în urmă, am ieşit din corp şi am ascultat armonia
sferelor… Timp de câteva secunde, am trăit, am văzut, am auzit cum cânta
întreg Universul. Pietrele, copacii, munţii, oceanele, stelele, sorii şi toate
creaturile cântau într-o armonie atât de măreaţă, atât de sublimă… De
atunci, aceasta a rămas ca un criteriu, o mostră, un model, o măsură
absolută, un punct de reper pentru a înţelege şi a situa toate lucrurile.
Totul în viaţa mea a fost determinat de această iluminare."

Între 1917-1937 este discipol al Maestrului Peter Deunov în Bulgaria şi

face primii paşi pe Calea Luminii.

"Adesea, atunci când mă gândesc la anii petrecuţi lângă Maestru, cred că

cel mai important lucru pentru mine a fost acela de a trăi în aura sa."

În 1937, cu doi ani înainte de declanşarea celui de-al doilea război

mondial, Peter Deunov, presimţind tulburările ce vor veni, îl trimite în
Franţa pentru a ocroti şi păstra învăţătura sa. Dintre cei patruzeci de mii de
discipoli ai lui Peter Deunov din Bulgaria, numai el a fost considerat
demn să o facă. La plecare, Maestrul îi spune:

"Îţi dau în dar o piatră preţioasă imensă, inestimabilă, dar cum trebuie să
străbaţi o pădure plină de tâlhari şi de animale fioroase, această piatră
trebuie să fie murdară ca să fie de nerecunoscut. Tâlharii se vor arunca
asupra ta şi vor căuta să te fure, dar negăsind nimic preţios, te vor lăsa în
pace. După ce vei reuşi să străbaţi pădurea cea plină de pericole, eu voi
veni alături de tine, ca să curăţăm piatra ce va străluci cu o putere fără
asemănare."

Din 1937 până în 1959 ţine conferinţe pe teme spirituale în diferite oraşe
din Franţa şi din întreaga lume.

"Eu nu pretind că sunt un Maestru. Pentru moment, eu vă învăţ ceea ce am

văzut şi am auzit de la Maestrul meu şi ceea ce am verificat eu însumi timp
de douăzeci de ani lângă el. Despre ceea ce nu am verificat încă, nu vă voi
vorbi deloc."
În 1959 pleacă într-o călătorie în India şi în Tibet, vreme de un an de zile,
unde are contacte deosebite în lumea spirituală. Reîntors în Franţa, între
1960 şi 1986, dezbate aici şi în conferinţele ţinute peste tot în lume marile
teme spirituale ale învăţământului său, pe care îl numeşte şi yoga soarelui.

"Am primit în India un nume extraordinar, magic şi plin de sens. Numele

acţionează în chip misterios asupra persoanelor. Există o întreagă ştiinţă,
apropiată de ştiinţa numerelor: număr şi nume înseamnă aproape acelaşi
lucru. Noul meu nume este Omraam Mikhael. "Om", acest sunet distruge
tot ceea ce este negativ, el corespunde lui "Solve" din Ştiinţa Iniţiatică.
Solve trimite lucrurile la originea lor, transformându-le în lumină. Sunetul
"Raam" are puterea, prin vibraţiile sale, de a condensa, de a coagula
lucrurile divine şi de a le face palpabile, el este "Coagula". Deci în numele
meu se găsesc reunite cele două procese: Solve şi Coagula."…

"Aş dori să vă vorbesc despre o yoga care le depăşeşte pe toate celelalte:

yoga soarelui. Ea a fost practicată în trecutul îndepărtat de numeroase
popoare, dar acum a fost uitată, mai ales în Occident. Fiindcă în sanscrită
la soare se spune "surya", eu am denumit-o Surya-Yoga. Este yoga mea
preferată, fiindcă ea reuneşte şi rezumă toate celelalte tipuri de yoga."

"Am gustat din calea mistică: inima, sentimentele, iubirea. Am gustat din
calea spirituală: studiul, cunoaşterea. Am urmat totodată calea
împlinirilor prin muncă şi voinţă. Şi totuşi, nu vreau să urmez o cale
anume, ci pe toate trei împreună."

Omraam Mikhael Aivanhov mai compara învăţământul său cu o masă

plină de bucate:

"Învăţământul meu este ca o masă pe care am pus tot ceea ce există ca

fructe şi legume. Toate alimentele de pe pământ se găsesc aici, dar
aceasta nu înseamnă că trebuie să le mâncăm pe toate. Da, eu sunt obligat
să vă prezint toate adevărurile, toate metodele, toate soluţiile, dar fiecare
trebuie să-şi aleagă ceea ce îi prieşte stomacului său."

Mulţi oameni îşi închipuie că într-un învăţământ spiritual este esenţial

cuvântul Maestrului, înţelepciunea pe care acesta o transmite, iar atunci
când el nu spune nimic, ei nu învaţă nimic. Şi totuşi, chiar dacă Maestrul
nu vorbeşte, strălucirea care emană din el ne comunică câte ceva din
lumina şi forţa fiinţei sale.

"Păstraţi-vă credinţa în bine. Astfel veţi învăţa să faceţi faţă încercărilor,

să lucraţi asupra lor şi să le primiţi apoi binecuvântările. Vă veţi asemăna
cu o vale adâncă străjuită de munţi; toate apele ce curg din vârf o udă, o
transformă într-un teren roditor unde cresc cei mai buni pomi fructiferi.
Suferinţa îl obligă pe om să coboare în adâncurile fiinţei sale. Neavând
nici o altă ieşire, el este obligat să facă apel la puterile sufletului şi ale
spiritului; şi atunci când reuşeşte, în loc să facă auzite gemete şi strigăte
de revoltă, el va emana un parfum îmbietor."
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fraternitatea Universală

Conferinţa din 11 August 1984

Adevărata religie ne spune că oamenii trebuie să se apropie de lumina, de

căldura şi de viaţa soarelui, ei trebuie să caute înţelepciunea care luminează şi
rezolvă problemele, iubirea dezinteresată care înfrumuseţează, încurajează şi
consolează, viaţa măreaţă care te face activ, dinamic şi îndrăzneţ, în scopul de a
realiza Împărăţia Domnului şi Dreptatea Sa pe întreg pământ. Iată de ce, nimeni
nu poate să combată această nouă religie, iar dacă se va încerca distrugerea ei,
acest lucru va însemna propria distrugere. Când această înţelegere a unei religii
universale va pătrunde în spirit, întreaga organizare a vieţii va deveni universală;
nu vor mai exista separatisme între oameni, nici graniţe, nici războaie, nici
mizerie. Trebuie ca toţi oamenii să accepte religia şi Fraternitatea Universală pe
care ne-o învaţă soarele. Cunoscând în manifestările sale măreţe de lumină, de
căldură şi viaţă, oamenii se vor apropia din ce în ce mai mult de Divinitate şi
pământul va deveni un Paradis unde toţi oamenii vor trăi ca fraţi.

Iată o pagină extraordinară, dragii mei; aici totul este cu adevărat nou, încât
oamenii care sunt obişnuiţi să practice tot felul de lucruri învechite, preistorice,
vor găsi toate aceste afirmaţii drept utopii, lucruri irealizabile. Să vedem dacă
aceste lucruri sunt posibile şi ar fi minunat să se poată împlini într-o bună zi ! Ne
putem întreba acum, de ce peste tot în univers animalele, chiar şi păsările,
găsesc, conservă şi protejează un loc unde trăiesc, un loc pe care îl apără,
nepermiţând altor animale sau păsări să vină să se instaleze pe proprietatea lor.
De ce, până acum, au existat triburi, ţări, regiuni, care aveau grăniţe şi
mentalităţi de separatism ? Deoarece Inteligenţa Cosmică nu a putut aranja de la
început o viaţă universală, colectivă, valabilă pentru plante, păsări şi oameni, ci
a trebuit să dezvolte la început lucruri speciale care să se realizeze, să apară, şi
apoi, în timp, lucrurile care să se manifeste.
Să luăm exemplul copilului. De ce el trebuie să se dezvolte personal,
particular, să nu se gândească decât la el însuşi, totul fiind fragil şi delicat,
1
întreaga sa viaţă concentrându-se spre întărirea organismului ? După trecerea
anilor, el începe să se manifeste diferit, începând să se ocupe şi de alţii. Dar la
început, Inteligenţa Cosmică i-a protejat personalitatea care a fost sfătuită,
dezvoltată, hrănită, iar apoi a venit rândul individualităţii să se exprime.
Observaţi istoria omenirii şi vedeţi cum a ajuns ea la gradul de evoluţie de
astăzi! Cum au apărut primii oameni, primele animale, mamuţii, etc., cum se
distrugeau, cum se mâncau între ei, cum se gândeau la ei înşişi, tendinţa care se
mai menţine şi astăzi – a te apăra, a te întrece cu alţii, a dori să îi depăşeşti…
Iată personalitatea. Acest principiu al personalităţii a fost protejat, susţinut,
încurajat de către natura însăşi. Cazul copilului care la început se dezvoltă şi se
formează la sânul mamei reprezintă personalitatea, apoi lucrurile se dezvoltă în
chip diferit.
Oare acum va continua la infinit această situaţie, această înţelegere a
lucrurilor, această diviziune, această separativitate, această insuşire a ideilor
altuia, tendinţa de a fi mereu personal, egoist, dur şi crud ? Nu, va veni un
moment când individualitatea, care începe să se hrănească şi să trezească, va
aduce alte filozofii, alte înţelegeri, alte atitudini, şi acest lucru va începe acum,
la sfârşitul acestui veac. Ceea ce vă voi spune acum va fi nou pentru toată
lumea, pentru toate religiile, pentru toţi spiritualiştii. Da, pentru că ei sunt prinşi,
înlănţuiţi, înghiţiţi în vechile concepţii ale proprietăţii, ale personalităţii, ale
separativităţii, ale combativităţii.
Da, dar dacă totul va continua la fel, omenirea va pieri. De ce ? Deoarece,
odată cu această dezvoltare intelectuală, cu această ştiinţă care face progrese şi
descoperiri zilnice, dar cu aceleaşi noţiuni vechi ale separativităţii, ale protecţiei,
ale întăririi, ale iubirii de ţară, ale luptei împotriva altora, vor apare aceleaşi
mentalităţi care creează anumite lucruri în interiorul fiinţei. Ce anume ? Dorinţa
de a inventa, de a descoperi, de a te perfecţiona, de a te îmbogăţi, de a te întări,
de a face faţă duşmanilor şi de a-i combate şi a-i face să dispară. Cum această
stare de lucruri există încă, ştiinţa este influenţată. Ştiinţa este deci influenţată,
atrasă în această tendinţă a personalităţii de a proteja, de a se întări, deoarece
separativitatea îşi află aici sălaşul. Atunci, cine creează acum aceste anomalii,
această mentalitate, aceste războaie şi devastări, nenorociri şi temeri ?
Priviţi, lumea întreagă hraneşte această separativitate. Chiar şi personajele
cele mai cunoscute ale istoriei, care au făcut ceva pentru ţara lor împotriva altor
ţări, sunt slăvite, stimate, plasate la vârf. Dacă veţi întreba lumea invizibilă, pe
Marii Maeştri care au urcat în lumea de sus, veţi vedea că ei nu apreciază aşa de
mult pe aceşti oameni; ţara lor îi apreciază, deoarece au făcut ceva pentru ea, au

2
luptat pe câmpul de bătaie, au fost curajoşi şi rezistenţi, şi-au dat chiar şi viaţa
pentru un ideal. Da, dar s-au gândit ei cum vede Inteligenţa Cosmică lucrurile
acum ? În trecut, aceste lucruri erau bune, dar ele duc acum la dispariţia
omenirii, deoarece dacă lucrurile se îndreaptă în această direcţie, totul va fi fatal;
savanţii vor descoperi lucruri puternice, distructive, gaze, pulberi, arme
biologice…, iar dacă le vor activa, nu va mai fi viaţă, nici speranţă, totul va fi
nelinişte şi tensiune, pacea va dispărea.
Ce înseamnă Fraternitatea Albă Universală ? Cuvintele “fraternitatea” şi
“universal” sunt cele mai semnificative. Fraternitatea înseamnă să recunoaştem
că noi toţi suntem fraţi şi surori, că avem acelaşi tată şi aceeaşi mamă, natura, şi
că nu trebuie să ne urâm şi să ne ucidem. Acest lucru ne lipseşte, de aceea el
apare la sfârşit de secol, ca să schimbe părerile, punctele de vedere, viziunile
asupra lumii. Cuvântul “universal” vorbeşte despre faptul că lucrurile nu trebuie
divizate. Ca să fac să înţelegeţi, voi folosi imagini foarte simple. Să presupunem
că vă întreb unde vă aflaţi ? Veţi răspunde: la Bonfin. Dar unde se află Bonfin ?
Ei bine, la Fréjus. Dar Fréjus ? Ei bine, în departamentul Var. Dar Var ? În
Franţa. Iar Franţa se află în Europa şi Europa este o parte a Pământului.
Pământul, la rândul lui, face parte din Univers, etc… Ne aflăm în universalitate,
deci trăim în Univers. Oare de ce oamenii împart lucrurile, le separă ? Ca să-şi
spargă capul, da ! Trebuie să ne îndreptăm acum spre latura universală, deoarece
aceasta va salva omenirea, dar nu suntem încă pregătiţi. Toţi oamenii se
războiesc în separativitate şi astfel ucid.
Cum facem să ajungem însă până aici ? Ei bine, există metode, mijloace.
Amintiţi-vă acum când v-am vorbit despre organismul uman. Spuneam că
oamenii încearcă mereu să rezolve problemele, să gândească, dar să nu se
oprească asupra a ceea ce Inteligenţa Cosmică a construit, a ceea ce a fabricat
ea, a ceea ce a creat, lucruri palpabile, vizibile, care sunt în noi înşine sau
împrejurul nostru. Aici Inteligenţa Cosmică a rezolvat tot, ea ne sfătuieşte cum
să putem şi noi să le rezolvăm, iar eu v-am vorbit despre organismul uman. Cum
a plăsmuit Inteligenţa Cosmică, Dumnezeu, fiinţa umană ? Mai întâi, există
atomi, electroni, apoi celule, atâtea organe, apoi corpul fizic. Deci, el face parte
din Univers, iar dacă Universul nu absoarbe deloc, nu primeşte deloc, nu se
hrăneşte, nu respiră, toate energiile, forţele, elementele care se află în natură,
mor. Există deci o relaţie, o comunicare, o osmoză şi astfel viaţa continuă.
Atunci, dacă studiem bine, bine de tot fiinţa umană, vom înţelege că organele
care au celule, sunt ţările din lume, iar celulele sunt locuitorii. Deci, fiecare
organ este diferit, culoarea, funcţia, misiunea, activitatea sa sunt diferite. Nu

3
putem acum să schimbăm culoarea sau rasa galbenă, albă, neagră, dar ceea ce
este remarcabil, excepţional, este că toţi lucrează pentru ceva ce seamănă cu un
centru, cu un punct, care este o conştiinţă, un spirit, pentru ca să fie bine, să se
afle în viaţă… deci toţi lucrează, fac eforturi, renunţări, pentru ca organismul să
fie viu. Ei bine, totul se găseşte aici.
Atunci dacă ţările nu ar mai lucra numai pentru ele însele, pentru a se separa,
a se împărţi, a se detesta, a se lupta, ele ar lucra exact ca şi organele corpului
uman…, dar aceste lucruri nu se pot schimba aşa repede… Francezii rămân
francezi, nemţii, nemţi, africanii, africani, dar ceea ce se poate face este ca ei să
aibă o atitudine, legătură, un comportament, să funcţioneze în unitate, precum
celulele, precum organele care se află împreună pentru a susţine viaţa. Cum
viaţa organismului este unitară, el lucrează pentru această unitate şi astfel se
găseşte în viaţă. Iată ce trebuie făcut, toate ţările să înţeleagă, adică conducătorii
lor să înţeleagă această lumină, acest Învăţământ, această splendoare, această
ştiinţă şi înţelepciune, astfel totul se va sfârşi rău. Dar cum ei nu au studiat încă
această ştiinţă iniţiatică, ei imită, continuă să lucreze ca în trecut, ei nu sunt
modele, exemple, şi va exista mereu războiul din cauza neştiinţei; oamenii se
instruiesc numai la izvoarele ştiinţei oficiale, nu şi la ale celei iniţiatice. Ştiinţa
oficială aduce remedii, mijloace de distrugere, fleacuri, cum să mâncăm, cum să
bem, să îmbunătăţim puţin lucrurile, adică să le “otrăvim” puţin, iar acum tot
ceea ce mâncăm, tot ceea ce bem, ce cumpărăm, totul este deformat, poluat,
otrăvit, da. Multe persoane inteligente explică în cărţile lor, ştiinţific, care sunt
produşii chimici pe care îi putem folosi pentru a ne înfrumuseţa, pentru a câştiga
bani, pentru a cultiva grâul, a creşte păsări şi animale, pentru a obţine mai mult
lapte…
Dacă aceea care conduc ţările acceptă să se instruiască prin Fraternitatea
Albă Universală, să descopere ceea ce este nou, atunci pacea va dăinui, va exista
o familie universală şi atunci toată lumea va trăi în pace. Nu vor mai exista
arme, nu vor mai fi graniţe, nici mizerie, deoarece acest lucru este posibil. Dar
oamenii nu doresc, ei sunt neştiutori şi gândesc că este mai bine aşa.
Mulţumită Învăţământului Fraternităţii Albe Universale putem îmbunătăţi
orice, multe lucruri… De ce trebuie să avem mai multe religii ? Religiile şi-au
declarat şi ele război, aşa cum a făcut religia musulmană care a declarat război
tuturor religiilor ca să le distrugă. Iar religia catolică a dorit la rândul ei să-şi
propage peste tot învăţătura. Dar acum va veni ceva măreţ, universal, va exista o
nouă religie, unică în lume, toate celelalte se vor arăta ineficace, incomplete, cu
multe goluri şi contradicţii. Nu va exista decât o singură religie, cea solară. Când

4
vom lua ca model soarele, cu lumina şi căldura sa, când vom înţelege ce este
lumina, căldura, viaţa, vom lucra asupra acestor lucruri, ca să devenim luminoşi,
călduroşi, plini de viaţă, iar totul va fi rezolvat, totul va deveni armonios. Ei
bine, acum nimeni nu gândeşte astfel, iar religia din Iran trimite chiar mii de
oameni la moarte, distruge case, ambasade… pentru ca discipolii ei să stea apoi
în paradis lângă Domnul…
Oamenii îşi justifică şi crimele prin faptul că le-au făcut pentru ţara lor, dar ei
nu se gândesc la faptul că lumea invizibilă vede toate aceste lucruri şi nu le
apreciază deloc. Dacă oamenii, care sunt neştiutori, ne laudă, ei bine, lumea
invizibilă nu o face, ea ne trimite mari încercări ca să ne facă să gândim altfel.
Vedeţi de ce am tuşit acum ? Fiindcă vă odihneaţi. Vă face bine odihna, nu-i
aşa ? Mi se întâmplă şi mie din când în când…
Dacă m-ar asculta acum francezii, ei vor spune: “Nu, niciodată nu vom
accepta aşa ceva, fiindcă noi ne iubim ţara, ne iubim pe noi, suntem mândri că
suntem francezi, iar Fecioara Maria şi biserica sunt cu noi. La fel şi Arhanghelul
Mihail !”. Da. Ei bine, germanii vor spune la fel, englezii, mai ales, la fel,
întreaga lume… şi războaiele vor continua. Ce înseamnă toate acestea ? Că nu
suntem încă inteligenţi, luminaţi, că suntem abrutizaţi, în timp ce, dacă vrem să
devenim mari, trebuie să acceptăm latura universală.
Ce semnificaţie are constelaţia semnul Vărsătorului pe care îl ştiţi cu toţii ?
Ah, el împinge oamenii, îi conduce şi îi sfătuieşte spre universalitate, este
singurul semn omenesc, toate celelalte semne zodiacale reprezintă animale. Da,
Vărsătorul este singurul om care aruncă apă vie… Deci, el este mai inteligent,
este omul care gândeşte. Adică individualitatea, latura universală,
individualitatea care este universală.
De aceea, acest Învăţământ apare în lume, pentru a arăta ce este
personalitatea şi ce este individualitatea. Personalitatea a fost până acum şi va
mai fi ceva timp, ea înseamnă să te gândeşti la tine, să nu lucrezi, să nu-ţi faci
griji decât pentru tine, să lupţi, să lupţi împotriva celorlalţi. Ea există la toate
animalele, insectele, la toţi oamenii, popoarele, la toate ţările. Dar odată cu
Învăţământul, cu inteligenţa, vom înţelege totuşi că există ceva de schimbat. În
timp ce acum, schimbăm multe lucruri în mai toate domeniile, dar nu ameliorăm
nimic, ne mişcăm în aceeaşi mocirlă. Schimbăm tot, haine, gânduri, cărţi,
discuri, chiar şi amanţi, totul este în schimbare… Dar ne este din ce în ce mai
rău deoarece schimbările au loc jos, nu în înalt. De ce există muşchiul
diafragmatic la om ? Ei bine, oamenii nu au judecat, nu s-au gândit ce reprezintă
această limită, această graniţă care separă personalitatea de individualitate.

5
Bineînţeles, această reprezentare este simbolică, deoarece chiar şi în creier există
personalitate, la fel în gură, în ochi, în urechi, dar din punct de vedere simbolic,
tot ceea ce este jos înseamnă personalitate, iar ceea ce este sus, individualitate.
Să luăm exemplul iubirii. Dacă simţiţi lucrurile joase, excitaţii, frământări
înauntrul fiinţei voastre, ei bine aici este personalitatea, dar dacă în această
iubire simţiţi o dilatare, o lumină venită de sus, gânduri lucide, este vorba despre
individualitate. Dar oamenii simt nevoia să-şi schimbe mereu câte ceva numai în
planul de jos: instrumente, pahare, farfurii, tablouri, covoare, perdele, maşini,
femei… În timp ce, dacă vom schimba lucrurile în înalt, le vom putea schimba
din ce în ce mai mult, şi vom găsi mereu frumuseţe, lumină, splendoare şi pace.
În înalt putem schimba fără încetare totul, culorile, parfumurile, muzica,
gândurile, ideile, şi totul va fi dumnezeiesc fiindcă ne găsim în înălţimi.
Oamenii nu cunosc toate aceste lucruri, ei doresc schimbări numai în planul
material, dar numai Marii Maeştri schimbă totul fără încetare, Dacă ieri, ei
posedau înţelepciune, lumină, înţelegere, astăzi ei se găsesc în iubire, în fericire,
în dilatare, iar mâine se vor afla în creaţie, în voinţă, în putere. Există atâtea
lucruri de schimbat, până la infinit, în domeniul frumuseţii, generozităţii şi al
purităţii !
Eu nu vreau să mă opresc acum la felul cum americanilor le place să-şi
schimbe casa, maşinile, femeile… Dar ei ar trebui să schimbe şi sus, în vechile
idei, în vechile gânduri şi sentimente, şi să le înlocuiască cu lucruri măreţe. Dar,
din nefericire, ideile rămân aceleaşi…
Bineînţeles, acum nici Franţa, nici Germania, Anglia, Italia, nici Bulgaria sau
Turcia nu vor accepta imediat să aibă relaţii bune cu Grecia şi Armenia. De
milioane de ani lucrurile s-au agravat, dar odată cu Învăţămantul, cu cărţile, cu
educaţia copiilor şi cu galvanoplastia spirituală, se va ajunge în câţiva ani să se
schimbe mentalitatea omenească. Oamenii vor vedea mai clar, îşi vor lărgi
orizontul, vor schimba chiar şi religiile, vor înlocui această ştiinţă care lucrează
pentru distrugere cu o ştiinţă interioară, spirituală, care îi va învăţa cum să
trăiască, cum să se vindece, cum să se lumineze şi să se purifice. Ştiinţa
Iniţiatică lucrează în planul de sus, transformă fiinţa umană în interiorul ei, adică
sufletul, inima ei, spiritul şi intelectul, şi nu numai corpul fizic. Vreţi să vă spun
cum judecau oamenii, nu cu mult timp în urmă, sufletul şi spiritual ? Sufletul ar
fi fost o secreţie a creierului, iar creierul emană sufletul !!!... Acum nu se mai
gândeşte aşa, dar au apărut alte interpretări, alte idioţenii !...
Naţiunile nu îşi vor pierde identitatea, dar va exista o afinitate, o fraternitate,
o relaţie, o fuziune, încât lumea întreagă va fi un organism, şi în acest mare

6
organism vor exista organe care nu vor mai lucra în exclusivitate pentru ele
însele, aşa cum o fac acum toate ţările. Ce schimbări vor apărea atunci ? Toată
lumea va cânta, va zâmbi celorlalţi, vor fi vizite, toată lumea va fi plină de
iubire, va fi Epoca de Aur ! Acest lucru va veni, de aceea trebuie să lucrăm în
această direcţie, fiindcă nu există altceva mai nobil, mai mare, mai frumos, mai
măreţ decât Epoca de Aur.
Aşa cum v-am spus şi în alte conferinţe, nu vă mai mândriţi cu meseria şi
funcţia socială, cu banii pe care îi câştigaţi, deoarece toate acestea reprezintă
numai o mică satisfacţie. Împlinirea, fericirea, bucuria şi dilatarea nu vor apărea
decât atunci când veţi lucra pentru Epoca de Aur, fiindcă această lucrare va trezi
în voi cele mai bune celule ale creierului care sunt încă adormite, şi astfel veţi
trăi în împlinire. Învăţămantul va trebui răspândit pentru Epoca de Aur. Dacă
toată lumea va face la fel, va fi extraordinar, întreg pământul va fi luminat,
înflăcărat, schimbat, transformat în câţiva ani. Chiar şi ştiinţa se va schimba,
religiile la fel, va apărea această religie universală, solară.
Trebuie să ne gândim la aceste lucruri. Acum este destul de greu să vă dau
toate detaliile, cum ţările vor putea realiza această familie universală fără a
dispărea, cum se va forma guvernul universal; există persoane foarte avansate în
Franţa şi în Anglia care lucrează pentru un guvern mondial. Numai că ele nu
sunt atât de luminate ca discipolii Fraternităţii şi deşi aceste idei politice sunt
foarte înaintate, fără cunoaşterea noţiunilor Ştiinţei iniţiatice va lipsi mereu câte
ceva.
Dacă Epoca de Aur se va realiza pe întreg pământul, oare atunci toate
triburile, toate clanurile, toate ţările lumii vor fi inteligente, vor fi în armonie, în
puritate ? Nu, nu, nu, ele vor continua să fie sălbatice, abrutizate, dar altceva va
fi schimbat. Este imposibil să schimbăm patru, cinci miliarde de oameni, vor
trebui schimbate mentalităţile conducătorilor acestor ţări. În acel moment, ei vor
da ordine în toate ministerele, ideile se vor schimba… Iată cum, schimbând
numai douăzeci, treizeci de persoane în lume, întreaga omenire se va schimba şi
se va comporta diferit. Vor veni legi care vor acţiona chiar şi asupra animalelor,
a sălbaticilor, a brutelor şi ele vor fi obligatorii. Iar cele câteva persoane care
până acum pregăteau razboaiele, având interese enorme, se vor schimba. Eu
cunosc numele acelora care au pregătit primul razboi mondial, pe cel de-al
doilea şi pe cei care îl pregătesc pe cel de-al treilea… Aceşti oameni trebuie
schimbaţi, da… Cum îi vom schimba, eu nu doresc să vă spun, indiferent ce
precauţii îşi vor lua ei. Dar vă pot spune că Cerul a decis aceste schimbări, le-a

7
decretat… Atunci când lumea invizibilă decretează, decide, nimeni nu mai poate
scăpa, nimeni nu va putea contrazice această hotărâre, lucrurile se vor realiza.
Nici un conducător nu va accepta cuvintele mele, pentru că îi vor atinge
interesele. Dar acum trebuie abandonate interesele pentru a salva lumea… Cum
vă spuneam, nu există decât două, trei lucruri care stau la baza nenorocirii
omenirii de mii de ani încoace. Această mentalitate de separativitate, aceea a
dezvoltării personalităţii şi a intereselor pe care le avem. Iată aceste trei cauze.
Analizaţi, reflectaţi şi veţi fi uimiţi de veridicitatea lor. Personalitatea crede în
separativitatea care creează ostilitate, ură, distrugere, violenţă, agresivitate.
Aproape toţi conducătorii lumii se află la acest nivel. Eu ştiu că risc foarte mult
spunând aceste lucruri, dar este purul adevăr. Numai iubirea poate învinge
separativitatea, numai lucrând cu iubire vom ajunge la unitate.
Oamenii nu au înţeles cum în organismul lor toate celulele, toate organele
lucrează numai pentru un punct, spiritul, şi acest punct conservă viaţa, altfel apar
tumorile, cancerul, bolile. Eu nu fac altceva decât să studiez aceste lucruri, cum
a creat Inteligenţa Cosmică lucrurile, de ce a făcut-o. Vă aflaţi aici de ani de zile
şi nu v-aţi obişnuit şi voi să o faceţi la fel ca mine. Continuaţi să nu acceptaţi, să
nu exersaţi, să nu practicaţi, altfel aţi fi descifrat totul. Vă ocupaţi de alte lucruri
care vă slăbesc, vă abrutizează. Ascultaţi de gura lumii, o imitaţi. Pentru voi,
Iniţiaţii sunt nişte nebuni, nişte proşti, vă plecaţi urechea la prostiile mulţimii şi
veţi fi mereu slabi şi vulnerabili astfel.

Rugăciune:

Dragostea de Dumnezeu rezolvă toate problemele (de trei ori)

Iată sarcina pe care o am, aceea de a vă spune mereu lucruri noi, imposibil de
realizat. Galvanoplastia, de exemplu… Eu vă arăt adevărul, vă descopăr
lucrurile divine, cele mai greu de atins, şi de aceea neplăcute pentru voi. Mereu
mi se cere să vă spun lucruri adevărate, si chiar dacă nu vă plac, cel puţin trebuie
să le cunoaşteţi, să le ştiţi…

Un minut de meditaţie.

8
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Mesaje

Numai Fraternitatea Albă Universală poate aduce adevărata pace

Conferinţa din 12.09.1973

Lectura meditaţiei zilei

Vă voi citi o cugetare extrasă dintr-o conferinţă de-a mea:

“Pacea nu există decât atunci când natura inferioară se supune naturii
superioare. Învăţământul Fraternităţii Albe Universale are ca scop să trezească,
să dezvolte şi să întărească natura superioară. Fraternitatea lucrează să
răspândească iubirea printre toţi oamenii. Fraternitatea poartă în ea ideea păcii”.
Să luăm numai prima frază: pacea nu există decât atunci când natura
inferioară se supune naturii superioare. Pentru a simplifica şi a clarifica tot, am
rezumat întreaga imensitate a manifestărilor fiinţei omeneşti care reprezintă mai
multe naturi, în numai două naturi: inferioară şi superioară. Există chiar oameni,
care nu ştiu că există două naturi în fiinţa omenească. Ei gândesc că există
numai o singură natură, bună sau rea, atâta tot. Amintiţi-vă numai despre
numărul de conferinţe făcute despre aceste două naturi: care sunt tendinţele celei
dintâi, slăbiciunile, defectele, decăderile, capacităţile, manierele, compotamen-
tul, manifestările, scopul, tot, tot… Şi în acest fel ea se manifestă şi lucrează.
Am numit-o personalitate. De asemenea, am făcut destule clasificări asupra
naturii superioare, pe care am numit-o individualitate. Am arătat în ce cazuri ne
vorbea ea, ne stimuli, cum ne inspira şi ne lumina. Iar oamenii arătau atâta
neştiinţă în faţa acestor două naturi şi amestecau totul, confundau totul, nu ştiau
să discearnă, fiind lipsiţi de orice criteriu. Adesea, ei mergeau în maşina
personalităţii, iar ea se manifesta într-o manieră dezordonată şi haotică,
egocentrică, mai ales că toate neplăcerile şi inconvenientele veneau imediat. Iar,
când cunoşteau aceste două naturi, când ajungeau să le discernem, punând
natura inferioară sub comanda naturii superioare, astfel ca prima să devină
servitoarea celei de-a doua şi nu stăpân ei, era altceva. Astfel, fiinţa omenească

1
beneficia de toate splendorile, de toate minunile vieţii. Da, să ştii ce natură se
manifestă în orice moment al zilei sau al nopţii, să poţi să te analizezi, să poţi
clasifica lucrurile, să ai o viziune clară asupra tuturor subiectelor şi problemelor,
da, acest lucru nu este dat oricui !... Iată, alergăm către anumite dorinţe, păşim în
anumite necazuri, fără să ştim că personalitatea ne împinge şi ne comandă. Ea ne
duce, mereu în greşeală, ne crează greutăţi şi ne conduce pe drumuri fără ieşire.
Astfel, toate catastrofele, toate pierderile şi cataclismele i se datorează
personalităţii, deoarece ea este exclusivă, egocentrică, limitată, oarbă. Ea nu
vede consecinţele. Nu se cunosc forţele şi mobilurile ei, care vin din
subconştientul nostru. În timp ce, pentru individualitate nu este acelaşi lucru, nu
putem vorbi despre ea, deoarece nu o cunoaştem. Şi chiar dacă am cunoaşte-o
puţin, tot nu am asculta-o, nu am urma-o… Ea este alungată, înmormântată,
suprimată sau adormită…
Toate aceste analize vi le-am făcut detaliat. Există 14 conferinţe numai
despre personalitate şi individualitate, de câte 1-2 ore fiecare. Acei care cunosc
cele două naturi, ce se află în noi toţi, îşi pot îmbunătăţii enorm viaţa, o pot
înfrumuseţa şi lumina, o pot întări şi pot ieşi din toate greutăţile şi necazurile.
Sigur, acei care vin aici pentru prima oară nu se pot lumina în câteva minute.
Nu este posibil… Ei trebuie să arunce o privire asupra conferinţelor şi a cărţilor,
să se instruiască, să se informeze; de ce atunci când natura inferioară se supune
celei superioare, pacea apare ?; de ce, natura inferioară este atât de zgomotoasă,
de indisciplinată, bâjbâie, este foarte dezordonată, nu cunoaşte pacea şi armonia
şi poate declanşa şi încurca foarte multe lucruri ?; ea se ceartă, discută,
contrazice tot… Cum să apară, aici, pacea ? Când natura superioară vine să se
amestece, să domine, să stăpânească, să controleze, să se impună, atunci natura
inferioară începe să asculte, îşi regăseşte stăpânul şi devine minunat, apoi devine
chiar cea mai bună lucrătoare. Nu veţi găsi o mai bună lucrătoare, aceasta fiind
cea mai mare calitate a ei, ea fiind neobosită, dar numai când este supusă,
ascultătoare, servitoare.
V-am dat metode pentru a ajunge aici, cum să puneţi în slujba voastră natura
inferioară, cum să obţineţi rezultate cu ajutorul ei. Ne trebuie timp pentru a
putea explica tot, nu o putem face în câteva minute. Deci scopul unui bun şi
adevărat discipol este să trezească această natură neglijată, lăsată deoparte, să o
dezvolte prin toate metodele pe care noi le-am dat, până când ea va prelua
supremaţia, dominaţia, comanda. Amintiţi-vă că, în mod simbolic, individuali-
tatea era capul care trebuia să conducă, să comande, să ghideze, adică mintea
luminată. Iar corpul, cu toate organele sale, era reprezentat de personalitate.

2
Când spuneţi ”mi-am pierdut capul”, ceea ce urmează este anarhia, dezordinea,
haosul, harababura.
Mulţi ştiu că e bine să ai un cap minunat, dar mulţi inşi şi l-au amanetat
pentru plăcere sau prostii, pentru câţiva bănuţi… şi acum trebuie să şi-l
recupereze…
Să luăm cea de-a treia frază: “Fraternitatea trebuie să lucreze pentru a
răspândi iubirea printre toţi oamenii”. De ce ? Fiindcă oamenii sunt plini de
animozitate, de ostilitate, unii faţă de alţii. Ei spun şi cred că omul este lup
pentru om. Oamenii se distrug, se detestă, se zdrobesc. Franţa a dat aceste trei
cuvinte celebre: libertate, egalitate, fraternitate. Sunt simple aparent, dar pentru
majoritatea oamenilor, aceste cuvinte nu sunt clare. Credeţi voi că noi
cunoaştem, cu adevărat, ce este libertatea ? Confundăm libertatea cu libertinajul
şi astfel apare sclavia. Aici se găseşte problema fundamentală a filozofiei
ezoterice: cum să ne eliberăm ? În toată ştiinţa ezoterică urmăm calea eliberării.
Am explicat în detaliu toate aceste lucruri, am dat metode pentru a găsi
adevărata libertate, aşa cum au înţeles-o Marii Maeştri şi Iniţiaţii.
Dar egalitatea ? Nu există egalitate nicăieri. Veţi spune: unde este egalitatea
în faţa legii ? Trebuie să adăugăm că dacă toată lumea s-ar egaliza, ar apare
atunci, antropia, totul s-ar opri, totul s-ar nivela; dar natura nu va permite
niciodată aşa ceva. În această inegalitate există schimburi, eforturi, competiţii şi
progres. Există o inegalitate a capacităţilor, a aptitudinilor, numai că acestea
trebuie armonizate, coordonate, organizate, printr-o ştiinţă a Iniţiaţilor, într-o
direcţie determinată. Vedeţi cum oamenii sunt pe cale să distrugă tot, să se
distrugă chiar ? Egalitatea este ceva care nu se găseşte nicăieri. Nici într-o
pădure, nici printre fluturi, nici printre stele, animale sau peşti, nici printre
oameni. Nu, nu există deloc egalitate. Veţi repeta că există egalitate în faţa legii.
Chiar şi în faţa legii egalitatea nu există. Dacă aveţi asta sau cealaltă, se va
acţiona într-un fel asupra voastră, iar dacă nu le aveţi se va acţiona altfel. Nici
măcar oamenii nu mai cred că sunt egali în faţa legii. Atât timp cât parţialitatea,
grupurile de interese, există şi când individualiatea sau natura superioară nu
domină, egalitatea nu va exista, nu poate exista. Din nefericire, o vedem în toate
domeniile existenţei, nu vreau să vă mai aduc probe şi exemple istorice. Am
făcut-o deja, în trecut.
Mai rămâne cuvântul fraternitate, un cuvânt numai. Acest cuvânt vrea să
spună că noi toţi suntem fraţi, avem acelaşi Tată Ceresc şi aceeaşi Mamă,
Natura, subînţelegând că trăim în pace şi armonie, în înţelegere şi iubire.
Aceasta este oare, realitatea ? Nu. Peste tot există războaie, mizerii, distrugeri.

3
Noi dorim o fraternitate, aşa cum trebuie, pe tot pământul, dorim ca toate ţările
şi naţiunile să fie în fraternitate. Acum, înţelegem această fraternitate numai
pentru noi, pentru propria noastră familie, pentru ţara natală, deci într-o manieră
mult prea limitată. Cuvântul fraternitate să fie universal, cosmic, viabil pentru
întreaga omenire. Ei bine nu, el nu este înţeles astfel. De aceea, nu există printre
oameni fraternităţi. Deoarece, dacă s-ar căuta, s-ar fi apreciat latura fraternă, ar
fi trebuit să ajungă aici la noi, să fim cunoscuţi, să fim descoperiţi şi acceptaţi,
fiindcă noi lucrăm pentru o adevărată fraternitate, nu numai cu vorba. Deja
suntem criticaţi, murdăriţi cu noroi, vizaţi. De către cine ? În nici un caz de către
fiinţe integre, cinstite, luminoase, curate.
Ce mai înseamnă cuvântul fraternitate ? Trebuie să lucrăm cu întreg sufletul,
cu întreaga inimă, cu întreg spiritul pentru această idee, dând probe reale,
adevărate. Deoarece lucrând pentru o fraternitate universală unde toţi suntem
fericiţi, în sănatate şi pace, unde nu sunt nici graniţe, nici războaie, de aceea
suntem persecutaţi, oprimaţi… Oare aşa ar trebui să stea lucrurile ? Noi lucrăm
pentru o fraternitate universală şi nu pentru o PanaEuropă, o PanaAsie,
PanAfrică sau o PanAmerică… De ce ? Pentru că, pentru moment, ţări mici îşi
declară război una celeilalte, dar apoi vor exista continente în război şi atunci va
fi şi mai rău. Noi suntem pentru PanTerra. V-aţi speriat ? PanTerra înseamnă că
omenirea va deveni o familie, o fraternitate; este posibil oare ? Pentru moment
este o utopie dar, dacă oamenii ar ştii unde le este adevăratul interes, de fericire,
de înflorire şi de linişte, toţi ar cere-o într-o bună zi. De aceea, lansăm aceste
lucruri în faţa inteligenţelor, a copiilor Domnului, care vor începe să o dorească
şi apoi să o realizeze. Ne-am imaginat că am înţeles sensul cuvântului
fraternitate. V-am explicat ce înseamnă aceasta. În organismul omenesc această
fraternitate există în celule, între organe şi mulţumită ei totul se bazează pe
devotement şi dezinteres, pe imparţialitate, pe un sacrificiu şi pe o iubire, încât
omul poate trăi. Când această fraternitate nu mai există, când unul trage contra
celuilalt, apar cancerul, tuberculoza, ciuma şi holera şi apoi moartea…
Fraternitatea a dispărut din organism… În loc să imite constituţia organismului
lor, oamenii s-au împărţit, se distrug. Asta este fraternitatea ? Nu, oamenii nu au
înţeles. Eu sunt singurul care o susţin. De ce nu o fac şi ceilalţi ? Trebuie să
imităm acum organismul uman, creat de Dumnezeu, construit de El şi să
observăm pe ce legi se bazează construcţia sa, pentru a putea supravieţui. În loc
să studieze lucrurile concepute de Dumnezeu, oamenii studiază tot felul de
lucruri prosteşti sau bizare. Ne batem pe lucruri omeneşti, lăsând deoparte
creaţiile Domnului.

4
 Aruncaţi numai o privire asupra aşa-ziselor creaţii artistice actuale. Ce
constataţi ? Totul este deformat… Trebuie să luăm modelul organismului
omenesc. Când el funcţionează cum trebuie, cu funcţiile şi capacităţile sale, ca
ordinea, armonia, fraternitatea, atunci ce va domni în interiorul lui ?
Fraternitatea nu poate domni dacă la bază nu stă o lege a iubirii, a
devotamentului, a dezinteresului. Stomacul digeră pentru întreg corpul, plămânii
respiră pentru întreg corpul, inima bate pentru întreg organismul. Iată
modalitatea de existenţă a unei fraternităţi. Mulţi oameni mă întreabă: unde este
această fraternitate ? Suntem pe cale de a o construi. Dacă oamenii n-ar fi fost
aşa de egoişti, de proşti, Împăraţia Domnului ar fi venit demult pe Pământ. Dar
ei sunt atât de neştiutori, încât se opun, iar Împărăţia Domnului nu va veni
niciodată, în acest fel. Câţi oameni nu detestă faptul să se afle într-o fraternitate?
Sărmanii, ei nu s-au analizat pentru a constata că ascultau numai de propria lor
lene, de trândăvie. Ei nu fac nici un efort pentru a se ameliora, pentru a fi utili
semenilor lor, făcând tot felul de nebunii, de prostii, în linişte. Într-o fraternitate
nu ar mai putea face acest lucru. Iată de ce, ei aleg drumul separativităţii. Odată
veniţi la noi, mai mulţi oameni au înţeles că înainte erau singuri, gândindu-se că
sunt liniştiţi şi la adăpost, dar în realitate vegetau, putrezeau. Acum ei înfloresc,
sunt fericiţi şi mândri că lucrează pentru un ideal care depăşeşte toate
preocupările obişnuite, mizerabile, meschine ale oamenilor. Oamenii doresc să
trăiască o viaţă personală, egoistă, separate de marele Tot, fiecare în găoacea lui,
în loc să lucreze pentru ceva măreţ, imens, glorios, pentru ca lumea întreagă să
se afle în bucurie, în fericire, fără războaie şi frontiere, fără cheltuieli prosteşti.
Aici este dificultatea: în aceste scheme din gândirea omenească, zeci de mii de
ani, cauzate de ereditatea animală.
Cum să înlocuim toate acestea prin ceva formidabil ? Printr-o impunătoare
fraternitate universală. Am auzit mari personalităţi politice dorind o fraternitate,
dar nimeni nu se gândeşte, că undeva pe pământ, suntem pe cale de a o realiza.
Toţi o doresc, dar nimeni nu face nimic. Numai fraternitatea va aduce pacea,
adevărata pace, deoarece, dacă ea nu există în interiorul nostru, atunci vor apare
tulburările, nenorocirile şi bolile, suferinţele. Celulelor recalcitrante trebuie să le
arătăm că fraternitatea universală este necesară. Se ocupă, oare, de aceasta ?
Numai natura superioară, inteligentă, divină, poate face aceasta ? Dar, din
nefericire, pentru moment natura superioară este adormită, cloroformată,
paralizată, la majoritatea oamenilor. Cum vreţi voi să o poată face ? Dacă
fraternitatea s-ar propaga peste tot, nu vor mai fi războaie, nici boli, nici mizerii.

5
 Ce este boala ? Opusul fraternitătii, anarhia. Celulele devin anarhice, nu mai
lucrează cum trebuie şi astfel apar blocările, piedicile, obstacolele. Da, iată ce
înseamnă lipsa fraternităţii. Iată cum înţeleg eu cuvântul fraternitate: înseamnă
perfecţiune, frumuseţe, splendoare, armonie deplină, pace universală, iubire,
sacrificiu, cu multe renunţări, la tot ceea ce este nociv, prostesc. Toate aceste
lucruri se subînţeleg în cuvântul fraternitate, altminteri este stupid să spui aşa şi
să incluzi aici aceste achiziţii, avantaje, ce se găsesc în ea însăşi. Ceea ce este
trist şi lamentabil este faptul că nu se cunoaşte legătura între gândire, sentiment,
viaţă psihică şi toate organele, că putem să le îmbunătăţim sau să le distrugem,
prin modul nostru de viaţă.
Ceea ce este trist şi tragic, este faptul că ştiinţa oficială, în loc să lucreze
asupra acestui subiect care este secretul medicinei, al adevăratei pedagogii şi al
adevăratului progres, se ocupă cu altceva; savanţii construiesc bombe atomice,
rachete, sateliţi, pentru a călători spre alte planete, în loc să se ocupe de
corectarea fiinţei noastre.
Ştiinţa ezoterică, pe care am prezentat-o în conferinţele şi cărţile noastre, va
fi recunoscută, acceptată şi aprobată în scurt timp de ştiinţa oficială şi se va
observa cum s-a întârziat, cu mii de ani, progresul omenirii.
În domeniul iniţiatic, ezoteric, eu am fost trimis de un Mare Maestru, pentru
ca Franţa să fie lumina călăuzitoare a omenirii, aşa cum a fost în trecut, în mai
multe domenii, deschizătoare de drumuri. Dar, am fost impiedicat să fiu de folos
Franţei, am fost închis, pentru a fi compromis şi pentru ca nimeni să nu-mi
urmeze ideile. Este mare păcat !... Iar lumina călăuzitoare, care trebuia dată
Franţei, a revenit acum Rusiei, care în domeniul ezoteric face descoperiri
extraordinare. Toate ţările, chiar şi America, vor urma descoperirile ştiinţifice
ale ruşilor. Aceleaşi lucruri le veţi găsi şi în cărţile mele, mai puţin aparatura şi
laboratoarele care ne lipsesc.
Mă puteţi judeca, condamna, critica, dar nu veţi putea schimba lucrurile, aşa
cum se găsesc ele în natura divină. Cum se găsesc ele în mintea oamenilor ?
Acest lucru nu mă interesează… Iată gândirea ce mi-a fost dată şi aici se află
cauza a tot ce v-am spus…
Vă doresc realizarea Marii Fraternităţi în voi şi în afara voastră !

6
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Numai un ideal Înalt aduce împlinirea

Conferinţă rostită pe 22 aprilie 1982

la domeniul Bonfin – Frejeus (Franţa)

Dacă construiţi o casă, sunt necesare câteva săptămâni, câteva luni sau
câţiva ani şi lumea întreagă o poate vedea. Dar atunci când creaţi ceva în
domeniul spiritual, nimeni nu observă nimic, nici voi, nici ceilalţi; nu
există deci nici o certitudine, nimic clar, şi sunteţi nehotărâţi, nefericiţi,
asaltaţi de îndoieli. Şi iată cum, după o vreme, vreţi să lăsaţi totul baltă şi
vă concentraţi ca toată lumea asupra unei activităţi al cărei rezultat să fie
vizibil pentru toţi. Faceţi cum credeţi, dar într-o bună zi, chiar în euforia
celor mai mari succese, veţi simţi că în interior vă lipseşte ceva şi este
normal, fiindcă nu aţi atins esenţialul, nu aţi sădit încă nimic în domeniul
luminii, al înţelepciunii, al iubirii, al puterii, al veşniciei. Numai
realizările voastre interioare vă pot aparţine, fiindcă numai ele singure au
rădăcini în voi şi când veţi pleca în lumea de dincolo, veţi purta în
sufletul vostru, în inima voastră, în spiritul vostru, nişte pietre preţioase,
calităţi şi virtuţi ce le luaţi cu voi, iar numele vostru va fi înscris în cartea
vieţii veşnice.
Acestă pagină, dragii mei fraţi şi surori, nu vă este necunoscută,
fiindcă eu am explicat deja natura materiei în cele trei lumi, sau patru
lumi: cea care este cea mai condensată, mai densă, cea mai dură, mai
opacă şi vizibilă, tangibilă, palpabilă, măsurabilă şi cea care este din ce în
ce mai subtilă, invizibilă, impalpabilă; tocmai aici mulţi oameni se
înşeală, ei nu trag cele mai bune concluzii, nu au judecată clară, nu iau o
decizie corectă; Iată de ce în viaţa ei sunt adesea foarte decepţionaţi,
foarte nefericiţi. Ei mi-au spus de atâtea ori: „Maestre, iată ce am realizat
şi ce am obţinut, eu am case, maşini, palate, bani, dar în sine eu sunt atât
de trist, de nefericit, îmi lipseşte ceva, întâlnesc vidul, abisul şi nu ştiu de
ce”. Este foarte limpede, foarte simplu, fiindcă nesocotiţi din ce este
creată, zămislită, fiinţa voastră. Credeţi că există numai carnea, stomacul,
corpul fizic, burta, iar dacă îi oferiţi tot felul de de lucruri vizibile,
palpabile, vă închipuiţi că veţi fi fericiţi, împliniţi. Ei nu, corpul fizic nu
cere atâtea: o bucată de pâine, puţină apă şi el este mulţumit, este
satisfăcut, sforăie. Există însă ceva în sinea voastră pe care nu l-aţi luat în

1
considerare, care este sufletul, spiritul vostru, care sunt o realitate, dar voi
nu vă gândiţi că ele reprezintă nişte realităţi. Ce este sufletul ? Ei bine,
este o secreţie a creierului, a anumitor glande, aşa cum ştiinţa oficială a
afirmat-o acum câtva timp... Şi iată de ce există dorinţa de a da: <<
Mănâncă, ia, îmbracă-te, uite nişte coliere... >> Dar sufletul este însetat,
înfometat, el este nefericit fiindcă nu i se dă nimic. El are la rândul său
nevoie de ceva, să mănânce, să bea, să respire: de gânduri, de sentimente,
de idei, de lucruri atât de subtile despre care toţi Iniţiaţii, Înţelepţii au
vorbit, dar ei nu sunt luaţi în seamă. Iată de ce suntem mereu
nesatisfăcuţi. Mulţi artişti, actori de cinema mi-au spus: << Eu sunt
copleşit. Toată lumea îmi cere autografe, pe stradă, peste tot, eu mă simt
copleşit de tot, de tot. Şi devin atât de nervos, de iritat, încât nu mai vreau
să dau autocrafe, atât îmi este de neplăcut, de plictisitor >>. El începe
deci să sufere din cauza acestei situaţii. Atunci când îşi doresc să fie
omagiaţi, apreciaţi, în sinea lor există un vid care bântuie. Deci, orice aţi
cere, orice v-aţi dori în domeniul artistic sau în domeniul ştiinţific, în
domeniul filosofic sau pecunar, sau politic, hrăniţi-vă sufletul şi spiritul
cu hrană de care acestea au nevoie, orice aţi face, orice aţi poseda,
credeţi-mă, eu am studiat această problemă de mii de ani, cu ce fiinţa
umană poate fi satisfăcută, copleşită, împlinită, iar eu vă pot încredinţa,
vă pot spune să nu vă înşelaţi de acum înainte. Să nu vă închipuiţi că veţi
fi împliniţi, mândri, mulţumiţi; vă veţi găsi în vid dacă nu veţi adopta
această filosofie de a vă hrăni sufletul, spiritul cu tot ceea ce este sublim,
mai nobil, mai luminos, mai frumos, mai pur, mai măreţ. Altminteri, veţi
vedea: există atâţea oameni care au, care posedă, care sunt
multimiliardari. Dar dacă aţi observa numai atitudinea, comportamentul
lor cât sunt de blazaţi, de lipsiţi de suflet, de dezgustaţi, cât sunt de
obosiţi, de dezechilibraţi ! Mulţi dintre ei stau prin spitale şi ei nu ştiu, nu
au înţeles de ce nu ajung să aibă ceea ce le trebuie. Fiindcă ei s-au
concentrat prea mult asupra laturii exterioare, pecuniare, asupra laturii
materiale. Eu nu vreau să afirm acum că aceasta nu este necesară. Noi
trăim desigur pe pământ, avem nevoie de haine, de maşini, de hrană şi
chiar de bani, dar a ne consacra în întregime timpului, a ne scufunda cu
totul numai în această latură şi numai aici, fără a ne gândi că noi posedăm
altceva în sinea noastră, mai veşnic, mai nemuritor, mai frumos şi să îi
oferim ceea ce el doreşte, atunci vom fi pierduţi. Iată ceea ce vă explic.
Eu nu îi împiedic pe alţii să câştige bani, să aibă case; eu nu sunt atât de
limitat, de bigot, de neştiutor, atât de prost. Dar nici să adoptăm actuala
filozofie, care conduce lumea, care se află peste tot, care domină totul şi
care ne este zilnic inoculată, chiar de părinţii noştri ! Tocmai aici eu
doresc să îndrept puţin lucrurile, să aduc ceva; dar în pofida a ceea ce
explic, eu nu sunt crezut, se spune: „ Ah , dacă aş avea... eu aş fi fericit.
Şi toată lumea crede, este sigură, este absolut convins ! Apoi, atunci când

2
posedăm acel lucru, după o vreme, observăm că nu ne mai bucurăm atât
de mult. Dar când ne bucurăm ? În ideea de a-l avea, în gând, în dorinţa,
în speranţa; atunci era bucuria, fericirea... şi nu când îi posedaţi. Atunci
când îl aveţi, s-a terminat, bucuria nu va mai exista în scurt timp, fiindcă
deja îl aveţi. Cu intelectul său lucid, un filozof a a spus aceasta: „Ce este
fericirea ?”. Fericirea este un bulgăre, după care alergăm să îl prindem şi
prinzându-l, îi mai dăm încă o lovitură pentru a alerga după el; numai în
această stare de alergare ne simţim fericiţi şi mulţumiţi şi nu atunci când
îl prindem”. Este foarte adevărat. Ce vă pot sfătui acum ? Să nu vă doriţi
niciodată să prindeţi acest bulgăre atât de repede, fiindcă veţi fi din nou
nefericiţi; aveţi nevoie să alergaţi după ceva, dar pe durata a mii de ani; în
acel moment veţi fi mereu fericiţi, deoarece această dorinţă, această
speranţă, această tendinţă... Tocmai ea vă va împlini. Să nu o prindeţi
deci niciodată. Şi eu am procedat la fel, mi-am pus în minte ceva despre
care ştiam dinainte că nu voi reuşi să-l obţin decât după mii de ani. Eu v-
am spus, eu doresc să fiu ca soarele şi eu ştiu dinainte că este foarte greu,
dar în dorinţa mea eu sunt atât de copleşit, atât de fericit, atât de împlinit !
Iată, eu am găsit secretul. De ce să ceri ceva ce poţi realiza în câteva zile,
în câteva săptămâni, în câţiva ani ? Toată lumea este aşa. Toţi vor să
realizeze numai lucruri atât de uşoare, şi nu pot fi mulţumiţi fiindcă ei nu
sunt legaţi cu ceva ce se află deasupra a tot, care le poate oferi totul.
Atunci când realizaţi ceva, simţiţi deja că aceasta vă îmbătrâneşte, că vă
distruge, vă slăbeşte, vă urăşte, şi apoi sunteţi decepţionaţi, căutaţi
altceva. Niciodată nu sunteţi mulţumiţi. Ce ar fi de făcut ? Căutaţi
imensitatea, veşnicia, tot ceea ce este irealizabil, tot ceea ce este
îndepărtat, tot ceea ce este absolut ! Ce se va întâmpla în acest timp ? Eu
ştiu că toate celelalte lucruri, bogăţiile, ştiinţa, cunoştinţele, prietenia,
casele, banii, totul, totul se găseşte aici, pe acest drum pe care trebuie să îi
parcurgeţi; le veţi avea deci fără să le cereţi ! Pentru că, cerând un lucru,
vă opriţi asupra lui şi atunci nu veţi mai obţine alte lucruri, v-aţi oprit,
sunteţi lipiţi, sunteţi limitaţi. Apoi vă veţi dori un alt lucru, veţi simţi că
acesta nu vă aduce fericirea, apoi veţi cere un al treilea, un al patrulea, şi
aşa vă veţi istovi. Cel mai bine este să nu cereţi nimic din tot ceea ce se
află acolo, pe drumul vostru, pentru că aceste lucruri vă aşteaptă, veţi
trece pe acolo, le veţi avea, fără a vă opri, fără a vă pierde timpul, gândind
mereu, căutând această latură îndepărtată, această latură sublimă. Nici
aici nimeni nu se gândeşte astfel: << Ah, dacă mă mărit, dacă aş avea un
copil acum..., Ah, dacă aş avea acum acest lucru... >> Căutaţi altceva şi
sunteţi mereu nefericiţi, sunteţi mereu limitaţi, pentru că vă opriţi timp
îndelungat, ani în şir, asupra unui lucru. În timp ce eu nu mă opresc la
nimic, nici la glorie, nici asupra cunoşterii, a cărţilor, a femeilor... pentru
că le-am avut pe toate de-a lungul drumului străbătut, ele sunt acolo, ele
există, eu le voi obţine fără a le cere. De ce nu gândeşte nimeni aşa, nici

3
un filozof. Şi cum se face că Dumnezeu m-a creat aşa, atât de ciudat, de
deformat, eu nu am înţeles niciodată de ce. Tot timpul lucruri
neverosimile şi în acelaşi timp cele mai bune. Eu nu ştiu unde să mă
plasez. Cu siguranţă, voi mă situaţi deja printre ţicniţi... Nu-i nimic,
clasaţi-mă unde vreţi, eu ştiu ceea ce ştiu. Şi care sunt rezultatele ?
Rezultatele sunt indescriptibile. Eu nu pot nici măcar să vi le revelez. Eu
nu văd decât persoane care se plâng la nesfârşit şi au totul. Ele vin lângă
mine şi nu fac decât să se plângă de una de alta, ele au una sau alta, ele
sunt nefericite, nu există decât acest lucru. Dacă ar fi fost fericite, nu ar fi
venit să mă vadă: ele sunt fericite, ele sunt mulţumite, de ce să mai vadă ?
Dar tuturor acelora care vor să mă vadă, le lipseşte ceva pe undeva. De ce
? Vă puneţi întrebarea ? Pentru că a primi o filozofie, o mentalitate de la
oameni neştiutori; aţi primit o moştenire care nu este cea mai bună. Şi
continuaţi, credeţi, acesta este adevărul, că nu există altceva; Veţi suferi,
eu ştiu aceasta, veţi suferi; veţi fi mereu slabi, ocărâţi, vă va lipsi
esenţialul; dar dacă adoptaţi filozofia mea, veţi fi stupefiaţi cum totul
începe să se aranjeze. Mai întâi în interior, bineînţeles, şi apoi în exterior.
Mai întâi în interior.
Să ne oprim asupra celor patru stări ale materiei: latura densă, latura
lichidă, latura gazoasă şi latura eterică. Cum se face că Inteligenţa
Cosmică a aşezat în faţa întregii lumi aceste patru stări ale materiei şi că
nimeni nu a tras concluzii formidabile pentru a rezolva totul ? Nu este
întâmplător că există pământul, apa, aerul, lumina. Şi de ce nu s-a
concluzionat nimic din toate acestea ! Eu extrag mereu ceva din toate
acestea. Pentru că este un limbaj, este o carte ! Voi mâncaţi, dar de ce
aveţi nevoie să beţi ? Şi de ce aveţi nevoie să respiraţi ? Ne oprim aici, nu
mai avem nevoie de lumină, adică de latura eterică. Iar lumea întreagă a
rezolvat problemele numai cu cele trei, Iată de ce lipseşte ceva sublim,
spiritual, intangibil, şi numai el, singurul, care ne face să trăim: focul,
căldura. Eu v-am arătat câte zile puteţi rezista fără să mâncaţi, câte zile
puteţi rezista fără să beţi, câte zile puteţi sta fără să respiraţi şi câte zile
puteţi sta fără căldură. Ei bine, oamenii nu ştiu din toate acestea, ei
gândesc... Şi iată că lucrul cel mai important era focul, era căldura. Noi
murim în clipa în care inima îşi pierde căldura. Dar dacă ea este încă
puţin caldă, suntem vii, ea poate fi resuscitată. Deci, iată latura materială
şi latura astrală, apa, latura mentală, aerul şi latura cauzală, lumina. Deci,
noi avem nevoie acum de lumină, de latura eterică, de latura spirituală, de
latura divină. Ei bine, nu, nu este nevoie ! Avem nevoie doar să mâncăm,
să bem, de plăceri, să căştigăm bani, să ne batem, să ne sfâşiem, să ne
distrugem şi nu avem nevoie să construim ceva, să protejăm ceva, să
radiem ceva, să oferim ceva luminos. Iată de ce întreaga lume se află la
strâmtoare, pentru că nu posedă această filozofie. Eu vă repet şi vă voi

4
repeta veşnic, mai ales pentru cei noi, fiindcă cei noi nu sunt la curent. Iar
cei vechi sunt deja saturaţi, de lumină, de bunătate şi de iubire.
Iată acum cea mai bună concluzie: cele patru elemente există şi trebuie
să înţelegem că de aceste patru elemente depinde întreaga noastră fericire,
bucuria, evoluţia, sănătatea noastră, totul şi trebuie în acel moment să ne
hotărâm, să oferim un loc, pentru inima noastră, pentru sufletul nostru,
pentru spiritul nostru şi nu numai să ne cufundăm veşnic în tot ceea ce
oamenii obişnuiţi au zămislit, au preconizat, au apreciat, să părăsim puţin
această moştenire, de această filozofie. De ce este astfel ? De ce, când
doriţi să creaţi lucruri extraordinare din punct de vedere spiritual, prin
gând, prin sentiment nu există lucruri vizibile, vă descurajaţi, spuneţi: <<
De ani de zile eu mă rog, meditez şi nu există realizări, eu vreau să
abandonez totul, să las totul deoparte, eu doresc să mă implic în lucruri
care sunt mai materiale, mai vizibile. >> Şi părăsiţi astfel viaţa spirituală.
De ce ? Pentru că nu cunoaşteţi natura laturii spirituale. Latura spirituală
este mai reală decât latura materială, dar nu o vedem, nu o putem atinge;
aceasta este o realitate, dar este o realitate în alte regiuni unde nu avem
ochi, urechi pentru a o vedea, pentru a o auzi dar este o realitate, mult mai
mare decât latura materială. Şi când aceasta va deveni o realitate în planul
fizic ? Dacă vom continua mult timp, mult timp, să hrănim anumite
dorinţe, anumite gânduri, anumite idei, anumite lucruri minunate, divine,
într-o bună zi ele se condensează, ele vor coborâ în planul fizic, devenind
palpabile şi lumea întreagă le va vedea şi le va atinge. Numai că este
nevoie de multă răbdare, multă tenacitate, multă continuitate. Dar
oamenii nu sunt atât de persistenţi, atât de nerăbdători; ei aşteaptă imediat
să apară realizări materiale, ei cer numai lucruri materiale. Iată de ce ei
abandonează tot ceea ce este celest. Dar aceia care au răbdare, au
tenacitate, acela care continuă, îşi vor da seama într-o zi că au totul. Cerul
va începe să se concentreze, aproape să se materializeze. Unde ? Pe
chipul lor, în ochii, în gesturile lor, în vocea lor, în sănătatea, în organele
lor, în modul lor de a vedea lucrurile, de a înţelege şi întrega lume îşi va
da seama că există realizări. Ah, nu, nu, nu, ei vor să construiască case,
vor bani, monede de aur... Ei nu, nu este aşa, există realizări, dar sub o
altă formă, mai bună decât cea pe care o puteţi avea în exterior !
Vă însănătoşiţi toate celulele, toate organele voastre, însufleţiţi totul, totul
devine expresiv, chibzuit, totul devine inteligent, armonios. Nu există
nimic mai mult; banii, casele, toate acestea nu înseamnă nimic, pentru că,
atunci când va trebui să plecaţi dincolo, nu le veţi putea lua cu voi;
Atunci va trebui să le lăsaţi vagabonzilor, tâlharilor. Şi cine sunt aceşti
tâlhari ? Proprii voştri copii ! Da. Din contră, când înmagazinaţi în
interior virtuţi, calităţi, pietre preţioase, le veţi lua cu voi. Nu există
cuvinte care să exprime avantajele acestei afaceri. De ce oamenii sunt atât
de neştiutori, atât de orbi, atât de proşti ? De ce trebuie să se supună să

5
respecte aceste tradiţii, aceste convenienţe, tot ceea ce li se predică, tot
ceea ce li se povesteşte ? Veţi primi în această scurtă conferinţă nişte
argumente la care nimeni nu se gândeşte, le veţi asculta: lumea invizibilă
este o realitate mult mai adevărată decât lumea invizibilă. Oamenii cu o
situaţie socială înaltă nu cred în aşa ceva. Eu vă voi demonstra că lumea
invizibilă este mult mai reală decât lumea invizibilă.
Dragii mei fraţi şi surori, aceia care mă cred vor continua, deşi nu
există lucruri vizibile, în loc să fie decepţionaţi, supăraţi, să se retragă sau
să se sinucidă, ei trebuie să continue, fiindcă acestea reprezintă adevăruri
absolute ! Marii Maeştri nu au dorit să ne înşele, să ne rătăcească
căutările. De ce ? Ce ar câştiga ? Ei ne-au spus adevărul, de ce să ne
încredem acum mai mult în sărmanul nostru creier, în loc să credem în
ştiinţa, în adevărul lor. Credem în micul nostru creier, dar cum el este atât
de limitat, atât de întunecat, de deformat, ne aflăm mereu la strâmtoare,
facem greşeli, gafe, prostii şi continuăm să credem în continuare în acest
mic creier. Nu a existat cineva mai prost decât mine, mai incapabil, mai
idiot, ultimul dintre oameni. Ei da, dar ceea ce m-a ajutat, a fost faptul că
am crezut în ce se găseşte în ştiinţa iniţiatică, am crezut atât încât eu
continui. Dar dacă m-aş fi bazat pe micul meu creier, oh, la, la, la, de
multă vreme Dumnezeu ştia ceea ce mi s-ar fi putut întâmpla. Ei bine,
oamenii cred în creierul lor şi îşi dau seama, de mai multe ori în viaţă, că
sunt înşelaţi, că nu sunt bine orientaţi... ei bine, ei continuă să creadă în
acel creier ! Deşi ei au probe că sunt înşelaţi de mai multe ori. Să luăm
cazul căsătoriei. Dovada că acest creier nu a văzut, nu a prevăzut, nu a
judecat, nici fizionomia, nimic. De ce să continuăm să credem în el, când
ne-a arătat de câte ori ne-am înşelat ? Trebuie să îi urmăm acum pe aceia
care nu s-au înşelat niciodată. Atunci, eu am procedat astfel: continuând
cu ajutorul gândului, prin rugăciune, prin meditaţie, printr-un
comportament adecvat, sau renunţând la anumite lucruri şi veţi realiza
multe lucruri. Am crezut aceasta şi acum o constat. Nu este încă
perfecţiunea, dar totuşi este cât de cât ceva. Ce este ? Să vezi asemenea
somităţi, voi, asemenea inteligenţe, voi veniţi totuşi de departe, vă lăsaţi
soţiile, copii şi veniţi să mă ascultaţi; aceasta este o dovadă că am făcut
totuşi un mic progres. Eu sunt acela care a făcut progrese pentru a vă
atrage, pentru a vă masacra, să vă fac să rămâneţi aici pentru a suferi !
Nu este totuşi o dovadă ? Ah, ah, ah, nu ştiţi ce să spuneţi. Ei da,
dragii mei fraţi şi surori, continuaţi în ciuda faptului că nu există nimic,
continuaţi să gândiţi bine, să acţionaţi bine, să vă hrăniţi bine, să trăiţi
bine, să respiraţi bine. Veţi vedea apoi dacă acestea sunt minciuni ! Eu v-
am spus că trăim în cea mai mare mizerie, în cele mai mari privaţiuni,
dacă aţi şti măcar, jumătate din viaţa mea. În ciuda acestui fapt, eu am
crezut, eu am continuat; şi acum voi avea lumea întreagă, da, întreaga
lume o voi avea. Nu pe voi, lumea întreagă. De ce ? Pentru că aşa stau

6
lucrurile, dacă voi mai continuaţi, dacă Dumnezeu îmi dă încă viaţă. Voi
nu mă puteţi înţelege, mă priviţi... (face semn cu mâna că el ar putea fi
nebun). În loc de a vedea alte lucruri, îmi priviţi barba, mustăţile, fularul
şi spuneţi: << De ce este roşu ? >> Iată dragii mei fraţi şi surori, cea mai
mare putere, cea mai mare calitate este aceea de a continua, da, pentru că
totul, totul, totul în viaţă este făcut să ne împiedice, să ne convingă că este
stupid, că ne pierdem timpul, totul, totul, totul, chiar şi prietenii noştri;
totul în lume este făcut să ne convingă, şi cărţile şi filmele, plăcerile, totul
vrea să ne convingă că ne irosim timpul şi viaţa şi este inutil, este stupid,
trebuie să încetăm. Dar veţi învinge aceasta ? Fiind în Învăţământ veţi
ajunge să învingeţi toate aceste sugestii, aceste tentaţii, aceste convingeri,
aceste aberaţii... Să le învingem... Tenacitatea, statornicia ! Statornicia
este lucrul cel mai greu, cel mai preţios, cel mai formidabil şi numai cei
douăzeci şi patru de bătrâni, Binah, o posedă. Nimeni nu posedă această
statornicie. Îmi place mult să vă repet o frază: Discipolul care ajunge să
posede această stabilitate asemenea diamantului spune: „ Eu sunt
statornic, fiu al statorniciei, conceput şi zămislit pe tărâmul statorniciei ”.
Este formidabil de a putea pronunţa. << Eu sunt statornic, fiu al
statorniciei, conceput şi zămislit pe tărâmul statorniciei >>. Dar care este
situaţia acum ? Oamenii sunt atât de schimbători, atât de instabili, atât de
variabili ca giruetele, atât de influenţabili şi ei se gândesc să devină nişte
Iniţiaţi cu aceste slăbiciuni ! La cele mai mărunte lovituri, ei se află la
pământ. Eu mă întreb dacă mă înţelegeţi. Trebuie ceva mai mult decât
aceasta.
Da, dragii mei fraţi şi surori, ceea ce mă întristează puţin este faptul că în
această Fraternitate vor veni în viitor nişte oameni care sunt atât de
cufundaţi, de împătimiţi de lucrurile care se petrec astăzi şi ei vor trece
prin toate hornurile, se vor murdări, vor deveni negri şi vor veni aici ca să
fie curăţaţi, spălaţi. Cât de mult voi avea de lucru ! De ce au ajuns ei în
această situaţie ? Fiindcă ei nu au avut această lumină, această
cunoaştere, această ştiinţă. Ei se gândesc că era minunat, frumos,
fermecător; da, întreaga lume crede aşa ceva ! Şi oamenii se lasă
influenţaţi, intră în bucluc, se murdăresc. Iar atunci când îi observ pe unii,
îmi este foarte clar că ei au trecut peste tot ! Ei nu emană nimic, nu există
la ei nici o lumină, nici puritate, nici bunătate, nici frumuseţe, ei există
pur şi simplu... Cum mă vor putea ei înţelege cu aceste sfaturi pe care le-
au adunat, fiindcă cuvintele mele trebuie să străbată aceste straturi, iar ei
nu mă pot înţelege. Este nevoie de ani de zile pentru a te spăla. Eu vă
asigur ! Unii îmi spun: << Maestre, eu vă înţeleg, este minunat, este
extraordinar, îmi place aceasta, dar trecutul meu, imaginile... Eu sunt
tulburat şi chiar la răsăritul soarelui... >> Ei da, eu ştiu toate acestea,
ştiam dinainte că, atunci când aţi trăit unele lucruri fără să ştiţi că ele vă
vor persecuta într-o bună zi, vă vor urmări, atunci nu vă veţi putea

7
descotorosi de ele. Sunteţi liniştiţi în timpul vieţii şi nu bănuiţi că într-o
bună zi veţi suferi, deoarece există imagini ce nu vă vor părăsi deloc,
chiar atunci când vă veţi ruga, când veţi medita, ele vor apare şi vă vor
tulbura, nu veţi putea realiza ceva sublim, fiindcă viaţa din trecut se află
acolo. Dar voi nenorociţi toate acestea ! Şi nu vă pregătiţi pentru a vă
apăra, pentru a vă proteja, pentru viitor. Să nu existe nimic ca să vă
deranjeze, nu, nu, nu ! Trebuie să vă cufundaţi şi apoi Dumnezeule, veţi
aranja lucrurile, vă veţi descotorosi de ele, veţi trăi o viaţă pură. Ah, cât
sunteţi de neştiutori ! Nu puteţi trăi apoi o viaţă pură dacă sunteţi atât de
mult cufundaţi. Veţi replica: << Da, dar Sfântul Augustin a devenit sfânt
şi a adus o viaţă... >> Da, eu vă voi vorbi despre Sfântul Augustin, fiţi
liniştiţi. Pentru moment, eu îi las în pace pe sfinţi, nu vreu să îi deranjez.
Eu vă voi arata că deasupra sfinţilor se află Maeştrii, deoarece sfinţii, în
afara purităţii, sunt ignoranţi, ei nu cunosc mare lucru, iar Maeştrii posedă
sfinţenia şi în acelaţi timp şi cunoaşterea. Dar voi nu ştiţi să distingeţi
între un hoţ, un om obişnuit, un om de talent, un om de geniu, un sfânt,
un Maestru şi o divinitate. Voi amestecaţi toate aceste categorii. Dar eu le
disting foarte clar în minte. Voi confundaţi un geniu cu un sfânt. Voi nu
ştiţi care dintre ele este mai mare, care este situat mai sus...

Bojiata liubov razreşava vsicichite problemi

(Iubirea de Dumnezeu rezolvă toate problemele)
(De 3 ori)

8
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

O FILOZOFIE A UNIVERSALULUI

colecţia IZVOR Nr. 206

Cititorul va înţelege mai bine unele aspecte ale textelor Maestrului Omraam Michael
Aivanhov prezentate în acest volum dacă va avea grijă să nu piardă din vedere că este vorba de
o învăţătură predată exclusiv oral.

Cap I UNELE PRECIZĂRI ASUPRA TERMENULUI DE SECTĂ

De mii de ani oamenii s-au obişnuit să se mulţumească să ţină seama doar de forma şi
aparenţa lucrurilor, neglijând conţinutul şi sensul lor. În aceaşi manieră au procedat cu Cărţile
Sacre, care şi ele au o formă, un conţinut şi un sens. Forma, povestirea este pentru oamenii
obişnuiţi; conţinutul moral, simbolic, este pentru discipolii care încearcă să-l aprofundeze şi să-l
trăiască; cât despre sensul spiritual, el este dat Iniţiaţilor care ştiu să-l interpreteze.
Toţi marii Iniţiaţi au fost făuritori, constructori de noi forme. Ei ştiau deci, că forma
este necesară, dar au inclus în ea o întreagă ştiinţă pe care majoritatea oamenilor nu o
descifrează pentru că se limitează numai la ceea ce pot vedea, atinge, auzi. Sigur că formele
pot să-i ajute, să-i stimuleze, dar nu în măsura în care ar putea să o facă dacă ei ar putea să
înţeleagă, să simtă şi să realizeze adevărurile conţinute în ea. Dacă în toate religiile se regăseşte
o învăţătură exoterică şi una esoterică, este pentru că era imposibil ca elita, care avea nevoie să
aprofundeze misterele creaţiei, să se mulţumească cu câteva firimituri satisfăcătoare pentru
mulţime. Astfel se explică de ce în interiorul creştinismului, pe lângă Biserica Sfântului Petru,
care grupa în ea majoritatea credincioşilor, s-a dezvoltat în secret Biserica Sfântului Ioan,
păzitoare adevăratei spiritualităţi, adevăratei filozofii a lui Hristos.
Această problemă a spiritului şi a formelor are o întindere extrem de largă. Când se
analizează oamenii, se observă că majoritatea sunt atât de fascinaţi de formă că sfârşesc prin a
se identifica cu ea. Şi astfel ajung să se identifice de asemenea cu corpul lor fizic. Tot ceea ce
fac o fac pentru corpul lor fizic; de spirit, din moment ce nu-l văd, nu se mai ocupă deloc. Ei
nu ştiu că în felul acesta îşi slăbesc forţele, se abrutizează, pentru că nu corpului fizic îi este
dată adevărata forţă şi nici adevărata lumină. Identificându-se cu corpul fizic (forma), ei nu-şi
dezvoltă spiritul care este etern, nemuritor, atotcunoscător, scânteie ţâşnită din Dumnezeu
Însuşi.
Această filosofie materialistă, atât de răspândită, îi limitează pe oameni. Din momentul
în care nu mai sunt luminaţi, ghidaţi, inspiraţi de către spirit, ei se îngustează, devin limitaţi,
sectari şi apoi judecă totul în viaţă din punctul lor de vedere limitat. Ei se cred posesorii celui
mai bun punct de vedere... ei nu, este un punct de vedere parţial, sectar. Aceşti oamenii sectari
pot fi găsiţi peste tot, în orice domeniu, economic, politic, ştiinţific, religios, filozofic, artistic...
şi pot să vă arăt asta.
Se foloseşte în mod curent în viaţă noţiunea de sector. În geometrie numim sector o
porţiune de cerc. Într-un oraş, într-o ţară vorbim de sector pentru a indica o zonă limitată. Şi
în corpul uman, care formează o unitate perfectă, putem spune că un organ este de asemenea
un sector. Şi o sectă, acum, o sectă ce este? E foarte simplu: când o religie a reuşit să fie
recunoscută în mod oficial, ea declară că orice grup care nu acceptă dogmele, credinţele şi
practicile sale, reprezintă o sectă. Deci cea care se pronunţă în acest sens este Biserica oficială.
Câţi oameni, în decursul istoriei nu au fost închişi, persecutaţi, arşi pe rug sub pretext că se
îndepărtaseră de doctrinele unei biserici! Şi apoi, mai târziu, istoria la rândul ei, a fost cea care
s-a pronunţat asupra judecăţilor făcute de această Biserică...

1
 În realitate nu oamenii sunt cei care se cade să judece ce este şi ce nu este sectar, ci
natura. Iată ceea ce voi nu ştiţi şi va fi o noutate pentru voi. Imaginaţi-vă un membru al unei
Biserici care a lucrat pentru propagarea credinţei, evident nimeni nu-l poate acuza că aparţine
unei secte. Dar iată că există în privinţa lui o altă opinie, o altă categorisire undeva în natură şi
el este condamnat ca sectar! Da, natura îl consideră sectar şi îl trimite la pat, la spital sau la
cimitir; el nu gândea, nu acţiona conform unor anumite legi ale naturii vii şi inteligente; le
ignora sau le neglija, nu trăia în armonie cu Totul şi a fost clasificat ca sectar în pofida opiniei
tuturor celorlalţi credincioşi. În timp ce pe un altul, care este considerat sectar de către aceiaşi
credincioşi, natura, din contră, arată că îl aprobă, oferindu-i pace, sănătate, plenitudine. De ce
să-i iei drept judecători pe unii care n-au nici un fel de discernământ? Inteligenţa Cosmică şi
numai ea poate şti dacă suntem sau nu sectari.
Dacă aruncăm o privire asupra oamenilor, ce constatăm? Fiecare îşi alege activităţile în
funcţie de temperamentul său, de gusturile sale, sau în funcţie de condiţii şi circumstanţe fără să
se gândească să se dezvolte în toate planurile. Dar omul, care a fost creat cu un intelect, cu o
inimă şi o voinţă, trebuie să lucreze în toate aceste domenii pentru a se manifesta ca o fiinţă cu
adevărat echilibrată. Experienţa arată că se întâmplă foarte rar să întâlneşti fiinţe egal
dezvoltate în aceste trei domenii ale gândirii, sentimentului şi acţiunii: unii sunt intelectuali fără
inimă şi fără voinţă, alţii sunt voluntari fără creier şi aşa mai departe... Da, peste tot nu vedem
decât infirmi, oameni bine dotaţi într-un domeniu şi mai mult sau mai puţin handicapaţi în toate
celelalte.
Şi totuşi, dacă punem întrebarea Inteligenţei Cosmice, ea ne va spune că scopul său a
fost de a crea omul după imaginea Creatorului, capabil să înţeleagă Perfecţiunea, să iubească
această Perfecţiune şi să o realizeze pe Pământ. De ce a spus Iisus: “ Fiţi perfecţi aşa cum Tatăl
vostru Ceresc este perfect?” Pentru că ştia El ce ştia! Omul a fost creat pentru a deveni
atotştiutor, tot numai dragoste şi atotputernic ca Tatăl său Ceresc şi de aceea toţi care n-au
făcut altceva decât să se dezvolte în domeniile în care aveau o oarecare uşurinţă: matematică,
poezie, muzică, nataţie... (ei da, dacă îi veţi observa, veţi constata că majoritatea nu fac altceva
decât să se dezvolte în aceste domenii atât de limitate) sunt nişte sectari şi ceea ce este foarte
grav, e că ei n-o ştiu.
Omul trebuie deci să se dezvolte în toate cele trei planuri: ale intelectului, ale inimii şi
ale voinţei. El trebuie să înţeleagă, să iubească, să realizeze... Ce să realizeze? Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa pe Pământ. Numai cu această condiţie va fi “salvat” şi nu în modul
în care şi-l închipuie majoritatea creştinilor. Să ai credinţă şi să faci unele opere caritabile este
suficient să mergi în Cer şi să fii aşezat la dreapta Domnului? Bietul Dumnezeu, înconjurat de
persoane vulgare, ignoranţi, mâncăi, beţivi, fumători, dezmăţaţi! Cum au trăit, asta n-are nici o
importanţă, ei aveau credinţă şi ei înşişi se consideră drepţi. Vor merge direct în Paradis. Dar
iată ce li se va întâmpla:
Era în Bulgaria un popă care nu înceta să-şi certe nevasta. O făcea proastă şi păcătoasă
în timp ce se dădea pe el ca model de perfecţiune. Într-o zi, simţind că va pleca pe lumea
cealaltă, şi şi-a luat rămas bun de la soţia sa: ”La revedere, nevastă. Îţi dau întâlnire în Paradis.”
După câtva timp a murit şi ea. Ajungând în Paradis, ea a început să-şi caute bărbatul iubit.
Caută, caută... imposibil de găsit! Atunci ea se adresează sfântului Petru care începe să-şi
răsfoiască marele catastif: ”Nu-l găsesc”, spune el, “Precis că este... la subsol!” şi-i dă un bilet
de liberă trecere pentru a coborî în Iad. Ea caută puţin şi deodată, ce vede! Bărbatul ei într-un
cazan cu apă clocotită! Numai capul îi ieşea afară. Ea exclamă: “O, bietul meu bărbat, în ce
situaţie îngrozitoare te găseşti!” - “Nu mă plânge”, spuse el, “sunt încă bine: stau pe capul
mitropolitului!”
Şi iată că li se întâmplă multora care se consideră teribil de drepţi: fac un mic sejur în
Iad, înainte de a reveni pe Pământ pentru a învăţa să se dezvolte până la perfecţiune. Din punct
de vedere al Ştiinţei Iniţiatice Universale, atâta timp cât nu sunt încă perfecţi, majoritatea
oamenilor sunt sectari.

