Sunteți pe pagina 1din 3

De ce l-au urât austriecii pe Avram Iancu!

Cauza e
recunoaşterea Ţarului şi a generalul rus Luders
Publicat pe 01/08/2018de Lupul Dacic

Ani de zile, ca istoric, m-au frământat cauzele sau motivele pentru care Curtea
imperială de la Viena nu l-a recunoscut pe Avram Iancu ca erou şi apărător al
intereselor Austriei în Ardeal. Am citit, cred, aproape toată bibliografia despre
Avram Iancu şi nu am găsit nicio explicaţie istorică logică despre
comportamentul deplorabil şi nerecunoscător al austriecilor faţă de Avram
Iancu, care în timpul evenimentelor din 1848/1849 a fost singurul din
Transilvania care a apărat cu arma în mână, pe lângă drepturile naţionale ale
românilor şi interesele Coroanei Habsburgice în faţa revoluţiei maghiare care
rupsese Ungaria de Austria şi încorporase Transilvania la ţara Coroanei
Sfântului Ştefan.

Când guvernul Lajos Kossuth l-a adus pe destoinicul general polonez Jozef
Bem în slujba revoluţiei maghiare din Ardeal, trupele imperiale austriece în
frunte cu generalul Puchner fugiseră ca potârnichile din provincie. 6000 de
soldaţi austrieci au dat în 1849 bir cu fugiţii în Ţara Românească. Singurul care
a rămas să pună „pumnul în pieptul furtunii” a fost Avram Iancu în Munţii
Apuseni, care a transformat Ţara de Piatră într-o ţară românească
inexpugnabilă. Trupele lui Hatvany, Vasvary, Kemeny sau Bem au luat bătaie
de la moţii lui Avram Iancu în toate incursiunile făcute.

În Ardeal stăteau faţă în faţă românii lui Iancu şi ungurii lui Bem, austriecii
cuprinşi de panică şi laşitate erau ascunşi la Orşova. Chiar şi singura cetate
care o stăpâneau austriecii, sub comanda colonelului August, Alba-Iulia era
formată din regimentele grănicereşti româneşti de la Orlat şi Năsăud, care au
opus o rezistenţă eroică lui Jozef Bem. Pentru grănicerii români Alba-Iulia era
simbolul unirii lui Mihai Viteazul de la 1600.

Soldaţii austrieci stăteau ascunşi sub paza turcului după Carpaţi, iar românii
năsăudeni respingeau atacurile furibunde ale maghiarimii lui Kossuth. Axente
Sever şi armata sa de moţi care spărseseră încercuirea pe 17 mai 1849 au fost
alungaţi de colonelul austriac August de teamă ca românii lui Avram Iancu,
după stârpirea dominaţiei ungureşti, să nu devină singurii stăpâni în
Transilvania. Mai târziu, colonelul August a făcut rapoarte către Viena în care
îi denigra pe tribunii români, că vor să conducă singuri Ardealul fără Viena.

Şi totuşi, Curtea imperială austriacă în loc să fie recunoscătoare lui Avram


Iancu că a apărat coroana habsburgică în vremuri grele l-au închis pe Crăişorul
Munţilor, l-au bătut jandarmii nemţi şi apoi l-au făcut „nebun”. Un motiv
pentru care austriecii nu l-au iubit pe Avram Iancu nu e o aşa-zisă înţelegere la
finalul revoluţiei maghiare din vara lui 1848 între Avram Iancu şi Lajos
Kossuth mediată de Nicolae Bălcescu, ci prietenia arătată de generalul Luders
la intrarea armatelor ţariste în Ardeal şi decorarea de către Nicoale I, ţarul
Rusiei. Avram Iancu nu a „bătut palma” cu Kossuth, doar a făcut un armistiţiu
să nu se mai atace, iar „armele să tacă”. Iancu nu i-a promis lui Kossuth că va
sprijini revoluţia maghiară, ci doar că nu mai vrea vărsare de sânge.

Motivele istoricilor sunt eronate că Viena s-a supărat pe Craiul Munţilor că s-a
înţeles cu guvernul revoluţionar de la Budapesta. Nu s-a ajuns decât la un
armistiţiu, să tacă armele, să nu mai moară oameni. Ungurii au atacat Apusenii
până pe 5 august 1849, cu câteva zile înainte de înfrângerile de la Albeşti şi
Şiria lângă Arad.

