Instituționalizarea vârstnicilor

„Bătrâneţea nu are de-a face cu regretul. Ea are de-a face cu mulţumirea că am lăsat în
urma noastră ceva bine făcut.” — Thomas Carlyle

Geriatria este specialitatea medicală care se ocupă de persoana în vârstă, de problemele

deosebite pe care aceasta le are. Obiectul acestei ramuri medicale este format din studiul atât al
modificărilor normale, condiționate de vârstă ale organismului, cât și al efectelor acestor
modificări asupra stărilor de boală ale pacienților în vârstă.

Fenomenul de îmbătrânire demografică și creșterea speranței de viață au generat o serie

de controverse în rândul oamenilor.

Referindu-ne la îmbătrânire ca noţiune, aceasta caracterizează diverse situaţii de declin,

de scădere a plasticităţii, a fecundităţii, a potenţialităţii evolutive şi creatoare. O populaţie se
numeşte „îmbătrânită” atunci când statisticile demografice arată o proporţie mare a vârstnicilor și
o pondere mică a copiilor. Deci îmbătrânirea se recunoaşte după aspectul diagramei numită
„piramida populaţiei”. Problema bătrâneţii, a limitei naturale a vieţii omeneşti, a prelungirii
tinereții nu este o preocupare strict ştiinţifică ci şi filozofică de interes academic, dar și de
importanţă socială, sanitară, economică şi culturală.

Cele mai vechi mărturii cunoscute cu privire la bătrânețe și la problemele ei datează încă
din jurul anului 1600 i.e.n din perioada lui Hamurabbi, când exista concepţia ca ,,viaţa este
eternă, moartea –un accident, iar despre bătrânețe se credea că este pedeapsa spiritului". Filosofii
din grecia antică considerau bătrânețea ca fiind o stare naturală, o etapă finală a vieții
(Empedocles), stare de diminuare a umorilor (Hippocrates) sau o fază plină de stereotipii, privită
cu pesimism și resemnare (Aristotel). Studii mai recente făcute de Francis Bacon, evidențiază
faptul că organismul are o energie proprie ce scade la bătrânețe, în vreme ce Hunter William și
Hunter John contribuie la conturarea relațiilor dintre vârsta cronologică și cauzele morții. O nouă
concepție modernă o are Fisher, făcând legătura dintre scăderea energiei la vârstnici și bolile
acestora.

Procesul îmbătrânirii se instalează la fiecare în parte, dependent de stilul de viață, de zona

geografică și de alți factori fizio- patologici și socio-economici.

Oricât de mult se încearcă stoparea lui sau cel puțin controlarea acestuia, în limitele
posibile, referindu-ne aici la aspectul fizic și/sau afecțiunile ce vin odata cu vârsta, acest lucru nu
s-a reușit. Totodată, trebuie să menționăm că este un process fiziologic și ireversibil, iar ce putem
face noi și ce este imperios necesar este dezvoltarea cercetării și practicii asistențiale.

În acest scop, trebuie să se țină cont de câteva aspect importante, cum ar fi:

 populația persoanelor vârstnice este în deplină creștere, nu numai numeric, ci și

proportional
 strânsa legătură între vârsta a III-a şi situaţia de risc prezentată de dizabilităţile
bio-psiho-sociale specifice vârstnicului
 sistemul de protecţie socială şi medicală, cu actuala organizare, nu este încă pe
deplin capabil să răspundă satisfacerii nevoilor specifice acestei categorii de
vârstă