2
 Să discutăm acum despre tendinţa, atât de răspândită în lume, de a lucra pentru un
grup, fie că este vorba de un sindicat, de un partid politic, o naţiune... Această atitudine, care
trece drept generoasă, este în realitate prea egocentrică, prea personală. Din moment ce
activitatea voastră nu urmăreşte fericirea şi pacea întregii omeniri, ea este limitată, deci sectară.
Dacă şi ştiinţa ne demonstrează că facem parte din viaţa cosmică, din moment ce ne datorăm
existenţa nu numai pământului, apei, soarelui, dar chiar şi stelelor, de ce trebuie totdeauna să
rămânem pe loc, ghemuiţi în noi înşine?
Şi de altfel, aţi fost voi în stare să descifraţi secretele acestui pământ, acestei ape,
acestui aer şi acestui foc graţie cărora existenţa noastră este posibilă? O să spuneţi: ”Care
secrete? Ce-i atâta de înţeles în asta?” Multe, şi printre altele, următoarele: priviţi planeta
noastră, pământul ocupă o suprafaţă limitată, mările au o suprafaţă mai vastă, aerul o suprafaţă
încă şi mai mare, iar focul, lumina, merg până la infinit. Aceasta înseamnă că şi noi trebuie să
mergem până la infinit.
Şi mai gândiţi-vă şi la următorul aspect: cât timp puteţi trăi fără aceste elemente? Puteţi
să staţi nemâncaţi cincizeci până la şaizeci de zile, fără să beţi nimic, circa zece zile, fără să
respiraţi, doar câteva minute, dar în momentul în care inima se răceşte, muriţi. Acestea arată că
elementul solid este mai puţin important decât elementul lichid, elementul lichid mai puţin
important decât elementul gazos şi elementul gazos mai puţin important decât elementul eteric:
căldura, lumina.
Vedeţi deci, că elementul de care are omul cea mai mare nevoie este cel eteric, care
umple spaţiul. Şi atunci, în loc să se agaţe tot timpul de lucrurile meschine ale vieţii, fiind
mereu supraîncărcaţi, striviţi, de ce oamenii nu caută imensitatea, universalitatea, libertatea?
Pentru că au o mentalitate sectară, iată răspunsul. Dacă ne uităm la clerici, la politicieni,
economişti... toţi nu sunt decât sectari, dar cum ei sunt ultimii care să-şi dea seama, iată-i ferm
hotărâţi să lupte contra sectelor.
Se poate să existe şi secte dăunătoare, sigur se poate, dar nu ştiu care sunt acelea
pentru că eu nu mă ocup de ele, activitatea mea este de altă natură, şi este normal să li se
limiteze posibilităţile de a face rău. Dar cei care vor trebui să se pronunţe trebuie să fie
persoane cinstite şi fără idei preconcepute, capabile să vadă cine acţionează pentru a provoca
anarhia şi dezordinea şi cine acţionează în favoarea păcii, justiţiei şi fericirii umane, adică
pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi Epoca de Aur.
Şi acum voi adăuga câteva cuvinte care vor fi un fel de rezumat, o sinteză a întregii
filosofii iniţiatice. Trăieşte în Bulgaria o femeie care este una din cele mai mari clarvăzătoare
din lume: se numeşte Vanga. Ea a dat de atâtea ori dovada darurilor sale încât guvernul însuşi
apelează la ea şi a pus să se construiască alături de casa ei un hotel pentru a primi vizitatori din
lumea întreagă. Cea ce este cu totul deosebit pentru Vanga este faptul că ea este oarbă; cei
care vor să o consulte trebuie să-i înmâneze o bucăţică de zahăr cubic pe care l-au atins şi cu
ajutorul acestei bucăţele de zahăr doar, ea poate să spună oamenilor tot despre trecut, prezent
şi viitor cu o precizie uluitoare.
Cum se poate explica aceasta? Foarte simplu. Fiecare fiinţă emană mici particole
impalpabile, invizibile, pe care ştiinţa nu le-a studiat încă şi aceste particole care zboară în
atmosferă se depun pe obiecte şi le impregnează. În felul acesta noi lăsăm obiectelor şi
persoanelor pe care le frecventăm ceva din virtuţile noastre, din forţele, din lumina noastră, sau
din contră, ceva din bolile, viciile sau impurităţile noastre. Deci, fără să ne dăm seama, putem
face bine şi tot fără să ne dăm seama putem face rău. Dar chiar dacă suntem inconştienţi,
faptele noastre se înregistrează, şi într-o zi vom fi recompensaţi pentru ceea ce am făcut bine şi
pedepsiţi pentru ceea ce am făcut rău.
Adevărata religie este bazată pe o ştiinţă ce a rezultat din observarea fenomenelor ce
sunt vizibile pentru anumite fiinţe evoluate. Cei care refuză să recunoască această ştiinţă, treaba
lor, dar o să vadă, într-o zi, unde i-a dus aceasta. În orice caz, pot să vă spun că cei ce ignoră
această ştiinţă sunt sectari. Dar şi cei care nu vor să devină conştienţi de influenţa gândurilor,
sentimentelor lor şi a tuturor stărilor interioare asupra colectivităţii sunt sectari: ei fac numai ce

3
le place fără să se preocupe nici de răul pe care-l pot produce asupra celor din jur şi nici de
binele pe care l-ar putea face. Prin această atitudine se limitează, deci sunt sectari.

Cap II NICI O BISERICĂ NU ESTE VEŞNICĂ

Se întâmplă cu naţiunile, cu ţările şi cu popoarele ceea ce se întâmplă cu fiecare fiinţă

umană care se naşte, creşte, apoi îmbătrâneşte şi trebuie să lase locul celorlalţi. Urmează
aceeaşi curbă: dau ceea ce trebuie să dea şi apoi se sting. S-ar spune că se odihnesc pentru a
putea într-o zi să se trezească şi să producă din nou bogăţii. S-a văzut aceasta în cazul tuturor
naţiunilor şi aceeaşi soartă o au şi religiile: fiecare ia un mare avânt, atinge o mare înălţime, o
mare extindere, un punct culminant, apoi se cristalizează şi pierde cheile vieţii. Iată, chiar
Misterele, chiar templele vechiului Egipt, care posedau cheile cunoaşterii şi ale puterii, ce-a mai
rămas acum din ele? Unde sunt acei hierofanţi, toate acele ştiinţe unde sunt?... Toate s-au
supus legilor imuabile ale vieţii.
Fiecare formă, adică fiecare lucru sau fiecare fiinţă care se naşte trebuie să moară şi să
lase locul altora. Doar spiritul nu are nici început şi nici sfârşit şi numai el este cel care se
încarnează succesiv în noi forme. Dumnezeu nu a dat formei eternitatea; forma este friabilă,
efemeră, ea nu rezistă timpului, numai principiul, spiritul, care aparţine lumii divine, este
indestructibil, etern.
Oamenii care nu cunosc îndeajuns acest adevăr încearcă tot timpul să eternizeze forma.
Putem vedea aceasta mai ales în religii, care de secole se ataşează de anumite ritualuri, de
anumite credinţe, fără să-şi dea seama că aceste dogme, aceste ritualuri sunt forme care nu pot
dura. Viaţa este o ţâşnire continuă care are nevoie de forme noi pentru a se exprima. Deci viaţa
însăşi este cea care sparge formele, căci are nevoie de noi aparate, de noi conductoare pentru a
revela noi bogăţii, noi lumini, noi splendori. Şi de aceea, după un oarecare timp, formele
trebuie să dispară pentru a face loc altor nuanţe, altor manifestări, mai subtile.
Priviţi omul: atâta timp cât este tânăr, materia corpului său este extrem de suplă,
maleabilă, vie, şi graţie acestor calităţi ale materiei spiritul ajunge să se exprime din ce în ce mai
bine prin intermediul intelectului, inimii şi voinţei sale. Apoi se ajunge în mod fatal la o vârstă
când această formă se întăreşte, se cristalizează şi atunci spiritul care nu mai are posibilitatea să
se manifeste prin intermediul acestei forme zbârcite, trebuie să plece pentru a reveni într-o
formă nouă.
Trebuie să observăm natura pentru a trage concluzii valabile în toate domeniile...
Bisericile care se încăpăţânează să menţină aceleaşi forme de secole, greşesc. Ele ar trebui tot
timpul să amelioreze forma, să se rafineze, astfel ca să poată exprima din ce în ce mai mult, din
ce în ce mai bine, noii curenţi care vin din Cer. Căci Cerul n-a fixat nici un lucru pentru
eternitate.
Priviţi câte apar noi în omenire; de ce forma să nu urmărească aceste noi nevoi, aceste
noi tendinţe? Acum apare constelaţia Vărsătorului pentru a răvăşi, pentru a sparge toate
formele, toate valorile pe care oamenii le credeau definitiv instalate. Ce gândesc oamenii este
una şi ceea ce gândeşte Inteligenţa Cosmică este alta. Inteligenţa Cosmică are alte proiecte
decât cele ale oamenilor şi de aceea, acum, graţie curenţilor Vărsătorului ea va da totul peste
cap, pentru a le arăta că nu trebuie să îngroape spiritul în vechile forme.
Pentru a dura, trebuie să ştii să te înnoieşti în permanenţă. Şi dacă Biserica este acum
din ce în ce mai părăsită este pentru că ea nu se împrospătează, se agaţă de vechile concepţii
care nu mai sunt valabile astăzi şi care trebuie înlocuite. Bineînţeles, eu nu spun să se
înlocuiască principiile pe care este fondat creştinismul. Nu pot exista principii mai bune decât
cele date de Hristos în Evanghelie. Dar de ce Biserica continuă să tragă după ea vechile
practici care nu mai dau rezultate?
Mulţi părăsesc religia creştină pentru că ei consideră că ştiinţa contrazice şi anulează
toate adevărurile evanghelice. Dar aceştia n-au înţeles nimic. Eu spun că din contră,
descoperirile ştiinţei nu fac decât să accentueze adevărurile cunoscute în Evanghelii.

4
 Pot să vă demonstrez - şi am şi făcut-o, de altfel - nu numai că descoperirile ştiinţei
oficiale nu contrazic Ştiinţa Iniţiatică dar ele îi dovedesc veridicitatea şi acest lucru nu l-au
înţeles nici clericii, nici savanţii. După mine, nu există contradicţie; ştiinţa şi religia merg
împreună şi aceast lucru este valabil chiar şi pentru artă, căci cele trei sunt legate. Ştiinţa
trebuie să dea oamenilor lumina, religia căldura, dragostea iar arta, activitatea creatoare. De ce
au fost despărţite, în timp ce în viaţă, în natură, în fiinţa umană ele stau laolaltă şi lucrează
împreună? Niciodată Iniţiaţii n-au separat aceste trei domenii. Şi acum, când despărţirea s-a
produs, în cultura occidentală religia este incapabilă să-i menţină pe oamenii de ştiinţă, care o
reneagă. Dar ei o reneagă pentru că ei nu posedă adevărata ştiinţă; ştiinţa lor este fixată pe
lumea fizică, materială, şi nu cunosc adevărata ştiinţă care stă la baza tuturor religiilor: ştiinţa
celor trei lumi: materială, psihică şi spirituală. Cât despre artă, ea se bălăceşte între ştiinţă şi
religie şi se opune ba uneia, ba celeilalte.
În natură, repet, religia, ştinţa şi arta formează un singur tot. Oamenii sunt cei care le-
au separat. Atâta timp cât vor menţine această separare, adevărul le va scăpa. Ştiinţa, religia şi
arta formează o unitate graţie căreia se poate explica tot, se poate înţelege tot. Ştiinţa este o
necesitate a intelectului. Religia este o necesitate a inimii, iar arta este o necesitate a voinţei:
trebuie să exprimi ceva, trebuie să crezi, să construieşti... şi aceste trei necesităţi sunt legate,
pentru că ceea ce gândeşti eşti obligat să simţi, pentru ca în cele din urmă să execuţi.
De altfel, pot să vă spun că mulţi dintre savanţii contemporani sunt reîncarnări ale
Iniţiaţilor din trecut, ale marilor preoţi care cunoşteau Misterele. Cei care au descoperit
televiziunea, radioul n-au făcut decât să aplice cunoştinţe pe care le aveau deja dintr-un trecut
îndepărtat. Da, este vorba de Iniţiaţii vechiului Egipt, căci epoca noastră este legată prin
numeroase corespondenţe cu civilizaţia egipteană şi întreaga ştiinţă Sacră a Egiptului este pe
cale de a se revela şi de a-şi găsi aplicaţii în planul fizic.
Creştinismul are nevoie de mari transformări, căci tradiţiile pe care le urmează nu mai
sunt adaptate epocii noastre. De altfel, dacă religia aşa cum este ea înţeleasă ar fi fost cu
adevărat suficientă, omenirea ar fi fost acum într-o stare mai bună. În condiţiile în care religia a
fost redusă la o formă ineficace, nu trebuie să ne mirăm că majoritatea oamenilor n-o mai iau în
serios. Din ce în ce mai mult oamenii gândesc, îşi pun întrebări şi sunt nemulţumiţi de ceea ce li
se prezintă. În trecut ei înghiţeau tot cea ce erau făcuţi să creadă: exista o autoritate, Biserica,
care gândea şi decidea pentru ei. Dar în prezent, ei nu mai vor ca alţii să gândească în locul lor.
Acesta este un indiciu că creştinismul trebuie să accepte forme noi... până în ziua în care aceste
noi forme se vor învechi la rândul lor şi vor trebui înlocuite.
Rolul formei este de a păstra conţinutul intact; ea se prezintă deci ca un recipient, ca o
protecţie, o limită... ca o închisoare. Dar pentru a nu menţine pe veşnicie conţinutul imobilizat
într-o formă, trebuie ca aceasta să fie deschisă pentru a deşerta acest conţinut într-o formă
nouă mai subtilă, mai suplă, mai transparentă. Iată de ce nimic din ceea ce a fost construit în
planul fizic nu este veşnic.
Timpul nu poate acţiona asupra principiilor, dar acţionează asupra formelor. Când se
spune că timpul distruge tot, aceasta priveşte numai formele, şi creştinii n-au înţeles încă faptul
că forma în care religia le-a fost dată acum câteva secole nu poate dura veşnic şi că trebuie
schimbată. Nu, ei sunt tenace, nu vor să schimbe nimic.
Fraternitatea Albă Universală nu aduce principii noi, ci forme noi. Adică metode noi
pentru ca acest conţinut, spiritul, să aibă posibilităţi mai mari de manifestare şi de exprimare. În
aceasta constă evoluţia: schimbarea formelor. Problema evoluţiei a procupat mult pe savanţii
naturalişti, unii spunând că formele sunt cele care evoluează şi alţii că formele sunt determinate
odată pentru totdeauna şi că fiinţele sunt cele care trec dintr-o formă în alta. Unde este
adevărul? A doua opinie este cea exactă: formele nu evoluează. Toate formele de animale, de
insecte, de plante există deja în lumea arhetipurilor şi creaturile sunt cele care iau aceste forme,
apoi le părăsesc pentru a lua altele, ca nişte actori care şi-ar schimba masca cu fiecare piesă
nouă pe care o au de jucat.

5
 Spiritul schimbă deci forma, dar forma ca atare nu evoluează. Sunt aici forme create pe
veşnicie şi sunt chiar forme noi pe care nu le cunoaştem încă. Formele noi pentru plante, pentru
animale sunt deja aici, în planul arhetipurilor, ele deja există. Chiar şi pe noi ne aşteaptă noi
forme: pe măsură ce vom evolua, ne vom însuşi aceste noi forme, căci există în permanenţă o
formă veche care trebuie lăsată şi o formă nouă care poate fi luată, mai suplă, mai pură, mai
luminoasă. Luând această formă nouă avem noi mijloace de acţiune şi de manifestare, în timp
ce, dacă rămânem în vechile forme, suntem limitaţi şi niciodată nu vom putea merge mai
departe. Aceasta este ceea ce creştinii n-au înţeles: ei vor să menţină forma pe veşnicie; dar
este imposibil. Este o atitudine care se opune decretelor Inteligenţei Cosmice.
Forma este deja făcută veşnică în atelierele de sus, în lumea arhetipurilor: acolo toate
formele sunt veşnice pentru a servi proiectele Inteligenţei Cosmice. Dar dacă omul vrea să facă
forma veşnică aici, adică să se cramponeze cu orice preţ de o formă sau alta, el crează o
provocare lumii invizibile care vine cu ciocane şi sparge aceste forme pentru a-l elibera. Veţi
spune că aceasta-i cruzime... Nu, nu e cruzime, este manifestarea dragostei Cerului, care vrea
astfel să-l oblige pe om să meargă mai departe.
De altfel, ce li se întâmplă oamenilor, de la o încarnare la alta? Cel mai frecvent, ei îşi
schimbă sexul. Să presupunem că într-o încarnare anterioară aţi fost femeie: aceasta s-a
întâmplat pentru a învăţa să manifestaţi calităţile principiului feminin. Acum, sunteţi bărbat
pentru a învăţa să vă manifestaţi alte calităţi.
Această aparentă cruzime a lumii invizibile, care sparge unele forme pentru a crea altele
noi, nu este înţeleasă încă de Biserică, dar fie că o înţelege sau fie că nu, vechile forme vor fi
sparte. Aceasta v-o garantez. Orice ar face creştinii, ele vor fi sparte de către lumea invizibilă
care vrea să-i elibereze, pentru a-i obliga să evolueze.
Farternitatea Albă Universală este o nouă formă a religiei lui Hristos. Bineînţeles
creştinii vor protesta zgomotos şi ne vor combate pentru că ei sunt convinşi că trebuie să
rămână credincioşi tradiţiilor pe care le-au primit. Dar ei nu vor avea câştig de cauză pentru că
lumea invizibilă va veni să le demonstreze că nu au dreptate. O formă nouă ce apare se va
menţine un oarecare timp, dar la rândul său va fi înlocuită de o altă formă mai bună. Vedeţi,
sunt corect, sunt cinstit. Nu vreau să vă înşel spunându-vă că forma adusă de învăţătura
noastră va fi veşnică. Odată ce această formă îşi va fi îndeplinit menirea, ea va lăsa locul unei
alte forme mai evoluate, mai adaptate.
Când cineva vrea să-mi explice că nu poate să accepte învăţătura Fraternităţii Albe
Universale sub pretext că este catolic eu îi spun: ”Bine, dacă te simţi bine acolo, rămâi acolo,
cât despre noi, noi mergem mai departe”. Căci, ce poţi învăţa din atât de multe predici care nu
explică nimic? Şi atunci, a cui este vina când oamenii fac prostii? Ei părăsesc biserica pentru că
nu le dă nici un răspuns la întrebările şi la neliniştile lor. Sunt predici foarte poetice şi foarte
morale... Da, eu sunt de acord cu ele, dar nu înveţi din ele mare lucru, căci nu există acolo nici
o ştiinţă care să explice cu adevărat sensul şi scopul existenţei umane, legile care o guvernează
şi cum trebuie să te comporţi conform acestor legi. Sunt numai cuvinte. Unde este partea
practică? Credeţi că creştinătatea a aplicat Evangheliile? Să fim serioşi! Duceţi-vă să vedeţi ce
se întâmplă în ţările aşa-zise creştine.
Cel ce vrea să lucreze după principiile lui Hristos, care sunt veşnice, nemodificabile,
aparţine cu adevărat Fraternităţii Albe Universale. El nu dărâmă nimic, nu acţionează împotriva
lui Hristos, nu oferă o nouă religie, nimic din toate astea, tot ceea ce face el este să lucreze
pentru noile forme. În timp ce acela care se agaţă de vechile forme demonstrează că n-a înţeles
principiile. El îşi închipuie că forma îl va salva şi doarme liniştit, protejat de formă... Da, căci în
interiorul formei, adormi. Pentru a evolua, trebuie să nu mai contezi atât pe formă, ci trebuie să
lucrezi cu principiile. Nu vi se pare mult mai avantajos idealul pe care vi-l prezint? Hristos, El
Însuşi, v-ar putea spune că este minunat, pentru că în Evanghelii scrie: ”Ce este scris, omoară
şi ce este spirit, însufleţeşte”. Este exact ceea ce încerc să vă explic. Da, fără încetare vă împing
spre spiritul care însufleţeşte.

6
 Toţi acei care acordă primul loc principiilor, aparţin Marii Fraternităţi Albe Universale.
Nu acestei Fraternităţi care se află aici pe Pământ, ci Fraternităţii Albe Universale din care fac
parte cele mai luminoase creaturi din Univers. Cât despre noi, noi ne aflăm aici pentru a da
acestor fiinţe perfecte posibilitatea de a acţiona astfel încât Împărăţia lui Dumnezeu să coboare
pe Pământ. Iată în ce sens trebuie să înţelegem faptul că Fraternitatea Albă Universală este o
nouă formă a religiei lui Hristos. Deci, cel ce acţionează conform principiilor lui Hristos
aparţine Fraternităţii Albe Universale. Este posibil ca el nici măcar să nu ne cunoască, dar asta
nu contează, este un membru al Fraternităţii Albe Universale.
Cea care îi împinge pe oameni să se agaţe de forme, este lenea. La aceştia, activitatea
spirituală s-a oprit şi ei se fălesc cu forma. Uitaţi-vă la creştini: ei nu vor să înveţe nimic, nu vor
să înţeleagă nimic, se opun oricărei schimbări, crezând că astfel sunt credincioşi lui Hristos, dar
în realitate ei nu sunt credincioşi decât formelor îngrămădite una peste alta de către oameni.
Trebuie să fii credincios Domnului şi nu numai oamenilor. Dacă vreţi să rămâneţi
credincioşi oamenilor, foarte bine, eu n-am nimic împotrivă, dar praful o să se aleagă de voi.
Cine erau de fapt toţi aceia care au condus Biserica timp de secole,? De multe ori, bieţi indivizi
ca toţi ceilalţi, şi asta când nu erau chiar criminali! Dacă unii dintre ei manifestau o înţelegere
superioară, erau imediat criticaţi şi persecutaţi. Cercetaţi istoria şi veţi vedea: toţi cei care voiau
să aducă cu adevărat nişte ameliorări, gata cu ei, erau aruncaţi, excomunicaţi, arşi... trebuia cu
orice preţ să se păstreze forma! De fapt, forma nu produce mare lucru, ea nu face decât să ţină
oamenii captivi. Da, forma este cea mai bună închisoare: prizonierul nu mai poate scapa din ea.
Dumnezeu s-a manifestat prin intermediul lui Iisus, dar înainte de asta El se manifestase
şi prin intermediul lui Moise. Dacă Moise a putut să facă atâtea lucruri extraordinare, este
pentru că Dumnezeu era cu el. Dar a trebuit să vină Iisus pentru că, după un anumit timp,
intransigenţa Legii lui Moise nu mai corespundea proiectelor pe care Inteligenţa Cosmică le
făurise pentru oameni. Şi atunci de ce Inteligenţa Cosmică n-ar avea acum proiecte noi?
De altfel, în zilele noastre chiar şi forma iniţierii s-a schimbat. În Antichitate, Iniţierea se
făcea în temple, unde discipolul trebuia să treacă prin probe de foc, de aer, de apă şi de
pământ. Acum Iniţierea se face în viaţa obişnuită; fără ca măcar să-şi dea seama, discipolii sunt
puşi de către Iniţiaţi în anumite situaţii, în faţa anumitor probleme şi li se observă reacţiile.
Toate probele fac parte din viaţă; cele patru elemente fac parte din viaţă; aici trebuie să
demonstraţi că aţi învins frica, tendinţa de a râvni bunul altuia, egoismul, senzualitatea, etc...
Da, sunt multe probe, mai ales pentru cel care doreşte să avanseze pe drumul Iniţierii: trebuie
să ştie dinainte că dorinţa sa va fi îndeplinită, dar va fi supus la probe. Atunci când se aşteaptă
cel mai puţin, va fi pus la probă, dar asta în viaţa cotidiană, căci toate probele sunt în cadrul
vieţii. Suntem supravegheaţi în cele mai mici detalii. Şi de multe ori pierdem, pentru te miri ce,
căci ne rezervăm eforturile pentru probele dificile.
Deci vouă vă revine sarcina de a fi vigilenţi, treji, de a ţine seama că orice împrejurare a
vieţii poate fi o probă. Şi de fiecare dată fiinţele de acolo de sus se pronunţă. Dacă aţi repurtat
succese veţi primi diplome; dar nu ca acelea ale universităţilor, diplome care pot fi rupte, arse,
şterse sau furate. Nu, sunt diplome care se imprimă pe faţa voastră şi pe întregul vostru corp;
nimeni nu vi le poate lua. Şi mai mult decât atât. Spiritele naturii, care ştiu să citească aceste
diplome, vă apreciază, vă primesc şi hotărăsc să vă ajute. În orice loc, oriunde aţi merge, ele
văd aceste diplome. Dar dacă nu le aveţi, ele nu au nici o consideraţie faţă de voi şi chiar este
posibil să vă persecute pentru că vă consideră o fiinţă slabă, ignorantă şi inutilă.
Reţineţi deci bine aceasta: totul în viaţă este rezultatul relaţiilor între aceşti doi poli
opuşi: spiritul şi materia, principiile şi formele. Pe pământ, oamenii nu sunt pregătiţi să trăiască
doar cu principii, lor le trebuie forme pe care să se sprijine. Spiritul se încarnează în forma unui
corp, pentru a putea să se manifeste aici pe planul fizic. Când se întoarce în regiunile spirituale
nu mai are nevoie de aceste forme, doar aici pe pământ are nevoie. Ceea ce trebuie să ştim este
că forma nu durează mult. Dumnezeu n-a dat veşnicie formei şi de aceea Cerul trimite în mod
periodic Iniţiaţi, Mari Maeştri, pentru a schimba formele, dar numai formele, niciodată

7
principile. Repet, principiile sunt imuabile, da, căci principiile sunt: dragostea, înţelepciunea,
adevărul, sacrificiul... şi ele rămân valabile pentru eternitate.

Cap III SĂ CĂUTĂM SPIRITUL ÎN SPATELE FORMELOR

Atâta timp cât sunteţi pe pământ sunteţi obligaţi să trăiţi în lumea formelor. De
exemplu, trebuie să vă păstraţi forma corpului şi chiar să o întreţineţi: el trebuie să fie sănătos,
estetic, expresiv... Dar până când? Până în momentul în care veţi pleca dincolo.
În orice domeniu şi chiar în domeniul religiei, se ajunge fatalmente la un moment în care
o formă trebuie părăsită ca pe o haină uzată. Se poate deci păstra o formă atâta timp cât ea
este utilă, necesară, indispensabilă, dar din momentul în care ea devine perimată începe o altă
fază şi forma trebuie înlocuită sau cel puţin trebuie mers mai departe în înţelegerea acestei
forme. Pentru că, bineînţeles, rituri cum sunt acelea ale botezului, căsătoriei, slujbei,
împărtăşaniei sunt bazate pe legi fundamentale, pe cunoştinţe magice şi asta este valabil mai
ales pentru slujba religioasă, care este magie albă pură. Se poate spune chiar că dacă Biserica s-
a menţinut până acum, este graţie acestei slujbe. Ce e păcat este că o mulţime de preoţi nu
cunosc profunzimea a ceea ce fac. Dacă ar cunoaşte-o, slujba ar avea o putere şi mai mare.
Majoritatea creştinilor n-au înţeles încă adevărata religie a lui Hristos. Ei merg la
biserică, aprind lumânări, iau apă sfinţită, fac comuniunea sfântă, dar n-au înţeles că atâta timp
cât aceste practici nu corespund unei stări interioare, ele rămân gesturi vide şi fără conţinut. Ei
îşi pun în casă o mică icoană a Sfintei Fecioare pentru ca ea să-i protejeze şi îşi imaginează că
orice ar face, Sfânta Fecioară va fi acolo pentru a continua să-i protejeze. Toate acestea nu
sunt decât superstiţii: crezi una, crezi alta, dar ceea ce credem şi credinţa sunt două lucruri
diferite, şi imaginându-şi că au credinţă, majoritatea oamenilor se mulţumesc doar să creadă.
Da, pentru că se leagă prea mult de formă, fără să fie conştienţi că rugăciunile, chiar, pot fi
numai forme. Trăia odată într-o mănăstire un călugăr care avea obiceiul să viziteze butoaiele
din pivniţă. Acesta era păcatul lui, ce să-i faci, nu putea să se dezbare de el, iar seara, când îşi
făcea rugăciunea, cerea iertare lui Dumnezeu şi apoi adormea liniştit. Pentru că, înţelegeţi, e
suficient să mormăi câteva cuvinte de regret pentru a fi iertat. Dar iată că într-o noapte simte
că cineva îl zguduie spunându-i: ”Scoală-te, ridică-te, ai uitat să-ţi faci rugăciunea!” Şi pe cine
vede? Pe Diavol! Da, pe Diavol în persoană, care îl scula ca să-i aducă aminte că trebuia să se
roage... Şi a înţeles atunci că Diavolul avea interes ca el să se roage, ca să se creadă iertat... şi
să continue să bea! Deci, nu Dumnezeu era. Dumnezeu nu ascultă rugăciunile unui beţiv.
Vedeţi, deseori Diavolul este cel care se ascunde în spatele formelor, care vă îndeamnă să
mergeţi la Biserică, să aprindeţi lumânări, să vă rugaţi, să vă împărtăşiţi, pentru a vă încrusta
mai bine în vechile forme, fără a încerca să aprofundaţi ceea ce faceţi, pentru a vă ameliora.
De aceea, când spun că Învăţătura Fraternităţii Albe Universale creează o nouă religie,
nu pretind că această religie va fi superioară ca esenţă celei pe care a adus-o Iisus. Este
imposibil, Iisus este cu adevărat pe piscul cel mai înalt. Nu există nimic mai presus de această
lege a dragostei şi a sacrificiului pe care El a adus-o oamenilor pentru ca ei s-o înveţe. În
privinţa metodelor, în punerea în aplicare, în intrepretări, putem să aducem ceva mare şi eficace
pentru a merge mai departe. Nu se dezvăluie totul în Evanghelii, mai rămân atâtea puncte
obscure şi neexplicate! Ei bine, aceste lămuriri le aduce Învăţătura Fraternităţii Albe Universale
pentru că este fondată pe adevărata Ştiinţă Iniţiatică.
Să luăm numai problema botezului. Catolicii aduc la biserică un copil de câteva zile
pentru ca preotul să-l boteze punându-i apă şi ulei pe frunte. Preotul poate că se gândeşte la
altceva în timp ce-l botează, dar asta n-are importanţă: datorită acestei ape şi acestui ulei,
copilul este spălat de păcatul originar, este deci salvat pentru totdeauna şi intră în comunitatea
creştinilor. În realitate, Biserica a dat acestui rit o eficacitate exagerată. Botezul nu purifică
omul pentru restul vieţii sale. Cum poate cineva să creadă că spiritele răutăcioase nu vor
îndrăzni să mai intre în el numai pentru că i s-a pus apă şi ulei sfinţite pe frunte, atunci când era
mic? Ei nu, din nefericire, toţi diavolii intră, nu le este teamă, nu sunt impresionaţi de botez.

8
Omul însuşi trebuie să acţioneze toată viaţa pentru a păstra, pentru a amplifica efectele
botezului şi dacă nu o face, botezul îşi pierde întreaga eficacitate.
Sunteţi botezat, vi se spală păcatul originar, bine, să zicem, dar după asta este nevoie ca
toată viaţa să munciţi pentru a păstra această puritate. În fiecare zi trebuie să vă curăţaţi în mod
conştient, din toată inima, din tot sufletul. Unii sunt atât de satisfăcuţi că au fost botezaţi că-şi
închipuie că nu mai au nevoie să facă eforturi să se amelioreze, dar când trăieşti cu ei îţi dai
seama că nu sunt mai buni decât cei care n-au primit niciodată botezul, ba chiar sunt mai răi!
De aceea eu le spun: “Să ştiţi că n-aţi înţeles nimic. Nu trebuie să vă mulţumiţi cu ideea că aţi
fost botezaţi şi că Iisus v-a salvat: voi înşivă trebuie să faceţi ceva pentru salvarea voastră”.
Dacă citiţi vechiul Testament o să vedeţi, de exemplu, cum profetul Elisei i-a ordonat
lui Noaman să se scufunde de şapte ori în Iordan pentru a se vindeca de lepră şi tot în Iordan,
Iisus a fost botezat de sfântul Ioan Botezătorul. Botezul, abluţiunile au eficacitate foarte mare
într-adevăr, dar această eficacitate depinde şi de elevarea spirituală a celui ce vă botează sau vă
cere să vă scufundaţi în apă. Este la fel ca în cazul talismanelor: puterea unui talisman depinde
de persoana care l-a pregătit. Dacă este o persoană slabă şi ignorantă, talismanul nu va acţiona
pentru că n-a primit o putere mare. Un obiect nu devine talisman decât dacă a fost pătruns de
forţa numită “Telesma”. Datorită acestei forţe, Telesma, “forţa tare a tutror forţelor” cum o
numeşte Hermes Trismegistul în Tabla de Smarald, talismanul devine puternic. Dacă nu,
obiectul există, dar cum forţa Telesma lipseşte, el nu este de fapt un adevărat talisman.
Apa este un element foarte propice pentru purificare, pentru că fiinţe invizibile locuiesc
şi acţionează în ea. Când omul se scufundă în apă, aceste fiinţe sunt capabile să-l debaraseze de
anumite straturi fluidice impure. Este bine să te scufunzi în apă, dar esenţialul este să fii
conştient de puterea sa. Şi mai ales dacă apa este sfinţită, magnetizată, dacă un Iniţiat a
consacrat-o pronunţând anumite formule, atunci sigur ea este eficace. Dar, chiar în acest caz,
puterea sa nu durează o veşnicie. Purificarea nu este cu adevărat durabilă decât atunci când
persoana care a fost purificată, exorcizată, reuşeşte să menţină această stare prin gândurile,
sentimentele şi acţiunile sale; din acest moment, într-adevăr, purificarea poate să fie definitivă,
dar numai cu această condiţie. În viaţa spirituală nici un mijloc exterior nu poate acţiona într-o
manieră durabilă dacă omul nu are o viaţă pură şi plină de sens. Problema este că neexplicând
aceste adevăruri oamenilor, ei îşi fac iluzii.
O să vă dau un alt exemplu. Mulţi creştini poartă la gât o cruce care le aminteşte
sacrificiul lui Iisus, mort pentru a-i salva, şi au convingerea că această cruce îi va proteja de
boli şi de slăbiciuni... şi atunci, de ce sunt tot timpul într-o stare mizerabilă? De ce crucea n-a
putut să-i salveze? Pentru că o cruce trebuie să fie purtată în interior, sub o altă formă, sub
forma unei calităţi, unei virtuţi, a unei forţe; numai cu această condiţie ea devine eficace,
benefică, magică. O cruce care nu se poartă decât în exterior, fie ea din aur, din fildeş sau
indiferent din ce altceva, nu poate să vă ajute cu nimic. Dar dacă magnetizaţi această cruce,
dacă îi adăugaţi credinţa voastră, dragostea voastră şi dacă prin intermediul ei vă uniţi cu
Hristos, în acel moment da, ea poate deveni o forţă extraordinară.
O cruce nu vă va salva decât dacă o purtaţi cu întreaga participare a spiritului vostru
trăind în strâns contact cu lumina, cu Hristos. Lăsând deoparte forma crucii, trebuie să
aprofundaţi principiul pentru a-i înţelege sensul şi pentru a încerca să-l puneţi în practică. Deci
dacă ţineţi cu tot dinadinsul, păstraţi unele forme dar nu lăsaţi niciodată deoparte spiritul care
este în spatele acestor forme. Pentru mine, crucea este un simbol formidabil... da, mai ales
crucea în trei dimensiuni formată din cinci cuburi pe ale cărei douăzeci şi două de feţe se
înscriu cele douăzeci şi două de litere ale Kabbalei cu ajutorul cărora Dumnezeu a creat lumea.
Deci, creştinii pot să poarte cruci şi medalii, pot să aprindă lumânări, să recite mătănii,
dar atâta timp cât nu fac nimic ca să dea viaţă acestor obiecte, ele vor rămâne fără efect. Şi cât
de ridicol este totul! E absolut necesar ca ei să înceteze să creadă în lucruri moarte şi să
înţeleagă că de ei depinde însufleţirea acestora.
Într-o bună zi oamenii vor începe să-şi dea seama că nu mai e cazul să se împăuneze cu
faptul că au fost botezaţi catolici, căci asta nu este suficient. Trebuie să devii catolic şi asta în

9
mod conştient, pe toată durata vieţii tale. Botezi după ritualul catolic un copil de câteva zile,
fără să-i ceri părerea, bineînţeles; poate mai târziu el ar fi preferat să fie musulman, taoist,
evreu sau budist... Nu fiţi scandalizaţi şi încercaţi să înţelegeţi, vreau doar să vă ofer o viziune
mult mai largă asupra lucrurilor. Ai fost botezat catolic, protestant, anglican sau ortodox,
foarte bine, dar oare trăieşti într-adevăr o viaţă îngerească? Nu, duci o viaţă intermediară între
animal şi om.
Trebuie să ne mulţumim doar cu faptul de a fi fost botezat şi apoi să stăm cu mâinile
încrucişate? Un catolic trebuie să-şi spună: ”Zi de zi, trebuie să devin în mod conştient, catolic,
adică universal, să nu mai existe separatism în inima mea, să nu mai existe ură, răzbunare,
ostilitate, ci numai convingerea că toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu”. Pe moment, încă mai
consideraţi că adepţii celorlalte religii nu sunt copiii lui Dumnezeu şi că ei trebuie înlăturaţi! Ei
bine, exact prin aceasta arătaţi că nu sunteţi catolic! Dacă aţi fi cu adevărat catolici, cu toate că
există diferenţe de opinii, faţă de ale voastre, în toate domeniile, aţi îmbrăţişa pe toţi oamenii cu
convingerea că vă sunt fraţi şi surori, fii şi fiice ai lui Dumnezeu.

Cap IV REÎNSCĂUNAREA BISERICII SFÂNTULUI IOAN

Fiecare religie a consacrat o anumită zi pentru serviciu religios şi de altfel ea nu este

aceeaşi pentru toţi: pentru creştini e duminica, pentru evrei este sâmbăta, pentru musulmani,
vinerea... De fapt ce diferenţă există între aceste zile? Niciuna. Toate zilele sunt sacre, toate
zilele sunt divine: se poate face bine vinerea, se poate face bine sâmbăta, se poate face bine
duminica. În Fraternitatea Albă Universală toate zilele trebuie să fie sfinte. Căci de nu, unde
ajungem? Timp de şase zile îl uităm pe Dumnezeu, încălcăm toate legile şi într-a şaptea
mergem la biserică pentru a încerca să ştergem crimele comise în timpul celorlalte şase!... Nu,
o zi nu este de ajuns pentru a ne purifica. Pentru asta e nevoie de toată săptămâna. Să te
gândeşti la Dumnezeu numai într-o zi din şapte, în timp ce în restul vremii nu ţi-ai adus aminte
de El nici măcar odată, atât erai de ocupat cu specula, cu bătăile sau cu adulterele... e de-a
dreptul grotesc! Astea sunt minciuni, e ipocrizie. Cel mai important este modul în care ai trăit
celelalte şase zile.
În cadrul noii religii, să-ţi consacri doar câteva ore sau o singură zi pentru a te ruga,
pentru a merge la biserică, va fi mult prea puţin. În Biserica lui Dumnezeu trebuie să fii în
fiecare zi şi în decursul întregii zile, pentru că Biserica lui Dumnezeu este întreaga creaţie.
Bineînţeles, oamenilor neciopliţi şi încăpăţânaţi nu li se poate cere prea mult. Pentru unii, şi o zi
e prea mult! Dar în noua religie, timp de şapte zile vom dori să fim mistici, timp de şapte zile să
fim puri, timp de şapte zile să avem gânduri bune, şapte zile să ne rugăm... şi apoi alte şapte
zile... şi în final întreaga viaţă. De altfel, este ceea ce facem când suntem aici la Bonfin, aici
toate zilele sunt duminici, sau sâmbete, sau vineri, dacă preferaţi, şi noi le petrecem în
biserică... Unde e biserica asta? Ea poate fi în exterior: întreaga natură, dar ea este mai ales în
interior, în noi, căci fiecare dintre noi este un templu pentru Dumnezeu cel viu.
Aţi citit în Evanghelia Sfântului Ioan răspunsul pe care Iisus l-a dat samariteancei. Ea Îi
spunea: ”Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul
unde trebuie să se închine oamenii”. Şi Iisus răspunde: ”Femeie, crede-Mă că vine ceasul când
nu vă veţi închina Tatălui nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim. Dar vine ceasul când
adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în spirit şi în adevăr!” Dar cum nu venise încă
vremea să se explice aceste adevăruri mulţimii, Iisus n-a putut să dea tuturor discipolilor săi
fundamentele filosofice, kabbalistice, ezoterice, simbolice, dacă doriţi, ale tuturor acestor
noţiuni. De aceea l-a ales pe Sfântul Ioan şi l-a pregătit în taină fără ca ceilalţi discipoli să ştie.
Dar ei îşi dădeau seama şi erau puţin geloşi; odată chiar Sfântul Petru i-a făcut reproşuri lui
Iisus. Dar Iisus era preocupat ca înainte de a pleca, să încredinţeze cel puţin unuia dintre

10
discipolii săi partea nerevelată a Învăţăturii sale. În acest scop l-a pregătit pe Sfântul Ioan şi
Sfântul Ioan a fondat o Biserică care nu este nici prea bine acceptată, nici înţeleasă de Biserica
Sfântului Petru.
Vă amintiţi de ceea ce i-a spus Iisus Sfântului Petru ultima oară când le-a apărut
discipolilor săi după Înviere, atunci când acesta îl întreba, vorbind despre Sfântul Ioan: ”Şi cu
acesta, Doamne, ce se va întâmpla?” Iisus i-a răspuns: ”Dacă Eu vreau ca el să rămână până la
venirea Mea, ce ai tu? Tu vino după Mine”... “Şi, adăugă Evanghelia, a ieşit întru fraţi această
vorbă că ucenicul acela nu mai moare.” Şi atunci, să presupunem că Sfântul Ioan mai trăieşte
încă într-un loc necunoscut... Biserica lui a pregătit o întreagă elită care munceşte în secret şi
care în decursul secolelor a fost păstrătoarea Ştiinţei Ezoterice. Luaţi numai Apocalipsa: oare
Biserica Sfântului Petru este în stare să interpreteze toate simbolurile pe care le conţine? Ba
chiar am auzit pe unii preoţi vorbind că Sfântul Ioan, îmbătrânind, precis şi-a pierdut o bună
parte din facultăţile sale mentale, căci altfel n-ar fi scris niciodată lucruri atât de neverosimile.
Dar cea care ni se va înfăţişa într-o zi va fi Biserica Sfântului Ioan. Bisericile catolică,
protestantă sau ortodoxă n-au decât să riposteze, aşa cum au şi făcut de altfel, în trecut şi să
încerce să extermine Biserica Sfântului Ioan, ele nu vor reuşi nici acum aşa cum nu au reuşit
nici în trecut.
Toate marile spirite ale creştinătăţii care s-au distins prin puritatea şi înţelepciunea lor
erau discipoli ai Sfântului Ioan, iar cei aparţinând Bisericilor oficiale, care nu puteau nici să
accepte, nici să suporte superioritatea lor, i-au persecutat fără încetare. Dar această Biserică ce
a fost mereu obligată să trăiască şi să acţioneze în secret, continuă să formeze fii şi fiice ai lui
Dumnezeu şi ea se va prezenta acum în faţa lumii întregi pentru a-şi demonstra superioritatea,
bogăţia spirituală, universalitatea sa. În acest moment, fie că o vrea, fie că nu, Biserica
Sfântului Petru va fi obligată să se transforme şi să facă reforme. Bineînţeles, a existat şi în
această Biserică o minoritate de persoane de elită, cât despre ceilalţi, de ce s-au ocupat, să nu
mai vorbim! Şi în loc să înţeleagă că ar trebui să se instruiască, să progreseze, s-au mulţumit
să-i persecute pe cei care-i depăşeau.
Biserica Sfântului Petru a dat dovadă întotdeauna de o mare intoleranţă, persecutând,
arzând pe cei care nu gândeau şi nu acţionau exact după regulile stabilite de ea. În timp ce
membrii Bisericii Sfântului Ioan n-au persecutat niciodată pe nimeni, au lăsat pe fiecare liber să
facă ce vrea; singura lor preocupare a fost să se perfecţioneze, să se apropie din ce în ce mai
mult de perfecţiunea divină. Ei n-au avut nici o ambiţie pământească, contrar Bisericii Sfântului
Petru, care pentru a domina mai bine şi a se impune s-a străduit să menţină oamenii în
mediocritate şi slăbiciune: să cauţi perfecţiunea? Dar asta înseamnă orgoliu, numai diavolul
poate să inspire o astfel de dorinţă! Şi totuşi, ce-a spus Iisus: ”Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl
vostru Ceresc este perfect”. Deci, iată idealul cel mai înalt. Sigur, dacă ceilalţi au un alt ideal,
asta-i priveşte.
Să nu credeţi că intenţia mea este să distrug Biserica; nu, sunt de acord să-mi dau
osteneala cu ea pentru a-i da o lumină pe care ea nu o posedă în momentul acesta. Am şi
încercat, de altfel; am întâlnit preoţi, călugări dar n-am reuşit niciodată. Ba da, totuşi, am reuşit
puţin cu câte unii, dar cu majoritatea nu este nimic de făcut. Au fost aşa de impregnaţi deja în
seminarii de ideea că numai catolicismul este singura religie adevărată, că acum s-au deformat:
este imposibil să îi faci să meargă mai departe. Din acest motiv prefer să am de-a face cu atei,
cu necredincioşi, e mai uşor să te înţelegi cu ei. Dar oamenii bisericii, oh, la, la! Rămân atât de
limitaţi, atât de bigoţi, atât de înguşti!... Cred că totuşi o să revină şi ei într-o zi, dar numai
după fel de fel de piedici care-i vor pune pe gânduri.
În Apocalipsă, Sfântul Ioan vorbeşte despre un nou Cer şi un nou Pământ. Ce să
însemne asta? Oare primul Cer şi primul Pământ au îmbătrânit? Dacă au îmbătrânit, înseamnă
că la origine Domnul n-a ştiut să aleagă cele mai bune materiale pentru a le crea şi asta-i o notă
foarte proastă la adresa Lui. Asta înseamnă că nu este atotcunoscător. În realitate, acest nou
Cer şi acest nou Pământ ne privesc pe noi, viaţa noastră interioară. În limbajul iniţiaţilor, care
este limbajul simbolurilor eterne, un “cer nou” semnifică idei noi, o înţelegere, o percepţie, o

11
filozofie nouă, iar un “pământ nou” semnifică atitudini noi, comportamente noi. Deci noul Cer
şi noul Pământ reprezintă o altă manieră de a gândi şi o altă manieră de a trăi. Cerul reprezintă
capul, iar pământul picioarele. Picioarele sunt cele care merg după cum le spune capul, pentru
că picioarele aleargă acolo unde capul a plănuit să facă ceva. Deci comportamentul, conduita,
modul de acţiune sunt cele care se vor schimba datorită schimbării capului, adică a noii
filozofii, a noilor noţiuni.
Şi acum să vedem, acest cer nou pe care Dumnezeu este pe punctul de a-l crea, este el
nou? Nu, el se află aici de-o eternitate, dar numai pentru oameni va fi nou. Este aici, îi aşteaptă,
numai că ei nu-l văd şi va fi nou pentru că într-o zi, dintr-o dată, ei îl vor descoperi. Un nou cer
şi un nou pământ înseamnă că oamenii vor merge mult mai departe, mult mai sus pentru a
descoperi o manieră de a gândi şi o manieră de a acţiona care existau dintotdeauna în planurile
lui Dumnezeu, dar la care ei nu se gândiseră niciodată... Ca în cazul soarelui: este acolo
dintoteauna, dar încă nu s-a înţeles cât de mult este necesar vieţii noastre. Atâta timp cât nu ne
bucurăm de prezenţa lui, cât nu mergem să-l contemplăm când răsare şi cât nu încercăm să
devenim ca el, însemamnă că nu l-am descoperit încă: trăim tot în vechiul cer, vechi,
viermănos, mucegăit!...
Noul Pământ înseamnă un comportament nou, dar acest comportament nu este posibil
decât dacă începem printr-un nou “cer”. Şi acest cer nou este soarele, este înţelegerea a tot
ceea ce el ne învaţă, a tot ceea ce el ne aduce prin lumina, căldura şi viaţa sa. Soarele va fi cel
care ne va ajuta să descoperim acest nou cer unde se află şi Îngerii şi Arhanghelii şi
Divinităţile... acel cer pe care Iisus îl numea “casa Tatălui Meu”...
Şi voi puteţi locui în acest cer încă de astăzi, puteţi face parte din el în fiecare zi: din
momentul în care veţi accepta filozofia acestor fiinţe sublime care au venit să aducă lumină
umanităţii, vă aflaţi deja în acest cer nou. Şi când începeţi să cunoaşteţi acest cer nou, această
nouă filozofie, sunteţi obligat să vă schimbaţi comportamentul, maniera de a acţiona. Toate
aceste metode pe care sunteţi în curs de a le învăţa aici privind hrana, respiraţia, gesturile,
cuvintele, reprezintă noul pământ. O nouă lumină este pe punctul de a veni, dragii mei fraţi şi
surori, şi graţie ei se va crea între oameni o astfel de armonie, o astfel de unitate încât întregul
Pământ va forma o singură familie şi pretutindeni vor domni fraternitatea şi pacea.

Cap V BAZELE UNEI RELIGII UNIVERSALE

Toate religiile au tendinţa să accentueze anumite adevăruri care sunt esenţiale,

bineînţeles, dar o fac în detrimentul unor alte adevăruri, care sunt la fel de esenţiale. Ele
seamănă cu acele medicamente care au proprietatea de a nu remedia decât anumite deficienţe
în organism: fiind parţiale, ele nu pot răspunde tuturor nevoilor sufletului şi spiritului omenesc.
Dacă o religie vrea să fie universală, ea trebuie să prezinte adevărurile tuturor religiilor şi ale
tuturor înţelepciunilor pentru ca fiecare să poată găsi activitatea spirituală care să-i convină. Şi
asta este ceea ce face Învăţătura noastră.
Învăţătura noastră cuprinde tot ceea ce poate ajuta omul să se apropie de Dumnezeu şi
să înţeleagă misterele universului: nu numai marile adevăruri ale religiei creştine dar şi sistemul
Kabbalistic al evreilor, ştiinţa purităţii şi a celor două principii persană, religia sobră a
egiptenilor, studiul imortalităţii al chinezilor, metodele meditaţiei, respiraţiei şi a tuturor
ramurilor din yoga, din India, ştiinţa magilor, a alchimiştilor, a astrologilor, etc.... O religie
universală trebuie să prezinte oamenilor toate marile adevăruri ale Ştiinţei Iniţiatice.
Deci, atunci când spun că trebuie să vină o religie universală, o fac pentru că religia
catolică nu este încă universală. Chiar dacă înţelesul cuvântului catolic este universal, în
realitate, religia catolică nu este universală. Prin faptul că a eliminat un mare număr de
adevăruri esenţiale precum reîncarnarea, legile Karmei sau importanţa soarelui pentru viaţa
spirituală, ea s-a îndepărtat astfel de adevărurile universale devenind astfel o sectă. Sunt
dezolat dacă asta ofensează pe unii, dar ceea ce este important este să ştim cum stau lucrurile
în realitate şi nu dacă ele plac sau displac unora dintre noi.

12
 O religie universală trebuie să cuprindă toate cunoştinţele şi practicile care să-i permită
omului să ajungă până la Dumnezeu. Din momentul în care creştinismul a refuzat să prezinte
reîncarnarea, el ne-a împiedicat să înţelegem dreptatea lui Dumnezeu. Nu trebuie să ne mire
dacă drept urmare, totul devine fără sens: nu se mai vede raţiunea profundă a lucrurilor, totul
pare anormal şi nedrept. În faţa unui rău sau în faţa unei suferinţe, un creştin nu poate să spună
decât că “Dumnezeu a vrut-o”. Cât despre el, el e nemaipomenit, el n-a făcut nimic ca să i se
întâmple asemenea nenorociri, e inocent, nu e vinovat cu nimic; Dumnezeu este singurul
responsabil. Dar atunci acest Dumnezeu este capricios, crud, nedrept, face tot ce-i trăsneşte!
Refuzând ideea de reîncarnare, creştinii şi-au blocat calea pentru secole întregi, în timp
ce prin reîncarnare totul devine clar: de la o existenţă la alta, o anume cauză antrenează o
anume consecinţă. Nu mai e Dumnezeu cel care e de vină, ci noi: pentru că am ales un anume
drum, un anume tip de manifestare, noi suntem cauza destinului nostru şi nu Dumnezeu.
Dumnezeu rămâne deci în măreţia sa, în splendoarea sa, în perfecţiunea sa, în dreptatea sa. În
timp ce fără reîncarnare, întreaga responsabilitate a nenorocirilor noastre cade asupra Lui. Eu
consider că dacă creştinii ar fi ţinut mai mult la gloria şi perfecţiunea lui Dumnezeu, ar fi trebuit
cel puţin să accepte reîncarnarea. Dar ei au o viziune atât de îngustă încât nici nu-şi mai dau
seama de consecinţele atitudinii lor şi nu văd în ce postură îngrozitoare îl prezintă pe
Dumnezeu. Să nu se mai mire dacă majoritatea oamenilor se îndepărtează acum de religie.
Atâta timp cât Biserica nu acceptă reîncarnarea, ea face din Dumnezeu un despot, un
monstru. De fapt, ar fi multe de spus despre maniera în care creştinismul l-a prezentat pe
Dumnezeu, pentru că a moştenit din Vechiul Testament imaginea unui Dumnezeu gelos,
răzbunător, înspăimântător, care distribuie pedepse şi sancţiuni. În pofida învăţăturii lui Iisus,
Dumnezeul creştinilor a rămas acel Dumnezeu al lui Moise.
O să spuneţi: “Dar reîncarnarea n-a fost menţionată niciodată în Evanghelie”. Ba a fost,
numai că n-aţi ştiut să o vedeţi, şi vă voi da din nou, astăzi, câteva argumente pe care vi le-am
mai dat şi cu alte ocazii.
Evangheliile povestesc că atunci când Iisus a aflat că Ioan Botezătorul a fost arestat, s-
a retras în Galileea; şi puţin timp după aceea Ioan Botezătorul a fost decapitat din ordinul lui
Irod. După schimbarea la faţă discipolii l-au întrebat pe Iisus: ”De ce scribii spun că Ilie este cel
care trebuie să vină mai întâi?” Iisus le răspunse: ”Este adevărat că Ilie trebuie să vină şi să
restabilească toate lucrurile, dar adevăr vă spun vouă, Ilie a venit deja, dar ei nu l-au
recunoscut şi s-au purtat cu el cum au vrut”. Şi textul adaugă: ”Discipolii înţeleseseră că el
vorbea de Ioan Botezătorul”.
Să studiem acum viaţa profetului Ilie şi vom înţelege de ce atunci când a venit în
persoana lui Ioan Botezătorul, i s-a tăiat capul. Ilie a trăit pe timpul regelui Achab, care se
însurase cu Jesabel, prinţesă străină, fiica regelui Sidonului, şi din cauza ei păstra cultul lui Baal
şi al lui Astarte. Ilie s-a prezentat în faţa lui Achab pentru a-i reproşa necredinţa lui faţă de
adevăratul Dumnezeu şi i-a spus: ”N-o să cadă anii aceştia nici rouă, nici ploaie, până n-am să
spun eu”. Apoi a plecat şi s-a ascuns în munţi pentru a scăpa de regele care-l căuta.
Trei ani s-au scurs şi uscăciunea devastase întreaga ţară. La ordinul lui Dumnezeu, Ilie
se prezentă din nou în faţa lui Achab, care-i făcu reproşuri violente: ”Tu eşti acela care creezi
tulburări în Israel?” Ilie îi răspunse: ”Nu eu tulbur Israelul, ci tu şi casa tatălui tău, pentru că aţi
părăsit poruncile Celui Veşnic şi ai trecut de partea lui Baal. Porunceşte să se adune întregul
Israel lângă mine la muntele Carmel şi să se adune şi cei patru sute cincizeci de profeţi ai lui
Baal...” Toţi profeţii fură adunaţi şi Ilie spuse: ”Şi acum, să fie aduşi doi tauri. Vom face două
altare: unul pentru Baal şi unul pentru Cel Veşnic. Profeţii îl vor invoca pe Baal şi eu îl voi
invoca pe Cel Veşnic. Dumnezeul care va răspunde prin foc va fi adevăratul Dumnezeu.”
Dis de dimineaţă profeţii începură invocările: ”Baal... Baal... răspunde-ne”. Nici un
răspuns. Ilie râdea de ei: ”Strigaţi puţin mai tare, ca să vă audă. Poate că este ocupat cu
altceva, poate e plecat în călătorie, sau poate că doarme”. Profeţii strigară mai tare şi mai mult
decât atât, cum ştiau să practice magia îşi făcură tăieturi în corp pentru că sperau ca prin
sângele care curgea să atragă larvele şi elementalii care să facă să cadă focul pe altar. Asta a

13
durat până la amiază, dar nimic nu avu loc. Atunci Ilie spuse: ”Acum gata. Să mi se aducă
douăsprezece pietre. Cu aceste pietre făcu un altar în jurul căruia săpă o groapă. El puse lemne
pe pietre şi un taur tăiat în bucăţi. Pe urmă stropi totul cu apă şi umplu de asemenea groapa cu
apă. Când totul fu gata, Ilie îl invocă pe Cel Veşnic: ”Dumnezeu al lui Abraham, al lui Isaac şi
al lui Israel, fă să se ştie astăzi că Tu eşti Dumnezeu în Israel, că eu sunt slujitorul Tău şi că am
făcut toate aceste lucruri prin cuvântul Tău”. Atunci focul căzu din cer şi arse tot: victima,
lemnul, pietrele şi apa. Toată lumea căzu în genunchi şi recunocu că adevăratul Dumnezeu era
Dumnezeul lui Ilie. Dar după aceasta, Ilie, puţin prea mândru de victoria sa, îi duse pe cei patru
sute cincizeci de profeţi ai lui Baal pe malul unui râu şi le tăie capul.
Iată de ce era de aşteptat ca la rândul lui să i se taie capul. Pentru că există o lege pe
care Iisus a menţionat-o în grădina Ghetsemani atunci când Petru s-a aruncat asupra
servitorului Caifului şi i-a tăiat urechea: ”Petru, pune-ţi sabia în teacă, pentru că toţi cei care
vor ridica sabia, de sabie vor pieri”. Ori, într-o singură existenţă nu se vede de fiecare dată
aplicarea acestei legi. De exemplu Ilie, cum a murit? Nu numai că nu a fost masacrat, dar se
spune că a fost transportat viu în Cer, pe un car de foc. Numai atunci când a venit pe Pământ în
persoana lui Ioan Botezătorul a suferit pedeapsa greşelii sale. Iisus ştia cine era, ce destin îl
aştepta; şi de aceea, deşi a spus despre el cuvinte foarte elogioase: ”Printre cei ce sunt născuţi
de femeie, nu s-a ivit unul mai mare decât Ioan Botezătorul”, totuşi n-a făcut nimic ca să-l
salveze pentru că trebuia ca dreptatea să-şi urmeze cursul.
Să luăm un alt exemplu scos din Evanghelie. Într-o zi Iisus şi discipolii săi întâlnesc un
orb din naştere şi discipolii întreabă: ”Învăţătorule, cine a păcătuit, acest om sau părinţii lui, de
el s-a născut orb?”... Credeţi că se pot pune astfel de întrebări dacă nu se crede în reîncarnare?
Când ar fi putut omul ăsta să păcătuiască înainte de a se fi născut? În burta mamei lui? Ori e o
întrebare stupidă, ori ea subînţelege credinţa într-o viaţă anterioară. Puteţi spune că discipolii
lui Iisus, nefiind prea instruiţi, era posibil să pună întrebări puţin bizare. Dacă ar fi fost aşa,
Iisus le-ar fi făcut observaţie. Se vede în Evanghelii că se întâmpla să-şi certe discipolii, dar de
data asta n-a făcut-o.
Unii vor obiecta că dacă Iisus şi discipolii săi ar fi crezut cu adevărat în reîncarnare, s-ar
fi găsit cuvântul cel puţin odată menţionat în Evanghelii. Nu, nu este de mirare că cei care au
scris Evangheliile n-au menţionat în mod explicit reîncarnarea, într-o vreme în care toţi credeau
în ea. Cum puteau ei să bănuiască că ar fi trebuit să vorbească de ea, în vederea unor timpuri în
care oamenii se vor îndepărta atât de mult de la Ştiinţa Iniţiatică? Au prezentat aşa de puţine
lucruri în scrierile lor despre aceasta deoarece nu era cazul să se întindă descriind un subiect
care era de domeniul tradiţiei.
Să luăm şi pasajul în care Iisus spune: ”Fiţi perfecţi, aşa cum Tatăl vostru Ceresc este
perfect!”. Ce să spunem de fraza asta? Ori Iisus vorbea fără să Se gândească, cerând unor fiinţe
atât de limitate să atingă în câţiva ani perfecţiunea Tatălui Ceresc, sau nu-Şi dădea seama de
măreţia Lui şi Îşi imagina că era uşor să devină ca El. În ambele cazuri, aceasta nu este prea
avantajos la adresa lui Iisus. În realitate, şi fraza aceasta subînţelege reîncarnarea. Iisus nu-Şi
închipuia că omul ar fi capabil să devină perfect într-o singură existenţă, dar ştia că, dorind
puternic această perfecţiune şi făcând eforturi pentru a o obţine, după numeroase reîncarnări,
va reuşi să-şi atingă scopul!
De altfel, scrie şi în Geneză: Dumnezeu spune: ”Să facem omul după chipul şi
asemănarea noastră... Dumnezeu creă omul după chipul Său, după chipul Său îl creă.” Şi cu
asemănarea ce s-a întâmplat?
Uitaţi-vă la ghinda unui stejar: este după chipul tatălui său, stejarul, adică are aceleaşi
posibilităţi de a deveni un arbore măreţ, dar nu seamănă cu el, nu are forma lui, nu este încă un
stejar: va deveni numai după ce o să-l plantăm. Omul este de asemenea după chipul lui
Dumnezeu: ca şi El este o trinitate adică are înţelepciune, dragoste, putere dar evident într-o
măsură mai mică în comparaţie cu Creatorul, care este atotcunoscător, este dragostea însăşi şi
este atotputernic. Dar într-o zi, când va evolua, va fi asemenea Lui, va avea din plin virtuţile
Lui. Deci vedeţi, această dezvoltare, această trecere de la chip la asemănare subînţelege

14
reîncarnarea. Dumnezeu spune: ”Să-l creem pe om după chipul şi asemănarea noastră” dar nu a
făcut-o. “Dumnezeu creă omul după chipul său, după chipul său îl creă”: tocmai în absenţa
cuvântului asemănare şi în repetiţia cuvântului chip a fost ascunsă ideea de reîncarnare. Da,
avem aici la ce reflecta.
Religia catolică se poate împăuna pretinzând că este universală, asta este părerea ei, dar
nu este şi părerea Iniţiaţilor. O religie universală trebuie să fie bazată pe nevoile esenţiale ale
fiinţei umane, care sunt aceleaşi pentru toţi. Este motivul pentru care religia universală este
religia solară, pentru că lumea întreagă are nevoie de soare, lumea întreagă îl caută, îl iubeşte şi
îl înţelege. Restul poate să-i privească pe unii şi să nu-i privească pe alţii, să le convină sau să
nu le convină şi de altfel dacă sunt atâtea religii este pentru că fiecare s-a adaptat la o anumită
mentalitate particulară. Religia viitorului va fi bazată pe elemente universale cu care oamenii îşi
vor potoli foamea şi setea. În timp ce acum se văd creştini care devin budişti sau musulmani,
evrei sau musulmani care devin creştini, etc. Aceasta arată că nici o religie nu este universală.
Când se va ivi religia universală, nimeni nu va mai dori să se preumble în altă parte, toţi vor fi
cuprinşi în acea religie unică.
În spatele soarelui se găseşte Dumnezeul tuturor oamenilor. Creştinii n-au nevoie de
zeii hinduşi, nici hinduşii de Dumnezeul creştinilor, nici musulmanii de Dumnezeul evreilor, şi
aşa mai departe... dar toţi au nevoie de soare, care dă lumină, căldură şi viaţă oamenilor,
animalelor şi plantelor. Religia creştină nu luminează şi nu încălzeşte decât câteva milioane de
persoane în lume - şi să nu vorbim ce fel de lumină şi ce fel de căldură le dă! Câţi sunt cei care
n-au auzit vorbindu-se niciodată despre creştinism! Şi din păcate pentru creştinism, se simt
mult mai bine aşa.
Prea multe religii au apărut în lume şi aici este originea nenorocirilor umanităţii. O
singură religie este de ajuns, aceea a luminii, a căldurii, a vieţii şi aceasta este religia soarelui.
Creştinii nu vor să o accepte sub pretextul că nu trebuie glorificat şi adorat decât numai
Dumnezeu. Dar cum, până una-alta, nu sunt capabili să ajungă până la El, rămân în aer. Sub
pretextul că nu trebuie adorat decât Domnul, ei nu simt şi nu înţeleg nimic din viaţa spirituală.
O, ce lucru inteligent! De ce să nu vedem că soarele este singurul care poate să ne apropie de
Dumnezeu oferindu-ne o imagine a măreţiei sale, a luminii, a dragostei şi a puterii sale? O
respingem? Ei bine, atunci n-avem decât să rămânem în întuneric, în frig şi în slăbiciune!
Oamenii sunt bizari: preferă să scoată teorii abstracte asupra Divinităţii, unde e vorba
de esenţă, de substanţă, de transcendere şi să se ciorovăiască apropos de toate aceste teorii pe
care mulţimea oricum nu le înţelege. Dar să accepte că imaginea soarelui ar putea să-i aducă
până în pragul Divinităţii, a, nu, asta nu. Ei bine, fie că o vor, fie că nu, religia viitorului va fi
religia soarelui, pentru că el este cel care ne dă imaginea cea mai adevărată a trinităţii divine.
Aş vrea să mă înţelegeţi bine, nu spun că Dumnezeu se află în discul solar pe care-l vedem
strălucind pe cer, ci spun că soarele cu lumina sa, cu căldura sa şi cu viaţa pe care le
răspândeşte în întreg universul este imaginea cea mai bună a înţelepciunii, dragostei şi vieţii lui
Dumnezeu.
Religia adusă de Iisus era perfectă, nu contest asta. Dar timp de secole a fost atât de
deformată, că a ajuns să fie o fiertură de cultură unde proliferează cei mai diverşi germeni de
fermentaţie. Trebuie deci să abandonăm toate aceste forme de înţelegere greşite pentru a găsi
religia unică, cea care există de la începuturile Universului şi care va fi până la sfârşitul lui.
Este acum momentul să ne îndreptăm spre principiul universal care este la originea
tuturor acestor religii şi să descifrăm simbolul acestei religii universale: soarele. Religia soarelui
constă în a da şi a uni, căci soarele luminează, încălzeşte şi însufleţeşte toate creaturile. Soarele
a existat aici înainte ca oamenii să apară. De o eternitate le spune: ”Faceţi ca mine, luminaţi,
încălziţi, însufleţiţi, debarasaţi-vă de concepţiile voastre limitate, îmbrăţişaţi lumea întreagă prin
inteligenţa şi dragostea voastră”.
Limbajul soarelui este un limbaj universal pe care toată lumea îl înţelege: e limbajul
luminii, căldurii şi al vieţii. Oamenii, animalele şi plantele, toţi înţeleg limbajul soarelui în timp
ce celelalte limbaje nu este sigur că pot fi pricepute. Să nu vă închipuiţi că anumite triburi din

15
Africa sau din Oceania au înţeles limbajul creştin, deşi le-au fost trimişi misionari!... Dar
antropofagii care se plângeau că nu li se trimiseseră destui misionari şi că li se făcuse foame, ei
ce au înţeles din limbajul creştin?
Adevărata religie învaţă că oamenii trebuie să se apropie de lumina, căldura şi viaţa
soarelui, adică să caute înţelepciunea care luminează şi rezolvă problemele, dragostea
dezinteresată care înfrumuseţează, încurajează şi consolează, viaţa subtilă şi spirituală care-l
face pe om activ, dinamic şi îndrăzneţ, pentru a realiza pe pământ Împărăţia lui Dumnezeu şi
Dreptatea Sa. Iată de ce nimeni nu poate să combată această nouă religie; dacă încearcă să o
distrugă, se distruge pe sine pentru că se limitează.
Când această înţelegere a unei religii universale va pătrunde în spirit întreaga organizare
a vieţii va deveni universală: nu vor mai exista separări între oameni, frontiere, războaie. Nu
natura sau Dumnezeu au trasat frontierele, ci lăcomia oamenilor. Noua filosofie, noua religie
constă în a înţelege în primul rând că pământul nu aparţine nimănui altuia decât lui Dumnezeu.
Vi se pare inteligent şi creştineşte să te cerţi pentru a avea o bucăţică de pământ? În realitate nu
putem poseda nimic: când plecăm de cealaltă parte, pământul rămâne aici. Şi atunci, la ce ne-a
folosit să ne batem atât?
Trebuie să încetăm să dorim ca o rasă sau o religie să domine lumea şi să-şi impună
punctul de vedere; trebuie ca toţi să accepte religia şi fraternitatea universală pe care soarele ni
le arată. Soarele nu face nici o distincţie de naţionalitate, rasă sau religie: el dă tuturor lumină,
căldură şi viaţă fără să-l intereseze cine este catolic, protestant, musulman, budist... iar noi
trebuie să-i semănăm lui.
Când spun că noi aducem o religie nouă, aceasta nu vrea să însemne că e mai bună
decât cea pe care a adus-o Iisus, asta este imposibil: nu există nimic mai presus de dragoste, de
sacrificiu, de abnegaţie, de lumină, de puritate, dar în Evanghelie nu s-a spus totul şi tocmai în
explicaţii, în metode şi în aplicaţii constă aportul suplimentar ale Învăţăturii Fraternităţii Albe
Universale.
Adevăraţii creştini, creştinii sinceri nu pot nega că în asta constă adevărata religie a lui
Hristos; nu pot acuza învăţătura noastră că răspândeşte erezii sau că este o sectă.
Marii fondatori de religie: Krishna, Buda, Zoroastru, Orfeu, Pitagora, Moise, Iisus,
Mahomed... au trăit într-o ţară determinată, învăţătura lor nu a putut să atingă decât un număr
limitat de oameni, în timp ce Hristos este un Principiu Universal şi El este Cel care S-a
manifestat prin toţi aceşti mari maeştri. Şi chiar dacă Iisus continuă să lucreze în lumea
invizibilă cu creştinii, Buda cu budiştii, Mahomed cu musulmanii, acţiunea lor este limitată, în
timp ce Hristos se ocupă de lumea întreagă, căci el este un principiu cosmic.
Hristos nu aparţine nici unui popor, nici unei rase, nici unei religii, el este un spirit
solar. Dar este mult mai vast decât soarele şi se manifestă mult mai departe decât soarele
nostru până în imensitatea cosmosului, unde există nenumăraţi sori mult mai mari şi mai
luminoşi decât al nostru. Şi totuşi, prin intermediul soarelui nostru putem să ne îndreptăm cel
mai bine spre Hristos şi spre Tatăl Ceresc. Cunoscând soarele în manifestările sale sublime de
căldură, lumină şi viaţă, oamenii se vor apropia din ce în ce mai mult de divinitate şi pământul
va deveni o grădină a paradisului unde toţi oamenii vor trăi ca fraţii.

Cap VI MAREA FRATERNITATE ALBĂ UNIVERSALĂ

Toate finţele din diversele regnuri ale naturii sunt legate între ele; fără ca noi să ştim,
toate fiinţele care sunt deasupra noastră şi cele care sunt dedesubtul nostru sunt legate cu noi.
Există deci în natură o ierarhie vie. Datorită ei, datorită legăturii care ne uneşte cu toate fiinţele
superioare, avem posibilitatea de a ne ridica. Şi aceeaşi legătură este cea care ne leagă cu
regnurile inferioare, cu animalele, cu plantele şi chiar cu pietrele.
Omul se crede singur, dar în realitate este legat cu milioane de alte fiinţe. El intră în
contact cu ele prin gândurile şi sentimentele sale. Dacă aceste gânduri şi sentimente sunt bune,

16
nobile, luminoase, ele influenţează favorabil fiinţele care sunt dedesubtul lui, dar în acelaşi timp
declanşează o mişcare în regnurile superioare şi energii divine încep să se reverse asupra lui.
Înţelepciunea, lumina, dragostea îngerilor, a arhanghelilor, a divinităţilor curg prin
intermediul Iniţiaţilor şi a marilor Maeştri şi ating pe oamenii capabili să le primească; dar ele
nu se opresc aici, trec prin oameni pentru a ajunge la animale, vegetale şi minerale. Apoi,
datorită unui alt curent, această forţă se ridică din mineral până la regnurile superioare şi în
felul acesta are loc o circulaţie extraordinară în univers. Cel care este legat în acest lanţ viu al
creaturilor este pătruns de bucuria, pacea şi lumina pe care fiinţele superioare le poartă în ele.
Este deci periculos să rămâi independent, separat, izolat pentru că te privezi de posibilitatea de
a beneficia de aceşti curenţi benefici. Şi atunci de unde veţi primi inspiraţia şi forţele necesare
pentru viaţa de fiecare zi? ”Le vom găsi în noi înşine...” veţi spune voi. Da, pentru o lună,
pentru un an poate, dar în scurt timp rezervele voastre se vor epuiza. Dacă din orgoliu şi
dorinţă de independenţă vă veţi tăia legătura care vă uneşte cu fiinţele superioare, vă veţi pierde
puterea. Chiar dacă aţi început proiecte vaste, în curând nu vă va mai rămâne nimic pentru că
este imposibil să realizezi ceva măreţ dacă nu eşti legat în lanţul viu al creaturilor. Este ca şi
când un bec electric şi-ar imagina că el este cel care luminează fără să se gândească la centrala
care-i trimite curentul al cărei simplu conductor este.
În realitate, fie că o cerem, fie că nu, noi suntem legaţi, branşaţi, dar trebuie de fiecare
dată să stabilim în mod conştient această legătură cu fiinţele superioare pentru ca în noi să
circule un curent viu. Cel care refuză sau neglijează să creeze această legătură pierde mai
devreme sau mai târziu lumina, forţa şi tot ceea ce mai are. Omul poate fi puternic, poate face
miracole, dar nu trebuie să uite că nu este decât un conductor de energii venite de sus. El
trebuie să-şi spună: ”Înţelepciunea divină este cea care acţionează în mine... lumea divină este
cea care se manifestă prin mine...”, căci altfel va pierde tot.
Fraternitatea trebuie să existe pe pământ printre oameni pentru că ea există deja în
univers unde este numită Marea Fraternitate Albă Universală. Ea este alcătuită din toţi Sfinţii,
Profeţii, Iniţiaţii, marii Maeştri şi în fruntea sa este Hristos.
Fraternitatea Albă Universală este o putere care se întinde asupra întregului sistem
planetar şi încă mai departe. Nu trebuie să judecaţi Fraternitatea Albă Universală după cea care
este aici pe pământ, o mână de oameni care nu sunt totdeauna nici înţelepţi, nici luminaţi.
Adevărata Fraternitate Albă Universală, care este acolo sus, cuprinde toate fiinţele cele mai
evoluate; aici noi suntem doar nişte muncitori care încercăm să beneficiem de lumina şi sprijinul
acestor fiinţe pentru a le realiza proiectele. Dar Fraternitatea Albă Universală care este aici jos
trebuie să devină reflectarea fidelă a celei care este sus şi pentru aceasta trebuie ca membrii săi
să devină din ce în ce mai conştienţi de acest privilegiu de a aprţine acestei entităţi sublime.
Nici chiar voi n-aţi înţeles încă ce înseamnă să fii în Fraternitatea Albă Universală. Unii
se plâng că de când sunt discipolii acestei Învăţături nimic nu s-a schimbat în privinţa lor. Asta
pentru că nu sunt aici decât fizic şi nu în mod interior. Când discipolul se află în mod interior în
Fraternitatea Albă Universală, este obligat să evolueze, să se întărească, să se îmbogăţească.
Atâta timp cât se mulţumeşte să trăiască superficial în această mică Fraternitate care există pe
pământ împreună cu oamenii care se adună aici pentru că nu ştiu unde să meargă, bineînţeles că
nu poate câştiga nimic pentru că nici o achiziţie nu se capătă aşa, din exterior. Dar dacă aparţin
din toată inima, din tot sufletul său Marii Fraternităţi Albe Universale care este acolo sus şi
dacă face totul aici pentru ca proiectele acesteia să se realizeze, atunci da, viaţa sa va căpăta alt
sens.
Când vorbesc de Fraternitatea Albă Universală nu mă refer la această mână de bărbaţi şi
femei care sunteţi voi, ci mă refer la această adunare înaltă şi sublimă de unde ne vin lumina şi
forţa. Şi de aceea, dacă vreţi să deveniţi invulnerabili, nu ieşiţi din această fortăreaţă puternică,
indestructibilă care este Fraternitatea Albă Universală. Din momentul în care pătrundeţi în
această incintă luminoasă, deveniţi invulnerabili. Forţele ostile se vor da într-o parte pentru a vă
lăsa să treceţi; dar dacă vă îndepărtaţi, sunteţi pierdut. Dacă plecaţi de la Izgrev, de la Bonfin
sau de la un alt centru fratern, asta n-are nici o importanţă, cu condiţia să păstraţi în

17
permanenţă legătura cu Fraternitatea de mai sus. Dar dacă nu păstraţi în mod interior
Fraternitatea, puteţi să rămâneţi fizic cât doriţi în ea, acest lucru nu va aduce nimic nimănui şi
mai ales vouă.
În ce măsură poate fi folositoare o maşină aflată în garaj, dacă nu există un şofer
capabil să o conducă? Căci nu maşina contează, ci conducătorul ei, adică spiritul omului. Din
nefericire, există multe “maşini” în Fraternitate şi în timpul acesta unde sunt automobiliştii?...
undeva pe-acolo, într-o cârciumă sau într-un cabaret - simbolic vorbind - bând şi amuzându-se.
Credeţi că toţi cei care vin aici sunt cu adevărat aici? Nu se ştie unde sunt... dar când sunteţi
toţi aici prezenţi cu sufletul şi spiritul vostru se formează curenţi de o putere formidabilă care
atrag spirite luminoase din lumea invizibilă şi aceste spirite ne aduc binecuvântările lor.
Toate eşecurile şi nenorocirile voastre provin din aceea că v-aţi desprins din acest lanţ
al Marii Fraternităţi Albe Universale. De aceea, de acum înainte, cel puţin câteva minute pe zi
gândiţi-vă la acest lanţ, intraţi în vibraţiile sale armonioase şi în acel moment tot ceea ce fiinţele
superioare sunt pe punctul de a trăi, libertatea, încântarea şi extazul, tot ceea ce ele posedă
drept comori şi pietre preţioase vă va fi transmis. Căci Iniţiaţii şi marii Maeştri nu păstrează
pentru ei bogăţiile, ci le trimit imediat celor ce sunt dedesubtul lor şi dacă nu le primiţi, este
pentru că acolo jos vă ţineţi deoparte de acest lanţ şi deci nu sunteţi pregătiţi de a le primi.
Este foarte grav pentru discipol să nu ştie să menţină legătura cu Fraternitatea Albă
Universală, căci curentul nu mai coboară pentru a alunga elementele nocive şi pentru a-l
purifica pe discipol; şi când acest curent nu mai coboară, fiinţele inferioare, atrase de impurităţi,
încep să se strecoare în el, unde provoacă stricăciuni de toate felurile. Atunci când vă simţiţi
invadaţi de fiinţe care vă calcă în picioare grădinile interioare, vă fură bogăţiile, vă sting
luminile, înseamnă că n-aţi ştiut să vă conectaţi la curentul Marii Fraternităţi Albe Universale.
Şi apoi vă plângeţi: ”Nu ştiu ce se întâmplă cu mine... mă simt nefericit, tulburat, tracasat...” şi
pentru a ieşi din starea asta megeţi la doctor, încercaţi să vă distraţi, dar nu mai este nimic de
făcut. Când au pătruns în voi entităţi inferioare nu mai există alt mijloc de a scăpa de ele decât
de a intra în legătură cu fiinţele lumii sublime, să vă deschideţi inima, intelectul, sufletul,
spiritul, astfel ca binecuvântarea de sus să coboare asupra voastră, ca ea să vă purifice, să vă
hrănească şi să vă salveze de creaturile răufăcătoare. Când curentul care vine de sus este foarte
puternic, creaturile inferioare nu pot să înainteze împotriva lui, ele sunt împinse înapoi.
Dar dacă aceste creaturi au reuşit să se instaleze în voi, este pentru că n-aţi ştiut să le
opuneţi un curent destul de puternic rămânând legaţi la Marea Fraternitate Albă Universală.
Marea Fraternitate Albă Universală este singura forăreaţă adevărată, trebuie să mă credeţi. Cei
care vor să fie primiţi în ea trebuie să o ceară. Dacă va trebui, voi pleda în favoarea lor pe lângă
entităţile sublime de sus; le voi spune: ”Sunt copiii mei, deschideţi-le uşa. Mai sunt încă reţinuţi
de vechile legături ale trecutului, dar au bunăvoinţă şi viaţa este atât de grea pentru unii dintre
ei! Luaţi-i pe încredere”. Şi cum aceşti prieteni sunt foarte bogaţi, ei de-abia aşteaptă să-şi
distribuie bogăţiile.