Curtea de la Viena l-a urât pe Avram Iancu pentru că acesta a fost recunoscut
general şi „împăratul românilor” de către comandantul ţarist Luders, care a
intrat în Ardeal în urma înţelegerii dintre ruşi şi austrieci de la Varşovia.
Luders i-a scris scrisori lui Avram Iancu în care îl numea general sau „împărat
al românilor” din Ardeal şi s-a oferit să-i dea arme şi alimente. Tribunii lui
Iancu şi generalul ţarist Luders au depresurat Alba-Iulia într-o luptă crâncenă
în care românii şi ruşii s-au înfrăţit să înfrângă trupele ungurilor conduse de
generalul Bem.

Trupele româno-ruse i-au zdrobit pe unguri la Alba-Iulia. La 12 august Luders


cu trupele sale încheie ostilităţile din împrejurimile oraşului Alba Iulia şi intră
în cetate. Avram Iancu şi tribunul Axente Sever au fost chemaţi de generalul
Luders la discuţii la Alba-Iulia pentru înţelegeri militare şi logistice. Aici
intervin perfid austriecii. Viena îl schimbă pe generalul incompetent Puchner
cu şiretul comandant-guvernator Wohlgemuth.

Austriecii erau înspăimântaţi de o „frăţie ortodoxă” de arme între românii


ardeleni şi trupele ruse. Austriecii îl opresc pe Avram Iancu şi Axente Sever pe
drumul spre Alba-Iulia şi nu-l lasă să se întâlnească cu generalul Luders, în
august 1849. Avram Iancu se întoarce mâhnit în Apuseni, realizând că
austriecii nu le vor acorda drepturi naţionale românilor şi nu le vor da pădurile
moţilor, care şi-au vărsat sângele pentru Curtea imperială de la Viena.

Aram Iancu și Axente Sever fac un memoriu adresat generalului Luders prin
care se cerea intervenția țarului pe lângă împărat pentru cauza românilor. Este
de remarcat apoi că generalul Luders aprecia în mod deoasebit figura de erou a
lui Avram Iancu şi dispreţuia profund pe ramoliţii generali austrieci. De altfel,
la intrarea sa în Transilvania, el declara categoric că: „numai un general a aflat
în ţară, pe Iancu”.

Luders va lua şi direct apărarea românilor, într-un raport-memoriu înmânat


ţarului Nicolae pe care-l ruga să intervină pe lângă împăratul austriac în
favoarea lor. Deşi rus, el şi-a dat perfect de bine seama despre relaţiile dintre
români – maghiari -austrieci, făcând în acel memoriu o extrem de valoroasă
apreciere aceea că el s-a convins de faptul că românii care luptau „erau animaţi
în acţiunea contra ungurilor, mai puţin de spiritul de fidelitate către guvernul
austriac decât de dorinţa de a-şi face un nume, de a ridica naţionalitatea şi de a
cuceri dreptul de a cere şi de obţine pentru concetăţenii lor drepturile civile de
care ei sunt privaţi”.

Țarul a răspuns că nu poate interveni într-o problemă a imperiului austriac.


Țarul Rusiei a trimis la Sibiu 34 decorații pentru a fi împărțite celor care au
avut merite deosebite în timpul războiului. Pentru Avram Iancu el a trimis
Ordinul Sf. Stanislav. Cu toate acestea, la cererea autorităților austriece, țarul
își va schimba decizia și îi va acorda lui Iancu o medalie inferioară, Ordinul Sf.
Ana, clasa a II-a.

Pentru contribuția adusă în timpul războiului, Avram Iancu a fost inițial


propus pentru decorare cu Ordinul austriac „Corona de fier” clasa a III-a, o
decorație relativ înaltă și care conferea deținătorului dreptul la titlu de
noblețe. Împăratul Franz Josef a tăiat cu mâna proprie această propunere,
acordându-i numai „Crucea de aur pentru merite, cu coroană”. Aceeași decizie
a luat-o și în cazul prefecților Simion Balint și Axente Sever.

Avram Iancu a fost invitat la Alba Iulia pentru a-și ridica decorațiile, dar el a
refuzat de fiecare dată să o facă. Iancu a acceptat decoraţia rusească şi a
refuzat-o pe cea austriacă. De aici a început calvarul. Avram Iancu
a fost la început arestat la tîrgul de la Hălmagiu, apoi la Alba-Iulia
şi Sibiu, maltratat de jandarmii austrieci şi apoi făcut „nebun” de
Curtea imperială de la Viena, aceeaşi care peste 33 de ani îl
„înnebunea” și pe Mihai Eminescu.

Ionuţ ŢENE

Sursa: http://www.napocanews.ro/2015/03/de-ce-l-au-urat-austriecii-pe-avr
am-iancu-cauza-e-recunoasterea-tarului-si-a-generalul-rus-luders.html

http://www.justitiarul.ro

S-ar putea să vă placă și