Intervenția în Asistența Socială

În asistenţa socială, intervenţia are mai multe accepţiuni: a) întregul proces al asistenţei sociale
(începând de la stabilirea contactului cu clientul, strângerea de date despre client, elaborarea planului de
intervenţie şi aplicarea lui); b) faza de acţiune - activitatea efectivă de schimbare a clientului. In practică sunt
folosite amândouă, mai importantă fiind focalizarea activităţii pe atingerea unor obiective planificate şi reciproc
acceptate. Intervenţia este calea parcursă de la o problema identificată către scopul propus. În asistenţa socială
intervenția este definită astfel: „O etapă în instrumentarea unui caz social care se finalizează în momentul
atingerii obiectivelor specifice din planul de intervenţie/permanenţă. Intervenţia se realizează cu scopul de a
sprijini familia/persoana să depăşească situaţia de criză/dificultate”.Opţiunea pentru o anumită formă de
intervenţie în asistenţa socială depinde de mai multe variabile, dintre care decisive sunt: evaluarea situaţiei
clientului şi contextul în care se acţionează, perspectiva teoretică aleasă, perspectiva clientului, obiectivul
schimbării propuse, resursele identificate, experienţa şi formaţia profesională a practicianului.
Aceste presupoziţii de bază simt integrate în cele trei etape ale intervenţiei apreciativ-participa- tive: etapa de
dialog — ca interval de investigare a situaţiei clientului şi de construire a unei relaţii participative între asistentul
social şi sistemul client, în care ambii actori să fie implicaţi în identificarea şi mobilizarea resurselor; etapa de
descoperire - identificarea şi evaluarea punctelor tari la nivelul clientului şi al mediului său, în raport cu care se
proiectează strategia de schimbare; etapa de desjăşurare - aplicarea strategiei stabilite, mobilizarea resurselor,
evaluarea succeselor şi integrarea câştigurilor.

Intervenția socială personalizată

În toate demersurile sale alături de beneficiar, asistentul social îi va propune acestuia măsuri de
soluţionare a problematicii sociale. În aceste demersuri, asistentul social are ca scop final
sprijinirea beneficiarului în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, ţinta finală a asistentului
social fiind creşterea gradului de independenţă a beneficiarului social.
În elaborarea planului de intervenţie foarte importante sunt următoarele
 identificarea resurselor individuale/ comunitare care pot fi utilizate;
 corelarea nevoilor cu: resursele, cu oferta serviciului în care lucrează asistentul social şi cu
oferta de asistenţă a celorlalte servicii din reţeaua socială;
 stabilirea strategiei de intervenţie.
Asistentul social împreună cu echipa interdisciplinară, elaborează planul individualizat de
intervenţie în maxim 30 de zile de la înregistrarea cazului.
Planul individualizat de intervenţie reprezintă o intenţie de modificare a comportamentelor
individuale într-o perioadă de timp limitată utilizând resursele alocate şi având capacitatea de
menţinere a modificărilor produse la nivelul beneficiarului cât şi o intenţie de realizare a unei
schimbări dorite şi intenţionate.
Planul de intervenţie trebuie să respecte alegerile, aşteptările, scopurile pe termen scurt/lung
formulate împreună cu beneficiarul, efectele trebuie explicate pe înţelesul acestuia.
Planul de intervenţie (vezi model intervenţie –studiu aplicativ) va avea în vedere propuneri
concrete vizând ameliorarea aspectelor sociale aflate în dezechilibru. Elaborarea planului de
intervenţie din perspectiva asistenţei sociale presupune parcurgerea următoarelor etape:
a) Identificarea datelor clientului (caracteristicile esenţiale individuale şi familiale);
b) Identificarea nevoilor imediate ale beneficiarului şi a nevoilor1 pe termen scurt, mediu şi lung -
Parcurgerea listei problemelor;
c) Identificarea resurselor existente şi a priorităţilor de acţiune;
d) Stabilirea obiectivelor specifice intervenţiei;
e) Examinarea împreună cu clientul a alternativelor de acţiune;
f) Elaborarea planului de acţiune multiaxial: stabilirea activităţilor pe care părţile implicate
urmează să le realizeze, stabilirea procedurilor de lucru, trasarea metodologiei ce va fi utilizată,
stabilirea perioadei de acordare a sprijinului;
g) Acordarea sprijinului propriu zis, realizarea efectivă a intervenţiei;
h) Înregistrarea rezultatelor obţinute
Managementul de caz se construieşte pe: evaluarea nevoilor individului şi a mediului social în
care acesta trăieşte; identificarea reţelei de servicii existente; identificarea resurselor disponibile
umane, materiale, financiare stabilirea relaţiei de sprijinire a clientului social.

1
Poate fi utilizată ca reper, Piramida lui Maslow în formularea nevoilor clientului.