Cap VII CUM SĂ LĂRGIM NOŢIUNEA DE FAMILIE

Azi vă voi prezenta o idee care ştiu că nu va găsi uşor ecou în inimile şi conştiinţele
voastre, căci în loc să încercaţi să înţelegeţi către ce punct de vedere ridicat vă conduc, veţi
reacţiona conform vechilor voastre concepţii şi tradiţii şi veţi fi indignaţi de explicaţiile mele.
Sunt dezolat de pe acum, dar vă voi vorbi totuşi pentru a pregăti terenul. Încercaţi să mă
ascultaţi cu atenţie până la capăt, poate veţi reuşi să înţelegeţi avantajele a ceea ce vă prezint.
De mii de ani familia a fost considerată ca bază a societăţii. E adevărat că în Occident,
de câteva zeci de ani familia începe să se dezbine, dar cu toate acestea, celula familială rămâne
încă foarte importantă: fiecare trăieşte în familia sa, o iubeşte, munceşte pentru ea, o
protejează, o apără... E foarte bine, e normal, sunt de acord.
Familia este o creaţie a naturii însăşi. Inteligenţa Cosmică a văzut că această formă de
existenţă era bună pentru creaturi care, astfel, se într-ajutorau, se susţineau, se protejau, lucrau

18
împreună. Familia este ca o fortăreaţă, un adăpost solid, stabil unde individul se simte în
siguranţă. Şi în trecut familiile formau adevărate triburi, care puteau chiar să-şi declare război.
Priviţi chiar la vendetele familiilor corsicane. Deci natura însăşi este cea care a dat membrilor
unei aceleiaşi familii acest ataşament, această nevoie de a fi împreună pentru a se ajuta, pentru
a se proteja; se vede asta şi la animale. Da, dar oare planurile Inteligenţei Cosmice prevăd ca
această situaţie să dureze o eternitate? Oare oamenii nu pot merge puţin mai departe decât
atât? Oare forma în care a fost creată familia nu se poate lărgi, ilumina, înnobila? Trebuie să
începem acum să înţelegem că familia, aşa cum o concepem, împiedică umanitatea să formeze
o unitate, o singură mare familie. De ce? Pentru că fiecare mică familie nu se gândeşte decât la
fericirea ei, la satisfacţia sa, la avantajul său personal şi asta o împiedică să se ocupe de marea
familie: umanitatea întreagă.
Această concepţie îngustă asupra familiei este deci punctul de plecare al tuturor
purtărilor egoiste şi a sosit acum momentul pentru ca oamenii să lărgească această noţiune şi să
înţeleagă că toate familiile trebuie să se topească în marea Familie, căci de nu, vom vedea în
continuare doar mici clanuri care se războiesc. Dezordinea, anarhia există din cauza acestei
mentalităţi a oamenilor pentru care nimic nu este mai mare, mai vast, ca mica lor familie. Şi ei
cred că asta este minunat, formidabil şi că toată lumea trebuie să încurajeze asta. Ascultaţi doar
la sfaturile pe care mulţi părinţi le dau copiilor lor: să se descurce, să trişeze, să-i calce pe
ceilalţi în picioare pentru a reuşi cu orice preţ... Nu idei divine le insuflă, ci proiecte dintre cele
mai egoiste şi interesate. Din când în când li se spune că trebuie să existe între fraţi şi surori
puţină dragoste, generozitate, indulgenţă, dar chiar şi aşa, nu se vede asta prea des, ci chiar
membrii aceleiaşi familii se sfâşie...
Se spune deseori că familia este o celulă a societăţii. De acord, dar să vedem cum
funcţionează celulele în organismul uman? Toate, acolo, la un loc, muncesc pentru binele
întregului organism. Şi în societate ce vedem? Toate familiile sunt distincte, separate şi chiar
rivale: fiecare are idei diferite, proiecte diferite, intenţii diferite, care sunt fără încetare cauze de
dezordine. Trebuie să mergem acum mai departe, e nevoie de o înţelegere mai vastă şi trebuie
ca toate familiile să se topească în marea Familie, Familia Universală. Asta nu înseamnă că ele
trebuie să se descompună şi să dispară. Nu, ci trebuie să se unească pentru a servi unui scop
care le depăşeşte. Aşa cum toate celulele corpului sunt legate unele cu altele şi muncesc pentru
această celulă imensă care este fiinţa umană, pentru a o menţine în stare de sănătate, la fel toate
familiile vor trebui să muncească pentru ca organismul umanităţii întregi să devină sănătos.
Când spun că partea spirituală trebuie să fie pe primul loc, ei bine, chiar asta este partea
spirituală: colectivitatea, marea Familie, Fraternitatea Universală şi mica familie trebuie să
urmeze pe locul doi. Atâta timp cât mica familie va fi pe primul loc, nimic nu o să se poată
aranja. De aceea, nu trebuie să ne temem să înlocuim unele concepţii dacă ele sunt strâmbe,
greşite, depăşite. Familia nu va dispare, nu se pune problema să o facem să dispară, dar ea se
va lărgi, va intra în marea Familie şi se va realiza Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa,
Vârsta de Aur...
Nu sunt împotriva familiei, admir familia şi eu am o familie. Familia este necesară, dar
nu trebuie să sacrifici totul pentru ea, căci nu ea este lucrul cel mai mare şi cel mai important.
Aş merge chiar mai departe spunând că familia are ca misiune să-i ajute pe membrii săi să se
încadreze în marea familie universală. Iată ceea ce mi-ar place să vă fac să înţelegeţi:
importanţa acestei mari Familii, acestei fraternităţi universale, pentru care fiecare membru
trebuie să muncească. Până în prezent, familia şi-a ratat misiunea şi de aceea se dezmembrează.
Câte familii mai există încă în care se trăieşte în armonie? Priviţi la numărul de divorţuri...
Statisticile vorbesc singure. Este vina mea? N-am nici o vină. Înainte de a fi spus vreun cuvânt
despre asta, alţii şi-au luat sarcina demolării ei.
Pentru a salva familia trebuie ca noţiunea să fie lărgită, trebuie ca ea să cuprindă
întregul pământ. Trebuie ca umanitatea întreagă să devină o singură familie. Nu mă înţelegeţi
greşit: asta nu înseamnă că nu trebuie să vă mai ocupaţi de membrii familiei voastre, să-i
hrăniţi, să-i adăpostiţi, să le daţi bani, să-i instruiţi. Nu, dar cu această lărgire a conştiinţei o s-o

19
faceţi mai bine decât înainte. Le veţi explica faptul că se vor rezolva toate problemele numai
dacă se vor strădui să creeze această Familie universală. Până în prezent nu familia este cea
care a reuşit să împiedice nenorocirile, războaiele şi mizeriile. Şi toate acestea vor continua.
Dar dacă familiile se vor topi într-o mare Familie, nu va mai fi război, nici mizerie.
Soluţia, adevărata soluţie, trebuie să o căutăm în lărgirea familiei. Atâta timp cât vă
limitaţi la micul vostru cerc familial, nu veţi putea niciodată să contribuiţi la binele lumii întregi:
ceea ce faceţi, faceţi doar pentru voi şi e chiar îndoielnic că în acest mod acţionaţi cu adevărat
pentru binele vostru. Ocupându-vă de voi înşivă, Dumnezeu ştie dacă vă serviţi interesele! Dar
străduindu-vă ca toate familiile să se topească într-o mare Familie, acţionaţi nu numai pentru
ceilalţi dar şi pentru voi înşivă. Căci dacă această idee se realizează, ea va aduce în întreaga
lume avantaje de care şi voi veţi beneficia. Dacă nu, nu veţi face niciodată bine nimănui, nici
măcar propriilor copii, deoarece cu modul vostru de a-i iubi le veţi insufla noţiuni prea
personale şi într-o zi spiritul lor va fi acela care vă va reproşa că nu le-aţi dat idei divine şi i-aţi
făcut să întârzie pe drumul evoluţiei.
Deseori copiii îi fac pe părinţi nefericiţi pentru că în mod inconştient le reproşează de a-
i fi educat într-o manieră prea îngustă, de a nu le fi arătat drumul măreţiei, al luminii. Ei da,
treaba asta merge departe! Câţi oameni nu se simt mândri de ei înşişi pentru că sunt convinşi
că-şi fac datoria şi se străduiesc pentru binele familiei lor. În realitate, nu este atât de sigur
dacă-i fac bine. Dacă judecăm conduita lor din punct de vedere ceresc, nu fac chiar nimic bun
căci se mulţumesc să-şi menţină membrii familiei în îngustime, egoism şi obscuritate. Aşa că
atenţie, forţaţi-vă să vă schimbaţi punctul de vedere, consacraţi-vă acestei activităţi pentru
marea Familie şi totul se va aranja în viaţa voastră. Fiinţele au nevoie de o hrană spirituală şi ele
vor sfârşi prin a vă abandona dacă nu sunteţi capabili să le-o daţi. Câte femei nu şi-au părăsit
bărbatul pentru că el nu se ocupa decât să le copleşească în plan material, fără să le dea
niciodată nimic sufletului şi spiritului lui!
La ora actuală, o mulţime de părinţi se plâng că proprii lor copii îi părăsesc, pentru a
intra în sectele care s-au înmulţit de câţiva ani. Ei nu înţeleg de ce, cu toată dragostea,
sacrificiile şi bunătatea lor, aceşti copii au nevoie să meargă să caute o altă “familie” în altă
parte. Şi atunci se înfurie, alertează autorităţile, se adresează jurnaliştilor şi lansează acuzaţii,
deseori nejuste, pentru ca opinia publică să le dea dreptate. Căci dacă familia se
dezmembrează, dacă familia, care este la baza întregii vieţi sociale, este în pericol, este grav,
este periculos. Bineînţeles, este periculos, şi este magnific să vrei să protejezi familia, eu sunt
de acord şi întreaga mea viaţă nu fac decât asta. Dar cum să procedez? Şi care anume
concepţie asupra familiei trebuie apărată? E o întrebare care trebuie să ne-o punem.
Dacă psihologii, educatorii ar analiza cu onestitate întrebarea din punct de vedere
filosofic, etic, psihologic ar descoperi care este motivul pentru care unii copii simt nevoia să-şi
părăsească părinţii. Căci tineretul de azi are nevoie de altceva decât ceea ce i se propune, are
nevoie de o viziune asupra vieţii mai largă, mai vastă, mai nobilă, mai dreaptă şi acest lucru îl
caută el în secte.
Mulţi copii vor să plece de acasă datorită îngustimii, lipsei de înţelegere a părinţilor lor,
sau a modului lor de a trăi, prea ordinar, prea primitiv. Şi e adevărat, tineretul are nevoie de un
ideal, el vrea să trăiască o viaţă mai frumoasă, mai luminoasă, mai spirituală, vrea să cunoască
partea ascunsă a lucrurilor; e atras de mister, de supranatural. Din păcate, unii indivizi profită
de aceste tendinţe pentru a-i atrage, pentru a-i duce de nas şi pentru a se îmbogăţi dându-se
drept mari Maeştri, ei având în realitate aceleaşi vicii şi slăbiciuni ca şi ceilalţi. Ei nu ştiu că nu
ai voie să te dai drept Maestru dacă nu ai fost pus la încercare, ales şi delegat de către Maeştri
adevăraţi pentru a face această treabă. Dar oamenii sunt atât de ignoranţi şi de lipsiţi de
discernământ că sunt în stare să persecute un adevărat Iniţiat, dar în schimb să urmeze pe un
individ oarecare care se proclamă el însuşi profet, salvator sau Hristos. Doamne Dumnezeule,
dacă există atâţia Hristoşi în lume, cum se face că umanitatea este într-o stare atât de jalnică?
Şi acum, celor ce vor cu adevărat să apere şi să protejeze familia, le pot spune acest
lucru: atâta timp cât părinţii nu vor face nimic pentru a duce o viaţă mai frumoasă, mai

20
inteligentă, mai nobilă, mai vastă pentru a fi modele de perfecţiune pentru copiii lor, aceştia vor
fi oricând tentaţi să-i părăsească în cel mai scurt timp posibil. Să hrăneşti un copil, să-l îmbraci,
să-l faci să meargă la şcoală, nu este suficient. Trebuie să-i mai dai şi altceva inimii lui,
sufletului lui...
Tot ceea ce faceţi, să faceţi cu ideea universalităţii în minte, numai astfel vă veţi ajuta cu
adevărat familia. Şi mai mult decât atât, toate acele fiinţe pe care le-aţi luminat şi le-aţi apropiat
de Dumnezeu, vor veni în preajma voastră în următoarele încarnări pentru a vă recompensa.
Căci să nu credeţi că vom trăi la infinit cu membrii familiei noastre actuale, asta o facem doar
pe durata unei singure încarnări, Dumnezeu ştie unde vor mai fi după aceea! Şi atunci, merită
să sacrifici lucruri veşnice pentru o familie pe care o ai numai în timpul unei existenţe?... Ceea
ce merită, este de a avea o familie pe veci. Eu, tocmai asta şi fac, mă străduiesc pentru a avea o
familie pentru o veşnicie... şi o s-o am.
Cu cât veţi vrea să vă păstraţi familia doar pentru voi, pentru că asta vă face plăcere
vouă înşivă, cu atât mai repede o veţi pierde; toţi vă vor părăsi şi nu vor mai veni niciodată să
se reîncarneze în preajma voastră, pentru că vor avea o amintire urâtă despre voi! În timp ce,
acţionând aşa cum încerc eu să o fac, adică în mod dezinteresat, o să vă am pe toţi lângă mine,
chiar şi în alte reîncarnări. Din cauza a tot ceea ce vă dau, veţi veni să mă căutaţi chiar pe alte
planete pentru a-mi mulţumi. Căci ceea ce încerc eu să vă dau este mult mai mult decât poate
să vă dea o familie obişnuită.
Dacă veţi citi Evangheliile, veţi vedea că Ioan avea aceeaşi concepţie ca şi mine asupra
familiei. Într-o zi, povesteşte Evanghelia, pe când Iisus se adresa mulţimii, mama şi fraţii săi
care erau afară, încercară să-i vorbească. Cineva îi atrase atenţia, dar Iisus îi răspunse celui ce i-
a spus aceasta: ”Cine este mama mea şi cine sunt fraţii mei?” Apoi întinzând mâna spre
discipolii săi, a spus: ”Iată mama şi fraţii mei. Căci acela ce îndeplineşte voia Tatălui Meu care
este în Ceruri, acela este şi fratele şi sora şi mama mea”. Deci, vedeţi, pentru Iisus, adevărata
familie o constituie copiii lui Dumnezeu care reprezintă o familie uriaşă pe pământ şi chiar până
pe alte planete. Iată de ce sunt şi eu adeptul marii Familii.
Cât despre mica familie, să nu mai vorbim! Ea este prea posesivă. Ştiţi de ce fiecare ţine
aşa de mult la propria familie? Veţi spune: ”Păi din dragoste, din ataşament”. Nu, eu nu cred că
din acest motiv. Oamenii se gândesc la ei înşişi, încearcă să aibe grijă de bătrâneţea lor, să se
simtă înconjuraţi, iubiţi. E o manieră atât de egoistă! Priviţi animalele: imediat ce puiul de
animal este în stare să se descurce singur, hai, întinde-o, mama îl alungă. Animalele sunt mai
dezinteresate decât oamenii, ele nu încearcă, în ceea ce le priveşte, să-şi acapareze copiii, sub
pretext că-i iubesc! De multe ori nu există pic de dragoste la părinţii aceia, ei nu se gândesc
decât la ei înşişi. Ataşamentul lor nu este nimic altceva decât egoism sau frică.
Acum, în lumina acestor câteva cuvinte, studiaţi-vă şi încercaţi să vedeţi cum vă
consideraţi familia, care vă sunt sentimentele, scopurile, proiectele... Încercaţi să vedeţi dacă nu
este preferabil să depăşiţi aspectul individual, personal al familiei pentru a o considera în
dimensiunea sa universală. Căci mica familie nu e nimic fără cealaltă, marea Familie. Ştiu că
asta va contrazice convingerile şi obişnuinţele umane, dar n-am ce face, trebuie să dezvălui
adevărul pentru a vă face să aveţi o conştienţă mai largă asupra lucrurilor.
Câte teme mai sunt de adus la lumină, de corectat, de reaşezat! Atâtea concepţii greşite
s-au acumulat în decurs de mii de ani şi împedică fericirea omenirii! Uitaţi-vă, toţi se preocupă
doar să-şi aranjeze propriile lor afaceri pentru a supravieţui, a mânca, a se îmbrăca, a câştiga
bani, a se căsători, a avea câţiva copii... Nu se gândesc decât la ei înşişi. Din când în când, fac
câte ceva şi pentru societate, puţin, dar în general, totul este pentru ei înşişi... Iată de ce soarta
omenirii nu se îmbunătăţeşte, pentru că nimeni nu se gândeşte la colectivitate, toţi se gândesc
numai la ei, la familiile lor. Ei cred că punându-şi afacerile la punct vor trăi în siguranţă, dar
asta nu este adevărat.
Noi toţi trăim în colectivitate, şi dacă în această colectivitate izbucneşte o revoluţie, o
revoltă, un război, bunurile noastre individuale nu mai sunt în siguranţă. Chiar dacă ne aranjăm
propriile afaceri, în realitate ele nu sunt niciodată definitiv aranjate pentru că pot veni pe

21
neaşteptate, din partea colectivităţii, zguduituri care pot distruge totul. Există în permanenţă o
sabie a lui Damochles suspendată deasupra capului fiecărui individ. Istoria a arătat-o; s-au
văzut atâtea personaje puternice şi bogate, pe care se părea că nimic nu le putea atinge! Dar în
societate s-au produs tulburări şi au sfârşit prin a pierde totul, chiar şi viaţa. Asta arată că
destinul familiilor e legat de cel al colectivităţii. Deci, dacă se îmbunătăţeşte viaţa colectivă,
fiecare individ va fi în siguranţă, căci numai stabilitatea colectivă, de care depinde totul, dă
siguranţă şi bogăţie indivizilor.
Există două moduri de a ne vedea interesul. Primul este acela de a gândi că aranjându-
ne propriile afaceri, fără a ţine seama de orice altceva, va fi bine. Dar, v-am spus, asta este
imposibil, deoarece suntem legaţi de colectivitate şi dacă se abat nenorociri asupra unora, noi
nu putem fi scutiţi, suntem şi noi prinşi în aceleaşi vâltori. Celălalt mod de a vedea lucrurile, cel
adevărat, este cel care începe prin îmbunătăţirea afacerilor colectivităţii, deoarece fericirea sau
nenorocirea fiecărui individ depinde de starea acestei colectivităţi.
Da, singura soluţie pentru a proteja cu adevărat familia constă în a munci pentru
colectivitatea mondială, trebuie ca toţi cârmuitorii tuturor ţărilor să înţeleagă că este necesar să
se formeze un guvern mondial, trebuie ca toate ţările să se topească într-o singură ţară, întregul
pământ să devină o singură familie. Veţi spune: ”E imposibil, există motivele acestea şi acelea
care împiedică să...”. Ştiu tot ce îmi puteţi spune. Pentru moment, desigur, voi aveţi dreptate,
dar eu, eu acţionez pentru viitor. În viitor această unitate se va face, pentru că evenimentele
vor conduce oamenii spre aceste concepţii. Nenorocirile, războaiele îi vor obliga pe oameni să-
şi modifice punctul de vedere.
Trebuie să acceptăm acum această nouă filosofie pe care era Vărsătorului o aduce în
lume, trebuie să o întreţinem, să o întărim, acordându-i un loc din ce în ce mai mare în inima
noastră, în inteligenţa noastră, în sufletul şi spiritul nostru. Gândurile şi sentimentele tuturor
fiinţelor luminate formează o puternică undă luminoasă care se propagă şi acţionează asupra
tuturor creierelor omeneşti şi într-o bună zi, lumea întreagă va fi influenţată, contaminată de
această nouă lumină. De aceea, aşa cum v-am tot spus, lăsând oamenii să ignore faptul că
gândul reprezintă o forţă activă se frânează enorm evoluţia omenirii. Dar noi, care cunoaştem
puterea gândului, a meditaţiei, a rugăciunii şi rezultatele benefice pe care ele le pot produce
asupra omenirii, noi participăm la această activitate luminoasă pentru ca idealul Fraternităţii
Albe Universale să se propage în lumea întreagă. Şi Fraternitatea Albă Universală nu cere decât
un singur lucru: ca lumea întreagă să formeze o singură familie.
Toate religiile cred că oamenii sunt copiii aceluiaşi Tată. Se crede, se crede... dar ce
folos că se crede, dacă se acţionează exact ca şi cum nu s-ar crede nimic? Chiar creştinii, care
au insistat atât de mult asupra legăturii frăţeşti care trebuie să existe între oameni, din moment
ce rugăciunea lor începe chiar cu aceste cuvinte: ”Tatăl nostru, carele eşti în Ceruri...” priviţi-i
cum se comportă între ei! Duceţi-vă în tribunale şi vedeţi acolo dacă sunt fraţi şi surori! Încalcă
toate învăţăturile date în Evanghelie, se învrăjbesc, se sfâşie, între ţări, între Biserici, şi chiar în
cadrul aceloraşi familii... Şi atunci?
Fraternitatea Albă Universală desfăşoară o activitate formidabilă în lume; nu se poate
vedea încă, dar se va vedea ceva mai încolo, toţi vor vorbi limbajul nostru, vă spun eu. Şi
atunci, este aşa de rău să luaţi parte la această activitate?... Ar trebui să fiţi mândri de a vă
putea spune: ”A! Viaţa mea capătă sens, căci acţionez pentru lumea întreagă”. Dar în loc să
participe la o operă formidabil de mare şi de frumoasă şi să fie în sfârşit folositori la ceva,
oamenii preferă să se mulţumească cu o viaţă neimportantă, ştearsă. “Da, veţi spune, dar este o
activitate care nu se vede”. Poate că nu se vede, dar se simte!
Vă invit să participaţi la activităţi graţie cărora veţi simţi că viaţa vă devine atât de
interesantă, atât de luminoasă, că veţi fi voi înşivă miraţi. Trebuie să ajungeţi să înţelegeţi că
adevărata glorie, adevărata putere, adevărata fericire se află tocmai în acest gând, în această
dorinţă de a face o lucrare divină pentru lumea întreagă, căci în acest fel declanşaţi puteri
spirituale care vin să vă viziteze. Şi aici, aveţi pentru asta tot ceea ce vă trebuie: filozofia,
condiţii bune de viaţă, cadrul, ambianţa... Atunci, ce aşteptaţi pentru a începe să acţionaţi?

22
Toată lumea e gata imediat să ia parte la nişte scandaluri, pe undeva, dar să ia parte la o muncă
divină, asta nu, niciodată, pentru nimic în lume!
Trebuie să vă spun acum că această activitate prodigioasă ce trebuie desfăşurată aici pe
pământ, a fost deja hotărâtă, decretată, acolo sus. Cerul a hotărât că toate valorile umane vor fi
schimbate. Numai că Cerul nu poate interveni direct pe Pământ, căci regiunile intermediare
sunt un fel de zone închise între ele; nu că ar fi cu adevărat separate, dar dat fiind faptul că
fiecare a fost făcută dintr-o materie de densitate diferită, pentru a putea acţiona în fiecare din
aceste regiuni trebuie să fii, de fiecare dată, dotat cu instrumentele corespunzătoare. Spiritele
lumii invizibile sunt foarte puternice, dar ele nu pot acţiona cu eficacitate în planul fizic
deoarece nu sunt alcătuite din materie fizică. În şedinţele de spiritism, mediumul are rolul de a
furniza o materie fluidică, numită ectoplasmă, datorită căreia spiritele se pot manifesta. Dacă li
se dă această materie, ele pot, în câteva secunde, să demoleze o casă, pe când fără această
materie ele nu pot să deplaseze nici măcar un fulg.
În acelaşi mod, spiritele cele mai elevate din lumea divină nu pot interveni în treburile
oamenilor dacă oamenii înşişi nu le creează posibilitatea de a acţiona. Imaginaţi-vă o fortăreaţă
enormă: atâta timp cât nu există un trădător în interior ca să deschidă porţile duşmanilor,
niciodată aceştia nu vor putea pătrunde înăuntru. Într-una din zile, spuneam în faţa
Fraternităţii: ”Ştiţi voi cine sunt eu?” Bineînţeles, toţi se aşteptau ca eu să spun: ”Sunt Iisus...
sunt Sfântul Pavel... sau Tamerlan!” pentru că, după tonul solemn pe care-l foloseam, aceasta
nu putea fi decât o mare revelaţie. Dar iată ce am spus: ”Eu sunt trădătorul numărul 1!” Ce
decepţie! Ca să fii trădător, nu este prea grozav. Dar le-am explicat: ”Pământul seamănă cu o
fortăreaţă - atât de obscură şi de bine baricadată, că armata cerească nu poate să pătrundă
înăuntrul ei - trebuie deci să existe un trădător, şi eu am acceptat să joc acest rol, pentru a
deschide porţile luminii şi dragostei.” Ei, atunci s-au liniştit şi au început să înţeleagă.
Spiritele de sus nu pot face mare lucru pe pământ, căci pe pământ oamenii sunt mai
puternici decât toate armatele cereşti la un loc, şi când vor să le ţină piept, nimic nu-i de făcut.
De aceea Cerul caută pe câte cineva care să accepte să-i dea drumul înăuntru. Deci, în realitate,
spiritualiştii sunt “trădători” cu ajutorul cărora Cerul se poate strecura. De aceea şi voi trebuie
să deveniţi “trădători” pentru a permite spiritelor divine să pătrundă şi să transforme totul pe
pământ.
Aşa că acum hotărâţi-vă; trebuie să formăm acum o fraternitate de fiinţe foarte
avansate, care vor acţiona pentru a permite intrarea armatelor Cerului în vederea transformării
întregului pământ. Şi apoi, vă spun eu, vor fi din ce în ce mai mulţi lucrători care vor veni să ne
ajute.

Cap VIII FRATERNITATEA - O STARE SUPERIOARĂ A CONŞTIINŢEI

Când aruncăm o privire asupra lumii, asupra societăţii, asupra familiilor, constatăm că
totul este astfel organizat pentru a satisface natura umană, ceea ce înseamnă, în realitate, natura
animală cu instinctele ei cele mai primitive. Toate regulile, măsurile, normele, toate criteriile
societăţii, întreaga educaţie chiar, sunt concepute în funcţie de această mentalitate atât de
răspândită: să-ţi tragi spuza pe turta ta, să acaparezi, să câştigi, să profiţi. De aceea asistăm la
atâtea rivalităţi, lupte, masacre.
Şi totuşi, în momentul în care omul a fost creat în atelierele Domnului, Inteligenţa
Cosmică a plasat în el germeni care urmau să se dezvolte într-o zi sub formă de calităţi, de
virtuţi, de gesturi sublime de abnegaţie şi de renunţare. Se mai văd, când şi când, manifestându-
se la anumite finţe... Fără nici o îndoială, comportarea lor ne dovedeşte că o natură divină se
manifestă prin intermediul lor. Dar ei sunt atât de puţin numeroşi, încât nu pot influenţa

23
mulţimea şi chiar, câteodată, pot deveni victimele acesteia, deoarece această mulţime,
incapabilă să îi aprecieze, se aruncă asupra lor pentru a-i masacra.
În conferinţele mele m-am oprit adeseori asupra acestei probleme atât de importante a
celor două naturi ale fiinţei umane: natura inferioară, animalică - pe care am numit-o
personalitate - şi natura superioară, divină, care doarme încă în fiecare dintre noi deoarece nu
ne-am dat niciodată osteneala de a o dezvolta - pe care am numit-o individualitate. Aceste
două naturi se găsesc în om într-o stare atât de încâlcită încât lui nu-i este întotdeauna posibil
de a discerne care din ele este pe punctul de a se manifesta şi deseori, deşi el este convins că
acţionează în mod onest şi integru, în realitate este pe punctul de a-şi asculta natura sa
inferioară şi se comportă ca un animal. Şi dacă acum anarhia şi egoismul au devenit legi, este
pentru că majoritatea oamenilor consideră normal să se ia după natura lor inferioară, animală,
care este totdeauna dornică să-şi facă de cap, şi să-şi satisfacă toate capriciile în detrimentul
celorlalţi, ca şi cum numai ea singură ar fi pe lume.
Închipuiţi-vă acum că un Iniţiat, un Maestru ar vrea să-i facă pe oameni să iasă din
această harababură şi că, pentru aceasta, creează o Fraternitate pentru a-i aduce să trăiască
într-o atmosferă de pace, unde nimeni nu este aservit altcuiva, nimeni nu este vrăjit, din contră,
unde fiecare este lucid, se simte liber şi independent, dar într-o atmosferă de armonie
colectivă... Când o fiinţă care nu are nici o idee despre aceste noi concepţii ajunge la
Fraternitate, evident că asta nu-i place, se revoltă şi nu face nimic altceva decât să critice. De
ce aici toată lumea este respectuoasă? Şi ce înseamnă liniştea asta? Aceasta este înrobire,
hipnotism, vrăji, acestea trebuie refuzate! Adică, în realitate, vor întoarcerea la haos. Cu o
astfel de mentalitate oamenii nu pot face altceva decât să se precipite spre catastrofă.
Este cea mai mare greşeală să gândiţi şi să credeţi - cum o fac mulţi - că devenind
anarhici şi contestatari se vor dovedi mai inteligenţi, mai liberi şi mai puternici. Dacă ei ar
studia modul în care Inteligenţa Cosmică a creat organismul uman, ar observa în funcţionarea
lui anumite legi pe care le-ar putea transpune în alte planuri. Pentru ca organismul uman să
funcţioneze bine şi să fie sănătos trebuie ca celulele sale să lucreze în armonie, cu dezinteres şi
nu exclusiv pentru ele însele; stomacul nu trebuie să digere doar pentru el, inima nu trebuie să
bată numai pentru ea însăşi, plămânii nu trebuie să respire doar pentru ei... nici picioarele,
ochii, urechile, creierul... ci pentru tot întregul, pentru bunăstarea întregului corp, pentru omul
luat ca un întreg. În timp ce la oameni, fiecare e pentru sine. Iată de ce omenirea este un
organism bolnav, atât de bolnav încât este în pericol de moarte.
Buna funcţionare a unui organism depinde de modul de respectare a legii sacrificiului, a
impersonalităţii. Când există o manifestare de egocentrism pe undeva, apar celule recalcitrante
care vor să formeze un stat în stat, organismul se îmbolnăveşte. Aceste celule sunt ca o
tumoare, un cancer care roade organismul, pentru că ele nu ascultă de legea dragostei, ele vor
să trăiască pentru ele însele...
Prin intermediul omului, însuşi Inteligenţa Cosmică ne vorbeşte, ne explică, ne dă
îndrumări. Dar oamenii preferă să se instruiască din cărţi scrise de oameni roşi de viermi,
bolnavi, ca şi cum oamenii aceştia ar putea fi în posesia adevărului! Şi acolo unde natura a
înscris totul, acolo unde se găseşte o bibliotecă vie, în fiinţa omenească pe care a creat-o
Dumnezeu, nimeni nu se duce să citească şi să înveţe.
Avantajul vieţii colective este că ea îl obligă pe om să se pună în acord cu alte fiinţe; el
face progrese datorită acestei sincronizări cu colectivitatea. Şi cum colectivitatea umană tinde
să fie în armonie cu o colectivitate mai vastă, colectivitatea cosmică, încercând să se
armonizeze cu ceilalţi, omul intră în contact cu Inteligenţa Cosmică şi astfel primeşte
binecuvântările ei.
Omenirea seamănă cu o mare orchestră. Fiecare fiinţă poate fi comparată cu un
instrument muzical: clarinet, violoncel, trompetă, vioară, pian, chitară... şi viaţa divină care
trece prin fiecare fiinţă suflă în aceste instrumente sau le atinge uşor coardele. Fiecare creatură
scoate un sunet anumit şi Inteligenţa Cosmică le-a acordat astfel încât ele să poată forma o
simfonie în Univers. Doar aici pe pământ simfonia nu există, deoarece oamenii, antrenaţi de

24
instinctele şi pasiunile lor, nu reuşesc să vibreze aşa precum i-a creat Dumnezeu, la unison cu
armonia universală. Ei nu reuşesc deoarece natura lor inferioară le limitează câmpul conştiinţei
lor. Dar în ziua în care îşi vor propune ca scop colectivitatea, sau mai degrabă fraternitatea, ei
vor vibra în acord cu întreg universul şi datorită acestei armonii vor primi cei mai buni curenţi
din cosmos, vor restabili calea pentru ca energiile celeste să poată circula şi să vină să îi
viziteze. Nimic nu este mai rău ca o viaţă pur personală, care să nu fie în acord cu viaţa
colectivă, viaţa universală, căci ea blochează canalele şi împiedică energiile să circule.
Va trebui să ne reîntoarcem la acea armonie pe care a creat-o Dumnezeu la început.
Dumnezeu i-a creat pe oameni pentru ca ei să se acorde între ei, ca într-o orchestră... Dar nu s-
a înţeles niciodată ce este o orchestră sau un cor. Corpul nostru fizic, când este în stare
pefectă, este un cor, unde toate celulele, toate organele cântă împreună pentru a produce o
stare de bine, bucurie, sănătate. Când celulele nu mai cântă în armonie, omul se simte suferind,
dezechilibrat, nefericit şi boala ia diverse forme, în funcţie de sunetele dizarmonioase pe care
organele le-au produs.
N-a fost niciodată interpretat faptul că, într-o orchestră, un muzician nu are dreptul să
cânte aşa cum pofteşte: el trebuie să respecte notele, măsura, nuanţele, căci de nu, este dat
afară. Ei bine, credeţi-mă, umanitatea nu este o orchestră bună; se aud atâtea disonanţe! Toţi
cântă cât îi ţin gurile, interpretează indiferent cum, de îţi vine să-ţi astupi urechile. Fiecare
crede că are dreptul să cânte după cum îi place. Aceasta nu e adevărat, dar numai în Şcolile
Iniţiatice li se explică oamenilor că trebuie să se armonizeze. Pentru a se armoniza, trebuie ca
mai înainte să înţeleagă că armonia este preferabilă. Apoi, trebuie să o dorească cu o intensă
dragoste; şi, în sfârşit, trebuie să se hotărască să facă eforturi şi sacrificii pentru a o realiza. Şi
apoi?... apoi, nu mai este nimic de spus, armonia va vorbi de la sine...
Reţineţi deci acest gând, că va trebui să faceţi tot posibilul pentru a accepta Marea
Fraternitate Albă Universală ca un punct de plecare pentru evoluţia voastră, căci alt drum nu
mai există. Dacă fericirea şi abundenţa nu au coborât încă pe pământ, e pentru că omenirea e
împărţită. Fiecare nu urmăreşte decât binele lui personal, oamenii nu sunt îndemnaţi să
acţioneze pentru binele lumii întregi, ci rămân în cercul strict al personalităţii lor şi în aceste
condiţii Împărăţia lui Dumnezeu nu poate veni. Numele Fraternităţii Albe Universale
subînţelege o altă activitate, cu alte metode, un alt ideal: Împărăţia lui Dumnezeu, fericirea
umanităţii. Totul este cuprins în aceste trei cuvinte: Fraternitatea Albă universală. Această
denumire deranjează pe unii, care - se pare - sunt împotriva ei. Cu atât mai rău pentru ei, nu
ştiu de ce se lipsesc.
Imaginaţi-vă că aparţineţi unei orchestre. În timp ce vă cântaţi partitura, auziţi
ridicându-se de jur împrejur acea armonie care provine de la celelalte instrumente şi vă simţiţi
dilatat, fericit. Cântaţi numai partitura voastră şi toată această armonie, această frumuseţe din
jurul vostru vine şi vă îmbrăţişează. Sau luaţi exemplul unui cor: cântaţi numai câteva note şi
toţi ceilalţi vă bombardează cu o poezie, cu o armonie minunată care vă dilată.
Ceea ce vă doresc eu e numai binele vostru şi nimic altceva. Dacă n-ar fi adevărat, de
mult v-aş fi excrocat şi aş fi plecat, spunând: ”La revedere, la revedere!” Şi nu mi-au lipsit
ocaziile: au fost câteva femei extrem de bogate care, nu ştiu de ce, voiau să se căsătorească cu
mine şi să-mi dea toată averea lor, dar eu n-am acceptat niciodată, nu m-a interesat acest lucru.
Deci nu am devenit mai bogat, ci am rămas liber ca să vă ajut. Căci, ceea ce contează pentru
mine este doar binele vostru, să vă văd limpezi, curaţi, luminoşi, puternici, voinici, fericiţi. Din
ce motiv?... Pentru satisfacţia mea personală, atât! Vreau să-mi pot spune: ”Vezi, ai reuşit!” Şi
cine vorbeşte aici, individualitatea sau personalitatea? Voi sunteţi cei ce trebuie să analizaţi
asta.
Vă spuneam într-una din zile că nu există acţiuni complet dezinteresate, chiar
Dumnezeu are un interes în ceea ce ne priveşte. Dezinteresare absolută nu există; există numai
grade de interes, mai mult sau mai puţin spirituale. Şi chiar când nu doriţi decât un singur lucru,
să faceţi pe oameni fericiţi, luminoşi şi liberi, chiar şi atunci aveţi un interes, să araţi, să
semănaţi cu soarele, cu Dumnezeu. Acest interes este atât de dezinteresat încât intră într-o altă

25
categorie şi devine divin, dar în realitate aveţi totuşi un interes. Şi eu am unul, mai mare decât
toate: să las în voi amprentele lumii divine, urme de neşters, pentru ca mai târziu, când veţi fi
departe de mine să vă puteţi aminti de asta.

II

De multe ori când nu ne simţim prezentabili, fie că suntem prost îmbrăcaţi, fie că
suntem în dispoziţie proastă, încercăm să ne ascundem. În alte zile, din contră, ne simţim în
formă, avem chef să ne arătăm, să placem altora şi să primim ceva de la ei, cel puţin aprobarea
lor. E atât de natural! Chiar la animale, la păsări, există acest instinct. Ele ştiu ce înseamnă să fii
frumos, sau urât. Priviţi păunul, dacă şi-a pierdut penele, se ascunde, altfel se plimbă pentru a şi
le etala. Şi asta nu este adevărat doar pentru aspectul exterior, de aceea am îndrăznit să spun
într-una din zile că cei ce nu doresc să trăiască într-o fraternitate înseamnă că în interior se simt
dezagreabili. Da, e absolut adevărat. Când aveţi sentimente bune, multă dragoste, atunci
încercaţi să le revărsaţi asupra celorlalţi, pentru că asta unge, dă pe dinafară... Şi când vă simţiţi
obosit, supărat, dezamăgit, simţiţi nevoia să vă îndepărtaţi.
Deci, faptul că vă place să trăiţi în Fraternitate este deja un semn bun, în timp ce dorinţa
de a rămîne mereu în vizuina voastră e o proastă recomandare pentru voi. Chiar dacă credeţi că
sunteţi teribil de inteligent, ei nu, aflaţi că inteligenţa vă este defectuoasă. Căci, repet, cînd eşti
cu adevărat bogat în interior, simţi nevoia să dai din bogăţiile tale şi altora.
Toţi cei cărora le place viaţa în Fraternitate sunt bineveniţi. Chiar dacă nu au capacităţi
mari, din moment ce emană această dragoste frăţească ei sunt folositori, căci acesta este
elementul de care avem nevoie cel mai mult. Pentru a îmbunătăţi lumea, calităţile intelectuale şi
artistice nu sunt suficiente, sunt chiar prea multe calităţi de genul acesta; sunt prea mulţi artişti
şi nu sunt destui oameni cărora să le placă viaţa în Fraternitate. Când oamenii vor începe să
înţeleagă că Fraternitatea va fi aceea care va salva lumea, totul se va schimba - dar aceasta nu
s-a întâmplat încă.
Bineînţeles, istoria ne arată că, organizându-se în societăţi, oamenii au înţeles totuşi că
era mai avantajos să se unească pentru a trăi împreună, căci altfel am mai fi şi acum în situaţia
de a pierde toată ziua pentru a ne căuta hrana în pădure. Din ziua în care au înţeles că este
folositor de a se uni pentru a avea mai multe mâini şi mai multe picioare, toţi au beneficiat de
această nouă situaţie: în timp ce unul pescuia sau mergea la vânătoare, altul ţesea o stofă, un
altul aranja coliba etc. Şi iată cum toţi îi servesc acum pe toţi şi pot profita de tot. În modul
acesta omul poate progresa: el exercită numai o mică activitate undeva şi totul îi stă la
dispoziţie, biblioteci, spitale, mijloace de transport, protecţia poliţiei... ceea ce este imposibil
când trăieşti separat. În modul acesta, prin inteligenţa sa, omul a reuşit să organizeze viaţa
colectivă de o astfel de manieră încât el posedă în prezent mijloace pentru a pune în mişcare
lumea întreagă.
Din păcate, această inteligenţă nu este încă pusă la punct, căci ea s-a dezvoltat în
permanenţă într-un scop egoist. Doar în aparenţă au rezolvat oamenii problema vieţii colective;
dacă, în exterior, ei au format societăţi, în interiorul lor au rămas separaţi şi ostili unii faţă de
ceilalţi. Sunt încă troglodiţi: în interior fiecare trăieşte separat în vizuina lui. În exterior se văd
naţiuni, popoare ai căror membri se susţin unii pe alţii; apărarea teritoriului, securitatea socială,
alocaţiile familiale... dar omul n-a înţeles încă semnificaţia acestor progrese pe care a reuşit să
le realizeze în viaţa colectivă: toate aceste facilităţi, aceste posibilităţi, aceste beneficii nu le-a
descifrat, nu le-a transpus în domeniul interior. De aceea mai trebuie lucrat, pentru ca de acum
să reuşească şi pe plan interior, spiritual, să formeze această societate, această unitate, mergând
toţi împreună spre acelaşi scop.
Fără a-şi da seama cu adevărat, ţările acţionează în vederea separării, a izolării. Ele au
relaţii între ele, bineînţeles, şi asta se numeşte Ministerul Afacerilor Externe, diplomaţie,
cooperare... dar în realitate, fiecare ţară vrea să rămână distinctă faţă de celelalte, fiecare vrea
să demonstreze că e o forţă formidabilă care trebuie să se impună vecinilor săi, dar în interior,

26
ele nu sunt cu adevărat unite. Trebuie deci muncit pentru stabilirea acestei frăţii interioare,
pentru această apropiere a ştiinţelor, a popoarelor, a naţiunilor, pentru ca ele să atingă acea
conştiinţă sublimă a unităţii şi să trăiască în plenitudine, în abundenţă, în bogăţie exterioară şi
interioară.
Dovada că această problemă nu este rezolvată decât pe jumătate e faptul că în exterior
oamenii au făcut achiziţii fantastice dar în interior ei sunt încă frământaţi, nefericiţi, în vid, în
frig, în mizerie, în obscuritate. Mai e deci încă o etapă de depăşit. Uiutaţi-vă la ţările
occidentale: în exterior, aproape toţi indivizii sunt hrăniţi, adăpostiţi. Chiar cei mai săraci, chiar
cerşetorii, când cad, sunt culeşi şi duşi undeva spre a fi îngrijiţi; chiar de ultimii mizerabili - în
ansamblu - se ocupă cineva. Deci condiţiile exterioare sunt mult mai bune decât în trecut. Da,
dar cele interioare... Iată munca ce se cere în viitor, dragii mei fraţi şi surori: să reuşim ca
umanitatea să dispună în interior de posibilităţile de care dispune în exterior.
Şi ce îi împiedică, de fapt, pe oameni să formeze Fraternitatea Albă Universală, ce-i
împiedică să devină toţi fraţi? Ce anume? V-am mai spus: o iluzie! Ei îşi închipuie că vor fi mult
mai fericiţi rămânând separaţi, dar anii trec şi ei devin din ce în ce mai nefericiţi.
Fiecare trebuie să continuie să-şi trăiască propria sa viaţă, da, e normal, nimeni nu vă
cere să vă lăsaţi absorbiţi de viaţa celorlalţi. Aveţi viaţa voastră, organismul vostru, sunteţi
separat, independent, dar în lumea invizibilă trebuie să formaţi o unitate. Celulele organismului
nu sunt topite unele în altele, o celulă a inimii nu este aceeaşi cu o celulă a stomacului, fiecare
îşi păstrează individualitatea dar legăturile lor, afinităţile lor creează între ele acea stare de
armonie pe care o numim sănătate. E chiar aşa de greu de înţeles? Nimeni nu pretinde unui
negru să devină alb, sau unui alb să devină galben. Nici unui musulman să devină budist, sau
unui budist să devină creştin. Creştinii au trimis misionari să-i convertească pe indieni, pe negri,
pe galbeni, dar în majoritatea cazurilor aceasta nu a dat rezultate bune. Să-şi păstreze deci
fiecare particularităţile sale, dar să existe între ei acea înţelegere datorită căreia vor forma o
unitate în lumea divină.
Idealul Fraternităţii Albe Universale este de a-i învăţa pe oameni să nu mai lucreze
exclusiv pentru ei înşişi, ci pentru lumea întreagă. Este greu, ştiu, şi pentru moment suntem
aproape singurii care facem acest lucru. Dar tocmai în lucrurile grele trebuie să demonstrăm
înaintea Cerului că suntem credincioşi şi veridici. Când vor fi mulţi aceia care vor înţelege
necesitatea acestei atitudini, meritul nostru va fi mai mic. Acum, în condiţiile acestea atât de
grele, e meritoriu să devii un model. Dacă într-o zi Cerul îmi va da posibilitatea să vorbesc
lumii întregi, voi spune numai atât: ”Voi toţi, bogaţi şi săraci, savanţi şi ignoranţi, nu vă
cunoaşteţi interesul, de aceea treceţi toţi prin dificultăţi de nerezolvat. Când este vorba să
profitaţi, să vă amuzaţi, să faceţi războaie - sunteţi cu toţii gata - dar când este vorba să creaţi
condiţii pentru ca omenirea întreagă să trăiască fericită, nu mai găseşti pe nimeni. Iată deci că
nu vă cunoaşteţi interesul. Înseamnă că nu vă doriţi fericirea, căci altfel v-aţi uni spre a o
obţine”.
Ei da, când este vorba de bunuri materiale, de bani, de case, toată lumea este de acord
să-şi consacre energiile şi să le obţină. Dar când este vorba de fericire pentru toţi, de libertate,
de înflorire pentru lumea întreagă, asta nu le mai spune nimic. Cum se poate explica asta?...
Când oamenii vor începe să înţeleagă care le este interesul, toate problemele se vor rezolva de
la sine.
În realitate, este cea mai clară, cea mai simplă problemă - dar ei nu s-au căznit s-o
priceapă. Trebuie să li se spună: ”Dacă aveţi atâtea nefericiriri şi dificultăţi, este pentru că le
doriţi; în mod conştient sau inconştient le doriţi. Dacă aţi fi dorit contrariul, chiar astăzi l-aţi fi
realizat.” Vă spun eu, oamenii nu-şi cunosc interesul. Pe când eu, eu îl cunosc, se află în
Fraternitatea Albă Universală, unde omul învaţă cum să iasă din toate limitările sale; cum să-şi
focalizeze dorinţele, gândurile, interesele şi activităţile spre colectivitate, spre aspectul
universal al vieţii.
Acum să vă mai spun ceva. Toate mişcările spiritualiste care există pe pământ sunt
măreţe, necesare; toţi caută cunoaşterea, puterea, realizarea. Asta e bine, dar ele nu au această

27
conştiinţă lărgită care le-ar permite să se preocupe mai puţin decât în trecut de salvarea lor
individuală şi i-ar face să depună eforturi în sensul colectivului. E bine să doreşti cunoaşterea şi
puterea, dar numai ca mijloace pentru a atinge un scop mult mai înalt: Fraternitatea, viaţa
universală.
S-au văzut în istorie mulţi oameni care aveau talente deosebite, mai ales vindecători,
sau clarvăzători, dar le foloseau numai pentru propria lor îmbogăţire, propriul lor prestigiu, nu
se preocupau să folosească aceste daruri pentru venirea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a
Fraternităţii Universale. Şi de aceea, cu toate harurile şi puterile lor, ei nu erau niciodată pe
deplin satisfăcuţi. În timp ce aceia care lucrează pentru colectivitate, pentru ideea de
universalitate, plutesc în fericire, chiar dacă nu au nici mari talente, nici mari puteri, ei sunt
fericiţi, căci ei întăresc egregorul Marii Fraternităţi Albe Universale.
Fiecare mişcare religioasă, politică, artistică formează un egregor, de asemenea şi
fiecare ţară. Un egregor este o fiinţă psihică, formată din fluidele, gândurile, dorinţele tuturor
membrilor săi care acţionează în acelaşi scop. Deseori, acolo sus, egregorurile se războiesc şi
clarvăzătorii văd aceste lupte între egregoruri. Fiecare are culorile sale, formele sale
particulare. Egregorul Franţei este un cocoş, al Rusiei un urs, etc... Dar nici cocoşul, nici ursul,
nici tigrul, nici dragonul nu vor aranja lucrurile. Este necesar acum ca omenirea întreagă să
formeze egregorul porumbelului care aduce pacea. Dar cine să o formeze, dacă fiecare
lucrează numai pentru el? Creştinii? Duceţi-vă şi vedeţi în Irlanda dacă protestanţii şi catolicii
acţionează în vederea păcii!

Fraternitatea Albă Universală a apărut pe pământ deoarece spiritele de sus au hotărât să

introducă un curent nou printre oameni. Veţi spune că există deja Rozi-Crucienii, Teozofii,
Antropozofii, Mazdazuanii, Cavalerii de Malta, Martorii lui Iehova... şi chiar Trompetele
Veşniciei şi că sunt suficiente. Nu, căci nimic minunat n-a ieşit din toate acestea. Fiecare
lucrează pentru capela proprie, fiecare crede că e posesorul unic al adevărului şi se consideră
centrul universului. Se poate spune că mişcările spiritualiste însele sunt acelea care împiedică
venirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ. Chiar dacă scopul lor este binele, lumina, ele nu
acţionează pentru colectivitate.
Numai Fraternitatea Albă Universală acceptă lumea întreagă cu particularităţile sale. Ea
nu pretinde că depăşeşte celelalte mişcări prin cunoaştere, calităţi, putere şi cu atât mai puţin
prin bogăţie. Celelalte au toate acestea, sunt formidabile, nu le micşorez valoarea, nu sunt
îngust, dar le lipseşte un element pe care noi îl aducem: căldura, dragostea, schimburile frăţeşti.
Am asistat la întrunirile multor mişcări spiritualiste: era o atmosferă rece, orgolioasă,
dispreţuitoare. Nu cu o astfel de atitudine vom face ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină pe
pământ. Noi aici nu avem, poate, decât un singur element: spiritul de fraternitate, dar pentru
moment e cel mai important. Toţi sunt ghiftuiţi de ştiinţă, putere, bogăţii, iar pentru ca
pământul să devină o mare familie e nevoie de acest element de fraternitate pe care foarte
puţini îl caută (deocamdată). Dacă însă de acum înainte oamenii se vor hotărî să muncească
pentru această viaţă colectivă, şi nu numai pentru putere, prestigiu, glorie şi bogăţie
individuală, Împărăţia lui Dumnezeu poate veni. Este simplu, clar, e suficient să acţionezi într-o
altă direcţie.

Adevăratul sens al vieţii este de a participa la activitatea acestor spirite mai în vârstă
care vor să ajute omenirea, şi să-ţi spui: “Vreau să fac o schimbare, vreau să muncesc pentru o
idee divină”. Atunci această idee va creşte şi va cuceri lumea, aducând pretutindeni
binecuvântări, dând naştere la genii, la sfinţi, la profeţi. Nimic nu e mai important decât această
muncă. Fără ea suntem deja un cadavru ambulant.
Şi voi veţi înţelege într-o zi că oamenii nu-şi cunosc propriul lor interes. Acolo unde îl
situează ei nu îi face decât să devină mai slabi, îi înlănţuie. Ei au deci nevoie de o lumină nouă
care nu poate veni decât de la nişte fiinţe care au studiat şi au suferit pentru a cunoaşte aceste
adevăruri. Bineînţeles, nimic nu se obţine dintr-o dată, e nevoie de timp, de eforturi, dar nu

28
contează timpul şi eforturile, esenţialul este să ştim că acesta este adevăratul nostru interes.
Interesul nostru este de a tinde din tot sufletul spre un scop ceresc şi dacă pentru asta trebuie
să trecem prin suferinţe, nu are nici o importanţă. Important este de a ne îndrepta spre ce este
mai bun.

III

Transformarea întregului pământ într-o singură familie pare, la prima vedere,

imposibilă, dacă privim fiinţa umană aşa cum se prezintă ea. În exterior, e adevărat, oamenii
sunt atât de diferiţi: culoare, tipul fizic, moravuri, cultură, religie. Dacă ar fi luaţi parizieni şi
eschimoşi şi făcuţi să trăiască laolaltă, eschimoşii la Paris şi parizienii în Laponia - asta ar fi
întradevăr foarte complicat. Dar, în realitate, dacă se studiază mai bine problema, se va înţelege
că în forul lor interior oamenii sunt toţi asemănători, căci acolo sus, în natura lor superioară, ei
au aceleaşi nevoi, aceleaşi dorinţe, acelaşi ideal. Numai că, netrăind în aceste regiuni superioare
pentru a se cunoaşte şi a vedea că sunt identici, fraţi şi surori, când se privesc se simt atât de
îndepărtaţi, diferiţi, opuşi chiar, că ajung să se deteste, să se combată şi chiar să se masacreze.
Evoluţia va face ca puţin câte puţin oamenii să se cunoască mai bine şi atunci vor vedea
cât de asemănători sunt, aspirând toţi la bucurie, la fericire, la libertate, la cunoaştere, la lumină
şi suferind toţi în acelaşi mod. În acel moment vor începe să înţeleagă că diferenţele dintre ei nu
sunt decât exterioare şi că ei sunt asemănători sub măşti diferite. Ca actorii unei piese de
teatru, care se bat sau se masacrează pe scenă, în timp ce în realitate ei fac parte din aceeaşi
trupă de teatru şi sunt de fapt prieteni.
Toate fiinţele de aici sunt antrenate în comedii şi tragedii, în timp ce în realitate, sunt
toţi fraţi şi surori. Deci, dacă popoarele care se războiesc ar deveni conştiente că vin din
aceeaşi patrie de sus, ar înceta să se mai masacreze. Dar această conştiinţă nu s-a manifestat
încă: oamenii trăiesc prea jos, la nivelul intestinelor, dorinţelor, pizmelor. Trebuie ca ei să
ajungă în sfârşit la conştiinţa că sunt toţi fii şi fice ale aceluiaşi tată şi aceleaşi mame, Tatăl
Ceresc şi Mama Divină; în acel moment comportamentul lor se va schimba.
Trebuie să reflectaţi la asta, să studiaţi, până ce veţi ajunge la acest adevăr: cu cât se
cunosc mai multe lucruri despre fiinţa umană din lumea superioară, cu atât ne dăm seama mai
bine că toate fiinţele sunt construite în acelaşi fel, au aceleaşi nevoi. Este deci nevoie de o
intensă muncă interioară ce trebuie depusă pentru a deştepta în sine această senzaţie de unitate.
Când oamenii vor admite că sufletele şi spiritele lor fuzionează acolo sus, atunci vor
forma o mare familie, marea familie a Fraternităţii Albe Universale, şi automat vor înceta să se
mai războiască. În realitate, v-am mai spus, nevoia de a ne bate nu va dispărea niciodată, numai
modurile ei de manifestare se vor schimba. Războiul va deveni, într-o zi, un război de dragoste:
oamenii, ca şi stelele, îşi vor trimite unii altora, prin spaţii, raze de dragoste. Da, căci cu cât
evoluează mai mult, cu atât schimburile care se fac devin lumină şi dragoste, ca schimburile
care se fac între constelaţii şi sori.
Când eram foarte tânăr, în Bulgaria, mi se întâmpla adeseori să dorm sub cerul liber
deasupra locurilor din Rila. Era la 2500 m altitudine: câteodată ningea în timpul nopţii şi mă
deşteptam dimineaţa îngropat în zăpadă. Ah! Ce amintiri minunate! Deseori, seara, adormeam
contemplând stelele. Şi iată cum am descoperit că stelele şi-au declarat război, că ele se bat cu
lumină şi că într-o bună zi şi oamenii se vor război cu raze de dragoste. Inteligenţa cosmică nu
va suprima niciodată în om nevoia de războaie; numai forma războaielor se va schimba şi în
viitor nu vor mai fi războaie cu tunuri şi bombe, ci cu lumină, culori, dragoste. Va fi un război,
dar ştiţi... crunt! Eu, eu mă declar pentru acest tip de război şi am declarat război omenirii
întregi. Ah! Nimic nu e mai minunat decât acest tip de război!
Există deci în om elemente şi tendinţe care nu vor putea fi schimbate niciodată, dar va
putea fi schimbată orientarea lor: vor fi făcute să conveargă spre un punct unic, spre vârf.
Priviţi piramida. Piramida este un simbol care ne învaţă că totul trebuie să conveargă spre un

29
singur punct, de sus: Cauza Primară, Domnul. Atâta timp cât elementele sunt dispersate, prea
divergente, pacea nu se poate instala.
Se spune: “Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Trebuie să-l cunoşti pe om aşa cum e el în
exterior, dar şi în interior. Ei bine, în interior, pe planul spiritual, nu există nici o diferenţă între
fiinţe, oricare ar fi rasa căreia aparţin, oricare ar fi gradul lor de educaţie, toţi au fost creaţi,
formaţi, după acelaşi model în atelierele Domnului. Pentru moment, deoarece au coborât prea
jos în materie, ei nu pot face altceva decât să se deteste, e imposibil să se comporte altfel.
Duceţi-vă să vedeţi în mlaştini sau în junglă, toată lumea acolo încearcă să se devoreze. Dar
duceţi-vă şi mult mai sus, printre ierarhiile îngereşti şi veţi vedea fiinţe care se îmbrăţişează fără
încetare şi îşi oferă daruri. Da, acolo sus aşa e, pe când jos e doar luptă şi ură. Şi de aceea
oamenii care au coborât prea jos nu pot face altceva decât să se extermine între ei. Şi mai trag
şi concluzii asupra vieţii şi spun că omul e lup pentru ceilalţi oameni şi că pe pământ domnesc
legile junglei... Da, este adevărat, atâta timp cât rămâneţi jos. Dar cu cât urcaţi mai sus, găsiţi
dragoste, dreptate, dragoste... Dacă oamenii s-ar putea urca destul de sus, ar fi atât de
încântaţi, atât de uluiţi de această realitate, că şi-ar da mâna imediat şi ar începe Vârsta de Aur.
Iată, suntem obligaţi s-o spunem din nou, fără lumina învăţăturilor Fraternităţii Albe
Universale nu se va ajunge niciodată la nimic. Dar cu această lumină, totul e posibil. Deja unii
au înţeles şi acţionează în această direcţie, dar cum nu pot să influenţeze oamenii care sunt la
putere, aceştia fac tot ce vor ei şi mizeria omenirii continuă. Dar dacă ne continuăm munca şi
rămânem cu adevărat uniţi, legaţi, într-o bună zi vom reuşi să zdruncinăm pe cei ce guvernează
cu cruzime şi nedreptate iar ei vor fi obligaţi să se schimbe, sau să lase locul altora, mai bine
pregătiţi. Trebuie mers până la a-i obliga. Fără arme, bineînţeles, fără ameninţări, fără nimic
altceva decât puterea luminii, dar va trebui să-i obligăm. Dacă vom putea fi numeroşi, ei vor fi
forţaţi să ne ia în seamă. Înaintea unei asemenea lumini, înaintea unei asemenea iubiri, armonii,
toţi vor capitula.
Avem dreptul să repurtăm victorii, dar folosindu-ne exclusiv de puterea luminii şi a
dragostei. Prin revoltă şi masacre nu se va ajunge niciodată la nimic. După un timp foarte scurt,
e încă mai rău ca înainte. Eu sunt un revoluţionar, nimeni nu e mai revoluţionar ca mine, dar nu
sunt ca toţi ceilalţi. După fiecare revoluţie apar aceleaşi dezordini, aceeaşi necinste, aceeaşi
risipă, aceeaşi nedreptate... Victimele şi călăii şi-au schimbat locul, dar există în continuare
victime şi călăi. Atunci, unde e progresul? Căci nu transformările exterioare vor fi cele ce vor
produce ameliorări adevărate. Mentalitatea umană e cea care trebuie schimbată, căci trebuie
efectuată o adevărată revoluţie.
Bineînţeles, mulţi acţionează pentru fericirea oamenilor, pentru pacea în lume, dar cum
ei nu ştiu pe ce bază să acţioneze, ei nu reuşesc decât să facă găuri în apă. Adevăratele
progrese, adevăratele schimbări se fac în gândire, în inimă, în suflet şi asta datorită luminii. Nu
se poate realiza o adevărată schimbare dacă se păstrează aceeaşi mentalitate egoistă, necinstită,
perfidă. Cum vreţi să fie schimbările eficace, dacă mentalitatea rămâne aceeaşi? Asupra
mentalităţilor trebuie dirijat atacul, căci dacă se schimbă mentalităţile, automat se schimbă şi
societatea. Totul depinde de mentalităţi. Şi nu se pot schimba mentalităţile, decât printr-o
filozofie nouă, veridică şi eficace!
Toată lumea vorbeşte că nimic nu mai merge bine în lume, toţi vorbesc şi scriu pentru a
explica ce necesare sunt schimbările, dar nimeni nu dă soluţii veritabile. Sunt prea multe vorbe,
prea multe cărţi; ceea ce lipseşte este cimentul care poate lega oamenii: dragostea. Este
adevărat că peste tot în lume tinerii încearcă să formeze mişcări, asociaţii. Iată-i, înflăcăraţi,
înfierbântaţi, e formidabil! Dar cum instruirea lor e insuficientă, ei nu ştiu cum să se apuce de
treabă. Se lansează în aceste intreprinderi fără a şti cât de complicată şi dificilă e natura umană
şi după câtva timp se lovesc, se bat şi se separă, dându-şi seama că nu au putut face mai mult
decât adulţii pe care îi criticau. E măreţ să vrei să tulburi lumea, dar trebuie să fi fost instruit în
Ştiinţa iniţiatică, căci altminteri nu vei face decât încercări nereuşite.
Trebuie să studiezi natura umană şi în manifestările ei inferioare şi în cele superioare.
Atâta timp cât nu cunoşti omul decât în planurile inferioare, poţi spune că nu-i decât o fiară.

30
Trebuie să mergi mai departe ca să vezi că în el se află şi o divinitate ascunsă. Problema este să
ştii cum să faci să apară această divinitate ascunsă care se află în om şi exact aici cunoaşterea
Ştiinţei iniţiatice se dovedeşte atât de necesară.

Cap IX CONGRESELE FRĂŢEŞTI DIN BONFIN

Câteva cuvinte, scumpii mei fraţi şi surori, pentru a vă uşura şederile la Bomfin. Este,
evident, un sejur bizar aici, care nu seamănă cu cele ce le puteţi face în alte părţi, de aceea e
nevoie să vă dau unele lămuriri, altfel vă veţi plictisi şi vă veţi pierde timpul. Pentru că aici,
vedeţi, nu veţi găsi nici o distracţie la modă, nici piscină, nici cinema, nici cazino, nici jocuri...
Şi atunci, ce plictiseală!
Mi s-a întâmplat odată să călătoresc cu vaporul. Ştiţi cum e acolo, problema e ca
pasagerii să nu se plictisească şi pentru aceasta acolo sunt baruri, piscine, saloane de dans, săli
de cinema, jocuri, concerte. Pentru că tot aveam ocazia, am vrut să-mi dau seama cam în ce
consta viaţa pe un vapor în timpul unei traversări şi am rămas stupefiat să văd câte pot fi
propuse oamenilor pentru a se distra, la orice oră din zi şi din noapte. Dar această viaţă la
bordul unui vapor ilustrează foarte bine mentalitatea majorităţii oamenilor, tot timpul în
căutarea de noi distracţii, de noi plăceri. Nimeni nu le-a revelat faptul că au în ei înşişi însuşiri,
puteri pe care le pot deştepta pentru a-şi transforma existenţa, pentru a-şi găsi pacea, libertatea,
fericirea. Ei caută fericirea în exterior şi de aceea rămân nesatisfăcuţi.
Bineînţeles, e imposibil să te lipseşti de tot ceea ce există în exterior, dar trebuie să pui
accentul pe posibilităţile lumii interioare, căci omul este plonjat în lumea sa interioară în
permanenţă. Nu sunteţi tot timpul pe cale de a privi, de a asculta, de a atinge, de a gusta ceva
în exteriorul vostru, în schimb sunteţi tot timpul cu voi înşivă, într-o lume a gândurilor şi a
sentimentelor în care sunteţi plonjaţi şi pe care nu ştiţi cum să o folosiţi. Atâta timp cât veţi
conta pe lumea exterioară, veţi avea decepţii. Poate pentru un moment vă veţi imagina că
deţineţi ceva, dar după puţin timp, nu veţi mai deţine nimic, totul a zburat. Oamenii sunt în
permanenţă în căutarea plenitudinii, dar nu ştiu că trebuie să meargă să o caute în ei înşişi.
Nici chiar voi, dragii mei fraţi şi surori, nu vă daţi seama ce este esenţial în viaţă, ce
trebuie să vă preocupe mai presus de toate. Vă risipiţi încă din timpul şi energiile voastre cu
activităţi pe care le credeţi necesare fericirii voastre, dar daţi-mi voie să mă îndoiesc de asta.
Tot ceea ce aţi putea obţine nu vă va da nimic din ceea ce doriţi. Căci eu ştiu foarte bine ce
doreşte omul, ştiu de ce are nevoie creatura umană, chiar dacă nu-şi dă seama. Veţi spune că
ştiţi persoane care nu au nici o nevoie intelectuală sau artistică - şi cu atât mai puţin spirituală -
şi care se mulţumesc foarte bine cu plăcerea fizică. Bineînţeles, şi eu cunosc, am întâlnit o
mulţime de oameni din toată lumea şi ştiu că există de tot felul.
Dar, ceea ce nu ştiţi voi, e faptul că aceste fiinţe, aşa neşlefuite cum sunt, au fost
construite în acelaşi atelier ca şi cele mai mari genii, ca şi cei mai mari Iniţiaţi. Nu a sosit încă
timpul ca ei să manifeste aceleaşi haruri, aceleaşi virtuţi, dar va veni şi timpul lor şi vor căuta şi
ei imensitatea, plenitudinea, Divinitatea. Ei vor înţelege că activităţile şi obiectele din planul
material sunt necesare doar ca suport, ca recipient, ca o învelitoare, pentru a susţine, adăposti
sau conţine viaţa divină, viaţa spiritului. Şi când vor începe să înţeleagă că ceea ce au luat ei
drept esenţial nu era decât învelişul esenţialului pe care nu-l vedeau, privirea lor se va schimba.
Da, numai privirea: vor înceta să privească recipientele şi se vor interesa de conţinut: sau, cum
recipientele lor le erau golite, ei se vor ocupa de a le umple la loc şi aceasta va constitui pentru
ei începutul unei vieţi adevărate. Nu trebuie acordat primul loc recipientului, dar nici nu trebuie
neglijat sau distrus, căci în acest caz conţinutul se va răspândi şi se va pierde.
Dacă vă vorbesc astfel e pentru că a venit pentru voi momentul să învăţaţi să nu vă mai
risipiţi energiile care sunt atât de preţioase. Cerul a fost cel ce vi le-a dat şi el vă urmăreşte cum
şi unde le folosiţi. Dacă el observă că vă puneţi la bătaie energiile inimii voastre, ale inteligenţei

31
voastre, ale voinţei voastre, în ocupaţii care nu sunt esenţiale, va sfârşi prin a vă lipsi de ele de
o manieră sau alta. Bineînţeles, ceea ce povestesc aici nu constituie o hrană prea apetisantă
pentru mulţi dintre voi, ei ar prefera să stea la masă undeva, cu şunci şi vin pe masă - vin şi
şunci reale... sau simbolice!

În ce scop iau, în general, oamenii vacanţă? Pentru a se ameliora, pentru a se purifica,

pentru a se armoniza, pentru a-l găsi pe Domnul? Nu, pentru a favoriza exteriorizarea tuturor
tendinţelor instinctive care s-au comprimat în ei în timpul anului. Trebuiau să muncească,
trebuiau să trăiască în mijlocul unor oameni cunoscuţi... pe când în vacanţă, în locuri
îndepărtate, în mijlocul necunoscuţilor, îşi pot permite toate nebuniile. Şi iată de ce oamenii
care ar trebui să se întoarcă din vacanţă odihniţi, întineriţi, revin adeseori epuizaţi, moleşiţi şi
încurcaţi în situaţii fără ieşire.
În Învăţământul Fraternităţii Albe Universale, discipolul îşi consacră vacanţele
purificării şi executării de activităţi spirituale pe care nu era liber să le execute în restul anului.
Asta nu înseamnă că în timpul celor zece sau unsprezece luni de muncă noi nu avem nici o
activitate spirituală; ba da, dar vacanţele ne permit să ne consacrăm, în sfârşit, în totalitate
acestei activităţi. Aerul, marea, muntele, întâlnirile, distracţiile - totul e foarte bine, dar cu
condiţia de a avea un ideal suficient de înalt pentru a putea cu adevărat să profiţi de ele, în loc
să plonjezi într-o viaţă pasională sau animală.
Avertizez deci persoanele care au venit pentru prima oară la Bonfin, fără să ştie bine
unde au nimerit: dacă îşi imaginează că vor petrece aici vacanţe ca în altă parte, în curând vor
dori să plece. De câte ori n-am văzut eu asta! Pentru unii e prea greu - se pare - să rămână
câteva zile în lumină pentru a învăţa câteva din adevărurile esenţiale care le vor extinde
conştiinţa. Oamenii nu sunt obişnuiţi să facă o muncă interioară de durată mai lungă, şi cu toate
eforturile instructorilor care vor să-i lumineze, să-i elibereze şi să le uşureze şi să le uşureze
viaţa, ei se mulţumesc să se bălăcească prin mocirlă.
Doar când veţi începe să obosiţi făcând atâtea activităţi inutile, veţi înţelege că aici
sunteţi învăţaţi să căutaţi esenţialul. Şi esenţialul este să vă armonizaţi cu toate forţele cosmice
pentru a deveni un canal de transmisie al Divinităţii, şi nimic nu există mai presus de asta. O
spun, o subliniez şi o voi repet atâta timp cât mă voi afla printre voi, nu aşteptaţi altceva de la
mine. În lumea mare, toată literatura tuturor poparelor vă stă la dispoziţie, ospătaţi-vă din ea
cât vreţi, dar când veniţi aici, să ştiţi că veţi auzi vorbindu-se tot timpul acelaşi subiect: cum să
vă perfecţionaţi - şi nu veţi găsi altceva decât ocazii de a o face. Veţi spune: “O! Destul! M-am
săturat!” V-aţi săturat pentru că nu v-aţi obişnuit încă să desfăşuraţi această activitate. Dar în
ziua în care forţele divine se vor declanşa în voi, veţi considera că momentele de meditaţie din
sală sau la răsăritul soarelui nu sunt niciodată destul de lungi şi nu vă veţi simţi niciodată
complet sătui.

Unii vor spune: “Ne vorbiţi de muncă, dar noi suntem deja obosiţi după zece,
unsprezece luni de muncă şi am dori să ne odihnim”. Dar cum de nu ştiţi că cel mai bun mod de
a vă odihni este de a schimba munca? Şi aici, tocmai, munca e foarte diferită: nu e vorba să
meşteriţi sau să mergeţi la birou pentru a vă câştiga pâinea; e vorba de a dezvolta această
natură divină pe care ne-a dat-o Tatăl Ceresc şi care e înăbuşită, îngropată în viaţa obişnuită
prin tot felul de activităţi şi de preocupări care nu sunt tocmai divine.
Unii, de altfel, îmi scriu că deabia aşteaptă să revină în fiecare an la Bonfin pentru a
regăsi toate aceste condiţii atât de bune pentru o muncă interioară de aprofundare şi de
purificare. Şi când sosesc, constat cât de tare le e faţa marcată de viaţa pe care au trebuit să o
ducă în oraşe, în mijlocul agitaţiei şi al zgomotului, într-o atmosferă plină de fum şi tulburată de
dezordinele şi angoasele tuturor celor pe care îi frecventează. De aceea, fiecare trebuie să aibe
în fiecare zi foarte vie în minte această idee de a munci cu toate adevărurile pe care le primeşte
la şcoala iniţiatică şi să nu abandoneze nici un exerciţiu care îl poate ajuta să se amelioreze.

32
Dacă nu, el se va întoarce înapoi la viaţa obişnuită, va deveni şi mai materialist, va deveni
egoist sau rău, cum li se întâmplă totdeauna celor ce n-au oferit un scop înalt existenţei lor.
Dacă veniţi aici pentru a continua să trăiţi în acelaşi mod ca în lume - e inutil, veţi
suferi, vă veţi simţi hărţuit, nervos şi nu veţi găsi nimic din ceea ce aveţi nevoie. Dar dacă vreţi
să găsiţi condiţii bune pentru a introduce în voi înşivă ordinea şi armonia, pentru a permite
naturii voastre divine de a înflori şi de a efectua o muncă gigantică pentru binele lumii întregi,
atunci aici trebuie să veniţi şi fiţi bineveniţi!
Şi atunci, iată, pentru voi, pentru binele vostru, pentru liniştea voastră, vă cer să faceţi
acest efort să folosiţi cel mai bine posibil şederea voastră aici în armonie, dragoste şi lumină.
Nu daţi atenţie lipsurilor pe care le constataţi, căci cu toate aceste lipsuri, sau chiar datorită lor
puteţi să vă dezvoltaţi cum n-aţi putea-o face nicăeri. În condiţii materiale ideale voinţa nu are
atâtea posibilităţi de a se manifesta. În condiţii dificile, în privaţiuni, omul este obligat să facă
eforturi, să muncească, să se depăşească. Toţi cei care s-au manifestat în viaţă ca persoane cu
caractere excepţionale au trebuit mai întâi să depăşească mari dificultăţi, mari obstacole sau
chiar să sufere persecuţii. Singurele condiţii ce trebuie să le căutaţi sunt cele care să permită să
vă exersaţi voinţa pentru a reuşi să intraţi în contact cu lumea divină. Şi aceste condiţii le aveţi
în Fraternitate. Poate că nu aveţi nici un fel de alte condiţii, dar pentru ridicarea voastră
spirituală, nimic nu vă lipseşte.

II

Bonfin este ca un loc unde veniţi să faceţi o cură de dezintoxicare. Tot timpul anului aţi
trăit în condiţii care nu erau prea favorabile înfloririi voastre: corpurile voastre fizice, şi mai
ales corpurile voastre eterice astrale şi mentale sunt saturate de impurităţi pe care trebuie să le
eliminaţi pentru a putea relua, cu forţe noi, activitatea pe care v-o cere Dumnezeu. Aici
mâncaţi o hrană pură, pregătită de fiinţe pline de dragoste şi atenţie, respiraţi un aer pur, în
fiecare dimineaţă vă scăldaţi în puritatea razelor de soare iar vouă vă revine sarcina să faceţi
eforturi pentru a introduce puritatea în gândurile voastre, în sentimentele voastre, în dorinţele
voastre, în proiectele voastre. Profitaţi deci de condiţiile pe care le aveţi: timp frumos, pace,
liniştea pădurii - pentru a medita, pentru a vă reexamina viaţa şi pentru a lua în sfârşit hotărârea
de a deveni slujitorii lui Dumnezeu.
Dacă tot veniţi aici să vă purificaţi pentru a deveni capabili să executaţi o muncă divină,
încercaţi să nu vă mai risipiţi în activităţi care vor introduce în voi elemente străine acestei
activităţi. De aceea, cred că e preferabil să nu plecaţi din Bonfin ca să mergeţi să vă plimbaţi pe
plaje. Pentru moment, bineînţeles, nu vedeţi decât partea proastă a acestui lucru, spunând: “Dar
asta face bine, să mergi la malul mării, să intri în apă.” Bineînţeles, marea este un element
magnific, căruia Dumnezeu i-a dat mari puteri, dar asta nu e un motiv să vă plimbaţi de colo
colo pe plaje, ca toţi indivizii aceia fără căpătâi care stau acolo întinşi ore întregi. Ce poate să
iasă bun din această activitate? Nimic, din contră, veţi ameţi, vă veţi moleşi.
Din moment ce aveţi un scop, un ideal pe care vreţi să-l atingeţi, trebuie ca cel puţin
câteva zile cât sânteţi aici să vă consacraţi acestuia complet, să nu staţi cu un picior aici şi unul
în altă parte, că nu din bifurcaţia asta o să vă alegeţi cu cine ştie ce rezultate. După acestea,
dacă vă face plăcere, n-aveţi decât să faceţi baie cât poftiţi; dar aici, cel puţin, încercaţi să vă
faceţi un mic refugiu pentru a vă regăsi şi pentru a avea, în sfârşit, o mică discuţie cu lumea
divină. Să nu vă închipuiţi că eu nu văd ce se petrece: în momentul în care trebuie să vă
concentraţi, să meditaţi - mulţi sunt distraţi, gândul li se plimbă aiurea.
Este deci preferabil să vă lăsaţi complet impregnaţi de ceva care e nou şi dacă aveţi
chiar aşa de multă nevoie să faceţi baie, bine, duceţi-vă, dar alegeţi, cel puţin, un loc unde nu e
nimeni. Dacă vă amestecaţi cu toată droaia asta de oameni care nu are nici un ideal spiritual şi
care nu sunt preocupaţi decât de dorinţele şi poftele lor, atunci absorbiţi tot ceea ce degajă ei
ca emanaţii fluidice şi nu în felul acesta veţi reuşi să vă purificaţi şi să vă eliberaţi. Bineînţeles -
dacă aţi fi destul de rezistenţi, dacă aţi fi capabili să nu cedaţi, dacă aţi putea transforma

33
impurităţile pe care la primiţi - atunci aţi putea face ce doriţi. Dar voi sunteţi slabi, vă lăsaţi
influenţaţi şi când vă întoarceţi aici găsiţi totul fad, sărac, lipsit de interes. În timp ce acolo, pe
plajă, e lume, e agitaţie, e zgomot - cel puţin e interesant! Şi atunci, dacă sunteţi slabi, mai bine
rămâneţi aici, căci nu numai că vă veţi lăsa influenţaţi, dar revenind aici veţi influenţa şi pe alţii,
care nu sunt cu mult mai rezistenţi decât voi.
Deci, înţelegeţi-mă bine, dacă mergeţi să faceţi o baie în mare, n-am nimic împotrivă,
apa e un element divin, dar încercaţi să alegeţi un loc unde să fiţi liniştiţi, unde să puteţi
comunica cu soarele, cu Creatorul, cu Mama Divină şi revenind aici, veţi putea revărsa asupra
fraţilor şi surorilor întreaga prospeţime şi puritate pe care le-aţi primit. Dar dacă vă duceţi pe
plajă ca să ne aduceţi toată ambianţa învechită de care tocmai vrem să ne debarasăm, ei bine,
asta nu e prea bine.
În fiecare zi încerc să vă pregătesc cele mai bune condiţii pentru ca să executaţi în cel
mai bun mod această muncă de regenerare, vă dau din plin toate indicaţiile de care aţi putea
avea nevoie, dar voi nu-i vedeţi folosul, vreţi să trăiţi tot conform vieţii voastre trecute, căci
aici vă simţiţi apăsaţi. Dumnezeule, ce greu e să schimbi natura omenească! În permanenţă aţi
vrea să reluaţi vechile noţiuni, vechea viaţă şi apoi vă întrebaţi de ce nu reuşiţi să vă rezolvaţi
problemele... Ei bine, din cauză că vă întoarceţi neîncetat spre vechea viaţă, şi vechea viaţă nu
vă poate aduce soluţii eficace, aceasta trebuie s-o marcaţi undeva. Nu aşteptaţi nimic, nu
speraţi nimic de la viaţa dinainte. E chiar atât de greu să trăiţi o viaţă nouă? Eu găsesc că e
lucrul cel mai uşor, cel mai agreabil, nu trebuie să faci nici un efort, cealaltă viaţă e pentru mine
mai dificilă.
Să nu vă aşteptaţi, deci, să vă prezint alte subiecte decât cele privitoare la viaţa nouă,
cum să trăiţi această viaţă nouă. Dacă subiectele acestea nu vă plac, duceţi-vă în altă parte să
găsiţi ceea ce vă interesează, căci de la mine veţi auzi mereu acelaşi subiect: noua viaţă - cum s-
o respiraţi, cum s-o mâncaţi, cum s-o beţi şi cum s-o radiaţi, căci aceasta reprezintă ce e mai
important şi la aceste aspecte m-am oprit. Numai trăind această viaţă nouă vi se vor dezvălui,
într-o bună zi, toate celelalte ştiinţe. Da, în cele mai mici acte ale vieţii de zi cu zi veţi putea
vedea corespondenţe cu astrologia, alchimia, cu Kabbala, cu magia. În respiraţie veţi găsi
astrologia, în nutriţie alchimia, în vorbă şi gest magia, şi în gândire Kabbala. Învăţaţi deci cum
să mâncaţi, cum să respiraţi, cum să acţionaţi, cum să gândiţi şi veţi poseda bazele acestor
patru ştiinţe fundamentale. Le veţi înţelege chiar mult mai profund decât acei ce le studiază
într-o manieră intelectuală.
Aşteptaţi tot timpul ca eu să fiu acolo să vă învăţ câte ceva. Nu, nu speraţi să învăţaţi
mare lucru de la mine, viaţa nouă pe care o veţi trăi aici va fi cea care vă va instrui. Eu nu fac
altceva decât să vă trag spre această viaţă nouă. Adevăratul Maestru ea este, un Maestru
incomparabil.
Câţi fraţi şi surori n-am văzut eu în Bulgaria, stând în faţa uşii Maestrului Peter Deunov
şi aşteptând totul de la el: să-i transforme, să-i vindece, fără ca ei înşişi să facă ceva. Şi când a
plecat pe cealaltă lume, ei erau cei mai dezamăgiţi, căci nu avansaseră nici un pas, nu învăţaseră
nimic. Petrecuseră ani întregi suspendaţi la uşa Maestrului, crezând că în felul acesta vor obţine
tot, dar nu obţinuseră nimic. Maestrul, care a văzut asta, îi avertizase.
Dar încearcă să aduci lumina în capul oamenilor, când ei au o idee pe care nu vor s-o
abandoneze! Să stimezi, să respecţi un Maestru e una, dar să aştepţi să facă totul în locul tău, e
alta. Trebuie să vă puneţi pe lucru şi în momentul acela toate bogăţiile spirituale ale Maestrului
vostru vor începe să curgă spre voi, şi chiar toate entităţile lumii invizibile care vor vedea
eforturile voastre, vor veni să vă ajute. Dar în primul rând trebuie să munciţi pentru a face să
apară toate posibilităţile voastre.
Activităţile voastre se bazează pe o cunoaştere în privinţa dezvoltării armonioase şi
echilibrate a tuturor aptitudinilor în om - şi asunt atâtea! Ieri, un frate nou a venit să mă vadă şi
mi-a zis: “Îmi dau seama că până acum vroiam să trăiesc o viaţă individuală, egoistă, inutilă şi
că asta nu era viaţa adevărată. Acum m-am decis să trăiesc în colectivitate, în Fraternitate, o

34
viaţă universală, o viaţă divină.” Bravo, i-am răspuns eu, acum vei avea toate condiţiile să
progresezi.
Şi un alt frate mi-a mai zis: “Ce minunat este tot ceea ce se petrece aici, tot ceea ce ne
revelaţi! Cu greu poţi să-ţi imaginezi că există pe pământ un astfel de loc. Dar, (căci există un
dar...) când mă gândesc că mă voi înapoia să-mi reiau lucrul în mijlocul unor oameni care duc o
viaţă dezordonată şi haotică (nu am să spun ce profesie are, doar că are legătură cu domeniul
specolului) mă întreb ce rost are să-ţi transformi viaţa. Întrucât eşti obligat apoi să reîncepi să
trăieşti ca înainte, de ce să mai încerci să schimbi ceva?” L-am privit şi i-am spus: “Ceea ce îmi
spuneţi aici îmi arată că nu aţi înţeles încă utilitatea şi eficacitatea învăţământului nostru. Căci
învăţământul, tocmai, vă dă criterii şi metode pentru a putea înfrunta toate condiţiile dificile ale
vieţii. În timp ce fără învăţământ vă lăsaţi târâţi în oceanul tuturor agitaţiilor şi pasiunilor
umane şi veţi fi înghiţit. Atâta timp cât oamenii gândesc ca dumneata, e normal să nu aibe chef
să înveţe, nici să se transforme.” Era mirat, pentru el era o descoperire.
Viaţa e grea, căci suntem în permanenţă tentaţi şi solicitaţi de tot felul de lucruri. Dar
asta nu înseamnă că suntem obligaţi să capitulăm! De aceea e preferabil să ne instruim şi să ne
exersăm pentru a putea învinge orice, să putem depăşi orice. Evident, pentru a reuşi, trebuie să
ai o filozofie, trebuie să ai un ideal înalt şi trebuie să ai un Maestru. Atâta timp cât trăiţi fără un
sistem, fără ideal şi fără Maestru, sunteţi arucaţi în dreapta şi stânga, la discreţia tuturor
împrejurărilor. Ca să fiţi la adăpost, trebuie să vă agăţaţi de ceva elevat şi astfel, în momentul în
care se vor năpusti spre voi valurile acestui ocean dezlănţuit al pasiunilor umane, voi vă veţi
menţine deasupra, nu veţi fi luaţi de valuri. Vă plângeţi că vă simţiţi deprimat, abătut, fără
inspiraţie... dar cine e de vină că aţi rămas prea jos? Vi s-au dat scări, vi s-a dar o cărare, un loc
unde puteţi fi în securitate, de ce nu vă căţăraţi?
Aşa că, dragii mei fraţi şi surori, mulţumiţi Cerului ziua întreagă pentru condiţiile bune
pe care vi le-a dat. V-a retras din zgomot, fum, praf şi v-a adus aici să vă deschideţi, pentru a
comunica, în sfârşit, cu lumina. De ce aţi vrea să vă întoarceţi iar la vechea viaţă?

III

În dimineaţa asta, când am sosit la Rocher pentru răsăritul soarelui şi când v-am salutat,
am rămas stupefiat: niciodată nu v-am văzut atât de deschişi, de expresivi... dar ştiţi, toţi, fără
nici o excepţie! Ce fericire pentru mine! Este, fără îndoială, consecinţa micii mele discuţii de
ieri asupra schimburilor conştiente, luminoase, pe care trebuie să învăţaţi să le aveţi între voi,
când vă întâlniţi, când vă salutaţi... Dar am fost uluit să constat că le-aţi pus imediat în practică:
toate feţele voastre erau luminate, radiante. Cum aţi putut produce atât de repede o astfel de
schimbare?
În realitate, fiinţa omenească are posibilităţi a căror întindere nu o poate nici ea însăşi
măsura, dar când începe să devină conştientă de ele şi când doreşte să le manifeste, aceste
posibilităţi apar. În dimineaţa asta v-aţi hotărât să fiţi conştienţi, să puneţi mai multă viaţă, mai
multă dragoste şi mai multă lumină în privirea voastră, în xxx vostru - şi aţi reuşit. Veţi spune:
“Dar aceasta este oare chiar atât de important?” Da, voi veniţi aici pentru a înţelege cele mai
mici detalii ale vieţii zilnice: acte, gesturi, vorbe, toate lucrurile pe care le faceţi zi de zi şi
despre care nimeni nu v-a învăţat vreodată.
Când mergeţi pe stradă şi în magazine, când luaţi trenul sau metroul, nu vedeţi decât
chipuri crispate, mohorâte, revoltate. Ei bine, nu e un spectacol prea frumos! Şi chiar dacă tu
însuţi n-ai nici un motiv să fii trist sau nefericit, doar prin faptul că ai trecut pe acolo şi eşti
influenţat: şi atunci ajungi la lucru sau te întorci acasă deprimat şi transmiţi proasta ta dispoziţie
colegilor sau familiei tale. Iată ce viaţă deplorabilă îşi crează în permanenţă oamenii unii altora.
Credeţi că nu e important să prezentaţi tuturor celor pe care îi întâlniţi o figură deschisă,
surâzătoare, frăţească?
Evident, problema care se pune este să învăţaţi cum să faceţi să dureze stările bune pe
care aţi reuşit să le creaţi în voi. Şi pentru a reuşi, iată un adevăr esenţial: din momentul în care

35
aţi reuşit să trăiţi o singură secundă divină, deja eternitatea s-a strecurat în această secundă. Aţi
tras un clişeu şi pe acest clişeu va trăi veşnic. Este valabil atât pentru bine cât şi pentru rău.
Când aţi trăit odată o stare de armonie, de plenitudine, deja v-aţi creat un clişeu magic
şi el va rămâne în voi, acolo, de neşters. “Şi atunci, veţi spune voi, de ce starea asta nu se
menţine? În momentul următor mă simt neliniştit, descurajat, de ce?” Pentru că viaţa este o
curgere continuă, momentele se succed şi voi nu ştiţi să rămâneţi pe aceleaşi amprente pentru
că nu sunteţi destul de vigilenţi, vă lăsaţi târâţi de alte idei, de alte sentimente, de alte activităţi,
şi în felul acesta vin alte clişee care îl înlocuiesc pe primul.
Ceea ce trebuie deci să ştiţi e că amprentele stărilor pe care le-aţi trăit rămân undeva în
voi, aranjate ca discurile sau ca benzile magnetice în discoteca voastră. În ziua când vă amintiţi
că era acolo o voce minunată care cânta arii celeste, puteţi scoate acel disc, şi îl puneţi pe
aparat şi iată-vă din nou captivat, prins de vrajă: regăsiţi aceeaşi stare. Trebuie să aveţi grijă
chiar să o faceţi; trebuie să revedeţi, să reascultaţi toate aceste imprimări divine.
Păstraţi cu mare grijă toate stările bune pe care le-aţi trăit şi încercaţi să le retrăiţi, cât
mai des posibil şi chiar să nu le trăiţi decât pe acelea. Veţi spune: “Dar cum o să reuşesc asta
niciodată!” Ba da, mai târziu mă veţi înţelege, când vă veţi obişnui să obţineţi în voi
reînprospătarea aceloraşi stări de conştiinţă armonioase, divine, veţi înţelege că e posibil.
Bineînţeles, în viaţă eşti deseori tulburat, tracasat, dar, credeţi-mă, cu toate astea se pot stabili,
menţine şi salva aceste stări superioare de conştiinţă. Dacă vă obişnuiţi să fiţi vigilenţi pentru a
menţine o atenţie constant îndreptată asupra lumii divine, veţi vedea că nimic nu va reuşi să vă
zdruncine un timp îndelungat. Evident, unele evenimente ne pot tulbura profund, nu neg asta: o
veste proastă, o boală, un accident... Dar dacă v-aţi obişnuit să menţineţi în voi stările bune,
veţi depăşi aceste tulburări mult mai repede, pentru că veţi fi înţeles că Dumnezeu a dat
spiritului atotputernicia.
Din păcate, oamenii nu sunt educaţi în sensul acesta. Ei consideră normal să părăsească
o stare bună de conştiinţă pentru a se scufunda din nou în dezordine, pentru a suferi şi a face şi
pe alţii să sufere în jurul lor. În loc să caute un centru imuabil în ei înşişi şi să facă eforturi
pentru a rămâne acolo, ei trăiesc implicaţi în ceea ce se schimbă, în ceea ce variază, se lasă în
permanenţă impresionaţi de lumea exterioară, ca nişte copii. De aceea sunt vulnerabili, şi nu
pot niciodată să ţină situaţia în mână. Este necesară refacerea în acest sens a întregii educaţii.
Cei care au început, simt că, orice li s-ar întâmpla, rămân stabili, în timp ce ceilalţi, la cea mai
mică neplăcere, sar de pe şine şi iată-i la pământ.
Păstraţi deci cu sfinţenie şi cât mai mult timp posibil tot ceea ce aţi trăit divin, căci
fiecare moment pe care l-aţi trăit este etern, îl puteţi regăsi, s-a imprimat în voi, nimeni nu vi-l
poate lua. Haideţi, căutaţi-l e acolo.
Dacă vă vorbesc astăzi astfel, este pentru că în dimineaţa asta am fost încântat de ceea
ce aţi reuşit să obţineţi. Şi atunci m-am gândit: “Dacă nu le spun nimic, ştiu eu ce se va
întâmpla: de mâine nu va mai rămâne nici o urmă din starea aceasta celestă, îi vom vedea
devenind iar ca la început, în timp ce ar putea rămâne mereu dilataţi, frumoşi, fericiţi şi ar putea
aduce această fericire tuturor celor ceîi înconjoară.
Uite, începeţi deci cu începutul. Şi care este acest început? Înseamnă să fii treaz,
conştient, vigilent, atent, să păstrezi cu sfinţenie tot ce ai simţit ca fiind divin şi mai ales să nu
spui: “O, a fost doar o iluzie!” Oamenii sunt ciudaţi, tot ceea ce este frumos, cred că e o iluzie,
în timp ce nenorocirile, durerile, catastrofele, astea sunt o realitate! Ei bine, nu - pentru mine
singura realitate este tot ce este bun, frumos, divin. Tot restul nu e decât iluzie.
De ce trebuie să povestim celorlalţi numai ce e urât şi trist? Oamenii merg peste tot cu
micile lor nenorociri. “Mă doare aici, îmi lipseşte asta...” De ce să zăboviţi în permanenţă la tot
ceea ce vă lipseşte şi niciodată la ceea ce aveţi? Trebuie ca Fraternitatea noastră să devină
unică în lume. Când vor vedea dragostea şi lumina care emană din chipurile voastre, cei care
vor veni aici la Bomfin vor fi uluiţi. Fără să trebuiască să le vorbiţi, le va fi de ajuns să vă vadă
ca să spună: “O, înţeleg, înţeleg...” şi imediat, ei înşişi vor intra în viaţa cea nouă.

36
 Deci, de acum înainte, încercaţi să acţionaţi în acest sens. Minţiţi chiar puţin, dacă
trebuie, spunând că totul merge bine şi surâdeţi chiar dacă nu aveţi nici un chef să surâdeţi:
oricum o să faceţi mult mai bine decât să-i fulgeraţi pe ceilalţi cu privirea pentru a arăta cât de
rău dispus sunteţi. Este pe deplin permis să învăţaţi să minţiţi în acest sens.

CAP X DAŢI FIECĂREI ACTIVITĂŢI O DIMENSIUNE UNIVERSALĂ

În Fraternitate, avem obiceiul de a medita împreună, dar şi de a cânta împreună, de a

lua masa împreună, de a face unele exerciţii împreună. De ce ? Pentru că Învăţământul nostru
aduce metode noi pentru ca oamenii să înveţe să trăiască mai înfrăţiţi, aprofundând din ce în ce
mai mult conştienţa universalului. Căci ceea ce lipseşte cel mai mult, chiar în învăţămintele
spiritualiste, este dorinţa de a trăi o viaţă colectivă, frăţească. La ei, ceea ce predomină este
intelectul, acumularea de cunoştinţe şi de puteri de care sunt atât de mândri dar ei sunt în
permanenţă separaţi, izolaţi; nu se simte o adevărată dragoste între ei. Aici, din contră,
încercăm să creăm căldură între noi şi să ne apropiem. Deja, cântând împreună, se face enorm
pentru a vibra la unison, pentru a ne acorda, pentru a ne armoniza... (vezi “Cântatul în cor” cap
IV din “Credinţa artistică şi creaţia spirituală” - colecţia izvor Nr. 223). Vibraţiile, aurele
tuturor fraţilor şi surorilor se unesc şi crează cele mai bune condiţii pentru venirea unor entităţi
luminoase, care aduc vibraţiile lor. De aceea este atât de important să cântăm împreună, aşa
cum o facem noi înainte de masă, pentru ca spiritele de sus să vină să asiste la acest moment
sacru, când noi trebuie să intrăm, prin hrană, în comunicaţie cu trupul şi sângele lui Cristos.
Când suntem împreună dimineaţa, la răsăritul soarelui sau în sală, pentru a medita,
pentru a ne ruga, în aceste ocazii se crează între noi o unitate. Mulţi vor spune că ei nu vor
unitate, că ei vor să fie diferiţi de ceilalţi, separaţi de ceilalţi... Bine, să facă ce doresc, dar ei
trebuie să ştie că se îndreaptă spre moarte. În realitate, noi suntem cu toţii construiţi după un
model unic: avem nevoie să înţelegem, avem nevoie să iubim, avem nevoie să creăm. Oamenii
ignoranţi sunt cei ce au inventat această filozofie dăunătoare, după care trebuie să fim toţi
diferiţi, “originali”... adică, dezechilibraţi, nebuni! Nu, Inteligenţa cosmică ne-a creat pentru a
beneficia toţi de putere, de lumină, de frumuseţe, de bucurie. Şi pentru asta trebuie să ne
apropiem tot timpul unii de alţii, nu aici, fizic, ci să ne apropiem sus, în lumea sufletului şi
spiritului unde se află originea noastră - şi asta e ceea ce facem în timpul meditaţiei.
Aceste momente de armonie, de linişte sunt pentru mine cele mai frumoase. Bineînţeles,
pot să meditez şi singur acasă la mine. Când suntem împreună, în această ambianţă fraternă,
fiecare aduce câte ceva şi ceea ce aduce fiecare e diferit. Să spunem, dacă vreţi, că este un fel
de “han spaniol”. Ştiţi cum e: nu este nimic pe masă şi oamenii mănâncă ce au adus. Aici e
acelaşi lucru, nu în planul material, bineînţeles, ci în planul spiritual fiecare aduce un produs, un
fruct din grădina sa, din câmpul său, din sufletul său ca un fluid, o emanaţie, o calitate care
poate fi gustată de toţi. În loc să rămână doar cu ridichile sau roşile sale - simbolic vorbind -
pentru că el nu le cultivă decât pe acestea, fiecare mănâncă de toate, pentru că alţi drăguţi de
fraţi şi surori aduc alte fructe: răbdarea, blândeţea, forţa, sănătatea, dragostea, tandreţea,
puritatea, inteligenţa, credinţa, speranţa... ai cu ce te desfăta!
Iată secretul Fraternităţii. Dacă rămâneţi singuri veţi rămâne în sărăcie, în timp ce în
Fraternitate, există abundenţă şi gustaţi din toate. Chiar atunci când sunteţi descurajat, văzând
mutriţe mai vesele, mai senine, veţi primi ca parte a voastră câteva particule din pacea, din
veselia lor şi veţi prinde din nou curaj. Dacă rămâneţi singuri, niciodată nu vă puteţi îmbogăţi şi
chiar veţi sărăci, pentru că cel care nu se îmbogăţeşte, sărăceşte. În timp ce în viaţa colectivă,
în viaţa frăţească, se câştigă enorm şi fiecare câştigă; Cerul este cel care distribuie toate aceste
bogăţii prin intermediul bărbaţilor şi femeilor. Când aţi înţeles aceasta nu vă mai puteţi lipsi de
Fraternitate.
Pentru mine e clar: chiar dacă pot să mă rog şi să meditez singur acasă, prefer să o
facem împreună. Şi voi? Aveţi oare aceeaşi senzaţie ca şi mine... Da, simt că şi voi aţi înţeles că

37
fericirea voastră se află în această atmosferă a Fraternităţii, că numai aici înfloriţi, deveniţi mai
liberi. Mulţi nu vor să vină într-o Fraternitate pentru că le e teamă că-şi vor pierde
originalitatea, libertatea lor. Nu, în lumea obişnuită îţi pierzi libertatea. Stai acolo să-i urmezi
pe ceilalţi, să te ciorovăeşti cu ceilalţi, să fii nefericit ca ceilalţi, în timp ce aici este extraordinar;
prin acceptarea acestei vieţi colective deveniţi încă mai liberi şi mai independenţi; din ce în ce
mai mult vă regăsiţi, vă redresaţi şi înţelegeţi că sunteţi formidabil echipaţi pentru acţiuni
minunate pentru binele lumii întregi.
Să lucrezi singur şi numai pentru tine, aceasta este vechea învăţătură care trebuie
înlocuită. Bineînţeles, fiecare trebuie să lucreze individual, dar pentru binele colectivităţii,
pentru că o colectivitate trebuie să fie formată din indivizi perfecţi. De altfel, din acel moment
ea nu se mai numeşte colectivitate, ci fraternitate. Colectivitatea nu înseamnă încă fraternitate.
O colectivitate poate să fie o mare cantitate de persoane care trăiesc şi muncesc în acelaşi loc,
într-o şcoală, într-o intreprindere, într-un sat, într-un oraş... Dar aceste persoane nu formează
numai din acest motiv o fraternitate: ele nu se cunosc, poate nici nu se iubesc, în timp ce o
fraternitate este o colectivitate unde domneşte mai multă dragoste, căldură, întrajutorare,
coeziune, unde fiecare individ munceşte, conştient, pentru binele tuturor. Trebuie deci să
distingem trepte: viaţa individuală în care omul munceşte singur, separat, izolat, aplecat asupra
lui însuşi; viaţa colectivă în care indivizii se grupează pentru că au înţeles s-o facă dar fără să se
cunoască şi fără să se iubească, şi, în sfârşit, viaţa frătească, universală.
Fraternitatea Albă Universală aduce o nouă filozofie care, bineînţeles, nu respinge acest
vechi ideal al perfecţionării individuale, dar îi dă un nou sens: să servească exclusiv
perfecţionării colectivităţii.
Să luăm numai exerciţiile noastre de gimnastică: făcând aceste exerciţii, cu toţii
împreună noi formăm o putere colectivă formidabilă. Fiecare gest multiplicat de sute de fraţi şi
surori este o forţă, o undă care se propagă şi se reflectă în minţile oamenilor din lumea
întreagă. Cu cât suntem mai numeroşi şi cu cât facem aceste exerciţii cu conştiinţa de a crea
curenţi de dragoste şi armonie, cu atât sunt mai multe valori benefice care se revarsă asupra
umanităţii întregi. Iată ceea ce trebuie să înţelegeţi.
Vă credeţi îndepărtaţi, separaţi, unii de alţii. Nu, e o iluzie. Chiar dacă nu vedeţi nimic,
tot ceea ce faceţi se reflectă undeva în domeniul eteric, subtil. Sunteţi legaţi de membri familiei
voastre şi ai societăţii şi când progresaţi, bogăţiile şi bunurile pe care le primiţi se reflectă
asupra tuturor fiinţelor de care sunteţi legat, pentru că atunci când avansaţi, avansează şi ei.
Poate că nici nu-şi dau seama de asta dar Cerul vede că datorită vouă progresează şi ei. La fel
se întâmplă dacă începeţi să vă închideţi, să alunecaţi: tot cei care sunt legaţi de voi suferă din
cauza voastră influenţa nefastă. În felul acesta sunt antrenate fiinţele spre Cer sau spre iad. Ei
da! Suntem responsabili, dar acestea sunt legi pe care oamenii nu le cunosc şi această ignoranţă
este cauza multor nenorociri. Dacă vreţi să fiţi utili, să ajutaţi toată umanitatea, chiar şi
animalele, plantele, arborii trebuie să vă ridicaţi spiritual, căci antrenaţi astfel cu voi spre
înălţimi întreaga creaţie iar lumea invizibilă vă va recompensa pentru că aduceţi binecuvântări
asupra tuturor fiinţelor. Dar temeţi-vă dacă le veţi antrena pe calea greşită!
Iată, vi s-au dat mijloace fantastice. De voi depinde să ştiţi să le folosiţi pentru evoluţia
voastră şi cea a lumii întregi. Dacă aveţi ca ideal să trăiţi o viaţă cu adevărat plină de sens, totul
va fi diferit. Atâta timp cât nu aveţi acest ideal, forţele şi energiile din voi nu sunt orientate şi
totul se desfăşoară în dezordine. Priviţi viaţa majorităţii oamenilor. Ce dezordine, ce haos!
Dacă vreunii din ei au un ideal, în majoritatea cazurilor este acela de a se îmbogăţi, de a avea
glorie, de a-i domina pe ceilalţi. Dar asta nu se numeşte ideal! Bineînţeles, viaţa acestor inşi
este mult mai frapantă decât viaţa celor care sunt moi, obosiţi, fără vlagă; poţi face romane şi
filme povestindu-le existenţa! Da, ce aventuri pasionante! Cum au trădat ei un prieten, cum au
eliminat un rival şi au profitat de victoria lor... Dar cerul îi va pedepsi de a se fi servit de forţă
şi de calităţi date de el pentru a-şi satisface tendinţele lor egoiste spre plăcere şi dominaţie.
Este o activitate magică pe care puteţi să o faceţi datorită tuturor activităţilor pe care le
practicăm în comun. Discipolul Fraternităţii Albe Universale trebuie să înveţe să nu rămână nici

38
un moment fără să practice o activitate salutară pentru el însuşi şi pentru lumea întreagă.
Datorită acestei activităţi pe care o facem noi, mii de persoane încep acum să împărtăşească
ideile noastre de fraternitate, de universalitate. Aţi remarcat-o şi voi, ideile noastre se propagă;
începem să le găsim peste tot: în ziare, la radio, la televiziune şi chiar în unele discursuri ale
oamenilor politici. Până nu demult nu exista nimic din toate acestea şi chiar unii îşi băteau joc
de ideile noastre dar Fraternitatea trimite unde peste tot în lume şi minţile care sunt pregătite le
captează. E o muncă gigantică, cea pe care o facem noi pentru binele întregii umanităţi.

CUPRINS

I Unele precizări asupra termenului de

“sectă”........................................................1
II Nici o biserică nu este
veşnică..............................................................................3
III A căuta în spatele
formelor....................................................................................7
IV Reînscăunarea Bisericii Sfântului Ioan...............................................................
10
V Bazele unei religii
universale...............................................................................12
VI Marea Fraternitate Albă
Universală.....................................................................16
VII Cum să lărgim noţiunea de
amilie........................................................................18
VIII Fraternitatea - o stare superioară a
conştiinţei......................................................23
IX Congresele frăţeşti de la
Bonfin...........................................................................30
X A da fiecărei activităţi o dimensiune universală..................................................36

39
 OMRAAM MIKHAËL AIVANHOV

LUMINA, SPIRIT VIU

Cititorul va înţelege mai bine anumite aspecte ale operei Maestrului Omraam Mikhaël Aivanhov
prezentate în acest volum, dacă va ţine cont de faptul că acest Învăţământ este în întregime oral.

Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov (1900-1986) s-a născut în Bulgaria. În 1937 vine în
Franţa unde împărtăşeşte esenţialul învăţământului său.
Ceea ce surprinde de la început în opera sa, este multiplicitatea aspectelor sub care este
prezentată această unică problemă: omul şi perfecţionarea sa. Oricare ar fi subiectul abordat, el este
invariabil tratat în funcţie de utilizarea pe care omul o poate face pentru o mai bună înţelegere a lui
însuşi şi o mai bună conduită a vieţii sale.

******
 Substanţă vie a universului prin care tradiţia o spune - Dumnezeu a creat lumea, şi de câţiva ani
un mijloc formidabil de explorare şi acţiune graţie punerii la punct a lasserului, lumina ne oferă un
câmp de posibilităţi infinite atât în domeniul material cât şi în domeniul spiritual. În ceea ce priveşte
posibilităţile spirituale ale luminii, Omraam Mikhaël Aivanhov ne invită în acestă lucrare să le (? sau
re-) descoperim lumina care este protecţie, hrană, instrument de cunoaştere a omului, a naturii şi a
lui Dumnezeu, dar mai ales singurul mijloc cu adevărat eficace pentru a ne transforma şi a
transforma lumea.

I. Lumina, esenţa creaţiei

Se spune că Dumnezeu sete un foc devastator şi în majoritatea mitologiilor, zeul cel mai
puternic este cel al focului. Nu este vorba, bineînţeles, de focul fizic, pe care noi îl cunoaştem şi care
nu este decât un aspect al focului universal. Fiindcă în realitate există mai multe categorii de foc: cel
care arde în inima omului, cel care se înalţă de la baza coloanei vertebrale , cel al soarelui, cel al
infernului, cel ascuns în inima pietrelor, a metalelor, etc.
Dar oare aţi remarcat că focul nu poate fi prezent decât dacă este însoţit de lumină ? Da, lumina
este materia prin care se manifestă focul. Transpunând acestă imagine, vom descoperi că lumina este
acea substanţa pe care Dumnezeu, Focul primordial, a emanat-o la originea lumii când a rostit. "Să
fie lumină !" Această lumină nu este altceva decât Cuvântul despre care Sfântul Ioan vorbeşte la
începutul Evangheliei Sale: "La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu. Tot ce a fost făcut a fost făcut prin el ..." Lumina este Cuvântul pe care Creatorul l-
a pronunţat şi prin care a creat lumea.
Lumina fizică aşa cum noi o cunoaştem, nu este decât o condensare a luminii primordiale.
Dumnezeu, principiul activ, a proiectat lumina, şi El a prelucrat-o ca pe o materie pentru a crea
universul. În acest moment intrevedem manifestarea celor două principii, masculin şi feminin, care
sunt la originea creaţiei, fiindcă Dumnezeu, Focul, principiul masculin, a extras din El şi a proiectat
principiul feminin, lumina, materia în care urma să creeze.
Se spune că Dumnezeu a creat lumea din nimic. Din nimic din exteriorul Său, da, şi acest lucru
e dificil de înţeles de către noi care nu putem construi ceva decât cu materiale şi instrumente
exterioare nouă.
În realitate, nu se poate crea nimic din nimic şi acestă idee a unei creaţii plecând de la nimic
semnifică de fapt că Dumnezeu a extras din El materia creaţiei Sale. Universul nu este nimic altceva
decât această substanţă extrasă din El şi devenită exterioară Lui, dar care este pentru totdeauna a
Lui.
Cu ce oare viermele de mătase îşi ţese coconul şi păianjenul pânza sa ? Cu ce oare melcul îşi
fabrică cochilia ? Cu o substanţă pe care o extrag din ei înşişi.
Dacă ştim să observăm natura, multe fenomene ne pot revela ceea ce gânditorii consideră
mistere de nepătruns ! Chiar şi ştiinţa va descoperi într-o zi că lumina este materia primordială din
care universul a fost creat, şi dacă omul va ajunge să înveţe acest lucru, şi el va putea deveni creator
ca Dumnezeu.
După cartea Genezei, primul eveniment a fost deci crearea luminii. Dumnezeu a spus "Să fie
lumină !" Dar despre ce lumină este vorba ?... In bulgară sunt două cuvinte diferite care definesc
lumina: svétlina şi vidélina. Cuvântul svétlina desemnează lumina fizică şi se formează din rădăcina
verbului "a străluci". Cuvântul vidélina defineşte lumina spirituală şi se formează din rădăcina
verbului "a vedea". Vidélina, este lumina care permite vederea luminii spirituale, invizibile, prin
materializare vidélina a produs svétlina, lumina fizică.
Veţi înţelege mai bine această idee dacă vă reamintiţi experienţa cu tubul lui Ctookes: la cele
două extremităţi ale unui tub în care s-a făcut în prealabil vid, sunt plasaţi doi electrozi legaţi la o
sursă electrică. Prin trecerea curentului electric, catodul emite un flux de electroni în direcţia
anodului, dar el însuşi rămâne întunecat, în timp ce în regiunea anodului apare o luminiscenţă.
(pg.6)Desen !!

2
 Lumina pe care ne-o trimite soarele mu este cea a primei zile de care se vorbeşte în Geneză.
Dincolo de soarele vizibil există un soare invizibil, întunecat, soarele negru, care trimite neîncetat
energii soarelui vizibil. Acesta le transformă şi le retrimite sub formă de lumină.
Lumina pe care noi o vedem nu este cea pe care Dumnezeu a creat-o le început când a rostit:
"Să fie lumină !" Ea a venit după acesta. Primul soare a trimis lumina primordială, vidélina, pe care
soarele vizibil o transformă şi o retrimite sub formă de raze (svétlina) vidélina, adevărata lumină, nu
descoperă lucrurile decât dacă interacţionează cu ele. Dacă nu se află nimic în calea sa, rămâne
invizibilă. Numai obstacolul pe care-l întâmpină o poate revela.
La început a fost vidélina, adică prima mişcare izvorâtă prin manifestare din Spiritul Divin, de
strălucire în afară, în exteriorul Lui. Înainte de a crea, Dumnezeu a proiectat în jurul său un cerc
luminos pe care l-am putea numi aura Sa. Prin acest cerc de lumină El a fixat limitele universului, şi
odată realizat aceasta, a proiectat în lumina aurei sale, vidélina, imagini care s-au materializat, s-au
cristalizat. Vidélina a fost cea care a furnizat materia creaţiei. Când Sfântul Ioan a spus la începutul
Evangheliei Sale :"La început a fost Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era
Dumnezeu ...", "Cuvântul era cu Dumnezeu" semnifică faptul că nimic nu s-a făcut fără participarea
vidélinei, aura lui Dumnezeu. Cuvântul Divin este lumina.
Putem verifica acest proces al creaţiei la marii iniţiaţi. şi ei posedă o aură luminoasă care are
rolul nu numai de a le înconjura corpul şi a-i proteja ci şi de a le furniza materia pentru creaţiile lor.
Când un iniţiat voieşte să creeze prin gând, utilizează aceleaşi modalităţi ca şi Dumnezeu când a
creat universul: proiectează o imagine sau pronunţă un cuvânt care trebuie să traverseze aura sa.
Această aură care-l înconjoară serveşte de material pentru manifestare. Imaginea proiectată sau
cuvântul rostit prind consistenţă prin materia aurei. Un om care vrea să realizeze ceva, n-o poate
face dacă nu posedă materia subtilă a aurei. Fără îndoială, aţi remarcat şi voi: în anumite zile vorbiţi
fără a putea produce nici un efect asupra altora care rămân reci, indiferenţi, în timp ce altădată, din
contra, cu o vorbă simplă produceţi o impresie formidabilă. Da, pentru că această vorbă este vie,
cuvintele pe care le folosiţi au fost în prealabil cufundate în aura voastră prinzând viaţă şi forţă,
puterea de a putea penetra în sufletul altora şi de a-i face să vibreze. În zilele când aura voastră este
palidă cuvintele voastre sunt goale, nesemnificative, nu există nimic în ele; voi vorbiţi, dar nu obţineţi
nici un rezultat. Cuvintele nu sunt impregnate de acel element pe care-l conferă aura: vidélina.
Puterea iniţiaţilor provine din modul în care ştiu să-şi impregneze cuvintele pe care le pronunţă
cu materia aurei lor care este abundentă, intensă pură. Cuvântul nu este decât un suport, el nu poate
avea efect decât în măsura în care este impregnat cu elementul creator, vidélina.
Cel care nu ştie să pronunţe cuvintele magice poate foarte bine să strige, să se agaţe, nu va reuşi
niciodată să se facă auzit de spiritele superioare şi să le atragă. Dar un Iniţiat care va pronunţa
aceleaşi cuvinte fără să strige, să gesticuleze, numai prin forţa interioară provenită de la aura sa, va
obţine rezultate deosebite.
Nu vorba a creat lumea ci Cuvântul viu, adică lumina. Cuvântul este primul element pe care
Dumnezeu l-a pus în acţiune, iar vorba este mijlocul prin care Cuvântul îşi înfăptuieşte acţiunea sa
de creaţie. Forţa primordială care a ieşit de la Dumnezeu era spirit, revenind spre Dumnezeu ea a
devenit lumină. Soarele negru trimite vidélina, spiritul, soarelui luminos, iar soarele luminos retrimite
lumina vizibilă, svétlina, soarelui întunecat. La revenire spiritul se transformă în lumină. Când
Dumnezeu a făcut prima mişcare, Spiritul Său, Cuvântul viu, a intrat în acţiune, iar când Spiritul s-a
reîntors către Dumnezeu a devenit lumină. Tot ceea ce centrul trimite la periferie revine înapoi la
centru, fiindcă cercul are o limită şi se stabileşte deci un circuit neîntrerupt de la centru la periferie şi
de la periferie la centru. Revenind către centru, curentul de forţe dobândeşte calităţi noi şi provoacă
reacţii noi de-a lungul traseului de întoarcere. Natura curentului nu este aceeaşi la dus şi la întors.
La început era Cuvântul: prima mişcare a Spiritului Divin care a creat cercul, universul. La fel,
magul, înainte de o ceremonie magică trebuie să-şi realizeze un cerc în jurul său. Originea acestei
practici, care este străveche, rpovine din cunoaşterea extraordinară a aurei. Când se spune că magul
trebuie să intre în cercul pe care l-a trasat, este vorba nu de un cerc fizic ci de crearea unui cerc viu,
cel al aurei, în cetrul căruia trebuie să se plaseze, aceasta înseamnă că spiritul său trebuie să fie activ,
vigilent, pentru a nu deveni victima unor spirite invizibile. Dacă magul se mulţumeşte să traseze în

3
jurul lui un simplu cerc material, fără să fi lucrat în prealabil asupra aurei sale pentru a-i face să
devină pură, luminoasă, puternică, va obţine probabil ceea ce doreşte, dar când va fi să iasa din
cercul magic, toate entităţile care l-au ascultat când se afla în cerc (pentru că fiinţele invizibile
respectă acest simbol, precum şi cuvintele magice pronunţate) vor începe să-l urmărească.
Aceste păţanii cad pe capul tuturor magicienilor care ignoră legile amintite. Spiritele invizibile
care văd că aura lor nu este nici pură şi nici luminoasă sfârşesc prin a se răzbuna pentru că au fost
obligate să se supună unor oameni nedemni de ele.
Aceşti magicieni ignoră faptul că la început este Cuvântul, ceea ce înseamnă că înainte de a se
lansa în realizarea unor proiecte extraordinare trebuie mai întâi să-şi construiască o aură, un veritabil
cerc magic de lumină. Acest cerc nu se poate trasa în mod automat cu o cretă sau altceva de scris,
se pregăteşte cu dragoste, puritate, impersonalitate. De ce oare deseori cei care practică magia nu
numai că nu obţin nici un rezultat ci chiar îşi pot atrage nenorociri ? Deoarece aura lor nu este încă
puternică, luminoasă, pură, iar atunci când vor să-şi proiecteze un gând, nu produc nimic care l-ar
putea înveşmânta, care i-ar putea da forţă. Pentru ca un gând să-şi poată lua zborul, are nevoie de
aripi, iar aceste aripi se găsesc numai în aură.
"La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu... " În timp
ce Dumnezeu a creat acest imens cerc luminos, l-a impregnat cu Esenţa Sa. Arborii, plantele,
animalele, oamenii au fost iniţial nişte ...? care pluteau în aura lui Dumnezeu ... Tot ce există este
cufundat în aura lui Dumnezeu în sânul căreia noi trăim cum a spus Apostolul Pavel :"Ne mişcăm în
Dumnezeu şi avem în El existenţa noastră" ... Suntem cu toţii în interiorul aurei Divine: ea ne
pătrunde, ne traversează.
Meditaţi în fiecare zi asupra puterii vidélinei, lumina vie care este elementul primordial al întregii
creaţii.
(Pg. 12) Unul din simbolurile Creaţiei lumii este roza mistică.

Desen cu cercuri !!

Cele şase cercuri care formează petalele reprezintă cele şase zile necesare lui Dumnezeu pentru
a crea lumea (şase zile simbolice, evident, care au durat miliarde de ani !). De altfel, unii ezoterici au
interpretat primul cuvânt al Genezei «Berechit» ceea ce înseamnă "la început" ca şi verbul «bara» "a
crea" şi «chit» = "şase". În fiecare cerc puneţi câte o culoare din şase: violet, albastru, verde, galben,
portocaliu şi roşu, şi meditaţi asupra lor ... Cercul central reprezintă lumina albă din care au izvorât
celelalte şase culori.
Dacă nu înţelegeţi profunzimea acestui simbol, cel puţin contemplând această imagine perfectă
veţi crea legături între ea şi noi şi acest lucru vă va ajuta în evoluţia voastră spirituală.
Lumina este starea cea mai subtilă a materiei, iar ceea ce noi numim materie, nu este decât
forma cea mai condensată a luminii. În întreg universul este deci acelaşi tip de materie... sau aceeaşi
lumină ... mai mult sau mai puţin subtilă, mai mult sau mai puţin condensată. Tot ceea ce găsiţi
condensat pe pământ se află în planul eteric sub o formă mai fină, mai pură. şi iată care este sensul
lucrării spirituale să ajungem să găsim tot ceea ce avem nevoie într-o stare subtilă cât mai apropiată
de starea primordială.
Dimineaţa, în timp ce primim răsăritul soarelui, ne putem hrăni cu cel mai pur tip de hrană:
lumina. Când Iisus spunea: "Preafericiţi cei cărora le este foame şi sete ..." el nu vorbea de o foame

4
şi o sete fizică, ci de foamea şi setea de adevăr, de înţelepciune, de justiţie, de libertate până a nu mai
avea foame şi sete decât de foc şi lumină.
Sufletului îi este foame şi spiritului îi este sete. Sufletul mănâncă focul, iar spiritul bea lumină.
Spiritul este un principiu masculin, sufletul un principiu feminin, şi fiecare se hrăneşte de elementul
care-i este complementar. Sufletul aspiră la un principiu pozitiv, activ, dinamic, şi el mănâncă focul.
Spiritul, care este masculin, are nevoie de principiul feminin şi bea lumina.
În acelaşi mod în care principiul masculin generează principiul feminin, astfel focul produce
lumina: lumina este o manifestare, o emanaţie a focului. Când aprindeţi un foc, el generează lumina.
şi cu cât materialele care alimentează focul sunt mai pure, cu atât lumina este mai subtilă şi mai pură.
Lumina este veşmântul focului, de aceea lumina este în legătură cu materia. În înalt, în regiunile
sublime lumina este în relaţie cu materia, iar focul cu spiritul. De aceea Dumnezeu, Focul primordial,
a creat mai întâi lumina, şi numai după aceea lumina a creat lumea, nimic n-a fost făcut fără lumină.
De fiecare dată când aprindeţi un foc în faţa voastră se repetă exact istoria creaţiei lumii.

II. Razele soarelui : Natura şi activitatea lor

Originea luminii pe care noi o vedem este soarele. Dar ce este soarele ? Fizicienii îl prezintă ca
pe un fel de cuptor crematoriu în inima căruia domneşte o temperatură de cinsprezece milioane de
grade: această temperatură ca şi radiaţia sa fiind produse prin transformarea neîntreruptă a unor
cantităţi considerabile de hidrogen în heliu. În realitate, numai marii Iniţiaţi, care au posibilitatea de a
călători în spaţiu cu corpul lor astral, au vizitat soarele, ca şi celelalte planete, şi ştiu ce sunt ele de
fapt. V-am vorbit deja mult despre soare, spunându-vă mai ales că razele sale, pe care ştiinţa le
prezintă ca pe nişte flexiuni de fotoni sunt, pentru Iniţiaţi nişte mici vagoane de provizii. Fiindcă
razele soarelui nu sosesc fără încărcătură: ele transportă peste tot în spaţiu atât elementele necesare
vieţii şi creşterii plantelor, animalelor şi oamenilor cât şi elementele mult mai subtile de care ne
putem folosi pentru evoluţia noastră spirituală.
Da, razele soarelui sunt comparabile cu mici vagonete umplute cu provizii. Ele sosesc cu mare
viteză pe pământ unde se descarcă şi îşi depun comorile lor apoi, pe o cale invizibilă, se reîntorc la
soare. Este un circuit extraordinar. Iar în aceste vagonete nu există numai alimente, ci şi creaturi
care sosesc pe pământ să-şi îndeplinească lucrarea, apoi se reîntorc în soare pentru a se reîncărca,
regenera. Nu ştiaţi acestea, aşa-i ?
Dar ceea ce de asemenea nu cunoaşteţi este faptul că această concentraţie a razelor soarelui se
regăseşte şi în om. Inima noastră este soarele care trimite fascicole de raze către toate mulţimile
corpului fizic populate de milioane de locuitori acolo ele se descarcă, dar totodată îşi pierd din
puritatea lor şi de aceea, înainte de a se reîntoarce la soare, urmează un întreg itinerar pentru a se
debarasa de deşeurile acumulate în cursul traseului şi pentru a se purifica. Circulaţia sângelui prin
artere şi vene nu face decât să reproducă circulaţia luminii solare în spaţiu. Fiindcă sistemul solar
este un organism al cărui soare este inima, iar lumina este sângele pe care această inimă îl trimite
pentru a hrăni diferitele părţi ale acestui organism. Întreaga creaţie îşi alimentează existenţa primind
aceste raze care (pg.17) şi alimentează pământul, oceanul, atmosfera, spaţiul cosmic, celelalte
planete şi creaturile care la populează.
Fiecare rază de soare este o sursă de energie. Deoarece resursele actuale: cărbunele, petrolul,
uraniul, sunt pe cale de epuizare, în viitor umanitatea se va orienta din ce în ce mai mult către razele
soarelui ale căror posibilităţi sunt infinite. Dar lumina solară nu este energie ce se poate utiliza numai
în planul fizic. Lumina este un spirit viu care coboară din soare şi care intră în contact direct cu
spiritul nostru.
Coborând asupra unui obiect sau fiinţă, oricare ar fi ea, fiecare rază de soare aduce ceva. Chiar
şi pietrele au nevoie de această viaţă pe care o primesc de la soare. Fiindcă pietrele, cu toate că sunt
nemişcate, sunt vii. Acestă viaţă este mai perceptibilă la plante care cresc şi se multiplică graţie
luminii solare. La animale, razele soarelui se transformă nu numai în vitalitate, ci şi în sensibilitate.
Da, graţie razelor soarelui animalele încep să simtă suferinţa sau bucuria. În sfârşit, la oameni, razele
soarelui se transformă în inteligenţă, fiindcă începând cu regnul uman lumina uman lumina este

5
primită destul de complet pentru a se putea manifesta drept gând. Spiritul care vă vorbeşte prin gura
unui om este o emanaţie a luminii solare. Lumina este aceea care gândeşte, vorbeşte, care cântă,
creează. Pe măsură ce lumina îşi croieşte drum în sufletul omenesc, ea se reflectă sub forma de
inteligenţă, de iubire de frumuseţe, de nobleţe, de forţă. Numai razele soarelui sunt capabile să
menţină, să alimenteze şi să crească viaţa în om, cu condiţia ca el să înveţe s-o primească. Dacă vă
deschideţi din toată inima în faţa razelor soarelui, veţi simţi lucrarea pe care o vor începe s-o facă
pentru regenerarea şi învierea voastră.
Dar, bineînţeles, pentru a simţi ce sunt razele soarelui şi cât sunt de puternice, pure, divine,
trebuie să vă pregătiţi în fiecare zi să le întâmpinaţi, dacă nu veţi rămâne asemeni acelor oameni
adormiţi şi ignoranţi care lasă să treacă pe lângă ei razele soarelui fără a fi conştienţi de bogăţiile pe
care le conţin. Iar după aceea, se plâng: "Mi-e foame, mi-e sete, sunt sărac, obscur, cine mă poate
ajuta?" şi totuşi au tot ce le trebuie în aceste raze! şi dacă i-aţi cunoaşte pe cei ce le trimit!... Da,
fiindcă în soare vieţuiesc fiinţe mult superioare nouă, ne privesc, ne zâmbesc uneori, dar noi, în acest
timp, noi unde suntem ?... ştiu foarte bine că este dificil să-i faci pe oameni să accepte că lumina este
mai mult decât o vibraţie fizică, că este un spirit viu. şi deoarece sunt opaci la această idee, nu pot
primi de la soare toate binecuvântările sale.
Trebuie să vă aranjaţi în aşa manieră existenţa voastră încât lumina să ocupe un loc din ce în ce
mai important. Dar mai presus de toate trebuie să deveniţi conştienţi de prezenţa sa în fiecare lucru
pentru a putea beneficia de el. Dacă mâncaţi conştientizând că hrana, cerealele, fructele, legumele,
sunt o condensare a razelor solare la care au fost expuse, veţi crea cele mai bune condiţii fiziologice
pentru ca aceste raze să fie bine absorbite şi repartizate în organismul vostru. Dacă respiraţi cu
convingerea că prin respiraţie atrageţi în voi lumina, sunteţi capabili să primiţi lumina celestă, spiritul
lui Dumnezeu. Fiindcă, evident, aşa cum v-am mai spus, această lumină pe care o vedeţi venind de
la soare nu este decât forma cea mai materială a luminii. Dincolo de ea există alte forme de lumină,
mai subtilă, şi dacă veţi şti să intraţi în legătură cu ele, vă vor aduce viaţa eternă.
Dimineaţa, când priviţi soarele, gândiţi că aceste raze care sosesc până la voi, sunt creaturi vii
care pot să vă ajute să vă rezolvaţi problemele din timpul zilei ... dar numai cele din ziua respectivă,
nu şi cele de a doua zi. Mâine va trebui din nou să mergeţi să le consultaţi, şi tot numai pentru o zi.
Ele nu vă vor răspunde niciodată pentru două sau trei zile în avans. Ele vor spune: "Nu vă neliniştiţi.
Veniţi din nou mâine şi vă vom răspunde." În fiecare zi, când mâncaţi, nu faceţi provizii pentru o
săptămână, ci numai pentru o zi. Ei bine, cu lumina se întâmplă la fel, fiindcă este o hrană pe care
trebuie să o absorbiţi în fiecare zi, ca să poată deveni în voi sentimente, gânduri, inspiraţii...
De ce nu aveţi pentru lumină aceeaşi logică ca pentru nutriţie. Voi spuneţi: "Adevărat, am
mâncat ieri, dar asta a fost pentru ieri, astăzi trebuie să mănânc din nou". La fel este şi pentru
lumină, în fiecare zi aveţi nevoie să vă hrăniţi cu ea.
Puteţi de exemplu, să faceţi următorul exerciţiu.
Vă aflaţi la răsăritul soarelui şi aşteptaţi prima rază să apară. Sunteţi atent şi vigilent şi de Indată
ce a apărut o beţi, o aspiraţi ... şi astfel începeţi să beţi soarele. În loc numai să o primiţi (priviţi) şi să
o respiraţi, o beţi, o mâncaţi, gândind că această lumină care este vie se propagă în toate celulele
organelor voastre, că le împrospătează, le întăreşte, le purifică. Acest exerciţiu vă ajută să vă
concentraţi, iar rezultatele sunt fantastice: întreaga voastră fiinţă vibrează şi veţi ajunge să simţiţi că
beţi într-adevăr lumina.
Cu mai multe mii de ani în urmă, înţelepţii Indiei au revelat în Cărţile lor sacre importanţa pe
care o atribuiau soarelui. Să luăm de exemplu Puranele.
În Agni Purana, soarele este considerat o manifestare a lui Vishnon (Vişnu) şi sursa tuturor
lucrurilor.
În Matsya Purana, se spune că adorând soarele, sunt adoraţi Brahma, Vişnu şi Shiva - trinitatea
care corespunde Tatălui, Fiului şi Sfântului Duh în religia creştină.
În Markandeya Purana, soarele este numit lăcaşul cunoaşterii, cel care desfiinţează tenebrele,
Sufletul Suprem fără pată, Cauza universală, materialul şi imaterialul şi este considerat drept Puterea
primordială existând în toate manifestările apei, pământului, vântului şi focului. Se spune totodată că
cel care întâmpină în fiecare dimineaţă soarele cu respect şi veneraţie, în smerenie şi pacea inimii

6
sale, obţine graţia lui Lakshmi, divinitatea iubirii şi frumuseţii. Cel care adoră soarele cu o dăruire
totală este eliberat de păcat şi se bucură de imunitate contra tuturor bolilor.
Brahma Purana prezintă soarele ca pe ochiul celor trei lumi, ca pe Stăpânul Universului,
germenele acţiunii, portul milei şi simbolul acţiunii însăşi.
Brahmanda Purana prezintă soarele ca pe cauza tuturor activităţilor în lume.
Linga Purana îl prezintă ca pe ordinea universală.
Padma Purana indică recitarea anumitor imnuri tantrice spre a fi recitate în abordarea soarelui
pentru a putea fi vindecate tot felul de boli fizice şi psihice.
(pg.22)În Brahma Vaivarta(?!) Purana, se spune că soarele vindecă toate, eliberează de tristeţe,
de agitaţie mentală şi frică. El dăruieşte fericirea, eliberarea, credinţa şi toate binecuvântările.
De-a lungul anilor, ştiinţa iniţiatică a considerat întotdeauna soarele fizic ca pe o reprezentare a
adevăratului soare spiritual care este centrul cunoaşterii universale şi a puterii universale manifestate
prin răspândirea celor şapte culori. De aceea, dacă vă pot da un sfat, vă voi spune: "Lăsaţi totul la o
parte, studiaţi numai razele soarelui". Dacă aţi şti ce conţine o rază de soare, ce putere, ce bogăţie,
claritate, puritate, inteligenţă ! ... Da, inteligenţă, vă surprinde asta ? Dar nimeni, pe acest pământ nu
este aşa de inteligent cum sunt razele soarelui, nici un savant, nici un geniu ...
Ocupaţi-vă de razele soarelui, doriţi-le, căutaţi-le, iubiţi-le, deschideţi-vă în faţa lor şi veţi
înţelege sensul creaţiei, viaţa voastră va deveni creatoare, minunată, va căpăta sens, o plenitudine !
Entităţi spirituale locuiesc în fiecare rază şi se manifestă diferit după culoarea lor: roşu, albastru,
verde, galben, etc. De aceea este aşa de important pentru discipol să înveţe să lucreze cu lumina.
III. AURUL, CONDENSAREA LUMINII SOLARE
Din momentul în care aţi găsit lumina, ea produce în voi mari transformări, şi mai întâi de toate
vă dăruieşte gustul: orice aţi face, orice aţi mânca, aţi bea, oriunde v-aţi plimba, orice aţi citi, simţiţi
că totul capătă un gust delicios, rafinat, savuros. Dar dacă pierdeţi lumina, pierdeţi şi gustul, pentru
că odată pierdută lumina se pierde esenţialul. "Dacă sarea îşi pierde gustul, este bună de călcat în
picioare" spunea Isus. Dacă,însă, vă pierdeţi lumina, veţi fi siliţi de evenimente, fiindcă v-aţi pierdut
protecţia cea mai eficace. Din păcate sunteţi instruiţi despre tot, mai puţin despre ce este esenţial.
Cum să ai o meserie, să câştigi bani, să fii bine plasat în societate, totul se învârte în jurul acestor
preocupări, dar cum să găsiţi lumina nimeni nu vă învaţă niciodată.
Dacă nu lucraţi cu lumina, dacă nu înţelegeţi ce reprezintă lumina, nu înţelegeţi nimic de la viaţă.
Totul este în lumină, ea este la originea lumii, cauza universului. Lumina este un spirit, un spirit care
vine din soare... Fiecare rază este o forţă formidabilă care penetrează profund materia şi lucrează
asupra ei. Dacă există un domeniu care ar trebui într-adevăr aprofundat, acesta este cel al luminii: ce
reprezintă ea, cum lucrează şi cum noi la rândul nostru trebuie să lucrăm cu ea.
Cel care abandonează lumina sub pretextul că are alte treburi, că trebuie să câştige bani, etc., nu
este pe calea cea bună.
Evident, dacă oamenii apreciază chiar atât de mult aurul şi îl caută, este pentru că subconştient
ei cunosc un secret de care nu-şi pot aminti prea bine: şi anume că aurul este o condensare a luminii
solare şi că această lumină conţine viaţa, forţa. Ar trebui deci să înţeleagă că înainte de a căuta aurul,
este mult mai important să caute lumina, fiindcă lumina, este capul în timp ce aurul, este coada;
lumina este sufletul şi spiritul, iar aurul este corpul. Dacă atingeţi corpul fără să atingeţi sufletul,
atunci n-aţi atins nimic. Dacă posedaţi corpul fără a poseda sufletul nu aveţi decât un cadavru. De
altfel, a dori să posedaţi aurul înainte de a poseda lumina este chiar periculos. Cunoaşteţi ce se
întâmplă acelora care prind şarpele de coadă. Sunt muşcaţi. şarpele trebuie prins de cap, numai
atunci veţi fi în siguranţă, şi coada va urma.
De aceea trebuie să vă concentraţi asupra luminii, să iubiţi lumina care este simbolul lui
Dumnezeu Însuşi: veţi primi astfel câţiva germeni de aur şi graţie acestor germeni, veţi putea fabrica
munţi de aur.
Într-adevăr, priviţi numai: înţelepţii, Iniţiaţii, posedă cantităţi întregi de aur: dacă aţi fi
clarvăzători, aţi vedea că sunt înconjuraţi de o infinitate de perticule şi de raze de aur. Un Iniţiat este
înconjurat de o aură de lumină ce reprezintă acel aur viu pe care alchimiştii îl numesc "aur potabil".

7
Da, fiindcă acest aur poate fi băut. Este ca un râu, ca un fluviu. De altfel, alchimiştii preconizau
poţiuni în compoziţia cărora intra aur. şi în zilele noastre, anumite fiole de substanţe conţin aur.
Dar nu în acest mod trebuie să introducem aurul în organismul nostru. Metoda este puţin
eficace, dar insuficientă. Aurul trebuie băut, mâncat şi acceptat în interior sub forma celor mai bune
idei şi gânduri, celor mai luminoase. În acel moment, câştigăm într-adevăr aur. Din nefericire, nu aşa
procedează majoritatea oamenilor care nu gândesc decât cum să se îmbogăţească cu orice preţ şi cât
mai repede posibil. Rezultatul este că aurul devine un ecran între ei înşişi şi ceilalţi, nu-i văd decât ca
pe nişte obstacole ce trebuie înlăturate, ca pe nişte concurenţi ce trebuie eliminaţi şi astfel devin duri,
cruzi. Fiindcă în capul lor acest aur s-a transformat în ecran, şi nu mai pot vedea clar. Iată deci
nenorocirea tuturor celora care-şi plasează aurul în cazul lor. Veţi spune: "Dar atunci, unde ar trebui
plasat ?" În buzunar, în casele de bani, da, dar niciodată în capul vostru. Adică să nu vă gândiţi la el,
să nu-l doriţi, să nu-l căutaţi. În capul vostru puneţi numai lumina, înţelepciunea; în acel moment veţi
avea aur, din cel adevărat.
În urmă cu mai mulţi ani, am cunoscut un om care era stăpânit de o dorinţă aşa de mare de a
avea aur încât s-a lansat în final în nişte practici magice: spera să determine spiritele naturii să-i arate
comorile ascunse din munţi. Zi şi noapte nu gândea decât la asta: aur, comori. Într-o zi i-am spus:
"Ascultaţi, sunteţi invitat într-un palat şi în loc de a fi plin de atenţie şi de dragoste pentru prinţesă,
vă ocupaţi de cameristă. Ei îi zâmbiţi, îi faceţi cu ochiul, îi sărutaţi mâna. Nu este prea inteligent." El
m-a privit uimit şi am continuat: "Iată, în acest palat care este universul, în loc să vă uniţi cu prinţesa,
lumina, care vă poate da totul, care vă poate deschide toate porţile şi toate comorile palatului său,
vă legaţi de o fată de nimic care nu are nici o influenţă, nici o putere: aurul. Căutaţi aurul pământesc
şi nu căutaţi aurul ceresc care este în soare: lumina. De-acum înainte trebuie să căutaţi lumina, ea
este prinţesa, gândiţi-vă la ea, vorbiţi cu ea, trimiteţi-i iubirea dumneavoastră şi imediat ea va
comanda aurului să vină către dumneavoastră. Fiindcă aurul este producţia sa, ea are putere asupra
lui. Dar atâta timp cât nu aveţi această legătură de iubire cu lumina, ea nu va da nici un ordin pentru
ca aurul sa vină către dumneavoastră."
Ea va spune: "Mie trebuie să-mi daţi omagiul mai întâi , mie trebuie să-mi dăruiţi iubirea voastră
... Dar ma neglijaţi şi mergeţi să îmbrăţişaţi camerista, acolo jos. Foarte bine, toate porţile vă vor fi
închise!" "Oh, a spus el, înţeleg acum, înţeleg". Dar din nefericire am văzut că nu a înţeles nimic, el
continuă să caute aur ... pe care de altfel nu-l găseşte, şi cu atât mai bine, fiindcă având acest aur ar
fi devenit omul cel mai teribil. Ei da, acesta este cel mai frecvent efect al aurului, al banilor. Îi face să
fie cruzi, răi, înguşti. În timp ce aurul spiritual, dimpotrivă, le deschide inima şi le dă o vedere largă,
nelimitată, asupra vieţii şi frumuseţilor naturii.
Voi spuneţi: "Dar oamenii care au aur, bani, au braţul lung şi pot obţine tot ce vor!" Da, mici
fleacuri, umbre, fumuri ... După un timp îşi dau seama că în realitate nu numai că nu posedă nimic,
dar şi-au pierdut sănătatea, pacea şi chiar prietenii. Numai cei care au înţeles că aurul veritabil este
lumina, vor avea totul: cunoaşterea, iubirea, fericirea, şi vor avea şi aur pe deasupra.
Cu bani se pot deschide poate uşile lumii materiale, fizice, dar celelalte uşi, cele ale păcii, ale
fericirii, ale bucuriei, ale inspiraţiei, ale tuturor calităţilor şi virtuţilor sunt închise. Atunci, la ce vă
poate servi să aveţi toate uşile deschise dacă cele ale sanctuarului sunt închise ?
Mâncaţi, vă plimbaţi, munciţi fără plăcere, nu încercaţi nici o bucurie: porţile spirituale sunt
închise. Iată ce înseamnă să înţelegeţi greşit viaţa şi valorile vieţii.
Trebuie să dăm omagiul şi iubirea noastră prinţesei, luminii, şi toţi ceilalţi vor fi la dispoziţia
dumneavoastră. Prinţesa spune supuşilor săi :"Mergeţi şi aduceţi-i să mănânce, să bea, daţi-i
veşminte, o cameră..." şi toţi vor răspunde: "Da Majestate ... Da, Prinţesă !" şi când veţi ieşi la
plimbare cu prinţesa, toţi ceilalţi vor fi în spatele dumneavoastră pentru a vă însoţi şi a se face
agreabili.
Dacă iubiţi însă mai mult aurul ca lumina, sunteti în întuneric şi nu mai vedeţi nimic. Odată puse
în mintea şi în inima voastră ideea de aur, de bani, s-a terminat, nu mai vedeţi nimic altceva, nici
frumuseţea, nici splendoarea, nici inteligenţa creaţiei. Voi spuneţi: "Dar ce tot ne povestiţi asta ?
Avem nevoie de bani!" Cui spuneţi voi, eu ştiu foarte bine că banii sunt necesari, dar nu trebuie să-i
facem ideal şi să gândim că ei dau sens vieţii.

8
 Ca mijloc, ca instrument, ca posibilitate, da, dar în slujba unui ideal şi acest ideal trebuie să fie
lumina, scopul trebuie să fie lumina. Nu lăsaţi niciodată banul să devină stăpânul vostru: este un
servitor extraordinar, dar un stăpân îngrozitor, vă va da nişte sfaturi cumplite care vă vor scoate din
Împărăţia lui Dumnezeu. Gândiţi-vă deci la lumină fiindcă lumina aduce bogăţia (nu banii, ci
bogăţia), lumina aduce puterea şi tot ea aduce adevărata plăcere. Când aveţi lumina, simţiţi gustul
celor mai mărunte lucruri, dintr-o simplă înghiţitură de apă aveţi senzaţia că aţi băut elixirul vieţii. Vă
potoliţi setea ca şi cum această apă ar circula prin venele voastre. Este o senzaţie de nedescris!
Hermes Trismegistul, Stăpânul Misterelor, a spus: "Soarele este tatăl său, luna este mama sa,
vântul l-a purtat în pântecul (pg.31) său, iar pământul este doica sa".
Deci, vedeţi, soarele (focul), luna (apa), vântul (aerul) şi pământul, cele patru elemente s-au unit
pentru a produce şi hrăni această lumină, această chintesenţă pe care Hermes Trismegistul o
numeşte Télesma şi care dă Iniţiatului toată ştiinţa şi toate puterile.
Legenda povesteşte că Zarathustra l-a întrebat pe zeul Ahura Mazda cum se hrănea primul om,
iar Ahura Mazda i-a răspuns: "El mânca foc şi bea lumină". De ce n-am învăţa şi noi să mâncăm foc
şi să bem lumină, pentru a ajunge la perfecţiunea primului om ?
Învăţaţi să vă hrăniţi cu lumină, fiindcă în lumină se află cele mai mari binecuvântări şi vă veţi
simţi atunci atât de bogaţi încât veţi începe să iubiţi toate fiinţele. Numai sărăcia produce ura. Cei
bogaţi nu detestă niciodată pe nimeni. Dar să mă înţelegeţi bine: eu vorbesc de cei cu adevărat
bogaţi, de marii Maeştri. Ei trăiesc într-o asemenea abundenţă încât inima lor revarsă în exterior.
Cum ar putea, trăind într-o astfel de plenitudine, să mai încerce ura ? Numai cel care se simte lipsit
începe să fie arţăgos, gelos, să-i deteste pe ceilalţi. Când vedeţi pe cineva care nu-i iubeşte pe ceilalţi,
care nu arată nici nobleţe sufletească, nici generozitate, să ştiţi că este sărac şi mizerabil. Să nu uitaţi
niciodată asta. Când omul devine conştient de toate bogăţiile pe care Dumnezeu i le-a dăruit, simte
cum inima sa se umple de iubire, nu se gândeşte decât cum să-i ajute pe ceilalţi, să-i lumineze.
Pentru că este bogat şi această bogăţie se revarsă, este obligat s-o răspândească. În timp ce acela
care se simte sărac îi invidiază pe cei bogaţi şi nu-i rămâne altceva de făcut decât să-i atace pentru a-
i jefui.
Iată cum sărăcia, sub toate formele ei, stă la originea criminalităţii.
Binecuvântaţi fie cei care au pus lumina în mintea, în sufletul, în inima şi în spiritul lor, lumina
spirituală care este adevărata bogăţie. Cineva va întreba: "Dar cum putem avea această lumină
interioară ?"
Ce întrebare ! Nu ştiţi cum procedează primitivii pentru a face focul ? Ei au, de exemplu, două
bucăţele de lemn pe care le freacă unul de celălalt: aşa apare căldura şi continuând frecarea, apar în
sfârşit mici scântei, lumina. După cum vedeţi, aceasta se face în trei etape: mişcarea (voinţa), căldura
(iubirea, sentimentul) şi în sfârşit lumina (inteligenţa, gândirea).
Pentru a ajunge la această lumină, trebuie deci să ne hotărâm să acţionăm, să punem voinţa în
mişcare până când căldura, iubirea vă cuprind şi până când această căldură şi iubire devin ele însele
lumină.
(pg.33)Iată cum obţineţi lumina! Faceţi exerciţii, meditaţi, vă rugaţi până când nu vă mai puteţi
lipsi de asta şi în sfârşit lumina izbucneşte. Bineînţeles, se poate interpreta şi invers: puteţi
transforma lumina în căldură şi căldura în mişcare. Când posedaţi o anumită cunoaştere, ea trezeşte
în noi iubirea, şi iubirea vă îmboldeşte să acţionaţi. Procesul funcţionează în ambele sensuri. Ei da,
este atât de simplu ! Oamenii se întreabă de ani de zile cum să obţină lumina, cum să trăiască o viaţă
spirituală şi nu reuşesc, deşi este atât de simplu !
IV LUMINA CARE PERMITE SĂ VEZI ŞI SĂ FII VĂZUT
Lumina are calitatea esenţială de a ne face să vedem: luminându-ne drumul, scoate la iveală
pericolele dar si binecuvântările. Ea ne revelă deci realitatea. Fiecare lucru are proprietăţi bine
determinate, dart numai lumina are proprietatea de a ne lumina, de a ne arăta calea. Vă aprindeţi
lampa şi observaţi că foarte aproape se află o prăpastie: " Ei bine, spuneţi atunci, încă doi paşi şi se
termina cu mine!"
Fiecare lucru are calităţile sale proprii. Lumina bineînţeles nu vă va hrăni, nu vă va da bani, dar
ea vă va arăta poate unde se află o comoară şi veţi putea s-o dezgropaţi şi să deveniţi foarte bogat.

9
În timp ce , fără lumină, chiar dacă aveţi bani, vi se vor fura pentru că cel care nu este luminat poate
fi oricând jefuit. Aceasta se verifică în lumea interioară ca şi în lumea exterioară. Acesta este de altfel
şi sensul cuvintelor lui Iisus în Evanghelii: "Strângeţi comori în cer unde viermii şi rugina nu le pot
distruge, unde hoţii nu pot ataca şi fura".
(pg.35)De două mii de ani această parabolă n-a fost niciodată interpretată corect fiindcă nu s-a
înţeles că hoţii, viermii şi rugina reprezintă pericolele care-l ameninţă pe om în alte trei facultăţi
esenţiale ale sale: intelectul, inima şi voinţa.
Da, hoţii care profită de faptul că nu sunt văzuţi - deci de obscuritate - pentru a da lovitura, sunt
simbolul pericolelor care ameninţă intelectul atunci când şi-a pierdut lumina. De îndată ce omul îşi
pierde lumina, hoţii, adică ideile bizare, îndoielile, neliniştile, se introduc în el şi îl slăbesc, îl sărăcesc,
conducându-l uneori la nebunie. Câţi nu au ajuns în azilele psihiatrice fiindcă au stins lumina din
mintea lor ! Datorită întunericului au venit hoţii şi au luat totul. Deci, dacă vreţi să vă apăraţi de hoţi,
aprindeţi lumina. De ce credeţi că vitrinele magazinelor sunt luminate peste noapte ? Fiindcă lumina
protejează.
Am avut într-o zi ocazia de a discuta cu nişte inspectori de poliţie, şi le-am spus: "Credeţi că
veţi putea combate criminalitatea crescând numărul de poliţişti, de jandarmi, îmbunătăţindu-vă
metodele de urmărire şi de cercetare ? Ei bine, vă înşelaţi fiindcă mijloacele exterioare sunt
incapabile să acţioneze eficace în acest domeniu. Singurul mijloc eficace este lumina". El m-a privit
stupefiat "Lumina ? ... Şi cum aşa ? Ei bine, reflectaţi: dacă criminalii îşi pot permite să încalce legile
şi să pregătească liniştite tot felul de furturi, spargeri, răpiri, asasinate, este pentru că ei ştiu că în
majoritatea cazurilor oamenii nu se îndoiesc de proiectele lor, că nu au nici o intuiţie care să-i
avertizeze şi să-i facă să-şi ia măsuri. Dar imaginaţi-vă că oamenii posedă o lumină interioară care le
permite să detecteze dinainte, şi de foarte departe, ce li se pregăteşte: îşi vor lua măsuri şi
răufăcătorul nu va reuşi. Singurul mijloc de a distruge criminalitatea este lumina. De aceea trebuie
ca oamenii să fie învăţaţi să-şi dezvolte lumina interioară. Aceasta va lua mult timp, dar este singurul
eficace." Bineînţeles, aceşti inspectori m-au privit uimiţi, nu se gândiseră niciodată la aşa ceva.
Atâta timp cât oamenii n-au dezvoltat în ei singurul mijloc care le-ar permite să vadă şi să
prevadă: lumina, vor fi întotdeauna luaţi pe nepregătite într-o clipă sau alta, de către oamenii care
sunt continuu concentraţi asupra loviturilor pe care le pregătesc. Nici chiar mijloacele tehnice cele
mai perfecţionate nu pot asigura o protecţie suficientă împotriva răufăcătorilor, căci şi ei se servesc
de asta. Priviţi numai câte spargeri la (pg.37) bănci! În ciuda caselor blindate, a sistemelor
electronice de alarmă, etc ... Spărgătorii reuşesc să-şi atingă scopul pentru că şi ei înşişi au mijloace:
îmbunătăţirile tehnice care servesc poliţiei sunt de folos şi răufăcătorilor. Nu vom reuşi să desfiinţăm
criminalitatea decât în ziua în care ne vom hotărî să folosim lumina.
Avem posibilitatea de a vedea fiindcă razele luminii care cad asupra obiectelor le fac sa devină
vizibile. Fără lumină nu putem vedea nimic, de aceea dacă există o lume invizibilă pentru noi, este
pentru că nu suntem capabili să proiectăm raze asupra obiectelor şi entităţilor care o populează.
Iniţiaţii sunt capabili de a vedea atâtea lucruri pe care alţii nu le văd, tocmai pentru că ei ştiu să
proiecteze aceste raze.
Iată adevăruri care sunt ignorate şi de altfel, cine ar dori să se ocupe de oameni să-i înveţe cum
să poată proiecta raze luminoase prin intermediul inimii lor, intelectului lor, sufletului lor, spiritului
lor ? Este cu mult mai interesant să-i înveţe să se descurce în lume, să câştige bani, să pună mâna pe
ceva !
(pg.38)Dar în zadar se descurcă ziua şi noaptea, sunt şi mai nefericiţi şi bolnavi. De aceea
trebuie să se decidă să lucreze asupra luminii şi cu lumina, pentru a învăţa să proiecteze această
lumină, singura care ne permite să vedem. Ei da, cum se face că nimic în lume, nici chiar cel mai
preţios lucru ca aurul sau pietrele preţioase nu sunt capabile să învingă tenebrele ? Cum se face că
luminii i-a dat creatorul această putere extraordinară ?
Cunoscând limbajul simbolic, înţelegeţi că tenebrele nu sunt nimic altceva decât suferinţele,
slăbiciunile, bolile, şi deci numai lumina poate lupta eficace împotriva lor. Este inutil de a căuta în
altă parte remediu pentru dificultăţile voastre. În planul fizic, când se intră într-un subteran, într-o

10
grotă, într-o peşteră, toţi ştiu, bineînţeles, să-şi aprindă lămpile: dar când este vorba de viaţa
interioară, nu se gândesc să folosească lumina.
De altfel, să mergem mai departe: lumina care permite să vedem permite să fim şi văzuţi. Lumea
este ca un ocean întunecat şi în acest ocean sunteţi asemenea unor vase rătăcite; pentru ca spiritele
foarte înalte să vă poată găsi, trebuie să lansaţi semnale luminoase. Pentru că dacă sunteţi tenebre în
tenebre, cum să vă poată observa aceste spirite ? Iisus a spus: "Rugaţi-vă" adică trimiteţi curente
puternice, şi nici o altă putere nu depăşeşte - în ochii Cerului - pe cea a luminii. Cerului nu-i place să
se ocupe de ceea ce este stins, iar cel care vrea ca Cerul să-i arunce o privire, trebuie să-şi aprindă
toate lămpile.
Vă doriţi ca lumea divină să răspundă la toate întrebările care vă neliniştesc ? Odată cu aceste
întrebări trimiteţi în sus semnale luminoase, şi El vă va răspunde. Dacă puneţi întrebări într-o altă
manieră, să nu vă aşteptaţi să primiţi răspuns, pentru că Cerul nu cedează la nici o presiune,
exceptând pe cea a luminii.

(pg. 40)

11
 V. MODUL DE LUCRU CU LUMINA
Câte persoane nu ar dori să aibe revelaţia lumii divine, să se simtă inspirate, să trăiască în extaz !
Dar ei îşi închipuie că trebuie să fie foarte greu să reuşească aceste lucruri. În realitate, este foarte
simplu, atât de simplu, încât dacă li s-ar spune cum ar fi posibil, nu ar crede: nu vor face deci nimic
pentru a realiza acesta şi nu vor cunoaşte niciodată splendorile lumii divine.
În urmă cu mai mulţi ani, când eram încă un foarte tânăr discipol al Maestrului Peter Deunov, i-
am pus acestă întrebare: "Care este modul cel mai eficace de a ne lega de Dumnezeu şi de a ne
dezvolta calităţile şi virtuţile spirituale ?" El mi-a răspuns: "Trebuie să te gândeşti la lumină, să te
concentrezi asupra ei, să-ţi imaginezi că tot universul este scufundat în lumină". Am lucrat mult timp
asupra acestei imagini a luminii şi am învăţat multe. În realitate Dumnezeu nu este lumină, El este
mult mai mult decât aceasta, nu putem să-l cunoaştem, nici măcar să ni-l imaginăm. De altfel, dacă
în Geneză se spune că în prima zi El a creat lumina, (pg. 41) înseamnă că el nu este lumină, dar cu
ajutorul ei a creat Universul.
Dumnezeu nu este lumină, dar fiindcă lumina este prima emanaţie divină, ea conţine toate
calităţile, toate virtuţile lui Dumnezeu, şi nu putem să cunoaştem pe Dumnezeu decât prin
intermediul luminii.
Iată deci exerciţiul pe care-l puteţi face: în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, de îndată ce
aveţi la dispoziţie câteva minute, gândiţi-vă la concentrarea pe lumină, că vă odihniţi în
lumină, că vă topiţi în lumină, vă impregnaţi cu ea ... că întreg universul se scaldă în această
lumină. Veţi simţi puţin câte puţin cum totul se reface în voi, că această lumină vă aduce
adevărata ştiinţă, pacea durabilă, echilibrul, puterea. În loc să vă pierdeţi timpul cu tot felul
de activităţi inutile, gândiţi-vă la lumina care străluceşte, care învigorează, care linişteşte.
Nu veţi putea găsi niciodată sensul vieţii în afară de lumină. Să luăm un exemplu foarte simplu
al vieţii cotidiene în timp ce vă treziţi noaptea şi vreţi să vă sculaţi, primul lucru pe care-l faceţi este
să aprindeţi o lumină. În momentul în care vedeţi clar, puteţi să faceţi orice vreţi, pe când, în
întuneric puteţi să vă loviţi, să răsturnaţi obiecte, etc. Da, însă majoritatea oamenilor n-au înţeles
acest învăţământ al luminii, ei fac totul în întuneric, vorbind simbolic, nu ştiu unde se află şi de aceea
îşi sparg capul.
Trebuie să căutăm lumina, să ne concentrăm asupra ei, s-o bem, s-o mâncăm, s-o situăm
deasupra tuturor comorilor pământului. De îndată ce aveţi un moment liber, închideţi ochii şi
concentraţi-vă pe această imagine a luminii care penetrează peste tot si aduce toate
binecuvântările. Aveţi de aşteptat la dentist sau într-o gară? Ei bine, în loc să frunzăriţi reviste
pline de lucruri inutile sau stupide, gândiţi-vă câteva minute la lumină.
Când mergeţi pe stradă, se poate întâmpla să fiţi asaltaţi de gânduri sau de sentimente
negative. Evident, acolo nu vă puteţi opri şi închide ochii (dacă o faceţi, după un moment se vor
strânge o multime în jurul vostru, unii îşi vor aduce şi scaunele să vă privească, chiar circulaţia se
poate opri!). Dar nimic nu vă împiedică să vă opriţi o clipă în faţa unei vitrine ca pentru a o privi
(evident, nu o vitrină dincolo de care să vă poată privi cineva) şi acolo, vă concentraţi câteva
secunde încercând să introduceţi lumină în voi. Când veţi privi din nou, vă veţi simţi despovăraţi,
purificaţi.
Iată metode pe care majoritatea oamenilor nu le cunosc; ei vor merge una două ore plictisiţi de
moarte, şi se vor complace în această stare toată ziua. Nici măcar nu le va veni ideea să se oprească
într-un parc şi să-şi schimbe starea de spirit în contact cu arborii, florile, fântânile ... Vor merge mai
degrabă într-o crâşmă unde vor bea ceva privind trecătorii aşa cum vacile privesc trecând trenurile
apoi vor porni din nou, tot cu aceeaşi plictiseală şi când se vor întoarce acasă, vor transmite şi soţiei
starea lor: "Ce mai faci dragă ?" Şi hop, un sărut prin care-ţi transmite toate miasmele interioare. Şi
imediat soţia le transmite copiilor ... şi astfel trăiesc oamenii inconştient şi stupid.
Chiar dacă vă vorbesc aşa nu sunt sigur că veţi prinde gustul să vă concetraţi asupra luminii
pentru a vedea cum poate să lucreze asupra voastră pentru a vă modela, a vă purifica, a vă învigora,
a vă reînvia. Oamenii sunt gata să deschidă porţile pentru tot ce poate aduce complicaţii şi griji, dar
pentru lumină nu este timp, nici loc. Iată de ce oamenii sunt mereu vulnerabili, nefericiţi pentru că nu
şi-au deschis încă intelectul, inima, sufletul şi spiritul în faţa singurului lucru care contează: lumina.

12
 Acest exerciţiu pe care tocmai vi l-am dat este valabil în toate împrejurările vieţii: fie că sunteţi
la bucătărie, că scrieţi scrisori, că vă spălaţi, că vă îmbrăcaţi sau vă dezbrăcaţi, puteţi pentru câteva
secunde să vă imaginaţi această lumină care scaldă întreg universul. Unii clarvăzători au văzut
aceasta; au văzut că toate creaturile, toate obiectele, chiar şi pietrele se scaldă în lumină şi emană
lumină.
Această lumină a fost denumită la început lumină astrală, fiindcă este comparabilă cu lumina
stelelor. Dar deasupra acestei lumini mai există o alta, mai subtilă.
(pg.44)Când meditaţi sau când vă aflaţi într-o stare intens spirituală, aţi simţit uneori că totul în
voi devine luminos, ca un soare care străluceşte în interior, ca şi cum nişte lămpi ar fi fost aprinse, şi
să simţiţi ca şi cum această lumină ar ieşi prin faţa dumneavoastră. De îndată ce vă înălţaţi către
gradele superioare de bunătate, de generozitate, de duioşie, de puritate, lumina se naşte în voi, o
vedeţi, totul străluceşte. Dacă vă lăsaţi pradă sentimentelor de gelozie, de egoism, de cupiditate, nici
măcar nu e nevoie să vă priviţi într-o oglindă pentru a vă da seama. Simţiţi fizic întunecimea pe faţa
voastră.
Bineînţeles, nu trebuie să generalizăm. Când vedeţi o umbră pe faţa cuiva nu trebuie să vă
imaginaţi că este animat obligatoriu de sentimente sau intenţii necurate. Nu, dacă nu vedeţi şi alte
elemente pentru a judeca, vă puteţi înşela. Se poate ca altcineva din apropiere să producă o umbră
pe faţa acelei persoane; nu ea este în întuneric, ci este un nor care trece sau un obiect care-şi
proiectează umbra sa. Şi, uneori, dacă faţa sa străluceşte, se poate datora tot unei alte persoane care
se joacă cu oglinzile şi aceste oglinzi proiectează o lumină pe faţa sa. Nu persoana însăşi a creat
această lumină: o entitate a venit pentru o clipă asupra ei şi de îndată ce pleacă, lumina dispare.
Pentru a ne putea pronunţa asupra feţei cuiva, trebuie să fim capabili de a vedea dincolo de aparenţe.
Totuşi, luaţi drept criteriu valabil faptul că după gândurile, sentimentele, dorinţele, proiectele şi
intenţiile voastre, lumina din voi variază.
(pg.45)În realitate, pentru a ajunge să posedaţi această lumină, importanţa iubirii este
determinantă. Când veţi şti cum să înţelegeţi iubirea, cum să o manifestaţi, cum s-o lăsaţi să curgă
prin voi, atunci veţi deveni luminoşi. Voi spuneţi că nu vedeţi legătura ... Ei bine, vă voi arăta. Ştiţi
cum aprindeau primitivii focul: luau, de exemplu, două bucăţele de lemn pe care le frecau una de
alta, această frecare producea căldură şi imediat apărea focul. Sunt deci trei etape: mişcarea,
căldura, lumina. Dacă interpretăm acest fenomen, descoperim că mişcarea corespunde
activităţii produse de voinţă, căldura corespunde sentimentului produs de inimă, iar focul,
lumina corespunde gândului generat de intelect. În mod simbolic putem spune că, în domeniul
iubirii, oamenii se opresc la mişcare. Bineînţeles, această mişcare produce căldura, dar ei trebuie să
depăşească acest stadiu al simplei senzaţii pentru a merge mai departe, până la lumină, la înţelegere,
pentru a putea pătrunde misterele universului. Iubirea poate să-i conducă până acolo, cu condiţia să
nu se limiteze s-o considere exclusiv ca pe o efervescenţă agreabilă. Există o întreagă ştiinţă care-l
învaţă pe discipol cum să producă lumina, dar pentru aceasta nu trebuie să caute numai plăcerea,
fiindcă plăcerea absoarbe toate energiile şi împiedică lumina să izbucnească.
(pg.46)Când reunim şi medităm în linişte, lăsaţi la o parte toate preocupările voastre,
concentraţi-vă asupra luminii ca şi cum totul ar depinde de ea, ca şi cum însăşi viaţa voastră ar
depinde de ea. Iată, gândiţi că este ultimul vostru moment, că trebuie să părăsiţi pământul şi că
numai lumina vă poate salva şi vă legaţi de ea. Lumina ... nimic altceva nu trebuie să conteze. Este
cel mai minunat exerciţiu din câte există. Vă puteţi imagina această lumină albă, incandescentă, şi
atunci puteţi spune, ca Iniţiaţii: "Sunt parte din parte din sufletul incandescent ..." V-o puteţi
imagina violetă, albastră, verde, galbenă, portocalie sau rosie. Dar este preferabil să fie albă, fiindcă
lumina albă le rezumă, le răneşte pe toate celelalte. Prin această lumină albă puteţi avea a-tot-
puterea violetului, pacea şi adevărul albastrului, bogăţia şi întinerirea atentă a verdelui, înţelegerea şi
cunoaşterea galbenului. Sănătatea, vigoarea, vitalitatea portocaliului, forţa, activitatea şi dinamismul
roşului. Dar mai întâi de toate ea trebuie să fie albă. Când veţi reuşi să vă concentraţi asupra luminii,
fie că vă simţiţi ca un ocean care vibrează, palpită, freamătă sau unde totul este pace, fericire,
bucurie începeţi să simţiţi că acestă lumină este totodată un parfum şi o muzică, acea muzică
cosmică pe care o numim muzica sferelor, cântecul a tot ce există în Univers.

13
 (pg.47)Nu există lucrare mai demnă, mai glorioasă, mai puternică ca lucrul cu lumina. Şi
aceasta, dacă vreţi într-adevăr să vă preocupaţi de ceva grandios, de ceva nobil. Toate celelalte
activităţi au o latură bună şi o latură nefavorabilă. Dacă vă observaţi pe voi înşivă, constataţi după
câţiva ani, indiferent ce meserie aţi exercitat v-aţi uzat, v-aţi pierdut forţele, sănătatea frumuseţea.
Bineînţeles, există şi câteva avantaje, câţiva bănuţi, nişte onoruri, dar dacă trebuie să puneţi toate
acestea în balanţa divină, veţi constata că puţinul pe care l-aţi câştigat nu compensează bogăţiile pe
care le-aţi pierdut.
Din nefericire, acesta este un gen de calcul pe care oamenii nu sunt obişnuiţi să-l facă. Ei fac
probabil multe calcule, atunci când vor sa obţină bani, onoruri, glorie sau ştiinţă, dar nu pun
niciodată în celălalt taler al balanţei pierderile antrenate de aceste achiziţii, pacea, sănătatea, bucuria
lor, puritatea. Vor sfârşi probabil prin a obţine ceea ce doresc, dar câţiva ani mai târziu îi regăsim în
clinicile sau spitalele psihiatrice incapabili să mănânce, să bea, să se bucure. În acel moment îşi dau
seama de valoarea celora pe care le-au pierdut. Şi spun: "Dacă aş fi ştiut!..." Dar e prea târziu. Ar fi
trebuit să ştie mai devreme. Iată de ce, voi care "ştiţi", consacraţi din ce în ce mai mult timp luminii.
Este singura activitate care vă poate îmbogăţi cu-adevărat, care vă poate reechilibra. Credeţi-mă, cu
toate celelalte activităţi, chiar dacă veţi câştiga câteva mărunţişuri pe de o parte, veţi pierde pe de
altă parte lucruri cu mult mai pretioase. Uitaţi-vă puţin înapoi pentru a vă revedea existenţa de până
acum şi veţi descoperi cât este de adevărat. Aşadar, de-acum înainte, când veţi dori să vă lansaţi în
activităţi care să vă aducă alte avantaje lumeşti, reflectaţi mai întâi cât vă va costa acest lucru cel
puţin în două domenii: în cel al sănătăţii şi în cel al evoluţiei spirituale. Rolul meu este acela de a vă
da criterii care să vă permită să vă transformaţi viaţa, adică să puteţi intra în noua viaţă. Dacă ar
trebui pentru a vă face plăcere, să mai propag regulile vieţii vechi nu e nici o problemă, numai că-mi
închid prăvălia. Deci, voi continua să vă prezint noile legi care pot ajuta oamenii să se liniştească
pentru a putea găsi calea spre patria celestă. Chiar dacă acum sunt puţini candidaţi gata să urmeze
aceste reguli, este o altă problemă, eu am datoria să continui să le dau.
(pg.49)De-acum înainte, fie că sunteţi cu toţii aici, sau singuri acasă, sau în altă parte, gândiţi
cum să vă legaţi la sursa tuturor binecuvântărilor: lumina, iată totul.
Demult (să fi avut douăzeci de ani), am citit nişte cuvinte pe care nu le-am putut uita: un citat
din Zohar(?). Erau în bulgară, bineînţeles, dar vi le voi traduce în franceză: "Şapte lumini sunt în
Sublimul înalt şi acolo locuieşte Bătrânul Bătrânilor, Taina Tainelor, Misteriosul Misterioşilor, Äin
Soph". Când pronunţam aceste cuvinte, totul vibra şi frisona în mine.
Aceste şapte lumini sunt cele şapte culori şi fiecăreia din ele îi corespunde o virtute: violetului
sacrificiul, indigoului forţa, albastrului adevărul, verdelui speranţa, galbenului înţelepciunea,
portocaliului sfinţenia, roşului iubirea. Dar trebuie ştiut că fiecare greşeală pe care omul o comite
diminuează în el puterea care corespunde uneia din aceste culori. Este aproape inutil să lucrăm cu
lumina şi culorile pentru a obţine puteri spirituale dacă nu le sustinem în noi înşine prin virtuţile
corespondente. Toţi cei care îşi imaginează că vor deveni mari magi numai dedându-se la o practică
sau alta, fără a ameliora nimic în viaţa lor interioară, se înşeală. Entităţile superioare nu cedează
acestor tentative, numai entităţile celor mai de jos niveluri, elementaliilor, monştrii, se apropie. Dacă
voiţi să atrageţi îngerii şi arhanghelii, nu veţi reuşi s-o faceţi decât graţie virtuţilor voastre, fiindcă
entităţile superioare nu răspund decât celor care ştiu să manifeste adevărata lumină, adică: puritatea,
iubirea, înţelepciunea adevărul.
Trebuie să ştiţi că dacă doriţi să atrageţi dragostea sau prietenia cuiva, toate mijloacele pentru a
ajunge la acestea sunt interzise (bani, seducţie, violenţe, cadouri, cu toate că toată lumea utilizează
aceste mijloace fiindcă sunt cele mai facile) în afară de lumină. Da, singurul mijloc recunoscut de
Cer, care este în acelaşi timp şi cel mai puternic, este de a trimite persoanelor de care dorim să ne
facem iubiţi - cadouri de lumină spirituală pe care o răspândim în jurul lor. Când doriţi ca cineva să
vă iubescă şi să se gândească la voi, trimiteţi-i lumină. Sufletul său care va simţi prezenţa unei
entităţi benefice vă va aprecia din ce în ce mai mult. Doriţi ca prietenii la care mergeţi să fie fericiţi sa
vă primească ? Atunci nu procedaţi ca toată lumea sa faceţi vizite părinţilor sau prietenilor în
momentele de iritare, de nelinişte, când sunt în întuneric. Înainte de a intra într-o casă, reculegeţi-vă

14
câteva clipe, gândind că această casă şi locuitorii ei sunt cufundaţi în lumină. Cum să nu fie fericiţi să
vă revadă ?
(pg.51)Lumina trebuie să fie preocuparea voastră constantă. Oriunde aţi fi, de îndată ce aveţi un
moment liber, gândiţi-vă la lumină. Când vă simţiţi sufletul umbrit de o tristeţe, de o greutate, de o
îndoială, mergeţi spre lumină şi vorbiţi-i. Spuneţi-i: "O, lumină, tu care eşti cea mai inteligentă,
intră în mine, vino si luminează-mi inima şi creierul". Şi lumina vine şi vă luminează. Dacă
doriţi să ajutaţi pe cineva care se află la grea încercare, trimiteţi-i prin gând raze luminoase,
pătrundeţi-l cu aceste raze. Dacă simţiţi o durere în corpul vostru, chemaţi lumina, imaginaţi-vă că
ies din degetele voastre raze de toate culorile şi dirijaţi-le spre locul dureros, după un timp veţi
constata o ameliorare.
Să ştiţi că nu veţi fi cu adevărat sănătoşi decât atunci când veţi reuşi sa formaţi în jurul vostru o
aură pură si puternică conţinând toate culorile spectrului. Aceasta este adevărata medicină. O aură
puternică este cea mai bună protecţie, este ca o barieră care se opune curentelor nefaste şi
tulburărilor de tot felul. Înconjuraţi de o astfel de aură, omul este ca într-o fortăreaţă şi chiar atunci
când toţi în jurul lui sunt agitaţi, tulburaţi, bolnavi, el îşi păstrează în continuare iubirea şi curajul său
fiindcă se simte locuit de o prezenţă luminoasă graţie căreia îi poate ajuta pe alţii.
(pg.52)Încercaţi să înţelegeţi importanţa lucrului cu lumina şi veţi avea un mijloc infailibil. Dacă
nu obţineţi imediat rezultate, este pentru că aţi rămas prea mult timp departe de lumină. Există
atâtea elemente opace care s-au acumulat în voi încât lumina nu le poate încă pătrunde. Ea întâlneşte
pereţi prea groşi, trebuie s-o ajutaţi să-şi croiască drum în voi purificând, pentru a face pereţii să
devină din ce în ce mai subţiri şi transparenţi.
Într-o zi, în sfârşit, lumina va izbucni şi va inunda totul, acesta va fi triunghiul Fraternităţii Albe
Universale în lumea întreagă. Dar sunt necesare lămpi aprinse, vii, cum a fost în Rabbi Shimon bar
Yokai care a fost numit "Lampa Sfântă" căci răspândea lumină. Când a murit, s-a spus că lampa s-a
stins. Dar lampa luminează încă în cealaltă lume.
VI. Prisma, imaginea omului
Prisma ne relevă cum lumina albă se descompune în şapte culori.

prismă desen !

Acest fenomen al descompunerii luminii cu ajutorul prismei se bazează pe trei numere

semnificative: 1, 3, 7. Numărul 1 reprezintă fascicolul luminos care cade pe una dintre feţele prismei,
numărul 3 reprezintă prisma însăşi cu cele trei feţe, iar nr. 7 reprezintă culorile dispersate de către
prismă.
Simbolic, putem stabili o corespondenţă între cele trei laturi ale prismei şi cele trei principii care
guvernează comportamentul omului: intelectul, inima, voinţa. Pentru a putea iradia armonios cele
şapte culori, trebuie ca această prismă - care este omul - să fie transparentă şi echilaterală, adică
intelectul, inima şi voinţa să fie în mod egal dezvoltate în el, trebuie să fie inteligent, bun şi agreabil
să-şi realizeze gândurile şi sentimentele sale. În acel moment totul în el este armonios ... Dar,
evident, sunt cazuri foarte rare, iar prisma echilaterală reprezintă pe Iniţiat, pe Înţelept, pe marele
maestru.
În cele mai multe cazuri, oamenii sunt triunghiuri cu laturi inegale. Unii au voinţa mult mai
dezvoltată, ceea ce înseamnă că, cel mai adesea, se mulţumesc să realizeze proiectele altora. Alţii,
din contra, au intelectul şi inima mult mai dezvoltate decât voinţa, aceasta semnifică faptul că aceste
persoane reflectează şi analizează destul, că sunt de asemenea foarte sensibile, dar când este vorba
să acţioneze, să realizeze ceva, ele aşteaptă să o facă alţii în locul lor. Şi tot aşa, există tot felul de

15
oameni ... Esenţial este însă să înţelegem că trebuie să facem toate eforturile pentru a deveni prisme
echilaterale pentru a putea iradia cele şapte culori, adică a emana cele şapte virtuţi. Nu trebuie să
fabricăm lumina, ea este deja prezentă gata să treacă prin noi pentru a produce efectele sale, numai
noi nu suntem încă gata, noi nu suntem nici suficient de dezvoltaţi, nici purificaţi. Da, Dumnezeu
este gata să intre în om pentru a se manifesta în toată splendoarea celor şapte culori, adică
să-i dea toate virtuţile şi puterile, dar omul este opac, dezechilibrat sau bolnav şi Dumnezeu
nu se poate manifesta decât imperfect prin el.
Deci, primul lucru care trebuie făcut, este să recreăm echilibrul în noi înşine: de exemplu, dacă
până acum am dezvoltat numai intelectul, trebuie să găsim condiţii să ne dezvoltăm inima, iar apoi
să lucrăm, să facem exerciţii pentru întărirea voinţei. Când acest triunghi al inimii, intelectului şi
voinţei este perfect dezvoltat, omul îşi dă sema că în mod automat lumina intră în el şi reizvorăşte
sub forma celor şapte culori.
Să aruncăm acum o privire asupra funcţiilor organismului fizic: fiecare reproduce fenomenul
prismei cu lumina care se descompune în şapte culori. Când mâncaţi de exemplu, hrana reprezintă
lumina, stomacul reprezintă prisma şi el trebuie să fie în bună stare pentru a putea digera alimentele,
adică să distribuie cele şapte forţe, cele şapte culori, în tot corpul. El trimite roşul în sistemul
muscular, portocaliul în sistemul circulator, galbenul în sistemul nervos, verdele în sistemul digestiv,
albastrul în sistemul respirator, indigoul în sistemul osos şi în fine, violetul în sistemul glandelor
endocrine şi al chakras-urilor.
La fel se întâmplă cu aerul pe care-l respirăm, reprezintă simbolic lumina soarelui, organele
respiratorii (nasul şi plămânii al căror rol este aici comparabil cu cel al stomacului), reprezentând
prisma.
(pg.56)În momentul în care sângele purificat şi încărcat cu oxigen părăseşte plămânii, el
distribuie în organism şapte fascicole de forţe.
Acelaşi fenomen se produce cu văzul şi auzul: imaginile sunt recepţionate de ochi, sunetul de
auz, ca de nişte prisme care le descompun şi le trimit sub formă de impresii. Deci, tot ce pătrunde în
om, adică tot ce este absorbit sau recepţionat de el, se poate compara cu lumina care intră în prismă
şi este descompusă pentru a putea fi distribuită. Sunt aceleaşi fenomene.
Să vedem acum cum se face repartiţia .......... al cantităţii. Când stomacul distribuie energiile, el
trimite 4 părţi în regiunea abdomenului şi organelor sexuale, 2 părţi plămânilor şi inimii şi numai 1
parte creierului. Pentru a înţelege această repartitie, trebuie să ne amintim de o altă diviziune în trei
pe care o utilizează tradiţional ştiinţa iniţiatică: diviziunea cap, torace, abdomen. Capul corespunde
lumii divine, lumii inteligenţei, toracele (plămânii şi inima) lumii astrale, iar abdomenul (organele
digestive şi sexuale) corespund lumii fizice. Aceasta este o diviziune tradiţională la ezoterici. Deci,
stomacul care absoarbe hrană şi o distribuia, păstrează 4 părţi pentru regiunea sa, trimite 2 părţi la
cord şi plămâni şi o parte la creier. Din aerul primit, plămânii trimit 2 părţi la abdomen, 2 părţi la
creier şi păstrează 3 părţi pentru ei şi inimă. În sfârşit când creierul primeşte energie solară, păstrează
4 părţi pentru el, trimite 2 părţi la inimă şi plămâni şi numai 1 parte la abdomen. Elementele
spirituale care lasă foarte puţine deşeuri, intră într-o mică cantitate în stomac, în timp ce sistemul
nervos primeşte aproape tot. Invers, aproape toate energiile produse de hrană şi băutură merg la
sistemul muscular şi abdomen şi destul de puţin la creier.
Este esenţial acum să înţelegem ce ne spune prisma, trebuie să lucrăm asupra noastră înşine
pentru a deveni puri ca un cristal şi a dezvolta armonios acest triunghi care formează capul, plămânii
şi abdomenul. În acel moment, lumina în care suntem cufundaţi ne va traversa şi va ieşi din nou sub
forma a şapte culori, cele mai frumoase, cele mai strălucitoare.
V-am vorbit deja de simbolismul celor două triunghiuri, unul cu vârful în sus şi altul cu vârful în
jos. Unii dintre noi ştiu deja că aceste două triunghiuri echilaterale sunt simbolurile bărbatului şi
femeii care au dezvoltat la perfecţiune inima, intelectul, şi voinţa lor.

desen 2 triunghiuri, Pg.57 jos

16
 (pg.58) Triunghiul bărbatului are vârful orientat în jos fiindcă reprezintă Spiritul cosmic care
coboară întotdeauna către materie, către pământ, pentru a-l învigora, a-l ......... şi a-i da o parte din
energia sa: reprezintă involuţia.
Triunghiul femeii are vârful orientat în sus fiindcă este simbolul materiei care urcă pentru a se
uni cu prea-iubitul său, spiritul: este evoluţia. Fiecare face jumătate din drum şi când se întâlnesc, se
îmbrăţişează, fuzionează şi sunt în plenitudine. Acestă întâlnire a Spiritului cu materia este
simbolizată de Semnul lui Solomon.

desen , pg 58

Când bărbatul şi femeia se unesc pentru a crea un copil, ceea ce bărbatul dă femeii, este 1,
lumina, iar femeia care reprezintă pe 3, prisma, produce cele 7 forţe: o fiinţă completă. Este aceeaşi
lege. Iar dacă femeia nu este bine conformată, ea nu va produce un fascicol de culori perfecte, adică
o fiinţă omenească cu toate membrele, toate facultăţile şi calităţile, ci o fiinţă handicapată. Aceasta
depinde de mamă, dar şi de tată, fiindcă tatăl nu dă totdeauna mamei ceva atât de pur şi luminos ca
lumina soarelui. Ceea ce este sigur, este că dă ceva (pg.59)şi această lumină dată de tată,
strălucitoare sau ternă, care trece prin prisma mai mult sau mai puţin perfectă a mamei, produce un
copil mai bine sau mai puţin bine conformat. Dar corespondenţele sunt absolut valabile.
Chiar când vă vorbesc, cuvintele pe care le pronunţ sunt ca lumina soarelui iar voi, voi sunteţi
prismele. Dacă cuvintele mele sunt la fel de pure, de inteligente, de perfecte ca lumina soarelui, şi
dacă voi sunteţi nişte prisme bune, adică dacă sunteţi odihniţi, atenţi şi vigilenţi, cu un intelect şi o
inimă receptive, se vor naşte copii extraordinari, adică idei, imbolduri şi decizii constructive. Dar
chiar dacă vă fac revelaţiile cele mai profunde şi mai adevărate iar voi sunteţi somnolenţi, obosiţi sau
indiferenţi la cuvintele mele, nu sunteţi nişte prisme bune: nu se va produce niciun rezultat şi se vor
produce chiar neînţelegeri, fiindcă voi veţi înţelege altceva decât v-am spus eu.
Acum vă voi descoperi încă ceva extrem de interesant. Iniţiatul care posedă în el însăşi cele
două triunghiuri, cele două principii masculin şi feminin, reprezintă unirea spiritului cu materia. Când
el este plin de bunătate, de iubire şi de compasiune pentru oameni şi cu atenţia concentrată pentru
ale trimite binecuvântările sale, el reprezintă triunghiul spiritului al cărui vârf este orientat în jos,
adică către umanitate. În acel moment el primeşte lumina lui Dumnezeu, şi cu toate că întreaga sa
activitate este orientată în jos, către oameni, această lumină iese din el într-un fascicol de şapte culori
care se proiectează către cer, iar îngerii, arhanghelii şi Dumnezeu Însuşi sunt uimiţi.
Cât despre principiul feminin care este simbolizat prin triunghiul materiei, triunghiul al cărui vârf
este orientat în sus, este mult mai aproape ca centrul pământului. Acest centru al pământului
proiectează şi el o lumină, dar o lumină infernală, o lumină tenebroasă care poate (pg.60) avea
asupra fiinţei umane, dacă nu este ........ , inteligentă şi pură, efecte dezastroase. Deci, cum am spus,
când Iniţiatul are pentru umanitate o iubire total dezinteresată şi când toate forţele sale, din tot
sufletul său, cere ca toţi oamenii să fie în bucurie, în abundenţă, în pace şi în plenitudine, atunci cele
şapte culori izvorăsc prin el. Dar se petrece în acelaşi timp şi altceva foarte important: toate forţele
întunecate pe care infernul i le trimite, Iniţiatul le purifică, le transformă şi ştie să le utilizeze. Pentru
marii Iniţieţi, nu există rău pe care să nu reuşească să-l transforme în lumină şi bucurie. Numai atunci
când omul nu se află în legătură cu lumina divină, când nu a reuşit să-şi dezvolte inteligenţa şi
voinţa, poate suferi influenţele subterane care-l pot tulbura şi chiar face să cadă.
(pg.61)Creierul, plămânii şi stomacul distribuie fiecare şapte forţe în toate sistemele
organismului uman: 3 x 7 = 21 şi împreună cu omul însuşi, 22. Iată cele 22 de chei , cele 22 de taine
ale Tarotului. Sau, dacă nu vreţi să socotiţi omul fiindcă el este deja subînţeles prin cele 21 de forţe,

17
îl puteţi înlocui prin lumina care produce toate forţele. Aceasta face deci 7 energii pentru cap, 7
pentru plămâni si inimă, 7 pentru abdomen şi împreună cu lumina soarelui, acesta totalizează 22.
Întreaga viaţă, multitudinea afinităţilor şi corespondenţelor, care constituie viaţa este
reprezentată în acestă imagine a luminii pe care prisma o descompune în şapte culori. De aceea vă
dau acum ca regulă să căutaţi lumina, să vă imaginaţi că sunteţi o prismă şi că v-aţi orientat atât de
bine încât vă lăsaţi traversaţi de razele soarelui pentru a face să reizvorască imediat în jurul vostru
cele şapte culori magnifice.

(pg.62)

VII. Puritatea deschide porţile luminii

I.

În fiecare noapte, când omul adoarme, sufletul său se depărtează de corpul său fizic pentru a se
cufunda în Sufletul Universal. În timpul acestui repaus al corpului, se realizează în el o curăţire, o
purificare. Odată îndeplinită această lucrare, sufletul poate veni şi-şi reia funcţiile şi să se manifeste
în materie prin tot felul de activităţi. Acest proces se repetă în fiecare noapte şi chiar în timpul zilei
pentru anumite persoane. Deci, noaptea, sufletul abandonează corpul fizic (dar rămânând totuşi
legat de el prin legături subtile numite coarda de argint) şi când el revine dimineaţa, găseşte casa
măturată, curăţată spălată, şi-şi poate relua lucrul. Dacă sufletul n-ar fi părăsit corpul, omul ar fi
murit otrăvit, asfixiat, fiindcă acţiunea de curăţire nu s-ar fi putut realiza în el.
Trebuie să înţelegem bine că viaţa este o combustie: toate aceste activităţi fizice, afective,
mentale, cărora le dăm numele de "viaţă", produc o degajare de forţe, dar lasă reziduuri pentru
eliminarea cărora este necesar un anumit timp. Este deci necesar ca sufletul să se îndepărteze pentru
a se putea face curăţirea. Şi fiindcă invazia corpului de către impurităţi obligă sufletul să-l
părăsească, decurge din aceasta că, cu cât un om devine pur şi limpede, cu atât e mai puţin
necesar ca sufletul să-l părăsească. Evident, când omul s-a supraîncărcat cu hrană greoaie (şi nu
mă refer numai la hrana fizică ci şi la cea astrală şi mentală), această curăţire durează mai mult timp
şi prelungeşte absenţa sufletului. Este uşor de înţeles: când menajera vine să facă curat înarmată cu o
mătură, cu o găleată, cu o cârpă, stăpânul casei este obligat să-i lase biroul liber şi să plece până ce
treaba este terminată ! Sufletul este deci alungat din corp fiindcă e prea multă curăţenie de făcut.
Problema care se pune acum este dacă sufletul care părăseşte corpul urcă întotdeauna. Să se
unească cu sufletul universal, sau rămâne numai să plutească în regiunile inferioare. Aceasta depinde
de persoană, de natura şi calitatea dorinţelor, sentimentelor şi gândurilor ei. Dar nu doresc să
vorbesc aici decât de o fiinţă animată de un ideal spiritual măreţ. În timpul somnului, sufletul său se
înalţă către lumină, se scaldă în ea, contemplă imensitatea, călătoreşte şi comunică cu entităţile
celeste ... Când el îşi regăseşte corpul, şi comunică amintirea celora pe care le-a trăit şi se va strădui
să le imprime creierului. Şi chiar dacă omul nu devine imediat conştient, cum toate aceste maprente
sunt de neşters, într-o bună zi se va produce revelaţia. Iată de ce se poate întâmpla ca deodată, ca
într-o străfulgerare, să deveniţi conştienţi de anumite adevăruri sublime pe care subconştientul
vostru le purta deja de mai mult timp. Nu venise încă momentul să conştientizaţi, dar într-o clipă,
când creierul vostru s-a aflat în condiţii favorabile, fintr-o dată lumina a izbucnit. Evident, dacă
sunteţi obişnuit să lucraţi asupra corpului vostru fizic pentru a-l purifica şi sensibiliza, sufletul nostru
poate înregistra mult mai uşor realităţile lumii sublime şi le poate transmite conştientului vostru. De
aceea este important să dăm corpului fizic o hrană pură, aer pur, băuturi pure şi chiar gânduri,
sentimente, activităţi pure.
Spiritualitatea nu constă în a neglija materia pentru a ne ocupa numai de spirit, fiindcă în
realitate manifestările spiritului sunt limitate de gradul slab de evoluţie al corpului nostru fizic.
Spiritul are toate puterile, dar nu le poate manifesta atâta timp cât organele corespondente
din corpul nostru nu sunt trezite. Alchimiştii care au înţeles această idee s-au ocupat de a
transforma materia, de a o purifica, sublima. Toată acea lucrare pe care o făceau asupra materialelor
în creuzete, alambicuri, era simbolică. În realitate era o lucrare asupra corpului fizic prin apă, prin

18
aer, prin foc, până când corpul era capabil să reflecte şi să lase să treacă lumina celestă şi virtuţile
spiritului. Spiritul nu are nevoie să evolueze. Din cotră, rolul său este să involueze, adică să coboare
pentru a anima materia. În regiunea sublimă căreia îi aparţine, el este perfect. Este o problemă care
trebuie să fie foarte clară pentru discipol: spiritul are toate posibilităţile în cer, dar este neputincios în
planul material atâta timp cât organele corpului fizic nu sunt pregătite să-i asigure manifestarea. Este
foarte important de înţeles acest lucru, fiindcă oamneii fie sunt influenţaţi de filozofia materialistă, fie
de o concepţie greşită despre spiritualitate şi nu reuşes să le împace. Sub forme diferite alchimiştii
exprimau mereu aceeaşi idee: ei spuneau că lucrează asupra materiei pentru a o face să devină
subtilă şi a o transforma în aur pur, simbolul perfecţiunii.
Nu este deci atât de important să ne ocupăm de suflet şi de spirit, ci de instrumentele
fizice prin intermediul cărora ele se manifestă, şi unul dintre aceste instrumente privilegiate
este, evident, creierul. Când întâlniţi o fiinţă debilă, nu spiritul său este debil - spiritul său poate fi
cel al unui mare înţelept - ci este instrumentul prin care el se manifestă, creierul său este defect. Daţi
celui mai mare violonist o vioară cu coarde slăbite şi nu va putea cânta. Spiritul este şi el un virtuoz
care are nevoie, pentru a se manifesta, de un bun instrument. Cerem prea mult spiritului: îi dăm un
corp ruinat şi aşteptăm să facă minuni. Ei nu, nu se poate: e ca şi cum am vrea să scoatem o scânteie
dintr-un chibrit umed: nu este posibil.
Ceea ce-i împiedică pe oameni să primesca revelaţiile Cerului este faptul că nu reuşesc să se
degaje de grijile lor materiale şi de aceea sunt încorsetaţi, sufocaţi. Nici măcar nu se gândesc să
consacre un minut lumii divine sau soarelui, fiindcă unica lor preocupare este să ştie cum să aranjeze
una şi alta. Eu nu spun că oamenii trebuie să-şi abandoneze afacerile, dar este important să-şi lase
pentru un moment preocupările la o parte, ca şi cum ar lăsa o povară. Priviţi de exemplu un hamal
care transportă poveri într-o expeditie în munţi: din timp în timp le lasă jos, respiră puţin, se aşează,
ronţăie ceva, bea, apoi îşi reia încărcătura şi îşi urmează urcuşul. N-aţi putea face şi voi la fel?
Gândiţi-vă din când în când să vă lăsaţi grijile undeva, o oră sau două; vă asigur, nimeni nu va
veni să vi le ia ! Nu există prea mulţi candidaţi să preia grijile altora. Deci, lăsaţi-le cu toată
încrederea - când veţi porni din nou la drum le veţi găsi exact unde le-aţi pus - şi intraţi în contact cu
Cerul.

II.

Acum câţiva zeci de ani, când încă se mai utilizau lămpi cu petrol, în fiecare seară trebuia să se
cureţe sticla lămpii. Arderea producea deşeuri, petrolul prin ardere degajă un fel de funingine care se
depunea pe sticlă, şi chiar dacă flacăra era aprinsă, lampa nu mai lumina, trebuia curăţată.
Acelaşi fenomen se petrece şi în noi, fiindcă viaţa este o ardere, da, gândurile, sentimentele,
actele noastre, toate manifestările noastre sunt rezultatul unei arderi. Pentru a produce flacăra,
acestă energie care ne dă viaţă, trebuie să existe undeva materiale pregătite pentru ardere. Dar
această combustie se însoţeşte inevitabil de deşeuri care trebuiesc eliminate, fiindcă aşa cum sticla
lămpii neştearsă de funingine nu mai dă lumină sau cum soba cu lemne sau cărbuni necurăţată de
cărbuni nu mai dă căldură, tot aşa omul care nu se purifică se afundă în întuneric, frig şi sfârşeşte
prin a-şi pierde viaţa.
Din nefericire oamenii nu s-au gândit niciodată la aceste corespondenţe, şi-şi imaginează că pot
trăi foarte bine fără să se preocupe de eliminarea impurităţilor. Ei ştiu că trebuie sa se spele în fiecare
zi fiindcă altfel porii pielii lor se vor închide şi aceasta va dăuna sănătăţii. Dar interior nu se spală, de
aceea porii pielii lor spirituale sunt astupaţi, nici o lumină nu ajunge la ei şi rămân scufundaţi în
întuneric, acuzând Cerul că i-a abandonat şi că rămâne surd. Ei bine, Cerul nu ne-a abandonat şi nu
este nici surd ! Obstacolele vin de la noi, fiindcă noi ne-am format în jur o crustă atât de groasă, am
întărit-o şi consolidat-o, încât nici Cerul n-o poate traversa. Noi suntem cufundaţi în lumea divină şi
totuşi ne simţim izolaţi şi separaţi de el, tocmai fiindcă această crustă formată de gândurile şi
sentimentele noastre inferioare, fac un ecran care ne împiedică să intrăm în comunicare cu El. În
realitate Cerul, lumina, bucuria, totul este prezent şi ne înconjoară, şi cel care decide să lucreze

19
asupra lui însuşi pentru a se purifica şi a-şi transforma corpurile subtile, făcându-le să devină
receptive şi sensibile, îşi va da seama că nu există de fapt nici o separare între Cer şi el însuşi.
Vă voi da o altă imagine. Când cerul este senin, apare soarele, când cerul este acoperit de nori,
soarele rămâne ascuns. Dar dacă urcaţi cu avionul până la o altitudine de zece mii de metri, vă aflaţi
deasupra plafonului de nori, unde soarele străluceşte mereu, nu este niciodată ascuns ...
Ei bine, din punct de vedere ezoteric, norii nu sunt nimic altceva decât gândurile şi sentimentele
opace, dense şi terne care, acumulându-se în inima şi intelectul nostru, ne ascund soarele. În
interiorul nostru străluceşte întotdeauna un soare, un soare care este Dumnezeu Însuşi, sursa vieţii,
sursa luminii. El este mereu acolo, prezent undeva în esenţa noastră, în centrul fiinţei noastre, dar
nu-l vedem, nu-l simţim, suntem în îtuneric şi tremurăm, dar de ce ? Fiindcă n-am ştiut să ne
purificăm.
Este extrem de important pentru om să ştie să-şi elimine impurităţile organismului său psihic.
De aceea exerciţiile de purificare ocupă un loc atât de important în viaţa discipolului, şi nu numai
purificare prin mijloacele fizice: postul, exerciţiile respiratorii, abluţiile, etc. ... dar şi purificarea prin
mijloacele spirituale: concentrarea, rugăciunea, fiindcă aceste exerciţii îi permit să introducă în el o
substanţă care dezagregă tote elementele străine, deci nocive.
V-am dat deja în mai multe rânduri exerciţii pe care să le faceţi cu cele patru elemente, focul
care arde, aerul care dispersează, apa care spală şi pământul care înglobează.
Regăsiţi aceste exerciţii şi practicaţi-le1.
Este în interesul vostru. În fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiţi că activităţile voastre fizice
şi psihice, fiind rezultatul unor arderi, produc deşeuri de care trebuie să scăpaţi. Aceste deşeuri nu
sunt comparabile decât poate cu un pic de fum, dar fumul care se depune în fiecare zi formează până
la urmă un strat negru pe care nimic nu-l mai poate înlătura.
Să luăm un alt fenomen al vieţii cotidiene la care nu v-aţi gândit cum să-l interpretaţi. Când
mâncăm trebuie să evacuăm anumite materii: este o lege la care sunt supuse toate creaturile. Studiaţi
sistemul digestiv la om: totul este conceput perfect pentru a primi hrana şi a arunca ce n-a putut fi
asimilat. Dacă apare o anomalie care perturbă funcţionalitatea rinichilor sau a intestinelor, omul se
otrăveşte încetul cu încetul. Dar acest lucru nu este valabil numai în planul fizic, dacă evacuarea nu
se face corect nici în planul eteric, astral, mental, omul , de asemenea, se otrăveşte. Câţi oameni nu
sunt intoxicaţi psihic fiindcă corpurile lor eteric, astral, sau mental sunt saturate de impurităţi ! Ei nu
ştiu faptul că şi în acele planuri sunt elemente de aruncat, iar canalele sunt astupate. Trebuiesc
permeabilizate pentru ca circulaţia să se poată face din nou.
Iată încă o dovadă pentru cele pe care tocmai vi le-am relatat. Suntem cufundaţi în viaţa divină,
luminoasă şi bogată, dar nu o simţim fiindcă canalele sunt obturate şi comunicarea este întreruptă.
Iată de ce rolul esenţial al îniţierii este să înveţe pe discipol că numai purificându-se va reuşi să
restabilească comunicarea pentru ca viaţa divină să circule în el. Când viaţa circulă ea aduce toate
materialele indispensabile celulelor. În momentul în care această circulaţie se opreşte, urmează
moartea.
Ceea ce v-am revelat acum este înscris în natură de către Inteligenţa cosmică, dar voi nu v-aţi
dat silinţa să o descifraţi. Studiaţi viaţa tuturor creaturilor şi observaţi că într-un moment sau altul,
toate au ceva de aruncat.
Deci în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, gândiţi-vă la curăţire, la purificare. Faceţi să
curgă apa, apa celestă, imaginaţi-vă că vă aflaţi într-un torent sau sub o cascadă şi că toate
impurităţile voastre sunt îndepărtate. Vă mai puteti imagina că sunteţi un cristal şi că încet,
încet, deveniţi transparent. Oh ! Bineînţeles, nu poate fi vorba de o transparenţă fizică, ci în
domeniul eteric, astral, mental, iar un clarvăzător va putea constata că sunteti cu adevărat
transparent şi pur ca un cristal, şi că energiile Cerului trec prin voi, aşa cum lumina trece
prin prismă, descompunându-se în cele şapte culori. Deoarece există metode eficace, de ce să
nu le folosim în loc să fim mereu în suferinţă, pe cale de a plânge şi de a-i plictisi pe ceilalţi?

1
. A se vedea vol XIII din Opere Complete, cap. VI.

20
 În fiecare zi trebuie sa vă gândiţi cum să vă purificaţi, fiindcă peste tot primiţi impurităţi nu
numai în planul fizic, mâncând, bând, respirând, dar şi în planul psihic prin gândurile şi sentimentele
voastre, dar şi prin gândurile şi sentimentele altora şi sunteţi otrăviţi. Deci, supravegheaţi-vă, nu citiţi
şi nu primiţi orice, nu frecventaţi pe oricine şi mai ales fiţi atenţi la gândurile voastre, la obiceiurile pe
care vi le faceţi, fiindcă numai graţie vigilenţei voastre veţi deveni puri, puri spiritual. Şi nu numai
această puritate vă va aduce toate binecuvântările, dar prezenţa voastră va fi benefică şi celorlalţi:
veţi face bine tuturor creaturilor pe care le veţi întâlni, la veţi curăţa, le veţi lumina.
Nu trebuie niciodată sa uitaţi că starea voastră interioară nu vă priveşte numai pe voi, dar îi
influenţează şi pe ceilalţi. Dacă sunteţi impur, prin emanaţiile voastre, îi murdăriţi şi pe ceilalţi. Doriţi
să faceţi bine, se înţelege, dar să ştiţi ca nu puteţi face nici un bine dacă nu sunteţi pur. Iată, asta este
tot, absolut. Dacă vreţi cu adevărat să ajutaţi umanitatea, o puteţi face prin puritatea voastră. Chiar
dacă nu spuneţi nimic nimănui, prin puritatea voastră lăsaţi să treacă prin voi o lumină care
contribuie la ameliorarea tuturor în jurul dumneavoastră. Da, numai prin prezenţa voastră. Dar dacă
sânteţi impur, adică rău, nedrept, lacom, criminal, contribuiţi la otrăvirea lumii întregi. Acum, fie că
o credeţi sau nu, este chiar aşa: eu cred asta sau mai degrabă o spun.
Oamenii caută inteligenţa, forţa, voinţa, iubirea şi mai ales banii ! Pentru bani toată lumea
aleargă, dar pentru puritate ... Şi iată că puritatea este baza tuturor. Ocupaţi-vă de puritate şi restul
va veni singur la voi. Puritatea vă va face mai sănătos, mai frumos, mai puternic, mai inteligent.
Evident contemporanii atât de savanţi şi erudiţi au lăsat la o parte această problemă a purităţii. Viaţa
pură ... la ce ar putea servi viaţa pură ? Ei au alte preocupări si ca urmare, cu viaţa lor impură se
pun în pericol, se îmbolnăvesc şi pierd chiar tot ce aveau, fiindcă baza era şovăielnică. Da, baza. Au
existat sfinţi care n-au citit nici o carte, care n-au făcut niciodată studii, ci au lucrat numai pentru
puritate şi iată că toate celelalte calităţi au început să se mainfeste în ei: cunoaşterea, clarvederea,
puterea de vindecare ... fiindcă nu mai existau în ei straturi opace, nu mia existau ecrane şi toate
bogăţiile Cerului puteau pătrunde în ei.
Trebuie deci să lucraţi în fiecare zi pentru a permite luminii să intre, în fiecare zi să curăţaţi, să
frecaţi, să spălaţi ... ca femeile de serviciu care au această muncă. Voi spuneţi: "Cum ? Noi care
intenţionăm sa devenim prinţi şi prinţese, ne spuneţi că trebuie să fim ca femeile de serviciu ?"
Desigur o femeie de serviciu poate deveni o prinţesă. Când veţi pune totul la punct în voi, veţi
abandona vechile voastre veşminte pentru a se îmbrăca cu veşminte princiare !
VIII. Trăiţi viaţa intensă a luminii
Dintre toate lucrurile pe care le cunoaştem în lumea fizică, lumina este cea mai rapidă: ea
parcurge 300.000 kilometri pe secundă. De ce tocmai ei Inteligenţa cosmică i-a dat cea mai mare
rapiditate ? Exceptându-i pe Iniţiaţi care au acvordat întotdeauna prioritate luminii, nimeni nu s-a
gândit vreodată să-şi pună o astfel de problemă, pentru a trage concluziile în viaţa spirituală.
Nimic nu poate egala viteza luminii şi acest fapt îi conferă o mare superioritate asupra tuturor
lucrurilor. Da viteza este un criteriu al perfecţiunii, şi nu numai în domeniul tehnic. Dacă gândirea
voastră devine înceată, dacă nu vă mai puteţi baza pe ea pentru a avea rapid imaginea justă a unei
situaţii critice, puteţi avea un accident sau cădeţi în capcană. La fel, în viaţa interioară, dacă viaţa
psihică se încetineşte, totul devine mult mai dificil. Ei, da, lumina este o măsură, un criteriu. Lumina
nu are nimic rău în intenţia sa, ea nu este interesată, este degajată, liberă de orice dorinţă, de aceea
curge atât de repede, este mereu prima. Dacă doriţi să exploraţi inima omenească, universul, toate
bogăţiile sufletului universal, să ştiţi că veţi reuşi numai dacă aveţi rapiditatea intensitatea luminii.
Ceea ce face diferenţa între diversele regnuri ale universului, este intensitatea vibraţiilor care
animă vibraţiile. De la regnul mineral la regnul uman şi mai departe, în lumea de dincolo, de la
ierarhiile angelice până la Tronul lui Dumnezeu, viaţa se manifestă cu o intensitate şi subtilitate
crescândă. Am putea spune că măsura evolutiei unei fiinţe este intensitatea vieţii sale. Cea mai mare
parte a oamenilor, n-au înţeles acest adevăr şi trăiesc "cu încetinitorul": inima, plămânii, ficatul,
creierul, gândul, totul la ei este stagnant, şi nu ştiu că acest lucru este cel mai periculos. Cel care
trăieşte astfel este ca o roata care se învârte lent: de ea se prinde mocirla, dar dacă roata se
învârteşte repede, tot noroiul este aruncat. E uşor de înţeles. Şi atunci de ce oare există printre
oameni atâtea "roţi" care se învârt încet ?

21
 Fiindcă li se întâmplă să fie tulburaţi, furioşi, sau în pat cu cineva, oamenii cred că astfel cunosc
viaţa intensă. Nu viaţa intensă nu înseamnă ţipete, gesticulaţii sau efervescenţe pasionale. Viaţa
intensă e aproape imperceptibilă. Cel care trăieşte o viaţă intensă poate nu face nici o mişcare, dar
interior vibrează la fel de rapid ca lumina, chiar şi mai mult. Fiindcă dacă este adevărat că lumina
este cea mai rapidă în planul fizic, eteric, astral şi mental, omul poate atinge viteze chiar mai mari:
prin gândul său, prin spiritul său care sunt o formă a luminii, el se poate deplasa cu o viteză de
milioane de kilometri pe secundă. Luminii soarelui îi sunt necesare opt minute pentru a ajunge până
la Pământ, în timp ce gândul poate atinge instantaneu punctul cel mai îndepărtat al spaţiului.
Mişcarea spiritului este cu mult mai rapidă decât cea a luminii, dar pentru noi lumina rămâne
modelul cel mai bun iar ce priveşte rapiditatea, pentru a ne arăta că trebuie să accelerăm intensitatea
vieţii noastre.
Dacă în toate condiţiile existenţei voastre veţi lua drept criteriu vibraţiile luminii, veţi putea
raţiona mai bine, reflecta mai bine, veţi putea analiza pe baze reale toate fenomenele vieţii voastre
interioare. Şi este important fiindcă după ce aţi trăit anumite momente sublime, trebuie să puteţi să
vă daţi seama dacă sunteţi în stare să menţineţi această stare de conştiinţă. Ascultând muzică, cu toţii
aţi putut constata că pentru aceeaşi bucată există zile când vibraţi sau sunteţi transportaţi, iar în
altele nu simţiţi aproape nimic. Ei bine, e vorba acum să avem această conştienţă pentru toate
celelalte domenii ale vieţii psihice, să învăţăm să recunoaştem gradul intensităţii emoţiilor noastre.
Îndrăgostiţii sunt poate singurii care vă pot spune dacă prima lor sărutare a fost cea mai intensă sau
ultima. Ei cel puţin .... au ...(?) În fine ne spunem aşa fără să căutăm să ştim mai mult.
Discipolul trebuie deci să se supravegheze şi, în special în meditaţiile sale să poată discerne dacă
a reuşit să-şi crească subtilitatea, intensitatea, într-un cuvânt spiritualitatea stărilor sale de conştiinţă
dacă nu, el va regresa. Căci iată încă o calitate care trebuie dezvoltată: discernământul, să ştiţi în
fiecare zi, în fiecare lună, în fiecare an, dacă aţi progresat, dacă aţi evoluat în raport cu zilele, lunile şi
anii trecuţi. În viaţa psihică se produc tot felul de variaţii şi există deci în acest domeniu multe lucruri
de aprofundat, de analizat, de clasat.
Numai trăind fără încetare o viaţă intensă, veţi putea face noi descoperiri interioare, fiindcă
această intensitate vă descoperă în fiecare zi noi adevăruri. Voi spuneţi "Dar cum putem face
descoperiri în noi înşine ? Citind, studiind, înţelegem, dar singuri, în noi înşine, pentru într-adevăr să
descoperim ceva ?" Desigur, viaţa intensă, iată calea pentru a afla adevărurile esenţiale ale
universului. Niciodată nu veţi descoperi aceste adevăruri dacă ele nu-şi au sursa în voi, dacă nu le-aţi
trăit. Bineînţeles e bine dacă este cineva care vi le revelă, o fiinţă pe care o iubiţi şi în care aveţi
încredere, dar trebuie totusi să le verificaţi prin voi înşivă.
Dacă oamenii sunt mereu cufundaţi în incertitudine şi îndoială, este pentru că au căutat adevărul
prin căi exterioare şi nu putem fi niciodată siguri de ceea ce este în exterior. Numai calea interioară
elimină complet îndoiala. Când vă dor dinţii, vă puteţi îndoi ? Puteţi spune: "Stai puţin oare mă
doare sau nu ? .. nu ... de .. nu, în fine poate"? Din nefericire nu ne putem îndoi suntem siguri de tot
ceea ce suntem în interiorul nostru. De aceea adevăratele descoperiri se produc în viaţa interioară
intensă, puternică, care ţâşneşte ca lumina. Trebuie să ne dorim această viaţă, s-o cerem, să pregătim
condiţiile ca ea să se instaleze în noi.
Priviţi de exemplu ce se întâmplă dimineaţa la răsăritul soarelui: dacă sunteţi prezenţi fără elan,
privind soarele adormiţi. Dar dacă sunteţi treji, animaţi de o viaţă intensă, întreaga voastră fiinţă
începe să vibreze şi să simtă soarele. Fără o viaţă intensă nu puteţi cunoaşte nici soarele, nici stelele,
nici pe Domnul şi nici Cărţile sacre, nici măcar fiinţele pe care le iubiţi.
Şi atunci ce să facem pentru a începe să trăim această viaţă intensă ? Ei bine, mai întâi, trebuie
să acceptăm această idee, să înţelegem că este de dorit şi profitabilă, apoi trebuie s-o iubim, s-o
dorim, şi în final trebuie să ne decidem s-o realizăm. În acel moment, restul va veni încetul cu
încetul. Dar este important de a începe prin a accepta ideea acestei vieţi intense, fiindcă atâta vreme
cât n-o acceptăm, trăim cu încetinitorul,stagnăm şi chiar dacă unii primesc nişte inspiraţii celeste, ei
fac totul pentru a-şi le reprima sub pretextul că nu este ceva normal. Atunci, e mai bine să fim ca
pietrele?! Mulţi împiedică aceste curente divine care-i vizitează fiindcă nişte oameni putin luminaţi
au pretins că aceste contacte cu Cerul sunt manifestări neliniştitoare care-i vor antrena spre nebunie.

22
De când viaţa spirituală intensă conduce oamenii la dezechilibru ? Priviţi mai bine ! Toţi cei care
sunt în spitalele psihiatrice, oare viaţa intensa, divină, solară, i-a adus acolo, sau mai degrabă
dezordinile vieţii lor pasionale ?
Lumina este atât de rapidă, fiindcă este dezinteresată, fiindcă are cele mai bune intenţii în mintea
sa. Sunteţi miraţi, aşa-i? Nu ni s-a mai spus niciodată ca lumina are o minte! Da, lumina este rapidă
fiindcă s-a eliberat de tot ceea ce este inferior, animal, sau chiar omenesc; ea nu este împovărată de
nici o greutate. Aţi văzut vreodată un om fugind foarte repede încărcat de poveri ? Nu e posibil.
Pentru a fugi, trebuie să fi aruncat orice greutate, să fie eliberat. La fel lumina, care este foarte
inteligentă, nu a vrut niciodată să se încarce de poveri inutile, de angajamente stupide care ar fi putut
s-o reţină. Ea vrea să fie liberă şi de aceea aleargă, este formidabil, galopează! Şi cum ea are şi multă
dragoste, se grăbeşte să-i ajute pe oameni; iubirea o îmboldeşte să meargă rapid pentru a putea fi de
folos imediat. Ceilalţi care sunt supraîncărcaţi de tot felul de greutăţi ajung când bolnavul deja şi-a
pierdut viaţa. Cineva este mort şi după un secol vin să-l salveze. Iată viteza oamenilor! Lumina este
cea mai inteligentă.
Idealul discipolului este să se degajeze de toate limitările, să respingă toate obstacolele, pentru a
deveni asemenea luminii. Bineînţeles, nu este chiar atât de uşor, atâta timp cât trăim în lume, în
materie, există atâtea piedici, atâtea constrângeri ! Dar cel care este conştient şi a decis să ia lumina
drept ghid se despovărează, se eliberează, şi vibrează atât de intens că aproape nimic nu-l poate
opri: el parcurge spaţiul, vizitează, observă, şi graţie rapidităţii sale interioare ajunge să descopere
minunile universului. Comparaţi-l cu toţi cei care nu doresc să se deplaseze: ei n-au călătorit
niciodată, nu şi-au părăsit satul lor niciodată, şi-au petrecut întotdeauna viaţa cu porcii, boii, oile , ce
ar putea povesti ? N-au văzut şi n-au vizitat niciodată nimic. În timp ce lumina, ea călătoreşte,
priveşte, constată, învaţă, şi ei trebuie să-i cerem să ne povestească tot ce ea a văzut venind până la
noi. Dar suntem departe de aceste metode: nimeni nu se preocupă să ceară razelor soarelui să-i
povestească ce au văzut, ce pot spune despre călătoria lor, nici nu se decide să facă la fel ca ele.
În fiecare dimineaţă, la răsăritul soarelui, aveţi toate condiţiile pentru a începe să trăiţi o viaţă
intensă. Dar mai întâi trebuie să învăţaţi să vă eliberaţi de dorinţele materiale, fiindcă numai
mulţumindu-ne cu foarte puţin material putem creşte intensitatea gândului şi sentimentului şi putem
călători în spaţiu. Iisus care cunoştea acestă lege a exprimat-o printr-o imagine spunând că mai
degrabă o cămilă ar trece prin urechile acului decât un bogat prin porţile Împărăţiei Cerului. În
aparenţă este cel mai absurd lucru: cum o cămilă, care este mare şi solidă, poate să treacă prin gaura
unui ac, în timp ce un slăbănog de bogătaş nu va putea trece printr-o poartă imensă ? Ei bine, ştiinţa
iniţiatică explică faptul că Iisus nu vorbea despre corpul fizic, ci despre corpul astral. Când corpul
astral este umflat de tot felul de dorinţe, omul nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu reuşeşte
să treacă prin poartă. În timp ce cămila este simbolul unei fiinţe al cărui corp astral este foarte mic,
fiindcă este sobră, se mulţumeşte cu puţină hrană şi apă pentru a traversa deşertul.
Da, toţi iniţiaţii sunt de acord: cu cât omul este mai prins de afaceri, cu atât are mai puţine
condiţii de a trăi o viaţă intensă şi nu reuşeşte să vibreze la unison cu lumina. Vedeţi-i pe toţi aceşti
oameni care ar înghiţi lumea întreagă ! Bineînţeles, ei ţipă, dau ordine, parcurg lumea în toate
sensurile, nu putem nega că desfăşoară o activitate intensă. Dar aceasta nu este o viaţă intensă. Viaţa
intensă nu se manifestă prin cuvinte, gesturi sau mişcări. Putem sta aşezaţi, imobili şi totuşi să
atingem centrul universului. Dar nu puteţi înţelege acest lucru decât realizându-l. Este la fel de dificil
de exprimat ca şi acele momente când un bărbat şi o femeie care se iubesc schimbă în tăcere o
privire pe care n-o vor putea uita niciodată. Nu s-a schiţat nici un gest, nu s-a pronunţat nici un
cuvânt, totuşi nimic n-ar putea traduce intensitatea iubirii pe care şi-au dăruit-o ... În timp ce un altul
va îngenunchea pentru a declara: "Vă iubesc, vă ador ... Ochii, părul, surâsul dumneavoastră ... Vă
voi dărui Cerul, voi muri pentru dumneavoastră ..." O la, la, ce tapaj ! Îţi vine să-i trimiţi la
plimbare.
Şi eu care mereu vă tot vorbesc şi vă explic, şi tot explic ... Doamne, ce rol ! Dar aştept ziua
când voi putea în sfârşit să nu vă mai spun nimic, sa putem rămâne aşa, în tăcere, într-o linişte
exterioară ... Dar trebuie să vă pregătiţi. Fiindcă aveţi nevoie de o pregătire pentru a sesiza, a simţi, a
capta ceea ce pot să vă dau pe acestă cale.

23
 Vedeţi, există în mintea mea o întreagă ştiinţă, un program după care mă conduc. Unii nu sunt
atât de mulţumiţi. După ei ar trebui să vorbesc într-un anumit fel, să ating un anumit subiect, să iau o
anumită hotărâre ... Ştiu foarte bine că în lume, conferenţiarii se străduiesc să fie pe placul gustului
publicului, dar în cazul meu, este diferit: Programul meu se bazează pe altceva decât pe gusturile şi
preferinţele oamenilor care nu sunt întotdeauna luminaţi, şi chiar dacă sunt nemulţumiţi, cu atât mai
rău. Nu accept niciodată vreo sugestie de la cei care îmi cer să le dau cunoştinţe livreşti. Sunt prea
obişnuiţi să nu-şi folosească decât intelectul, fără a face nimic, fără a aplica nimic: nu meditează, nu
se roagă, nu fac exerciţii, nu se transformă. Numai cunoştinţe: citesc, înregistrează, se informează,
sunt la curent cu tot ce se întâmplă acum în lume. Dar aceasta nu este metoda cea mai bună de a
evolua şi de a se elibera, ei o vor constata într-o zi, fiindcă nu fac nimic pentru a concretiza, pentru
aşi aplica cunoştinţele în gesturile, actele, comportamentele lor.
Oamenii ştiu tot dar nu fac nimic. Ei ştiu că comportându-se cu blândeţe vor obţine rezultate
extraordinare, dar nu contenesc de a se înfuria. Ei ştiu, ei ştiu, ei ştiu ... dar când este vorba să
realizeze această ştiinţă, găsesc că acest lucru este mult mai puţin interesant. Bine, să facă cum
doresc, dar nu astfel se vor transforma, din contra, vor rămâne slabi, vulnerabili, opaci, bolnăvicioşi
şi nefericiţi şi nu vor cunoaşte niciodată viaţa intensă.
IX. Raza LASER în viaţa spirituală
I.

În domeniul tehnic lumina cunoaşte aplicaţii extraordinare pe care civilizaţiile foarte vechi, cum
erau Atlanţii, le cunoşteau deja. Se ştie că, folosind cristale enorme captau şi concentrau lumina
solară, graţie căreia puneau în funcţiune tot felul de aparate şi maşini. În zilele noastre, ştiinţa a pus
la punct laser-ul care permite obţinerea unor fascicole luminoase de o putere foarte mare care poate
realiza minuni, dar aş vrea să vă vorbesc despre aplicaţiile laser-ului în alt domeniu, în domeniul
spiritual.
Laser-ul, ceea ce înseamnă "Light Ampliphication by Stimulated Emission of Radiations"
(amplificarea luminii prin emisie stimulată de radiaţie) a fost descoperit către 1960 de fizicianul
american Theodore Marman(?!). Laser-ul este un cristal de rubin sintetic în formă de cilindru, ale
cărui extremităţi prezintă, pe de o parte o suprafaţă reflectoare, şi pe cealaltă parte o suprafaţă semi-
reflectoare.
Acest cristal este expus la lumina unui flash verde care excită atomii de crom conţinuţi în rubin
(ceea ce se numeşte pompaj? optic). Dacă intensitatea pompajului flash-ului este suficientă, apare o
emisie a unui fascicol de lumină foarte intens prin extremitatea semi-reflectoare

desen (pg.85)

Lumina laserului se concretizează prin fotoni de aceeaşi frecvenţă - este deci o lumină
monocromatică - care sunt emişi în aceeaşi direcţie şi în fază - este deci şi o lumină concretă.
Acestea sunt calităţile prin care intereasează laser-ul fiindcă o lumină monocromatică şi coerentă are
o putere extraordinară. Nu voi intra în detaliile pe care le veţi găsi, dacă doriţi, în lucrările de
specialitate; ceea ce mă interesează, este să vă arăt că, cu mii de ani înainte ca ...... contemporani să
descopere laser-ul, Iniţiaţii deja îl cunoşteau. Regăsim în laser principiul caduceului(?) lui Hermes,
care el însuşi este un rezumat al fiinţei umane (scema B). Bastonul reprezintă coloana vertebrală, iar
cei doi şerpi încolăciţi, cele două curente care coboară de la nivelul emisferelor cerebrale dreaptă şi
stângă; aceste curente se încrucişează la nivelul cefei, trec prin plămânul stâng şi drept, se
încrucişează din nou la nivelul plexului sola, trec prin ficat şi splină, se încrucişează la nivelul
ombilicului

schema B (pg.86)

trec prin rinichii stâng şi drept, se încrucişează în centrul Hara şi trec în final prin glandele
sexuale la bărbat şi ovare la femeie (schema C).

24
 scema C (pg.86)

În realitate, nu sunt doi şerpi încolăciţi în jurul baghetei magice, ci unul singur care este
polarizat în pozitiv şi negativ. Bastonul reprezintă întotdeauna principiul masculin, iar şarpele,
spirala, principiul feminin care înconjoară, învăluie principiul masculin pentru a înflăcăra forţele
conţinute în el. Iată sensul profund al caducelui lui Hermes. Bagheta din mijloc reprezintă planul
mental, în timp ce şarpele, care este polarizat, reprezintă planul astral. Fiindcă v-am spus deja, planul
astral este străbătut de doi curenţi unul ascendent, celălalt descendent. Caduceul lui Hermes este
deci un simbol al celor două principii: masculin (bagheta) şi feminin (şarpele polarizat în pozitiv şi
negativ) fiindcă principiul feminin este totdeauna exprimat prin numărul doi. Este o reprezentare a
omului cu toate posibilităţile sale de dezvoltare în vederea manifestării puterii divine. Sub o altă
formă, regăsim caducelul lui Hermes în Arborele sefirotic cu cei doi stâlpi ai rigorii (pozitiv) şi al
milei (negativ) situaţii de o parte şi de alta stâlpului central sau stâlpul de echilibru. Două curente
care coboară din Kéther, trec prin HoKmah şi Binah, se încrucişează în Daoth(?), trec prin Hesed şi
Gebourah, se încrucişează în Triplet, trec prin Netzach şi Hod, se încrucişează în fine în Iésod care,
simbolic, reprezintă organele genitale (scema D).

schema D (pg.88)

După tradiţia hindusă, omul posedă în măduva spinării trei canale de natură eterică, în centru se
află Sushumna, la stânga Idâ şi la dreapta Pingalâ. Prin poziţii adecvate, exerciţii de respiraţie şi
meditaţie, yoghinul reuşeşte să trezească forţa care este încă somnolentă în chakra Mouladhara,
situată la baza coloanei vertebrale; această forţă, numită şarpele Kundalini, se ridică prin canalul
Sushumina, trece prin diferitele chakre: Svadisthana, Manipura, Anahata, Visudha, Ajna, pe care le
întâlneşte în mişcarea sa pentru a atrage în final chakra Sahasrara în vârful capului. La acest nivel, ea
ţâşneşte ca un fascicol de lumină (schema E). Yoghinul care a ajuns să dirijeze Kundalini până la
chakra Sahasrara, posedă cele mai mari puteri. Dar evident, înainte de a ajunge acolo, este necesară
o întreagă disciplină şi In ciuda acestei discipline, prea putini yoghini reuşesc să dirijeze această forţă
Kundalini până la nivelul creştetulului.

schema E (pg.89)

Se poate întâmpla ca, trezind prematur sau involuntar Kundalini, anumite persoane care nu erau
în prealabil purificaţi sau care nu dobândiseră un control suficient să fie doborâţi de această forţă,
fiindcă ea este teribilă şi omul care nu o domină poate fi distrus, nu numai fizic ci şi psihic. Este deci
mult mai înţelept să nu căutaţi să treziţi prematur forţa Kundalini. Dar cel care s-a pregătit de-a
lungul mai multor ani, o poate face fără pericol, şi una din metodele cele mai eficace este respiraţia,
fiindcă cele două norise(?) sunt în legătură cu curentele Ida (feminin) şi Pingala (masculin); aceste
curente, stimulate prin respiraţie pot la rândul lor stimula Kundalini. Şarpele Kundalini, supranumit
lumina verde, se ridică deci în interiorul măduvei spinării, ai cărei electroni îi excită şi urcă până la
nivelul creierului unde se uneşte cu principiul masculin Shiva. Este un triumf, unirea celor două
principii, iar Iniţiatul care a reuşit realizarea acestei uniuni, poate proiecta focul.
Vedeţi deci cum tradiţiile iudaică, greacă şi hindusă prezintă, sub diferite forme simbolice,
anumite procese spirituale care se produc, sub diferite forme simbolice, anumite procese spirituale
care se produc în om şi iată că ştiinţa a găsit acum o aplicaţie tehnică a acestora, prin laser. De altfel,
aceşti savanţi care fac în acest moment descoperiri atât de revoluţionare sunt de fapt reîncarnări ale
Atlanţilor. Fiindcă Atlanţii cunoşteau deja laser-ul ca şi alte tehnici recent descoperite şi Incă altele
care vor fi descoperite în viitor.
Dar, repet, ştiinţa nu face decât să adapteze în domeniul tehnic fenomene care se produc în om,
şi vă voi da un exemplu. Numai că, fiindcă anumite persoane riscă să fie şocate, voi face ca acel
preşedinte de tribunal, care, în timpul unei şedinţe, se adresează publicului spunând: "Doamnelor şi

25
domnilor, având în vedere caracterul scabros al lucrurilor pe care le vom expune, avertizăm
persoanele care pot fi şocate că pot să părăsească sala..." Evident nimeni nu iese. "Acum, reia
preşedintele, cum aceste persoane au ieşit, putem începe." Deci şi eu voi spune: "Deoarece toate
persoanele pudice au ieşit pot vorbi". Şi iată ce vreau să vă spun. În timpul actului sexual, ceea ce se
petrece între bărbat şi femeie este comparabil cu fenomenul laser: organul omului este încălzit şi
excitat de către cel al femeii şi iată că lumina izbucneşte, o forţă formidabilă, fiindcă ea creează
copilul. Organul bărbatului joacă rolul barei de rubin, iar organul femeii pe cel al flash-ului
helicoidal. Ştiinţa nu inventează deci nimic: ea descoperă şi adaptează adevăruri răspândite în natură
dintotdeauna.
Până acum, cu toate că ştiinţa a ajuns la numeroase realizări graţie luminii, ea nu a reuşit încă să
folosească toate posibilităţile luminii fiindcă nu cunoştea modul de a obţine un fenomen
monocromatic şi coerent. De acum, odată descoperit acest lucru, se pot realiza lucruri fantastice.
Este păcat fiindcă savanţii n-au avut încă ideea să tensioneze bara de rubin pentru ai da forma de S,
ca şi coloana vertebrală, deoarece prin acest mod s-ar obţine cu laser-ul rezultate uimitoare. Voi
spuneţi că forma nu are nici o importanţă... Ei bine, vă înşelaţi, are una. De ce lumina şi undele în
general se propagă urmând o mişcare sinusoidală ? Şi care sunt curenţii care au dat coloanei
vertebrale această formă de S ? Veţi spune că dintr-o cauză mecanică: această formă era necesară
pentru a putea suporta capul şi întregul corp. Iată, mereu raţiuni mecanice. Nu, este un alt motiv,
dar s-o lăsăm pe altă dată.
Lumina este atot-puternică, Dumnezeu a creat-o prima; ea este la originea tuturor. Dar oamenii
nu ştiu să lucreze cu lumina. Nici chiar spiritualiştii, care vorbesc toată ziua de lumină. Iar acum,
oamenii de ştiinţă sunt cei care depăşesc pe spiritualişti revelându-le puterea luminii. Viitorul nu va fi
altceva decât o explorare a luminii. Din nefericire, în timp ce savanţii fac cercetări în laboratoarele
lor atât de bine echipate, că abandonează laboratoarele pe care natura le-a plasat în ei. Şi totuşi
aceste laboratoare interioare, mai bine echipate, le-ar permite să realizeze fenomene mult mai
uimitoare ca cele susceptibile de-a se realiza în planul fizic.
De ce toată splendoarea trebuie să fie în afara omului şi nu în el? Câţi oameni nu vă vor spune:
"Veniţi în atelierele mele, în garajul, în uzina mea..." Dar nu vă vor spune niciodată: "Veniţi să-mi
vizitaţi forul interior", fiindcă ştiu că în ei se etalează tot felul de dezordini, se dezlănţuie toate
pasiunile; nu este un spectacol frumos, nu veţi fi încântaţi şi deci e mai bine să fie ascunse. Dar e
păcat !

II.

Cum v-am mai spus deja, desi laser-ul este o realizare recentă, de mii de ani. Iniţiaţii cunoşteau
acest principiu, fiindcă în realitate nimeni nu poate să descopere nimic în planul fizic care să nu
existe deja sub o formă sau alta în planul subtil.
A descoperi, este numai a regăsi prin intuiţie, imaginaţie sau tatonare, ceva ce există deja în
planul subtil. Toate aparatele cum sunt radioul, televiziunea, telefonul sunt bazate pe aceleaşi legi
care acţionează în planurile superioare, sau chiar în corpul nostru fizic: urechile, ochii noştri, creierul
nostru, inima, plămânii noştri ...
V-am arătat că principiul laser-ului regăseşte în om: coloana (vertebrală?) verticală (care are
poziţia verticală) şi sexul (care atunci când este în activitate ia poziţia orizontală), sunt doar forme
de laser. Individul? care doreşte să-şi sublimeze energia sexuală nu se opreşte la laserul inferior,
sexul, el lucrează cu celelalte laser-uri, cu cel al coloanei vertebrale, şi acest laser este mai puternic,
el poate mişca cerul şi pământul. Deci, problema care se pune acum pentru discipol este de a învăţa
să treacă de la linia orizontală la linia verticală. Orizontala este direcţia materiei, verticala este cea a
spiritului, iar crucea este sinteza celor două. Întrebaţi-i pe creştini dacă ştiu ce reprezintă crucea.
Pentru ei ea nu are sens decât pentru că Iisus a fost răstignit. În realitate crucea este un simbol mult
mai larg.

26
 Dar să revenim la laser. Pentru a trece de la "laserul orizontal" la "laserul vertical", discipolul nu
trebuie să mai caute plăcerea în actul sexual, ci numai lucrarea spirituală. Deseori, în timp ce anumiţi
bărbaţi sau femei vin la mine să se plângă fiindcă nu reuşesc să-şi stăpânească forţa sexuală, sunt
obligat să le explic că acest lucru se întâmplă fiindcă asociază această forţă ideii de plăcere în loc să
o asocieze celei de lucru. Energia sexuală are aceeaşi origine ca şi energia solară, este "forţa cea mai
puternică dintre toate forţele" de care vorbeşte Hermes Trismegist. Această forţă există în planuri
diferite: în planul fizic, se manifestă ca energie solară, dar în planul spiritului se manifestă ca lumină
pură.
Fiindcă omul este imaginea universului, cel care reuşeşte să dirijeze această forţă până la creier,
până la chakra Sahasrara, proiectează aceeaşi lumină ca şi soarele, în timp ce la cei care o
proiectează prin laserul inferior, această lumină se condensează, devenind lichidă. Dar indiferent de
starea sub care se manifestă, este de aceeaşi natură cu lumina soarelui. Iniţiatul care a reuşit să
introducă puritatea în toate celulele sale, este capabil să transmită prin sexul său particule eterice, o
lumină invizibilă care produce efecte benefice asupra tuturor creaturilor în spaţiu.
Voi spuneţi: "Dar este scabros !" Da, multe lucruri pot să pară scabroase celor care nu ştiu să
citească şi să interpreteze într-o manieră pură şi dezinteresată cartea naturii vii. În realitate, chiar
ceea ce bărbatul poate să dea fizic femeii prin sexul său este diferit în funcţie de gradul său de
evoluţie. Fiindcă să ştiţi, ca regulă generală, modul de a trăi al unei fiinţe determină calitatea
emanaţiilor sale.
Oamenii au o viziune atât de grosieră şi de materială asupra lucrurilor care, pentru ei, nu
înseamnă decât - în cazul schimburilor între bărbaţi şi femei - sărutări si faptul că se culcă împreună.
Este o greşeală: în realitate bărbatul şi femeia fac schimburi într-un domeniu mult mai subtil, de care
nu sunt întotdeauna conştienţi. Într-o adunare, de exemplu, un băiat şi o fată care nu se cunosc se
observă de la distanţă şi se simt deodată atraşi unul faţă de celălalt: în acel moment, dintr-un anumit
loc al corpului, băiatul emană ceva eteric pe care fata îl primeşte fără să-şi dea seama, şi această
energie se propagă prin tot corpul său. Ei nu s-au atins, nu s-au sărutat, dar când se întorc acasă, se
simt încântaţi, dilataţi. Şi aceasta deoarece fără ştirea lui băiatul a dat ceva pe care, fără să ştie, la
rândul său, fata l-a primit.
Această energie, v-am mai spus, este de aceeaşi natură cu energia solară. Evident, la cei mai
mulţi oameni, datorită vieţii lor dezordonate şi haotice, ea nu este atât de pură ca lumina soarelui,
dar la Iniţiatul care se apropie de perfecţiune, este o energie care acţionează favorabil asupra întregii
naturi şi chiar asupra oamenilor. Este un subiect delicat de discutat, fiindcă nu ştii niciodată cum eşti
înţeles. Dacă unii acum îşi imaginează că sunt ca soarele, ce s-ar întâmpla ? ... De aceea vă cer să nu
vă lăsaţi purtaţi de toate divagaţiile. Eu vă explic cum înteligenţa cosmică a conceput omul după
imaginea soarelui pentru a vă stimula în munca voastră şi depinde de voi să mă înţelegeţi corect şi să
faceţi eforturi în sensul spiritual.
În orice caz, vedeţi, nu sunt împotriva dragostei, spun numai că trebuie alese cele mai bune
aspecte, cele mai bune manifestări, asta-i tot. Numai iubirea poate să-i facă pe oameni perfecţi, dar
dacă nu este bine înţeleasă şi manifestată, tocmai ea poate produce pierderea umanităţii.
Forţa cea mai puternică dintre toate forţele este forţa sexuală, fiindcă ce altă forţă din univers se
poate compara cu ea ? Ce altă forţă ar putea crea viaţa ? De altfel, când Hermes Trismegist a spus
referitor la acest subiect: "Soarele este tatăl său", a subliniat originea sa solară. Din nefericire,
oamenii sunt atât de decăzuţi încât actul prin care bărbatul fertilizează femeia nu are nimic solar. Dar
va redeveni. Şi nu numai acest act: toate actele vieţii noastre cotidiene trebuie să redevină solare,
adică luminoase, călduroase şi vivifiante. În Arborele Sefirotic, Kether este legat de Tatăl, Tipheret
de Fiul şi Iesod de Duhul Sfânt. Când v-am vorbit de "Misterele lui Iesod"2, v-am spus că acolo, în
Iesod, se află iubirea pură, şi de aceea "păcatul contra Duhului Sfânt" mentionat în Evanghelii, este
păcatul contra iubirii. Duhul Sfânt, aceasta energie a iubirii, care, atunci când apare în puritate, ia
calea spre cer. Forţa Kundalini nu este nimic altceva decât focul Duhului Sfânt care este adormit în

2
. Volumul VII din Opere Complete

27
om. Numai prin puritate se trezeşte în Iesod, urcă până în Tipheret, inima, unde devine lumină, şi
ajunge până la Kether, chakra coroanei unde devine atot-putere.
Forţa Kundalini este deci acelaşi lucru cu forţa cea mai puternică dintre toate forţele de care a
vorbit Hermes Trismegist. Această forţă capabilă să creeze viaţa este o condensare a luminii solare.
La Iniţiatul care o poate sublima, ea redevine eterică şi ea se manifestă ca lumină prin intermediul
ochilor şi creierului său.

desen pag.99??

III.

Voi care căutaţi să vă dezvoltaţi perfect în cele trei lumi, fizic, spiritual şi divin; voi care căutaţi
dragostea, înţelepciunea şi adevărul; voi care căutaţi libertatea, puterea şi fericirea; voi trebuie să ştiţi
că nu puteţi să le găsiţi decât dacă aveţi un singur scop în viaţă, să mergeţi într-o singură direcţie.
Indiferent care ar fi datoriile şi sarcinile voastre, preocupările şi gândurile voastre, toate dorinţele şi
mişcările - chiar ale celulelor voastre - trebuie să meargă într-o singură direcţie: Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa, Iubirea Divină, lumina. In acel moment, se face în aşa fel o mobilizare a
energiilor în voi, încât veţi ajunge să realizaţi tot ceea ce doriţi.
Fiecare om posedă un spirit, un suflet, un intelect, o inimă, o voinţă, un corp fizic şi cea mare
dificultate este pentru el să le armonizeze. Atâta timp cât nu a reuşit să realizeze o unitate în el, nu
poate fi nici tare nici puternic. Unul din scopurile îniţierii este de a crea această unitate în om. De
aceea insist mereu să învăţaţi să faceţi convergente în voi toate facultăţile, toate activităţile voastre,
către un singur punct. Fie că este vorba de suflet, spirit, intelect, inimă, abdomen, sex ... trebuie să le
daţi drept scop perfecţionarea noastră, iluminarea voastră. Odată realizată în fiecare din voi această
unitate, cu toţii aici ne (?!) vom putea concentra asupra luminii. În acel moment, va fi o degajare de
forţe atât de mare, încât dacă vă dau câteva formule de pronunţat, vom putea produce efecte
benefice asupra întregii umanităţi.
Da, aş vrea să vă fac să înţelegeţi că lucrarea cu gândul pe care o facem aici, cu toţii, poate,
dacă este corect executată, să degaje o lumină atât de puternică, ca cea a laserului şi să producă
efecte asupra întregii lumi.
Bineînţeles puteţi face acest exerciţiu de concentrare asupra luminii singuri acasă la voi, dar
dacă îl facem împreună, puterea sa va fi considerabil amplificată. Pentru a putea atinge şi ajuta
întreaga umanitate, este necesar un laser format dintr-un număr foarte mare de persoane concentrate
asupra aceloraşi idei. Vă plângeţi deseori că meditaţi fără un mare rezultat: este fiindcă vă
concentraţi cu toţii asupra unor subiecte diferite şi câteodată chiar asupra subiectelor care vă
depăşesc cu mult pentru ca această meditaţie să fie eficace. În timp ce dacă vă concentraţi cu toţii
asupra luminii, - ceea ce nu este atât de diferit, ştiţi cu toţii cum este, - fiecare va fi susţinut în efortul
său, şi vom produce cu toţii o vibraţie identică unei puteri nemaiîntâlnite, pentru că fiecare va vibra
la unison cu lumina. Numai că ceea ce lipseşte, este obişnuinţa de a vă concentra, prea puţini sunt
exersaţi să facă cu adevărat această lucrare; ceilalţi ... Dumnezeu ştie la ce gândesc ! Dispersaţi ...
mereu dispersaţi.
V-am vorbit deseori despre Piramide şi de ceea ce reprezintă simbolic această figură geometrică
a piramidei ale cărei muchii se întâlnesc în vârf3. Ei bine, cei care au construit Piramidele în trecut
cunoşteau secretul laserului. Piramida îi invită pe oameni să găsească vârful, să vibreze la unison cu
vârful, fiindcă în acel moment se degajă forţe extraordinare. Este acelaşi simbol cu al cercului având
un punct central, de care v-am vorbit la fel de mult4.

3
. Vezi Volumul XXX (cap. VIII, partea a 4-a) din Operele Complete
4
. Vezi Volumul VIII din Operele Complete.

28
 În punctul central se concentrează toate forţele.
Punctul central, este natura superioară, spiritul nostru, Dumnezeu Însuşi, în timp ce cercul, este
natura inferioară, corpul nostru fizic, materia care trebuie animată prin vibraţiile spiritului.
Concentrându-ne asupra luminii ale cărei vibraţii sunt foarte rapide, ne apropiem de punctul central,
de Dumnezeu, şi El animă materia noastră. Prin această vibraţie intensă punctul poate forma cercul,
universul.
Nimic din ce aţi putea utiliza pentru a fi sănătoşi, echilibraţi, fericiţi, nu poate fi la fel de eficace
ca lumina. Bineînţeles, îmi veţi spune că nu o credeţi, fiindcă v-aţi gândit deja la lumină şi aceasta nu
a dat rezultate, în timp ce anumite casete, anumite pilule ... imediat rezultatetele apăreau ! Ei bine, să
ştiţi că aceste constatări ale voastre sunt eronate. Nu aţi învăţat încă să lucraţi cum trebuie cu
lumina, şi atunci sigur nu iese nimic. Dar învăţaţi să vibraţi la unison cu ea, s-o atrageţi, s-o înviaţi în
voi şi veţi vedea de ce e capabilă ! Nimic nu vă poate ajuta ca lumina.
Eu, întreaga viaţă m-am ocupat de lumină, fiindcă numai lumina m-a interesat. Aceasta nu
înseamnă că am înţeles-o, că o posed, dar încă din tinereţea mea, chiar într-o perioadă când trăiam în
mizerie, ştiam că nu mă înşel dacă mă ocup de lumină, fiindcă graţie ei se pot realiza cele mai mari
transformări la început în tot corpul, apoi în inimă, în suflet, în spirit şi apoi în celelalte creaturi. Câţi
n-au venit la mine să se plângă, fiindcă sunt descurajaţi, nefericiţi de una, de alta ... de nimic ! Şi le
spun: "Sunteţi într-o astfel de stare fiindcă n-aţi înţeles nimic din acest Învăţământ. - Cum n-am
înţeles nimic ? Am înţeles totul, v-am citit toate cărţile. - Dar simplu fapt că sunteţi tulburat pentru
atâta lucru arată că n-aţi înţeles nimic. Citind toate cărţile mele nu este o dovadă că aţi înţeles ce este
acolo. Singura dovadă ar fi fost să demonstraţi prin înţelegerea dumneavoastră. Dacă îmi daţi aceste
dovezi, chiar fără să fi citit nimic, sunteţi formidabil !" Iată cum trebuie raţionat. Şi dacă găsiţi că
lumina nu are nici o eficacitate, este pur şi simplu pentru faptul că nu ştiţi s-o înţelegeţi, nici să
lucraţi cu ea.
Evident, când vă vorbesc astfel despre lumină, trebuie să vă amintiţi de ceea ce v-am spus
asupra celor două categorii de lumină: svetlina, lumina fizică pe care o vedem şi videlina, lumina
spirituală, lumina primordială, cea pe care Dumnezeu a creat-o la început când a spus: "Să se facă
lumină !" Abia în a patra zi, în momentul în care Dumnezeu a creat soarele, luna şi stelele, a apărut
svetlina care este numai o manifestare mai materială a videlinei. Iar soarele care nu este un glob de
foc, cum ne imaginăm, ci o entitate vie care are o conştienţă ... soarele primeşte lumina subtilă,
invizibilă, videlina, şi o transformă în lumină vizibilă, svetlina, graţie căreia luminează universul.
Această chintesenţă, videlina, este atât de puternică încât cel care a reuşit să condenseze în el o
miliardime de miligram va triumfa peste toate obstacolele.
Cu toate că aceasta lumină este difuzată peste tot în spaţiu şi că ea pătrunde orice lucru, omul
nu o vede, nu o simte, fiindcă nu este atât de dezvoltat spiritual pentru a percepe o realitate atât de
subtilă.
Dar concentrându-se frecvent asupra acestei lumini, îşi desăvârşeşte în aşa măsură percepţiile,
încât nu numai că începe să o simtă, dar o atrage, şi ea lucrează asupra lui. De aceea, în timpul
minutelor de meditaţie, obişnuiţi-vă să vă lăsaţi toate preocupările voastre, pentru a vă concentra
asupra luminii celeste; astfel o atrageţi, o introduceţi în voi, şi toate particulele învechite din corpul
vostru sunt încet-încet înlocuite de particule pure, luminoase. Făcând acest exerciţiu, lucraţi pentru
salvarea şi nemurirea voastră. Nu încetaţi niciodată să căutaţi lumina care singura poate restabili în
voi armonia absolută.
Puteţi face acest exercitiu cu lumina legându-l cu respiraţia. Inspiraţi gândind că atrageţi
lumina şi expiraţi gândind că o proiectaţi asupra voastră înşivă, asupra organelor, celulelor
voastre. Din nou inspiraţi ... apoi expiraţi ... Foarte repede puteţi constata în ce mod
favorabil actionează acest exerciţiu asupra voastră: vă simţiţi deschis, în pace.
Odată ce aţi atras lumina în voi, puteţi face un al doilea exerciţiu: inspiraţi lumina si când o
expiraţi vă imaginaţi că o proiectaţi în lumea întreagă. Evident, nu este posibil de a face acest al
doilea exerciţiu decât după ce l-aţi făcut mult timp pe primul şi aţi înlocuit în voi multe particule
terne, maladive, cu particule de lumină. Trebuie aşteptat să simţiţi că munca de transformare şi

29
purificare a dat roade în voi, pentru a vă permite să daţi şi altora această lumină pe care aţi primit-o.
Această lucrare cu lumina este de asemenea simbolizată prin litera ebraică Aleph .
Aleph este Iniţiatul care preia lumina celestă, viaţa divină, pentru a o dărui oamenilor.
Timp de câteva minute, lăsaţi-vă deci toate preocupările deoparte. Le puteţi relua după aceea,
dar în timpul meditaţiei, ţineţi-le la uşă, să aştepte cel putin până terminaţi să vă concentraţi asupra
luminii şi toate aceste raze pe care le proiectaţi, eu mă voi ocupa să le adun într-un singur fascicol
luminos pe care-l voi proiecta la rândul meu în lumea întreagă.
Sub pretextul că nu au nici o situaţie, nici daruri, nici calităţi extraordinare, mulţi se cred
îndreptăţiţi să trăiască o viaţă mediocră. Nu, nimeni nu se poate justifica astfel. Chiar fiinţa cea mai
lipsită, din toate punctele de vedere, poate lucra cu lumina, fiindcă este simplu şi accesibil pentru
toţi, şi făcând aceasta se realizează ceva mai important şi mai util decât toate activităţile celor mai
capabili oameni din toate celelalte domenii de activitate. Chiar fiinţa cea mai dezmoştenită are
posibilitatea să dobândească acest nivel de conştiinţă superior, să lucreze pentru a ajuta, pentru a
lumina, pentru a sustine şi aduce pacea întregii umanităţi.
Unii vor spune: "Dar nu este posibil, oamenii sunt atât de numeroşi şi eu sunt atât de mic !"
Dacă raţionaţi astfel, diminuaţi valoarea celor pe care le faceţi. Bineînţeles nu veţi reuşi să aduceţi pe
pământ Împărăţia lui Dumnezeu şi Dreptatea Sa de a doua zi, dar din momentul în care o doriţi, vă
orientaţi forţele şi energiile voastre în această direcţie. Această lucrare produce efecte mai întâi
asupra voastră înşivă: vă ridicaţi, vă înnobilaţi şi cum nimic nu rămâne fără urmări, într-un mod sau
altul îi insuflaţi favorabil pe cei din jur. Deci, de-acum înainte, în loc să ne concetrăm fiecare asupra
unui subiect diferit, ceea ce ne risipeşte energiile, este de dorit sa ne concentrăm cu toţii asupra
luminii, pentru a putea produce o vibraţie unică, puternică. Ne putem imagina această lumină ca pe
cea a soarelui: albă, clară, limpede, strălucitoare, şi făcând acest exerciţiu în ritmul respiraţiei, vom
degaja o energie spirituală care va trezi conştiinţele a milioane de indivizi în lume, pentru ca toţi să
înceapă să lucreze pentru pacea şi fericirea umanităţii.

Capitole
Lumina, esenţa creaţiei
Razele soarelui : Natura şi activitatea lor
AURUL, CONDENSAREA LUMINII SOLARE
LUMINA CARE PERMITE SĂ VEZI ŞI SĂ FII VĂZUT
MODUL DE LUCRU CU LUMINA
Prisma, imaginea omului
Puritatea deschide porţile luminii
Trăiţi viaţa intensă a luminii
Raza LASER în viaţa spirituală

30
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Le disciple doit laisser partout consciemment des empreintes bénéfiques, aussi

bien sur les êtres que sur la nature

Discipolul trebuie să lase pretutindeni, în mod conştient, amprente benefice, atât

asupra fiinţelor cât şi a naturii

Conferinţa din 13.07.1979

Pretutindeni unde vă duceţi, pe toate obiectele pe care le atingeţi, lăsaţi urme,

amprente benefice sau malefice. Există oameni despre care se spune că peste tot
pe unde trec/păşesc, iarba nu mai creşte. Şi nu este o exagerare. Iar alţii care,
dimpotrivă, nu se gândesc decât să lumineze, să însufleţească, să încălzească, să
ajute, să elibereze, toate făpturile, lasă peste tot pe unde trec amprente atât de
puternice, încât cei care vin după aceea în acelaşi loc, le primesc binefacerile şi
sunt influenţaţi în bine.
Eu, care cunosc realitatea acestor lucruri/fenomene, am făcut în acest
domeniu tot felul de experienţe. Peste tot pe unde am călătorit, chiar şi pe mări
şi oceane, intram în legătură cu entităţile care conduc aceste regiuni, le ceream
ca toate vapoarele care vor traversa aceste ape, toţi oamenii care se vor scălda în
ele, să primească ceva luminos, fratern, divin. Scriam chiar anumite formule şi
aruncam mesajul în mare; întrucât aceste regiuni sunt locuite de făpturi extrem
de conştiente şi de evoluate, acest mesaj ajungea la ele şi se aşterneau pe lucru.
Şi de aceea, în câţiva ani, întreaga omenire se va orienta către fraternitate, către
lumină.
În mod evident, această pagină nu va fi crezută şi acceptată de mulţi, care nu
au studiat latura subtilă a materiei. Acum, desigur, există încercări în lumea
întreagă, aproape în fiecare ţară, de a studia emanaţiile (subtile), urmele pe care
le lăsăm pe tot ce atingem – mai ales în Rusia. Numai că, din păcate… v-am
vorbit într-o zi despre faptul că cunoştinţele oculte, ezoterice, sunt bune, sunt
utile, profitabile, eficiente, dar cum natura umană este încă prea personală, ea
1
vrea mereu să profite, să folosească, să beneficieze, să-şi însuşească; este foarte
probabil ca mai mulţi să utilizeze aceste cunoştinţe, aceste taine, pentru a face
rău altora. Şi e păcat să cunoşti puterea anumitor amprente, să magnetizezi
anumite obiecte şi să le trimiţi unor personalităţi foarte importante din lume,
care conduc umanitatea, pentru a le face rău, pentru a-i face să dispară, şi aşa
mai departe… Şi aceasta este magia neagră. Da. Oamenii utilizează toate
cunoştinţele, formulele, tainele în scopuri prea, prea personale. Şi aceasta e
magia neagră. Desigur, pentru moment vor fi mulţumiţi, satisfăcuţi, triumfători,
dar cum legile - pe care eu le cunosc - sunt cumplite, implacabile, ireductibile,
după un timp, tot ce au trimis, ce au proiectat, se revarsă asupra lor; sunt multe
cazuri în istorie.
Aşadar cunoaşterea nu este singurul lucru pe care trebuie să vrem să-l
obţinem, ci trebuie şi să dorim să ne perfecţionăm prin această cunoaştere; graţie
descoperirii anumitor adevăruri, anumitor metode, să putem să progresăm, să ne
perfecţionăm, să devenim mai buni, iar după aceea să ne folosim de ele în
anumite scopuri. Din păcate, deocamdată, în general, lucrurile nu stau aşa.
Natura umană este încă prea, prea personală. Vă pot revela multe în acest
domeniu, cum se petrec lucrurile, cum procedează ei, în ce scop - tocmai pentru
a aservi, a domina, a comanda, a deveni cei mai puternici din lume. Dar dacă ne
folosim de această cunoaştere pentru a-i ajuta pe oameni, pentru a spori lumina,
pentru a-i lumina pe oameni, aceasta este magia albă. Şi atunci sunteţi
categorisiţi: în înalt sunt făpturi extraordinare care ne supraveghează, care ne
observă, şi când văd că lucraţi pentru lumină, pentru pace, pentru Marea
Fraternitate Albă Universală, atunci sunteţi clasaţi într-o anumită categorie. Şi
când sunteţi clasaţi, încep să vă trimită cadouri - tot felul de lucruri care vi se
întâmplă: sau sănătatea voastră se îmbunătăţeşte sau vi se rezolvă problemele
sau aveţi mai multă lumină, mai multă cunoaştere, mai multe cunoştinţe sau vi
se întăreşte voinţa sau vi se soluţionează treburile familiale şi aşa mai departe -
în toate domeniile, toate încep să se îmbunătăţească. Mai întâi omul, discipolul
care este conştient, constată acest lucru. El simte din ce în ce mai bine. Iar apoi
şi ceilalţi vor verifica, vor constata din exterior că în inima, în sufletul acestei
fiinţe se petrece ceva bun.
Pentru a concluziona: întrucât natura umană este mereu aceeaşi, eşti mereu
împins să utilizezi, să profiţi, să subjugi, să faci multe lucruri pentru binele tău,
în detrimentul celorlalţi, trebuie să fii vigilent, să fii conştient, să te
supraveghezi. Şi întrucât asta i se poate întâmpla oricui, să înţelegi şi să nu dai
frâu liber acestei naturi, care este veche, bătrână, preistorică, de când omul era

2
un lup pentru ceilalţi şi aşa mai departe. Trebuie să te supraveghezi, să te
analizezi şi să deturnezi, să schimbi, să transformi şi chiar să foloseşti aceste
forţe, aceste tendinţe, aceste dorinţe de a face rău. Să le transformi, să le utilizezi
ca pe nişte stimuli, ca pe nişte forţe, ca pe o materie primă pentru a realiza
planuri şi lucruri formidabile. Ei da, când reflectez, când mă gândesc că unii,
care sunt atât de avansaţi, atât de erudiţi, atât de savanţi, atât de cultivaţi, atât de
inteligenţi, continuă totuşi să facă asemenea lucruri, e de neînchipuit. Cum de nu
cunosc şocul în retur ?!
Acum, pentru prima oară, ascultaţi această pagină, despre care, de 43 de ani
n-am vorbit niciodată. Niciodată n-am revelat aceste lucruri, anume că eu
folosesc o anumită cunoaştere, anumite formule, pentru a influenţa pământul.
Pretutindeni pe unde călătoresc, nu fac decât asta. Sunt mâhnit că am spus acest
lucru. În general ascund multe, pentru că nu vanitatea trebuie să fie pe primul
loc. Dar iată că am avut cu siguranţă un moment de slăbiciune şi mi-a scăpat.
(Da, fac asta) pe mări, pe oceane, chiar în aer, peste tot… Şi cum se poate asta ?
- veţi întreba. Fiindcă există făpturi inteligente pretutindeni, pretutindeni,
pretutindeni. Atât timp cât nu simţiţi, nu credeţi, nu sunteţi în legătură (cu ele),
nu speraţi să realizaţi prea multe din planurile voastre. Vă vor lăsa să rătăciţi.
Suntem tot timpul înconjuraţi de mii, de sute de mii de spirite ale naturii şi de
îngeri şi aşa mai departe… Numai că omenirea, lumea întreagă a fost abrutizată
şi a ajuns să nu mai creadă, a ajuns oarbă, a ajuns să nu se mai gândească decât
la ce e trecător, material. Iar aceasta e nenorocirea nenorocirilor, credeţi-mă !
Omenirea a fost aruncată în întuneric, oamenii au fost prostiţi, abrutizaţi, ca să
nu se mai gândească decât la lucruri tangibile, şi toată latura subtilă este negată,
ignorată.
Aşa cum v-am spus, în trecut - îmi place mult să repet asta – cineva care este
foarte materializat, care nu mai crede în aspectul subtil, invizibil spunea: «Eu nu
cred în nimic din ce nu văd, din ce nu ating». Deci îi trebui să aibă, să atingă
ceva pentru a crede. Iar eu îl pândesc, îl urmăresc şi seara, înainte să ajungă
acasă, mă năpustesc asupra lui, îi pun mâna în gât şi îi spun: «Banii sau
viaţa!!!». Şi cum se face că tipul alege viaţa, pe care n-a văzut-o niciodată ? El
îmi dă tot: nevasta, maşina, casa, ca să păstreze ceva ce n-a văzut niciodată !
Vedeţi cum se contrazice ? Şi-a văzut el viaţa ? Nu. Dar vrea s-o păstreze ! Şi
atunci îl întreb: «Ţi-ai văzut gândurile ?». «Nu». «Dar sentimentele ?». Atunci
de ce pentru sentimentele tale comiţi crime, poţi jura , asasina ? Şi totuşi nu ţi-ai
văzut sentimentele, mobilurile, tendinţele». Există regi care renunţă la împărăţie
pentru o femeie. Din cauza sentimentelor lor. Iar sentimentul e ceva ce nu se

3
vede. E incredibil cum se contrazic oamenii ! Şi le-am spus: Aţi văzut căldura ?
Căldura nu se vede, se simte. Aţi văzut electricitatea ?». «Nu». Electricitatea nu
se vede. Este o manifestare, este altceva, nu se ştie ce e elecricitatea. Ea se
manifestă ca lumină, căldură, magnetism, etc. Dar ce este electricitatea ?
Nimeni nu o poate defini. Şi atunci am zis: «Dar au văzut măcar electronii ?».
«Nu». «Păi sunt aici !». Atunci tipul… Bineînţeles, eu sunt drăguţ din naştere, îi
şi las viaţa şi portmoneul. (…) Dar acum crede în ceva invizibil numit «viaţă».
Aşa că vedeţi, această imagine, acest exemplu, acest argument e de ajuns
pentru a arăta cât sunt oamenii de stupizi. Numai atât, şi e de ajuns. De altfel tot
ce e esenţial în viaţă, ce e cel mai important, cel mai puternic, mai grozav, nu se
vede. Şi ce vedem ? Zgura ! Zgura, resturile, carapacele, ceea ce este extrem de
grosier, de materializat. Dar ce este subtil nu se vede. Subtilul a format tot ce se
vede. Mai întâi invizibilul a format ce e vizibil. Pentru ce nu înţelegem asta ? Să
laşi la o parte, să negi şi să nu intri în contact, să nu cunoşti latura invizibilă,
lucrurile cele mai subtile, înseamnă să te clasezi printre animale. Nu există un
argument mai adevărat decât acesta. Şi de ce oamenii nu-l cunosc ? Chiar
oamenii cei mai erudiţi sunt departe de a gândi aşa. Dar ce este cel mai
important este invizibil. De pildă, razele cosmice care ajung până la noi, se văd ?
Şi această muzică celestă ? Nu o vedem, nu o auzim, dar ea produce efecte. Şi
gândurile oamenilor ? 4 miliarde de animale care gândesc negativ, cum să
distrugă ! Asta produce efecte catastrofale în lume. Şi la început nu se vedea.
Dar iată rezultatele ! De aceea, eu nu cred decât într-un singur lucru, unul, nimic
altceva: că latura invizibilă este pe primul loc şi dacă lucraţi cu această latură
invizibilă, subtilă, puteţi remedia multe, puteţi produce schimbări extraordinare
în lumea întreagă. Este la fel de adevărat ca toate fenomenele din fizică şi
chimie.
Şi acum, în ce mai cred eu ? E acelaşi lucru, dar (privit) din alt punct de
vedere: Când locuiţi într-o cameră, vă folosiţi de obiecte şi nu ştiţi că lăsaţi
urme. Ce fel de urme ? Eterice, fluidice, urme subtile, invizibile, pe toate
obiectele. Şi dacă în acea cameră vine cineva, şi atinge obiectele – o persoană
sensibilă, care are antene, care este telepată sau (psihometrică ???), clarvăzătoa-
re, radiestezistă sau medium – ea începe să simtă toate evenimentele care s-au
întâmplat în această cameră. Dacă au fost dezordini sau asasinate sau dezmăţuri,
atunci este înspăimântător, se simte foarte rău. Iar dacă au fost lucruri sacre,
ceremonii, ea simte binefacerile. Ea vă va spune cu exactitate care au fost
persoanele (implicate), evoluţia lor, unde sunt acum, de unde au venit. Numai
că, întrucât nu sunt mulţi astfel de oameni, lumea, în general, bâjbâie în

4
neştiinţă. Datorită acestei cunoaşteri existau în trecut talismanele. Talismanele,
obiectele pe care le binecuvântezi şi le dai celorlalţi, pe care le influenţezi. În
lumea întreagă, în toate ţările, se ştie că obiectele pot fi benefice sau nocive. Aşa
încât, atunci când le impregnaţi cu iubirea, cu bunătatea, cu luminozitatea, cu
privirea voastră şi daţi cuiva acest obiect, veţi vedea ce efecte bune va produce.
Persoana va simţi şi vă va spune. Dar dacă îl impregnaţi cu ură, mânie,
blestemul vostru, el va demola, va afecta psihic, va produce disonanţe,
dezordini, murdării. Da, şi suntem răspunzători. Pentru că este scris: tot ceea ce
faceţi, vi se va face; tot ceea ce faceţi se înregistrează, chiar şi cuvintele pe care
le pronuntaţi, iar într-o zi veţi avea de dat socoteală pentru cuvintele distructive,
care au demolat, care au separat oamenii, care i-au împins să se deteste, să se
certe, să se ucidă. Sunt oameni cărora le place să separe, să stârnească certuri, le
place, cultivă asta. Şi într-o zi, ce o să se reverse în capul lor ! Dacă nu ar fi
dovezi, de o eternitate, n-aş crede, nu v-aş vorbi. Dar cum sunt atâtea dovezi,
pretutindeni, pretutindeni, trebuie să ştiţi. De ce ? Ca să vă puteţi organiza viaţa
altfel, în mod mai armonios, cu mult mai multă iubire, mult mai multă bunătate
şi compasiune şi blândeţe, delicateţe şi inteligenţă, pentru că atunci, sunteţi
clasaţi undeva, ca un binefăcător, ca o fiinţă inteligentă, rezonabilă. Cunoscând
aceste lucruri, de ce să nu pronuntaţi cuvinte, (…), rugăciuni, peste tot pe unde
treceţi ? Să spuneţi de pildă: «Fie ca toţi cei care trec prin acest loc să fie
influenţaţi de lumină, de bunătate, de fraternitate, fie ca viaţa lor să se
îmbunătăţească !». De ce să n-o spuneţi ? Oamenii nu se gândesc s-o spună. Ei
rostesc mai degrabă blesteme. Când e vorba de blestemat, toţi sunt prezenţi, gata
să blesteme orice ! În schimb, oriunde mergeţi, într-o pădure, să rostiţi această
formulă: «Fie ca toţi cei ce vor trece prin această pădure să se schimbe în bine,
să devină copii ai lui Dumnezeu şi să fie membri ai Fraternităţii Albe Universale
şi să lucreze pentru pace !». De ce să n-o spuneţi ? Ce vă costă ? Dar cum
oamenii sunt atât de zgârciţi, economisesc şi aceste cuvinte, care pot fi atât de
benefice, atât de favorabile. Asta ca să vă dovedesc cât sunt oamenii de egoişti,
de zgârciţi, nu se gândesc niciodată la astfel de lucruri ! Veţi spune: «Da, dar nu
ni s-a vorbit despre asta !». Dar oare este necesar să vă fie revelate aceste
lucruri? Când vă iubiţi copilul sau iubiţi pe altcineva, nu rostiţi lucruri în
favoarea lui ? Şi atunci de ce să n-o faceţi pentru întreaga lume ? Nimeni (nu
trebuie să v-o spună). Simţiţi înăuntru, e ceva ce iese din interior, dă pe-afară şi
se exprimă prin Verb, atunci când iubiţi pe cineva. Iar atunci când detestaţi pe
cineva, cine v-a învăţat să spuneţi lucruri îngrozitoare ? Este o învăţare lăuntrică.
Şi cine vă învaţă, atunci când sunteţi mânioşi, să muşcaţi, să zgâriaţi, să loviţi ?

5
Natura e cea care vă învaţă. Iar când iubiţi pe cineva, cine vă învaţă să-l
mângâiaţi, să-i zâmbiţi, să-l îmbrăţişaţi, să-l sărutaţi ? E ciudat ! Natura vă
învaţă. În trecut se făcea asta. Totul este în interior, înregistrat. Nimeni nu v-a
învăţat cum să sărutaţi o fată sau un băiat, şi totuşi o faceţi.
Ei da, nu vă miraţi. În trecut am ascuns aceste lucruri, dar vine timpul să
revelez anumite lucruri Fraternităţii, pentru a-i deschide o cale mai largă, mai
benefică, şi în loc ca (fraţii şi surorile) să se plictisească, să se tragă de păr (?), să
scuipe, să blesteme tot, să poată folosi tot ce le-a dăruit Dumnezeu, să rostească
cuvinte bune, să arunce priviri bune, să facă gesturi bune, oriunde ar fi. Şi
lucrurile se îmbunătăţesc în felul acesta.
Pot chiar să vă învăţ cum să alungaţi, să faceţi să dispară influenţe nefaste,
prezenţe malefice, doar cu un gest al mâinilor. «Spuneţi-ne, spuneţi-ne, spuneţi-
ne !». Ei nu, trebuie să meritaţi asta. Pot să vă spun, o să v-o spun, pentru că eu
fac lucrul acesta. O formulă/un gest cu ambele mâini, faceţi ceva, vă aşezaţi cu
mâinile într-o anumită poziţie - nu vă spun încă în ce fel ! - şi atunci se produc
lucruri extraordinare în lumea invizibilă.
Iar atunci când călătoriţi pe un vas, pe mare, puteţi scrie pe o hârtie cuvinte
minunate. Celui care conduce marea - pentru că marea are un şef care conduce,
care are miliarde de făpturi sub comanda lui – îi cereţi ceea ce doriţi să-i cereţi şi
aruncaţi hârtia (în apă); iar el va citi acea hârtie şi se va pune în mişcare, pentru
că nimeni nu cere asta şi ele nu fac nimic. Trebuie să li se ceară ! Mai sunt,
desigur, şi alte lucruri, am să vă explic. Poţi cere multe lucruri şi totuşi ele să nu
se împlinească. De ce ? Dar cel puţin, chiar dacă nu sunteţi chiar atât de
pregătiţi, chiar dacă nu sunteţi chiar atât de perfecţi, atât de purificaţi, se
declanşează întotdeauna ceva, se mişcă ceva… Dar ca această metodă să dea
rezultate, trebuie ca persoana care cere să aibă ceva extraordinar (în ea); (atunci)
totul devine mai rapid, mai eficient, mai intens. Dacă nu sunteţi pregătiţi, dacă
nu sunteţi luminaţi, dacă nu sunteţi purificaţi, puteţi cere tot felul de lucruri, dar
dorinţele nu vi se vor împlini. Din cauza că nu aveţi acele puteri, acea forţă, acea
demnitate, acea inteligenţă şi mai ales acea puritate ele nu se mişcă din loc. Dar
dacă aveţi aceste calităţi, cereţi şi imediat vă îndeplinesc dorinţa.
Sunt mulţi care poartă talismane, mai ales talismane cumpărate din librăriile
de la Paris. Sunt cărţi cu talismane, oamenii le cumpără şi îşi închipuie că sunt
eficace. Sunt milioane de oameni care poartă talismane şi nu sunt păziţi, nici
protejaţi, nimic, pentru că lucrurile acestea se cumpară ieftin. Iar după aceea eu
le explic: «Vreţi ca talismanul care v-a fost dat de cineva care cunoaşte aceste
lucruri sau care e purificat - şi în consecinţă talismanul e eficient - vreţi ca acest

6
talisman să fie durabil, puternic şi constant ? A, da, da, da ! Da, dar voi sunteţi
cei care trebuie să-l însufleţiţi, să-l hrăniţi, să-l întreţineţi, pentru un timp, dacă
faceţi contrarul a ceea ce talismanul a fost pregătit/programat să vă aducă, el
moare, îşi pierde puterile». Nu există talisman care să dureze veşnic, indiferent
de ce Iniţiat a fost făcut. Depinde de persoana care îl poartă. Ea poate
întotdeauna să-l întărească, să-l reînsufleţească prin viaţa pe care o duce şi
atunci talismanul devine atotputernic. Dar oamenii nici asta nu ştiu. Ei cred că
obiceiul a fost pregătit o dată şi apoi, indiferent cum trăieşti, cum gândeşti,
talismanul va acţiona. Câtă ignoranţă ! Nu, nicidecum. El îşi pierde forţa. Dar
dacă acţionaţi în sensul talismanului, el devine mai puternic. Mulţi dintre cei de
aici au verificat acest lucru, aşa că nu vă spun minciuni.
Există lucruri pe care nu îndrăznesc să vi le revelez, pentru că veţi spune că
(eu) sunt cauza tuturor nenorocirilor care se vor abate asupra omenirii. Ei, nu !
Da şi nu. Fiindcă, pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu, această Pace, Epoca de
Aur să vină pe Pământ, trebuie ca oamenii să petreacă un sfertuleţ de oră - care
va dura ceva timp, ohoo !!! – prin necazuri, prin suferinţe, altfel, mintea lor nu
este încă pregătită să înţeleagă. Aşa încât, cu cât cereţi mai mult Împărăţia lui
Dumnezeu şi Dreptatea Sa, cu cât cereţi mai mult Epoca de Aur, cu atât
acceleraţi aceste încercări prin care va trece omenirea. Ei da, dar este necesar. În
loc să fie peste nu se ştie câte sute de ani, să fie acum. Aceste lucruri subtile nu
sunt cunoscute.
Şi mai este un lucru pe care oamenii nu l-au verificat: să se ocupe de latura
minunată, să se ocupe mereu de ce e încântător. Să facă lucruri minunate, să
rostească lucruri minunate, să dorească lucruri minunate, să acţioneze în direcţii
minunate. Ei nu sunt obişnuiţi să facă asta şi să vadă în ce stare vor fi după
aceea. Eşti în încântare, eşti ghidat, eşti susţinut. Dar ei nici asta n-au verificat.
Şi de ce se ocupă ei ? Mergeţi să vedeţi. Iar după aceea, de ce sunt atât de
îngreunaţi, atât de neliniştiţi, atât de tulburaţi ? Pentru că ceea ce fac nu este prea
divin. Şi cum să iasă din această stare ? Ei trebuie să facă alte lucruri, alte
lucruri, uşor de făcut: să pronunţe câteva cuvinte, să dăruiască o privire
frumoasă… E atât de uşor ! Da, numai că nu sunt obişnuiţi să facă lucrul
acesta… De ce sunt mereu gata să se ia la harţă, să străfulgere cu privirea, să
jignească pe cineva ? Chiar şi în Fraternitate se obişnuieşte. În loc ca ei să fie un
model de amabilitate şi toată lumea să fie fericită. Dar lucrul acesta nu a fost
hotărât şi înţeles. În ziua în care oamenii vor înţelege valoarea acestui lucru,
niciodată nu vor mai dori să se întoarcă la ce a fost. Lăsaţi-mi mie dreptul să vă
cert, să vă calc în picioare, să vă fac fărâme ! Nimeni altcineva nu trebuie să aibă

7
acest drept. Ştiţi ? Numai eu. Iar dacă văd pe cineva care îşi permite, va avea de-
a face cu mine. Dar eu ? A, eu am dreptul să vă calc în picioare, să vă pălmuiesc,
să muşc, să zgârii, pentru că…aşa e ! Halal logică, nu-i aşa ? Dar nu căutaţi
logica, ci încercaţi ca o zi, o singură zi, să rostiţi cuvinte minunate, să gândiţi
lucruri minunate, armonioase, muzicale şi să simţiţi lucruri minunate. Încercaţi
chiar să scrieţi. Priviţi. Ce scriu eu când ţin conferinţele ? Mă vedeţi mereu
scriind, nu ? Şi ce scriu ? Am să vă spun: de mai multe ori «Sfinţească-se
numele Tău în vecii vecilor, Doamne !». Acelaşi lucru. Şi de ce ? Pentru mine.
Îmi face bine. Dar n-am spus-o niciodată. De 43 de ani fac asta. «Sfinţească-se
numele Tău, Doamne, în rugăciune !». Au oamenii obiceiul să sfinţească numele
Domnului ? «Sfinţească-se numele Tău !». «Vie Împăraţia Ta !». «Facă-se voia
Ta !». Oh, là, là, bieţii creştini ! Măcar de două, trei ori să sfinţiţi numele
Domnului. Scrieţi-o sau gândiţi-o, rostiţi-o ! Că n-o să reuşiţi să sfinţiţi numele
Domnului, pentru că este deja sfinţit, de acord, dar lucrul acesta vă face vouă
bine. Asta scriu. Vă miră ?
De ce trebuie să scriu: «Sfinţească-se numele Tău, Doamne, în vecii
vecilor!». ?? Câte lucruri noi trebuie să învăţaţi, lucruri benefice, care reînvie,
însufleţesc, luminează. Oamenii se agaţă încă de lucruri vechi, învechite,
chircite, mucegăite şi cred că vor găsi fericirea, dilatarea, entuziasmul şi se miră
de ce sunt mereu crispaţi - nu mă corectaţi ! - chinuiţi, torturaţi, şi nu ştiu de ce.
Pentru că se ocupă mereu de lucruri învechite, chircite, vechi, care nu sunt
benefice. Luaţi partea benefică a Învăţământului şi veţi vedea, o să-mi spuneţi
după aceea. Doamne, ce capete tari ! Nu pot ieşi din ce e vechi, învechit,
mucegăit, perimat. Este de neînchipuit ! Şi ştiţi ce le-aş spune acestor oameni ?
«Sunteţi nefericiţi ?». «Da». «Şi vreţi să fiţi fericiţi ?». «Da». «Nu, nu cred».
«Cum nu credeţi ?». «Pentru că dacă aţi vrea cu adevărat să fiţi fericiţi, aţi face
tot posibilul să fiţi fericiţi. Iar voi nu faceţi nimic pentru a fi fericiţi. Şi vreţi să
fiţi fericiţi !». Cineva e bolnav. Îl întreb: «Vrei să fii sănătos?». «Oh, da, şi încă
cum !». «Nu, eu nu cred că vrei să fii sănătos, pentru că dacă ai vrea să fii
sănătos, de mult timp ai fi făcut ceva pentru a fi sănătos». «Dar fac tot ce pot !».
«Nu - spun eu - nu, nu ! Când iubeşti ceva, nimic nu-ţi stă împotrivă. Nu vă
iubiţi sănătatea - îi spun eu - pentru că dacă aţi iubi-o ea ar veni de la marginea
universului să se statornicească în voi. Nu vă gândiţi (la ea) nu o iubiţi, ci doar
aşa… O iubesc, o iubesc (din intonaţie “dar nu cine ştie ce!”). Ca femeia aceea:
«Crezi ?» - a întrebat-o Iisus. «Cred, cred, Doamne, dar ajuta-mă în necredinţa
mea !». De fapt ea nu credea. Aşa sunt oamenii. Iubim (ceva), dar iubim altele
mai mult. Aşa că eu vă spun: dacă iubiţi cu adevărat lumina, cu adevărat

8
sănătatea sau pacea sau fericirea, veţi începe o cu totul altă activitate. Ei bine,
nu. Mereu aceeaşi, preistorică şi care vă aduce toate tristeţile, toate mâhnirile,
toate deziluziile, toate amărăciunile. Iar dacă cineva spune: «Oh, là, là! M-am
săturat de învăţături/de morală, de ???», îi spun: «Mergeţi în altă parte, există
lucruri mai amuzante, dar n-o să scăpaţi niciodată de toate aceste poveri. În timp
ce aici, deşi nu vă plac lucrurile acestea, le detestaţi, aici se repetă mereu acelaşi
lucru, vă enervez, asta vă scoate din toate necazurile. Credeţi-mă. Acceptaţi-o.
Şi nu spuneţi niciodată: «M-am săturat de atâta morală. Acceptaţi-o şi veţi vedea
că vă va fi mai bine. Sunt unii care au acceptat.
Aşadar, această pagină, unde de unde am scos-o ?
Dar vă întreb: «Da, dar urmele pe care le lăsaţi sunt durabile ?». Ei da,
aceasta depinde de intensitate. Pentru că sunt urme care datează de milioane de
ani. Milioane de ani. Această pagină este o paginuţă care arată fraţilor şi
surorilor că acela care este ??? se amuză, se distrează cu alte divertismente, alte
amuzamente, alte ocupaţii, pe care voi nu le acceptaţi, dar care lor le fac plăcere.
Numai asta (există pentru ei). Sunt chiar fraţi şi surori care îşi închipuie că
sustrăgându-se mie, ieşind din Fraternitate, vor scăpa de mine. Dar eu las în ei
nişte urme de care nu vor putea niciodată să scape. După câţiva ani se întorc şi
spun… (onomatopee). Pentru că verifică şi constată că era adevărat, era
minunat. Sunt deja câţiva, să ştiţi. N-o să puteţi niciodată să scăpaţi de mine.
Pentru că eu arunc un praf - nu praf de strănutat, nu ! - ci un prăfuleţ pe care fără
să vreţi, inconştient, îl înghiţiţi. Şi e pe vecie. Chiar când veţi merge pe alte
planete, aceste mici particule vor lucra în interiorul vostru şi vă vor vorbi despre
anumite lucruri.
Nu v-am povestit încă anumite lucruri pe care le-am spus în alte conferinţe,
despre unele pietre preţioase, despre unele obiecte, ca pumnalele, ca pietrele
preţioase, pe care oamenii le cumpărau sau le furau şi care provocau crime. Toţi
cei care intrau în posesia lor, ori erau asasinaţi, ori asasinau ei pe alţii.
Finalmente trebuiau să le arunce în mare, atât erau de impregnate cu lucruri
criminale. Şi v-am mai sus că nu e prea bine să luaţi statuete, mici obiecte din
târguri, de peste tot, pentru că nu se ştie cine le-a magnetizat, de ude vin iar
mulţi se îmbolnăvesc după aceea sau li se întâmplă fel şi fel de nenorociri. Nu
trebuie să luaţi orice. Anticarilor le place asta. I-am făcut pe unii să râdă în
America, spunându-le despre cineva care a intrat la un prieten anticar şi l-a
întrebat: «Ce mai e nou ?». Totul era vechi ! Toata lumea râdea ! «Ce mai e
nou?». Totul era vechi ! În engleză sună mai bine. Toata lumea râdea.

9
 Acesta este un subiect foarte, foarte important. V-aş mai putea vorbi, pentru
că există materiale, sunt multe lucruri de spus, dar esenţialul este să fiţi atenţi la
tot ce faceţi, la tot ce atingeţi. Am explicat şi despre îndrăgostiţi, cât sunt de
inconştienţi, de insensibili. Fata acceptă să fie sărutată de orice derbedeu, pentru
că o excită, îi produce plăcere, fără să ştie că bărbatul acela lasă în ea urme de
care nu va mai putea să scape după aceea. Ignoranţa, peste tot, care aduce multe
nenorociri. Bărbatul acela nu era pur. Să fii sărutată de cineva care este cu
adevărat pur este o binecuvântare. Dar unde-i găseşti ? Şi chiar dacă-i găseşti, nu
vor voi să vă sărute. Da, nu vor voi. Pentru că ei cunosc primejdiile acestui act.
(Pe) tot ce atingi (laşi urme).
V-am explicat într-o zi că un fir de păr, priviţi, un singur fir de păr, puteţi să-l
daţi unei persoane foarte sensibile şi ea vă va descrie tot caracterul, vă va spune
toate slăbiciunile, bolile, calităţile, virtuţile. Cum e cu putinţă ca întreaga natură
umană să fie înregistrată într-un singur fir de păr ? Şi totuşi aşa e. Ca şi cu
Vanga - v-am explicat într-o zi. Ea cere o bucăţică de zahăr. Ţineţi acea bucăţică
de zahăr în mână câteva minute, fie că vă gândiţi sau nu la ceva. O daţi Vangăi
sau o expediaţi din Franţa în Bulgaria. Ea ia bucăţica de zahăr şi vă spune tot,
tot, tot: cum e persoana, care îi sunt slăbiciunile, trecutul şi viitorul, calităţile,
tot. Şi nu te mai poţi îndoi că pe acea bucăţică de zahăr sunt amprente. Şi ce sunt
aceste amprente ? Toată natura/firea persoanei, tot ce reprezintă ea. Cum se
explică asta ? Cum poate să explice asta ? Ceea ce aţi lăsat (pe bucăţica de
zahăr) este imponderabil, nu se vede, nu poate fi cântărit. Şi acest lucru
(imponderabil) este suficient, totul este în el, tot viitorul vostru, tot, tot. Desigur
că într-o zi ştiinţa va fi obligată să studieze aceste lucruri şi să recunoască că a
indus omenirea în eroare, explicându-i lucruri stupide, abracadabrante…
Da, o bucaţică de zahăr, vedeţi ? S-a întâmplat. Şi câte altele ! Când veţi
cunoaşte acest lucru, când veţi crede acest lucru, veţi fi foarte atenţi după aceea,
când sunteţi mânioşi, când sunteţi nervoşi, iritaţi să nu daţi ceva celorlalţi,
pentru că impregnaţi acel ceva cu mânia voastră, cu suferinţa voastră. Nu trebuie
să daţi nimic în acel moment. Când sunteţi într-o stare bună, când sunteţi în cele
mai bune condiţii, daţi. În felul acesta, pentru bucătărie, pentru hrană, e
preferabil ca aceasta să fie pregatită de tinere fecioare, pure, pentru a introduce
puritatea în hrană. În timp ce acum, oricine vă pregăteşte hrană, iar voi luaţi
toate bolile lor, toate stupidităţile lor, şi nu vă daţi seama. Şi tot aşa pentru orice.

10
----------------

Lăptişorul de Matcă, alimentul de bază cu care se hrăneşte Matca, Regina, din

stupul de albine, este produs, secretat, doar de albinele foarte tinere, pure. De
aceea Matca întinereşte mereu, datorat acestui aliment.

----------------

Aşadar nu trebuie să uitaţi asta niciodată. Asta e tot. Dacă ţineţi cont de aceste
lucruri, viaţa voastră se va îmbunătăţi. Veţi alege mereu locurile unde s-au
petrecut lucruri benefice, lucruri luminoase. Şi sunt multe locuri pe Pământ,
unde se făceau lucruri bune. Şi sunt multe alte locuri unde se făceau lucruri
foarte rele, iar voi veţi fi sensibili şi nu vă veţi duce să locuiţi acolo.
Iată de pildă aici. Suntem la Bonfin, da ? Puţin mai încolo, când treci pe
şosea, se văd locuinţe nou construite. Acum câţiva ani treceam pe acolo şi
priveam: era un loc unde se aruncau toate murdăriile, gunoaiele din toată
regiunea, grămadă. După câţiva ani am văzut o casă construită pe locul acelui
morman de gunoaie. Mi-am dat seama de ignoranţa acelor oameni, care au venit
să-şi construiască o casă pe gunoaie, pe murdării, fără să ştie că acele lucruri
puteau să vibreze, să emane. Altfel cum se explică faptul că cineva care este
radiestezist, se plimbă cu o baghetă şi descoperă în anumite locuri minerale sau
aur ş.a.m.d. E pentru că acele materiale emană. Iar emanaţiile ies şi sunt captate.
Toate aceste deşeuri, aceste mizerii îi vor influenţa pe locuitori. Ignoranţă,
ignoranţă ! Trăiască ignoranţa ! Şi aşa mai departe. Vă pot spune lucruri fantas-
tice, dar n-am timp. În această privinţă sunt lucruri formidabile !
Să luăm, de pildă, doi îndrăgostiţi. Ei se iubesc şi se vor aşeza la marginea
drumului, unde trec maşini, şi vor începe să se pupe acolo. Inspiră praf, toată
lumea face glume pe socoteala lor. Ei îşi expun iubirea, care este sfântă, aşa…
(în văzul lumii). Da, aşa fac. Şi vă mai pot spune lucruri extraordinare la care
oamenii nu se gândesc. Îndrăgostiţii foarte luminaţi, foarte luminaţi, trebuie luaţi
drept model ! N-aţi văzut niciodată asemenea lucruri ? Dar unde trăiţi ?
Acum, desigur, dacă vă explic astfel de lucruri şi le notaţi dar nu respectaţi în
viaţa voastră zilnică aceste mari adevăruri, atunci e inutil. E inutil să vi se
reveleze lucruri, pentru că nu le aplicaţi. Trăiţi ca mai înainte. De ce v-au fost
revelate toate acestea ? Iar apoi, lumea invizibilă vă va impiedica să aveţi astfel
de revelaţii şi veţi trăi ca un animal: ignorant, expuşi la nenorociri, pentru că nu
aţi vrut să fiţi luminaţi. Ba chiar râdeţi de cei care vor să fie iluminaţi. Ha, ha,

11
«iluminaţii ăia», «însoriţii» ! Ei nu ştiu în ce necazuri se afundă făcând glume pe
seama noastră !
Acum trebuie să cucerim alte trepte. Am cucerit prima treaptă, urmează a
doua, a treia… până ce omenirea va trăi în fericire. Unde sunt slujitorii sau cei
care trebuie să ne ajute ? Fiecare în (viziunea lui), nu se mişcă, nu se interesează
(de nimic). Trebuie să ne mobilizăm acum, cu toţii, din ce în ce mai numeroşi şi
vom spune: Oh, Isah ! Oh, Isah ! Şi atunci fortăreţele (?) terestre ale materialis-
mului se vor prăbuşi complet. Dar ce înseamnă Isah ? Iisus, în turcă ! În turcă ei
îl numesc pe Iisus «Isah». «Oh, Isah !». Şi adaugă: «Isah barabera ! Isah
barabera !». «Barabera» înseamnă «împreună». «Oh, Isah barabera» - împreună.
Şi e şi în engleză. Cum era ? Da, Hifoh (???), îmi amintesc. Dar nu sunt sigur.
«Isah barabera !» spun ei. În Bulgaria se foloseşte mult această (expresie). «Oh,
Isah barabera !». Săracii de ei, cum au fost sub turci timp de 5 secole, au deprins
câteva cuvinte. Ca de pildă «basibuzuc», care înseamnă «în derută», o ştire în
derută; când sunteţi în derivă, sunteţi în «basibuzuc».

Poftă bună, dragi fraţi şi surori !

12
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conférence:
LE DISCIPLE DOIT CHAUFFER SA PROPRE MATIRERE (la deuxième
naissance)
( DISCIPOLUL TREBUIE SĂ-ŞI ÎNCĂLZEASCĂ PROPRIA MATERIE ( a doua
naştere )
*
LA FEMME, PAR SON ESPRIT, PEUT FAIRE NAÎTRE L’ENFANT JESUS
(Seules les femmes realisent le royaume de Dieu sur la terre )
FEMEIA, PRIN SPIRITUL SĂU, POATE FACE SĂ SE NASCĂ COPILUL IISUS
( Numai femeile realizează Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ)

Data: 25.12.1969
Durata: 1 h 30

Vedeţi, acest subiect, această temă a celei de-a doua naşteri atinge multe probleme,
multe probleme. Despre Hara aţi auzit deja multe lucruri. Unde se găseşte Hara? Mai
jos de plexul solar. La 4 cm sub ombilic. Acolo şi nu în altă parte s-a născut acest
principiu: între bou şi măgar, în această mică scobitură, adică într-o gaură, o
« peşteră », o iesle şi aşa mai departe. De ce a fost mereu plasat acolo ? Pentru că în
Iniţiere era un lucru foarte limpede, foarte bine cunoscut. De ce trebuia Isus să se
nască tocmai în acel centru? Pentru că există o corespondenţă absolută cu aceleaşi
legi. Întotdeauna copiii se nasc în pântec. Locul e acelaşi, dar e dispus mai bine, mai
sus, materia este cu totul alta. De aceea, Hermes Trismegistus, care cunoştea toate
aceste lucruri, spunea: «Ceea ce e jos este ca ceea ce e sus. Iar ceea ce e sus este ca
ceea ce e jos.» De ce naşterea copilului Iisus trebuia să aibă loc într-o iesle şi nu într-
un palat? Pentru că acela este locul. Şi e adevărat, este extraordinar: când acest copil,
adică această forţă, acest principiu, acest element începe să-şi facă apariţia, să se

1
trezească, exact acolo, în această regiune, unde avem anumite senzaţii: de dilatare, de
căldură, de lumină, de beatitudine, de armonie, care se reflectă, care strălucesc prin
intermediul creierului, prin ochi, prin plămâni... Dar (forţa/principul) este acolo. Şi de
ce se spune, despre cei care vor avea această (a doua) naştere că apă vie va curge prin
sânul lor, şi nu prin creier? De ce tot acolo? Iar japonezii, Iniţiaţii au lucrat şi au
descoperit exact acest loc ; ei au exerciţii de concentrare… Şi tot ce rămâne/s-a
păstrat, pe ici, pe colo, ca (exerciţiu) de concentrare, oamenii nici n-au înţeles bine la
ce serveşte.
Vedeţi aşadar că, din vreme în vreme, observăm că în lume s-au mai păstrat, sub o
formă sau alta, crâmpeie din toate aceste tradiţii. (Există) Un ordin ( ???) care se
concentrează aici, care se fixează aici, între ochi, închizând ochii dar făcându-i să
conveargă către acest centru, care e Ajna yoga, chakra Ajna, care, după hinduşi, este
al treilea ochi, aici, între sprâncene. Alţii care se concentrează în inimă, iar alţii care
se concentrează aici, la gât, unde este o altă chakră. Dar, deseori, cei care le practică
nu cunosc importanţa acestui lucru sau originea lor, de unde vin. Şi atunci, la un
moment dat, toate acestea trebuie explicate.
Aşadar, vedeţi, eu nu m-am oprit asupra acestor lucruri, pentru a vă da metode şi
exerciţii de concentrare. Poate sunt mulţi care ar dori, cărora le place asta... Dar
metodele pe care vi le-am dat noi sunt cele mai bune, mai eficiente şi mai ales cele
mai inofensive, cele mai puţin primejdioase. Mai ales cu Soarele. Noi lucrăm cu
Soarele şi, dacă am înţeles bine, bine de tot ce este Soarele, vom descoperi tot, vom
dezvolta tot.
Şi apoi, nu m-am oprit nici asupra celor trei Magi: de unde veneau aceşti trei
Magi, ce i-au adus ei copilului Isus. Sau steaua, ce era cu steaua aceea pe care au
văzut-o? Era o conjuncţie... a căror planete? Pentru că era o conjuncţie din punct de
vedere astrologic. Şi de ce măgarul şi boul? Din punct de vedere astrologic sunt şi
nişte constelaţii, pe undeva, numite Boul şi Măgarul, care în acel moment se aflau
acolo/pe cer. Şi în ce moment s-a născut Isus? Se pare că s-a născut cu 3 sau 4 ani
înainte - înaintea datei care a fost dată - şi aşa mai departe. Şi că nu s-a născut pe 25

2
decembrie. Dar ei au fixat această dată pentru că 25 decembrie exista deja, în
antichitate; pe 25 decembrie se sărbătorea deja ceva, toate învăţăturile lui Nitra
(????)... era pe 25 decembrie. Şi atunci au ales această dată, dar Isus se pare că nu s-a
născut la această dată.
Aşadar, asupra acestor lucruri nu m-am oprit. Puteam să mă opresc. Şi de ce cei trei
magi au adus aur, tămâie şi mir? Erau aproape nişte preziceri, înseamnă că ei ştiau
cine e Isus, înclinându-se în faţa lui. Aurul era pentru că (Isus) era rege. I-au adus aur,
ca unui rege : regalitate, bogăţii, adică cineva (care) nu avea niciodată să
« ruginească » să se oxideze, nobil ca aurul, stabil, rezistent, strălucitor şi luminos ca
Soarele. Deci, era un simbol care arăta că Isus era rege. Un rege spiritual care nu va
«rugini» niciodată, adică nu va avea slăbiciuni în el însuşi. Materia Lui va fi de o
asemenea natură, încât nimic nu-l va putea atinge/afecta pentru a-i lua din strălucire,
cum se întâmplă cu celelalte metale. Iar tămâia? A, e pentru că L-au recunoscut ca
preot al Celui Prea Ȋnalt. Atunci, unul din cei trei magi i-a adus tămâie, pentru a arăta
că el este preot şi că avea să aducă sufletele... Când ardeţi tămâie, fumul urcă spre
cer, degajând un minunat parfum şi alungă răul. Aşadar, El era preot, întrucât toţi
preoţii care făceau lucrul acesta – în temple se ardea tămâie; era o răşină cu totul
specială care fusese descoperită, studiată şi care avea emanaţii, degaja particule care
alungau toate spiritele rele, spiritele necurate. Deci, El a fost recunoscut ca preot. Iar
mirul? Era tot un simbol: el era folosit pentru a îmbălsăma corpurile, ca ele să nu
putrezească. Era un simbol al morţii. Deci, i-a fost adus mir, pentru a arăta că şi El
trebuia să moară – dar de o altă moarte – şi să-şi păstreze viaţa. Mirul era folosit
pentru a îmbălsăma corpurile, ca ele să nu putrezească.
Dar latura/aspectul cel mai important al naşterii lui Isus despre care se vorbeşte
azi... Se spune că El a venit să mântuie omenirea şi şi-a dat sângele, a plătit datoriile
oamenilor, i-a mântuit şi gata. Acum creştinii, întreaga lume sunt salvaţi. Şi nici aici
nu a fost bine înţeles sensul profund al naşterii lui Isus. Ei cred acum că oamenii sunt
complet mântuiţi, pentru că Isus i-a salvat. Dacă e cineva care crede că Isus e Domnul
şi că El cu adevărat a mântuit omenirea... Ei da, dar în ce sens? Şi dacă e cineva care

3
crede, acela sunt eu. Eu cred mai mult decât ceilalţi, numai că eu nu cred sub această
formă, pentru că am să pun întrebări. Am să spun: Dacă Isus a mântuit lumea, de ce
(oamenii) nu sunt mântuiţi? Adică, oh, là, là ! când îi vezi… în ce nenorociri, în ce
necazuri, în ce suferinţe, în ce boli şi chiar în ce crime trăiesc ! Ei sunt mântuiţi, de
ce anume? Şi cum poţi mântui oamenii care vor veni cu 2000 de ani mai târziu ? Vor
fi totuşi salvaţi, ca ei să continue să comită crime. Este un lucru care nu se face, nici
măcar nu este drept, nu e raţional, să îngădui oamenilor să continue să comită crime
pentru că au fost mântuiţi. Hai, mâncaţi, beţi, scuipaţi, pentru că sunteţi mântuiţi! Ei
bine, nu, eu nu cred. Omul nu este mântuit.
Şi atunci ce a făcut Isus ? În ce sens i-a mântuit pe oameni ? Aaa, iată în ce sens.
Iată lucruri despre care creştinii n-au idee. Dacă studiezi profund, ezoteric, întreaga
omenire, (înţelegi că) drumul care ducea de la planul fizic până la Cer, era atât de
blocat/astupat de sângele vărsat – prin omoruri, prin crime, prin mârşevii – de secole
întregi, încât nimeni nu putea avea acces (pe el în sus): era plin de monştri, plin de
făpturi înspăimântătoare, care îi împiedicau pe oameni să parcurgă acest drum. Nu-l
puteau parcurge decât fiinţe ca Zoroastru, ca Buddha, ca Moise, ca Hermes
Trismegistus, oameni excepţionali ca putere, ca puteri/capacităţi, ca inteligenţă, ca
virtuţi… Dar ceilalţi, oh, là, là ! să nu mai vorbim. (Drumul) era blocat. Iar Isus,
aşadar, s-a sacrificat, pentru a curăţa acest drum, pentru a-l mătura şi pentru a-i
satisface, a-i mulţumi/potoli pe toţi acei monştri, cu sângele lui. Iată un lucru pe care
oamenii nu-l cunosc. Este un sacrificiu mult mai mare decât ne imaginăm, pentru că
sângele lui era o chintesenţă de o asemenea natură, de o asemenea elevare, încât chiar
şi atunci când a fost vărsat pe pământ, când a căzut pe pământ, a produs schimbări
până în centrul Pământului, (a produs) o enormă transformare. Această chintesenţă
era de o asemenea forţă şi puritate, încât totul a fost schimbat. Drumul a fost deschis
chiar pentru toată lumea – deschis, dar într-un anumit sens : fiecare trebuie să facă
eforturile necesare pentru a merge pe el şi nimeni nu poate merge în locul nostru.
Nimeni nu poate mânca în locul nostru. Ca mama care aşteaptă un copil: la început,
ea mănâncă pentru el, respiră pentru el, lucrează pentru el. Dar când el se va naşte, nu

4
va mai putea face la fel. Ea nu mai respiră pentru el, nu îl mai hrăneşte. El trebuie să
respire, să se hrănească şi să meargă şi aşa mai departe. La fel şi cu oamenii. Odată ce
a deschis drumul, i-a mântuit de toate aceste nenorociri, de toate aceste eforturi, de
toate aceste complicaţii. Dar nu i-a mântuit în sensul de a-i scuti de orice eforturi, că
o să le pice totul din Cer. E de ajuns să deschizi gura, şi va cădea direct în ea! Ei bine,
nu! Iată de ce nu cred că omenirea este mântuită. Fiecare trebuie să se mântuiască.
Iar acum… În trecut era foarte răspândită (ideea) mântuirii : ca să te mântuieşti,
trebuia să-ţi mântuieşti sufletul. E cam prea personal, prea egoist, prea limitat. A,
desigur, trebuie să îngădui oamenilor să înţeleagă că au nevoie să se gândească mai
întâi la ei înşişi. Dar ca să auzi acum tot timpul aceeaşi frază: să-ţi mântuieşti sufletul,
să faci lucruri pentru a-ţi mântui sufletul, să mergi în peşteri, în gropi, să te
îndepărtezi de omenire pentru a-ţi mântui sufletul, asta sună altfel, e ca un stadiu, ca o
perioadă revoltă/depăşită. Nu trebuie să ne mai gândim să ne mântuim sufletul. Îl
vom mântui cu mult mai bine gândindu-ne la ceilalţi. Acesta este un grad superior.
Vreţi să vă mântuiţi sufletul ? Uitaţi de lucrul acesta, nu vă ocupaţi de asta. Încercaţi
să-i mântuiţi pe ceilalţi. Sufletul vostru va fi mântuit în acelaşi timp. În timp ce, dacă
uitaţi de ceilalţi şi vreţi să vă mântuiţi sufletul, nu-l veţi mântui niciodată, pentru că
fără iubire, fără sacrificiu e prea personal; nu reuşiţi să declanşaţi forţe şi puteri de o
asemenea importanţă/anvergură pentru a vă mântui sufletul şi sufletul nu e mântuit.
În timp ce, dacă vă gândiţi la ceilalţi, acest lucru declanşează forţe şi energii atât de
înalte/superioare, de o asemenea intensitate, de o asemenea vibraţie, încât voi sunteţi
cei care beneficiaţi de ele: sunteţi salvaţi. Chiar dacă nu reuşiţi să-i mântuiţi pe
ceilalţi, măcar voi sunteţi mântuiţi. În timp ce, înainte, voiaţi să vă mântuiţi propriul
suflet şi nu veţi reuşi să-l mântuiţi şi nici să salvaţi pe nimeni altcineva. Deci, este
mai puţin avantajos, credeţi-mă! E un grad superior în domeniul religios. Nu vă
ocupaţi de problemele voastre. Se vor aranja singure, dacă vă ocupaţi de ceilalţi. Să
zicem, de exemplu, că munciţi pentru a vă cumpăra cutare şi cutare lucru; vă pierdeţi
tot timpul şi nu veţi avea niciodată tot. În timp ce, dacă uitaţi asta şi vă ocupaţi de
problemele celorlalţi – aranjaţi asta, curăţiţi ailaltă – veţi fi atât de copleşiţi cu de

5
toate, încât veţi avea mai mult decât cereţi. Este ceea ce se întâmplă anumitor Iniţiaţi.
(Ei) au înţeles acest secret. Şi când l-au înţeles, gata, s-a terminat. Ei vor să uite
complet de ei înşişi, se ocupă să rezolve problemele celorlalţi şi din toate părţile le
sosesc mai multe decât cer. E formidabil! Numai că trebuie să înţelegi, iar omul nu
ajunge să înţeleagă: frica, teama - «Dacă nu mă descurc, am să mor de foame! Cine o
să se ocupe de mine? Hai, la treabă!» - şi toată viaţa gâfâie, transpiră şi nu rezolvă
nimic. O bojdeucă, undeva, câteva mărunţişuri... Şi dacă ar munci pentru ceilalţi, ar
avea palate, miliarde... Dar voi nu mă credeţi. Pentru că în mintea voastră stă scris că
oamenii sunt răi, că oameni sunt lipsiţi de recunoştinţă, că oamenii sunt de o
ingratitudine..., că sunt... Asta e puţin adevărat, mie îmi spuneţi? Să nu vorbim de
asta! Dar nu toţi sunt aşa. Când veţi ajunge aşa, veţi înduioşa pe câţiva care nu sunt
nerecunoscători. Trebuie să continuaţi. Dacă aţi dat peste nişte nerecunoscători şi aţi
muncit, aţi muncit şi nu aveţi nici un rezultat, nu vă descurajaţi. Continuaţi şi veţi da
peste oameni care sunt atât de recunoscători, încât vă vor da mai mult decât ar fi
trebuit să vă dea (toţi) ceilalţi. Ei plătesc pentru ceilalţi. Cred acest lucru. Ba nu, nu
cred. Eu ştiu, eu trăiesc astfel. Eu sunt ca cel care a istorisit această poveste:
Era undeva o un zid şi dincolo de el o pădure, oh, là, là! cu mulţi pomi fructiferi,
cu o abundenţă de fructe, ceva extraordinar! Ei da, dar cum să iei acele fructe? Acolo
sunt animale, maimuţe... care vă vor sfâşia! Ooo, eu am găsit secretul, reflectând! Am
umplut un coş cu fructe – cu portocale. Şi-acu’ să vezi ! M-am dus sub zid şi am
început să arunc cu portocale în copaci, una după alta, una după alta ! Şi iată că
maimuţele au început să arunce şi ele în mine – ele imită, ştiţi ? Îşi zic : «Aha, să ne
facă nouă aşa ceva ? – zic maimuţele de acolo.» Şi îmi aruncă vagoane. Eu le adun.
Am înţeles secretul. Şi eu asta fac. Eu le arunc oamenilor cu portocale în cap – în
lumea invizibilă, desigur ; şi în lumea invizibilă sunt maimuţe - care sunt forţe ale
naturii - care fac la fel. Voi de ce nu faceţi asta ? Vedeţi ? Hai, luaţi tot ce v-a rămas
pe-acolo şi hai, aruncaţi în capul tuturor acelor maimuţe – gânduri bune, nu fructe !
Gânduri bune, sentimente bune, hai (daţi-i drumul) ! Şi când vă spuneam, la Bonfin:
«Hai, faceţi asta!» «Aaa, şi în ce fel? Sub ce formă?» Doamne, dar e simplu: de

6
pildă, ieşiţi din casă, dimineaţa, înălţaţi mâna aşa – ăsta e coşul – şi spuneţi:
«Mulţumesc. Fiţi binecuvântaţi, fiţi binecuvântaţi, fiţi binecuvântaţi, Îngeri,
Arhangheli, Divinităţi, Spirite inteligente ale naturii ! Fiţi binecuvântaţi ! Sunt în
armonie cu voi. Vă iubesc ! » Şi vă duceţi la lucru. N-a durat nici un minut ! Şi ce aţi
făcut ? Ei bine, îi incitaţi, îi provocaţi, aruncaţi cu ceva spre ei, iar ei nu lasă lucrurile
aşa. Întreaga zi, vă urmează peste tot, iar voi vă spuneţi: «Dar oare de ce mă simt aşa?
De unde vine (acest sentiment)?» Le-aţi provocat. Oare de ce sunt oamenii atât de
zgârciţi? – spuneam (cândva) într-o conferină. Nici măcar atât nu fac. Ce vă costă să
spuneţi : «Bună dimineaţa, bună dimineaţa, bună dimineaţa. Fiţi binecuvântaţi ! Vă
iubesc !» Vedeţi ? Şi chiar dacă vă spun, nu sunt mulţi printre voi care vor face asta.
Ei zic: «Dar ce putem aştepta de la un astfel de lucru? Nu e nimic îndărătul lui.» Ba
da, ba da, ba da, verificaţi. Eu am verificat, am încercat. Fac asta deseori. E puţin, în
aparenţă, dar declanşaţi ceva. Coşul! Când spuneţi: «Vă iubesc, vă iubesc...» ecoul
spune/răspunde deja: «Vă iubesc, vă iubesc...» Auziţi din toate părţile. Acesta e
ecoul: maimuţele care repetă acelaşi lucru, forţele naturii care repetă. Voi aţi spus o
dată şi vine de o sută de ori din toate părţile, multiplicându-se; lucrurile se multiplică.
Când sădiţi un singur bob de grâu, oh, là, là! ce de (boabe) vor fi după aceea ! E
acelaşi lucru. Aţi plantat o grăunţă – un cuvânt. Şi apoi...
Deci, cum este mântuită omenirea? Este puţin altfel de cum ne imaginăm. Doar
drumul este deschis, posibilităţile au fost date, toate facilităţile, dar noi trebuie să
mergem. Nu trebuie să aşteptăm şi să contăm pe Isus. El a făcut ce trebuia. Acum
trebuie să facem şi noi ceva, ca El. Iată deci un alt grad de înţelegere mai avansat
decât cel al creştinilor de acum.
***
Să vedem acum, în ce fel putem reuşi să facem să se nască copilul Isus?
Cunoscând cele două principii despre care v-am vorbit: focul şi apa. Focul
acţionează asupra apei, o dilată, iar aburul împinge/exercită o anumită forţă. Deci
spiritul şi materia. Trebuie aşadar să lucrăm în cele trei lumi, cu virtuţile şi cu
sentimentele, chiar şi cu spiritul nostru şi cu materia noastră. Le avem deja pe

7
amândouă: spiritul nostru şi materia noastră. Soţul şi soţia. Focul şi apa. Şi ce se va
întâmpla? A, dacă ştim cum să lucrăm asupra propriei noastre materii, care este
simbolizată jos (în partea de jos) – pântecul este întotdeauna materia, iar capul este
spiritul – să ne concentrăm asupra propriei noastre materii şi să o dilatăm, să o
încălzim, până când materia va degaja particule. Iar aceste particule le vom orienta
oriunde dorim, până la naşterea celui de-al treilea principiu, care este în noi înşine.
Nu există alt mijloc/altă cale. V-am vorbit despre înţelepciune şi iubire. Şi asta e
adevărat. Dar şi aici este adevărat: spiritul şi materia, care produc energia, mişcarea.
Şi ce fac acum savanţii? Mi se pare, dragi fraţi şi surori, că religioşii/fiinţele
religioase/oamenii religiei sunt departe de a înţelege acest mare adevăr bulversant aşa
cum o fac, instinctiv, savanţii. Pentru că savanţii, în alte încarnări, au fost somităţi; ei
nu sunt savanţi din întâmplare; ei au lucrat în trecut şi cu siguranţă au fost chiar în
Şcoli iniţiatice, dar astăzi nu-şi mai amintesc. Dar instinctiv, ei ajung să descopere, să
cadă asupra unor adevăruri formidabile, care erau propovăduite/dezvăluite în
templurile iniţiatice: că fără femeie, nu poţi avea un copil. Bărbatul nu poate avea un
copil fără femeie, femeia nu poate avea un copil fără bărbat. Ei bine, asta se
propovăduia în iniţieri, dar în toate domeniile, în toate regiunile... Dar cum toată
lumea ştie prea bine că e adevărat, e adevărat, e adevărat... Ei da, dar n-au înţeles
nimic. Ei fac copii zi şi noapte. Ei n-au înţeles profunzimea acestui mare adevăr: că
femeia este materia şi că bărbatul este spiritul şi că separat nu pot produce nimic.
Fiinţele religioase/oamenii religiei care suprimă materia, care neglijează materia, care
dispreţuiesc materia, tună şi fulgeră contra materiei, fără să o înţeleagă / fără să
înţeleagă acest lucru, nu produc nimic; nu există nimic la religioşi, la mistici, ei
plutesc în vag/în nedefinit, înoată în crepuscul, în gol. În timp ce savanţii, care au
înţeles importanţa materiei, a femeii, tot timpul au copii. Evident, nu le dau dreptate
în celelalte regiuni, pentru că nu sunt în adevăr. Ei sunt în adevăr numai în ceea ce
priveşte planul fizic. Atunci au rezultate extraordinare. Sunt în adevăr. Ei lucrează cu
materia. Lucrează cu materia, dar ei sunt spiritul, pentru că sunt voinţa, sunt
inteligenţa, conştiinţa... Deci, ei acţionează asupra materiei. Aşadar, ei lucrează

8
instinctiv, fără să-şi dea seama şi au rezultate. Acum, dacă spiritualiştii ar şti cum să
procedeze, cum să acţioneze asupra propriei lor materii, cu spiritul lor, ar avea
rezultate fantastice, dar în domeniul eteric, în domeniul spiritual ar fi lucruri
fantastice.
Cum să facem acest lucru? Cum să ajungem să-l facem? Iată lucruri noi, asupra
cărora oamenii nu s-au oprit. Aşadar, care este această muncă a alchimiştilor, în ce
constă munca alchimiştilor, care menţionează numai două lucruri? Ei nu spun. Ei
lucrează cu focul şi cu un fel de materie, ei nu spun ce. Ce materie este aceasta? Şi ce
foc este acesta? Niciodată n-au revelat acest lucru… Şi în propriul lor alambic :
corpul lor fizic. Atunci, pentru a transforma această materie/materia lui, pentru a-l
aduce la anumite procese, schimbări, transformări, până la a deveni aur, aurul pur – ei
bine, toată filozofia ezoterică este ascunsă sub forma muncii alchimice, dar în
realitate este mai mult decât atât. Nu latura chimică îi interesa. Da, ei au găsit şi piatra
filozofală, e adevărat, dar ambiţia lor, dragi fraţi şi surori, nu era concentrată asupra
aurului, asupra argintului/banilor. Aceştia erau sufleri (???); au existat asemenea
persoane, dar ele nu au înţeles idealul adevăraţilor alchimişti, care erau adevăraţi
Iniţiaţi. Idealul adevăraţilor alchimişti nu era aurul, era sublimarea slăbiciunilor lor în
virtuţi, în calităţi. Exista o ştiinţă/o cunoaştere, pe care o urmau. Ceilalţi, care se
gândeau că vor deveni bogaţi s-au ruinat – o mulţime de oameni lacomi care s-au
ruinat pentru a avea piatra filozofală. Dar adevărul era propriul lor spirit, care era
focul şi propria lor materie, care era materia primă. Şi lucrau asupra ei până o
încălzeau într-atât, o dilatau într-atât, o subtilizau într-atât... şi iată atunci cele două
triunghiuri! Cum reuşeau oare să facă să vibreze această materie atât de intens, încât
prin această voinţă, prin acest spirit, propriul lor spirit coboara şi pătrundea în propria
lor materie pentru a o stimula, pentru a-i da viaţă, a o însufleţi? Şi atunci iată materia
– primul triunghi –, spiritul – cel de-al doilea triunghi; la sfârşit ei reuşeau să devină
simbolul lui Solomon, adică oameni perfecţi. Erau de aur, de diamant, erau lumină,
străluceau. Deveneau asemenea lui Hristos. Sunt simboluri. V-am vorbit deja – de
câte ori până acum – despre cele două triunghiuri de la Bonfin. Chiar şi despre

9
pentagrama care este în mijloc. Şi despre pentagrama cea mică aflată în pentagrama
cea mare. Astăzi n-am să revin asupra acestor lucruri. Vreau doar să vă spun că
adevărata muncă a discipolului este cea a spiritului asupra materiei, a bărbatului
asupra femeii – ca un brutar care lucrează pentru a face coca, a face forme – cornuri,
etc. Materia va lua deci forma pe care i-o dă spiritul. Este o lucrare personală, este o
lucrare colectivă. O facem în noi înşine. De ce să mergem să căutăm înafară, ca
savanţii... Ei fac bine, ei lucrează asupra materiei, au rezultate materiale, dar noi, noi,
spiritualiştii trebuie să facem acelaşi lucru şi să lucrăm asupra propriei noastre
materii, materia primordială. Noi suntem spirit şi avem materia. Şi va fi/rezulta... Ce
va fi/rezulta? Păi, copilul care se va naşte, adică atotputernicia, «forţa (tuturor)
forţelor», cum o numea Hermes Trismegistul. Şi aceasta este Hristos. Forţa tuturor
forţelor, care pătrunde tot ce e solid şi tot ce e subtil. Această forţă se va naşte prin
cele patru elemente care sunt în ea: Soarele este tatăl ei – Soarele este spiritul, care
trebuie să proiecteze germenul, până la mamă, Luna – Luna este mama sa, care se
găseşte jos, Luna este jos; apoi, prin Vânt, care îl va transporta până la Lună, la
mamă; iar apoi, Pământul îl va hrăni, altfel spus, corpul fizic va hrăni acest copil –
Pământul va fi doica lui/cel care îl va hrăni. Deci, trebuie ca noi, discipolii acestui
Învăţământ, să reuşim să proiectăm germenul sublim, divin, prin spiritul nostru, adică
Soarele, care este tatăl lui, pentru că Soarele îl trimite până la Lună, mama lui, care
este jos – materia, dacă vreţi – prin intelect – acesta este Vântul (intelectul, adică
gândul, gândul care va transporta această forţă până jos, până la centrul Hara, Luna.)
Adică, prin gând trebuie să coborâm până jos, iar apoi, Pământul, adică întregul corp
fizic din jurul lui, îl va hrăni, îi va fi doică – aşa cum corpul mamei hrăneşte copilul.
Întregul corp al mamei hrăneşte copilaşul care este acolo, în Lună. Nu-i aşa că totul
devine limpede? Da. Dar chiar dacă e limpede, nu s-a terminat. Trebuie să şi facem
acest lucru.
Poate că sunt primul care vă revelează acest lucru. Nu veţi găsi această revelaţie în
nici o carte. În nici o lucrare. Mi s-a dat dreptul să vă revelez unul din cele mai mari
mistere din Tabla de Smarald. Acum e foarte limpede. Da, numai că problema este

10
cum să reuşim să facem acest lucru. Este o muncă ce poate dura câteva ore sau câteva
luni, câţiva ani sau deloc. Este scris în cărţile de alchimie: poate dura ani. Sunt foarte
puţini cei care au reuşit să realizeze acest lucru, care au devenit Hristoşi, adică Sori,
adică aur, adică spirite minunate, dar prin propria lor materie. Şi au spus, în cărţi:
această materie nu este nici asta, nici ailaltă. Fiecare persoană o are; cei mai săraci şi
cei mai bogaţi o au. Şi oamenii au căutat şi au căutat. Au zis: «Trebuie să fie urina,
trebuie să fie sperma, trebuie să fie sângele, trebuie să fie părul.» Şi n-au găsit. Au
lucrat, lucrat, lucrat asupra a tot, dar n-au descoperit care era acea materie. Pentru că
era spus :«Chiar şi cel sărac are această materie», fără să indice unde. Da, n-au numit-
o niciodată. Iată, pentru prima oară aveţi revelaţii (asupra acestui lucru). Acum, la
treabă! Ei da, pentru că dacă nu reuşiţi să însufleţiţi, să daţi viaţă, să exaltaţi... De ce
trebuie să încălziţi, să încălziţi această materie? Oamenii au încălzit-o, au încălzit-o
cu cărbuni şi au ars tot. Ei bine, nu. Ei spuneau: «Această căldură este blândă ca
pântecul unui cal sau ca bălegarul.» N-au indicat niciodată ce era această căldură/de
ce fel de căldură era vorba. Or, această căldură este iubirea noastră, pe care o
proiectăm, pentru a însufleţi propria noastră materie, pentru a o face să vibreze intens,
până ce ea va deveni aproape spirit. Iar spiritul se va condensa în asemenea măsură,
încât va deveni materie. Materia va urca foarte sus, iar spiritul va coborî foarte jos şi
va lua locul... Materia se va spiritualiza, iar spiritul se va concretiza. Aceasta este
munca unui Iniţiat. Nu există altă muncă. Nu există. Dacă veţi căuta alte munci, veţi
fi pe-alături. Nu există altă muncă, mai importantă, mai esenţială, ca aceea de a-ţi
transforma propria materie în radiaţii luminoase.
Iar acum, bineînţeles, savanţii – cum vă spuneam ieri – nu se gândesc decât să
bombardeze, să distrugă, să dizloce, să separe, să demoleze. Această tendinţă pentru a
cunoaşte materia este o metodă care îi va duce poate către cunoaşterea materiei – din
ce e făcută... Ei vor fi uluiţi să vadă că este o lume infinită. Totul este în materie. Dar
de ce prin bombardare, prin distrugere? V-am vorbit de ciclotroni şi sincrotroni şi
despre acceleratori şi despre bombardări în America, (la ???) lângă New York, (unde
există) acea instalaţie care are 3 km lungime şi se întinde pe un hectar. De ce? Iniţiaţii

11
lucrează şi ei – (dar) nu în acelaşi fel – (ci) prin trimitere de raze, prin strălucire, nu
prin bombardare, prin trimitere de raze din propria lor gândire, către propria lor
materie. Dar nu este bombardare, este iubire. Sunt curenţi atât de armonioşi, atât de
plini de solicitudine, de tandreţe, de delicateţe, încât celulele care sunt atinse de foc,
de căldură, încep să vibreze, încep să se dilate, încep să cânte, încep să se dezvolte, în
loc să cauţi unde să te adăposteşti, unde să fugi, ca să scapi, pentru că au fost
bombardări fulgerătoare, prin latura electronică. Ei bine, nu, se produce exact
contrariul. Atunci se produce o dezvoltare, o înflorire, iar materia se deschide, îşi
dăruieşte parfumul, îşi dăruieşte bogăţiile, care înainte erau ascunse. Şi asta datorită
acestei căduri, acestei iubiri. Nu au loc distrugeri, dizlocări, dezordine – ca atunci
când un copil scormone într-un furnicar şi toate furnicile, bietele de ele, nu ştiu ce li
se întâmplă şi fug, îşi iau ouăle şi puii şi tot... Este îngrozitor, o întreagă harababură!
Nu trebuie să acţionăm aşa. Iniţiaţii acţionează cu iubire, cu căldură, cu bunătate faţă
de propriile lor celule, faţă de acest centru Hara, pentru a face să iasă/pentru a aduce
la suprafaţă aceste comori, aceste bogăţii acumulate acolo. Există de toate; sunt nişte
rezerve ne neînchipuit. În acest centru Hara sunt îngrămădite toate rezervele
universului.
Atunci, în această muncă, Iniţiatul acţionează cu multă iubire, cu multă conştiinţă,
multă lumină, respect faţă de propria lui femeie/soţie, adică propria lui materie;
atunci materia se destinde şi îi dă tot ce e necesar pentru a-i înveşmânta ideile, şi iată
că ideile se realizează. Femeia, materia dă particulele pentru realizare.

12
 OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

UN VIITOR PENTRU TINERET

colecţia IZVOR Nr. 233

Cap I Tineretul, un pământ în formare

Tinerii sunt plini de viaţă, de prospeţime, de elanuri şi aspiraţii magnifice: cum să nu-i
iubim? Problema este numai de a şti ce să facă cu această extraordinară clocotire de energii
care debordează în ei.
Pentru că există corespondenţe între viaţa omului şi cea a naturii, putem spune că anii
tinereţii sunt comparabili cu perioada formării pământului. În acele vremuri, acum milioane
de ani, viaţa organizată nu era încă posibilă, pentru nu erau decât erupţii vulcanice şi materiale
în fuziune. A trebuit ca aceste mişcări şi forţe să se liniştească pentru ca pământul să devină,
în fine, un loc unde să poată trăi plantele, animalele şi oamenii.
Ei bine, tineretul trăieşte în interior în această stare primitivă a pământului: energiile
sale care nu sunt încă nici domesticite, nici controlate, provoacă tot felul de manifestări
dezordonate şi contradictorii. Tinerii simt totul în exces, atracţiile şi repulsiile, entuziasmul şi
revoltele; elanurile generoase, creatoare sunt adesea urmate de sentimente de dezgust, de
nevoia de a distruge totul, până la a vrea să se distrugă pe ei înşişi. Nimic solid nu se poate
edifica pe un sol aşa de instabil. Trebuie ca tinerii să introducă în ei un pic de măsură, un pic
de control, pentru a deveni un pământ unde pot trăi plante, animale şi oameni - simbolic
vorbind.
Pentru că aceasta e trecerea de la tinereţe la vârsta adultă: trecerea de la o viaţă
neorganizată, instabilă, haotică, la o viaţă bogată, plină, benefică pentru sine însuşi şi pentru
ceilalţi. Cei care îşi imaginează că a deveni adult înseamnă a-ţi pierde tinereţea, adică a
abandona tot ceea ce face farmecul, ţâşnirea forţelor şi viaţa, se înşeală. A fi tânăr e un lucru,
iar a-ţi păstra tinereţea e altceva. Ceea ce posedă tinerii sunt forţele vii, materialele noi asupra
cărora trebuie să lucreze conştient pentru a-şi construi existenţa. Dacă nu vor lucra, ce se va
întâmpla? Fiind dat faptul că pe măsura trecerii anilor ei pierd prin forţa împrejurărilor din
această vitalitate, dacă se lasă în voia capriciilor, instinctelor, fără a încerca de a vedea clar ce
se întâmplă şi fără a pune un pic de ordine în ei pentru a-şi stăpâni energiile, ei bine, când vor
ajunge la vârsta adultă, vor semăna cu solurile sterile, cu pământurile devastate.
Dacă vedem atâtea conflicte între tineri şi adulţi, aceasta vine din cauză că adulţii şi-au
trăit tinereţea inconştient, pasiv, fără a face nici o muncă interioară în timpul acestei perioade,
iar acum se simt sărăciţi şi simt ranchiurnă în privinţa tinerilor care posedă ceea ce ei nu mai
au. Cât despre tineri, văzând pe toţi aceşti adulţi atât de prozaici, uscaţi, ramoliţi, evident că îi
critică, îşi bat joc de ei sau se revoltă, şi această situaţie crează probleme de nerezolvat. Ei
bine, eu îi sfătuiesc pe tineri să-i lase pe adulţi în pace şi să înceapă să facă o muncă interioară
de organizare, de control, de armonizare cu scopul de a ajunge ca ei să aducă ceva mai bun. Şi
dacă vor cu adevărat, vor reuşi.
De altfel, de câţiva ani, vedem tineretul amestecându-se în afacerile publice: băieţi,
fete foarte tineri se pronunţă asupra societăţii, vieţii ţării, evenimentelor mondiale şi se
organizează pentru ca cuvântul lor să aibă greutate. E ceva nou, nu s-a mai văzut aceasta
înainte! Da, şi este un semn al timpurilor. Noii curenţi care încep să se reverse în lume îşi fac
loc prin intermediul tinerilor. Vom intra într-o nouă eră, era Vărsătorului, şi influenţele sale se
fac deja simţite. Pentru moment, desigur, asistăm la manifestări, câteodată dezordonate, şi e
normal, nu sunt decât încercări, şi încercările sunt însoţite întotdeauna de răniri, de şocuri. Dar
după câtva timp totul se va aşeza şi vom putea vedea schimbările. Care vor fi aceste
schimbări, aceasta depinde de tineri. Pentru că au luat cuvântul, şi mulţi adulţi sunt de acord
să se facă după cum spun ei, ei sunt cei care trebuie să se gândească bine la ceea ce cer.

1
 Dacă şi tinerii vor cere facilitatea materială, plăcerile, ei bine, să nu-şi facă iluzii, nu e
nimic nou sub soare, e ceea ce cer oamenii de când există şi nu e prea glorios. Dacă nu cer
altceva mai bun, vor semăna cu toţi acei adulţi pe care îi critică. “Dar spuneţi-ne, ce ar trebui
să cerem?” Trebuie să cereţi să fiţi instruiţi. Aceasta nu înseamnă numai a primi cunoştinţe
care vă permit să obţineţi diplome şi a avea o meserie. A fi instruit înseamnă a primi lumina
graţie căreia avansăm din ce în ce mai mult pe drumul libertăţii, forţei, frumuseţii, dragostei…
pe drumul adevăratei vieţi.
Şi pentru a-şi face acceptate cererile, tinerii trebuie să găsească, de asemenea,
atitudinea potrivită. Nu urlând, gesticulând, arătându-se grosieri şi violenţi îi veţi convinge pe
alţii că aveţi dreptate. Aş vrea să văd ridicându-se un tineret în faţa căruia toţi să fie obligaţi să
capituleze. Da, tinerii ar putea chiar să nu spună nimic, să nu facă nimic altceva decât să se
prezinte, iar idealul lor, puritatea lor, strălucirea lor să facă să capituleze lumea întreagă,
nimic să nu poată să le reziste!
Desigur, tinerii nu au puterea să-şi impună imediat voinţa, dar ei pot cel puţin să
înceapă spunându-le nu celor care încearcă să-i ademenească pe căi necinstite. De aceia ei
trebuie să se arate la început foarte vigilenţi şi să facă un triaj în tot ceea li se propune, ştiind
că sunt o pradă uşoară pentru toţi cei care nu au interese prea catolice de apărat. Câtă lume stă
la pândă pentru ceea ce ar putea atrage tinerii ale căror instincte şi dorinţe sunt pe cale de a se
trezi, şi se înghesuie să le ofere ceea ce doresc! Aceasta începe prin fabricarea de jucării care
favorizează instinctul de agresivitate la băieţii mici, cu arme şi jocuri care imită războiul. Şi
continuă mai târziu cu tot felul de obiecte sau activităţi inutile sau chiar dăunătoare pe care
adolescenţii nici nu şi le-ar fi închipuit dacă nu le-ar fi văzut expuse peste tot în vitrinele
magazinelor şi prezentate prin publicitate.
Ei bine, aceşti oameni se fac vinovaţi de a induce tineretul în eroare. Pentru că la
început ei trezesc tinerilor nevoi materiale pe care aceştia nu au posibilitatea să le satisfacă şi
aceasta antrenează tot felul de frustări şi chiar dorinţa de a obţine pe căi necinstite ceea ce nu
pot obţine pe căi cinstite. Apoi, încercând să-i facă să creadă că ei au nevoie neapărat de toate
acestea pentru a se simţi bine şi împliniţi, ei îi deturnează pe tineri de la adevărata căutare a
fericirii şi a sensului vieţii. Pentru că fericirea şi sensul vieţi nu se găsesc decât într-o
deschidere spre lumea spirituală. Numai acolo ne simţim hrăniţi, liniştiţi, reîmprospătaţi.
Nu există mulţi adulţi care să se întrebe dacă ceea ce pregătesc pentru tineri le va face
întradevăr bine, îi va ajuta să vadă mai clar, îi va echilibra, îi va întări. Ei nu se gândesc decât
cum să-i îndrepte într-o direcţie care îi aranjează. Şi ceea ce îi aranjează este de a câştiga bani.
Câte cărţi, filme, discuri, etc., se prezintă tinerilor şi nu servesc decât să îmbogăţească
oamenii de afaceri! Şi dacă tinerii sunt din ce în ce mai dezorientaţi, mai smintiţi din cauza a
tot ceea ce văd şi aud, puţin contează, aceşti oameni îşi bat joc de acesta! Şi această afacere
merge şi mai departe, pentru că există din ce în ce mai mulţi criminali care profită de
curiozitatea tinerilor sau de slăbiciunea lor pentru a le propune drogul. Cu acest drog, aceştia
fac din ei sclavi, epave, sau îi omoară, dar nu le pasă, din moment ce ei câştigă bani! Toate
căile sunt bune pentru a te îmbogăţi.
Eu pot să vă povestesc ce mi s-a întâmplat mie când eram foarte tânăr. În oraşul
Varna, unde locuiam, trăia pe atunci un om care a fost consul în America şi a adus din
călătoriile sale tot felul de cărţi de ocultism şi de tratate de magie, dar şi tot felul de obiecte:
baghete şi oglinzi magice, veşminte pentru ceremonii. El devenise un fel de magician. Dar
văzând că nu reşeşte singur pentru că îi lipseau anumite facultăţi, anumite elemente, el a
căutat un băiat tânăr pentru a lucra cu el şi pentru a realiza proiectele sale… şi m-a găsit pe
mine! În schimbul ajutorului meu, el mi-a propus să mă găzduiască (locuia într-o casă
magnifică), să mă hrănească, să îmi dea bani şi tot ce aş fi vrut. El avea o bibliotecă fantastică
şi era el însuşi scriitor, a scris cărţi despre spiritism şi a făcut de asemenea şi traduceri. El a
fost primul în Bulgaria care a tradus “Zanoni” de Bulwer-Lytton.
Eram foarte tânăr – 18 ani – şi nu cunoşteam mare lucru despre natura umană, despre
cupiditatea sa, perversiunea sa, despre gustul său spre întreprinderi periculoase. Dar voiam să
fiu bine ghidat şi nu făceam nimic fără a-i cere părerea Maestrului meu Peter Deunov.

2
Aceasta se petrecea de altfel la câtva timp după ce l-am cunoscut. I-am spus deci de
propunerile acestui om întrebându-l ce trebuia să fac. Maestrul a fost categoric: el mi-a
interzis să mă leg cu un astfel de individ şi să mă ocup de magie. Din fericire, pentru că altfel
aş fi apucat-o pe un drum foarte periculos. Aş fi obţinut cu siguranţă multe lucruri, dar cu ce
preţ? Pentru că atunci când începem să practicăm magia pentru a obţine avantaje materiale:
succes, bani, glorie, posesiunea unui bărbat sau a unei femei, suntem pe drumul magiei negre
şi, într-un fel sau altul, vom sfârşi “vânzându-ne sufletul diavolului”, cum se spune.
Vă gândiţi, fără îndoială, că nu sunteţi în pericol de a primi propunerile îmbietoare ale
unui magician… Poate nu sub această formă, desigur, dar sunt atâtea feluri de a vă vinde
sufletul diavolului! Nici nu e necesar să faceţi un pact cu el, cum se povesteşte în cărţile de
vrăjitorie; e suficient să vă supuneţi mobilelor interesate şi egoiste pentru a pierde de fiecare
dată un pic din lumina sufletului vostru.
De aceea sfătuiesc tinerii să studieze bine fiecare propunere care li se face. Fie că e
vorba de obiecte, veşminte, muzică, activităţi, idei, trebuie ca ei să caute de la început să-şi
dea seama care e natura slăbiciunilor pe care încearcă să le favorizeze în ei. Tinerii să nu uite
că sunt ca un pământ în formare; şi dacă simt că sunt împinşi spre câştiguri şi succese uşoare,
spre violenţă sau spre disperare, etc., să ştie că sunt forţe distructive şi să le ocolească! Dacă
vor cu adevărat să facă totul mai bine ca adulţii şi să creeze o lume nouă, să nu accepte decât
ceea ce le dă gustul de a construi în ei şi în jurul lor ceva bun, frumos, pur şi puternic.

Cap II Fundamentul existenţei noastre: credinţa într-un Creator

Multă lume vă va spune că a fi credincios sau ateu nu are nici o importanţă, că

credinţa sau absenţa ei nu are o mare influenţă asupra mentalităţii şi comportamentului
oamenilor. Ei bine, aceasta dovedeşte foarte simplu că nu cunosc nimic din psihologie. În
realitate, tot ceea ce lăsaţi să se introducă în sufletul vostru ca şi convingere, sentiment, gând,
acţionează asupra voastră, iar prezenţa sau absenţa acestor elemente vă influenţează
raţionamentul, deci atitudinea profundă faţă de viaţă. Şi, de altfel, aşa este pentru orice.
Dacă faceţi o prăjitură uitând să puneţi zahărul, credeţi că rezultatul va fi acelaşi ca şi
când l-aţi fi pus? Dacă veţi fi neglijent în compoziţia şi dozajul unui preparat chimic nu veţi
obţine produsul pe care îl doriţi. Sau, dacă într-o adunare, în parlament de exemplu, un
deputat este absent, deciziile care se iau pot fi diferite. Dacă deputatul ar fi fost acolo ar fi
putut susţine un alt punct de vedere şi deci şi al vostru ar fi putut fi diferit. Toată viaţa este
aici pentru a ne arăta importanţa prezenţei sau absenţei unui element. Cu atât mai mult, când e
vorba de prezenţa sau absenţa acestui element care e credinţa.
Veţi înţelege poate mai bine dacă vă voi spune că, în fiinţa umană, credinţa este un
fenomen comparabil cu pubertatea. Pubertatea este o perioadă în cursul căreia se produc mari
schimbări fiziologice şi mai ales psihologice. Un nou element îşi face apariţia în viaţa psihică,
şi acest element provoacă modificări ale sensibilităţii, deci a felului de a vedea lucrurile. Ei
bine, a crede că lumea este opera unui Creator atotputernic, omniscient şi plin de dragoste este
de o importanţă fundamentală pentru viaţa psihică a omului. Raţionamentul şi reacţiile unui
adevărat credincios în faţa problemelor de ordin moral, social, politic, au o dimensiune mai
profundă şi mai vastă şi sunt de o calitate mai subtilă decât cele ale unui ateu. Graţie prezenţei
acestui element, al credinţei, al dragostei faţă de Creator, ei simt şi înţeleg ceea ce alţii nu pot
nici să simtă nici să înţeleagă.
“Dar, vor spune unii, ateii sunt mai obiectivi, mai logici, ei se pronunţă în mod unic
asupra ceea ce văd, în timp ce ceilalţi, atât de absorbiţi de credinţele lor, fac judecăţi
eroanate.” Nu e adevărat. Desigur, nu pentru că sunt sunt credincioşi au oamenii şi o bună
judecată; pentru a se pronunţa în mod corect, există anumite facultăţi mentale care intră în joc,
şi nu toţi credincioşii sunt atât de bine dezvoltaţi mental. Dar eu vreau să spun aceasta:
omului inteligent care nu crede în existenţa lui Dumnezeu, în realitatea sufletului, în
imortalitatea spiritului îi va lipsi în permanenţă un element substanţial pentru a face

3
observaţiile şi judecăţile sale. Absenţa acestui element îi reţine pe atei într-un punct de vedere
superficial; ei se opresc la formă, la suprafaţa existenţei.
Când acest element al credinţei vine să se introducă în el, omul descoperă adevărata
dimensiune a fiinţelor şi lucrurilor şi simte curenţii care circulă între ele. Un ateu se conduce
în existenţa sa ca şi cel care în faţa unei fiinţe umane nu ia în considerare decât anatomia sa.
Cât timp e vorba să îi identifice membrele, organele şi să descrie aparenţa lor merge, anatomia
poate să ajungă. Dar a te ocupa numai de anatomie semnifică a te ocupa numai de un corp fără
viaţă, nu de viaţă însăşi.
Noi suntem creaturi, şi creaturile care nu recunosc că au un Creator cad în absurditate
şi monstruozitate. Ce putem aştepta bun de la cineva care refuză să recunoască o evidenţă atât
de simplă: că întreaga creaţie şi creaturile au în mod necesar un Creator? Priviţi, când o crimă
a avut loc, prima întrebare ce şi-o pun oamenii, este: cine este autorul? În majoritatea
cazurilor el e deja departe, nu a rămas alături de “opera” sa, şi cu toate acestea nimeni nu se
îndoieşte că această operă nu are un autor! De asemenea, când se găseşte un tablou şi nu se
ştie cărui pictor să i se atribuie pentru că nu poartă semnătură, noi nu spunem că acest tablou
nu are un autor, spunem numai că el este “anonim”. Se ignoră cine este autorul, dar nu ne
îndoim că el există. Atunci, de ce pentru această operă grandioasă, sublimă, care este întreaga
creaţie, unii pretind că ea nu are autor? Să spună mai repede, dacă o vor, că e anonimă (există
suficiente fiinţe umane care să se ocupe de a da un nume Creatorului!) dar să îl negi pe acest
autor este cea mai mare aberaţie.
Pentru mine, acesta e un subiect despre care nici nu e nevoie să vorbim, mi-e ruşine să
mă opresc asupra lui. Ca şi cum tot ceea ce există mai inteligent, mai mare, mai frumos în
univers a ieşit, aşa, într-o bună zi, din întâmplare, din haos… nu, nu există cuvinte suficiente
pentru a califica această afirmaţie! Pentru un Iniţiat, cel care vrea să găsească adevărul trebuie
înainte de orice să recunoască existenţa Creatorului. Şi dacă vrea să beneficieze de viaţa Sa,
de dragostea Sa, de forţa Sa, trebuie să se lege de El, să intre în contact cu fiecare dintre
aceste calităţi cărora El este unicul şi adevăratul izvor. Numai gândul despre existenţa unui
Creator lucrează deja benefic asupra fiecărei creaturi.
Pentru că, contrar a ceea ce unii au crezut mult timp şi încă o mai cred, Dumnezeu nu
este acel bătrân cu barbă, aşezat pe nori, ocupat să observe oamenii pentru a scrie greşelile lor
şi a-i pedepsi. Pe Dumnezeu nu putem nici să-L descriem nici să-L explicăm, nici măcar să-L
concepem, dar cel ce îl caută în mod sincer, cel care munceşte să se apropie de El prin
practicarea virtuţilor, simte puţin câte puţin prezenţa Sa manifestându-se în el ca pace, ca
lumină, ca dragoste, ca forţă şi nimic rău nu-l mai poate atinge. Da, aceasta trebuie înţeles de
la bun început, că nu îl veţi întâlni pe Dumnezeu în exteriorul vostru, nu puteţi decât să-L
găsiţi în voi ca o prezenţă care dă viaţă şi iluminează toată fiinţa voastră interioară.
Observaţi-vă atunci când iubiţi pe cineva: simpla prezenţă a acestui sentiment în voi
vă împinge să gândiţi şi să acţionaţi într-o anumită manieră, şi nu numai faţă de acea
persoană, ci faţă de toate fiinţele din jurul vostru şi chiar cu natura aveţi alte relaţii din cauza
prezenţei acestui sentiment în voi. Deci, iată un motiv şi mai serios atunci când cel pe care-l
iubiţi este Fiinţa tuturor fiinţelor.
Dar cum să iubim pe cineva căruia i se neagă existenţa?…Celui care nu crede în
Dumnezeu, celui care nu-l iubeşte îi va lipsi tot timpul ceva oricât de mare savant sau filozof
ar fi el, şi anume acel sentiment care îl va ridica la adevărata înţelegere. Dragostea este o forţă
care acţionează asupra voastră, asupra mentalului vostru, asupra voinţei voastre, asupra
corpului vostru chiar şi vă dă imense posibilităţi. Dragostea este ca benzina: dacă aveţi
benzină în maşina voastră putenţi avansa, dar dacă benzina lipseşte, unde veţi merge?
Înţelegeţi că ceea ce vă spun astăzi este un adevăr esenţial: tocmai prezenţa sau
absenţa anumitor elemente în voi este cea care determină destinul vostru. Dacă aveţi credinţă,
dragoste, speranţă, dacă credeţi în Dumnezeu, dacă Îl iubiţi şi vă bazaţi speranţele pe El,
oricare ar fi evenimentele şi condiţiile, viaţa voastră nu ar fi la fel ca şi când nu aţi aveaţi toate
acestea. Va veni ziua în care cercetătorii vor înţelege că este mai important a studia reacţiile

4
chimice care produc în om convingerile sale, ideile sale, gândurile sale, decât să cunoaştem
toată chimia organică, anorganică, etc.
Chiar dacă ceea ce vă explic acum nu vă spune mare lucru, nu-i nimic, nu este nimic
pierdut. Eu vă vorbesc de realităţi care există în voi, şi chiar dacă nu sunteţi încă conştienţi, eu
ştiu că vorbind ating ceva în voi care nu cere decât să iasă la lumină. Puţin câte puţin, acest
ceva – sentimentul divinului – se va manifesta în voi. Ca şi lotusul care înce să crească sub
apă, iar apoi înfloreşte la suprafaţă…
Lotusul este tocmai simbolul acestui proces psihic pe care vi-l descriu. Lucrurile se
nasc în obscuritatea subconştientului, iar în momentul în care apar în conştiinţă, ele nu sunt la
început, ci aproape de realizarea lor, pentru că de mult timp erau în mişcare. În acelaşi fel,
cuvintele mele trezesc în profunzimea voastră ceva care, într-o zi, ca şi floarea de lotus, va
ieşi la suprafaţă pentru a înflori deasupra apei.
Cap III Sensul Sacrului

Acum mulţi ani, când eram tânăr, în Bulgaria, nu aveam destui bani pentru a-mi
cumpăra un radio şi mi-am fabricat un radio cu galenă. Pentru a face să funcţioneze un astfel
de aparat, trebuie să punem un mic ac pe un cristal de galenă şi să-l deplasăm pentru a obţine
un contact: câteodată merge, câteodată nu… Şi tocmai aceasta m-a frapat atunci şi m-a
determinat să reflectez: nu funcţiona sigur. Atingeam piatra cu acul, nu auzeam nimic, trebuia
să continui să caut, să tatonez, şi în fine, dintr-o dată, auzeam muzică sau voci… Era ca şi
cum erau puncte sensibile, vii, şi puncte moarte. Când găseam un punct viu, trebuia să menţin
acul pentru ca postul să continue să funcţioneze; dacă l-aş fi deplasat aş fi pierdut contactul şi
ar fi trebuit să încep tatonarea pentru a găsi un nou punct.
Reflectând, am descoperit că fenomenul prezenta corespondenţe cu viaţa noastră
interioară. Toţi oamenii caută ceva, vor să audă o voce, vor să primească ajutor. Dar
majoritatea timpului ei nu aud nimic, nu primesc nimic. De ce? Pentru că nu au ştiut să atingă
în ei înşişi punctele sensibile a sufletului şi spiritului lor care i-ar fi pus în comunicare cu
regiunile spirituale. Ei trebuie deci să continue să exploreze, să tatoneze; atunci când vor
ajunge să atingă aceste puncte ei vor resimţi o senzaţie care nu-i va înşela: vor primi lumina,
dragostea, bucuria, vor avea revelaţia sensului vieţii.
Veţi spune: “Bun, am înţeles, trebuie să găsim aceste puncte, dar cum?” În realitate, e
o problemă de atitudine. Ori, există un lucru în particular pe care oamenii îl neglijează din ce
în ce mai mult, e vorba de atitudinea interioară, de sensul sacrului. Nimic în ochii lor nu mai e
demn de respect, de veneraţie. Veţi spune că ei încearcă să cultive respectul pentru persoana
umană… Da, dar e prea puţin, e aproape nimic, pentru că deasupra omului şi superioare lui,
există fiinţe pe care el le neglijează, el nu crede nici măcar în existenţa lor. El se ascunde în
spatele a ceea ce numeşte “respectul pentru fiinţa umană” pentru a se justifica de
nerespectarea a nimic altceva, nici a lui însuşi, nici a naturii şi nici chiar a Creatorului.
În realitate, nu veţi putea respecta cu adevărat oamenii dacă, în interiorul vostru, nu
veţi avea consideraţie pentru ceva mai mare, absolut. Da, veţi merge până la a-i masacra
pentru că vor exista mobile personale foarte puternice în voi care vor suprima acest respect.
Numai atunci când veţi avea un sentiment sacru despre cineva, o fiinţă mai mare, mai înaltă,
Creatorul, veţi respecta de asemenea şi oamenii.
Această problemă de atitudine este esenţială, pentru că ea determină toată viaţa
interioară şi exterioară a omului. Atitudinea majorităţii oamenilor de astăzi este deplorabilă: în
loc să-şi întoarcă faţa spre Creator, ei Îi întorc spatele. Nimeni nu îi mai învaţă să cultive acest
sens al sacrului, chiar sunt împinşi să se debaraseze de el, pentru că e inutil, e depăşit, pare-se.
Era bun pentru înaintaşii noştri care erau nişte ignoranţi, dar în epoca noastră nu e bun!… Ei
bine, să o ştie, iată de ce întâlnesc atâtea dificultăţi în viaţă, pentru că cu această atitudine
grosieră, nerespectuoasă, ei nu pot face nici un progres. Desigur, în domeniile ştiinţific,
tehnic, unde activează, ei pot obţine unele rezultate, dar toate acestea aparţin domeniului
material, exterior, dar în domeniul interior, spiritual, din păcate ei nu vor descoperi mare

5
lucru; cel mai adesea acolo e mediocritate, prostie, vid, spaimă. Şi aceasta va continua până
când nu vor rezolva această problemă esenţială: a găsi atitudinea potrivită.
În faţa acestei Fiinţe sublime care dirijează totul, care distribuie totul, omul trebuie să
aibă o atitudine de respect, de încântare. Veţi spune: “Dar noi nu vedem această Fiinţă!” Ba
da, O vedeţi: vedeţi frumuseţea naturii, armonia Creaţiei, vedeţi în jurul vostru bărbaţi şi
femei; dar nu vă gândiţi niciodată să urcaţi până la Autorul a tot ceea ce vedeţi, Autorul nu
există! Ei bine, ce speraţi să câştigaţi cu o astfel de atitudine? Veţi fi aruncaţi la dreapta şi la
stânga de forţe haotice cu care, în mod inconştient, v-aţi acordat.
Când vrem să obţinem o favoare de la cineva, ştim cum să-l salutăm, cum să ne
purtăm în faţa lui, cum să-i vorbim, dar în faţa Cerului care ne-a creat, care ne-a dat totul, nu
ştim să o facem. Chiar şi în biserici nu avem atitudinea corectă. Din punct de vedere exterior,
da, desigur… dar în interior, în gânduri, în sentimente trebuie să găsim această atitudine
pentru a obţine toate binecuvântările Cerului.
Încercaţi acum să găsiţi atitudinea corectă faţă de Dumnezeu, să vă gândiţi la El cu
respect, cu încântare şi dragoste, pentru că în acel moment veţi vibra la unison cu El, şi tot
ceea ce El posedă va începe să vină spre voi: veţi simţi că vă luminaţi cu lumina Sa, veţi iubi
cu dragostea Sa, veţi fi liberi cu libertatea Sa, vă veţi bucura cu bucuria Sa. Priviţi
îndrăgostiţii: împărtăşesc aceleaşi senzaţii pentru că vibrează pe aceeaşi lungime de undă. E o
lege a fizicii. Dar oamenii nu se gândesc niciodată să aplice în domeniul spiritual legile pe
care le-au descoperit în lumea fizică.
Creatorul, El, desigur, nu are nevoie de dragostea voastră sau de veneraţia voastră, Lui
nu-I lipseşte nimic, El are plenitudinea. Voi sunteţi cei care aveţi nevoie să-L iubiţi, pentru că
graţie acestei iubiri vă ridicaţi până în lumile frumuseţii, luminii, libertăţii care sunt ale Sale.
Da, de aceea trebuie să aveţi un sentiment sacru faţă de această Fiinţă care a creat totul cu o
aşa inteligenţă. Sunteţi încântaţi în faţa florilor, pietrelor preţioase, cântecului păsărilor, în faţa
frumuseţii sau inteligenţei anumitor fiinţe… Atunci cum puteţi să nu fiţi încântaţi în faţa Celui
care le-a creat? El e singurul care merită admiraţia voastră; ori tocmai El este cel neglijat,
surgiunit.
Religia, care s-a redus puţin câte puţin la practici exterioare, şi ştiinţa care a contribuit
să-l deturneze pe om de la sentimetul sacrului, nu fac ca această atitudine să fie uşor de găsit.
De aceea, pentru câtva timp, căutaţi, căutaţi… ca la un post cu galenă! Prin gândire, prin
rugăciune (acesta este acul!) veţi încerca să găsiţi acel punct… Şi de îndată ce îl veţi găsi, veţi
vedea splendoarea lumii divine, veţi auzi vocea Celui Etern. Deci, trebuie să continuaţi,
trebuie să insistaţi… Şi apoi, într-o zi, pe neaşteptate, ceva se va deschide, va ţâşni…

Cap IV Vocea naturii superioare

Judecata negativă pe care contemporanii noştri o fac în general asupra bătrânilor vine
din concepţia materialisă despre existenţă. Pentru cel care crede că sensul vieţii este de a
putea profita de plăceri, de a mânca, de a bea, de a fuma, de avea aventuri pasionale sau de a
se implica în activităţi în urma cărora obţine bani, putere sau glorie, evident că bătrâneţea nu e
perioada cea mai favorabilă. Cu atât mai mult că, uzând şi abuzând de sănătatea sa în aceste
ocupaţii în timpul tinereţii, el este cu atât mai mult şifonat, decât ar fi fost dacă ar fi trăit
rezonabil.
Se spune tinerilor: “Grăbiţi-vă, viaţa e scurtă, şi dacă nu profitaţi de ea veţi regreta
într-o zi de a lăsa să treacă atâtea ocazii.” Da, o filozofie foarte periculoasă circulă acum în
lume, care împinge oamenii să-şi satisfacă toate dorinţele, pentru că e foarte rău, pare-se, de a
nu urma vocea naturii sau de a se opune ei, şi aceasta se numeşte refulare.
Cu toate acestea, dacă sunteţi lucid şi onest, vă veţi da seama că vocea care vă
vorbeşte în forul interior nu vă spune tot timpul să nu căutaţi decât plăcerea.
Câteodată, din contră, vocea care vorbeşte în noi ne sfătuieşte de a fi mai rezonabil,
mai stăpân pe sine, ea ne adresează chiar reproşuri: “De ce ai făcut prosti? De ce te-ai lăsat

6
antrenat? Acum, o regreţi…” Fără îndoială, această voce se exprimă mult mai rar, şi mult mai
încet, dar ea e acolo, nu o putem nega.
Ei bine, ea este, de asemenea, vocea naturii, dar vocea naturii superioare, pe când
cealaltă este vocea naturii inferioare. Pentru că aceste două naturi coexistă în om, şi ele
încearcă în mod egal să se manifeste. Iată un punct care trebuie să fie clar pentru voi.
Când oamenii, chiar şi scriitorii, filozofii, vorbesc de “a urma natura, a se supune
legilor naturii”, ei nu ştiu prea bine ce trebuie să pună în locul acestui cuvânt “natură”. Ei
invocă natura de fiecare dată când vor să se justifice că se supun instinctelor lor, sau cedează
în faţa tentaţiilor. Ei bine, nu, nu se justifică bine; ei se supun naturii, da, dar naturii
inferioare, şi îşi închid urechile naturii superioare: pentru că ea există de asemenea, le
vorbeşte, dar ei refuză să audă vocea sa.
În religia creştină, tradiţia spune că omul este însoţit pe timpul întregii vieţi de o
entitate luminoasă şi de o entitate tenebroasă: entitatea luminoasă, îngerul, stă în dreapta sa şi
se străduie să-l lumineze cu sfaturile sale pentru a se ţine pe calea cea bună. Entitatea
tenebroasă, demonul, stă la stânga sa şi caută, din contră, să-l antreneze pe căi necinstite
făcându-i tot felul de propuneri amăgitoare: “Ei da, aceasta e dragostea, acesta e succesul,
aceasta e fericirea…” Şi omul, naiv, se lasă sedus, până în momentul în care îşi dă seama că s-
a rătăcit.
Acum, dacă mă veţi întreba: “Dar e adevărat? Suntem însoţiţi tot timpul de un înger şi
un demon?” vă voi răspunde că lucrurile nu stau tocmai aşa. Îngerul şi demonul sunt imagini.
Pentru a lumina pe oamenii simpli care nu ar fi înţeles, cu siguranţă, dacă li s-ar fi vorbit
despre natura superioară şi natura inferioară, Iniţiaţii trecutului s-au servit de aceste
personificări. În realitate, nu există în exteriorul nostru o fiinţă care ne trage la dreapta şi o
alta care ne trage la stânga. Totul se petrece în interiorul nostru, în noi înşine există această
dublă mişcare spre lumea superioară şi spre lumea inferioară.
De aceea, atunci când credeţi că aţi acţionat rău pentru că o forţă exterioară
răufăcătoare v-a antrenat, în realitate nu e aşa, în voi aveţi ceva care vă împinge să urmaţi
acele influenţe, nu e necesar să vină ceva din exterior să vă determine să faceţi astfel. Deci,
atenţie, atunci când dorinţele vă asaltează, învăţaţi să discerneţi dacă solicitările vă vin din
partea naturii inferioare sau din partea naturii superioare şi unde vă vor conduce ele.
Nu trebuie ca tinerii să-şi imagineze că orice ar face vor rămâne proaspeţi, viguroşi şi
sănătoşi. Da, ştiu, e o senzaţie pe care ei o au, că totul e posibil, că sunt invulnerabili şi
această stare va dura etern. Din păcate, această senzaţie nu durează mult timp; mai repede sau
mai târziu trebuie să dea piept cu realitatea, şi această realitate înseamnă uzură, depresie.
Pentru că nu putem face orice. Tot ceea ce facem lasă în noi urme de neşters şi când am
cheltuit energiile şi materialele cele mai preţioase în excese de toate felurile, nu putem pleca
mai departe, aşa, proaspeţi şi bine dispuşi, ci ne ofilim repede. Şi atunci când nu mai suntem
atât de proaspeţi şi plini de viaţă, suntem mai puţin apreciaţi, şi încet încet suntem daţi la o
parte, şi e normal. Astfel tragem concluzia că e înspăimântător să îmbătrâneşti.
Ei da, desigur că e înspăimântător să îmbătrânească cel care nu a precupeţit nici un
efort de a intra în bătrâneţe blazat, sărăcit, abrutizat. Şi chiar dacă în sfârşit a dobândit
înţelepciunea şi luciditatea, acum acest lucru e inutil. E bine ca într-un sfârşit să înţelegeţi
cum stau lucrurile, dar pentru a fi eficace, această înţelegere trebuie să fie susţinută,
alimentată de anumite materiale. Dacă nu mai avem forţă, putem să înţelegem orice, aceasta
nu va servi la nimic: nu vom mai fi capabili să transmitem altora concluziile experienţelor
noastre.
E adevărat, viaţa e scurtă şi energiile pe care la avem sunt limitate. Iată un motiv în
plus pentru tineri să înveţe să asculte vocea naturii superioare, pentru a nu-şi pierde energiile
lor în nebunii sau inutilităţi, ci să le consacre realizării unui înalt ideal, pentru a deveni utili
lor înşişi şi societăţii, lumii întreagi. Peste tot, în loc să se manifeste ca nişte fiinţe ordinare, ei
să aducă ceva subtil, pur, luminos care inspiră, care stimulează pe alţii şi le comunică dorinţa
de a se perfecţiona. Lucrând astfel pentru un înalt ideal, cu o conştiinţă lărgită, cu cât vor
avansa în existenţă, cu atât vor deveni mai plini de viaţă şi mai expresivi.

7
 Desigur, cu vârsta vin şi ridurile, părul alb, obosim mai repede, membrele îşi pierd
supleţea, vedem mai puţin bine, etc., dar faţă de câteva pierderi, ce de bogăţii putem câştiga în
sufletul şi spiritul nostru! Şi iată, de aceea, dacă aţi trăit bine tinereţea voastră, în loc să-i
puneţi pe fugă pe cei din jurul vostru, ca aceia care îmbărtânind devin supărători şi
dezagreabili, veţi fi iubiţi, apreciaţi şi toată lumea va căuta să vă întâlnească pentru că veţi
deveni izvoare dătătoare de viaţă, lămpi aprinse, grădini înflorite, livezi pline de păsări şi
fructe.

Cap V Să alegem buna direcţie

Când eşti tânăr, e normal să ai ambiţii, să-ţi faci proiecte… Dar atenţie, şi aici trebuie
să fim vigilenţi, pentru că aspiraţiile voastre sunt cele care vă determină viitorul. Când
începeţi să vă gândiţi la un proiect, e ca şi cum vă angajaţi într-o direcţie determinată, şi
înainte de a vă atinge scopul, trebuie să ştiţi că veţi trece, obligatoriu, prin anumite staţii. De
aceea e foarte important de a cunoaşte relaţiile, afinităţile pe care dorinţele voastre le au cu
cutare sau cutare aspect din lumea fizică şi din lumea psihică. Un proiect, este ca şi cum aţi
pune trenul vostru pe şine, şi dacă nu aţi fost lucizi şi vigilenţi în momentul deciziei, acest tren
vă va duce adesea acolo unde nu gândiţi, şi mai ales, acolo unde nu o doriţi.
Când cineva, de exemplu, începe să se gândească: “Eu, mai târziu, vreau să mă impun,
nimeni nu mă va călca pe bătături, voi fi cel mai puternic, iar cel care va încerca să mi se
opună, va vedea el!” ei bine, această decizie nu va rămâne fără consecinţe asupra caracterului,
activităţii persoanei respective, asupra relaţiilor pe care le va avea cu alţii. El va deveni din ce
în ce mai neîncrezător, arogant, dur, vindicativ, şi toate activităţile sale vor fi orientate în
aceeaşi direcţie: puterea, dominarea, violenţa… Iată cum, încetul cu încetul, el riscă să fie
antrenat să comită acte criminale, iar voi ştiţi cum sfârşesc toate acestea! Cât despre cel ce are
ca scop banii, plăcerile, sau gloria, el de asemenea se pune pe şine determinate şi nu va putea
scăpa de consecinţele alegerii sale.
În schimb, dacă vă veţi decide: “Vreau să fac bine, vreau să-i ajut pe ceilalţi, chiar
dacă aceasta nu îmi va aduce nici un avantaj material, chiar dacă nu voi fi atât de mult
recompensat”, care vor fi consecinţele? Vă veţi dezvolta bunătatea, răbdarea, generozitatea, şi
nu numai că veţi simţi că înfloriţi, dar din cauza strălucirii voastre veţi fi într-o zi apreciat şi
iubit de toţi.
Niciodată un gând bun, un sentiment bun nu rămâne fără rezultat, pentru că totul se
înregistrează. Desigur, nu trebuie să vă aşteptaţi ca anturajul vostru să observe imediat tot
ceea ce purtaţi bun în capul şi în inima voastră. Ce vreţi, oamenii sunt preocupaţi de propriile
lor probleme, trebuie să fim indulgenţi şi să nu le purtăm pică. Dar să ştiţi că într-o zi sau alta,
tot ceea ce aţi făcut util şi constructiv alegând calea cea bună, va da rezultate. E o lege
absolută.
Deci, trebuie ca foarte devreme să deveniţi conştienţi de importanţa alegerilor voastre.
Dacă vă veţi lăsa antrenaţi în direcţii rele pentru că pe moment vă păreau agreabile şi pline de
promisiuni, veţi fi într-o zi sau alta obligaţi să constataţi daunele. De câte ori am văzut băieţi
şi fete care nu au vrut să facă altfel decât după capul lor, iar după câţiva ani au venit să mi se
plângă: “Nimic nu s-a întâmplat cum speram. Ce decepţie! Dacă aş fi ştiut!…” A cui e
greşeala? Eu îi prevenisem.
Şi câţi bărbaţi şi femei, ajunşi la sfârşitul vieţii, îşi spun: “Dacă aş fi ştiut!…” Ei au
alergat după ceea ce credeau că e fericirea, şi adesea nu putem nega că aparent au obţinut
succese: ei au fost oameni politici influenţi, generali victorioşi, artişti recunoscuţi şi celebri,
au dus o viaţă strălucitoare pe care toată lumea o invidia. Şi totuşi, ajunşi la sfârşitul vieţii, şi
ei au fost obligaţi să recunoască că ceea ce li s-a întâmplat în viaţă a fost altceva decât ceea ce
doreau în cu adevărat.
Dar tinerii vor să înveţe totul prin ei înşişi, ei îşi imaginează că adulţii care le dau
sfaturi de prudenţă, de discernământ vor să-i priveze de anumite satisfacţii. Da, poate unii o
fac. Dar de ce nu au ei atâta judecată pentru a vedea că dacă un înţelept, un Maestru, îi

8
sfătuieşte să se ferească de anumite proiecte, de anumite alegeri, este pentru ca ei să se poată
lansa în intreprinderi cu adevărat constructive şi benefice, care nu le vor aduce niciodată
decepţii şi amărăciune?
Dacă ne-am putea aventura fără nici un pericol în orice direcţie, credeţi că aş fi aşa de
stupid să-mi pierd timpul predicând discernământul, vigilenţa? Să ştiţi că nu sunt aşa prost!
V-aş spune: “Daţi-i drumul, dragii mei, daţi frâu liber dorinţelor voastre, veţi avea tot ce vă
doriţi: plăceri, facilităţi, succese”, şi eu aş fi primul care v-aş arăta cum se fac acestea. Din
păcate, sau din fericire, lucrurile nu se petrec niciodată astfel.
Când inginerii trebuie să construiască o rachetă, de exemplu, ei studiază mai întâi mult
timp proiectul, şi e necesar, pentru că sunt enorm de multe elemente de luat în considerare, de
la materiale, greutatea lor, rezistenţa lor, până la traiectoria rachetei în spaţiu, trecând prin
aprovizionarea ei cu carburant, etc. Ei ştiu că dacă un singur detaliu e defectuos, aceasta poate
duce la o catastrofă. Această pregătire cere uneori ani de calcule, de reflecţie, de experienţe,
înainte de lansare, dar toată lumea e de acord în a recunoaşte că aceste lucruri sunt
indispensabile. Şi iată că atunci când e vorba, pentru oameni, de a se lansa în spaţiul vieţii,
daţi-i drumul! Fără a reflecta, fără, a se pregăti ei se grăbesc, convinşi că vor reuşi! E
extraordinar! Toate precauţiile pe care le găsim indispensabile când este vorba de o maşină le
socotim inutile pentru noi înşine! Iată cum devenim victimele forţelor oarbe şi gata cu
libertatea.
Atunci, spun tinerilor: “Atenţie, încercaţi să discerneţi tot ceea ce riscaţi răspunzând
fiecărei solicitări interioare şi exterioare.” Când unii vin şi îmi povestesc necazurile lor,
decepţiile lor, experienţele lor nefericite sunt stupefiat de uşurinţa cu care s-au lăsat antrenaţi.
Li se oferă alcool, ei îl beau; li se oferă droguri, ei le iau; întâlnesc din întâmplare băieţi şi fete
necunoscuţi, iar seara se culcă împreună… Fără a vorbi de alte aventuri, mai periculoase
unele decât altele: trafic, furturi, etc. Ei au impresia că descoperă viaţa… Dar sunt alte lucruri
de descoperit în viaţă!
Tinerii sunt grăbiţi să facă experienţe în care îşi pierd prospeţimea, bucuria de a trăi şi
chiar sănătatea. Să se ardă un pic nu le ajunge, unii reîncep până nu mai rămâne din ei decât
un pumn de cenuşă. Şi iată, e de lucru pentru medici, psihiatri şi psihanalişti. Ei cred că asta
înseamnă “a cunoaşte viaţa”. Şi când li se spune că alte experienţe trebuie făcute, unde ceea
ce vor descoperii sunt echilibrul, armonia, pacea, desigur că nu se vor împotrivi, dar cred că
aceste experimente pot să mai aştepte, trebuie mai întâi să guste din toate plăcerile, din toate
aventurile, chiar şi din cele mai periculoase. Dumnezeule, săracii, cum pot să-şi imagineze că
după ce şi-au risipit toate energiile fizice şi psihice vor mai fi capabili de o muncă interioară
serioasă?
Nu e adevărat faptul că, dacă la o anumită vârstă, pasiunile se liniştesc ele cedează
locul unei activităţi spirituale. Pentru a întreprinde această activitate, omul nu trebuie să fie
obosit, ramolit de o existenţă petrecută în dezordine şi excese, dacă nu, singurul lucru de care
mai e capabil este este de a citi câteva cărţi pentru a face citate: “Moise a spus… Buda a
spus… Iisus a spus…” Iată viaţa sa spirituală! Iar lui îi este imposibil, evident, de a realiza
ceea ce Moise, Buda, sau Iisus au spus. Ei bine, eu îi sfătuiesc pe tineri să înceapă foarte
devreme să ia în serios învăţătura marilor înţelepţi şi marilor Iniţiaţi, şi pentru restul să se
mulţumească să facă citate. Există atâtea romane, piese de teatru, etc., în literatura universală
pentru a-i învăţa ceea ce sunt pasiunile umane şi unde duc ele pe cei ce le urmează! Deci, iată,
totul e etalat, nu trebuie decât să citiţi, nu e necesar să faceţi atâtea experienţe costisitoare
pentru a le cunoaşte. Ei da, vedeţi, există o viaţă care e preferabil a o trăi şi o alta despre care
e preferabil să facem citate!
Eu ştiu că ceea ce vă spun nu prea vă convine, e chiar contrariul a ceea ce vă place,
pentru că aşa e natura umană, avidă de aventuri, curioasă să facă experienţe, unde ea are
impresia că trăieşte mai intens. Dar încercaţi să ţineţi seama de sfaturile mele. La început va fi
dificil, vă veţi simţi păcăliţi, ca şi cum explorarea unor anumite teritorii v-ar fi interzisă. Dar
cu anii, când veţi descoperi ceea ce înseamnă cu adevărat viaţa spirituală, frumuseţea,
intensitatea experienţelor pe care e posibil să le faceţi, nu veţi regreta eforturile făcute, nu veţi

9
mai avea impresia că aţi fost privaţi, ci din contră, îmi veţi mulţumi, pentru că veţi constata că
nu v-am înşelat.

Cap VI Studiile nu sunt suficiente pentru a da un sens vieţii

Situaţia tinerilor care fac studii este de invidiat dintr-un anumit punct de vedere, dar în
acelaşi timp prezintă câteva pericole. Cei ce studiază au şansa de a se îmbogăţi din punct de
vedere intelectual prin cunoştinţele dobândite, în acelaşi timp obţinând diplome care le vor
permite să-şi câştige existenţa şi să aibă un loc în societate. Dar pericolul este de a lua atât de
mult în serios ceea ce învaţă în şcoli, universităţi, încât să nu mai caute să meargă mai
departe. Studiile sunt utile, necesare, indispensabile chiar, dar adevărata înţelegere a vieţii nu
se află aici, în acumularea de cunoştinţe intelectuale. Cu aceste cunoştinţe rămânem la
suprafaţa lucrurilor, nu le găsim sensul, şi este cea mai gravă lacună.
La terminarea studiilor universitare, câţi studenţi se găsesc dezorientaţi, în vid! Ceea
ce au învăţat nu a făcut decât să le încarce memoria, să semene în ei îndoiala şi confuzia. A
cunoaşte istoria, geografia, chimia, biologia, etc., e bine, dar acestea nu vor putea face tinerii
nici mai fericiţi, nici mai echilibraţi. Iar responsabilii cu instruirea publică nu-şi mai revin din
mirare văzând că, în ciuda eforturilor lor pentru a le ameliora condiţiile de muncă, tinerii
continuă să se drogheze, să se revolte şi să plece în derivă.
Să luăm un exemplu foarte simplu: chimia. La chimie elevii învaţă despre constituţia
diferitelor corpuri, proprietăţile şi condiţiile (temperatură, proporţii…) în care transformările
lor sunt posibile. E foarte bine, dar la ce le pot folosi toate acestea dacă nu ştiu că viaţa lor
interioară se supune de asemenea aceloraşi legi? Ori, tocmai, ei nu o ştiu, şi îşi imaginează că
în orice fel şi în orice condiţii, introducând în ei orice fel de elemente (gânduri, sentimente,
dorinţe) vor obţine de îndată ceea ce îşi doresc. Ei bine nu, gândurile, sentimentele, dorinţele
sunt ca şi elementele chimice, au proprietăţi tot atât de diverse, iar întâlnirea lor, combinaţiile
lor produc, la fel, reacţii foarte variate. Aceleaşi legi guvernează în lumea fizică şi în lumea
psihică, şi pentru echilibrul şi dezvoltarea noastră e mai important să cunoaştem chimia
psihică, dacă nu, riscăm să ne otrăvim, să ne ardem, să producem explozii, etc.
Atât timp cât se simt capabili şi nu au pierdut gustul, tinerii trebuie să facă studii, dar
ştiind că ceea ce învaţă nu va putea să satisfacă decât parţial aspiraţiile lor. A studia e util,
pentru a avea materiale, dar în interior cei ce studiază au nevoie de o filozofie divină ca de un
fir al Arianei care să le permită să se orienteze şi să se regăsească în labirintul cunoştinţelor.
Şi această filozofie divină îi va ajuta de asemenea să nu se lase antrenaţi de toţi curenţii de
gânduri care apar de la un timp la altul în mediile intelectuale: scopul momentului dispare
pentru a lăsa loc altuia, care dispare la rândul său. Acestea sunt moduri pasagere. Pentru că
toate sistemele filozofice care nu sunt inspirate de o adevărată înţelegere a legilor naturii şi ale
vieţii, nu durează.
Cei ce studiază pot să citească totul, să cunoască toate ştiinţele, literaratura, toate
sistemele filozofice... de ce nu, dacă sunt capabili? Cunoştinţele sunt ca nişte materiale,
bogăţii, de ce să nu le dobândim? Dar de ce trebuie să ne îndoim, sunt tocmai concluziile. Da,
să nu ne încredem în concluziile pe care le-au putut trage savanţii şi filozofii plecând de la
toate aceste materiale pe care le-au avut la dispoziţie. Când, după ani de studii şi cercetări,
aceşti mari gânditori, aceşti mari profesori vă spun că au ajuns la concluzia că universul este
opera hazardului, că nu există nici o ordine în creaţie, că sufletul, morala, religia sunt invenţii
pe care trebuie să le respingem, că pământul e un câmp de bătălie unde fiecare trebuie să se
lupte cu ghearele şi cu dinţii pentru a nu fi devorat de vecinul său, etc., ascultaţi-i din
curiozitate, dacă vreţi, dar nu vă lăsaţi influenţaţi. De altfel, de câte ori în cursul secolelor,
concluziile savanţilor şi filozofilor s-au schimbat! Atunci, de ce să vă aşezaţi viaţa pe baze
atât de instabile? Toate cunoştinţele trebuie să ne aducă spre Dumnezeu, spre înţelegerea
sensului vieţii. Dacă ele ne rup de Dumnezeu şi de sensul vieţii, la ce servesc ele? E mai bine
să le lăsăm deoparte.

10
 Adesea vin să mă caute studenţi care se plâng: “Nu mai ştiu unde sunt, acum nu mai
cred în nimic…” Ce muncă urmează pentru mine, care trebuie să-i ajut să-şi regăsească
drumul! Pentru că această stare de confuzie se reflectă asupra comportamentului lor: sunt gata
să facă tot felul de prostii. Ei da, dacă lumea nu e decât o absurditate, nonsens, haos, e permis
să faci orice! Şi aceasta are uneori consecinţe asupra sănătăţii lor, pentru că această debandadă
care se produce în cap sfârşeşte prin a atinge tot organismul. Deci eu le spun tinerilor: atenţie,
primiţi un bagaj care riscă să vă facă să sucombaţi, dacă nu ştiţi să îl echilibraţi şi să îl digeraţi
graţie altor elemente. Creierul, sistemul nervos nu sunt atât de pregătite pentru a primi
greutatea acestei cunoaşteri indigeste, trebuie să-l întărim printr-o altă cunoaştere (a se vedea
“Ştiinţa vieţii” broşura nr. 315).
Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Atunci când critic intelectualii şi importanţa dată
studiilor universitare nu o fac pentru că găsesc intelectualii atât de ridicoli sau răufăcători, iar
studiile lor atât de inutile sau nocive. Nu, ceea ce eu critic este această tendinţă de a crede că
studiile şi munca intelectuală reprezintă un summum al cunoaşterii şi a gândirii. Ca şi cum nu
ar exista nimic mai presus! Dacă Inteligenţa cosmică a dat un intelect omului, este pentru ca
să îl utilizeze, iar el îl utilizează pentru a face cercetări, analize, măsurători, comparaţii. Bun.
Dar intelectul este un instrument insuficient, domeniul pe care oamenii îl pot explora graţie lui
este limitat, şi adesea contradictoriu; de aceea ei trebuie să împingă mai departe investigaţiile
lor în domeniul sufletului şi spiritului, dacă nu se vor simţi aruncaţi la stânga şi la dreapta,
mereu nesiguri, nemulţumiţi.
Deci, ca să fie totul clar odată pentru totdeauna. Chiar dacă cunosc defectele
învăţământului universitar în lumea întreagă, eu n-am sfătuit niciodată tinerii să-şi înceteze
studiul. Din contră, eu sunt cel care-i împing să le continue, pentru că aşa a făcut şi Maestrul
meu, Peter Deunov, cu mine. Înainte de a-l întâlni pe Maestru tocmai am părăsisem liceul,
pentru că credeam că Ştiinţa iniţiatică pe care am descoperit-o în cărţi depăşea tot ceea ce am
învăţat până atunci. Nu mai conta nimic altceva decât Ştiinţa iniţiatică şi exerciţiile de
respiraţie, de concentrare, de meditaţie, rugăciunea, postul, etc. Evident, nu era rezonibil,
prietenii mei şi mai ales mama îşi făceau probleme, dar eu nu voiam să ascult pe nimeni.
Apoi l-am întâlnit pe Maestrul Peter Deunov… el m-a lăsat să fac toate acestea pentru
un timp, dar într-o zi mi-a spus: “Trebuie să te întorci la liceu ca să-şi termini studiile.” Am
rămas siderat! Trecuseră cinci ani de când le-am abandonat şi îmi mai rămâneau doar trei ani
pentru a le face. Aveam cu cinci ani mai mult decât ceilalţi băieţi şi era cu adevărat o
încercare umilitoare pentru mine: aveam impresia că trebuie să mă reîntorc împreună cu nişte
copii.
Aş fi putu studia singur şi să mă prezint doar la examene. Dar nu, Maestrul îmi cerea
să mă întorc la liceu şi a trebuit să mă aşez pe aceleaşi bănci cu acei băieţi mult mai tineri
decât mine! Nu vă mai povestesc ce evenimente amuzante s-au produs. Au existat desigur şi
relaţii de prietenie între ei şi mine, pentru că vedeau că, fiind mai în vârstă decât ei, aveam
mai multă experienţă în anumite domenii, şi veneau să-mi vorbească, să îmi pună întrebări
despre tot felul de subiecte.
În fine, am absolvit bacalaureatul şi credeam că totul s-a terminat… Da de unde, nu
eram încă la capătul suferinţelor, pentru că în acel moment Maestrul mi-a spus: “Acum
trebuie să mergi la universitate.” Ai, ai, ai! Eu care îmi doream altceva, urmau încă bătăi de
cap! Dar l-am ascultat pe maestru. Că îmi plăcea sau nu, ştiam că trebuie să-l ascult, pemtru
că el vedea mai bine decât mine ce era bun pentru viitorul meu. Deci încă câţiva ani au trecut
în timpul studiilor: m-am pregătit pentru examenele de psihologie, filozofie, pedagogie,
urmărind şi câteva cursuri în disciplinele ştiinţifice pentru că erau lucruri care mă interesau.
Când am obţinut diploma, mi-am spus: “Doamne, fă ca Maestrul să nu îmi ceară acum să
continui până la doctorat!” Din fericire el nu mi-a mai cerut nimic de genul acesta… Şi de
aceea nu sunt doctor, vedeţi!
V-am spus toate acestea pentru a vă spune că putem face studii fără a pierde esenţialul.
Nu am făcut pe nimeni să renunţe la studii, din contră, am încurajat mereu tinerii şi i-am

11
împins pe unii să le reia atunci când le-au abandonat. Vă spun doar că trebuie să fim precauţi
pentru a nu ne lăsa să ne rătăcim sau să ne dezechilibrăm.
Înainte de a intra la Universitate eram deja plonjat în imensitatea vieţii sufletului şi
spiritului, şi acest lucru m-a protejat. Am traversat acei ani de studii ca un răţoi care
traversează un heleşteu. Eram uns cu ulei; da, penele mele erau unse. Nu regret anii pe care i-
am petrecut cu studiul pentru că oricum eram curios să văd ce pot învăţa. Şi e adevărat, am
învăţat multe lucruri, dar nu m-am lăsat influenţat de mentalitatea acelor autori şi profesori
mai mult sau mai puţin înţelepţi şi luminaţi: am ţinut mereu prezentă în mine lumina Ştiinţei
iniţiatice.

Cap VII Caracterul contează mai mult decât cunoştinţele

În timpul dificultăţilor, ne aşteptăm din partea oamenilor instruiţi şi cultivaţi la reacţii

cu măsură, rezonabile. Dar cel mai adesea nu aceasta vedem: un nimic îi aduce în stări foarte
rele de furie sau depresie, şi nu mai au nici o putere, nici o voinţă pentru a remedia lucrurile.
Toată educaţia lor, toată erudiţia lor e incapabilă să îi ajute. Atunci, chiar dacă credem că e de
dorit ca tineretul să studieze şi să obţină diplome, suntem obligaţi să constatăm că, mai
importantă decât formarea intelectului este formarea caracterului.
Pentru că esenţialul este de a trăi, nu de a fi profesor, inginer sau economist. Şi pentru
a trăi, pentru a înfrunta toate condiţiile existenţei, e important de a ne întări caracterul. Dacă
nu, atunci când tinerii ajung la vârsta la care trebuie să înfrunte dificultăţile, ei nu o vor putea
face; ei au trăit în lumea abstractă a cărţilor şi sunt incapabili să suporte realităţile vieţii.
Cu atât mai mult cum, adesea, studenţii, care nu sunt de loc rezonabili, aşteaptă până
în ultimul minut pentru a se pregăti serios pentru examenele lor. Câţi băieţi şi fete petrec cea
mai mare parte a anului pentru a se întâlni, pentru a discuta şi să facă complet altceva decât
studiile lor! O lună înainte de examen, în fine, se pun pe treabă zi şi noapte. Desigur, chiar şi
în felul acesta ei vor ajunge să reuşească, dar cu ce preţ! Toate aceste eforturi ale ultimului
moment afectează sistemul lor nervos şi de aceea, mai târziu, devin atât de vulnerabili: pentru
că nu au muncit după legile măsurii. Ei au obţinut diploma, dar în viaţa lor aceste dezechilibre
se vor reflecta, iar ei nu se vor arăta la înălţimea responsabilităţilor pe care diplomele lor le-au
permis să le aibă.
Am întânit mulţi oameni din aceştia, instruiţi, dar mereu slabi, vulnerabili, mereu la
cheremul împrejurărilor! Ei au citit cărţi de unde fac citate, şi asta e tot. Dar la ce le serveşte a
se împăuna cu bogăţiile altora? Ceea ce au realizat ei, aceasta trebuie să arate. Dacă sunt
incapabili, să lase cunoştinţele lor livreşti în pace şi să înceapă să exerseze esenţialul: să
muncească asupra caracterului lor!
Oamenii sunt bizari; când cineva dezagreabil îi face să sufere, ei se plâng: “Ce caracter
urât are!…” “Ce caracter înspăimântător!…” Sau: “Ce slab e! Nu are caracter…” Acum,
dintr-o dată, ei au uitat că acel cineva e doctor a patru sau cinci universităţi, că a scris vreo
treizeci de cărţi, etc., ei se opresc asupra caracterului. Trebuie să fie la rândul lor pişcaţi,
muşcaţi, sau decepţionaţi pentru a înţelege cât este de importantă această problemă a
caracterului. Până acum ei puneau deasupra facultăţile intelectuale. Ei bine, e timpul de ceda
primul loc caracterului.
Cunoştinţele intelectuale nu pot transforma caracterul pentru că ele nu ating
profunzimea fiinţei umane, ele rămân la suprafaţă. Şi de altfel, cum studenţii nu studiază decât
pentru obţine diploma, cu câtă plăcere uită apoi tot ceea ce au învăţat! Nimic din exterior nu e
cu adevărat capabil de a transforme o fiinţă. Un alt element trebuie să intervină. Puteţi să citiţi
toate cărţile de spiritualitate sau de morală, şi Biblia şi Coranul, etc., atât timp cât nu veţi
adăuga vieţii voastre un alt element, un element al vieţii psihice, spirituale, nu vă veţi
schimba. Adevărata schimbare se face numai prin voinţa voastră, prin decizia voastră, prin
dorinţa voastră de a trezi forţele şi calităţile pe care Creatorul le-a depus în voi.
De aceea tinerii nu au atât de mult nevoie de profesori erudiţi, ei au nevoie instructori
care să le reveleze ceea ce este viaţa şi cum trebuie ei să o trăiască pentru ca aceste forţe,

12
aceste calităţi, aceste daruri care sunt acolo, depuse în ei, să se poată manifesta cu adevărat în
plenitudine. Până atunci, ei merg pe un drum alunecos, câteva cărţi sau câteva diplome nu
reuşesc să le menţină echilibrul, pentru că în viaţă echilibrul depinde mai întâi de caracter, nu
de instruire. Anumite persoane ştiu cu greu să scrie şi să citescă, dar posedă o înţelepciune, o
înţelegere extraordinare. Şi când nu posedăm în mod natural această înţelepciune, această
înţelegere, care e, într-adevăr, foarte rară, trebuie să o dobândim graţie unei metode, graţie
exerciţiilor.
Desigur, studenţii, săracii, vor spune că toate acestea nu sunt din vina lor, nu ei au ales
disciplinele, programele, diplomele. O ştiu foarte bine, sunt de făcut multe schimbări. Dar
ceea ce ar trebui făcut imediat este de a da o altă orientare studiilor, pentru că cunoştinţele pe
care studenţii le obţin la Universitate, în serviciul cui se pun? Câţi dintre ei conştientizează
responsabilitatea lor spunându-şi: “Să vedem, cu toate aceste cunoştinţe trebuie să fac numai
bine, să-i ajut pe ceilalţi, nu trebuie numai eu singur să profit.” Şi chiar şi doctorii, credeţi că
şi-au ales meseria într-un mod dezinteresat? Dar avocaţii?… Şi chimiştii, inginerii,
economiştii, jurnaliştii îşi pun cu adevărat cunoştinţele lor în serviciul celorlalţi? Lor le e egal
dacă poluează natura, dacă fabrică arme, dacă îi ditrug pe ceilalţi, dacă îi antrenează în
aventuri dezastruoase sau dacă le strică reputaţia. Ceea ce vor este succesul, gloria, confortul,
plăcerile…
Atât timp cât nu vom pune accentul pe formarea caracterului, ci numai pe formrea
intelectului, cunoştinţele date în şcoli şi universităţi vor fi pentru tineri mijloace de a reuşi cu
orice preţ în lume, de a-i înşela pe alţii, de a-i învinge, dar niciodată de a se transforma pentru
a deveni binefăcători ai umanităţii. Dacă sunt ambiţioşi, fricoşi, orgolioşi, senzuali, avari, ei
aşa vor rămâne. Noi propunem o altă Şcoală unde se învaţă să cunoaştem natura umană, să-i
schimbăm caracterul său, să ne transformăm, să ne ameliorăm pentru binele lumii întregi. Din
păcate, nu sunt mulţi amatori pentru această Şcoală, pentru că a lucra asupra propriei fiinţe
este mai dificil decât a deschide nişte cărţulii şi apoi a respune ceea ce conţin.
Cât timp e nevoie pentru a obţine o diplomă? Trei ani, cinci ani… sau şapte ani pentru
medici, şi asta pare mult. Dar pentru a realiza răbdarea, bunătatea, generozitatea,
înţelepciunea nu e nevoie de câţiva ani ci de câteva secole! A obţine diplome omeneşti, e
uşor, dar pentru a dezvolta câteva calităţi morale e nevoie de secole, de mai multe reîncarnări.
Atunci de ce să subestimăm calităţile pentru care un om a lucrat aşa mult timp pentru a le
dobândi?
Studiile, prin ele însele, nu fac oamenii mai buni. Din contră, adesea fac din ei
adevărate pericole publice! În schimb, cunoştinţele în mâinile celor care au lucrat asupra
caracterului lor şi care sunt decişi să nu le utilizeze pentru profitul propriu ci spre binele
tuturor, iată un izvor de binecuvântări.

Cap VIII Să dominăm succesele şi eşecurile

Tinerii cer independenţă, se plâng că nu sunt lăsaţi liberi, dar în acelaşi timp ei cer
continuu să ne gândim la ei, să-i ajutăm, să le dăm bani, să acţionăm sau să lucrăm în locul
lor. Dar dacă vor cu adevărat să fie liberi, ei trebuie să înveţe să nu conteze prea mult pe
ajutorul celorlalţi. Fiecare are necazurile sale, problemele sale şi atunci o zi se gândesc la voi,
iar mâine vă uită… Şi admiţând chiar că lumea întreagă ar fi dispusă să vă ajute, încă veţi mai
simţi că vă lipseşte ceva. De ce? Pentru că ceea ce aveţi cu adevărat nevoie nu puteţi obţine de
la alţii, ci voi sunteţi cei care trebuie să munciţi pentru a le dobândi. Ceea ce aveţi cu adevărat
nevoie este de a deveni mai rezonabili, mai puternici, mai răbdători, mai luminaţi, deci mai
liberi, şi numai voi puteţi să obţineţi toate acestea prin eforturile voastre.
Când eşti tânăr ai tendinţa de a-ţi dori facilitatea, succesul, abundenţa, în detrimentul
restului calităţilor. Iar apoi, într-o zi, vă daţi seama că în realitate achiziţiile cele mai preţioase
sunt luciditatea, forţa caracterului, răbdarea, puritatea, bunătatea. Graţie lor puteţi înfrunta
dificultăţile pe care le întâlniţi în mod obligatoriu în viaţă, în timp ce fără ele riscaţi chiar de a
vedea transformându-se cele mai mari succese în catastrofe. Da, să nu credeţi că condiţiile

13
bune, facilitatea, succesul sunt obligatoriu cele mai bune lucruri; adesea acestea sunt capcane
pentru toţi cei care nu au cultivat anumite calităţi morale.
Priviţi-i pe acei băieţi şi fete foarte tineri care devin celebri de la o zi la alta: actori,
cântăreţi, sportivi… Dintr-odată, le apare fotografia în ziar, sunt aplaudaţi, adulaţi de mulţime,
primesc tot felul de propuneri încântătoare, şi iată banii, gloria, facilităţile, plăcerile… Dar
cum se sfârşeşte adesea această “fericire”? Am văzut-o, prin eşecuri, depresii, tentative de
sinucidere…
Ei da, trebuie să fii tare, foarte tare pentru a înfrunta succesul, dacă nu, eşti devorat de
mulţime, eşti antrenat în tot felul de aventuri de oameni care ştiu foarte bine să exploateze
aceste situaţii. Şi apoi succesul este ceva atât de capricios! Într-o zi toată lumea vorbeşte de
tine, iar mâine te uită pentru că a găsit pe altcineva. Am avut ocazia de câteva ori să întâlnesc
băieţi sau fete care au trecut prin astfel de întâmplări. Familiile lor, prietenii lor mi i-au trimis
pentru a-i ajuta să iasă din confuzia în care au căzut. Şi cu adevărat, îţi era milă de ei, nu
înţelegeau nici măcar ce s-a întâmplat.
Deci, în concluzie, trebuie să învăţaţi să fiţi deasupra succesului şi eşecurilor, să nu vă
gândiţi atât de mult la ceea ce vă poate veni din exterior: dificultăţi sau facilităţi, pierderi sau
beneficii, ci să faceţi o muncă asupra voastră. Graţie acestei munci, nu numai că veţi reuşi în
ciuda condiţiilor proaste, dar mai ales veţi evita pericolul de a transforma o reuşită într-o
catastrofă. Aţi înţeles? Atunci nu vă mai pierdeţi timpul plângându-vă şi făcând revendicări,
reclamaţii: munciţi fiind conştienţi că toate posibilităţile sunt în voi înşivă. Şi ce se va petrece
în acel moment? Mai întâi, desigur, vă veţi întări şi veţi fii mai pregătiţi să înfruntaţi
inconvenientele şi încercările; apoi, cum această muncă va da rezultate, anturajul vostru şi toţi
oamenii care vă vor întâlni vor începe să simtă că emană din voi ceva luminos, bun, solid: vă
vor aprecia din ce în ce mai mult, vă vor acorda încredere, şi iată, totul se va ameliora pentru
voi.
În toate domeniile nu trebuie să contaţi atât de mult pe achiziţiile exterioare, succesele
exterioare, pentru că nimic din ceea ce e exterior nu e definitiv şi nu vă poate aparţine cu
adevărat; într-o zi sau alta acestea vă vor scăpa. Trebuie să munciţi numai ca să fiţi tari în
interior, bogaţi în interior, în inima voastră, intelectul vostru, sufletul vostru, spiritul vostru,
pentru că tot ceea ce aţi obţinut vă va aparţine pentru eternitate. Iată adevărata libertate,
adevărata independenţă.
Şi nu vă mulţumiţi niciodată cu ceea ce aţi reuşit să realizaţi, întăriţi-vă pentru a merge
mereu mai departe. Da, pentru că a fi tânăr înseamnă a avea dorinţa de a progresa mereu.

Cap IX A recunoaşte aspiraţiile sufletului şi spiritului

Auzim din ce în ce mai mult oameni plângându-se că le lipseşte ceva. De fapt le

lipseşte altceva, dar ei nu ştiu ce anume. Atunci ei cer ameliorări materiale. De altfel ne
întrebăm ce le-ar putea lipsi, pentru că atunci când îi privim, adesea vedem că au tot ceea ce le
este necesar. Ei da, putem avea totul şi să fim încă nemulţumiţi! Şi când îi întâlnim pe stradă
sau în altă parte, suntem frapaţi de feţele lor încruntate, necăjite, îngrijorate; nu vedem acea
strălucire pe care o posedă acele fiinţe care au descoperit esenţialul, sensul vieţii. Unii,
desigur, care nu au avut încă încercări, care nu au fost răniţi de realităţile vieţii, sunt încă
surâzători şi veseli, dar forţaţi să trăiască în această atmosferă de nemulţumire, şi ei sfârşesc
prin a fi contaminaţi.
Mulţi încearcă să reacţioneze căutând destinderea, distracţiile, amuzamentul, dar chiar
şi acolo simt că nu reuşesc să depăşească acest sentiment de indispoziţie. Ei încearcă să-i
înşele pe ceilalţi şi să se înşele pe ei înşişi părând că sunt fericiţi. Dar nu vor fi niciodată
fericiţi, până când nu vor înţelege unde sunt adevăratele lor nevoi şi cum să şi le satisfacă.
Fiinţa umană, ca orice creatură vie, are nevoi de satisfăcut, şi chiar astfel se defineşte:
prin nevoile sale, pentru că nevoile sale sunt legate de viaţă. Da, a trăi înseamnă a satisface
nişte nevoi: nevoia de a respira, de a se hrăni, de a se proteja, de a iubi, de a fi iubit, de a se
îmbogăţii, de a crea… Nu sunt decât nevoi! Diferenţa între fiinţe e numai domeniul, planul

14
unde fiecare încearcă să şi le satisfacă. Cel care crede că poate să găsească plenitudinea în
planul material sfârşeşte într-o zi sau alta prin a fi decepţionat, pentru că neglijând nevoile
sufletului şi spiritului său crează în el un vid pe care nimic nu îl poate umple; şi nu numai că
va fi decepţionat, dar va fi rănit continuu de toţi aceia – şi sunt numeroşi – care dau prioritate
aceloraşi nevoi.
Atât timp cât oamenii vor da atâta importanţă posesiunii de obiecte, de maşini, case,
terenuri, sau chiar bărbaţilor, femeilor şi copiilor, ei nu vor înceta să intre în conflict unii cu
alţii. Pentru că tot ceea ce se poate realiza în planul fizic este limitat în cantitate, şi e imposibil
ca toată lumea să trăiască în opulenţă. Eu nu vreau să spun prin aceasta că lumea întreagă nu
poate fi fericită. Ba poate fi, pentru că fericirea nu înseamnă opulenţă. Sunt suficiente doar
puţine bunuri materiale pentru a fi fericit, dar cu condiţia de a înţelege că e o muncă de făcut
pentru a orienta nevoile spre planul psihic, şi chiar mai sus, spre planul spiritual, unde
posibilităţile sunt infinite. Acolo fiecare se poate hrăni, poate să-şi potolească setea, atât cât
vrea, fără a intra în conflict cu vecinii, şi fără a striga că cineva vine să-l deposedeze de ceea
ce a realizat.
Pentru nevoile spirituale este oricând posibil să găsiţi mijloace de a le satisface…
tocmai pentru că sunt spirituale şi pentru că spiritul e vast, liber, infinit, deasupra condiţiilor
materiale. Vi se poate refuza un titlu sau un loc în societate, dar nimeni nu poate să vă
împiedice de a vă simţi fiul sau fiica Tatălui Ceresc şi Mamei Divine. Vi se poate refuza
posesiunea a câteva hectare de pământ, dar nu puteţi fi privat de a contempla infinitul cerului;
şi dacă ştiţi să contemplaţi această imensitate, veţi simţi o plenitudine pe care nu o veţi simţi
chiar dacă vi s-ar da posesiunea întregului pământ.
Şi e atât de important de a învăţa să iubiţi fără a vrea să posedaţi! De ce? Mai întâi
pentru că nu e sigur că cel sau cea pe care o iubiţi va răspunde dragostei voastre, deci veţi fi
nefericiţi. Şi apoi se poate întâmpla ca mai mulţi să vrea să cucerească aceeaşi persoană, şi
încep rivalităţi interminabile care uneori sfârşesc foarte rău. În timp ce dacă ştiţi să vă
mulţumiţi să iubiţi şi să vă bucuraţi de dragostea voastră, de elanul pe care vi-l dă pentru a vă
lega de lumea frumuseţii şi a luminii, vă veţi simţi mereu fericit şi inspirat.
Să mă înţelegeţi bine, eu nu spun că trebuie să abandonaţi dorinţa de a poseda ceva
anume pentru a contempla cerul, sau să renunţaţi să vă faceţi o familie. Eu spun că posedând
sau iubind, e important să învăţaţi să puneţi accent pe nevoile spirituale, să treziţi în voi
aspiraţii mai subtile, mai elevate şi să le satisfaceţi, pentru că acolo veţi găsi soluţia
problemelor voastre. Şi nu numai că veţi găsi această soluţie pentru voi înşivă, dar vă spun că
toate problemele politice, economice, sociale, care agită întreaga umanitate, vor rămâne fără
soluţie atât timp cât nu se va înţelege că, pentru a echilibra, a stăpâni nevoile materiale,
trebuie trezite şi trebuie căutat a satisface nevoile spirituale. E inutil să pretindem că lucrăm
pentru dreptate şi pentru pace atât timp cât nu încercăm să trăim o viaţă spirituală, pentru că
vom comite sau vom lăsa pe alţii să comită acte egoiste şi necinstite.
Unii vor spune: ”Dar noi nu avem aceste aspiraţii de care vorbiţi, noi nu simţim că
avem un suflet şi un spirit care cer aşa ceva.” Ei bine, să ştiţi că vă înşelaţi. Aceste aspiraţii
sunt acolo, în voi, ca şi în fiecare fiinţă umană. Pentru că fiecare fiinţă umană posedă un suflet
şi un spirit care au şi ele nevoi, şi aceste nevoi nu pot fi satisfăcute de lucruri materiale, fizice.
Dacă nu simţiţi aceste nevoi superioare, este pentru că le-aţi înăbuşit în voi, lăsându-vă în voia
unei vieţi materialiste, fără ideal. Dar aceste nevoi sunt acolo, şi câteodată se manifestă fără ca
acele fiinţe să le înţeleagă limbajul. Credeţi că tinerii care se droghează (şi chiar şi adulţii care
îşi smulg părul din cap în faţa acestei situaţii) îşi dau seama că atracţia faţă de drog este
manifestarea deplorabilă a sufletului care îşi cere hrana sa? Ce îi rămâne sufletului atunci
când i-am distrus întrega credinţă într-o lume divină şi căruia îi prezentăm ca ideal reuşita
economică sau socială? Pentru că l-am privat de alimentele spirituale de care are nevoie
pentru a se lansa în spaţiu, el va căuta aceste elemente în materie: alcool, tutun, droguri… Ei
da, iată o consecinţă a materialismului asupra căreia nu s-a reflectat îndeajuns. Atât timp cât
nu dăm sufletului alimentele spirituale de care are nevoie, el caută să se descurce cu elemente
materiale, şi asta e o catastrofă!

15
 Oamenii nu vor putea continua mult timp să trăiască liniştiţi în mediocritatea unei vieţi
materialiste: dificultăţile, suferinţele pe care le vor întâlni îi vor obliga fatalmente să ţină
seama de nevoile sufletului şi spiritului lor. De aceea, nu mai aşteptaţi: în loc să vă lăsaţi
privirea să treneze pe pământ pentru a căuta ceva, a capta ceva, ridicaţi ochii spre regiunile
spirituale: ele sunt acolo şi aşteaptă ca voi să intraţi în legătură cu ele pentru a vă umple cu
darurile lor.

Cap X Lumea divină este pământul nostru interior

Dacă omul neglijează legătura care îl uneşte cu lumea divină, el îşi taie rădăcinile sale
adevărate şi pierde sensul vieţii. Trebuie ca aceasta să fie clar pentru voi. Lumea divină nu e
ca o ţară străină, exterioară vouă şi pe care o puteţi ignora fără ca aceasta să antreneze
consecinţe. Lumea divină este pământul vostru interior, e lumea sufletului şi spiritului vostru,
şi rupând legătura cu ea, vă privaţi de resursele de care aveţi cea mai mare nevoie pentru a
trăi.
În încercările şi dificultăţile vieţii, unii vor regăsi instinctiv contactul cu această
realitate superioară. Dar aceasta nu ajunge, omul trebuie să fie conştient în toate momentele
vieţii de prezenţa în el a acestei lumi atât de bogată şi puternică de unde poate extrage fără
încetare resurse spirituale: forţa, curajul, inspiraţia… De aceea, această filozofie materialistă
care circulă acum în lume este o filozofie criminală; şi de altfel vedem din ce în ce mai clar
efectele catastrofale asupra tinerilor pe care îi privăm astfel de tot ceea ce ar putea să le dea
sens vieţii.
Orice ar crede unii, educând tinerii făcându-i să ia la cunoştinţă despre realitatea lumii
sufletului şi spiritului nu dă aceleaşi rezultate ca şi când i-am priva de aceste noţiuni.
Evenimentele vieţii se derulează pentru ei în mod diferit. Ei vor întâni aceleaşi dificultăţi,
aceleaşi obstacole ca toată lumea, dar pentru că dispun de mijloace, de forţe, de puteri
necunoscute de cei care nu au păstrat contactul cu lumea divină, în aceleaşi condiţii în care
alţii slăbesc, se descurajează sau o apucă pe căi necinstite, ei din contră, progresează, se
ameliorează şi devin un sprijin, o lumină pentru cei din anturajul lor.
E atât de uşor să înţelegeţi! Imaginaţi-vă că branşaţi o priză la curent: de îndată veţi
putea aprinde cuptorul, lampa, radioul, ventilatorul, radiatorul… Umpleţi cu benzină
rezervorul maşinii voastre: de îndată veţi putea pleca într-o lungă călătorie. Dar dacă
debranşaţi priza sau lăsaţi rezervorul maşinii voastre gol, iată-vă paralizat în activităţile
voastre.
Ei bine, în această stare e majoritatea oamenilor: ei au debranşat totul, au tăiat totul,
totul e gol, şi evident să sunt blocaţi, handicapaţi, în vid, şi viaţa nu mai are nici un sens
pentru ei. De altfel, o şi spun, şi e normal, în capul multora viaţa nu poate fi decât lipsită de
sens. Atunci cum se face că pentru alţii ea este minunată şi plină de sens?… Viaţa este ceea ce
este omul însuşi. Dacă spuneţi: viaţa e frumoasă, este pentru că sunteţi frumos. Iar dacă
credeţi că ea e absurdă şi urâtă, nu cumva vă percepeţi un pic în această oglindă?…
Viaţa este imaginea noastră, nu vedem decât ceea ce purtăm în noi. De aceea găsim
mereu o viaţă diferită de o alta. În realitate, viaţa e mereu aceeaşi… aceeaşi necunoscută! Nu
ştim ce e adevărata viaţă. Viaţa de care vorbim nu e încă adevărata viaţă, ea este doar o pală
reflexie a acesteia. Câţi oameni îşi spun: “Ei da, dragul meu, ce vrei, aşa e viaţa!” Un om e
bolnav, necăjit, ruinat, înşelat de nevasta sa şi îşi spune: “Aşa e viaţa!” Despre tot ceea ce este
negativ spunem: aşa e viaţa. Dar despre care viaţă vorbim?… Sunt mai multe feluri de viaţă.
Este viaţa mistreţului, a crocodilului, sau viaţa porumbelului sau a îngerilor…
Spunem: “viaţa”, şi credem că ştim despre ce vorbim imaginându-ne că toată lumea
posedă acelaşi grad şi aceeaşi calitate a vieţii. Nu, spunând “viaţă”, fiecare vorbeşte numai de
nivelul său şi nu se pronunţă decât raportându-se la viaţa sa proprie. Dar adevărata viaţă, în
toată amploarea sa, grandoarea sa, imensitatea sa, nu o cunoaştem, putem numai să ne
apropiem de ea; şi nu ne putem apropia de ea decât dacă suntem capabili să restabilim
legătura cu lumea sufletului şi a spiritului.

16
 Cap XI De ce ne naştem într-o anumită familie

Tinerii au cu siguranţă dreptate câteodată de a refuza ideile sau felul de a trăi impus de
către familiile lor. Dar aceasta nu înseamnă că ei vor găsi un mod de a trăi mai bun. Pentru că
nu e suficientă doar dorinţa pentru a reuşi cu adevărat. Atunci când eşti tânăr e foarte dificil să
găseşti drumul de unul singur. Şi mai este încă un alt risc, şi anume că respingându-şi părinţii,
tinerii se îndreaptă spre alte persoane, adulţi nu prea luminaţi, nici bine intenţionaţi, care vor
să-i antreneze în aventuri periculoase. Chiar dacă părinţii nu sunt mereu la înălţime, chiar
dacă se poartă cu copiii lor într-o manieră neîndemânatică şi egoistă care îi sufocă, majoritatea
părinţilor îşi iubesc copiii şi le vor binele. Din păcate, nu acesta e cazul a numeroşi indivizi
care sunt gata să exploateze credulitatea şi naivitatea adolescenţilor pentru a-şi satisface
nevoile lor de prestigiu, de dominare sau de bani.
De aceea eu spun tinerilor: atenţie, încercaţi să nu vă revoltaţi împotriva părinţilor
voştri şi nu vă grăbiţi să-i părăsiţi crezând că vă va fi mai bine în altă parte. Dacă destinul v-a
făcut să vă încarnaţi în acea familie şi nu în alta, există un motiv; aveţi acolo ceva de învăţat,
de înţeles. Există în univers o dreptate, o Inteligenţă absolută, care a determinat exact, după
meritele voastre în ce condiţii trebuie să vă încarnaţi, în ce epocă, în ce ţară, în ce familie… Şi
e inutil să vă plângeţi, aceasta nu va schimba nimic, va trebui să acceptaţi această situaţie, să
munciţi, pentru a merita condiţii de existenţă mai bune pentru următoarea încarnare (A se
vedea “Reîncarnarea” broşura nr. 312).
Câţi oameni aruncă responsabilitatea insucceselor lor pe umerii părinţilor lor! Dacă un
om spune: “Tatăl meu era un beţiv, mama mea o zgipţoroaică, se băteau şi mă băteau şi pe
mine, nu îmi dădeau de mâncare, haine, nu aveam cărţi pentru a merge la şcoală, iată de ce
mi-am ratat viaţa, e greşeala părinţilor mei”, convingându-i pe toţi: e adevărat, săracul, nu e el
de vină, a avut condiţii atât de grele în copilărie (tinereţe). Da, în aparenţă părinţii sunt cei
vinovaţi, pentru că trebuie să fie cineva vinovat în planul fizic. Dar în realitate, adevăratul
vinovat este chiar acel om, pentru că el şi-a creat în vieţile trecute astfel de condiţii. El ar
trebui să-şi facă reproşuri lui însuşi şi nu părinţilor săi. Dacă ar fi meritat, el s-ar fi încarnat
într-o familie unde ar fi avut părinţi atenţi care i-ar fi asigurat cele mai bune condiţii.
De aceea nu sunt de acord cu cei care justifică insolenţa şi grosolănia tinerilor
pretinzând că sunt mai inteligenţi decât părinţii lor şi sunt obligaţi să-i dispreţuiască şi să li se
opună. Se întâlnesc, e adevărat, copii întradevăr excepţionali, dar acestea sunt cazuri extrem
de rare, şi nu e adevărat că majoritatea sunt genii care au dreptate să se revolte împotriva unor
părinţi abrutizaţi.
Şi apoi, o repet, din moment ce un copil este născut într-o anumită familie, există un
motiv; acum că e acolo, e prea târziu pentru a judeca şi a critica. Dacă este cu adevărat genial,
de ce a venit să se încarneze într-o familie de abrutizaţi? Există motive; el trebuie să reflecteze
la acestea şi să le descopere. Dacă a venit, e pentru a face un stagiu, pentru că are nişte lucruri
de învăţat, şi făcând acest stagiu el trebuie să-şi accepte părinţii. După aceea, va vedea. Din
moment ce a venit acolo, în acea familie, el nu trebuie să înceapă prin a o respinge. Când va
da dovada veritabilei sale superiorităţi, el va putea face ceea ce va vrea, dar nu înainte.

Cap XII Să profităm de experienţa celor mai în vârstă

Există la adolescenţi o inocenţă, o ardoare, o nevoie de ideal care îi face să se opună

adulţilor, pe care îi găsesc ipocriţi, imorali, limitaţi sau ramoliţi. Dar tinereţea e o perioadă
care nu durează, şi ei îşi vor pierde repede aceste calităţi în care constă tot farmecul lor, dacă
nu lucrează pentru a le conserva. Da, defectele pe care le văd la adulţi, în loc să le critice fără
încetare, ar fi bine să le observe cu atenţie, să le studieze, spunându-şi că le vor avea şi ei mai
târziu, poate în stadiu şi mai grav dacă nu se vor supraveghea şi se vor lăsa în voia lor. În
acelaşi timp, dacă ar putea face un efort de înţelegere în privinţa la adulţilor, ar fi mult mai
bine pentru ei.

17
 Da, tinerii ar trebui să-şi spună că adulţii au trăit, au făcut experienţe, au întâlnit
obstacole, au rezolvat probleme şi au dat deci dovada unor anumite calităţi. Ei nu, tinerii se
poartă ca şi cum nimic bun nu s-ar fi făcut înaintea lor. E uşor să critici atunci când nu ai
întâlnit încă adevăratele dificultăţi ale vieţii şi când nu ai arătat de ce eşti capabil. Tinerii au
prea multă încredere în capacităţile lor, ei nu cunosc încă natura umană, ei nu pun la îndoială
apetitul şi pasiunile care se vor trezi în ei, de asemenea. Deci, pentru moment, să înceteze să
critice adulţii şi să înceteze să-şi bată joc de ei (fac şi ei ce pot), pentru că dacă îşi păstrează
această proastă atitudine îşi vor sparge capul, aceasta pot să le-o prezic foarte simplu privind
comportamentul lor. Ce li se va întâmpla e clar pentru mine. Şi nu ar fi prima oară. Mulţi deja
m-au întrebat: “Dar cum aţi putut vedea dinainte ce o să mi se întâmple? – Ei bine, era
evident!”
Atât timp cât rămânem în domeniul ideilor, cuvintelor, putem să ne imaginăm că vom
reuşi mai bine decât alţii. Şi ne vom face iluzii din plin, fără a ne îndoi că existenţa e plină de
pericole şi capcane. De aceea vă spun: Atenţie! Câţi şi-au frânt gâtul, care erau mai inteligenţi
şi mai puternici decât voi! E de la sine înţeles, aveţi vigoare şi voinţă, dar fiţi un pic mai
înţelepţi şi rezonabili. Acceptaţi chiar să cereţi câteodată părerea şi colaborarea adulţilor, ca
unor fraţi mai în vârstă: “Ce credeţi despre această problemă? Cum putem realiza acel
proiect?” Şi vă veţi da seama că lucrurile nu sunt atât de simple pe cât o credeţi.
De ce să nu vreţi să studiaţi tot ceea ce a fost făcut înaintea voastră şi să ţineţi seama
de acestea? Câmpul experienţelor şi observaţiilor voastre este mult mai limitat pentru ca voi
să puteţi vedea clar aceste lucruri. Îmi veţi spune că aşa judecă adulţii adesea oamenii şi
situaţiile fără a căuta cu adevărat să înţeleagă. Da, e adevărat, şi dacă o fac e pentru că au
început să aibă acest rău obicei din tinereţea lor. Deci voi, cel puţin, încercaţi să vă lărgiţi
orizontul studiind, observând cu atenţie, pentru a avea o orientare mai bună. Şi apoi, trageţi
propriile voastre concluzii, faceţi propriile voastre experienţe. Veţi spune: “Dar cum să facem
aceste studii?” Nu vom putea niciodată cunoaşte toate experienţele celor care au fost înaintea
noastră!” Nu e vorba de a le cunoaşte pe toate, ci de alege dintre ele cele mai susceptibile de a
vă antrena pe calea bunătăţii, dreptăţii, nobleţei, generozităţii. Pentru că acolo veţi găsi sensul
vieţii.
Ne dezvoltăm căutând mai întâi să evităm greşelile. Luaţi cazul unui tânăr care vrea să
devină chimist: el începe prin a studia lucrările tuturor cercetătorilor care au contribuit la
edificarea acestei ştiinţe care este chimia. Când le-a asimilat, nimic nu îl împiedică să meargă
mai departe şi să facă el însuşi descoperiri: are dispoziţia şi toate bazele necesare. Dar
imaginaţi-vă acum că în loc să facă studii, acest băiat spune: “Nu am nevoie să ştiu ce au
descoperit alţii, e nimic, pff! Mă voi descurca singur, capacităţile mele şi observaţiile mele
îmi ajung…” Săracul! Îi vor trebui mai mulţi ani să descopere că o moleculă de apă e
compusă dintr-un atom de oxigen şi doi atomi de hidrogen… Şi nu numai că îi vor trebui ani,
dar făcând aceste experinţe el va provoca explozii, va degaja gaze toxice, etc. Deci, e clar, va
deveni un pericol pentru el însuşi şi pentru alţii, şi nu e sigur că va fabrica o picătură de apă!
Iată ce se petrec cu toţi cei care se avântă în viaţă imaginându-şi că pot să conteze
numai pe ei înşişi, numai pe propriile capacităţi: îşi vor sparge capul şi vor sparge şi capetele
altora. Desigur, după multe vânătăi şi cucuie majoritatea reuşeşte să înveţe câte ceva. Dar câte
prostii au făcut, cât timp pierdut! Fără a vorbi de cei care, complet dezorientaţi, se vor pierde.
În elanul lor, tinerii sunt sinceri, o ştiu, dar dacă resping toată învăţătura celor mai în
vârstă, ei nu sunt tocmai luminaţi. Aţi observat cum funcţionează un vapor? V-am dat des
acest exemplu, pentru că exprimă cel mai bine echilibrul care trebuie să existe în fiinţa umană
între impulsuri şi raţiune. În cala vaporului se găseşte combustibilul care permite propulsia sa
şi de care se ocupă o echipă de oameni. Dar aceştia nu sunt lăsaţi fără informaţii, fără o
direcţie. Există alţii care supraveghează, care fac calcule şi care dau ordinele în funcţie de
condiţiile exterioare: nu se păstrează aceeaşi viteză, sau aceeaşi direcţie atunci când urmează
să vină o furtună sau atunci când marea este calmă, şi trebuie să fie atenţi la alte vapoare, la
recifuri, asberguri… Ei bine, tinerii sunt adesea ca un vapor a căror mecanici sunt în plină
activitate, iar vaporul scârţâie, fumegă, e în plină viteză, se loveşte de stânci sau de alte

18
vapoare şi iată naufragiul. Ei da, lipseşte căpitanul pentru a observa, a reflecta şi de a găsi
direcţia cea mai bună.
În cursul evoluţiei, vedem că omul a trecut progresiv la statura dreaptă. În vârful
corpului său există un cap. De ce? Pentru că el e destinat pentru a controla, a echilibra, a
orienta forţele, energiile pentru a le utiliza pentru realizarea sa. Da, sunt multe de reflectat
asupra acestui loc al capului la oameni. Dar tinerii suprimă capul, foarte simplu. Sau, mai rău,
se folosesc de el pentru a face prostii şi a găsi argumente pentru a se justifica mai apoi.
Şi eu am fost tânăr, şi eu am avut dorinţa de a acţiona, de a mă manifesta, de a arăta de
ce sunt capabil. Dar ce aş fi făcut dacă nu aş fi avut învăţământul şi un Maestru?… E
periculos să o luaţi, aşa, pe o direcţie, fără câteva informaţii asupra a ceea ce riscaţi să
întâlniţi. Dar se spune că tineretul nu vede pericolul. Fără teamă, ei se lansează în prăpastie.
Ei bine, eu sunt mai puţin răutăcios; eu devin răutăcios numai când situaţia e clară în faţa mea.
Cât timp nu e clară, sunt prudent, mă încred.
Acum, voi mai adăuga ceva foarte important. Cu toate că e adevărat că tinerii au
nevoie de experienţa predecesorilor lor pentru a nu se rătăci în aventură, este de asemenea
adevărat că odată instruiţi şi luminaţi, e rândul lor de a lucra şi de a-şi face experienţele. Odată
ce şi-au găsit drumul şi au în faţa lor cele mai bune exemple, ei nu trebuie să conteze decât pe
ei înşişi; achiziţiile altora rămân ale altora, acum e rândul lor pentru a-şi face propriile
achiziţii.
Să luăm un exemplu foarte simplu din viaţa cotidiană. Aveţi reţeta unei mâncări care
v-a fost dată de un bucătar excelent şi aveţi de asemenea toate ingredientele necesare
cumpărate din cele mai bune magazine; dacă nu vă veţi decide să mergeţi în bucătărie pentru
a o prepara, nu veţi avea nimic de mâncare. Şi dacă continuaţi mult timp aşa, veţi sfârşi prin a
muri de foame. Deci, e adevărat, fiecare trebuie să-şi facă experienţele, trebuie să înveţe să se
descurce singur, dar numai după ce posedă toate elementele, pentru ca aceste experienţe să fie
cu adevărat fructuoase.

Cap XIII Să ne comparăm cu cei mai mari pentru a evolua

Din timp în timp e bine ca tinerii să-şi dea seama că viaţa lor nu va putea continua
etern fără griji şi că trebuie să înceapă să se pregătească pentru responsabilităţile lor viitoare
odată ajunşi la vârsta adultă. Am spus întotdeauna tinerilor: pregătiţi-vă, nu trebuie să
aşteptaţi să vă aflaţi în faţa problemelor şi dificultăţilor pentru a vă întreba cum le veţi
rezolva. În acel moment va fi prea târziu, pentru că nu veţi putea face faţă situaţiilor, de pe azi
pe mâine, pe care nu vi le-aţi închipuit niciodată şi care necesită calităţi pe care nu v-aţi
preocupat să le dobândiţi.
E adevărat că adulţii sunt adesea vinovaţi. Ei se plâng de lejeritatea şi nepăsarea
tinerilor fără a-şi da seama că aceştia nu pot, la vârsta lor şi la puţina lor experienţă, avea
aceeaşi viziune a lucrurilor şi aceeaşi reacţii ca ei. Sau îşi spun: “Dar sunt tineri, trebuie să-i
lăsăm să se distreze, au mai târziu tot timpul să se gândească la lucruri serioase…” Desigur,
trebuie ca tineretul să se şi amuze şi să se distreze; dar e util de asemenea ca ei să nu se
limiteze la ceea ce este exclusiv pentru vârsta lor. Adolescenţii trebuie să facă eforturi în
această direcţie, şi adulţii de asemenea.
Adolescenţii trebuie să simtă ceea ce le permite să meargă mai departe în înţelegerea
lucrurilor şi să pună întrebări adulţilor: părinţilor, profesorilor lor, prietenilor mai în vârstă. Iar
adulţii trebuie să nu se scape de ei în câteva secunde, ci să-şi rupă din timp pentru a răspunde
corect. Trebuie să încerce să-şi dea seama ce cuvinte, ce explicaţii vor putea, la un anumit
moment dat, face bine adolescenţilor care manifectă neînţelegere sau prea mare inconştienţă
în faţa unui eveniment sau situaţii pe care nu o înţeleg. După aceasta, tinerii pot continua cu
activităţile şi distracţiile pentru vârsta lor. Dar din timp în timp, e bine să înveţe să aibă
preocupări de un alt ordin, să se gândească mai departe, să anticipeze viitorul.
Ce împiedică adesea tinerii să progreseze este tendinţa lor de a se gândi că ei ajuns
deja la perfecţiune, că ştiu totul. Până în ziua când, făcând câteva experienţe nefericite, îşi dau

19
seama că nu cunosc mare lucru de fapt. Şi iată, e foarte bine, acum cel puţin există speranţa să
ia o direcţie bună.
Una dintre cele mai bune metode pentru a progresa este acea de a ne compara cu cei ce
ne depăşesc, pentru că această comparaţie ne dă impulsul de a merge mai departe. Atât timp
cât ne comparăm cu fiinţe mediocre sau rele, ne spunem că suntem ceva mai buni şi ne oprim
aici. Dacă suntem deja atât de avansaţi, de ce să mergem mai departe? Câţi oameni s-au oprit
din evoluţia lor pentru că au neglijat să se compare cu fiinţe care îi depăşeau şi pe care să le ia
drept modele!
Veţi spune că nu vedeţi în jurul vostru exemple de moralitate şi de elevare spirituală
pe care să le imitaţi. Sunteţi siguri? Şi chiar admiţănd aceasta, vă voi spune că nu e neapărat
necesar să întâlniţi aceste fiinţe în planul fizic: cărţile vă pot ajuta. Da, cărţile care vă
povestesc despre viaţa şi munca înţelepţilor, sfinţilor, Iniţiaţilor şi marilor Maeştri ai
trecutului, acestea nu lipsesc! Citiţi-le pentru a vedea cine au fost şi ce au făcut, şi comparaţi
toate acestea cu ceea ce sunteţi şi ceea ce aţi realizat.
Este tocmai ceea ce am făcut şi eu, la vârsta de şaisprezece ani. Încă nu-l întâlnisem pe
Maestrul Peter Deunov. În acea perioadă, locuiam la Varna şi căutam pe cineva care să mă
poată ghida. Mergeam la biserică să-i ascult pe preoţi, mergeam de asemenea să-i ascult pe
pastorii protestanţi, îi ascultam făcând citate din Biblie, dar când vedeam feţele lor, oh! la la!
Simţeam că erau atât de departe de adevărata viaţă! Dar citeam cărţi care povesteau despre
viaţa unor fiinţe excepţionale, a binefăcătorilor umanităţii, şi aceasta îmi dădeau dorinţa de a
mă ameliora pentru a-i putea imita.
Îmi aduc aminte mai ales de o carte care menţiona existenţa de secole în munţii
Himalaei a unei Fraternităţi de Fiinţe care se adunau pentru a răspândi lumina în lume; atunci,
în fiecare zi, cu gândul eram cu ei, mă legam de acea Fraternitate, şi primeam nişte inspiraţii
extraordinare… Deci, dacă nu găsiţi în jurul vostru fiinţe capabile să vă conducă pe drumul
luminii, nimic nu vă împiedică de a le căuta între cei care au trăit în trecut şi de a vă lega de
ele prin intermediul gândurilor. Dar nu e o scuză să stagnaţi în mediocritate sau în greşeală,
sub pretext că nu aţi întâlnit pe cineva capabil de a vă ghida. Dacă sunteţi sinceri, dacă căutaţi
cu adevărat lumina, o veţi găsi. Cerul nu a lăsat niciodată pe cineva care caută sincer să se
amelioreze şi să lucreze util pentru alţii să se rătăcească.
Trebuie să vă obişnuiţi să ridicaţi în fiecare zi ochii spre înalt, adică să vă gândiţi la
toate acele creaturi, toate Fiinţele care ne depăşesc în inteligenţă, înţelepciune, putere,
frumuseţe şi bogăţie spirituală, pentru a fi cu adevărat luminat şi inspirat. Şi chiar, vă voi
spune că nu e suficient să vă comparaţi cu oamenii, oricât de elevaţi ar fi ei. Trebuie, de
asemenea, să vă comparaţi cu stelele, cu imensitatea, cu Dumnezeu Însuşi. Numai astfel veţi
putea uita micimea voastră, insuficienţele voastre, nu pentru a fi strivit, ci pentru a simţi un
elan trezindu-se în voi, pentru a putea sări peste obstacole.
Cât timp ne vom ţine ochii îndreptaţi asupra micilor lucruri de pe pământ, pasagere,
elanul se diminuează şi nu vom avea nici o dorinţă de a face ceva mare. Când vedem
diferenţele care există între fiinţele umane, cum unii sunt mereu împinşi să realizeze lucruri
mari, în timp ce alţii sunt ocupaţi numai cu nimicuri şi meschinării, ne punem întrebarea: “Dar
de ce această diferenţă? De unde vine ea?” Ei bine, e simplu. Primii privesc spre înalt, se
compară cu toţi cei care i-au depăşit şi îi iau de model, în timp ce ceilalţi se mulţumesc cu
comparaţii atât de inferioare încât se găsesc a fi mereu bine şi nu progresează. Pentru a
evolua, ne trebuie un exemplu, un eşantion cu care să ne comparăm, şi acest eşantion este
viaţa şi învăţătura tuturor Fiinţelor cele mai pure, cele mai înţelepte, cele mai nobile.
Acum, când spun să luăm ca exemplu marile fiinţe din trecut, aceasta nu înseamnă că
trebuie să ne conformăm exact învăţământului lor în toate detaliile. Ceea ce trebuie să
conservăm sunt principiile. Cât despre forme, care urmează legea vieţii, ele trebuie să se
schimbe, să evolueze. Înţelegerea greşită a acestei legi poate provoca multe neînţelegeri. Unii,
voind să rejecteze formele pe care le găsesc depăşite, rejectează şi principiile. Rezultatul este
că acei ce rejectează principiile nu mai au busolă pentru a se orienta (de aceea se spune că

20
sunt debusolaţi). Cât despre cei care se agaţă de forme, ei se sclerozează şi nu aduc nimic
epocii lor.
E foarte important ca tinerii să înţeleagă aceasta, pentru că ei sunt cei care simt nevoia
de a respinge vechile forme, şi e bine; dar prea des, ei resping de asemenea şi principiile
eterne. Veţi spune: “Dar care sunt aceste principii care trebuie conservate?” Toate acelea care
pun accentul pe preponderenţa spiritului, adică bunătate, generozitate, dragoste, puritate,
sacrificiu… Nu contează formele în care le manifestaţi, aici sunteţi liberi. Dar nu sunteţi liberi
să respingeţi aceste principii, pentru că ele sunt eterne.

Cap XIV Voinţa susţinută de dragoste

Aţi dori câteodată să rezistaţi anumitor tentaţii, pentru că simţiţi că dacă nu veţi
rezista, veţi fi antrenat în aventuri deplorabile, dar contrar dorinţelor voastre, nu reuşiţi să vă
dominaţi şi cădeţi pradă lor. De ce? Pentru că nu aţi dezvoltat în voi o dragoste pentru ceva
mai frumos, mai mare, care ar putea să se opună instinctelor voastre. Dacă posedaţi această
dragoste, ea va fi cea cea care va lupta şi vă va permite să câştigaţi. Voinţa singură nu e
suficientă pentru a lupta; la un moment dat ea va capitula. Nu e suficient să spuneţi: “Nu mă
voi lăsa antrenat, voi rezista…” Pentru a rezista la ceea ce vă trage în jos, trebuie să fiţi ajutat
de o forţă care vă ridice în sus, spre o lume superioară.
Când văd pe cineva care se laudă că ar putea învinge tentaţiile fără să aibă dragoste
pentru lumea luminii, a purităţii, pot să-i spun: “Tu nu ai asociaţi, nu ai prieteni, nu vei
rezista. Dacă vrei să reuşeşti, trebuie să pui în capul tău, în sufletul tău, tot ceea ce există mai
nobil, mai mare, şi astfel forţele obscure vor fi obligate să se supună din cauza prezenţei în
tine a acelor locuitori ai lumii divine.” Iată ceea ce trebuie să înţelegeţi, altfel ce aţi putea
face, în faţa acestor puteri milenare a instinctului? Nimeni nu poate rezista.
Cel care se înhamă să lupte singur se slăbeşte, da, pentru că se înhamă contra lui
însuşi, iar această divizare îl face şi mai vulnerabil. E foarte periculos să lupţi împotriva
propriei persoane: nu numai că nu vei obţine victoria cu adevărat contra inamicului dinăuntru,
dar vei sfârşi prin a te dezagrega. Morala şi religiile care nu încetează să predice despre
înhămarea la luptă contra răului nu conosc adevărata psihologie. Trebuie să învăţăm să le
învingem, da, dar fără a lupta. Cum? Cerând altor forţe din voi să lupte în locul vostru, iar
aceşti “alţii” nu pot fi decât puterile luminoase pe care le hrăniţi graţie dragostei voastre
pentru tot ceea ce este frumos, mare, divin. În loc de a vă ataca direct instinctele, iar apoi să
vă treziţi puşi la pământ sau să simţiţi nevoia să vă refulaţi, voi le veţi opune forţe luminoase
care vor neutraliza totul, natural.
Veţi crede poate că mă contrazic, pentru că pe de altă parte v-am tot spus că nu
dezvoltaţi suficient voinţa şi stăpânirea de sine. Nu, nu e o contradicţie, ceea ce v-am spus
atunci e tocmai că nu ştiţi încă cum să vă exersaţi şi să vă dezvoltaţi voinţa. Voinţa trebuie să
fie susţinută de dragoste. Dacă nu iubiţi cu adevărat ceva anume, nu veţi avea o dorinţă atât de
mare pentru a face eforturi pentru a obţine acel lucru, şi în ciuda a tot ce faceţi pentru a vă
obliga, nu veţi putea avea rezultate bune, vă veţi arăta distrat, neglijent, neîndemânatic, sau
dur şi casant.
Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să vă exersaţi voinţa. Din contră, e bine să căutaţi
ocaziile în care puteţi face proba stăpânirii de sine, învăţând de exemplu să rezistaţi foamei,
setei, căldurii, frigului, oboselii. Nu e cazul, evident, de a trăi în privaţiuni, nici de a deveni
yoghini, nu. Dar priviţi: în general cel căruia îi este foame sau sete se grăbeşte pentru a găsi
imediat ceva de mâncare sau de băut, iar dacă nu găseşte imediat, se plânge, bombăne, se
supără. Observaţi-vă, observaţi şi pe alţii, şi veţi vedea că în multe ocazii oamenii nu suportă
să nu-şi poată satisface imediat dorinţele, şi chiar capriciile. Atunci cum vor rezista furiei,
geloziei, urii, dorinţelor sexuale? Chiar dacă ştiu că, în anumite cazuri, ar fi mai bine să
reziste, ei nu o pot face, nu au exersat aceasta niciodată.

21
 Tinerii trebuie să înceapă foarte devreme să găsească în viaţa cotidiană ocazii de a se
stăpâni, de a se întări. Şi chiar voi spune, voi insista aici, acestea nu trebuie să vină din partea
adulţilor. Tinerii sunt cei care trebuie să să facă propriile eforturi de voinţă pentru a accepta
anumite constrângeri. Desigur părinţii, instructorii au rolul lor, dar mai mult un rol de a
explica, pentru a aduce tinerii să înţeleagă utilitatea eforturilor lor. Apoi, e rândul lor să
găsească cum să continue, mai târziu, pe calea stăpânirii de sine. Eu nu spun – aceasta
depinde mai ales de caracterul adolescenţilor – că câteva interdicţii sau, din contră, câteva
ordine, nu sunt câteodată necesare, dar toată educaţia trebuie să-i aducă pe tineri să
recunoască ei înşişi avantajele de a şti să se controleze. Această învăţare a stăpânirii de sine
este esenţială pentru viitorul lor.
E deci necesar să vă exersaţi voinţa, dar fără a uita că nu veţi reuşi să vă stăpâniţi
tendinţele instinctive decât prin dragostea pentru ceva elevat, un înalt ideal (a se vedea
“Înaltul ideal”, broşura nr. 307). Şi ce este un înalt ideal? E o aspiraţie către frumuseţe, nu
numai către frumuseţea fizică, materială, ci şi către frumuseţea spirituală, făcută din puritate,
lumină, armonie. Contemplaţi această frumuseţe, sunteţi atras de ea, şi natural, spontan, fără a
vă forţa, lăsaţi de o parte tot ceea ce este urât, obscur, dezordonat. Această dragoste pentru
frumuseţe vă protejează, ca un veşmânt foarte frumos pe care nu vreţi să-l murdăriţi.
Ce faceţi atunci când purtaţi haine frumoase, la care ţineţi? Nu vă angajaţi în activităţi
care le-ar putea sfâşia sau murdări; instinctiv, aveţi grijă la gesturile voastre, la locurile unde
vă aşezaţi. Ei bine, iată, dacă vă veţi decide să cultivaţi în voi gustul pentru lumea frumuseţii,
a armoniei şi dorinţa de a vă apropia de ea, veţi simţi încet-încet ţesându-se în jurul vostru un
veşmânt subtil pe care vreţi să-l protejaţi, şi în acest fel vă veţi proteja şi pe voi.
În Cărţile sacre se menţionează adesea rolul jucat de hainele preţioase. Acest veşmânt
este simbolic. El reprezintă aura, adică emanaţia spirituală a fiinţei interioare. În Vechiul
testament este spus că fiii lui Iacob îl invidiau pe fratele lor Iosif pentru că avea o tunică
frumoasă. De fiecare dată când Moise menţionează această tunică, el precizează că avea mai
multe culori, ceea ce dovedeşte că era simbolul aurei, ale cărei culori pure şi strălucitoare
corespund diferitelor calităţi şi virtuţi. Acest veşmânt de lumină, acest veşmânt de culoare,
străduiţi-vă să-l ţeseţi cu răbdare, graţie dragostei voastre pentru lumea divină, graţie dorinţei
de a vedea lumea divină manifestându-se prin intermediul vostru, pentru că ea vă va permite
să treceţi printre seducţii şi tentaţii fără a vă lăsa pradă lor. Dar încă o dată, să nu credeţi că
fără un înalt ideal, fără aceste arme ale dragostei şi luminii veţi putea obţine victoria.

Cap XV Nu vă lăsaţi învinşi niciodată

Nu renunţaţi niciodată să reacţionaţi la unele tendinţe sau obişnuinţe mentale

periculoase, pentru că cu timpul veţi deveni încet-încet prizonierul lor. Şi nu spuneţi: “Oh! La
momentul potrivit mă voi corecta, voi redresa situaţia!”. Nu, vă faceţi iluzii, tocmai în
momentul când veţi vrea să reluaţi direcţia cea bună aceste tendinţe se vor manifesta cu putere
mai mare. Da, chiar în ziua când veţi vrea să vă redresaţi vă veţi da seama cât de mult sunteţi
legaţi! Cât timp nu eşti conştient că eşti sclav şi nu vrei să faci nimic pentru a scăpa, nu simţi
că eşti aservit, dar în ziua când vrei să te eliberezi, ai, ai, ai!… Deci, atenţie, nu vă lăsaţi în
voia voastră spunând că, la momentul potrivit veţi reuşi să vă veniţi în fire. Desigur, dacă o
veţi dori cu adevărat, veţi reuşi, dar cu un efort mult mai mare şi cu dureri!
De când eşti tânăr e momentul să te obişnuieşti să ai o atitudine interioară corectă vis a
vis de situaţiile şi evenimentele existenţei. De exemplu, atunci când aveţi un eşec, de ce să
reacţionaţi ca şi cum aţi pierdut totul, ca şi cum lumea întreagă s-ar prăbuşi? Încercaţi din
contră să conştientizaţi tot ceea ce încă aveţi: sănătate, o familie, prieteni… şi mulţumiţi
Cerului pentru această bogăţie. Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi paralizat, sau fără casă, hrană,
părinţi… Atunci, în loc să suferiţi mereu pentru ceea ce vă lipseşte, învăţaţi să vă bucuraţi de
ceea ce aveţi. Că sunteţi supărat pe moment pentru o jignire, o decepţie, un insucces, bun, e
normal. Dar e inscuzabil a rămâne pe loc rumegând necazurile voastre, uitând toate motivele

22
pe care le aveţi de a fi fericit şi recunoscător. Păziţi-vă, altfel va veni o zi în care nu vă veţi
mai putea debarasa de această tendinţă spre tristeţe şi veţi fi pierdut.
Care sunt fiinţele care suscită respectul, admiraţia? Sunt cele care au luptat, care s-au
depăşit, cele care triumfă peste obstacole şi încercări. De ce, de exemplu, oamenii, şi mai ales
tinerii, admiră atât de mult sportivii? Tocmai pentru că ei caută mereu să se depăşească. Chiar
dacă nu e vorba decât de a alerga, a sării, a înnota, a se căţăra, gustul pentru efort, rezistenţa,
curajul sunt considerate ca şi mari calităţi. Atunci, nu merită să încercaţi să manifestaţi
aceleaşi calităţi în viaţa de toate zilele? E bine să îţi concentrezi toate eforturile pentru a vrea
să fugi sau să înoţi cel mai repede sau cel mai mult timp, să sari cel mai sus, să prinzi cel mai
bine balonul şi apoi să-l trimiţi în plasă, dar e încă şi mai util să îţi spui: “Voi fi mai răbdător
în dificultăţi, voi învinge tristeţea şi supărarea, mă voi stăpâni mai bine.” Ei da, aici de
asemenea putem face isprăvi, putem obţine victorii. De ce să nu încercaţi?
Cel mai bun mijloc de a progresa este de a nu vă bara calea, de a nu admite limite,
exact invers de cum fac majoritatea oamenilor care nu încetează să gândească sau să spună:
“Această muncă e prea grea pentru mine”… “Ce condiţii înspăimântătoare! Nu voi putea
rezista”… “Nu voi putea suporta niciodată aceasta”… Când eşti convins de la început că eşti
incapabil, slab, vulnerabil, evident că nu poţi decât capitula. Din contră, trebuie să-ţi spui:
“Voi suporta, voi rezista, voi triumfa.” Dacă nu am reuşit acum, nu e grav, voi face mai bine
data viitoare. Esenţialul este de a nu vă da bătut, de a nu vă lăsa strivit.
Desigur, când eşti tânăr, e dificil să lupţi împotriva unor indispoziţii interioare, dar
există metode. Atunci când vă simţiţi speriat, ameţit, nu trebuie să rămâneţi aşa, în
învălmăşeala acestor stări negative, pentru că nu e sigur că nu se vor înrădăcina, ci trebuie să
găsiţi alte mijloace. Aţi văzut o pasăre ciugulind grâul de pe jos. Iată o pisică se apropie. Ce
face pasărea? Aşteaptă pisica pentru a o înfrunta? Nu! Ea ştie că ar fi devorată şi îşi ia zborul.
Cum se face că oamenii nu au înţeles încă ceea ce au înţeles păsărelele? Veţi spune: “Dar cum
să ne luăm zborul?” Deplasându-vă prin gândire, prin rugăciune spre regiunile unde domneşte
pacea, frumuseţea şi lumina… Anumite cărţi, anumite bucăţi muzicale pot să vă ajute, dar de
asemena şi contactul cu natura şi mai ales munca imaginaţiei.
Adolescenţa e perioada când imaginaţia este cea mai activă, dar este şi perioada în
care tinerii ştiu cel mai puţin să se servească de ea, lăsându-se în voia viselor, senzaţiilor şi
dorinţelor lor, întreţinând în ei o stare de neclar, de vag, care îi slăbeşte. Şi nimeni nu e lângă
ei să îi pună pună în gardă împotriva efectelor imaginaţiei hrănită de senzualitate, tristeţe sau
insatisfacţie. Despre un adolescent care visează se spune, zâmbind, că e un poet! Dar ce sunt
aceste reverii şi această “poezie”? Un băiat, o fată care îşi lasă imaginaţia să fie prada oricărui
sentiment, oricărei dorinţe sau imagine va sfârşi prin a fi invadat de stări negative.
Imaginaţia este o forţă formidabilă pe care omul poate să o utilizeze pentru edificarea
sa, ca şi pentru ruina sa. Deci, atunci când vă simţiţi nefericit, descurajat, în loc să rămâneţi
aşa fără a face nimic în afară de a vă îndopa cu pilule sau a încurca pe alţii etalându-le
angoazele şi coşmarele voastre, gândiţi-vă să lucraţi cu imaginaţia. Îmaginaţi-vă înconjurat de
lumină, trimiţând dragostea voastră în lumea întreagă, rezistând dificultăţilor şi tentaţiilor…
Puţin câte puţin, imaginile pe care le formaţi vor deveni vii, ele vor acţiona asupra voastră, ele
vă vor transforma în acelaşi timp atrăgând din univers elemente potrivite pentru a le introduce
în voi. Desigur, mult timp şi multă muncă vor fi necesare. La început, efectele acestor
exerciţii nu se vor face simţite prea mult timp. Va trebui să le repetaţi. Dar într-o zi, rezultatul
va fi vizibil, definitiv, nu veţi mai putea să vă îndoiţi. Veţi simţi deasupra voastră o entitate
vie care vă protejează, vă instruieşte, vă purifică, vă luminează şi în cazurile dificile vă aduce
susţinerea de care aveţi nevoie.
Da, pentru aceasta trebuie făcute exerciţii, iar cei ce le neglijează lasă se acumuleze
asupra lor straturi apăsătoare şi obscure, până în ziua în care nu vor mai putea reacţiona: ei
sunt striviţi, nimiciţi şi nu se gândesc decât să se suprime. Dar, Doamne Dumnezeule, de ce să
ajungă aici? Trebuie să se ştie că nici un efort nu se pierde. Chiar dacă pe moment nu reuşiţi,
tot efortul făcut rămâne dobândit pentru mai târziu. Trebuie numai să perseveraţi, şi mai ales
să nu vă lăsaţi pradă dorinţei de a vă suprima.

23
 Cazurile de sinucidere sunt toate diferite, dar pot fi reduse la trei cauze: o lipsă în
intelect, sau o lipsă în inimă sau o lipsă în voinţă. Pentru că dacă aveţi o bună înţelegere a
lucrurilor, dacă ştiţi că există o lume divină populată de o multitudine de fiinţe splendide şi că
lumea noastră fizică este opera acestor fiinţe de lumină… dacă ştiţi că sentimentele şi
dorinţele sunt de o putere aşa de mare încât cu răbdare, tenacitate veţi reuşi să le realizaţi… în
fine, dacă veţi reuşi să vă stăpâniţi şi să consideraţi toate dificultăţile ca şi un mijloc de a vă
exersa voinţa… da, dacă veţi reuşi să îndepliniţi din ce în ce mai bine cele trei condiţii,
niciodată nu veţi decide să vă puneţi capăt vieţii. Chiar şi mizeria, chiar şi privaţiunile, bolile,
singurătatea, persecuţiile nu vor reuşi să vă învingă, voi veţi fi cei care veţi triumfa.
Acum, orice ar fi, nu uitaţi niciodată că Dumnezeu a creat omul după chipul său şi că,
oricare ar fi gradul său de decădere sau disperare în care poate cădea, e imposibil să se piardă
definitiv, el va fi mereu reţinut pe marginea prăpastiei. Pe moment, putem crede că e pe cale
de a se arunca cu capul în prăpastie, dar în realitate orice ar face, oricare ar fi pericolele la
care se supune, el va sfârşi prin a fi salvat. Pentru că el poartă amprenta divină înscrisă
profund în el: ea este cea care, chiar în momentul în care îl credem pe cale de a se pierde
pentru totdeauna, îl reţine ca o mână puternică şi îi dă posibilitatea de a-şi relua drumul spre
lumină.
Reţineţi bine aceasta: chiar dacă omul este pradă forţelor care îl atrag spre abis, nimic
nu este niciodată iremediabil pierdut, pentru că Creatorul a pus în el un fel de zăvor de
securitate, o scânteie care va atesta pentru eternitate apartenenţa sa divină.

Cap XVI Nu vă descurajaţi din cauza defectelor

Câţi tineri plini de entuziasm şi speranţă îşi imaginează că pentru a deveni fiinţe
excepţionale, eroi, sfinţi chiar, e suficient numai de a a-şi dori aceasta! Dar iată că puţin câte
puţin îşi dau seama de imperfecţiunile şi de slăbiciunile lor, iar atunci sunt nefericiţi şi se
descurajează. După ce au crezut că erau atât de puternici, mari, puri, etc., ei se găsesc
mizarabili, aproape nimic. Ei au exagerat într-un sens, iar acum ei exagerează în altul…
“Deci, ce-i de făcut?” veţi spune voi. În loc să vă lamentaţi de imperfecţiunile şi de
defectele voastre care vă barează drumul, vă împiedică să vă atingeţi scopul, trebuie să vă
spuneţi: “Pentru că mi-am adunat aceste obstacole în drumul meu, pentru că am ajuns în acest
punct în care sunt legat, înseamnă că am fost puternic!” Şi în loc să disperaţi, încercaţi să fiţi
mândru… da, mândru! Pentru că aceste defecte, voi vi le-aţi format; sunt copiii voştri şi
sunteţi tatăl şi mama lor. Deci, aveţi o forţă excepţională!
Desigur, veţi crede că ce povestesc aici este fără sens. Nu tocmai. Citiţi “Tarass
Bulba”, romanul lui Gogol, şi veţi avea exemplul unui tată care ştia să fie mândru de fiii săi.
Tarass Bulba era un brav cazac care îşi trimisese cei doi fii să studieze la seminarul de la
Kiev. Atunci când, odată studiile terminate, au revenit la tatăl lor, erau doi vlăjgani solizi.
Bucuros să-i vadă în aşa formă bună, Tarass bulba îi bruschează dându-le câteva lovituri pe
umăr. Dar iată că fii nu s-au lăsat, ei au întors loviturile.. şi iată încăierarea! (Ce vreţi, erau
cazaci!) Într-o clipă fii îl puseră la pământ pe tatăl lor. Şi credeţi că Tarass Bulba s-a supărat?
Deloc. Fiii săi erau din carnea şi sângele său, era mândru să-i vadă atât de viguroşi. Că l-au
strivit, că era să-l omoare, asta e altă poveste. Ei bine, iată un om inteligent.
Cel care este tare pentru partea negativă, poate fi tot atât de tare pentru partea pozitivă.
Nu în două sau trei zile fabricaţi toate aceste defecte, aceşti şnapani care vi se opun; au trebuit
ani, reîncarnări chiar. Deci acum, dacă sunteţi inteligent veţi spune: “A trebuit mult timp
pentru a le forma, ei bine, le voi face să dispară oricât timp ar lua, şi voi crea în locul lor fiinţe
de lumină care vor veni să mă protejeze, să mă susţină.” Şi în loc să disperaţi, puneţi-vă
imediat pe treabă.
Pentru că acesta e singurul lucru important: a vă pune pe treabă. E o intreprindere
dificilă, a te perfecţiona: mulţi sfârşesc prin a renunţa, în timp ce alţii, atât de dezamăgiţi de ei
înşişi, disperă şi se gândesc la sinucidere. Ei bine, primii sunt slabi şi leneşi, iar ceilalţi sunt
orgolioşi. Nu există nici un motiv pentru a te lăsa pradă disperării pentru că îţi dai seama că

24
eşti departe de a corespunde imagine magnifice pe care ţi-ai făcut-o despre tine. Trebuie să fii
smerit şi să-ţi spui: “Nu ai reuşit de data aceasta, dar nu-i nimic, continuă. Efortul este cel care
contează, nu reuşita.” Evident că e greu, evident că veţi trece prin înălţimi şi prin adâncimi.
Şi eu de asemenea, mai ştiu ceva. Dacă credeţi că am fost mereu înţelept şi
rezonabil… Ei nu, din păcate nu. Când eram mic, toată lumea se plângea de mine: aprindeam
focuri, provocam explozii şi furam fructe de la vecini. Nu eram conştient că acţionam rău, şi
îmi veneau tot felul de idei pentru a face prostii. Şi iată că într-o zi – aveam şase sau şapte ani
– o broşură mi-a căzut în mână: era viaţa sfântului Atanasie. Nu îmi mai amintesc ce era scris
în ea, numai că am fost foarte impresionat: atunci, pentru prima oară am înţeles că nu eram în
ordine. Şi atunci, am plâns, m-am căit şi am luat o decizie bună, am vrut şi eu să devin un
sfânt. Din păcate aceasta nu a durat prea mult, am uitat totul repede.
Puţin mai târziu am citit Proverbele lui Solomon. Vă daţi seama, Proverbele lui
Solomon!… În şcoala noastră (aici aveam nouă ani) era o bibliotecă; m-am înscris şi într-o zi
am luat Proverbele lui Solomon fără a şti despre ce era vorba. Eram prea tânăr, lectura aceea
nu era chiar pentru mine, dar în fine… Şi citeam: “Ascultă-l pe tatăl tău şi pe mama ta…” şi
multe alte reguli şi sfaturi bune. Era vorba despre înţelepciune într-un fel în care nu era prea
clar pentru mine, dar cu toate acestea mi-a plăcut foarte mult… şi am şterpelit cartea. Ei da,
vedeţi, e momentul confesiunilor. Pentru un timp am rămas sub buna influenţă a înţelepciunii
şi eram fericit. Dar nici aceasta nu a durat prea mult. Cât despre carte, liniştiţi-vă, până la
urmă am dat-o înapoi: am reţinut câteva lecţii de înţelepciune!
Şi apoi, mai târziu, aveam vreo doisprezece ani – mergeam adesea în pădure cu
tăietorii de lemne care făceau cărbune de lemn. Îmi plăcea să merg cu ei, iar ei mă iubeau
foarte mult. Într-o zi, pentru a nu mă plictisi în timp ce ei lucrau, unul dintre ei mi-a dat
Evangheliile. Şi am început să citesc Evangheliile! Din nou ceva s-a petrecut în mine, din nou
m-am găsit un mare păcătos, am plâns, m-am căit!… Ceea ce m-a frapat la vârsta aceea în
Evanghelii, era istoria posedatului pe care Iisus l-a scăpat de toţi demonii săi. Era
extraordinar, acei demoni care, odată alungaţi din corpul omului, au intrat în purcei care s-au
aruncat în mare şi s-au înecat… Dar mai ales imaginea care mi-a rămas era cea a posedatului
care, odată scăpat de demoni, s-a aşezat cuminţit, liniştit, la picioarele lui Iisus. Da, vedeţi,
aceasta m-a frapat, şi mi se părea că şi eu sunt ca acel posedat, cuminţit, liniştit, aşezat la
picioarele lui Iisus. Această impresie a durat un anumit timp, apoi ea s-a şters şi din nou am
început să fac tot felul de prostii ca şi băieţii de vârsta mea.
Au mai trecut încă doi sau trei ani, şi pe la vârsta de şaisprezece ani, din nou lectura
unei cărţi m-a bulversat, dar de data aceasta efectul a fost fulgerător. Da, a fost ca şi fulgerul,
ca un foc devorant care m-a strivit, şi începând din acel moment, s-a terminat, am intrat
definitiv pe calea luminii.
Unii vor spune: “ Da, dar noi nu mai avem şaisprezece ani şi nu am reuşit să mergem
pe această cale a luminii. În ciuda judecăţii noastre corecte, suntem adesea indecişi,
schimbători.” Da, desigur, dar nu vă descurajaţi. Esenţialul este de a nu pierde niciodată
dorinţa de a progresa. Dacă cădeţi, nu e grav, cu condiţia să faceţi mereu efortul de a vă
ridica. În toate cicumstanţele vieţii, cel mai important lucru este a păstra dorinţa de a ne
perfecţiona. Pentru că e loc mereu pentru a ne perfecţiona, ideea de perfecţionare este
inseparabilă de existenţa umană.

Cap XVII Adevăratul artist al viitorului

Mulţi tineri se plâng că nimic din ceea ce li se propune nu răspunde aspiraţiilor lor.
Dar ştiu ei ceea ce doresc cu adevărat? Fac încercări, îşi sparg capul şi sunt nefericiţi pentru
că nu ştiu de ce au nevoie, când de fapt au nevoie de a crea. Da, au nevoie să creeze
frumuseţe, poezie, muzică, culori, forme.
Din păcate, atunci când observăm ce e pe cale să devină arta zilelor noastre, adesea nu
mai putem vorbi de creaţie, ci mai mult de dezagregare. Putem spune că, din ce în ce mai
mult, artiştii vor să ne aducă spre haos: poezia devine o înşiruire de cuvinte alese haotic, unde

25
fiecare găseşte sensul care îi place; muzica, sonorităţi bizare şi fragmentate sau un vacarm
infernal; dansul, contorsiuni. Cât despre pictură sau sculptură, acestea nu sunt decât
mâzgălituri, pete, mase informe. Dar cum să-i facem pe oameni să înţeleagă că această
“evoluţie” a artei merge împotriva ordinei naturale a lucrurilor vrute de Inteligenţa cosmică?
Pentru Inteligenţa cosmică, din haos trebuie să iasă ordinea, armonia, perfecţiunea. Ori, la ora
actuală, şi mai ales în artă, se produce tocmai contrariul: oamenii se reîntorc la haos.
Cu toate acestea, atâtea exemple în viaţa obişnuită arată cum trebuie să se petreacă
lucrurile! Pentru a construi o casă, e nevoie de fier, lemn, cărămizi, ciment, nisip… dar
nimeni nu se aşază pentru a locui în mijlocul acestor materiale adunate grămadă, ci se
construieşte o casă; şi pentru a construi o casă, acestea nu se dispun oricum, ci se organizează
pentru a realiză o lucrare terminată, adică un loc locuibil. Iar când trebuie să invitaţi pe cineva
pentru o masă, nu îi prezentaţi totul în vrac, pe masă, zarzavaturi necurăţate, alimente cu oase
şi sâmburi, ci îi oferiţi mâncăruri elaborate. Ei bine, iată că oamenii reacţionează rezonabil
când e vorba să se adăpostească sau să se hrănească dar se poartă fără sens atunci când e
vorba de artă: aproape nimic nu mai este construit, structurat, elaborat, ci totul este în
dezordine, vraişte.
Şi mai ales atunci când asculţi muzica pe care o interpretează tinerii la ora actuală, te
înspăimânţi. Tinerii nu ştiu că acele vociferări, acele tremurături demolează sistemul lor
nervos. La ce a servit faptul că timp de secole muzicienii nu au făcut altceva decât să caute să
descopere sonorităţi şi ritmuri capabile să trezească oamenilor senzaţiile cele mai elevate, cele
mai subtile, cele mai armonioase, dacă acum orice tapaj, orice urlătură, se poate numi
muzică?… Dar eu ştiu bine că spunând acestea predic în deşert. Atunci, cu atât mai mult, eu
continui filozofia mea, pentru mine însumi mai întâi, şi îi las pe alţii să încerce tot ceea ce vor.
Să ştie numai că dacă continuă în această direcţie, acest lucru se va întoarce împotriva lor,
pentru că această “artă” pe care ei o iubesc îi va demola. Deci, tinerii să reflecteze la aceasta
…
Acum, le-aş mai spune de asemenea că cel mai important lucru nu este de a lucra cu
pânza, lemnul sau cu sunetele, culorile… ci de a lucra asupra lor înşişi. Iată adevărata materie
primă! Artiştii crează într-o materie exterioară lor, lucrări exterioare lor; şi cum îşi
concentrează eforturile asupra acestei materii exterioare lor, chiar dacă produc opere de artă
(simfonii, poeme, tablouri, monumente), când îi întâlnim vedem că ei înşişi nu sunt atât de
magnifici. Adesea, rămânem sideraţi: comportamentul lor, atitudinea lor sunt departe de tot
ceea ce face frumuseţea creaţiilor lor; ei nu au nici echilibru, nici armonie, nici poezie.
Şi e la fel şi pentru artiştii trecutului: când citim biografia lor şi le descoperim
slăbiciunile, viciile, ne spunem că ar fi fost mai bine să nu cunoaştem operele lor şi nici chiar
pe ei! Şi ceea ce este extraordinar, e că toată lumea acceptă această situaţie: se găseşte normal
ca un om să creeze opere care atrag mulţimile, dar el însuşi fiind insuportabil pentru anturajul
său; e normal să aducă celorlalţi plăcerea şi bucuria, el însuşi trăind în angoază şi agitaţie.
Ei bine, eu vă voi spune că adevăratul artist este cel care e capabil să se ia pe el însuşi
ca materie a creaţiei. Toate metodele vieţii spirituale sunt la dispoziţia sa pentru a-l ajuta şi a-l
inspira în această sarcină. E o concepţie a creaţiei artistice care este încă inedită, necunoscută,
dar aceasta merită întregul vostru studiu şi întreaga voastră atenţie. Da, în voi înşivă trebuie să
creaţi mai întâi poezia şi muzica, formele şi mişcările armonioase, culorile strălucitoare. Veţi
spune: “Dar nimeni nu va vedea şi nu va auzi nimic!” Evident, nu va vedea şi nu va auzi
această armonie în sensul în care vedem şi ascultăm formele artei obişnuite, dar anturajul
vostru o va simţi şi va fi încântat de aceasta.
Nimic din ceea ce omul crează în interior nu rămâne fără efect, şi mai întâi pentru el
însuşi. Dacă prin gândurile voastre, sentimentele voastre, dorinţele voastre încercaţi să creaţi
paradisul în voi, voi veţi fi primii care îl veţi trăi. Şi apoi, puţin câte puţin, oamenii care se vor
apropia de voi vor începe să simtă că există în voi izvoare care tâşnesc, păsări care cântă, flori
care parfumează şi îşi vor spune unii altora: “Cunoaşteţi această grădină? Ce pace, ce puritate,
ce binecuvântare!”

26
 Adevăraţii artişti ai viitorului vor fi cei care vor întreprinde această formidabilă muncă
a creaţiei interioare. Deci, şi voi, pregătiţi-vă. Şi nu căutaţi pretexte că sunteţi săraci, în
mizerie şi că nu puteţi extrage nimic din propria materie. Putem mereu extrage ceva din orice
materie.
Când încă mai eram student – era la Sofia, în Bulgaria – într-o zi, pe când citeam în
camera mea, am auzit un sunet de vioară de o rară frumuseţe, de o puritate extraordinară, aş fi
putut spune că venea din cer. Am ieşit să văd cine putea cânta aşa şi am văzut un ţigan
zdrenţăros care scotea acele sonorităţi nemaiauzite dintr-un instrument bizar: aş fi putu cu
greu spune că era o vioară. Toţi locuitorii străzii au ieşit din case sau au ieşit la ferestre…
Când a terminat, m-am apropiat de el şi l-am întrebat: “De unde aveţi vioara aceasta? – Eu am
construit-o. – Permiteţi-mi să o privesc.” Am întors vioara pe toate părţile, eram siderat: o
bucată de lemn rău degroşată asupra căruia erau întinse câteva corzi. Am cunoscut, ani mai
târziu, în Franţa, un om care făcea cercetări asupra lacului viorilor Stradivarius pe care voia
să-l redescopere. Ce ar fi spus de acea vioară, care nu avea, evident, nici un lac?…
Mult timp după aceea, acea întâlnire m-a preocupat. Mă gândeam: “Deci esenţialul nu
stă în perfecţiunea instrumentului, este altceva. Totul depinde de cel care cântă.” Am reflectat
mult timp şi am descoperit că, şi eu de asemenea, pe o vioară rudimentară ca a mea – adică eu
însumi – voi reuşi, muncind, să scot câteva sonorităţi frumoase. Mi-am spus: “Desigur, nu am
condiţiile cele mai bune, lemnul instrumentului meu nu e cel mai preţios, corzile nu vibrează
atât de armonios, dar voinţa mea, dorinţa mea, dragostea mea pentru frumuseţe va triumfa.” Şi
m-am pus pe treabă!
Da, ceea ce contează, este să ai voinţa de a triumfa, de a viza vârful, punctul cel mai
ridicat: înaltul ideal pentru a crea adevărata frumuseţe, de a o crea în noi înşine şi în afara
noastră. Această idee a creaţiei este chintesenţa Învăţământului nostru.

Cap XVIII Libertate sexuală?

Când e vorba numai de a face o cafea, e necesar să fii atent, pentru că trebuie să dozezi
nu numai apa, cafeaua, zahărul dar şi temperatura. Şi trebuie să rămâi acolo pentru a
supraveghea un pic ibricul, dacă nu totul scapă. Deci, vedeţi, chiar şi pentru a face o cafea
trebuie să fii stăpân pe situaţie, iar când este vorba de un domeniu atât de vast şi important ca
sexualitatea, e extraordinar, oamenii îşi imaginează că se pot abandona complet forţelor pe
care nu le cunosc şi pot să facă tot ce doresc fără a reflecta.
Tineretul de azi crede că a obţinut o mare victorie obţinând libertatea sexuală. Da, e
adevărat, e o mare victorie contra ipocriziei şi îngustimii de spirit care au domnit de generaţii.
Dar problema sexualităţii e rezolvată pentru totdeauna? După refulare, defulare… lăsând
tinerii să se grăbească să experimenteze un domeniu pe care nu-l cunosc, deschidem pentru ei
poarta tutror dereglărilor fizice şi psihice. Pentru rezolvarea problemelor nu e suficient de a-i
sfătui să folosească prezervativul, contraconcepţionalele sau să se permită avortul; iar
interzicerea lor nu serveşte la nimic, de asemenea.
“Atunci, ziceţi voi, ce-i de făcut?” Trebuie explicat. Trebuie explicat tinerilor ceea ce
este forţa sexuală şi în ce fel este ea legată de dragoste. Am ţinut multe conferinţe despre acest
subiect (a se vedea “Forţa sexuală sau dragonul înaripat” colecţia Izvor nr. 205). Forţa sexuală
este o putere milenară împotriva căreia e imposibil să lupţi, dar acesta nu e un motiv pentru a
te lăsa antrenat de ea. Tinerii trebuie să ştie că există metode pentru a o canaliza, a o orienta,
pentru ca ea să contribuie la dezvoltarea psihică, morală şi spirituală a omului. După ce
primesc aceste explicaţii, e bine ca tinerii să reflecteze, şi apoi să decidă ceea ce vor să facă.
Problema sexualităţii preocupă deja de foarte devreme tinerii băieţi şi fete, şi mulţi
dintre ei mi-au pus celeaşi întrebări: ei nu reuşesc să înţeleagă de ce spun în conferinţele mele
că este de dorit să înveţe să se stăpânească. Ei cred că relaţiile sexuale trebuie, automat, să-i
facă să înflorească, să-i îmbogăţească. Deci, eu încerc să-i fac să înţeleagă cum se prezintă
această problemă.

27
 Iată: fiecare manifestare fiziologică este o combustie: vorbind sau gândind, omul arde
nişte materiale. Şi această combustie produce deşeuri. Este la fel şi pentru emoţii; se întâmplă
ca după o mare supărare sau o mare bucurie să ne simţim adesea obosiţi: avem nevoie să ne
odihnim, chiar să dormim pentru a da organismului posibilitatea să se recupereze. Da, fiecare
manifestare, fiecare emoţie, fiecare senzaţie e o cheltuială de materiale. Atunci, cum puteţi să
vă imaginaţi că în efervescenţele sexuale nu cheltuiţi nimic, nu pierdeţi nimic? Tocmai aici
cheltuielile sunt cele mai mari, pentru că ele nu antrenează numai o pierdere de energii fizice,
ci de asemenea o pierdere de energii psihice, cele mai subtile, cele mai preţioase. Şi odată ce
aţi risipit aceste energii, aţi pierdut tot ceea ce ar fi putut să vă dea o inspiraţie, un elan spre
lumea frumuseţii, grandorii.
Acum, desigur, dacă nu aveţi alte dorinţe decât să duceţi o viaţă ordinară, prozaică,
nesemnificativă, vă puteţi lăsa în voia voastră, e inutil atunci să fiţi vigilenţi şi să faceţi
eforturi pentru a vă stăpâni. Această stăpânire ar fi chiar nocivă pentru sănătatea voastră fizică
şi psihică: veţi deveni insuportabil pentru familia şi anturajul vostru, vă veţi simţi frustraţi, vă
veţi acri, veţi deveni dur, intolerant. Pentru ca vigilenţa şi stăpânirea voastră să aibă raţiunea
de a exista, trebuia că să aveţi un foarte înalt ideal, să doriţi să faceţi din viaţa voastră ceva
frumos, mare, nobil, să aveţi nevoie să-i adăugaţi un element de spiritualitate, de lumină. Dacă
nu, la ce ar servi eforturile voastre?
Desigur, nu vă prea place să mă auziţi vorbind de stăpânire de sine, când atât de mulţi
în jurul vostru revendică libertatea sexuală şi justifică aceste revendicări prin argumente
aparent foarte valabile. Că nu aveţi dorinţa de a vă priva de plăceri, se înţelege, dar încercaţi
cel puţin să vedeţi ce avantaje există în a renunţa la unele dintre aceste plăceri. Nu e vorba de
a vă priva fără a primi nimic în schimb şi a vă regăsi în vid. Când vă vorbesc de a renunţa, eu
vreau numai să vă fac să înţelegeţi că e vorba de a înlocui anumite plăceri materiale, grosiere,
cu altele mai subtile, mai spirituale. Atunci când un medic constată că un om e pe cale să-şi
compromită sănătatea prin consumul în exces de mezeluri, de dulciuri, de alcool, el nu îl
sfătuieşte să nu le mai consume; el ştie foarte bine că acel om nu va putea urma sfatul său, sau
chiar mai rău, dacă îl va urma, va muri! Îi prescrie deci de a înlocui aceste lucruri cu altele,
mai sănătoase, mai uşoare. Ei bine, iată ceea ce vă sfătuiesc şi eu de asemenea, dar în alt
domeniu. Eu nu vă împing să muriţi de foame, ci să vă hrăniţi în alt fel.
Dar să mă înţelegeţi bine: renunţarea la anumite plăceri senzuale nu are semnificaţie
decât dacă e făcută pentru a le înlocui cu achiziţii şi bucurii spirituale. Oamenii religioşi,
moraliştii şi-au făcut foarte rău treaba: ei au impus reguli fără a le explica cu adevărat
utilitatea, dând oamenilor impresia că ar vrea să-i păcălească, că ar vrea să-i facă să trăiască în
privaţiuni şi în deşert. Dar acum a venit momentul să explicăm. Oamenii nu mai sunt atât de
proşti şi de limitaţi, şi tinerii cu atât mai mult, ei pot să înţeleagă aceste lucruri. În orice caz,
nu serveşte la nimic a impune nişte reguli fără a prezenta utilitatea lor.
În Ştiinţa iniţiatică, renunţarea nu este considerată ca o privaţiune. În viaţa spirituală
renunţarea nu e însoţită de o pierdere; a renunţa înseamnă a înlocui, a transpune, a deplasa o
plăcere pe un plan superior. Este vorba de aceeaşi activitate, dar cu elemente mai pure, mai
subtile, cu un scop mai dezinteresat. Când decidem să diminuăm manifestările fizice ale
iubirii o facem pentru a gusta mai bine manifestările ei spirituale, dacă nu, aceasta nu are
sens. De altfel, cel care vrea să renunţe la dragostea fizică fără a căuta dragostea în planul
spiritual se expune la mari pericole, pentru că aceasta cere o refulare.
Când aud vorbind de renunţare, oamenii sunt înspăimântaţi, ei îşi spun: “Dar dacă
renunţ, voi muri!” Şi e adevărat că vor muri: dacă nu au înţeles că renunţarea nu serveşte la
altceva decât la a obţine ceva mai bun, ei vor muri. Natura a făcut bine lucrurile: noi mâncăm,
bem, respirăm, şi nu trebuie să suprimăm nimic, ci să rafinăm aceste nevoi, să le transpunem
în planurile superioare.
Deci, a renunţa, “a face sacrificii”, cum se spune, nu este decât un mod de a vorbi. În
realitate nu trebuie să ne privăm, nu trebuie să renunţăm, ci numai să ne deplasăm, adică să
facem în înalt ceea ce făceam jos: în loc să bem apă dintr-o mlaştină, plină de microbi, să bem

28
apă dintr-un izvor cristalin. A nu mai bea înseamnă moartea. Când ni se spune că nu trebuie să
bem, e vorba de apa mocirlelor. Trebuie să bem, dar numai apă celestă.
Deci, încetaţi să vă gândiţi că privarea înseamnă moarte. Din contră, privarea este
viaţă; acceptând anumite privaţiuni, transformaţi o energie în alta şi vă îmbogăţiţi. Pentru că
aceasta este viaţa: transformarea unei energii în alta, mai subtilă. Natura întreagă nu încetează
să ne dea exemple ale acestui proces. Atât timp cât nu l-am înţeles în planul spiritual,
stagnăm, şi tocmai această stagnare ne antrenează spre moarte.
Desigur, sunt aici realităţi foarte subtile pe care nu le puteţi încă înţelege bine; dar
această înţelegere va veni atunci când veţi reuşi să le faceţi clare în voi înşivă, meditând
asupra lor şi făcând ajustările interioare. Eu nu spun că e uşor, dar această idee merită
eforturile voastre; veţi simţi trezindu-se în voi o viaţă mai intensă, mai frumoasă şi astfel vă
veţi pregăti viitorul. Veţi pierde poate câteva senzaţii pasagere, dar vă veţi câştiga viitorul.

Cap XIX Protejaţi-vă poezia dragostei voastre

Pentru că au reuşit să se debaraseze de toate “tabu-urile sexuale”, cum se spune, tinerii

sunt fericiţi de a se simţi în fine liberi. Da, ei sunt fericiţi de a fi liberi, dar ceea ce fac cu
această libertate îi va face fericiţi?… Nu, din contră, constatăm la tineri chiar un număr din ce
în ce mai mare de sinucideri sau de tentative de sinucideri, ceea ce dovedeşte că experienţele
lor sexuale nu le aduc dragostea. Dacă ele le-ar fi adus dragostea, ei nu s-ar fi gândit niciodată
la a se suprima, pentru că dragostea e legată vieţii.
Cel care iubeşte are dorinţa de a trăi. El extrage din dragostea sa elemente care, că sunt
ele dificultăţile întâlnite, îl întăresc şi îi dau un sens vieţii. Numai iată, chiar dacă nu putem
nega că cele două sunt legate, dragostea nu este sexualitate. Şi în loc să se bucure că au
cucerit libertatea sexuală şi să se grăbească să profite de ea, tinerii ar trebui mai bine să pună
accent pe dragoste pentru a înţelege mai bine adevărata sa natură şi să găsească cele mai bune
feluri de a o manifesta.
În realitate, ce e dragostea? Nu e ceva care vine de la un bărbat sau de la o femeie.
Dragostea e o energie cosmică care este răspândită peste tot în univers. Putem găsi dragostea
în pământ, apă, aer, soare, stele… O putem găsi în pietre, plante, animale… Şi o putem găsi
de asemenea în oameni, desigur, dar tocmai, nu în exclusivitate. De aceea nu trebuie să vă
simţiţi privaţi de dragoste dacă nu aveţi un băiat sau o fată pe care să îi ţineţi în braţe. Nu
vedeţi că tocmai pe voi înşivă vă faceţi nefericiţi cu concepţiile voastre atât de limitate? Nu
corpul, nu carnea vă va da dragostea, pentru că dragostea nu se află acolo. Dragostea poate să
se servească de corpul fizic ca suport, dar ea este în altă parte: ea e peste tot, e o lumină, un
nectar, o ambrozie care umple spaţiul.
De ce nu vă observaţi pentru a trage concluzii din experienţele pe care le-aţi făcut
deja? Aţi iubit un băiat sau o fată, şi în timpul primelor momente ale acestei iubiri, aţi trăit în
încântare. Gândul numai că celălalt există şi poate îl (o) puteai zări pe stradă sau în altă parte
era suficient pentru a putea trăi în poezie, muzică. Într-o zi aţi reuşit să obţineţi un obiect pe
care l-a atins sau care i-a aparţinut, şi chiar dacă era un obiect neimportant, era pentru voi
comoara cea mai preţioasă din lume, pentru că era plin cu efluviile acelei fiinţe pe care o
iubeaţi, era ca un talisman pentru voi. Şi apoi, încetul cu încetul, aţi început să vă întâlniţi,
lucrurile şi-au urmat cursul….”normal”, cum se spune. Şi în acel moment, cu siguranţă aţi
gustat alte plăceri, alte bucurii, dar aţi pierdut tot ceea ce făcea magia primelor întâlniri. Şi
adesea, cum se sfârşesc acestea? Prin neînţelegeri, afronturi, separări…
Pentru a vă păstra dragostea, ar trebui înţeles că ea nu rezidă în posesiunea fizică ale
acelei fiinţe, ci în ceva subtil, care, prin intermediul ei, vă lega la întregul univers, vă lega la
frumuseţea florilor, pădurilor, izvoarelor, soarelui, constelaţiilor. Voind să suprimaţi distanţa
care vă separa de fiinţa iubită, aţi pierdut încet încet toată această lume subtilă, şi nu a rămas
decât partea materială, prozaică.
Dacă vreţi să vă păstraţi dragostea voastră, nu vă grăbiţi să vă apropiaţi fizic, pentru că
odată trecute marile vâltori, vă veţi lăsa repede şi veţi începe să vedeţi apărând părţile mai rele

29
ale unuia şi ale altuia. Pentru a proteja inspiraţia voastră, încercaţi să păstraţi o anumită
distanţă. Cei ce vor de îndată să cunoască totul, să guste totul, nu vor mai simţi curiozitate
unul faţă de celălalt, nu vor mai dori nici chiar să se întâlnească, pentru că au văzut prea mult,
au gustat prea mult, au mâncat prea mult, sunt sătui şi iată, s-a terminat, dragostea lor s-a
terminat. Această dragoste care le aducea toate binecuvântările, care le aducea cerul, au
sacrificat-o pentru câteva minute de plăcere! De ce nu încearcă să fie mai vigilenţi? De ce se
privează ei aşa de repede de aceste senzaţii atât de subtile şi poetice? Se spune că e prea
frumos şi că ei sunt grăbiţi să termine cu poezia, cu frumuseţea.
Unii vor zice că ar vrea să trăiască această dragoste, dar nu ştiu cum. Da, evident,
înţeleg, şi le voi spune că pentru a gusta adevărata dragoste trebuie să înceapă prin a stabili o
legătură cu lumea divină, pentru că această legătură le va da adevăratul gust al lucrurilor şi
chiar al dragostei. Când aţi făcut această legătură, veţi simţi o plutire de energii superioare
care vin să vă inunde. Trebuie să căutaţi prezenţa acestor energii divine care dau un gust
delicios dragostei voastre, ca şi cum aţi fi în armonie cu toată natura, cu tot universul.
Dar să ştiţi mai ales că dragostea voastră nu va fi decât o reflecţie a voastră. Căutaţi
dragostea şi credeţi că va veni din exterior sub forma unei fiinţe care va fi exact cum vă
aşteptaţi: agreabilă, frumoasă, generoasă, răbdătoare? Pe când voi sunteţi bombănitor, egoist,
coleric, iar dragostea trebuie să vi se prezinte sub forma unui înger! Ei bine, nu, şi chiar dacă
aţi ţine un înger sau un arhanghel în braţe nu veţi simţi nimic din splendoarea sa, pentru că
sunteţi închis lumii divine.
O repet, nu un bărbat sau o femeie vă pot aduce dragostea absolută pe care o căutaţi; el
(ea) nu vă poate aduce dragostea pentru că nu e decât un depozitar al ei. Izvorul, răspânditorul
dragostei este Divinitatea, şi dacă nu vă legaţi la Ea nu veţi cunoaşte adevărata dragoste.
Dragostea este o calitate a vieţii divine, de aceea nu veţi găsi dragostea decât dacă veţi reuşi
să faceţi să curgă această viaţă în voi, o viaţă purificată, iluminată prin practicarea virtuţilor.
Desigur, atunci când vă prezint aceste idei, eu ştiu bine că nu le veţi înţelege şi nu le
veţi realiza de îndată în viaţa voastră. E dificil, atunci când eşti tânăr, de a admite această
viziune a lucrurilor, cu atât mai dificil cu cât nici familia, nici şcoala, nici societatea nu vă
instruiesc în acest sens. Câteodată într-un poem, într-un roman sau un film găsiţi evocarea
unei iubiri excepţionale, dar e atât de rar! Şi chiar dacă sunteţi încântaţi, nu credeţi că ar fi
posibil de a realiza acest lucru în viaţa voastră, aceasta rămânând în domeniul poeziei şi
visului. Ei bine, nu, e realizabil. Poate nu imediat, dar cu timpul e realizabil. Esenţialul pentru
aceasta, este de a păstra cu preţiozitate această idee în voi, ca o lumină spre care trebuie să
tindeţi, cu convingerea că, oricare ar fi experienţele voastre, de această lumină trebuie să vă
apropiaţi.

Cap XX Intrarea în familia universală

Există oameni care au prostul obicei de a se amesteca în afacerile sentimentale ale

altora. De cum văd că se formează un cuplu, ei au nu se ştie ce motive pentru a găsi că ceva
nu merge bine şi încep să critice, să comploteze, să se lanseze în intrigi cu familia, prietenii,
etc. Dar e foarte grav, nu avem dreptul de a separa pe cei ce se iubesc. Băieţi tineri sau tinere
fete vin adesea să-mi ceară sfatul, dar eu ştiu cât e de delicat de a te amesteca în problemele
sentimentale. Trebuie să fii foarte prudent, pentru a nu distruge nimic, pentru că suntem
responsabili în faţa legii divine.
În Bulgaria, se povesteşte această poveste. A fost odată un tâlhar care n-a făcut, pe
parcursul întregii sale existenţe, decât rele: furturi, jafuri, atacuri asupra călătorilor… Într-o zi,
Dumnezeu ştie de ce, el a început să-şi dea seama de tot răul pe care l-a făcut şi s-a căit. Dar
cum să facă pentru a i se ierta atâtea rele? El a mers să se mărturisească unui ermit care trăia
într-o pădure. Acesta l-a ascultat mult timp, apoi a spus: “Tu te-ai îmbogăţit mult

30
deposedându-i de bunuri pe călători, iată ce trebuie acum să faci: trebuie să deschizi un han pe
drum şi vei primi gratuit pe toţi cei care vor trece pe acolo. Astfel păcatele tale vor fi iertate.”
Tâlharul foarte mulţumit s-a apucat să facă ceea ce ermitul l-a sfătuit. Toţi cei care
treceau prin faţa hanului său erau invitaţi să mănânce şi să doarmă gratuit. Cu toate acestea el
era nelămurit: a comis atâtea păcate că se întreba dacă ar putea fi iertat cu adevărat. După o zi
în care această idee l-a măcinat, el a avut un vis: un înger i-a apărut şi i-a spus: “Când ţăruşul
de lemn care e plantat la uşa ta va fi acoperită de frunze şi flori, acesta va fi semnul că
păcatele tale sunt iertate.” El a fost un pic mai liniştit, dar cum ar fi putut înflori un ţăruş? În
fiecare zi, desigur, el îl privea, dar nu vedea apărând nici cea mai mică frunză, ţăruşul
rămânea mereu sec şi gol.
Anii au trecut, până într-o zi când a văzut sosind un om călare care galopa, galopa… el
a vrut să îl invite şi pe el de asemenea în hanul său. Dar omul nu s-a oprit, el şi-a urmat
drumul. Atunci, supărat, furios să vadă că cineva refuză invitaţia sa, nefericitul tâlhar căit a
apucat pistolul pe care-l avea la centură şi a tras asupra cavalerului şi l-a omorât. Apoi,
realizând ce a făcut, l-a apucat disperarea: în câteva secunde el a distrus ani de eforturi. În
momentul când intra în casă întoarse ochii spre ţăruşul plantat în pământ spunându-şi: “Acum,
e sigur, nu va înverzi şi nu va înflori niciodată.” Dar ce vede? Ţăruşul s-a transformat într-un
magnific arbust acoperit de frunze şi de flori. Era extraordinar, de necrezut! El nu mai
înţelegea nimic… Iar noaptea următoare îngerul l-a vizitat din nou şi i-a spus: “Omul pe care
l-ai omorât nu s-a oprit la hanul tău pentru că se grăbea să separe pe doi tineri care se iubeau,
şi pentru că omorându-l tu l-ai împiedicat să comită această crimă, toate păcatele tale sunt
iertate.”
Acum, nu vă spargeţi capul pentru a vă întreba dacă această poveste e adevărată. Ştiţi,
Bulgarii nu sunt poate atât de precişi nici foarte nuanţaţi. Şi, mai ales, nu vă imaginaţi că toate
păcatele vă vor fi iertate dacă îi suprimaţi pe cei sau mai ales cele (pentru că mai ales femeilor
le place să se ocupe de asta!) vor să-i separe pe îndrăgostiţi. Această poveste vrea să exprime
ceva foarte important: nimeni în lume nu are dreptul de a împiedica fiinţele să se iubească.
Unii vor zice: “Dar câteodată, vedem tinerii aruncându-se în aventuri care, evident,
vor sfârşi rău. Deci, şi aici, nu trebuie să spunem nimic şi să-i lăsăm să facă ce vor?”
Ascultaţi, eu vă spun numai ceea ce fac eu, când tineri băieţi sau fete îmi vorbesc de
sentimentele lor faţă de alţii şi îmi cer sfatul. Eu le spun: “Iată, mai întâi un lucru trebuie să fie
clar pentru tine: care e motivul pentru care iubeşti această fiinţă, ce te atrage la ea. Acesta îţi
va permite de a şti dacă ea este cu adevărat pregătită să facă o muncă cu tine şi să meargă pe
acelaşi drum cu tine.”
O relaţie amoroasă nu are sens decât dacă puteţi construi cu partenerul vostru ceva
solid şi durabil. Căutaţi să vedeţi dacă există între voi o armonie în trei planuri: fizic, afectiv,
mental, sau numai cedaţi unui capriciu pasager, sau farmecului plăcerii. Dacă nu aveţi afinităţi
în domeniul emoţiilor, gusturilor şi ideilor, nu vă spuneţi că aceasta nu are nici o importanţă şi
că lucrurile se vor rezolva pe parcurs. Din contră, după câtva timp, odată epuizată noutatea
anumitor plăceri, vă veţi da seama că tocmai afinităţile psihice, intelectuale sunt extrem de
importante, iar dacă aceste afinităţi nu există, iată că se instalează discordia.
Da, înţelegerea pe planul gusturilor şi ideilor este foarte importantă, pentru că relaţiile
unui cuplu nu constau numai în a se îmbrăţişa şi a-şi face declaraţii de dragoste; mai există
toate detaliile vieţii cotidiene la care trebuie să vă gândiţi şi la care trebuie să faceţi faţă,
decizii de luat în comun, cum vă organizaţi existenţa. Dacă unul doreşte copii şi celălalt nu,
dacă unul doreşte să locuiască în oraş şi celălalt la sat, dacă unul iubeşte reflecţia şi liniştea iar
celălalt muzica şi divertismentul gălăgios, ce se va întâmpla? Şi apropos de toate
evenimentele lumii exterioare, fiecare are opiniile sale, felul său de a simţi şi de a vedea; şi
dacă reacţiile sunt mereu divergente, ce conversaţii veţi avea? Ori vă veţi încăiera, ori fiecare
va rămâne silenţios în colţul său, şi într-un caz şi în altul viaţa voastră va deveni un infern.
Atracţia care o simţim pentru o fiinţă este ceva incontrolabil. Zăriţi un băiat sau o fată
şi nu ştiţi de ce sunteţi de îndată frapaţi de un detaliu al aspectului său fizic: faţa sa, gesturile
sale, comportamentul său, atmosfera care îi învăluie, şi încercaţi să vă apropiaţi. Este natural.

31
Numai că, trebuie ştiut că aceste forme de simpatie imediată nu semnifică că aţi găsit o mare
dragoste, sufletul dual. Cu rare excepţii, alegera persoanei cu care puteţi cu adevărat construi
ceva armonios şi stabil cere timp şi reflecţie. Şi aşteptând acest lucru, trebuie să vă pregătiţi.
Acum, când spun că trebuie să vă pregătiţi, aceasta nu înseamnă că nu trebuie să
întâlniţi băieţi şi fete de vârsta voastră şi că nu trebuie să fiţi prieteni cu ei. Din contră, această
libertate pe care o au tinerii din epoca noastră de a se întâlni, a studia împreună, a se distra
împreună este cu adevărat extraordinară, în alte epoci acest lucru nu era posibil. E păcat a
vedea numai că această libertate nu îi face pe aceştia adesea decât să-i grăbească să intre în
aventuri de unde ies îmbătrâniţi prematur, blazaţi, mâhniţi. De ce nu încearcă să folosesească
această libertate pentru a pregăti mai bine viitorul lor?
Veţi spune: “Dar cum să ne pregătim?” Fiind conştienţi că viaţa e o aventură foarte
serioasă, unde există o cantitate de lucruri de observat, de înţeles şi pentru a înfrunta
problemele pe care ea vi le pune în mod fatal, e necesar nu numai de a face studii, ci să lucraţi
de asemenea asupra voastră înşivă, să dezvoltaţi calităţi psihice, morale care vă vor permite să
înţelegeţi mai bine şi să-i acceptaţi pe ceilalţi. Faceţi-vă studiile, e indispensabil, dar ştiind că
esenţialul este de a învăţa să trăiţi împreună cu alţii. Şi nu numai cu prietenii şi camarazii; va
trebui să intraţi în relaţie cu tot felul de persoane diferite de voi prin vârstă, formaţie, mediu
social, naţionalitate, rasă, pentru a vă obişnui foarte repede cu toate situaţiile umane. Şi dacă
nu sunteţi pregătiţi, în ziua când veţi fi obligaţi să înfruntaţi aceste situaţii, vă veţi arăta închis,
neînţelegător şi chiar, fără a o vrea, câteodată rău.

II

De ce Inteligenţa cosmică a pus în bărbat şi în femeie această nevoie de a merge unul

spre altul? Pentru că Ea a vrut să-i facă pe oameni să iasă din individualismul propriu, din
egoismul lor, pentru a putea dezvolta mai mult calităţi ca şi înţelegerea, răbdarea,
dezinteresarea. Numai iată, de la început, nu în această stare de spirit decid tinerii să-şi
trăiască viaţa împreună şi să-şi fondeze o familie. Chiar fără a fi conştienţi de aceasta, fiecare
se gândeşte numai la el, la plăcerea sa, la confortul său, fără a ţine seama de nevoile şi
dorinţele partenerului. Iar după acestea, săracii, sunt un pic miraţi, un pic dezamăgiţi, de a
vedea că ceea ce se întâmplă nu e tocmai ceea ce se aşteptau.
Tinerii intră fără grijă într-o legătură sau în căsătorie imaginându-şi că totul va merge
uşor, plăcut, şi apoi puţin câte puţin încep să se simtă blocaţi. Şi atunci, iată discuţiile,
certurile, până încep să înţeleagă că, pentru a remedia situaţia trebuie să facă eforturi, să se
uite pe ei un pic pentru a se gândi la celălalt. Ceea ce au luat ca o recreere este în realitate o
şcoală unde încep să facă acest învăţământ, cel mai important pentru fiecare fiinţă umană:
lărgirea conştiinţei. Vă întrebaţi în ce ar consta această lărgire de conştiinţă? Constă în a ieşi
din acest mic eu limitat pentru a intra în imensa comunitate a fiinţelor.
Înţelegera acestui scop spre care tinde orice fiinţă umană trebuie să înceapă la vârsta
pubertăţii, când afectivitatea se trezeşte în adolescent, ca şi nevoia de a înnoda legături cu fete
şi băieţi de vârsta lui. Până atunci, copilul are nevoie mai mult de dragostea părinţilor săi.
Chiar dacă are fraţi şi surori sau prieteni, dragostea părinţilor săi, din care trage în mod egoist
– ceea ce e normal – îi ajunge. El se mişcă în cercul limitat al micului său eu, găsind în
această dragoste elemente care îi sunt necesare pentru a începe să înfrunte existenţa:
asigurarea că nu este singur, senzaţia de a fi protejat, adăpostul de frig, foame, de pericole.
Dar curând, acestea nu îi mai ajung. Într-o zi copilul simte trezindu-se în el un interes
pentru băieţii şi fetele de vârsta lui; e impresionat de feţele lor de gesturile lor, de cuvintele
lor, şi aici începe adevărata şcoală a vieţii. Începând din acest moment, el învaţă că şi alţii
există şi că ei nu sunt acolo pentru a se supune voinţei lui şi dorinţelor lui. Şi învaţă acestea
mai ales în ziua când vrea să suscite interesul, prietenia a unui dintre ei fără a o reuşi, pentru
că celălalt e ocupat în altă parte, pentru că e interesat de o altă mutriţă. Sau dacă reuşeşte să
stârnească acest interes, e cu condiţia a tot felul de concesii şi plânge adesea… Ei da, iată
începutul a multe comedii, dar din păcate şi a multor tragedii!

32
 Tinerii trebuie învăţaţi foarte devreme cum să considere toate aceste sentimente,
aceste înclinaţii care îi traversează şi îi scutură, dar de asemenea cum să lucreze cu ele. Pentru
că tot ceea ce încep tinerii să trăiască ca sentiment de atracţie cu privire la alte creaturi nu e
decât manifestarea acestui instinct dat de Inteligenţa cosmică fiecărei fiinţe umane de a-şi
lărgi câmpul său de conştiinţă punând şi alte fiinţe în inima sa, în sufletul său. Dacă ar rămâne
aşa, singură, egoistă, închisă, ea nu ar învăţa nimic, ea nu ar evolua.
Dar a fonda o familie şi a avea copii nu ajunge, trebuie depăşit cercul familiei pentru a
îmbrăţişa universul întreg, pentru că familia e un început, nu e un final, un scop. Cei care se
concentrează asupra familiei lor şi nu lucrează decât pentru ea, uitând tot restul, nu îşi dau
seama că sunt pe cale de a crea condiţii pentru neînţelegere şi ostilitate faţă de toate celelalte
familii, şi aceasta sfârşeşte prin a semăna cu lupta între clanuri, triburi. Mai rău e că cu
această stare de spirit nu e sigur că îşi fac fericită propria familie. Proba, la ora actuală, vedem
din ce în ce mai multe familii dislocându-se. După câtva timp, părinţii se separă pentru a
înnoda alte legături în altă parte, şi copii se trezesc cu un tată de o parte şi o mamă pe de altă
parte… Deci aceasta e fericirea familiei? Câte noţiuni trebuie acum să redresăm!
Egoismul oamenilor, viziunea lor îngustă a lucrurilor, e cea care crează conflicte în
societate şi în familii. Şi dacă fiecare nu se decide să înceapă să facă o muncă asupra lui
însuşi, pământul va deveni un câmp de bătaie tot mai periculos. Unii gânditori care au
observat efectele negative a influenţei familiale au vrut să le remedieze punând în discuţie
chiar existenţa familiei: după ei nu aceasta ar trebui să asigure educaţia copiilor, ci instituţii
controlate de stat. Acestea sunt concepţii deplorabile, care dau rezultate catastrofale. Copiii
devin mici monştri, străini de părinţii lor, şi în anumite circumstanţe ei merg chiar până la ai
denunţa pe aceştia la poliţie, e înspăimântător! Nu trebuie să distrugem familia, membrii săi
au între ei legături sacre, trebuie numai să lărgim înţelegerea familiei. Această înţelegere, e
rândul tinerilor să o aducă, necesită o întreagă muncă.
Nu prin faptul că ne căsătorim şi adăugăm relaţiilor noastre un tată vitreg, o mamă
vitregă, cumnaţi şi cumnate şi mulţi unchi şi mătuşi, vom lărgi cu adevărat conştiinţa noastră.
Prin aceasta nu facem decât să adăugăm numai câteva relaţii în plus, dar putem rămâne la fel
de limitaţi şi egoişti. Lărgirea conştiinţei se manifestă printr-o atitudine de nobleţe, de
dezinteres: acceptăm să îndurăm unele inconveniente, să suferim chiar, să ne sacrificăm
pentru alţii. Şi acestea nu e totul, o ştim, simţim că aparţinem marii familii universale şi ne
bucurăm!
Când aud spunând pe câte unul, cu un aer atât de nenorocit: “Sunt singur, nu am
familie” sunt siderat. Cum? Nu are familie?… El are o familie imensă, dar conştiinţa sa e atât
de limitată, obstrucţionată că el nu o simte. Şi acesta e cazul a miliarde de fiinţe din lume. Ei
se simt singuri !… Deci voi, cel puţin, începeţi să lucraţi asupra acestei lărgiri a conştiinţei.
Chiar dacă nu aveţi nici tată nici mamă, nici fraţi nici surori, nici o rudă de sânge, acesta nu e
un motiv de a vă crede singuri. Trebuie să o ştiţi, trebuie să simţiţi că sunteţi toţi fraţi şi surori,
fii şi fice ai aceluiaşi Tată, Spirit cosmic, şi aceleiaşi Mame, Natura universală, şi nu vă veţi
mai simţi abandonaţi sau nefericiţi.

Capitolele
Cap I Tineretul, un pământ în formare

Cap II Fundamentul existenţei noastre: credinţa într-un Creator

Cap III Sensul Sacrului
Cap IV Vocea naturii superioare
Cap V Să alegem buna direcţie
Cap VI Studiile nu sunt suficiente pentru a da un sens vieţii
Cap VII Caracterul contează mai mult decât cunoştinţele
Cap VIII Să dominăm succesele şi eşecurile
Cap IX A recunoaşte aspiraţiile sufletului şi spiritului

33
Cap X Lumea divină este pământul nostru interior
Cap XI De ce ne naştem într-o anumită familie
Cap XII Să profităm de experienţa celor mai în vârstă
Cap XIII Să ne comparăm cu cei mai mari pentru a evolua
Cap XIV Voinţa susţinută de dragoste
Cap XV Nu vă lăsaţi învinşi niciodată
Cap XVI Nu vă descurajaţi din cauza defectelor
Cap XVII Adevăratul artist al viitorului
Cap XVIII Libertate sexuală?
Cap XIX Protejaţi-vă poezia dragostei voastre
Cap XX Intrarea în familia universală

34